Educaie copii: 20 de vorbe sau fapte ale prinilor care induc copiii n eroare

Printeaz Vizualizri: 4109 19/03/2012 - Sfatul Parintilor 39 Pentru fiecare printe n parte, capitolul educaie copii este primordial. Toi prinii i doresc s fie admirai prin exemplul de educaie a copiilor lor. Iar educaia copiilor este unul dintre cele mai grele examene pe care trebuie s le dea prinii. Pentru c de ei depind dezvoltarea frumoas i armonioas a copiilor, adulii de mine, i viitorul societii. Este cunoscut faptul c foarte important n reuita educaiei unui copil este consecvena si coerena dintre vorbe i fapte. Copiii nu fac neaprat ce le spunem s fac, ci fac ceea ce vd la noi c facem. Puterea propriului nostru exemplu, bun sau ru, i urmrete toat viaa . n acest context, iat un top 20 de vorbe sau fapte pe care prinii le fac i care i induc n eroare pe copii, iar prinii nu-i dau seama c astfel, cei mici nu mai tiu ce e bine i ce e nu.

Educaie copii despre cum te pori cu ceilali 1. ipi n timp ce-i spui copilului c nu e frumos s ipe. 2. i spui copilului c este periculos s vorbeasc cu strinii i, totui, l forezi s-i spun la revedere vnztoarei de la alimentara.

3. i spui c nu trebuie s lase pe nimeni s-l ating, dac nu se simte confortabil, i, totui, i permii mtuii tale care-l vede cel mult o dat pe an, s-l ia n brae, chiar dac copilul nu vrea. 4. i spui copilului c n-ai un leu pentru bomboane i dup 5 minute i cumperi o cafea de 5 lei. 5. l nvei s-i mpart jucriile, ns dac-i cere telefonul mobil nu-l lai s se joace cu el. 6. Cnd lovete sora/fratele sau pe altcineva, l tragi de-o parte, i spui c nu este frumos s loveasc oamenii, iar apoi l loveti i tu.

Educaie copii despre perseveren 7. l nvei c nu trebuie s renune la a face lucruri, chiar dac nu-i plac, pentru c este important s fie perseverent i insistent, dar, totui, i spui s ncetez s-i mai cear una i alta pentru c este suprtor cnd este aa de insistent. 8. i spui s nu mnnce acum (cnd i este foame) pentru ca i stric pofta de mncare pentru mai trziu (cnd este ora mesei). 9. i spui c nu poi s faci ceva n momentul n care i cere ceva anume pentru c eti n mijlocul unei activiti, ns te superi dac tu i ceri ceva i i spune c nu are timp c este n mijlocul unui joc.

Educaie copii despre minciun 10. i explici copilului tu ct este de important s-i spun tot timpul adevrul i, totui, dup ce-i spune ceva ce a fcut iei foc i, eventual, l i pedepseti. Pentru c, mai trziu, s -l i mini cu ceva.

11. i spui ct de ngrijorat eti n legtur cu abilitatea sa de a se concentra (n a face lucruri care nu-l intereseaz), iar apoi te superi c nu este atent la tine pentru c el se concentreaz asupra a ceva ce -i face plcere. 12. Te plngi ct este de enervant cnd se plnge de ceva. 13. i dai ceva drept cadou, apoi l amenini c-i-l iei sau chiar i-l iei cnd face ceva ce nu-i pe placul tu. 14. Iei foc cnd i rspunde, iar apoi eti total ocat c nu mai este entuziasmat s participe la dialoguri cu tine. 15. Instaurezi regula c poate mnca desertul doar dup ce stomacul su este plin deja cu alte alimente.

Educaie copii despre respect 16. l forezi s-i vorbeasc politicos, ns te superi cnd el i atrage atenia c nu i vorbeti respectuos. 17. l trezeti n fiecare zi dimineaa pentru a merge la coal, apoi te superi cnd el te trezete n weekend dis-de-diminea ca s v jucai. 18. i spui c trebuie s plecai undeva ACUM, apoi te superi cnd ntre timp trebuie s vorbeti cu cineva, iar copilul i tot atrage atenia c ar fi trebuit s plecai DE MULT. 19. i tot spui c exist dou cuvinte magice pe care trebuie s le foloseasc de fiecare dat cnd cere ceva, iar apoi cnd te roag nu-i respeci rugmintea, astfel c el i d seama c nu e nimic magic n cele dou cuvinte. 20. i spui des c tu eti PRINTELE i nu COLEGUL lui DE JOAC, apoi te plngi c nu vrea s stai mpreun s v jucai.

5 greseli in educarea copiilor pe care orice parinte ar trebui sa le evite

Printeaz Vizualizri: 2716 16/01/2013 - Sfatul Parintilor 13 Nimeni nu este perfect si cu totii mai gresim, mai ales cand este vorba despre educatia copiilor nostri. Chiar daca din cand in cand mai facem si erori in educarea copiilor, este important sa constientizam acest lucru si sa facem tot posibilul sa nu le mai repetam.

Iata 5 greseli pe care orice parinte ar trebui sa le evite, recomandate de Bonnie Harris, creatoarea conceptului parenting conectiv. Acest stil de educare a copiilor presupune un parteneriat intre parinte si copil bazat pe respect reciproc, fara pedepse si acuze. Parintele este profesorul copiilor, dar si elevul acestora. Copiii invata de la parinti, iar parintii invata de la copii, crescand in acest fel conexiunea intre ei.

Cumpara aici Ghidul greselilor unui parinte ca sa stii cele 33 greseli considerate de Sfatulparintilor.ro de evitat in cresterea copiilor si vei primi si bonusul cu tehnici de educatie pozitiva pentru copilul tau.

1. Nu sunt suficient de fermi Multi parinti au tendinta de a pune nevoile si dorintele copiilor mai presus de ale lor cateodata ca urmare a relatiilor pe care le-a avut cu propriii parinti in copilarie cateodata de teama unei crize emotionale din partea copilului. Prea dragut inseamna pierderea puterii. Nevoile si dorintele parintilor nu sunt mai putin importante decat ale copilului. Fiecare trebuie sa respecte nevoile si dorintele celuilalt. Cuvantul-cheie este echilibrul.

