Sunteți pe pagina 1din 120

Cuprins

1. Comunicarea – concept, structură, particularităţi, repere metodologice 3

2. Forme ale comunicării didactice şi comportamentale adecvate ................ 28

3. Retroacţiuni ale comunicării didactice ............................................................ 57

4. Comunicarea didactică în situaţii de conflict ................................................ 78

5. Comunicare didactică şi negociere ................................................................... 101


Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

COMUNICAREA – CONCEPT,
STRUCTURA,
PARTICULARITATI,
REPERE METODOLOGICE

1.1 Delimitari conceptuale; teorii clasice si moderne


ale comunicarii

Ce este comunicarea? Iata o întrebare la care au încercat


sa raspunda toti autorii literaturii de specialitate, în functie de
semnificatia data termenului în discutie . Ca si cea mai mare
parte a cuvintelor unei limbi, verbul a comunica si substantivul
comunicare sunt ambele polisemantice, comportând o
pluralitate de semnificatii. Firesc, definitiile sunt numeroase si
diferite dar, indiferent de scoala de gândire careia apartine un
autor sau altul, sau de orientarea în care se înscrie, acestea au
cel putin urmatoarele elemente comune:
• comunicarea este procesul de transmitere de
informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la
altul, fie de la un grup la altul;
• nici un fel de activitate – cotidiana si/sau complexa –
nu poate fi conceputa în afara procesului de
comunicare.
Exemple de definitii ale comunicarii:
1. Comunicarea este un proces în care oamenii îsi
împartasesc informatii, idei si sentimente (Hyles S. Si
Weaver R.);

3
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

2. Comunicarea este procesul prin care o parte (numita


emitator) transmite informatii (un mesaj) altei parti
(numita receptor) (Baron R.);

3. Comunicarea este activitatea psihofizica de punere în


relatie a doua sau mai multe persoane în
scopul influentarii atitudinilor, convingerilor,
comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor
(Ross R.);

4. Comunicarea reprezinta un proces de viata esential


prin care animalele si oamenii genereaza, obtin,
transforma si folosesc informatia pentru a-si duce la
bun sfârsit activitatile sau viata (Brent D.R.).

Constatam ca dificultatea definirii comunicarii este data


si de diversitatea unghiurilor de vedere sub care aceasta poate fi
privita. Spre exemplu, sunt autori care insista pe valoarea
comunicationala a emitatorului si/sau receptorului (Roberts si
Hunt, care considera ca, comunicarea consta în dobândirea,
transmiterea si atasarea unui înteles informatiei); alti autori iau
în calcul mesajul transmis -receptat (Longenecker considera ca
în definirea comunicarii este important sa retinem ce se
transmite si mai putin conditia emitatorului sau receptorului).
Indiferent de definitiile avansate, important de retinut
este ca acest amplu demers care este comunicarea a fost
perceputa si este tratata ca element fundamental al existentei
umane. Elemente concrete de teoria comunicarii apar la Platon
si Aristotel, care au institutionalizat comunicarea ca disciplina
de studiu (alaturi de filosofie sau matematica) în Lyceum si în
Academia Greaca. Epoca moderna a reprezentat boom-ul
comunicarii, care s-a dezvoltat sub toate aspectele, facând
obiectul unor analize clasice si moderne.
În ultimii 50 de ani, fundamentele teoretice ale stiintelor
comunicarii s-au îmbogatit cu aporturi multiple. Ies în evidenta
4
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

trei curente de idei considerate deja clasice: modelul cibernetic,


abordarea empirico – functionalista si modelul semiotic
(lingvistic). Ca reactie la modelele clasice care au dominat
multa vreme scena teoretica, au aparut contributii recente care
au ambitia de a extinde posibilitatile de abordare si întelegere a
comunicarii. Se considera ca astazi comunicarea trebuie
înteleasa ca o comprehensiune reciproca, ca inter-
comprehensiune (accent la subiectivitatea altuia, la intentiile si
motivele sale).
Noile modele ale com unicaruii iau în cons iderare
circularitatea comunicarii (alternanta participantilor la procesul
de comunicare în rolurile de emitator si receptor), deosebirile
individuale în stapânirea codurilor de comunicare, rolul
opiniilor si al atitudinilor în procesul comunicarii, importanta
contextului social si cultural al schimbului, inclusiv în cazul
comunicarii educationale. Mai mult, reprezentantii Scolii de la
Palo Alto (Watzklawick P., Beavin J., Jackson D.) considera ca
totul este comunicare si formuleaza axiomele comunicarii
umane, pe care le trecem (doar) în revista:
Axioma 1 = Comunicarea este inevitabila ( nu putem sa
nu comunicam, orice comportament uman
având valoare de mesaj).
Axioma 2 = Comunicarea se desfasoara la doua niveluri:
informational si relational (orice
comunicare se analizeaza în continut si
relatie deoarece nu se limiteaza la
transmiterea informatiei, ci induce si un
comportament adecvat).
Axioma 3 = Comunicarea este un proces continuu
(partenerii interactioneaza în permanenta
fiind, prin alternanta, stimul si raspuns).
Axioma 4 = Comunicarea îmbraca fie o forma digitala,
fie una analogica (verbala – nonverbala).
Axioma 5 = Orice proces de comunicare este simetric
sau complementar, daca se întemeiaza pe
5
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

egalitate sau diferenta (comportament “în


oglinda” – de ega litate, si comportament
complementar: profesor – elev).
Axioma 6 = Comunicarea este ireversibila (produce un
efect asupra receptorului).
Axioma 7 = Comunicarea presupune procese de ajustare
si acomodare (mesajul capata sens numai
în functie de experienta de viata si
lingvistica a fiecaruia dintre noi).
(Sursa: Pârvu, I. – Filosofia comunicarii)

Trecerea în revista a unor asemenea teorii a avut drept


scop evidentierea importantei comunicarii; comunicarea
constituie esenta legaturilor interumane, exprimând capacitatea
de a descifra permanent sensul contactelor sociale realizate cu
ajutorul unor simboluri si semnificatii statuate (validate) social.
Comunicarea umana are, în alta ordine de idei, intentia
de a influenta – calitativ si cantitativ – existenta omului, de a
produce modificari comportamentale, de a conserva chiar
anumite calitati. Comunicarea umana este un proces activ de
identificare, stabilire si întretinere de contacte sociale. Ea este
prezenta în toate domeniile vietii sociale, deci si în învatamâ nt,
unde se manifesta ca o forma particulara si personalizata a
instruirii.

1.2 Nevoia de comunicare

Comunicarea este, în fapt, expresia vietii pentru ca se


afla în inima vietii umane, sociale (Soitu, L. – Pedagogia
comunicarii).
Nevoia de comunicare poate lua diferite forme:
1. Nevoi fizice / biologice – care au ca origine trebuinta
biologica a omului de a se uni cu semenii sai pentru a
supravietui, pentru a-si asigura o stare de sanatate
6
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

fizica si mintala corespunzatoare. Sunt cunoscute


cazurile în care absenta unei comunicari
satisfacatoare genereaza alterarea starii de sanatate,
înstrainarea, alienarea, dorinta de suicid etc. Relatiile
interpersonale intime au cea mai veche recunoastere,
de exemplu.

2. Nevoia de identificare psihologica (sau nevoia de


“EU”) – care faciliteaza însa-si dorinta si vointa de
supravietuire si afirmare (comunicarea este aceea
care ne demonstreaza ca suntem ceea ce suntem),
constiinta de sine o dobândim numai prin dialogul cu
ceilalti.

3. Nevoi sociale (nevoia de ceilalti) – de


interrelationare. Exista trei tipuri de nevoi sociale
(dupa Schutzw):
a) nevoia de includere/cuprindere într-un grup.
Aceste nevoi apar ca aliante (casatorie, colectiv
de lucru, comunitate religioasa etc.);
b) nevoi sociale generate de dorinta de autoritate
– de a avea influenta asupra celorlalti. Toffler:
considera ca împlinirea va fi adusa nu de Al
Doilea Val – în care fiecare are un sef -, ci de Al
Treilea Val – unde fiecare individ sa aiba un sef,
dar sa fie si sef, asigurându-se fiecaruia sansa de
a fi recunoscut ca “cel mai bun” în domeniul sau
(cel putin în principiu);
c) nevoia de afectiune – care adesea este subscrisa
nevoii de respect. Fiecare om doreste sa conteze,
sa reprezinte ceva pentru celalalt, sa fie
recunoscut si apreciat.

7
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Ce concluzie se desprinde? Oricum am defini-o


comunicarea umana înseamna:
q a fi împreuna cu …
q a împartasi si a te împartasi
q a realiza o comuniune de gând, simtire, actiune,
comportamentului uman, în ansamblul sau, fiindu-i
intrinseca dimensiunea informationala si relationala.

1.3 Particularitati ale comunicarii umane;


caracteristicile comunicarii didactice

Particularitatile comunicarii sunt evidentiate de


multitudinea situatiilor de comunicare în care se plaseaza
oamenii:
1. comunicarea are rolul de a-i pune pe oameni în
legatura unii cu ceilalti, în mediul în care evolueaza;
2. în procesul de comunicare , prin continutul
mesajului, se urmareste realizarea unor scopuri si
transmiterea anumitor semnificatii;
3. orice proces de comunicare are o tripla dimensiune:
comunicarea exteriorizata (actiunile verbale si
nonverbale observabile de catre interlocutori),
metacomunicarea (ceea ce se întelege dincolo de
cuvinte) si intracomunicarea (comunicarea realizata
de fiecare individ în forul sau interior, la nivelul
sinelui);
4. orice proces de comunicare se desfasoara într-un
context, adica are loc într-un anume spatiu
psihologic , social, cultural, fizic sau temporal, cu
care se afla într-o relatie de strânsa independenta;
5. procesul de comunicare are un caracter dinamic,
datorita faptului ca orice comunicare, odata initiata,
are o anumita evolutie se schimba si schimba

8
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

persoanele implicate în proces; ea este ajustata în


functie de receptivitatea si experienta lui E si R;
6. procesul de comunicare are un caracter ireversibil,
în sensul ca, odata transmis un mesaj, el nu poate fi
“oprit” în “drumul” lui catre destinatar, producând
un efect oarecare asupra acestuia;
7. în situatii de criza, procesul de comunicare are un
ritm mai rapid si o sfera mai mare de cuprindere;
8. semnificatia data unui mesaj poate fi diferita atât
între partenerii actului de comunicare, cât si între
receptorii aceluiasi mesaj;
9. orice mesaj are un continut manifest (la vedere si cu
impact imediat) si unul latent (întârziat), adeseori
acesta din urma fiind mai semnificativ.

Comunicarea didactica – este o forma particulara a


comunicarii umane indispensabila în vehicularea unor
continuturi determinate , specifice unui act de învatare
sistematica si asistata; ea presupune un raport bilateral profesor
– elev si calitate deosebita.
Potrivit dictionarului de pedagogie (Sorin Cristea,
2000), comunicarea didactica poate fi considerata …”un
principiu axiomatic al activitatii de educatie care presupune un
mesaj educational elaborat de subiectul educatiei (profesor),
capabil sa provoace reactia formativa a obiectului educatiei
(scolar), evaluabila în termen de conexiune inversa externa si
interna”. În comunicarea didactica, etalonarea cunostintelor ia
forme diferentiate functie de destinatar (scolar de o vârsta
anume si un nivel de pregatire diferit). Putem aprecia , din acest
punct de vedere, ca “limbajul” în comunicarea didactica are un
destinatar bine definit.

9
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Pot fi evidentiate urmatoarele caracteristici ale


comunicarii didactice:
a) are caracter bilateral, care evidentiaza necesitatea
instituirii unei legaturi performante între profesor si
scolar (subiect? obiect al educatiei);
b) discursul didactic are un pronuntat caracter
explicativ, deoarece prioritar el vizeaza învatarea prin
întelegere, de unde si întrebarea profesorului: “deci,
ati înteles?!” axata pe antrenarea potentialitatii
cognitive a scolarului;
c) comunicarea didactica – este structurata conform
logicii pedagogice a stiintei care se preda. Rolul
comunicarii didactice este de a facilita întelegerea
unui adevar, nu doar enuntarea lui (de aceea
profesorul explica, demonstreaza, converseaza,
problematizeaza etc.);
d) profesorul – în dubla sa calitate de emitator si
receptor – are un rol activ în comunicarea
continuturilor stiintifice. El filtreaza informatiile
accesibilizându-le, organizându-le, selectându-le si
mai ales personalizându-le în functie de destinatar
(receptor) si de cadrul în care se transmit. Evident se
ghideaza inclusiv dupa programa si manual;
e) comunicarea didactica este expusa pericolului de a fi
supusa transferului de autoritate asupra
continuturilor. Înseamna ca pentru cei care învata
apare riscul ca un enunt sa fie considerat adevarat/fals
pentru ca parvine de la o sursa autorizata (carte,
programa, specialist etc.) nu pentru ca este
demonstrabil;
f) în actul comunicational profesorul are posibilitatea
de a accentua una sau alte dintre dimensiunile
comunicarii (informativa, relationala, programatica
etc) astfel încât receptorul (elevul) sa aiba efectiv

10
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

posibilitatea de a se manifesta. Aceasta caracteristica


deriva din nota personala a comunicarii didactice;
g) comunicarea didactica se preteaza ea ritualizare -
miscari de instruire specifice (ridicarea în picioare,
raspunsul doar la consemn, când profesorul vorbeste
sa nu fie întrerupt);
h) domina comunicarea verbala initiata si sustinuta de
catre profesori (60-70%) precum si tutelarea de catre
profesor a actului de comunicare. Aceasta
caracteristica este reflectata de calitatile programelor
scolare, de calitatile statutare ale cadrului didactic si
de cele ale scolarului – receptor;
i) calitatea comunicarii didactice depinde de strategia
folosita, care este / poate fi proiectata în functie de
scopul activitatii didactice, personalitatea scolarului,
personalitatea profesorului, locul de desfasurare,
stilul educational adoptat;
j) este evaluativa si autoevaluativa, în egala masura
pentru educat si educator, tintind atingerea
finalitatilor propuse, acoperirea nevoilor si intereselor
scolarilor.

Relatia de comunicare confera procesului de învatamânt


valoarea unei interventii educationale complexe, bazate pe un
limbaj didactic care determina în structura personalitatii
scolarului modificari de natura cognitiva, afectiva, atitudinala,
actionala. Angajarea comunicarii la nivelul activitatii de predare
– învatare – evaluare permite realizarea diverselor tipuri de
obiective (ope rationale, de referinta, generale) relevante în plan
general si special.

11
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

1.4 Comunicarea profesor – scolar

Modalitate fundamentala de interactiune psihosociala,


schimb continuu de diferite mesaje între interlocutori, menit sa
realizeze o relatie interumana durabila pentru initierea,
mentinerea ori modificarea comportamentului individual sau de
grup, comunicarea nu este numai o activitate psihofizica de
punere în relatie a doua sau mai multe persoane ci un proces
psihosocial de influenta , prin limbaje specifice, a atitudinilor si
comportamentelor destinatarilor si interlocutorilor.
Ea se realizeaza cu ajutorul unor limbaje verbale,
nonverbale, paraverbale prin care se schimba mesaje
(informatii, simboluri, semnificatii, idei, sentimente, intentii,
interese) pentru a influenta într-un anume sens, mai ales
calitativ, comportamentul celuilalt.
Privita ca interactiune psihosociala ea este antrenata în
dirijarea si controlul activitatii unei persoane sau grup, în
influentarea reciproca si asteptarea feed-back-urilor pozitive sau
negative obtinute în functie de obiectivele specifice urmarite.
Ca proces, vom vedea ca ea consta în schimb de mesaje
între interlocutori, fiind un mod esential de interactiune
informationala prin care o persoana sau grup transmite si
receptioneaza într-un anumit context informatii urmarindu-se de
ambele parti buna receptare, întelegerea cât mai corecta posibil,
acceptarea reciproca a interlocutorilor si procesarea unor
schimburi de atitudine sau comportament în rândul audientei ce
e constituita din elevi.
Oricum, comunicarea interpersonala se afla sub imperiul
unui complex de factori interni si a unor conditii externe care o
afecteaza si ca structura si ca eficienta, mai ales daca
necesitatea de a îndeplini anumite conditii de catre emitatorii si
receptorii mesajelor, de catre sursa si destinatarul continutului
informational, de nivelul persuasivitatii este satisfacuta gradul.

12
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Petty si alti (1981) sustin ca realizarea argumentelor


mesajului si gradul de implicare personala a interlocutorilor au
rol important în comunicarea didactica.
Când în vietile personale ale auditoriului mesajul are o
relevanta deosebita, ascultatorii sunt atenti la acestea,
reflecteaza asupra implicatiilor lui în mod serios iar daca nu,
receptorii sunt potrivit de ate nti, acorda valoarea cuvenita, dar
analizei atente a informatiei îi rezerva foarte putin timp.
Implicarea personala determina schimbarea atitudinii
ascultatorilor în functie de credibilitatea sursei, dar si de
calitatea argumentarii.
În activitatea didactica, scolarii cu o implicare personala
înalta acorda o atentie si o importanta mai mare mesajului decât
sursei emitatoare, iar cei cu o implicare mai redusa suprasolicita
valoarea sursei decât cea a mesajului transmis.
În situatia didactica, schimbul de mesaje dintre emitator
si receptor se bazeaza nu numai pe argumente rationale ci si pe
elemente emotionale pozitive sau negative. Cele negative
implica grija subiectilor pentru consecintele comunicarii
persuasive marind acordul interlocutorilor, iar cele pozitive
induc persuasiunea, sporesc buna dispozitie, motivatia,
potentând atitudinea receptorului spre schimbare, spre acordul
cu unele argumente controversate.
Aspect important al mijloacelor sociale si educationale,
comunicarea didactica se realizeaza în moduri diferite,
comunicarea interpersonala – diferita, reciproca, în grup si
intrapersonala, cu noi însine, fiind cele mai utilizate.
În cazurile în care subiectii educatiei se comporta diferit
de adevaratele lor conduite, opinii, sentimente, convingeri,
decizia de schimbare îi apartine destinatarului chiar daca el nu
poate sa tina cont de:
a) aspectele cantitative si calitative ale mesajelor de
receptat – învatat;
b) codurile si repertoriile de comunicare;
c) contextul situational
13
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

d) feed-back-urile anterioare si posterioare


e) continutul si forma verbala sau nonverbala;
f) caracteristicile psihosociale ale partenerilor;
g) situatiile concrete în care acestia interactioneaza;
h) efectele preconizate.

Caracteristicile psihosociale si situationale cu rol de


mediatori în realizarea interactiunilor cognitive, comunicative si
afectiv -reglatorii dintre profesori si elevi (grup) sunt considerate
factori obiectivi / subiectivi ce, mediate, influenteaza atât
comunicarea cât si procesul de instruire – învatarea.
La nivelul grupului scolar, contextul rational
influenteaza calitatea procesului comunicarii didactice,
schimbul de mesaje dintre emitator si receptor.
Facilitatea sau perturbarea interactiunilor comunicative
depinde în mare masura nu numai de cadrul contextual al
comunicarii, ci si de natura relatiilor dintre profesori si elevi,
dintre membrii grupului de atmosfera psihosociala din grup, de
dinamica rol – status –urilor.
Tot contextul în care se produce comunicarea didactica
este acela care faciliteaza decodarea continutului mesajelor
transmise, a codurilor verbale sau nonverbale utilizate de
interlocutori, a întelegerii acestora în relatie bilaterala de
comunicare.
Inclusiv noutatea si complexitatea informatiilor si
situatia concreta în care se afla subiectii comunicarii, dorinta,
interesul si nivelul motivational, competenta interlocutorilor de
a interactiona influenteaza structurarea procesului
comunicational.
Receptarea, selectia, evaluarea si valorificarea
continutului, argumentelor si/sau contraargumentelor, a
limbajului, mijloacelor sunt impuse de factorii contextuali
obiectivi/ subiectivi, acceptarea schimbului de mesaje are
valente cognitive si afective, de autovalorizare sau dezvoltare
personala, de exprimare a Eu-lui, a Sinelui.
14
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Interactiunea operationala a interlocutorului cu


informatia codificata si conditiile contextuale în care se
desfasoara, dau nastere unui act comunicational inteligibil
deoarece ambii parteneri, si profesorul si elevul, cauta sa
înteleaga nu numai continutul informatiei ci si codul ei, natura
relatiilor si trasaturilor de personalitate specifice ale
amândurora. Schimbul de mesaje, dinamica relatiilor
interpersonale care îi uneste sau diferentiaza, facându-i sa
accepte sau sa refuze interactiunea, sunt ocazionate de actul
comunicarii care, implicit sau explicit, nu schimba numai
informatii ci si idei, notiuni, atitudini, semnificatii, dorinte,
expectante, interese, relatii competente, sentimente.
Prin excelenta, în situatia didactica a actului
comunicarii, subiectii angajati urmaresc în special sa fie
acceptati, întelesi, respectati, valorizati si bilateral; pentru ca
atât la emitator cât si la receptor, la nivelul continutului
informational, contextului relational feed-back-ului, canalelor
de comunicare, codurilor si repertoriilor aferente, dificultatilor,
erorilor în atingerea (scopurilor) obiectivelor pot schimba
finalitatile, diminuând si perturbând învatarea si comunicarea în
sine.
Se por neste de la ideea ca trebuie acceptata posibilitatea
ca existenta mecanismelor reglatorii subiective comunicarii sa
nu-i poata influenta pe ceilalti sa-si schimbe atitudinea si
comportamentele. Provocarea unei reactii de raspuns din partea
receptorului nu presupune numai integrabilitatea mesajului ci si
respectarea personalitatii interlocutorilor si o specificitate a
contextului sau a situatiei didactice. În permanenta,
comunicarea trebuie adaptata situatiei didactice date,
trasaturilor de personalitate ale subiectilor si caracteristicilor
psihosociale ale grupului.
Cum orice situatie didactica are particularitati specifice
ce pot fi complementare, similare sau total diferite din punct de
vedere obiectiv si subiectiv pentru subiectii comunicarii,
pastrarea unei relatii de comunicare eficiente între profesori si
15
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

elevi, presupune mai întâi identificarea similitudinilor,


recunoscând, interpretând corect asemanarile si deosebirile
situatiei date pentru ca numai asa învatam sa comunicam, sa
gândim si sa actionam. Nici o situatie noua nu este identica cu
cea anterioara si deci, nici profesorii nici elevii nu vor avea
comportamente identice ci adaptate. În timpul comunicarii,
subiectii se pot deruta reciproc sau neîntelege deoarece ei
interpreteaza si abordeaza diferit continutul mesajelor,
continuturile verbale si nonverbale, reactiile de raspuns etc.
Caracteristica definitorie a comunicarii mesajelor
didactice o constituie identificarea reala, stapânirea constienta a
comportamentelor procesului comunicarii si descifrarea corecta
a relatiilor semnificative dintre ele de catre interlocutori.
În situatia didactica de instruire – învatare schimbul
eficient de mesaje inteligibile si persuasive înseamna o
interactiune constienta între subiectii educatiei care au statusuri
si roluri diferite. Comunicarea profesor – elev, fiind un mod
specific de interactiune umana , presupune cunoasterea si
întelegerea relatiilor dintre: continut, scop, rol, conditii, context
si retroactiune. Ea poate fi în acelasi timp interpersonala (cu
schimb de mesaje între doi subiecti), în grup (cu schimb de
mesaje între subiectii clasei) si int rapersonala (cu schimb de
mesaje cu propria persoana). Desi cele trei forme de
comunicare coexista, în realitate în activitatile scolare de
instruire – învatare, în functie de personalitatea interlocutorilor,
de rol – statusurile lor, de finalitatile comunicarii, de
continuturile ei, una este dominanta. Întotdeauna însa cei care
stabilesc semnificatia relatiilor dintre ei sau elementele
procesului comunicational sunt parteneri de actiune,
personalitatea profesorului fiind cea careia îi revine locul
central.
Asadar, comunicarea didactica constituie modalitatea
fundamentala de desfalsurare a activitatii de predare învatare a
continuturilor specifice, codificate divers, ceea ce face ca relatia
Profesor-Elev sa aiba o mare valoare adaptativa.
16
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

1.5 Elementele structurale ale comunicarii didactice

Reiteram ideea ca în cadrul comunicarii întâlnim mai


multe variabile care influenteaza diferit procesul ca atare.
Pornind de la ideea ca fiecare proces de comunicare are
o structura specifica reprezentata, în principiu, de un anume tip
de relatie dezvoltata, elementele structurale ale comunicarii
(inclusiv didactice) sunt:
I. Cel putin doi parteneri , între care se stabileste o
relatie.
A. Emitatorul – care este un individ, un grup, o
institutie (profesor, corp profesoral, scoala). Acesta:
§ poseda informatie bine structurata
§ are o stare de spirit deosebita (motivatie)
§ are un scop bine precizat
§ declanseaza actul comunicarii, initiind si
formulând mesajul
§ are grade diferite de credibilitate sau de
prestigiu
Mentiune: în învatamântul modern, profesorul nu mai
este considerat emitator de drept si de fapt; elevul / studentul
preia anumite prerogative ale profesorului; datorita
posibilitatilor de informare mult diversificate, scolarul poate
interveni în lectie fiind uneori sursa primara de informatie.
Profesorul, în ipostaza de emitator profesionalizat, trebuie sa fie
flexibil si adaptat, acceptând când este cazul rolul de receptor
(temporar).

