Sunteți pe pagina 1din 19

Teoria continuitatii

Teoria continuitatii si a originii daco-romane Teoria continuitatii si a originii daco-romane a fost formulata in perioada medievala. Temele principale ale acestei teorii sunt: originea si rolul romanilor, al dacilor si apoi al slavilor in formarea poporului roman, si de asemenea, spatiul geografic al etnogenezi romanilor. In epoca moderna, teoria a cunoscut modificari datorate diferitelor influente politice. Insa istoricul care a sistematizat cel mai bine teoria este Alexandru D. Xenopol. Inceputurile teoriei: Continuitatea nord Dunareana a populatiei romanizate, este atestata de texte inca de la inceputul evului mediu. Primele surse sunt de origine bizantina. Astfel, la jumatatea secolului al XII - lea, cronicarul Ioan Kinnamos afirma despre vlahi faptul ca sunt coloni veniti de demult din Italia. De asemenea, imparatul porfirogenet Constantin al VII - lea, ii mentioneaza pe romani si pe slavi, in lucrarea sa - Despre administrarea Imperiului Bizntin. In occident sursele care ii mentioneaza pe romani sunt diferite: corespondenta dinte Papa Inoceniu al III - lea si Ioni Asan (Ioni cel Frumos); Anonymus in - Gesta hungarorum; Simion de Keza in studiul sau - Gesta hunnorum et hungarorum. Intre secolele XV - XVI, mai multi umanisti italieni au afirmat originea roman a romnilor: Bonfinius, Enea Silvio Picolomini (sau Papa Pius al II - lea) si Poggio Braciolini. Dintre cronicarii romani care au studiat originea poporului nostru, primul a fost Grigore Ureche. Acesta, la mijlocul secolului al XVII lea, a afirmat in scrierile sale, originea roman a romnilor. L-a urmat Miron Costin, in lucrarea - De neamul moldovenilor. Domnitorul iluminist Dimitrie Cantemir, in lucrarea sa, Hronicul romano-moldo-vlahilor, sustine contiunitatea neintrerupta in spatiul carpato-dunarean. Pentru a-si argumenta ideile, el aduce in discutie si un argument sentimental, si anume dragostea de mosie a romnilor. Argumentele continuitatii: (prezentare critica) supravietuirea dacilor in urma razboaielor cu romanii fapt demonstrat de - scrierile lui Cassius Dio referitoare la cucerirea unei parti a Daciei de catre romani in 106; scenele de inchinare de pe Columna lui Traian; cohortele de soldati daci din armata roman; prezenta numelor dacice in inscriptiile latine din Dacia cucerita;

romanizarea Daciei procesul (de romanizare) inceput inainte de cucerirea Daciei, intensificat in timpul stapanirii romane si continuat dupa retragerea aureliana

continuitatea nord Dunareana numai armata si administratia roman a fost retrase de pe teritoriile Daciei, intrucat nu exista nici-o urma materiala care sa ateste evacuarea Daciei

argumente filologice hidronimele (Dunare, Arges) si toponimele (Bucegi, Deva) si alte cuvinte de origine dacica (miere, baci, vatr, zestre); deunimirile de volohi si vlahi pentru romni, date de slavii orientali si slavii sudici

crestinismul misionarii crestini au predicat in latina, astfel ca populatia din nordul Dunarii cunostea limba latina; alte dovezi sunt inscriptiile crestine din aceasta arie

descoperirile arheologice dovezile numismatice (circulatia monetara) si pastrarea ritului funerar - atesta continuitatea populatiei daco-romane

Evolutia teoriei continuitatii de la romanitatea pura la dacism: Reprezentantii Scolii Ardelene (Scolii latiniste) au preluat ideile din Supplex Libellus, redactat in anul 1774 de episcopul Inochenie Micu Klein. Acestia au sustinut originea pur roman a romnilor, in petitia Supplex Libellus Valachorum. De asemenea, August Treboniu Laurian a sistematizat un glosar in doua volume, al limbii romne, ca continea numai cuvinte de origine roman. Filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu pune capat acestor exagerari, cu al sau studiu intitulat Pierit-au dacii?, din anul 1860. El pune bazele unui curent, menit sa ii readuca pe daci in discutie. Dealtfel, dupa 1880, se remarca un interest din ce in ce mai crescut in ceea ce priveste originea dacica a poporului si a limbii romne. In secolul XX, dacismul a castigat tot mai mult teren. Astfel istoricul Nicolae Densusianu in Dacia preistorica, considera ca ca limba latina si cea dacica sunt dialectele aceleasi limbi, iar Dacia s-ar fi extins pe o mare parte a globului. Nici rolul slavilor nu a fost uitat. Tot Bogdan Petriceicu Hasdeu a sistematizat si teoria circulatiei cuvintelor, conform careia structura limbii romane este data de circulatia cuvintelor si nu de numarul brut al acestora. Rolul slavilor a fost sustinut si de Ioan Bogdan, dar si de Petre Panaitescu sau Constantin Giurescu. Influenta curentelor politice asupra teoriei continuitatii: Reprezentantii Scolii Ardelene (Petru Maior, Gheorghe Sincai, Samuil Mincu, Ion Budai-Deleanu) au exagerat originea pur roman a romanilor. Ei au redactat in anul 1791, petitia intitulata Supplex Libellus Valachorum si adresata lui Lepopold al II - lea, prin care burghezia romn din Transilvania cerea drepturi egale cu celelalte trei natiuni (unguri, sasi, secui). Istoricul Lucian Boia, afirma faptul ca romanii si-au acceptat originea dacica dupa obtinerea independentei statului, moment din care nevoia de legitimitate, nu a mai fost simtita. In perioada stalinista a regimului comunist, data fiind influenta sovietica majora, rolul slavilor si contributia au fost exacerbate.

Teoria imigrationista si teoria admigratiei


Teoria imigrationista: - Ideea imigrationista a fost conceputa in secolul al XVI - lea, de catre Farkas Kovacsocsy [Covacioci] (1584). Ulterior a fost preluata de Stefan Szamoskozy, care a negat continuitatea roman, in lucrarile aparute dupa unirea lui Mihai Viteazul. Franz Joseph Sulzer, a pledat la randul sau impotriva continuitatii intr-o lucrare aparuta la Viena in 1781-1872. Sulzer afirma ca poporul s-a format in sudul Dunarii, de unde a migrat spre nord, in doua etape: prima, la finalul secolului al XII - lea, in timpul rascoalei Asanestilor si a doua etapa, dupa anul 1241, in timp ce Cumania era golita de locuitori romanii nu se trag din colonistii romani. Teoria imigrationista a fost sistematizata de istoricul austriac Robert Resler in lucrarea - Studii romanesti (Viena, 1871). Acesta a preluat ideile lui Sulzer. Argumentele imigrationismului: (prezentare critica) dacii au fost masacrati in totalitate in timpul celor doua razboaie cu romanii (idee preluata din afirmatiile lui Eutropius) Eutropius (istoric roman, numele in greaca inseamna - versatil): caci Dacia fusese secatuita de barbati in urma lungului razboi al lui Decibalus

imposibilitatea romanizarii Daciei in numai 165 de ani intrucat perioada de timp (165 de ani) este foarte scurta la scara istorica si insuficienta pentru romanizarea provinciei

parasirea Daciei romane (conform afirmatiilor lui Flavius Vopiscus) Vopiscus (istoricul oficial al imparatului Aurelian): vazand Dalmatia si Moesia pustiite, Aurelian a retras armata si provincialii la sud de Dunare, parasind provincia Dacia

Aurelian ar fi retras intreaga populatie romanizata la sud de Dunare iar Dacia ar fi ramanas pustie si in acest fel, poporul roman si limba romana s-au format in sudul Dunarii, in centrul sau vestul Peninsulei Balcanice, de unde au migrat la nord de fluviu

asemanarea dintre dialectele daco-roman si macedo-roman dovada este constituita de asemanarile dintre cuvintele romane si cele albaneze (substratul comun substratul trac)

lipsa izvoarelor istorice care sa furnizeze informatii despre daco-romani de-a lungul mileniului intunecat