2. Presupun ca empatia va schimba comportamentul copilului Sa spui cuvintele potrivite nu schimba comportamentul copilului, ci il manipuleaza, iar la un moment dat nu va mai functiona. Comportamentul il poti schimba raspunzand calm, ferm, cu respect, fara sa invinovatesti. In acest fel poti modela comportamentul copilului si ii arati cum se pastreaza controlul de sine. Copilul isi da seama ca este inteles si in siguranta.

3. Presupun ca sunt responsabili pentru comportamentul copilului Comportamentul copilului nu este ceva pentru care parintii sunt responsabili si pentru care ei trebuie sa gaseasca solutii. Este de datoria copilului sa gaseasca solutii la problemele lui. Datoria parintelui este sa-l ghideze in a gasi modalitatea prin care sa-si rezolve problemele. In momentul in care parintele preia fraiele, intervin emotiile lui, iar cand incearca sa detina controlul asupra a ceva de nu poate, de fapt, stapani, isi pierde cumpatul si reactioneaza gresit. Acest lant al slabiciunilor duce la un comportament neadecvat al copilului.

4. Vor sa-i dea o lectie In momentul in care copilul face ceva gresit, in haosul creat, parintii presupun ca daca nu tipa si nu pedepsesc exact atunci, copilul nu va intelege ca a gresit. De fapt, in valtoarea momentului, nimic nu este eficient. Asteapta pana cand atat emotiile si nervii copilului, cat si ai tai se linistesc. Abia atunci copilul va fi receptiv, te va asculta si va intelege de ai de spus. La fel si tu vei intelege mult mai usor ce-ti va transmite copilul.

5. Sunt prinsi in credinte vechi: critica, invinovatire, pedeapsa Majoritatea celor din jur au aceste credinte vechi, de a critica, de a invinovati pe altii, de a pedepsi. Important este sa iesi din ele si sa te schimbi. Chiar daca mai cazi in capcana, nimeni nu este perfect. Si nu uita: Copilul are o problema, nu este o problema.

Cum sa fii un parinte conectiv Fii atent la reactiile tale, nu intra pe pilot automat. Opreste-te, fa un pas inapoi, si intreaba-te:

- Cat de important este sa spun DA sau NU? - Ma enervez? Daca DA, ia doua minute pauza si respira adanc. - Este problema mea sau o pasez pe umerii copilului meu? - Repeta mantra E doar o chestiune de moment.Va trece!. - Repara conexiunile stricate. Fii deschis si cinstit, fara sa te invinovatesti, fa calea catre impacare. - Repeta mantra Bineinteles! Bineinteles ca vrea sa stea pana mai tarziu! Bineinteles ca nu vrea sa se opreasca din joaca! Etc.

Educatia copilului autor: copilul.ro 09 Iunie 2012 122 1. Atasamentul si autoidentificarea 2. Empatia si reflectarea sentimentelor 3. Atasamentul fata de ceilalti

Specialistii in psihologia copilului au afirmat ca parintii nu acorda importanta necesara educatiei copilului. Un tanar are nevoie sa isi cunoasca propria personalitate si sa fie constient de pozitia pe care o ocupa in societate. Prin intelegerea exacta a elementelor care contribuie la dezvoltarea unui copil parintele poate sa controleze modul in care acesta isi formeaza personalitatea. Parintii trebuie sa raspunda nevoilor copiilor, in special cele emotionale, care se concretizeaza in dorinta de a fi ascultati, ingrijiti si apreciati. In functie de varsta si nivelul de dezvoltare al acestuia, atitudinea parintilor trebuie sa fie corespunzatoare. A acorda atentia necesara unui copil de doi ani presupune mai multe eforturi din partea parintelui.

Acesta trebuie sa ii cunoasca bine comportamentul si sa ii inteleaga starile. Fie ca este obosit sau ii este foame, s-a lovit sau are nevoie de atentie, bebelusul are nevoie de ingrijire continua. Pentru a putea percepe sentimentele copilului, parintele trebuie sa fie capabil sa transmita propriile lui emotii. Uneori este greu sa intelegem dorintele celor mici si explicatiile lor nu ne lamuresc. O analiza mai atenta a situatiei, a mediului in care traiesc, a pasiunilor lui sau a persoanelor cu care interactioneaza ne poate lamuri. Chiar daca sunt sinceri, acestia trebuie sa fie stimulati sa-si marturiseasca gandurile. Educatia copilului este o provocare pentru orice parinte. Daca invatam sa facem o reprezentare clara si complexa a telului pe care vrem sa il atingem atunci situatiile pot fi mai simplu de abordat. Greselile nu trebuie sa ne descurajeze. Mai devreme sau mai tarziu vom ajunge sa ne intelegem copiii si sa le acordam sprijinul necesar. Experienta ne ajuta sa devenim parinti mai buni si sa preluam exemple din propria

