Sunteți pe pagina 1din 9

6. LACUL DE ACUMULARE

6.1. Definiţie şi clasificări

Lacurile de acumulare sunt amenajări hidroenergetice şi/sau de gospodărirea apelor realizate prin supraînălţarea nivelurilor apelor peste cel natural şi care reţin un volum de apă ce poate fi utilizat în scopul modificării repartiţiei în timp a debitelor cursurilor de apă. În majoritatea cazurilor lacurile de acumulare sunt amenajări artificiale realizate prin bararea transversală a cursurilor de apă (baraj frontal). În amenajările hidroenergetice şi de gospodărirea apelor pot fi incluse însă şi lacurile de acumulare naturale sau amenajate pe amplasamentul unor lacuri naturale pe care s-au completat lucrări de control a debitelor afluente. De asemenea, în afara lacurilor de acumulare realizate pe cursul de apă prin realizarea unor lucrări de tip baraj frontal, precum şi a celor având ca scop strict alimentarea cu apă a unei folosinţe energetice sau neenergetice, mai pot fi întâlnite şi alte tipuri de lacuri de acumulare.

Cele mai multe clasificări ale lacurilor de acumulare se raportează la următoarele criterii:

- tipuri constructive,

- mod de exploatare,

- ciclu de regularizare a debitelor,

- poziţie în schema de amenajare.

Clasificare după tipul constructiv

Lacuri de acumulare cu baraj frontal realizate prin închiderea unei secţiuni transversale a cursului de apă prin-un baraj încastrat în cei doi versanţi care mărginesc albia râului. În afara barajului frontal pentru realizarea cuvetei lacurilor de acumulare mai pot fi construite baraje sau diguri laterale.

acumulare mai pot fi construite baraje sau diguri laterale. Lacuri de acumulare laterale (poldere) – nu

Lacuri de acumulare laterale (poldere) nu întrerup cursul natural al apei, având incinta izolată de acesta printr-un baraj longitudinal cu închidere în versanţi, în aval şi de cele mai multe ori şi la capătul amonte. Admisia apei în acest lac se poate face necontrolat în perioade cu debite mari pe cursul de apă când nivelul depăşeşte cota de admisie în acumulare, respectiv controlat printr-un canal gravitaţional sau cu o staţie de pompare.

Lacuri de acumulare cu diguri inelare – nu sunt legate de un curs de apă fiind realizate pe terenuri cvasiplane sau pe culmi de munte sau deal prin construirea unui baraj (dig inelar) care constituie întreg conturul lacului de acumulare. Acest tip de acumulare (rezervor) este folosit în scheme ale amenajărilor hidroenergetice cu acumulare prin pompare sau ca rezervor pentru alimentări cu apă

prin pompare sau ca rezervor pentru alimentări cu apă Lacuri de acumulare în zone depresionare –

Lacuri de acumulare în zone depresionare – presupun un sistem de aducţiune al apei de la o sursă de apă.

Clasificare după modul de exploatare

- acumulări permanente care sunt destinate fie asigurării unui nivel minim al

apei fie satisfacerii folosinţelor de apă. Tendinţa în exploatarea acestora este de a le menţine pline;

- acumulările nepermanente destinate atenuării undelor de viitură. Tendinţa în

exploatare este de a le menţine goale;

- acumulările mixte atât cu o tranşă permanentă cât şi cu o tranşă nepermanentă deasupra nivelului.

Clasificare după ciclul de regularizare a debitelor. Prin regularizarea debitelor se înţelege complexul de măsuri tehnice care se iau în scopul redistribuirii controlate în timp a debitelor naturale, astfel încât să se satisfacă cerinţele consumatorilor. Din acest punct de vedere putem întâlni lacuri:

- cu regularizare zilnică corespunde unui ciclu de golire umplere de o zi.