Teoria admigratiei - D. Onciul aparuta in lucrarea - Scrieri istorice, 1885 - Teoria admigratiei reprezinta o solutie de compromis (sau de sinteza, in dialectica hegeliana), intre teza continuitatii si cea a imigratiei. In opinia istoricului, originile arii Romnesti s-ar afla la sud de Dunare, in strans alegatura cu statul Asanestilor. Astfel, poporul romn s-a format atat prin continuitatea elementului daco-roman din provincia Dacia, cit si prin aportul considerabil de populatie romanizata de la sudul fluviului. Populatia romneasca s-ar fi extins la est de Olt si de Carpati - n Muntenia si Moldova - abia ncepnd din a doua jumatate a secolului al Xl-lea (n urma abandonarii acestor tinuturi de catre pecenegi). Romnii apareau astfel n acelasi timp ca autohtoni (n Dacia romana), imigranti (de la sud de Dunare) si cuceritori (n Principate). Astfel, concluzia la care ajunge istoricul este aceea ca istoria noastra se petrece la nceput mai ales n Peninsula Balcanica si mai ales, ca ar fi o mare greseala renuntarea la aceasta istorie. Rolul slavilor in formarea poporului roman: - elementul slav = ad-stratul Conform lui D. Onciul poporul romn i limba romn s-au format, de o parte i de alta a Dunrii, n strns unitate teritorial. Perioada cuprins ntre cucerirea roman i secolul al VII - lea constituie prima faza din istoria poporului romn. Ea este perioada formrii n trsturile ei eseniale a limbii romne cu cele trei dialecte principale, dacoromn, macedo-romn i istro-romn, separate prin invazia slav. Aceasta a determinat o parte a populaiei romanice s se retrag spre miaznoapte. Astfel, admigratiunea populatiei din sudul Dunarii, dupa momentul asezarii slavilor si a bulgarilor in nordul Peninsulei Balcanice, in secolul al VII-lea, a condus la definitivarea poporului romn, intrucat romanii au absorbit cu destula uurin elementul slav, de la care au rmas o suma importanta de cuvinte.

Cucerirea Transilvaniei + statutul Transilvaniei in evul mediu

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al III - lea

Originea ungurilor si asezarea lor in Panonia: Ungurii fac parte din familia de triburi fino-ungrice, si sunt originari din estul muntilor Ural, incat se presupune ca erau erau asezati pe malurile Volgai. Ei au coabitat cu mai multe populatii: turanici; bulagri; bachiri; cazari, care le-

au influentat limba, dar si organizarea structurilor social-politice. In secolul al IX - lea, ungurii au inceput seria de expeditii militare catre centrul Europei. Astfel, in anul 881, ei au ajuns la portile Vienei. Intre anii 895 - 896, ungurii s-au stabilit in Campia Panonic, unde au gasit o populatie romanic, dar si una slav. Conform Cronicii lui Anonymous (Gesta Hungarorum - Faptele Ungurilor), primii 60 de ani de dupa momentul asezarii, au fost dedicati campaniilor militare din vestul Europei. Fiind un neam de calareti, ungurii atacau si jefuiau, tot ce gaseau in cale. Astfel, cruzimea si rapiditatea, le-au adus renumele de biciul lui Dumnezeu. Insa in 955, au fost invinsi de germanii imparatului Otto I. Dupa aceasta infrangere, misionarii crestini germani au inceput sa predice pe teritoriul Ungariei, incat in jurul anului 1000, in timpul lui tefan cel Sfnt, acestia au adoptat catolicismul. Etapele cuceriri Transilvaniei: Dupa crestinare, ungurii si-au extins influenta asupra teritoriilor invecinate, inclusiv asupra Transilvaniei. Ei au patruns pe teritoriul Transilvaniei, la inceputul secolului al X - lea, urmand doua directii: pe valea Mureului si la nord, prin zona Slajului (sau Porile Meseului). Cucerirea Transilvaniei a numarat mai multe etape, si s-a prelungit pana catre finalul secolului al XII - lea. Evolutia granitelor, marcheaza principalele etapele de cucerire: ~ 900: hotarul se afla pe cursul Someului Mic ~ 1.000: pe cursul raului Some ~ 1.100: pe traseul raului Trnava Mare ~ 1.150: pe cursul Oltului ~ 1.200: pe linia Carpailor Meridionali ~ 1.250: zona Hateg ~ 1.300: zona Maramuresului

Ungurii au cucerit treptat, transformand formatiunile statele romneti intalnite, si reorganizandu-le din punct de vedere administrativ - teritorial. Au existat si zone pustii, nelocuite in Transilvania, care au fost colonizate de populatia maghiara sau vorbitoare de limba maghiara. Prezentarea critica a informatiilor din Cronica lui Anonimus: Notarul anonim al regelui Bela al IV - lea, a consemnat in cronica sa, existenta unor formatiuni statale pe teritoriul Transilvaniei (tara de peste paduri), in momentul venirii ungurilor. Anonymous relateaza faptul ca, intre Tisa si padurea Igfon (care se intindea de la Mures pana la Somes), stapanea ducele Morout, al carui nepot, era numit de unguri Menumorut, iar tara lui era locuita de o populatie denumita cazari. De asemenea, teritoriul dintre Mure si Orova, era al ducelui Glad, venit din localitatea Vidin. Ducele Gelu (care era roman), stapanea peste o parte a Transilvaniei, care era locuita de romani si de slavi. din cele enumerate, rezulta cateva concluzii: Niciunul dintre conducatorii amintiti, nu are titlul de voievod, adica de comandant al armatei, ci doar de duce. Dintre acesti duci, numai Gelu este de origine romn si numai tara sa, este locuita de romni, insa acestia nu sunt singuri, ci insotiti de slavi. Iar de aci se intelege ca Gelu, a stapanit un stat romno-slav. Menumorout si Glad, sunt cel mai probabil de origine bulgara, ducatele lor aflandu-se sub suzeranitate bulgara sau bizantina, iar locuitorii lor nefiind romni.

Statutul voievodatului Transilvaniei in cadrul Regatului Ungariei: Organizarea administrativa si ecleziastica a Transilvaniei a inceput in secolul al XI-lea, in teritoriile anexate de statul maghiar, situate in partea de vest a provinciei. Spre mijocul secolului al XII-lea, teritoriul Transilvaniei este

reorganizat sub forma unui voievodat, fiind compus din mai multe comitate regale. Voievodatul este o institutie cu rol militar, iar voievodul este numit de regele Ungariei din randul nobililor maghiari. In anul 1174 este mentionat primul voievod al Transilvaniei, L(E)ustachius Rtt. Voievodatul Transilvaniei cuprindea 7 comitate: Solnocul interior; Dbca (Dej-Bistrita); Cluj; Turda (Apusenii Orientali); Trnava (intre Mure si Trnava Mare); Alba; Hunedoara. ! din voievodatul Transilvaniei nu au facut parte niciodata comitatele: Maramure; Srmar; Crasna; Solnocul mijlociu; Bihor; Zrand; Arad; Timi; Cara.

Taratul Romno - Bulgar al Asanestilor

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al III - lea

Atestari ale romanilor in sudul Dunarii in surse bizantine: Atestari ale romanilor in sudul Dunarii apar in surse de origine bizantina si anume in scriele Anei Comnena. Rascoala romanilor si bulgarilor condusa de fratii Petru si Asan: Izvoarele istorice atesta incepand cu secolul al XI - lea (1094), prezenta romnilor pe teritoriile bulgarilor, cu ocazia unei campanii contra Bizantului condusa de romanul Bdil. Ulterior in anul 1185, o crestere a obligatiilor fiscale impusa de regele Isaac Anghelos al II - lea, a declansat o alta rascoala a romanilor sud-dunareni si a bulgarilor. Conducatorii acestei rascoale au fost fratii Petru si Asan. In urma rascoalei, Petru s-a incoronat. Luptele cu bizantinii au continuat in ani urmatori, dar imparatul bizantin nu a obtinut victorii decisive. Asan si Petru au fost asasinati de boierii lor in 1196 si 1197. Ideea romanitatii romanilor in corespondenta cu Papa Ioncentiu al III - lea: Ionita Caloian (Ionita ce Frumos sau Ioan Asan I) a preluat conducerea statului. Acesta a extins granitele stataului si a obtinut de la Papa Inocentiu al III - lea, recunoasterea ca rege al vlahilor si al bulgarilor. In timpul domniei sale, a avut loc cea de-a patra cruciada, incheiata cu cucerirea Constantinopolului si infiintarea Imperiului Latin. Relatiile Taratului Romano-Bulgar cu Imperiul latin de Constantinopol si Regatul Ungariei: In timpul urmatorului tar, Boril, rolul romanilor in statul asanestilor a scazut. Cu ajutorul boierilor, Ioan Asan al II lea, l-a prins pe Borila si i-a luat tronul. In timpul acestuia, stataul vlaho-bulgar a cunoscut cea mai mare extindere teritoriala, reusind sa se intinda de la Marea Neagra la Marea Adriatica si de la Dunare pana la Adrianopol si Ohrida. In primul deceniu de domnie, s-a casatorit cu fiica regelui maghiar Andrei al II - lea. Dupa 1228 a rupt legatura cu Roma si a revine la confesiunea rasariteana, restabilind relatiile cu Patriarhia Bizantina. Acest fapt, a atras impicarea ungurilor, astfel regele maghiar (Andrei al ll - lea) a atacat taratul in 1230 si 1238. Ionita Asan a murit 1241, iar urmasii lui au pierdut o mare parte a teritoriului, precum si rolul primordial in politica balcanica. + In 1166 Imperiul Bizantin s-a aflat in conflict cu regele Ungariei - Bela al III - lea + In 1185 Imparatul Isaac II Anghelos planifica sa se casatoreasca cu fiica regelui Ungariei - Bela al III - lea. Formatiuni intre Dunare si Carpati - sec. XIII

