Sunteți pe pagina 1din 3

Sa coasem frumos!

Pentru urmtoarele dou sptmni, Nzdrvanii au de rezolvat una dintre cele mai dificile probe de pn acum. Au nevoie de sprijinul unei bunici sau al unei mmici, dar cred c i un ttic s-ar descurca. Pn acum se pare c nici unul dintre copii nu a mai lucrat cu acul, i, ca s citez o prere de mmic, pentru toate exist un nceput. Sper ca copiii s perceap aceast prob ca provocatoare i interesant, si s-i fac fa cu succes, iar la final s poat spune: noi tim s coasem. Materiale necesare:

carton alb i o imprimant, pentru printat abloanele exerciiilor (pot fi printate pe carton A4, sau chiar 2 imagini pe o coal). un ac bobine de bumbac colorat, de la mercerie, sau a de papiot, n dou sau trei fire. o forfecu

Pentru nceput, vor fi printate abloanele. Apoi, cu ajutorul acului, vor fi perforate toate punctele marcate pe desen. Pentru aceasta se aeaz cartonul pe o pern, i se perforeaz cu ajutorul unui ac cu gmlie (de preferat unul cu gmlie de plastic, decorativ). Vor fi alese culorile n funcie de marcaj, dar, dac nu exist una disponibil, se alege ceva potrivit. Pentru realizarea custurilor pe carton, aa trebuie tras cu atenie, pentru a nu tia cartonul, i nici nu trebuie strns prea tare. Mai jos sunt cteva exemple de custuri simple. Firul ntrerupt este sub carton, cel continuu deasupra, i este cel care va realiza modelul cerut. Este mai puin important la nceput ct de ordonat se lucreaz pe verso.

Pentru a realiza o linie ntrerupt, acul trece o singur dat prin punctul perforat. Se ncepe de pe spate, i se continu pentru realizarea modelului. Pentru a realiza o linie continu, se procedeaz ca mai sus, la o linie ntrerupt, att c drumul va fi parcurs i napoi, firul trecnd de dou ori printr-un punct perforat. Firul de ntoarcere este cel mai nchis la culoare. Dup terminarea modelului, ambele fire vor rmne pe spatele cartonului i vor fi nnodate. Acelai traseu poate fi folosit i dac linia continu este n zig-zag.

Pentru linii verticale, pot fi folosite dou variante de custur. Firul trece o singur dat prin punctele perforate.

Pentru a realiza o cruciuli, firul trece o singur dat prin punctele perforate. i cu acestea, spor la lucru! Dup finalizarea exerciiilor, cerinele probei vor fi disponibile aici.