Sunteți pe pagina 1din 9

Mass-media şi persuasiunea

în cotidian
Scurtă privire de ansamblu asupra fenomenului persuasiunii

Astăzi, mai mult ca oricând, ne aflăm în situaţia de a învăţa să recepţionăm critic


mesajele care ajung la noi şi care încearcă să ne convingă şi să ne transforme în
susţinători ai vreunui punct de vedere sau, mai rău, ai vreunui oportunist interesat de
obţinerea capitalului politic, religios sau de altă natură. Este mai mult decât necesar să
devenim receptori/consumatori responsabili şi critici ai nenumăratelor mesaje persuasive
care ne asaltează.
Persuasiunea este una dintre principalele forme de abatere de la informarea
obiectivă; ea se defineşte ca acţiunea prin care autorul unui mesaj susţine o idee,
încercând să convingă auditoriul. Persuasiunea nu conţine intenţionalitate negativă (nu
ascunde fapte, ci le evidenţiază doar pe cele favorabile). Ea ţine de forţa argumentării, de
puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-şi pună
într-o lumină cât mai bună ideea susţinută. Cu alte cuvinte, actul persuasiv nu presupune
pentru nimeni obligativitatea de a acţiona într-un anume fel, ci, mai degrabă, oferă
argumente logice, emoţionale şi culturale în sprijinul eventualei asumări a acţiunii
respective. Motivele întemeiate de a acţiona trebuie să îi parvină receptorului printr-un
mediu adecvat, indiferent dacă este vorba de o comunicare interpesonală “de la om la
om” ori de una “de la un individ la o mulţime”, ca în cazul mass-media electronice şi
tipografice contemporane. Datorită structurii sale complexe şi a limbajului specific, care
îmbină forţa cuvântului cu atuurile artei actoriceşti (tonul, mimica, expresivitatea
mişcării), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de
comunicare în masă.
Trăim într-o lume în care mesajele persuasive dau o adevărată luptă pentru a ne
câştiga atenţia si bunăvoinţa. Mai mult, diferite aspecte vitale ale existenţei noastre
depind de succesul persuasiunii. Aceasta joacă un rol important în comportamentului
consumatorului, în comportamentul interpersonal şi în cel intrapersonal (autopersuadare).
De cele mai multe ori, nu transmitem mesaje persuasive; în schimb, ne aflăm frecvent în
situaţia de a fi convinşi de către alţii ori suntem receptori şi consumatori de mesaje
persuasive. În aceste condiţii, azi ne confruntăm cu fenomenul persuasiunii mai mult ca
oricând. Oamenii sunt sensibili la apelurile persuasive ale creatorilor de reclame, ale
politicienilor si ideologiilor; respectăm încă instituţiile şi valorile tradiţionale, precum
familia, succesul şi educaţia; asta ne face dintr-un anumit punct de vedere mai
vulnerabili, mai expuşi la influenţare, mai “naivi”. Încă ne jucăm de-a politica prin
camine, la locul de muncă, în cadrul organizaţiilor, chiar şi în familie. În calitate de
votanţi şi de consumatori, trebuie să fim persuadaţi să sprijinim candidaţii sau să
cumpărăm anumite produse. În calitate de cetăţeni, membri ai corporaţiilor sau ai
guvernului, suportăm procesul persuasiv care ne determină să salvăm şi să refacem
mediul înconjurător. Din aceste motive şi din multe altele, astăzi este vital să învăţam să
fim receptori critici şi responsabili ai persuasiunii.
Cele mai intime aspecte ale vieţilor noastre devin tot mai accesibile lucrătorilor
din domeniul marketingului, gata să ne vândă orice, de la politicieni pânăarcă de bere.
Una dintre sursele agenţiilor de marketing o reprezintă informaţiile provenite din
recensământul populaţiei precum şi din documentaţia demografică şî biografică întocmită
cu prilejul eliberării carnetelor de conducere, permiselor de pescuit, de vânătoare, al
achitării impozitelor sau amenzilor de circulaţie sau cu diverse alte ocazii – toate sunt

