Sunteți pe pagina 1din 39

Analiza cost-beneficiu

Contract POSDRU/92/3.1/S/63168 Proiect cofinanat din Fondul Social European prin Programul Operaional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 Investete n oameni!

Cuprins
1. Introducere 2. Scurt istoric al analizei cost-beneficiu 3. Principiile analizei cost-beneficiu 4. Etapele realizarii analizei 5. Luarea in calcul a riscurilor pe care le presupune proiectul 6. Metode asemanatoare analizei cost-beneficiu 7. Optimul Pareto si criteriul Kaldor-Hicks 8. Probleme in aplicarea analizei cost-beneficiu 9. Aplicarea analizei cost-beneficiu la proiectele finantate din fonduri europene 3 4 5 7 18

20 24 27 28

1. Introducere.
Inainte de pornirea unui proiect sau a unei afaceri, este extrem de importanta realizarea unei analize obiective din care sa rezulte daca demersul respectiv va putea aduce de-a lungul timpului rezultate mai mari decat resursele ce vor trebui mobilizate pentru a-l duce la indeplinire. Atunci cand este vorba de o afacere clasica sau de un proiect de investitii derulat de o firma, lucrurile sunt relativ simple. Obiectivul principal este obtinerea de profit, iar criteriul de departajare cel mai des folosit este dimensiunea pe care acel profit ar putea sa o aiba. De regula, cu cat un proiect are un potential mai mare de a genera valoare adaugata, cu atat este mai interesant si mai aproape de a primi finantare. Exista totusi si situatii in care abordarea clasica nu este utila, iar maximizarea profitului nu este cea mai importanta. Unele dintre aceste situatii sunt particulare societatilor comerciale, printre ele numarandu-se apartenenta proiectului la un context mai larg, in care pierderea obtinuta din acesta sa fie contrabalansata de un profit mai mare la nivel general, nevoia de a minimiza riscurile in detrimentul maximizarii profitului, incadrarea intr-un buget limitat, etc. In cea mai mare parte, aceste exemple au fost abordate in modulul de curs referitor la fundamentarea afacerii. In afara de cele enumerate mai sus, sunt insa si alte tipuri de proiecte care nu se incadreaza in categoria clasica, a celor de la care se asteapta un profit cat mai mare si o maximizare a valorii adaugate pe care o pot aduce acestea in viitor. Cateva dintre aceste tipuri de proiecte sunt enumerate mai jos: Proiectele guvernamentale. Acestea nu pot fi incluse in categoria proiectelor aducatoare de profit, iar scopul pentru care sunt implementate este de a oferi contribuabililor produse sau servicii de utilitate publica. Construirea unei autostrazi, modernizarea retelelor de utilitati publice, cumpararea unor ambulante sau a unor masini de politie noi, infiintarea unui punct de lucru suplimentar pentru colectarea impozitelor, toate acestea sunt importante pentru comunitate, fara sa aduca totusi un profit. Felul in care functioneaza astfel de proiecte difera in mod fundamental de cel al unor proiecte de investitii clasice. Scopul lor nu poate fi obtinerea de profit, ci doar acoperirea unor nevoi ale societatii. Proiecte ale administratiilor publice locale. Aceasta categorie este foarte asemanatoare cu cea de mai sus, diferenta cea mai importanta fiind ca scopul unor astfel de proiecte nu mai este, la fel ca in cazul celor guvernamentale, subordonat intereselor intregii tari, ci doar celor ale unei comunitati locale. Desi in aparenta diferenta este doar de scala, in realitate tipurile de proiecte difera in mod substantial intre cele doua categorii, la fel ca si caracteristicile acestor proiecte. Proiecte care nu implica in niciun fel sume de bani. In cazurile de mai sus, avem de a face cu investitii materiale a caror utilitate este alta decat cea de a obtine profit. Exista insa si altfel de proiecte pentru care poate fi realizata o analiza prealabila, aceasta fiind in multe cazuri chiar necesara. Adoptarea unor masuri legislative sau a unor reglementari la nivelul institutiilor specializate este cel mai des intalnit exemplu de acest fel. Din prima categorie putem aminti majorarea TVA de la 19% la 24%, introducerea cotei unice de impozitare in anul 2005, a impozitului minim pentru microintreprinderi etc. Din cea de-a doua categorie, procesul de denominare a leului initiat de Banca Nationala, modificarea tarifelor de transport al gazelor si energiei electrice de catre ANRE sau altele de acest fel. In fiecare din cazuri, inainte de adoptarea acestor masuri era necesara realizarea unei analize din care sa
3

rezulte ce efecte pozitive, respectiv negative, sunt de asteptat, si daca efectele respective justifica sau nu luarea acelor masuri. Proiectele finantate din fonduri publice sau din fonduri nerambursabile ale Uniunii Europene. Fiind vorba de fonduri nerambursabile, finantatorul, in acest caz, statul sau Uniunea Europeana, conditioneaza acordarea lor in alt mod fata de o banca sau de un cumparator de obligatiuni. Orice proiect finantat in acest fel trebuie sa raspunda unor necesitati identificate in prealabil de organismul finantator, iar rezultatele aduse de acel proiect nu se masoara in functie de profit sau de valoarea adaugata, ci in functie de gradul de utilitate pe care il prezinta pentru comunitate sau pentru mediul de afaceri, dupa caz.

Toate aceste tipuri de proiecte necesita, dupa cum spuneam, realizarea unei analiza prealabile din care sa rezulte daca sunt fezabile sau nu. In cele de urmeaza vom detalia caracteristicile unei astfel de analize, denumita generic Analiza Cost-Beneficiu. De asemenea, vor fi prezentate si cateva variatii ale analizei cost beneficiu, precum si aplicatii practice utile ale acesteia, cum ar fi aplicarea ei la analiza proiectelor finantare din fonduri structurale europene. O alta abordarea a analizei cost beneficiu este aceea ca rolul acesteia nu este neaparat legat de includerea factorilor nefinanciari in fundamentarea unui proiect, ci acela de a ajuta la obtinerea unor rezultate superioare prin coordonarea si legarea unor activitati care, desfasurate separat si fara a avea cunostinta una fata de alta, ar conduce la un rezultat insumat mai mic. In cazul constructiei unei autostrazi, in prima abordare analiza cost-beneficiu ajuta la luarea in calcul a mai multor factori in afara de cei financiari: factori de mediu, sociali, arheologici etc. In cea de-a doua abordare, ea duce la coordonarea unor activitati care aparent nu au legatura una cu alta (constructia propriu-zisa, protectia mediului, somajul in zona) si la adoptarea unor solutii care sa duca la maximizarea rezultatului final.

2. Scurt istoric al analizei cost-beneficiu.


Radacinile a ceea ce este astazi analiza cost beneficiu dateaza de la jumatatea secolul al 19-lea. Primele aspecte teoretice au fost sugerate intr-un articol al inginerului francez Jules Dupuit, cunoscut pentru rolul avut la dezvoltarea retelei de drumuri din Franta si a retelei de canalizare din Paris. Acesta a lansat teoria potrivit careia utilitatea marginala a unui bun sau a unui serviciu scade odata cu cantitatea consumata din acel bun sau serviciu. De exemplu, utilitatea unei sticle de suc pentru o persoana careia ii este sete este mare. Utilitatea unei a doua sticle de suc exista de asemenea, insa ea nu mai este la fel de mare, in timp ce o a treia sau chiar a patra sticla nu mai au nicio utilitate sau, mai mult decat atat, pot fi chiar daunatoare. In aceeasi ordine de idei, beneficiile unui proiect public care aduce 5.000 de locuri de munca intr-un oras mic de provincie, cu 40.000 de locuitori, sunt foarte mari, cel putin din acest punct de vedere. Un al doilea proiect care ar aduce inca 6.000 de locuri de munca este de asemenea util, iar beneficiile asociate acestuia sunt destul de mari. Un al treilea proiect care ar aduce, sa spunem, 8.000 de locuri de munca nu ar mai avea insa aproape nici un fel de utilitate, din moment ce forta de munca ar fi deja ocupata in mare parte. Desi aparent este evident faptul ca 8.000 de locuri de munca in plus pentru o comunitate reprezinta un beneficiu mai mare decat 5.000 de locuri de munca, in acest caz lucrurile stau exact invers. Contributia lui Jules Dupuit la punerea bazelor analizei cost-beneficiu (denumirea s-a consacrat, cei drept, mult mai tarziu, iar principiile dupa care functioneaza in prezent sunt mult mai numeroase) a
4

fost preluata si dezvoltata de economistul britanic Alfred Marshall, unul dintre fondatorii teoriei economice neoclasice. Analiza cost-beneficiu a fost pusa in practica pentru prima data de Corpul Inginerilor din Armata Statelor Unite ale Americii (USACE), la inceputul secolului 20. Incepand din anul 1902 proiectele de baraje, indiguiri si altele de acest fel derulate pe raurile din SUA aveau nevoie de o autorizatie emisa de Corpul Inginerilor mai sus amintit, iar experientele practice au condus la aparitia unor reguli generale privind aprobarea proiectelor. Cea mai importanta dintre acestea era aceea ca beneficiile aduse de fiecare proiect sa fie mai mari decat costurile pe care le presupunea acesta. Prestigiul de care a ajuns sa se bucure institutia si neutralitatea sa in disputele politice legate de acest domeniu a facut ca Legea pentru Controlul Inundatiilor, adoptata in 1936, sa introduca obligativitatea criteriilor folosite deja in practica, interzicand Congresului SUA sa mai aprobe vreun proiect care sa nu fi fost aprobat in prealabil de USACE. Un alt pas important in dezvoltarea analizei cost-beneficiu a fost facut la sfarsitul anilor 1930, o data cu aparitia criteriului Kaldor Hicks, lansat de economistii britanici John Hicks si Nicholas Kaldor. In prezent, acest criteriu este cel mai des utilizat in analiza cost-beneficiu pentru a estima daca un proiect este fezabil sau nu. El va fi prezentat mai pe larg intr-unul din capitolele cursului, impreuna cu o comparatie cu optimul Pareto, din care de altfel deriva. Anii 50 si 60 au adus o majorare a numarului proiectelor finantate din bani publici pentru care a devenit obligatorie realizarea unei analize cost-beneficiu si o extindere a ariei de aplicabilitate a acestui procedeu, cu precadere la proiecte de infrastructura cum ar fi autostrazi si cai ferate. De asemenea, domeniul a inceput sa fie teoretizat si au aparut mai multe ghiduri si manuale pentru punerea in aplicare a analizei cost-beneficiu la diverse tipuri de proiecte. Cele mai cunoscute exemple de proiecte la care a fost utilizata analiza cost-beneficiu sunt cele din domeniul infrastructurii rutiere, in special din Statele Unite, Marea Britanie si Canada. In anii 90 au aparut si primele ghiduri pentru analiza cost-beneficiu la nivelul Uniunii Europene, la inceput tot pentru domeniul transporturilor. In prezent, marea majoritate a proiectelor finantate din fonduri europene nerambursabile, indiferent de domeniul de activitate, necesita realizarea unei analize costbeneficiu din care sa rezulte daca merita sau nu investitia. Relativ recent, analiza cost-beneficiu a inceput sa fie utilizata si in domeniul legislativ, mai ales de catre administratia americana condusa de presedintele George W. Bush. Este posibil ca aceasta tendinta lansata in SUA si aflata deocamdata doar la inceput sa se extinda, iar in deceniile urmatoare initiativele legislative sa treaca mai intai prin filtrul unei analize care sa arate intr-un mod cat de cat obiectiv daca ele se justifica sau nu, inclusiv in Uniunea Europeana si, implicit, in Romania.

3. Principiile analizei cost-beneficiu.


Dupa cum spuneam, analiza cost-beneficiu se deosebeste in mod fundamental de alte tipuri de analiza economico-financiara prin faptul ca nu ia in calcul doar fluxurile de numerar sau profitul contabil anticipate pentru perioada viitoare, ci un complex mai larg de factori ce influenteaza un proiect, inclusiv factori de natura sociala, de mediu, politici si asa mai departe. Exista totusi si o asemanare fundamentala intre cele doua concepte. La fel ca in analiza financiara clasica, si in cazul
5

analizei cost-beneficiu concluziile sunt trase dupa compararea aspectelor pozitive (care in cazul analizei financiare erau veniturile sau intrarile de numerar) cu cele negative (in analiza financiara cheltuielile sau iesirile de numerar). De data aceasta insa, comparatia se face intre beneficiile pe care le aduce proiectul si costurile pe care le presupune. De altfel, asemanarile cu analiza financiara clasica nu se opresc aici. Si in analiza cost-beneficiu, metodele de comparatie a costurilor si beneficiilor sunt asemanatoare celor folosite pentru comparatia fluxurilor de numerar pozitive si negative sau a veniturilor si cheltuielilor. Valoarea prezenta neta, rata interna de rentabilitate sau rata medie a rentabilitatii sunt indicatori care pot fi utilizati si in analiza cost-beneficiu, diferentele provenind in principal din tipurile diferite de date avute in vedere. Un principiu important al analizei cost-beneficiu, fara de care ar fi fost probabil imposibila realizarea vreunei comparatii intre costuri si beneficii, este cuantificarea acestora. Acest tip de analiza face posibil sa fie comparate mere cu pere, iar din acea comparatie sa poata fi trasa si o concluzie pertinenta. Tipurile de beneficii si de costuri sunt dintre cele mai variate, iar cuantificarea lor este de regula cel mai dificil aspect al analizei. Beneficiile unui proiect pot fi, in afara de cele financiare, crearea de locuri de munca, dezvoltarea economica a unei regiuni geografice, imbunatatirea accesului unei comunitati la serviciile publice sau imbunatatirea calitatii acestora, dezvoltarea infrastructurii, scaderea nivelului de poluare, salvarea unor specii de plante si animale pe cale de disparitie, restaurarea unor monumente istorice, si multe altele. Costurile, pe de alta parte, pot fi la fel de variate, iar in afara de cele financiare ele pot include exact opusul beneficiilor enumerate mai sus (distrugerea de locuri de munca, distrugerea infrastructurii, poluare, distrugerea unor monumente istorice s.a.m.d.) sau, dupa caz, alte tipuri de costuri. Cuantificarea acestor tipuri extrem de variate de costuri si beneficii este de cele mai multe ori foarte dificil de realizat, iar pericolul subiectivismului trebuie de asemenea avut in vedere. In capitolele urmatoare vor fi prezentate moduri de cuantificare a diverselor tipuri de costuri si beneficii, asa cum sunt ele utilizate de obicei in practica. Modificarea constanta a conditiilor economice, sociale si de mediu impune insa o atentie foarte mare si o continua cautare pentru imbunatatirea acestor modele, cu atat mai mult cu cat unele dintre ele se bazeaza pe studii si pe date statistice din trecut. Faptul ca in calcul sunt incluse beneficii si costuri din categorii foarte diversificate nu trebuie sa atraga totusi atentia de la faptul ca unele dintre cele mai importante costuri si beneficii raman, in cazul majoritatii proiectelor, cele financiare. Cheltuielile pe care le necesita acel proiect, la fel ca si veniturile pe care le poate aduce, sunt incluse in calcul alaturi de celelalte costuri si beneficii, singura diferenta fiind reprezentata de cuantificarea lor mai usoara. Un aspect vital pentru succesul unei astfel de analize este identificarea tuturor costurilor si a tuturor beneficiilor pe care le genereaza proiectul in cauza, sau cel putin a celor mai importante dintre ele. Neluarea in calcul a unor factori poate influenta in mod nefericit rezultatul final al analizei si poate avea efecte secundare dintre cele mai proaste. Exista numeroase exemple de proiecte in cazul carora, desi au fost aprobate sau respinse dupa efectuarea unei analize cost-beneficiu, au aparut ulterior elemente care initial nu au fost cunoscute sau nu au fost incluse in calcul, rezultatul schimbandu-se radical. Nu in ultimul rand, costurile si beneficiile trebuie sa fie evaluate corect, incercandu-se pe cat posibil delimitarea de influentele subiective care, aproape intotdeauna, apar atunci cand este evaluat un
6