Istoria Romanilor -

Academia Romana, volumul al III - lea

Contextul international al aducerii cavalerilor ioaniti: Dupa marea invazie tatara din 1241, regele Ungariei, Bela al IV-lea, i-a adus pe cavalerii ioaniti in anul 1247, pentru a se ocupa de apararea granitei estice a Regatului.

Formatiunile statale prezentate in Diploma Cavalerilor Ioaniti: Documentul prin care se reglementeaza raporturile dintre cavaleri si regalitate este Diploma Cavalerilor Ioaniti (1247). Aceasta atesta cateva formatiuni politice romanesti, in (S) sudul Carpatilor: Tara Severinului Cnezatul lui Litovoi (voievod cu autoritate asupra Tarii Hategului) Cnezatul lui Farcas Cnezatul lui Ioan (in dreapta Oltului) Voievodatul lui Senselau (in stanga Oltului, pe cursul raului Arges

Restul teritoriului din stanga Oltului era numit generic Cumania, adica era sub dominatie cumana. Impartirea veniturilor din cnezatele si voievodatele romanesti intre regele Ungariei si cavalerii ioaniti: Izvoarele scrise afirma ca romanii au fost organizati in cnezate si voievodate, institutii preluate de la populatia slava cu care au coabitat. Cnezatele si voievodatele romanesti mentionate recunosteau suzeranitatea maghiara. Prin documentul din 1247, Tara Severinului, cnezatul lui Ioan si cnezatul lui Farcas erau supuse autoritatiicavalerilor ioaniti, in timp ce tara lui Litovoi si cea a lui Seneslau ramaneau supuse regelui maghiar. Aceasta ierarhie arata modul impartirii veniturilor obtinute din respective formatiuni politice. Statutul privilegiat al lui Litovoi si Seneslau, care purtau titlul de voievozi ai romanilor, dovedeste un nivel mai ridicat de organizare politica. Iar acest fapt era recunoscut de catre regalitatea maghiara. Scopul real al aducerii ioanitilor: Scopul real al aducerii cavalerilor ioaniti era reprezentat de cucerirea Cumaniei. Acestia, in primii ani de dupa cucerire, ar fi fost singurii singurii beneficiari ai veniturilor din acel teritoriu. - Insa proiectul nu s-a realizat iar regiunea a ramas sub suzeranitatea maghiara, pana catre sfarsitul secolului al XIIIlea.

06. Intemeierea Tarii Romanesti - 1330


Cadrul favorabil constituirii TR a fost reprezentat de: inlaturarea dominatiei teritoriale a Regatului Ungar extinderea influentei Hoardei de Aur in teritoriile extracarpatice

O premisa importanta in constituirea Tarii Romanesti a fost reprezentata si de moartea conducatorului tatarulor Nogai, si a regelui Bela al IV - lea. Diploma Cavalerilor Ioaniti (1247) atesta cateva formatiuni politice romanesti, in sudul Carpatilor: Tara Severinului Cnezatul lui Litovoi (voievod cu autoritate asupra Tarii Hategului) Cnezatul lui Farcas Cnezatul lui Ioan (in dreapta Oltului) Voievodatul lui Senselau (in stanga Oltului, pe cursul raului Arges

In timpul regelui Ladislau Cumanul, are loc prima tentativa de intemeiere a Tarii Romanesti. Cneazul Litovoi profita de criza din Ungaria si se rascoala impotriva acestora. Regele trimite o expeditie armata impotriva lui Litovoi. Acesta este infrant iar fratele sau, Barbat este luat prizonier si rascumparat pe o mare suma de bani. In 1301 este ales noul rege al Ungariei, Carol Robert din dinastia franceza de Anjou. Domnitorul Basarab profita de razboiul civil din Ungaria

si unifica fortat teritoriile de la sud de Carpati. In 1324 Basarab se afla sub suzeranitatea lui Carol Robert de Anjou. Mai tarziu cucereste Severinul iar in 1327 refuza sa plateasca tributul de vasal. Astfel, regele organizeaza campania din toamna anului 1330 (9 - 12 nov 1330), soldata cu infrangere sa la Posada. Aceasta infangere consfinteste independenta statului condus de Basarab.

Intemeierea Moldovei - 1365


In anul 1241 tatarii navalesc pe teritoriul Moldovei. Regele Ungariei Ludovic I planuieste o campanie impotriva tatarilor. Au loc 2 campanii la est de Carpatii Orientali, in urma carora tatarii sunt invinsi. Pe fondul victoriei obtinute de ostile maghiare, voievodul Dragos (din satul maramuresan Giulesti) infiinteaza intre 1352 - 1353, o marca militara, vasala Ungariei, cu centrul la Baia (langa Suceava). Scopul acesteia era de a asigura apararea impotriva tatarilor si de a controla culoarul comercial catre Liov. Urmasii lui Dragos - Sas si Balc, mentin dependenta fata de Regatul Ungariei. Nemultumiti de politica dusa, locuitorii se rascoala in 1359 in frunte cu Bogdan de Cuhea. Acesta reuseste prin lupta sa-l alunge pe Balc si pe fii acestuia. Isi atrage mania regelui Ungariei care intreprinde o expeditie impotriva sa, insa Bogdan sprijinit de tatari invinge armata maghiara. In perioada 1364 - 1365, regele Ungariei este obligat sa recunoasca independenta Moldovei.

Drumurile comerciale internationale prin Tara Romaneasca si Moldova


Doua rute comerciale internationale strabat Tarile Romane in timpul evului mediu: Drumul oraselor sasesti din Ardeal Brasov (Sibiu) - prin Tara Romaneasca Drumul moldovenesc Liov (Polonia) - prin Moldova spre Buda & Viena

Rolul drumurilor comerciale: Axele comerciale internationale care au tranzitat teritoriul Tarilor Romane in evul mediu, au influentat procesul genezei statelor medievale. Efectele benefice ale acestor drumuri sunt reprezentate de dezvoltarea economica mai rapida a localitatilor de pe marginea drumului si de sumele insemnate de bani, colectati din taxele vamale. Teorii pt. examen: Iorga + Papacostea Nicolae Iorga a formulat o teorie potrivit careia, drumurile comerciale dintre Europa Centrala si de Vest, pe de o parte, si intre bazinul Marii Baltice si Constantinopol, pe de alta, au fost factori determinanti in cristalizarea vietii statale la sud si la est de Carpati. Cu alte cuvinte, in opinia lui Iorga, rutele comerciale au determinat si contribuit la dezvoltarea Tarilor Romane. Istoricul Serban Papacostea a elaborat o alta teorie, diferita de cea a lui Iorga, conform careia nu drumurile comerciale in sine, ar fi creat statele, ci mai degraba lupta pentru controlul si mentinerea acestora pe teritoriile romane, a fost o componenta hotaratoare a etapei finale de constituire a statelor feudale, Tara Romaneasca si Moldova. alte teorii despre drumurile comerciale: Gheorghe Bratianu a afirmat ca navigatia de pe Dunare a avut un rol crucial datorita negustorilor din orasele Transilvaniei si ale Ungariei, care o foloseau. Istoricul mai afirma ca drumul moldovenesc, deschidea oraselor Galitia, Cracovia si Liov, accesul la porturile de pe coasta Marii Negre. Aceste imprejurari noi de ordin economic explica dezvoltarea principatelor romanesti in a doua jumatate a secolulului al XIV - lea. Petre Panaitescu a considerat ca de-a lungul evului mediu, cele doua tari romane au avut in primul rand orientari economice deosebite, orientari care au influentat politica externa a fiecarui stat. Astfel, Moldova s-a aflat sub egida Poloniei cata vreme drumul Liovului a fost functional. Si Tara Romaneasca, a consolidat legatura comerciala cu

