Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 1

1.
PREVEDERILE NORMELOR GENERALE
DE PROTECŢIE A MUNCII PRIVIND
NECESITATEA EVALUĂRII RISCURILOR
DE ACCIDENTARE ŞI ÎMBOLNĂVIRE
PROFESIONALĂ
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 2

 Obligativitatea evaluării riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire

profesională în România decurge din legislaţia actuală în domeniu, care a
fost armonizată cu legislaţia Uniunii Europene privind sănătatea şi
securitatea în muncă:

• Art. 11 din N.G.P.M., preluând paragraful 2 pct. b art. 6 din Directiva-

cadru 391/89/CEE, prevede: „Angajatorul are următoarele obligaţii în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă:…

b. să asigure evaluarea riscurilor pentru sănătatea şi securitatea

angajaţilor în vederea stabilirii măsurilor de prevenire, incluzând
alegerea echipamentului tehnic, a substanţelor chimice şi a
preparatelor utilizate, amenajarea locurilor de muncă etc.;
angajatorul trebuie să dispună evaluarea riscurilor de accidentare
şi îmbolnăvire profesională pentru toate locurile de muncă, inclusiv
pentru acele grupuri de angajaţi care sunt expuşi la riscuri
particulare; în urma acestei evaluări, măsurile preventive şi
metodele de lucru stabilite de către angajator trebuie să asigure o
îmbunătăţire a nivelului de protecţie a angajaţilor şi să fie integrate
în toate activităţile unităţii respective, la toate nivelurile ierarhice”.

• Art. 31 din N.G.P.M. stabileşte ca primă atribuţie a personalului din

cadrul serviciului de securitate a muncii evaluarea riscurilor: „Atribuţiile
personalului din serviciul de securitate a muncii sunt:

a. să asigure evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire

profesională la locurile de muncă, precum şi să reevalueze riscurile
ori de câte ori sunt modificate condiţiile de muncă şi să propună
măsurile de prevenire corespunzătoare, ce vor alcătui programul
anual de protecţie a muncii; evaluarea riscurilor presupune
identificarea tuturor factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire
profesională şi determinarea nivelului de risc pe loc de muncă şi
unitate".
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 3

2.
PRINCIPIILE ŞI PRACTICA
GENERALĂ A EVALUĂRII
RISCURILOR PROFESIONALE ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 4

2.1.
TERMINOLOGIE

 termenii “pericol” şi “risc” nu au întotdeauna aceeaşi semnificaţie, nici

în legislaţiile statelor membre ale Uniunii Europene, nici în diversele
discipline ştiinţifice;

 definiţiile utilizate sunt următoarele:

• pericol: proprietatea sau capacitatea intrinsecă prin care un element (de
exemplu: materii, materiale, metode şi practici de muncă, tehnologii)
este susceptibil să conducă la materializarea unui eveniment nedorit;
• risc: probabilitatea ca evenimentul nedorit să se realizeze cu o anumită
gravitate, în condiţii de utilizare şi/sau expunere date;
• evaluarea riscurilor: estimarea (eventual cuantificarea) riscurilor
asociate existenţei condiţiilor de manifestare a pericolului la locul de
muncă, având impact asupra stării de securitate şi sănătate a
muncitorilor.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 5

2.2.
SCOPUL EVALUĂRII RISCURILOR

 angajatorul are obligaţia generală de a asigura starea de securitate şi de a

proteja sănătatea muncitorilor; evaluarea riscurilor are drept obiectiv să
permită angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire/protecţie
adecvate, cu referire la:
• prevenirea riscurilor profesionale;
• formarea muncitorilor;
• informarea muncitorilor;
• implementarea unui sistem de management care să permită aplicarea
efectivă a măsurilor necesare.

 evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel încât să permită

muncitorilor şi persoanelor care răspund de protecţia muncii:
• să identifice pericole existente şi să evalueze riscurile asociate acestor
pericole, în vederea stabilirii măsurilor destinate protejării sănătăţii şi
asigurării securităţii muncitorilor, în conformitate cu prescripţiile legale;
• să evalueze riscurile în scopul selectării optime, în cunoştinţă de cauză, a
echipamentelor, substanţelor sau preparatelor chimice utilizate, precum
şi a amenajării şi a organizării locurilor de muncă;
• să verifice dacă măsurile adoptate sunt adecvate;
• să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi oportunitatea de a lua
măsuri suplimentare, ca urmare a analizării concluziilor evaluării
riscurilor;
• să confirme angajatorilor, autorităţilor competente, muncitorilor şi/sau
reprezentanţilor acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi de procesul de
muncă, au fost luaţi în considerare;
• să vegheze ca măsurile de prevenire/protecţie, considerate necesare şi
adoptate în baza evaluării riscurilor, să contribuie efectiv la ameliorarea
stării de securitate şi sănătate în muncă.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 6

 schema generală a procedurii de evaluare a riscului care include şi

câteva elemente de management al acestuia este următoarea:

1. Stabilirea planului de evaluare a riscurilor profesionale

2. Structurarea evaluării.
Abordarea deciziei privind modul de abordare (geografică, funcţională /axată
pe proces/axată pe flux)
3. Colectarea informaţiilor.
Mediu/sarcini de muncă/persoane expuse/experienţă acumulată
4. Identificarea pericolelor
5. Identificarea persoanelor expuse
6. Identificarea tipurilor de expunere
7. Evaluarea riscurilor.
Probabilitate de producere/gravitatea consecinţelor, în condiţii reale
8. Studiul posibilităţilor de eliminare sau de control a riscurilor
9. Stabilirea priorităţilor de acţiune şi de adoptare a măsurilor de securitate
10. Implementarea şi aplicarea măsurilor de securitate
11. Înregistrarea rezultatelor evaluării.
12. Măsurarea (aprecierea) eficacităţii
13. Controlul (periodic sau în cazul unor modificări în sistem):
• Rezultatele evaluării îşi menţin valabilitatea (nu este necesară nici o altă
acţiune).
• Revizuirea se impune.
14. Urmărirea planului de evaluare a riscurilor.

 Observaţie:
• Conţinutul şi amploarea fiecărei etape depind de situaţia concretă
existentă la locul de muncă analizat (de exemplu, numărul de muncitori,
materialele utilizate, accidentele de muncă şi bolile profesionale
înregistrate, tehnologiile aplicate, caracteristicile locului de muncă şi
riscurile specifice).
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 7

2.3.
PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE
EVALUĂRII RISCURILOR

 evaluarea riscurilor reprezintă studiul sistematic al tuturor aspectelor

procesului de muncă susceptibile de a genera evenimente nedorite, al
mijloacelor de eliminare a pericolelor şi al măsurilor de prevenire/protecţie
aplicabile pentru controlul acestor riscuri;

 evaluarea riscurilor trebuie să fie condusă de conducerea la vârf, care

va consulta şi/sau va implica direct toţi factorii afectaţi/interesaţi: angajator,
conducere la vârf, muncitori şi reprezentanţii acestora;

 evaluarea riscurilor comportă următoarele etape:

a. Identificarea pericolelor;
b. Identificarea muncitorilor (sau a altor persoane) care pot fi expuse la
aceste pericole;
c. Estimarea calitativă sau cantitativă a riscurilor;
d. Examinarea posibilităţilor de eliminare a riscurilor;
e. Aprecierea necesităţii de a stopa adoptarea altor măsuri vizând
prevenirea sau reducerea riscurilor.

 evaluarea riscurilor trebuie să vizeze toate locurile de muncă:

• locuri de muncă fixe (de exemplu, birouri, ateliere, şcoli);
• locuri de muncă evolutive (de exemplu, şantiere de construcţii, docuri,
şantiere navale);
• locuri de muncă mobile (de exemplu, locurile de muncă temporare
pentru întreţinerea canalizărilor urbane, vizite de inspecţie).