proiect. Daca in cazul costurilor si beneficiilor materiale lucrurile sunt mai usoare, in celelalte cazuri lucrurile depind in mare masura de profesionalismul celor care realizeaza analiza. Cunoasterea cat mai multor domenii dintre cele care ar putea fi influentate de derularea proiectului analizat este de asemenea un avantaj major pentru realizarea unei analize cost-beneficiu de buna calitate. Un exemplu de proiect unde se impune aplicarea analizei cost-beneficiu este construirea unei autostrazi. Costurile cele mai importante sunt in acest caz cele financiare, sumele necesare fiind de ordinul sutelor de milioane sau chiar al miliardelor de euro. In afara de cheltuielile de constructie si de cheltuielile financiare indirecte (consultanta, exproprieri, etc.), mai exista si costuri sociale pentru cei ale caror proprietati vor fi expropriate, nevoiti sa se mute in alte locatii, costuri de mediu (poluare produsa de santier, copaci taiati si altele de acest fel), eventual costuri culturale pentru vestigii arheologice care pot fi descoperite in timpul lucrarilor si care vor trebui mutate. Beneficiile, pe de alta parte, pot fi de natura financiara, daca acea autostrada va fi una cu taxa sau daca vor fi scoase la licitatie spatii publicitare si spatii pentru benzinarii sau supermarketuri, in afara de acestea existand de asemenea beneficii economice viitoare (usurarea transportului intre mai multe localitati, avand ca efecte eficientizarea activitatii transportatorilor rutieri si scaderea costurilor cu carburantii, marirea vitezei de deplasare intre localitati pentru autoturisme, rezultand astfel mai mult timp liber pentru contribuabili), beneficii economice si sociale pe termen scurt si mediu (crearea de locuri de munca, incasarea mai multor impozite la bugetul de stat si la bugetele de asigurari sociale, majorarea cifrei de afaceri pentru firmele locale implicate in constructia autostrazii), si potential chiar beneficii de mediu, daca autostrada va duce la o decongestionare a traficului pe alte rute, ducand la consumuri de carburanti mai reduse si la emanarea unei cantitati mai mici de gaze de esapament. In afara de costurile si beneficiile enumerate, pot exista multe altele pe care fiecare proiect de autostrada in parte sa le aiba in vedere. Modul de cuantificare a acestora, felul in care sunt actualizate costurile si beneficiile care vor aparea in viitor, corectitudinea estimarilor, criteriile de aprobare a proiectului sau de selectie a sa dintre mai multe proiecte similare sunt elemente care pot face diferenta intre succes si esec atat pentru un proiect in particular, cat si pentru o strategie mai larga (in acest caz strategia de dezvoltare a infrastructurii urmarita de o tara).

4. Etapele realizarii analizei.


Pasii care trebuie urmati pentru realizarea unei analize cost-beneficiu nu sunt intotdeauna aceleasi in fiecare situatie, ele depinzand de contextul existent si de caracteristicile proiectului sau proiectelor supuse analizei. In continuare sunt prezentate etapele cele mai uzuale ale analizei costbeneficiu, in afara de acestea putand aparea si altele caracteristice proiectelor din anumite domenii de activitate. a. Definirea obiectivelor pe care trebuie sa le indeplineasca proiectul. In general, proiectele publice sau finantate din fonduri publice trebuie sa raspunda unor necesitati ale unei comunitatilor locale, regiuni sau tari. Satisfacerea uneia sau mai multor astfel de necesitati este obiectivul pe care trebuie sa il indeplineasca un proiect pentru a fi considerat fezabil si pentru a primi finantare. De obicei, obiectivele pe care trebuie sa le atinga un proiect sunt precizate de autoritatea care acorda finantarea, aceasta putand fi un minister, o agentie publica, o autoritate locala, un organism al Uniunii Europene, etc. In unele cazuri nu este vorba de acordarea unei
7

finantari, ci doar de acordarea unei autorizatii pentru care beneficiarul poate fi obligat sa faca dovada ca proiectul sau aduce comunitatii mai multe beneficii decat costuri (poate fi cazul, de exemplu, al unei companii care intentioneaza sa construiasca o statie de colectare si reciclare a deseurilor pe teritoriul unei localitati). In cazul programelor de finantare europene, care sunt in momentul de fata cele mai importante dintre cele pentru accesarea carora se cere realizarea unei analize cost-beneficiu, obiectivele sunt dintre cele mai diverse, in functie de sectorul de activitate pentru care sunt acordate finantarile. In general, obiectivele generale ale unor programe sunt impartite in mai multe obiective secundare aferente subdiviziunilor acelor programe, urmand ca proiectele aprobate sa se incadreze intr-unul dintre ele. De exemplu, pentru Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice (POS CCE), obiectivul general este cresterea productivitatii intreprinderilor romanesti si reducerea decalajelor de productivitate fata de celelalte tari membre ale Uniunii Europene. In cadrul acestui obiectiv general, exista mai multe obiective secundare, corespunzand cu patru axe prioritare ale programului: consolidarea si dezvoltarea sectorului productiv, respectiv crearea unui mediu de afaceri favorabil pentru dezvoltarea intreprinderilor (Axa prioritara 1), cresterea capacitatii de cercetare-dezvoltare si stimularea cooperarii dintre institutiile de cercetare-dezvoltare-inovare si intreprinderi si cresterea accesului intreprinderilor la cercetare-dezvoltare-inovare (Axa prioritara 2), sprijinirea competitivitatii economice si promovarea interactiunii intre sectorul public si intreprinderi/cetateni prin valorificarea potentialului IT&C (Axa prioritara 3) si cresterea eficientei energetice si a securitatii furnizarii, in contextul combaterii schimbarilor climatice (Axa prioritara 4). La randul lor, fiecare dintre aceste obiective sunt impartite in mai multe obiective specifice. Un alt exemplu, de data aceasta teoretic, ar putea fi cel al constructiei autostrazii Bucuresti-Brasov, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructura din Romania pe termen scurt si mediu. In acest caz, obiectivele principale pe care ar putea sa le indeplineasca un astfel de proiect sunt reducerea densitatii traficului intre Bucuresti si Brasov, unul dintre cele mai aglomerate din tara, atragerea de investitori straini ca urmare a modernizarii infrastructurii si dezvoltarea turismului. Am precizat ca proiectul este unul teoretic pentru ca exista deja un plan de constructie a unei autostrazi formate din patru tronsoane, demarat in anii trecuti. b. Identificarea alternativelor, daca este cazul. Indeplinirea obiectivelor identificate mai devreme nu se face intotdeauna intr-un singur mod. La fel ca si in cazul proiectelor de investitii din cadrul unei firme, pot exista si aici mai multe proiecte care sa concureze pentru alocarea unor resurse limitate. In functie de specificul situatiei, dintre aceste proiecte poate fi ales unul singur, care sa raspunda obiectivului proiectului, sau pot fi alese mai multe in limitele resurselor avute la dispozitie. Una dintre alternative este, intotdeauna, alternativa de a nu face nimic, de a lasa lucrurile asa cum sunt. In cele mai multe cazuri, aceasta alternativa are costuri sau beneficii care pot fi comparate cu ale celorlalte variante. In cazul autostrazii, de exemplu, la varianta de a nu face nimic pot fi luate in calcul costurile determinate de blocajele de trafic si de viteza medie redusa de deplasare, acestea trebuind sa fie trecute la capitolul beneficii pentru celelalte variante. In cazul consolidarii blocurilor pentru a rezista la seisme, varianta de a nu face nimic produce costuri si mai mari, care incluse in beneficiile celorlalte alternative face ca aproape oricare dintre acestea din urma sa fie de preferat.
8

In exemplul autostrazii Bucuresti-Brasov, cele mai evidente alternative ar fi cele de construire a unui singur tronson de autostrada de la Bucuresti la Brasov sau de construire a mai multor tronsoane. Totusi, poate fi luata in calcul si o a treia alternativa: modernizarea liniilor de cale ferata pentru a permite un transport de marfa eficient fara a mai utiliza infrastructura rutiera, combinata eventual cu construirea de pasaje si poduri pietonale in localitatile prin care trece DN1. In cazul fondurilor europene, de obicei singura varianta alternativa este aceea de a nu face nimic. Proiectele care primesc finantare nerambursabila nu sunt mutual exclusive, chiar daca tintesc acelasi obiectiv si uneori sunt aproape identice ca mod si loc de desfasurare. Exista totusi o limitare, aceasta fiind data de bugetul operatiunii pentru care este lansat fiecare apel de proiecte. c. Identificarea beneficiilor si costurilor. Aceasta esta una dintre cele mai importante etape ale analizei, de corectitudinea ei depinzand rezultatul final si chiar derularea ulterioara a proiectului, in cazul in care acesta este acceptat. Atat beneficiile, cat si costurile fiecarui proiect trebuie sa fie clar definite, sa aiba cat mai mici influente de natura subiectiva si, de preferat, sa poata fi cuantificate. Un aspect foarte important este ca nu se iau in calcul costurile si beneficiile totale ale unui proiect, ci doar schimbarile pe care acesta le-ar aduce fata de situatia existenta deja. Mai exact, sunt luate in calcul beneficiile si costurile marginale generate. Pentru modernizarea sau inlocuirea unei utilitati publice existente deja nu se vor putea lua in calcul la capitolul beneficii toate efectele pe care le produce aceasta, ci doar diferenta ce rezulta in urma modernizarii sau inlocuirii. La inlocuirea unui rand de borduri, de exemplu, nu se poate miza pe beneficiile pe care le aduce faptul de a avea borduri, ci doar pe avantajele in plus pe care le pot aduce unele noi. Aceasta varianta de abordare a costurilor si beneficiilor mai este cunoscuta si ca metoda incrementala. Transferurile intre entitatile influentate de proiect nu vor fi nici ele luate in calcul, deoarece nu au ca rezultat o crestere a beneficiilor sau costurilor la nivel total. In aceasta categorie se incadreaza de obicei impozitele si taxele, subventiile, imprumuturile, etc. In exemplul de mai sus, al autostrazii Bucuresti-Brasov, printre beneficii se pot enumera reducerea timpului in care este parcursa distanta intre localitati de pe traseul Bucuresti-Brasov, scaderea consumului de carburant al masinilor care se deplaseaza intre aceste localitati (avand ca efecte pe de o parte scaderea costurilor transportatorilor de marfa si persoane si a cheltuielilor cu carburantii ale persoanelor fizice, iar pe de alta parte scaderea nivelului de poluare), reducerea numarului de accidente in localitatile prin care trece DN1, marirea gradului de ocupare a facilitatilor turistice din localitatile de pe Valea Prahovei, crearea de locuri de munca la constructia autostrazii, crearea de locuri de munca si cifra de afaceri suplimentara pe orizontala, in domeniile conexe, atragerea de investitori straini, timpul eliberat pentru cei care tranziteaza autostrada. La capitolul costuri, cel mai important este, evident, cel financiar, Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale estimand ca intreaga autostrada va costa in total 1,8 miliarde de euro. In afara de acest cost putem adauga costurile de mediu generate de santier, costurile culturale aparute ca urmare a indepartarii siturilor arheologice de pe traseu si in unele cazuri costurile de mediu produse prin alterarea biodiversitatii. In afara de acestea, exproprierile necesare pentru construirea autostrazii pot avea si costuri suplimentare fata de cele materiale, determinate in principal de disconfortul produs proprietarilor terenurilor care fac obiectul lor.
9

Asa cum se poate observa, costurile si beneficiile care pot aparea in cadrul unui proiect sunt de foarte multe feluri, iar identificarea lor este in buna masura un proces subiectiv. De aceea, este important ca inainte de realizarea unei astfel de analize sa fie consultate si altele asemanatoare, realizate anterior pentru proiecte din acelasi domeniu de activitate, pentru a avea o imagine mai clara si pentru a putea asigura o comparabilitate intre proiecte. Se poate spune ca analiza costbeneficiu este unul dintre domeniile in care copierea, pana la un anumit punct, a practicilor intalnite in alte parti este un lucru bun. d. Cuantificarea beneficiilor si costurilor. Partea de cuantificare a costurilor si beneficiilor unui proiect este, fara indoiala, cea mai dificila din intreaga analiza cost-beneficiu. Asa cum s-a mentionat si mai devreme, identificarea costurilor si beneficiilor se face tinand cont de diferenta intre situatia existenta deja si cea la care se va ajunge in urma implementarii proiectului. Evident, si cuantificarea acestora trebuie sa urmareasca acelasi principiu. Costurile si beneficiile sunt evaluate, astfel, conform principiului costului de oportunitate, fiind luata in calcul diferenta fata de urmatoarea cea mai buna utilizare a resurselor, care in acest caz este cea existenta deja. De exemplu, in cazul in care avem de a face cu un proiect de imbunatatire a amenajarilor de pe raurile afectate de inundatii, confirm principiului costului de oportunitate, costurile presupuse de proiect si luate in calcul in analiza cost-beneficiu sunt cele care depasesc costurile deja existente. Mai exact, din costurile totale (proiectare, constructie, mentenanta etc.) vor fi scazute costurile materiale care erau deja suportate cu ocazia inundatiilor (cheltuieli cu reconstruirea caselor, refacerea infrastructurii, eventuale despagubiri pentru victimele omenesti si asa mai departe). O alta posibilitate este aceea de a trece la beneficii costurile materiale care erau suportate deja, avand in vedere ca aceste sume de bani nu ar mai trebui platite in cazul implementarii proiectului. Prima varianta este totusi mai des folosita si exprima situatia intr-un mod mai firesc. Indiferent care varianta este adoptata insa, este foarte important ca acelasi lucru sa nu fie trecut si la costuri si la beneficii. Uneori diferentele nu sunt in aparenta foarte mari, ceea ce poate duce la astfel de greseli. Cea mai grea parte a cuantificarii costurilor si beneficiilor nu tine insa de erori in aprecierea locului unor elemente (in categoria costuri sau beneficii) ci de asocierea unei valori pentru elemente care sunt prin excelenta non-materiale. In exemplul de mai sus, costurile materiale sunt relativ usor de estimat, iar luarea in calcul a costurilor sau beneficiilor marginale generate de implementarea proiectului, in loc de costurile sau beneficiile totale, se poate face destul de usor. In afara de acestea insa, exista si alte costuri si beneficii. De exemplu, un beneficiu este salvarea de vieti omenesti. Cuantificarea acestui beneficiu este foarte dificil de facut, pentru ca este aproape imposibil de pus un pret in dreptul unei vieti omenesti. Exista mai multe posibilitati de a realiza o astfel de estimare, incluzand folosirea de cotatii din domeniul asigurarilor de viata sau statistici diverse. Crearea de locuri de munca este un alt beneficiu pe care l-ar genera un astfel de proiect. La fel ca si in cazul salvarii de vieti omenesti, nici acest beneficiu nu poate fi cuantificat cu usurinta. E drept insa ca estimarea este ceva mai usor de facut, cunoscandu-se in mare parte efectele financiare pe care le-ar produce acele locuri de munca. Totusi, exista si in acest caz o posibila capcana. Asa cum am precizat la punctul anterior, beneficiile sau costurile care presupun un transfer intre stakeholderi (partile care sunt afectate de proiect) nu sunt luate in calcul. In aceasta situatie, salariile ce vor fi platite sunt un transfer de la stat, care este unul dintre stakeholderi, catre angajatii care vor lucra la amenajarea raurilor. Trebuie gasita astfel o varianta care sa reflecte avantajele pe care le-ar aduce
10

