Sunteți pe pagina 1din 29

Terapia Maritală

Problemele maritale
Introducere
Prin terapia maritală noi încercăm să modificăm direcţia
problematicelor familiale de la un sens adversiv spre un sens
pozitiv.Soţii vor trebui a se comporta de manieră pozitivă nu
numai pentru a evita o pedeapsă,o frustrare dar şi pentru a
determina sentimente de plăcere reciprocă (fiecare va trebui să
dea şi să ofere în acelaşi timp).
Terapeutul va trebui să evalueze atribuţiile celor doi
soţi,atât pentru fiecare în parte cât şi pentru partenerul său
(înţelegând prin aceasta o modificare a opiniilor soţilor despre
cauzele şi motivele comportamentului unuia faţă de celălalt).
Stabilind cauzele,care se evidenţiază,ale
comportamentului,terapeutul trebuie să imagineze o cale prin
care fiecare soţ influenţează atât comportamentul său cât şi al
partenerului.Dacă acest lucru este bine exprimat,terapeutul
poate decide spre ce anumea trebuie să-şi focalizeze
intervenţiile,pentru a ajuta să producă schimbarea şi
restructurarea atribuţiilor partenerilor,să-şi modifice prncipiile de
gândire care au guvernat relaţia dintre ei şi care i-a dus spre
eşec.
Capitolul reprezintă o manieră de a vedea aplicarea terapiei
marital-cognitiv-behavioriste,într-o aplicare de scurtă
durată,pentru problemele maritale şi într-un serviciu
ambulatoriu.
PREZENTAREA PROBLEMELOR
Cuplurile sau indivizii caută terapia maritală din variate
motive: dispute, probleme sau seturi de probleme pe care ei nu
şi le pot rezolva,nefericire legată de viaţa sexuală, sau pur şi
simplu sensaţia unei vagi insatisfacţii,cu motive nespecifice
privind relaţia dintre soţi (mulţi considerând terapia ca o ultimă
încercare înainte de separare).
Tot probleme maritale pot face pe soţ sau soţie să ceară
doar o terapie individuală (în cazul când celălalt soţ refuză a-l
însoţi la terapie sau când nu realizează că problemele maritale
sunt determinate de dificultăţile pe care nu şi le pot rezolva
singuri).
Problemele maritale pot fi implicate şi în cazul în care
individul face terapie pentru depresie sau anxietate sau pentru
diferite probleme somatice.În aceste cazuri se va stabili dacă
terapia maritală este indicată sau posibilă.
CAUZELE TULBURĂRILOR RELAŢIILOR MARITALE(ÎN VIZIUNE
BEHAVIORISTĂ)
Cuplurile care se află în dificultate au puţine relaţii
plăcute,puţine recompense,în schimb relaţiile lor se
caracterizează prin inervare,blamare, pedeapsă.Comportamentul
în astfel de cupluri este negativ,cu reciprocitate(unul se
comportă negativ,celălalt răspunde la fel,creindu-se astfel o
scară de escaladare a relaţiilor în sens negativ).
Acest lucru este favorizat de faptul,că în astfel de situaţii un
soţ(soţie) este mereu în aşteptare de a fi criticat pentru că nu şi-
a îndeplinit o anumită sarcină în casă.Dacă celălalt soţ întreabă
despre sarcină,chiar cu un ton neutru,celălalt aşteptând
criticismul începe prin a-l critica pe celălalt fie că a făcut ceva
sau nu.Atunci,cercul vicios se închide,celălalt se va simţi criticat
şi deci îndreptăţit de a ataca din nou şi ciclul se poate repeta de
nenumărate ori(un adevărat lanţ sau cerc vicios).În acest
fel,componentele dialogului se desfăşoară sub imperiul unei
permanente aşteptări negative ale celor doi soţi,cu o
reciprocitate a comportamentelor negative (escaladarea
criticismului).
Cuplurile în criză sunt deosebit de reactive:evenimente
pozitive sau negative au o influenţă puternică asupra felului în
care soţii simt sau evaluează relaţiile lor în timpul dat.
Cuplurile în care nu există „criza”,sunt puţin influenţate de
variaţiile de la un moment la altul (partenerul,în acest caz nu se
aşteaptă la critică din partea celuilalt şi din acest caz nu se va
mai produce un comportament ostil din partea sa),caz în care
răspunsurile sunt directe,într-o manieră neostilă,evitându-se
astfel lanţul de răspunsuri reciproce negative(aşa cum arătam
mai sus).
Marea reactivitate a cuplurilor în criză măresc mai mult
cantitatea de neînţelegiri şi de proastă comunicare.Deşi soţii sunt
mereu predispuşi a se considera atacaţi,ei de fapt încetează a se
mai asculta cu atenţie şi mai degrabă sunt gata a contraataca
(percepând sau aşteptând să fie criticaţi).
Relaţiile de criză sunt în realitate o inabilitate a cuplului de
a-şi rezolva o situaţie conflictuală (lucru care va duce la un şir de
lupte nesfârşite şi de conflicte care vor pigmenta istoria relaţiilor
dintre ei).O astfel de lungă istorie de conflicte nerezolvate
contribuie la acea „aşteptare negativă” privind viitoarele
relaţii,care vor fi intuite că vor fi doar negative,chiar dacă unele
dintre ele sunt puţin probabil să apară.
Eroziunea reîntăririi.Atunci când soţii sunt lipsiţi de
satisfacţii(care altădată erau prezente în relaţiile lor,acest lucru
va duce la o eroziune a reîntăririi pozitive,un comportament
plăcut nu-şi va păstra acest caracter pentru eternitate.Soţii pot
eşua în aprecierea efortului făcut de unul faţă de celălalt,sau
partenerul are nevoi pentru care celălalt soţ nu este pregătit
pentru a putea ajuta.Acest lucru se poate datora şi faptului că cei
doi soţi au încetat a mai face lucruri plăcute,prin care obţinea
sentimente calde din partea partenerului.Mai mult,toţi aceşti
factori se pot intrica între ei,formând paternuri distructive,cum ar
fi:neglijenţa,criticismul,cearta, aşteptarea negativă,credinţe
deformate privin pe partener sau privind felul de relaţii dintre ei.
EVALUAREA-Stabilirea ţintelor problemelor
Terapia maritală începe cu 2-3 şedinţe de stabilire,în afara
situaţiei că există o criză acută.Scopul acestor şedinţe,de
stabilire,este să hotărască dacă acest cuplu este apt de o terapie
maritală şi de a înţelege mai bine situaţia cuplului.
În acest stadiu se strâng informaţii,motiv pentru care se
atrage atenţia cuplului că în acest stadiu nu se pot aştepta la o
ameliorare,terapia putând începe numai după ce terapeutul va
aduna suficiente date despre soţi şi despre problemele lor.Abia
apoi se va lua o decizie şi se va informa cuplul privind cursul
terapiei şi dacă în mod real terapia maritală este indicată.
Stabilirea acestor şedinţe preliminare,în această
manieră,aduce un beneficiu important.Mai întâi ne ajută să
reducem aşteptările nerealiste privind puterea terapiei în ceea ce
priveşte obţinerea de schimbări imediate şi mari.Pe de altă
parte,dacă se obţin rezultate pozitive mai devreme,cuplul poate
lucra mai mult şi poate obţine rezultate şi mai bune.
I.Prima şedinţă
Prima şedinţă se va focaliza asupra importanţei relaţiilor ca
şi a ariei acestor probleme,pentru a permite terapeutului să
înceapă a cunoaşte pe ambii parteneri şi relaţiile dintre ei.
Pentru a da tonul terapiei şi a obţine cele mai bune
informaţii există două arii generale importante asupra cărora să
ne focalizăm atenţia în prima şedinţă.
1.Inventarierea ariei problemelor care desbină
cuplurile
După scurte răspunsuri date la întrebările
cuplului,terapeutul se va focaliza direct pe problemele cuplului
(ex.:”care credeţi că sunt problemele voastre?)
Fiecare soţ va trebui să exprime complet şi cu siguranţă că
va fi ascultat,fără a fi întrerupt.Când un soţ întrerupe în mod
repetat pe celălalt,acest lucru este semnificativ şi trebuie
notat,dar în acelaşi timp el trebuie stopat imediat (soţul
impacientat va fi rugat gentil să accepte până celălalt termină ce
are de spus,şi i se va explica faptul că prin aceasta partenerul lui
are şansa de a-i explica complet poziţia lui.
Întărirea blândă a respectului conversaţiei nu este vitală
numai pentru succesul şedinţei,dar deja acest lucru dovedeşte
cuplului limitele obiective ale comportamentului,atunci când ei
nu se află în cadrul terapiei.
Este de asemenea importantă orice informaţie în legătură
cu lungimea timpului de când cuplul percepe problemele,ce paşi
au făcut pentru a evita dificultăţile lor (sau ce alt tip de terapie
au mai făcut şi cu ce rezultate).Dacă au încercat un anumit tip de
terapie şi au eşuat deja,terapeutul nu va mai face aceleaşi
intervenţii pentru a doua oară (nu numai din cauza ineficienţei
dar şi a uzării credibilităţii terapeutului).
