Caracterizarea personajului Onache Crbu din opera ,,Povara buntii noastre de Ion Dru

Ion Dru este un mare scriitor moldovean. Primele povestiri ale prozatorului sunt publicate la nceputul anilor '50. Operele sale, adunate n 4 volume, "Frunze de dor", "Balade din cmpie", "Ultima lun de toamn", "Povara buntii noastre", "Clopotnia", "Horodite", "ntoarcerea rnii n pmnt", "Biserica alb", "Toiagul pstoriei" .a. fac parte din fondul de aur al literaturii naionale contemporane. "Povara buntii noastre" este o lucrare deosebit, ea poate fi inclus n curentul literar realism, deoarece autorul are ca preocupare reprezentarea obiectiv, veridic a realitii. El ne arat viaa real a ranilor moldoveni n timpul rzboiului i dup acesta. Protagonistul operei este Onache Crbu, este un personaj realist deoarece provine din ptura social inferioar este prototipul muncitorului de la ar, adic tipul ranului perseverent, structurat pe pricipiul adevrului. Este n permanent transformare, iar evoluia sa este reflectat prin opoziie i corelaie cu alte persomaje, de exemplu cearta cu Haralampie i bunele relaii cu Tincua, acestuia i lipsete idealizarea. Onache are o soart grea, deaceia este nevoit s se adapteze la diverse medii de via. Aceasta se observ n momentul cnd Onache se ntoarce de la rzboiul greu i vede c satul su Ciutureni a ars. In acel moment el este nevoit s-i construiasc alt cas cu minele sale. Onache Crbu realizeaz imaginea generalizat a omului din spaiul mioritic,al omului care ntruchipeaz n timp i n spaiu concepia i destinul poporului nostru. Personaj exponenial al crui destin simbolizeaz soarta unui ntreg sat. La prima vedere este un ran obinuit, harnic, acesta se contureaz din momentul cnd i necepe a construi casa nou i pn unde se povestete cum el prelucreaz pmntul pe care l are, cum el ncearc s creasc oi macar c n familia lui nu erau ciobeni. Toate aceste lucruri demostreaz c Onache este i un ran optimist, plin de via. Este un om norocos, braele lui au fost cele mai cutatea printre Ciutureni, era mndru cnd era rugat s fac ceva pentru oameni sau atunci cnd acetea cereau diverse sfaturi de la el. Onache i Tincua sunt pstrtorii virtuilor i tradiiilor naionale, purttorii principali n cadrul romanului ai ideilor de vatr printeasc, munc cinstit ca izvor al vieii i dinuirii, optimism, afirmat chiar i n cele mai cumplite condiii ale realitii, cinste (soveste, zice Onache Crbu), toate aceste l nsocete pe Onache pe parcursul ntregii viei. Dac ne referim la strucutra afectiv intelectiv i de caracter a putea spune c protagonistul operei ,,Povara buntii noastre Onache Crbu are un temperament de via mobil i acesta este vizibil pe parcursul ntregii lucrri, deoarece el mereu se afl n micare, el muncete din greu n cmp pentru a-i atinge scopirile sale. Nu era el chiar foarte inteligent, deoarece era un ran ce nu prea bine tia carte. Vorbea rnete, cum se vorbea atunci. Nu era nici foarte cult , adic nu are un nivel nalt de cultur i de cunotine; nu este instruit bine, mcar c cunotea foarte multe istorii intereresante, captivante. Avea un caracter loial, consecvent, deoarece era credincios n ideile sale, acioneaz potrivit cu principiile sale. Onache Crbu este o figur dominant n ntreaga oper deaceia el mereu este discutat de toi, adic se afl n centrul tuturor aciunilor, i este caracterizat direct i indirect.