Debitul afluent este redistribuit pentru a acoperi funcţionarea centralei hidroelectrice o zi;

- cu regularizare săptămânală presupune acumularea debitelor afluente pe

durata maximă a unei săptămâni, astfel încât acestea să poată fi uzinate în zilele (orele) cu

cerinţe mai mari în sistemul energetic;

- cu regularizare sezonieră – presupune acumularea unei părţi din volumul

afluent din sezonul de vară (în general vara este consum mai mic de energie electrică) în scopul uzinării acestuia iarna, când este nevoie de mai multă energie;

- cu regularizare anuală – presupune acumularea stocului de apă care nu este

necesar a fi uzinat în perioadele de umplere (ploioase) în scopul posibilităţii de a fi uzinat

în perioadele deficitare;

- cu regularizare multianuală – acumulările mari care pot stoca suficient volum

de apă astfel încât să nu existe necesitatea de a mai umple lacul, mai ales într-o succesiune de ani secetoşi.

Clasificare după poziţia în schema de amenajare

La amenajările hidroelectrice, poziţia lacului în cadrul schemei determină modalitatea de regularizare a debitelor. Astfel, clasificarea lacurilor de acumulare după poziţia acestora în cadrul schemei de amenajare este:

- acumulări de regularizare directă sunt amplasate pe cursul principal în

apropierea secţiunii în care se urmăresc efectele principale. Lacurile sunt proprii centralei hidroelectrice fiind legate direct de aceasta;

- acumulări de compensare – amplasate fie pe afluenţi fie pe cursul principal la

distanţă mare de secţiunea în care se urmăresc efectele principale fie chiar în alt bazin hidrografic din care se derivă apa spre secţiunea respectivă. Aceste acumulări controlează doar parţial debite afluente în secţiunea de control. Regularizarea prin compensare apare la centralele hidroelectrice în cascadă care au în amonte un lac de acumulare mare;

- acumulări de redresare (regularizare secundară sau tampon) amplasate în

aval de una sau mai multe acumulări mari. Rolul lor este de a redistribui în timp debitele regularizate de acumularea din amonte şi de a prelua astfel neuniformităţile în funcţionarea acestora. Acumulările de redresare sunt situate în aval de centrala hidroelectrică şi transformă debitele uzinate care sunt variabile şi pulsatorii în debite cât mai uniforme, pentru a proteja albia râului;

- acumulări mixte în cazul în care există mai multe secţiuni ale folosinţelor

deservite de aceste acumulări, ele pot avea roluri diferite în raport cu fiecare dintre

secţiuni.

S1 –secţiune de control pentru alimentarea folosinţei energetice (CHE – centrală h idroelectrică); S2

S1–secţiune de control pentru alimentarea folosinţei energetice (CHE – centrală hidroelectrică); S2–secţiune de control pentru alimentarea folosinţei neenergetice, industrială (F); LA1– lac de regularizare principală; controlează debitele livrate centralei hidroelectrice (realizează o redistribuire în timp a debitelor afluente în secţiunea S1 în debite uzinate); LA2lac de compensare; controlează debitele ce ajung în secţiunea S2 de unde sunt preluate de folosinţa neenergetică; LA2lac de redresare (tampon); preia neuniformităţile debitelor evacuate de centrala hidroelectrică (reţine volumele de apă şi livrează în aval un debit constant).

6.2. Funcţiuni ale lacurilor de acumulare

Funcţiile îndeplinite de un lac de acumulare într-o schemă de amenajare hdroenergetică sunt legate de cei doi parametrii pe care creearea lacului îi modifică: căderea amenajării (prin ridicarea nivelului apei) şi debitul (volumul acumulării). Astfel, realizarea lacului de acumulare are ca efect din punct de vedere al modificării nivelului apei:

- asigurarea unei cote a nivelului apei pentru a permite captarea apei către

folosinţă;

- realizarea unei căderi concentrate pentru folosinţa hidroelectrică sau

hidromecanică;

- realizarea unei adâncimi minime pentru navigaţie;

- realizarea unui luciu de apă pentru piscicultură, agrement, navigaţie;

- asigurarea condiţiilor de desfăşurare a anumitor procese de calitate a apelor

(răcirea apelor uzate deversate unele folosinţe – iazuri de răcire; îndepărtarea anumitor

reziduuri iazuri de decantare). Din punct de vedere al efectelor legate de regimul debitelor:

- realizarea unei concordanţe între necesarul de apă pe cursul de apă respectiv şi regimul debitelor râului (regularizarea debitelor);

- reducerea debitelor de viitură.