B. Receptorul care si el poate fi: un individ, un grup, o


institutie caruia / careia îi este adresat mesajul sau
care intra în posesia mesajului în mod întâmplator /
constient. Receptorul / destinatarul receptioneaza
mesajul, îl decodifica (descifreaza prin întelegere), îl
prelucreaza, interpreteaza si da semnal de raspuns
(feed-back). Se pare ca o buna comunicare este cea
17
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

centrata în special pe cel care primeste mesajul, pe


posibilitatile de perceptie si decodare ale acestuia.

De regula la primirea mesajului, receptorul reactioneaza


în patru moduri:
a) reactie adaptativa (preia si prelucreaza mesajul de
asemenea maniera încât sa-si sporeasca sansele de
reusita, sa maximizeze profitul / recompensa);
b) reactie de autoaparare (ego-defensiva); receptorul
încearca sa salveze aparentele, are o imagine de sine
acceptabila si pe cât posibil în acord cu imaginea
celorlalti despre el;
c) reactia expresiei valorice – apreciaza rolul mesajului
în dezvoltarea personala;
d) reactie cognitiva – vizeaza nevoia receptorului de a
întelege, de a da sens mesajului; pentru aceasta îsi
activeaza experienta de viata si discernamântul.

Între cei doi parteneri se stabileste o anumita relatie,


fiecare este programat si pentru receptie si pentru emisie. Între
ei are loc un transfer de informatie, realizat într-un mod
accesibil amândurora. Au un scop comun si un repertoriu
(câmp de experienta) specific, care se intersecteaza.

II. Mesajul – informatie structurata dupa anumite


reguli. Reprezinta cea mai complexa componenta a
procesului de comunicare, care se transmite apelând
la limbajul verbal, nonverbal, paraverbal. Este
determinat de starea de spirit a emitatorului si de
deprinderile de comunicare ale emitatorului si
receptorului. Trebuie sa fie clar, coerent, concis.
Construirea si transmiterea mesa jului presupune doua
actiuni distincte: codarea si decodarea.

18
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Codarea = transpunerea în simboluri, semne, cuvinte a


ceea ce este de transmis (gânduri, intentii, sentimente,
atitudini).
Codul = ca ansamblu de semne si semnificatii verbale
si/sau nonverbale, trebuie sa fie comun partenerilor
comunicationali.
Decodare = identificarea echivalentului exact si corect al
mesajului, materializat în gând / idee.

III. Canalul de comunicare – mijloc prin care trece


mesajul. Sunt canale formale / prestabilite si canale
nonformale (relatii de prietenie, preferinte,
interese). Orice canal are ca suport tehnic mijloacele
de comunicare (telefon, fax, telex, calculator, radio,
TV, video etc).

IV. Factori perturbatori care apar de regula la emitator.


Sunt bariere de comunicare de diverse naturi.

V. Contextul comunicarii – mediul în care se


comunica

VI. Feed -back-ul – componenta foarte importanta


pentru ca determina masura în care mesajul a fost
înteles, crezut si acceptat; este o informatie trimisa
înapoi la sursa (De Vito). Problematica feed-back-
ului este dezvoltata în capitolul trei.

Conditii de eficientizare a comunicarii:


a) mesajul sa fie consistent si semnificativ pentru ambii
interlocutori;
b) comunicarea sa fie expresiva, nuantata (sustinuta prin
para si nonverbal);
c) comunicarea sa fie inteligibila (informatia sa fie
structurata logic, emitatorul si receptorul sa aiba
19
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

acces egal la informatie, emitatorul si receptorul sa


fie compatibili), sa-si gaseasca cuvintele si sa se
exprime pe întelesul celuilalt;
d) comunicarea sa fie adecvata celor doi parteneri
(repertoriile sa fie armonizate, respectiv receptorul sa
vina în întâmpinarea emitatorului, cu propria sa
experienta de cunoastere, cu dispozitia si motivatia
sa);
e) codarea si decodarea sa fie corecte (întelesurile
atribuite de cei doi parteneri mesajelor utilizate sa fie
echivalente);
f) sa se procedeze în mod constant la reglarea si
autoreglarea comunicarii prin feed-back.
De mentionat si faptul ca actul comunicarii umane poate
fi reprezentat:
§ fie liniar
§ fie în viziune interactiva
§ fie în viziune tranzactionala.

A Viziune liniara
Se merge pe modelul telegrafului, considerând ca orice
comunicare necesita prezenta unui emitator, receptor, canal
folosit pentru transmiterea informatiei, mesaj.

canal
E R
mesaj

Transmiterea liniara nu poate împlini nevoia unei


reprezentari satisfacatoare pentru ca E si R nu interactioneaza,
iar comunicarea este partiala, feed-back-ul nu se produce.

20
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

B Viziunea interactiva
Asigura feed-back-ul (direct sau indirect), retroactiunea
devenind o axioma pentru orice comunicare. Schema
comunicarii interactive demonstreaza ca imaginile partenerilor
în timpul dialogului si mai ales la sfârsitul acestuia nu mai
corespund cu cele initiale; daca comunicarea este marcata de
eficienta, atunci cele doua planuri tind sa se apropie, în functie
de context , experiente si asteptari personale ale ambilor
parteneri sau a unuia din ei.
Limita: schemele de comunicare ilustreaza insuficient
simultaneitatea actelor si pluridimensionalitatea lor.
Schema comunicarii interactive demonstreaza
dinamismul actiunii la ambii poli (medii).

E codare mesaj decodare R


canal canal
R decodare mesaj codare E
canal canal
mediul lui A mediul lui B

C Viziunea tranzactionala
• mesajele sunt emise si trimise simultan
• majoritatea lui E si R sunt reunite, datorita
coparticiparii
• comunicarea poate fi întrerupta (temporar sau
definitiv). În acest caz, mesajul este mereu prezent
între E si R, fiind sursa de alimentare pentru ambii (ei
sunt participanti cu drepturi egale).
• ofera posibilitati sporite de relationare la nivel
interpersonal

21
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Aceasta viziune se prezinta schematic:

canal
canal
Participant
Participant primeste /
Codare mesaj Decodare
primeste / transmite
decodare codare
transmite

canal
canal

Mediul lui A Mediul lui B

1.6 Nive luri ale comunicarii didactice

În principiu, comunicarea umana opereaza:


v la nivel intrapersonal
v la nivel interpersonal

Comunicarea intrapersonala este particulara, privata,


personala si accesibila eventual doar celor mai de încredere,
deoarece include un complex de probleme psihologice, trairi si
nelinisti interioare, de experiente intime care genereaza sau nu
un minim respect de sine. Comunicarea intrapersonala solicita
afectivitatea individului, perceptiile, motivatiile, atitudinile,
credintele, cunostintele s.a.m.d. – care la un loc, formeaza un
cadru de referinta prin care un individ raspunde unui mesaj.
Comunicarea intrapersonala conditioneaza direct comunicarea
22
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

interpersonala – realizata într-un context psiho-socio-cultural


specific care face posibila transmiterea mesajelor si integrarea
propriilor sentimente ale indivizilor într-un sistem valoric – la
care vesnic ne raportam cu cons tienta (daca suntem fiinte
morale!).

Comunicarea interpersonala – determina dezvoltarea


identitatii individuale deoarece sinele nostru exterior (spune
Gimson) devine o reflectie a fiintei noastre interioare, fiind
definit de gândurile si credintele noastre si de raspunsurile la
contextul psihologic, social si temporal în care traim.
Sullivan spunea: credinta noastra despre modul în care
ne percep semenii nostri, comunicata verbal si nonverbal, ne
ajuta sa ne structuram identitatea. De aceea, comunicarea este
mai mult decât o relatie reciproca între emitator si receptor
(relatie numita schimb informational). Ea este o sincronie
interactionala , o intrare simultana în vibratie a emitatorului si
receptorului – ceea ce este suficient de dificil de atins.

Punctele ancora pentru o comunicare sincrona ar fi:


ü existenta a cel putin 2 interlocutori, orientati
intentionat unul catre altul (cu mintea si cu sufletul)
ü limbajul folosit sa fie cunoscut de ambii
ü amândoi interlocutorii sa fie subiect si obiect
ü actiunile lor sa întruchipeze perspectivele
amândurora asupra sinelui si asupra celuilalt (sa tina
cont unul de altul)

Deci, într-un act comunicational interuman, fiecare


interlocutor este atât subiect cunoscator cât si un obiect pentru
cunoastere; si tactician si tinta a tacticilor celuilalt; si
codificator si cod de descifrat.
Evident, ideal este ca tot ce se emite sa fie si receptionat,
dar practic asta e imposibil pe ntru ca nu tot ceea ce exista în
intentiile emitatorului se regaseste în asteptarile receptorului,
23
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

fiecare om având un cadru de referinta propriu (si chiar limitat –


ca si nivelul de dezvoltare psihologica, intelectuala, senzoriala) ,
iar sensurile în care se realizeaza comunicarea difera de la
individ la individ.
Subiectul va fi dezvoltat în capitolul doi al prezentului
curs.

1.7 Bariere în comunicare

Doctorul Leonard Saules, de la Grand School of


Business, Universitatea Columbia, considera ca în procesul de
comunicare pot interveni urmatoarele bariere, care altereaza
comunicarea, uneori generând conflicte:
Bariere de limbaj:
• aceleasi cuvinte au sensuri diferite pentru diferite
persoane (cod diferit = comportament diferit);
• cel ce vorbeste si cel ce asculta se pot deosebi ca
pregatire si experienta; determina inadecvarea
comunicarii;
• starea emotionala a receptorului poate deforma ceea
ce acesta aude;
• ideile preconcepute si rutina influenteaza
receptivitatea;
• dificultati de exprimare;
• utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.

Bariere de mediu sunt reprezentate de:


• climat de munca necorespunzator (poluare fonica
ridicata);
• folosirea de suporti informationali necorespunzatori;
• climatul locului de munca poate determina membrii
grupului sa-si ascunda gândurile adevarate pentru ca
le este frica sa spuna ceea ce gândesc;

24
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Pozitia emitatorului si receptorului în comunicare


poate, de asemenea, constitui o bariera datorita:
• imaginii pe care o are emitatorul sau receptorul
despre sine (conservarea imaginii de sine) si despre
interlocutor (egocentrism, tendinte polemice,
rezistenta la schimbare, lipsa de interes, idei
preconcepute);
• caracterizarii diferite de catre emitator si receptor a
situatiei în care are loc comunicarea;
• sentimentelor si intentiilor cu care interlocutorii
participa la comunicare.

O ultima categorie o constituie barierele de conceptie,


acestea fiind reprezentate de:
• existenta presupunerilor;
• exprimarea cu stângacie a mesajului de catre
emitator;
• lipsa de atentie în receptarea mesajului;
• concluzii grabite asupra mesajului (nu asculta activ);
• lipsa de interes a receptorului fata de mesaj;
• rutina în procesul de comunicare.

Desi îmbraca forme diferite, constituind reale probleme


în realizarea procesului de comunicare, barierele nu sunt de
neevitat, existând câteva aspecte ce trebuie luate în considerare
pentru înlaturarea lor:
• planificarea comunicarii;
• determinarea precisa a scopului fiecarei comunicari;
• alegerea momentului potrivit pentru efectuarea
comunicarii;
• clarificarea ideilor înaintea comunicarii;
• folosirea unui limbaj adecvat.

25
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

& Rezumat
Capitolul de fata abordeaza problematica generala a
comunicarii umane si, în particular, a comunicarii didactice.
Sunt trecute în revista o serie de definitii ale conceptelor
abordate, nevoile de comunicare si particularitatile acesteia,
insistându-se pe comunicarea profesor – scolar; urmeaza o
descriere a elementelor structurale ale comunicarii didactice,
precum si nivelele la care opereaza aceasta.

B Cuvinte cheie
Ø comunicare umana, comunicare didactica, emitator,
receptor, mesaj, cod, feed-back, comunicare intra si
interpersonala.

Teme de reflectie s i sarcini de munca


independenta

1. Construiti un mesaj si adaptati continutul acestuia în


functie de nivelul de comunicare.
2. Imaginati-va o situatie de comunicare profesor – elev
si identificati elementele componente.
3. Dati cel putin câte doua exemple de bariere de
comunicare (din fiecare categorie).

26
Comunicarea - concept, structura, particularitati, repere metodologice

Referinte bibliografice

Cucos, C. Pedagogie Polirom, Iasi,1996

Cucos, C.(coord.) Psihopedagogie pentru


definitivare în învatamânt,
Polirom, Iasi, 1998

Pânisoara, O. Comunicarea eficienta ,


Polirom, Iasi, 2003

Soitu, L. Pedagogia comunicarii,


Editura D idactica si P edagogica ,
Bucuresti, 1997

27
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

FORME ALE COMUNICARII


DIDACTICE
SI COMPORTAMENTALE
ADECVATE

2.1 Taxonomia formelor comunicarii

Analiza fenomenului comunicational evidentiaza o realitate


de necontestat: comunicarea este un fenomen firesc, natural si
universal, a carui complexitate genereaza o multitudine de forme de
manifestare, ce presupun continuturi diferite, coduri specifice,
canale si modalitati de producere diverse. Toate acestea deoarece
comunicarea umana în general, comunicarea didactica în particular
se manifesta ca un fenomen plurideterminat, fiind simultan:
§ informatie
§ actiune, interactiune, retroactiune
§ relatie
§ tranzactie
si solicitând un minimum de competenta de natura aptitudinala
înnascuta sau dobândita prin exercitu / antrenament.

Întelegerea implicatiilor educationale (de natura


psihopedagogica) ale procesului de comunicare impune
cunoasterea – partiala sau totala – a formelor de comunicare
umana.

28
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Pornind de la o diversitate de criterii, comunicarea admite o


taxonomie elaborata, care se prezinta astfel:

Clasificarea formelor comunicarii umane•

Criterii Forme Precizari cu privire la conotatiile


specifice
1.dupa a). comunicare -monolog interiorizat / verbalizat (de
partenerii intrapersonala vorba cu sine)
angajati si b). comunicare - între doua persoane
modul în interpersonala
care c). comunicare în -realizat a în cazul unei relatii de tip
participa la grup mic “fata în fata”
procesul de d). comunicare -gen conferinta, dizertatie, miting =
comunicare publica (ptr. p ublicul când între emitator si receptor se
larg) este o stabileste o relatie directa sau
comunicare de masa comunicare prin intermediul presei
care foloseste scrise/vorbite (radio, TV), relatia fiind
mijloace specifice indirecta/mediata de un suport de tip
special (presa, carte, afis, disc…)
2.dupa a). comunicare -realizata între parteneri cu statute
statutul verticala inegale (profesor-elev; sef-subaltern)
interlocu- b). comunicare -între parteneri cu acelasi statut (elev-
torilor si orizontala elev; profesor-profesor; mama-tata
relatia care etc.)
stabileste
3.dupa a). comunicare -realizata prin intermediul cuvântului
codul verbala spus /scris
folosit b). comunicare -vizeaza caracteristicile vocii,
paraverbala pronuntia, intensitatea rostirii, debitul
vorbirii, intonatia etc., sustine
comunicarea verbala pe care o si
nuanteaza
c) comunicare -realizata cu ajutorul limbajului
nonverbala trupului (gesturi, mimica, înfatisare,
postura, miscare); exteriorizeaza
trairile interioare (emotii, sentimente,


Sursa Cucos C - Psihopedagogie, Ed. Polirom,1998

29
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

atitudini etc.) si sustine comunicarea


verbala
d). comunicare -presupune cuplarea cât mai eficienta a
mixta (cel mai des celor trei de mai sus
întâlnita)

4. dupa a). comunicare -vizeaza transmiterea întâmplatoare de


finalitatea accidentala (ex. informatii, care nu sustin neaparat
actului remarca profesorului procesul de învatare umana
comunica- când lipseste creta
tiv necesara)
b). comunicare -exprima direct (verbal / paraverbal /
subiectiva (ex. nonverbal) starea de spirit a
exclamatia de emitatorului, care astfel se
surpriza “bravo” detensioneaza (bucurie / suparare)
reprosul „m -ati
suparat”)
c).comunicarea -focalizata pe un anumit scop,
instrumentala (ex. urmarind un efect clar, preconizat si
profesorul schimba oferind posibilitatea de a modifica
instantaneu modul comportamentul receptorului
de predare, functie
de reactia clasei
pentru a-si atinge
obiectivele)
5.dupa a). comunicare -vizeaza transmiterea expresa a unui
natura referentiala (ex. o anumit adevar (de obicei stiintific)
continutu- regula, o definitie, o
lui axioma)
b). operational – -are ca scop întelegerea unui adevar,
metodologica precum si felul cum trebuie procedat –
(demonstrarea, mental / actional (practic) – pentru ca
simularea, adevarul transmis sa fie descifrat
modelarea) (înteles)

c). comunicare -valorizeaza ceea ce se transmite,


atitudinala (realizata luându -se în calcul situatia în care se
pe parcursul lectiei produce comunicarea si pozitia
sau la sfârsit, cerând partenerului
punctul de vedere)

30
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

6. dupa a). comunicare -fara feed-back (gen comunicare prin


capacita-tea lateralizata (uni - radio, TV, filme, banda magnetica
autoregla-rii directioanla) etc.; forme care nu admit interactiunea
fireasca, instantanee)
b). comunicare -cu feed -back concomitent, determinat
nelateralizata (este de prezenta interactiunii emitator –
ideala receptor
7. dupa a). comunicare -uzeaza de mijloace primare (cuvânt,
tehnica de directa gest, mimica)
transmite-re b). comunicare -foloseste tehnici secundare: scriere,
a mesajului indirecta, care poate tiparitura, unde hertiene, cabluri,
fi: sisteme grafice etc.
- imprimata (presa,
carte, afis)
- înregistrata (disc,
banda, film)
- prin fir (telefon,
telegraf, prin cablu
…)

Orice forma de comunicare este de un tip / altul în functie


de nota dominanta. Delimitarile de mai sus sunt facute din ratiuni
de ordin didactic (ca sa fie cât mai bine si mai corect înteleasa). În
viata, aceste forme coexista. Spre exemplu, comunicarea realizata
de profesor poate fi, în acelasi timp:
a) o comunicare în grup (se adreseaza tuturor cu o cerinta
pedagogica si/sau strict stiintifica)
b) o comunicare interpersonala (accentueaza o idee, ca
raspuns direct pentru elevul x)
c) o comunicare intrapersonala (se autointerogheaza, pe
masura ce preda: m-au înteles? este elevul x/y/z …
atent la ce i-am spus?)
d) comunicare nelateralizata (feed-back concomitent,
emitatorul si receptorul coexistând)
e) comunicare operational – metodologica

31
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

De asemenea, acelasi act comunicational poate fi:


referential, operational si atitudinal. Spre exemplu, la o cerinta
(solicitare) verbala a profesorului, de genul “enumerati asemanarile
si deosebirile între fenomenele x si y” – profesorul va indica
gestual (deci comunicând nonverbal) maniera în care elevii pot
rezolva sarcina (deseneaza pe tabla doua coloane: una pentru
asemanari, alta pentru deosebiri) si chiar prin ton (paraverbal),
relevând (sugerând) importanta deosebita a sarcinii (accentueaza
unele afirmatii), precum si convingerea ca elevii sunt capabili sa
rezolve cu succes sarcina (cerinta) de învatare.
În continuare, ne vom îndrepta atentia asupra urmatoarelor
forme de comunicare: verbala, para si nonverbala, abordând si
comportamentele specifice fiecarui tip de comunicare didactica.

2.2 Comunicare a verbala si comportamentele verbale

Una dintre cele mai frecvente diferentieri utilizate în analiza


comunicarii umane are la baza natura semnelor utilizate în codarea
informatiei si canalul predilectic de transmitere a mesajului
rezultat. Consecinta: o posibila analiza pe trei planuri – verbal /
para / nonverbal.
Extinzând discutia, comunicarea didactica este prin
specificul sau, o forma de comunicare preponderent verbala ce
domina activitatea de predare – învatare si care reflecta în egala
masura :
♦ calitatile programelor scolare
♦ calitatile statutare ale emitatorului (de obicei cadrul
didactic)
♦ calitatile receptorului (scolar)
În acelasi timp, comunicarea verbala:
ü este specific umana
ü are forma orala/scrisa

32
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

ü utilizeaza canalul auditiv si/sau vizual


ü apeleaza la cuvânt pentru a codifica si transmite
informatia
ü permite formularea, înmagazinarea si transmiterea unor
continuturi diverse si complexe.
Multa vreme, comunicarea verbala a fost studiata ca
maniera dominant exclusiva a comunicarii umane, ceea ce a
determinat aparitia unor idei care au facut epoca. Prezentam succint
câteva dintre ele:
a) emiterea determina receptia (ce spune profesorul este
receptat de elev, nu si invers)
b) mesajul circula de la un pol activ (profesor) spre un pol
preponderent pasiv (elev)
c) lantul comunicational are directie liniara (de la emitator
la receptor, etapele prezente le conditioneaza pe cele
viitoare, invers nu)
d) mesajul are finalitate numai daca si la codare si la
decodare se foloseste acelasi limbaj (repertoriul
profesorului este înteles de elev si al elevului de
profesor)
Dar, pentru a fi atinse obiectivele, comunicarea
interpersonala impune întelegerea codului, a sensului folosirii unor
expresii în conformitate cu întrebuintarea lor. Semnificatiile
cuvintelor / expresiilor se gasesc în dictionare; fiecare vorbitor are
pentru unul si acelasi termen una sau mai multe semnificatii, deci
are si un dictionar propriu pentru limba pe care o vorbeste, func tie
de interpretarile pe care le da cuvintelor în timpul comunicarii.
Ascultându-l / citindu-l pe acest vorbitor ne putem da seama de
gândirea lui, de cultura si educatia pe care le are. Mai mult,
gândirea si comunicarea se interrelationeaza deoarece:
§ gândirea devine comunicabila doar pentru ca limba
permite sa se dea expresie unor elemente de gândire ( sa
se încarce cu semnificatie) ;

33
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

§ nevoile de comunicare conduc la obligatia de a se pune


ordine în gândire, pentru ca comunicarea sa aiba
acuratete (sa exprime exact ce simte si gândeste atât
emitatorul, cât si receptorul).