Direct este caracterizat de autor ca fiind un biat cinstit, curat ca lacrima, chibziut, toate aceste trsturi se observ n momentul n care dup patru ani de desprire cu casa, pmntul el vrea s se ntoarc dar apele rului se dezgheaser i el nu putea trece Nistrul, era nevoit s atepte vreo sptmn dou pn se linitesc apele. Dorul de cas era cumplit i a urlat de durere strignd-o pe Molda ceaua lui care i l-a ajutat s treac Nistrul. ,,Onache tia tlcul la cntece, apoi le inea minte, le tot aduna i le cnta ntruna n fiecare clip ngna n sinea lui o melodie, potrivindu-i versul cu necazurile i grijile pe care le avea. El era caracterizat i de ctre alte peronaje. Haralampie spunea : ,,Deteptul cela de Onache o tot mprocat el satul cu zicale i porecle, dac minte Dumnezeu nu i-o prea dat deunde putem nelege cu uurin c Onache i Haralampie nu se aflau n cele mai bune relaii de prietenie, ba chiar au avut i multe conflicte din cauza unei parcele de pmnt care i-a revenit lui Onache nc de la moii lui, dar acesta se afla n mijlocul loturilor de pmnt a lui Haralampie, deundei se iscau toate neplcerile i nemelegerile dintre aceti doi oameni. Dominte Secar spunea despre Onache c este un nebun c se pune n ceart cu Haralampie. Onache Crbu este caracterizat i indirect : Dup fapte :,, Pentru a opri oarecum lcomia vecinului, Onache s-a apucat i a sdit vreo zececinsprezece viinari n lungul hatului , aa numai unde i unde, pentru a nsemna mai mult locul. Lui Haralampie nu-i plceau viinile, i ntr-o toamn i-a scos cu plugul. Ca s nu fie peurm cu bnat din partea lui Onache, a sdit vreo cincisprezece cireari, dar nu acolo unde creteau viinile, ci cam peacolo pe unde i se prea lui car fi trebuit ei s creasc. Asta firete, nu-l mai aranja de Haralampie, i el a smuls cirearii. Dup care firete, a venit rndul judecilor. Deunde i ne dm seama c Onache inea mult la bucata lui de pmnt i fcea tot posibilul ca s i-o menin. Era un bun gospodar, cci atunci cnd s-a ntors de la judecat mai nti i-a spat grdina c se apropia iarna i era ct pe ce s intre aa cu grdina ne ngrijit. Dup limbajul i vestimentaia sa, ne dm seama c era un ran tipic basarabean : ,,...Iaca, bre Tudorache, zici tu de pdurar c nu vrea s-i die lemne ct i trebu..., Onache i-a cobort plria pn pe frunte, ascunznd o umbr de zmbet, fapt ce ne demonstreaz c acesta era i glume. Dup prerea mea protagonistul lucrrii a reuit s transmit acele sentimente, triri a ranilor basarabeni pe care autorul tindea s ni le aduc la cunotin.

Toiagul pastoriei de Ion Druta - Caracterizarea pastorului Ion

Fiind frate cu stelele, pamintul, iarba, omul este nemuritor, fiindc sufletul omului, o parte launtric a lui este venic, ea nu moare niciodat i nimeni nu o poate distruge. n acest cioban singuratic noi vedem o lume interioar, bogat, un caracter integru. El a avut nite principii de viat total diferite de ale acelora din jurul su. Aceste principii nu erau formate dependent de situaii si imprejurri, ci curgeau dinuntrul sufletului lui. Asta l-a fcut un om deosebit, sau , chiar, dup parerea multora straniu. Experienele vieii lui au fost grele, pline de conflicte, brfe, vorbe si aciuni rele. El a ineles ce inseamn s primeti rul fiind nevinovat, s fii invinuit pe nedrept, s fii rupt din zona de comfort a vieii tale si s suferi pentru rutatea altora.

El a rmas bun, blnd, smerit si mulumit de via chiar cnd s-a intors la aceti oameni ri care, chiar dup muli ani nu i-au schimbat atitudinea lor urit fa de el. Ei l urau, si cutau posibiliti s-i fac ru. Chiar dac nu l-au iubit, chiar dac l urau, ei l considerau sfnt. Ce inseamn sfnt? Separat, pus deoparte pentru un scop anumit. Anume aa a fost personajul nostru. Trind in mijlocul generaiei rele, el nu s-a amestecat cu rul, nu a permis rului s-i modeleze caracterul, a rmas credincios chemrii sale de trai curat si neptat. Ciobanul nostru e tnr, puternic, vistor, incptinat, perseverent, inelept, dar mai ales posed o stranie putere spiritual asupra consatenilor si. Un alt motiv des intlnit la Drut e mutenenia: " Se mai zicea ca e mult prea zgrcit la vorba, si atunci cnd nu vrea el, nu poti scoate cu cletele vorba dintr-nsul". nvluindu-i eroul intr-o aur poetic, Drut el vede simbolic. O trastur a sa e incandescent spiritual. E omul stpnit de o pasiune creatoare, are devotament pentru un anumit mod de via.