2
oferite sistematic de guvern sau de autorităţile locale. Şi, de fiecare dată când completăm
un certificat de garanţie pentru un produs, punem la dispoziţie informaţii strict personale
ce vor fi apoi vândute agenţilor din marketing. Altfel spus, ne pierdem repede intimitatea
şi individualitatea, “ambalaţi” fiind ca segment de piaţă sau potenţiale grupuri de
consumatori.
Desigur, persuasiunea nu este o descoperire de ultimă oră şi ar fi fost foarte bine
dacă predecesorii noştri ar fi fost conştienţi de activitatea persuasivă desfăşurată în jurul
lor. Dacă lucrurile ar fi stat astfel, mulţi tirani ai istoriei nu ar fi ajuns la putere, războaiele
ar fi putut fi evitate etc. etc...Dar astăzi, în era tehnologică în care trăim, mijloacele prin
care persuasiunea poate fi realizată şi diseminată sunt extrem de sofisticate, încât a fi un
pacient persuadat conştient şi precaut a devenit un lucru mai important ca oricând.

Publicitate, televiziune, mass-media


Se spune că trebuie să fim persuadaţi fie şi numai pentru a reduce numarul
alternativelor dintre care suntem nevoiţi să alegem. În acelaşi timp, trebuie să fim
pregătiţi pentru efectele foarte puternice, poate greşite sau chiar negative pe care le poate
avea persuasiunea asupra noastră.
Expertul în teoria comunicării Neil Postman atrăgea atenţia, în 1981, asupra unei
singure forme de persuasiune şi asupra eficacităţii acesteia în reconfigurarea valorilor –
reclamele de la televizor. Conform aprecierilor lui, până la varsta de 20 de ani vizionăm
aproximativ un milion de spoturi publicitare. În medie, o mie pe săptămână. Tot Postman
atrăgea atenţia, cu aproape trei decenii în urmă (1985), că majoritatea americanilor “se
amuză teribil” ăduind televiziunii să le ocupe tot mai mult timpul şi să le influenţeze din
ce în ce mai puternic opiniile despre lumea în care trăiesc. El nota: “Nici una dintre
consecinţele revoluţiei electronice şi grafice nu este mai nocivă ca aceasta: lumea, aşa
cum este prezentată la televizor, pare naturală, nu bizară…Am acceptat cu atâta
convingere definiţiile adevărului, cunoaşterii şi realităţii emise de televiziune, încât
irelevanţa pare plină de importanţă şi incoerenţa neobişnuit de rezonabilă” (1985, pp 79-
80).
Câţiva autori de materiale consacrateaspectului etic al reclamei sugerează punerea
în practică a perspectivelor originate în esenţa naturii umane. Thomas Garett (1961) crede
că o persoană devine mult mai umană pe măsură ce comportamentul ei este mai conştient
şi reflexiv. În opinia lui, reclama sugestivă este aceea care caută să ia prin surprindere
puterea umană de a raţiona sau să o facă neoperaţională într-o anumită măsură. O astfel
de reclamă este lipsită de etică nu numai pentru că face uz de stimuli emoţionali, ci şi din
cauza înjosirii atributelor umane fundamentale, făcându-I pe oameni, conform
afirmaţiilor lui Garett, mai puţin oameni.
Theodore Levitt (1974) foloseşte atuul naturii umane pentru a apăra tehnicile
reclamei adesea considerate indoielnice din punct de vedere etic. Admiţând că limita
dintre denaturare şi falsitate este greu de stabilit, el se foloseşte de un argument principal:
“Înfrumuseţarea şi denaturarea sunt câteva dintre scopurile dorite şi legitime din punct de
vedere social ale reclamei; nelegitimă în reclamă este numai falsificarea cu intenţia de a
fura”. Levitt îşi argumentează apărarea cu ajutorul “caracteristicilor universale ale naturii
umane – publicul solicită o interpretare simbolică a tot ceea ce vede şi cunoaşte. Dacă nu
o primeşte, va da verdictul nu ma intereseaza”. Oamenii, ca fiinţe iubitoare de simboluri,