În plus faţă de cele două funcţiuni principale ale lacurilor de acumulare se pot enumera o serie de funcţiuni complexe ale acestora: realizarea unor reîmprospătări artificiale a straturilor subterane, acumulările având rolul de a crea un gradient hidraulic sporit prin ridicarea nivelului apei; transformarea mediului ambiant atât prin influenţa directă asupra microclimatului cât şi prin influenţa asupra condiţiilor hidrogeologice din zonă; separarea anumitor lacuri naturale din zonele litoralului astfel încât să se să se întrerupă circulaţia apei de mare înspre lac şi să se împiedice salinizarea apei acestor lacuri.

6.3. Curbe caracteristice ale lacurilor de acumulare

Principalele curbe caracteristice ale lacurilor de acumulare sunt:

- curba suprafeţelor: dependenţa suprafeţei lacurilor de nivelul în lac şi - curba volumelor sau curba de capacitate: dependenţa volumului lacului de nivelul în lac.

6.3.1. Curba suprafeţelor Curba suprafeţelor este dată de legătura dintre suprafaţa oglinzii apei şi nivelul apei în lac. Zona lacului de acumulare este caracterizată printr-o pantă pozitivă – coborâre a nivelului spre aval. Panta este relativ mică, iar pentru studiu se poate considera un model simplificat (static) şi oglinda apei orizontală, model care este adevărat dacă nu există curgere. Determinarea suprafeţei se face utilizând o hartă a zonei lacului de acumulare pe care sunt reprezentate linii de nivel – obţinute prin intersecţia imaginară a reliefului cu plane orizontale. Practic, curba se obţine prin planimetrarea suprafeţei cuprinse între baraj şi curba de nivel, obţinînd astfel valoarea suprafeţei oglinzii apei.

nivel, obţinînd astfel valoarea suprafeţei oglinzii apei. Figura 6.3.1. a - Vedere în plan a curbelor
nivel, obţinînd astfel valoarea suprafeţei oglinzii apei. Figura 6.3.1. a - Vedere în plan a curbelor

Figura 6.3.1. a - Vedere în plan a curbelor de nivel din amplasamentul lacului de acumulare; b – Curba suprafeţelor lacului de acumulare

6.3.2. Curba volumelor sau curba de capacitate

Curba volumelor sau curba de capacitate, V=V(Z) reprezintă dependenţa dintre volumul de acumulare şi cota suprafeţei libere sau adâncimea apei la baraj. Ea se poate obţine din curba suprafeţelor. De exemplu, pentru două cote oarecare (Z n şi Z n+1 ), volumul reprezintă aria închisă între curba S=S(Z), axa ordonatelor şi orizontalele corespunzătoare celor două cote Z n şi Z n+1 . În acest mod, plecând de la cota talvegului, se poate obţine o succesiune de puncte ale curbei V=V(Z). De asemenea se pot utiliza şi relaţii matematice:

1 V S S Z Z 2 n n 1 n 1 n 1 V
1
V
S
S
Z
Z
2
n
n
1
n
1
n
1
V
S
S
S
S
Z
Z
3
n
n
n
1
n
1
n
1
n

Prima relaţie este mai utilizată, deoarece este mai uşor de calculat, iar erorile de calcul sunt acceptabile. Volumul total al acumulării se obţine prin însumarea succesivă a volumelor parţiale:

V

a

V
V

Pentru o utilizare mai simplă a curbei de capacitate în calcule sau în modele matematice,

se obişnuieşte aproximarea acesteia printr-o expresie de forma:

Parametrii a şi m se determină astfel încât funcţia obţinută să aproximeze cât mai bine

punctele obţinute prin măsurători.

V

a
a

h

m

.

mai bine punctele obţinute prin măsurători. V a h m . Figura 6.3.2. Curba suprafeţelor şi

Figura 6.3.2. Curba suprafeţelor şi curba de capacitate a lacului Galbenul (AHE Lotru)

Curbele de capacitate ale lacurilor permit efectuarea unor aprecieri calitative cu privire la amplasamentul în care se creează lacul. Un amplasamante este cu atît mai favorabil cu cât curba are o alură mai aplatisată (paralelă cu axa volumelor), ceea ce arată că la o supraînîlţare mică a barajului se obţine un volum mare de apă acumulată (investiţie mică, efecte economice importante).