educatie. Lumea nu este perfecta si nici noi nu suntem parinti perfecti. Trebuie sa avem grija sa nu transmitem frustrarile si nemultumirile noastre. Defectele noastre trebuie sa fie exemple negative pentru copil iar calitatile noastre sa constituie un model demn de urmat. Ideea principala este sa determinam sursa nemultumirilor care ne afecteaza si sa ne controlam atitudinea. Echilibrul este trasatura perfecta care defineste educatia copilului. Dilema cu privire la cat de corect este realizata educatia unui tanar a fost dezbatuta de foarte multi psihologi. Parerea comuna este aceea ca fiecare cuplu trebuie sa aplice metodele care se potrivesc personalitatii copilului. Nu exista o lege stricta ci doar sfaturi care trebuie mai intai analizate si apoi aplicate. Familia promoveaza diferite valori care sunt transmise celor mici si care, la randul lor, le vor transmite familiei pe care si-o vor intemeia. Copiii nu au nevoie de parinti ideali; ei isi doresc ca acestia sa le reflecte dorintele si sa le inteleaga nemultumirile, sa ii ajute cand sunt nelamuriti si sa ii aprecieze atunci cand merita. Schimbul reciproc de opinii pune bazele unei legaturi sincere intre parinti si copii si ii ajuta sa se cunoasca mai bine. Este esential sa constientizam ca esecurile noastre constituie un motiv de a ii incuraja pe tineri sa lupte pentru atingerea telurilor si sa nu isi paraseasca niciodata idealurile. In ciuda eforturilor noastre, exista situatii care ne depasesc dar care ne ajuta sa realizam ca, uneori , dezamagirile ne transforma in oameni mai puternici. Mediul pe care il asiguram copiilor nostri este oglindirea dorintelor si aspiratiilor noastre. Parintii trebuie sa se concentreze asupra modului in care se desfasoara comunicarea in familie, asupra felului in care copilul isi manifesta interesul sau dezinteresul cu privire la propunerile sau regulile care se aplica in casa. Trebuie sa isi lase nemultumirile deoparte atunci cand discuta cu fiii lor si sa isi canalizeze intreaga atentie asupra lor. Orice cuvant spus acestora transmite nu doar ideile parintilor ci si sentimentele lor Atasamentul si autoidentificarea Abilitatea de a ne asuma rolul de parinti depinde nu doar de copil, ci si de gradul de dezvoltare si intelegere a legaturilor sentimentale pe care le-am trait in propria noastra familie. Abilitatea de a te atasa de copilul tau depinde foarte mult de temperamentul si personalitatea lui si de gradul de acceptare a defectelor si calitatilor lui. Educarea unui tanar presupune identificarea cu acesta si, mai tarziu, la adolescenta, empatia in ceea ce priveste situatiile in care se implica si lumea pe care si-o creeaza. Este o dorinta a celor mai multi dintre noi ca intamplarile nefericite prin care am trecut cand eram tineri sa nu se repete in cazul copiilor nostri. Din acest motiv, deseori, tindem sa exageram cu grija pentru cei mici si sa ii sufocam cu dragostea noastra; psihologii considera ca este o modalitate de a ne vindeca ranile din trecut. Proiectarea experientelor din copilarie asupra tinerilor este o greseala frecventa si se explica prin dificultatea parintilor de a se detasa de acestia si de a distinge situatiile. Exista o forta subliminala care ne impinge sa retraim intamplarile prin copiii nostri si sa alegem, de aceasta data, solutia potrivita. Incercarea noastra de a ne vindeca ranile trecutului poate sa induca acest sentiment de frustrare copilului nostru, doar pentru ca "pare sa fie o situatie asemanatoare". In astfel de cazuri, parintii nu iau in considerare faptul ca tinerii sunt persoane complet diferite si care trec prin experiente distincte. Repetarea greselilor pe care le-au facut parintii nostri este o trasatura a majoritatii. Vechea zicala, "ce a fost bine pentru mine e bine si pentru tine", reflecta atitudinea eronata de a transmite generatiilor urmatoare o educatie nu tocmai potrivita. Daca nu suntem capabili sa realizam greselile in propria noastra educatie, atunci nu vom fi capabili sa ne educam corect copiii. Exista atat de multe cazuri in care parintii se concentreaza asupra propiilor frustrari si uita sa analizeze, obiectiv, situatiile in care se afla copiii acestora. Lipsiti de un sprijin puternic, acestia se interiorizeaza, isi pierd increderea si preiau nemultumirile celor mari. Un exemplu concludent este nemultumirea unei mame de 35 de ani cu privire la comportamentul fiului ei.

Desi petrecea foarte mult timp cu acesta, de fiecare data cand trebuia sa plece copilul se intrista foarte tare, era agitat si nemultumit. Femeia nu putea sa plece fara sa ofere explicatii indelungate si fara sa il convinga de faptul ca nu va lipsi mult. Copilul plangea atunci cand mama lui nu dormea cu el in camera si era agitat in timpul somnului. Jucariile sau alte moduri de a il calma nu reuseau sa il convinga sa doarma singur. Parintii erau disperati si nu stiau cum sa raspunda cat mai bine dorintelor copilului. Indiferent de ce faceau, baiatul nu accepta sa doarma fara unul din ei, plangea si tipa in fiecare seara inainte de culcare. Femeia trecuse prin experiente care i-au marcat viata. In copilarie, parintii o lasau sa se descurce singura, unicul lor sprijin fiind suma de bani zilnica pe care o primea ca sa isi cumpere de mancare. De la varsta de 10 ani a fost nevoita sa isi cumpere singura haine si alte lucruri de care avea nevoie; parintii ii ofereau doar sprijin material. Fiind mereu prea ocupati sa o asculte, aceasta a crescut aproape singura. Desi i se spunea ca este iubita si i se ofereau cadouri, ea nu simtea ca apartine unei familii. Mai tarziu, in adolescenta, a suferit numeroase caderi nervoase datorate nemultumirii pe care o simtea prin faptul ca nu era ascultata si ingrijita. Nevoita sa se descurce prin propriile forte de la o varsta frageda, femeia a trait mereu cu un sentiment de tristete si revolta pentru faptul ca nu i se acorda minimul de atentie de care avea nevoie. La maturitate, femeia si-a imbunatatit considerabil relatia cu familia ei.