Concluzia: trebuie sa distingem corect între limba si


vorbire!
Cel mai usor ne dam seama de acest lucru în comunicarea
orala (forma a comunicarii verbale) care trebuie sa fie: clara,
sincera, relaxanta, angajatoare, empatica, fidela.
Comunicarea orala este sensibil marcata de cadrul
situational în care se realizeaza, deoarece ofera informatii despre
starile si trairile intime ale subiectului. Întotdeauna, în împrejurari
diferite, vorbim “limbi” diferite cunoscute tuturor membrilor
grupului social, dar alternate dupa necesitati.
Constatam ca în comunicarea orala se opereaza atât cu vorbirea cât
si cu ascultarea, deoarece acestea domina si predarea dar si
învatarea. Spre exemplu, se considera ca în vorbirea curenta
emitem ~125 cuvinte/minut, desi 50% dintre adulti nu înteleg mai
mult de 13 cuvinte/minut. În predare, pentru frazele mai lungi de
18 cuvinte, inteligibilitatea scade cu 15%, deci sub ceea ce se vrea
înteles. S-a stabilit ca pentru a fi inteligibil mesajul (pentru elev)
viteza comunicarii nu trebuie sa fie mai mare de
2-3 cuvinte/secunda (sa ofere posibilitatea decodarii, respectiv a
întelegerii si constientizarii rolului avut în comunicare). Cercetarile
în domeniu evidentiaza faptul ca blocajul comunicational poate fi
provocat de viteza vorbirii, dar si de incapacitatea scolarului de a
constientiza situatia de rol care controleaza continutul comunicarii
(rol de profesor, rol de elev etc.). P entru o comunicare orala
adecvata si eficienta trebuie adoptate atitudini pozitive si însusite
comportamente verbale functionale, ce tin de calitatile vorbirii si
din care evidentiem îndeosebi:
1. Placerea de a vorbi – efortul de a avea un ton prietenos,
politicos, cuplat cu priviri agreabile

34
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

2. Naturaletea – exprimare fireasca, fara afectare, fara


cautarea fortata a cuvintelor sau expresiilor rare (pentru a
epata, a uimi, a soca)
3. Claritatea – expunere sistematizata, concisa si usor de
înteles, fara efort, apelând la respiratia controlata,
miscarea lejera a buzelor; ajuta la receptarea si
întelegerea fara efort
4. Corectitudinea – respectarea regulilor gramaticale
5. Precizia – utilizarea acelor cuvinte si expresii necesare
pentru întelegerea si facilitarea comunicarii
6. Armonia – recurgerea la cuvinte/expresii care sa
provoace auditoriului reprezentari conforme cu intentia
vorbitorului, astfel încât sa încânte auditoriul (scolari) si
sa sustina motivatia învatarii
7. Finetea – folosirea unor cuvinte/expresii prin care se pot
exprima indirect gânduri, sentimente, idei
8. Concizia – exprimarea concentrata pe subiectul de
comunicat, fara divagatii inutile si neavenite.

Analiza complexa a aspectelor comunicarii orale implica si


un element semantic, al semnificatiilor termenilor utilizati. Sunt
supuse analizei structura vocabularului, cantitatea de informatie si
nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la continutul sau
obiectul comunicarii, coerenta în judecati si rationamente,
plasticitatea si expresivitatea termenilor.
Structura se refera la numarul si varietatea termenilor. Un
vocabular bogat si variat, denota capacitate intelectuala,
posibilitatea de a întelege si rezolva usor situatii – problema, un
anumit nivel de cunostinte si interes pentru cunoastere.
Cu cât vocabularul este constituit din termeni comuni de
larga utilizare, cu atât cantitatea sa de informatie este mai ridicata.
Frecventa de utilizare a termenilor este în raport cu cantitatea de
informatie si gradul de abstractizare. Unele cuvinte redau însusiri,
altele relatii, altele proprietati.

35
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Abstractizarea furnizeaza o serie de indicatii cu privire la


calitatea instrumentelor intelectuale cu care opereaza individul si
asupra produselor – teorii, rationamente, judecati, obtinute cu
ajutorul lor.
Masura în care termenii utilizati sunt potriviti pentru a
exprima cele dorite dau gradul de adecvare la continut. Utilizarea
unor termeni de circulatie redusa, fara a le cunoaste semnificatia
presupune fie înfumurare, fie supraestimare.
O conditie a comunicarii didactice de tip oral este coerenta
în judecati si rationamente , respectiv în gândire. Precizia în
judecati si rationamente, înlantuirea dintre premise si concluzii,
originalitatea în aprecierea oamenilor si evenimentelor, cunoasterea
si aplicarea regulilor gramaticale în vorbire si scris, toate pot
constitui criterii pentru aprecierea coerentei în gândire (atât a
profesorului, cât si a scolarului).
Capacitatea profesorului de reda nu numai realitatea ca
atare, ci si atitudinea fata de ea într-un mod susceptibil de a
provoca si la cei din jur aceeasi rezonanta afectiva este numita
plasticitate si expresivitate. Din ele se pot deduce raportul în care
se plaseaza individul cu lumea în general, nivelul intelectual,
caracteristicile afective, bogatia fondului lexical.
În afara de comportamentele pozitive, în actul didactic (si
nu numai) întâlnim si o serie de comportamente nefunctionale,
negative care impieteaza asupra calitatii si eficientei activitatii de
predare – învatare. Frecvent întâlnite sunt:
ü agresivitatea verbala, manifestata prin atitudini critice
ale profesorului, afisarea ostilitatii acestuia (sau chiar a
scolarului) fata de clasa sau anumiti scolari, ceea ce
genereaza conflicte cu grade diferite de acuitate si care
streseaza si uzeaza relatia profesor -scolar;
ü discontinuitatea discursului didactic, respectiv pauzele
frecvente si lungi (lipsite de semnificatie) care
desemneaza un tonus neuropsihic scazut, concretizat în

36
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

oboseala precoce, reactivitate emotionala, teama, stima


de sine scazuta, conceptualizare defectuoasa;
ü vorbirea în salve/în asalt, caracterizata prin rostirea
precipitata, incoerenta de multe ori, a frazelor si care
marcheaza lipsa de fluenta a vorbirii (ce se poate
manifesta uneori pe un fond patologic);
ü pronuntie defectuoasa, neclara, neglijenta – soldata prin
rostirea trunchiata a cuvintelor, sau neterminarea
propozitiei sau contopirea într-un sunet confuz a
sfârsitului unor cuvinte; toate acestea afecteaza sever
receptarea mesajului si decodarea. De regula, colericii si
melancolicii resimt mai acut defectele de pronuntie;
ü cautarea ostentativa a simpatiei, are ca rezultat
încercarea de a-i face pe ceilalti sa accepte propriile
judecati; se concretizeaza prin rostirea mieroasa,
complice si evident nesincera;
ü cautarea recunostintei, marcata prin fraze cu substrat,
sugestive, ce sunt destinate atragerii atentiei
ascultatorului asupra propriei persoane; de regula se
apeleaza la vorbirea excesiv de tare / expunerea unor idei
extreme nu fabulatorii;
ü intonatia plata, monotona care oboseste ascultatorul si
care denota un fond afectiv sarac, inhibitie în
comportamentul social, lipsa de încredere, timiditate
excesiva, lipsa de exercitiu în materie de vorbire în
public.

Concluzie: daca stilul sau mesajul verbal al profesorului nu


sunt corespunzatoare, ele au efecte relativ scazute asupra scolarilor
inteligenti si performanti si, în acelasi timp, au efecte negative
asupra celor cu inteligenta medie si sub medie – aceasta pentru ca
scolarul este deosebit de receptiv la manifestarile profesorului, de
multe ori imitându-l (mai mult sau mai putin constient), stiut fiind
si faptul ca întotdeauna comportamentul verbal este usor

37
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

manipulabil. De aceea, scolarul va adopta fie un comportament de


cautare a contactului afectiv, fie de indiferenta, fie de respingere.
În ultima instanta esentialitatea actului de comunicare
profesor -scolar este data de relatia dintre acesti doi parteneri
educationali, de transmiterea si receptarea de semnificatii si de
modificarea voita sau nu a comportamentului.
Din asemenea considerente, importante sunt calitatile
vorbitorului si ascultatorului, pe care le vom marca în cele ce
urmeaza, unele dintre ele fiind deja enuntate.

A) Calitatile vorbitorului (cadru didactic/scolar)

Situatia “vorbirii”, a trecerii limbii în act presupune o serie


de abilitati necesare interlocutorilor ( profesori si scolari) pentru a
reusi o comunicare didactica eficienta . Daca pâna aici am prezentat
conditiile teoretice ale comunicarii, e cazul sa ne îndreptam atentia
spre conditiile cerute de operationalizarea comunicarii. Si vom
aborda mai întâi calitatile care marcheaza personalitatea
vorbitorului, a comunicatorului (a emitatorului):
Claritate - organizarea continutului de comunicat astfel
încât acesta sa poata fi usor de urmarit; folosirea unui vocabular
adecvat temei si autorului; o pronuntare corecta si completa a
cuvintelor;
Acuratete – presupune folosirea unui vocabular bogat
pentru a putea exprima sensurile dorite; cere exploatarea completa
a subiectului de comunicat;
Empatia – vorbitorul trebuie sa fie deschis tuturor
interlocutorilor, încercând sa înteleaga situatia acestora, pozitiile
din care adopta anumite puncte de vedere, sa încerce sa le înteleaga
atitudinile, manifestând în acelasi timp amabilitate si prietenie;
Sinceritatea – situatia de evitare a rigiditatii sau a
stângaciei, recurgerea si mentinerea într-o situatie naturala;

38
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Atitudinea – evitarea miscarilor bruste în timpul vorbirii, a


pozitiilor încordate sau a unora prea relaxate, a modificarilor bruste
de pozitie, a scaparii de sub control a vocii;
Realizarea contactului vizual – este absolut necesar în
timpul dialogului, toti participantii la dialog sa se poata vedea si sa
se priveasca, contactul direct, vizual, fiind o proba a credibilitatii si
a dispozitiilor la dialog;
Înfatisarea – reflecta modul în care te privesti pe tine
însuti: tinuta, vestimentatia, trebuie sa fie adecvate la locul si la
felul discutiei, la statutul social al interlocutorilor;
Postura – pozitia corpului, a mâinilor, a picioarelor, a
capului, a spatelui - toate acestea trebuie controlate cu abilitate de
catre vorbitor;
Vocea – urmariti daca sunteti auziti si întelesi de cei care va
asculta, reglati-va volumul vocii în functie de sala, de distanta pâna
la interlocutor, fata de zgomotul de fond;
Viteza de vorbire – trebuie sa fie adecvata interlocutorilor
si situatiei; nici prea mare pentru a indica urgenta, nici prea înceata,
pentru a nu pierde interesul ascultatorului;
Pauzele de vorbire – sunt recomandate atunci când
vorbitorul doreste sa pregateasca auditoriul pentru a receptiona o
idee importanta.

B) Calitatile ascultatorului (scolar/cadru didactic)

Pentru a întelege de ce actiunea de a asculta este importanta


în comunicare, e necesar sa trecem în revista fazele ascultarii:
Auzirea – actul automat de receptionare si transmitere la
creier a undelor sonore generate de vorbirea emitentului, exprima
impactul fiziologic pe care produc undele sonore;
Întelegerea – corespondentul notional al undelor sonore,
respectiv identificarea continutului informativ comunicat,
recompunerea sunetelor auzite în cuvinte, a cuvintelor în propozitii
si fraze;

39
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Traducerea în sensuri – este implicata memoria si


experienta lingvistica, culturala, de vorbire a ascultatorului;
Atribuirea de semnificatii informatiei receptate – în
functie de nivelul de operationalizare a limbii, a vocabularului, a
performatei lingvistice;
Evaluarea – efectuarea de judecati de valoare sau adoptare
de atitudini valorice din partea ascultatorului.
Dupa ce am detaliat fazele ascultarii, întelegem ca o
comunicare verbala nu este deplina daca în realitate nu se afla si un
receptor; o buna comunicare, o reusita a acesteia, depinde si de
atitudinea ascultatorului. Iata, deci, care sunt calitatile unui bun
ascultator:
Disponibilitatea pentru ascultare – încercarea de a
patrunde ceea ce se comunica, de a urmari ceea ce se transmite;
Manifestarea interesului – a asculta astfel încât sa fie
evident ca cel care vorbeste este urmarit; celui care vorbeste trebuie
sa i se dea semnale în acest sens;
Ascultarea în totalitate – nu va grabiti sa interveniti într-o
comunicare; lasati interlocutorul sa-si expuna toate ideile, sa
epuizeze ceea ce vrea sa spuna;
Urmarirea ideilor principale – nu va pierdeti în amanunte;
daca cereti reveniri asupra unui subiect, încercati sa va referiti la
ideile principale din ceea ce a fost spus si nu insistati pe lucruri fara
importanta;
Ascultarea critica – ascultati cu atentie si identificati cu
exactitate cui îi apartin ideile care se comunica, interlocutorului sau
altcuiva;
Concentrarea atentiei – concentrati-va pe ceea ce se
spune, nu pe ceea ce nu se spune, pe efectele secundare ale
comunicarii sau pe cele colaterale, accidenta le care pot sa apara în
timpul comunicarii;
Luarea de notite – ajuta la urmarirea mai exacta a ideilor
expuse; permite elaborarea unei schite proprii a ceea ce a fost
expus;

40
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Sustinerea vorbitorului – o atitudine pozitiva , de


întrajutorare din partea auditorului, pentru a permite emitentului sa
izbuteasca în întreprinderea sa.
Sintetizând, comunicarea realizata prin intermediului
vorbirii este ca o oglinda a propriului eu, a propriei persoane; ne
reprezinta si ne defineste si din aceste considerente ea trebuie sa fie
marcata de acuratete, îndeosebi în practica educationala.

2.3 Comunicarea paraverbala


si comportamentele paraverbale

Este o forma a comunicarii didactice caracterizata prin


aceea ca informatia este transmisa prin elemente vocale si
prozodice care însotesc cuvântul sau vorbirea în general
(caracteristicile vocii, accentul în pronuntie, intensitatea vorbirii,
ritmul, intonatia, pauza etc.)
Nu exista, ca forma a comunicarii decât concomitent cu
comunicarea verbala; daca luam în calcul continutul, comunicarea
para si comunicarea verbala, nu pot fi separate, acelasi mesaj verbal
putându-si modifica sensul si semnificatia în functie de implicarea
paraverbalului si devenin d altceva (exemplu: un DA
pronuntat/intonat mormait ca un NU).
Canalul folosit: cel auditiv.
În privinta comunicarii paraverbale se impune luarea în
calcul si valorizarea comunicationala a tacerii. Orice elev si/sau
profesor apeleaza sistematic la tacere, care poate fi: tacere-
nedumerire; tacere-vinovatie; tacere – protest (fronda); tacere-
aprobare; tacere provocatoare; tacere laborioasa (se gândeste
intens), tacere simulativa; tacere încapatânata; tacere obraznica;
tacere-pedeapsa etc.
Comunicarea paraverbala exprima, deci, o stare atitudinala
manifesta, fiind importanta pentru relatia profesor -elev-elev.

41
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

2.4 Comunicarea nonverbala


si comportamentele nonverbale

În contextul tipurilor de comunicare, comunicarea


nonverbala prezinta interes din cel putin doua motive:
1. rolul ei este adesea minimalizat;
2. într-o comunicare orala, 55% din informatie este
perceputa si retinuta prin intermediul limbajului
nonverbal. Acest procentaj a fost stabilit la mijlocul
anilor ’70 de M. Weiner, care a considerat ca ponderea
comunicarii nonverbale în cadrul comunicarii este mare,
având un rol deosebit de important.

Concluzia: limbajul nonverbal, concretizat în gesturi,


mimica, postura, prezenta personala, poate sprijini, contrazice sau
substitui comunicarea verbala. Practic, mesajul nonverbal este cel
mai apropiat de realitatea eminentului si i se acorda atentia cea mai
mare de catre interlocutor.
Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbala
are o mai mare precocitate, bazându-se atât pe comportamente
înnascute si expresive ale afectelor si emotiilor, cât si pe cele
dobândite prin învatare sau imitatie. La fel ca si paraverbalul,
nonverbalul este canalul predilect al comunicarii afective
atitudinale, contribuind la stabilirea dimensiunii relationale a
actului comunicativ. Vorbim cu ajutorul organelor verbale, dar
comunicam cu întregul nostru corp, fiecare parte a acestuia
subliniind, întarind, afirmând sau negând ceea ce buzele noastre au
rostit.
Cu alte cuvinte, limbajul corpului furnizeaza instantaneu un
raspuns vorbitorului, comunicându-i indirect cum se prezinta.
Mesajele nonverbale tind sa dezvaluie, de exemplu, dorinta de
sinceritate a celui ce comunica, convingerea, abilitatea, atitudinea
si sentimentele, masura în care auditoriul îi accepta mesajul.
Neconstientizarea sau ignorarea importantei acestor mesaje sau

42
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

imposibilitatea de a citi si interpreta acest limbaj fac sa se piarda o


parte din substanta comunicarii.

GESTURILE

Exprimarea verbala este facilitata îndeosebi de gestica si de


miscare. Interzicerea acestora de catre profesor poate bloca
comunicarea verbala (apar blocajele, pauzele marcate de „a”, „a”,
cuvintele ajung mai greu pe buze, starea de iritare creste etc).
Constatam ca mai ales gesturile sustin psihologic comunicarea
verbala. Întrebarea este ce identitate au gesturile, ce ne obliga sa
gesticulam, care sunt gesturile cel mai des folosite, cum se clasifica
ele? Majoritatea cercetatorilor iau ca punct de pornire raporturile
gestului cu cuvântul, clasificându-le în gesturi substitutive,
completive si de însotire a discursului verbal (dupa Mihai Dinu). O
alta clasificare mult citata este cea a cercetatorilor P. Ekman si W.
Friesen, potrivit carora gesturile sunt de urmatoarele feluri:
1. gesturi mimice sau corporale (expresori) – însotesc o
traire organica cu tenta afectiva (tresarire, roseata,
crispare de durere); au valoare comunicativa marcând
exprimarea (ne bâlbâim, vorbim greu, suntem tematori);
au valoare culturala (tristetea, durerea, dezgustul,
amenintarea, nelinistea, triumful, victoria) sunt
exprimate cam la fel peste tot în lume (încruntarea,
dispretul, surâsul, semnul V pentru victorie sau O pentru
triumf). Faciliteaza relatia profesor-elev; adult-copil,
deoarece comunic a starile sufletesti ale emitatorului. Ele
sunt mai mult indicii decât semnale.
2. gesturi de reglaj/miscari care permit schimbul
verbaldintre interlocurori (regulatori), care dirijeaza,
controleaza si întretin comunicarea verbala; exemple:
apropierea de partener, pozitia de ascultare, schimb de
priviri reciproc, cererea cuvântului, ridicarea în picioare,
cresterea / încetinirea debitului verbal etc.

43
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Se apeleaza la ele atunci când:


Ø se doreste afirmarea, cresterea elocventei, cucerirea
auditoriului etc.
Ø apar doar în prezenta partenerului cu care se comunica.
Daca partenerul nu este de fata (convorbire telefonica),
frecventa acestor miscari scade drastic. Au functie
expresiva si fatica deoarece releveaza atitudinea
participantilor fata de interactiune.
3. miscari care sustin si completeaza exprimarea verbala
(ilustratori):
Ø sunt o comunicare a experientei sociale a
individului, fiind gesturi care se dobândesc prin
învatare
Ø indica directia (sus/jos, acolo/aici, departe,
înainte/înapoi); forma (dreptunghi, spirala, cerc
etc.); dimensiunea (mare, mic); persoana (tu, mie,
lui); modul de actiune (încet/repede)
Ø au rolul de a accentua/întari/explica cuvântul,
îndeplinind functia de însotire si completare a
comunicarii verbale.
4. gesturi cu semnificatie speciala (embleme) – înlocuiesc
cuvintele. Sunt arbitrare, au valoare de semn si
echivalent lingvistic cert, de unde si valoarea de
substituit al cuvântului (exemplu: miscarea capului
pentru Da/Nu, clipitul complice din ochi; degetul la
tâmpla – pentru nebunie; palma pe obraz si tâmpla –
pentru somn; degetul la buze – pentru liniste etc.)
5. gesturi stereotipe cu rol manipulatoriu (adaptorii); sunt
de cele mai multe ori ticuri:
Ø au rol de descarcare si de echilibrare psihica
Ø sunt de doua feluri:
- manipulari de obiecte în scop practic (aranjatul
cravatei, miscatul pixului, aranjarea în timp ce
vorbim a unor foi etc.) se numesc si alteradaptori,

44
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

respectiv– automanipulari (rasucirea unei suvite


de par, atingerea urechii, balansul piciorului,
rosul unghiilor, suptul degetului, leganatul
capului etc). Se numesc si auto-adaptori (raspund
unor nevoi intime)
Ø sunt gesturi automate care sporesc (frecvent) în
momente de concentrare, de tensiune psihica, de
singuratate etc.
Ø sunt o „supapa” pentru detensionare
Ø pot fi o gestica ce vine din copilarie, de multe ori.
Adaptorii constituie clasa de gesturi cea mai putin legata de
comunicare.

Concluzie: cele cinci categorii de gesturi au functii


specifice:
• fie dezvaluie subiectul care comunica (expresorii) –
ticuri, expresii cu încarcatura culturala;
• fie structureaza comunicarea (regulatorii) – în
functie de privire, pozitie, debit putem sa
comunicam cursiv, normal;
• fie determina/întaresc continutul transmis
(ilustratorii si embleme le) – întarind cuvântul cu un
semn (clipim complice, miscam capul, ducem
degetul la buze pentru liniste);
• fie faciliteaza racordarea si adaptarea partenerilor la
situatia de comunicare (prin adaptori) – ajutându-ne
sa ne echilibram emotional, sa ne detensionam,
pentru a nu altera comunicarea.

Daca vizam comunicarea didactica, atunci putem apela la o


alta clasificare a gesturilor/miscarilor profesorului în procesul
educational, facuta în anul 1977, de catre B.M. Grant si G.D.

45
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Hennings, care evidentiaza doua mari categorii de miscari,


respectiv:
A – miscari personale sau de autoreg lare – proprii fiecarui
profesor si concretizate în gesturi sau ticuri specifice de natura
personala: aranjarea cravatei, fixarea ochelarilor, aranjarea parului,
închiderea/deschiderea hainei s.a.m.d.;
B – miscari de instruire – care au statutul de parti
componente ale actului de predare, comunicând semnificatii
esentiale.
Pentru exemplificare, redau mai jos câteva miscari de
instruire ale profesorului:
• indicarea tablei si fixarea privirii spre un anumit elev;
• îndreptarea intentionata a privirii asupra clasei;
• baterea palmelor, pocnirea degetelor;
• aruncarea privirii spre o priza si înmânarea
prelungitorului unui elev, în mod ostentativ;
• miscarea capului în sens afirmativ/negativ, în timp ce
un elev raspunde;
• ridicarea sprâncenelor, strângerea buzelor, etc.