Caracterizarea personajului principal Vitoria Lipan

Romanul ,, Baltagul , aprut n 1930, se nscrie n tematica general a operei lui Mihail Sadoveanu, creia i constituie o sintez genial. Romanul este scris ca o replic la balada ,, Mioria , creia i d o continuare epic, iar tema principal o constituie cutarea i pedepsirea ucigailor unui oier, fapt esenial pentru echilibrul lumii, tulburat de crim. Tema secundar este descrierea monografic a unei lumi arhaice, cea a satului moldovenesc de munte de la confluena secolelor XIX i XX, n care ncep s ptrund, timid, dar nelinititor, elementele civilizaiei moderne. Vitoria Lipan este personajul principal al romanului i unul dintre cele mai complexe personaje feminine din literatura noastr. Majoritatea personajelor sunt caractere puternice,sunt reprezentative pentru lumea pe care o reprezint. Dintre toate personajele figura cea mai important este Vitoria Lipan,care se individualizeaz prin cteva trsturi distincte:este soia lui Nechifor Lipan i mama Minodorei i lui Gheorghi.nc de la nceput impresioneaz prin frumuseea i farmecul fizic,cci la cei aproape 40 de ani ochii ei cprui rsfrngeau lumina castanie a prului,ns privirea ei era dus departe,semn al gndurilor care o copleeau. Ochii ei luceau ca ntr-o uoar cea,in dosul genelor lungi,rsfrnse n crliga. nfiarea fizic ilustreaz ngrijorarea femeii provocat de absena ndelungat a soului ei,pe care l bnuiete mort. Femeie drz,deprins cu greutile vieii,Vitoria este o gospodin harnic i priceput,care duce treburile gospodriei n absena soului,care adesea este plecat.Ea tie s produc i s valorifice laptele,brnza,tie s se tocmeasc cu negustorii i unde s-i vnd produsele,mergnd ea nsi la cmpie. Avnd un deosebit sim practic,nainte de a pleca n cutarea lui Nechifor,ea i las gospodria ornduit.Prevztoare i duce banii la preot pentru a nu fi prdat,comand pentru Gheorghi un baltag pe care l sfinete printele Danil,iar ea ia cu sine o puc pe care s-o foloseasc n caz de nevoie. Femeie arhaic,Vitoria este o femeie credincioas,care respect cu strictee obiceiurile strmoeti i cretine.Nu pleac la drum pn nu se consult cu preotul,se roag,ine post 12 vineri,se spovedete,se mprtete,iar cnd ntlnete o cumetrie i o nunt respect tradiia i mai ales e preocupat s mplineasc toate cele cretineti pentru nmormntarea lui Nechifor. Femeie superstiioas,Vitoria crede n vise,n semne,n decntece i n vrji i pentru aceasta nu uit s mearg i la baba Maranda pentru a afla veti despre soul ei. Certitudinea c soul ei e mort,este ntrit de visul n care acesta i-a aprut trecnd peste o ap neagr,ntors cu spatele. Vitoria impresioneaz prin luciditate i stpnire de sine,cci i d seama c Gheorghi are nevoie de mintea i experiena ei i hotrte s plece mpreun.

