Sunteți pe pagina 1din 223

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

WESTHOFF,KARL Raportul psihologic : redactare şi evaluare / Karl Westhoff, Marie-Luise Kluck ; trad.: Dragoş Iliescu, Mihaela Minulescu, Cătălin Nedelcea, Ion Andrei. - Cluj-Napoca : Sinapsis, 2009 Bibliogr. ISBN 978-606-531-030-8

I. Kluck, Marie-Luise

II. Iliescu, Dragoş (trad.)

III. Minulescu, Mihaela (trad.)

IV. Nedelcea, Cătălin (trad.)

V. Ion, Andrei (trad.)

159.9

Toate drepturile sunt rezervate, asupra textului şi a tuturor accesoriilor. Nici o parte a acestui test, foi de răspuns, caiet de testare sau raport asociat nu poate fi tipărită sau reprodusă prin orice formă, electronic, mecanic sau fotografic, nu poate fi tradusă şi nu poate fi inclusă în vreun sistem de stocare a informaţiei sau folosită pentru a tipări sau reproduce o interpretare electronică, fără permisiunea prealabilă şi expresă în scris a autorului sau a editorului naţional aurorizat.

Reprezentat şi distribuit în România de D&D / TestCentral.

Acest manual nu poate fi revândut, sublicenţiat, redistribuit sau în orice alt mod transferat sau folosit în orice modalitate de orice altă parte decât persoana sau entitatea căreia i-a fost acordată. Orice violare a acestei prevederi va duce la anularea automată a licenţei şi va pune părţile implicate în culpă, în conformitate cu legea drepturilor de autor.

tel.: 0264-423.806,423.807,423.813, fax: 0264-423.814 e- mail: contact@sinapsis.ro, www.sinapsis.ro

Cuprins

Cuprins

1

1.1.

1.2.

1.3.

2

2.1.

2.2.

2.3.

2.4.

2.5.

3

3.1.

3.2.

3.3.

3.4.

3.5.

3.6.

4

4.1

.

4.2

.

4.3

.

4.4

.

4.5.

4.6.

4.7.

4.8.

4.9

5

5.1.

5.2

.

5.3

.

5.4

.

6

6.1.

Introducere

1

6.2.

Scopuri

2

Privire generală

2

6.3.

Note privind utilizarea acestei cărţi

4

6.4.

 

6.4.1.

Fundamentele abordării noastre

7

Eva Iuă riIe psiholog ice orientate spre

8

6.4.2.

Perspectiva noastră asupra psihologiei

10

ScopuriIe evaIuării orientate spre decizie

11

6.4.3.

Condiţii pentru evaluarea psihologica

12

Criterii generale pentru evaluarea rapoartelor

psihologice

13

6.4.4.

Informaţia cunoscută înainte de a începe evaluarea

44

Profilul cerinţelor

45

Intrebările psihologice

46

Gruparea întrebărilor psihologice conform ecuaţiei comportamentale

Intrebarea clientului

Decizie pentru sau împotriva întrebării clientului

Postulate necesare Profilul cerinţelor Cunoştinţe necesare pentru munca de evaluare Predicţia comportamentului individual Citarea întrebării clientului în raportuI

15

6.4.5.

6.4.6.

16

17

18

6.4.7.

20

20

7

7.1.

7.2.

psihologic

21

7.3.

Selecţia variabilelor

23

7.4.

Ecuaţia comportamentală

24

Variabile de mediu

25

Variabile fiziologice

26

8

Variabile cognitive

28

8.1.

Variabile emoţionale

30

Variabile motivaţionale

31

8.2.

Variabile sociale

32

8.3.

Trei clase de informaţii pentru explicarea şi

8.4.

predicţia comportamentului individual

33

Criterii pentru selecţia variabilelor

34

8.5.

Intrebările psihologice

(= Ipoteze)

37

9

Funcţia întrebărilor psihologice

38

Construirea întrebărilor psihologice

38

9.1.

Formularea întrebărilor psihologice

39

Numărul de întrebări psihologice

40

9.2.

46

Intrebări psihologice legate de condiţiile motivaţionale

47

Intrebări psihologice legate de condiţiile intelectuale

47

Intrebări psihologice legate de depăşirea tensiunii emoţionale şi fizice

47

Intrebări psihologice legate de condiţiile sociale

48

Moduri alternative de a structura întrebările psihologice

48

Construirea

ipotezelor

în cazul evaluării cu utilitate juridică, pentru

custodia

orientată

de

decizie

a

parentală

49

9.3. Planificarea evaluării

Exemplificarea lucrului cu problema unui

9.4.

client

43

9.5.

Intrebarea clientului

44

55

Rolul planului de evaluare

56

Planul general al evaluării

56

Planul detaliat de evaluare

57

Raportul

cost-

beneficiu

ca

criteriu

pentru

planificar

ea

evaluări

psihologi

ce

şi

unei

58

Analiza

strategiei

a-priori

61

Analiza

strategiei

a-priori

pentru

întrebările

provenite

din cazuri

specifice

62

Analiza

calitativă

a

strategiei

a-priori

63

Optimizar

ea

strategiei

de

evaluare

63

Analiza

cantitativă

a

strategiei

a-priori

pentru

întrebările

instituţion

ale

64

Analiza

strategiei

a-priori

pentru

întrebările

instituţion

ale

referitoare

la

evaluarea

aptitudinil

or

64

Caracter

istici ale surselor de informare în

evaluare

67

Funcţii ale caracteristicilor surselor de informare în evaluare

68

Natura observatorului

68

Conţinuturile observaţiei

70

Momentul ş i durata observa ţ iei

71

Trăsăturile caracteristice ale observaţiei

72

VI

Cuprins

10 Proceduri standardizate de evaluare

.

.75

către decizie

108

10.1. Criteriile de selecţie a procedurilor standardizate de evaluare

76

12.13

Con diţii pentru un interviu de evaluare de succes

10.2. O definiţie teoretică a muncii psihologice

76

108

10.3. Funcţiile teoriilor care stau la baza procedurilor

de evaluare

77

10.4. Obiectivitatea procedurilor standardizate

78

10.4.1

Obi

ectivitatea în aplicare

78

10.4.2

suri pentru creşterea obiectivitătii în aplicare

 

79

10.4.3

Ob

iectivitatea în scorare

79

10.4.4

Ob

iectivitatea interpretării

82

10.5.

Fidelitatea procedurilor standardizate

83

10.5.1

De

cizia asupra unui tip de fidelitate

84

10.5.2

Ev

aluarea

fidelităţii

84

10.6. Validitatea procedurilor standardizate

85

10.7. Câteva comentarii despre mărimea coeficienţilor de validitate

86

11

Partea întâi a planului de evaluare pentru întrebarea clientului considerată

drept exemplu, referitoare la evaluarea

aptitudinilor

89

11.1. Proceduri standardizate

90

11.2. Decizii în selectarea procedurilor standardizate

 

91

11.3. Selectarea procedurilor standardizate

92

11.4. Descrierea procedurilor standardizate în raportul psihologic

93

12

Interviul orientat către decizie

95

12.1.

Definiţie

96

12.2.

Scopurile diverselor tipuri de interviu

96

12.3.

Ghidul de interviu pentru interviul orientat către decizie

97

12.4.

Funcţia ghidului de interviu

98

12.5.

Caracteristicile ghidurilor de interviu

100

12.6.

Structura pe larg a ghidului de interviu

101

12.7.

Structura detaliată a unui ghid de interviu. 102

12.8.

Caracteristicile întrebărilor adecvate

103

12.9.

Intrebările inadecvate

105

12.10

Gra

dul de deschidere al unei întrebări

106

12.11

Gra

dul de direcţionare a unei întrebări

107

13

Partea a doua a planului de evaluare,

pentru cazul-exemplu de evaluare a

aptitudinilor

111

13.1. Ghid de interviu pentru interviul orientat spre

decizie

112

13.2. Selecţia procedurilor semi-standardizate şi a

celor nestandardizate

115

13.3. Descrierea procedurilor semistandardizate şi

nestandardizate din raportul psihologic

116

14 Formarea percepţiei despre alte persoane

119

şi judecăţile evaluative

14.1. Formarea percepţiei despre celela Ite persoane, în viaţa cotidiană şi în judecăţile evaluative

14.2. Importanţa cercetărilor realizate în psihologia socială în domeniul formării percepţiei despre

120

alte persoane

121

14.3. Diferenţe individuale în judecăţile evaluative

122

15 Distorsiuni şi erori in procesul de formare

123

a judecăţilor evaluative

15.1. Descrierea erorilor şi distorsiunilor în procesul

de formare a judecăţilor evaluative

124

15.2. Erori şi distorsiuni în întrebările psihologice

124

15.3. Erori şi distorsiuni în planificarea evaluării. 127

15.4. Erori şi distorsiuni în prezentarea rezultatelor

evaluării

128

15.5. Erori şi distorsiuni în formularea concluziilor

 

129

15.5.1

Ero

 

ri

şi distorsiuni general observabile în concluzii

 

129

15.5.2

Ero

 

ri şi distorsiuni care sunt

determinate

de

personalitatea specialistului evaluator

130

16

Posibilităţi de minimizare a erorilor

şi distorsiunilor în deciziile din cadrul

evaluării

133

16.1. Extinderea fondului de cunoştinţe

134

16.2. Condiţii iniţiale

 

135

16.3. Combinarea afirmaţiilor

136

16.4. Criterii decizionale

136

16.5. Atribuirea trăsăturilor

137

16.5.1. Patru tipuri de descrieri comportamentale. 137

16.5.2.

Caracteristici ale trăsăturilor de personalitate

138

Cuprins

VII

16.6.

Construirea unor planuri de evaluare

documentate

138

17

Evaluarea Observaţiilor

Comportamentale

141

17.1.

Tipuri de observaţii comportamentale

142

17.2.

Scorarea testelor

143

17.3.

Prezentarea rezuItatelor la teste

144

17.4.

I nterviuri orientate către decizie: analiză

146

17.5.

Rezultatele interviului: prezentare

146

17.6.

Prezentarea rezultatelor din interviu în limbaj

indirect

148

18

Secţiunea de date a exemplului de raport

psihologic

149

19

Secţiune de rezultate

157

19.1.

Scopurile evaIuatoruIui în secţiunea de rezultate

 

158

19.2.

Procedura urmată de evaluator, în secţiunea de

rezultate

158

19.3.

Recomandări şi sugestii în raportul

160

19.4.

Formulările din secţiunea de rezuItate

161

20

Secţiunea de rezultate din raportul-exemplu

 

163

21

Fundamente pentru o teorie a evaluării

psihologice orientate spre decizie

173

21.1.

Postulate ale teoriei

174

21.2.

Convingerile sunt cogniţii care direcţioneză acţiunea

175

21.3.

Expectaţiile sunt cogniţii care direcţioneză acţiunea

176

21.4.

Despre posibilitatea de testare a teoriei

178

21.5. Primele rezultate ale testelor empirice asupra teoriei evaluării psihologice orientate spre decizie

21.5.1

179

Eval

uarea conform legii familiei: cum este şi cum ar

putea fi 21.5.2. Despre dezvoltarea strategiilor de evaluare

21.5.3

179

179

Inte

rviul orientat spre decizie în evaluarea psihologică

180

21.5.4

marea în evaluarea psihologică

21.5.5. Recomandări pentru procesul de evaluare

For

181

(Guîdeltnes for the Assessment Process, GAP) 181

21.6. Evaluarea orientată spre decizie - o tehnologie

utilă

182

21.6.1 Teh nologia - o necesitate în evaluarea psihologică

 

182

21.6.2.

Utilitatea ca cel mai înalt criteriu al

tehnologiei 182

21.6.3

Opti

mizarea strategiilor de evaluare

182

22

Ghid pentru evaluarea rapoartelor

psihologice, pentru persoanele care nu

au studii în domeniul psihologiei

185

22.1.

Structura raportului psihologic

186

22.2.

Transparenţa raportului psihologic

187

22.3.

Formulări în raportul psihologic

188

22.4.

Intrebările clientului

188

22.5.

Formularea întrebărilor psihologice

189

22.6.

Descrierea planului de evalua re din raportul psihologic

189

22.7.

Scorarea şi analiza testelor şi chestionarelor în

secţiunea de date a raportului psihologic

190

22.8.

Descrierea şi analiza interviului şi a informaţiilor scrise nestandardizate din secţiunea de date a

raportului

191

22.9.

Secţiunea de rezultate a raportului psihologic

 

192

22.10

Rec

 

omandări şi sugestii în raportul psihologic

194

23

Punctaj de idei pentru sprijinul

evaluatorului psihologic pe parcursul

procesului de evaluare şi redactare a

raportului psihologic

195

23.1.

Checklist: întrebarea clientul ui

197

23.2.

Checklist: Profil ui cerinţelor

197

23.3.

Checklist: Cunoştinţe

197

23.4.

Checklist: Selecţia grupelor de variabile

197

23.5.

Checkl ist: Selecţia variabilelor de medi u

198

23.6.

Checklist: Selecţia variabilelor organice

198

23.7.

Checklist: Selecţia va riabilelor cog nitive

198

23.8.

Checklist: Selecţia variabilelor emoţionale. 198

23.9.

Checklist: Selecţia variabilelor motivaţionale

 

199

23.10

Che

cklist: Selecţia variabilelor sociale

199

23.11

Che cklist: Criterii pentru selectarea variabilelor 199

23.12

Che

 

cklist: Formularea întrebărilor psihologice (=ipoteze)

199

23.13. Checklist: Selectarea surselor de informaţie

199

cklist: Planul detaliat al evaluării

200

VIII

Cuprins

23.15

Che

raportului psihologic

205

 

cklist Costurile şi beneficiile fiecărei surse de

23.34

Che

informaţie

200

cklist: Secţiunea de rezultate a raportului

23.16

Che

psihologic

206

cklist: Evaluarea unui observator

200

23.35

Che

23.17

Che

cklist: Recomandări şi sugestii în raportul

cklist: Conţinutul observaţiilor

 

200

psihologic

206

23.18

Che

23.36

Che

 

cklist: Caracteristici ale observaţiilor ştiinţifice

cklist: Formulări în secţiunea de rezultate a

referitoare la comportament

200

raportului psihologic

207

23.19

Ch

23.37. Checklist: Structura raportului psihologic

207

 

ecklist: Criterii pentru selecţia procedurilor

 

standardizate

201

23.20

Ch

 

ecklist: Obiectivitatea execuţiei procedurilor de

 

evaluare psihologică

201

23.21

Che

 

cklist: Criterii pentru scorarea şi analiza procedurilor de evaluare psihologică

201

23.22

Che

 

cklist: Condiţii pentru atingerea celui mai înalt grad posibil de obiectivitate în interpretarea procedurilor standardizate de evaluare

 

psihologică

201

23.23

Che

 

cklist: Fidelitatea procedurilor" standardizate de

 

evaluare psihologică

202

23.24

Che

 

cklist: Validitatea procedurilor standardizate de

 

evaluare psihologică

202

23.25

Che

 

cklist: Planificarea interviului orientat spre

 

decizie (DOI)

202

23.26

Che cklist: Structura amplă a ghidului de interviu

 
 

203

23.27

Che cklist: Structura detaliată a ghidului de interviu

 

203

23.28. Checklist: Formularea întrebărilor "bune"

203

23.29

Che

cklist: întrebări distorsionante

204

23.30

Che

 

cklist: Condiţii pentru interviul orientat spre

decizie

204

23.31

Che cklist: Prezentarea planului de evaluare în

 

raportul psihologic

204

23.32.

Checklist: Scorarea testelor şi a

chestionarelor şi prezentarea datelor în

raportul psihologic

205

23.33

Che

cklist: Analiza şi prezentarea informaţiei provenite din interviuri şi din surse scrise nes>tandardizate în secţiunea de date a

24

Ghid pentru evaluarea rapoartelor

psihologice de către specialişti fără studii

în domeniu psihologiei

209

24.1. Structura raportului psihologic

210

24.2. Transparenţa raportului psihologic

210

24.3. Form u Urile cu pri nse în ra portul psihologic 210

24.4. întrebarea clientului

210

24.5. Form ularea întrebă ri lor psiholog ice

210

24.6. Oescrîerea planului de evaluare, în raportul

210

24.7. Scorarea şi analiza testelor şi a chestionarelor, în secţiunea de date a raportului psihologic211

24.8. Analiza şi prezentarea informaţiilor din interviuri şi din surse nestandardizate de informaţii scrise, în secţiunea de date a raportului psihologic

24.9. Secţiunea de rezultate a raportului psihologic .

211

psihologic

211

24.10. Recomandări şi sugestii, în raportul psihologic 212

BIBLIOGRAFIC

213

INDEX

223

Index de termeni

224

Karl Westhoff

Marie-Luise Kluck

RAPORTUL PSIHOLOGIC:

REDACTARE SI EVALUARE

Traducere şi adaptare:

Dragoş lliescu, Mihaela Minulescu, Cătălin Nedelcea, Andrei Ion

Publicat de D&D/Testcentral &SINAPSIS

1

Capitolul 1 Introducere

1.1.

Scopuri

2

1.2.

Privire generală

2

13.

Note privind utilizarea acestei cărţi

4

2

Capitolul 1 • Introducere

1.1.

Scopuri

Pe

parcursul vieţii, oamenii se confruntă adesea

cu

decizii importante. Unele din aceste decizii

sunt dificile pentru ei, deoarece fiecare alternativa implică consecinţe serioase. In astfel de situaţii, au posibilitatea unei consilieri psi- hologice, care să ofere un sprijin pentru luarea deciziei. Judecători, medici, profesori, părinţi sau cupluri caută o astfel de consiliere şi se aşteaptă la răspunsuri care să-i sprijine în luarea deciziei. Cea mai detaliată formă de răspuns este raportul psihologic scris. De obicei, citito-

rul unui astfel de raport psihologic este cel care decide dacă acesta realizează în mod real ceea

ce se presupune că trebuie să realizeze şi dacă

este suficient de coerent şi în ultimă instanţă "bun". Să judeci dacă un raport psihologic este bun este o sarcină provocatoare chiar şi pentru

majoritatea psihologilor calificaţi, ca să nu mai vorbim de persoanele fără studii psihologice. Pornind de la o astfel de problemă, intenţia acestei cărţi este aceea de a descrie caracte- risticile rapoartelor psihologice bune. După ce vor parcurge sugestiile noastre, persoanele care citesc un raport psihologic vor fi „echipate" adecvat pentru a putea decide dacă raportul îi ajută şi în ce privinţe ar fi putut fi mai bun. Cei ce citesc rapoarte psihologice se întrea-

bă adesea: Ce ar trebui să conţină un raport? Ce

nu ar trebui să conţină? Cum aş putea aprecia

dacă a fost realizat într-o manieră profesionistă? Intenţionăm să răspundem acestor întrebări şi altora pe care şi le pun non-psihologii, legat de rapoartele psihologice. Psihologii cărora li se cere să pregătească ra- poarte psihologice se confruntă iniţial cu acelaşi gen de întrebări ca şi cititorii acestor rapoarte. Dar există şi alte întrebări la care încearcă să răspundă: Cum traduc problema clientului într-

o „problemă psihologică"? Cum planific o

evaluare psihologică? Ce surse de informaţie pot folosi? Ce caracteristici ale testelor, chesti- onarelor, certificatelor, dosarelor, interviurilor şi observaţiilor comportamentale pot folosi? Cum

planific şi cum pregătesc un raport psihologic? Căror lucruri trebuie să le acord atenţie în timp ce desfăşor evaluarea psihologica? Ce posibile surse de eroare există? Cum ar putea influenţa acestea evaluarea psihologică? Cum pot evita erorile? Cum introduc informaţia în raport, într- un mod clar? Cum pot să combin informaţia generând afirmaţii utile? Cum să formulez re- comandările legate de moduri de acţiune pentru viilor? Care este forma lingvistică corectă pen- tru un raport psihologic? Cum pot să ştiu dacă am gândit sau am făcut tot ceea ce se cere? Acestea sunt doar câteva întrebări la care trebuie să se răspundă şi astfel de decizii trebu- iesc realizate atunci când psihologii întocmesc rapoarte psihologice. Intenţia noastră în această carte este să-i asistăm în acest proces.