La rândul lor, si elevii recurg la nonverbal (NV) în reactia


lor la clasa. Aceste miscari de instruire ale elevilor au valoare de
feed-back pentru profesor, dar numai în conditiile în care
profesorul le interpreteaza corect. În cele ce urmeaza, exemplific cu
o suita de miscari de instruire ce au frecventa deosebita în
comportamentul elevilor la clasa:
• ridicarea mâinii;
• balansarea capului (fata -spate) în timpul predarii;
• încretirea fruntii în timp ce profesorul explica;
• privirea repros îndreptata spre un coleg;
• privirea spre fereastra; agitatie în banca.

46
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Pentru a ne da seama cât de frecvente sunt gesturile pe care


le folosim, putem sa încercam sa vorbim cu mâinile la spate.
Câteva elemente ale limbajului gesturilor ar fi: strângerea
pumnilor – denota ostilitate si mânie, sau, depinzând de context,
determinare, solidaritate, stres; brate deschise – sinceritate,
acceptare; mâna la gura – surpriza si acoperirea gurii cu mâna –
ascunderea a ceva, nervozitate. Capul sprijinit în palma semnifica
plictiseala, dar palma (degetele) pe obraz, dimpotriva, denota
interes extrem. Mâinile tinute la spate pot sa exprime superioritate
sau încercare de autocontrol.
Atentie însa si la diferentierile culturale. De exemplu, prin
miscarea capului de sus în jos spunem „da”, în timp ce oamenii din
Sri Lanka redau acelasi lucru prin miscarea capului de la dreapta la
stânga. Gestul de aratare cu degetul este considerat nepoliticos la
noi, insulta în Thailanda si absolut neutru, de indicare, în SUA.
Utilizarea gesticulatiei excesive este considerata ca
nepoliticoasa în multe tari, dar gesturile mâinilor au creat faima
italienilor de popor pasional.
Modul în care americanii îsi încruciseaza picioarele
(relaxat, miscari largi, fara nici o retinere) difera de cel al
europenilor (controlat, atent la pozitia finala); cel al barbatilor
difera de cel al femeilor. Un american va pune picioarele pe masa
daca aceasta înseamna o pozitie comoda sau daca vrea sa
demonstreze controlul asupra situatiei. La noi oamenii tind sa fie
destul de constienti de modul în care fac acest gest si îl asociaza în
moduri diferite cu formalitatea, competitia, tensiunea. Bâtâitul
picioarelor denota plictiseala, nerabdare sau stres.

EXPRESIA FETEI

Comunicarea prin expresia fetei include mimica


(încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încretirea nasului, tuguierea
buzelor etc.) zâmbetul (prin caracteristici si momentul folosirii) si

47
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

privirea (contactul sau evitarea privirii, expresia privirii, directia


privirii etc.).
Fata este cea mai expresiva parte a corpului si expresia
acesteia constituie un mijloc de exprimare inestimabil. În mod
normal, ochii si partea de jos a fetei sunt privite cel mai intens în
timpul comunicarii. Se considera, de exemplu, ca într-o conversatie
cu o femeie, ceea ce exprima ochii este mult mai important decât
ceea ce exprima cuvintele.
1. Mimica – este acea parte a fetei noastre care comunica:
fruntea încruntata semnifica preocupare, mânie, frustrare;
sprâncenele ridicate cu ochii deschisi – mirare, surpriza;
nas încretit – neplacere; narile marite – mânie sau, în alt
context, excitare senzuala; buze strânse – nesiguranta,
ezitare, ascunderea unor informatii.
2. Zâmbetul – este un gest foarte complex, capabil sa
exprime o gama larga de informatii, de la placere,
bucurie, satisfactie, la promisiune, cinism, jena.
Interpretarea sensului zâmbetului variaza însa de la
cultura la cultura (sau chiar subcultura), fiind strâns
corelata cu presupunerile specifice care se fac în legatura
cu relatiile inerumane în cadrul acelei culturi.
3. Privirea. Se presupune ca ochii sunt „oglinda sufletului”.
Modul în care privim si suntem priviti are legatura cu
nevoile noastre de aprobare, acceptare, încredere si
prietenie.

Chiar si a privi sau a nu privi pe cineva are un înteles.


Privind pe cineva confirmam ca îi recunoastem prezenta, ca exista
pentru noi; interceptarea privirii cuiva înseamna dorinta de a
comunica. O privire directa poate însemna onestitate si intimitate,
dar în anumite situatii comunica amenintare. În general, o privire
insistenta si continua deranjeaza.
Realizarea contactului intermitent si scurt al privirilor
indica lipsa de prietenie. Miscarea ochilor în sus exprima

48
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

încrederea de a ne aminti ceva; în jos – tristete, modestie, timiditate


sau ascunderea unor emotii. Privirea într-o parte, sau a nu privi pe
cineva poate denota lipsa de interes, raceala. Evitarea privirii
înseamna ascunderea sentimentelor, lipsa de confort sau vinovatie.
Pupilele dilatate indica emotii puternice. Pupilele se largesc,
în general, la vederea a ceva placut, fata de care avem o atitudine
de sinceritate. Pupilele se micsoreaza ca manifestare a
nesinceritatii, neplacerii. Clipirea frecventa denota anxietate.
Dupa Mark Knopp, functiile mai importante ale
comunicarii vizuale sunt în numar de patru:
a) cererea de informatie; privirea joaca un rol determinant
în realizarea feed-back-ului, ea constituind principalul
mijloc de reglare a interactiunii.
b) semnalul dat altor persoane ca pot vorbi; într-o
comunicare de grup, selectarea vorbitorului urmator
poate fi facuta pe cai lingvistice, sau prin orientarea
deictica a privirii.
c) indicarea naturii relatiei; orientarea si durata privirii nu
se asociaza numai cu interesul sau cu ostilitatea , ea poate
semnala si existenta unui raport social de un tip anume.
d) compensarea distantei fizice; interceptarea privirii cuiva
aflat la distanta, într-un loc aglomerat, ne face sa ne
simtim mai apropiati de el, chiar daca, practic, ramânem
departe unul de altul. În paralel cu proxemica spatiala,
privirea instaureaza o proxemica vizuala, ce poate intra
în contradictie cu cea dintâi.
De natura relatiei depinde si amplasamentul punctului catre
care ne atintim privirea. Într-o convorbire oficiala se vizeaza, în cea
mai mare parte a timpului, un loc situat în mijlocul fruntii
interlocutorului. O conversatie amicala coboara punctul ochit
undeva între ochi si gura, pentru ca un grad mai mare de intimitate
sa îl aduca mai jos, într-o regiune situata între barbie si zona
coapselor.

49
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

POSTURA CORPULUI

Postura/pozitia comunica în primul rând statutul social pe


care indivizii îl au, cred ca îl au, sau vor sa îl aiba. Sub acest aspect,
constituie un mod în care oamenii se raporteaza unii fata de altii
atunci când sunt împreuna. Urmarile posturii corpului ne dau
informatii si despre atitudine, emotii, grad de curtoazie, caldura
sufleteasca.
O persoana dominanta tinde sa tina capul înclinat în sus, iar
cea supusa în jos. În general, aplecarea corpului în fata semnifica
interesul fata de interlocutor, dar uneori si neliniste si preocupare.
Pozitia relaxata, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detasare,
plictiseala sau autoîncredere excesiva si aparare la cei care
considera ca au statut superior interlocutorului.
Posturile pe care le au oamenii, corelate cu relatia dintre ei
atunci când sunt împreuna se pot clasifica în trei categorii:
1. de includere/neincludere, postura prin care se defineste
spatiul disponibil activitatii de comunicare si se limiteaza
accesul în cadrul grupului. De exemplu, membrii
grupului pot forma un cerc, pot sa se întoarca/aplece spre
centru, sa -si întinda un brat sau picior peste intervalul
ramas liber, indicând prin toate acestea ca accesul la grup
este limitat.
2. de orientare corporala – se refera la faptul ca doi oameni
pot alege sa se aseze fata -n fata (vis-avis) sau alaturi
(paralel). Prima situatie comunica predispozitia pentru
conversatie, iar a doua – neutralitate.
3. de congruenta/necongruenta, postura care comunica
intensitatea cu care o perosoana este implicata în ceea ce
spune sau face interlocutorul. Participarea intensa
conduce la postura congruenta (similara cu a
interlocutorului); schimbarea posturii interlocutorului
declanseaza în acest caz schimbarea posturii celui
puternic implicat în comunicare. În cazul în care exista

50
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

între comunicatori divergente de statut, de puncte de


vedere sau opinii, apar posturile necongruente: persoana
nu priveste spre interlocutor, nu interactioneaza sub nici
o forma.
Sunt pozitii foarte importante în actul didactic, ce trebuie
cunoscute în primul rând de catre profesori.

PREZENTA PERSONALA

Prezenta personala comunica, de exemplu, prin intermediul


formei corpului, a îmbracamintei, a mirosului (parfum, miros
specific), a bijuteriilor si a altor accesorii vestimentare,
starea/conditia individului.
Avem în cultura noastra anumite atitudini privind legatura
dintre forma corpului, aspectul exterior si personalitate. Distingem
trei tipuri de fizicuri:
1 - ectomorf (fragil, subtire si înalt);
2 - endomorf (gras, rotund, scurt);
3 - mezomorf (musculos, atletic, înalt).

Datorita conditiilor sociale am „învatat” ce sa ne „asteptam”


de la oamenii apartinând diferitelor categorii. Astfel, tindem sa-i
percepem pe ectomorfi ca fiind tineri, ambitiosi, suspiciosi,
tensionati, nervosi si mai putin masculini; pe endomorfi îi
percepem ca fiind batrâniciosi, demodati, mai putini rezistenti fizic,
vorbareti, buni la suflet, agreabili, de încredere, prietenosi,
dependenti de altii; pe mezomorfi îi percepem ca fiind încapatânati,
puternici, aventurosi, maturi în comportare; în masura în care este
rezultatul unei alegeri personale, oglindeste personalitatea
individului, este un fel de extensie a eului si, în acest context,
comunica informatii despre aceasta. Ea poate afecta chiar
comportamentul nostru general sau al celor din jur. Îmbracamintea
se poate folosi pentru a crea un rol.

51
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Îmbracamintea si accesoriile pot marca statutul social real


sau pretins. De exemplu, femeile care acced la o functie
manageriala înalta vor tinde sa se îmbrace într-un mod particular
(costum sobru din doua piese), purtând accesorii similare celor
barbatesti (servieta diplomat).
Îmbracamintea non-conformista comunica faptul ca
purtatorul este un original, razvratit social, posibil creator de
probleme sau artist. Pentru situatiile didactice este apreciata
îmbracamintea decenta.
În final, dupa ce a fost caracterizat fiecare tip de limbaj în
parte, este bine sa cunoastem anumite aspecte ale limbajului non-
verbal de care trebuie sa tinem cont în interpretarea lui:
• pentru a evita interpretarea gresita a unui element de
limbaj non-verbal este bine sa-l interpretam în contextul
tuturor celorlalte elemente verbale si non-verbale
• caracteristicile de personalitate individuale, de educatie,
experienta de viata etc., sunt elemente care trebuie luate
în considerare în interpretarea corecta a limbajelor non-
verbale
• modul de folosire si interpretare a limbajelor non-verbale
difera sub multe as pecte: de la cultura la cultura, de la
individ la individ, de la profesie la profesie etc.

2.5 Concluzii

Ce idei – forta se desprind din cele prezentate pâna


acum?

1. Vorbim apelând la coardele vocale, dar comunicam cu


întregul corp pe care îl facem si mai expresiv cu ajutorul:
• relatiilor stabilite cu partenerul;
• îmbracamintii purtate;

52
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

• spatiului pe care-l controlamsi cu ajutorul distantei


la care ne plasam fata de auditoriu.
Asadar, comunicarea para si nonverbala, constituie canalul
predilect al comunicarii afective, atitudinale, contribuind la
stabilirea dimensiunilor relationale ale actului comunicational si
fiind esentiale în începerea, sustinerea si oprirea comunicarii.
Ajutati de para si nonverbal oamenii se comporta ca si cum
în permanenta ar avea de jucat un rol la scena deschisa, pentru care
asteapta aplauze sau recompense. La modelarea comunicarii
extraverbale sunt antrenati factori biologici (genetici si
constitutionali), psihologici (îndeosebi cei emotionali),
socioculturali (nivelurile de instruire, modele culturale),
socioprofesionali (modele socioprofesionale).
2. Într-o comunicare didactica – care este preponderent
verbala – comunicarea paraverbala si comunicarea
nonverbala nu vin în completare, ci formeaza un întreg
bine structurat, complex si convergent. Desi nu au
aceleasi regimuri si ritmuri de codare, transmitere si
decodare, lipsa uneia sau alteia saraceste si îngreuneaza
comunicarea, cu atât mai mult cu cât comunicarea
paraverbala si comunicarea nonverbala sunt de 4,5 ori
mai rapid decodificate (interpretare, înteles) decât
comunicarea verbala; de multe ori – mentionez –
comunicarea nonverbala este cea care da sens mesajului
(un gest, o clipire, o mimica etc.). De asemenea, un
mesaj informational caruia i se adauga – voit – latura
paraverbala, îsi schimba cu 180 grade semnificatia (un
accent, o pauza/tacere, o anumita inflexiune a vocii, un
anumit ritm – poate sa treaca mesajul de la seriozitate la
persiflare/interogare/amenintare/indiferenta/stupoare/
angoasa/etc.).
3. Trairile afective si atitudinile – indispensabile pentru
dimensiunea relationala a comunicarii – se transmit mult
mai usor si mai bine prin comunicare paraverbala si

53
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

comunicare nonverbala (55% prin comunicare


nonverbala; 38% comunicare paraverbala).
Exemplu: interziceti vorbitorului (profesor/scola r), gestica
si mimica atunci când transmite mesajul informational si întreaga
comunicare va suferi ca ritm, coerenta, intensitate, sugestivitate,
spectaculozitate si chiar releva nta.
Ø Daca profesorul doreste sa atraga atentia elevilor si
actioneaza la maniera: Atentie, va rog! – spus ca atare, monoton,
linear – nu obtine rezultate (elevii continua sa faca ceea ce faceau
pâna atunci).
Ø Daca spune, însa, Atentie, va rog! – cu un ton ridicat (nu
tipat), hotarât, ferm, sprâncene îmbinate, saltând pe vârfuri – atunci
cel putin pentru câteva secunde elevii tresar, se mobilizeaza, se uita
la profesor si se pregatesc sa retina/sa se conformeze .
4. Tot în comunicarea didactica, când avem de prezentat
continuturi implicite, comunicarea para si nonverbala
trebuie sa fie concordante pentru a sustine comunicarea
verbala si a-l ajuta pe scolar sa descopere si sa înteleaga
(exemplu: nu poti sa faci o afirmatie dura cu o voce
vesela, dar având o mina trista).
În acelasi timp, între: comunicarea verbala si comunicarea
paraverbala – pe de o parte, comunicarea verbala si comunicarea
nonverbala – pe de alta parte, pot apare discordante, în functie de
continutul mesajului si de intentia vorbitorului.
Exemplu: o ironie ca o lauda, dar pe un ton dispretuitor,
având o mimica zeflemista sau chiar dispretuitoare poate induce în
eroare interlocutorul, care nu mai stie ce sa creada.
Logic, ca sens, comportamentele paraverbale si nonverbale
– luate împreuna sunt concordante pentru ca presupun constie nta,
voluntarism si spontaneitate.
Cuplarea comunicarii verbale cu comunicarea paraverbala
si comunicarea nonverbala, interactiunea si interconditionarea
acestora dau acuratete comunicarii umane, respectiv dau
autenticitate si integritate, ale caror beneficii sunt multiple.

54
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

Acuratetea comunicarii implica întregul „EU” în comunicare: si


mintea, si trupul, si spiritul si inima (sufletul) (si biologicul, si
psihologicul, si socialul si culturalul); si constientul si
subconstientul; si gândirea rationala, si adâncurile sufletului.
Acuratetea comunicarii presupune ca ceea ce a fost spus
„curge” de la vorbitor ca sincer si complet, iar ceea ce e auzit de
ascultator e primit în întregime.
Acuratetea comunicarii = echilibrul între minte, intelect
(spirit) si inima. Acuratetea comunicarii genereaza si sustine
autodesavârsirea.
Între cele trei tipuri de comunicare, cu comportamentele
corespunzatoare, se instituie relatii temporare si de sens.
Simultaneitatea este obligatorie în cazul celei verbale si
paraverbale, în timp ce comportamentul nonverbal poate fi
simultan, anticipativ sau succesiv. De aceea Bourdieu a tinut cont
în calcularea eficientei actului de comunicare educativa atât de
caracteristicile schemei de comunicare, cât si de faptul ca la un
moment dat sau chiar pe întreaga perioada a comunicarii, aceasta
poate deveni lateralizata daca sensul sau este unidimensionat si
unidirectionat, de la emitator la receptor, când receptorul nu devine
niciodata emitator si deci actul comunicarii nu e o interactiune
autentica pentru ca nu exista feed-back.

& Rezumat
Comunicarea didactica este prin specificul sau o forma de
comunicare preponderent verbala, care reflecta calitatile celor doi
parteneri (profesor si elevi), precum si calitatile curriculei scolare.
În acelasi timp, comunicarea didactica depinde si de ansamblul
componentelor para si nonverbale, care vin sa sustina interactiunea
formativa dintre profesorul-emitator traditional si scolarul-receptor,
interactiune care vizeaza planurile : cognitiv, afectiv, caracterial,
motivational.

55
Forme ale comunicarii didactice si comportamentale adecvate

B Cuvinte cheie
Ø comunicare verbala, paraverbala, nonverbala
Ø limbajul corpului, mimica gestica
Ø comportamente comunicationale
Ø acuratetea comunicarii.

Teme de reflectie si sarcini de munca independenta

1. Urmariti cu atentie conversatii ale colegilor, care va sunt


accesibile, si încercati sa deduceti ponderea fiecarui tip
de comunicare.
2. Realizati în fiecare zi un exercitiu personal de
comunicare verbala, pentru a va îmbunatati abilitatile de
comunicator.
3. Identificati un repertoriu de gesturi care sa corespunda
tipologiei prezentate.

Referinte bibliografice

Dinu, M. Comunicarea , Editura Algos, Bucuresti, 2000


Cucos, C. Psihopedagogie, Editura Polirom, Iasi, 1998
(coord.)
Leroy, G. Dialogul în educatie , Editura Didactica
si P edagogica , Bucuresti 1974
Paun, E. Socio pedagogie scolara, Editura Didactica
si P edagogica , Bucuresti,1982
Soitu, L. Pedagia comunicarii, Editura Didactica
si P edagogica, Bucuresti, 1995

56
Retroactiuni ale comunicarii didactice

RETROACTIUNI
ALE COMUNICARII DIDACTICE

3.1 Delimitari conceptuale; specificitati


ale feed-back -ului comunicational

Datorita caracterului sau instrumental – operational,


comunicarea didactica presupune si retroactiunea, respectiv drumul
invers de la EFECTE la CAUZE, de la REZULATE spre
PLANURILE INITIALE.
Rolul retroactiunii consta în echilibrarea si eficientizarea
structurilor comunicarii didactice, precum si adaptarea la conditiile
concrete de desfasurare.
Cea mai cunoscuta modalitate de retroactiune didactica este
feed-back-ul, care consta în inversarea rolurilor, efectele devenind
cauze pentru actiunile educative care urmeaza. Astfel se asigura
continuitatea învatarii. El intra în actiune numai dupa atingerea
obiectivelor, efectele devenind cauze ale unei noi emisiuni
didactic e. Gaston Mialaret (Pedagogie generala, 1997) defineste
feed-back-ul drept reglare a cauzei prin efectul obtinut. Iar
profesorul Ion Cerghit apreciaza ca feed-back-ul (conexiune
inversa) trebuie considerat o interactiune circulara între subiect si
actiunea sa (exemplu: elev si învatare, profesor si predare). Este
foarte importanta si utila cunoasterea rezultatelor activitatii
didactice; depinde de momentul si locul în care cel care învata sau
cel care preda primesc informatiile corective.

57
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Feed-back -ul poate fi privit si ca o comunicare despre


comunicare si învatare (ceea ce Bathson numeste metacomunicare),
mesajul circulând dinspre receptor spre emitator si furnizând
informatii utile despre preluarea si învatarea cunostintelor emise de
catre profesor si asimilate de catre elev, precum si informatii utile
cu privire la reglarea activitatii dominante (cea de transmitere a
cunostintelor).
Feed-back-ul are o fenomenalitate/procesualitate cu totul
specifica. În actiunile curente, feed-back-ul devine o realitate
reflexa si fireasca, încât nu mai este sesizat si constientizat decât
atunci când lipseste.
În schimb, în pedagogie, conexiunea inversa (feed-back)
exprima în esenta legatura prin care sunt corelate si se
interconditioneaza continuu si dinamic cele doua laturi
fundamentale ale procesului de învatamânt – predare si învatare –
incluzând si toate celelalte componente ale procesului de instruire,
pe care le angajeaza afectiv si efectiv: scolar, profesor, obiective,
continuturi, strategii de actiune didactica, modalitati de evaluare.
Asadar, pe plan larg, feed-back-ul are o maxima cuprindere si
generalitate în virtutea careia se organizeaza si se reorganizeaza
întregul proces de învatamânt pe cadrul si coordonatele sistemului
national de învatamânt, asigurând, în acelasi timp, si evaluarea
sociala si economica a învatamântului, precum si impactul sau
cultural. Tot în baza feed-back-ului educational autorii de manuale
aplica principiul accesibilitatii si respectarii particularitatilor
individuale si de vârsta.
În plan functional,putem sesiza si un alt nivel de
manifestare al feed-back-ului în plan didactic, respectiv cel al unui
feed-back aferent unitatii de învatare sau al unei secvente didactice,
coborând astfel pâna la situatia instructionala minima. Un
asemene a feed-back este puternic situationalizat, prin excelenta
contextualizat, devenind aproape imediat consecutiv, si mult mai
palpabil (observabil si masurabil). Experienta personala a cadrului
didactic are un mare rol în acest sens, acesta putând sa extraga din

58
Retroactiuni ale comunicarii didactice

situatiile scolare frecvent întâlnite o serie de repere simptomatice


aferente conduitei de feed-back instantaneu al scolarilor; practic, se
poate vorbi de antrenament sau chiar fler retroactional al
profesorului, aspirând la a sesiza corect si a utiliza oportun si plenar
feed-back-ul.

3.2 Rolul si functiile feed-back-ului comunicational

În general, feed-back-ului i se atribuie un triplu rol:


• cel de comanda sau dirijare continua a procesului
paideutic;
• cel de control a actiunii în derulare
• cel de ameliorare a actului didactic, respectiv schimbari
directe la nivel de mod de desfasurare si rezultat al
actiunii.

Acest triplu rol, transpus în planul comunicarii orale de tip


scolar, se concretizeaza în:
Ø provocarea scolarilor de catre profesor pentru a se
manifesta, a reactiona, a da replica (profesorul
formuleaza solicitari de tip scolar, avanseaza situatii –
problema, pune întrebari etc.);
Ø interventia profesorului, pe parcursul lectiei, pentru a
corecta raspunsurile scolarilor, încercând sa-l faca pe
scolar sa înteleaga cât si unde a gresit si care-i raspunsul
corect;
Ø aprecierea raspunsului scolarului, prin raportare imediata
la raspunsul standard.