In ciuda acestor experiente, aceasta mama nu a realizat ca si-a proiectat nevoile nesatisfacute din copilarie asupra fiului ei. A recurs la sedinte de consiliere pentru baiatul ei, ingrijorata de faptul ca problema nu poate fi rezolvata in alt mod. Psihologul, spre uimirea ei, a asigurat-o ca baietelul este capabil sa fie independent. Reusea sa indeplineasca diferite cerinte fara mari eforturi, avea un spirit de orientare foarte dezvoltat si era apt sa interactioneze cu oameni de toate varstele. Baiatul nu avea nici o teama ca este abandonat. Femeia a realizat ca era atat de stresata ca nu poate satisface nevoile fiului ei incat i-a transferat acestuia starea de incordare si l-a invatat, fara sa vrea, ca singura metoda de a obtine ceva este sa ceara fara sa accepte refuzul. Intr-un anumit fel, aceasta i-a transmis ideea ca nu trebuie lasat sa doarma singur sau sa ramana singur. Din acest motiv, legatura dintre mama si fiu s-a transformat intr-o necesitate, o incercare de a invinge teama, o solutie pentru stabilitate emotionala. Problema s-a agravat pe masura ce baiatul a crescut. Ajuns la varsta adolescentei, acesta se confrunta cu nevoia de a fi independent si, in opozitie, dependenta de prezenta mamei. Atat mama cat si copilul erau confuzi in ceea ce priveste separarea normala si ideea de abandon. Tatal, neavand un rol primar in ingrijirea copilului, nu a reusit sa intervina in relatia celor doi si sa tempereze nevoia mamei de a-si proteja fiul si nevoia fiului de a fi protejat. Dupa cativa ani, prin eforturile intregii familii, baiatul a invatat ca parintii nu trebuie sa raspunda cerintelor lui pentru ca este capabil sa se descurce singur. Intr-un final a reusit sa doarma singur si sa accepte ideea ca nu va fi abandonat. Atasamentul fata de baiat si grija exagerata de a-i indeplini toate dorintele l-a determinat pe acesta sa isi manifeste o continua nevoie de satisfacere a dorintelor, contrariul inducandu-i o stare de teama dusa la extrem. Baietelul avea nevoie de atentie si sprijin dar, din cauza temerilor mamei, nu putea sa distinga momentele in care era necesar sa fie lasat singur de acelea in care dorea sa fie singur. Cu ajutorul unui consilier, mama a inteles ca modul in care isi invata copilul este gresit si ca educatia acestuia va avea de suferit. Cuplul si-a regasit echilibrul prin faptul ca si-a ajutat fiul sa devina independent. Tatal a inteles ca trebuie sa se implice mai mult in relatia cu fiul sau, iar mama si-a depasit frustrarile din copilarie. Indiferent daca alegem ajutorul unui specialist sau nu, cei mai multi dintre noi am trecut prin momente in care am identificat propriile noastre nevoi cu cele ale copilului nostru. Nu este o dovada de slabiciune sa cerem ajutor ci este o dorinta instinctuala de a depinde de ceilalti. Intrebarile urmatoare va pot ajuta sa reflectati asupra modului in care va educati copilul si starilor pe care le transmiteti, fara sa vreti, acestuia. In acest fel, veti fi capabili sa faceti diferenta intre nevoia de a vindeca propriile rani si nevoia de a va ajuta copilul sa se vindece.

- Aveti indoieli in ceea ce priveste sentimentele copilului dumneavoastra? - Situatia lui va aminteste de intamplari din copilaria dumneavoastra? Daca da, modul in care gandeste si simte sunt identice? - Intamplarea pe care ati trait-o este la fel de grava ca cea prin care trece copilul dumneavoastra? Sau este foarte dificil de comparat? Sunteti obiectiv in judecarea situatiei sau va bazati pe propriile sentimente? - Cat de importanta este experienta pentru copilul dumneavoastra si ce puteti face sa il ajutati? - Care sunt diferentele intre intamplarile prin care ati trecut? Cum influenteaza temperamentul dumneavoastra modul in care abordati situatia si cum influenteaza temperamentul copilului?

Prin comparatia obiectiva intre situatia cu care se confrunta copilul si cea din copilaria dumneavoastra, prin judecarea reactiilor si a modului de gandire, prin identificarea persoanelor care pot interveni in rezolvarea problemelor, puteti sa va ajutati eficient copilul si sa il invatati sa detina controlul asupra situatiei. Studii asupra abuzurilor au demonstrat ca parintii care sunt constienti de ranile psihice provocate in copilarie tind sa isi schimbe comportamentul atunci cand au copii. Parintii trebuie sa isi invinga frustrarile si sa abordeze obiectiv educatia copiilor. Nevoile tinerilor pot sa fie uneori gresit intelese si sa ii transforme in persoane dependente de parinti. Gasirea unei modalitati de a conferi echilibrul intre ceea ce simtiti si ceea ce trebuie sa faceti poate fi un tel dificil de atins, dar nu imposibil. Empatia si reflectarea sentimentelor Copiii au nevoie de reflectarea corecta a sentimentelor, nu doar pentru a intelege definirea lor, ci pentru a isi cunoaste propria personalitate. Pentru a contribui cat mai corect la dezvoltarea lor, parintii trebuie sa le impartaseasca sentimentele. Fie ca este vorba de entuziasm sau tristete, nervozitate sau resemnare, reflectarea emotiilor contribuie la educatia acestuia. Atunci cand trec prin perioade de stres si schimbari, cand intampina o greutate sau sunt dezamagiti, tinerii au nevoie de cineva care sa le inteleaga sentimentele si sa le transmita ideea ca totul face parte din cursul normal al vietii. Prin definirea si reprezentarea acestor sentimente un copil devine constient de persoana lui si de locul pe care il ocupa in societate. Este foarte important sa il invatam ca sentimentul de ura poate fi exprimat si tolerat. Cand cineva isi manifesta ura, orice persoana tinde instinctual sa se apere. Daca intelegeti ca acest sentiment este normal, in cazul in care se incadreaza in limite, atunci veti fi capabili sa va faceti copilul sa inteleaga puterea de a tolera si de a iubi. Prin absorbirea urii copilului dumneavoastra va educati copilul sa controleze acest sentiment, sa il inteleaga si sa adopte o atitudine pozitiva fata de cei care o manifesta. In cazul adolescentilor, o implicare mai mare in intelegerea nevoilor si sentimentelor acestora va ajuta sa il determinati sa isi impartaseasca nemultumirile, sa ceara ajutor atunci cand cred ca nu se descurca si sa adopte o atitudine pozitiva fata de propunerile dumneavoastra. Atasamentul fata de ceilalti Pentru a fi capabil sa interactionezi cu ceilalti este necesar nu doar sa supravietuiesti, ci sa traiesti intr-un mod care sa iti asigure fericirea si multumirea ca existi. Este important a invata un copil valoarea relatiilor interumane si importanta interactionarii cu ceilalti. Parintii trebuie sa le prezinte copiilor avantajele intemeierii unei familii si influenta celor pe care ii iubeste asupra modului in care gandeste si se dezvolta. Baietii si fetele trebuie sa beneficieze de o educatie care sa le permita sa inteleaga importanta sentimentului de iubire. Prin sentimentele pe care le transmit acestora parintii, copiii vor invata sa simta si sa transmita la randul lor emotiile. Nu doar parintii trebuie sa aiba grija de copil, acesta trebuie sa fie lasat sa isi manifeste propria grija fata de ei. Permitand tanarului sa ofere, acesta va invata sa aprecieze ceea ce i se ofera. Nu exista parinti perfecti asa cum nu exista copii perfecti. In fiecare interactiune a noastra cu ceilalti putem sa

adoptam atitudinea gresita. Cautarea unui echilibru si incercarea de a fi cat mai buni in ceea ce facem ne poate asigura succesul in educatia copilului.