1.2. Privire generală

După această introducere, în Capitolul 2 descri- em fundamentele abordării noastre, explicând,

printre altele, ideile de bază aflate în spatele evaluărilor orientate spre decizie şi prezentând criteriile generale pentru evaluarea rapoartelor psihologice. Intrebările clienţilor determină ceea ce in- vestigăm în calitate de psihologi. In Capitolul

3 descriem felul în care decidem pentru sau

împotriva unei probleme particulare a clientului şi ce presupuneri sau ipoteze trebuie să facem. Explorăm de asemenea importanţa cunoştinţelor şi un profil al cerinţelor. Care dintre variabilele care determină com- portamentul individual uman ar putea fi utile pentru a răspunde la întrebarea clientului? Cum găsim astfel de variabile şi cum decidem care

dintre ele ar trebui luate în considerare în cursul ulterior al procesului de evaluare? In Capitolul

4 vom prezenta o procedură simplă dar eficientă

pentru atingerea acestui scop. După selectarea variabilelor, explicăm în ra- portul psihologic pe care dintre ele le vom avea

în vedere în forma unor întrebări psihologice şi

3

1.2.-Privire generală

de ce. De ce vorbim de probleme psihologice în loc să vorbim de ipoteze? Cum formulăm aceste probleme psihologice? Câte probleme psihologice ar trebui incluse în total? Acestea

sunt aspectele cărora li se adresează Capitolul

5.

Informaţia care a fost prezentată până în acest moment este ilustrată în Capitolul 6 cu

ajutorul a trei exemple de întrebări ale clienţilor, provenind din trei arii diferite de evaluare: eva- luarea aptitudinilor, evaluări psihologice cerute în procese legate de dreptul familiei (drepturile la custodie şi acces), precum şi evaluări ale credibilităţii martorilor. Planul de evaluare nu numai că ne spune ceea ce trebuie să facem în urma evaluării, ci şi explică persoanelor care vor citi raportul psi- hologic ce procedură am urmat, După cum se explică în Capitolul 7, proporţia cost-beneficiu legată de o anumită procedură este întotdeauna criteriul fundamental pentru a decide dacă va fi folosită sau nu o anume sursă de informaţie.

O strategie a priori este acea abordare a

evaluării care a fost folosită pentru a răspunde la întrebarea clintului până în momentul când sarcina de a scrie un raport psihologic este în- mânată evaluatorului. In Capitolul 8, arătăm că o analiză a strategiei a priori poate aduce infor- maţii utile pentru o tratare optimă a problemei clientului. Caracteristicile surselor de informaţie pe care le sugerăm în Capitolul 9 vor face mai uşoară decizia legală de valoarea unei anumite surse. In acelaşi timp, aceste caracteristici vor ajuta în planificarea procesului de evaluare. Testele şi chestionarele sunt uneltele clasice care pot fi utilizate ca instrumente standardizate în munca de evaluare. In Capitolul 10 discutăm

caracteristicile centrale de obiectivitate, fideli- tate şi validitate ale acestor unelte în relaţie cu importanţa lor pentru evaluarea psihologică pe care o planificăm.

In Capitolul 11, ne întoarcem la primul

exemplu de problemă a clientului şi prezentăm prima parte a planului de evaluare pentru aceasi problemă. Aici indicăm faptul că, aşa cum

se întâmplă deseori, la majoritatea problemelor psihologice nu se poate răspunde cu instru- mente psihologice standardizate, ci numai cu instrumente parţial standardizate, în particular cu interviuri diagnostice. In Capitolul 12, mergem mai departe pentru

a discuta fundamentele legate de intervievarea

orientată spre decizie. Explicăm nu numai modul cum trebuie să planificăm şi să pregătim interviurile psihologice, dar şi care anume puncte importante pot fi luate în considerare în cursul interviurilor, pentru a ne asigura de fap-

tul că rezultatele sunt utilizabile. Planul pentru interviu este rezumat într-un ghid de interviu. Acest set de repere este un ajutor decisiv pentru realizarea de interviuri psihologice. Apoi, în Capitolul 13, prezentăm un ghid de interviu pentru exemplul nostru legat de evalu- area aptitudinală, folosind acest exemplu pentru

a ilustra trăsăturile importante ale ghid urilor de

interviu pentru interviurile psihologice. Printre alte lucruri, judecăţile implicate în evaluare depind de percepţia pe care evaluato- rul o are asupra persoanei evaluate. Acest lucru dă naştere la întrebări precum: In ce măsură poate fi învăţată sau formată abilitatea noastră de generare a judecăţilor despre oameni? Cât de relevante sunt diferenţele dintre evaluatori? Aceste întrebări sunt substanţa Capitolului 14. Au fost identificate în psihologie un mare număr de erori de judecată şi de tendinţe de distorsiune. Le descriem pe scurt în Capitolul 15 şi indicăm felul cum ele pot afecta evaluarea psihologică. Nu numai că indicăm ce tipuri de erori şi de tendinţe de distorsiune sunt im- portante, ci facem în Capitolul 16 şi sugestii practice privind felul în care putem să evităm erorile de judecată şi să minimizăm tendinţele de distorsiune. Odată ce au fost adunate rezultatele testelor, chestionarelor, interviurilor, observaţiilor com- portamentale şi a altor surse de informaţie, avem

de decis care informaţie este utilă şi va fi utili- zată pentru a răspunde la întrebările psihologice

şi în ultimă instanţă la problemele clientului. In

Capitolul 17 sugerăm criterii pentru evaluarea

4

Capitolul 1 Introducere

interviurilor şi observaţiilor comportamentale şi prezentăm calculele psihometrice pentru anali- za testelor şi chestionarelor unui caz singular. Secţiunea de date a exemplului nostru de raport psihologic este prezentată în Capitolul 18. In secţiunea de rezultate a raportului psi- hologic sunt aduse laolaltă toate informaţiile care au fost raportate anterior în secţiunea de date, pentru a răspunde problemei psihologice şi în ultimă instanţă problemei clientului. In Capitolul 19 descriem scopurile pe care evalu- atorul le are în secţiunea de rezultate, explicăm metoda practică de scriere redactare a secţiunii de rezultate şi discutăm forma lingvistică care se utilizează. In multe cazuri, clienţii cer explicit sugestii sau recomandări privind felul în care să proce- deze în continuare. De aceea descriem şi modul cum putem să formulăm astfel de recomandări în acord cu abordarea descrisă aici, a evaluării orientate spre decizie. Capitolul 20 prezintă secţiunea de rezultate a raportului psihologic dat ca exemplu. Aceasta ne aduce la partea finală a rapor- tului psihologic, anexele, care, în plus faţă de referinţe, conţin de obicei o gamă de informaţii suplimentare care, deşi nu sunt direct necesare pentru înţelegerea raportului, asigură posibilita- tea ca acesta să fie validat de un cititor. In Capitolul 21 exemplificăm fundamentele teoriei noastre privind evaluarea psihologică orientată spre decizie. După ce descriem postu- latele fundamentale, ne centrăm pe importanţa convingerilor şi expectaţiilor, care sunt cogniţii ce direcţionează acţiunile pe parcursul plani- ficării evaluării psihologice. Apoi continuăm pentru a explica felul în care teoria noastră poate fi testată empiric. Sunt indicate rapoarte ale primelor rezultate publicate privind testarea empirică ale teoriei evaluării psihologice orientate spre decizie. In final, demonstrăm că evaluarea orientată spre decizie este un instru- ment util pentru evaluarea psihologică curentă în toate domeniile aplicative ale psihologiei. Capitolul 22, este un ghid pentru evaluarea rapoartelor psihologice de către non-psihologi şi va da posibilitatea non-psihologilor sa evalu-

eze inteligibilitatea şi gradul de verificabilitate al unui raport. Pentru ca non-psihologii să fie capabili sâ evalueze felul cum este prezentat ra- portul, descriem sistematic toate aspectele unui raport psihologic care pot fi evaluate. Acest capitol rezumă pentru psihologi toate aspectele care pot fi găsite în capitolele anterioare, legate de prezentarea informaţiei în rapoartele psiho- logice. Capitolul 23 conţine liste de verificare care sprijină evaluatorul psiholog în scrierea unui raport psihologic. Ca urmare a unor numeroase cereri primite de la non-psihologi care lucrează frecvent cu rapoarte psihologice, am furnizat în Capitolul 24 şi liste de verificare pentru evaluarea rapoar- telor psihologice. Cu ajutorul acestora, pot şi non-psihologii sa verifice trăsăturile metodolo- gice principale ale raportului. Rapoartele psihologice care sunt scrise conform sugestiilor noastre întrunesc normele pentru redactarea rapoartelor psihologice şi reperele ce trebuiesc urmate în procesul de eva- luare (Guidelines for the Assessment Process) dezvoltate de Asociaţia Buropcană de Evaluare Psihologică (EA PA) (Fernandez-Ballesteros el al. 2001, Westhoff, Hornke & Westmeyer,

2003).

1.3. Note privind utilizarea acestei cărţi

Cu ajutorul acestei cărţi, e posibil atât pentru non-psihologi cât şi pentru psihologi să evalueze calitatea unui raport psihologic. Non-psihologii vor fi capabili să evalueze inteligibilitatea şi verificabilitatea unui raport cu ajutorul explica- ţiilor din Capitolul 22 şi a listelor de verificare relevante din Capitolul 24. Mai mult, psihologii pot utiliza cartea pentru a evalua aspecte teoreti- ce, metodologice şi de substanţă ale rapoartelor psihologice, acesta fiind un lucru care în mod normal nu poate fi făcut în mod sistematic sau comprehensibil de un non-psiholog.

1.3. Note privind utilizarea acestei cărţi

Pentru psihologii care doresc să scrie un raport psihologic, presupunem existenţa unor cunoştinţe de bază în psihologie şi o formare de bază în domeniul metodelor de evaluare. De aceea furnizăm doar referinţe selectate şi ne ferim sâ justificăm afirmaţiile cu cât de multe referinţe posibil deoarece, conform experienţei noastre, acestea nu adâncesc înţelegerea, ci mai degrabă descurajează cititorii. La începutul fiecărei secţiuni, listam punc- tele pe care le vom discuta. In textul care urmează vom discuta punctele respective în detaliu. Această structură furnizează cititorului o imagine globală a ceea ce se va discuta în fiecare capitol şi, totodată, o rezumare clară a punctelor principale. Când vorbim despre "comportament", ne re- ferim întotdeauna atât la comportament cât şi la gândurile şi sentimentele trăite. Termenul com- portament denotă astfel comportamentul care poate fi observat din exterior şi de asemenea, cel care poate fi descris numai de respectivele persoane. Pentru a păstra textul cât mai simplu cu putinţă, utilizăm termeni precum "psiholog", "evaluator" sau "persoană testată" în sensul lor generic.

Capitolul 2 Fundamentele abordarii noastre

II.1.

Evaluarile psihologice orientate spre decizie

8

II.2.

Perspectiva noastra asura psihologiei

10

II.3.

Scopurile evaluarii orientate spre decizie

11

II.4.

Conditii pentru evaluarea psihologica

12

II.5.

Criterii generale pentru evaluarea rapoartelor psihologice.13

8

Capitolul 2 Fundamentele abordării noastre

2.1. Evaluările psihologice orientate spre decizie

Procesul de evaluare

1. Intrebarea clientului

2. Postulate

3. Profilul cerinţelor

4. Intrebări psihologice (= ipoteze)

5. Plan de evaluare

6. Desfăşurarea evaluării psihologice

7. Raportarea datelor

8. Secţiunea de rezultate: cum se răspunde la întrebările psihologice si astfel la întrebarea clientului

9. Sugestii şi recomandări privind procedura

Orientarea primară în procesul de evaluare e dată de întrebarea clientului, pentru că sarcina noastră este să ajutăm clientul într-o decizie dificilă. De aceea, un raport psihologic serveşte întotdeauna la pregătirea şi sprijinirea, deciziilor importante. Exemple de astfel de probleme sunt: dacă cineva ar trebui să primească o pen- sie de invaliditate, ce tip de terapie ar trebui să primească o persoană, ce tip de şcoală ar fi cel mai potrivit pentru un copil, sau ce fel de custo- die ar fi cel mai puţin în detrimentul copilului, în acest sens, munca noastră de evaluare este Orientată decizional. Producerea unui raport psihologic include o scrie de decizii care trebuiesc realizate de psiholog. Fiecare stadiu al acestui drum spre realizarea unui raport psihologic cere, de ase- menea, o serie de decizii ale evaluatorului. Să expunem mai întâi o vedere de ansamblu asupra acestor stadii. Ulterior în carte vom aborda în detaliu fiecare stadiu al procesului.

Intrebarea clientului

La începutul unei posibile evaluări psihologice, cineva contactează psihologul şi enunţă o între- bare, de exemplu întreabă dacă poate spera să aibă succes într-un anume program de formare. Imediat ce psihologul se confruntă cu o astfel

de problemă, trebuie luate mai multe decizii. De exemplu, psihologul trebuie să se întrebe dacă este profesionistul adecvat pentru rezolva- rea unei astfel de probleme, sau dacă problema poate fi rezolvată, adică dacă este posibil să aibă un răspuns. Vom discuta aceste decizii individuale mai detaliat mai jos. In fiecare si- tuaţie, întrebarea clientului trebuie întotdeauna formulată expres în raportul psihologic, exact în maniera în care a exprimat-o clientul sau într-o formă ulterioară, la care s-a ajuns de comun acord între evaluator şi client.

Postulate

Inainte ca psihologul să înceapă munca de evaluare, trebuie să enunţe câteva postulate fundamentale despre comportamentul uman. Un fundament al studiului comportamentului şi al muncii psihologice ştiinţifice este postulatul conform căruia, de principiu, comportamentul uman este într-un anume mod "ordonat" sau "regulat". Altminteri nu ar fi posibil să explici, să prezici sau să influenţezi comportamentul. De fiecare dată în evaluarea psihologică trebuie exprimate mai multe astfel de postulate. De aceea le vom discuta în detaliu mai târziu. Aceste presupuneri nu sunt exprimate ca atare într-un raport psihologic. Dar este important, rară îndoială, ca psihologul să fie capabil să le numească, să le explice şi să le justifice.

Profilul cerinţelor

Când trebuie luate decizii, avem nevoie de criterii cu ajutorul cărora să putem compara alternativele aflate la îndemâna noastră. Aceas- tă necesitate este acută pentru probleme legate de adecvarea unei persoane pentru o anumită profesie, dar şi pentru probleme legate de tipul de terapie care are cele mai bune şanse de succes pentru un set particular de probleme comportamentale. Aşadar, avem nevoie să ştim ceva despre „cerinţele" care se aplică unei persoane în fiecare dintre alternativele posibile. Psihologia ocupaţională are un termen pentru totalitatea acestor cerinţe, respectiv „profilul ce- rinţelor" ("profile of requirements"). Deoarece

9

2.1. Evaluările psihologice orientate spre decizie

este nevoie de criterii de decizie şi pentru alte probleme decizionale, adoptăm acest termen cu referire şi la problemele educaţionale, clinice şi de psihologie judiciară. In cazul problemelor clinice, legate de gradul în care o persoană prezintă simptomele unei anumite tulburări, această tulburare corespunde cu profilul de ce- rinţe. Profilul de cerinţe nu este o parte separată a raportului psihologic, ci este necesar să avem un profil de cerinţe pentru a fi capabili să lucrăm într-o manieră logică.

Intrebări psihologice

Intrebarea clientului este exprimată de obicei într-o formă atât de generală încât trebuie transformată şi spartă în mai multe ''întrebări psihologice". Aceste întrebări psihologice ne ajută să ne structurăm activitatea de evaluare şi, în acelaşi timp, oferă celui care citeşte un raport psihologic o structură generală pentru informaţia prezentată, care este uşor de urmărit. Această structură ajută de asemenea pe cel ce citeşte raportul să reţină informaţia. Aceste întrebări psihologice apar în următoarea parte a raportului psihologic, direct după întrebarea clientului.

Planul de evaluare

Asemeni oricărui proces complex, producerea unui raport psihologic necesită un plan întocmit cu atenţie, care este punct de referinţă în cursul întregului proces. In această parte a raportului, descriem procedurile psihologice utilizate şi alte surse de informaţie într-o manieră pe care cititorul o poate urmări cu uşurinţă. Ar fi însă nenecesar şi ar depăşi scopul unui raport psiho- logic dacă am include aici pentru client o dare de seamă scrisă a altor informaţii, detaliate, le- gate de planificarea internă a tuturor activităţilor întreprinse. Vom arăta cum să lucrăm eficient utilizând aceste părţi ale planului de evaluare.

Desfăşurarea evaluării psihologice

Situaţia de evaluare cere evaluatorului să ia multe decizii de moment. De aceea sfatul pe care îl dăm este acela de a intra cât mai bine

pregătiţi în evaluări. Vom arăta cum, prin planificare şi pregătire atentă, cei implicaţi pot ajunge să colaboreze eficient şi cu uşurinţă.

Raportarea datelor

Toate informaţiile importante în elaborarea unui răspuns la întrebările clientului sunt prezentate în "secţiunea de date" a raportului psihologic, ordonate în funcţie de sursă. Acesta este locul în care facem o prezentare clară şi inteligibilă a rezultatelor la teste, chestionare, interviuri, observaţii comportamentale şi alte surse de informaţii precum certificatele, dosarele sau rapoartele mediale.

Secţiunea de rezultate în secţiunea de rezultate evaluatorul combină toate informaţiile pentru a răspunde la problemele psihologice şi, în acest fel, răspunde la întrebarea clientului. Ulterior vom arăta cum, pentru a evita erorile de judecată, este esenţial pentru evaluator să fie conştient de regulile prin care combină informaţia aflată la îndemâna sa, luând decizii legate de răspunsul la întrebarea clientului.

Sugestii şi recomandări

Multe dintre întrebările clienţilor cer în mod expres recomandări legate de felul în care să procedeze - un alt motiv bun pentru a urma o orientare centrată pe decizie. In acest caz, ar trebui prezentate alternativele şi ar trebui descrise consecinţele lor posibile. Încă o dată, sarcina noastră este aceea de a ajuta clientul şi orice altă persoană implicată să ia cele mai bune decizii posibil. Procesul de evaluare descris până aici se desfăşoară linear, în ordinea prezentată de noi. însă, ar putea să fie necesar ca la un anumit moment în cursul evaluării să se negocieze cu clientul o nouă întrebare sau să fie formulate în- trebări psihologice suplimentare faţă de cele ini- ţiale, care fuseseră uitate sau trecute cu vederea în cursul planificării iniţiale sau care au reieşit ca importante abia după ce a început procesul de evaluare. Cursul ulterior al evaluării trebuie

10

Capitolul 2 Fundamentele abordării noastre

să fie planificat şi executat în concordanţă cu aceste noi întrebări psihologice. In acest sens, procesul de evaluare este în principiu recurşiv, după cum a fost descris de Kaminski (1970).

Structura unui raport psihologic

Titlul

Cuprins

Detalii privind persoana implicată

1. Intrebarea clientului

2. Posibil aici: analiza informaţiilor din surse arhivistice (dosare) în funcţie de criteriile psihologice

3. Intrebări psihologice (ipoteze)

4. Metode de evaluare: descrierea procedurilor şi justificarea legată de implicaţiile lor în acest caz particular

5. Secţiunea de date (prezentare; posibil aici pentru prima dată), analiza informaţiilor din dosare în funcţie de criteriile psihologice

6. Secţiunea de rezultate:

Combinarea şi cântărirea datelor indivi- duale; se răspunde la întrebările psihologice şi astfel la întrebarea clientului (evaluarea)

7. Daca se cere: sugerarea unor soluţii şi/sau recomandări pentru acţiuni viitoare; posibil:

rezultate ale unor încercări (parţiale) de soluţionare (intervenţii)

8. Data. Semnătura

9. Anexe: referinţe bibliografice posibil: tabele cu rezumatele rezultatelor la tesle posibil: rapoarte suplimentare posibil: alte documente certificare legală (numai dacă se cere)

2.2. Perspectiva noastră asupra

psihologiei

Psihologia este o ştiinţă empirică bazată pe teorie. Scopurile ei sunt să

1.

descrie,

2. explice,

3. prezică şi

4. influenţeze sau modifice comportamentul individual (intervenţie).