3
convertesc experienţa senzorială brută prin interpretare simbolică pentru a-şi satisface
nevoile, ceea ce îl face pe Levitt să justifice înfrumuseţarea şi denaturarea ca fiind
legitime. El afirmă: “Multe dintre aşa numitele deformări din domeniul reclamei, al
designului produselor şi al ambalării pot fi privite ca I paradigmă de răspunsuri multiple
găsite de omul condiţionat de supravieţuirea în mediul înconjurător. Fără denaturare,
înfrumuseţare şi elaborare, viaţa ar fi monotonă, plictisitoare, chinuitoare: existenţă mai
rea nici că se poate”.
Membrii Asociaţiei Americane a Agenţiilor de Publicitate au căzut de acord, în
1990, asupra evitării folosirii cu bună ştiinţă a reclamelor care conţin:
1. Afirmaţii false sau care induc în eroare sau exagerări vizuale ori verbale
2. Declaraţii care nu reflectă libertatea de alegere a indivizilor implicaţi
3. Afirmaţii legate de preţuri care induc în eroare
4. Comparaţii care discreditează pe nedrept un produs ori un serviciu concurent
5. Afirmaţii insuficient probate sau care denaturează sensul adevărat ori posibilitatea
punerii în practică a declaraţiilor făcute de o autoritate profesională sau ştiinţifică
6. Afirmaţii, sugestii, sau reprezentări grafice care ultragiază buna-cuviinţă publică
ori segmente minoritare ale populaţiei.
Oare în ce măsură mai sunt aceste criterii relevante şi potrivite zilelor noastre? În ce
măsură sunt ele respectate de creatorii de reclame? Întrebări retorice….

Un exemplu…
Cel mai elocvent exemplu al puterii mass-media şi al modului în care manipularea opiniei
publice a fost ridicată la nivel de "artă" îl constituie cel al Companiei "Ruder& Finn
Global Political Affairs", companie specializată în intoxicarea şi manipularea opiniei
publice mondiale la cererea unui guvern, stat sau partid politic anume care plăteşte pentru
campanie. Scopul acestei instituţii este construirea sau redefinirea imaginii unor conflicte
internaţionale în special prin intermediul televiziunilor, al imaginii unor popoare sau etnii
în funcţie de dorinţele şi interesele clientului. În 1993, compania a lucrat pentru Croaţia,
Bosnia-Hertegovina şi opozitia din provincia Kosovo şi, într-o perioada de 18 luni, le-a
creat o imagine internaţională puternică şi extrem de favorabilă. Campania dusă a fost de
mare amploare şi, contra unor sume uriaşe, a inclus obţinerea şi mediatizarea opiniilor
favorabile ale celor mai înalţi şi importanţi demnitari, oameni de afaceri şi lideri de
opinie din lume (de talia presedintelui SUA). Întrebat dacă propriile sale credinţe şi
datoria de a spune adevarul ca jurnalist nu intra în conflict cu ideile mediatizate,
directorul acestei companii, James Harff, şi-a justificat acţiunile cu mult cinism:"Suntem
profesionişti. Am fost angajaţi să facem ceva şi am făcut. Nu suntem plătiţi ca să fim
morali.”

Rezistenţa la manipulare
În viziunea cercetărilor din domeniul psihologiei sociale există numeroase modalităţi de
educare a indivizilor pentru a putea rezista manipulării care au toate la bază analiza
strategiilor de remodelare a gândirii. Astfel, individul trebuie întâi avertizat să cunoască
mecanismele de manipulare ale diverselor instituţii şi sisteme pentru ca mai apoi să
poată să reziste dezinformării şi presiunii exercitate şi să nu le cada victimă.

4
Strategiile de rezistenţă la manipulare constau în:

1. Identificarea discontinuităţilor (niciodată marile minciuni nu sunt perfecte, au ceva


în neregulă iar apariţia disonanţei cognitive este unul din cele mai bune semnale de
alarmă).
2. Observarea normalităţii aparente (cele mai eficiente tehnici de manipulare se
bazează pe crearea unei aparenţe de normalitate obiectivă prin controlul informaţiei).
În cazul accidentului nuclear de la Cernobâl, spre exemplu, autorităţile au refuzat să
ofere informaţii opiniei publice şi, chiar şi atunci când dezastrul n-a mai putut fi ascuns,

au încercat să-l minimalizeze prin emiterea de comunicate false. Testarea cazurilor se


