Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterizarea lui Ion din romanul Ion de Liviu Rebreanu - caracterizare Personajul Ion este unul de referinta litarara

romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale acestui secol.Inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidenteaza dintre jucatori, feciorului lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion , urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, parca nedumerire si un viclesug neprefacut, apoi o vede pe Florica mai frumoasa ca oricand () fata vaduvei lui Maxim Oprea. Desi ii era draga Florica, Ion este constient ca Ana avea locuri si case si vite multe. Conflictul interior care marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. Iute si harnic ca ma-sa, chipes, voinic dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si bocotanii satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice fleandura, sarantoc, hot si talhar, Ion se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.Patima pentru pamant il macina pentru ca pamantul ii e drag ca ochii din cap. Toata fiinta lui este mistuita de dorul de a avea pamant mult, cat mai mult, deaoarece iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil () de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama. Fiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o dorinta navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: glasul pamantului patrundea navalnic in sufletu l flacaului ca o chemare, coplesindu-l. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-l calci in picioare. Alta data, Ion exclama impatimit: cat pamant, Doamne.Dupa ce planul ii reuseste datorita inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense, Ion, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata ii zambea cu o placere nesfarsita. Este a doua ipostaza a lui Ion, cand se vede mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori. st833v7472yttcDupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion este rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este semet si cu nasul in vant, sfidator, constient ca detine controlul absolute asupra situatiei si ca -l poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise, astfel in urma comportamentului sau, Ion fiind caracterizat indirect. Cand s-a insurat cu Ana , Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda. Capitolul Nunta il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta, ca apoi, in clipa imediata urmatoare sa gandeasca in sine cu dispret si sa raman tot calic pentru o muiere.Trairile lui Ion in lupta pentru a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenta, la prefacatorie si incantare, astfel el fiind caracterizat indirect.Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de catre George, care ii prinde pe cei doi in flagrant. Astfel personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si al copilului lor, tulburand lunistea unui camin, a unei intregi colectivitati.

Caracterizarea lui VASILE BACIU


Personaj realizat cu obiectivitatea care caracterizarea creatia de oameni si de viata din opera lui Liviu Rebreanu, Vasile Baciu reflecta implicit spiritul realist al autorului in tratarea problematicii rurale. Taranimea, adanc stratificata, este figuranta prin personaje reprezentative pentru fiecare categorie sociala. Cu o biografie sumar schitata, in maniera clasica, de altfel, personaj viu, veridic, prin gesturi, atitudini mentalitate, Vasile Baciu, bocotanul este framantat de la inceputul actiunii de o chestiune vitala pentru el ca proprietar: cum sa nu-si pastrezepamantul, cum sa-l mai sporeasca chiar, daca se poate? Vasile Baciu, in tabloul horei de duminica, apropiindu-se de grupul domnilor i se adreseaza preotului Belciug, imprejurare in care se autocaracterizare astfel: - is mare pacatos...betiv si stricat cum nu se mai pomeneste in sapte sate, zau cruce. Aflam si pricina pentru care bea: Ca o fata am si eu si nu-mi place deloc fata pe care o am...Ca nu vrea sa ma ascult si-s tare suparat ca nu vrea sa se uit-n gura mea. Scena starneste reactii diferite: Belciug e iritat pentru ca-i stirbeste autoritatea, doamna Herdelea asculta cu buzele stranse punga, oamenii din jur radeau pe -nfundate, lui Titu Herdelea ii placeau ingaimarile betivului. Gandul ca Ana s-ar putea marita cu altcinea decat cu George il infuria. Voia ginere cumsecade, pe masura averii sale, nu fleandura, hot, talhar si sarantoc cum il numeste pe Ion cu aerul lui de dispret datorat pozitiei sale sociale. Si ii aduce aminte lui George promisiunea facuta: Io-ti dau fata, iar tu sa ai bici sa-i scoti din cap gargaunii!.... Furia lui se dovedeste insa neputincioasa in fata vointei si ambitiei nemasurate de care era stapanit Ion in lupta pentru pamant. Dintr-o scurta retrospectiva facuta de autor intelegem ca drumul parcurs de Vasile Baciu pentru a se tine printre fruntasi este, pana la un punct, acelasi pe care apucase Ion. Era un barbat silitor Vasile Baciu cand se gasea in toate bune, noteaza in constructii sobre, lapidare