Exista un acord principial şi o convingere larg răspândită printre psihologi că psihologia este o ştiinţă empirică, bazată pe teorie. Pentru multe arii ale comportamentului uman individual există acum teorii care sunt foarte utile pentru scopuri practice şi care au losl testate eu succes din punct de vedere empiric. In cele ce urmea- ză, ne vom referi doar la astfel de abordări. Nu vor fi discutate aici acele perspective asupra comportamentului umane peni fu care nu există dovezi empirice adecvate sau acele perspective care au fost invalidate din punct de vedere empiric. Obiectivele psihologiei sunt (1) să descrie. (2) sa explice (3) să prezică şi (4) să influ- enţeze şi să modifice comportamentul indi- vidual. Primele trei scopuri suni de asemenea parte a evaluării psihologice. In plus, evaluarea psihologică contribuie indirect la modilicărea comportamentului uman individual. Psihologii influentează direct comportamentul altora atunci când furnizeaza de exemplu formări sau terapie.

Descriere

Precondiţia pentru a atinge aceste obiective este observarea obiectivă, fidelă şi adecvată a comportamentului concret. Dacă astfel de observaţii sunt înlocuite de afirmaţii ambigue despre subiect, acest lucru va conduce la ra- poarte psihologice inutilizabile. Vom descrie, mai departe, condiţiile care fac posibilă realiza- rea de observaţii utilizabile. In plus, vom arăta cum putem să descriem observaţiile în aşa fel încât să se manifeste cât mai puţine distorsiuni şi erori posibil.

2.3. Scopurile evaluării orientate spre decizie

Explicare Pentru a explica comportamentul individual în- tr-o manieră ştiinţifică, este necesar să descriem condiţiile în care acesta se manifestă. De aceea trebuie nu atât să dăm o explicaţie plauzibilă, cât să furnizăm o explicaţie care poate fi testată şi care poate rezista obiecţiilor critice.

Predicţie

Psihologia, ca ştiinţă empirică bazată pe teorie este caracterizată de abilitatea de a prezice cu succes comportamentul individual. Insă de obicei acest lucru necesită combinarea cunoaş- terii empirice rezultate din abordări teoretice diverse.

Modificare

Psihologii au la îndemână o gamă largă de abordări practice pentru a influenţa şi modifica comportamentul uman (intervenţie). Psihologia clinică şi educaţională poate ajuta atunci când scopul este acela de a învăţa noi modele de comportament sau de a le schimba pe cele care există deja. Cu sprijinul psihologiei ocupaţionale pot fi planificate condiţiile în care lucrează oamenii în aşa mod încât munca să nu fie doar mai sigură şi eficientă, ci şi mai plăcută.

2.3. Scopurile evaluării orientate spre

decizie

Scopurile evaluării orientate spre decizie este acela de a descrie, explica si prezice comportamentul individual intr-o arie definita de comportament (şi nu in general, ca in cazul unui profil de personalitate). Aceasta înseamnă că trebuie identificate condiţiile decisive pentru comportamentul trecut, prezent si viitor intr-o arie particulară de comportament.

După cum am văzut deja, obiectivele psiho- logiei includ descrierea, explicaţia şi predicţia comportamentului individual. In ceea ce pri-

11

veste obiectivele evaluării psihologice, acelaşi

lucru este valabil, însă într-un mod încă şi mai îngust: suntem deja preocupaţi doar de o parte

a comportamentului unei persoane. Niciodată

nu căutăm să descriem „ce tip de persoană este cineva", ci mai degrabă dorim să descriem condiţiile care fac posibil comportamentul menţionai în întrebarea clientului, acesta fiind comportamentul specific care trebuie explicat sau prezis. Este important să înţelegem în acest context că pentru evaluarea aferentă a comportamentu- lui este necesar să evaluăm nu doar comporta- mentul individual, ci şi, atunci când este cazul, relaţiile interumane, caracteristicile persoanei sau diverse aspecte situaţionale.

Unele întrebări ale clientului nu sunt legate

în primul rând de un singur individ ci de relaţia

dintre oameni, ca de exemplu în consilierea de cuplu sau în cazurile privitoare la dreptul familiei. Deoarece noi considerăm ca suntem în prezenţa unei relaţii atunci când un individ îşi adaptează comportamentul propriu la un alt

individ, afirmaţiile anterioare despre obiectivele evaluării psihologice se aplică de asemenea şi

la relaţiile dintre oameni (nu doar la comporta-

mentul definit strict). Foarte adesea, psihologilor li se pun în- trebări referitoare la comportamentul unor persoane diferite în aceeaşi situaţie. In acest caz problema este aceea de a descoperi care anume condiţii conduc la un comportament particular; de exemplu, şofarea într-o direcţie greşită pe autostradă. La început, se presupune că acest lucru se datorează persoanei şi caracteristicilor sale, care se reflectă în lipul de conducători auto denumiţi uneori "şoferi fantomă" ("ghost drivers"). Insă, atunci când întrebarea este investigată, poate reieşi faptul că de fapt anumite condiţii situaţionale de unele singure, sau în combinaţie cu anumite caracteristici ale persoanei, au condus la acest gen particular de comportament. De exemplu, după investigaţii corespunzătoare, rampele de intrare în autostră- zile din Germania au fost modificate astfel încât să nu mai existe condiţiile specifice care ar fi putut duce la şofarea în direcţie greşită.

12

Capitolul 1 Introducere

Alte exemple de întrebări legate de evalua- rea situaţiilor sunt: „Cum se dezvoltă ostilitatea faţă de străini?" şi "De ce apar accidente de circulaţie cu o frecvenţă şi severitate peste medie când tinerii conduc spre casă dinspre discoteci?", in astfel de cazuri, în plus faţă de condiţiile situaţionale, sunt de obicei relevante şi caracteristicile persoanei. Alt exemplu ar putea fi următorul: „De ce băieţelul nostru Emil, de 5 ani, mai face încă pipi în pat?". Această problemă poate fi privită la început tot ca o întrebare de tip situaţional, dar în cursul evaluării vor juca un rol şi alte aspecte decât cele situaţionale. Caracteristicile persoanei sau relaţionarea pot de asemenea ajuta în explicarea comportamentului. Niciodată nu încercăm să furnizăm o de- scriere completă a comportamentului complex manifestat de cineva. Nu avem ca scop produ- cerea, unui "profil de personalitate" şi în mod cert, nu am fi capabili sâ îndeplinim cerinţele pentru acest lucru. In loc să încercăm aşa ceva, ne limităm chiar de la bun început la condiţiile care fac posibil comportamentul menţionat în întrebarea clientului. De aceea noi considerăm câ există arii ale comportamentului care nu sunt importante pentru explicarea şi predicţia altor arii comportamentale.

2.4. Condiţii pentru evaluarea

psihologică

Conditiile pentru evaluarea psihologică sunt:

1. O abordare orientată comportamental pentru

a planifica evaluarile necesare

a colecta informatiile necesare

a evalua sursele de informare

a combina informatia pentru a răspunde la problemele psihologice si astfel la intrebarea clientului

2. Evitarea erorilor de judecata si reducerea tendinţelor de distorsiune

3. Decizii explicite, cu luarea in considerare a costurilor şi beneficiilor.

Fundamentul principal al evaluării psihologice este abordarea comportamentală. Dorim astfel să accentuăm faptul că este necesar să consi- derăm întotdeauna comportamentul concret, de exemplu sentimentele, gândurile şi acţiunile oamenilor în situaţii particulare. Aceste lucru înseamnă că, atunci când descriem comporta- mentul, nu folosim cuvinte care descriu carac- teristici. Dacă este necesar, astfel de termeni pot fi folosiţi ulterior în procesul de evaluare, pentru a rezuma sau caracteriza un grup de observaţii. Aceasta este o cutumă a psihologiei ştiinţifice şi o rezultantă a fundamentului ei:

trebuie să folosim întotdeauna pentru descrierea comportamentului individual cele mai concrete descrieri posibil. Deoarece evaluarea psihologică este un proces foarte complex, putem sâ ne simplificăm munca proprie şi munca altor persoane implica- te prin intermediul unei planificări eficiente. O astfel de planificare este de asemenea orientată asupra comportamentului. Când planificăm fie- care etapă a procesului de evaluare, încercă să ne clarificăm alternativele comportamentale şi consecinţele legate de fiecare alternativă. Când adunăm informaţia cerută, este necesară o abordare orientată tot spre comportament, iar unul din avantajele majore ale acestei abordări în contextul acumulării de informaţii cu valoare ştiinţifică este acela că ajută la evitarea erorilor de judecată. In special în timpul interviurilor cu subiectul este în avantajul tuturor celor impli- caţi dacă evaluatorul roagă subiectul să descrie comportamentul avut, în ariile de interes. Pentru a-1 ajuta pe subiect să se concentreze exclusiv supra comportamentului, acesta este uneori rugat „să-1 vizualizeze precum in film". In psihologie, observaţiile comportamentale sunt descriptori de comportament concret. Infor- maţiile produse direct de psiholog vor fi şi ele descriptori de comportament. Insă acest lucru nu este întotdeauna valabil şi pentru dosarele sau documentele de arhivă, care deja există cu referire la persoana evaluată. Aceste documente descriu cel mai adesea subiectul în termeni de rezumări, abstracţiuni şi judecăţi subiective

2.5. Criterii generale pentru evaluarea rapoartelor psihologic

cu privire la comportamentul său, folosind deseori cuvinte care descriu caracteristici. O abordare comportamentala face ca aceste erori de judecată şi tendinţe de distorsiune să fie mai uşor de recunoscut, iar informaţia care descrie comportamentul concret şi este astfel relevantă pentru a răspunde la întrebarea clientului, să fie mai uşor de găsit şi de extras. In secţiunea de rezultate, toate informaţiile acumulate de psiholog sunt combinate, cu scopul de a răspunde întrebărilor psihologice şi astfel la întrebarea clientului. Atât scrierea cât şi evaluarea rapoartelor psihologice sunt mult mai uşoare atunci când în raport este descris doar comportamentul concret şi atunci când informaţia este rezumată în termeni de caracteristici doar acolo unde acest lucru este posibil fără să se producă distorsiuni. Evaluarea psihologică este plină de prilejuri în care se pot manifesta erori de judecată sau distorsiuni. Ne-am referit deja pe scurt la cea mai importantă măsură preventivă aflată la îndemâna psihologului: o abordare comportamentală. Mai târziu ne vom ocupa în detaliu de erorile de judecată şi de tendinţele de distorsiune şi vom face apoi sugestii privind felul în care putem să le evităm sau să le reducem cât mai mult posibil. Acţiunea complementară unei descrieri ori- entate spre comportament cere ca toate deciziile necesare să fie Iuaic în mod explicit. Mai întâi trebuie să ne clarificăm unde anume în procesul de evaluare trebuie luate decizii. In al doilea rând, trebuie să ne clarificăm alternativele pe care le avem la îndemână, în cazul acestor decizii. Aşadar, trebuie să dăm răspuns următoarelor întrebări: "Ce alternative avem?" şi "Care sunt posibilele consecinţe ale fiecărei alternative?". Un al treilea aspect al deciziei explicite este aplicarea conştientă a anumitor reguli. De exemplu, o afirmaţie precum "Noi de fiecare dată facem acest lucru în acest mod" este un fel de regulă de decizie, dar nu va conduce în mod necesar la decizii satisfăcătoare. Luarea unei decizii pro sau contra unei proceduri de evaluare în funcţie de ponderea

13

cost-beneficiu pare tehnocrată şi non- psihologică. In realitate, cu toţii ne orientăm în funcţie de acest criteriu. Nimeni, de exemplu, nu ar visa să evalueze aptitudinea unei persoane pentru o anume profesie observând comportamentul respectivei persoane zi de zi timp de mai mulţi ani. Costurile şi beneficiile sunt întotdeauna luate în considerare, chiar dacă acest lucru nu este mereu explicit. De aceea, decizii mai bune sunt posibile doar dacă criteriile de decizie sunt luate în considerare în mod explicit.

2.5. Criterii generale pentru evaluarea rapoartelor psihologice

Criteriile pentru evaluarea afirmaţiilor ştiinţifice sunt:

1. Gradul de validitate. Acesta depinde de:

- tipul şi calitatea afirmaţiilor teoretice pe care se bazează;

- dacă regulile logicii au fost urmate

- atunci când s-au combinat afirmaţiile;

- adecvarea modului în care sunt utiliza- te constructele ipotetice;.

- caracteristicile de obiectivitate şi fidelitate ale procesului empiric, şi aria de aplicare.

2. Gradul, de comprehensibilitate. Acesta

depindede:

- transparenţa procesului în toate etapele, si

- gradul în care întregul proces este verificabil.

Raportul psihologic este rezultatul unei activităţi ştiinţifice. De aceea el trebuie să îndeplinească criteriile care se aplică în general afirmaţiilor ştiinţifice: validitate şi comprehensibilitate.

Gradul de validitate

Raportul psihologic constă dintr-o serie de afir- maţii ştiinţifice, conectate între ele. De aceea un raport nu este pur si simplu corect sau incorect, ci valoarea lui de "adevăr" ţine de cât de mult

14

Capitolul 2 Fundamentele abordării noastre

aproximează idealul validităţii complete. Vali- ditatea afirmaţiilor ştiinţifice depinde în primul rând de tipul şi calitatea afirmaţiilor teoretice pe care acestea se bazează. Aceasta înseamnă că un raport psihologic depinde de calitatea abor- dărilor teoretice utilizate. Un criteriu central pe care ar trebui să-1 împlinească fiecare teorie este corectitudinea logică a demersului prin care au fost combinate afirmaţiile individuale. Faptul că acest lucru nu este întotdeauna urmat e exem- plificat printre altele, după cum a demonstrai Werbik (1974), de cele mai cunoscute teorii privind agresivitatea. Pe drumul parcurs de la formularea unei teorii până la demonstrarea validităţii ei, este necesar ca afirmaţiile centrale ale acesteia sâ fie testate empiric. In acest scop, ideile trebuie traduse în acţiuni şi comportamente, care pot corespunde ideilor iniţiale într-un grad mai marc sau mai mic. Cu cât teoria este tradusă mai imperfect în acţiuni, cu atât dovada de validitate rezultată este mai scăzută. Când testăm empiric o teorie, trebuie realizate observaţii concordante cu teoria. Cu cât aceste observaţii sunt mai obiective şi mai fidele, cu atât este mai serios testul la care este spusă teoria. Utilitatea unei teorii creşte odată cu gradul în care afirmaţiile pe care le face, în aria sa de aplicabilitate, sunt concrete. Cu cât această arie de aplicabilitate este descrisă mai precis, cu alât este mai uşor să înţelegem cum pot fi utilizate teoria şi rezultatele empirice asociate ei, în

situaţii reale. Din păcate, teoriile psihologice nu conţin de obicei afirmaţii legate de aria lor de aplicabilitate. Acestea pot fi inferate doar din munca empirică legată de teorie.

Gradul decomprehensibilitate Toate afirmaţiile ştiinţifice sunt inutile dacă nu pot fi comunicate altor, oameni. Astfel, comprehensibilitatea afirmaţiilor ştiinţifice, adică gradul în care ele sunt inteligibile pentru alte persoane, este un criteriu central al calităţii lor. Cu cât afirmaţiile noastre pot fi mai bine înţelese de alţi oameni, cu atât am comunicat mai bine - iar scopul unui raport psihologic este

şi acela de a comunica informaţii şi rezultate.

Pentru a ne asigura că cititorii unui raport psihologic sunt capabili sa înţeleagă raţionamen-

tele evaluatorului, este cel mai bine ca acesta să descrie toţi paşii întreprinşi de ei. Această descriere pas cu pas se constituie de asemenea într-un fundament pentru verificarea procesului, cel puţin principial. De exemplu, este posibil să verifici dacă observaţiile sunt realizate adecvat

şi dacă afirmaţiile sunt combinate una cu alta în

mod logic. Mai mult, pentru a ne asigura că afirmaţiile din raportul psihologic pot fi verificate, toată

literatura citată în raport trebuie enumerată într-

o secţiune de bibliografie, plasată la sfârşitul

raportului şi redactată conform normelor Asociaţiei Psihologilor Americani. Această secţiune de referinţe bibliografice este o parte independentă a raportului.

Capitolul 3 Intrebarea clientului

3.1. Decizie pentru sau impotriva intrebarii clientului

16

3.2. Postulate necesare

17

3.3. Profilul cerintelor

18

3.4. Cunostinte necesare pentru munca de evaluare

20

3.5. Predictia comportamentului individual

20

3.6. Citarea intrebarii clientului in raportul psihologic

21

16

Capitolul 3 Intrebarea clientului

3.1. Decizie pentru sau împotriva întrebării clientului

Criterii pentru acceptarea întrebării clientului

1. Intrebarea clientului este formulata

fără ambiguitate?

- da: accept:

- nu: cereţi o formulare lipsită de ambiguitate,

- posibil: sugestii pentru reformulare,

2. Psihologul este un expert relevant pentru respectiva întrebare?

- da: accept.

- nu: recomandaţi clientului un expert relevant.

3. Exista suficiente cunoştinţe la îndemâna, in principiu, pentru a lucra asupra întrebării clientului?

- da: accept

- nu: explicaţi de ce nu se poate lucra în problema respectiva.

- posibil: sugeraţi reforrnularea

4. Este legal să lucrezi asupra întrebării clientului?

- da: accept.

- nu: explicaţi de ce nu se poate lucra in problema respectiva. Dacă este posibil: sugeraţi alternative permise din punct de vedere legal

5. Este etic sa lucrezi asupra intreb arii clientului - da: accept.

- nu: explicaţi rezervele etice in termeni de potenţiale beneficii si costuri (pierderi).

- posibil: sugeraţi o formulare justifica bila etic pentru intrebarea clientului.

6. Intrebarea cllentului impune limite nejustiftcabile asupra modalitâţilor de

acţiune aflate la dispoziţia evaluatorului?

- nu: accept.

- da: sugeraţi o formulare acceptabilă a problemei şi obţineţi acordul clientului pentru aceasta.

7. Este sugerata o interven ţ ie care prefigu rează un anume rezultat al evaluarii?

- nu: accept

- da: sugeraţi o formulare acceptabilă a intrebarii si obţineţi aprobarea clientului.