 evaluarea riscurilor pentru locurile de muncă relativ imuabile (birouri,

ateliere de construcţii sau de confecţii etc.):
• va ţine seama de condiţiile uzuale;
• nu va fi reiterată atunci când locurile de muncă sunt comparabile;
• va lua în considerare necesitatea unei evaluări revizuite sau diferite
atunci când circumstanţele se schimbă, de exemplu, prin introducerea de
echipamente sau tehnologii noi.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 8

 evaluarea riscurilor la locurile de muncă în care circumstanţele şi

condiţiile se modifică implică o abordare care să faciliteze luarea în
considerare a acestor schimbări; riscurile pot fi evaluate de o manieră
generală, astfel încât principiile de eliminare şi control să rămână valabile,
chiar dacă locul de muncă se modifică (principiile de construire a unor
schele de calitate se pot aplica pe toate şantierele de construcţii; în
agricultură se va ţine cont de succesiunea anotimpurilor şi de influenţa ei
asupra muncii în exterior;

 evaluarea riscurilor:

• nu va fi realizată exclusiv de către angajator sau de reprezentanţii

acestuia; la acest demers vor fi asociaţi şi muncitorii sau reprezentaţii
lor, care trebuie consultaţi în timpul procesului de evaluare şi informaţi
cu privire la concluziile obţinute şi măsurile preventive adoptate;

• va ţine cont de eventuala prezenţă la locurile de muncă a muncitorilor

altor întreprinderi sau a altor categorii de personal; prin însăşi
prezenţa lor, aceştia sunt expuşi riscurilor existente dar, pe de altă parte,
este posibil ca ei să expună unor riscuri noi personalul permanent;

• va lua în considerare interacţiunile potenţiale dintre activităţile proprii

şi cele ale întreprinderii deservite; angajatorii al căror personal execută
lucrări în alte întreprinderi (de exemplu, lucrări de montaj, întreţinere,
service) trebuie să vegheze la securitatea şi sănătatea personalului
propriu;

• va lua în considerare vizitatorii (studenţi, elevi, public, pacienţi în

spitale etc.), deoarece adesea aceştia nu sunt conştienţi de riscuri şi
ignoră măsurile de protecţie; din acest motiv se recomandă stabilirea
unui regulament destinat vizitatorilor, aceştia urmând să primească un
rezumat vizând măsurile de prevenire şi protecţie ce trebuie urmate.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 9

2.4.
METODOLOGIA DE EVALUARE A RISCURILOR

 deşi nu există un principiu universal valabil privind metodologia de

evaluare a riscurilor, totuşi două reguli sunt esenţiale în domeniu:
• evaluarea trebuie astfel structurată încât toate pericolele şi riscurile
potenţiale să fie analizate;
• când un risc a fost identificat, prima întrebare la care trebuie căutat un
răspuns este dacă pericolul asociat nu poate fi eliminat.

 operaţii care pot fi incluse în abordările (sau combinaţiile de abordări)

posibile ale evaluării riscurilor:
• observarea mediului specific locului de muncă;
• determinarea tuturor sarcinilor de muncă specifice locului de muncă
considerat, pentru a exista certitudinea că toate vor fi luate în
considerare în cadrul evaluării;
• analiza riscurilor induse de diferitele sarcini de muncă;
• observarea modului de desfăşurare a proceselor de muncă, pentru a se
verifica conformitatea procedurilor aplicate cu cele stabilite şi
inexistenţa unor riscuri suplimentare;
• analiza modurilor de operare, pentru evaluarea expunerii la pericol;
• analiza factorilor externi de influenţă;
• analiza detailată a factorilor psihologici, sociali şi fizici susceptibili să
contribuie la starea de stres la locul de muncă, precum şi interacţiunea
acestora cu factorii organizaţionali şi de mediu;
• analiza dispoziţiilor adoptate în vederea asigurării condiţiilor de
securitate, îndeosebi cu referire la existenţa sistemelor de evaluare a
riscurilor datorate noilor tehnologii şi materiale şi la actualizarea
informaţiilor privind riscurile.