Cele mai frecvente greseli in educarea copilului

In general definim educatia ca pe un process de influentare pozitiva de catre adulti a copiilor. Orice actiune a adultilor asupra copilului produce ecouri largi, puternice in personalitatea acestuia, generand si alte efecte decat cele scontate de adulti. Influentarea educativa exercitata de adult este neunivoca. Ea poate duce la rezultatul dorit, cel urmarit de educator, dar poate avea si efect nul, sau poate provoca efecte negative, contrare chiar celor scontate. Asa, de exemplu, pedepsirea severa a unor abateri fara gravitate, cu toate ca pe moment rezolva corectarea lor, poate statornici in copil teama de a recunoaste greseala comisa, stimuland tendinta de a ascunde greselile, de a minti, ca o reactie de aparare. Lipsa unor manifestari raspuns, la influenta educativa primita traduce numai in aparenta un efect nul. In realitate, nici o actiune educativa exercitata asupra copilului nu este lipsita de rezonanta psihica in individualitatea sa, fie ea si imperceptibila ori subliminala si greu de constientizat, dar care persista in timp si conditioneaza alte manifestari observabile. Durata in timp si adancimea consecintelor unor influente asupre personalitatii copilului sunt diferite. Unele au efecte psihice imediate, sau nu, dar sunt urmate de o serie de consecinte in timp, cu manifestari cumulative in structura personalitatii si comportamentului. Uneori, insasi influenta in scop educativ de catre adulti poate fi o actiune eronata, o masura sau o interventie gresita, ori corecta din punct de vedere psihopedagogic, dar aplicata intr-un mod eronat. Pe primul loc, intr-un sondaj de specialitate, s-au situat greselile facute de parinti in educarea copilului, apoi de rude, mai ales bunici si abia dupa aceea de catre invatatori sau profesori, ori de alte personae. Din studiul facut a reiesit ca aceste greseli sunt, de cele mai multe ori urmatoarele: LIPSA UNUI REGIM DE VIATA ORDONAT, cu o impartiere adecvata varstei in perioade de somn, hrana si veghe sau joaca. RASFATUL, satisfacerea tuturor capriciilor pe motiv ca e "mic si nu stie" si coborarea stachetei in ceea ce priveste modul de comportare al copilului fata de adulti, sau in general si fata de responsabilitatile acestuia, responsabilitati conforme cu perioada de varsta. In acest caz copilului nu i se refuza nimic, ii sunt satisfacute toate capriciile, ii sunt permise gesturi deplasate cum ar fi lovirea adultului care il ingrijeste, bunica, mama etc, sau adresarea unor cuvinte urate care nu sunt permise nici unui adult educat, totul scuzat prin varsta frageda si nestiinta. MASURILE DE SEVERITATE EXCESIVA cu reprimarea oricarei libertati si initiative. Copilul nu are dreptul sa se joace cu ceea ce vrea sau sa se imbrace cu ceea ce

doreste la un moment dat, ci trebuie sa accepte tot ce ii impune adultul fara obiectie; in caz contrar fiind pedepsit, initiativa sau manifestarea unei dorinte fiind catalogata drept "neascultare", "obraznicie", DEZINTERESUL TOTAL AL UNOR PARINTI FATA DE COPIL, totul reducandu-se la a-i satisface nevoile de hrana si adapost. Unii parinti considera ca daca copilul are hrana, haine, jucarii si un loc de odihna, mai mult sau mai putin confortabil, copilul are tot ce-i trebuie si in consecinta nu-i mai acorda nici o atentie. DECIZII ARBITRARE si de neclintit in legatura cu activitati sau dorinte ale copilului, pretextandu-se ca el nu stie ce e bine pentru el, adultul stiind mai bine. CURMAREA BRUTALA A UNOR DORINTE ARZATOARE ALE COPILULUI pentru ca adultul are altceva in plan si din dorinta de a-si demonstra autoritatea asupra copilului. REPROSUL DE A SE FI NASCUT FATA SAU BAIAT, in timp ce parintii doreau un baiat, sau o fata si comparatii in defavoarea unui sex sau a altuia, cu exaltarea virtutilor sexului opus. TRATAMENTUL PARTINITOR SI DISCRIMINATORIU in raport cu ceilalti frati sau copii din anturaj, compararea copiilor intre ei si scoaterea in evidenta a minusurilor in evolutie a copilului in cauza. APLICAREA UNOR PEDEPSE IRATIONALE SI DISPROPORTIONATE pentru orice abatere de la imaginea-model dorita de parinti.. SUPRAESTIMAREA SAU SUBESTIMAREA POSIBILITATILOR REALE ALE COPILULUI datorita necunoasterii etapelor de dezvoltare psihica si fizica in raport cu varsta. INTERZICEREA PRIETENIILOR SI A CONTACTELOR SOCIALE cu alti copii din vecinatate pe motivul ca ar fi nocivi, generatori de experiente negative, de obiceiuri reprobabile, din familii cu statut social modest etc., ceea ce duce la izolarea copilului, la instalarea unor stari de timiditate, de insingurare sau la o atitudine discriminatorie fata de cei din jur. SUPRAINCARCAREA cu activitati dorite de parinti, dar care nu fac obiectul interesului copilului, nu-i fac placere, ci il streseaza. ABANDONUL SOCIO-AFECTIV PARINTESC caracteristic cuplurilor tinere, angajate inca in studii de calificare profesionala, sau care doresc o cariera deosebita. Avand in vedere toate cele expuse mai inainte putem concluziona ca orice actiune de influentare educativa a copilului izvoraste dintr-o conceptie pedagogica a adultului, implicita sau explicita, sau din ideea ca influenta pe care o exercita adultul este neaparat pozitiva si ca duce la efectul