comunitatii acele locuri de munca (avantaje marginale, diferente pozitive nete fata de situatia anterioara). In exemplul luat in calcul mai devreme, acela al unei autostrazi intre Bucuresti si Brasov, exemplu pe care il vom mai folosi si in continuare pentru clarificarea aspectelor ce tin de realizarea analizei cost-beneficiu, avem de asemenea cazuri de costuri si de beneficii a caror cuantificare este ceva mai dificila. Reducerea timpului in care este parcursa distanta intre localitatile aflate pe traseu este unul dintre ele. Pentru un transportator, aceasta situatie se traduce in posibilitatea de a efectua mai multe curse, si prin urmare de a avea o cifra de afaceri mai mare pe parcursul unui an fiscal. Pentru un sofer de autoturism aflat in vacanta, reducerea duratei de deplasare inseamna mai mult timp de petrecut in vacanta. Pentru un sofer care se deplaseaza de acasa pana la locul de munca, inseamna mai mult timp liber. O ora de timp liber in plus sau o ora de vacanta in plus au o valoare care poate fi estimata, chiar daca acest lucru nu se poate face cu precizie la fel de mare ca in cazul efectelor pe care le are beneficiul mentionat asupra transportatorilor. In functie de numarul de transportatori si soferi de autoturisme care se estimeaza ca vor beneficia de proiect si de amploarea medie estimata a beneficiilor se poate cuantifica beneficiul total pe care l-ar aduce proiectul din acest punct de vedere. Reducerea numarului de accidente produse in localitatile de pe Drumul National Nr. 1, mai ales a celor in care sunt implicati pietoni, este un beneficiu a carui cuantificare intampina aceleasi probleme ca si cel din exemplul precedent. Evaluarea vietii omenesti sau a infirmitatilor este, si in aceasta situatie, greu de realizat. Aici exista un punct de plecare, si anume despagubirile platite anual de firmele de asigurari catre victimele unor astfel de accidente, insa si acesta este doar unul partial, pentru ca asiguratorii platesc despagubiri doar celor care au avut de suferit din cauza altora, nu si celor care au fost vinovati de producerea accidentelor rutiere. La capitolul costuri, pot fi mentionate costurile culturale produse de distrugerea sau mutarea siturilor arheologice de pe traseu. Unele dintre ele pot fi cuantificate relativ usor, existand estimari ale specialistilor referitoare la valoarea materiala a obiectelor, la fel cum exista si costuri transparente pentru mutarea lor. Altele insa sunt mult mai greu de estimat. Chiar mai dificil de cuantificat sunt costurile de mediu existente in unele cazuri. In Romania, distrugerea biodiversitatii a fost pana acum mai mult subiect de amuzament in randul politicienilor (vezi lupii care se imperecheau pe traseul autostrazii Transilvania sau pitigoii de pe tronsonul Moara Vlasiei Ploiesti) sau de contre intre Guvern si organizatiile ecologiste, insa in tarile occidentale acest cost este unul luat in calcul din ce in ce mai serios, cuantificarea sa fiind de asemenea tot mai dura, mai ales pe masura ce se demonstreaza ca un incident de mediu aparent izolat si minor poate produce dezechilibre mult mai mari la nivel general. Un exemplu de controversa privind cuantificarea costurilor si beneficiilor este intalnit in cazul proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana. Partea pro-exploatare sustine ca beneficiile (bani virati la bugetul statului si la bugetele autoritatilor locale in urma exploatarii aurului, crearea de locuri de munca) depasesc costurile (in principal costuri de mediu provocate ca urmare a folosirii de cianuri in procesul de exploatare si costuri sociale determinate de mutarea populatiei in alte zone. Partea anti-exploatare sustine exact contrariul si anume ca beneficiile nu pot acoperi in niciun caz costurile. Daca in ceea ce priveste beneficiile nu exista mari dispute (exceptand dimensiunea posibil exagerata a sumelor avansate de compania careia ii apartine proiectul), miza cea mai importanta a controversei o reprezinta costurile. Distrugerea mediului inconjurator este cantarita cu unitati de masura diferite de fiecare dintre cei implicati. Pentru unii este un cost mult mai mare decat orice beneficiu care ar putea fi obtinut de pe urma lui, pentru ceilalti este un cost considerabil mai mic.

11

In capitolele urmatoare vor fi prezentate mai multe tipuri de costuri si beneficii intalnite de obicei in cadrul proiectelor finantate din fonduri publice, precum si procedee folosite de obicei la cuantificarea lor. Una dintre problemele fundamentale cu care se confrunta analiza cost-beneficiu in Romania este lipsa unor date statistice relevante care sa poata ajuta la estimarea valorii unor costuri si beneficii ne-materiale. In tarile occidentale, mai ales in Statele Unite, datele statistice sunt cele mai des folosite pentru aceasta etapa a analizei, ele furnizand de obicei o imagine mai clara si mai corecta decat o estimare subiectiva a celor care realizeaza analiza. e. Actualizarea costurilor si beneficiilor si compararea lor. La marea majoritate a proiectelor, beneficiile si costurile apar pe parcursul unei perioade mai lungi de timp, de la cateva luni pana la ani de zile sau chiar zeci de ani. Identificarea si cuantificarea lor nu sunt suficiente, asadar, pentru a ajunge la o concluzie pertinenta. Un beneficiu obtinut peste cinci ani de zile ca urmare a unei cheltuieli ce va fi efectuata in urmatoarele doua luni nu poate fi luat in calcul la valoarea nominala. La fel ca si la evaluarea si analiza proiectelor si afacerilor pe baza valorii prezente nete sau a altor metode ce implica actualizarea unor fluxuri de numerar din viitor, si la analiza cost-beneficiu conceptul de valoare in timp a banilor are o importanta majora. Un leu din prezent nu are aceeasi valoare ca un leu de acum trei ani de zile, si nici valoarea pe care o va avea un leu peste un an sau doi, iar lucrul acesta este perceput de fiecare dintre noi, in diverse moduri: pe de o parte, un leu de acum doi ani ar fi insemnat aproape o treime dintr-un euro, una dintre monedele de referinta la nivel international, in timp ce acum nu mai valoreaza nici macar un sfert. Cu un leu se putea cumpara in urma cu trei ani o paine, in timp ce acum se mai pot cumpara doar doua treimi din aceeasi paine. Variatia cursului valutar, respectiv inflatia, au facut ca diferentele de mai sus sa aiba loc. Conceptul de valoare in timp a banilor nu are insa legatura directa nici cu inflatia, nici cu ratele de schimb ale diverselor valute. El porneste de la o alta componenta importanta a economiei, si anume remuneratia capitalului, care poate lua diverse forme. Cel mai adesea este vorba de rata dobanzii la depozitele bancare, insa poate fi vorba si de randamentul adus de actiunile listate la bursa de valori, de dobanda obligatiunilor corporative sau de cea a titlurilor de stat. Diferenta intre valoarea de acum a unei sume de bani si valoarea ei peste un an de zile nu este data de cantitatea de bunuri si servicii ce pot fi achizitionate cu acea suma, si nici de cat valoreaza ea la nivel international, ci de randamentul care poate fi obtinut de pe urma banilor respectivi. Mai exact, suma de 1000 de lei din prezent ar putea fi echivalenta cu 1070 de lei peste un an, avand in vedere ca dobanda la depozitele in lei pe termen de un an este de circa 7%. In aceasta abordare, banii nu sunt priviti ca un activ static, care doar isi pastreaza valoarea, ci ca un activ care produce profit. De aceea, oricine va prefera mai degraba o suma de bani acum, decat aceeasi suma de bani peste trei luni sau un an. In aceeasi logica, beneficiile si costurile asociate unui proiect au valori diferite la momente de timp diferite. Ele devin comparabile dupa ce sunt actualizate, folosind o rata de actualizare (sau de discount) considerata a fi relevanta pentru acel proiect. Spre deosebire de analiza financiara clasica, rata de discount nu este de obicei obtinuta prin calcularea unui cost mediu ponderat al capitalului. Pentru proiectele derulate de stat poate fi luat in calcul randamentul obligatiunilor guvernamentale, acesta fiind de obicei costul platit de stat pentru finantarea proiectelor sale. Pentru proiectele
12

finantare din fonduri europene, de exemplu, exista de cele mai multe ori prevederi concrete legate de rata de discount in Ghidul Solicitantului, acolo unde se solicita efectuarea unei analize costbeneficiu. Avand in vedere ca acest tip de analiza pune un mare accent pe latura sociala a proiectelor, folosirea unei rate de discount care sa tina cont exclusiv de factori economici (asa cum este cazul randamentului obligatiunilor de stat) poate sa nu fie intotdeauna cea mai buna solutie, putandu-se apela in acest sens la ajustari care sa tina cont de riscurile sociale pe care le presupune proiectul. La fel se poate proceda si in cazul in care exista riscuri importante legate de protectia mediului inconjurator in cazul acelui proiect. Valoarea ratei de actualizare nu trebuie sa fie aceeasi pe tot parcursul proiectului, in multe cazuri fiind chiar indicata estimarea unei rate diferite pentru fiecare an din proiect. De cele mai multe ori, valoarea prezenta neta a proiectului, calculata ca diferenta intre valorile prezente ale beneficiilor si valorile prezente ale costurilor, este cea luata in considerare atunci cand se decide daca acesta va fi implementat sau nu, sau cand se alege intre mai multe variante. De regula, cu cat raportul intre beneficii si costuri este mai mare, cu atat proiectul este considerat a fi mai bun. Totusi, in unele cazuri lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Existenta unor constrangeri legate de costurile care pot fi puse la bataie (fie ele financiare sau nu), riscurile prea mari sau, dupa caz, alte elemente pot inclina balanta catre variante care nu au cea mai mare valoare prezenta neta. O alta posibilitate este si utilizarea ratei interne de rentabilitate pentru ierarhizarea unor proiecte, fluxurile de numerar fiind, evident, inlocuite aici cu beneficii si costuri ce vor fi generate de proiect la momente de timp viitoare. Un alt indicator folosit frecvent in analiza cost-beneficiu este raportul beneficii-costuri (benefit-cost ratio BCR), mai exact a raportului intre suma beneficiilor actualizate si suma costurilor actualizate. Acesta arata practic acelasi lucru ca si valoarea prezenta neta, insa intr-o alta forma, facand mai usoara comparatia intre mai multe proiecte, atunci cand nu exista restrictii de ordin bugetar. In exemplul de mai sus, al unui proiect de autostrada intre Bucuresti si Brasov, dat fiind faptul ca finantarea ar fi realizata cel mai probabil din fonduri guvernamentale, ar putea fi luata in calcul o rata de discount care sa tina cont de costul finantarii pentru stat. In perioada martie - aprilie 2011, de exemplu, randamentul obligatiunilor de stat cu dobanda emise de Guvernul Romaniei pe termen mediu si lung (peste 3 ani) s-a situat intre 7,29% si 7,4% pe an, aceasta putand fi considerata o valoare relevanta pentru un proiect care, de asemenea, ar necesita finantare pe termen mediu sau lung. Totusi, randamentul titlurilor de stat este unul destul de volatil, iar anii urmatori ar putea aduce modificari importante ale acestuia. In decembrie 2008, el a ajuns pana la 13% pe an, in timp ce in martie 2010 a ajuns la 6,6%. De aceea, o estimare a evolutiei randamentelor titlurilor de stat pentru anii urmatori ar putea fi de bun augur, existand, ce-i drept, si riscul de a face o estimare nerealista si de a compromite intreaga analiza. Pentru proiectele finantate din fonduri europene, Ghidul pentru Analiza Cost-Beneficiu a proiectelor de investitii publicat in anul 2008 de Comisia Europeana sugereaza o rata de discount social de 5,5% pentru Grecia, Portugalia, Spania si Irlanda si 3,5% pentru celelalte tari membre, in timp ce varianta romaneasca a ghidului propune o rata de discount de 5%. In multe cazuri, mai ales atunci cand proiectele se intind pe perioade lungi sau cand efectele lor pe termen lung pentru comunitate sunt foarte importante, poate fi luata in calcul o rata de actualizare
13

care sa scada in timp, reflectand faptul ca in mod normal membrii unei comunitati sunt mai dispusi sa plateasca pentru un proiect cu efecte durabile decat pentru unul pe termen scurt. Determinarea ratei de actualizare si actualizarea efectiva a costurilor si beneficiilor reprezinta una dintre cele mai importante si mai dificile parti ale intregii analize. Desi nu este, in general, o etapa la fel de dificila ca si cuantificarea costurilor si beneficiilor, influenta ratei de actualizare asupra rezultatului final este mai mare, iar o estimare nerealista a acesteia poate da toate calculele peste cap. De obicei, costurile proiectului sunt cele care apar primele, iar beneficiile vin in timp, asa ca o rata de discount mai mare defavorizeaza alegerea acelui proiect, in timp ce o rata mai mica il avantajeaza. Exista insa si exemple in care situatia se inverseaza. Taierea unei paduri sau a unei bucati de padure, pentru diverse scopuri, este un astfel de exemplu. Beneficiile sunt in acest caz cele care vin primele, in timp ce costurile apar de-abia mai tarziu, sub forma modificarilor climatice, a poluarii si a fenomenelor naturale extreme. Defrisarile necontrolate din unele parti ale Moldovei, urmate de inundatiile din ultimii ani, sunt probabil cel mai bun exemplu in acest sens. In astfel de cazuri, o rata de discount mai mare arunca in derizoriu costurile, in timp ce una mai mica poate minimaliza beneficiile. f. Ierarhizarea alternativelor. O data parcurse toate etapele de mai sus, partea de ierarhizare a alternativelor este relativ simpla. Bineinteles, daca singura alternativa este aceea de a nu face nimic, decizia de a derula sau nu proiectul pus in discutie este luata in functie de valoarea prezenta neta a proiectului. Daca aceasta este mai mare decat zero, inseamna ca proiectul merita sa fie pus in aplicare, iar daca este mai mica decat zero, proiectul nu justifica eforturile ce ar urma sa fie depuse. In cazul in care avem mai multe alternative, ierarhizarea lor se poate face in functie de mai multe criterii posibile. Un criteriu posibil, si cel mai des intalnit de altfel, este valoarea prezenta neta. Daca proiectele sunt mutual exclusive, va fi ales acela care are valoarea prezenta neta cea mai mare. Daca pot fi implementate mai multe, vor fi alese de asemenea cele care au valorile prezente nete cele mai mari, in functie de resursele avute la dispozitie. Un caz particular poate fi cel in care dimensiunea resurselor avute la dispozitie, combinata cu resursele necesare fiecarui proiect, fac ca alocarea optima a resurselor sa nu fie neaparat catre cele mai eficiente proiecte. Sa presupunem ca avem o singura resursa limitata, banii, bugetul total disponibil fiind de 1 milion de lei. Pentru acest buget concureaza un numar de 7 proiecte, cu valori prezente nete rezultate din analiza costbeneficiu prezentate in tabelul urmator, impreuna cu costurile financiare pe care acestea le presupun: Valoarea prezenta neta (echivalent lei) 230.000 150.000 75.000 300.000 120.000 170.000 90.000
14

Buget necesar (lei) 350.000 200.000 100.000 500.000 150.000 350.000 140.000

Proiectul 1 Proiectul 2 Proiectul 3 Proiectul 4 Proiectul 5 Proiectul 6 Proiectul 7