 criterii aplicabile pentru evaluarea riscurilor:

• prescripţii legale;
• norme şi recomandări publicate
• principii de ierarhizare ale măsurilor de prevenire a riscurilor:
→ evitarea riscurilor;
→ înlocuirea elementelor periculoase prin altele nepericuloase sau
mai puţin periculoase;
→ combaterea riscurilor la sursă;
→ acordarea priorităţii măsurilor de protecţie colectivă în raport cu
măsurile de protecţie individuală;
→ luarea în considerare a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice;
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 10

→ ameliorarea continuă a nivelului de protecţie.

 selectarea modului de abordare a procesului de evaluare depinde de

următoarele elemente:
• natura locului de muncă (de exemplu, permanent sau temporar);
• tipul de proces (de exemplu, operaţii repetitive, procese
variabile/evolutive, lucrări executate în baza unor comenzi);
• particularităţile sarcinii de muncă (de exemplu, sarcini repetitive,
ocazionale, de tipul tratamentelor pe loturi de piese sau aplicarea
sezonieră a pesticidelor, sarcini cu risc major cum ar fi intervenţiile în
sistemele energetice sau penetrarea spaţiilor izolate);
• complexitatea tehnică a locului de muncă.

 în practică, este deseori utilă conceperea procesului de evaluare ca un

demers structurat pe etape succesive:
• evaluarea globală - constă în efectuarea unui distincţii nete între
riscurile majore, pentru care măsurile de securitate sunt cunoscute şi
aplicate pe scară largă şi riscurile ce necesită o analiză detaliată;
aceasta trebuie:
→ să recenzeze, dacă este posibil, riscurile ce pot fi eliminate; chiar
dacă acest obiectiv este deseori irealizabil, el trebuie întotdeauna
să reprezinte o prioritate;
→ să analizeze riscurile care nu necesită acţiuni noi şi, ca urmare,
fonduri suplimentare (de exemplu, unelte de mână corect
concepute şi utilizate în regim normal);
→ să identifice riscurile în general cunoscute, pentru care măsurile de
securitate sunt nu doar simplu de identificat, ci şi disponibile;
→ să indice punctele pentru care se impune o evaluare completă,
bazată pe tehnici mai complexe; în fapt acesta înseamnă
ierarhizarea riscurilor.
• evaluarea riscurilor care impune o analiză amănunţită - această
etapă poate implica necesitatea recurgerii la tehnici complexe de
analiză, în funcţie de situaţia concretă.
• dacă evaluarea globală este apreciată ca insuficientă, analiza
suplimentară va include cel puţin următoarele etape:
1. identificarea tuturor pericolelor de la locul de muncă;
2. identificarea tuturor persoanelor ce pot fi expuse pericolelor,
inclusiv a grupelor de muncitori expuse în mod special
3. estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor
preventive efectiv aplicate;
4. adoptarea deciziilor privind noile măsuri aplicabile în scopul
eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile de
bună practică;
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 11

5. stabilirea priorităţilor vizând măsurile preventive luate în

considerare.