poate face printr-o minoră încălcare a regulilor impuse, pentru a observa consecinţele;
dacă reacţia e disproporţionat de mare şi de violentă, atunci înseamnă că "ceva nu este
în regulă".
3. Sesizarea falsei similarităţi. Artizanii manipulării nu se multumesc doar cu
controlul total al victimelor; ei încearcă să li se facă indispensabili şi de încredere, le
captează atenţia, afecţiunea şi respectul pentru a-i putea influenţa apoi mai eficient.
Pentru a evita căderea în cursa lor, este necesară analizarea cu atenţie a
comportamentului noului "prieten", pentru a vedea dacă supralicitează într-un anumit
context sau o direcţie anume, dacă există vreo diferenţă între ceea ce spune şi ceea ce
face cu adevarat.
4. Identificarea competenţei aparente. Foarte mulţi manipulatori îşi creează cu atenţie
o imagine de oameni puternici, competenţi, siguri pe ei, pentru a-i intimida pe cei cu
care vin în contact, pentru a-i putea fascina şi subjuga şi mai tare pe novici. Pentru a le
evita intenţiile, e bine să nu cedăm presiunii exercitate de manipulator şi să aşteptăm un
timp pentru a judeca situaţia "la rece".
5. Sesizarea confuziei cognitive (pentru a ascunde realitatea şi obiectivele sale,
manipulatorul apelează frecvent la analogii false, distorsiuni semantice, etichetări
retorice, rescrierea istoriei). Soluţia în acest caz constă în clarificarea înţelesurilor şi a
situaţiilor neclare.
6. Sesizarea confuziei emoţionale (manipulatorul exploatează cele mai ascunse temeri
şi dorinţe ale individului, vine în întâmpinarea nevoilor emoţionale ale acestuia pentru
a-l cuceri şi apoi subjuga). De exemplu, în regimurile totalitare erau exploatate
sentimentele de vinovăţie şi se practica şantajul. Soluţia consta în detaşare, în analiza
lucidă a situaţiei la cel mai mic semn de disconfort psihic resimţit, în evitarea
dezvăluirii gândurilor intime necunoscuţilor, în evitarea tentaţiilor.
7. Jocul "de-a alegerea" (apare în cazul în care manipulatorii, asemeni unor vânzători
buni, nu se multumesc doar să îi determine pe clienţi să le cumpere unul din produsele
oferite de ei, ci continuă discuţia cu ei pentru a crea o legătură subtilă cu aceştia în
scopul de a-i convinge că au făcut cea mai bună alegere şi ca să-i determine să le devină
clienţi permanenţi).
8. Gândirea de grup (succesul manipulatorilor pe scara largă depinde în primul rând
de modul în care individul a fost cufundat în anonimatul masei de manevră. De aceea,
indivizilor li se induce sentimentul fidelităţii necondiţionate faţă de grupul lor social
care e "bun", iar restul lumii e alcătuit din "răi", "ticăloşi". Manipularea reuşeşte în

5
condiţiile în care se realizează controlul informaţiilor concomitent cu izolarea grupului
de orice contact extern. Soluţia constă, în acest caz, în realizarea dialogului, a
schimburilor libere de idei, în recunoaşterea greşelilor, în conştientizarea faptului că în
viaţă nu există "alb" şi "negru", ci diverse nuanţe).
9. Structuri impersonale (rezistenţa colectivă e mult mai eficientă decât opoziţia
individuală, o minoritate putand lupta mult mai eficient împotriva majorităţii decat un
singur individ. Dacă o minoritate poate determina puterea să accepte unele concesii,
acest lucru îi sporeşte prestigiul).

Utilizarea mass-media în viziunea lui Schwartz


Tony Schwartz (“The responsive Chord”-1973) oferă două modele apte să explice
modul de persuadare prin mass-media: cel al rezonanţei (sau al amintirii evocate) şi
modelul învăţării (sau al transportării).

Modelul amintirii evocate (al rezonanţei) se sprijină pe ideea că este mai indicat să
foloseşti mesajul sugerat de receptori decât să le impui unul din afară. Cu alte cuvinte, el
se bazează pe setul de amintiri şi experienţe deja acumulate. Schwartz a fost iniţial
interesat de domeniul radiofonic şi modalitatea prin care sunetele cele mai diverse
provoacă reacţii ale publicului.. Atenţia lui s-a îndreptat ulterior spre televiziune,
observând că este foarte asemănătoare radioului şi mijloacelor orale de comunicare,
tocmai prin caracterul efemer şi preluarea sensurilor experimentate de către receptori..
Tactica de bază în obţinerea informaţilor este provocarea acestora într-un fel sau altul.
Schwartz a observat că majoritatea sensurilor experimentale nu sunt provocate simbolic,
deoarece nu s-au acumulat graţie simbolurilor. Dimpotrivă, ele au la bază sentimente –
de confort ori disconfort. Care sunt experienţele şi sentimentele comune unui număr
semnificativ de mare de oameni şi pe care mass-media să le poată reînvia? Frustrarea
resimţită în aglomeraţia traficului ar fi un exemplu, necazurile cu automobilul altul şi în
general orice eveniment sau situaţie în care apar replici de genul “Băiete, mă calci pe
nervi” sau “Mă macină dorul de casă”. Agenţii mass-media, în special creatorii de
reclame, au catalogat acest gen de experienţe drept evocatoare şi se servesc de mass-
media pentru a le reitera.