Ardealul prin incheierea unor aliante politice cu Ungaria. Istoricul este de parere ca drumurile comerciale au ajutat la dezvoltarea statelor medievale romanesti. Rutele comerciale prin Tara Romaneasca si Moldova: Tara Romaneasca - Giurgiu, Ramnicu (azi Valcea), Bran, Turnu-Rosu, Brasov, Sibiu Moldova - Chilia, Cetatea Alba, Hrlu, Suceava - oras drept de depozit pentru negustorii de postavuri Drumul incepea din Constantinopol, trecea prin Adrianopol, Cetatea Alba, traversa Moldova si ajungea la Liov si, mai departe la Marea Baltica. Drumul este considerat de istorici, drept cel mai important drum al mirodeniilor din estul Europei. Marfuri: - Din Tara Romaneasca si Moldova se exportau: vite; peste; grane; miere si ceara. - Din Transilvania se importau: in special produse mestesugaresti - unelte si arme.

Privilegiile negustorilor: negustori brasoveni

Negustorii brasoveni au fost favorizati de protectia initiala a cavalerilor teutoni, si apoi de Episcopatul Cumaniei. Ulterior la 28 iunie 1358, regele Ungariei, Ludovic cel Mare le-a acrodat acestora un privilegiu comercial, si anume dreptul exclusiv de libera circulatie prin coridorul comercial din zona curburii Carpatilor. Astfel, le permitea negustorilor accesul la porturile de la Marea Neagra si Dunare. La scurt timp dupa aceea, domnitorul Tarii Romanesti, Vladislav Vlaicu le-a acordat si el un privilegiu comercial, la data 20 ianuarie 1368, pentru a le permite negustorilor accesul in totatlitate. Vlad Tepes le-a acordat, la randul lui, privilegii acestor negustori in 1476 - scutiri vamale, reduceri. - negustori lioveni S-au pastrat documente referitoare la privilegiile comerciale ale acestor negustori, care atesta faptul ca unele asezari intermediare aveau drept de depozit. Domnitorul Stefan cel Mare le-a oferit negustorilor lioveni privilegii - dreptul de depozit si vazarea prin intermediari. Desigur, aceste privilegii aduceau si obligatii - obligatia de urma un anumit traseu, prin anumite orase (restrictionarea drumului). Importanta drumurilor comerciale: Drumurile comerciale prin impunerea vamilor au facut necesara trasarea unor frontiere, determinind inscrierea teritoriului statului intre anumite granite, si contribuind astfel la dezvoltarea statelor medievale. Privilegiile comerciale acordate de domni negustorilor straini, au asigurat o anumita stabilitate in zona, care a permis dezvoltarea activitatilor comerciale. Interesul puterii centrale pentru controlul drumurilor comerciale de pe teritoriile statelor, este determinat de obtinerea de venituri, de pe urma exploatarii lor.

Din secolul al XVI - lea, otomanii au impus Tarilor Romane, un regim preferential de vanzare a produselor catre Imperiu, si mai tarziu au interzis exporturile catre alte tari.

Iancu de Hunedoara
Iancu de Hunedoara este una dintre figurile istorice legendare ale evului mediu. Succesele pe care le-a obtinut in cruciada tarzie si victoriile impotriva turcilor l-au facut faimos si apreciat printre contemporanii sai. A ajuns voievod al Transilvaniei in anul 1441, in contextul in care turcii se aflau in plina ofensiva in Europa. Prima batalie in calitate de voievod, are loc in septembrie 1441, cand Iancu intervine in Serbia. Armata sa iese invingatoare la Semendria si intors in tara, primeste multe laude. In 1442, turcii intreprind o campanie impotriva Transilvaniei, condusa de Mezid Bei. Prima lupta are loc la Santimbru, iar Iancu este infrant. Urmatoarea batalie se da in apropiere de Sibiu, iar turcii sufera o mare infrangere. Acestia se retrag, iar Iancu il instaleaza pe Basarab pe tronul Tarii Romanesti. Insa turcii revin in tara, iar Basarab ii cere ajutorul lui Iancu. Acesta i se alatura lui Basarab si obtine o victorie importanta pe Valea Ialomitei. Succesul acsta il motiveaza sa mearga mai departe. Astfel, Iancu trece Dunarea la Vidin, imprastie turcii si se reintoarce victorios prin Serbia. Vestea se raspandeste in toata Europa. Pe fondul victoriilor lui Iancu, Papa sustine ofensiva impotriva turcilor. Astfel, are loc campania din 1443, in care Iancu elibereaza teritoriile pana la Muntii Balcani. Considerand ca acesta este momentul cel mai favorabil alungarii turcilor din Europa, in 1444, Dieta ungara pregateste campana cea lunga. Regele Ungariei, Vladislav poarta trataive cu Occidentul si obtine ajutor militar. La randul lui, Iancu cere ajutor tarilor romane. - Dar sosec solii turci cu o propunere foarte avantajoasa de pace. Atat Vladislav cat si Iancu sunt de acord si semneaza tratatul de la Seghedin. La presiunile papei, regele rupe tratatul si continua campania, care se incheie cu dezastrul de la Varna, in care acesta isi pierde viata. Moartea regelui lasa locul vacant iar consiliul de conducere imparte tara in mai multe regiuni condus e de capitani. Iancu este unul dintre ei. Acesta se intoarce in Transilvania, unde isi reorganizeaza armata. In 1446, Iancu se intoarce in Ungaria. Aici situatia politica era scapat de sub control. Pentru a se rezolva situatia, Iancu este ales guvernator al Ungariei, intrucat mostenitorul Ladislau al V - lea era minor. In cardul cruciadei, este organizata o noua campanie anti-otomana, la Kossovopolje (Campia Mierlei) - in octombrie 1448. Murad al II - lea invinge, iar esecul suferit de Iancu, il face sa decada in ochii multor nobili. Urmeaza o perioada de tratative cu turcii iar in 1451, se semneaza un armistitiu. In 1453 turcii cuceresc Constantinopolul. Iancu isi da demisia din functie de guvernator. Insa turcii rup armistitiul si ataca Semendria. Sub conducerea lui Mohamed al II - lea, aveau ca obiectiv cucerirea Belgradului. Iancu participa la lupta impreuna cu cruciatii si resping atacul otoman. Dar victoria rasunatoare, a fost umbrita la scurt timp de vestea mortii lui Iancu. Acesta a fost rapus de ciuma in 1456.

Vlad Tepes
Vlad Tepes este o figura legendara a istoriei nationale. Intreaga lui politica externa s-a desfasurat intre evenimentele din Ungaria si cele din Imperiul Otoman. A avut trei domnii in Tara Romaneasca: (1448,1456-1462,1476). Prima oara a obtinut tronul susinut de un corp de cavalerie turceasca, dar la scurt timp a fost infrant de Vladislav al II-lea si alungat de pe tron. A doua domnie a doua sub semnul dublei suzeranitati: in septembrie confirma legamantul de credinta fata de Ladislau al V - lea, regele Ungariei dar accepta sa se si inchine turcilor si sa le plateasca tribut.