înainte ca evaluatorii să lucreze asupra între- bării clientului, trebuie să fi înţeles exact felul în care o înţelege clientul. De aceea, întrebarea clientului trebuie formulată fără ambiguitate. Acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. De obicei ambiguitatea apare în această fază pentru că psihologul vede aria respectivă într-o manieră mai diferenţiată decât o vede clientul. In astfel de cazuri, este important ca mai întâi să se ajungă la un acord asupra sensului real al întrebării. Putem ajuta clientul non-psiholog şi pe noi înşine la clarificarea ariei de investigare, prin formularea unor întrebări secundare, care sunt conţinute în problema originală a clientu- lui. Pe baza unor astfel de formulări alternative va fi mult mai uşor apoi pentru acesta să spună ce doreşte. Uneori, psihologilor li se cere să rezolve probleme pentru care ei nu sunt experţi re- levanţi, în astfel de cazuri, este important să explicăm clientului de ce nu suntem relevanţi ca experţi şi ce altă arie a cunoaşterii ştiinţifice este reprezentativă pentru problema sa. In unele cazuri rare se pun întrebări pentru care psihologia ar fi aria de expertiză corectă, dar pentru care nu există suficiente cunoştinţe în psihologie, datorită faptului că investigaţiile empirice în astfel de arii sunt fundamental im- posibile, înainte de a putea răspunde întrebării

referitoare la măsura în care există suficiente cunoştinţe în psihologie, pe tematică atinsă de

întrebarea clientului, trebuie sâ căutăm aceste

date în literatura ştiinţifică relevantă. In ultimă instanţă, lipsa de cunoştinţe din partea unui anumit psiholog nu este un indicator valida care sâ arate că nu există în principiu, în psihologie, cunoştinţele respective. Dacă în principiu nu se poate răspunde întrebării clientului, îi vom spune acest lucru. în astfel de cazuri, putem dis- cuta cu clientul formulări alternative şi putem să ajungem astfel la un acord privind problema care poate fi în mod real investigata. Evaluatorul poate fi abordat cu o întrebare pentru a cărei investigaţie el nu are permisiunea legală. Dacă problema ca întreg permite o reformulare a întrebării clientului, a cărei analiză să

3.2. Postulate necesare

fie permisă legal, psihologul poate sugera acest lucru clientului. Tipul de întrebări ale clientului asupra cărora nu este etic să lucram sunt cel mai adesea cele în care clientul ar plăti pentru raportul psiholo- gic şi ar participa în procesul de evaluare, dar ar avea un potenţial beneficiu foarte scăzut, sau în care raportul psihologic ar putea chiar dăuna clientului. In astfel de cazuri, ca şi în toate cazurile în care considerăm că nu este etic să ne angajăm în investigarea întrebării respective, vom discuta cu clientul despre problema sa, pentru a căuta soluţii acceptabile din perspec- tiva eticii. Ar putea fi vorba, de exemplu, de o reformulare a întrebării clientului care să fie corectă din punct de vedere etic, sau ar putea fi vorba de optarea pentru cu totul altă abordare, în locul evaluării psihologice. Unul din principiile rezultate din nesfarşitele discuţii despre ceea ce este sau nu este etic în evaluarea psihologică este acela că evaluatorii pol decide asupra acestor aspecte pentru ei înşişi, în funcţie de cunoştinţele lor şi de buna lor credinţă. Principiile care ghidează o astfel de decizie sunt rezultate din legile statului în care psihologul îşi desfăşoară activitatea, dar şi de obligaţiile etice profesionale care se aplică pentru psihologi şi care, cel puţin parţial, derivă din aceste legi. De exemplu, în România, aceste obligaţii sunt prezentate în ghidurile etice ale Asociaţiei Psihologilor din România şi ale Co- legiului Psihologilor din România. Toate indicaţiile cu privire la evaluarea psi- hologică, prezentate în acest volum, sunt con- sonante cu normele internaţionale ale acestui domeniu. în 2001, Asociaţia Europeană de Eva- luare Psihologică şi-a publicat "Recomandările privind procesul de evaluare" („Guidelines for the Assessmcnt Process", Femandez-Ballesteros, de Bruyn, Godoy, Hornke, Ter Laak, Vizcarro, Westhoff, Westmeyer, & Zaccagnini). Acestea au fost publicate şi în alte state europene, de exemplu în germană de Westhoff, Hornke şi Westmeyer (2003).

17

3.2. Postulate necesare

Postulate:

1. Comportamentul individului poate fi descris, explicat prezis şi modificat pe baza relaţiei dintre variabilele definite.

2. Existenţa acestor relaţii poate fi determinată empiric, în anumite condiţii

3. Tipul şi forţa relaţiilor, testate empiric dintre vanabilele selectate sunt de asemenea valabile pentru cazul individual discutat.

4. Pentru a investiga întrebarea clientului, trebuie determinat gradul şau nivelul de intensitate al manifestării variabilelor, astfel încât ele să poată fi procesate folosind o regulă adecvată.

Postulatul 1

Ca în orice altă ştiinţă empirică, psihologia porneşte de la presupunerea fermă conform căreia există relaţii regulate între variabilele din cadrul ariei de investigaţie şi că aceste relaţii pot fi observate de evaluator. Relaţiile regulate dintre caracteristicile comportamentului uman individual pot fi utilizate pentru a descrie, explica, prezice şi modifica manifestări ale comportamentului indivizilor. Datorită multitudinii afirmaţiilor individuale legate de comportamentul uman, poate să apară impresia chiar şi în rândul psihologilor - că în cadrul psihologiei nu există astfel de relaţii regulate. Cu toate acestea, în viaţa cotidiană, majoritatea oamenilor au succes în a prezice ce vor face ei sau alţi oameni în anumite situaţii. Cu atât mai mult sunt valabile astfel de predicţii pentru psihologia profesionistă. Orice volum introductiv de psihologie va descrie un mare număr de astfel de relaţii utilizabile la nivel practic.

Postulatul 2

Existenţa acestor relaţii regulate dintre varia- bilele care descriu comportamentul individual

18

Capitolul 3 Intrebarea clientului

poate fi de asemenea stabilită experimental. La fel ca în orice ştiinţă fundamentată empiric, în psihologie existenţa acestor relaţii poate fi determinată, dacă sunt întrunite condiţiile ne- cesare. Trebuie mereu să decidem cu exactitate dacă aceste condiţii sunt valabile în cazul unei anume întrebări puse de client. Asemeni altor ştiinţe, psihologia cere informaţii despre con- diţiile în care se aplică anumite relaţii şi este evident că în lipsa condiţiilor necesare, nici chiar relaţiile clasice dintre anumite variabile nu se vor manifesta.

Postulatul 3

Ceea ce înţelegem prin sintagma "tip de relaţie" înlre două sau mai multe variabile se referă la caracteristica relaţiei: monotonă sau curbiliniară. In psihologie, relaţia liniară este cel mai des întâlnit caz special de relaţie monotonă şi este exprimat, de exemplu, prin clasicul indice de corelaţie. O astfel de relaţie poate fi pozitivă sau negativă. In psihologie, relaţiile curbiliniare includ în general relaţii în formă de U (sau U inversat). Trebuie desigur să cunoaştem, din motive practice, ce tip de relaţie există între variabilele asupra cărora ne vom concentra. Cunoaşterea literaturii ştiinţifice este de mare ajutor pentru a determina forţa unei relaţii. Forţa unei relaţii ne spune cât de importantă este de fapt relaţia, pcnlru scopurile noastre practice (Bredenkamp, 1972). O relaţie slabă nu merită de cele mai multe ori să fie luată în considerare, pe când o relaţie puternică poate fi utilizată în scopuri practice. In acest context este important ca psihologul să facă o diferenţiere clară între conceptul de forţă a relaţiei (sau putere a efectului) şi conceptul de prag de semnificaţie, care nu comunică nimic despre forţa relaţiei. Atunci când facem predicţii, trebui să fim ca- pabili să presupunem că tipul şi forţa relaţiei se aplică de asemenea cazului individual discutat. Sau, altfel spus: presupunem că acel caz indi- vidual aparţine populaţiei de cazuri investigate empiric. Acest lucru sună relativ simplu, însă este destul de complicat în practică, de vreme ce în literatura de specialitate de obicei lipsesc

informaţiile despre felul în care au fost deter- minate lipul şi forţa relaţiei investigate. Pentru a hotărî care esle tipul relaţiei şi forţa relaţiei dintre variabile, psihologul se va baza aşadar pe literatura de specialitate şi pe experienţa lui, rezultată din interacţiunea lui anterioară cu respectivele variabile. Insă pentru a hotărî dacă aceste caracteristici se aplică şi cazului discutat de el, de cele mai multe ori va trebui să judece exclusiv pe baza experienţei sale profesionale.

Postulatul 4

Dacă se pot postula cele trei afirmaţii anterioare, singura sarcină care ne rămâne esle aceea de a determina nivelul de manifestare al variabilelor în cazul nostru individual, astfel ca apoi să le putem procesa folosind o regulă adecvată. în cercetările psihologice din domeniul proceselor decizionale sunt descrise numeroase astfel de reguli. Cea mai importantă distincţie esle cea dintre regulile de decizie de tip compensator sau noncompensalor (Feger & Sorembe, 1982). Regresia lineară multiplă este cel mai bine cunoscut exemplu de regulă de decizie com- pensatorie.

3.3. Profilul cerinţelor

Definitie

Cerinţă: nivelul necesar al unei caracteristici comportamentale a unui individ, într-o anume arie a comportamentului. Profil de cerinţe:

setul tuturor cerinţelor. Două trăsături ale cerinţelor:

1. compensarea şi

2. stabilitatea.

Cerinţele ar trebui definite în modali lăţi com- portamentale şi ar trebui să poată fi determinate cât mai obiectiv, fidel şi valid posibil. Evaluarea psihologică include atribuirea către individ a acelor condiţii care i se potrivesc cel mai bine. In practică, aceasta înseamnă de-

3.3. Profilul cerinţelor

scrierea, de exemplu, a celor mai bune condiţii de formare, muncă sau terapie pentru persoana respectivă. In cazul unui copil, acest lucru înseamnă descrierea, de exemplu, a celor mai bune condiţii pentru dezvoltarea sa, în anumite circumstanţe date. Insă caracteristicile impor- tante ale acestor condiţii de formare, muncă, terapie sau dezvoltare trebuiesc determinate an- terior evaluării. Numai dacă aceste caracteristici sunt cunoscute cât mai complet posibil, putem determina măsura în care un individ corespunde acestor caracteristici. In psihologia industrial-organizaţională, astfel de caracteristici sunt denumite "cerinţe". Deşi în general este neobişnuit să vorbeşti de "cerinţe" în cazul psihologiei clinice sau judi- ciare, suntem pentru interpretarea şi utilizarea acestui termen în sensul lui generic. De exem- plu, adesea avem de evaluat ce formă de terapie este cea mai promiţătoare pentru o anume per- soană. In ultimă instanţă, acest lucru este echi- valent cu a te întreba căror cerinţe terapeutice le corespunde cel mai bine subiectul. In cazurile privind custodia parentală, de exemplu, cerin- ţele se aplică tutorilor legali şi ţin de grija pe care aceştia trebuie să o ofere copilului, urmând apoi să decidem care din alternativele posibile întruneşte cel mai bine cerinţele enunţate. Con- ceptul de profil al cerinţelor este aşadar general aplicabil în evaluarea psihologică.

Compensarea

Cerinţele adunate într-un profil al cerinţelor se pot compensa una pe cealaltă, de exemplu în cazul unei nivel scăzut ale unei cerinţe, aceasta poate fi compensată prinlr-un nivel mai ridicat al alteia. La polul opus, pot exista situaţii când nivelul scăzut al uneia dintre cerinţe nu poate fi compensat de nivelul ridicat al alteia. In astfel de cazuri, spunem ca o cerinţă nu poate fi com- pensată.

Stabilitate Trăim într-o lume în continuă schimbare şi trebuie să ţinem cont de faptul că cerinţele dintr-o arie particulară se pot uneori schimba cu

19

uşurinţă. O cerinţă care este importantă astăzi poate avea o importanţă mult mai mică pesle un an. De aceea este necesar să estimăm pentru fiecare cerinţă în parte cât este de probabil ca ea să rămână stabilă. Cerinţele cuprinse în profilul cerinţelor corespund anumitor caracteristici ale persoanei care este evaluată. Aceste caracteristici personale pot fi în mai mare sau mică măsură stabile ele însele. Este un fapt bine cunoscut că toate ca- racteristicile legate de performanţele cognitive sunt relativ stabile pentru perioade lungi din viaţa unei persoane. Pe de altă parte, atitudinile, expectaţiile, scopurile, convingerile şi opiniile se pot schimba foarte rapid. Trebuie să facem o distincţie clară între stabilitatea caracteristicilor personale şi abili- tatea acestora de a se schimba. De exemplu, o abilitate slabă de silabisirc poate fi foarte stabilă când nu se face nici un efort de remediere. Date fiind precondiţiile necesare, precum o motivaţie puternică sau o formare adecvată, abilitatea slabă de silabisire este foarte uşor de îmbună- tăţit. Atunci când trebuie să determinăm cât de bine se potriveşte cineva cu profilul cerinţelor, trebuie să luăm în considerare ambele aceste aspecte. Cerinţele vag formulate sunt evident criterii slabe. Cu cât o cerinţă defineşte mai concret comportamentul necesar dintr-o anume arie de interes, cu atât mai obiectiv, mai fidel şi mai valid putem determina gradul în care cineva îndeplineşte această cerinţă. O evaluare obiectivă e caracterizată de con- vergenţa dintre evaluatori diferiţi. Convergenţa poate ti "foarte înaltă" sau "foarte slabă", sau se poate plasa între aceste două extreme. Eva- luările foarte convergente nu sunt însă în mod necesar şi valide. De exemplu, în cazul în care toţi evaluatorii au acelaşi set de prejudecăţi, ei pot fi foarte apropiaţi în evaluările pe care le realizează, fără ca acestea să fie şi corecte. Cu cât rezultatul măsurărilor sau al evalu- ărilor poate fi repetat, cu atât acestea sunt mai fidele. Pentru repetarea unei măsurări sau a unei evaluări poate fi folosită fie o procedură diferită, fie aceeaşi procedură la un alt moment.

20

Capitolul 3 Intrebarea clientului

Modul în care este determinată fidelitatea nu trebuie să fie arbitrar, ci trebuie să depindă în mod fundamental de scopurile urmărite şi de teoriile folosite. In psihologie există multe proceduri şi me- tode care pol fi utile pentru a determina gradul de validitate al observaţiilor. In ultimă instanţă, intenţia din spatele tuluror acestora este să teste- ze empiric, utilizând cele mai bune şi adecvate metode, cât de bine sunt sprijinite de realitate ideile teoretice expuse printr-o afirmaţie. Cu cât un construct sau o teorie conţine mai multe idei şi cu cal acestea au fost testate mai frecvent şi mai eu succes la nivelul realităţii empirice, cu atât mai bine a fost dovedită validitatea respec- tivei teorii. Din toate discuţiile de mai sus rezultă că atât caracteristicile comportamentului individual cât şi cerinţele trebuie definite şi justificate teoretic şi trebuie validate cu succes, înainte ca ele să fie folosite în evaluarea psihologică. Totuşi, pentru multe cerinţe nu putem întruni aceste condiţii de calitate. De aceea trebuie să decidem de la caz la caz dacă o cerinţă specifică poate fi utilizată ca cerinţă adecvată în munca de evaluare.

3.4. Cunoştinţe necesare pentru munca de evaluare

Cunoştinţele necesare pentru munca într-o problemă de evaluare sunt:

- cunoştinţe profeşionale,

- experienţă profesionala, şi

- experienta de viata toate constau in:

- informaţie concreta

- testabila si

- valida

La momentul în care suntem confruntaţi cu în- trebarea unui client, indiferent dacă aceasta este însoţită sau nu de un profil de cerinţe pre- existent, trebuie să ne întrebăm dacă avem suficiente cunoştinţe pentru a ne lansa în activitatea de evaluare. In termeni de cunoştinţe profesionale,

este necesară nu doar o cuprindere clară a fun- damentelor psihologiei, ci şi o trecere în revistă a literaturii de specialitate relevante pentru tema respectivă. Clienţii se aşteaptă pe bună dreptate ca psihologii, ca oameni de ştiinţă, să fie la curent cu datele cele mai noi din domeniul lor de activitate. Optarea din obişnuinţă sau din de- lăsare pentru cunoştinţe sau practici care nu mai reprezintă cele mai moderne concluzii ştiinţifice este incompatibilă eu o evaluare ştiinţifică. In plus faţă de cunoştinţele profesionale, surse importante de informaţie sunt şi experienţa profesională şi experienţa de viaţă. De fapt, este imposibil să produci un raport psihologic fara acestea. Nu toate aspectele care pot fi relevante în procesul de evaluare pot sau trebuie să fie investigate ştiinţific. Vom discuta un număr de astfel de situaţii ulterior. Independent de clasificarea cunoştinţelor drept cunoştinţe profesionale, experienţă profe- sională sau experienţă de viaţă, cunoaşterea tre- buie întotdeauna să fie "corectă". Cunoaşterea "corectă" este aceea bazata pe afirmaţii foarte concrete despre comportament, care pot fi testate şi care în urma testării se dovedesc a fi valide, liste important să nu facem din propriul set de prejudecăţi măsura tuturor lucrurilor. Dimpo- trivă, criteriile fundamentale ale întregii munci ştiinţifice de evaluare trebuie să fie validitatea şi gradul în care activitatea realizată poate fi înţeleasă de ceilalţi (comprehensibilitatea).

3.5. Predicţia comportamentului

individual

Definiţie

Predicţia comportamentului individual cotidian cere:

- orientarea spre predicţia comportamentului,

- includerea tuturor variabilelor importante, si

- utilizarea tuturor surselor de informaţie potrivite.

3.6. Citarea întrebării clientului în raportul psihologic

Cercetarea psihologică se concentrează de obicei pe descrierea, explicarea şi modificarea comportamentului individual. Uimitor de puţi- nă atenţie se acordă predicţiei. Numai anumite sectoare din cercetarea ştiinţifică se ocupă de predicţii. In practică, pe de altă parte, ne aştep- tăm ca psihologii, în cadrul anumitor limite, să fie capabili să predică corect comportamentul. Orientarea psihologiei generale către descrierea comportamentului şi a condiţiilor care influenţează comportamentul face ea de cele mai multe ori în aserţiunile tipice pentru această ramură să nu existe decât un număr restrâns de variabile care să poată fi cercetate experimental. De aceea în astfel de situaţii nu pot fi investigate decât anumite aspecte speci- fice ale comportamentului. în cercetarea asupra personalităţii, unde accentul este mai degrabă corelativ decât experimental, ne concentrăm în general asupra unui construct particular, precum inteligenţa, anxietatea sau creativitatea, în psihologia socială sunt investigate condiţiile sociale ale comportamentului, în timp ce alte condiţii rămân în general neabordate. în aceste arii de cercetare şi în altele, găsim rareori abor- dări legate de integrarea cunoştinţelor cu scopul unor predicţii practice. In capitolul următor vom descrie sugestiile noastre legate de această situaţie. In predicţia comportamentului individual cotidian, ştim că este crucial să includem toate variabilele relevante, sau cât de multe posibil dintre aceste variabile. De exemplu, vedem succesul posibil al unui program de formare ca fiind dependent nu numai de variatele aspecte ale abilităţii mentale care caracterizează partici- panţii, ci şi de condiţiile emoţionale, motivaţionale şi sociale, precum şi de factorii fizici şi de aspectele de mediu. Procedurile standardizate de evaluare psiho- logică precum testele şi chestionarele nu sunt singura sursă posibilă de informaţii care să concure la predicţia comportamentului individual. După cum vom arăta, există multe alte surse de informaţie, utile pentru evaluare. în multe cazuri, aceste surse furnizează semnificativ mai

21

multă informaţie, atât în termeni de cantitate cât

şi de relevanţă, decât testele şi chestionarele.

3.6. Citarea întrebării clientuIui în raportul psihologic

Citarea întrebării clientului în raport:

- întrebarea clientului este prima secţiune a raportului psihologic (secţiune separată)

- întrebarea clientului este citată

- complet şi cuvânt cu cuvânt,

- aşa cum este specificata de client la contractare,

- fără schimbări sau completări ulterioare.

Deoarece toate părţile procesului de evaluare depind de întrebarea clientului, este necesar ca procesul de evaluare să pornească de la o analiză

atentă a întrebării clientului. Dacă se consideră necesar în urma acestei analize, întrebarea poate

fi discutată şi reformulatâ împreună cu clientul,

rezultând astfel la o formă finală. Deoarece un raport psihologic nu poate fi înţeles fără întreba-

rea clientului, aceasta trebuie să fie prima parte, separată, a oricărui raport psihologic. Pentru a evita neînţelegerile, întrebarea cli- entului este citată complet şi cuvânt cu cuvânt, aşa cum s-a agreat între client şi evaluator. De- oarece întrebarea clientului este parte a contrac- tului dintre client şi evaluator, orice modificare

a întrebării necesită acordul ambelor părţi. De

aceea, este necesar să fie obţinut acest acord înainte de a se utiliza o versiune revizuită a în- trebării clientului ca bază pentru evaluare. Mai mult, nu trebuiesc operate nici aşa numite îm- bunătăţiri lingvistice, fără o aprobare explicită a clientului, deoarece chiar şi o uşoară modificare verbală poate conduce la o schimbare decisivă în sensul întrebării.

Capitolul 4

Selecţia variabilelor

4.1. Ecuaţia comportamentală

24

4.2. Variabile de mediu

25

4.3. Variabile fiziologice

26

4.4. Variabile cognitive

28

4.5. Variabile emotionale

30

4.6. Variabile motivationale

31

4.7. Variabile sociale

32

4.8. Trei clase de informaţii pentru explicarea si predicţia

comportamentului individual

4.9. Criterii pentru selectia variabilelor

33

34

24

Capitolul 4 Selecţia variabilelor

4.1. Ecuaţia comportamentală

Ecuaţia comportamentală: B = f l (En, O, C, Em,M,S). Comportamentul este o funcţie a următoarelor grupe de variabile:

variabile de mediu (Environment) (En),

variabile fiziologice (Organism) (O),

variabile cognitive (C),

variabile emoţionale (Em),

variabile motivaţionale (M)

variabile sociale (S) şi

interacţiunile lor (subscript I).