Ordinea proiectelor acceptate in functie de valoarea prezenta neta, in asa fel incat sa se incadreze in bugetul total disponibil, ar fi: Proiectul 4, Proiectul 1. Asadar, doar doua proiecte ar fi acceptate, pentru ca urmatorul, Proiectul 6, ar necesita o suma cu care s-ar depasi bugetul total. Valoarea prezenta neta totala ar fi in acest caz echivalentul a 530.000 de lei, cu un buget utilizat de 850.000 de lei. Daca in loc de Proiectul 6, care era urmatorul pe lista, se implementeaza Proiectul 5, valoarea prezenta neta totala ajunge la 650.000 de lei, fiind utilizat intregul buget disponibil, de 1 milion de lei. Pe de alta parte, implementarea proiectelor 1,2,3,5 si 7 ar aduce o valoare prezenta neta totala de 665.000 de lei, cu un buget total de 940.000 de lei, depasind valoarea de mai devreme. Mai multe proiecte mai mici ar da, in aceasta situatie, un rezultat final mai bun decat mai putine proiecte mari. Un alt criteriu de ierarhizare a proiectelor este rata interna de rentabilitate (internal rate of return IRR). Rata interna de rentabilitate este rata de discount pentru care valoarea prezenta neta este egala cu zero. Ea nu poate fi calculata prin metode matematice obisnuite, ci poate fi doar aproximata prin metode iterative. Mai multe informatii, precum si modalitati de calcul pentru rata interna a rentabilitatii sunt prezentate in modulul de curs Fundamentarea afacerii: decizia economica calculul actuarial. Ierarhizarea proiectelor in functie de acest criteriu poate fi, in multe cazuri, mai potrivita decat cea bazata pe valoarea prezenta neta. Cea din urma tinde sa favorizeze proiectele de mari dimensiuni, in timp ce rata interna de rentabilitate pune accentul pe eficienta. Un alt criteriu care pune accentul in primul rand pe eficienta este raportul beneficii costuri. Acesta poate fi utilizat de asemenea pentru ierarhizarea proiectelor in cadrul analizei cost beneficiu. In exemplele de mai sus, in cazul proiectului de autostrada intre Bucuresti si Brasov am identificat si o alta alternativa decat aceea de a nu face nimic, si anume modernizarea retelei de cale ferata, combinata cu construirea de pasaje pietonale de-a lungul DN1. Evident, in conditii normale ambele proiecte ar putea fi realizate, ele nefiind mutual exclusive. Restrictiile bugetare ar impune insa alegerea unei singure variante, fiind imposibila implementarea ambelor proiecte. Avand in vedere faptul ca, teoretic, ambele proiecte acopera aceleasi obiective, un criteriu de ierarhizare potrivit ar fi rata interna de rentabilitate sau raportul beneficii-costuri. Pe de alta parte, daca se constata ca unul dintre proiecte acopera de fapt mai multe obiective decat celalalt, ar fi mai potrivita folosirea valorii prezente nete ca si criteriu de ierarhizare, pentru ca in aceasta situatie ar deveni nerelevanta compararea eficientei intre doua proiecte cu obiective diferite. In cazul construirii de indiguiri pe raurile care genereaza inundatii, nefiind identificate variante alternative, ierarhizarea nu isi mai are locul, iar decizia ar fi luata in functe de valoarea prezenta neta a costurilor si beneficilor generate de proiect. g. Analiza de senzitivitate si identificarea riscurilor cu care se confrunta proiectul. Analiza de senzitivitate este folosita pentru a scoate in evidenta elementele care influenteaza cel mai mult proiectul, acestea putand reprezenta in viitor niste riscuri importante. Analiza propriu-zisa se realizeaza prin inlocuirea indicatorilor-cheie din proiect cu diverse valori, mai mici sau mai mari decat valorile luate in considerare la calcularea valorii prezente nete sau a ratei interne de rentabilitate, si compararea rezultatelor obtinute in acest fel cu cele initiale. De exemplu, in cazul in care a fost luata in considerare o rata de discount de 5% pentru un proiect ale carui beneficii apar in mai tarziu decat costurile, in analiza de senzitivitate vom lua in considerare pentru inceput o rata de discount de 5,5% sau 6%, calculand o noua valoare prezenta neta in aceste conditii. Daca aceasta ramane pozitiva, inseamna ca proiectul ar ramane viabil chiar si in conditiile unor schimbari de
15

context pe pietele financiare sau, de ce nu, in cazul in care rata de discount a fost estimata gresit inca de la inceput. In acest caz vom merge mai departe, calculand o noua valoare prezenta neta pentru o valoare si mai mare a ratei de discount. In acest fel vom afla care este limita pana la care proiectul suporta fie o eroare de estimare initiala, fie o modificare substantiala a conditiilor externe. In afara de aceasta, este important si cu cat se modifica rezultatul final la fiecare modificare a indicatorilor-cheie. Daca o modificare de 0,5% a ratei de discount duce la o scadere la jumatate a valorii prezente nete, inseamna ca proiectul manifesta o sensibilitate crescuta la acest factor, iar estimarea lui trebuie sa fie facuta cu maximum de precizie si realism. Evident, sensibilitate crescuta inseamna altceva pentru fiecare proiect in parte si, nu in ultimul rand, pentru fiecare analist in parte. Analiza de senzitivitate este importanta, asadar, pentru mai multe motive, avand in acelasi timp mai multe intrebuintari. Pe de o parte, ea serveste la identificarea limitelor intre care proiectul este de asteptat sa ramana viabil, in cazul unor modificari ulterioare de context sau in cazul in care estimarile initiale au fost facute gresit. Pe de alta parte, arata ce indicatori influenteaza cu precadere proiectul, acestia fiind urmariti mai atent in perioada de implementare. Cunoscand indicatorii critici pentru proiect, se pot face chiar modificari prin care influenta acestora sa nu mai fie atat de mare, pastrand pe cat posibil o valoare prezenta neta apropiata de cea initiala. De asemenea, se poate face o documentare mai amanuntita din care sa reiasa daca acei indicatori au fost estimati in mod realist sau nu. Analiza de senzitivitate se realizeaza dupa alegerea proiectului sau proiectelor ce vor fi implementate, iar rezultatele ei nu influenteaza in mod normal decizia finala. Totusi, daca se constata ca proiectul castigator manifesta o sensibilitate foarte mare la factori de influenta care au la randul lor o mare probabilitate de a fi estimati gresit sau de a avea o volatilitate mare in viitor, in timp ce unul dintre proiectele mai slab clasate sta mai bine din punct de vedere al riscurilor, se poate ajunge chiar si pana la schimbarea deciziei de a implementa un proiect sau altul. Mai jos sunt enumerati cei mai importanti indicatori luati in calcul de obicei in analiza de senzitivitate a proiectelor: Rata de discount (sau de actualizare): de obicei are cea mai mare influenta asupra rezultatelor proiectului, o modificare aparent minora a acesteia putand sa duca la rezultate total diferite. De aici si multimea de discutii si de controverse pe marginea ratei de discount care ar fi cea mai realista pentru un tip sau altul de proiecte. Exista, in general, o tendinta a solicitantilor de finantare de a fi mai indulgenti cu acest indicator, luand in considerare de obicei valori mai mici. Analiza de senzitivitate arata pana unde poate merge aceasta indulgenta, sau pana unde se poate schimba contextul in asa fel incat proiectul sa ramana viabil. Durata perioadei de planificare a proiectului: in cazul multor proiecte, costurile si beneficiile pot fi extinse, teoretic, la infinit. De obicei insa este luata in calcul doar o perioada considerata a fi relevanta pentru rezultatele produse de proiect. De precizat ca nu este vorba de perioada de derulare a proiectului, ci de perioada in care se estimeaza ca acesta va produce rezultate. Marirea sau micsorarea acestei perioade cu un an, cinci ani sau zece ani poate duce la rezultate diferite in ceea ce priveste valoarea prezenta neta. Analiza de senzitivitate ne poate ajuta sa ne dam seama daca perioada luata in considerare este cumva nerealista, dar si sa aflam cat de mult influenteaza acest lucru rezultatul final si, nu in
16

ultimul rand, cat de scurta sau cat de lunga ar trebui sa fie ea pentru ca proiectul sa fie viabil. De exemplu, in cazul proiectului de amenajare a raurilor ce ridica pericol de inundatii, perioada in care se produc efecte este cea in care acele amenajari sunt functionale. Un baraj proiectat sa reziste 50 de ani ar putea fi viabil, in timp ce unul proiectat pentru 40 de ani ar putea sa nu fie viabil. Desfasurarea diferita a proiectului propriu-zis: in multe cazuri, proiectele depind de diverse demersuri birocratice (avize, autorizatii, certificari, etc.), de conditiile meteorologice sau de alti factori mai greu de estimat cu exactitate. Neindeplinirea unora dintre acesti pasi, indeplinirea lor partiala sau intr-un mod diferit pot afecta desfasurarea intregului proiect, precum si costurile si beneficiile pe care acesta le genereaza. Analiza de senzitivitate arata ce impact are fiecare dintre acesti factori asupra rezultatului final. Un proiect a carui derulare este conditionata de obtinerea unei autorizatii de mediu, de exemplu, poate fi un proiect riscant, mai ales daca indeplinirea conditiilor pentru obtinerea acelei autorizatii nu este certa. Beneficiile si costurile luate in considerare: cuantificarea acestora este un proces destul de greu de realizat, ceea ce le face sa fie printre elementele cele mai supuse riscului de a gresi. De aceea, este bine ca analiza de senzitivitate sa fie realizata si pentru beneficii si costuri. In acest fel se poate vedea atat ce influenta ar avea o estimare gresita a beneficiilor si costurilor, cat si care sunt beneficiile si respectiv costurile cu cel mai mare impact asupra proiectului. Avand in venede faptul ca estimarea costurilor si a beneficiilor, mai ales a celor ne-materiale, se face pornind de la niste presupuneri si statistici, analiza de senzitivitate poate lua in calcul inclusiv modificari ale acestora, si nu doar ale costurilor si beneficiilor propriu-zise. De exemplu, in exemplul de mai devreme, beneficiile legate de scaderea consumului de carburant pentru autovehiculele care se deplaseaza pe traseul BucurestiBrasov ar fi cuantificate tinand cont de numarul de masini care circula in medie pe aceasta ruta, de viteza medie cu care circula acestea, viteza medie cu care se circula pe autostrazile existente deja, un consum mediu de carburant la suta de kilometri estimat pentru masinile care circula pe DN1 (in interiorul si in afara localitatilor) si un consum mediu estimat pentru masinile care circula pe autostrada, precum si o estimare pentru pretul carburantilor in anii urmatori. O analiza de senzitivitate pentru acest beneficiu poate arata ce se intampla daca in loc de suma rezultata initial din cuantificarea lui am avea o suma mai mica, fie din modificari ale contextului, fie din cauza unei estimari gresite. Pe de alta parte, putem face si o analiza de senzitivitate care sa arate ce s-ar intampla daca, urmare a modificarilor tehnologice, consumul de carburant va scadea oricum la deplasarea in localitati (de exemplu prin implementarea tehnologiei stop & go pe scara mai larga sau prin marirea numarului autoturismelor electrice si hibride), iar beneficiul produs de autostrada din acest punct de vedere nu va fi de fapt atat de mare pe cat se estima. De asemenea, analiza de senzitivitate poate acoperi si ipoteza in care pretul carburantilor scade in viitor sub nivelul utilizat in estimari.

h. Concluzia finala. Dupa parcurgerea tuturor pasilor descrisi mai sus, urmeaza evident formularea unei concluzii si a unei recomandari finale. Aceasta poate fi, dupa caz, de acceptare sau de respingere a proiectului, in cazul in care este vorba de o singura varianta, sau de alegere a unuia sau mai multor proiecte, daca avem de a face cu mai multe variante alternative.
17

5. Luarea in calcul a riscurilor pe care le presupune proiectul.


La fel cum se intampla in cazul oricarui proiect derulat in economia privata, si in cazul proiectelor care necesita efectuarea unei analize cost-beneficiu exista riscuri care trebuie sa fie luate in calcul inainte de a ajunge la o concluzie finala. O parte a acestor posibile riscuri sunt enumerate in continuare: - unul dintre cele mai importante riscuri intalnite in cadrul analizei cost-beneficiu este cel de a estima incorect rezultatele proiectului. De obicei este vorba fie de estimarea unor beneficii mai mari decat ar fi normal, fie de subestimarea costurilor, fie de amandoua variantele. Se pot intalni totusi si cazuri in care rata de actualizare sa fie aleasa prost, iar rezultatul final sa fie viciat in acest fel, sau cazuri in care unele costuri sau beneficii sunt omise pur si simplu, fara sa mai fie vorba de cuantificarea lor defectuoasa; - in afara de greselile care pot interveni in realizarea analizei cost-beneficiu, exista in fiecare caz riscuri mai mici sau mai mari care pot fi identificate. De exemplu, in cazul unui proiect de constructie a unei autostrazi exista riscul ca materialele de constructii sa se scumpeasca in perioada in care vor avea loc lucrarile, riscul ca forta de munca sa se scumpeasca de asemenea sau sa fie de o calitate mai slaba, riscul de a gasi pe traseu sit-uri arheologice sau zone cu specii de animale sau plante protejate prin lege, riscul ca pe parcurs sa apara necesitatea construirii unor noi amenajari care sa urce pretul total, si asa mai departe. In cazul unui proiect de alfabetizare in zone defavorizate, de exemplu, poate exista riscul ca grupul tinta sa nu fie, in cea mai mare parte, interesat de acest demers, iar calculele privind beneficiile sociale ce vor fi acumulate sa fie puse sub semnul intrebarii. Un proiect de construire a unor baraje si indiguiri pe raurile care prezinta pericol de inundatii prezinta riscuri precum constructia defectuoasa care sa duca intr-un final la pagube si mai mari sau devierea raurilor spre alte zone in care, de asemenea, ar putea provoca pagube insemnate in cazul unor noi ploi torentiale. Riscurile precum cele mentionate mai sus pot fi specifice proiectului, domeniului de activitate, tarii sau pot fi riscuri globale; - un element care apare de multe ori la capitolul riscuri, fara sa fie insa plasat acolo in mod corect, este incertitudinea. Daca in cazul riscului avem de a face cu evenimente sau situatii care pot fi identificate si li se poate asocia chiar o distributie probabilistica de a se intampla sau nu, sau de a avea o anumita amploare, incertitudinea se refera la fenomene care nu pot fi anticipate. Se poate anticipa doar ca ar putea avea loc un lucru neprevazut, eventual se poate anticipa si ce lucru ar putea avea loc, insa nu se poate asocia o probabilitate de a se intampla sau nu. In oricare din exemplele de la punctul anterior, un atac terorist in zona in care se desfasoara proiectul nu este un risc, ci o incertitudine, pentru ca nu se poate anticipa in mod rezonabil ce probabilitate ar exista pentru un asemenea eveniment. Inventarea unor mijloace de locomotie care sa faca autostrazile inutile (masini zburatoare, teleportare) ar fi un exemplu si mai bun de incertitudine, un asemenea lucru neputand fi prevazut in niciun fel. Luarea in calcul a riscului in cadrul analizei cost-beneficiu se impune pentru un mare numar de proiecte, desi unele dintre ele ar putea sa nu necesite un asemenea demers, mai ales in cazul in care riscurile pe care le presupun nu sunt atat de mari incat sa fie luate in considerare. Calculul valorii prezente nete pentru analiza cost-beneficiu se face folosind valori estimate pentru costuri si
18