dorit. Erorile in influenta educativa a adultilor pot proveni de la principii necorespunzatoare asupra educatiei, de la idei gresite, prejudecati ori o mentalitate invechita, sau de la un modernism prost inteles. Urmarile greselilor "educative" ale adultilor in evolutia ulterioara a copilului sunt multiple si diverse, de la situatii de esec scolar si social, conflicte cu cei din jur, insatisfactii pe diverse planuri, multiple dificultati de adaptare sociala la un mediu schimbat, sentimente de insingurare, timiditate si multe altele, pana la depresii, nevroze si alte tulburari psihice grave. De aceea, o modalitate eficienta in prevenirea acestor efecte nedorite este o informare corecta si la timp a familiei extinse atat asupra aspectelor importante referitoare la dezvoltarea normala a copilului cat si asupra atitudinilor corespunzatoare care trebuiesc avute/afisate fata de copil.

Copiii invata ceea ce traiesc

Daca traiesc in ostilitate, copiii invata sa fie agresivi. Daca traiesc in teama, copiii invata sa fie anxiosi. Daca traiesc inconjurati de mila, copiii invata autocompatimirea. Daca traiesc inconjurati de ridicol, copiii invata sa fie timizi. Daca traiesc in gelozie, copiii invata sa simta invidia. Daca traiesc in rusine, copiii invata sa se simta vinovati.

Daca traiesc in incurajare, copiii invata sa fie incurajatori. Daca traiesc in toleranta, copiii invata rabdarea. Daca traiesc in lauda, copiii invata pretuirea. Daca traiesc in acceptare, copiii invata sa iubeasca. Daca traiesc in aprobare, copiii invata sa se pretuiasca pe sine. Daca traiesc incojurati de recunoastere, copiii invatea ca este bines a ai un tel. Daca traiesc impartind cu ceilalti, copiii invata generozitatea. Daca traiesc in onestitate, copiii invata respectul pentru adevar. Daca traiesc in corectitudine, copiii invata sa fie drepti. Daca traiesc in bunavointa si consideratie, copiii invata respectful. Daca traiesc in siguranta, copiii invata sa aiba incredere in ei si in ceilalti. Daca traiec in prietenie, copiii invata ca e placut sa traiesti pe lume. Dorothy Law Nolte

Primul contact pe care copilul mic il are cu mersul il reprezinta mersul in de-a busilea. Treptat, treptat va incerca sa-si gaseasca echilibrul si va incerca sa mearga in picioruse prin balansarea manutelor sau prin sprijinirea de diferite obiecte. Mersul de-a busilea are un rol foarte important pentru copilul mic, deoarece acesta ajuta la intarirea si dezvoltarea oaselor si a musculaturii micutului. Rolul parintilor este de incurajare a copiilor in mersul de-a busilea, sa ii aseze acestuia jucariile in apropierea lui, sa-l incurajeze pe acesta in apucarea obiectelor, jucariilor. Dar totodata trebuie avut in vedere ca unele obiecte il pot si rani pe micut, de aceea trebuie avut in vedere ce jucarii sau obiecte lasam prin preajma lui evitand astfel ca acesta sa fie ranit. Din momentul in care se naste si pana la 15 luni, copilul mic dezvolta diferite reactii care in timp se repeta si se descarca de efort si devin automatisme. Dintre expresiile cele mai complex dezvoltate in ontogeneza timpurie sunt cele de echilibru si primii pasi. Primii pasi ca si achizitionarea unor deprinderi de autuservire creaza trepte de autonomie in dezvoltarea psihica. Progresele in structura miscarilor implicate in mers sunt evidente mai ales in ultimul trimestru al primului an. In genere, dezvoltarea miscarilor are o directie de perfectionare si se intensifica si perfectioneaza dupa ce miscarile pozitionale de sedere devin confortabile pentru copil ( cam intre 6-7 luni). In aceasta periada, copilul mic incearca sa se agate de grilajul patutului, de picioarele maselor, scaunelor, de piciorele parintilor. La sfarsitul primului an de viata, copilul va avea o mare dorinta de miscare. Deplasarea este savurata sub forma de impresii noi, multiple, care inunda caracterul relative fragil al intentiilor in ceea ce priveste directia. Dupa episoadele de mers, oboseala isi face simtita prezenta, acesta fiind marcata prin momente de sedere, solicitari ale copilului de a fi luat in brate, momente in care isi suge degetele, poate incepe chiar sa planga. Comunicarea si in mod special comunicarea adaptatic-afectiva este foarta importanta in socializarea mersului la copii mici si in relatia parinte/copil in general. Comunicarea constituie unul dintre aspectele importante ale adaptarii. Ea poate fi abordata ca factor de achilibru al copilului cu mediul inconjurator si este incarcata de forte dense potente formative. Comunicarea dintre parinte si copil se poate realiza atat pe cale verbala (limbaj) cat si pe cale nonverbala ( aici incluzand gestica, mimica, postura, paralimbajul. Avand in vedere faptul ca aproximativ 90% din activitatea copilului mic se contureaza prin joc si ca imaginatia lor este foarte bogata este foarte indicat pentru parinti ca socializarea copiilor lor sa se faca si prin joc, deoarece copii asimileaza mult mai usor informatia. Copiii de asemenea invata foarte multe mult din comportamentul parintilor, implicit si mersul, comunicarea prin imitatia. La copiii mici imitatia reprezinta un factor orientativ foarte important pentru copiii.

Comunicarea nonverbala include in variantele sale, nenumarate distante psihologice. Acestea cresc in momentul in care parintii exercita conduite blamate, agresive, punitive, cand copiii manifesta conduite opozante. Comunicarea de asemenea este extrem de importanta ca factor de echilibru in familie, deoarece membrii familiei isi petrec aproximativ jumatate din timpul vietii in familie. Fara o implicare directa a parintilor in procesul de socializare a mersului dar si a comunicarii este destul de dificil pentru un copil sa se adapteze la noul stil de viata!