Orice plângere,din partea unui partener de mariaj este
necesar a fi comportamental specificată (cuplurile o fac greu şi
terapeutul trebuie să ajute să-şi clarifice formularea,ex.:”el
niciodată nu-mi dă atenţie”-este o formulare vagă,iar terapeutul
trebuie să întrebe,”ce înţelegi prin a fi atent cu tine?,ce exemple
ai putea da de comportare a soţului care ar putea fi catalogat ca
fiind atent cu tine ?”.
În contextul prezentării problemelor,este important a
întreba care dintre parteneri a avut primul ideia de a propune
terapia,cum simte fiecare soţ situaţia de a fi obiectul terapiei şi
ce scopuri şi rezultate crede fiecare că va obţine din această
terapie.Dacă ambii sunt de acord cu participarea,ei sunt apţi,iar
terapeutul poate începe terapia,aşteptând o participare activă
din partea cuplului.Dacă unul dintre soţi este
reluctant,aşteptările lor faţă de terapie şi dorinţa de participare
deplină trebuie stabilită şi numai apoi se trece la “masa rotundă”
(a 3-a şedinţă),când vine şi momentul privind luarea deciziei de
oportunitate a terapiei.
2.Istoricul relaţiilor maritale
Terapeutul începe prin a face apel la parteneri de a se
întoarce înapoi, privind relaţiile lor de la început,cum v-aţi
cunoscut,ce v-a atras unul faţă de altul,chiar puţin despre nuntă
şi alte lucruri de acest fel.Vor fi multe oportunităţi de a cuprinde
aria problemelor,pentru a putea ca terapeutul să se concentreze
asupra relaţiilor cuplului,dealungul istoriei lor.Nu se va discuta la
început aria problemelor, acest lucru fiind amânat pentru
altădată.
După stabilirea parametrilor discuţiei,terapeutul trebuie să
ajute partenerii să-şi tranşeze istoricul relaţiilor lor,începând de
la cum s-au întâlnit,perioada când îşi făceau curte,ce i-a atras pe
unul faţă de altul,diferite lucruri drăguţe trăite împreună şi în ce
mod au luat hotărârea de a se căsători..
În timp cuplul se va focaliza pe larg asupra aspectelor
negative ale mariajului lor.Dar aceasta este adesea reliefată cu
speranţă şi adesea pe baza ei terapeutul redirecţionează atenţia
cuplului spre aspecte mai pozitive ale fiecărui partener şi a celor
mai pozitive faze din istoria relaţiilor lor.
Prima şedinţă este de asemenea locul în care trebuie
să se răspundă la toate problemele cuplului,legate de
terapia maritală şi de a evalua aşteptările terapeutului de la
ei.De exemplu pentru a maximaliza valoarea terapiei terapeutul
trebuie să ceară ca acest cuplu să locuiască împreună în
timpul programului psihoterapeutic şi ca niciunul dintre soţi să
nu aibă relaţii extraconjugale. Raţiunea este ca ei să se
devoteze complet pentru terapie şi relaţiile dintre ei,pentru a
simţi cât de satisfăcătoare poate fi relaţia lor şi că numai în acest
fel terapia va fi cu folos maxim pentru ei.
Chestionarele sunt adesea de mare folos în procesul de
stabilire,unele dintre ele putând stabili repede aria de conflict şi
aducând terapeutului informaţii normative privind problemele
cuplului,în comparaţie cu alte cupluri care cer terapie
maritală.Soţii sunt doar solicitaţi să completeze chestionarul şi
apoi să-l înapoieze,chiar prin poştă,înaintea primei
şedinţe,ajutând astfel terapeutul să-şi direcţioneze eficient
întrebările în cadrul terapiei.
Pot fi folosite:scala diadică a lui Spanier,1976 care măsoară
satisfacţiile maritale,chestionarul ariilor schimbării a lui
Weiss,1973,inventarul satisfacţiilor maritale Sydney
1981,inventarul de stări morbide Weiss 1980.
Sedinţa II
Interviurile individuale cu soţii
Această şedinţă poate urma imediat după prima(de obicei
ţine 30-45 minute pentru fiecare soţ)Scopul este o mai mare
înţelegere a soţilor,ca persoane individuale şi pe această bază să
se poată realiza un tablou al relaţiilor.Se pun întrebări care au
fost periculos de pus în prima şedinţă,când partenerii erau
împreună(cum ar fi dacă îţi iubeşte soţul,îi place de el,ce ar trebui
schimbat pentru a avea un mariaj ideal).
Şedinţa individuală este folosită,de asemenea pentru a
explora orice suspiciune sau grijă pe care terapeutul o are privind
contraindicaţii ale terapiei(ex. relaţii extraconjugale,divorţ
iminent).Deşi cuplul decide asupra divorţului ei trebuie
conştientizaţi că trebuie făcut orice pentru împăcare.
Interviurile individuale pot fi utilizate pentru a explora alte
arii ca.
 Psihopatologia individuală a partenerilor
 Dificultăţile sexuale
 Abuzul sexual şi fizic din perioada copilăriei
 Istoricul şi caracteristicile mai semnificative din trecut
a relaţiilor lor
 Informaţii relevante legate de familia de
origine(relaţiile maritale ale părinţilor,subiectul
conflictelor şi experienţele emoţionale în familia de
origine)
În final,fiecare este întrebat dacă ceea ce s-a discutat
individual este secret pentru celălalt partener.Din raţiuni
practice şi morale se va respecta secretul,deşi terapeutul va
încuraja partenerii să fie cât mai deschişi unul cu altul.
Stabilirea utilităţii terapiei maritale
Terapia maritală nu este indicată atunci când unul dintre
soţi nu renunţă la relaţiile extraconjugale,sau când unul
dintre soţi este decis iremediabil să divorţeze.
Abuzul fizic poate fi o contraindicaţie pentru terapia
maritală,mai ales când bătăuşul are probleme cu alcoolul sau
drogurile.
Terapia maritală presupune discuţii despre subiecte volatile
şi un partener cu un prost control al furiei care poate abuza fizic
de soţ chiar şi în cursul terapiei (la fel cum ar face-o cei care
sunt în abstinenţă de alcool sau drog).
Subiectele ambigui se vor expune deschis la Masa
Rotundă,înaintea începerii tratamentului (de tipul că
dacă vrea terapie trebuie imediat să oprească alcoolul)
Acestea şi alte contraindicaţii relative ale terapiei maritale
se vor discuta în şedinţa ulterioară privind caracteristicile
clientului care eşuiază la terapie,aşa cum rezultă din cele de
mai jos. Există 5 caracteristici ale cuplurilor care conduc la
rezultate sărace ale terapiei maritale:
1.Indivizi cu severe probleme emoţionale şi
comportamentale (depresie,schizo.,debilitate mentală,alte
probleme individuale ale psihopatologiei, partener care
abuzează fizic,consumă alcool,chiar dacă ascunde acest lucru).
2.Terapia se bazează pe presupunerea pe presupunerea că
soţii se pot recompensa reciproc.De aceea,atunci când
căsătoria s-a făcut din interes,când între soţi există
puţină pasiune,când s-au căsătorit după o cunoaştere
reciprocă insuficientă,prognosticul terapiei este foarte
prost.
3.Cuplul se prezintă având aşteptări diferite faţă de
terapie.Intenţia terapiei este legată de prezumţia că cei doi vor
să rămână împreună şi terapia are puţine şanse atunci când cei
doi sunt reci,despărţiţi deja,când unul a părăsit sau
intenţionează să părăsească relaţia.
4.Soţii trebuie să fie compatibili şi să se simtă atraşi
unul de altul deşi recunosc că au apărut probleme (ex.dacă să
aibă sau nu copii,dar dacă unul nu vrea,problema este
insolvabilă).
5.Unele cupluri nu sunt dispuse să accepte premizele pe
care se bazează terapia maritală behavioristă.Ei nu vor să
colaboreze,să accepte responsabilitatea problemelor,soluţiile de
compromis,chiar dacă terapeutul face cele mai mari eforturi.
Şedinţa III
Şedinţa mesei rotunde
Discuţia la masa rotundă urmează acestor interviuri
iniţiale.Terapeutul prezintă o formulare a forţei şi slăbiciunilor
cuplului,problemele principale ale cuplului,propune planul de
tratament şi orice îngrijorare privind abilitatea cuplului de
amodifica relaţiile dintre ei în cadrul terapiei.
Terapeutul are sarcina de a angrena cuplul în conversaţie cu
subiectul privind relaţiile dintre parteneri şi după cursul propus
de terapia maritală,accentuându-se asupra responsabilităţii
mutuale care trebuie să fie prezentă de acum înainte.