Avnd o inteligen ieit din comun,Vitoria reuete s intuiasc i s descifreze cele mai intime gnduri ale lui Gheorghi sau a celor cu care intr n contact.Ea tie s strecoare anchetatorilor sugestii fr ai jigni.Este dulce la vorb cu cei care i ofer date i ascuit la limb cu cei care nu-i dau relaii.Vorbete de multe ori n maxime:cine nu cearc,nu izbutete, cel ce spune multe,tie puine, toate pe lumea asta au un rost. Cu toate greutile ntmpinate n drumul su,Vitoria nu renun,nu d napoi pn nu-i atinge scopul. Ca mam se dovedete mai tolerant cu Gheorghi i e mai aspr cu Minodora,pe care vrea s o educe n spiritul tradiiei. Dragostea pe care a purtat-o soului ei o face s fie nelinitit i mpovrat de gnduri cnd acesta lipsete.Bnuiala c el e mort o roade ca un vierme neadormit i se socotea moart i nelinitit ca prul Tarcului pn nu-l va gsi pe Nechifor Lipan:dac a intrat el pe cellalt trm,oi intra i eu dup dnsul. Dragostea pentru so se pstrase ca n tineree.Dei atunci se artase uneori geloas,acum ar fi preferat s-i fi fcut farmece vreo muiere,cum spune baba Maranda.Vitoria nelege elementele naturii,care o ndrum i i dau semne,s o ia pe calea cea bun.Ea i uimete pe cei din jurul su prin intuiie.Gheorghi zice:Mama asta trebuie s fie fermectoare,cunoate gndul omului.La rndul lui Calistrat Bogza e uluit de exactitatea cu care a reconstituit momentul crimei:s se tie c a fost ntocmai cum a artat femeia mortului. Vitoria e un personaj complex caracterizat att prin mijloacele caracterizrii directe i indirecte. Fiind un personaj complex prerile criticilor literari referitoare la Vitoria sunt diverse.George Clinescu o socotete un Hamlet feminin.Perpessicius o socotete un suflet tenace i aspru de munteanc,un aspru caracter de o voin aproape slbatec,aproape neomeneasc.Nicolae Manolescu o considera nereligioas,viclean i rea. Monologul final scoate n eviden respectul pentru tradiie al protagonistei: hotrrea nestrmutat vizibil prin refuzul constant de a-i permite fetei sale s se cstoreasc cu biatul,, dscliei lui Topor. De asemenea, Vitoria plnuite cu grij parastasurile dovedind energia i putere de munc, sugerate indirect de drumurile lungi pe care i le hotrte, pn la Prut i la apa Jijiei. Vitoria este caracterizat indirect i prin nume, care sugereaz c va fi victorioas biruind toate greutile i mplinindu-i destinul. Cu un destin mitic al micuei btrne din ,, Mioria , Vitoria rmne unul dintre cele mai frumoase chipuri feminine din literatura noastr, simbol al iubirii mndre i drze, care depete toate adversitile destinului.

Morometii - caracterizarea lui Ilie Moromete

Romanul Morometii, scris de Marin Preda, a carui originalitate sta fara indoiala in noua viziune asupra lumii rurale, este unul ce prezinta foarte bine povestea unei familii de tarani din Campia Dunarii, mai precis din satul teleormanean Silistea-Gumesti, care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol, o adanca si simbolica destramare. Marin Preda pleaca in construirea personajului Ilie Moromete de la tatal sau , Tudor Calarasu , modelul sau literar : Scriind , totdeauna am admirat ceva , o creatie preexistenta , care mi-a fermecat nu numai copilaria , ci maturitatea : eroul preferat , Moromete , care a existat in realitate , a fost tatal meu . Acest sentiment a ramas stabil si profound pentru toata viata. Ilie Moromete esta un taran din Silistea-Gumesti, tatal a sase copii, Paraschiv, Nila, Achim, Tita, Ilinca si Niculae, si sotul Catrinei. El este capul familiei, insa are probleme financiare. Este un om rational in ceea ce priveste atitudinea lui fata de pamant . Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu, care era dominat de instinctul