8 Metode eficiente pentru educarea copiilor

8 Metode eficiente pentru educarea copiilor Iata opt nevoi pe care trebuie sa i le satisfaceti copilului astfel incat acesta sa se simta mereu in siguranta, sa stie ca este iubit de familia sa, sa se dezvolte armonios, sa inteleaga ca este apreciat, sa aiba incredere in sine si in viata.

1. Nevoia de siguranta Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa fie privit cu bucurie si acceptare Sa-i spuneti ce faceti pentru el Sa intrati in contact cu el (atingere, privire aprobatoare si complice) Sa aiba certitudinea ca va place sa va ocupati de el Sa aiba certitudinea ca-l iubiti indiferent de imprejurare (furii ale parintelui, pedepse etc.) Sa stie ca in orice moment sunteti acolo pentru el.

Astfel, se va simti iubit, acceptat si deci in siguranta.

2. Nevoia de apreciere Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa i se aprecieze initiativele Sa-i remarcati partea realizata din actiunile lui, nu pe cea nerealizata Sa fie apreciat cu entuziasm, pentru a-si pastra gustul pentru descoperire si a-si dezvolta determinarea in tot ce face.

3. Nevoia de a-si satisface parintii Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa-i aratati bucuria pe care v-o aduce Sa-i comunicati verbal ca sunteti multumiti de el, fara sa-l criticati sau sa-l comparati cu altii Sa vada ca prezenta lui, persoana lui, fiinta lui, va face fericiti prin ceea ce este el, nu prin ce asteptati de la el Sa simta cat de mult va bucura cand invata ceva nou

Copilul care vede ca parintii sunt satisfacuti de rezultatele sale va aprecia si-si va da silinta ca ei sa fie mereu multumiti de el.

4. Nevoia de a fi competent, de a experimenta Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa-i lasati posibilitatea de a experimenta pana la maximul potentialului sau Sa-i marturisiti admiratia voastra pentru punctele lui forte Sa-i aratati aceasta admiratie si printr-un gest, o privire, o mangaiere, o bataie pe spate prieteneasca Sa fie sprijinit, sa-i demonstrati ca il ajuti cand are nevoie, ghidandu-l si fiindu-i complice

Aceasta admiratie a parintelui ii permite sa capete siguranta si sa-si dezvolte stima de sine.

5. Nevoia de compasiune din partea parintelui Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa-i aratati ca poate conta pe voi si pe atentia voastra fata de problemele lui

Sa-i aratati si sa-i comunicati receptivitatea voastra neconditionata indiferent de ce simte Sa-i lasati o responsabilitate proprie in raport cu trairile sale

Prin aceste atitudini, copilul simte compasiunea parintelui si se simte inteles. Aceasta ii ofera o mare deschidere catre viata. Comunica usor cu ceilalti, fiindca isi dezvolta spiritul de colaborare si de impartire. Astfel, simtul responsabilitatii poate atinge la cel mai inalt nivel.

6. Nevoia de a fi important Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa-l ascultati cu adevarat Sa-i acordati o atentie deosebita si un timp relational Sa remarcati si sa-i dati atentie cand va place ceea ce face Sa-i spuneti ca este important pentru voi.

Acest lucru ii da o mai mare usurinta in a se deschide, in a exprima ce simte.

7. Nevoia de acceptare, de recunoastere Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa-i aratati ca il acceptati asa cum este, fara nicio conditie Sa fiti rabdatori si toleranti fata de modul lui de invatare Sa-i spuneti ca-l iubiti si ca-l acceptati neconditionat.

Copilul are nevoie de aceasta acceptare neconditionata pentru a invata sa se accepte asa cum este. Astfel va capata o mare incredere in sine si in viata.

8. Nevoia de modestie din partea parintelui Copilul are nevoie de urmatoarele:

Sa renuntati la imaginea de atotstiutor care nu greseste niciodata Sa-i marturisiti greselile voastre si sa va scuzati cand ele apar Sa-i dati exemplu prin exprimarea conflictelor voastre Sa aveti flexibilitatea de a reveni asupra unei decizii daca alta este mai potrivita.

Astfel copilul va invata sa fie modest si nu va incerca sa se impuna cu orice chip.

Cum se comporta Tatal Autoritar?

Postat la: 05 iul 2010 3810 vizualizari nu sunt comentarii

Cum se comporta Tatal Autoritar? Cum se comporta Tatal Autoritar?