Planul propus trebuie să includă ordinea şi aria
problemelor.Se vor aduna şi estima numărul de şedinţe
pentru aceste arii.Dacă cuplul şi terapeutul sunt de acord să
lucreze împreună,terapeutul va expune rolul şi responsabilitatea
cuplului în cadrul terapiei şi procesul schimbării:ambii trebuie să
facă efort pentru a-şi îmbunătăţi relaţiile,iar în cadrul şedinţelor
(la care trebuie să participe şi să ajungă la timp la ele) să fie
participativi şi să continue sub indicaţia terapeutului partea de
terapie programată pentru acasă.
Topicul principal al mesei rotunde este introducerea unui set
de comportament-colaborativ.Pentru a contracara tendinţa de
blamare,atât de frecvent prezentă în cadrul cuplurilor în
criză,succesul terapeutic presupune ca cei doi parteneri să
înceapă a accepta responsabilitatea mutuală,compromisul şi de
a lucra împreună.
STRUCTURA TRATAMENTULUI
Structura fiecărei şedinţe
Şedinţele sunt de preferat a avea o durată de 90
minute,iniţial ele fiind programate săptămânal.Fiecare şedinţă
are în principiu,următoarele componente:
1.Stabilirea agendei pentru şedinţa în curs (5 minute);
2.Evaluarea progresului terapiei curente (10 minute);
3.Repartizarea sarcinilor (15 minute);
4.Introducerea de noi scopuri şi îndemânări (45 minute);
5.Reparteizarea sarcinilor ce trebuesc completate înainte de
următoarea şedinţă (15 minute);
1.Stabilirea agendei este un proces scurt dar esenţial
pentru succesul şedinţei.Terapeutul poate spune ceva de
genul:”mi-am planificat pentru şedinţa de astăzi să cercetez
cum v-aţi simţit cu ceea ce a-ţi făcut în cadrul terapiei,cum s-au
desfăşurat lucrurile acasă.Am sperat că vom învăţa o serie de
îndemânări pentru rezolvarea problemelor voastre
majore,avându-mă pe mine în spate (pe scaunul din spatele
şoferului”).
În final,bineînţeles,vom stabili câteva lucruri pe care le ve-ţi
face săptămâna următoare,luând în considerare ceea ce voi
credeţi că trebuie lucrat la acest punct în care suntem cu
terapia.A fost ceva semnificativ care s-a întâmplat în cursul
ultimei săptămâni şi pe care l-aţi recomanda să-l folosim în
această agendă? Cum apreciaţi acest lucru?
2.Evaluarea progresului.Se pot utiliza câteva tehnici şi
trebuie inclus în câteva forme în fiecare şedinţă.Se cere
partenerilor să noteze zilnic satisfacţia sau insatisfacţia în
relaţia cu partenerul,sau a relaţiilor lor în cadrul a 12
arii,numite şi arii de satisfacţie maritală:
Aria satisfacţilor maritale
Cum simte fiecare soţ astăzi pe partenerul lui în
următoarele arii ale mariajului (se va nota cu note 1-10,adică
de la nefericire totală,la complet fericit)

SATISFACŢIILE MARITALE NOTA


Consideraţia
Afecţiunea responsabilităţile
casnice
Hrănirea copiilor
Activităţi sociale(ca cuplu sau cu
alţi oameni)
Banii
Comunicarea
Sexul
Activităţile curenre (sau
academice)
Propria independenţă
Aprecierea generală
A.pentru mariaj
B.pentru tine însăţi

Această scală este completată în cursul terapiei.Cuplul va


trebui să răspundă în această şedinţă cum reflectă graficul
săptămânii anterioară şi cum este reflectat prin impresia
generală.Ori ce discrepanţă între impresiile lor generale şi
graficul fiecăruia va trebui explorat.
Altă utilizare a graficului este aceea de a nota ce arie din
cadrul relaţiilor creşte în satisfacţie.Dacă aria lucrată în cadrul
terapiei nu se îmbunătăţeşte, terapeutul şi cuplul trebuie să
exploreze de ce se întâmplă acest lucru (de exemplu dacă se
lucrează în aria comunicării,trebuie îmbunătăţită rata în această
arie,dacă nu trebuie găsită cauza şi priceperea necesară).
Un important drum de a monitoriza progresul constă în a lua
“temperatura afectivă”,lucru care se poate face din timp în
timp în cursul terapiei.Este o oportunitate pentru terapeut să fie
mai puţin stucturat şi să exploreze simplu cu cuplul cum resimt
ei efectele terapiei şi pe partener ca rezultat al terapiei.Acest
lucru se poate face cu întrebări ca:”cum vă simţiţi în cadrul
terapiei?” sau “cum te-ai simţit fiind căsătorit cu (partenerul),s-
a schimbat ceva ca rezultat al terapiei?”.
-Trecerea în revistă a eveimentelor din cadrul
terapiei
Altă metodă de evaluare a progresului terapeutic este
trecerera în revistă a evenimentelor terapiei.O poate face
terapeutul dar este preferabil ca partenerii să-şi reamintească
ce s-a întâmplat şi dece terapia a fost focalizată pe aceste arii.
Terapeutul poate răspunde la întrebări generale ca:ce am
lucrat noi aceste câteva săptămâni şi cum s-a reflectat în
scopurile voastre pentru terapie.În acest fel terapeutul ajută
cuplul să-şi conceptualizeze terapia şi relaţiile lor ca proces ce
evoluiază şi se schimbă în timp.Aceasta contrastează cu
credinţa care există în cadrul cuplurilor în criză şi care cred că
relaţiile lor sunt statice şi că nu se mai poate face nimic.Graţie
progresului şi evoluţiei spre ţelul propus,acestea reprezintă
pentru cuplu o încurajare,motiv pentru care vor deveni mai
receptivi şi mai decis pentru a lucra în acest domeniu.
3.Dosarul programului (repartizarea sarcinilor)
Este faza de trecere în revistă a sarcinilor avute pentru
săptămâna anterioară.Este important ca terapeutul să convină
cu cuplul asupra ceea ce se va face între şedinţe,nu se poate
aştepta totul de la cele 90 de minute ale şedinţe.De aceea
agenda şedinţei va cuprinde şi sarcinile până la şedinţa
următoare.
Focalizarea acestei treceri în revistă se va referi mai ales
asupra a ceea ce a mers mai bine.Succesul trebuie
recompensat şi o atenţie particulară se va da asupra a ceea ce
cuplul a găsit ca fiind folositor în cadrul acestei repartizări de
sarcini.Dacă această repartizare merge prost,este important a
se vedea dece:oare nu s-a alocat destul timp,au mai existat
certuri,este vorba deo repartizare necorespunzătoare (prea
dificilă şi poate cu prea multe sarcini),nu au fost înţelese
sarcinile date? Dacă logica dificultăţilor nu este vizibilă se va
imagina o cale de investigare sau se pune cuplul să încerce
chiar în acea şedinţă să îndeplinească sarcinile în care au
eşuat.Acest lucru permite terapeutului de a obţine informaţii
adiţionale care să ajute unei viitoare programări,prin aceasta
cuplul să aibă mai multe şanse de succes.dacă cuplul nu şi-a
dat consimţământul este mai preferabil a te opri sau de a
amâna şedinţa decât să încerci o forţare şi să prezinţi noi
metode sau noi îndemânări.Dacă cuplul nici măcar nu a
exersat,ei trebuie lăsaţi a se folosi de vechile
obişnuinţe,forţarea unor achiziţii noi putând duce la eşec.
Bineînţeles,se va folosi suficient timp la cuplurile care fac
eforturi între şedinţe,de a se autoajuta,de a găsi căi pentru o
viitoare programare a sarcinilor.
4.Noi îndatoriri,introducerea a noi metode
Acesta este de fapt scopul fiecărei şedinţe.Noile
problematici se introduc în cadrul a noi metode pe care le
asimilează în continuare în cadrul terapiei, accentuând asupra
progresului logic al îndemânărilor şi problemelor (ex
.îndemânarea de bună comunicare trebuie să fie atinsă înaintea
lansării de sarcini pentru problemele de rezolvat).
Tehnicile specifice sau îndemânările ce trebuesc introduse
trebuesc discutate în următoarele secţiuni ale capitolului.
5.Repartizarea de sarcini pentru perioada dinaintea
viitoarei şedinţe
Vom controla cu grijă dacă ambii parteneri sunt siguri de
sarcinile care le revin şi ne vom asigura că raţiunea lor a fost
înţeleasă.Terapeutul poate întreba: ”aş vrea să fiu sigur că veţi
face partea de muncă ce vă revine pentru acasă în această
săptămână şi aş vrea să văd dacă unul dintre voi poate spune
încă odată ceea ce aţi înţeles din ceea ce am convenit?”.
În stadiile de la începutul terapiei,terapeutul desemnează
sarcini specifice dar ulterior va da mai multă responsabilitate
cuplului pentru planificarea sarcinilor. Cuplul poate fi
întrebat:”Ce simţiţi voi că ar fi necesar a lucra săptămâna care
urmează,ce sarcini credeţi că aţi putea încerca?”.