de posesiune, de lacomie pentru pamant, Moromete nu este sclavul imbogatirii, ci pamantul constituie pentru el simbolul libertatii materiale si spirituale.In comparatie cu ceilalti tarani.Moromete nu are nimic de facut atunci cand toti ceilalti vecini ai sai sunt in casa muncind, fiind preocupati de problema supravietuirii. Se creaza astfel taranul mijlocas : nu e atat de sarac incat sa fie tot timpul preocupat de problema supravietuirii, aceasta neafectandu-i personalitatea, dar nu e nici foarea bogat incat sa fie dusmanit de vecinii sai mai saraci. De aceea el are timp si disponibilitate catre comunicare. Are o foarte mare placere de a comunica, fiind intr-o contiuna asteptare a altor persoane cu care sa vorbeasca Statea degeaba, nu se uita in mod deosebit, dar pe fata lui se vedea ca n-ar fi rau daca s-ar ivi cineva Cand chiar nu are cu cine sa vorbeasca sau cand ajunge la concluzia ca nimeni nu e demn sa vorbeasca cu el, vorbeste singur. Gandurile sale sunt aparent un haos total, insa el face niste legaturi ce nu sunt accesibile oricui, iar acesta legaturi nu sunt prezentate nici de fata cu celialti, lucru ce ii determina pe sateni sa il considere un ciudat. Cand vrea sa para serios, Moromete este de fapt ironic, iar cand este foarte serios si traieste cu intensitate,in exterior vrea sa para ca se amuza. El procedeaza astfel in scena taierii salcamului, dandu-i raspunsuri ironice lui Nila desi era un moment foarte important. Monologul personajului este aparent dezorganizat, insa exista conexiuni pe care cititorii nu la percep, deoarece Moromete are un alt fel de a gandi, o viziune diferita asupra lumii decat restul oamenilor. Acest monolog are o structura diferita: este fie interior, la persoana I, fie un monolog adresat simplu, fie un monolog adresat prin dedublare, cand vorbeste cu el insusi ca si cum ar vorbii cu alta persoana. Pozitia lui Moromete la masa este deasupre tuturor, el avand o pozitie privilegiata, pe prag. Statutul sau era acela de cap al familiei, nimeni nu avea acest drept in afara de el, iar statutul sau era asumat prin traditie.Astfel personajul nu se afla in nici o tabara, el asigurand echilibru si stabilitate in familie. Este intruchiparea autoritatii, si este constient de statutul sau, acceptandu-l. Dialogul sau cu vecinul sau, Tudor Balosul, incepe cu o replica cu o functie fatica, insa aceasta discutie este un pretext pentru a ajunge la un anumit subiect, Balosul vrand de fapt sa vorbeasca despre salcam. Pana in momentul cand acest subiect ia viata, dialogul este unul normal, insa cand vine vorba de salcam, Moromete abordeaza un alt subiect. Vecinul sau ia acest raspuns drept un refuz, si incearca in contiunuare sa il convinga sa vanda. Moromete evita intrebarile incomode, iar conversatia pare a fi un dialog al surzilor.Insa in realitate, cei doi se inteleg, personajele stiind sa citeasca in spatele cuvintelor, Moromete avand capacitatea de a vorbii cu subanteles. La fierarie, locul unde satenii se intalneau sa discute politica, Ilie Mormmete are un rol important, fiind privilegiat. Cand ajunge la fierarie, el ii ignora pe tarani ce il asteptau cu nerabdare, si intra mai intai la frizerie, tinandu-i astfel in suspans. Pentru a-si da o si mai mare importanta, in momentul cand intra in fierarie personajul spune Ce e, ma, ce v-ati adunat aicea?! In momentul cand anunta ce o sa citeasca, se face liniste, captand atentia. El citeste ca si cum ar fi tinut el un discurs, observandu-se aici un alt rol jucat de Moromete. Personajul are o placere de a vorbii, iar in momentul cand citeste un discurs, isi schimba glasul, manipuland astfel auditoriul. Dupa ce termina de citit, iar oamneii incep sa rada deoarece nu au inteles discursul, Moromete le explca. Personajul sintetizeaza informatiile si la prezinta pe intelesul publicului, aratandu-si astfel capacitatea de sinteza. In momentul cand Tugurlan, unul dintre taranii sataci ai satului se revolta si incepe sa tina un discurs, Moromete pune capat intregii discutii, sintetizand problemele ridicate de Tugurlan, insa ii intoarce cuvintele, aparent sustinandu-l, cand de fapt el ocoleste problema reala pusa de Tugurlan. Cand se intoarce de la fierarie, personajul este constient ca il asteapta agentii ii vor cere plata foncirii, insa Moromete intra in curte si incepe sa ii strige pe ceilalti membrii ai familiei, ignorandu-i pe agenti si astfel enervendu-i. Mimeaza ca este un om foarte ocupat, iar cei doi agenti sunt nesemnificativi in