beneficii, fara ca acestea sa fie ajustate in vreun fel in functie de probabilitatea ca scenariul avut in vedere la realizarea acelor estimari sa aiba loc. Rezulta, asadar, o valoare valabila in conditii de certitudine, fara sa fie luate in calcul in niciun fel riscul si, cu atat mai putin, incertitudinea. Exista si teorii potrivit carora, in cazul in care riscurile sunt raspandite in mod relativ egal intre partile influentate de proiect, valoarea prezenta neta estimata devine cu atat mai apropiata de rezultatul care ar fi obtinut asociind probabilitati mai multor scenarii posibile pentru desfasurarea proiectului, cu cat numarul celor influentati de proiect este mai mare. In acest caz, teoretic, pentru un proiect de foarte mari dimensiuni nu ar mai fi nevoie de luarea in calcul a riscurilor, valoarea prezenta neta estimata fiind relevanta in sine. Introducerea riscului in calcule se poate face in mai multe feluri, avand de asemenea mai multe finalitati. O posibila finalitate este modificarea proiectului in asa fel incat acesta sa aduca in continuare un beneficiu net chiar si in cazul in care o parte din riscurile care ii sunt asociate s-ar produce, sau toate riscurile s-ar produce intr-o anumita masura. O alta finalitate este modificarea valorii prezente nete in asa fel incat ea sa includa si o ajustare in functie de risc, si luarea in considerare a acestei valori modificate in decizia de a implementa sau nu proiectul. O a treia posibila finalitate este aceea de a furniza pur si simplu factorilor de decizie o imagine mai clara a proiectului, din care sa reiasa care sunt riscurile cele mai importante cu care se confrunta, cat de mult ar putea afecta ele rezultatul final anticipat si eventual ce probabilitate exista ca acele riscuri chiar sa se produca. Mai jos sunt prezentate cateva metode de includere a riscului in analiza cost-beneficiu, unele dintre ele mai usor de aplicat, altele ceva mai dificile: - analiza de senzitivitate: acest procedeu este unul dintre pasii standard de parcurs in analiza costbeneficiu, iar rolul sau este tocmai de a identifica riscurile cu care se confrunta proiectul si cat de mult ar putea afecta acestea rezultatul in cazul in care s-ar produce. Rezultatul analizei de senzitivitate este de cele mai multe ori doar unul informativ, fara sa aiba un impact asupra selectarii proiectului sau a derularii lui. Exista totusi si cazuri in care o analiza de senzitivitate poate genera schimbari in abordarea proiectului, atunci cand variabilele cu sezitivitate crescuta se afla sub controlul celor care il implementeaza. Analiza de senzitivitate poate fi realizata prin inlocuirea unui singur indicator in formula valorii prezente nete sau a mai multora, mai ales atunci cand doi sau mai multi indicatori sunt puternic corelati intre ei; - testul de stres: este o varianta derivata din analiza de senzitivitate si presupune calcularea valorii prezente nete in varianta cea mai optimista si respectiv in varianta cea mai pesimista. Aceasta metoda arata in principal cat de mari ar putea fi pierderile potentiale pe care trebuie sa si le asume autorii proiectului, insa ea nu ia in calcul si cat de probabil este ca varianta cea mai pesimista sa fie atinsa; - revizuirea in minus a beneficiilor si/sau revizuirea in plus a costurilor: aceste masuri pot fi luate pentru beneficiile si costurile care au asociat un grad de risc mai ridicat. De exemplu, in cazul unei autostrazi, costurile cu constructia au tendinta sa fie in realitate mai mari decat cele estimate in proiect, asa ca ele ar putea fi ajustate in sus. Beneficiile la nivel macroeconomic si fiscal aduse prin crearea de locuri de munca ar putea fi, la randul lor, mai mici in realitate decat in analiza costbeneficiu, asa ca, la randul lor, ar putea fi diminuate in calculul valorii prezente nete. Oricare varianta am alege-o, este important ca beneficiile si costurile sa fie ajustate cu un procent realist,
19

determinat de obicei in urma studierii diferentelor dintre estimari si realizari pentru alte situatii asemanatoare; - ajustarea ratei de discount: aceasta varianta este utilizata destul de des pentru a introduce riscul in calculul valorii prezente nete. De obicei se procedeaza la majorarea ratei de discount, fie cu acelasi procent pentru toti anii inclusi in calcul, fie diferit pentru fiecare an. Pentru cele mai multe proiecte, acest lucru inseamna scaderea valorii actualizate a beneficiilor, care de obicei apar mai tarziu decat costurile. O logica pentru abordarea respectiva este aceea ca rezultatele aflate mai departe in timp sunt mai greu de previzionat decat cele din perioada imediat urmatoare. Totusi, mai recent au aparut si opinii potrivit carora in unele situatii este mai potrivita chiar o micsorare in timp a ratei de actualizare, atunci cand perioada imediat urmatoare prezinta riscuri mai mari decat cea de dupa ea. De exemplu, in cazul unei utilitati publice de lunga durata, cum ar fi canalizarea sau un sistem de tratare a deseurilor, costurile de constructie care vor fi suportate in perioada urmatoare, si chiar si beneficiile pe termen scurt, sunt mai incerte decat beneficiile pe termen lung; - scurtarea perioadei proiectului: pornind tot de la ipoteza ca rezultatele pe termen lung sunt mai greu de prevazut decat cele pe termen scurt, se poate calcula valoarea prezenta neta pentru un numar mai mic de ani decat cel previzionat initial. In acest fel se poate estima si dupa cati ani beneficiile cumulate ale proiectului ar urma sa fie mai mari decat costurile cumulate; - marja de siguranta: desi nu este chiar o metoda stiintifica, impunerea unei marje de siguranta este o metoda foarte des folosita in procedura de aprobare a unui proiect finantat din fonduri publice, si nu numai. Marja de siguranta este exprimata de cele mai multe ori sub forma unei sume peste care trebuie sa se incadreze beneficiile nete ale proiectului, in asa fel incat rezultatul final sa ramana pozitv sau cat mai aproape de zona pozitiva indiferent de riscuri; - simularea Monte Carlo: este o metoda probabilistica destul de dificil de pus in practica, bazata in principiu pe asocierea unei distributii probabilistice pentru scenariile pe care proiectul ar putea sa le urmeze. Exista calculatoare tabelare special concepute pentru aplicarea unui astfel de procedeu, deci nu presupune calcule manuale, insa datele de intrare pentru aceste calculatoare trebuiesc estimate corect, de cele mai multe ori pe baza unor date istorice disponibile. Dificultatea acestei metode este contrabalansata insa de rezultatele mult mai relevante decat cele obtinute ca urmare a unor ajustari de multe ori destul de rudimentare. Trebuie precizat un aspect important, care de multe ori este trecut cu vederea. Pentru cel care aproba proiectele, si care de obicei este o autoritate a statului, dincolo de riscurile pe care le intampina proiectul in sine, exista doua riscuri majore si opuse: riscul de a aproba proiecte care in realitate vor aduce un cost net comunitatii, in loc sa aduca un beneficiu, si riscul de a nu aproba proiecte care ar aduce beneficii nete. De obicei analiza riscului ia in calcul doar prima varianta, omitand faptul ca si ratarea obtinerii unui beneficiu net poate fi vazuta ca un cost net in sine. Punerea unui accent mai mare decat trebuie pe riscurile ca proiectul sa nu aduca beneficii pot duce, in multe cazuri, la ignorarea celuilalt risc.

6. Metode asemanatoare analizei cost-beneficiu.


Analiza cost-beneficiu furnizeaza un framework util pentru aproape toate domeniile de activitate. Principiile pe care se bazeaza pot fi aplicate cu succes fie ca este vorba de lucrari de infrastructura
20

rutiera, de imbunatatiri hidrotehnice, de sanatate publica sau orice altceva. Totusi, practica indelungata a facut ca in unele domenii sa apara variante derivate din analiza cost-beneficiu, care tin cont in general de indicatori specifici ai acelor domenii de activitate si de particularitatile lor. Cateva dintre aceste variante sunt prezentate mai jos: a. Analiza eficientei costurilor (CEA cost-effectiveness analysis). Acest tip de analiza este utilizat cu precadere in domeniul serviciilor de sanatate, iar diferenta fundamentala fata de analiza cost-beneficiu este aceea ca beneficiile nu sunt cuantificate pentru a ajunge la o valoare echivalenta in bani. Avand in vedere ca scopul serviciilor medicale si principalul beneficiu pe care acestea il produc este marirea duratei de viata si imbunatatirea starii de sanatate a celor deserviti de sistem, cuantificarea acestui beneficiu este greu de realizat. Viata acestora sau sanatatea lor sunt dificil de transformat in bani, chiar daca exista metode pentru a face si acest lucru. In schimb, este calculat un raport in care numaratorul este reprezentat de costurile pe care le presupune luarea unei masuri sau prestarea unui serviciu medical, iar numitorul este dat de beneficiul pe care il produc masura sau serviciul in cauza. Acesta din urma, asa cum spuneam, nu este exprimat sub forma unei sume de bani, ci poate fi exprimat ca numar de ani castigati prin implementarea acelei modificari, numar de nasteri premature evitate, numar de decese din cauza unei anumite boli evitate, etc.). Indicatorii utilizati cel mai des pentru a masura beneficiile castigate de pe urma serviciilor de sanatate sunt numarul de ani de viata ajustati calitativ (QALY qualityadjusted life years) si numarul de ani de viata ajustati cu bolile (DALY disability-adjusted life years). Primul dintre cei doi indicatori reprezinta numarul de ani de viata adaugati in total ca urmare a demersului analizat (de exemplu investirea unor bani in dotari tehnologice, campanii de constientizare, etc., adoptarea unor masuri legislative sau alte demersuri care pot avea legatura cu domeniul medical). Fiecare an de viata adaugat este ajustat cu gradul de sanatate al celui sau celor care ar urma sa beneficieze de respectivul demers. De exemplu, in cazul unei interventii chirurgicale complicate, in urma careia pacientul ar ramane cu o infirmitate, anii in plus pe care ar urma sa ii traiasca acesta sunt ajustati in functie de gravitatea acelei infirmitati, cu un factor de corectie intre 0 si 1. Daca interventia il lasa pe pacient perfect sanatos, atunci factorul de ajustare este 1. Acesti factori de ajustare rezulta in general in urma aplicarii unor sondaje statistice asupra unui esantion de persoane considerat reprezentativ. Cel de-al doilea indicator reprezinta numarul de ani de viata sanatoasa pierduti ca urmare a mortii timpurii sau a bolilor. In analiza eficientei costurilor se ia in calcul cati ani de viata sanatoasa pierduti pot fi evitati ca urmare a implementarii unui proiect in domeniul medical. Avantajul fata de primul indicator, prezentat mai sus, este ca se ia in calcul si speranta medie de viata, iar prin raportare la aceasta se poate obtine o imagine mai fidela a beneficiilor reale produse de proiect. La fel ca si in primul caz, anii de viata sunt ajustati cu un factor determinat de dizabilitatile ramase dupa implementarea proiectului. Acest este folosit la o scara mai larga decat cel precedent, iar pentru ajustare pot fi folositi factorii utilizati de Organizatia Mondiala a Sanatatii, acestia fiind in mod normal mai relevanti decat un sondaj statistic. Asadar, in esenta, cei doi indicatori exprima unul si acelasi lucru, insa intr-un mod diferit. In mod normal, QALY poate fi folosit cu un succes mai mare in cazuri particulare (interventii chirurgicale,
21

decizii de transplant, alte situatii de acest fel), in timp ce DALY este preferat pentru calcule la scara mai larga (de exemplu politici de sanatate publica sau investitii in sistemul medical la nivel national). La fel ca si in cazul analizei cost-beneficiu, si in analiza eficientei costurilor beneficiile viitoare sunt actualizate folosind o rata de discount. In cel mai recent studiu al Organizatiei Mondiale a Sanatatii pe aceasta tema, rata de discount folosita a fost de 3%, aceasta fiind in general valoarea de referinta pentru cei care realizeaza o astfel de analiza. b. Analiza economica de impact (EIA economic impact analysis). Diferenta intre acest tip de analiza si analiza cost-beneficiu nu tine de domeniul in care este aplicata cu precadere, ci de doi factori principali: tipurile de costuri si beneficii avute in vedere, respectiv aria de acoperire geografica a costurilor si beneficiilor luate in calcul. Daca in cazul analizei costbeneficiu sunt luate in calcul toate costurile si beneficiile generate de un anumit proiect, inclusiv cele de mediu, culturale, sociale si asa mai departe, in cazul analizei economice de impact sunt luate in calcul doar costurile si beneficiile economice pe care le presupune acel proiect. De asemenea, in timp ce analiza cost-beneficiu ia in calcul efectele pe care le produce proiectul la nivel global, analiza economica de impact se concentreaza doar pe zona tinta. Aceasta zona poate fi o comunitate locala de mici dimensiuni, un oras, o regiune de dezvoltare, etc. Desi la prima vedere analiza cost-beneficiu este mai cuprinzatoare decat analiza economica de impact, exista si situatii in care lucrurile stau invers. Asa cum precizam in capitolele precedente, analiza cost-beneficiu nu ia in calcul transferurile intre stakeholderi. Avand in vedere faptul ca in cazul analizei economice de impact stakeholderii sunt doar cei de la nivel local sau regional, pot sa apara costuri si beneficii care nu ar fi aparut in analiza cost-beneficiu. De exemplu, in cazul unui proiect local finantat partial sau total din fonduri guvernamentale, analiza economica de impact realizata la nivelul comunitatii in care este implementat acel proiect va lua in calcul banii transferati de la Guvern la capitolul beneficii, ceea ce in cazul analizei cost-beneficiu nu s-ar fi intamplat. Analiza economica de impact este, asadar, utila cu precadere pentru proiectele derulate la nivel local, sau pentru a justifica implementarea unor proiecte de dimensiuni mai mari fata de autoritatile locale de la care trebuie obtinute aprobari. De exemplu, in cazul fabricii Nokia de la Jucu, analiza economica de impact avea rolul de a demostra autoritatilor locale ca proiectul are potentialul de a aduce un beneficiu net din punct de vedere economic pentru comunitatea locala, nu doar la nivel national. Asa cum se poate deduce, rezultatele analizei economice de impact si cele ale analizei costbeneficiu nu sunt intotdeauna aceleasi. Un exemplu in sprijinul acestei afirmatii este cel al proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana. Analiza economica de impact ar avea, cel mai probabil, o concluzie favorabila la nivelul comunitatii locale, fiind luate in calcul doar de rezultatele economice anticipate. Pe de alta parte, analiza cost-beneficiu ar avea o mare probabilitate de a genera un rezultat negativ, costurile de mediu, atat cele de la nivel local cat si cele de la nivel national, avand o importanta capitala in acest sens. Analiza economica de impact este utilizata cu precadere in tari ca Statele Unite si Canada, iar domeniul pentru care a avut cel mai mare succes pana in prezent este cel al transporturilor publice.
22

In afara de acest domeniu, mai este folosita, intre altele, si in domeniul imobiliar, in turism, sanatate, agricultura sau afaceri. c. Rentabilitatea sociala al investitiei (SROI - Social Return on Investment). Acest tip de analiza, derivat din analiza cost-beneficiu, este relativ recent aparut,principiile care stau la baza lui fiind enuntate in anii 2000. Randamentul social al investitiei exprima, asa cum sugereaza si numele, un raport intre rezultatele pe care se estimeaza ca le va avea un proiect, o investitie, o idee de afaceri, si costurile necesare pentru implementarea sa. Spre deosebire insa de randamentul unei investitii in sensul clasic, in acest caz nu sunt luate in calcul doar rezultatele financiare ale proiectului sau investitiei, ci toate rezultatele care ii afecteaza pe stakeholderii implicati intr-un fel sau altul. In momentul de fata metoda este folosita in principal in Marea Britanie, Canada, Olanda si Statele Unite. Una dintre diferentele importante fata de analiza cost-beneficiu este utilizarea sa cu precadere in mediul privat, mai ales in cazul proiectelor finantate partial sau total din granturi guvernamentale si care au obiective cu o latura sociala importanta. La fel ca si in analiza cost-beneficiu, rezultatele sunt cuantificate pentru a putea realiza o comparatie relevanta intre lucruri care sunt in general diferite. Si in acest caz, cuantificarea este o etapa foarte dificila, depinzand pe de o parte de existenta unor metode credibile de a atribui o valoare baneasca rezultatelor nemateriale, si pe de alta parte de gradul de subiectivism al celor ce realizeaza analiza. Exista sapte principii unanim acceptate de catre analistii care utilizeaza randamentul social al investitiei, acestea fiind urmatoarele: Implicarea stakeholderilor: intelegerea felului in care firma genereaza schimbare se poate face cel mai bine dupa o discutie cu acestia; Intelegerea schimbarilor: de obicei este folosita o harta de impact care arata in ce fel resursele folosite genereaza rezultate, iar aceste rezultate la randul lor produc rezultate secundare; Cuantificarea lucrurilor care conteaza: cuantificarea rezultatelor unui proiect trebuie sa includa lucrurile importante care sunt excluse in mod normal la calculul randamentului investitiei, dar acest lucru trebuie facut in acelasi fel in care ar fi fost ele evaluate de catre piata; Includerea doar a ceea ce este material: mai exact, doar rezultatele materiale generate de proiect vor fi incluse in calcul; Estimarea realista: cuantificarea trebuie realizata avand la baza comparatii, tinte si standarde externe relevante, fara interventii subiective; Transparenta: motivele pentru care au fost luate in calcul anumite estimari trebuie sa fie facute publice si discutate cu stakeholderii inainte de a trage o concluzie finala; Verificarea rezultatului: la final, rezultatele vor fi verificate de o a treia parte independenta, pentru a le fi asigurata credibilitatea.