O cale de facilitare a succesului este aceia de a anticipa
dificultăţile cuplului pentru a evita eşecul.De
exemplu,terapeutul întreabă:”Ce ai putut preveni prin
completarea acestor sarcini? Orice problemă
anticipată(oboseala,lipsa de timp) trebuie evidenţiată în cadrul
discuţiilor.Poate este necesar un ajutor în a stabili orarul
cuplului şi chiar o blocare specifică a timpului în cursul acelei
zile.

CARACTERISTICILE TERAPIEI ŞI MODUL DE


ABORDARE
1.Structura şedinţei
Terapeutul trebuie să-şi structureze timpul în cursul
şedinţei,pentru a-şi putea îndeplini agenda şi a-şi manipula
materialul pentru a menţine pe perioada terapiei eficienţa şi
progresul.
Timpul şedinţei va fi activ structurat de către terapeut..El ia
în consideraţie timpul şi materialul dar controlează şi
desfăşurarea şedinţei,întrerupând comportamentele
disruptive.Pentru a promova ideia colaborării (cum s-a subliniat
la masa rotundă) şi pentru a antrena şi pe soţul mai pasiv şi
care mereu tace,pentru a întrerupe paternurile
negative,terapeutul trebuie să intervină rapid. Aceasta se face
prin domolirea partenerului care se exprimă mereu,întrebându-l
dacă nu ar putea face la fel şi atunci când este vorba de
propriul comportament sau pur şi simplu îl întrerupem şi se va
iniţia o discuţie care să contraatace acest ciclu distructiv.
Dar în toate cazurile terapeutul trebuie să rămână o
persoană suportivă şi în acelaşi timp fermă,pentru a putea opri
pe soţul care produce distorsiuni..Odată cu
întreruperea,terapeutul poate proceda astfel:”Opreşte-te,eu
trebuie să te întrerup aici.Aş vrea să ştiu dacă tu îţi dai seama
de ce am făcut acest lucru”.
Fiecare soţ sau cuplu poate folosi o serie de fenomene cum
ar fi:evitarea, denegarea pentru a evita problemele şi
comportamentele cu dificultăţi mai importante.
2.Instigarea
Folosind cu grijă un amestec de
direcţionare,suport,fermitate şi linguşire terapeutul va sprijini
abilitatea cuplului pentru a-şi schimba comportamentul şi în
afara timpului afectat terapiei.Acest lucru presupune să se
poată induce o stare de bunăvoinţă între şedinţe,pentru a face
cuplul mai colaborativ în cadrul şedinţelor şi în timpul dintre
ele,cu creşterea responsabilităţii,pentru ca ei să înveţe a fi
binevoitori cu ei însăşi.La sfârşitul terapiei cuplul trebuie să
devină propriul său terapeut.
3.Învăţarea
Terapia cognitiv-behavioristă are adesea şi caracter
educaţional ,sarcina terapeutului fiind de a învăţa şi uneori de a
modela noi obişnuinţe.
Terapeutul va expune noi tehnici,noi reguli,principii,făcându-
i pe soţi să-şi propună reguli şi raţiuni..De exemplu:
Sue:Stan,când la miezul nopţii ţi-ai făcut un sandwich,ai
lăsat multe firimituri pe care apoi eu a trebuit să le curăţ,ceea
ce m-a enervat.
Terapeutul:Îmi place cât de direct pui problema.Îmi dau
seama exact ce s-a întâmplat acolo,dar ar fi mai bine să spui
ceea ce apreciezi la Stan şi apoi ceea ce este rău în
comportamentul lui.
Sue:Dacă ar fi atent la problemele mele nu aş mai da
atenţie la aceste lucruri.Ar fi trebuit să încep cu:Stan apreciez
că ţi-ai făcut singur sandwichul şi nu mi-ai cerut mie aceasta la
acea oră.
4.Crearea de aşteptări pozitive
Este important pentru terapeut să fie pozitiv şi entuziast în
legătură cu programul cuplului şi cu prognosticul terapiei dar în
acelaşi timp el trebuie să fie şi realist.Dacă comportamentul
cuplului se îmbunătăţeşte semnificativ este important ca
terapeutul să atragă atenţia asupra unor
piedici,eşecuri,partenerii să nu se mai desintereseze,fenomene
care pot scădea şi credibilitatea terapeutului.
5.Acumularea de învăţăminte emoţionale
Este esenţial a încuraja răspunsul emoţional al unui
partener faţă de celălalt. Pentru emoţii trebuie multă atenţie,ele
fiind un suport considerabil,un element de confort şi înţelegere
pentru natura sensitivă a terapiei maritale,acest lucru ajutând
la evitarea dificultăţilor şi uneori descurajând efortul ca şi
umanizarea potenţialului.
Există un număr de căi prin care se pot explora
sentimentele soţilor în cadrul structurii terapiei.Prima ar fi
discuţia de rutină asupra sentimentelor,lucru care se poate face
chiar de la început,dar mai ales când începe să apară
progresul.Dacă un soţ răspunde într-o manieră
amiabilă,terapeutul va explora sentimentele subliniate.
6.Balansul alianţei
Adesea în cursul terapiei este necesar să apară chiar o
alianţă între soţi.Nu orice comentariu sau întrebare a unui soţ
trebuie compensată imediat cu atenţie acordată imediat
celuilalt soţ.Totuşi aceastăî balanţă trebuie manipulată.Acest
lucru devine problematic atunci când un soţ devine agresiv sau
manipulativ. Fiecare terapeut caută aceste aspecte vulnerabile
ale fiecărui partener cu care poate deveni empatic.Uneori
aceasta poate duce la reapariţia comportamentului
ostil,terapeutica focalizândiu-se spre un comportament pozitiv.
Ţinând balanţa nu înseamnă că terapeutul trebuie să
găsească schimbări arbitrare la un soţ pentru a balansa
modificările sale la celălalt soţ.Exemplu:dacă ambii sunt în
serviciu şi soţia răspunde de îngrijirea copiilor şi de menaj şi
ambii sunt de acord că nu este echitabil,majoritatea
schimbărilor va fi cerută pentru soţ.Soţia în acest caz va aduce
la cunoştinţă sau va recompensa soţul pentru efortul făcut şi nu
va trebui să facă ea schimbări în alte domenii drept
compensare.
INTERVENŢIA TERAPEUTICĂ
Generalităţi
Intervenţia care urmează,ca module de
intervenţie,pentru a fi utilizate.În timp ce tehnicile sunt
introduse într-o locaţie logică,fiecare nouă intervenţii este
aplicată după succesul celei dinainte iar terapeutul trebuie să
integreze intervenţiile variate în cursul terapiei,pentru ca folosul
lor să fie maxim.
Terapia poate începe cu reînoirea unor sentimente sau
lucruri drăguţe din trecut,în încercarea de a avea suport pentru
dificultăţile curente şi de a aduce o bază pentru intervenţiile
ulterioare.
Focalizarea pe îmbunătăţirea comunicării este
prima,ea stând la baza procesului de învăţare a rezolvării
problemei,în manieră sistematică,aceasta nefiind încărcată
emoţional.Poate urma apoi aspectele sexuale sau afective
ale mariajului.Spre sfârşitul terapiei se va accentua pentru
prevenirea recăderilor şi generalizarea îmbunătăţirilor.Acest
lucru depinde şi de ceea ce se va întâmpla în cursul
terapiei.Cuplurile pot căpăta îndemânări în anumite domenii ale
terapiei, motiv pentru care terpeutul va consuma mult timp în
cadrul acestor arii pentru a putea stabili obişnuinţele şi
îndemânările.Unele cupluri au pretenţia ca terapia să se
adreseze unor probleme specifice (ex.îngrijirea copilului).Se pot
alege şi probleme specifice dar integrarea acestor tehnici într-
un tot unitar al cuplului este o provocare căreia terapeutul
trebuie să-i facă faţă.
SCHIMBAREA COMPORTAMENTULUI
Acest lucru implică pe ambii parteneri,ambii participând la
determinarea de satisfacţii maritale.Termenul de „schimbarea
comportamentului” indică esenţa acestei tehnici:o schimbare
de comporament care să fie percepută plăcut de către ambii
parteneri.Tipic aceste activităţi sunt cinstite,simple,cu puţin
efort comportamental,care poate fi inclus în repertoriul zilnic al
soţilor.
Schimbarea comportamentului duce la schimbări pozitive
pe termen scurt,încă de la începutul terapiei şi au efect imediat
în viaţa cuplului şi în afara terapiei şi pe această bază asigură
ulterior succesul în alte probleme majore.
Schimbarea comportamentului este utilizată în stadiile de
început ale terapiei,din cauză că sentimentele calde adesea
încurajează noul sens al colaborării dintre soţi.Mai
mult,îmbunătăţirea iniţială accentuiază şi credibilitatea
terapeutului.