comparatie cu problemele sale Paraschive, tu unde esti, ma? Nu vezi ca furca ai sta acolo langa gard de cinci saptamani? Ia-o de acolo si bag-o in sopron! Ar putea sa stea acolo pan-o rugini, pana te-ai intepa in ea si tot n-ai s-o ridici! Deodata, se intoarce spre agenti, luandu-i prin surprindere, intr-un moment nepregatit spunandu-le raspicat N-am!. Aceasta reprezinta tehnica lui pentru a controla situatia, el incarcand astfel sa creeze un avantaj. Insa agentii sunt invatati cu taranii, iar la inceput sunt destul de duri, dar pe drum ei se mai inmoaie, ajungand ca la sfarsit sa inceapa sa faca unele compromisuri. Se creaza un contrast intre gravitatea situatiei si aparenta indiferenta a lui Moromete, insa aceasta reprezinta tehnica lui de intimidare. Pana la urma plateste o mie de lei, vrand astfel sa para ca face o favoare. Pentru ca perceptorul sa primeasca mai putini bani, Moromete trebuie sa joace tot acest spectacol. Insa nu acesta este singurul scop, personajul avand o placere pentru a fraierii oamenii. Dupa plecarea lui Jupuitu , Moromete este cuprins de o ciudata voiosie si-i marturiseste lui Balosu l-am pacalit cu doua sute de lei () i-am dat numai o mie () . Balosu se uita la el cu o privire rece si buimaca . Nu intelegea. Personajul reuseste astfel prin talentul disimularii sa iasa din incurcatura, depasind problemele cu mai putina usurinta. Moromete se arata pana acum precum un personaj inteligent, diferit, subtil, ce considera ca problemele din familia lui sunt la fel de superficiale ca toate problemele din universul rural. El este ironic, foarte comunicativ, insa isi creaza un univers paralel deoarece se simte incompatibil cu universul existent. Are insa loc o trensformare a lui Moromete, transformare ce este avertizata in primul rand de taierea salcamului, si vizibila in momentul cand Scamosul ii zice ce vor sa faca fii lui. Acum, el nu mai stie ce sa faca, desi pana in momentul de fata tot timpul stia cum sa iasa din incurcatura. Este un bun cunoscator al psihologiei umane, avand o anumita intuitie, si citind gandurile personajelor. Ii spune lui Scamosul Acuma de ce-oi fi crezand tu ca nu se intoarce Achim cu oile de la Bucuresti! Crezi ca te mint?, desi Scamosul nu pomenise nimic de acest lucru, insa Moromete ii citeste gandurile. Cand aude adevarul, prima sa reactie este aceea de a respinge ideea, iar apoi intepeneste vazandu-se pe chipul sau panica. Ia aceasta veste precum o lovitura ce il obilga sa se trezeasca la realitate. Pana acum, personajul reusea sa isi ascunde trairile interioare dar acum nu mai poate, acesta fiind un prim semn al schimbarii sale. In momentul urmator, constientizeaza, incearca sa aduca argumente si sa recupereze ce a pierdut. Isi da seama ca a fost orb ca nu a vazut toate semnele; cand intelege, se schimba si fizic, nu numai in interior. Apoi urmeaza etepe in care se dezvinovateste, gandind ca motivul plecarii fiilor sai nu este in nici un caz el. Ironia folosita Baietii mei, Scamosule, sunt bolnavi..Sa fuga de acasa! De ce asta? Nu i-am lasat eu sa faca ce vor? Absoluta, absoluta libertate le-am lasat! Parca daca veneau si-mi spuneau : Ma, noi vrem sa fugim de acasa, crezi ca i-as fi impiedicat eu de, Scamosule!? De ce sa fugiti fratioare? le-as fi spus. Incet nu puteti sa mergeti?, vrea sa arate ca ii lasa sa faca ce vor. Este o ironie cu umor negru ce duce spre sarcasm si lasa un gust amar. Personajul nu mai simte placerea de a pacali deoarece se simte el pacalit acum. Cand ajunge acasa, si baietii vor sa ia haine curate din lada, Moromete este la inceput calm fata de acestia. Si are glasul calm si fata de fata sa si sotia, cu toate ca le bate. Mai face o ultima incercare de a mentine familia unita, rugandu-se da baieti sa il ajute, cu un glas bland. Insa Mormmete nu mai are aceeasi forta interioare, si pierde controlul, batandu-i pe baieti ca o pedeapsa. Isi da seama ca oricum nu mai are cum sa ii tina in familie, iar batia este singurul lucru pe care il mai poate face. Verbele ce il caracterizeaza cel mai bine pe Ilie Moromete sunt a face, datorita faptului ca baietii ii cer tot timpul sa actioneze si a gandi deoarece el prefera sa gandeasca, sa reflecte, nu sa faca. Insa dupa aceasta traire, schimbarea lui Moromete este radicala. Schimbarile profunde produse asupra lui Moromete aveau sa se extinda in curand asupra intregului sat , trei ani mai tarziu izbucnea cel de-al doilea razboi mondial . Timpul nu mai avea rabdare.

Personajul principal al romanului Morometii de Marin Preda , Ilie Moromete este un contemplativ inteligent , temperat , un <filozof> iubind <linistea> (fara de care nu se poate trai si nu se poate face nimic durabil) si mai ales iubind libertatea , independenta de gandire si exprimare a opiniilor . (Ion Rotaru)