Ecuaţia comportamentală sugerată mai sus ser- veşte mai multe scopuri:

1. Grupează variabilele care sunt importante pentru explicarea, predicţia şi modificarea comportamentului individual în câteva cate- gorii şi permite astfel

2. Structurarea acestei arii vaste a posibilelor variabile.

3. Ne permite să verificăm dacă au fost incluse în evaluarea psihologică toate aspectele importante.

De aceea ecuaţia comportamentală este un aju- tor în munca practică a psihologului evaluator. In cele ce urmează, vom explica în detaliu fiecare grup de variabile sugerat mai sus şi vom

ilustra semnificaţia sa cu ajutorul unor variabile importante. La acest moment, este important să subliniem că aceste şase grupe de variabile pot fi grupate în două clase:

1. grupe de variabile non-psihologice (En, O);

2. grupe de variabile psihologice (C, Em, M, S).

Variabilele non-psihologice din mediu (En) se referă la condiţiile exterioare de viaţă, precum situaţia rezidenţială şi financiară. Grupul de va- riabile non-psihologice fiziologice (O) include toate condiţiile fizice precum boala, afecţiunile, dizabilităţilce sau capacitatea de a face faţă

stresului fizic. Se ştie cât de puternic influen- ţează aceste variabile comportamentul uman. Conform experienţei noaslre. este foarte uşor pentru non-psihologi să înţeleagă modalitatea de manifestare şi de influenţă a variabilelor din aceste arii. Grupul variabilelor psihologice cognitive (C) se referă la abilitatea mentală şi include, de exemplu, concentrarea, memoria, inteligenţa şi creali vita tea. Acesta este grupul de variabile care pot fi măsurate cel mai uşor şi mai bine cu ajutorul testelor psihologice. Situaţia este complet diferită atunci când vorbim de variabilele emoţionale (Em). Acestea sunt adesea ignorate, sau evaluate doar parţial, prin intermediul doar a stabilităţii emoţionale. In anumite situaţii, emoţiile de tipul fricii, vinovăţiei sau iubirii sunt decisive pentru manifestarea comportamentului nostru. Este evident că motivaţia ne determină com- portamentul. Totuşi, mulţi cercetători consideră că este dificil să detectez sau să masori exis- tenţa unei variabile motivaţionale specifice (M). Pulem totuşi măsura forţa anumitor motive, de exemplu forţa motivelor legate de performanţă, şi aceste informaţii pot fi utilizate pentru pre- dicţia comportamentului individual. Experienţa noastră ne spune că pot fi realizate predicţii mai bune atunci când alături de celelalte variabile discutate până acum sunt măsurate şi variabile motivaţionale, precum valorile, scopurile, do- rinţele, credinţele şi expectaţiile relevante ale subiectului. Variabilele sociale (S) ne influenţează pe toţi în multiple moduri. In evaluarea psihologi- că, trebuie să luăm în considerare atât normele şi responsabilităţile care obligă o persoană la anumite comportamente, cât şi influenţa altor persoane semnificative ("significant others"). Reţeaua de relaţii sociale în care trăieşte o persoană trebuie să fie luată în considerare dacă vrem să explicăm şi să anticipăm cu succes comportamentul. In discuţiile următoare, care vor detalia diferitele grupe de variabile, vom aloca fiecare variabilă unui grup particular. Sunt desigur

4.2. Variabile de mediu

posibile şi alte grupări sau aranjamente ale va- riabilelor. Insă obiectivul nostru nu este oferirea unei taxonomii perfecte. Intenţia noastră aici este sugerarea unei posibile structurări a acestor variabile. Această structurare propusă de noi s-a dovedit foarte utilă pentru munca psihologică in general şi pentru evaluarea psihologică în special. Considerăm că doar astfel ne putem asigura că în actul de evaluare psihologică au fost luate în considerare toate variabilele indivi- duale importante. In plus faţă de aceste grupuri de variabile numite în ecuaţia psihologică, există şi alte grupe de variabile care pot afecta indirect comportamentul individual, ca de exemplu va- riabilele sociologice, politice sau istorice. Vom presupune ca toate aceste variabile îşi exercită efectul prin intermediul variabilelor conţinute în ecuaţia comportamentală. Condiţiile socio- logice, politice sau istorice determină de fapt manifestarea variabilelor individuale. Ele sunt luate în calcul indirect, prin selectarea acelor variabile despre care se poate asuma în mod raţional că vor putea explica şi prezice cel mai bine comportamentul individual. Vom denumi aceste variabile drept "condiţii" ale comportamentului individual şi nu "cauze". Termenul de "cauză" este adesea greşit înţeles, în următoarele trei moduri distincte:

1. Se presupune în mod eronat ca pentru un fenomen există doar o singură cauză. Nici chiar frecventa pomenire a "mutli- cauzalităţii" nu rezolvă această tendinţă de concentrare pe cauze unice. 2. Cauza este înţeleasă exclusiv ca fiind deterministă şi nu şi probabilistă. In practică, aceasta înseamnă că termenul cauză este considerai ea fiind exclusiv determinist şi nu, în acelaşi timp probabilist. Aceasta înseamnă în practică că termenul cauză este considerai ca ireconciliabil cu afirmaţiile de tip probabilist. 3. Când sunt denumite cauzele unui anume comportament, presupunem în mod eronat că astfel el a fost explicat şi ca urmare este predictibil în totalitatea sa.

Aceste potenţiale erori de înţelegere apar mai rar atunci când vorbim despre condiţii ale comportamentului individual decât atunci când vorbim despre cauze. După părerea noastră, această situaţie practică justifică înlocuirea termenului de "cauză" cu cel de "condiţie" în rapoartele psihologice. în fond, este necesar ca un raport psihologic să comunice anumite fapte, cu cât mai puţine posibilităţi de înţelegere greşită posibil.

4.2. Variabile de mediu

Definitie

Variabile de mediu (En) = condiţii exterioare de viaţă precum, de exemplu:

situaţia financiară,

situaţia rezidenţială,

legăturile de transport,

condiţiile de comunicare, şi

timpul aflat la dispoziţie.

Pentru a ilustra variabilele de mediu sau con- diţiile exterioare de viaţă, vom da acum câteva exemple care s-au dovedit a fi adesea importan- te pentru multe tipuri de întrebări ale clienţilor. Dar este esenţial să observăm mai înainte de a începe (şi vom repeta acest lucru ulterior când va fi nevoie), că acestea sunt numai exemple:

aceasta nu este o listă exclusivă şi nu toate va- riabilele sunt relevante pentru fiecare întrebare a clientului.

Situaţia financiară

Unul dintre factorii care influenţează semnifica- tiv posibilităţile de comportament ale persoanei este situaţia financiară. Ceea ce înţelegem prin situaţie financiară nu ţine numai de venitul şi obligaţiile financiare ale persoanei, ci, de asemenea, de sursele de sprijin financiar aflate la îndemâna respectivei persoane. Trebuie de asemenea să analizăm toţi aceşti parametri din punctul de vedere al celei mai probabile evoluţii în timp. Evaluarea eronată a situaţiei financiare

26

Capitolul 4 Selecţia variabilelor

a unui persoane,

viitor, poate adesea conduce la circumstanţe catastrofice.

pentru prezent sau pentru

Situaţia rezidenţială

Un cămin poate oferi condiţii de viaţă foarte bune sau, dimpotrivă, condiţii de viaţă foarte slabe, care impietează dramatic starea de bine a persoanelor care îl locuiesc. Dar, în genere,

situaţia rezidenţială nu are o semnificaţie atât de mare cum ar putea să pară la o prima vedere, pentru un evaluator care provine din clasa de mijloc. Aceasta este o arie unde un evaluator poate foarte uşor să devină o victimă a pro- priului său sistem de valori. Totuşi, ar fi greşit

să ignorăm şi să nu luăm în considerare de loc

această condiţie a comportamentului individual, mai ales, de exemplu, în cazurile privind custo- dia unui copil.

Legăturile de transport

Condiţiile de transport insuficiente sau lipsa lor poate face imposibilă, de exemplu, în cazul unei persoane tinere, urmarea unui anume traseu de formare vocaţională. Acest tip de precondiţii importante pentru anumite comportamente tre- buiesc luate mereu în considerare într-un raport psihologie profesional.

Condiţii de comunicare

Ceea ce înţelegem prin condiţii de comunicare ţine de toate posibilităţile de accesare a infor- maţiei sau de întreţinere a unui contact cu alte persoane. Accesul prin mijloace de comunicaţie, precum radio, TV, video, telefon, este o parte

la fel de importantă precum accesul la anumite

oportunităţi de contact precum cursuri, eveni- mente, şcoli şi alte organizaţii sociale.

Timpul aflat la dispoziţie

Deşi în viaţa noastră cotidiană interacţionăm mereu cu acest concept, mulţi au nevoie de ajutor când trebuie să estimeze cât de mult timp pot necesita într-o anume activitate. Din acest motiv ar trebui să ne aşteptăm la dificultăţi atunci când o persoană este pe cale să schimbe

proporţia de timp pe care o alocă în diferite arii ale comportamentului său. Aceste potenţiale probleme vor trebui luate în considerare în raportul psihologic, chiar doar dacă sunt luate în considerare toate condiţiile relevante pentru comportament, ne putem justifica speranţa că predicţiile noastre comportamentale se vor aplica.

4.3 Variabile fiziologice

Definitie Variabile fiziologice (O) = condiţii fizice, precum:

abilitatea generală de a gestiona tensiu- nea fizică,

nutriţie,

— vârsta (diferenţe),

probleme de sănătate,

dizabilităţi,

boli, afecţiuni şi răniri, inclusiv cele care nu s- au vindecat adecvat,

— adicţia de droguri sau alte substanţe, şi anormalităţi (anatomice, fiziologice, ale sistemului hormonal sau nervos, ale simţurilor, de circulaţie, ale scheletului, musculare, ale pielii).

Psihologii care fac evaluare nu sunt medici şi nu pot fi consideraţi ca substitute ale acestora. De aceea ei nu se concentrează în mod deosebit asupra variabilelor fiziologice, care ţin de orga- nism. Totuşi, anumite comportamente sunt posi bile doar cu precondiţii fizice corespunzătoare. De aceea, pentru fiecare întrebare a clientului, trebuie să fim conştienţi de precondiţii le fizice care trebuiesc îndeplinite. Multe dintre cerinţele cu care oamenii se confruntă sunt de natură fizică şi, în majoritatea cazurilor, este posibil să decizi dacă o anume precondiţie fizică este îndeplinită sau nu. Dacă există vreo îndoială în această arie, este necesar să fie consultat un a expert medical. Din experienţa noastră, psihologii tind să eludeze evaluarea condiţiilor fizice, deşi un ra-

27

4.3. Variabile fiziologice

port psihologic profesionist este imposibil fară considerarea caracteristicilor fizice. Majoritatea subiecţilor sunt bine informaţi despre starea proprie de sănătate, nu în ultimă instanţă prin informaţia primită de la medicii lor, deci o sursă de informaţie rezonabilă se află la îndemâna psihologului.

Abilitate generală de a gestiona tensiunea fizică

De cele mai multe ori, faptul ca o persoană are o abilitate suficient de dezvoltată de a gestiona tensiunea fizică poate fi evaluat rapid şi corect împreună chiar cu respectiva persoană, atâta vreme cât avem la dispoziţie cerinţe suficient de clar formulate.

Nutriţie

In civilizaţia în care trăim, caracterizată prin surplus de hrană, este uşor să trecem cu vederea faptul că o dietă săracă poate afecta semnifi- cativ sentimentele de bunăstare psihologică şi abilitatea unei persoane de a manifesta anumite comportamente, cu anumite intensităţi. Dacă este necesar, evaluatorul psihologic va trebui să se informeze dinainte cu privire la această arie, astfel încât să fie capabil să decidă dacă dieta subiectului este adecvată cerinţelor.

Vârsta Condiţiile fizice pentru anumite slujbe şi sarcini se schimbă cu vârsta. De aceea ar trebui să luăm în considerare de fiecare dată limitările care pot să apară datorită vârstei şi schimbărilor legate de aceasta. Acest lucru se aplică mai ales pentru copilărie şi pentru vârstele înaintate.

Probleme de sănătate

Problemele legate de starea de bine şi de sănă- tate pot fi provocate de un număr de influenţe de mediu, de exemplu de furnalul pasiv, de expunerea la gaze, la zgomot sau la vibraţii. In anumite cazuri, subiectul poate să nu resimtă aceste influenţe ca fiind problematice. Proble- mele anumitor clienţi fac absolut necesar ca

psihologul să afle dacă problemele de sănătate sunt un factor semnificativ, de exemplu acesta este cazul atunci când evaluăm abilitatea unei persoane de a gestiona tensiunea fizică sau emoţională.

Dizabilitaţi

Dizabililăţile fizice s-ar putea să nu fie de fiecare dată evidente, dar, fără îndoială, pot interveni în anumite tipuri de munci. O planificare atentă în pregătirea şi executarea interviurilor psiho- logice sunt importante pentru a ne asigura ca evaluarea prezenţei anumitor dizabilitaţi critice pentru respectiva situaţie nu este pierdută din vedere.

Boală şi afecţiuni medicale

Pentru multe întrebări ale clienţilor este crucial să fie luate în considerare nu numai afecţiune acute ci şi bolile cronice. De asemenea, diverse afecţiuni sau răni e posibil să nu se fi vindecat adecvat. Acest lucru ar putea conduce în circumstanţe particulare la situaţia în care cei afectaţi s-au obişnuit de mult cu afecţiunea şi nu mai consideră că este nevoie să o specifice. In orice caz, neglijarea acestor circumstanţe ar putea conduce la erori dramatice în raportul psihologic.

Dependenţa de droguri sau alte substanţe Dependenţa fizică de droguri, mai ales de dro- guri legale precum alcoolul, se poate manifesta cu mult înainte ca cei afectaţi să fie conştienţi de acest fapt. Dependenţa de droguri este adesea ascunsă cu îndemânare pentru o perioadă lungă de timp, cel mai adesea cu ajutorul rudelor. De aceea nu ne putem baza pe faptul că adicţia, dacă ar exista, ar deveni evidentă în cursul eva- luării. Singurul mod în care se poate proceda în aceste circumstanţe ţine de o pregătire specifică a evaluării.

Anormalităţi

Anumite anormalităţi, precum de exemplu o greutate fizică care diferă mult de cerinţe, pot fi evidente. Dar există şi alte anormalităţi, care pot

28

Capitolul 4 Selecţia variabilelor

fi descoperite numai în cooperare cu subiectul, printr-o atentă pregătire şi executare a evaluării psihologice. Doar astfel li se poate acorda o atenţie adecvata în întreaga evaluare. Dar şi în acest caz trebuie specificat că investigaţiile noastre nu sunt un substitut pentru un raport medical, dacă un astfel de raport este necesar. In raportul psihologic compilăm mai degrabă informaţia care se află deja la îndemâna noastră, ori prin intermediul cunoştinţelor subiectului despre examinările medicale anterioare pe care acesta le-a parcurs, ori prin intermediul docu- mentelor puse la dispoziţie direct de medici.

4.4. Variabile cognitive

Definitie

Variabile cognitive (C) = în general, abilitatea de a performa şi manifestări ale percepţiei, învăţării şi gândirii; de exemplu:

- inteligenţa generală,

- structura Inteligenţei,

- concentrarea,

- memoria,

- creativitatea,

- talentul artistic

- stilul de muncă,

- conştiinciozitatea,

- tehnicile culturale: scriere, citire, aritmetică de baza

- cunoştinţele de: limbi, calcul, dactilografie, enografie, si

- indemanarile speciale

In psihologie, cogniţia denotă aria completa a performanţei mentale sau de procesare a infor- maţiei. Informaţia trebuie percepută, învăţată, reţinută si procesată prin gândire, pentru ca oamenii că facă faţă eficient lumii din jurul lor. Din această perspectivă, oamenii diferă nu numai în termenii conţinutului de care sunt preocupaţi, ci şi în termenii eficienţei cu care sunt capabili să proceseze acest conţinut. în afara variabilelor cognitive foarte bine cunos- cute, precum inteligenţa, multe întrebări ale

clienţilor necesită de asemenea pentru rezolvare informaţie din domeniul abilităţilor speciale ale subiectului.

Inteligenţă generală

La acest moment, inteligenţa este văzută ca o caracteristică centrală a comportamentului indi- vidual, astfel că în cazul majorităţii întrebărilor clienţilor este utilă măcar o informaţie minimală privind inteligenţa generală. In această evaluare minimală nu este nevoie să se facă afirmaţii di- ferenţiale legate de puncte puternice sau puncte slabe în articularea inteligenţei şi se poate pre- supune că în toate ariile se evidenţiază un nivel aproximativ egal al inteligenţei. Evident, există anumite întrebări ale clientului pentru care este nevoie de o evaluare aprofundată a inteligenţei.

Structura inteligenţei

O perspectivă diferită asupra inteligenţei decât

cea care cere doar o evaluare minimală, amintită mai sus, stipulează că oameni diferiţi au diferite puternice sau slabe în arii diferite care necesită o activitate inteligentă. In funcţie de întrebarea

clientului, examinarea structurii inteligenţei poate

fi un sprijin atunci când sunt cerute afirmaţii

diferenţiale pentru anumite cazuri particulare. Unele teste de inteligenţă combină ambele con- cepte: valoarea medic a performanţei la subteste este definită ca valoare a inteligenţei generale (Guthke, 1996). Inteligenţa este cel mai bun predictor general pentru rezultatele programelor de formare şi pentru performanţa ocupaţională (de cx. Schmidt-Atzerl, Deter & Jaeckel, 2004, Hulsheger, Maier, Stumpp & Muck, 2006). Cu toate acestea, nu trebuie să uităm că atunci când persoane care prezintă o inteligenţă peste medie se dedică unor slujbe care cer un nivel de inteligenţă mediu sau chiar scăzut, performanţa lor se poate deteriora pe termen lung pentru că ajung să se plictisească cu munca şi să se simtă submotivaţi.

Concentrarea

Concentrarea este baza pentru practic orice sarcină mentală. Din păcate, testele convenţio- nale de concentrare pot oferi informaţie numai

4.4. Variabilecognitive

despre anumite aspecte ale acestui construct. De aceea, performanta unui individ în sarcini de concentrare nu poate fi descrisă complet prin scorurile la testele de concentrare (Westhoff, 1995, Westhoff & Hagemeister, 2005). Dar astfel de teste pot fi totuşi utilizate pentru a măsura fidel cât de repede poate o persoană sâ completeze corect sarcini care nu au cerinţe mentale ridicate.

Memoria

Memoria este o precondiţie necesară pentru aproape toate sarcinile cognitive. Nu numai că există diferenţe majore între oameni, cu privire la abilităţile mnezice, ci chiar pentru acelaşi individ avem uneori diferenţe ale abilităţilor mnezice pentru arii diferite.

Creativitatea

Anumite arii necesită oameni deosebit de cre- ativi, de exemplu acesta este cazul în artă sau în aria inovaţiilor tehnice. Din nefericire, cu excepţia cazului acelor persoane care şi-au de- monstrat deja potenţialul creativ, se poate obţine doar cu greu o informaţie validă şi fidelă despre creativitatea unui individ. In cadrul unui studiu pe scară largă, Schuler, Funke, Moser şi Donat (1995) au fost capabili să prezinte beneficiile pe care evaluarea psihologică le poate avea în selecţia de personal a oamenilor de ştiinţă şi a inginerilor de ccrcetare-dezvoltare. Autorii menţionaţi au ajuns la o concluzie care suge- rează că este necesară combinarea în funcţie de reguli explicite a tuturor surselor de informaţie privind creativitatea candidaţilor. Acesta este un exemplu convingător privind modalitatea în care o evaluare multi-metodă poate produce rezultate utile în mod demonstrabil, chiar şi în absenţa unor teste de creativitate "bune".