Schimbarea comportamentului contraatacă şi tendinţele
soţilor,contraatacă şi tendinţele lor de a se focaliza unul pe altul
în privinţa comportamentului negativ,care alimentează credinţa
lipsei de speranţă şi tendinţa de blamare reciprocă.
Deşi majoritatea lucrurilor se petrec,practic,între şedinţe
succesul depinde de înţelegerea de către cuplu a locului ocupat
de aceste exerciţii din cadru şedinţei de terapie şi înţelegerea
sarcinilor de către ambii parteneri.
Raţiunea pentru schimbarea comportamentului,ca în toate
intervenţiile din cadrul terapiei maritale se discută cu
cuplul.Aceste raţiuni includ:
1.Stabilirea unui control asupra aspectelor pozitive ale
mariajului(mai degrabă decât să abandonezi sau să aştepţi ca
partenerul să se schimbe).
2.Învăţarea fiecărui comportament specific,ceea ce face
deoseirea dintre o zi bună şi una rea,aceasta conducând la
sentimente pozitive în cadrul relaţiilor dintre soţi (inversul celor
negative).
3.Convingerea că un mariaj mai bun cere un efort zilnic.
Terapeutul induce schimbarea comportamentului,amintind
cuplului că trebuie să colaboreze şi că ambii trebuie să se
focalizeze ca şi cum ar agrea o discuţie în jurul mesei rotunde.
Fiecare soţ este întrebat „ce ai putea face tu pentru
înbunătăţirea şi satisfacţia soţului tău,în cadrul relaţiei pe care o
aveţi ?”
Fiecare soţ este ajutat să-şi stabilească comportamentul
specific care poate avea efect pozitiv asupra felului în care se
simte celălalt soţ.Iniţial fiecare dintre soţi trebuie să facă acest
lucru fără un imput din partea celuilalt partener. Terapeutul
trebuie să încurajeze pe fiecare să se concentreze asupra
paşilor mărunţi,pe care îi face cu efort mic şi care pot creşte
cantitatea de satisfacţii.Dacă soţii par rigizi,există unele replici
pe care terapeutul le poate folosi:
1.Reaminteşte soţilor una dintre problemele discutate la
„masa rotundă” şi întreabă,”noi discutăm problema cum să fiţi
mai afectuoşi în problema relaţiilor voastre.Focalizarea asupra
voastră începe prin a vă gândi ce lucruri mici trebuie să faceţi
pentru ca relaţia voastră să se îmbunătăţească un pic”.
2.Le cere celor doi să-şi reamintească de comportamentul
pe care îl aveau atunci când îşi făceau curte,sau reaminteşte
alte satisfacţii din trecut,pe care acum trebuesc reluate.
3.Se va cere să-şi imagineze faptul că dacă unicul lor scop
în viaţă ar fi să placă partenerului,ce ar trebui să facă?
Dacă unul sau ambii au dificultăţi particulare de a face o
listă de comportamente pozitive,terapeutul poate aduce un
chestionar (ex.Spouse observation checkist,Patterson,1976).
Fiecare soţ trebuie să facă o listă cât mai lungă cu aspecte
specifice privind ce ar trebui să facă pentru a plăcea
partenerului,incluzând aici detalii specifice a situaţiilor ca şi
timpul fiecărui comportament plăcut.
Un cuplu a început terapia cu plângerea soţiei privind faptul
că soţul lucrează prea mult,lipseşte mult de acasă,motiv pentru
care nu o ajută la treburile casnice şi îi dă şi puţină atenţie.În
timp ce soţul se plângea de el însăşi,următoarea listă de
comportamente trebuie încurajată pentru a îmbunătăţi
satisfacţia soţiei sale:
1. Să duc la pat cafeaua soţiei;
2. Să vin acasă cu un trandafir;
3. Să-i ofer o ieşire la un film;
4. Să duc lucrurile la spălătorie;
5. Să strâng ziarele vechi;
6. Să spăl şi aspir maşina ei;
7. Să o întreb când este ziua ei;
8. Să o scarpin pe spate înainte de a adormi;
9. Să mă scuz că sunt prea ocupat cu munca mea;
Când o listă adecvată a fost făcută (şi a fost şi revăzută de
către terapeut), cuplul va decide când începe să facă unele
lucruri de pe listă,cu scopul de a face plăcere unul
altuia.Adiţional,soţii sunt instruiţi de a da atenţie faţă de
eforturile făcute de celălalt şi încearcă prin comportamentul său
să recompenseze pe celălalt partener.Dar nu numai ceea ce este
pe listă se va urmări,terapeutul îi va ajuta să abordeze şi alte
atribuţii reciproce,pentru ca ei să se comporte pozitiv.
Din cauză că un comportament schimbat este uneori văzut
ca ceva făcut mecanic,este bine a sublinia soţilor că ei pot alege
ce comportamente să utilizeze (nu neapărat cele stabilite dar cu
condiţia ca ele să fie resimţite pozitiv).Fiecare partener va fi
încurajat a face lucruri cu scopul de a place celuilalt.
Unii soţi vin la terapie crezând că au făcut totul şi că deja au
acordat mult timp celuilalt,dar este posibil ca ceea ce au făcut
să nu fie de prima importanţă,aşa cum crede ei(soţul poate fi
uneori ignorant asupra aceea ce place partenerului,aşa că
efortul lui este prost ghidat).
Terapeutul trebuie să atragă atenţia că ambii parteneri s-au
angajat să colaboreze într-un nou efort,pentru a face ca relaţia
lor să funcţioneze şi că sarcina curentă este de a face ceva
drăguţ.
În această problemă accentul se pune ca fiecare să
recunoască efortul celuilalt şi în acest fel să se creieze un feed-
back.
Schimbarea comportamentului,ca temă pentru acasă,este
una dintre primele oportunităţi pentru terapeut de a stabili dacă
vor sau dacă sunt capabili partenerii de a colabora în cadrul
terapiei.
O şedinţă de stabilire poate începe cu întrebări ca:”Ce ai
stabilit să faci pentru a place propriului tău partener?”.Se va
îndrepta accentul discuţiei spre aspectele pozitive a ceea ce a
mers bine,ce recompensă au obţinut soţii pentru noile
comportamente încercate,chiar dacă nu toate au fost bune;se va
întreba pe cel ce trebuie:”ce a fost important pentru tine,în
legătură cu noul comportament?”,sau dacă soţii au învăţat care
dintre comportamente este mai important pentru soţul primitor
şi cum a fost recepţionat de către celălalt;dacă celălalt trebuie
să continue (pentru a aspira apoi la un fesd-back).
Se va discuta ce a mers rău şi dece.Dacă cuplul nu şi-a
făcut temele pentru acasă,terapeutul exporează cauza (vezi ce
este scris la instigare) şi constată problema.
Dacă ceea ce a făcut nu a găsit credibilitate la partener,este
posibil ca acel comportament pozitiv să fi fost ignorat
(intenţionat sau nu),diminuat sau chiar refuzat.În acest caz este
posibil ca atribuţile unui soţ faţă de celălalt să trebuiască a fi
explorate din nou,eventual reformulate (vezi mai jos intenţia
cognitivă).Este esenţial pentru terapeut să ajute partenerii
pentru a găsi o cale pentru ca fiecare să recompenseze efortul
celuilalt.
INTERVENŢIILE COGNITIVE
În cadrul crizei relaţiilor dintre soţi,răspunsurile emoţionale
ale partenerilor depind de ceea ce gândesc fiecare despre
comportamentul celuilalt şi de semnificaţia pe care o dau acelui
comportament mai degrabă decât calitatea comportamentului
propriuzis.
A eticheta sau reinterpreta comportamentul partenerului
constituie o intervenţie terapeutică importantă care se va folosi
în oricare fază a terapiei.Pentru că terapeutul este atent la orice
gând distorsionat sau disfuncţional pentru a interveni.Această
intervenţie cognitivă devine o parte integrantă a terapiei
maritale.
Ca şi în cazul altor proceduri terapeutice este bine a aduce
pacienţii la raţiune,pentru a putea reflecta asupra
comportamentului său.Acest lucru depinde de circumstanţe şi
alte probleme particulare.Raţiunea este simplă,căci chiar în
cazul unor păreri negative despre comportamentul
partenerului,chiar parţial adevărate, există şi aspecte pozitive
care trebuesc evidenţiate,pentru ca soţul să privească situaţia în
mod mai diferit.De exemplu o soţie acuză soţul că atunci când
vine de la serviciu se joacă mult cu copii,aducând aceasta ca
argument pentru lipsa de comunicare în familie,de aici apărând
multiple interpretări.Dar aici,cu atenţie,fără a încuraja soţia să
ridiculizeze sau să denigreze soţul,terapeutul întreabă
simplu:”dar ce poţi spune despre comportamentul soţului tău în
alte împrejurări,situaţie în care tu nu eşti aşa de pornită
negativ?”