MARA- caracterizare de personaj

Mara este un personaj complex si reprezentativ pentru conceptia artistica a lui Slavici. Romanul urmareste destinul Marei, precupeata de la Radna, al copiilor ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre varsta adulta. Mara ramasese vaduva cu doi copii saracutii de ei, dar era inca tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a lasat sa mai aiba si noroc. Barbatul sau, Barzovanu, fusese mai mult carpaci decat cizmar si-si petrecuse viata stand mai ales la birt decat acasa, lasandu-le copiilor o livada de vreo doua sute de pruni, o vie pe dealul de la Paulis si casa care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata, prima femeie capitalist din literatura noastra (N. Manolescu- Arca lui Noe), deoarece isi castiga existenta din negustorie vinde ce poate si cumpara ce gaseste, de marti dimineata si pana sambata noaptea, ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri (businesswoman-N. Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata, aceea ca vinde mai bucuros cu castig putin, decat ca sa-i cloceasca marfa. Portretul fizic, conturat cu detalii, trimite sugestiv la trasaturile morale. Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de sore, de ploi si de vant, Mara sta toata ziua, neobosita si energica, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie printer picioarele oamenilor. Femeie apriga, cu un ascutit simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani, ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copii ei; pe fata, vrea sa o vada preoteasa, ca Pecica, o femeie minunata si dulce la fire si bogata si frumoasa, iar pe Trica viseaza sa-l faca maistrucojocar. Desi copiii sunt zdrentarosi si desculti, sunt in acelasi timp sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi, Mara fiind extraordinary de mandra de ei si exclama cu satisfactie: Tot n-are nimeni copii ca mine. Chibzuita pana la zgarcenie, in fiecare seara, Mara face socotelile, pune de o parte banii pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai bine imprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi. Intrepida (curajoasa), autoritara, Mara are o putere de munca si o inteligenta pragmatica, izvorate din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta pentru copii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, setea de bani nu o dezanimeaza, fiind mereu motivate si animate in actiunile ei de dragoste maternal. Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare data cand copii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Cand casnicia Persidei este in declin, Mara e un permanent sprijin moral pentru fata ei, ii da dreptate si o ajuta sa treaca peste greutati. Ca si Vitoria Lipan, Mara este o personalitate puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul, acela de a strange bani, pentru a avea un statut social si material solid.

Banii ii confera demnitate si respect de sine si Mara nu vrea sa mai ajunga la starea de umilinta pe care i-o daduse saracia: nici ca se uitau oamenii ca mai-nainte la dansa. Las! Ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi viata insasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace, dar si darnica; animata de tensiunile cele mai obscure, dar si indrumata de elanurile cele mai nobile; neiertatoare, aspra, severa si blanda (Magdalena Popescu).

Enigma Otiliei Caracterizare

Otilia Marculescu este eroina mea lirica, proiectia autorului in afara, tipizarea mea in ipostaza feminina (G.Caiinescu). Este cel mai modern personaj al romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiaia, reprezentand tipul feminitatii. Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fiica celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise de suparare si-i lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o creste ca pe fiica lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor. Fascinanta si imprevizibila, Otilia se diferentiaza de celelalte personaje feminine din literatura romana de Sasa Comanesteanu din Viata la tara de Duiliu Zamfirescu si de Olguta din La Medeleni de Ionel Teodoreanu prin aceea ca ea se afla permanent intr-un proces dinamic, in continua devenire. PortretuI fizic, relatat direct, prin ochii lui Felix, sugereaza, indirect, trasaturile sale morale de delicatete, tinerete, farmec, cochetarie, distinctie, inocenta si maturitate: un cap prelungsi tanar de fata, incarcat de bucle, cazand pana la umeri. Fata, subtirica, imbracata intr-o rochie foarte larga pe poale, dar stransa tare la mijloc si cu o mare colereta de dantela pe umeri, ii intinse cu franchete un brat gol si delicat. Definita indirect, de fapte, actiuni, gesturi, vorbe si gdnduri, Otilia este un personaj complex, cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare uneori, dovedind alteori, in mod surprinzator, luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilaroasa si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura atunci cand ii explica lui Felix motivele pentru care ei doi nu se pot casatori, dovedind o autocunoastere desavarsita a propriei firi: Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata. Descrierea detaliata a camerei sugereaza, indirect, firea enigmatica a Otiliei: o masa de toaleta cu trei oglinzi mobile si cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian, ar putea simboliza firea ei imprevizibila (motivul oglinzilor). Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot (rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi) trimit catre exuberanta juvenila, catre un univers spiritual al ascunzisului feminin, cum spune naratorul. Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el Otilia ramasese o enigma. Fotografia pe care o priveste Felix dezvaluie o femeie frumoasa, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatica, ci avea un aer de platitudine feminina, care nu mai semana cu imaginea din constiinta lui. Este cel mai controversat personaj al romanului, aparand in opinia celorlalte personaje in mod diferit, starnind contradictii surprinzatoare: Mos Costache o iubeste pe Otilica, pe fe-fetita mea, el fiind papa care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si vioiciune. Rationalul Felix vede in Otilia o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg. Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge ce e patern si ce e viril in dragostea lui pentru tanara, pe care o considers o