La modul detaliat, feed-back-ul îndeplineste o serie de


functii care au efecte specifice în planul comunicarii didactice,
unele din aceste functii vizeaza actiunile profesorului, altele se

59
Retroactiuni ale comunicarii didactice

refera la scolari, iar altele (cele mai multe) vizeaza simultan pe


profesori si scolari. Aceste functii sunt:
1. functia de confirmare /întarire imediata a rezultatelor
pozitive si de intensificare a învatarii;
2. functia de semnalare, identificare si depasire a unor
dificultati obiective (logice) sau subiective (psihologice);
3. functia de diagnoza, în scopul evaluarii care urmeaza;
4. functia de depistare si corectare a erorilor curente, pentru
a le evita pe cele cumulative;
5. functia de prevenire a greselilor, procedând la remaniere
actionala;
6. functie stimulatorie, de întarire a motivatiei învatarii.

Exercitarea acestor functii poate ridica relatia instrumental


– comunicativa din cla sa pâna la nivelul (dezirabil) al comunicarii
instructiv – educative, pe fondul careia se va forma si dezvolta
personalitatea scolarului. Un profesor deschis si receptiv, marcat de
autoperfectionism si interesat profesional sigur îsi va problematiza
continuu propria activitate si stil de munca prin întrebari de genul:
ü Care este obiectiv ul meu? Spre ce tind?
ü Ce vreau si pot sa fac pentru ca scolarul sa-si însuseasca
materia într-o maniera accesibila si decisiva, astfel încât
sa se dezvolte normal?
ü Ce sarcina pot eu sa propun pentru ca scolarul sa se
mobilizeze si sa depaseasca obstacolele?
ü Ce resurse trebuie sa pun la dispozitia sa?
ü Etc.

Punând astfel problema, profesorul promoveaza în propria


conduita o deschidere pro-feed-back în comunicarea didactica,
interactionând cu scolarul. Aceasta pentru ca în comunicarea
scolara, educatul se directioneaza clar, voluntar sau involuntar, spre
o singura persoana – profesorul -, în timp ce acestuia din urma i se
pretinde sa se relationeze cu întreaga clasa, însasi lectia (ca forma

60
Retroactiuni ale comunicarii didactice

de prezentare frontala a unui anumit continut) reclamând acest


lucru. Asadar, din aceasta perspectiva feed-back-ul este instantaneu
si continuu.

3.3 Sensurile feed-back-urilor în actiunea didactica

În conditiile comunicarii didactice, specifica pentru receptor


este activitatea de învatare sistematica, fapt ce sporeste importanta
feed-back-ului. Daca luam în calcul activitatea reglata putem vorbi
în mediul educational institutionalizat – de doua tipuri de feed-
back: feed-back-ul mesajului (F.B.I) si feed-back-ul învatarii
(F.B.II). cele doua tipuri au urmatoarele semnificatii
1. Feed-back I este un raspuns semnal emis de receptor
(elev) emitatorului (profesorului); el aduce informatii cu
privire la modul cum a fost receptat mesajul, cât de
corect si rapid a fost decodificat (prelucrat de elev
potrivit experientei personale de învatare). Este feed-
back -ul mesajului. Vizeaza atentia clasei, calitatea
predarii, deoarece este efectul produs de lansarea
mesajului catre receptor. Se concretizeaza în manifestari
specifice ale acestuia, fiind un semna l pentru profesorul
emitator.

2. Feed-back II este raspunsul emitatorului la


semnalele/reactiile (ale învatarii) receptorului; vizeaza
comunicarea prin învatare sistematica, precum si reglarea
activitatii. Exemplu: nota, comentarea raspunsului,
reactia la tema propusa. Este feed -back -ul învatarii,
respectiv reactia profesorului fata de reactia sau prestatia
receptorului ca urmare a primirii mesajului.

61
Retroactiuni ale comunicarii didactice

În activitatea didactica:
a) Emitatorul este atât sursa de informatii (Ei) cât si
educator (Ee), adica o persoana specializata care doreste
ca prin transferul de informatii sa produca o transformare
în personalitatea receptorului (elev):
- fie la nivelul cunoasterii teoretice (la al lui “a sti”);
- fie la nivelul actiunii concrete (la al lui “a face”);
- fie la nivelul laturii volitionale a personalitatii (la
nivelul lui “a vrea”, al motivatiei învatarii).

b) Receptorul – ca beneficiar al mesajului educational este


atât receptor de informatii (Ri), sustinut prin feed-back-
ul raspuns final, cât si o persoana pasibila de
transformare, educabila (Re) în urma unui proces de
învatare. La acest nivel intervine feed-back-ul, raspunsul
emitatorului la semnal, care orienteaza actul de învatare
în directia producerii de transformari.
Sch ematic, din perspectiva feed -back -urilor, comunicarea
didactica se reprezinta astfel:

Feed-back care regleaza mesajul (F.b.I)

Emisiune -
Ei informatie Ri

Ee Actiune- Re
raspuns

Feed-back care regleaza învatarea (Fb.II)


Sursa: Paun Emil – Psihopedagogie, Polirom, 1998, p.238

62
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Observam ca simultan sau succesiv, emitatorul si receptorul


primesc, prin cele doua feed -back -uri, date cu privire la:
1. cerintele emitatorului
2. personalitatea receptorului
3. obstacolele comunicarii si/sau învatarii (blocaje)
4. gradul de adecvare al mesajului sau al învatarii la
specificul interlocutorului
5. nivelul si profunzimea/superficialitatea relatiei
interpersonale stabilite între cei implicati în actul didactic
6. eficienta/ineficienta comunicarii/învatarii etc.

Asadar, feed -back -u l, acest semnal – reactie venita dupa


încheie rea unei activitati didactice, este indispensabil educatiei
scolare, deoarece confirma/infirma eficacitatea predarii-învatarii
scolare. Atentie! în practica didactica exista însa si pericolul
deturnarii semnificatiilor reale ale feed-back-ului sub presiunea
subiectivitatii. Pot apare – la profesori si elevi – manifestari de
aparare în fata unor adevaruri suparatoare (explicatii
antejustificative).
Exemplu: neatentia generalizata a clasei de elevi poate fi
interpretata de profesor ca semn de oboseala, când de fapt este
vorba de o reactie fireasca la neîntelegerea celor predate.

Sau: elevul poate interpreta o nota mica ca semn al


ghinionului/hazardului, când de fapt este consecinta neînvatarii sau
a învatarii insuficiente si netemeinice.

Concluzie: ambii parteneri sa ia act de ceea ce evidentiaza


feed-back-ul si sa analizeze calitatea propriei activitati. Capacitatea
de a recepta feed-back-urile clasei, de a le decodifica corect si a
reface oferta didactica este un atu a celui competent, care doreste sa
fie în timpul lectiei alaturi de elevi si materia pe care o preda.

63
Retroactiuni ale comunicarii didactice

3.4 Taxonomia feed -back-ului

Literatura de specialitate este generoasa în a semnala si


chiar prezenta o serie întreaga de forme sub care se poate manifesta
feed-back -ul. Nu exista însa, în literatura româneasca a temei, o
sinteza asupra acestora, de aici tentativa de a o schita în paginile
urmatoare. Pe lânga temeiul teoretic, un tablou sinoptic al tipurilor
de fb este util oricarui profesionist al scolii pentru a-l sensibiliza
asupra complexitatii si diversitatii actului comunicativ în care este
implicat.

Nr. Crt. Criteriul Forme ale fed- Exemple


back-ului
feed-back I Feed- back II
(R E) (E R)
1 Activitatea a). feed- back I (al atentia clasei,
reglata mesajului) calitatea
raspunsurilor

b).feed- back II (al nota, comentarea


învatarii) raspunsului, reactia
la tema etc.
2 Nivelul feed- a).feed–back lectia prin TV, radio Extemporalul
back-ului neadus, nota
necomunicata

b).feed- back indici ai Nota în sine


insuficient neîntelegerii, fara
(incomplet, detalii despre cauze
partial)

c).feed-back Indici edificatori Evaluarea (nota)


optim (complet, asupra cauzelor explicata
homeostatic ) reactiei copiilor

d).feed- back Reluarea aceleiasi Abundenta


redundant informatii, exces pe penalizarilor sau
aceeasi tema încurajarilor;
pentru aceeasi
realizare: nota,
lauda, premiere,
popularizare etc.

64
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Nr. Crt. Criteriul Forme ale fed- Exemple


back-ului
feed-back I Feed- back II
(R E) (E R)
3. calea urmata a).feed-back Reactia spontana a Nota, lauda,
de feed-back direct clasei blamul primite
personal

b).feed- back Interventia unui Informatia ocolita


indirect intermediar care ajunge la elev
(diriginte, parinte, prin: coleg,
situatie) parinte, diriginte,
carte etc.
4 Momentul a).feed-back Reactia clasei în Asistenta pe
aparitiei feed- concomitent timpul predarii lectiei moment în
back-ului realizarea
sarcinilor de
învatare
b).feed- back Raspunsurile la Corectarea temei,
ulterior ascultarea curenta examenul,
sau recapitulativa, concursul
comentariile peste
ani
5 Raportul cu a).feed-back Confirmarea Note pe merit
continuturile consistent interesului la predare
anterioare (ale (confirmativ) prin raspunsurile
mesajului, bune de a doua zi
învatarii sau
altor feed-
b).feed- back Reactie pozitiva la Evaluarea gresita,
back-uri) inconsistent predare, raspunsuri inconsecventa în
(incongruent slabe a doua zi cerinte
infirmativ)

6 Modalita tea a).feed-back Interventii de genul Comentarii,


de codificare verbal (orb) “Mai tare!” întrebari,
“Repetati!” exprimarea
“N-am înteles! atitudinii

b).feed- back Intonatie, accent, pauza semnificativa


paraverbal (orb)

c).feed-back Mimica, gestica, privire, miscarea clasei


nonverbal (mut)

d).feed- back mixt Combinari între a), b) si c)

65
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Nr. Crt. Criteriul Forme ale fed- Exemple


back-ului
feed-back I Feed- back II
(R E) (E R)
7 Sursa feed- a).feed-back Unul sau altul dintre Profesorul cartea,
back-ului individual elevi un coleg

b).feed- back Clasa prin sincronia Reactia clasei la


colectiv interactionala activitatea elevului
8 Semnificatia a).feed-back Confirmarea, Încurajarea, lauda,
feed- back- ului pozitiv (+) sincronia nota buna
pentru (confirma reusita / interactionala
beneficiari întelegerea)
(E/R)

b).fe ed- back Lipsa sincroniei, Blamul,


negativ (-) neatentia admonestarea,
(semnalizea za nota slaba
esecul)

c).feed-back “alb” Reactii neclasificabile din cauza “opacitatii”


lor, gen “fata de poker”

9 continut a).feed-back Indiferent de forma (verbal, nonverbal) el


limitat “spune” doar “da/nu”

b).feed- back liber Orice informatie necesara lamuririi


profesorului sau elevului

Sursa: Luminita Iacob –în Psihopedagogie, Polirom, 1998, p.239 -241

Toate tipurile de feed-back comunicational sunt mai mult


sau mai putin profitabile, completându-se reciproc în furnizarea de
informatii corecte despre derularea actiunii în general, despre
succesul sau esecul ei. Evident, informatiile aduse de feed-back
sunt utile pentru cei care doresc sa creeze situatii de învatare
autentica pentru altii.

66
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Aceasta taxonomie de lucru este perfectibila si necesita


unele observatii. Astfel:
1. Cercetarea si teoria pedagogica au abordat si tratat relativ
discriminatoriu diversele tipuri de feed-back, cele mai
ignorate fiind feed-back-urile directe – indirecte,
individuale – colective;

2. Apreciate din perspectiva utilitatii si eficientei lor


pedagogice, tipurile de feed-back au statute valorice
diferite. Spre exemplu: fb.I si fb.II; fb. orb – fb. mut – fb.
mixt, au statute sensibil egale; fb concomitent – fb.
ulterior, sunt diametral opuse; altele au statute valorice
inegale: fb.pozitiv – este apreciat, în timp ce fb.negativ
este de multe ori ignorat;

3. Unul si acelasi feed-back, indiferent cui se adreseaza


(profesor sau scolar) poate avea concomitent mai multe
atribute, care pot fi în concordanta unele cu altele
(sporind efectul retroactiunii), dar pot fi si discordante.
Spre exemplu, un fb.II (al învatarii) poate fi în acelasi
timp consistent (apreciez sau notez); mixt (verbal, para si
nonverbal); limitat (de genul da/nu); redundant (si laud
si încurajez si notez);

4. Poate apare pericolul de a deturna feed-back-urile de la


sensurile lor reale, sub presiunea subiectivitatii si a lipsei
de experienta didactica. Profesorul sau scolarul pot
formula scuze sau justificari nerealiste pentru a se apara
în fata unor adevaruri deranjante. Exemple: neatentia
elevilor – interpretata gresit ca semn de oboseala sau
dova da de obraznicie, nu ca indice al neîntelegerii celor
predate (feed-back I gresit interpretat); elevul
interpreteaza un rezultat slab (nota mica) ca un ghinion,
nu ca si consecinta a neînvatarii (fb II neînteles).

67
Retroactiuni ale comunicarii didactice

În continuare, cu titlu de exemplu, prezentam succint doua


modalitati de manifestare a feed-back-ului, care apar în
comunicarea didactica si care, folosite corect, eficientizeaza
comunicarea. Este vorba despre lauda si critica.
Lauda si critica sunt doua modalitati de feed-back care apar
în comunicarea didactica. Folosita corect si în anumite conditii,
lauda este o cale eficienta de apreciere si încurajare a elevilor.
Prezentam în tabelul de mai jos conditiile de
eficienta/ineficienta ale acestei tehnici.

LAUDA este:

Eficienta daca: Ineficienta atunci când:


ü specifica particularitatile ü se restrânge la remarci
performantei pozitive globale
ü ofera elevilor informatii ü nu ofera informatii precise
detaliate despre competenta despre competenta si
lor si valoarea valoare
performantelor
ü stimuleaza elevii spre ü orienteaza spre compararea
performante si mai cu altii si spre competitie
valoroase neloiala
ü abordeaza performantele ü abordeaza realizarile
anterioare ale elevilor ca un colegilor ca un context
context pentru a le evidentia pentru a remarca
pe cele prezente performanta unui elev
ü atribuie succesul ü atribuie succesul unor
capacitatilor elevului si factori externi, ca: noroc,
eforturi investit de acesta în sarcini de lucru usoare, etc.
învatare

68
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Ce importanta credeti ca are lauda în relatia profesor -elev?

Comparativ cu lauda, critica este o practica mai raspândita


în scoala, dar mai putin placuta, în special pentru persoana criticata.
De aceea, profesorii trebuie sa tina cont de câteva
recomandari pentru ca aceasta sa fie eficienta:

♦ sa critice scolarul într-un loc privat si numai “fata în


fata”;
♦ sa se bazeze pe fapte reale , iar scolarului sa i se spuna
unde a gresit;
♦ sa i se explice de ce respectivul fapt constituie într-
adevar o problema;
♦ sa se formuleze sugestii în legatura cu posibilitatea
îmbunatatirii situatiei;
♦ sa se lase posibilitatea scolarului de a-si exprima
sentimentele si atitudinile, chiar daca nu sunt
concordante cu optica profesorului;
♦ sa se evite tonul ridicat, sarcasmul, etichetarile verbale
(care de multe roi jignesc).

3.5 Tehnici eficiente de feed-back comunicational

În decursul timpului s-au putut structura informatiile despre


tehnica si rolul feed-back-ului în comunicare. Cele mai des folosite
si eficiente tehnici de feed -back sunt:
1. Parafraza – a reda mesajul cuiva cu propriile cuvinte,
pentru a fi cât mai bine înteles si apreciat, spre deosebire
de citat, când textul respectiv este doar reprodus. Este o
traducere a semnalului utila atunci când dorim sa
clarificam pozitia pe care o sustinem într-o discutie, sau
când dorim sa clarificam o neîntelegere.

69
Retroactiuni ale comunicarii didactice

2. Întrebarea directa – este interogatia prin care se poate


raspunde laconic , scurt, concis, prin da sau nu.
Necesitatea unor astfel de întrebari este dovedita atunci
când se doreste obtinerea unor informatii scurte si
concise, când ne aflam în fata unui interlocutor laconic,
foarte zgârcit la vorba. Acest gen de întrebari nu trebuie
puse în cazul în care cel întrebat nu stie nimic, iar celalalt
stie totul.

3. Întrebarea indirecta – aceasta este întrebarea la care nu


se poate oferi un raspuns categoric (da sau nu),
necesitând o anume dezvoltare. Este folosita ori de câte
ori se încearca a determina pe cineva sa-si exprime sincer
o parere.

4. Întrebarea cu raspuns sugerat – acest gen de întrebari


contin deja o parere, intentia nedeclarata fiind aceea de
a-l influenta pe celalalt sa-si însuseasca acea opinie. Sunt
întrebari persuasive / întrebari tendentioase. Cu alte
cuvinte, se încearca conducerea discutiei în mod
deliberat spre a obtine de la interlocutor raspunsul dorit,
acest lucru realizându-se fara ca celalalt sa constientizeze
acest fapt. În cele mai multe cazuri, aceste întrebari au un
pronuntat caracter manipulator. Atunci când dorim sa
initiem o comunicare sincera este bine sa ne ferim de a
pune sau de a raspunde la astfel de întrebari.

5. Ascultarea activa – foarte importanta deoarece prin


modul în care ascultam punctul de vedere al
interlocutorului ne exprimam acordul sau dezacordul fata
de acesta. Un rol aparte în acest tip de feed-back îl are
comunicarea nonverbala (mimica, gestica). Cercetarile
lui Thomas Gordon au reliefat faptul ca o comunicare
poate sa se desfasoare optim doar în cazul în care fiecare

70
Retroactiuni ale comunicarii didactice

receptor îi dovedeste transmitatorului mesajului ca îl


accepta ca partener de discutie. Acceptarea partenerului
de dialog trebuie dovedita prin gesturi sau mesaje tipice.
Un individ nesigur interpreteaza automat lipsa unui
mesaj de acceptare ca pe unul de refuz, astfel încât pot
aparea divergente de pareri (tema va fi dezvoltata
ulteror).

Limbajul (verbal sau nonverbal) al neacceptarii se exprima


prin sentinte, critici, amenintari, dojeni, gesturi specifice etc.;
aceste semnale de neacceptare îi provoaca partenerului de dialog
teama, indispozitie, disconfort, pretext de interiorizare.

3.6 Feed-back-ul si relatia profesor – scolar

Evident ca nu se mai poate avea pretentia de a gestiona


toate aspectele relatiei profesor – scolar, dar perfectionarea
procesului de feed-back constituie conditia sine-quo-non în
sporirea gradului de certitudine, de neutralizare a diversilor factori
perturbatori si a elementelor de hazard, cu atât ma mult cu cât
intercomunicarea didactica produce modificari sensibile în
personalitatea scolarului. Aceste modificari sunt marcate
(evidentiate) de rezultatele scolarului:
♦ cognitive
♦ afective
♦ comportamentale

Astfel, rezultatele cognitive se materializeaza în: achizitii de


cunostinte, idei, metode si strategii rezolutive, modificari pe planul
opiniilor, conceptiilor si mentalitatilor, judecatilor, notiunilor
stiintifice si operatiilor intelectuale, întelegerea si exprimarea
continutului si semnificatiilor mesajelor informationale etc.

71
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Rezultatele afective – sunt evidentiate prin: acceptarea


impersonala a interventiilor mediului social, dezvoltarea unor
sentimente si pasiuni, schimbarea dinamicii starilor emotionale si
motivationale începând de la simple dispozitii, dorinti, interese si
afirmatii si pâna la atitudini, credinte, convingeri, în acelasi timp cu
schimbarea viziunii asupra nivelurilor de valorizare, diminuarea
starilor anxioase, frustrarea si cresterea sentimentului de satisfactie.
Rezultatele comportamentale – iau forma unor noi
modalitati si maniere/stiluri de învatare si raspuns, a unor conduite
verbale, nonverbale, de participare constienta si responsabila,
competenta si performanta, cooperanta a unor comportamente de
rol perfectionate. Sunt reactii specifice de raspuns, de implicare în
învatare, decizie, rezolvare etc.
Este cert ca obtinerea de performante scolare si profesionale
constituie ratiunea procesului de comunicare didactica, a
interactiunii profesor - scolar.
Mecanismul este complex si poate fi explicat mai ales cu
privire la natura calitatilor procesului de comunicare si a
variabilelor mediate care intervin (de natura para sau nonverbala).
Astfel, apelul la paraverbal: prin gestica, mimica, pantonimica,
proxemie dau o semnificatie distincta mesajelor, facilitând sau nu
receptia, decodificarea, întelegerea, prelucrarea, interpretarea,
creând un climat favorabil interrelationarii.
Este foarte important de retinut ca o data cu mesajul noi
transmitem – constient sau inconstient – trairi afective, stari
emotionale, atitudini care pot întari sau distorsiona comunicarea.
Din acest motiv, profesorul – ca initiator al procesului de
comunicare si ca lider comunicational – are nevoie în egala masura
si de competenta cognitiva, dar si de un stil pertinent de
comportament, de expresie mimica, gestuala, corporala, miscari
specifice pe care va încerca sa le induca si elevilor astfel încât
acestia sa beneficieze de un climat socio -afectiv pozitiv,
reconfortant , tonifiant.

72
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Interactiunile socio-educationale si comunicationale dintre


profesor si scolar poarta amprenta unor specificitati si diferente
legate de roluri si de statusuri, de atitudini si expectante, de nivel de
participare si motivare a participarii, de aptitudini care influenteaza
atât interactiunile interpersonale si procesul comunicarii, cât si
comportamentele si rezultatele ulterioare ale participantilor, cu atât
mai mult cu cât specificitatea nu trebuie sa blocheze comunicare, ci
trebuie sa o faca pertinenta si stimulatoare, interesanta, incitanta.
Daca profesorul nu coreleaza, însa, adecvat elementele
procesului de comunicare cu caracteristicile psihosociale si
situationale ignorând impactul lor asupra elevului, daca prin
supraevaluare ramâne robul unor prejudecati, unor stereotipuri
educationale sau a unor discriminari, atât procesul de comunicare,
învatare cât si personalitatea si comportamentul elevilor vor fi
negativ afectate. Se stie ca individul percepe selectiv din noianul de
influente si conditii conduita care considera ca -l poate caracteriza
sau favoriza în conformitate cu o anumita perceptie psihosociala a
acesteia, selectia fiind rezultatul unor trieri, interpretari, evaluari
care nu întotdeauna pot fi în concordanta cu realitatea.
Impresiile pozitive sau negative, dar mai ales prejudecatile,
stereotipurile, conduitele discriminatorii îsi gasesc explicatia în
procesele cognitive de percepere-evaluare-categorizare si au la
baza o adecvare sau inadecvare a cunoasterii, o simplificare,
distorsiune si eronare ce influenteaza negativ relatiile
interpersonale si pe cele intergrupale.
Formarea acestor prejudecati si stereotipuri implica
procesul de comunicare si actiunea de clasificare a persoanelor din
interiorul grupului pe baza atributelor comune, dar si ca proces
cognitiv de supra estimare a similaritatii trasaturilor personale din
interiorul grupului si exagerare a deosebirilor, caracteristicilor
membrilor unui grup. Tendinta generala este de a percepe si a
aprecia în mod omogen, pe toti la fel, când individul vine în contact
cu persoane sau grupuri externe (care nu fac parte din grupurile lor

73
Retroactiuni ale comunicarii didactice

de apartenenta în ciuda faptului ca este constient de diferentele


individuale dintre membrii grupului).
Aceste atitudini si conduite stereotipe ce au la baza cauze
obiective, situationale, corelate cu cauze subiective, individuale pot
avea rol foarte mare în cadrul primei întâlniri dinte profesori si
clasa, contribuind la formarea primei impresii corecte sau incorecte
despre caracteristicile lor individuale, în functie de care partenerii
îsi vor regla comportamentul verbal sau nonverbal, orientându-si
interactiunile si interventiile socioeducationale si implicându-se,
mai mult sau mai putin superficial sau responsabil, în cunoasterea
si evaluarea personala.
Relatia profesor-scolar poate fi considerata ca relatia dintre
adult si tânar sau un tip particular al relatiei dintre generatii,
profesorul incluzând, explicit sau implicit , în activitatea sa
didactica si o serie de aspecte mai mult sau mai putin exterioare
competentei sale didactice ca experienta anterior câstigata, grupuri
cu care se afla în contact, atitudini si modele relationale implicate
în relatia dintre generatii, dar care sunt specifice.
Profesorul devine în acest caz un fel de filtru al activitatii
educationale prin propria sa structura de personalitate si experienta,
ceea ce uneori este profitabil pentru elev, alteori nu, disonând cu
dorintele sau asteptarile acestuia, scopurile si structura sa
intelectuala, socio -afectiva, poate chiar nivelul constiintei sociale la
un moment dat.
Practic, profesorul are nevoi specifice si permanente de
feed-back de evaluare a calitatii informatiilor sale, a modului cum
se relationeaza cu scolarii, a eficientei interventiilor sale de reglaj,
sustinere, de echilibrare a structurilor de comunicare.
Si profesorul are nevoie de un feed-back de evaluare a
calitatii interventiei sale, a modului de relationare si cooperare cu
partenerul sau – elevul, a eficientei interventiilor sale de reglaj, de
sustinere, de echilibrare, de redundare a structurilor de comunicare.