După explorarea câtorva alternative cu terapeutul,soţia
spune “apreciez că după ce a muncit mult,soţul mai găseşte
timp de a se mai juca şi cu copiii,ceea ce cred că îl poate
relaxa”.Găsind explicaţia justă şi rezonabilă soţia se simte mult
mai apropiată de soţ şi vede altfel comportamentul lui în această
lumină.
Frecvent soţii pot avea păreri negative sau atribuţii
neplăcute unul faţă de altul.În aceste cazuri,terapeutul va face
celor 2 parteneri un proces explorativ, punând de exemplu GAN
legate de răspunsurile care rănesc şi care la rândul lor contribue
la accentuarea atitudinilor negative faţă de partener ş.a.m.d.
Pentru a continua exemplu de mai sus,după explorarea
logică a atitudinii soţilor,soţul spune că nu-i pasă că soţia sa
crede despre el că este leneş şi că el ar fi încetat de a mai avea
ambiţii.Terapeutul subliniază cum fiecare afirmaţie a unei
persoane afectează sentimentele lor despre comportamentul
celuilalt partener, motiv de a se ridica unul contra celuilalt.Ambii
parteneri trebuie să încerce a-şi schimba comportamentul şi să
caute mai ales explicaţiile pozitive pentru aceste
comportamente.Nu totdeauna comportamentul negativ al unui
soţ este nevinovat şi aici terapeutul trebuie să clarifice intenţia
lui şi impactul asupra celuilalt,terapeutul încurajând mai ales
comunicarea mai facilă(vezi mai jos),încercând să câştige
perspectiva primului partener despre el şi comportamentul
lui.Cu celălalt partener terapeutul trebuie să exploreze impactul
comportamentului la două nivele:
1.Identificând gândurile pe care soţul le are când este
confruntat cu un comportament ambiguu de către celălalt
partener (ex.un soţ vine acasă de la muncă şi nu-şi sărută
nevasta,ea crezând că prin acest gest el exprimă de fapt că nu o
mai vrea).
2.Identificând presupunerile exprimate care au apărut pe
baza unor idei distorsionate ca:ce însemnătate au ideile,sau ea
gândind că “lui nu-i mai pasă de mine”.
După explorarea ideilor ambilor parteneri şi a semnificaţiei
lor,terapeutul trebuie să ajute cuplul să adune probe pentru a
concluziona dacă atitudinile sau ideile negative sunt cu adevărat
distorsionate sau se bazează pe realitate (vezi cap.6,pentru
discuţia despre testaree GAN).
Dacă ideile apar distorsionate ele se explorează..terapeutul
cere soţului să monitorizeze (în scris) ideile negative ale lui sau
ei despre partener,dând un răspuns raţional pentru fiecare (vezi
fig.6.4 ca exemplu).Dacă este real şi apare schimbarea sau un
compromis din partea unui partener,facem apel la maniera de
rezolvare a problemelor sau de intervenire în caz de criză(vezi
mai jos),
EXERCIŢIUL COMUNICĂRII
Nu numai deficitul de comunicare a problemelor cuplului dar
şi deficienţele de expresivitate şi de receptare a comunicării pot
duce la plângeri tipice:lipsa de înţelegere,insuficienţa atenţiei
unuia faţă de altul,proasta ascultare,escaladarea conflictelor şi
dificultăţile rezolvării problemelor care apar.
Îndemânările exprimării presupune faptul că cel care
vorbeşte îşi identifică ideile lui şi ale ei,ca şi sentimentele şi
dorinţele sale etc,când acesta se exprimă la persoana întâia în
manieră specifică şi clară (ex.”când tu nu ajuţi la culcarea
copiilor eu mă simt frustrată”,sau “ Mă face fericit atunci când
eu ajung acasă şi tu mă întrebi cum mi-a mers azi”.
Îndemânarea receptivă include şi perceperea comunicării
nonverbale (contactul privirii,gesturile),accentuând sau
parafrazând sau folosindu-se de alte gesturi făcute de un bun
ascultător,care înţelege mesajul.
Această îndemânare de a comunica este o construcţie-bloc
în tehnica rezolvării problemelor din următoarea secţiune a
lucrării.
O cale de introducere în antrenamentul comunicării ar fi să
spui:
“Aţi spus la începutul terapiei că una dintre problemele
mariajului vostru constă dintr-o proastă comunicare.Am câteva
sugestii specifice pentru această problemă.Mai buna comunicare
vă va ajuta să fiţi mai apropiaţi şi mai intimi,să înţelegeţi mai
bine simţămintele unuia faţă de celălalt,dorinţele,plăcerile şi
neplăcerile,ce trebuie să discuţi,chiar şi atunci când subiectul
este neplăcut”.
Începutul discuţiei se face acceptând 2 roluri
distincte:vorbitor şi ascultător.Terapeutul va fi primul participant
activ la acest exerciţiu şi va modela rolul jucat la fiecare tip de
învăţare,dar treptat el se va retrage.Există un număr de exerciţii
pe care le arătăm mai jos,privind învăţarea şi practicarea
îndemânării de comunicare.Terapeutul trebuie să abordeze
aceste exerciţii pentru a aduce ceea ce este necesar,începând
cu obişnuinţa cea mai elementară şi mişcându-se spre forme
mai complicate,cu atât mai repede cu cât cuplul le
asimilează.Terapeutul va trebui să modeleze comportamentele
negative în cadrul acestor exerciţii.El va trebui să exagereze
rolul de ajutor în cadrul procesului şi cu oarecare umor.
Exerciţii
1.Terapeutul modelează,ascultarea negativă
nonverbală(ex.se uită mereu în altă parte,se mişcă nerăbdător în
scaun etc),în timp ce soţii discută probleme neimportante
(ex.cum au petrecut ziua).Întrebând soţii cum se simt (nervoşi,
trişti,frustraţi,şocaţi) în cursul exerciţiului şi întrebându-i cum se
simt atunci când ei vorbesc şi nu sunt băgaţi în seamă.Se va
cere fiecărui soţ să fie colaborativ şi să dea exemplu de lucruri
pe care le-au făcut pentru a exemplifica această ascultare
negativă nonverbală.Acest exerciţiu adesea descoperă multe
GAN disfuncţionale care pot fi amendate.
2.Terapeutul va observa pe soţi când practică
comportamentul nonverbal pozitiv privind în faţă,cu contact
vizual,chiar când celălalt soţ abordează problematici
neutrale.Sunt întrebaţi cum percep şi cum se simt.
3.Terapeutul modelează felul negativ verbal de recepţionare
(întrerupând, dând sentinţe definitive,plângându-se în acelaşi
timp etc),într-un sens exagerat şi umoristic.L-i se cere să-şi
amintească o situaţie în care ei s-au comportat astfel..
4.Învăţarea partenerilor să parafrazeze:să asculte ce
intenţionează partenerul, să accentuieze sau să retracteze
afirmaţiile partenerului în maniera de a întreba (ex.eu cred…..
sau se pare că tu ai zis…..,evidenţiind prin aceasta ascultarea
fiecărei afirmaţii verbale (“este totul bine” sau “am putut să
înţeleg”) sau nonverbal (ridicând din sprâncene).
Terapeutul trebuie să modeleze parafrazând,dar de obicei el
îi pune să spună ceea ce cred că ar spune celălalt.Soţii
trebuie,de asemenea,să înveţe a se opri din vorbit atunci când o
fac prea mult,sau parafrazând(ex.aşteaptă o secundă să văd
dacă am ajuns aşa departe”).
5.În continuare cuplul va fi gata să se parafrazeze unul pe
celălalt.Fiecare soţ,la rândul său,va alege subiecte
pozitive:exerciţii de modificare a comportamentului pe care el
sau ea le agreează,o amintire plăcută trăită împreună, sau ceva
pozitiv faţă de partener.
6.Următorul exemplu presupune recunoaşterea şi
exprimarea emoţiilor construite pe baza exerciţiului 5.Este bine
a aduce o listă cu “cuvinte despre sentimente”(tabel 10.2)
pentru ca acest cuplu să testeze cum un număr de anumite
cuvinte care exprimă emoţii sunt atacate şi încep să le exprime
cu un limbaj mai precis.
Având un cuplu care se parafrazează unul pe altul despre
sentimente pozitive despre partener iar cel ce ascultă se
concentrează pentru a înţelege impactul emoţional(ex.”m-am
bucurat că m-ai invitat în oraş,sau că m-ai întrebat ce mai
fac,acest lucru m-a făcut mai apropiată şi mai caldă faţă de
tine”).
Adesea soţii vor exprima gândurile lor despre un
eveniment,chiar dacă au sentimente statice (“Cred că pare un
lucru bun de făcut sau sunt satisfăcut pentru că sunt de acord cu
ceea ce faci”).
În astfel de situaţii terapeutul are nevoie să exprime
diferenţa dintre gânduri şi sentimente în legătură cu
evenimentele,poate un model de „feeling statement” sau/şi
insuflă partenerului pentru sentimentele lui sau ale ei.