Talentul artistic Talentul artistic poate juca un rol în multe întrebări ale clienţilor, nu numai în legătură eu alegerea unei profesii. Dimpotrivă, pentru mulţi indivizi activitatea artistică este o parte impor- tantă a dezvoltării lor personale generale.

29

Stilul de muncă Stilul de muncă personal are o importanţă cru- cială pentru şcoală, formare, muncă şi timpul liber. Stilul de muncă se referă la modul normal în care lucrează o persoană şi include un număr de aspecte diferite. Chiar dacă încă nu s-a ajuns la un consens privind aspectele diferite care definesc stilul de muncă personal, Westhoff. Terlinden-Arzt, Michalik şi John (1995) au furnizat proceduri de evaluare pentru optimiza- rea comportamentului de muncă, a condiţiilor de muncă şi a organizării, care pot fi adaptate pentru aproape orice situaţie de muncă.

Conştiinciozitatea

Conştiinciozitatea este una dintre aşa numitele dimensiuni Big Five şi reprezintă ca atare serie de aspecte ale stilului de muncă. Conştiinciozi- tatea are ca faţete perseverenţa, stilul de lucru conştiincios, curăţenia, fidelitatea, capacitatea de a-ţi ţine sub control impulsurile, motivaţia, simţul datoriei, simţul regulilor şi autodisciplina. Conştiinciozitatea, alături de stabilitatea emoţională, s-a dovedit a fi utilă în majoritatea cazurilor în predicţia performanţei ocupaţionale (Borkenau, Egloff, Eid, Hennig, Kersting, Neubauer & Spinath, 2005).

Scrierea, citirea, aritmetica de bază

In cazul multor întrebări ale clientului este ne- cesar sa evaluezi cât de bine acesta stăpâneşte aşa-numitele tehnici culturale, anume citirea, scrierea şi aritmetica de bază. în cultura noas- tră, acestea sunt precondiţii pentru majoritatea activităţilor.

Indemânări speciale

Pentru multe dintre întrebările clientului este important sa ai la dispoziţie informaţii despre îndemânările speciale pe care acesta le prezintă. De exemplu deprinderile speciale, limbile cunoscute şi cunoştinţele de calcul sunt foarte utile pentru predicţia performanţei viitoare in anumite profesii.

30

Capitolul 4 Selecţia variabilelor

4.5. Variabile emoţionale

Definitie Variabile emoţionale (E) sunt de exemptu:

- stabilitatea emoţională,

- capacitatea de a gestiona tensiunea emoţională,

- comportamentul în condiţii de frustrare,

- modul de gestionare a emoţiilor,

- sentimentele de durată precum dragostea, vinovăţia, teama, inferioritatea; şi

- ataşamentele afective.

Orice comportament este codeterminat, acom- paniat sau colorat de emoţii. De aceea este important pentru explicarea şi predicţia com- portamentului individului să avem la dispoziţie informaţii despre emoţiile relevante ale acestuia. Foarte adesea şi, din punctul nostru de vedere în mod nejustificabil, această arie este restrânsă la domeniul stabilităţii emoţionale.

Stabilitatea emoţională

Nevrotismul, polul opus al stabilităţii emoţio- nale, denotă sensibilitatea emoţională a unei persoane. O valoare ridicată a nevrotismului nu înseamnă că cineva este nevrotic, denotă doar că respectiva persoană este mai sensibilă. In multe arii existenţiale stabilitatea emoţionala nu eslc numai foarte confortabilă, ci poate fi chiar o necesitate absolută. în alte arii, oamenii care sunt mai sensibili sunt mai fericiţi, în timp ce oamenii "robuşti" se pot simţi stingheri. Este important să distingem între stabilitatea emo- ţională, care este în mare măsură determinată genetic, şi modalităţile de gestionare a tensiunii emoţionale, care sunt învăţate în timpul vieţii. Stabilitatea emoţională poate fi caracterizată de următoarele faţete: siguranţă de sine, auto- control, stare de bine, un nivel scăzut al anxietăţii şi o tendinţă scăzută spre depresie. Stabilitatea emoţionala este o caracteristică majoră a personalităţii, una din dimensiunile Big Five care

s-au dovedit a fi foarte utilă pentru predicţia re- zultatelor în programe de formare şi în general

a performanţei ocupaţionale (Borkenau, Egloff, Eid, Hennig, Kersting, Neubauer & Spinath,

2005).

Capacitatea de a gestiona tensiunea emoţională

Oameni diferiţi gestionează tensiunea emoţio- nală în moduri diferite. Unele moduri sunt mai eficiente decât altele pe termen scurt. Chiar şi strategiile de coping care sunt eficiente pe termen scurt pot conduce la rezultate mai mult sau mai puţin dezirabile pentru cei implicaţi, pe termen lung. Modul în care o persoană gestio- nează tensiunea emoţională poate, de exemplu, să aibă un efect asupra sănătăţii ei.

Modul de gestionare a frustrării

Dacă un individ este împiedicat să îşi atingă un

obiectiv, el se simt frustrat. O astfel de frustrare poate conduce la un comportament mai mult sau mai puţin adaptativ sau eficient. Această ca- racteristică poate fi importantă pentru explicarea

şi predicţia comportamentului, în special atunci

când sunt observate frustrări similare şi modali- tăţile de reacţie ale individului la acestea.

Modul de gestionare a emoţiilor

In multe arii ale vieţii putem observa că ges- tionarea emoţiilor de către cei implicaţi este crucială. Putem pune de asemenea întrebarea:

ce sentimente trăieşte persoana evaluată, în care anume situaţii, care dintre aceste sentimente sunt recunoscute de ea însăşi şi care sunt conse- cinţele pentru comportament?

Sentimentele de lungă durată

Sentimentele cu o manifestare mai îndelungată tind să producă modele de comportament foarte similare. De aceea este foarte util ca atunci când explicăm şi prezicem comportamentul să luăm în considerare sentimentele cu manifes- tare îndelungată, precum dragostea, vinovăţia, anxietatea, sau inferioritatea şi să colectăm cât de multe informaţii specifice despre acestea.

4.6. • Variabile motivaţionale

Ataşamentele afective

Ataşamentele afective de alte persoane sunt un co-determinat de bază pentru comportamentul uman şi de aceea au o relevanţă motivaţională ridicată (Spangler & Zimmermann, 1995). Teoretic ele pot să fie clasificate şi în aria care urmează, a variabilelor motivaţionale.

4.6. Variabile motivaţionale

Definitie Variabile motivaţionale (M) sunt de exemplu:

motivele, cum ar fi motivele legate de reuşită, sau de putere,

interesele,

— valorile,

— scopurile,

credinţele,

expectaţiile,

comportamentul de luare a deciziei,

activismul şi

extraversia,

Sa

considerăm "motivaţia" unei persoane ca pe

o

condiţie principală care îi determină re-

spectivei persoane comportamentul nu explică

în sine nimic. Numai aspectele particulare ale

motivaţiei, constructele motivaţionale care o articulează, pot fi evaluate şi utilizate pentru predicţia comportamentului individual.

Motive şi interese

Cercetările din domeniul motivaţiei s-au concentrat pentru o vreme asupra motivelor individuale, precum nevoia pentru realizare sau nevoia de putere. Interesele sunt de asemenea constructe care conduc acţiunea şi de aceea sunt foarte importante pentru predicţia comporta- mentului individual. Interesele pot fi consonante cu comportamentul care trebuie explicat sau prezis, pot fi disonante cu acesta, sau pot avea o influenţă compensatorie şi de aceea indirectă asupra comportamentului în discuţie.

Valori

31

Valorile unui individ au o importanţă centrală pentru ghidarea comportamentului său. Cu toate acestea se întâmplă deseori ca un interviu sau o conversaţie sa nu scoată la iveală suficiente informaţii despre astfel de valori. Multe valori sunt conştientizate doar atunci când sunt ameninţate sau chiar pierdute. Uneori valorile individului pot fi recunoscute sub forma unor "teme" recurente din viaţa persoanei respective (Thomae, 1988). Staufenbiel şi Borg (1989) au demonstrat că identificarea valorilor prin inventare şi chestionare structurate poate fi utilă în predicţia unor patternuri comportamentale pentru segmente întregi de populaţie.

Obiective Obiectivele au fost descrise în psihologia motivaţiei drept un factor care induce compor- tamentul, în acest context nu trebuie să luăm în considerare doar obiectivele principale sau marile obiective de viaţă, ci şi obiectivele con-

crete din arii particulare ale vieţii. Desigur, şi în acest caz se reproduce aceeaşi problemă ca şi în cazul valorilor: pur şi simplu, mulţi oameni nu şi-au clarificai sau conştientizat obiectivele. De fapt, acesta este de multe ori chiar motivul pentru care ei cer sfatul psihologului. Interviu- rile bine planificate sunt uneori singurul mod de

a realiza din acest punct de vedere o evaluare utilă clientului.

Convingeri

Convingerile sunt opinii puternic susţinute. Ele sunt legate de obiectivele generale, de normele cărora li se dedică persoana, de propriul sine şi

de caracteristicile particulare ale situaţiei rele- vante. Convingerile s-au dovedit a fi predictori foarte buni ai comportamentului individual (de ex., Kreitler & Kreitler, 1976, 1982; Westhoff

& Halbach-Suarez. 1989).

Expectaţii

Intrebările legale de motivaţie apar în general în evaluarea psihologică atunci când persoana trebuie să ia decizii. Atunci când se confruntă

32

Capitolul 4 Selecţia variabilelor

cu o decizie importantă şi dificilă, indivizii îşi formează de obicei expectaţii, aşteptări. Ei îşi imaginează ce evenimente sunt legate de fiecare alternativă. Apoi procesează alternativele şi, dacă sunt îndeplinite precondiţiile necesare, aleg o anumită alternativă şi încearcă să o realizeze. Dacă vom cunoaşte expectaţiile unei persoane, vom putea folosi un model foarte simplu, numit "modelul aditiv al expectaţiilor evaluate" ("addition model of evalualed expectation") pentru a-i prezice cu un grad de acurateţe suficient de bun decizia (Westhoff, 1985) şi acţiunile consecutive.

Comportamentul de luare a deciziei

Pentru a ajunge la o decizie coerentă privind comportamentul cuiva, avem nevoie de infor- maţii nu numai despre convingerile şi expec- taţii le sale ci şi despre comportamentul său decizional anterior momentului la care ne cere sfatul. Acesta ne va arăta cum a abordat până la acel moment procesul decizional, dacă a luat în considerare toate alternativele, ce informaţie a obţinut şi din ce surse, cum a procesat această informaţie şi care sunt regulile de decizie pe care preferă să-şi bazeze hotărârea. Putem stabili dacă persoana respectivă a abordat problema în aşa fel încât să ajungă la o decizie care să-i dea satisfacţie pe termen lung, sau dacă a căzut în "capcane" decizionale, ajungând la decizii pe care ulterior le poate regreta (Janis & Mann,

1977).

Activismul

Activismul unei persoane a fost considerat în anumite sisteme psihologice ca fiind o "pulsiune". In cazul oamenilor sănătoşi, aceasta pare să fie relativ stabil de-a lungul întregii vieţi. In acelaşi timp, există diferenţe mari între oameni în ceea ce priveşte nivelul de activism. De aceea, pentru multe întrebări puse de clienţi, activismul este o variabilă utilă pentru predicţia comportamentului individual. Este o faţetă a uneia din caracteristicile marcante ale personalităţii, extraversia.

Extraversia

Persoanelor extraverte le plac activităţi multiple, sunt atrase de varietate şi au o mulţime de prieteni şi cunoştinţe. Extraversia, ca o caracteristică de personalitate, este de asemenea una dintre aşa-numitele dimensiuni Big Five şi constă din faţete care nu sunt în mod necesar dezvoltate la acelaşi nivel, poate cu excepţia extraverţilor extremi. De aceea, nivelul acestor faţete este deosebit de interesant în predicţia comportamentului (cf. de exemplu Bartussek,

2000).

4.7. Variabile sociale

Definitie

Variabile sociale (S) sunt de exemplu:

inteligenţa sau competenţa sociala,

atitudinile, expectaţiîle, prejudecăţile, stereotipurile,

normele,

îndatoririle, angajamentele şi

influenţa persoanelor apropiate (semnificative).

Viaţa oamenilor se petrece întotdeauna în cadrul unor reţele sociale. Comportamentul lor este influenţat semnificativ, chiar dacă nu exclusiv, de aceste reţele. Ar fi aşadar inadecvat să limi- tăm evaluarea psihologică la condiţiile sociale ale persoanei, de vreme ce cele cinci grupe de variabile descrise până acum descriu de aseme- nea condiţii importante pentru comportamentul individului.

Inteligenţa socială

Chiar dacă ideea de inteligenţă socială este destul de veche şi de răspândită, atât în psihologie cât şi în viaţa cotidiană, nu există încă definiţii practice şi instrumente utile pentru măsurarea acestui concept. In practică, o soluţie parţială poate fi constituită de propunerea de a vorbi în acest context mai degrabă de competenţe sociale. In diferite contexte, "competenţele sociale"

4.8. • Trei clase de informaţii pentru explicarea şi predic ţia comportamentului individual

33

necesitate vor fi diferite. Va trebui de aceea să definim întâi cu claritate competenţele la care

ne referim în fiecare context şi apoi să imagi-

năm modalităţi prin care aceste competenţe pot

fi evaluate cât mai obiectiv, fidel şi valid cu

putinţă. De exemplu, dacă vom considera că "relaţionarea cu ceilalţi" este o competenţă socială, va trebui să definim întâi cine sunt aceşti "ceilalţi": salariaţi, colegi, superiori,

clienţi, parteneri de afaceri, copii, adolescenţi, vârstnici sau infirmi. Acesta este punctul de pomire pentru procesul indispensabil de definire

a acelei competenţe sociale pe care ar trebui să

ne concentrăm într-o anume situaţie.

Atitudini şi expectaţii

O arie importantă a cercetării psihologice se

ocupă de atitudinile faţă de obiectele sociale:

persoane, instituţii, comportamente.

Expectaţiile, pe care le-am discutat anterior, pot

fi considerate ca fiind un subset al atitudinilor.

Prejudecăţile şi stereotipurile sunt de asemenea

deseori considerate a fi atitudini. în viaţa de zi cu zi, atitudinile influenţează în continuu comportamentul individului. De aceea este important să ne referim şi la atitudinile care pot

fi observate, atunci când dorim să obţinem

predicţii coerente pentru comportament.

Norme

In discuţia anterioară despre convingeri am ex-

plicat că unele dintre convingerile noastre sunt legate de norme sociale şi de reguli sau cutume cărora le suntem dedicaţi. Şi acesta este unul

din cazurile amintite, în care o variabilă psiho- logică ar putea fi alocată în două din grupele definite de noi în ecuaţia comportamentală. In scop practic nu este de fapt atât de important unde anume alocăm variabila, ci mai degrabă faptul că această variabilă importantă este luată

în considerare.

Indatoririle

Indatoririle, angajamentele, acele lucruri cărora

o persoană li se dedică, sunt trăite subiectiv ca o legătură care influenţează semnificativ individul

în viaţa de zi cu zi. In anumite întrebări ale clientului, dacă nu am lua în considerare această variabilă în mod explicit am omite informaţii importante.

Influenţa persoanelor apropiate

Prin termenul de "persoane apropiate" (significant others), nu înţelegem doar familia şi prietenii ci toţi acei indivizi pe care persoana evaluată le percepe ca fiind importante pentru ca. Ar putea fî vorba de oamenii din cadrul unui club, de un preot, de colegii, sau de alte persoa- ne a căror opinie sau a căror funcţie ca modele este percepută drept importantă. Cu greu putem găsi o întrebare a clientului pentru care influenţa şi importanţa unor persoane relevante să poată fi ignorată, atunci când dorim să explicăm şi să prezicem comportamentul cuiva.

4.8. Trei clase de informaţii pentru explicarea şi predicţia comportamentului individual

Definitie Există trei clase de informaţii pentru explicarea şi predicţia comportamentului, individual:

- caracteristici de personalitate,

- caractenstici situaţionale,

- Informaţii din domeniul psihologiei invatarii

- dar: nu sunt importante toate pentru orice întrebare a clientului!

Caracteristici de personalitate

Evaluarea psihologica "tradiţională" foloseşte pentru explicarea şi predicţia comportamentului individului numai informaţia care provine de la nivelurile caracteristicilor de personalitate ale subiecţilor, acestea fiind considerate stabile indiferent de moment şi de situaţie.

Caracteristici situaţionale

Este clar, nu numai din experienţa acumulată în viaţa cotidiană, ci de asemenea şi din cercetarea

34

Capitolul 4 • Selecţia variabilelor

psihologică, că nu doar caracteristicile persoa- nei, ci şi caracteristicile situaţiei influenţează comportamentul individului. Exemple de astfel de caracteristici situaţionale sunt zgomotul, poluarea aerului, schimbul de muncă, lipsa de somn etc. Este esenţial să luăm în considerare aceste aspecte, precum şi alte condiţii situaţi- onale importante, dacă vrem să explicăm şi să prezicem coerent comportamentul uman.

Informaţii din domeniul psihologiei învăţării

In conformitate cu postulatele teoriei învăţării, aproape fiecare comportament uman este învă- ţat sau influenţat de învăţare. Comportamentul se modifică atunci când modificăm condiţiile sau situaţiile care îl generează. Consecinţele pe care le are un anumit comportament determină de asemenea dacă acesta o să apară mai mult sau mai puţin frecvent în viitor, de exemplu, dacă va putea fi menţinut sau dacă o să dispară. Dacă un comportament este răsplătit printr-un rezultat plăcut (întărire pozitivă) sau prin ab- senţa unui rezultat neplăcut (întărire negativă), probabilitatea unei recurenţe a acestui com- portament creşte. Dacă un comportament are un rezultat neplăcut (pedeapsă), probabilitatea reapariţiei acestui comportament descreşte. In aceste cazuri proximitatea spaţio-temporală a comportamentului şi a întăririi sau pedepsei, precum şi contingenţa apariţiei lor, au o semnifi- caţie crucială în influenţarea comportamentului. Pentru a explica comportamentul în termenii psihologiei învăţării, trebuie să identificăm în fiecare caz individual condiţiile pentru apariţia respectivului pattern comportamental. Pentru multe dintre întrebările clienţilor aceasta este abordarea ideală, deoarece simpla cunoaştere a caracteristicilor de personalitate nu ajută prea mult în majoritatea situaţiilor. Intrucât psiho- logia învăţării a descris un număr de legi ale comportamentului individual extrem de impor- tante în practică, ignorarea şi nefolosirea lor ar implica o tratare inadecvată a anumitor întrebări ale clientului.

Clasele de variabile descrise aici şi relaţia lor cu întrebările clientului sunt doar simple exemple, în cazul unei probleme particulare de evaluare psihologică, aceste categorii vor avea o rele- vanţă variabilă. Nu va fi necesar pentru toate situaţiile să obţinem informaţii legate de loate aceste variabile. Evaluatorul va trebui întot- deauna să decidă care variabile sunt necesare şi utile pentru a răspunde la întrebarea particulară pusă de client.

4.9. Criterii pentru selecţia variabilelor

Criteriile pentru selecţia variabilelor:

1. Tipul şi forţa relaţiei dintre variabile şi comportamentul care trebuie prezis trebuie să fie reproductibile.

2. Forţa acestei relaţii trebuie să aibă "semni- ficaţie practică".

Selecţia variabilelor

Pentru fiecare întrebare a clientului trebuie să analizam măsura în care potenţialele variabile relevante ar putea contribui la explicarea şi predicţia comportamentului ţintă. Cu alte cuvinte, primul nostru pas este acela de a construi o listă a variabilelor relevante utilizând dacă este nevoie tehnici creative precum brainstorming-ul şi să le notăm pe toate cele care ar putea fi importante pentru problema clientului. Odată ce am completat lista, vom selecta variabilele utile.