In 1457 il ajuta pe varul sau Stefan sa ocupe tronul Moldovei. Dupa aceea, isi orienteaza politica catre Transilvania. Desi le oferise privilegii comerciale negustorilor sasi, acestia le incalcasera. Drept raspuns Vlad Tepes a intrat cu armata pe teritoriul sudic al Transilvaniei, profitand de criza politica din Ungaria survenita dupa moartea lui Iancu de Hunedoara. Noul rege al Ungariei, Matia Corvin incearca sa negocieze cu Vlad Tepes. Acesta refuza si astfel Matia Corvin incearca sa-l detroneze. Planul esueaza, iar domnitorul muntean trece in Tara Barsei (1460). Dupa aceea, ajunge pe teritoriile Amlasului si ale Fagarasului. Campania se incheie prontr-o intelegere cu sasii. In contextul proiectului de cruciada initiat de Papa, Vlad Tepes incheie in 1460 o alianta cu Matei Corvin. Ulterior, in iarna lui 1461-1462 Tepes ataca cetatile de la Dunare, turcii suferind mari infrangeri. Mai mult de atat, Vlad refuza plata tributului. Drept raspuns in vara lui 1462, Mehmed al II - lea ataca Tara Romaneasca. Dar Vlad pregateste o lupta ingenioasa, cunoscuta drept atacul de noapte de la Targoviste. Intrucat oastea munteana era net inferioara celei otomane ca numar, Vlad Tepes a recurs la un plan de salvare. Si-a imbracat ostasii cu haine turcesti si apoi i-a trimis in mijlocul trupelor otomane, inarmati si cu faclii aprinse. Desi pagubele produse otomanilor au fost minime, confuzia creata astfel, l-a facut pe sultan sa paraseasca tabara. Dupa acest episod, Vlad este nevoit sa lupte impotriva unui pretendent la tron, Radu cel Frumos, sustinut de boierime. Desi obtine o victorie asupra adversarilor sai, el se retrage in Transilvania pentru a se intalni cu Matia Corvin. Regele il prinde si il inchide la Visegrad timp de 12 ani. Cauza ar fi fost o scrisoare de pace pe care domnitorul muntean i-ar fi trimis-o sultanului. Dupa ce este eliberat, Vlad Tepes ramane aliat cu Matia Corvin, alaturi de care participa la luptele din Bosnia. In 1476 impreuna cu Stefan Bathory trece in Moldova pentru a-l sprijini pe Stefan cel Mare in razboiul pe care il ducea cu sultanul Mehmet II. Impreuna ii alunga pe turci. In toamna aceluiasi an, Vlad Tepes este instaurat din nou pe tronul Tarii Romanesti cu ajutorul lui Bathory si al lui Stefan. Insa la scrut timp, Vlad este asasinat de turci.

Institutia domniei in Tara Romaneasca si Moldova

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al IV - lea

Titulatura: Terminologii: Io - de la Ioannes - Ioan din greaca - cel daruit de Dumnezeu cu domnia (in Moldova, termenul ajunge mai tarziu, pe vremea lui Alexandru cel Bun). din mila lui Dumnezeu = justificarea puterii, prin orginea ei divina singur stapanitor - afrima faptul ca domnul, voievodul in cauza este singurul stapanitor al tarii respective - NU este vasal nimanui!

Exemplu: - Titulataura lui Mircea cel Batran - hereg (peste Amlas si Fagaras); stapan al Dobrogei, intre 1402 1417); ban de Severin; stapanitor al cetatii Drstorului. pt. Tara Romaneasca: Mare voievod, Domn - de org. latina dominus - stapan si voievod de org. slava (waivoda); slav. smodrje, echivalentul grec. autocrator - denumire utilizata incepand cu Basarab - reflecta modul de formare teritoriala. De asemenea, pentru T.R. exista si termenul de Hereg (~ duce) - domn al Tarii Amlasului si Tara Fagarasului - titlu oferit de regii Ungariei.

pt. Moldova: Voievod - folosit datorita unificarii tarzii si devenit ulterior, Mare voievod. Mare voievod - insemna comandant militar + capetenia voievozilor locali

! Domn, Voievod, Mare voievod - NU a avut niciodata autoritate absoluta, ci numai guvernare cu sprijinul
boierimii, limitata si de obiceiul pamantului sau legea tarii. Atributiile domnului: - atributii - militare, politice, administrative, juridice, fiscale Domnul era stapanul recunoscut al tarii caruia i se inchinau boierii, in calitate de vasali; conducea administratia statului; numea (functionari) - marii dregatori si infiinta noi dregatorii; daruia mosii cu imunitate (imunitatea = privilegiu acordat boierului de catre domnitor, prin care acesta putea strange impozite si judeca, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale); intarea danii; poruncea chestiunile legate de administrarea statului; putea emite texte cu caracter legislativ; trimitea si primea solii; era comandantul suprem al oastei (atat oastea mica, cat si oastea mare); putea delega (boierea) sau ridica grade (mazilea); decidea politica externa a tarii (drept de initiativa) - declara razboi si incheia pace, semna tratate (de pace, de alianta, de vasalitate) cu statele vecine; era judecatorul suprem, asistat de Sfatul domnesc (oricine putea merge cu jalb la domn); batea moneda; avea drept de viata si de moarte asupra supusilor sai (tuturor supusilor); avea dreptul exclusiv de a stabili impozitele (ex: birul) - de a-l mari sau scadea; Insemnele domniei: coroana - decorata cu fleuroni si pietre pretioase buzduganul - reflecta atributul militar sceptrul (schiptrul) - un toiag, baston ornamentat caftanul domnesc - domnitorul purta cel mai pretios caftan

Dupa secolul al XVI - lea, insemnele domniei se schimba. Daca domnitorii ramaneau voievozi in locul tatalui, primeu de la sultan doar steagul de domnie (sangeac). Daca erau investiti in numele sultanului, primeau steagul de domnie, spada, cuca domneasca (caciula inalta, cu pene de strut), caftanul de domnie si firmanul (ordinul de numire emis de sultan).

Succesiunea la tron: Succesiunea la tron se baza pe un sistem mitx ereditar - electiv, intemeiat pe drepturile ereditare ale familiei domnitoare (Basarabii in Tara Romaneasca, Musatinii in Moldova) si pe dreptul de alegere al boierilor. Orice os domnesc avea drept la tron (inclusiv urmasii pe linie feminina). De asemenea, asocierea la domnie a fiului cel mare, inca din timpul vietii domnitorului, rezolva pe moment problemele succesorale. Fiului i se delegau o parte din atributiile suverane, intrucat guverna cu tatal. Ex: Nicolae Alexandru Basarab; Mihail I Mircea cel Batran; Bogdan III Stefan cel Mare; Domnitorul putea sa-si asocieze la domnie si un frate. Ceremonia de investire (de ungere) a noului domn era prezidata de mitropolit. Dupa Mohcs (1526), odata cu instaurarea dominatiei otomane, domnitorii isi cumpara domniile. Boierii isi pierd atributiile si imunitatile lor scad treptat. De asemenea, atributiile lor in sfera politicii externe se redu, in timp ce deciziile legate de politica interna raman neafectate. Amestecul sultanului in numirea noului domnitor, a determinat

alterarea perceptiei domniei ca atribut exclusiv al vointei divine. Lacomia celor care hotarau numirile domnilor a condus la limitarea in timp a domniei. Dealtfel dupa a doua jumatate a secolului al XVI - lea, in conceptia otomana, domnia a devenit o simpla functie administrativa ca oricare alta din imperiu.

Dregatorii publice si dregatorii de curte in Tara Romaneasca si Moldova

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al IV - lea

Sfatul domnesc: Institutie medievala (organ de conducere) formata din - dregatori; marii boieri; reprezentantii clerului inalt (mitropolitul + episcopii si egumenii manastirilor mari - egumen = stare); alaturi de reprezentantii familiei domneasti (ex: fiul asociat). In Tara Romaneasca, sfatul domnesc avea 10 - 12 membrii, in timp ce in Moldova numarul acestora era cuprins intre 16 si 24. Ordinea enumerarii lor in documente indica gradul pe care il ocupau in cadrul institutiei. Cei mai importanti membrii erau mari detinatori de proprietati funciare. Cei mai batrani boieri erau numitii - pan/jupan in Tara Romaneasca si Moldova si mai tarziu, vel/vlastel in Tara Romaneasca - (vlastel = putere, cuv. de org. sarba). La sfarsitul secolului al XVI - lea, sfatul domnesc preia denumirea turceasca de divan. Atributiile: Sfatul domnesc avea rol consultativ. Fara acordul sfatului, domnitorul nu putea lua decizii atat pe plan intern (ex: chestiunile legate de administrarea statului; sentinte judecatoresti) cat si pe plan extern (primirea soliilor; decizii privind politica externa a tarii). - Este stiut dealtfel, ca intrunirea sfatului domnesc conferea un anumit fast curtii domnului. Mentionarea membrilor sfatului ca martori echivala cu incredintarea data de fiecare dintre acestia, pentru masura luata sau initiata de voievod - cu deplina stiinta si buna invoire a boierilor nostri credinciosi, tinand sfat (Petru Musat, 1387) - sub credinta si juramantul nostru si al boierilor nostri (Mircea cel Batarn, 1395). Dregatoria = functie inalta (totodata rang) acordata de domnitor unui boier, demnitate ce NU este ereditara! Dregatorul = inalt functionar (demnitar) al statului.