Stabilind ceea ce trebuie făcut acasă,în cursul
antrenamentului de comunicare,aceasta presupune în general
ca fiecare soţ să se comute fie în rol de vorbitor fie de
ascultător,practicând exerciţii specifice (corespunzătoare
stadiului în care au progresat),pentru 10-15 minute,câteva nopţi
pe săptămână.În acest fel fiecare dintre soţi are oportunitatea să
practice exerciţiile de exprimare şi ascultare,la orice nivel de
îndemânare,de câteva ori pe săptămână.poate fi util şi un
casetofon,pentru a exersa,pentru ca soţii sau terapeutul să
poată revedea exerciţiul.
Tabel 10.2:Exemple de cuvinte “sentiment” care
ajută partenerii să lege comportamentul soţului lor cu
emoţiile pe care le simt.

Pozitive negative
Calm desamăgit
Cald frustrat
Fericit singur
Încântat trădat
Apropiat soţului ruşinat
Mulţumit plictisit
Singur neliniştit
Bucuros nervos
Înclinat spre obosit
Excitat singur
Încrezător depresiv
Responsabil rebel
Satisfăcut vinovat
Relaxat tensionat
Sexy în încurcătură
Iubitor distant
Mândru fără putere
Energic nefericit
Afectuos gol interior
Atent nervos
Iubăreţ vulnerabil
Plăcut nesigur
Important pt. partener jignit
Confuz

PROBLEM SOLVING(rezolvarea de probleme)


Rezolvarea problemelor este importantă mai ales în cupluri
maritale(vezi şi cap.12).Îndemânarea de a rezolva problemele
aduce cuplului cadrul în care el poate deveni propriul său
terapeut în multe probleme care pot apare.
Antrenamentul pentru rezolvarea problemelor are două faze
discrete: problema definirii şi problema soluţionării.Aceste
faze ajută cuplul să evite presupusele schimbări înainte ca
problema să fie definită şi îi ajută să continue redefinirea
ei,atunci când soluţia originală a fost găsită.
În faza rezolvării problemei un soţ începe prin a comenta
pozitiv un anumit lucru în legătură cu partenerul său,şi care are
legătură cu problema discutată.Acest lucru este urmat de o
descriere specifică a problemei,apoi prin răspunsul emoţional al
lui sau al ei.
În spirit de colaborare un soţ stabileşte cum celălalt
contribuie la problemă şi care este rolul lui sau al ei în
problemă.
Prin această atitudine rezultatul este crucial pentru că:
1.Reduce partea acuzatoare a problemei şi ajută celuilalt
soţ să se simtă mai puţin atacat,încurajând acest soţ să asculte
şi să se angajeze în rezolvarea problemei.
2.Este vorba de o abordare colaborativă,nici unul ne fiind în
totalitate responsabil de problemă sau de soluţie.
Explicând acestor cupluri raţiunea,de obicei se facilitează
colaborarea lor cu acest fel de comportare.
Partenerul este încurajat să rezume afirmaţia celuilalt şi să
arate bunăvoinţa de a lucra cu partenerul pentru rezolvarea
problemei care a fost identificată. Primul
soţ,atunci,parafrazează această afirmaţie,de asemenea.
Definirea problemei se poate desfăşura ca mai jos:
Ea:Apreciez efortul de a veni acasă la timp şi că astfel îţi
pasă de mine,dar când tu spui că ai tras din greu şi nu mă
întrebi şi pe mine,eu mă simt ignorată, jignită.
El:Te-am înţeles ce vrei să spui.
Ea:Cred că şi eu am contribuit la asta,căci ţi-am atras
atenţia ce important este să-mi dai şi mie atenţie.
El:Se pare că îţi recunoşti şi tu puţină vină.Acum cred că ai
o problemă şi trebuie să încercăm s-o rezolvăm.
Ea:Ai zis că vrei s-o rezolvăm împreună?
El:Da.
Primul pas în rezolvarea problemei este efectuarea unui
brainstorm care va putea genera liste de potenţiale soluţii.Orice
soluţie este acceptabilă şi un soţ nu va critica propriile lui
soluţii.Soluţiile vor continua a fi sugerate până când ambii au
epuizat toate posibilităţile şi ele trebuesc scrise pe hârtie.
Terapeutul poate interveni cu sugestii în cadrul
discuţiei,poate include şi câteva glume pentru a disolva
tensiunea momentului.
O listă a problemelor ar putea fi:
1. El poate alerga 15 min.după serviciu pentru a se
decărca;
2. El vine,sărută soţia şi ambii spun cum le-a mers;
3. Dacă el vrea să se descarce ea este întrebată dacă
vrea să asculte,ea îi dă o limită de timp,iar dacă nu
el cheamă un prieten la telefon;
4. Ea îl poate opri şi începe a vorbi despre ea;
5. El contractează un consilier de job pentru a vorbi
de opţiunile carierei lui;
6. El nu va vorbi nimic despre serviciu ei;
7. Ea cere să se plângă şi ea jumătate din timp;
8. Ea va asculta soţul când vorbeşte despre serviciu
iar el o va asculta pe ea;
9. El părăseşte acel serviciu;
10.El vorbeşte cu şeful să-i facă munca mai
tolerabilă;
După ce cuplul a făcut brainstorm-ul se face o listă cu
soluţiile potenţiale,fiecare doluţie fiind evaluată prin 4 criterii:
1. absurdă?
2. va ajuta la rezolvarea problemei?
3. care este partea proastă a problemei?
4. care este consensul penru problemă?
Ultima înţelegere este o combinaţie între soluţia care ajută
mai mult şi care are cele mai mici consecinţe
negative.Agrementul de schimbare cuprinde cine va face,ce va
face,unde şi cum,în termeni specifici.Pentru cei din dialogul de
mai sus problema poate fi:
1.Vorbeşte cu bosul să-i facă munca mai tolerabilă.Dacă
acesta nu va vrea se va căuta un consilier
profesional,explorându-se şi opţiunea pentru un nou job. Când
vine de la serviciu este afectuos cu soţia (o îmbrăţişează şi se
sărută) şi fiecare spune ceea ce simte atunci când îşi revede
partenerul.Apoi 5 minute vorbesc pe rând despre ziua lor.Dacă
unul vrea mai mult timp celălalt acceptă.Se poate pune şi o
limită de timp sau pot să refuze acest lucru.Atunci soţul oprit
poate chema un prieten cu care să poată să-şi discute problema
zilei.
Principiul este ca fiecare să facă ceva cu asentimentul
celuilalt.Terapeutul poate juca şi rolul de avocat al diavolului şi
întreabă ceva ce pare neplauzibil.
Un progres în chestiunea rezolvării de probleme este să
începi cu probleme mai minore,care presupun mai ales aspecte
practice (cine găteşte,când),apoi se introduc probleme mai
importante sau care presupun probleme emoţionale.
Afectivitatea şi îmbogăţirea ei printr-o bună viaţă
sexuală
Adesea familia se plânge de disfuncţii ale vieţii sexuale
specifice.Pentru aceste cupluri,terapia trebuie să vizeze şi
rezolvarea acestor disfuncţii (vezi cap.11).
Pentru cuplurile fără difuncţii sexuale specifice este
important şi corespunzător a accentua afectivitatea şi
îmbogăţirea relaţiilor (relaţiile sexuale cresc intimitatea şi
afectivitatea).
Din cauză că subiectul este sensibil,terapeutul trebuie să se
adapteze acestei sensibilităţi atunci când cuplul are tendinţa de
a evita acest subiect.Raţiunea de a lucra în această arie a
afectivităţii,intimităţii şi îmbogăţirii sexuale este recompensată
de scăderea numărului de conflicte.
Există un număr de exerciţii pe care cuplul le poate
încerca,depinzând de stabilitatea nevoilor lor,de puterea şi
slăbiciunea lor(vezi cap.11).
Exerciţiile folosite includ:
1.Alegerea amintirilor din cadrul experienţei pozitive;
2.Ghidarea exerciţiilor fantasmelor legate de afecţiunea
ideală şi situaţiile sexuale;
3.Exerciţii de comunicare pentru a face feedback-ul,când
primeşti afecţiune şi în cursul relaţiilor sexuale;
4.Sensaţii genitale şi nongenitale;
5.Rezolvarea problemelor privind iniţiativa şi refuzul
activităţii sexuale;
6.Brainstormingul trebuie să găsească şi alte căi pentru
îmbogăţirea sexualităţii,poate incluzând noi comportamente
sexuale;
REDUCEREA CONFLICTELOR (troubles-shooting)
Uneori cuplurile vin la şedinţă nervoase şi
frustrate,partenerii sunt incapabili de a aborda noi sarcini şi nu
pot continua şedinţa (din cauză că au avut un conflict nerezolvat
în această săptămână).