"Semnificaţie practică"

Variabilele care sunt utile în explicare şi predic- ţie (predictorii) sunt cele care sunt capabile să aibă o contribuţie "semnificativă" la explicarea şi predicţia comportamentului avut în vedere. In acest scop este nevoie să cunoaştem care este relaţia empirică între aceste variabile şi com- portamentul avut în vedere. Am arătat anterior

4.9. • Criterii pentru selecţia variabilelor

ca în psihologie relaţiile dintre variabile pot fi monotone (în cazuri speciale chiar liniare), sau curbi liniare. Este însă necesar să cunoaştem nu doar evoluţia acestei relaţii, ci şi dacă această relaţie este semnificativă şi de asemenea cât este de puternică. Forţa unei relaţii nu este testată sau dovedită cu ajutorul unui test de semnifica- ţie statistică, ci prin indicatori ai "semnificaţiei practice" (Bredenkamp, 1972). Cele mai bine cunoscute exemple de astfel de indicatori sunt pătratul coeficientului de corelaţie (= coefici- entul de determinare), coeficientul ω 2 (Omega- pătrat) şi coeficientul η 2 (Eta-pătrat).

Reproductibilitatea relaţiei

Selectăm predictorii pe care îi vom avea în vedere nu numai după forţa relaţiei dintre va- riabilă şi comportamentul respectiv, ci şi după consistenţa, frecvenţa şi variabilitatea contexte- lor în care a fost stabilită această relaţie, adică în funcţie de cât de reproductibilă esle relaţia în total. Relaţiile sunt considerate a fi cu atât mai reproductibile cu cât au fost determinate empiric mai des, în aceeaşi formă şi cu o forţă comparabilă, dar în contexte variate şi relevante din punct de vedere practic pentru problema studiată.

5

Capitolul 5 Intrebările psihologice (= Ipoteze)

5.1.

Funcţia întrebărilor psihologice

— 38

5.2.

Construirea întrebărilor psihologice — 38

53.

Formularea întrebărilor psihologice — 39

5.4.

Numărul de întrebări psihologice

40

38

Capitolul 5 Intrebările psihologice (= Ipoteze)

5.1. Funcţia întrebărilor psihologice

Definitie Funcţia întrebărilor psihologice în rapoartele psihologice:

1. Ele direc ţ ioneaz ă şi structureaz ă:

- Planificarea procesului de evaluare

- Răspunsul la întrebarea clientului în secţiune de rezultate.

2. Ele îmbunătăţesc transparenţa şi testabili- tatea procesului de evaluare.

Raportul psihologic este o raportare scrisă a investigaţiei ştiinţifice a unei părţi a comporta- mentului uneia sau mai multor persoane. In acti- vitatea ştiinţifică empirică, obiectivele cercetării sunt formulate la început; în cazul rapoartelor psihologice aceste obiective sunt constituite din întrebările clienţilor. Aceste obiective, în combinaţie cu bagajul de cunoştinţe ştiinţifice validate empiric conduc la ipoteze raţionale. Ipoteza este o afirmaţie care poate fi testată, cu privire la relaţia dintre două sau mai multe variabile. Investigaţia empirică poate indica dacă ipoteza este fie corectă fie greşită. în am- bele cazuri cunoaşterea empirică este extinsă. Ca răspuns la cererea clientului pentru rea- lizarea unei evaluări psihologice, selectăm, aşa cum am explicat mai sus, acele variabile care vor ajuta la explicarea sau predicţia comporta- mentului menţionat în întrebarea clientului. In termeni strict ştiinţifici, ceea ce facem de fapt în această fază este să formulăm ipoteze. Dar, având în vedere câ raportul psihologic este în majoritatea cazurilor scris pentru persoa- ne care nu sunt psihologi, vom formula ipotezele nu formal ci explicit, ca "întrebări psihologice", deoarece acest termen este în general mai bine înţeles. Pentru a reuşi să producem un raport pe care toţi posibilii cititori să îl poată urmări, vom traduce întrebarea originală a clientului sub forma unor întrebări psihologice, utilizând pentru aceasta variabile adecvate. Pentru a răs- punde la aceste întrebări şi astfel la problema

clientului, vom planifica şi realiza evaluările necesare. Vom evalua informaţia colectată şi vom prezenta rezultatele în secţiunea de date a raportului psihologic, aranjate în concordanţă cu procedurile de evaluare utilizate. In secţiunea de rezultate, vom combina rezultatele pentru a răspunde la întrebările psihologice şi în acest fel la întrebarea clientului. Aşadar translaţia întrebării clientului în întrebări psihologice este o verigă crucială pentru evaluarea psihologică.

5.2. Construirea întrebărilor psihologice

Important

Cum ajungem la întrebările psihologice? Utilizând cunoştinţele ştiinţifice, experienţa profesională şi experienţa de viaţă, vom specifica variabilele care pot ajuta la explicarea sau predicţia comportamentului relevant. Elemente de sprijin în acest proces sunt:

Ecuaţia comportamentală,

Lista de posibile variabile, şi

Cele trei clase de informaţii pentru explicarea şi predicţia comportamentului.

Aşa cum am descris şi în secţiuni anterioare, în afara cunoştinţelor ştiinţifice utilizăm de asemenea într-o manieră controlată experienţa profesională şi experienţa noastră de viaţă, atunci când lucrăm asupra întrebării clientului. Pe baza acestora vom selecta variabilele pe care ne vom concentra. Atunci când căutăm aceste variabile, folosim procedee sistematice, deoarece o reproducere liberă a cunoştinţelor, în acest caz legată de variabilele care ar putea fi relevante, este întotdeauna mai dificilă decât recunoaşterea lor dintr-o listă. Ecuaţia comportamentală pe care am sugerat-o ne ajută să evităm reinventarea acestor variabile şi ne ajută să evităm ignorarea completă a unei arii importante. Lista de posibi-. le variabile relevante nu va fi, desigur, niciodată

5.3.Formulareaîntrebărilor psihologice

închisă - ea poate şi trebuie să fie utilizată ca o structură deschisă. De exemplu, alte variabile pot fi luate în considerare odată cu apariţia unor întrebări suplimentare puse de clienţi sau pe măsură ce cunoştinţele noastre despre un caz se extind. Mai mult, cele trei clase de informaţii utile pentru explicarea şi predicţia compor- tamentului pe care le-am descris în Secţiunea 4.8 pot servi şi ele în generarea unei deschideri principiale a raportului psihologic şi pentru a împiedica evaluatorul să se concentreze asupra unei perspective prea înguste.

5.3. Formularea întrebărilor psihologice

Formularea întrebărilor psihologice:

1. Motivul pentru selectarea unei variabile - în cazul variabilelor psihologice, a unul construct sau concept psihologic - este explicat pe scurt şi în termeni simpli, pentru non-psihologi, pe baza unei anumite regularităţi sau uniformităţi în comportament.

2. Această explicaţie furnizează o legătură clară şi non-ambiguă cu întrebarea clientului.

3. Apoi urmează întrebarea psihologică, care determină informaţia care trebuie colectată.

4. In cazul variabilelor psihologice calitative, întrebarea se va referi la aspectul calitativ.

5. In cazul variabilelor psihologice cantitative, întrebarea se va referi la aspectul cantitativ.

Continuand de la intrebarea clientului, vom explica la fiecare întrebare psihologică, printr- un minim de trei propoziţii scurte, care sunt variabilele referitor la care avem nevoie de informaţii. Această explicaţie este întotdeauna formulată într-un limbaj simplu şi este legată de acele cunoştinţele de natură psihologică pe care non-psihologii le-ar putea avea. In acest fel,

39

persoanele care vor citi raportul psihologic vor putea urmări felul în care întrebarea clientului a fost transpusă în mod raţional în întrebări psihologice. După explicarea raţiunii pentru care s-a selectat o anumită variabilă, vom prezenta apoi întrebarea căreia trebuie să i se răspundă în evaluare pentru a contribui la generarea unui răspuns la întrebarea originală pusă de client, întrebarea psihologică nu trebuie formulată ca o întrebare; ea poate fi de asemenea prezentată ca o sarcină. Partea din raport care explică o problemă psihologică constă astfel din următoarele trei părţi: (1) criteriul, adică variabila numită în întrebarea clientului; (2) predictorul, adică variabila utilizată pentru predicţia sau explica- rea criteriului; şi (3) relaţia dintre predictor şi criteriu. In formularea întrebării psihologice, interogăm despre nivelul predictorului, sau afir- măm ca avem nevoie să stabilim nivelul său. Nu vorbim despre nivelul cerut pentru predictor sau de sursele de informare folosite pentru a stabili acest nivel. Nivelul este indicat in profilul de cerinţe. Sursele de informare utilizabile vor fi prezentate într-o secţiune separată a raportului, anume în planul de evaluare. In acea secţiune vom specifica ce informaţie poate fi colectată, din care anume surse de informaţie şi pentru care anume problemă psihologică. Dacă am încerca să includem toată această informaţie în întrebarea psihologică, ar genera un enunţ lung şi confuz. Avantajul întrebării psihologice constă în scurtime, concizie şi claritate. In locul întrebărilor psihologice enunţarea raţionamentelor explicative poate fi urmată de ipoteze. Cu alte cuvinte, putem face o afirmaţie despre nivelul unei caracteristici şi despre ce anume implică aceasta pentru comportamentul din întrebarea clientului. Totuşi, propria ex- perienţă a arătat că astfel de ipoteze enunţate ştiinţific, pe baza unei formulări formale, ge- nerează cu uşurinţă confuzie pentru persoana care citeşte raportul psihologic. Dimpotrivă, formularea ipotezei sub forma unei întrebări sau a unei sarcini clare este înţeleasă întotdeauna

40

Capitolul 5 Intrebările psihologice (= Ipoteze)

corect. De aceea preferăm şi recomandăm acest tip de formulare. Primele două arii din ecuaţia comportamen- tală, anume variabilele de mediu şi cele fizio- logice, nu conţin nici o variabilă psihologică. Variabilele psihologice sunt incluse în cele palru arii care urmează. In aceste arii trebuie formula- te numai variabile care corespund constructelor psihologice, precum inteligenţa sau stabilitatea emoţională, sau care corespund unor concepte specifice, ca de exemplu, abilităţile de silabisire sau abilităţile aritmetice de bază. Inţelegem un construct psihologic ca fiind format din mai multe afirmaţii conectate, care descriu o anumită idee sau concept. Astfel, con- structele psihologice nu pot fi direct observate în realitate. Inteligenţa unei persoane, de exem- plu, nu poate fi văzută sau percepută în acelaşi mod în care îi percepem corpul. Totuşi, după ce un concept psihologic, precum inteligenţa, a fost luat în atenţie, pot fi găsite caracteristici ale comportamentului individual care indică un nivel mai scăzut sau mai ridicat al respectivului construct (în cazul nostru al inteligenţei). Astfel, nivelul constructelor psihologice poate fi inferat din comportamentul individual. Dacă, în loc să alegem constructe sau concepte psihologice clar definite, vom alege constructe pseudo-psihologice, din limbajul cotidian, vom ajunge să ne bazăm pe conglome- rate formate din diferite constructe psihologice, interconectate în mod difuz unele cu altele. Acest lucru va conduce la dificultăţi în culege- rea, evaluarea şi prezentarea informaţiei, atât pentru cel care redactează raportul, cât şi pentru cel care îl citeşte. Unul dintre constructele pseudo-psihologice de acest fel, care este adesea utilizat, este aşa- numita "istorie şcolară". Aceasta conţine infor- maţii legate de constructe psihologice foarte diferite, precum inteligenţa, ariile specifice de manifestare a talentului, concentrarea, intere- sele, motivaţia pentru performanţă, anxietatea de test şi examinare, modul de interacţiune cu ceilalţi etc. Dacă informaţia culeasă de exemplu în interviul de evaluare este cumulată sub um-

brela conceptului de "istorie şcolară", ea nu va fi inclusă în cadrul altor constructe psihologice, acolo unde ar trebui să fie inclusă. Dacă o întrebare psihologică se referă la o variabilă calitativă, precum ataşamentul, atunci va trebui să fie investigată în aşa fel încât să aflăm care este calitatea şi lipul ei. Insă majo- ritatea constructelor psihologice sunt cantitative şi în acest caz va trebui să investigăm variabila în aşa fel încât să aflăm care este nivelul ei.

5.4. Numărul de întrebări psihologice

Important

Numărul de întrebări psihologice:

- In general mai puţin de 20 de întrebări psihologice.

- Un maxim de cinci întrebări psihologice ar trebui integrate într-un singur grup.

- Aceste grupuri pot fi formate în consonanţă cu cele şase arii ale ecuaţiei comportamentale, sau în orice alt mod raţional. Scopul este acela de a structura raportul psihologic într-un mod care să fie mai uşor de înţeles şi de memorat pentru cel care îl citeşte.

Constructele psihologice pot fi formulate într-un mod mai mult sau mai puţin general. Dacă vom formula foarte multe întrebări psihologice, pen- tru constructe psihologice foarte apropiate între ele, raportul psihologic va deveni foarte greu de înţeles. Cititorii raportului nu vor fi capabili să- şi reamintească suficient de bine materialul prezentat, vor pierde firul şi nu vor fi în stare să folosească optim raportul. Mult mai uşor de înţeles şi de utilizat sunt rapoartele care împart întrebarea clientului într-un număr mai redus de întrebări psihologice. Din experienţa noastră, limita superioară pentru numărul de întrebări psihologice este de 20. Insă acest număr poate fi atât de mare nu- mai dacă întrebările sunt grupate în funcţie de

5.4. Numărul de întrebări psihologice

tematica lor. Recomandăm să nu fie grupate mai mult de cinci întrebări psihologice sub o singu- ra tematică, pentru a păstra inteligibilă discuţia din cadrul fiecărei tematici. Grupele de trei sau patru întrebări sunt cele mai adecvate, fiind mai uşor de înţeles şi de memorat pentru persoanele care citesc raportul. De asemenea, nu trebuie să existe mai mult de cinci, maxim şase grupe de întrebări psihologice. Din experienţa noastră nu recomandăm folosirea mai multor nivele de structurare, pentru că altminteri cititorii vor avea prea multe lucruri de memorat şi nu vor putea opera eficient cu acestea. Limita superi- oară generală pentru numărul total de întrebări psihologice este de aceea în jur de 20. Pentru a structura întrebările psihologice pot fî utilizate ariile de variabilele care compun ecuaţia comportamentală. Desigur, pot fi alese şi alte modalităţi de structurare, dar acestea trebuie să fie uşor de înţeles şi de memorat. Vom demonstra acest lucru ulterior, atunci când vom examina un exemplu de întrebare pusă de client. Atunci când discută numărul de întrebări psihologice, începătorii au dificultăţi în operarea distincţiei dintre două lucruri: (1) variabilele la care se face referire în cadrul întrebărilor psiho- logice, şi (2) planurile de colectare a informaţiei necesare pentru a determina gradul sau nivelul acestor variabile. In planurile pe care le facem pentru reali- zarea unor observaţii comportamentale sau a unor interviuri psihologice luăm de fiecare dată în considerare o multitudine de factori. Dar nu enumerăm toţi aceşti factori în întrebările psihologice sau în vreo altă parte a raportului psihologic. Aceste planuri sunt o parte integran- ta a planificării detaliate a evaluării psihologice şi vor fi discutate ulterior. Expunerea unor astfel de planuri detaliate nu va uşura înţelegerea raportului psihologic de către non-psihologi. Aceste detalii de planificare vor avea sens numai pentru persoanele care au o formare adecvată, pentru care vor fi un indicator privind metodele de lucru folosite de evaluator. Intr-un raport, ele ar produce doar confuzii pentru non-psihologi.

6

Capitolul 6

Exemplificarea lucrului cu problema

unui client

6.1. Intrebarea clientului

44

6.2. Informaţia cunoscută înainte de a începe evaluarea

44

6.3. Profilul cerinţelor

45

6.4. Intrebarile psihologice

46

6.4.1. Gruparea întrebărilor psihologice conform ecuaţiei

comportamentale —

46

6.4.2. Intrebări psihologice legate de condiţiile motivaţionale — 47

6.4.3. Intrebări psihologice legate de condiţiile intelectuale

6.4.4. Intrebări psihologice legate de depaşirea tensiunii emoţionale şi fizice

6.4.5. Intrebări psihologice legate de conditiile sociale

6.4.6. Moduri alternative de a structura intrebarile psihologice

6.4.7. Construirea orientata de decizie a ipotezelor in cazul evaluării cu utilitate juridică, —

48

47

47

48

pentru custodia paternala

49

44

Capitolul 6 Exemplificarea lucrului cu problema unui client

6.1. Intrebarea clientului

Important

Exemplu de întrebare a clientului în domeniul evaluării aptitudinale:

Ne putem aştepta ca d-na H. (28 ani) să-şî realizeze scopul de reconversie profesională în "asistentă de geriatrie" si să practice apoi această profesie cu succes?

In practică, mulţi clienţi pot aborda un psiholog cu o astfel de problemă. Chiar şi d-na H. poate veni la psiholog, pentru a pune această întreba-

re. Sau poate fi altcineva care cere o astfel de

evaluare, de exemplu cineva care se pregăteşte să-şi finanţeze formarea profesională, dar doreş-

te să facă acest lucru doar în situaţia în care per- spectiva succesului profesional ar fi suficient de consistentă şi ar avea şanse pentru practicarea ulterioară a respectivei profesii. De exemplu, o companie de asigurări ar putea avea o astfel de cerinţă. Agenţia pentru ocuparea forţei de mun- că poate cere psihologilor să răspundă la o în- trebare asemănătoare, sau un judecător ar putea cere un raport psihologic cu o întrebare de acest tip atunci când judecă un caz în care o altă parte ar putea fi obligată să plătească pentru formarea d-nei H. Pentru scopul nostru actual, anume acela de exemplificare, vom presupune că d-na

H. a candidat la o agenţie de ocupare a forţei de

muncă, cu o cerere de a finanţa reconversia sa. Clientul care cere raportul psihologie este aşadar agenţia de ocupare a forţei de muncă. Pentru exemplificare vom prezenta cazul în întregime, în mod special pentru că, în plus faţă de cunoştinţele de psihologie generală necesare pentru evaluarea psihologică, cazul necesită de asemenea cunoştinţe din psihologia ocupaţională, psihologia judiciară, psihologia educaţională şi, nu în ultimă instanţă, psihologia clinică. Exemplul nostru va demonstra că evaluarea psihologică include în acelaşi timp o problemă metodologică şi expresia unei arii aplicate a psihologiei.

la o decizie pozitivă

privind toate problemele discutate anterior la capitolul "întrebarea clientului" din Secţiunea 3.1, am decis să acceptăm întrebarea pusă de acesta. în parcurgerea întrebării clientului vom folosi de asemenea postulatele discutate în Secţiunea 3.2.

După ce am ajuns

6.2. Informaţia cunoscută înainte de a începe evaluarea

Informaţia aflată la dispoziţia agenţiei de ocupare a forţei de muncă cu privire la dna H., anterior evaluării:

- Formarea profesionala ca "vânzătoare" neterminată, ca urmare a naşterii unui copil.

- Copii având 3,8 şi 11 ani.

- Soţul lucrează în schimburi,

- Cel mai apropiat loc de muncă pentru asistentele de geriatrie se află în oraşul vecin, la 25 de km depărtare.

- Vrea să împartă îngrijirea copiilor cu soţul, soacra (care lucrează în schimburi) şi sora ei (care locuieşte la 15 km distanţă).

In evaluare, persoana care este evaluată este denumită „subiect". In psihologia clinică, persoanele care primesc terapie sunt denumite "clienţi". Deoarece psihologii nu sunt doctori, termenul "pacient" nu este adecvat. Termenul „subiect" un este nici el identic cu termenul „client", sau „persoană consiliată". Aceasta pen- tru că adesea persoana care caută consiliere sau o opinie profesională din partea psihologului nu este aceeaşi cu persoana care este evaluată. De exemplu, părinţii care au abordat un psi- holog pentru problemele copilului lor la şcoală sunt cei care caută consilierea şi de aceea ei sunt clienţii raportului psihologic, în timp ce copilul este subiectul, chiar dacă vor fi evaluate de asemenea anumite aspecte ale comportamen- tului părinţilor. In exemplul nostru, d-na H. este subiectul.