Felul in care sunt aplicate principiile difera de la analist la analist, iar aplicarea lor intocmai este, deocamdata, destul de dificila. Exista tentative pentru stabilirea unor practici unitare privind
23

evaluarea aspectelor sociale ale afacerilor in randul celor care folosesc aceasta metoda, insa diversitatea foarte mare a impiedicat, cel putin pana acum, atingerea unui consens. Avantajul cel mai important al acestui tip de analiza este dat de implicarea tuturor stakeholderilor in decizia de investire a banilor unei companii, nu numai a actionarilor si a managementului. Desi la prima vedere poate parea anormal ca altcineva decat cele doua categorii amintite sa participe la luarea unei asemenea decizii, realitatea este alta. Eficienta cu care sunt implementate proiectele de investitii ale unei firme nu depinde doar de latura financiara, ci de mai multe aspecte, cum ar fi angajatii care vor implementa proiectele, autoritatile centrale si locale ale statului care urmeaza sa furnizeze diverse avize si autorizatii, comunitatea locala, etc. S-ar putea constata, in urma efectuarii unei analize de acest tip, ca un proiect care pare a avea potentialul de a aduce un randament excelent in termeni financiari ar putea fi subminat de impotrivirea uneia sau mai multor categorii de stakeholderi, iar rezultatul sau ar putea fi altul decat cel anticipat. Exista si limitari pe care le are aceasta metoda de analiza, iar cele mai importante dintre ele sunt: existenta unor beneficii sociale importante care nu pot fi cuantificate sau pot fi cuantificate foarte greu, posibilitatea ca unele din cifrele rezultate in urma cuantificarii beneficiilor sau nu poata fi comparate intre ele si dificultatea mai mare pentru cei ce realizeaza pentru prima data o asemenea analiza, avand in vedere ca nu exista deocamdata benchmark-uri relevante la care sa se poata raporta.

7. Optimul Pareto si criteriul Kaldor-Hicks.


Unul dintre cele mai importante aspecte ale analizei cost-beneficiu este reprezentat de criteriile folosite pentru a decide daca un proiect este viabil sau nu. Exista mai multe variante de aplicare a acestor criterii, iar cele mai importante dintre ele vor fi prezentate pe scurt in continuare. In general, fiecare proiect public sau privat este raportat la starea de fapt existenta deja, la contextul actual, atunci cand se efectueaza analiza o cost-beneficiu din care sa rezulte cat de oportun este. Un proiect de autostrada va avea beneficii si costuri fata de circulatia pe soselele existente deja, un proiect de construire a unui sistem de canalizare intr-o localitate rurala se va raporta la situatia anterioara, in care nu exista aceasta utilitate, un proiect de construire a unui parc se va raporta la spatiul viran pe care ar urma sa il inlocuiasca, si asa mai departe. Felul in care se face aceasta raportare depinde insa de la caz la caz. O prima posibilitate de a alege daca un proiect trebuie implementat sau nu este aplicarea optimului Pareto, propus de economistul italian Vilfredo Pareto inca din anul 1896 si initial cu precadere in teoria bunastarii (welfare theory). Data fiind o stare de fapt initiala, caracterizata de o alocare a resurselor disponibile in randul unei populatii de n indivizi, o schimbare a acesteia este considerata a fi o imbunatatire Pareto daca, in acelasi timp, cel putin unuia dintre indivizi ii va fi mai bine, si niciunuia dintre ei nu ii va fi mai rau. Acesti indivizi pot fi in realitate oameni, firme, autoritati ale statului, etc, principiul fiind valabil in mai multe domenii. Aplicand acest principiu in analiza cost-beneficiu, ar rezulta ca un proiect este o imbunatatire Pareto fata de situatia existenta deja daca el nu afecteaza pe nimeni si nimic, si produce o schimbare in bine cel putin pentru cineva. Optimul Pareto, sau eficienta Pareto, este situatia in care nu exista nici o imbunatatire Pareto disponibila pentru alocarea actuala a resurselor. Cu alte cuvinte, nu poate fi gasita nicio alocare
24

diferita a resurselor care sa corespunda unei imbunatatiri Pareto comparativ cu situatia existenta deja. Optimul Pareto poate fi de doua feluri. O alocare de resurse, sau o stare de fapt, se afla intr-un optim Pareto slab atunci cand nu exista nicio alta alocare al carei rezultat sa fie o imbunatatire a situatiei pentru toti indivizii. Aceeasi alocare se afla intr-un optim Pareto puternic daca nu exista nicio alta alocare a resurselor in care cel putin unul dintre indivizi sa se afle in castig, fara ca vreunul dintre ei sa se afle in pierdere. In lumea reala, este foarte dificil ca niciunul dintre cei influentati de o schimbare de ordin economic sa nu se afle intr-o situatie mai proasta decat la inceput. De aceea, in teorie, pentru a concluziona daca un sistem este, in starea lui actuala, intr-un optim Pareto, poate fi folosita compensarea intre partile care il compun. De exemplu, despre sistemul reprezentat de o localitate rurala fara canalizare se poate spune ca nu este intr-un optim Pareto pentru ca exista o imbunatatire ce poate fi efectuata (canalizarea) in asa fel incat nimeni sa nu aiba de suferit, si cel putin o persoana sa aiba de castigat. In realitate, construirea acestei utilitati ar afecta cel mai probabil proprietatile unora dintre localnici. Teoretic, acestia pot fi despagubiti pentru neajunsurile provocate. Practic, este greu de presupus ca acordarea de despagubiri va acoperi atat numarul celor pagubiti cat si valoarea reala. Asadar, desi in teorie exista o imbunatatire Pareto disponibila, in realitate este putin probabil ca aceasta sa poata fi implementata. In cazul autostrazii intre Bucuresti si Brasov, data ca exemplu in capitolele anterioare, este chiar mai greu de spus ca aceasta ar reprezenta o imbunatatire Pareto fata de situatia actuala, existand cu siguranta parti implicate carora le-ar fi mai rau dupa construirea autostrazii. In afara de proprietarii terenurilor expropriate, care ar fi despagubiti, la o valoare realista sau nu, exista, de exemplu, proprietari ai unor locatii turistice sau comerciale de pe traseul DN1 care ar avea de suferit de pe urma scaderii fluxului de autoturisme si chiar de pe urma maririi vitezei de deplasare. Iar acestia nu ar fi despagubiti in nici un fel. Dificultatile in aplicarea optimului Pareto si lipsa de realism in ceea ce priveste compensarea partilor influentate de o schimbare a alocarii resurselor, mai ales in alte domenii decat teoria bunastarii, au condus la aparitia unui alt criteriu privind alocarea optima a resurselor, denumit Criteriul Kaldor-Hicks, sau Criteriul Pareto Potential. Criteriul a fost lansat in a doua parte a anilor 30 de economistii britanici Nicholas Kaldor si John Hicks. Potrivit acestora, este irelevant daca unii dintre participantii la sistem vor avea de suferit in urma implementarii unei schimbari, atata timp cat beneficiile rezultate per total sunt mai mari decat costurile totale, exprimate in forma monetara, deoarece in aceasta situatie exista potentialul ca toti cei implicati sa fie intr-o situatie mai buna, sau cel putin o parte a lor sa fie intr-o situatie mai buna fara ca vreunul dintre ei sa fie intr-o situatie mai proasta. Compensatia care aparea in cadrul criteriului Pareto initial este privita ca o compensatie teoretica, a carei existenta si probabilitate de a avea loc in mod corect nu sunt considerate relevante. Cu alte cuvinte, daca exista posibilitatea ca, incluzand o compensare intre indivizi, sa se ajunga la o imbunatatire Pareto, este suficient, fara sa fie nevoie ca in realitate sa existe asa ceva. De aici, denumirea de Criteriul Pareto Potential. Evident, compensarea trebuie sa aiba loc prin redistribuirea de la cei care sunt intr-o situatie mai buna catre cei care sunt intr-o situatie mai proasta fata de cea initiala, fara implicarea unor resurse externe suplimentare. In exemplul de mai sus, proiectul de a construi un sistem de canalizare poate fi o imbunatatire Pareto, fara sa existe insa o certitudine in acest sens, el corespunzand insa, mult mai probabil, criteriului Kaldor-Hicks. In cazul autostrazii intre Bucuresti si Brasov, desi este sigur ca aceasta nu ar fi o imbunatatire Pareto, este foarte probabil ca ea ar produce beneficii mai mari decat costurile, incadrandu-se deci, de asemenea, in cadrul criteriului Kaldor-Hicks.
25

In analiza cost-beneficiu, cel mai des folosit este criteriul Kaldor-Hicks, el corespunzand cel mai bine necesitatilor acestui tip de analiza. Criteriul Pareto are o aplicabilitate limitata, in principal din cauza restrictiilor mult mai severe pe care le impune. Totusi, intelegerea sa este la fel de importanta, el stand la baza criteriului utilizat in mod curent in analiza cost-beneficiu. Criteriul Kaldor-Hicks poate fi privit si ca o justificare la nivel teoretic a ideii potrivit careia daca suma beneficiilor pe care le aduce un proiect comparativ cu situatia anterioara este mai mare decat suma costurilor pe care le presupune, atunci se justifica realizarea sa. De asemenea, este o justificare si pentru comparatia intre beneficii si costuri aparent fara legatura intre ele, dar care sunt rezultate ale aceleiasi modificari a starii de fapt initiale, produsa de implementarea acelui proiect. Totusi, faptul ca acest criteriu aduce o acoperire la nivel teoretic pentru comparatia intre costurile si beneficiile produse de un proiect il face sa aduca niste limitari respectivei comparatii. Exista situatii (putine, este drept) in care beneficiile sunt mai mari decat costurile, fara ca o compensare intre cei care pierd si cei care castiga sa fie posibila nici macar teoretic, iar in astfel de situatii concluzia analizei cost-beneficiu este in mod normal una de neimplementare a proiectului aflat in discutie. Avantajele acestuia comparativ cu optimul Pareto sunt destul de evidente: in primul rand, are o aplicabilitate mult mai larga, atat in teoria bunastarii, la care s-a raportat initial, cat si in alte domenii, mai ales in analiza cost-beneficiu. In al doilea rand, este eliminata o situatie oarecum paradoxala, si anume ca doua situatii complet diferite sa poata reprezenta, fiecare, un optim Pareto pentru un sistem. De exemplu, am putea vorbi despre un optim Pareto si daca autostrada intre Bucuresti si Brasov s-ar realiza, si daca ea nu s-ar realiza. In niciunul din cazuri nu ar exista vreo imbunatatire disponibila. Un alt paradox eliminat de criteriul Kaldor-Hicks este acela ca o situatie care ar fi in mod evident mai buna pentru majoritatea indivizilor ar putea sa nu fie o imbunatatire Pareto fata de situatia curenta, desi ea insasi ar fi un optim Pareto daca ar fi atinsa. De exemplu, chiar si in cazul in care sistemul de canalizare al localitatii rurale din exemplul de mai sus ar fi construit integral din fonduri europene nerambursabile, foarte probabil el tot nu ar reprezenta o imbunatatire Pareto fata de tehnologia precedenta, deoarece ar exista locuitori ce nu ar fi despagubiti, sau ar fi despagubiti insuficient, pentru neajunsurile pe care le-ar provoca lucrarile si ulterior sistemul de canalizare asupra proprietatilor lor. Exista si dezavantaje ale criteriului Kaldor-Hicks, care deriva in principal din plasarea binelui colectiv deasupra binelui individual. Cel mai important dezavantaj este neluarea in calcul a distributiei beneficiilor si a costurilor, ci doar a valorii nominale a acestora. Astfel, este posibil ca un proiect care produce un avantaj mare pentru un singur stakeholder si dezavantaje pentru toti ceilalti sa fie considerat o imbunatatire Kaldor-Hicks. De exemplu, Fondul National de Investitii sau schema Ponzi dezvoltata in SUA de Bernard Madoff ar fi considerate imbunatatiri conform criteriului Kaldor-Hicks, pentru ca randamentul real obtinut din investitiile realizate, desi mai mic decat fusese declarat, a facut ca banii iesiti per total sa fie mai multi decat banii intrati. Chiar daca banii au foat redistribuiti intr-un mod inechitabil de la unii dintre stakeholderi la altii. Un alt dezavantaj, care deriva din cel de mai sus, este punerea semnului de egalitate intre utilitatea unui bun sau a unei sume de bani pentru toti cei care compun sistemul. O mie de lei inseamna mai mult pentru o persoana saraca si mai putin pentru una bogata sau pentru o companie mare, iar utilitatea acestei sume, respectiv costul sau beneficiul pe care ea il produce, nu este acelasi. Valoarea marginala este diferita intre cele doua variante. O posibilitate pentru a elimina aceasta problema este ponderarea unora dintre costuri si beneficii in asa fel incat sa se tina cont si de distributia lor in randul celor afectati de proiect, si nu doar de o valoare medie estimata. In unele cazuri, poate aparea
26

si un alt neajuns al criteriului, si anume faptul ca o modificare A poate fi o imbunatatire fata de situatia initiala B, aceasta la randul ei sa fie o imbunatatire fata de o situatie anterioara C, si totusi situatia A sa nu fie o imbunatatire fata de C.

8. Probleme in aplicarea analizei cost-beneficiu.


La fel ca in orice domeniu economic, si in analiza cost-beneficiu pot aparea probleme cauzate fie de structura acesteia, fie de felul in care este implementata. De-a lungul timpului, au existat exemple de proiecte in care analiza cost-beneficiu a jucat un rol important si benefic, dar si situatii in care aceasta a dus la rezultate care s-au dovedit mai apoi eronate. Probabil cea mai importanta dintre aceste probleme este lipsa de acuratete a estimarilor utilizate. De cele mai multe ori, beneficiile produse de un proiect sunt supraestimate de cei care il promoveaza, in timp ce costurile sunt considerate a fi mai mici decat in realitate. Motivele pentru care se intampla astfel sunt, in general, luarea in considerare a unor proiecte din trecut la realizarea estimarilor, fara a avea in vedere schimbarile ce au avut loc intre timp sau vor avea loc in continuare, folosirea unor formule ne-stiintifice pentru a estima beneficiile si costurile nefinanciare si, mai ales, tendinta autorilor proiectului de a fi entuziasti fata de propriul produs. Aceasta fara a lua in calcul, evident, posibilitatea ca autorii analizei sa aiba un interes personal in trecerea mai departe cu orice pret a proiectului. Problema supraestimarii beneficiilor si a subestimarii costurilor poate fi combatuta, cel putin partial, folosind o tehnica denumita in limba engleza reference class forecasting, care presupune compararea celor mai importante beneficii si costuri estimate in cadrul unui proiect cu cele din alte proiecte similare derulate de-a lungul timpului, tinand cont de gradul de acuratete al estimarilor pentru proiectele din trecut. Luand un exemplu simplist, daca se poate constata, de exemplu, ca pentru autostrazile construite de-a lungul timpului costurile au fost subestimate in medie cu 30% in proiect fata de valoarea obtinuta in realitate, se poate trage concluzia ca si un proiect curent de autostrada este susceptibil de a avea costurile subestimate tot cu 30%. Dificultatea metodei consta in cantitatea redusa de date istorice existente pentru a face statistici relevante pe fiecare sector de activitate si in faptul ca pentru a da un rezultat mai concludent necesita lucrul cu distributii probabilistice, nu doar cu medii aritmetice ale rezultatelor din trecut. O alta problema in alicarea analizei cost-beneficiu este data de includerea sau nu a unor costuri si beneficii in calcule. Exista la o multime de proiecte o problema privind costurile si beneficiile care ar trebui avute in vedere, intre partizanii si opozantii acestora. Exemplul proiectului de exploatare a aurului de la Rosia Montana, mentionat si mai devreme, este util si in acest caz, el generand o dezbatere aprinsa referitoare la costurile si beneficiile pe care le va produce de fapt. Un exemplu des intalnit in articolele despre analiza cost-beneficiu, la capitolul neajunsuri, este cel al Ford Pinto, un autoturism produs de Ford in anii 70. Din cauza unei deficiente de proiectare a rezervorului de carburant, in cazul unei lovituri din spate la o viteza mai mare de 50 km/h exista pericolul ca masina sa ia foc. Intr-o analiza cost-beneficiu realizata pe plan intern de Ford si ajunsa in presa mai tarziu apareau la capitolul beneficii ale rechemarii masinilor si montarii unui sistem de siguranta 180 de morti in incendii evitate, cuantificate la 200.000 de dolari fiecare, 180 de raniri grave ca urmare a incendiilor evitate, cuantificate la 67.000 de dolari fiecare si 2.100 de vehicule
27

arse evitate, cuantificate la 700 de dolari fiecare. La capitolul costuri apareau 11 milioane de autoturisme si 1,5 milioane de autoutilitare usoare care ar fi trebuit modificate, la 11 dolari pentru fiecare vehicul. Totalurile erau de 49,5 milioane de dolari ca beneficii si 137,5 milioane de dolari ca pierderi. Ca urmare a acelei analize compania a decis sa nu ia nici o masura, insa rezultatul final a fost departe de asteptari: daunele acordate de instantele de judecata ca urmare a pierderilor de vieti omenesti au fost mult mai mari decat se anticipa, publicitatea negativa a avut efecte foarte nefaste asupra vanzarilor, iar intr-un final tot a fost nevoie de rechemarea masinilor in service si eliminarea deficientei de siguranta. In Romania, riscurile de a intampina una dintre problemele expuse mai sus sunt cu atat mai mari, in principal pentru ca nu exista statistici relevante care sa poata fi folosite in cuantificarea costurilor si beneficiilor. De aceea, este bine ca in unele cazuri sa fie folosite date din tari mai dezvoltate, care sa fie ajustate pentru a corespunde conditiilor din economia locala.

