Ce ar spune astăzi Eminescu?

„Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul,

ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului,
asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe
mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce
avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am
putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm
la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma
o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate
ale noastre, când nu vom mai avea nimic în
România.
Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră
economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce
or pofti, să atârne mai mult ori mai puţin de
înrâuriri străine. Nu doar c-ar sta în relaţii cu
consulii, această acuzare ar fi prea gravă pentru ca
s-o facem cuiva. Ne înnegrim unii pe alţii — vorbesc
de naturile mai nobile, fie ele în orice parte, nu de
stârpituri — ne înnegrim, zic, unii pe alţii, pentru că
simţim că starea poporului românesc e nesuferită şi
că ne-am încurcat rău. Dar în această încurcătură
vina istorică şi blestemul urmaşilor să cază asupra
celor ce-au făptuit tot răul, asupra liberalilor de
orice nuanţă, care au format cadre goale, în care au
intrat tot gunoiul societăţii, au creat guvern
reprezentativ pentru ca să-l împle oameni ce abia
ştiu a îndruga două cuvinte, au făcut ca clasa de
mijloc, în loc de a căuta să muncească şi să
înflorească, să se azvârle toată asupra puterii
statului, ca să domnească.” (M. Eminescu, Opere,
Vol X, pag. 31, VI. Frază şi adevăr – articol în
Telegraful Român, din 23 decembrie 1877.)
 Ei bine, dacă Eminescu s-ar întoarce printre noi
– în România de astăzi – pentru a le da o ultimă
replică Carpilor, Şuţilor, Rosettilor şi celorlalţi meteci
din clasa politică românescă – el nu ar mai spune
decât atât: Quod erat demonstrandum!

Avea dreptate!
Are dreptate!
Iată motivul pentru care Eminescu le provoacă
încă şi astăzi, unora, frisoane.

Marcel Chelba (Reşiţa, România)

15.06.2009