6.4. Parametri caracteristici ai lacurilor de acumulare

Parametrii caracteristici cei mai importanţi ai lacului de acumulare sunt nivelele şi volumele care indică anumite elemente constructive ale barajului şi/sau elemente de exploatare a acumulării.

Se disting două tipuri de parametrii:

– parametri nemodificabili (legaţi de construcţia barajului);

– parametri modificabili (legaţi, în general, de exploatarea lacului).

Parametrii nemodificabili sunt parametrii constructivi ai amenajării, determinaţi prin proiect, în funcţie de soluţiile tehnologice alese pentru baraj şi uvrajele acestuia: cota talvegului, cota golirii de fund, cota prizei de apă, a golirilor intermediare, a crestei deversorului, a crestei stavilei, a coronamentului, etc. Parametrii modificabili sunt legaţi de modul de exploatare a barajului şi elementelor componentelor, depind şi de tipul turbinei şi de politica de exploatare.

Nivelurile caracteristice reprezintă cote ale elementelor construcţiilor hidrotehnice sau cote ale nivelului apei din lacul de acumulare care sunt determinate pentru îndeplinirea funcţiunilor lacului de acumulare. Niveluri caracteristice modificabile:

Z NRN nivelul retenţiei normale = nivelul maxim la care se poate ridica apa în lac în condiţii normale de exploatare. Acest nivel coincide de regulă cu cel la care se găseşte amplasată creasta deversorului, astfel încât la depăşirea lui apa este deversată peste baraj. În perioada normală de exploatare nu este admisă depăşirea acestui nivel. Z NME nivelul maxim excepţional = nivelul maxim posibil în lacul de acumulare; acest nivel se poate atinge în perioadele de viitură. Z NME - Z NRN = înălţimea maximă a lamei deversante a apei peste deversor. Z NmN nivelul minim normal (nivelul minim de exploatare) = nivelul minim la care poate coborî apa în lac în timpul exploatării normale. Se situează deasupra muchiei superioare a prizei de apă. Este determinat de căderea minimă necesară turbinei astfel încât funcţionarea ei să se facă cu randamente satisfăcătoare. Z NmE nivelul minim excepţional = nivelul ce poate fi obţinut în cazul exploatării lacului în cazul unor situaţii de excepţie (secetă, avarii grave în sistemul energetic, etc.). Acest nivel corespunde muchiei inferioare a prizei de apă.

Corespunzător acestor nivele în lac există următoarele volume caracteristice:

V u volumul util al lacului de acumulare, este volumul cuprins între NmN şi NNR, adică volumul de apă efectiv utilizat pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor; V p volumul de protecţie, este volumul cuprins între NNR şi NME, adică cel folosit în timpul perioadei de viitură pentru reţinerea unei cote părţi din volumul de apă adus de viituri şi deci la protejarea în acest mod a zonei biefului aval împotriva efectelor distrugătoare ale debitelor maxime. Este interzisă utilizarea lui în perioadele normale de exploatare. Cu cât acest volum este mai mare, cu atât atenuarea pe care o realizează lacul de acumulare este mai importantă. R f rezerva de fier, este volumul cuprins între NmN şi NmE şi reprezintă volumul menţinut ca o rezervă pentru a fi utilizat în situaţii excepţionale. V m volumul mort al lacului de acumulare, este volumul situat sub NmE şi nu mai poate fi utilizat pentru satisfacerea nevoilor consumatorilor (apa nu mai poate fi prelevată cu priza de apă). El serveşte şi ca volum în care se depun aluviunile aduse de râu în lac. Apa din acest volum poate fi utilizată în situaţii excepţionale, fiind prelevată prin golirea

de fund a barajului şi utilizată pentru irigaţii în agricultură, alimentarea cu apă a localităţilor, a industriilor, pentru asigurarea unui debit salubru în bieful aval, etc.