Rebreanu. A avut o viata grea si plina de truda...Parintii nu i-au dat decat sufletul dintr-insul. S-a insurat cu o fata bogata si urata, dar a iubit-o ca ochii din cap, ca ea ii intruchipa pamanturile si casa, vitele, toata averea, care-l ridica deasupra nevoilor. Bogatia ii deschidea mai mare dragostea de munca. Ravna de a agonisi ii pusese stapanire pe suflet. Ii era frica mereu ca un traznet din senin ii va zdrobi toata truda vietii. Vasile Baciu este si el predestinat vartejului tragic in care sunt antrenate ata tea personaje ale romanului. Trec peste el multe nenorociri: ii mor cativa copii, ii piere sotia, ii slabeste, din aceasta cauza pofta de munca, numai mosia continua sa-i mai fie draga ca odinioara. Si inima i se inacrise ca o punga de piele arsa, la gandul ca trebuia sa-si cioparteasca pamantul, pentru a potrivi Anei zestre la maritis. Egoismul lui merge pana acolo incat sa gaseasca vreun chip de a da nimic cat va trai dansul. George era in acest caz partida ideala, pe cand in Ion simtea un vrajmas. Cum a fost dansul in tinerete, asa e feciorul Glanetasului azi. Ii vrea averea. De aceea fierbea de ura chiar numai cand il vedea, iar pe Ana o ameninta cu brutalitatea izvorata din psihologia proprietarului: Mi bine te tai in bucatele decat s-ajungi bataia de joc a Glanetasului. Vasile Baciu este si el produsul unei societati in care omul se masoara dupa intinderile de pamant. De aici indarjirea cu care bocotanul isi apara mosia si targul in care se nagajeaza cu Ion, facand din Ana o marfa de taraba. Cinic, violent, Vasile Baciu isi descurca tot mai des mania asupra Anei. El este asemenea fiarei gustand placerea sangeroasa inainte de a-si zdrobi prada, sorbind cu ochii deznadejdea Anei si ascultandu-i strgatele ingrozite care-l intaritau ca niste indemnuri vrajmase. In momentul in care personajul intelege planu lui Ion: Va sa zica vrea sa-mi ia pamanturile si atunci sudori recei ii rasar pe frunte, creierii ii fierb in cautarea solutiei de a scapa de ghearele hotului. Continua insa sa spere in esecul masinatiunilor lui Ion care va reusi insa, in cele din urma, sa infranga orgoliul stapanului atator delnite. Si, in biroul notarului Stroesel din Jidovita, privind cu un suras trist, Vasile Baciu vorbeste ca si cand de mult era convins de hotarare: M-am gandit sa le mai dau si ce mi-a mai ramas, iar replica urmeaza ironia amara din spusele notarului: Si uite -asa ai venit aici om bogat si-acuma pleci cersetor!Haha!....Accentele sunt mai pregnante in final cand aflam ca, prin viclesugul preotului Belciug, pamanturile intra, dupa moartea lui Ion, in posesia bisericii.