74
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Concluzionând, nu putem avea pretentia unei gestionari


totale a complexului de actiuni si aspecte educative cu care ne
confruntam în spatiul scolar, dar perfectionarea procesului de feed-
back constituie conditia sine-qua -non în sporirea gradului de
certitudine, de determinare în munca didactica si de neutralizare a
elementelor de hazard si a diversilor factori perturbatori.

& Rezumat
În capitolul de fata, dedicat retroactiunilor comunicarii
didactice, ne -am pr opus sa abordam problematica feed-back-ului
comunicational ca actiune recurenta, propagata în sens invers,
deoarece reprezinta o modalitate activa si eficienta de adaptare a
demersurilor didactice la multitudinea de situatii concrete, precum
si la finalitatea educationala vizata.
Feed-back-ul, dupa cum deja am demonstrat, are menirea de
a echilibra structurile, de a armoniza si, eventual, compatibiliza
manifestarile interlocutorilor (profesori si scolari) astfel încât
comunicarea pedagogica sa fie fluenta si eficienta.
Am încercat, de asemenea, sa evidentiem impactul major pe
care retroactiunea didactica îl are pentru calitatea actului didactic.

B Cuvinte cheie
Ø retroactiune
Ø feed-back comunicational
Ø tehnica eficienta de feed-back
Ø taxonomia feed-back-ului
Ø ascultare activa

75
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Teme de reflectie si sarcini de munca independenta

1. Descrieti o situatie scolara în care a aparut un feed-back


II (al învatarii) care a întrunit concomitent urmatoarele
caracteristici: direct, individual, verbal, negativ,
inconsiste nt;
2. Analizati randamentul a cel putin trei forme ale feed-
back-ului;
3. Pe exemplul unei activitati didactice desfasurate în clasa,
ilustrati si explicati feed-back-ul optim (inclusiv
consecintele acestuia).

Referinte bibliografice

Cucos, C. Pedagogie, Polirom, Iasi, 1996

Cucos, C. (coord.) Psihopedagogie pentru examenele


si colectiv de definitivat si grade
didactice, Polirom, Iasi, 1998

Ionescu, M. Lectia între proiect si realizare,


editura. Dacia, Cluj-Napoca, 1982

Muchielli, R . Metode active în pedagogia


adultilor, Editura D idactica si Pedagogica,
Bucuresti, 1982

76
Retroactiuni ale comunicarii didactice

Neacsu, I. Instruire si învatare, Editura


Stiintifica, Bucuresti, 1990

Paun, E. Sociopedagie scolara , Editura Didactica


si P edagogica, Bucuresti, 1982

Soitu, L . Pedagogia comunicarii, E ditura Didactica


si P edagogica, Bucuresti, 1997

77
Comunicarea didactica în situatii de conflict

COMUNICAREA DIDACTICA
ÎN SITUATII DE CONFLICT

4.1 Definitie, caracterizare generala, etapizare

Comunicarea interpersonala realizata în diverse situatii


didactice are loc într-un mediu deosebit (mediul scolar) si într-un
context specific (scoala sau un spatiu adiacent acesteia). Acest
context poate bloca procesul de comunicare, ducând la esecul /
insuccesul acesteia. De aceea este important sa studiem factorii
care altereaza relatia profesor – scolar – scolar, inhibând procesul
comunicarii.
Pentru profesori, situatiile conflictuale constituie unele
dintre cele mai grele teste de abilitate si deontologie profesionala,
dat fiind ca o situatie conflictuala are implicatii atât asupra
canalelor de comunicare, cât si asupra mediului în care evolueaza
participantii.
Etimologic, conflict înseamna lovire reciproca, înfruntare
(conflictus = a se lovi unul pe altul). Este caracterizat drept o
“opozitie deschisa, o lupta între indivizi sau grupuri cu interese
divergente sau incompatibile, cu efecte distructive (de ce mai multe
ori) asupra interactiunii sociale”. Grafic, sfera de cuprindere a

78
Comunicarea didactica în situatii de conflict

termenului poate fi reprezentata astfel:

Ciocnire de
Neîntelegere Dezacord interese

Diferend
Cearta

CONFLICT
Discutie
Disputa (marcata de
violenta)

Înfruntare Confruntare Antagonism

Deoarece profesorul si scolarul – ca parteneri educationali –


dezvolta activitati comune bazate, în esenta, pe comunicare
didactica, este important de cunoscut si acceptat urmatoarele:
a) Conflictul este o realitate fireasca a vietii cotidiene,
inerenta în relatiile interumane (profesorul si scolarul au
experiente de viata diferite, perceptii ale realitatii
diferite, dispozitii diferite)

b) Conflictul poate fi tratat pe cai pozitive sau negative:


§ Abordat pozitiv , conflictul, de regula ideatic, poate
determina dezvoltarea personala, afirmarea
creativitatii, schimbarea sociala; este constructiv;

79
Comunicarea didactica în situatii de conflict

§ Abordat negativ, conflictul are rezultate distructive


asupra psihicului, fizicului, spiritului (tensiunea
nervoasa este mare, nemultumirile si reprosurile
sporesc); din aceasta perspectiva este respins
principiul acceptarii reciproce;

c) Într-un conflict, sentimentele sunt foarte importante


pentru ca nu pot fi controlate, (îndeosebi cele
neconstientizate, umorile, patimile, vanitatea etc.);

d) Întotdeauna, un conflict poate fi solutionat daca se


cunosc sursele, daca se respecta cele trei principii
strategice de rezolvare si daca se doreste efectiv
dezamorsarea si instalarea armoniei (printr-un
management corespunzator).

e) Conflictul din mediul scolar trebuie neaparat negociat,


încercând sa se ajunga la o solutie acceptabila pentru
ambele parti.

80
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Modelul de dezvoltare si stingere a unui conflict scolar


presupune cinci etape relativ distincte:

ETAPA MANIFESTARI
I. Dezacordul - aparitia diferentelor între membrii grupului scolar; cauzele
diferentelor pot fi legate de:
a) - interese personale
- opinii diferite
- actiuni orientate valoric diferit de grup
b) motive/pretexte minore în raport cu scopul general al
grupului scolar
c) interese de moment care daca ar fi constientizate nu ar
constitui baza dezacordului
II. Confruntarea - apar actiuni ce sustin opiniile, cerintele sau convingerile,
fiecarei parti;
- se exp lica pozitia partilor în grup;
- se accentueaza erorile din gândirea celorlalti;
Este momentul în care conflictul se poate stinge sau poate
continua cu aparitia justificarilor ce sustin diferentele.
Tensiunea creste, manifestarile emotionale iau locul celor
rationale.
III. Escaladarea - violenta verbala se transforma în violenta fizica sau
morala;
- situatia scapa de sub control, ceea ce face sa se atinga
punctul culminant al conflictului;
- se intensifica reprosurile si disputele, astfel fiind greu de
separat partile angajate în conflict;
- se trece la etapa autodefensiva – lipsa de încredere a unuia
în celalalt – si apare neîntelegerea si frustrarea, precum si
reciprocitatea negativa distructiva.
IV. De - începe negocierea (trecerea de la tensiune, irationalitate,
escaladarea spontaneitate, lipsa de logica la o discutare normala a
intereselor partilor aflate în conflict);
- se trece de la concluzii distributive pe subgrupuri la
concluzii integrative;
- apare momentul de construire a încrederii (promisiuni,
comunicare înt re parti, deschidere, respect reciproc)
V. Rezolvarea - intervine mediatorul , ca “a treia parte” neutra, impartiala
si obiectiva;
- este momentul negocierilor;
- conflictul se stinge

81
Comunicarea didactica în situatii de conflict

4.2 Conditionari ale comunicarii didactice


în situatii de conflict

Analiza oricarui conflict scolar releva faptul ca orice


situatie de comunicare afectata de o tensiune/conflict devine
automat dependenta de trei factori: - sursa (emitatorul)
- mesajul
- mediul si canalele
de comunicare

A. Sursa

Elementul determinant în actul comunicarii este emitatorul


(sursa) care în situatii de conflict scolar se manifesta plenar, iesind
în evidenta. Deoarece profesorul – emitator detine controlul asupra
actului de comunicare, se impune ca în situatii conflictuale sa
actioneze prompt, sa identifice în timp util sursele conflictului si sa
stabileasca strategia de dezamorsare a conflictului si normalizare a
climatului didactic.
Din acest punct de vedere, strategiile de comunicare pentru
care opteaza emitatorul sunt de doua feluri:
§ strategii de informare: profesorul – emitator doreste ca
elevul receptor, destinatar al mesajului, sa cunoasca si sa
înteleaga care sunt modalitatile de restabilire a relatiei. În
acelasi timp, profesorul se informeaza, apelând la
întrebari scurte, punctuale, cu privire la doleantele si
pretentiile elevului receptor. Sunt utilizate tactica falsei
oferte si cea a “feliei de salam” (tactica pasilor mici);
§ strategii de convingere, cu pronuntata tenta persuasiva,
care presupune rezolvarea pasnica a conflictului, fara
pierderi majore. Apelând la astfel de strategii, profesorul
doreste sa-l implice direct pe elev în rezolvarea
conflictului, convingându-l sa actioneze, sa se manifeste,

82
Comunicarea didactica în situatii de conflict

sa gaseasca solutii. Practic, elevului i se cere sa -si asume


responsabilitati concrete în atingerea obiectivelor
comune si pastrarea relatiei. Evident, profesorului i se
cere sa-si pastreze calmul, sa fie abil, sa fie convingator,
sa fie dispus sa ia act de imaginea pe care o are în fata
elevilor. Este deosebit de importanta credibil itatea
emitatorului în fata receptorului.

Pentru a-si asigura reusita în situatiile delicate de conflict,


emitatorul – sursa ar trebui sa întreprinda cel putin urmatoarele
actiuni:
ü sa informeze pe partener despre scopul demersului;
ü sa identifice rapid eventualele bariere de comunicare si
sa actioneze pentru îndepartarea lor;
ü sa raspunda oportun si sincer la întrebarile
receptorului/lor;
ü sa propuna solutii de rezolvare a conflictului si sa le
argumenteze;
ü daca se impune, sa propuna introducerea unui mediator;
ü sa asculte activ.

B. Mesajul

În situatiile deosebite de conflict, comunicarea profesor-


elev este într-o masura apreciabila dependenta de precizia si
acuratetea mesajului, care trebuie sa fie cuplat cu intentia
emitatorului si cu nivelul de perceptie al ascultatorului destinatar.
Mesajul are semnificatie si este complet numai în conditiile
în care este coroborat cu limbajul folosit, filtrele si perturbatiile din
comunicare, cu mediul si canalele de comunicare. În plus, pentru
mesaj mai sunt importante si:
• reactia receptorului fata de mesaj, reactie care de cele
mai multe ori este marcata de sensibilitate;
• autoritatea si credibilitatea emitatorului;

83
Comunicarea didactica în situatii de conflict

• situatiile controversate în care se pot plasa simultan sau


prin alternanta emitatorul si receptorul, situatii care pot
face loc compromisului.

Concluzionând, este foarte important ca înainte de a


transmite un mesaj sa ne întrebam ce ar putea sa însemne mesajul
pentru receptor si care ar fi reactia lui la acest mesaj.

C. Mediul si canalele de comunicare

În situatia de conflict, comunicarea este eficace daca


posibilitatile asigurate de canale sunt mai mari. Aceasta pentru ca
este nevoie ca receptorii sa cunoasca informatia si sa o poata
propaga mai departe, timpul alocat rezolvarii conflictului fiind
scurt si, de asemenea, se impun dezbateri, negocieri fiind necesar si
un feed-back imediat si apropiat.
În concluzie, comunicarea didactica de tip fata în fata sau
mediata electronic este conditionata de calitatea celor trei factori,
prezentati anterior.
Ca profesori, avem datoria de a-i ajuta pe elevi sa obtina o
imagine mai clara despre ei însisi si despre societate, avem datoria
de a transforma conflictele în sanse educative.
Conflictul este o componenta naturala a existentei noastre
de zi cu zi, a relatiilor noastre cu ceilalti; de aceea, de cele mai
multe ori nici nu ne gândim la el si nu îl studiem; daca nu îl mai
privim ca pe o forta negativa, distructiva, ci încercam sa explicam
natura sa si sa identificam cauzele si fortele angrenate, conflictul
poate deveni o sans a de maturizare. Dezvoltarea anumitor
compete nte specifice, atât pentru solutionarea conflictelor, dar mai
ales pentru a le face fata acestora, conduce la responsabilizarea
elevilor pentru actiunile lor, la constientizarea consecintelor pe care
le au actiu nile lor. Capacitatea de a aborda conflicte le într-un mod
constructiv contribuie la sanatatea mentala si individuala si are
efecte pozitive asupra societatii în general.

84
Comunicarea didactica în situatii de conflict

4.3 Sursele conflictelor scolare; factori de escaladare


si de diminuare a conflictelor scolare; abilitati
de rezolvare a conflictelor scolare

Conflictele sunt, în general, o realitate a vietii sociale si a


vietii personale. Ele izvorasc din urmatoarele surse:
1. Încalcarea nevoilor fundamentale ale omului:
libertatea, afirmarea, succesul (încalcarea lor genereaza
conflicte), cunoasterea, actiunea;
2. Valorile (morale, sociale, profesionale) diferite:
profesorul si scolarul apartin unor timpuri diferite; au
credinte diferite, gândesc diferit, raportându-se la valori
diferite, au culturi diferite ;
3. Perceptii diferite asupra realitatii: când oamenii vad
diferit un anumit lucru sau gândesc diferit despre el,
pot apare situatii conflictuale;
4. Interese diferite: determina preocupari diferite,
explicatii diferite;
5. Resurse limitate: gen spatii, logistica, timp,
disponibilitate – altereaza relatia profesor – elev;
6. Nevoi psihologice: respectul de sine, stabilitatea
intrapsihica (linistea interioara), buna întelegere,
afectiunea, fericirea. Alterarea acestor nevoi atrage
aparitia conflictelor interioare, care pot provoca
conflicte cu ceilalti actori educationali.
Dupa cum se observa, sursele conflictuale sunt limitate ca
numar, dar determina o varietate de conflicte (conflictul cu noi
însine, cu familia, cu prietenii, cu colegii, cu partenerul
educational).

85
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Factori de escaladare si de diminuare a conflictului

Conflictul poate fi angajat sau rezolvat în urmatoarele


conditii:

Un conflict va fi accentuat daca: Un conflict va fi diminuat daca:


1. Cealalta parte este considerata din 1. Persoanele implicate sunt de buna
start un inamic sau o persoana rea credinta, impartiale si capabile sa
(idei preconcepute) asculte activ.
2. Se implica – direct sau indirect – 2. Partile se concentreaza exclusiv
alte persoane (diriginte, director, asupra problemelor aflate în
alti profesori, alti elevi) (imixtiuni discutie si nu procedeaza la
inoportune) etichetari.
3. Una sau ambele persoane se simt 3. Se renunta la amenintari sau – daca
amenintate de cealalta parte (fara deja au fost prefazate – sunt la timp
posibilitate de reactie) (neîncredere retrase (eventual cu scuze)
reciproca)
4. Partile nu sunt interesate sa mentina 4. Persoanele implicate au cooperat
o relatie. Intereseaza doar propriul în trecut si vor sa continue relatia
interes si atingerea acestia
(dezinteres pentru relatie)
5. Problemele implicate în conflict 5. Interesele – desi diferite – sunt
sunt în mod exagerat notate ca vazute ca posibil de negociat în
extrem de importante mod amiabil
(neconcordant cu realitatea)
(perceptia falsa, incorecta a
realitatii)
6. Exista o lipsa de abilitati de 6. Persoanele implicate accepta
rezolvare a conflictului ajutor extern pentru rezolvarea
conflictului

Pentru a minimaliza efectele distructive ale situatiilor


conflictuale, se poate propune respectarea urmatoarelor principii:
Ø principiul 1 – Mentine comunicarea cu cei cu care pari
sa te afli în conflict (preferabil, încearca sa lamuresti
prompt lucrurile; nu amâna discutia).

86
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Ø principiul 2 – Abtine-te de la a discuta despre altii în


absenta lor (pentru a nu distorsiona r ealitatea).
Ø principiul 3- Daca sesizezi semne ale unui conflict,
încearca sa initiezi actiuni la care sa participe
(colaborând) persoanele implicate. Asa nimeni nu se va
mai simti atacat sau amenintat sau ignorat.
Ø principiul 4 – Încearca sa eviti toate fenomenele de tipul
“eu câstig – tu pierzi”. Se recomanda abordarea unei
dispute din toate perspectivele posibile, stiut fiind ca de
cele mai multe ori o echipa sau un individ se comporta
negativ numai daca se simte amenintat(a) sau atacat(a).
Scade motivatia, eficienta, se subrezeste relatia.
Ø principiul 5 – Asigura -te ca stii sa recunosti rezultatele
si nu flatarea sau linguseala.

Aceste principii au fost elaborate de Morris si Everard în


1996. Dupa Axelroad, principiile strategice de rezolvare a unui
conflict sunt urmatoarele (o alta abordare):
I. Nu fiti primul care nu coopereaza (care se
încapatâneaza sau da bir cu fugitii); fiti plini de
solicitudine, fiti draguti, amabili si afabili.

II. Aveti grija ca atât cooperarea, cât si abandonul sa fie în


raport de reciprocitate , respectiv:
1. Dati raspunsuri masurate (cumpatate) pentru a
asigura reciprocitatea.
2. Nu va lasati exploatat (în mod direct)
3. Nu fiti invidios, fiti iertator (conciliant, empatic).

III. Nu faceti pe desteptul. Nu complicati si nu


simplificati inutil problemele, pentru ca nu veti rezolva
nimic.

87
Comunicarea didactica în situatii de conflict

În general în comunicare, dar îndeosebi în comunicarea


pedagogica, este importanta deschiderea ambelor parti angajate în
conflict fata de rezolvarea rationala a tensiunilor create. Practic,
sunt necesare o serie de abilitati cum ar fi:
1. abilitatea de a te confrunta, de a spune “nu” atunci când
apare o diferenta de opinie. Trebuie ca îndeosebi
profesorul sa manifeste deschidere fata de rezolvarea
problemelor;
2. abilitatea de a asculta, a observa si a accepta emotiile si
sentimentele interlocutorilor cu care se vine în contact;
3. abilitatea de a prezenta ideile, emotiile si sentimentele
cât mai clar, concis, calm si onest;
4. abilitatea de a evalua problema/situatia creata sub toate
aspectele si dintr-o perspectiva cât mai larga.
5. abilitatea de a articula scopurile comune cu obiectivele
personale, pentru a depasi momentul critic si pentru a
pastra relatia.

Modelul personal este cel care conteaza în relatia cu un


grup. Dobândind si promovând abilitati de rezolvare a conflictelor
putem contribui la restabilirea relatiei cu ceilalti. Important este sa
ajungem la concluzia ca orice situatie conflictuala poate fi depasita
numai prin efortul comun a partilor angajate, fiecareia revenindu-i
responsabilitati precise.

4.4 Strategii de rezolvare a conflictelor scolare; atitudini


si comportamente specifice

Pentru rezolvarea conflictelor, de regula oamenii adopta


strategii diferite, unele functionând automat la nivel “preconstient”,
altele fiind stabilite constient în functie de situatie, de
antrenamentul personal si de miza pusa în joc. Orice strategie poate
fi oricând schimbata aplicând noi metode de rezolvare. Modul în

88
Comunicarea didactica în situatii de conflict

care actionam într-un conflict este afectat de importanta


obiectivelor noastre personale si de cât de importanta este
considerata relatia respectiva.
În rezolvarea oricarui conflict scolar care afecteaza
comunicarea se recomanda ca partile sa respecte urmatoarele
reguli, pentru a se asigura reusita:
1. Partile trebuie sa discute cât se poate de deschis despre
adevaratele probleme care le preocupa.
2. Trebuie sa-si prezinte scopurile, punctele de vedere si
sentimentele cât se poate de deschis si sa încerce sa
evite reiterarea.
3. Trebuie sa încerce sa priveasca conflictul în contextul
mai larg al scopurilor subordonate interesului general al
grupului.
4. Trebuie sa se concentreze asupra unor actiuni de viitor
mai mult decât asupra unor evenimente din trecut.
5. Trebuie sa-si asculte reciproc punctele de vedere si sa
caute sa le înteleaga.
6. Trebuie sa evite sa atace sau sa se retraga.
7. Trebuie sa încerce sa cladeasca unul pe ideile celuilalt.
8. Trebuie sa încerce sa aiba încredere reciproca în buna
credinta a fiecaruia.
9. Trebuie sa planifice actiuni clare care sa urmeze
discutiilor, specificând cine ce va face si când. (Acest
lucru este deosebit de important si poate fi uitat în
euforia aflarii faptului ca adversarul nu este chiar asa de
neîntelegator cum parea la început).
10. Se va fixa o data pentru revizuirea progresului, data care
se va respecta cu orice pret.

Putem spune ca exista cinci strategii de baza care pot fi


utilizate pentru a ne descurca în cadrul unor conflicte si care
genereaza atitudini si comportamente specifice din partea partilor
angajate în conflict.

89
Comunicarea didactica în situatii de conflict

1. Strategia: RENUNTAREA si la obiective si la relatia ca


atare, în final evitând si persoana si problema aflata în
litigiu. Se procedeaza astfel în cazul în care obiectivele
nu sunt importante si nu este necesar sa mentineti o
relatie amiabila cu cealalta persoana; atunci,
convenabila este renuntarea la afirmarea punctului de
vedere personal si închiderea în sine.

