Sunteți pe pagina 1din 3

Teatrul grec si roman Teatrul s-a nascut in Grecia o data cu ceremoniile incheiate zeilor, alcatuite din rugaciuni, cantece

si dansuri, care evocau marile subiecte ale mitologiei. La Atena, de doua ori pe an, se tineau serbari importante, Dionisiile, dedicate lui Dionysos, zeul vinului si a betiei. Trei zile erau rezervate teatrului. Multimea se inghesuia pe gradene, in aer liber, din zori pana seara, pentru a asista la concursuri de tragedies au de comedie. Tragedia antica avea reguli fixe: interventiile corului, de obicei cantata si dansate, alternau cu scene jucate de actori. Muzica avea un rol important in derularea spectacolului. Celor mai buni autori le erau decernate premii. Unul dintre cei mai faimosi, Eschil (525-456 i. Hr), considerat parintele tragediei, isi alegea subiectele din cele mai sumbre legend grecesti. Astfel, Orestia povesteste viata Atrizilor, familia regelui Agamemnon, care, blestemat de zei, are un destin marcat de crime. Doi actori cu masca In Antichitate, personajele din teatru sunt interpretate numai de barbati -si, in Grecia, nu sunt niciodata mai mult de trei actori in scena. Fata actorului este acoperita de o masca pictata a carei gura larg deschisa da vocii o rezonanta profunda. Statura e impozanta: actorul poarta vesminte greoaie si este incaltat cu sandale cu tocuri inalte, numite conturni. Aflat intr-un spatiu separate de cel al actorilor, corul este alcatuit din cincisprezece personae si are rolul de a face legatura intre spectator si actori, comentand actiunea. Corul canta si se misca intr-un fel de dans cu gesture ritmice. Teatrul in aer liber In Grecia, teatrele sunt in aer liber. Teatrele din piatra au aparut prin secolul al IV-lea i.Hr. Spectatorii tragediilor grecesti luau loc in theatron, un larg semicerc de gradene adeseori sapate in povarnisul unor coline, ce ofereau o priveliste remarcabila. Corul se misca, dansa sic anta in orchestra, un spatiu circular in centrul teatrului in care se gasea si altarul rotund in cinstea zeului Dionysos. Actorii evoluau pe scena, o constructie inaltata fata in fata cu orchestra. In spate se afla un zid strapuns de un portic, reprezentand un decor fix. Farsele romane La Roma, teatrul nu mai este atat o sarbatoare religioasa, cat un imens spectacol de divertisment. Publicul este pasionat de farse si de jocurile de circ. Plaut (254-185 i.Hr) se inspira din comedia greaca noua, dar ii da un pronuntat caracter popular. La el totul este comic: caracterele personajelor, actiunea, limbajul.

Adelina

Teatrul Italian Nascuta in Italia, commedia dell`arte este o forma de teatru popular jucata initial pe strada. Se bucura de un mare success in Europa intre secolele al XVI-lea si al XVIII-lea. Tot in Italia s-a construit primele teatre stabile. Marea originalitate a commediei dell`arte este improvizatia: actorii inventeaza textul si farsele pe masura ce le joaca. De astfel, jocul lor este mai important decat intriga. Improvizatia naste cantece, dansuri, acrobatii, lovituri de baston si urmariri. Personajele canta foarte tare, se cearta, fac salturi in aer. Ca atare, de fiecare data reprezentatiile sunt diferite si foarte animate. Improvizatia permitea un contact vio si lesnicios cu publicul care, pe atunci, asista la spectacol stand in picioare. Actori profesionisti Commedia dell`arte nu putea fi jucata decat de o trupa de actori obisnuiti sa lucreze impreuna si care se intelegeau ce sa joace pornind de la o canva, un scenariu imaginat de unul dintre ei. Trupa numara intre zece si douazeci de actori profesionisti, nu amatori, cum era cazul mai inainte. Reprezentatiile erau platite, indiferent daca aveau loc pe strada sau in palate. O masca pentru fiecare personaj Alta trasatura caracteristica pentru commedia dell`arte sunt personajele-tip: valetul batranul, doctorul, indragostita etc., care se regasesc in fiecare spectacol. Personajele poarta masti, mereu aceeleasi, potrivit caracterului lor, si adesea apar in aceleasi situatii. Astfel, spectatorii familiarizati le recunosc imediat. Mastile din piele sunt, de fapt, semimasti, deoarece nu acopera decat partea de sus a fetei. Primul teatru stabil Teatrele din Renastere sunt amenajate pe strazi sau in salile palatelor, si, dupa spectacol, sunt demontate. Primul teatru permanent a fost construit la sfarsitul sec. al XVI-lea de catre marele arhitect Palladio de Vicenza, in apropiere de Venetia. Precum in teatrele din Antichitate, spectatorii din acest Teatro olimpico din Vicenza sunt asezati pe locuri in gradene, dar aici constructia este acoperita.

Shakespeare In Anglia, la sfarsitul secolului al XVI-lea, un nume domina lumea teatrului: William Shakespeare. De la Romeo si Julieta la Hamlet, operele sale au strabatut vremurile fara a pierde nimic din forta lor de a ne emotiona. El reprezinta o figura importanta a teatrului elisabetean. In 1592 acesta descopera teatrul. Ajuns la Londra cu o trupa de actori itinerant, joaca pe scenele orasului. Anglia era atunci bogata si puternica. Regina Elisabeta I adora sarbatorile si balurile, iar londonezii se dadeau in vant dupa teatru. Totusi, in

1572, actorii erau socotiti vagabonzi si erau arestati daca nu faceau parte dintr-o trupa regulate, protejata de un mare senior. In 1594, Shakespeare intra in Lord Chamberlain`s Men, trupa lordului sambelan al reginei. Din actor devine si autor. Intre 1590-1600 scrie cam doua piese pe an: comedii (Imblanzirea scorpiei, Visul unei nopti de vara, Negutatorul din Venetia) si drame istorice (Henric al VIlea, Richard al II-lea, Richard al III-lea), in care infatiseaza episoade din istoria Angliei, a Scotiei si a Irlandei. Tragedia clasica Tragedia clasica este o piesa in versuri, care se supune unor reguli precise. Ea povesteste faptele unor personaje ilustre, eroi, printi, victim ale unor evenimente exceptionale care aduc moartea. Cei mai mari autori de tragedii din secolul lui Ludovic al XIV-lea sunt Jean Racine si Pierre Corneille. Cele trei unitati: loc, timp, actiune Regulile tragediei clasice au fost fixate pentru a face spectacolele mai naturale, ca si cum spectatorul ar fi trebuit sa uite ca este la teatru. Asadar, totul este raportat la dimensiunile scenei si la durata spectacolului. Locul este unul singur, de regula o sala de palat. Evenimentele desfasurate intr-o singura zi, intre rasaritul si apusul soarelui. Deoarece in acest interval scurt nu pot surveni prea multe evenimente, autorul trebuie sa pastreze doar actiunile si personajele principale. Aceste reguli si modelul marilor tragedii grecesti i-au inspirat pe Corneille si pe Racine. Teatrul modern