Dregatoriile au aparut pe parcurs, odata cu perfectionarea organizarii statului si intarirea autoritatii domnesti. Insa dregatorilor le-a lipist dintotdeauna o specializare absoluta de atirbutii. In afara indatoririlor oficiale, oricare dregator putea indeplini la porunca domnitorului diverse insarcinari: comanda de oaste; strangeri de dari; solii peste hotare; Dupa indatoririle principale, dregatoriile se impart in doua categorii distincte: publice (demnitarul avea atributii administrative si judecatoresti) si de curte (posesorii dregatoriilor prestau diverse slujbe la curtea domneasca). 7 dregatorii publice: Banul - principalul dregator in Tara Romaneasca. Conducea administratia din Oltenia (din banie). Judecator cu drept de a pronunta sentinta capitala (numai in Oltenia). El a fost precedat de banul de Severin (apare la Mircea cel Batarn). Vornicul - conducatorul Curtii domnesti - atributii administrative (dvor = curte, in slava). Cu vremea, vornicul devine dregatorul cu cele mai importante atributii judecatoresti. In Tara Romaneasca - marele vornic. In Moldova, in secolul al XVI - lea, existau doi mari vornici (unul pentru Tara de Sus si celalalt pentru Tara de Jos). Logofatul - era conducatorul cancelariei domnesti. Se ingrijea de redactarea actelor (hrisoave, porunci si hotarari) luate de domn si de sfatul sau. Tot el pastra sigiliul domnesc si il aplica de documente. In timp logofatul a devenit primul dregator din sfat - capul tuturor sfaturilor (Dimitrie Cantemir, 1662).

Vistierul - avea in grija sa finantele statului. El colecta, cheltuia si tinea evidenta tutror veniturilor stranse din impozite, a cheltuielilor, pe cea a contribuabililor, dar si a celor scutiti de dri. La Mircea cel Batran apar chiar doi vistieri - vistieria domnului se confunda cu vistieria statului. Spatarul - In Tara Romaneasca - marele spatar - avea un important rol militar. El era conducatorul oastei calare (putea fi loctiitorul domnitorului in fruntea oastei) si purta spada acestuia la ceremonii, ca simbol al puterii sale de comanda. Dupa 1582, apare si al doilea spatar. Hatmanul - In Moldova, in secolul al XVI - lea - substitut al portarului (usarului) Sucevei. Principala atributie era cea militara. In a doua jumtate a secolului al XVI - lea, hatmanul a ocupat locul al patrulea in cadrului sfatului domnesc. Parcalabul - indeplinea importante atributii administrative si judecatoresti, in tinutul care Iise oferea in grija, de regula cate un teritoriu din jurul cetatilor. Au avut un rol mai insemnat in Moldova, decat in Tara Romanesca, inturcat aici cetatile importante (Turnu si Giurgiu) au fost ocupate de turci in secolul al XV - lea. ! Armaul - (arma) - apare in a doua jumatate a veacului al XV - lea si desemneaza pe dregatorul indeplineste pedepsele hotarate de domn si de sfat, inclusiv pedepsele capitale. 10 dregatorii de curte: Postelnicul - (sfetnicul intim; putea sa intre in iatacul domnitorului) - denumire de org. slava - postelja = asternut, echivalentul ambelanului din statele occidentale. El este ultimul membru al sfatului domnesc. In secolul al XV - lea, demnitatea este dublata, chiar triplata. Postelnicul era responsabil si de primirea solilor. Medelnicerul - org. maghiara - medel = lighean. El ii turna apa domnitorului pentru ca acesta sa-si spele mainile la masa. In secolul al XVI - lea, devine membru al sfatului. Paharnicul - ii revenea sarcina de a asigura vinul domnitorului. El era administratorul viilor, si ii turna vinul domnitorului, la masa. De asemenea, gusta vinul inainte de a-l servi. Stolnicul - org. slava - cuv. stolnik - avea indatorirea de a se ocupa cu masa si de servirea domnitorului la masa, dar si de a aproviziona curtiea cu alimente. Clucerul - ! org. slava kljuc = cheie - avea grija de magaziile si depozitele domnesti. In Moldova exista si jitnicerul, care se ingrijea de depozitele cu grane. Pitarul - pregatea painea voievodului, a slujitorilor acestuia si a ostasilor. In secolul al XVII lea, devine membru al sfatului. Slugerul - aproviziona si distibuia ratiile de carne. Comisul - avea in grija sa caii si grajdurile domnesti etrarul - se ocupa de corturile oastei in vreme de razboi. In secolul al XVI -lea si facea parte din sfat. Aga - a apaut in a doua jumatate a secolului al XVI - lea. Era comandantul pedestrailor (infanteristilor). Dregatorii nu aveau leafa. Ei erau rasplatiti cu danii si scutiri de catre domnitor. Sistemul de salarizare al functionarilor este instituit de Constantin Mavrocordat, abia in secolul al XVIII - lea.

Principalele institutii ale voievodatului Transilveniei si atributiile lor

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al IV - lea

Voievodatul Transilvaniei cuprinde 7 comitate: Solnocul interior; Dbca (Dej-Bistrita); Cluj; Turda (Apusenii Orientali); Trnava (intre Mure si Trnava Mare); Alba; Hunedoara Voievodatul - institutie cu rol militar. Voevodul este numit functie cu caracter electiv (nu se mosteneste)

Voievodul - are prerogative - administrative, judecatoresti, militare, fiscale Voievodul este numit de regele Ungariei din randul nobililor maghiari (de la inceput, nu era originar din Transilvania, ci din alte parti ale regatului). Mandatul unui voievod depindea doar de bunavointa regelui. Voievodul ca importanta, era unul dintre cei mai mari demnitari ai regatului si reprezenta coroana maghiara in Transilvania (intre secolele XI XVI). Daca provenea din Transilvania, atunci voievodul devenea baron al casei regale maghiare. Voievodul isi exercita autoritatea in cele 7 comitate ale Transilvaniei, in afara zonei ocupate de sasi si secui, care nu s-a aflat niciodata sub conducerea voievodului, aceasta fiind condusa direct de rege sau de palatin. Voievodul ii numea pe subordonati: vicevoievodul; comitii (in numar de 7)si comitele secuilor; atributii administrative: guverneaza in numele regelui numeste vicevoievodul numeste comitii comitatelor din Transilvania numeste castelanii cetatilor regale convoaca (la ordinul regelui) congregatiile generale, pe care le prezideaza convoaca si prezideaza congregatiile partiale face danii din mosiile sale ! nu poate face danii din domeniul regal

atributii judecatoresti: prezideaza scaunul de judecata voievodal are drept de sentinta finala in procesele legate de proprietate si de talharii sau alte faradelegi ! voievodul putea sa pronunte inclusiv condamnarea la moarte - abia din 1366, nobilii au putut face apel la curtea regala are drept de sigiliu - poate sa confirme si sa intareasca documente

atributii militare: convoaca si conduce oastea ardeleana

atributii fiscale: supravegheaza strangerea darilor ajutandu-se de functionarii numiti pentru aceste sarcini ! nu bate moneda

Vicevoievodul - este numit de voievod dn randul nobililor credinciosi lui. Este loctiitorul voievodului si poate exercita aproape toate atributiile voievodale, in lipsa stapanului sau.

atributiile vicevoievodului: indeplineste datorii de prima instanta de judecata (sub simtamantul voievodului) ! nu poate pronunta sentinta finala poate conduce armata in lipsa voievodului are proprii functionari, pe care ii numeste (adminitratori ai resedintei, strangatori ai gloabelor = amenzilor si darilor, notarul) si resedinta la Sntimbru (langa Alba) cumuleaza si functia de conte de Alba