Scenariul verbal. Schwartz susţine, în prininţa asta, contrariul faţă de agenţiile de


publicitate.El se pronunţă împotriva majorităţii teoriilor persuasive ce insistă pe
caracterul specific, logic şi inteligent al cuvântului. Perspectiva aceasta are în vedere
numai scenariu verbal care este mesajul. Când îşi testează spoturile, agenţiile se ocupă
exact de acest aspect. Îi solicită pe oameni să le privească şi să reacţioneze reamintindu-
şî cuvinte, idei, imagini, numere şi nume din reclamă. Rar sunt chestionaţi privitor la
sentimente ori la personajele din reclamă.

Scenariul sonor. Spotul TV clasic cuprinde mai mult decât scenariul verba; de obicei
există şi un scenariu sonor – diverse zgomote pe care le auzim şi care nu sunt cuvinte.
“Limbajul” sunetelor (sorbituri, pocnete, mormăieli, trânteli, pleoscăieli şi bâzâituri)
este de multe ori un stimul mai puternic, subconştient şi care provoacă reacţii
emoţionale. De exemplu, sentimentul plăcut al unei petreceri reuşite se redă prin

6
sunetul turnării berii. Genul acesta de mesaj al scenariului sonor se accentuează prin
repere muzicale şi efecte sonore, bune evocatoare ale emoţiilor şi sentimentelor. Acest
tip de influenţă se întemeiază pe stocarea amintirilor trăite cărora li se asociază sunetul-
stimul: un efect sonor, un reper muzical sau experienţa desfacerii unui cadou surpriză.

Scenariul imaginilor. Reprezintă o importantă sursă de stimuli persuasivi. Cutia de bere


în formă de butoi şi ambalajul ca o butelcă al unor detergenţi dau sentimentul de putere
extremă a produselor. Altă modalitate a scenariului imagistic pentru insuflarea anumitor
sentimente este unghiul din care se filmează. Perspectiva de jos în sus a unui lider
denaturează înălţimea acestuia şi “ne spune” că e o persoană demnă de reţinut. Unghiul
foarte deschis asupra mulţimilor îmbulzindu-se să vadă un lider şi strigând urale
transmite mesajul că este vorba de un conductorreputat al unei mişcări de avengură.
Cadrele scurte dau impresia de acţiune intensă. Plimbarea camerei de la stânga la
dreapta oferă un indiciu cu privire la grandoarea scenei şi imensitatea mulţimii.
Montajul rapid provoacă emoţii vii şi dă senzaţia de viteză.

Principiul lui Schwartz, aşa cum se regăseşte el în publicitatea actuală, îi


înfăţişează pe receptorii persuasiunii faţă în faţă cu câteva provocări: identificarea
experienţei comune pe care persuasiunea intenţionează să o stimuleze, recunoaşterea
mesajelor persuasive utilizate pentru “implantul” de trăiri ce vor fi reînviate ulterior în
momentul achiziţionării şi simbioza elementelor verbale, sonore şi vizuale din orice
persuasiune mediatizată.

Utilizarea mass-media în viziunea lui McLuhan


Marshall McLuhan (1963) a fost un alt teoretician care a studiat utilizarea actuală a
mass-media. Părerile lui se aseamănă în multe privinţe cu ale lui Schwartz. McLuhan
crede că ne putem raporta la mass-media în două feluri. În primul rând se ţine cont de
faptul că orice mijloc de comunicare reprezintă o prelungire a simţurilor sau a unei părţi
a propriului trup. În al doilea rând, mass-media are puterea de a ne schimba
mentalitatea, lucru oferit din clipa în care telegraful le-a oferit oamenilor comunicarea
rapidă la mare distanţă, adică ideea că pot “distruge” spaţiul. Televiziunea ne-a atrofiat
simţul apartenenţei la o comunitate, dar şi pe cel al proprietăţii. Cu un american mediu
petrecând şapte ore zilnic în faţa televizorului, pur şi simplu nu mai există destul timp
pentru o viaţă socială. Si-a făcut apariţia ceea ce criticii au numit “mulţimea singură”,
în care persoane din acelaşi cartier sau chiar din aceeaşi cladire se cunosc arareori.
Computerul ne introduce într-o lume în care nu există decât eul, maşina şi sarcina
curentă. El ne transformă tot mai mult în membri cu drepturi depline ai “mulţimii
singure”, controlându-le simultan tihna şi standardul vieţii.