1. Identificarea tuturor factorilor de risc din sistemul de muncă

a. consultarea şi asocierea angajaţilor şi/sau a reprezentanţilor acestora,
pentru a le cunoaşte percepţia asupra riscurilor profesionale;
b. examinarea sistematică a tuturor aspectelor sistemului de muncă,
incluzând:
• analiza modului de derulare a procesului de muncă (deoarece
practica curentă nu concordă cu prescripţiile, indiferent de natura
acestora: legale, tehnologice etc.); situaţiile ce trebuie examinate
cu prioritate cuprind lucrul în instalaţiile cu tehnologii noi,
întreţinerea, curăţenia, precum şi urgenţele previzibile;
• luarea în considerare a operaţiilor intermitente;
• analiza evenimentelor neprogramate, dar previzibile, de tipul
întreruperilor activităţii din diferite cauze.
c. identificarea aspectelor legate de muncă ce pot induce pericole, cu
accent asupra celor asociate activităţii profesionale
d. utilizarea în sens larg a noţiunii de pericol, pentru a se putea ţine cont
nu numai de pericolele menţionate pe lista de control, ci şi de modul
în care angajaţii interacţionează cu pericolele, modificând astfel
nivelul de risc.

2. Identificarea tuturor persoanelor ce pot fi expuse pericolelor, inclusiv

a grupelor de muncitori expuse în mod special
→ se recomandă să:
 să se ţină seama de categoriile de personal care interacţionează,
direct sau indirect cu pericolul;
 să se acorde o atenţie specială grupelor de muncitori expuşi în
mod curent unor riscuri majore.

3. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive

efectiv aplicate
→ această modalitate de estimare poate:
• fi, pe de o parte, o tehnică foarte simplă, bazată pe “bunul simţ
comun” şi care nu necesită, nici aptitudini specializate, nici
mijloace de analiză complexe;
• reprezenta, pe de altă parte, baza unui studiu complet privind
securitatea şi sănătatea în muncă, integrând tehnici de analiză
cantitativă a riscurilor, ceea ce constituie o necesitate în cazul
proceselor complexe caracterizate prin riscuri majore;
• să se situeze, între cele două extreme, cum este cazul proceselor şi
tehnicilor relativ complexe sau al pericolelor sanitare ce pot fi
greu de identificat şi care necesită analize şi măsuri suplimentare.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 12

4. Adoptarea deciziilor privind noile măsuri aplicabile în scopul

eliminării şi/sau reducerii riscurilor, cu raportare la codurile de bună
practică
→ obiectivul acestei etape vizează garantarea protecţiei muncitorilor
în raport cu cerinţele legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul
securităţii şi sănătăţii în muncă;
→ acţiunile ulterioare concluziilor evaluării riscurilor:

CONCLUZII ACŢIUNI
Riscuri nesemnificative pentru Sfârşitul evaluării. Nu este necesară adoptarea nici unei
moment şi pentru care nu se poate măsuri suplimentare.
prognoza, în mod raţional, o creştere
în viitor.
Riscuri aflate în domeniul de Ameliorarea gradului de protecţie, dacă este posibil.
acceptabilitate, de exemplu, la un Sfârşitul evaluării. Respectarea normelor implică
nivel conform normelor naţionale aplicarea efectivă a sistemului de prevenire implementat
sau comunitare. de către angajator.
Riscuri controlate în prezent, dar care Măsuri ce permit îmbunătăţirea protecţiei, stabilizarea,
pot creşte în viitor, existând pericoluleliminarea, controlul şi minimalizarea riscurilor de
ca sistemele de securitate să expunere mărite.
funcţioneze defectuos sau să fie Determinarea măsurilor suplimentare ce permit controlul
greşit utilizate. situaţiilor de risc major, materializate în pofida măsurilor
preventive aplicate anterior.
Riscuri potenţiale care nu sunt Compararea măsurilor efectiv aplicate cu codurile de
considerate a priori ca generatoare de bună practică. În cazul evidenţierii unor lipsuri,
accidente de muncă sau boli identificarea soluţiilor de îmbunătăţire a măsurilor de
profesionale. prevenire şi protecţie.
Riscuri corect controlate, dar Eliminarea riscurilor sau modificarea sistemului de
inacceptabile (în baza principiilor management al riscurilor, în scopul conformării cu
generale enunţate în art. 6, paragraful principiile de bună practică în vigoare.
2 din Directiva 89/391/CEE).
Riscuri ridicate şi greşit (sau Identificarea şi aplicarea măsurilor provizorii imediate
insuficient) controlate pentru (dacă este cazul, chiar oprirea funcţionării sistemului de
moment. muncă).
Evaluarea exigenţelor pe termen lung.
Absenţa elementelor semnificative Continuarea procesului de colectare a informaţiilor până
privind existenţa sau inexistenţa la obţinerea uneia dintre concluziile menţionate anterior.
riscurilor. Între timp, se va minimiza expunerea prin aplicarea
prescripţiilor.