Congregatia nobiliara (Congregatia tuturor nobililor sau Adunarea generala a voievodului) - din 1228, pana in secolul al XV - lea La Adunarea generala a voievodului participau nobilii din Transilvania, reprezentantii sasilor si secuilor + orice oameni cu stare si avere (din Transilvania) + reprezentanti ai clerului - convent si capitlu - cu rol de notari publici. ! Prezenta romanilor este atestata documentar pana in 1366, moment dupa care elita romaneasca a fost asimilata clasei sociale nobiliare maghiare. pana in secolul al XV - lea, congregatia era convocata in ordinul regelui si era prezidata de voievod, alaturi de 2 trimisi (delegati) ai regelui - avea loc la Turda aprox. odata la 2 ani. din secolul al XV - lea, congregatia se tinea annual (uneori si de 2 ori pe an) si era convocata si prezidata de voievod (fara a mai fi necesar ordinul regelui). ! existau congregatii nobiliare si la nivelul comitatelor (congregatiile partiale) - la inceput se intruneau 1/luna, si dupa secolul al XVI - lea 2/luna. atributii judecatoresti: ! insa fara unanimitatea de opinii ale juzilor si juratilor, nu se putea lua vreo decizie atributii legislative: nobilii isi exprimau acordul sau dezacordul fata de actiunile si evenimentele locale - ex: Rascoala de la Boblna, incheiata cu Unio Trium Nationum. atributiile congregatiei: alege juratii asesori (din randul nobililor) discuta si stabileste modul de impartire al darilor pe comitate aproba sau dezaproba sentintele finale in cazul proceselor de proprietate sau al faradelegilor poate sa sanctioneze incalcarea libertatilor si privilegilor nobililor ardeleni de catre voievod

Institutii comitatense: Comitele - este numit de voievod dintre nobilii ardeleni sau cei adusi din regat. Comitele exercita atributii asemanatoare voievodului , dar la nivelul comitatului pe care il conduce. Vicecomitele - este numit de comite si exercita numai o parte din preprogativele comitelui Juzii nobililor - sunt alesi de nobilimea dintr-un comitat, dintre nobilii cei mai putin instariti - cate doi 2 juzi in fiecare comitat (aprox. 14 in total), cu mandat de 1 an. Ei reprezinta interesele nobilimii in fata regalitatii si il asista pe voievod la scaunul de judecata. Juratii asesori - 4 la numar - sunt alesi de nobilii din comitat - au doar rol judecatoresc. Fac parte din scaunele de judecata si din prezidiul congregatiei nobiliare. sasii + secuii = autonomie din partea regelui; reprezentantii regelui au doar rol de supraveghere Comitele secuilor - este numit de voievod peste cele 7 scaune secuiesti si are atributii administrative (numeste castelanii); judecatoresti (prezideaza scaunele de judecata secuiesti); militare (conduce oastea secuilor). Judele regal - este numit de rege peste scaunele sasesti si are atributii judiciare limitate.

Breslele si organizarea lor in Transilvania

Stefan Pascu - Mestesugurile din Transilvania pana in secolul al XVI - lea

Def: Breslele sunt corporatii de tip feudal, constituite in vederea reglementarii productiei, desfacerii produselor mestesugaresti, procurarii materiei prime, a infiintarii noilor ateliere dar si a rezolvarii concurentei din partea mestesugarilor straini. Breslele aveau rolul de a apara interesele profesionale ale mesterilor care detineau ateliere dar si ale calfelor care munceau in acestea. exemple de nume de bresle: [ aurari, argintari, fierari, tabacari sau pielari, tesatori, funari, croitori ] macelari, cojocari, cizmari, blanari, lacatusi, tamplari, gabroveni. orase mari in care existau bresle: Sibiu, Brasov, Cluj, Sighisoara, Bistrita, Orastie Breslele au avut un rol progresist intrucat au ajutat la dezvoltarea tehnicii. Fiecare breasla, in functie de domeniul de activitate, si-a impus norme uniforme de fabricatie (de ex: un anumit tip de lemn pentru dogari, o anumita lana pentru tesatori, etc.). Drumul parcurs pentru a ajunge mester: a) ucenicia - Dura intre 2 - 4 ani, in functie de meseria aleasa (pt copii de mester ucenicia era mai scurta). Conditiile de primire a unui ucenic: Sa fie sex barbatesc; Sa fie dintr-o casatorie legitima; Viitori ucenici trebuiau sa fie marisori - sa aibe intre 10 si 12 ani; Sa plateasca mesterului inainte, banii pe care acesta ii cerea pt a-l tine ucenic (2 - 4 florini); De asemenea, tinerii care doreau sa invete un mestesug nu erau acceptati daca inainte invatasera altul; In orasele sasesti incepand cu a sec. XV, ucenicul trebuia sa fie de origine germana; Dupa raspandirea reformei religioase s-a pus problema confeisunii viitorului ucenic care trebuia sa fie religie catolica; Ucenicii lucrau din zorii zilei si pana la apusul soarelui. b) calfia - Dura cativa ani sau chiar tot restul vietii. Dupa terminarea uceniciei, fiecare ucenic avea dreptul de a alege sa ramana sa lucreze la mesterul unde a invatat mesera sau sa plece in alte tinuturi si sa se specializeze. In calitate de calfa, trebuia sa lucreze constiincios in toate zilele de lucru, de dimineata pana seara. Calfele foarte bine pregatite puteau sa ajunga mesterii in cateva cazuri: Daca erau copii de mester atunci ii urmau tatalui la conducerea atelierului (mosteneau atelierul); Daca se casatoreau cu vaduva unui mester, atunci cand copii acesteia erau prea mici pt a prelua functia tatalui lor; Daca dobandeau calitati deosebite de-a lungul perioadei de calfie, puteau fi alesi de mesterii pe care lucrau, sa urmeze la conducerea atelierului (in cazul in care mesterul nu avea mostenitori de sex barbatesc). Daca strangeau suficienti bani de-a lungul perioadei de calfie incat sa-si deschida propriul atelier (lucru destul de rar inatalnit. Oricum, toate calfele care trebuiau sa prezinte lucrarea de maiestrie inainte de a fi numit mester si de a fi primit ca membru in breasla.

c) mesterii - Dupa ce o calfa devenea mester, isi putea deschide propriul atelier. Insa era numit pentru inceput, mester tanar, astfel incat, el era nevoit sa lucreze pe cont propriu pentru o perioada, pana cand i se dadea voie sa angajeze calfe si sa tina ucenici. Membrii breslelor: Membrii breslelor erau atat mesterii cat si familile acestora. Calfele si ucenicii faceau parte din breasla dar aveau un altfel de statut. Ei plateau isi cotizatia pt lada breslei insa nu aveau drepturile mesterilor. Obligatiile membrilor breslei: membrii breslei aveau obligatia de a platii anual, o taxa (o cotizatie) pentru lada breslei, sa participe la adunarile breslei, sa participe la ceremoniile religioase impreuna cu ceilalti membrii. Membrii breslei mai aveau obligatia sa se ajute reciproc in caz de: boala, incapacitate de munca, deces. Masuri de combatere a fraudei si a concurentei neloiale in interiorul unei bresle: interzicerea muncii de noapte, a plasarii de produse in vitrinele atelierelor cu scopul de a atrage clientii unui alt mester, limitarea numarului

de ucenici si de calfe pe care le poate detine un mester, limitarea cantitatii de materie prima pe care o poate cumpara si detine un mester, dar si limitarea numarului de utilaje si de unelte din atelierul unui mester. Starostii impreuna cu mesterii controlori sau supraveghetori verificau produsele din toate atelierele mesterilor din breasla. In cazul in care gaseau produse neconforme cu dispozitiile regulamentare, ii puneau pe mesteri sa le distruga. De asemenea, ii puteau sanctiona si prin amenzi (in ceara sau bani), prin excluderea din breasla si chiar interzicerea practicarii meseriei. Dregatorii breslei: Breasla era condusa de 2 sau 4 membrii dintre cei mai buni ai breslei, denumiti starosti. Starostii erau alesi in adunarile breslelor cu unanimitate de voturi. De obicei primul dintre starosti era cel mai batran membru al breslei. Un mester putea fi reales staroste daca isi indeplinea cu bine atributiile. starostii raspundeau de conducerea efectiva a breslei, trebuia sa supravegheze preturile si calitatea produselor, convocau si conduceau adunarile breslei, administrau averea breslei, tineau registrele breslei, pastrau cheile, sigiliul oficial al breslei si documentele importante ale breslei, primeau ucenicii si ii repartizau mesterilor, examinau lucrarile de maiestrie si eliberau ceritificate. Ca remuneratie primeau cativa florini annual, dar cele mai importante recompense erau: alegerea celor mai buni ucenici si a celor mai bune calfe, a celor mai bune locuri la targ. mesterii controlori sau supraveghetori - erau alesi de adunarea breslei, pe timp de un an, si erau membrii cu cea mai mare autoritate. Puteau fi realesi. consilierii - erau in numar de 2 si se alegeau o data cu ceilalti dregatori ai breslei pe timp de un an. Acestia ii consiliau pe starosti. notarul sau diacul - redacta procesele verbale ale adunarilor si elibera certificatele breslei, tinea cheltuielile.