9. Aplicarea analizei cost-beneficiu la proiectele finantate din fonduri europene.


Asa cum precizam mai inainte, analiza cost-beneficiu este utilizata pe scara larga mai ales in tari ca Statele Unite, Marea Britanie sau Canada, acolo unde majoritatea proiectelor finantate din fonduri publice, iar mai nou chiar si unele initiative legislative, trec mai intai prin filtrul unei astfel de analize inainte de a fi aprobate si implementate. Metoda a inceput sa fie insa utilizata din ce in ce mai mult si la nivelul Uniunii Europene, iar rezultatul este ca in momentul de fata toate proiectele finantate din fonduri comunitare a caror valoare depaseste o anumita limita sunt aprobate de Comisia Europeana doar dupa realizarea, intre altele, a unei analize cost-beneficiu. Este vorba, mai exact, de proiecte care a caror valoare depaseste 50 de milioane de euro sau, in cazul proiectelor de mediu, 25 de milioane de euro. Valoarea reprezinta, in acest caz, costurile financiare totale necesare pentru derularea acelor proiecte. Prin urmare, si beneficiarii de finantare pentru proiectele derulate in Romania si care depasesc aceste valori trebuie sa realizeze analize cost-beneficiu pentru proiectele lor. In afara de proiectele care depasesc 50 de milioane de euro, totusi, autoritatile de management ale programelor operationale pot extinde obligativitatea realizarii unei analize cost-beneficiu si pentru alte tipuri de proiecte. Este, de exemplu, cazul Programului Operational Regional, acolo unde se solicita obligatoriu aceasta analiza in cazul proiectelor ce implica lucrari publice. Este de asteptat ca obligativitatea realizarii unei analize cost-beneficiu sa se extinda, mai ales dupa aprobarea noului buget multianual la nivel european (ce va intra in vigoare in anul 2014), si mai ales pentru proiectele cu componente importante pe plan social si de protectia mediului. Pentru realizarea analizei cost-beneficiu in cazul proiectelor finantate din fonduri comunitare a fost publicat un ghid la nivelul Uniunii Europene, acesta avand rolul de a-i indruma pe cei care solicita finantare, fie ei institutii publice, ONG-uri sau firme private. Cea mai recenta versiune a Ghidului pentru Analiza Cost-Beneficiu a Proiectelor de Investitii, editat de Directoratul General pentru Politici Regionale din cadrul Comisiei Europene, a fost publicata in anul 2008. Potrivit acestuia, pentru ca un proiect sa fie evaluat in mod corect trebuie sa fie urmati sase pasi esentiali, si anume: 1. Prezentarea si discutarea contextului socio-economic si a obiectivelor proiectului.
28

Orice proiect porneste de la un context dat si incearca sa raspunda unor necesitati ale comunitatii, asumandu-si pentru aceasta unul sau mai multe obiective. Nu este de dorit ca mai intai sa apara ideea proiectului si apoi sa fie cautate justificari pentru implementarea sa, ci acea idee trebuie sa izvorasca din niste necesitati concrete. Intelegerea felului in care proiectul poate sa acopere aceste necesitati si a ratiunii din spatele sau este vitala pentru a putea concluziona daca el trebuie realizat sau nu, si daca este de dorit ca el sa fie finantat din fonduri publice. 2. Identificarea clara a proiectului. In aceasta etapa trebuie conturat atat felul in care se va desfasura proiectul, cat si entitatile asupra carora va avea o influenta. Este necesar ca proiectul sa fie un tot unitar care sa poata fi supus unei analize, si nu doar o parte a unui proiect mai mare, care sa depinda in mod esential de felul in care cel din urma se desfasoara. De aceea, recomandarile Comisiei Europene includ si comasarea mai multor proiecte mai mici intr-unul singur mai mare, acolo unde acestea sunt strans legate intre ele. De exemplu, o autostrada formata din sase tronsoane este de preferat sa fie tratata ca un singur proiect, chiar daca lucrarile nu se desfasoara concomitent. 3. Studiul de fezabilitate al proiectului si al optiunilor alternative. De regula, studiul de fezabilitate nu urmareste atingerea unei concluzii in legatura cu oportunitatea realizarii proiectului, ci doar sa certifice faptul ca acesta beneficiaza de un context favorabil. In urma studiului de fezabilitate trebuie sa rezulte ca nu exista impedimente importante in cadrul realizarii proiectului (de exemplu imposibilitatea de a construi un parc eolian intr-un loc unde nu bate vantul), ca necesitatea pe care proiectul urmareste sa o acopere exista si este suficient de mare, ca exista si sunt accesibile tehnologiile si resursele umane necesare, ca felul in care proiectul a fost gandit este optim, etc. Toate acestea vor fi comparate cu scenariile alternative (a nu schimba nimic, a realiza doar o parte din proiect, a implementa un proiect cu totul diferit), iar daca se ajunge la concluzia ca implementarea intocmai a proiectului este cea mai fezabila varianta, atunci se poate trece mai departe. 4. Analiza financiara. Potrivit recomandarilor Comisiei Europene, analiza financiara trebuie sa se bazeze pe metoda fluxurilor de numerar actualizate (DCF Discounted Cash Flow). Indicatorii luati in calcul cu precadere in cadrul analizei financiare sunt Valoarea prezenta neta financiara (FNPV Financial Net Present Value) si Rata interna de rentabilitate financiara (FRR Financial Internal Rate of Return). Acestea sunt impartite in doua categorii, dupa rentabilitatea raportata la costul investitiei (FNPV(C) si FRR(C)) si dupa rentabilitatea raportata la capitalul national (FNPV(K) si FRR(K)). Una dintre diferentele importante fata de metoda DCF utilizata pentru estimarea valorii companiilor private este utilizarea fluxurilor de intrare si iesire de numerar marginale, si nu a fluxurilor totale de numerar. Mai exact, este luata in calcul doar diferenta dintre varianta pastrarii lucrurilor asa cum sunt si varianta implementarii proiectului. Rata de discount recomandata pentru analiza financiara a proiectelor finantate din fonduri europene este de 5%, mai mica decat costul mediu ponderat al capitalului folosit de obicei in cadrul metodei DCF in mediul privat. Acest fapt acorda o pondere mai mare fluxurilor de intrare de numerar
29

viitoare, in defavoarea costurilor pe termen mai scurt, marind de cele mai multe ori valoarea prezenta neta a proiectului. Primii indicatori calculati in cadrul analizei financiare sunt FNPV(C) si FRR(C), pentru calculul acestora fiind folosite fluxurile de numerar operationale si din activitati de investitii estimate pentru perioada de viata a proiectului. La capitolul intrari de numerar sunt avute in vedere veniturile operationale generate de proiect, in timp ce la capitolul iesiri de numerar avem costurile operationale din fiecare an si costurile totale ale investitiei. In foarte multe cazuri, mai ales pentru proiectele institutiilor publice, valoarea prezenta neta si rata interna de rentabilitate raportate la costurile investitiei sunt foarte mici sau negative, insemnand ca un astfel de proiect nu ar fi rentabil in conditii economice obisnuite. Urmatorii indicatori calculati sunt FNPV(K) si FRR(K). In calculul acestor doi indicatori nu mai sunt incluse costurile totale al investitiei, ci din acestea este exclusa contributia Uniunii Europene. Astfel, fluxurile de intrare de numerar sunt reprezentate de veniturile operationale, la care se adauga valoarea reziduala ramasa la finalul perioadei de implementare a proiectului, iar fluxurile de iesire de numerar sunt costurile operationale, creditele ce vor trebui rambursate catre diversi finantatori (banci, creditori obligatari, etc.), contributia publica nationala si contributia privata nationala (intre care, bineinteles, contributia obligatorie a beneficiarului). Cu alte cuvinte, este avuta in vedere capacitatea proiectului de a deveni rentabil in conditiile finantarii nerambursabile obtinute de la Uniunea Europeana, aceasta concretizandu-se intr-o povara mai redusa care ar fi suportata de catre beneficiar sau tara din care acesta provine. De obicei, chiar si in cazurile in care indicatorii FNPV(C) si FRR(C) sunt negativi, ceilalti doi, FNPV(K) si FRR(K), sunt mai mari decat zero. Mai jos sunt prezentate doua tabele in care este exemplificat calculul celor patru indicatori, precum si diferenta intre rezultatele obtinute luand in calcul finantarea europeana nerambursabila si cele obtinute fara a o lua in calcul: Anul 1 Venituri 0 operationale Intrari totale de 0 numerar Costuri 0 operationale Costuri -165 investitie Iesiri totale de -165 numerar Fluxuri nete de -165 numerar FRR(C) -5,66% FNPV(C) -74,04 2 42 42 -56 -4 -60 3 115 115 -75 -4 -79 4 119 119 -98 -24 -122 5 126 126 -101 -3 -104 6 126 126 -101 0 -101 7 126 126 -101 -26 -127 8 126 126 -101 0 -101 9 126 126 -117 0 -117 10 126 126 -117 12 -105

-18

36

-3

22

25

-1

25

21

30

Sursa: Ghidul Analizei Cost-Beneficiu pentru Proiectele de Investitii, Comisia Europeana, 2008. Pentru calculul FNPV a fost folosita o rata de discount de 5%. Sumele sunt exprimate in milioane de euro. Anul 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Venituri 0 42 115 119 126 126 126 126 126 126 operationale Valoarea 12 reziduala Intrari totale de 0 42 115 119 126 126 126 126 126 138 numerar Costuri 0 -56 -75 -98 -101 -101 -101 -101 -117 -117 operationale Dobanzi 0 0 0 0 -0,2 -0,2 -0,2 -0,2 -0,2 0 Rambursari -2 -2 -2 -2 -2 imprumuturi Contributia nationala -40 privata Contributia nationala -65 -25 publica Iesiri totale -105 -81 -75 -98 -103,2 -103,2 -103,2 -103,2 -119,2 -117 de numerar Fluxuri nete de -105 -39 40 21 22,8 22,8 22,8 22,8 6,8 21 numerar FRR(C) 5,04% FNPV(C) 0,25 Sursa: Ghidul Analizei Cost-Beneficiu pentru Proiectele de Investitii, Comisia Europeana, 2008. Pentru calculul FNPV a fost folosita o rata de discount de 5%. Sumele sunt exprimate in milioane de euro. In afara de cele doua tipuri de indicatori de mai sus, este luata in calcul si sustenabilitatea financiara a proiectului, aceasta aratand daca proiectul este in pericol de a ramane fara bani pe parcurs, chiar si in conditiile finantarii europene. Daca suma fluxurilor de numerar cumulate de la inceputul proiectului si pana la sfarsitul fiecarui an este pozitiva, se poate afirma ca proiectul este sustenabil din punct de vedere financiar, in timp ce daca, potrivit estimarilor, pe parcurs ar aparea unul sau mai multi ani in care iesirile de numerar nu ar mai fi acoperite de intrarile de numerar din anii precedenti, proiectul este considerat nesustenabil din punct de vedere financiar. 5. Analiza economica. Analiza economica reprezinta de fapt, impreuna cu etapa urmatoare, analiza riscului, partea clasica de analiza cost-beneficiu solicitata in cazul finantarilor din fonduri europene. Scopul
31

analizei economice este de a evalua impactul pe care proiectul il va avea asupra bunastarii generale a comunitatii pe care o influenteaza, iar in calcul nu mai este inclus doar beneficiarul finantarii, asa cum se intampla la analiza financiara, ci toate partile asupra carora acesta are un impact, mai mic sau mai mare. Pasii ce trebuie parcursi in analiza economica a proiectelor finantate din fonduri europene sunt prezentati mai jos: - Trecerea la preturi umbra. Un aspect important al analizei economice este dat de ajustarea preturilor, nu doar pentru beneficiile si costurile nefinanciare, ci si pentru cele financiare. Preturile obtinute in urma unei astfel de ajustari se numesc preturi umbra (shadow prices), iar rolul lor este de a reflecta costul social de oportunitate, eliminand distorsiunile pe care piata le poate crea. In principiu, preturile stabilite pe piata libera, prin intalnirea cererii cu oferta, sunt cele mai relevante si mai corecte preturi posibile pentru un bun, un serviciu, un activ, etc. In realitate, potrivit analizei cost-beneficiu, majoritatea pietelor distorsioneaza preturile in asa fel incat acestea nu mai reflecta costul social de oportunitate. De exemplu, in cazul unei piete pe care exista un monopol sau un oligipol, preturile sunt distorsionate de aceasta situatie. La fel si in cazul unei piete pe care preturile sunt reglementate de autoritati ale statului. Chiar si in cazuri de piata libera, pretul poate fi distorsionat de faptul ca nu exista suficiente informatii pentru a lua decizii de cumparare in deplina cunostinta de cauza, sau exista dificultati in a cumpara de la o parte a furnizorilor unui bun sau serviciu. De obicei, preturile umbra sunt obtinute prin ajustarea preturilor luate in calcul la analiza financiara cu un factor de conversie, care poate fi furnizat de autoritatea care evalueaza proiectul, poate fi luat din surse externe sau estimat de catre cei care implementeaza proiectul. Distorsiunile asupra pretului, generate fie de o piata ineficienta, fie de tarife reglementate la nivel guvernamental, sunt cu atat mai frecvente cu cat economia tarii respective este mai slab dezvoltata. In mod normal, factorii de conversie ar trebui sa fie furnizati de catre autoritatile de management al proiectelor europene din fiecare tara membra, sau cel putin sa existe indrumari pentru estimarea lor, in asa fel incat proiectele sa fie comparabile din acest punct de vedere. In afara de preturile umbra pentru produse si servicii, exista posibilitatea de a folosi si un curs valutar umbra (SER - shadow exchange rate), util mai ales in cazul in care moneda din tara in care se implementeaza proiectul nu este liber convertibila. Acest lucru trebuie facut insa cu precautie si doar in proiecte pentru care asa ceva se justifica in mod expres (de exemplu proiecte transfrontaliere sau care au o componenta de comert exterior importanta). Urmatorul tabel este inclus in Ghidul publicat de Comisia Europeana, aratand in ce fel este de preferat sa se realizeze conversia de la preturile de piata la preturile umbra:

32

Preturi piata Bunuri comercializ abile Transformar e direct in preturi de import/expo rt Iesiri

de Bunuri necomercializabil e Bunuri majore Bunuri minore

Intrari

Folosirea factorului standard de conversie

Comercializabi le Folosirea factorilor conversie sectoriali

Necomercializ Forta abile munca

de Produse

Folosirea de costurilor marginale pe termen lung sau a metodei willingness to pay

Factorul de Factori conversie conversie pentru forta de sectoriali. munca bazat pe salariulumbra

de

Fluxurile economice ale resurselor reale Factorul de conversie standard (SCF standard conversion factor) este de obicei publicat de autoritatea de implementare a proiectelor din fiecare tara, poate fi folosit pentru orice domeniu si este estimat pe baza valorii exporturilor si importurilor, dupa formula urmatoare: SCF = (Importuri + Exporturi) / [(Importuri + Taxe de import) + (Exporturi Taxe de export)]. In cazul in care factorul de conversie standard nu este furnizat, varianta obisnuita este de a folosi valoarea 1 ca factor de conversie standard. In cazul factorilor de conversie sectoriali, Ghidul Comisiei Europene sugereaza de asemenea cateva posibilitati de a-i estima, insa pentru multe sectoare de activitate acest pas depinde in mare parte de abordarea celor ce realizeaza analiza cost-beneficiu. - Efectuarea de corectii fiscale.