5. Estimarea riscurilor, ţinând cont de fiabilitatea măsurilor preventive

efectiv aplicate
→ este esenţial ca acţiunile destinate eliminării sau prevenirii
riscurilor să fie ierarhizate; la stabilirea priorităţilor se va lua în
considerare gravitatea riscului, consecinţele probabile ale unui
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 13

incident, numărul de victime potenţiale şi intervalul de timp necesar

pentru implementarea măsurilor de prevenire.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 14

2.5.
ACŢIUNILE ULTERIOARE PROCESULUI DE
EVALUARE A RISCURILOR PROFESIONALE

 concluziile unei evaluări a riscurilor profesionale ar trebui să

determine:
• dacă riscul este controlat în mod adecvat;
• în caz contrar, care sunt opţiunile pentru reducerea riscurilor;
• priorităţile de acţiune;
• dacă pot fi adoptate măsuri destinate ameliorării nivelului de protecţie
sanitară şi a securităţii muncitorilor;
• ce alte categorii de personal pot fi afectate de către riscurile identificate.

2.6.
ORGANIZAREA EVALUĂRII RISCURILOR
 angajatorilor li se recomandă stabilirea şi implementarea unui plan de
acţiune destinat eliminării şi/sau controlului riscurilor ar trebui să
cuprindă:
• iniţierea, organizarea şi coordonarea evaluării;
• nominalizarea persoanelor competente pentru a realiza evaluarea;
• consultarea reprezentanţilor muncitorilor în ceea ce priveşte stabilirea
modalităţilor de nominalizare a persoanelor competente pentru a realiza
evaluarea;
• furnizarea informaţiilor, formarea şi alocarea resurselor necesare
personalului însărcinat cu procesul de evaluare;
• asigurarea unei coordonării adecvate între evaluatori (dacă este cazul);
• implicarea conducerii la vârf şi participarea angajaţilor;
• stabilirea măsurilor de control şi revizuire a evaluării riscurilor;
• supravegherea respectării cerinţei ca măsurile de prevenire şi protecţie
să ţină seamă de rezultatele evaluării;
• urmărirea măsurilor de prevenire şi protecţie, pentru verificarea
eficacităţii acestora;
• informarea muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora cu privire la
concluziile evaluării şi a măsurilor adoptate.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 15

2.7.
SELECTAREA PERSOANELOR ÎNSĂRCINATE CU
EVALUAREA RISCURILOR

 în orice tip de organizaţie, decizia finală vizând desemnarea persoanelor

însărcinate cu evaluarea riscurilor aparţine angajatorului; evaluarea
riscurilor poate fi realizată de:
• angajatori;
• persoane din cadrul organizaţiei desemnate de către angajator;
• servicii externe de consultanţă.

 competenţa persoanelor însărcinate cu evaluarea riscurilor

• evaluarea riscurilor trebuie încredinţată unei echipe
pluridisciplinare;
• persoanele însărcinate cu procesul de evaluare a riscurilor îşi vor
justifica competenţa demonstrând că posedă următoarele aptitudini:
→ înţeleg abordarea generală a evaluării riscurilor;
→ posedă capacitatea de a aplica concret la locul de muncă şi pentru
sarcina considerată orice metodă apreciată drept relevantă, ceea ce
implică, printre altele:
 identificarea problemelor de sănătate şi securitate a muncii;
 evaluarea acţiunilor necesare şi a priorităţilor;
 propunerea opţiunilor disponibile pentru eliminarea sau reducerea
riscurilor şi evidenţierea avantajelor asociate;
 evaluarea eficacităţii măsurilor propuse;
 promovarea progreselor şi practicilor curente în materie de
securitate şi sănătate în muncă.
→ recunoaşterea cazurilor în care metodele de evaluare nu sunt apte să
ofere rezultate pozitive fără asistenţă externă, admiţându-se
necesitatea recurgerii la servicii externe specializate.