Caracterizarea ANEI
Tipologic, Ana intruchipeaza destinul femeii din mediu rural, dupa consideratia lui George Calinescu, femeia reprezinta doua brate de lucru, o zestre si o producatoare de copii. Ana, fata lui Vasile Baciu, se detaseaza inca din primele pagini ale romanului, in momentul horei, alaturi de Florica si in contrast cu ea. Prin cele doua aparitii feminie autorul prefigureaza, de fapt, cele doua glasuri intre care va pendula Ion: glasul pamantului si glasul iubirii. Ceva care aminteste de caracterul predestinat al eroilor tragediilor antice se decifreaza in profilul Anei inca de acum. Ea are fata lunguiata, arsa de soare, cu o intiparire de suferinte. Factorii care determina tragismul acestei fete sunt multi. Ana este orfana de maam, tatl ei, stapan, prin ce mijloace se stie, al unor mari intinderi de pamant, ursuz, cazut treptat in patima bauturii, vede in Ana un vrajmas care i-ar stirbi proprietatea prin casatorie. Consecinta acestui statut al Anei este sentimentul sufocarii intr-un spatiu limitat din care ea manifesta firesc tendinta de evadare. Calea prin care incearca sa o faca este pe cat de frumoasa pe atat de traggica: iubirea. Aceasta este tinta catre care se indreapta Ana cu toata fiinta ei.. Nu punem in discutie uratenia ei fizica, aceasta poate ca nu exista decat pentru Ion, ci, dimpotriva, frumusetea ei morala dovedita de puterea cu care, nesocotind barierele sociale ANA fata bobata, ION sarantocul din Pripas infruntand jignirile si brutalitatile intai ale tatalui, mai apoi ale barbatului, traind permanent in iluzie, nutreste o dragoste profunda pentru Ion, despre care crede ca-i ofera tot ce-si dorea: salvara prin iubire. De aceea, la hora, cand Ion o strange la piept pe Ana cu mai multa gingasie dar si mai prelung, privirea ei luceste de bucurie si sopteste cu dulce repros Da-mi drumul Ionica, ...zau, da-mi drumul!... Liviu Rebreanu se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei feminine. El ii surprinde zvarcolirile Anei in setea de dragoste, profunzimea sentimentului nutrit pentru Ion, daruindu-si fecioria celui pe care-l numea norocul ei.La individualizarea puternica a Anei contribuie si reactiile pe care le provoaca in comportamentul lui Ion ca si ipostazele contrastante in care apare. Este cunoscut faptul ca autorul romanului Ion este un maestru al contrastelor. Din scena horei chiar, prin comentariul scriitorului aflam ca lui Ion nu-i fusese draga Ana...dar avea locuri si case si vite multe. Iar in timp ce pentru George, caruia Ana ii fusese mai demult fagaduita, aceasta nu era cine stie ce frumoasa, pentru Ion, privind-o pe delnita, ea e slabuta si uratica si se intreaba Cum sa-ti fie draga?. O urmareste si se mustra: Uite pentru cine rabd ocari si sudalmi. Opusa Anei, Florica prin frumusetea si spontaneitatea ei, smulge flacaului marturisirea: In inima mea...tot tu ai ramas craiasa. Odata criza erotica trecuta, arata George Calinescu in lucrarea citata, ea inceteaza de a mai insemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebita cu mult de a oricarei femei de la tara, nu. Drama Ion- Ana este doar drma casniciei taranesti.In numele dragostei, Ana devine victima tragica a violentelor cand ale tatalui, cand ale sotului.Autorul pune in lumina, cu mult realism, conditia de inferioritate a femeii, date fiind prejudecatile de care era stapanita societatea vremii. Acestora li se adauga imprejurarea in care Ion, dominat paroxistic de galsul pamantului, abia in ziua nuntii avea sa

inteleaga ca impreuna cu pamantul trebuia sa primeasca si pe Ana, adaos tragic la bunurile materiale in posesia carora a intrat, fata devenind din roaba tatalui sluga sotului.In acelasi monent, al nuntii, relevandu-i-se tragismul, dupa ce crezuse cu atat putere in iubirea pentru Ion, Ana va murmura indurerata: Norocul meu, norocul meu! lamaentare rascolitoare aducand-o din cand in cand pe Ana in prim planul actiunii.Ana isi poarta pruncul la piept in ratacirile ei, iar in final se spanzura. Gestul disperat al Anei este consecinta pustiului ei sufletesc, dupa prabusirea suportului moral care i-a fost iubirea. Variind un precept moral stravechi, se poate intelege, in concluzie, ca, in absenta sentimentului de iubire nimic nu exista. Este in moartea Anei un mod de a pedepsi o lume incremenita sufleteste in dorintele meschine de a avea indiferent pe ce cale. Aici femeia devine obiect de negociere, iar Ana nu poate suporta povara unei asemenea injosiri si se sinucide.Intruchipare a durerii nesfarsite, izvorand din vina de a fi iubit cu toata navala tineretii ei, Ana este reprezentativa pentru conditia femeii din satul romanesc, intr-un moment social-istoric bine determinat.