COMPORTAMENT SPECIFIC: BROASCA TESTOASA

Sunt situatii în care profesorul sa scolarul bat în retragere


pentru a se calma si pentru a-si controla emotiile si impulsurile.
Alteori se aluneca peste situatie evitând efectiv partea ostila.
2. Strategia: FORTAREA – implica îndeplinirea
obiectivelor propuse cu riscul de a compromite relatia
cu celalalt. Presupune urmarea neabatuta a caii propuse.
Concluzia? Obiectivul este mai presus de relatie.
Practic, fortam mâna celuilalt sa accepte conditiile
noastre. Implicarea în conflict este ridicata si stresanta.
Exemplu: pentru a termina predarea unei teme
“îngenunchem” elevul. Comportamentul este agresiv,
incisiv, abrupt deoarece conteaza obiectivul de atins, nu
relatia. Ne impunem prin forta.

COMPORTAMENT SPECIFIC: RECHIN

Nu se recomanda sa fie fortata o persoana cu care urmeaza


sa ne intersectam curând, pentru ca nu va mai fi posibil sa ne
întelegem, sa comunicam.
3. Strategia: APLANAREA – implica renuntarea la
obiective în scopul mentinerii relatiei la cel mai înalt
nivel (asa e bine!). Consta în nivelarea asperitatilor,
cererea de scuze, abordarea cu umor / ironie fina , calda
a celuilalt, acordarea de prioritate celeilalte persoane. Se

90
Comunicarea didactica în situatii de conflict

recomanda sa fim concilianti atunci când dorim sa


mentinem colaborarea. Din când în când, pentru a
aplana un conflict este nevoie sa informam cealalta
parte ca ne pare rau de situatia creata (sa nu se sfiasca
profesorul sa spuna “regret” sau “îmi pare rau”). Când
considerati ca interesele celeilalte persoane sunt mai
puternice decât ale dumneavoastra, aplanati conflictul si
acordati-i prioritate partenerului. Exemplu: atunci când
un coleg/profesor tine deosebit de mult la o chestiune de
care d-vs. nu prea va pasa, nu tensionati inutil
atmosfera. Faceti o gluma / va cereti scuze de situatia
creata, dati-i dreptate etc.

COMPORTAMENT SPECIFIC: URSULET (conciliant)

4. Strategia: COMPROMISUL – implica renuntarea la o


parte din principiile d-vs. si din calitatea relatiei, pentru
a ajunge la o întelegere (prin cedare reciproca).
Presupune constientizarea – de catre ambii participanti –
a faptului ca trebuie venit unul în întâmpinarea celuilalt,
cu o doza rezonabila de smecherie, renuntare, viclenie si
chiar fortare indirecta (prin negociere). Este totusi o
impunere indirecta si amânata. Exemple: profesorul
care, pentru a-si pastra renumele de om bun, este mai
întelegator cu elevii mediocrii si slabi. Exista un numar
redus de burse si ambii colegi aspira la una anume.
Pentru a nu-si altera relatia, vor cadea de comun acord
cine renunta si cine sa câstige. Se pare ca relatia
conteaza mai mult ca principiile. Cel care cedeaza,
posibil sa aiba un plan de perspectiva (acela de a câstiga
în viitor).

91
Comunicarea didactica în situatii de conflict

COMPORTAMENT SPECIFIC: VULPE

5. Strategia: CONFRUNTAREA – care implica demararea


imediata a unor negocieri îndelungate sau repetate,
destinate îndeplinirii obiectivelor fiecarui partener, dar
si pastrarii relatiei la cel mai înalt nivel posibil.
Confruntarea ia în calcul ca viitorul este mai important
decât situatia prezenta, ca sustine rea reciproca este
necesara atunci când participantii sunt mult si pentru
mult timp împreuna. Confruntarea cere tarie de caracter,
gândirea unor solutii care sa ofere ambilor ceea ce
doresc, dar fara fara a altera relatia. Este o negociere
profesionala care presupune o atitudine înteleapta,
deoarece si obiectivele si relatia sunt extrem de
importante pentru d-vs.; se impune o oarecare doza de
impartialitate.

Se recomanda ambelor parti sa se gândeasca la solutii


pertinente care sa aduca beneficii si unuia si celuilalt. Exemplu:
profesorul explica în amanunt elevilor recalcitranti de ce le impune
anumite lucruri, reguli, sarcini de învatare. În continuare, negociaza
cu acestia modul de actiune viitor, prezentând avantajele si
dezavantajele, oferindu-le ajutor si consiliere.

COMPORTAMENT SPECIFIC: BUFNITA

CONCLUZII

Fiecare strategie de conflict ocupa locul sau. Nu credem ca


profesorii sa fie ca un dinozaur specializat care nu stie decât o
singura metoda de a rezolva un conflict. Trebuie sa fie capabili sa
utilizeze una din cele cinci solutii, în functie de obiective si de
relatii. Într-un conflict se poate alege o singura strategie, în timp ce
în alt conflict este de preferat o cu totul alta. Pentru a fi eficient în

92
Comunicarea didactica în situatii de conflict

rezolvarea unui conflict trebuie sa-si diversifice modul de a actiona,


alegând ceea ce este cel mai bine pentru situatia respectiva. Trebuie
sa fie capabili sa -si schimbe modul de a actiona pentru a avea
rezolvarea optima a situatiei respective.
În lucrarea “Profesorul între autoritate si putere”, Emil Stan
considera ca motivarea scolarilor este o posibila strategie de
rezolvare a conflictelor scolare, actiune care presupune din partea
profesorului urmatoarele demersuri:
♦ sa formuleze asteptari maxime în raport cu elevii;
♦ sa ofere, prin exemplul propriu, un model pentru
comportamentele diferite;
♦ sa stabileasca o atmosfera pozitiva, de empatie, pentru
fiecare elev în parte;
♦ sa implice elevii în mod activ în lectie;
♦ sa releve foarte clar ca merita sa învete si de ce;
♦ sa cultive încrederea în sine a elevilor;
♦ sa utilizeze interesele si cunostintele anterioare ale
elevilor;
♦ sa utilizeze ideile elevilor;
♦ sa utilizeze curiozitatea naturala a elevilor;
♦ sa promoveze elevii, sa-i activeze prin solicitari la care
trebuie sa raspunda;
♦ sa utilizeze întâlnirile si discutiile de tipul “fata în fata”,
pentru a depista comportamentele dezagreabile;
♦ sa utilizeze instruirea individuala;
♦ sa utilizeze cu grija competitia;
♦ sa reduca anxietatea elevilor.

93
Comunicarea didactica în situatii de conflict

4.5 Ascultarea activa

Am vazut în capitolele precedente si în preambulul acestui


capitol ca una din modalitatile de diminuare sau chiar rezolvare a
unui conflict o constituie Ascultarea activa – care este cruciala
într-o comunicare eficienta, lipsita de conflicte. Dezvoltarea
activitatii de a asculta activ este o expresie buna pentru cel care
doreste sa rezolve un conflict pentru ca:
§ cel care vorbeste doreste sa i se acorde atentie;
§ cel care vorbeste are impresia ca este important,
respectat;
§ este o buna practica sa nu iei notite, ci doar sa asculti si
sa retii idei. Asa, vorbitorul nu se va intimida, ci se va
relaxa si va fi firesc, cu mintea deschisa.

Sa-si rezolve
singur problemele

Scopul
Sa dea celuilalt Sa treaca la etapa
ascultarii urmatoare în rezolvarea
active putere conflictului

Sa se descarce
emotional

94
Comunicarea didactica în situatii de conflict

ETAPELE UNEI ASCULTARI ACTIVE:

I. Lasati interlocutorul sa vorbeasca:


♦ nu întrerupeti;
♦ nu dati sugestii;
♦ aveti rabdare;
♦ nu faceti trimiteri la propriile sentimente /experienta
d-vs.

II. Fiti empatic (puneti-va în situatia interlocutorului)


♦ prindeti ideea principala si angajati-va în a -l întelege
pe vorbitor, încercând sa va detasati de punctul
personal de vedere;
♦ daruiti-va, puneti-va în locul vorbitorului pentru a
întelege cu adevarat prin ce trece (ce gândeste, ce
simte, ce stie, ce asteapta, ce vrea).

III. Puneti întrebari pentru a întelege mai bine:


♦ reformulati cele mai importante gânduri si
sentimente ale vorbitorului (pe care le vedeti si le
simtiti). Dar, atentie! Nu manifestati acord sau
dezacord.

IV. Verificati daca ati înteles:


♦ întrebati interlocutorul daca mai exista ceva ce ar
vrea sa mai spuna;
♦ rezumati si integrati cele ascultate.

V. Îndemnati interlocutorul sa se destainuie:


♦ Sa spuna ce a simtit, ce a înteles, ce nu a înteles, ce
ar mai vrea etc.

95
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Bariere ale ascultarii active.


1. Glasul ratiunii: ascultarea propriilor gânduri
concomitent cu ascultarea celuilalt.

2. Judecata: respectiv emiterea de aprecieri despre cel care


vorbeste. De multe ori apreciem gresit.

3. Filtrarea: alegerea numai a unor informatii date de


vorbitor si ignorarea celorlalte , fara criterii pertinente.

4. Anticiparea: credinta proprie ca stii deja ceea ce


vorbitorul abia urmeaza sa spuna, înainte ca acesta sa fi
terminat de vorbit.

Alte modalitati de punere în practica a ascultarii active


(posibile reguli de respectat):
1. Invitati interlocutorul la discutie, fara a-l obstructiona
ulterior.
2. Adoptati o pozitie de egalitate (fata în fata, la acelasi
nivel cu vorbitorul).
3. Indicati – verbal nu nonverbal – ca ati înteles (a, da …
înteleg, dati din cap).
4. Puneti întrebari clarificatoare, bine si precis formulate
(Vrei sa spui ca…? Asta vrea sa însemne ca…?).
Atentie: prea multe întrebari irita, blocând comunicarea.
5. Dati celuilalt posibilitatea sa se explice.
6. Nu trageti concluzii pripite (de cele mai multe ori riscati
sa gresiti). Nu va enervati, relaxati-va.
7. Interveniti doar dupa ce vorbitorul a terminat de expus o
idee, pentru a nu-l face sa -si piarda controlul.
8. Întotdeauna gânditi pozitiv, chiar daca nu va sunt
acoperite / satisfacute asteptarile.

96
Comunicarea didactica în situatii de conflict

9. Rezumati si integrati cele ascultate (rezumari scurte, care


sa includa numai informatiile oferite de vorbitor, nu
propriile concluzii).

În încheierea acestui capitol, care ocupa un loc important în


economia cursului, voi prezenta recomandarile facute de Morton
Deutsch ( în lucrarea “Psihologia rezolvarii conflictelor”),
profesorilor si, în general, educatorilor:
1. Trebuie sa cunosti tipul de conflict în care esti implicat.
2. Trebuie sa constientizezi cauzele si consecintele
violentei si ale alternativelor de violenta, chiar atunci
când esti foarte nervos.
3. Trebuie sa înfrunti conflictul, mai degraba, decât sa-l
eviti.
4. Respecta-te pe tine si interesele tale, respecta-l pe celalalt
si interesele sale.
5. Evita etnoc entrismul; întelege si accepta realitatea
diferentelor culturale.
6. Fa diferenta clara între “interese” si “pozitii”.
7. Cerceteaza interesele proprii si pe cele ale celuilalt
pentru a identifica interesele comune si compatibile pe
care le aveti.
8. Defineste interesele conflictuale drept o problema
reciproca ce urmeaza sa fie rezolvata prin cooperare.
9. Asculta cu atentie si vorbeste în asa fel încât sa fii
înteles; este necesara încercarea activa de a te pune în
locul celuilalt si de a verifica mereu daca reusesti s-o faci
cu succes.
10. Fii atent la tendintele naturale spre subiectivitate,
perceptii eronate, judecati gresite si gândire stereotipa.

97
Comunicarea didactica în situatii de conflict

11. Dezvolta abilitati de a aborda conflicte grele, astfel


încât sa nu manifesti neajutorare si disperare când te
confrunti cu cei care sunt mai puternici, nu vor sa se
angajeze într-o solutionare constructiva sau folosesc
siretlicuri.
12. Trebuie sa te cunosti pe tine si sa îti cunosti reactiile
tipice la diferite feluri de conflict.
13. Pe tot parcursul conflictului, ramâi o persoana morala –
adica o persoana atenta si dreapta.

& Rezumat
Capitolul dezvolta o problematica extrem de importanta si
frecvent reperata în mediul scolar – cea a conflictelor scolare care
impieteza asupra comunicarii didactice, a relatiei cadru didactic –
scolar. Sunt prezentate , succint sau detaliat, sfera de cuprindere a
termenului “conflict”, sursele si conditionarile de natura
conceptuala si/sau strategica, strategiile de adoptat pentru a rezolva
eficient un conflict scolar. Se acorda o importanta deosebita rolului
ascultarii active în diminuarea sau rezolvarea conflictelor.

B Cuvinte cheie
Ø conflict,
Ø comportamente specifice,
Ø principii strategice,
Ø strategii de rezolvare a conflictelor,
Ø ascultare activa.

98
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Teme de reflectie s i sarcini de mu nca independenta

1. Cum puteti comenta urmatoarea afirmatie: oamenii au


tendinta de a evita conflictul datorita nevoii de a fi
placuti sau acceptati?
2. Rezolvati un studiu de caz pe tema “Conflictul scolar si
implicatiile sale asupra comunicarii didactice”
(maximum 5 pagini”.
3. Raspundeti la întrebarea: de ce este un conflict scolar o
problema atât de greu de rezolvat pentru unii profesori?
4. Cum ati reusit sa evitati / sa rezolvati un conflict?

Referinte bibliografice

Boudon, R. Tratat de sociologie , Humanitas, Bucuresti,


1997

Cucos, C.(coord.) Psihopedagogie pentru examenele de


Definitivare si grade didactice, Polirom,
Iasi, 1998

Deutsch, M . Psihologia rezolvarii conflictului, TEORA,


Bucuresti, 1996

Grant, W. Rezolvarea conflictelor, TEORA,


Bucuresti,1998

Gliga, L.(coord.) Managementul conflictului – ghid ,


Tipogrup press, Buzau, 2001

99
Comunicarea didactica în situatii de conflict

Stan, E. Profesorul între autoritate si putere,


Polirom, Iasi, 1996

xxx Conflictele si comunicarea, Editura Arc,


Bucuresti, 1988

100
Comunicare didactica si negociere

COMUNICARE DIDACTICA
SI NEGOCIERE

5.1 Conceptul de negociere – definitii, caracteristici,


tipuri de interdependente

Indiferent unde si între cine se poarta, negocierea


desemneaza procesul sau interactiunea prin care persoanele sau
grupurile care au interese si obiective diver gente si doresc sa
ajunga la o întelegere încearca sa stabileasca un acord si sa ia o
decizie comuna. Practic, recurgem la negociere atunci când dorim
sa ne satisfacem necesitatile, când ceea ce dorim este controlat de
altii (U. Panisoara – Comunicarea eficienta).
Prin negociere, doua sau mai multe parti care au obiective
comune si conflictuale trateaza (dezbat) posibilitatile unui eventual
acord. Conceptul suporta abordari diferite. Astfel, din perspectiva
teoriei comunicarii, negocierea se constituie în forma concentrata si
interactiva de comunicare interumana în care partile aflate în
dezacord urmeaza sa ajunga la o întelegere care rezolva o problema
comuna sau atinge un scop comun. Sunt teoreticieni care considera
negocierea un stil de comunicare (Goodall J.R.), care are drept
tinta cunoasterea diferentelor de opinii, formarea unei imagini a
situatiei negociate, focalizata pentru obiectivele comune; în acelasi
timp, în aceasta acceptie negocierea tinteste si dezvoltarea unor
abilitati de etalonare a motivelor, argumentelor si solutiilor
posibile. Extinzând discutia si plasându-ne în anumite limite, si

101
Comunicare didactica si negociere

predarea – învatarea se prezinta ca un proces complex de negociere


(ambele apeleaza la retorica, la logica, la elemente de teoria
argumentarii, la comunicare si manipulare).
Complementar, negocierea poseda si caracteristici/valente
care o fac sa fie utilizata ca metoda didactica si ca tehnica în sine
(vezi metoda Phillips 6-6, dezbaterea, discutia creativa, mozaicul
etc.). În acest sens, ar trebui urmarita negocierea intra si
intergrupuri pentru ca vizeaza consolidarea unui climat eficient în
echipa.
Indiferent de “eticheta” aplicata, negocierile implica cel
putin trei interdependente:
a) Interdependenta participantilor: trebuie sa fie cel putin
doi pentru a negocia;
b) Interdependenta rezultatului: ambele parti trebuie sa se
implice în obtinerea unui rezultat, devenind astfel
dependente reciproc de obtinerea acelui rezultat;
c) Interdependenta informatiilor: cele doua parti
(individualitati / grupuri) depind fiecare de informatiile
detinute de cealalta parte (extrem de vizibila asemenea
interdependenta în mediul scolar în relatia profesor –
elev). Negociatorii îsi pot împartasi informatiile pe care
le detin dar si preferintele, dorintele, asteptarile; de
asemenea, fiecare parte poate sa deduca ce doreste
celalalt de la el în timpul negocierii.

Interdependenta informatiei poate determina, la fiecare


parte, o dilema cu trei aspecte:
• Dilema încrederii: sa ai sau nu încredere în ce spune
celalalt?!
• Dilema deschiderii si a onestitatii: care implica riscul de
a fi exploatat prin destainuirea prea multor informatii
personale într-un timp prea scurt sau se poate deteriora
negocierea prin refuzul destainuirii unor informatii
necesare;

102
Comunicare didactica si negociere

• Dilema scopului: acordul trebuie sa convina ambelor


parti, decizia trebuie sa fie rezonabila si sa nu implice
preluarea de catre una din parti a celei mai importante
cote. Fiecare dintre negociatori trebuie sa decida chiar în
timpul negocierii care este rezultatul convenabil pentru
fiecare parte.

Din cele prezentate se desprind si alte câteva idei:


ü Negocierea urmareste sa se ajunga la un angajament
reciproc avantajos, ai carei termeni nu sunt întrutotul
cunoscuti de la început, ei sunt discutati pe parcurs.
ü Se bazeaza pe argumente si probe, completate cu
pretentii si obiectii.
ü Permite crearea, mentinerea sau dezvoltarea unei relatii
interumane de tip general sau special.
ü Negocierea bazata pe comunicare reala, de tip orizontal,
are reale sanse sa se finalizeze într-un acord reciproc
avantajos, întâlnirile negociatorilor fiind un canal
potential de comunicari succesive.

5.2 Factorul uman si negocierea

Factorul uman are un rol deosebit în cadrul negocierii.


Fiintele umane sunt încercate de emotii în permanenta. Bucuria,
teama, neîncrederea, furia, regretul etc. sunt aspecte de care trebuie
sa tinem seama în procesul negocierii. Din pacate, nu putem sa le
identificam corect de fiecare data când se produc si, în acelasi timp,
ele pot sa distorsioneze mesajele transmise sau primite de cele doua
parti aflate în negociere.
Un bun negociator încearca sa separe oamenii de problema
si încearca sa obiectiveze chestiunile de discutat. Se întâmpla
uneori, pe parcursul negocierilor, ca emotiile si sentimentele sa

103
Comunicare didactica si negociere

devina mai accentuate, crescând riscul unui esec, conflictul nemai


fiind dezamorsat.
De asemenea, fiecare dintre noi avem tendinta de a vedea
lumea printr-o perspectiva proprie. Aceasta perspectiva este
influentata de factorii personalitatii si de experienta proprie asupra
lumii. Totusi, trebuie sa ne reamintim ca nu întotdeauna avem
perceptii corecte asupra lumii. Si chiar daca ar fi corecte, aceste
perceptii nu sunt întotdeauna aceleasi cu ale partenerului cu care
negociem. Nu trebuie sa presupunem ca partenerii de negociere vad
lumea si reactione aza la fel cu noi si nu trebuie sa fim intoleranti.
Normal ar fi sa ne manifestam ca persoane echilibrate si empatice.
Ar trebui sa nu uitam ca nu toate problemele se pot negocia.
Când scopul este ilegal, nepotrivit, raneste semenii sau când nu se
poate respecta acordul obtinut trebuie sa refuzam negocierea. Dar
sunt si situatii când o negociere esueaza si dorim neaparat sa
obtinem un anumit acord; în acest caz, se pot relua negocierile în
alte conditii si cu alti termeni, recurgându-se si la mediere daca este
cazul!
În negociere trebuie evitate câteva erori comportamentale:
• Agresivitatea – agresiunea si furia “întuneca”
întelegerea;
• Personalizarea – legarea unei situatii conflictuale de o
anumita persoana, considerarea diferentelor de idei ca
atacuri la propria persoana si atacarea persoanelor si nu a
ideilor pe care le exprima acestea;
• Barierele interculturale – întelegerea gresita a unor
gesturi, afirmatii, care tin de un anumit specific cultural;
• Rationamentul unic – sa consideri ca unic adevarul
propriu;
• Neascultarea – lipsa abilitatilor de a asculta.

104
Comunicare didactica si negociere

Astfel de erori comportamentale care, de multe ori, sunt


considerate brese în educatie impieteaza asupra comunicarii
interpersonale, diminuându-i eficienta si alterând (uneori
iremediabil) relatia profesor – scolar.
Pentru comunicarea didactica, în special, sunt importante si
demne de luat în calcul în timpul negocierii (si nu numai)
conditionarile psihologice ale factorului uman. Este posibil ca pe
timpul negocierilor sa fie folosite tehnici speciale pentru a aborda
situatiile psihologic speciale. Una din tehnici, de exemplu, a fost
denumita programare neuro-lingvistica (NLP-neuro-lingvistic
programming). Aceasta tehnica a fost descoperita în California de
catre lingvistul John Grinder si de matematicianul programator
Richard Bandler. Ei au încercat sa explice în mod logic si
matematic modul în care functioneaza psihicul uman. O parte din
NLP trateaza modul în care se poate programa mintea si
impulsurile cuiva în scopul maximizarii gândirii pozitive.
Conform acestei teorii, fiecare dintre noi detine trei axe sau
dimensiuni diferite ale proceselor gândirii :
§ Vizual - se pare ca gândim în functie de imaginile
vizuale. Ne amintim experiente în functie de imagini pe
care le avem întiparite în minte.
§ Auditiva – ne amintim sunete, vocea unei anumite
persoane, zgomotul facut de o anumita masinarie sau
sunetul unei anumite melodii. Doar la simpla ascultare a
unei melodii ne amintim anumite experiente de viata.
§ Senzoriala – o anumita aroma, un anumit gust al unei
prajituri sau atingerea unei sobe încinse ne pot aduce
aminte de anumite experiente anterioare din viata
noastra, chiar dupa trecerea unei perioade îndelungate
de timp.