6.3. • Profilul cerinţelor

In mod normal, informaţia suplimentară care ţine de întrebarea clientului a fost pusă deja la dispoziţia psihologului. In practică,

cantitatea şi tipul informaţiei care este furnizată astfel variază mult şi depinde în primul rând de clientul care cere raportul. Unele dintre infor- maţiile care sunt puse la dispoziţie în acest fel pot fi utilizate în secţiunea de raport care enunţă întrebarea clientului, pentru a ajuta clientul sa-

şi amintească la cine anume se referă raportul.

De exemplu, în rapoartele care au utilizare în

sistemul juridic, de exemplu în dreptul familiei,

o serie de date pot fi prezentate imediat după

întrebarea clientului, de exemplu numele, pre- numele şi datele de naştere ale copiilor evaluaţi, precum şi adresele şi persoana cu care locuiesc. Informaţia din dosare, adesea foarte extinsă,

este analizată în funcţie de criteriile psihologice

şi rezultatele sunt prezentate ca prima parte a

secţiunii de dale a raportului, intitulată "Analiza în funcţie de criterii psihologice a informaţiei existente în dosare". In exemplul nostru, informaţia pusă la dis- poziţie despre subiect este săracă. In plus, nu este clar de unde provine informaţia. Astfel, nu se poale spune nimic despre obiectivitatea, fidelitatea sau validitatea informaţiei. Astfel se întâmplă deseori în practică atunci când ne referim la informaţia conţinută într-un dosar. Acest lucru înseamnă că informaţia preliminară poale servi doar ca un punctaj preliminar şi nu poate fi inclusă în raportul psihologic până când nu este verificată.

6.3. Profilul cerinţelor

Sursele de informaţie pentru întocmirea profilul cerinţelor, pentru slujba de "asistentă de geriatrie":

- prezentări scrise ale profesiei,

- alte documente provenite de la "centrul de informare profesională",

- regulamente din domeniul formării sau evaluării profesionale,

- instituţii de formare,

- descrieri ale cerinţelor, obţinute de la centre de îngrijire geriatricâ din apropiere,

- informaţii orale de la formatori,

- informaţii orale de la manageri de centre de îngrijire geriatrică şi

- informaţii obţinute de ia asistente de geriatrie, adică de ia persoane care lucrează în respectiva slujbă.

In exemplul nostru, vom indica sursele posibile de informare pentru alcătuirea profilului cerin- ţelor, pentru mai multe profesii diferite, adică vom discuta potenţialele surse la care se poale apela, indiferent de profesia pentru care se alcătuieşte profilul cerinţelor. Nu vom dezvolta un profil de cerinţe concret pentru asistentele de geriatrie.

Informaţia necesară

Numărul profesiilor are necesită formare variază în funcţie de legile şi cutumele fiecărui stat. In majoritatea ţărilor europene, numarul profesiilor pentru care se poate organiza formare de scurtă sau medie durată este în jur de 4-500. In Ger- mania, de exemplu, numărul acestor prolesii este de aproximativ 450. Ca urmare a acestui număr mare, nu se poate aştepta de la nimeni sâ cunoască toate cerinţele pe dinafară. Aşadar, faptul că mai întâi ne vom informa despre cerin- ţele pe care un subiect trebuie să le îndeplineas- că în cadrul unui curs de formare particular, sau al unei profesii anume, nu este un semn de lipsă de experienţă profesională. Acelaşi lucru este valabil şi în legătură cu orice alic întrebări care

pot fi puse psihologilor evaluatori. Prejudecăţile personale, stereotipurile şi cunoştinţele vagi nu sunt suficiente ca fundament pentru o evaluare.

Oficiile naţionale ale muncii, ca sursă de informare

Informaţia iniţială, primită de la client, în legătură cu cerinţele unei anumite slujbe, este adesea destul de vagă şi deseori este neclar la o primă vedere despre ce este vorba de fapt.

46

Capitolul 6 Exemplificarea lucrului cu problema unui client

O astfel de critică principială nu trebuie să ne

oprească în nici un caz să ne informăm cât de bine putem. In România există mai multe or- ganisme naţionale care organizează informaţie

de acest tip. Agenţia Naţională pentru Ocuparea

Forţei de Muncă, de exemplu, furnizează bro- şuri de informare care conţin informaţiile cele mai importante asupra unui număr de profesii;

de asemenea în această zonă pot li obţinute idei

legate de surse ulteriore de informare.

Regulamente de formare şi evaluare

profesională

Regulamentele de formare sau cele de evaluare pot fi obţinute de la o autoritate particulară car este responsabilă pentru profesia respectivă, precum şi de la asociaţiile profesionale care deservesc respectiva profesie. De asemenea, se poate obţine informaţie de acest tip de la insti- tuţiile care oferă formare în domeniul profesiei respective.

Informaţii obţinute de la departamente de resurse umane

Multe dintre instituţiile care angajează persoane cu o profesia respectivă au materiale interne care descriu cerinţele profesiei. Fişele de post sau alte documente similare sunt documente importante pentru departamentele de personal ale companiilor sau instituţiilor publice; acestea nu sunt similare cu profilul cerinţelor, însă pot fi utilizate pentru a extrage acest profil. Aşadar, departamentele de resurse umane sunt surse importante, de unde putem obţine, la cerere, informaţie valoroasă pentru demersul nostru.

Informaţii obţinute de la formatori cu experienţă

Este important să ştim ca informaţia despre ce-

rinţele unei anume profesii poate să fie deţinută

de un număr mare de "experţi", implicaţi într-un

fel sau altul în interacţiuni cu membri ai respec- tivei profesii. Formatorii, specialiştii în resurse umane sau membrii experimentaţi ai profesiei respective au în general multă informaţie de

oferit şi, conform experienţei noastre, sunt dispuşi sau chiar doritori să o ofere. Desigur, în acest fel putem primi uneori informaţii viciate prin subiectivitate. Dar, în ansamblu, imaginea astfel obţinută este semnificativ mai diferenţiată şi mai de încredere decât am putea vreodată să sperăm că vom contura, fără a utiliza aceste surse.

6.4. Intrebările psihologice

6.4.1. Gruparea întrebărilor psihologice conform ecuaţiei comportamentale

In raportul psihologic metoda standard pen- tru structurarea întrebărilor psihologice este aceea a urmăririi ariilor relevante din ecuaţia comportamentală. Ordinea ariilor va depinde de problema specifică a clientului.

Pentru exemplul nostru, am formulat un total de zece întrebări psihologice. Deoarece este dificil să fie reţinute cele zece puncte structurale, le- am grupat conform ecuaţiei noastre comporta- mentale. Ne-am centrat pe ariile care se leagă de întrebările psihologice formulate.

întrebări

psihologice sunt grupate sub denumirea Condiţii motivaţionale.

-

Primele

două

- Intrebările psihologice pentru

Condiţiile intelectuale sunt legate de inteligenţa generala, stilul de muncă şi abilităţile de vorbire şi aritmetică de bază (vezi 6.4.3).

- Aspectele importante privind

modul de lucru în cooperare (secţiunea 3.1) şi limbajul pot fi grupate împreună cu experienţa practică (vezi 6.4.4), care au tot o natură socială, sub denumirea de Condiţii sociale.

- Ultimele două întrebări

psihologice sunt grupate sub denumirea Abilităţi de gestionare a tensiunii emoţionale şi fizice.

6.4. Intrebări psihologice

Această arie ilustrează faptul că ecuaţia comportamentală este folosită întotdeauna ca un sprijin, niciodată ca o schemă rigidă. Dedesubt, (vezi secţiunea 6.4.6), vom pre- zenta o posibilitate diferită de a structura întrebările psihologice.

In această structurare a ariilor comportamentale trebuie să se observe că nu există întrebări psi- hologice care să se refere la condiţiile externe sau de mediu. Aceasta pentru că, în exemplul nostru clientul trebuie să se decidă dacă va permite sau nu finanţarea reconversiei d-nei H. De aceea nu este necesar să verificăm condiţiile financiare, dar acest lucru ar putea fi necesar pentru alţi clienţi.

6.4.2. Intrebări psihologice legate de

condiţiile motivaţionale

1 Intrebări psihologice legate de

condiţiile motivaţionale (modul în care ia

decizii, expectaţii privind reconversia,

profesia, interesele, scopurile, dorinţele)

1.1. Decizia de reconversie este una importantă, cu consecinţe pe termen lung. Expectaţiile realiste şi o manieră adecvată de 3 lua decizii sunt precondiţii pentru o satisfacţie ulterioară. Din acest motiv, trebuiesc evaluate aşteptările d-nei H., precum şi maniera sa de a lua decizii. 1.2. D-na. H. trebuie să gestioneze o casă cu trei copii mici. Dacă, pe deasupra, vrea să se reconvertească profesional şi să lucreze ulterior în noua profesie, se ridică întrebarea în ce măsură acest lucru corespunde intereselor ei, scopurilor ei personale şi dorinţelor ei. Din acest motiv, trebuiesc evaluate interesele, scopurile şi dorinţele d-nei H.

Este evident că ambele întrebări psihologice sunt strâns legale de conslructe psihologice. In prima, acestea sunt "expectaţii" şi "modul în care ia decizii". Am putea formula o întrebare psihologică separată legată de fiecare construct. Dar cum ambele constructe se leagă în general,

47

în decizii de acest tip, cu comportamentul, le- am grupat împreună pentru a reduce numărul de întrebări psihologice. Considerăm că acest lucru face ea rezultatul să fie mai clar. In a doua întrebare psihologică, sunt gru- pare împreună trei constructe psihologice:

"interese", "scopuri" şi "dorinţe". Acestea sunt de asemenea foarte strâns legate între ele: toate relaţioneaza cu viziunea şi obiectivele de viaţă ale d-nei H.

6.4.3. Intrebări psihologice legate de condiţiile intelectuale

2 Intrebări psihologice legate de condiţiile intelectuale (inteligenţă, stil de lucru, citire, aritmetică)

2.1. Formarea ca asistentă de geriatrie cere familiarizarea persoanei cu arii noi şi acumularea unor cunoştinţe în aceste arii noi. Succesul în formare depinde de aceea de nivelul inteligenţei generale. Va fi necesar să determinăm inteligenţa generală a d-nei H.

2.2. Cerinţele pe care le pune formarea, mai ales atunci când se adaugă muncii necesare pentru familie, fac ca un stil de muncă eficient şi constant sa fie necesar pentru succes. Din acest motiv, tre- buie descris stilul normal de muncă al d-nei H.

2.3. Reconversia şi activitatea ulterioară în noua profesie necesită cel puţin abilităţi medii de scrie- re şi stăpânirea cel puţin primară a aritmeticii. Din acest motiv, trebuiesc testate abilităţile d-nei H. in aceste arii.

6.4.4. Intrebări psihologice legate de

depăşirea tensiunii emoţionale şi

fizice

3 Intrebări psihologice legate de abilitatea de a gestiona tensiunea emoţională şi fizică

— 3.1. Când se pune problema ingrijirii unor oameni în vârstă, îngrijitorii se pot confrunta cu condiţii sociale sărace, cu dizabilîtăţi, boli severe, sau chiar cu moartea unor oameni. Astfel, profesioniştii din acest domeniu se află într-o stare de tensiune ▼

48

Capitolul 6 Exemplificarea lucrului cu problema unui client

emoţională. Din acest motiv, trebuie examinată abilitatea d-nei H. de a gestiona tensiunea emoţională si trebuie evaluat modul in care ea răspunde de obicei unei astfel de tensiuni.

3.2. Activitatea ca asistentă de geriatrie cere adesea efort şi rezistenţă fizica. Din acest motiv, trebuie să culegem informaţii care sa arate dacă d-na H. este suficient de capabilă să gestioneze tensiunea fizică tipică pentru această profesie.

3.3. Munca de asistentă de geriatrie implică de obicei activităţi precum îngrijirea unor persoane în vârstă, aranjarea patului, spălarea rufelor, ajutarea oamenilor la îmbrăcare etc Experienţa şi capacitatea într-un astfel de gen de muncă trebuie dovedită preliminar printr-o perioadă de practică. Din acest motiv, trebuie colectate infor- maţii despre abilităţile d-nei H. "

In

plus faţă de abilitatea de a gestiona tensiunea

emoţională, care nu este mai departe diferenţi- ată pe domenii, avem nevoie şi de colecuirea

unor informaţii legate de felul în care d-na H. se adaptează tensiunilor specifice din profesia pe care o doreşte. Este posibil ca cineva sa fie mai puţin capabil în gestionarea tensiunii emoţiona-

le în general dar, datorită experienţei particulare

în aria care ne interesează, să fie capabil sâ gestioneze tensiunile specifice care apar aici. Atunci când adunăm informaţii despre abi- litatea d-nei H. de a gestiona tensiunea fizică, nu realizăm o examinare medicală. Atunci când este întrebată, d-na H. ar trebui să raporteze dacă are probleme severe sau cronice legate de exemplu de coloană sau de alte ansambluri

fizice care ar fi importante în munca pe care şi-

o doreşte. Trebuie să notăm în raportul psi-

hologic că îi va fi aproape imposibil să găsească

o

slujbă permanentă de asistentă de geriatrie cu

o

astfel de condiţie. Desigur, informaţiile de

acest gen trebuie colectată şi evaluate cu grijă,

în concordanţă cu criteriile descrise mai sus, în

acelaşi mod în care evaluăm informaţiile legate

de constructele psihologice.

6.4.5. Intrebări psihologice legate de condiţiile sociale

4 Intrebări psihologice legate de condiţiile sociale (modul de a se purta cu ceilalţi, limbajul)

— 4.1. Una dintre caracteristicile muncii de asistenta de geriatrie este contactul cu persoane în vârstă, cu diverşi colegi şi cu aparatul administrativ. Acest lucru necesită deprinderi sociale, aptitudine de interacţiune şi de lucru împreună cu ceilalţi şi abi- lităţi de afirmare personală. Trebuie testat gradul în care d-na H. posedă astfel de caracteristici.

— 4.2. Când lucrezi ca asistentă socială, este impor- tant contactul verbal pe care îl ai cu oamenii în vârstă. Din acest motiv trebuie testate la d-na H. aspectele relevante legate de înţelegerea limba- jului şi a vorbirii.

Este clar din aceste două întrebări psihologice, ambele legate de condiţiile sociale, eă pentru claritate putem să tratăm constructe psihologice strâns înrudite sub o singură problematică. In acelaşi timp, informăm în acest fel clientul despre aspectele care compun fiecare din aceste problematici, arătându-i cum se structurează acestea. De exemplu, în cazul nostru, clientul va înţelege că modul de a se comporta cu alţii este o subdimensiune importantă a condiţiilor sociale.

6.4.6. Moduri alternative de a structura întrebările

psihologice Dacă este folosită alta structură decât structura standard sugerată de ecuaţia comporţamentala, trebuie ca modalitatea alternativă de structurare a întrebărilor psihologice să genereze pentru cititor o imagine globală şi să uşureze memorarea de către acesta a întrebărilor psihologice.

Cele 10 întrebări psihologice listate mai sus pot fi structurate în funcţie de ordinea temporală:

1. Întrebări psihologice legate de situaţia pre- zentă.

49

6.4. Intrebări psihologice

2. întrebări psihologice legale de cerinţele de reconversic profesională.

3. întrebări psihologice legate de cerinţele profesiei.

Cele două întrebări psihologice legate de con- diţiile motivaţionale ar fi atunci plasate sub "în- trebări psihologice legate de situaţia prezentă". Intrebările psihologice legate de condiţia in telectului ar fi plasate sub "întrebări psiho- logice legate de cerinţele de reconversie pro- fesională". Ultimele cinci ipoteze ar fi plasate împreună sub titlul "întrebări psihologice legate de cerinţele profesiei". Insă, această structură periclitează claritatea generală a raportului. Mai mult, plasarea unui număr mare de întrebări individuale sub o singură denumire fac ca ele să fie prea dificil de memorat şi să poată impedimenta reamintirea chiar şi la o eventuală recitire a raportului psihologic.

6.4.7. Construirea orientată de decizie a ipotezelor în cazul evaluării cu utilitate juridică, pentru custodia parentală

In cele ce urmează, vom folosi un exemplu din psihologia aplicată în domeniul juridic, pentru a ilustra modul în care întrebările psihologice pot fi dezvoltate în forma deja descrisă. Intrebările psihologice prescurtate care sunt prezentate în continuare se referă fiecare la mai multe arii de variabile şi conţin astfel fiecare mai multe variabile individuale. Această formă prescurtată nu conţine prima parte a întrebării psihologice care descrie relaţia dintre o variabilă selectată şi comportamentul care trebuie explicat sau prezis în funcţie de întrebarea clientului. Această for- mă secundară, prescurtată, uşurează înţelegerea raportului psihologic în mod special atunci când este necesară corectarea înţelegerii unor idei naive, cotidiene, despre comportamentul individual. Aceste patternuri sau regularităţi comportamentale sunt descrise ulterior în raport mai detaliat şi importanţa lor pentru întrebarea specifică pusă de client este explicată.

6.4.7.1. Obiectivele evaluării orientate de decizie în problemele legate de custodie

Sarcina scrierii unui raport psihologic care să fie utilizat într-o problemă de natură juridică, legată de custodia parentală după separarea sau divorţul părinţilor, ilustrează în două feluri nece- sitatea de "orientare spre decizie" a evaluării. In primul rând, un astfel de raport psihologic este un ajutor oferit judecătorului în decizia acestuia de stabilire a custodiei parentale, „în funcţie de interesul copilului", folosind consilierea pro- fesională (Jessnitzer, 1992). In al doilea rând, procesul complet de evaluare în acest domeniu aplicativ necesită prin natura lui trasarea unei serii de decizii individuale, care trebuiesc luate de psiholog. Cu privire la discuţiile purtate la acest mo- ment în literatura de specialitate, cu privire la posibilitatea înlocuirii evaluării psihologice de către consilierea psihologică, trebuie observat că aceste două opţiuni nici nu se contrazic, nici nu se exclud în vreun fel una pe cealaltă. Rezultatul unei consilieri sau a unui proces de mediere trebuie să fie raportat judecătorului într-o manieră adecvată. O soluţie amiabilă a problemei custodiei, care rezultă din consiliere sau mediere, devine legală doar după ce judecă- torul o include în propria decizie, de exemplu în decizia de divorţ. Aşadar, evaluarea orientată spre decizie nu exclude desigur alte posibile soluţii (de văzut de asemenea, Balloff & Walter, l991;Kluck, 1996). Paşii cei mai importanţi ai procesului de evaluare orientată spre decizie au fost descrişi mai sus. In cele ce urmează vom discuta în detaliu „transformarea" şi diferenţierea între- bării puse psihologului de judecător, privind decizia custodiei parentale conform intereselor copilului. Aceasta este transformată în întrebări psihologice (= ipoteze).

50

Capitolul 6 Exemplificarea lucrului cu problema unul client

6.4.7.2. Profilul cerinţelor

Concluziile rezultate din evaluare au sens numai în relaţie cu un anumit obiectiv al evaluării. In acest domeniu particular, obiectivul este definit de întrebarea pusă de judecător psihologului, întrebarea privind decizia de custodie "conform intereselor copilului" conţine de asemenea în anumite state (de exemplu în Germania) o serie de criterii explicite care au scopul de a specifica acest "termen legal iiespecificat" iniţial (pentru mai multe date despre această problemă vezi Fthenakis et al., 1982; Kluck, 1986). Inainte, aceste criterii care acum sunt formulate explicit erau inferate din rezultate ale cercetării psiholo- gice, ceea ce făcea ca problema să fie dificilă, deoarece cercetarea relevantă în domeniu a început doar în ultimii ani (de exemplu, Schmidt-Denter et al,, 1995). In general, azi sunt folosite următoarele criterii (de exemplu, Simitis şi al., 1979; KluBmann & Stotzel, 1995) ca cerinţe care definesc mai clar sintagma de "interes al copilului" (Salzberger, 1992):

1. ataşamentele şi relaţiile din copilărie,

2. dorinţele copilului,

3. continuitatea în îngrijirea şi în mediul copi- lului şi

4. sprijinul şi încurajarea pe care o primeşte copilul de la părinţi.

Este imediat evident că aceste criterii, deşi aparţin unor nivele şi categorii diferite de abs- tractizare, nu sunt independente unul de celălalt. De exemplu, o minimă continuitate în îngrijire este o condiţie necesară dar nu suficientă pentru dezvoltarea une