În opinia lui McLuhan, un reper după care media modifică mentalitatea este
forma ori fidelitatea semnalului. Unele semnale media ajung la noi într-o formă
completă, de înaltă fidelitate. Altele, dimpotrivă, într-o formă lacunară, de fidelitate
redusă. Prima presupune puţine eforturi pentru asamblarea semnalelor într-un mesaj
închegat. Cea redusă ne solicită simţurile pentru a converti semnalele în mesaje. Acelaşi

7
mesaj, expediat prin media diferite, va fi diferit – după părerea lui McLuhan. Forma de
înaltă fidelitate, necesitând participare minimă, va cauza o implicare psihologică şi
senzorială nesemnificativă. Cea de fidelitate redusă, cu participare mare, induce o
implicare psihologică şi senzorială însemnată. McLuhan numeşte semnalele mesajelor
complete, de fidelitate înaltă, “calde”, iar pe cele opuse, de fidelitate redusă şi
incomplete, “reci”. Media “calde” se referă la imagini cu o claritate înaltă, uşor de
receptat, bine conturate sau înregistrate. Nu este nevoie să prelucrăm imaginea sau
sunetul prin sistemul nervos central. Fidelitatea şi claritatea reduse caracterizează
media “reci”. Mesajele lor trebuie prelucrate, fiind vagi şi nedefinite.McLuhan îşi
închipuia politicianul care va apărea la televizor în viitor ca o individualitate abstractă,
confuză, neforţată să facă vreo afirmaţie curajoasă. În schimb, îi acordă electoratului
dreptul de a completa şi asambla mesajul sau imaginea. Aşadar, caracteristică pentru
media “reci” este participarea sporită care este de obicei psihologică – ne folosim de
simţuri pentru a “completa” mesajul. Se relevă nivelul ridicat de interacţiune dintre
semnal şi receptor

Media “reci” şi “calde”:

Media Sursa de Claritate Participare Tip de media


informaţie
Televiziune Puncte Redusă Ridicată Rece
luminoase
Cărţi Litere Ridicată Redusă Cald
Desene Puncte pe Redusă Ridicată Rece
animate hârtie
Fotografii Imagine pe Ridicată Redusă Cald
film
Telefon Undă sonoră Redusă Ridicată Rece
Film Imagini în Ridicată Redusă Cald
mişcare
Telegraf Puncte şi linii Redusă Ridicată Rece
sonore
Audio digital Undă sonoră Ridicată Redusă Cald
Computer Puncte Ridicată Redusă Rece
personal luminoaase
Internet Puncte Ridicată Redusă Rece
luminoase
În concluzie, trăim într-un ambient bogat în media înalt persuasive. E necesar uneori să
fim convinşi în anumite privinţe iar media reprezintă o alternativă facilă de obţinere a
informaţiilor. Ne putem proteja de consecinţele persuasive ale media începând să
privim dincolo de sensul aparent al mesajelor, să incercăm sa înţelegem ce coarde
sensibile sunt vizate şi să stabilim dacă mesajul ce ne parvine este unul cald sau rece. Şi
oare cum ne este organizată agenda zilnica? Şi mai ales de către cine?

8
BIBLIOGRAFIE:

Alexander, D. “Cum puteţi manipula mass-media: metode de gherilă


pentru a apărea în presă, la radio şi la televiziune”, Bucureşti, Garell, 1993.

Crişan, C., Danciu L. “Manipularea opiniei publice prin televiziune”,


Cluj-Napoca, Dacia, 2000.

Larson, Ch. “Persuasiunea. Receptare şi responsabilitate”, Iaşi,


Polirom, 2003.

Lull, J. “Mass-media, comunicare, cultură: o abordare globală”,


Bucureşti, Samizdat, 1999.

S-ar putea să vă placă și