 relaţia dintre evaluatori şi serviciile de prevenire

• dispoziţiile adoptate pentru asigurarea evaluării riscurilor şi a
sarcinilor de prevenire, control şi urmărire, constituie exclusiv
responsabilitatea angajatorului; în întreprinderile mici această
activitate poate fi încredinţată unei singure persoane, în cele mai mari şi
complexe funcţionează compartimente specializate, în care sarcinile
specifice revin mai multor persoane care îşi asociază cunoştinţele,
competenţele şi experienţa.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 16

2.8.
INFORMAŢIILE NECESARE

 persoanele însărcinate cu evaluarea riscurilor profesionale ar trebui să

dispună de cunoştinţe şi/sau informaţii referitoare la:
• pericolele şi riscurile a căror existenţă şi mod de manifestare sunt deja
cunoscute;
• echipamentele, materialele şi tehnologiile folosite în procesele de
muncă;
• procedurile şi modul de organizare al sistemului de muncă, precum şi
interacţiunile dintre executanţi şi celelalte elemente componente ale
sistemului;
• natura, probabilitatea, frecvenţa şi durata expunerii la pericole;
• raportul existent între expunerea la un anumit pericol şi gravitatea
consecinţelor;
• normele şi prescripţiile legale aplicabile riscurilor profesionale;
• elementele considerate ca bună practică, în domeniile în care nu există
norme legale specifice.

 atunci când muncitorii mai multor firme îşi desfăşoară activitatea la

acelaşi loc de muncă, evaluatorii trebuie să îşi transmită informaţiile
referitoare la riscurile specifice operaţiilor efectuate de muncitorii fiecărei
firme şi la măsurile de securitate şi sănătate în muncă adoptate.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 17

2.9.
SURSELE DE INFORMAŢII

 informaţiile necesare în procesul de evaluare pot proveni din următoarele

surse:
• analiza activităţii profesionale în scopul de a prevedea evenimentele
nedorite, în special în cazul evaluărilor cantitative;
• consultarea şi/sau participarea muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor
acestora;
• fişele, cărţile tehnice, manualele de utilizare ale producătorilor şi
furnizorilor de echipamente, materii prime şi materiale;
• informaţiile furnizate de specialiştii în securitate şi sănătate sau asociaţii
profesionale care deţin cunoştinţe şi experienţă în domeniu;
• bazele de date şi periodicele specializate;
• informaţiile în domeniu disponibile la serviciile sau organismele
naţionale competente;
• datele statistice privind accidentele de muncă, bolile profesionale şi
incidentele;
• instrucţiunile, manualele şi modurile de operare scrise pentru locul de
muncă;
• rezultatele măsurătorilor privind parametrii semnificativi;
• datele depersonalizate furnizate în baza supravegherii medicale;
• literatura ştiinţifică şi tehnică;
• normele şi standardele definite de organismele de standardizare
naţionale, europene sau mondiale;
• exigenţele minimale în materie de securitate şi sănătate în muncă, aşa
cum sunt ele definite în anexele la Directiva 89/654/CEE.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 18