Corespunzător acestor niveluri caracteristice, se pot determina anumite suprafeţe caracteristice şi volume caracteristice. Suprafaţa globală care corespunde nivelului coronamentului este suprafaţa maximă care poate fi afectată direct de realizarea acumulării. Şi suprafaţa şi volumele sunt variabile în timp datorită a două procese: pe de o parte datorită procesului de colmatare (depunerea aluviunilor) care influenţează suprafaţa şi volumul la cotele inferioare, iar pe de altă parte datorită procesului de erodare al (patului) chiuvetei acumulării care influenţează suprafaţa la niveluri mai ridicate.

care influenţează suprafaţa la niveluri mai ridicate. Figura 6.4.1. Curba suprafeţelor şi curba de capacitate a

Figura 6.4.1. Curba suprafeţelor şi curba de capacitate a lacului de acumulare Bicaz

6.5. Indicii tehnico-economici ai economici ai lacurilor de acumulare

Sunt indici care caracterizează lacul de acumulare din punct de vedere al regularizării pe care o realizează (coeficient de acumulare, indice de calitate, grad de regularizare) sau al atenuării undei de viitură (coeficientul de acumulare al undelor de viitură, gradul de atenuare al undelor de viitură).

- Indicele de calitate al acumulării:

viitură , gradul de atenuare al undelor de viitură) . - Indicele de calitate al acumulării:

V tot acumulat

V baraj

- Indicele util de acumulare anual:

anual afluent în lac;

a
a

V util

util de acumulare anual: anual afluent în lac; a V util W a , unde W

W

a

, unde W a este volumul mediu

- Gradul de regularizare:

Q reg

W a este volumul mediu - Gradul de regularizare: Q reg Q m i n ,

Q

min , Q reg min este debitul regularizat minim, iar

m

Q m este debitul mediu multianual;

- Coeficientul de atenuare al viiturilor:

Q

maxim

efluent

- Coeficientul de atenuare al viiturilor: Q maxim efluent Q maxim afluent . Cu cât Q

Q

maxim

afluent

. Cu cât Q maxim

efluent este mai mic,

cu atât atenuarea viiturii este mai bună, iar eficienţa V p este mai ridicată.

Aceşti indici sunt utilizaţi pentru studii comparative, în cazul în care se dispune de mai multe locaţii posibile pentru realizarea unui lac de acumulare. Elementele prezentate anterior sunt valabile pentru râurile cu pante mari pe care se realizează baraje înalte şi în care suprafaţa oglinzii apei poate fi considerată orizontală. La râurile cu pantă mică şi cu amenajări de joasă cădere, la care prin barare nivelul apei nu depăşeşte cu mult amplitudinea variaţiilor nivelului apei în regim natural, apare fenomenul de remuu, care depinde de mărimea debitului afluent. În acest caz este necesar să se utilizeze curba volumelor dinamice a lacului de acumulare, care reprezintă o familie de curbe pentru diferite debite afluente. Suprafaţa lacului corespunde unui debit afluent nul (Q = 0).

6.6. Regularizarea debitelor Prin regularizarea debitelor se înţelege redistribuirea în timp a debitelor afluente într-o secţiune a cursului de apă în regim natural, astfel încât să se realizeze o apropiere de regimul debitelor necesare alimentării folosinţelor de apă în secţiunea respectivă. Regularizarea debitelor este realizată în principal cu ajutorul acumulărilor (lacuri de acumulare amplasate în secţiune sau amonte). Regularizarea poate fi realizată şi prin

derivaţie (aducţiuni de apă). Procesul regularizării depinde de volumului util al lacului. Metode de realizare a debitelor. Calculul regularizării debitelor utilizează curba integrală a debitelor afluente în lac. Metodele diferă funcţie de elementele cunoscute, existând în principal două situaţii distincte:

- se cunoaşte regimul debitelor afluente în lac şi cel al debitelor cerute de

consumatori şi se cere determinarea volumului util necesar pentru a putea realiza această regularizare a debitelor;

- se cunoaşte regimul debitelor afluente şi volumul util al acumulării, urmând să

se determine regimul cel mai favorabil pentru consumatori al debitelor efluente care se poate obţine în aceste condiţii.