Programarea neuro-lingvistica sustine ca, indiferent de


folosirea acestor dimensiuni în gândirea noastra mai mult sau mai
putin frecvent, una sau cel mult doua dintre ele predomina la

105
Comunicare didactica si negociere

majoritatea oamenilor. Acestea ne indica o problema, dar ne ofera


totodata si o oportunitate. Problema consta în faptul ca tindem sa
credem ca ceilalti sunt la fe l cu noi si vad lumea din aceeasi
perspectiva cu noi. Daca dimensiunea vizuala este predominanta si
negociem cu o persoana la care predomina dimensiunea auditiva, se
pot ivi probele de comunicare.
Oportunitatea consta în faptul ca, studiind tehnica NLP si
învatând cum sa tratam cu diferitele tipuri de personalitati, putem
obtine o comunicare corecta si negocierea va avea succes.
Continuând în spiritul ideilor promovate de adeptii teoriei
programarii neuro-lingvistice, reamintesc ca exista câteva tactici
universal valabile, ce pot fi utilizate în momentul negocierii.
Sintetic, ele se prezinta astfel:
1. Pastreaza-ti calmul! Cel care se enerveaza, nu mai are
argumente. Este adevarat ca, pierzându-ti firea, poti sa
începi sa ameninti si sa ratezi negocierea. Pastrându-ti
calmul poti sa creezi presiune asupra celuilalt si câstigi
timp de gândire. Daca totusi te enervezi, respira adânc,
fa o pauza si revino la o tonalitate mai joasa a vocii.
Daca partenerul de negociere îsi pierde firea, prin
simpla mentinere a tacerii pentru câteva secunde pot i
prelua initiativa în discutie si sansele de reusita cresc.
2. Atentie la presupozitii! Se constata ca o mare parte a
presupozitiilor dinaintea negocierii pot fi false.
Presupunând ca cealalta parte va aborda o anumita
tactica, va actiona într-un anumit fel, putem avea o mare
deziluzie. De exemplu, unele persoane îsi imagineaza
ca, fiind agresive, pot sa intimideze pe partenerii de
negociere. Daca, la rândul lor, acestia se confrunta cu
agresivitate sau cu aservitate, tactica lor da gres si
situatia conflictuala nu numai ca nu este rezolvata, dar
este posibil sa apara un nou conflict care compromite
total relatia.

106
Comunicare didactica si negociere

3. Sa stii rezultatul dorit. Înainte de a începe orice


negociere trebuie sa avem foarte clar definit scopul
negocierii. În timpul negocierii, scopul trebuie avut
mereu în vedere si trebuie sa se încerce sa se obtina cât
mai mult din rezultatul conturat ca ideal. Aceasta se
poate obtine prin raspunsuri rapide date partenerului de
negociere ca urmare a unei gândiri rapide si prin
mentinerea în permanenta a unei gândiri pozitive. În
cazul în care rezultatele fiecaruia dintre cei doi
negociatori sunt diametral opuse, este imposibil sa se
obtina rezultatul dorit de vreuna dintre parti, si atunci se
va încerca ajungerea la un compr omis cu care ambele
parti sunt multumite.
4. Dezinformarea. Este foarte importanta în orice
negociere informatia pe care o detinem. Cu cât
negociatorul are mai multe informatii, în special despre
tacticile, atitudinile si optiunile celeilalte parti, cu atât
are mai multe sanse de a obtine rezultatul dorit. Putem
lasa intentionat anumite informatii gresite pentru a
deruta adversarul si pentru a vedea care-i sunt reactiile.
Parerea ca au fost descoperite anumite informatii poate
sa-l duca pe o pista gresita în abordarea problemei de
negociat. Tacticile care nu au la baza fundamente etice
si morale, vizând câstigul sigur, imediat sau asigurarea
unui profit maximal, vor conduce probabil la succese,
însa aceste succese contin în ele sâmburele disensiunilor
viitoare. O negociere reusita este una care are
potentialul de a se mentine în timp si datorita
consolidarii relatiei dintre parti în paralel cu procesul
negocierii.

În final, este de subliniat îndemnul lui Daniel Goleman


(1995) de a separa persoanele de problemele pe care le prezinta.
Pentru aceasta, în primul rând trebuie sa luam în considerare

107
Comunicare didactica si negociere

persoana si emotiile pe care le traiesc acestea si abia apoi problema


prezentata. În negocierea bazata pe valori trebuie sa tinem cont în
primul rând de persoanele implica te (cum este relatia dintre
acestea?), apoi de procesul prin care vom ajunge la întelegerea
conflictului (prin ascultarea partilor, generarea de optiuni etc.), la
final, de problema ridicata (cum sa rezolvam conflictul).

5.3 Principii de baza ale negocie rii

Atât timp cât negocierea este purtata cu participarea


constienta si deliberata a partilor, care cauta împreuna o solutie la o
problema comuna, abordarea implica o anumita etica si
principalitate, impunând respectarea unor principii fundamentale.
1. Principiu Avantajului reciproc
În principiu, în cadrul negocierilor, fiecare dintre parti îsi
ajusteaza pretentiile si revizuieste obiectivele initiale. Astfel, în una
sau mai multe runde succesive, se construieste acordul final, care
reprezinta un compromis satisfacator pentru toate partile;
negocierea functioneaza, deci, dupa principiul avantajului
reciproc.
Conform acestui principiu, acordul este bun atunci când
toate partile negociatoare au ceva de câstigat si nici una ceva de
pierdut. Fiecare parte poate obtine victoria, fara ca nimeni sa fie
înfrânt. Important este faptul ca, atunci când toate partile câstiga,
toate sustin solutia aleasa si respecta acordul încheiat.
Principiul avantajul reciproc (WIN – WIN) nu exclude,
însa, faptul ca avantajele obtinute de una dintre parti sa fie mai
mari sau mai mici decât avantajele obtinute de cealalta sau celelalte
parti aflate în negocieri. Important este sa fii convins ca negocierea
este o problema în care trebuie sa dai si sa iei. Uneori este necesar
sa faci concesii pentru a progresa spre rezultatul dorit. Când faci o
concesie, trebuie sa stii exact ce vrei sa primesti în schimbul ei.
Daca doresti sa faci o concesie în schimbul progresului, atunci este

108
Comunicare didactica si negociere

clar. Este o situatie de QUID PRO QUO (ceva pentru ceva). Daca
nu primesti nimic în schimb, înseamna ca oferi un bonus
partenerului de negociere. Dar chiar si în situatia aceasta primesti
ceva: bunavointa celui cu care negociezi, necesara în cazul formarii
unei relatii pentru o viitoare colaborare.

2. Principiul actiunilor compensatorii

În psihologia comunicarii, se vorbeste de o anumita Lege


psihologica a reciprocitatii, conform careia, daca cineva da sau ia
ceva, partenerul va resimti automat dorinta de a-i da sau, respectiv,
de a-i lua altceva în schimb.
Chiar daca nu dam ceva în schimb, în mod efectiv,
ramânem oricum cu sentimentul ca suntem datori, ca ar trebui sa
dam.
Urmare a actiunii subtile a acestei legi psihologice, orice
forma de negociere este guvernata de principiul actiunilor
compensatorii. Consecinta este reciprocitatea concesiilor, a
obiectiilor, a amenintarilor, a represaliilor etc. Expresiile latinesti
ale acestui principiu sunt “Do ut des” si “Facio ut facio”. În
româneste principiul poate fi regasit în expresii de genul: “Dau
daca dai”, “Fac daca faci”, “Daca mai dai tu mai las si eu” sau
“Daca faci concesii, voi face si eu”, “Daca ridici pretentii, voi
ridica si eu”etc.

3. Principiul moralitatii si legalitatii

Legea este lege si cei mai multi o respecta si dincolo de


principii. Pentru a evita neplacer ile, moralitatea întelegerilor dintre
educator si educat, acolo unde legea nu o apara, ramâne adesea o
chestiune de principiu, de deontologie.
Respectarea riguroasa a acestui principiu nu este cu
adevarat posibila. Controlul eticii comunicarii este relativ.

109
Comunicare didactica si negociere

Aspectele juridice ale negocierii de tip scolar fac exceptie,


pentru ca partile trebuie sa convina din start asupra normelor si
regulamentelor scolare pe care le vor respecta.

5.4 Etapele negocierii

În practica educationala se identifica sase etape / pasi ai


negocierii, pe care partile angajate în conflict le parcurg.
Etapa1: Pregatirea negocierii- care presupune urmatoarele
operatii:
a) Stabilirea obiectivelor negocierii, respectiv un obiectiv
de prima linie (care vizeaza cel mai bun rezultat posibil
de atins); Un obiectiv de ultima linie (care prezinta
rezultatul acceptabil, cât mai apropiat de cel maxim);
Un obiectiv – tinta (care precizea za ce se asteapta a se
realiza efectiv, concret);
b) Evaluarea situatiei partii adverse (pe cât posibil
obiectiv, fara partinire);
c) Evaluarea punctelor tari si a punctelor slabe; se
recomanda o analiza SWOT deoarece ofera o
perspectiva ampla deschisa asupra fe nomenului (se
analizeaza atât oportunitatile posibile, cât si obiectiile,
pretentiile, amenintarile).
Etapa 2: Elaborarea unei strategii (de ce tip sa fie:
distributiva sau integrativ -rationala). Se decide în functie de scopul
negocierii si de antrenamentul negociatorilor.
Etapa 3: Demararea negocierii consta în stabilirea a ceea
ce se va discuta si în declansarea efectiva a negocierii.
Etapa 4: Clarificarea pozitiei partilor angajate în
negociere. Etapa presupune:
a) Obtinerea a cât mai multor informatii de la si despre
partenerul de negociere, utilizând toate tipurile de

110
Comunicare didactica si negociere

întrebari: deschise, închise, colaterale, voalate, ipotetice,


argumentative, productiv -cognitive etc.
b) Testarea (verificarea si aprecierea) argumentelor si
pozitiei ambelor parti.
c) Folosirea amânarilor si a intervalelor de timp
(programarilor); aici se poate folosi votarea sau “regula
majoritatii”.

Etapa 5: Negocierea (în evolutie/în expansiune), etapa în


care fiecare parte încearca sa obtina concesii, sa depaseasca
momentele dificile, impasurile care pot bloca negocierea, încearca
sa obtina un acord (daca se poate avantajos). Discutiile pot fi
punctuale sau prelungite si cu multe divagatii, pot fi amiabile sau
agresive, fiecare dorind sa câstige cât mai multe. Se folosesc
tehnici si tactici div erse stabilite în functie de scopul negocierii si
de nevoile ambelor parti: tactici competitive, colaborative,
subordonative.
Etapa 6: Încheierea negocierii; partile se axeaza pe
formularea unui acord final si pe stabilirea termenilor aplicarii lui.
Evident ca este importanta atmosfera în care se încheie negocierea;
o atmosfera pozitiva face posibila aplicarea unei strategii de timp
“câstig – câstig”, care restabileste comunicarea si asigura premisele
necesare unor colaborari ulterioare de durata.
Din punct de vedere didactic, se recomanda asigurarea unui
climat colaborativ, fiecare membru al grupului angajat în negociere
sa contribuie efectiv la rezolvarea unei sarcini didactice sau a unui
litigiu. Metodele utilizate sunt cele de interactiune educationala,
astfel încât partile sa aiba posibilitatea sa experimenteze tehnici de
negociere utile adaptate si motivante, astfel încât sa se obtina
ulterior o echilibrare a relatiei profesor – scolar.

111
Comunicare didactica si negociere

5.5 Tipuri fundamentale si tactici uzuale de negociere

Analiza tipului de negociere în care ne angajam este


întotdeauna importanta. A -l cunoaste si a-l evalua înseamna, deja, a
prevedea în linii mari comportamentul pe care îl va adopta
partenerul si a pregati propriul comportament, în întâmpinare. În
acest fel, riscul unei rupturi, sau cel de a încheia un acord
dezavantajos scade.
Dupa cum sunt tratate în literatura de specialitate, se poate
face distinctie între trei tipuri fundamentale de negociere:
♦ Negocierea distributiva – este cea de tip ori/ori (win –
win/lose – lose), care opteaza între victorie/înfrângere.
Este cea care corespunde unui joc cu suma nula si ia
forma unei tranzactii în care nu este posibil ca o parte sa
câstige fara ca cealalta parte sa piarda. Fiecare concesie
facuta partenerului vine în dauna concedentului si
reciproc.

În aceasta optica, negocierea pune fata în fata doi adversari


cu interese opuse si devine o confruntare de forte, în care una din
parti trebuie sa câstige. Orice concesie apare ca un semn de
slabiciune. Orice atac reusit apare ca un semn de putere. Obiectul
negocierii va fi un acord care nu va tine seama de interesele
partenerului si care va fi cu atât mai bun cu cât va lovi mai dur
partea adversa.
Tacticile si tehnicile de negociere folosite în negocierea
distributiva sunt tipice pentru rezolvarea starilor conflictuale. Sunt
dure si tensionate.
Între tacticile uzuale, pot fi amintite:
ü Polemica purtata prin contre permanente si prin deviere
sistematica de la subiect;
ü Atacul în forta si intimidarea;

112
Comunicare didactica si negociere

ü Manevrele retorice bazate pe disimulare, pe marcarea


intentiilor, ascunderea intentiilor, ascunderea adevarului
si pe culpabilizarea adversarului;
ü Descalificarea prin rea credinta, prin atac la persoana si
prin caderea în derizoriu.
Acest tip de negociere este posibil atunci când opozitia de
interese este puternica, iar dezechilibrul de forte este semnificativ.
♦ Negocierea integrativa (victorie/victorie) este aceea în
care sunt respectate aspiratiile si interesele partenerului,
chiar daca vin împotriva celor proprii. Se bazeaza pe
respectul reciproc si pe tolerarea diferentelor de aspiratii
si de opinii.

Avantajele acestui tip de negociere sunt acelea ca ajunge la


solutii mai bune, mai durabile, partile se simt mai bine, iar relatiile
dintre parti se consolideaza. Ambele câstiga si ambele sustin solutia
si acordul încheiat. Negocierea integrativa creeaza, salveaza si
consolideaza relatiile interumane pe termen lung. Ea determina pe
fiecare dintre partile negociatoare sa-si modifice obiectivele si sa-si
ajusteze pretentiile în sensul rezolvarii intereselor comune.
Presupun un acord cinstit, avantajos pentru ambele parti. Fiecare
trebuie sa faca un prim pas înainte. Angajarea în negocieri
integrative presupune urmatoarele:
ü Fiecare explica ce doreste sa obtina într-un mod
descriptiv, neevaluativ;
ü Fiecare explica într-un mod descriptiv, neevaluativ cum
se simte;
ü Fiecare explica motivele pentru care doreste acel
rezultat pentru care negociaza;
ü Fiecare încearca sa realizeze o perspectiva asupra celor
dorite de cealalta persoana;
ü Fiecare inventeaza cel putin trei acorduri optionale care
ar duce la maximizarea rezultatelor mutuale;

113
Comunicare didactica si negociere

ü Negociatorii aleg acordul cel mai întelept si se obliga sa


respecte conditiile impuse de aplicare lui.

Aceasta optica de negociere ocoleste si evita starile


conflictuale. Climatul negocierilor este caracterizat de încredere si
optimism, iar acordul, o data obtinut, are toate sansele sa fie
respectat.
Tacticile specifice se bazeaza pe reciprocitatea concesiilor
(termene de discutii mai scurte contra unor solutii imediate, spre
exemplu).
♦ Negocierea rationala este aceea în care partile nu-si
propun doar sa faca sau sa obtina concesii,
consimtaminte de pe pozitii de negociere subiective, ce
încearca sa rezolve litigii de fond de pe o pozitie
obiectiva, alta decât pozitia uneia sau alteia dintre ele.

Pentru aceasta, trebuie definite clar interesele mutuale în


cadrul unei transparente si sinceritati totale, fara apelul la cea mai
mica disimulare sau suspiciune.
Se începe cu formularea problemelor care trebuie rezolvate,
cu raspunsuri la întrebari de genul: Ce nu merge? Unde se afla
raul? Cum se manifesta acesta? Care sunt faptele care contravin
situatiei dorite?
Se continua cu un diagnostic al situatiei existente
insistându-se asupra cauzelor care împiedica rezolvarea
problemelor. Apoi se cauta solutiile teoretice si se stabilesc de
comun acord masurile prin care, cel putin unele din acestea, pot fi
puse în practica.
Algoritmul rationalitatii înseamna deci:
§ definirea problemelor;
§ diagnosticarea cauzelor;
§ cautarea solutiilor.

114
Comunicare didactica si negociere

Negociatorul cauta sa înteleaga miza pusa în joc de


partener, sa cunoasca sentimentele acestuia, motivatiile si
preocuparile sale.
Divergentele care ramân nerezolvate sunt reglate prin
recursul la criterii obiective, precum si referintele stiintifice
normale egale, normale morale sau prin recursul la oficiile unui
arbitru neutru.

Tactici de negociere

În literatura de specialitate se prezinta adeseori faptul ca, în


orice forma de interactiune umana este pusa în joc o anumita
strategie si tactica. Orice forma de negociere implica o confruntare
de vointe, sentimente si interese.
În acelasi timp, a stapâni interactiunea vointelor implicate
în negociere înseamna a nu cadea prada unor reactii spontane, fara
o determinare logica si rationala. Deseori se întâmpla ca o actiune
spontana, o reactie impulsiva a adversarului sa duca la “alegerea”
tacticii de negociere. Asta înseamna cu totul altceva decât o linie de
actiune rationala.
Tactica premediata poate fi o tactica de comunicare eficace,
o capcana retorica sau un truc psihologic. Ea ne ajuta sa pastram
controlul, sa preluam initiativa.

1. Tactica lui DA…DAR - este genul de tactica care ne


face mai agreabili pentru partenerul de negociere. Nu
costa nimic. Diplomatii nu spun niciodata NU. Ca si
negociatorii buni din toata lumea, ei au învatat acest
lucru de la asiatici. Întors din lungul sau drum asiatic,
Marco Polo, unul dintre cei mai buni negociatori scria
ca a întâlnit adevarate scoli în care erau formati soli si
purtatori de cuvânt ai capeteniilor mongole si tibetane.
Acestia primeau, seara, atâtea vergi la talpi câti de NU

115
Comunicare didactica si negociere

le scapau peste zi de pe buze. Oamenii urasc faptul de a


fi negati, contestati, contrazisi. “NU” este o negatie
directa si categorica ce taie, rupe si loveste.

2. Tactica falsei oferte – este un truc de negociere


“cu…putin teatru”. Este o tactica în care profesorul face
elevului o oferta didactica atragatoare pentru a elimina
disensiunile si a motiva pe elev. Imediat ce a obtinut
acceptul elevului, profesorul gaseste un motiv pentru a-
si modifica oferta initiala. În acest moment începe
negocierea (mai mult târguiala) prin care profesorul
convinge elevul sa accepte noua oferta, de regula mult
mai moderata. Pe cât posibil, elevul este pus în situatia
sa nu prea mai aiba de ales. Este o tactica oarecum
neloiala, care forteaza mâna celuilalt.

3. Tactica stresarii si tracasarii - slabeste rezistenta


psihica si fizica a adversarului:
q Se aplica atunci când adversarul este: dificil,
neprincipial, dezagreabil, dispus sa se angajeze în
tratative dure si inutile;
q Se materializeaza în manevre laterale, indirecte,
ofensatoare si chiar umilitoare care au rolul de a uza,
deranja adversarul, tocmai pentru a -l pune în situatia
de a grabi finalul negocierilor.
q Altereaza relatia, oboseste partile, genereaza
complexe.
q Nu ia în calcul relatia, ci doar obiectivele fiecarei
parti.
q Aparent, partile sunt amabile, bine crescute, pline de
intentii bune. De fapt, nu se doreste restabilirea
comunicarii decât prin forta.

116
Comunicare didactica si negociere

4. Tactica presiunii timpului – se bazeaza pe ideea ca


negociatorii au agenda de lucru si un program de
negociere, dar care nu sunt respectate în mod
intentionat, urmarindu-se ajungerea la limita expirarii
timpului alocat procesului de negociere. În acest scop,
se tergiverseaza, ocoleste, amâna rezolvarea
conflictului, spre sfârsitul negocierilor, lucrurile încep
sa se precipite, ritmul negocierilor trebuie grabit, se fac
greseli, se gasesc scuze si acuze si logic negocierea este
superficiala.

5. Tactica “feliei de salam” – este mai usor daca o iei pas


cu pas nu deodata tot; este tehnica pasilor mici. Când
cerem prea mult si prea repede adversarul poate fi
coplesit pentru moment si are tendinta de a se împotrivi.
Îi este dificil sa continue relatia de comunicare,
simtindu-se presat. Daca, în schimb, are rabdare si
parcurge pas cu pas momentele negocierii, va obtine
avantaje partiale, succese marunte ce pot trece
neobservate dar care se acumuleaza si asigura victoria
finala, restabilind comunicarea.

6. Tactica introducerii mediatorului – care trebuie sa fie


neutru, impartial. El nu ia decizii, nu sfatuieste nici o
parte, canalizeaza emotiile celor aflati în conflict, astfel
încât acestia sa se relationeze constructiv.

Mediatorul:
v sa aiba stima de sine
v sa fie acceptat de parti
v sa fie echilibrat
v sa aibe experienta în domeniu.

117
Comunicare didactica si negociere

7. Tactica tacerii. Negocierea se desfasoara de obicei prin


tactici si strategii de manipulare, prin comunicare
verbala sau scrisa. În unele cazuri, doar ramânând
inactivi si tacuti, putem înregistra progrese în negociere.
Tacerea poate fi o tactica eficienta, mai ales când
adversarii devin agresivi, lipsiti de respect si
nepoliticosi.

8. Judecata lui Solomon. Când cele doua parti au un


interes comun, singura problema este de a stabili care
este linia de mijloc la care trebuie sa ajunga. De cele
mai multe ori trebuie sa se stabileasca de comun acord
care este pierderea minima pentru ambele parti. Aceasta
tactica se numeste “judecata lui Solomon”, dupa celebra
pilda din antichitate, când regele Solomon a oferit o
solutie celor doua femei care pretindeau ca sunt mama
aceluiasi copil. El a propus taierea copilului în doua si
împartirea lui între cele doua femei. Mama adevarata a
cedat pentru a nu ucide copilul. În cazul unei asemenea
tactici, una din parti poate simti ca se departeaza prea
mult de la rezultatul dorit acceptând acea cale de mijloc
propusa prin negociere, încât renunta la partea care i-ar
reveni.

& Rezumat
Rezolvarea conflictelor cu integritate si respect este cât se
poate de adecvata în practica educationala . În lume, scoala, la toate
nivelurile ei, pr euniversitar, universitar si postuniversitar, ajunge sa
promoveze “rezolvarea conflictelor” ca obiect de studiu si mai ales,
ca program de formare a competentelor. Astfel, se poate întâlni o
varietate de abordari, de la cursuri de comunicare, de tehnici de

118
Comunicare didactica si negociere

rezolvare a conflictelor etc. la programe de tip “medierea între


colegi” sustinute de catre elevi si supervizata de catre cadrele
didactice.

B Cuvinte cheie
Ø negociere,
Ø mediere,
Ø tactici de negociere,
Ø etapizare,
Ø negociere distributiva,
Ø negociere integrativa.

Teme de reflectie si sarcini de munca independenta

1. Comparati situatiile de negociere distributiva si


integrativa, evidentiind genul proxim si diferenta
specifica.
2. Care sunt efectele colaterale ale negocierii unui conflict
profesor – scolar?
3. Alegeti trei strategii, tehnici sau tactici de negociere si
încercati sa identificati situatii din experienta
dumneavoastra în care le-ati utilizat. Ce aport a adus
comunicarea în reusita sau esecul lor? Comentati
rezultatele.

119
Comunicare didactica si negociere

Referinte bibliografice

Dinu, M . Comunicarea, Editura Stiintifica,


Bucuresti,1997

Mignot, X. Comunicarea , Editura Universitatii


“Al.I.Cuza” Iasi, 2000

Pânisoara, O.I. Comunicarea eficienta , Editura Polirom,


Iasi, 2003

Perretti, D.,A., Tehnici de comunicare, Editura Polirom


si colectiv Iasi, 2000

Stanton, N. Comunicare, Societatea de Stiinta si


Tehnica, Bucuresti 1995

120