Functiile breslelor: functiile economice - Toate cele amintite mai sus - reglementarea productiei, eliminarea concurentei neloiale. functiile sociale - Legaturile sociale dintre membrii breslei erau puternice. Mesterii se ajutau intre ei, cand unul avea probleme. De asemenea, onoarea de a face parte din breasla era recunoscuta publica de clientii unui mester dar si de locuitorii orasului mesterului. functiile politice si militare - Pe masura trecerii timpului, breslele reusesc sa-si insuseasca si o anumita putere politica in orase. Breaslele aveau si caracter militar. Membrii ei, constituiau pe timp de razboi o unitate militara. Acestia trebuiau sa apere zidurile orasului si turnul propiru in caz de primejdie.

Institutii bisericesti in Tara Romaneasca, Moldova si Transilvania

Istoria Romanilor - Academia Romana, volumul al IV - lea

Biserica - institutia ecleziastica


Biserica a reprezentat in Tarile Romane, in evul mediu autoritatea suprema pe plan spiritual. Organizarea bisericeasca a urmat modelul bizantin, respectiv: mitrolopia - episcopia - parohia - manastirea. Domnitorul ii numea pe mitropoliti, iar acestia pe episcopi. Mitropolitii au sprijinit politica domneasca si au combatut ofesniva islamica, declansata la sfarsitul secolului al XVI - lea. o Mitropolii si episcopii ortodoxe in Tara Romaneasca:

In mai 1359, Nicolae Alexandru a inaugurat mitropolia Tarii Romanesti (a Ungrovlahiei, adica a Tarii Romaneasti dinspre Ungaria), inaugurare realizata prin mutarea scaunului mitropolitan de la Vicina (aflata in apropierea Deltei Dunarii). Sediul mitropoliei se afla la Curtea de Arges (capitala tarii la acea vreme) si era dependenta de Patriarhia de la Constantinopol, astfel ca urma sa aibe mitropoliti numiti de Bizant. A doua mitropolie a Tarii Romanesti, a luat fiinta in 1370, in vremea lui Vladislav Vlaicu, ca urmare a inglobarii Banatului de Severin in hotarele Tarii Romanesti mitropolia Severinului. Aceasta mitropolie a fost subordonata celei de la Arges. Cauza infiintarii mitropoliei a fost reprezentata de incercarea de a contracara prozelitismul catolic. La inceputul veacului al XV - lea s-a revenit la sistemul de organizare bisericeasca bazat pe o singura mitropolie, al carui sediu s-a aflat intodeauna in capitala statului (de la Curtea de Arges, capitala s-a mutat la Targoviste in vremea lui Mircea cel Batran). Jurisdictiile mitropoliilor se intindeau asupra intregii Tari Romanesti si a teritoriilor intrate sub stapanirea domnilor Tarii Romanesti (Amlasul; Fagarasul; Banatul de Severin; Dobrogea). In timpul domniei lui Radu cel Mare (1496 - 1508), biserica ortodoxa din Tara Romaneasca a fost reorganizata au fost definite mai clar raporturile dintre biserica si domnie, si au luat fiinta doua episcopii: prima la Ramnicu Valcea (1495) in locul vechii mitropolii a Ungrovlahiei de Vest adica a Severinului, motiv pentru care episcopia Ramnicului s-a numit a Noului Severin; si cea de-a doua episcopie, infiintata la Buzau (1508). Aceasta organizare: 1 mitropolie + 2 episcopii - s-a pastrat pana aproape de epoca moderna. Manastiri: Vladislav Vlaicu: Vodia si Tismana Mircea cel Batran: Cozia si Cotmeana o Mitropolii si episcopii ortodoxe in Moldova:

In Moldova, constituirea statului a facut necesara organizarea ierarhiei bisericesti. Domnitorul Moldovei, Petru Muat a infiintat mitropolia de la Suceava in anul 1387, si s-a adresat mitropolitului de Halici (in Polonia) cu rugamintea de a hirotonisi 2 ierarhi moldoveni: Iosif Musat, fratele domnului si pe Meletie. De asemenea, Petru Musat a cerut Patriarhiei de la Constantinopol recunoasterea lui Iosif ca prelat al Sucevei si a lui Meletie ca episcop de Rdui. Domnitorul urmarea recunoasterea independentei statului romanesc de la est de Carpati. Insa Patriarhia a refuzat si l-a numit mitropolit pe grecul Teodosie, in 1391. Cum Petru Musat refuza, la randul lui sa-l primeasca pe Teodosie in tara, in 1392, Patriarhia il trimite pe Ieremia, dar succesorul lui Musat, Roman I il sileste si pe acesta, sa se intoarca la sud de Carpati. In acest fel, patriarhul arunca anatema (blestemul) asupra Moldovei. Aplanarea neintelegerilor s-a realizat in timpul lui Alexandru cel Bun, intrucat solia trimisa de domnitor a fost bine primita de patriarh. Recunoasterea oficiala a lui Iosif ca mitropolit al Moldovei a avut loc la data de 26 iulie 1401, iar sediul mitropoliei a fost stabilit la Suceava. Ulterior, Alexandru cel Bun a infiintat Episcopia Romanului (Targul de Jos sau Cetatea Noua), ce avea jurisdictie asupra Tarii de Jos. Tot in timpul lui Alexandru cel Bun a luat fiinta si Episcopia de Radaui, reorganizata in timpul lui Stefan cel Mare. La finalul secolului al XVI - lea, a fost infiintata si cea de-a treia episcopie la Hui. Manastiri: Petru Muat: Neam, Probota si Moldovia Alexandru cel Bun: Bistria Stefan cel Mare: Putna si Vorone

Organizarea bisericeasca a romanilor ardeleni

In Transilvania sunt atestate documantar ca fiintand inainte sau din secolul al XIV - lea, biserici ortodoxe romanesti in localitatile: Densu; Strei; Prislop; Scheii Brasovului; Cuhea; Giulesti. In secolul al XV - lea sunt metionate si asezamintele religioase din Cricior si Rbia. Pana in a doua jumatate a secolului al XV - lea, biserica nu a beneficiat de ierarhie superioara. Infiintarea, pe plan local a unei astfel de ierarhii, este o consecinta a Unirii de la Florenta. Insa prevederile acestui acord, au fost aplicate partial, datorita reusitei otomane impotriva cruciadei crestine. o Organizarea bisericii catolice in Transilvania, Moldova si Tara Romaneasca Transilvania:

De bisericile catolice din Transilvania apartineau credinciosii romani, unguri; sasi si secui din aceasta zona. In Transilvania existau trei episcopii catolice: Episcopia (dieceza) de la Alba, Episcopia Oradei si Episcopia Cenadului, toate fiind subordonate Epicopiei de Alba, care era la randul ei subordonata Arhiepiscopiei Kalocsa (Calocea). Fiecare episcopie era impartita in arhidiaconate. Bisericile sasesti erau grupate in decanate, supuse prepozitului. Din secolul al XII - lea, bisericile sasesti au devenit autonome, si s-au aflat sub dependenta arhiepiscopiei de Strigoniu (Esztergom). Supusii catolici plateau dijma bisericeasca (a zecea parte din produse). Manastiri catolice: Cara (Sibiu); Igri (Timis); Sniob (Bihor) Tara Romaneasca:

In Tara Romaneasca populatia catolica s-a aflat, cu precadere, in orasele din sudul Carpatilor. Astfel, pentru credinciosii catolici au fost infiintate in 1370 doua episcopii: la Arges si la Severin. Infiintarea acestor episcopii a fost sprijinita de doamna Clara (mama vitrega a domnitorului Vladislav Vlaicu) dar este datorata si vasalitatii domnitorului fata de regele maghiar. Moldova:

Catolicii din Moldova se aflau in principalele orase: Baia, Siret, Suceava, Bacau. Pentru populatia catolica de aici, a fost infiintata o episcopie in 1370, cu sediul la Siret, in timpul domniei lui Lacu. Ulterior, au mai luat fiinta alte doua episcopii - la Baia si la Bacau. In secolul al XVI - lea,biserica catolica a suferit din pricina invaziilor husitilor, care au convertit enoriasii si au distrus o parte din biserici. Abia in secolul al XVII - lea, prin eforturile misionarilor catolici au fost refacute locasele de cult.