2.10.
ÎNREGISTRAREA REZULTATELOR EVALUĂRII
 se recomandă consemnarea într-un dosar a rezultatelor şi concluziilor
evaluării riscurilor profesionale; modul de apreciere a riscurilor trebuie să
poată fi justificat, iar dosarul să indice:
• că un plan de evaluare a riscurilor profesionale a fost conceput şi aplicat
efectiv;
• modul de transpunere în practică a planului;
• riscurile particulare sau deosebite (de exemplu, riscurile de infectare);
• grupele de muncitori expuşi în mod particular (de exemplu, electricieni,
gunoieri, artificieri etc.);
• alte tipuri de riscuri majore;
• după caz, deciziile adoptate în cursul procesului de evaluare, inclusiv
informaţiile pe baza cărora respectivele decizii au fost adoptate, atunci
când evaluarea riscurilor nu a fost realizată pe baza unor norme sau
recomandări publicate;
• normele publicate sau toate celelalte categorii de indicaţii aplicate;
• măsurile recomandate pentru reducerea riscurilor şi ameliorarea
protecţiei;
• modalităţile de verificare/control ale evaluărilor.

 dosarul de evaluare a riscurilor va fi completat cu concursul (consultarea

şi participarea) muncitorilor şi/sau a reprezentanţilor lor şi va fi pus la
dispoziţia acestora pentru informare;

 dosarele de evaluare a riscurilor trebuie puse la dispoziţia:

• muncitorilor desemnaţi de către angajatori să îşi asume responsabilităţi
specifice în raport cu securitatea şi sănătatea în muncă;
• reprezentanţilor muncitorilor care au responsabilităţi specifice în
domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

2.11.
URMĂRIREA EFICACITĂŢII MĂSURILOR
 în urma evaluării riscurilor se vor adopta dispoziţii care să permită
programarea, organizarea, urmărirea şi controlul măsurilor de
prevenire şi protecţie în scopul verificării eficacităţii lor;

 informaţiile obţinute prin supraveghere servesc ca bază de referinţă

pentru controlul şi revizuirea evaluării riscurilor.
Băbuţ Gabriel – Evaluarea riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională 19

2.12.
CONTROLUL ŞI REVIZUIREA EVALUĂRII

 evaluarea riscurilor nu este un demers unic; ea trebuie revăzută şi

revizuită, atunci când este cazul, din mai multe motive, dintre care pot fi
menţionate:
• evaluarea poate antrena modificări în procesul de muncă; efectele
implementării unor astfel de modificări vor fi analizate a priori, însă se
recomandă reevaluarea ulterioară a condiţiilor de muncă pentru stabilirea
impactului practic al schimbărilor;
• măsurile de reducere a riscurilor pot afecta unele componente ale
sistemului de muncă;
• evaluarea:

→ poate să nu îşi menţină valabilitatea, deoarece datele şi informaţiile

de bază sunt perimate la un moment dat;
→ poate fi îmbunătăţită;
→ trebuie revizuită în vederea actualizării.
• măsurile de prevenire şi protecţie în vigoare sunt insuficiente sau
inadecvate din punct de vedere al noilor informaţii şi tehnici de
securitate disponibile;
• ca urmare a concluziilor obţinute prin cercetarea unui accident de
muncă sau incident; în ambele cazuri se pot obţine informaţii
importante asupra riscurilor identificate şi a măsurilor necesare pentru
evitarea unor evenimente similare.
 incidentele reprezintă situaţii definite cel mai frecvent ca evenimente
nedorite care nu conduc la consecinţe asupra executanţilor sau sistemului de
muncă; executanţii pot furniza informaţii extrem de utile despre incidente,
informaţii care să fie folosite în cadrul evaluărilor a priori a riscurilor; din
acest punct de vedere este determinant ca angajatorii să dezvolte climatul de
încredere şi colaborare adecvat, pentru ca executanţii să fie conştienţi de
importanţa semnalării incidentelor;

 C.S.S.M. deţine un rol important prin colectarea informaţiilor, sprijinirea

cercetării cauzelor incidentelor şi identificarea măsurilor de prevenire;

 în marea majoritate a cazurilor, se recomandă refacerea evaluării

riscurilor la intervale de timp regulate, stabilite în funcţie de natura
pericolelor şi de amploarea modificărilor care pot interveni în sistemul de
muncă supus analizei.