artista si care il incanta si il emotioneaza, e ca o randunica. Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu spirit practic, care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata: desteapta fata!. Aglae o considera o zanatica, o dezmatata, o stricata, care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati. Otilia traieste drama singuratatii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visata fericire, deoarece se destainuie ea lui Felix o femeie se bucura de viata adevarata doar cativa ani: Cat crezi tu ca mai am de trait, in intelesul adevarat al cuvantului? Cinci, sase ani! Otilia intruchipeaza, asadar, eternul feminin plin de mister, tainic si cuceritor, care fascineaza prin amestecul de sensibilitate Candida si profunda maturitate.

Ion de L.Rebreanu->Caracterizarea personajului principal

L.Rebreanu prozator interbelic, este unul dintre scriitorii care impune in constiinta literara specificul artei sale. Dintre romanele sale: "Ion", "Padurea spanzuratilor", "Adam si Eva", "Ciuleandra"; primul se evidentiaza prin prezentarea unei intregi umanintati rurale. Publicat in 1920, romanul prezinta spatiul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea in mod realist si are ca punct de plecare cateva dintre nuvelele cu care debuteaza scriitorul. Ion este un personaj eponim., realizat prin tehnica basoreliefului. El domina intreaga lume, ce graviteaza in jurul sau. Aceasta lume contribuie la evidentierea trasaturilor sale, a caracterizarii complexe cu insusiri contradictorii. Monografia satului ardelean se realizeaza treptat prin prezentarea obiceiurilor, traditiilor, problemelor taranilor, problema nationala. Nu intamplator romanul incepe cu descrierea jocului popular, scena antologica prin care autorul realizeaza mai multe obiective: introduce treptat personajele, descrie obiceiurile si sugereaza viitoarele conflicte. Ion este caracterizat in mod direct de catre narator beneficiind de un portret marcat de calitati: "Iute si harnic ca ma-sa", "munca ii era draga oricat ar fi fost de aspra". Elementul fundamental al conflictului, pamantul ii subordoneaza toate trasaturile "pamantul ii era drag ca ochii din cap", iar lipsa acestuia apare ca o nedreptate ceea ce justifica dorinta patimoasa de-al avea: "toata istetimea lui nu plateste o ceapa degerata daca n-are si el pamant mult...". Celelalte personaje ii evidentiaza caracterul cu lumini si umbre in functie de conflictele in care sunt implicati. Astfel invatatorul Herdelea il aprecia ca "unul dintre cei mai iubiti elevi, iar doamna Herdelea il considera un baiat cumsecade, muncitor, harnic, saritor si istet". Optica lor se va schimba cand Ion va trece in conflictul dintre invatator si preot, Ion fiind de partea celui din urma. Autocaracterizarea evidentieaza framantarile sufletesti prin intermediul monologului interior "Ma molesesc ca o baba". Definitoru pentru personajul principal este conflictul interior intre glasul pamantului si glasul iubirii.(desi o iubeste pe Florica, fata frumoasa dar saraca, dorinta de posesie a pamantului il determina sa o aleaga pe Ana). Ana cea "uratica" dar bogata. Cele mai multe trasaturi reies din caracterizarea indirecta din faptele si atitudinea personajelor, din relatiile sale cu celelalte personaje. Astfel, Ion este impulsiv, chiar violent uneori, ceea ce atrage teama celorlalti flacai ai satului. viclenia sa este evidentiata in relatia cu Ana pe care o seduce. Inteligenta dura, egoismul, cruzimea ii subordoneaza toate actiunile. In relatia cu Vasile Baciu este naiv, crezand ca nunta ii va aduce si pamanturile. De fapt destinul acestuia nu este marcat de conflictele exterioare, cat mai ales de cele interioare, generate de relatia sa cu pamanturile: "Il cuprinsese o pofta salbatica sa imbratiseze bruma...". Personajul traieste o deplina voluptate a simturilor, a puterii si a trupului atunci cand vorbeste despre pamant. Din aceasta perspectiva, deznodamantul este previzibil. Ion va murii, ucis cu ajutorul unei unelte a pamantului, sapa. Ion este un personaj memorabil, ipostaza a omului simplu dar supus destinului tragc de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui: pamantul, stihie.