33

Urmatorul pas dupa transformarea din preturi de piata in preturi umbra este efectuarea de corectii fiscale, daca este cazul. Asa cum precizam intr-unul din capitolele anterioare, unele dintre componentele analizei financiare pot fi vazute ca transferuri intre stakeholderi in cadrul proiectului, fara sa aiba un impact economic net per total. De exemplu, o subventie din partea statului catre entitatea care implementeaza proiectul nu poate fi luata in calcul in analiza economica, pentru ca beneficiul pe care il genereaza acelei entitati este contrabalansat de costul pe care il reprezinta pentru un alt stakeholder, si anume statul. La fel se intampla si in cazul impozitelor platite catre stat. Ele sunt beneficii pentru stat, dar costuri pentru cel care implementeaza proiectul. Ca regula generala, taxele indirecte, cum ar fi TVA, nu sunt incluse in calculul costurilor si beneficiilor, toate preturile luate in calcul fiind preturi nete. Preturile intrarilor, inclusiv cel al fortei de munca, trebuie sa fie cel brut, incluzand impozitele si taxele, deoarece acestea reprezinta, in acest caz, un beneficiu pentru comunitate. Subventiile acordate de stat pentru implementarea proiectului nu vor fi luate in calcul, ele fiind considerate transferuri intre partile implicate in proiect. - Cuantificarea costurilor si beneficiilor ne-financiare. In continuare, se va trece la cuantificarea impactului ne-financiar al proiectului. Acest pas corespunde celui din capitolul 4, iar cuantificarea costurilor si beneficiilor se face dupa aceleasi principii. Cea mai des folosita varianta pentru a estima valoarea unor beneficii si costuri nefinanciare este metoda willingness to pay (disponibilitatea de a plati). Mai exact, in urma unor sondaje se calculeaza cat ar fi dispusi sa plateasca cei asupra carora acel cost sau beneficiu are un impact pentru a obtine beneficiul sau pentru a evita costul in cauza. De exemplu, valoarea cu care este inclus in analiza economica beneficiul de a avea un parc poate fi cuantificata prin disponibilitatea de a plati a celor care ar urma sa il foloseasca. Daca fiecare vizitator ar fi dispus sa plateasca 20 de lei pe luna pentru a construi sau mentine acel parc, atunci valoarea beneficiului adus de el este de 20 de lei pe luna inmultit cu numarul de vizitatori estimat. Nu este nevoie ca o astfel de plata sa fie facuta in realitate, o astfel de metoda urmarind sa stabileasca doar importanta pentru societate a costului sau beneficiului. In aceeasi logica, daca locuitorii unui oras ar fi dispusi sa plateasca fiecare cate 100 de lei pentru a evita construirea unui depozit de deseuri radioactive in apropiere, costul pe care il presupune din acest punct de vedere proiectul in cauza ar egal cu 100 de lei inmultit cu numarul locuitorilor orasului. O varianta asemanatoare este utilizarea indicatorului willingness to accept (disponibilitatea de a accepta), care arata cati bani ar fi dispusi stakeholderii sa accepte pentru a suporta un anumit cost (de exemplu cat ar fi dispusi sa accepte de la constructorul depozitului de deseuri radioactive pentru a suporta acest cost). In afara de aceasta metoda, exista si altele folosite pentru cuantificarea costurilor si beneficiilor proiectelor finantate din fonduri europene, mai ales in cazuri specifice pentru fiecare sector in parte. De exemplu, in cazul transporturilor rutiere exista tabele cu valori sugerate pentru beneficiul evitarii unei victime omenesti in accidente, estimate pentru fiecare tara membra UE. In general, majoritatea costurilor si beneficiilor ne-financiare sunt deja incluse in calcule in urma transformarii preturilor de piata in preturi tinta, dar exista cazuri in care acestea raman pe dinafara, sau cazuri in care proiectul nu are venituri, iar atunci se impune folosirea uneia dintre metodele aratate mai sus. - Includerea efectelor indirecte.
34

Cea de-a patra etapa a analizei economice este luarea in calcul a efectelor indirecte generate de proiect. Acolo unde pietele secundare afectate de proiect sunt eficiente (preturile de piata ar fi egale cu preturile umbra) efectele indirecte se considera ca sunt deja incluse in proiect in momentul calcularii preturilor umbra pentru piata principala. Identificarea si calcularea efectelor indirecte are loc, asadar, doar in cazul in care pietele secundare afectate sunt suficient de distorsionate pentru a se putea vorbi de un efect indirect neinclus deja in calcul. Un exemplu de efect indirect poate fi comertul din benzinariile de pe traseul unei noi autostrazi construite, insa aceasta doar daca el nu este obtinut cu pretul scaderii cometrului in alte zone. Cu alte cuvinte, daca piata este suficient de distorsionata si de ineficienta incat un astfel de proiect sa genereze un comert care, in alte conditii, nu ar fi avut loc. - Aplicarea ratei de discount social. Spre deosebire de analiza financiara, in analiza economica este folosita o rata de discount social, recomandata a fi de 3.5% pentru tarile dezvoltate si de 5.5% pentru tarile in curs de dezvoltare membre UE. Aplicarea ei se face la fel ca si la analiza financiara. - Calcularea indicatorilor de performanta economica. Indicatorii utilizati in analiza economica sunt asemanatori cu cei din analiza financiara. Este vorba, de data aceasta, despre: - valoarea prezenta neta economica (ENPV economic net present value), egala cu diferenta dintre beneficiile actualizate si costurile actualizate; - rata rentabilitatii economice interne (ERR economic internal rate of return), egala cu rata de discount social pentru care ENPV este egala cu zero; - raportul Beneficii/Costuri, fiind utilizate beneficiile si costurile actualizate. Principiile din spatele analizei economice si felul in care aceasta se aplica pot fi intelese mai usor din tabelul urmator, inclus in Ghidul ACB ca exemplificare a trecerii de la analiza financiara la analiza economica (datele sunt aceleasi din tabelele de mai sus, cu precizarea ca unele dintre pozitii sunt impartite pe mai multe componente): Anul 5 126 126 -101 -3 -104 22

1 Venituri operationale Intrari totale de numerar Costuri operationale Costuri investitie Iesiri totale de numerar Fluxuri nete de numerar 0 0 0 -165 -165 -165

2 42 42 -56 -4 -60 -18

3 115 115 -75 -4 -79 36

4 119 119 -98 -24 -122 -3


35

6 126 126 -101 0 -101 25

7 126 126 -101 -26 -127 -1

8 126 126 -101 0 -101 25

9 126 126 -117 0 -117 9

10 126 126 -117 12 -105 21

FRR(C) FNPV(C)

-5,66% -74,04 1. Transformarea din preturi de piata in preturi umbra. 2. Cuantificarea costurilor si beneficiilor ne-financiare. 3. Includerea efectelor indirecte (daca este cazul). 4. Actualizarea cu rata de discount social. 5. Calcularea indicatorilor de performanta economica.

FC Corectii fiscale Scaderea poluarii in alta parte Beneficii externe Produsul 1 1,2 Produsul 2 1,1 Venituri operationale Cresterea zgomotului Costuri externe Forta de munca 0,8

1 0 0 0 0 0 0 0 0

2 11 11 32,4 16,5

3 11 11 72 60,5

4 11 11 76,8 60,5

Anul 5 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -25,6

6 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -25,6

7 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -25,6

8 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -25,6

9 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -30,4

10 11 11 76,8 68,2 145 -12 -12 -30,4

48,9 132,5 137,3 -12 -12 -12 -12 -25,6

Alte costuri 1,1 0 -72,6 -75,9 -75,9 -75,9 -75,9 -86,9 -86,9 operationale Costuri 0 -98,2 operationale 101,5 101,5 101,5 101,5 117,3 117,3 Costuri 0,9 -3,6 -3,6 -21,6 -2,7 0 -23,4 0 0 -10,8 investitie 148,5 Flux net de 52,3 16,5 39,8 42,5 19,1 42,5 26,7 37,5 numerar 148,5 10,4 ERR 11,74% ENPV 53,36 Beneficii/Costuri 1,06 Sursa: Ghidul Analizei Cost-Beneficiu pentru Proiectele de Investitii, Comisia Europeana, 2008. *FC Factor de corectie. 6. Analiza riscului. Multitudinea de aproximari si estimari utilizata in analiza cost-beneficiu face ca riscurile si incertitudinile asociate fiecarui proiect sa fie destul de ridicate, asa ca o analiza a riscului poate fi extrem de utila.

-12 -12 -18,4 18,4 -57,2 36,3 -75,6 54,7

36

Analiza riscului pentru proiectele finantate din fonduri europene are, de asemenea, mai multi pasi recomandati de catre Comisia Europeana, dupa cum urmeaza: - Analiza de senzitivitate. Modul de parcurgere a acestei etape este similar cu cel descris in capitolul 4. Variabilele critice identificate in urma analizei de senzitivitate difera de la proiect la proiect, insa o regula generala ar fi ca ele sa aiba un coeficient de elasticitate supraunitar (o variatie cu 1% a lor sa provoace o variatie mai mare de 1% a rezultatului final, in acest caz valoarea prezenta neta). De asemenea, o variabila critica pentru proiect este una care face ca valoarea prezenta neta sau rata interna de rentabilitate sa coboare sub un prag minimal anterior stabilit. Inlocuirea valorii estimate a variabilelor critice cu valori noi trebuie sa tina cont si de faptul ca nu intotdeauna elasticitatea valorii prezente nete este o functie liniara in raport cu acele variabile. Mai exact, este posibil ca o crestere cu 1% a valorii unei variabile sa genereze o crestere cu 1,2% a valorii prezente nete, in timp ce o crestere cu inca 1% ar duce la o crestere cu doar 0,4%, sau chiar la o scadere a valorii prezente nete. Asadar, trebuie sa fie luate in calcul mai multe valori diferite, si nu sa se traga concluzii dupa o singura schimbare a valorii estimate initial. - Asocierea de distributii probabilistice pentru variabilele critice. Analiza de senzitivitate arata cat de mult influenteaza fiecare variabila rezultatul final si care este valoarea la care acesta devine mai mic decat valoarea minima acceptata. Ea nu spune insa cat de probabil este ca in realitate sa se ajunga la acea valoare. Pentru aceasta, urmatorul pas in cadrul analizei de risc este asocierea unor distributii probabilistice variabilelor critice. Concret, fiecarei valori posibile a variabilei in cauza ii este asociata o probabilitate de a fi atinsa in realitate. Pentru unele variabile distributia probabilistica este discreta, ceea ce inseamna ca exista un numar finit de valori pe care aceasta le poate lua. De cele mai multe ori insa, variabilele critice pot avea oricate valori, existand de obicei un interval pentru care probabilitatea asociata este mai mare. In acest caz, distributia este normala, sau continua. Mai multe explicatii despre modalitatile de a atribui o distributie probabilistica variabilelor critice din proiect, precum si sugestii aplicabile in functie de sector sunt prezentate in Ghidul Comisiei Europene. - Analiza propriu-zisa a riscului. Dupa stabilirea distributiei probabilistice a variabilelor cheie, poate fi calculata distributia probabilistica pentru indicatorii de performanta ai proiectului: valoarea prezenta neta si rata interna de rentabilitate. Metoda indicata pentru acest lucru este cea a simularii Monte Carlo, pentru care exista programe software, multe dintre ele gratuite. Rezultatul acesteia este o distributie probabilistica a indicatorilor de performanta. De obicei, pornind de la aceasta distributie probabilistica se pot calcula probabilitati cumulate pentru intervalele de interes. De exemplu, putem afla care este probabilitatea ca valoarea prezenta neta a proiectului sa fie negativa sau sa se afle sub un nivel minim acceptat de autoritatile finantatoare, sau care este probabilitatea ca ea sa se incadreze intr-un anumit interval.

37

De asemenea, in acest fel poate fi calculata si valoarea prezenta neta cea mai probabila a proiectului, ca o medie a valorilor acesteia ponderata cu probabilitatea de a fi atinsa fiecare dintre valori. - Stabilirea unui nivel de risc considerat acceptabil. In general, la nivelul Uniunii Europene, in ceea ce priveste alocarea fondurilor comunitare, atitudinea fata de risc este una neutra, pentru ca numarul proiectelor este suficient de mare incat riscul la nivel total sa nu depinda de riscul fiecarui proiect in parte. Totusi, exista cazuri in care poate fi adoptata o atitudine de aversiune fata de risc (de exemplu in cazul unui proiect bazat pe tehnologii ce pot afecta mediul inconjurator si a caror siguranta nu a fost inca testata corespunzator) sau, dimpotriva, de acceptare a unor riscuri mai mari (de exemplu pentru proiecte care ar putea revolutiona un domeniu din punct de vedere tehnologic, chiar daca riscurile de a nu se intampla acest lucru sunt, evident, foarte mari). - Prevenirea si managementul riscului. Un rezultat important al analizei riscului trebuie sa fie prevenirea sau managementul acestuia, in acest sens putand fi implementate metode de mai multe feluri. O modalitate de prevenire a riscurilor este, de exemplu, luarea in calcul a unor estimari mai slabe pentru indicatori si asigurarea unei marje de siguranta in cazul in care estimarile initiale au fost prea optimiste (chiar daca exista o valoare rezultata din aplicarea distributiilor probabilistice, aceasta poate fi la randul ei subiectul unor estimari mai optimiste decat ar fi cazul). Managementul riscului poate fi realizat in multe feluri, fiind de obicei responsabilitatea unor persoane sau firme specializate. O metoda de a manageria riscurile este externalizarea lor catre firme de asigurari, prin incheierea de polite de asigurare, acolo unde acest lucru este posibil. Putem sumariza acest capitol prin urmatoarea diagrama, in care sunt prezentati pasii analizei costbeneficiu realizata pentru accesarea fondurilor comunitare si felul in care este luata decizia de aprobare sau de respingere a acestora:

38

1. Analiza contextului si identificarea obiectivelor 2.Identificarea proiectului 3. Analiza fezabilitatii si alternativelor 4. Analiza financiara Daca FNPV>0 Proiectul nu necesita sprijin din partea UE Daca FNPV<0 Proiectul necesita sprijin din partea UE 5. Analiza economica Daca ENPV<0 Societatea nu are nevoie de proiect Daca ENPV>0 Societatea are nevoie de proiect 6. Analiza riscurilor

39