Reducerea conflictelor este o tehnică care învaţă cuplul cu
desescaladarea conflictelor.Scopul este atât cognitiv cât şi
comportamental:să ajute cuplul a înţelege ideile şi sentimentele
din cursul unei dispute şi să-i facă conştienţi de opţiunea
comportamentală de a soluţiona escaladarea disputei şi de a se
ocupa cu rezolvarea conflctului.Doi paşi presupune troubles-
shooting:
1.Reconstrucţia argumentelor (se face în cadrul
şedinţei) şi presupune o explorare a intenţiei şi impactului
fiecărui pas în cadrul disputei şi clarificarea sentimentelor,ideilor
şi stabilirii fiecărui soţ la fiecare pas.Terapeutul trebuie să fie cu
grijă pentru a da ambilor soţi oportunitatea de a-şi prezenta
perspectivele şi argumentele,ideile şi sentimentele din timpul
conflictului şi argumentele,ideile şi sentimentele din timpul
conflictului şi ideile şi sentimentele în cursul reconstrucţiei.
2.Explorarea opţiunii cognitive sau comportamentale
a fiecărui soţ.La fiecare nou pas se pot reduce intensitatea
sentimentelor negative şi să se desescaladeze conflictul.Acest
lucru se poate realiza simplu,întrebând:”Ce fel diferit de a gândi
ai avut cu partenerul tău în acest timp?” sau “Ce semnificaţie
are acest lucru?”la fiecare pas,terapeutul trebuie să întrebe
(uneori soţii să scrie aceste întrebări) “Ce ai vrut să faci diferit în
acel moment de a ieşit prost?”.
Terapeutul ţine cont în ce măsură un soţ poate influenţa
comportamentul celuilalt prin a face ceva diferit.Această
abordare ajută pe fiecare soţ să devină responsabil pentru
schimbarea lui sau al ei,descrescând blamarea celuilalt şi ambii
găsind căile de reducere ale situaţiei conflictuale.
IDENTIFICAREA ŞI MODIFICAREA PATERNURILOR NEGATIVE ALE
INTERACŢIUNII
În cursul troubles shooting este posibilă identificarea unor
teme particulare de conflict şi de paternuri particulare de
escaladare a conflictului.Este util a crede în dansul acestor
disfuncţii relaţionale,unde ambii parteneri ştiu “paşii” şi lucrează
împreună pentru desescaladarea conflictului.S-au identificat
câteva teme comune, în care cuplurile au adesea dificultăţi:
1.În paternul cerere/retragere un soţ tipic cere tot mai
multă atenţie sau afecţiune de la partener care iniţial a fost mai
retras.Acest lucru îl face în continuare mai retras.
2.În relaţie/contra patern orientat spre muncă (ori
afiliere/independenţă) un soţ pune relaţiile pe primul plan,în
timp ce celălalt este mai preocupat de carieră sau alte interese
vocaţionale.
3.Cu complexul emoţie/relaţie există un partener cu o
escaladare emoţională (de obicei soţia) care este confruntată cu
unul raţional,normativ,logic (de obicei soţul).
Identificarea simplă a subiectului conflictului poate fi de
ajutor pentru unele cupluri.În aceste cazuri doar examinând
procesul conflictual este suficient pentru ambii să elimine
paternul distructiv.
Totuşi,în cursul unei dispute nu este uşor de a angaja o
atitudine colaborativă în efortul de rezolvare a problemei şi
conflictului,adesea escaladează repede şi cuplul nu mai poate
încerca rezolvarea problemei.
Cea mai practică intervenţie este de a ajuta cuplul să
identifice subiectul escaladării conflictului lor şi semnele timpurii
a „dansului”lor.
Semnele precoce ale escaladării conflictului pot include
isbucniri emoţionale, subiectul acuzaţiilor verbale,invocarea unor
probleme sensibile.terapeutul are sarcina de a conştientiza pe
fiecare soţ cât mai precoce,privitor la conflict.Ex.,un soţ poate
identifica aceste semne deoarece:”am început să transpir şi să
mă simt în tensiune şi,aceasta este un semn că tensiunile ar
putea exploda”.Când fiecare sau ambii parteneri identifică aceşti
indicatori s-a stabilit deja paternul conflictual. În această situaţie
lucrurile apar din trecut (“avem nevoie de pauză şi trebuie să fac
o plimbare pentru a putea vorbi despre aceasta constructiv”).
Aceste paternuri interacţionale pot avea un mare impact
asupra relaţiilor iar pentru multe probleme minore pot fi
manipulate de aceleaşi teme.Ex.,”El nu trebuie să mă întrebe de
ziua mea sau cum mă simt” şi “Nu vreau să ieşim
împreună”,toate sunt plângeri care exprimă dorinţa soţiei pentru
mai multă apropiere şi dorinţa soţului pentru mai multă
independenţă.Dacă problema se identifică repede cuplul o
rezolvă.
Ajutarea generalizării câştigului terapeutic de-a-
lungul terapiei
Succesul terapiei depinde de cât de bine sunt aplicate
îndemânările învăţate în şedinţă în mediul real de acasă.De
aceia,ceea ce se întâmpă între şedinţe este crucial pentru
succesul terapiei,cuplul prin aceste abilităţi ducând la creşterea
succesului terapiei,chiar şi după terminarea sa,motiv pentru care
trebuie crescută responsabilitatea cuplului pentru exerciţiile
lor.De aceia terapeutul trebuie să lege fiecare
exerciţiu,regulile,rolul de un principiu,numai aşa cuplul fiind
ajutat pentru situaţiile de viitor.
După ce s-a lucrat pe o problemă,terapeutul trebuie în mod
regulat să întrebe:”În ce alte arii puteţi aplica aceste
soluţii?”/sau “În ce timp această înţelegere
funcţionează”,ajutând cuplul să generalizeze pentru propria lor
înţelegere specifică.Această discuţie poate fi reluată ulterior şi
acasă,când cuplul va utiliza tehnica învăţată pentru o nouă
situaţie.
Este important ca partenerii să înţeleagă raţiunea utilizării
fiecărei îndrumări, ca aceasta,de ex.,dacă un soţ începe
rezolvarea problemei el este înţeles de către partener a fi “mai
receptiv ca mine în prelucrarea acestei probleme”,decât să zică
“Din cauză că terapeutul ne-a spus asta”.
Există un număr de alte tehnici care pot fi utilizate de către
terapeut pentru a îmbogăţi generalizarea:ex.lungind timpul
dintre şedinţe.Cu 2 săptămâni între şedinţe cuplul are mai mult
timp pentru practică.Mai degrabă decât să se confrunte cu noi
dificultăţi în manieră negativă cuplul să încerce a identifica
situaţii şi probleme care pot duce la noi dificultăţi care apar
înaintea terminării (vezi mai jos preventiv relapse).
O altă formă de terminare temporară a terapiei în locul
lungirii distanţelor dintre şedinţe (de 6-12 luni).
Terapeutul va forţa cuplul să devină propriul lui
terapeut,făcând şedinţe regulate,similare cu cele făcute la
medic,săptămânal sau la 2-4 săptămâni.
Partenerii trebuie să discute cum vor acţiona pentru
îmbunătăţirea relaţiilor lor,să se angajeze în rezolvarea
problemelor şi au timp să-şi spună ceea ce cred despre mariajul
lor.Acest lucru trebuie făcut chiar dacă problemele sunt puţine
sau aparent nu există.
PREVENIREA RECĂDERILOR
O cale care previne recăderile include două componente de
bază:
1.Anticiparea şi intervenţia pentru a preveni situaţiile sau
comportamentele care măresc riscul recăderilor;
2.Stabileşte strategiile pentru a ajuta pacienţii pentru a
acoperi micile reuşite în vederea prevenirii unei complete
recăderi;
În faza terminală,foarte mult se lucrează privind anticiparea
şi corectarea anumitor scăpări.Se va orienta atenţia cuplului
spre evenimenetele viitoare,faţă de activităţile viitoare care pot
fi stresante sau pot precipita dificultăţile din trecut (de
ex.problema dacă să aibă sau nu un copil,cum se vor angaja în
rolul parental,ce vor face cu serviciul,cu timpul liber etc).
Anticipând greutăţile ei vor deveni abili de a-şi rezolva
problemele,îşi vor stabili anumite strategii.
După cum s-a notat,criza cuplului este o situaţie
reactivă,afectivă,legată de situaţii imediate,gata să reacţioneze
la dificultăţi minore.
Al 2-lea aspect pentru a preveni recăderile este
minimalizarea impactului micilor alunecări în cadrul
relaţiilor,poate identificând şi minimalizând reactivitatea
soţilor.Poate include muncă cognitivă (vezi 355-cognitiv
intervention).Terapeutul trebuie împreună cu cuplul să vadă
dacă este vorba de o recădere în vechile paternuri negative.
REZULTATUL PROCESULUI CERCETĂRII CONTROLULUI
Multe studii au examinat efectul versiunilor timpurii ale
terapiei maritale care iniţial se limita la modificarea
comportamentului,comunicare şi intervenţii în procesul rezolvării
problemelor.Eficienţa este în comunicare,creşterea satisfacţiilor
maritale.Un procent de 50% după terapie au înbunătăţiri
evidente iar 1/3 din cazuri par a nu mai fi în criză.