Este sobru si distant Tatal autoritar stapaneste totul, de la un capat la altul. Cand vine acasa de la serviciu, tipa la copil ca nu si-a facut temele. Apoi se calmeaza si se scuza inocent: Am avut o zi proasta. In loc sa recunoasca ca e cu nervii la pamant, ca are mult de lucru la serviciu, ca nu mai face fata sarcinilor profesionale, el se descarca aruncandu-si naduful pe un om mai mic care nu se poate apara prea bine. Ar fi mai simplu daca si-ar cere scuze si ar recunoaste ca a exagerat. Tatal autoritar este ferm pe pozitie cand ii spune fiicei sale sa nu se duca la scoala cu bluza scurta deasupra buricului. E intransigent si atat. Nu sta la discutii. Mai bine i-ar explica tinerei cat de ridicola este cu aceasta haina parca neterminata si in ce situatie jenanta s-ar afla atunci cand, scoasa la tabla sa rezolve exercitiul la matematica, copii vor rade de ea fiindca ramane descoperita atunci cand scrie cu creta pe tabla. N-ar fi rau ca tatal sa asculte si explicatia fetei, iar in urma conversatiei sa ia o decizie de comun acord. Poate ca ea va intelege ca a gresit si ca tata are dreptate, dar modul in care i se interzice un lucru deterioreaza relatia parinte-copil. Dicteaza si nu asculta Desi gandeste toate aceste lucruri, tatal autoritar nu detine maniera de a explica gesturile sale abuzive, care in esenta sunt laudabile, dar modul in care le pune in aplicare lasa de dorit. Fiindca suprematia ii aduce mari satisfactii, tatal autoritar se conduce dupa principiul conform caruia tot ceea ce spune el trebuie s fie litera de lege pentru toti membrii familiei. Este adevarat ca se incadreaza in categoria oamenilor curajosi, a luptatorilor neinfricati, a figurilor care simbolizeaza indrazneala. De multe ori, ies la suprafata manifestari ale naturii sale nesabuite si nu are rabdare pentru explicatii. Adesea ia decizii pripite marcate de gesturi implusive. E autoritar cu toata familia Autoritarul nu prea face confidente nici consoartei sale, mama copilului. De cate ori sunt suparati, el se exteriorizeaza primul spre disperarea celor care asista la aceste certuri, scandaluri si discutii in contradictoriu. Nu se lasa niciodata doborat de problemele vietii, avand mereu simturile treze pentru a o lua oricand de la capat. Acelasi lucru il pretinde si de la ceilalti, fara sal intereseze daca ei pot tine pasul sau nu. Acelasi comportament autoritar il are si fata de ceilalti membrii ai familiei. Pe soacra o pune imediat la punct, pe mama sa o pune la treaba, pe tatal sau il coopteaza sa-l ajute la rezolvarea tuturor problemelor gospodaresti. Uneori ajunge sa le dicteze si vecinilor ce e bine sa faca. Tatal autoritar ii cere copilului sa invete in permanenta, uitand faptul ca micutul mai are nevoie si de pauze de relaxare si odihna. Sau se tine de capul lui sa faca mereu antrenamente la sportul preferat fiindca viseaza cum copilul sau devine campion mondial. Cum poate scapa tatal autoritar de aceasta obsesie de a sta tot timpul cu batul in urma copilului sau? Fiind mai rabdator cu el insusi, in primul rand si cu familia, in al doilea rand. Il inspira eroii duri Stapanit de dorinta de a fi puternic, tatal autoritar se impune cu orice pret, vrea sa fie ascultat si nu se abate de la a folosi forta atunci cand considera ca aceasta este necesara. Imaginea sa este a

omului dur, solitar, care nu are nevoie de nimeni si este imbatabil. A existat o vreme cand toti barbatii visau sa fie ca el. Se regaseste cu usurinta in simboluri precum Rambo, Terminatorul, Transportatorul, Batman, Spiderman. Pare inzestrat cu o forta supraomeneasca si dotat cu o musculatura ca o armura. Singurele lui preocupari sunt filmele de actiune si suspans, meciurile de rugby si box, miscarile cu final neasteptat. Macar de i-ar placea sa semene cu Bond. James Bond. Ar mai fi speranta ca incearca sa se transforme intr-un gentleman. Eroul nu-si mai bate capul cu educatia copiilor. De aceea, atunci cand ei apeleaza la parinte, acesta ii expediaza cu replici dureroase. Copiii reactioneaza diferit in functie de temperamentul lor. Cei puternici nu dau prea mare importanta, isi cauta sprijin in bratele mamei si se sfatuiesc cu prietenii. Cei slabi au de suferit, pun totul la suflet, plang si se amarasc. Macar lacrimile lor ar trebui sa-I sensibilizeze pe tatal autoritar. O discutie calma si linistita ar aduce lucrurile pe un fagas bun.

Un singur punct de vedere Tatal autoritar isi impune punctul de vedere oricand. De exemplu, atunci cand copilul mananca, lui ii place sa se alinte, de aceea soarbe cu zgomot, plescaie cand mesteca, tine mereu gura deschisa, se joaca cu lingura, roteste farfuria, muta paharul pana il varsa, vorbeste cu gura plina. Ce face tatal? Il cearta, il ia de urechi si-I jigneste. Total gresit. Copilului trebuie sa-i arati cu frumosul cum se procedeaza corect si sa dovedesti rabdare pana invata. Acolo unde sunt mai multi frati, i se poate da copilului ca exemplu comportamentul fratilor mai mari care sunt cuminti si mananca linistiti. Mezinul va incerca sa-i imite si vrea sa se ridice la nivelul lor. Alt exemplu de comportament inadecvat. Cand se spala si stropeste totul in jur, arunca sapunul in cada, rastoarna toate flacoanele cu sampon, balsam, sapun lichid. Sau cand se incalta singur punandu-si stangul in dreptul. Sau cand se imbraca singur, avand bluza cu spatele in fata. Uneori copilul o face constient ca sa testeze vigilenta si reactia parintilor. Nu-i dati satisfactie. O simpla fraza il face sa revina la normalitate: vrei sa rada copiii de tine fiindca nu sti sa te incalti?. Asa ar trebui sa reactioneze tatal autoritar in loc sa-l certe sau sa-l pedepseasca aspru.

Cand copilul seamana cu tatal lui Nu dati ordine copiilor! Ei vor reactiona la fel de autoritar. Nu vreau sa dorm! sau Nu-mi place spanacul! sau Nu am chef acum!. Il iau pe nu in brate si, chiar daca pot face un anumit lucru, nu vor sa-i dea satisfactie parintelui imperativ. Cum trebuie sa dezamorseze tatal autoritar tensiunile create in aceste cazuri? Prezentand alternative. Vrei sa dormi sau sa-ti citesc o poveste? Mananci spanac cu oua sau cu carne? Daca mananci acum spanac, maine iti cumpar o cutie mare de inghetata. Astfel scade riscul de impotrivire din partea copilului. Simte ca detine un oarecare control asupra faptelor sale. Va fi bucuros sa aiba si el un cuvant de spus atunci cand stabileste stilul in care se imbraca, felul in care isi pastreaza camera, modul in care isi alege prietenii. Tatal autoritar trebuie sa fie mai maleabil in relatia sa cu cei mici, laudandu-i ori de cate ori o merita si oferindu-le o recompensa pe care o considera binevenita. Incurajarea unui comportament frumos il motiveaza si il stimuleaza pe copil sa repete gesturile bune.

Citeste mai mult: http://www.prokid.ro/sfaturipractice/exclusiv_pentru_tatici/cum_se_comporta_tatal_autoritar_-745/#ixzz2IGNYDXYi

Codul bunelor maniere in educatia copilului

Articole similare: codul bunelor maniere, copii, familie, sfaturi

Educatia unui copil nu se limiteaza doar la a-l invata sa scrie, sa citeasca si sa calculeze. El trebuie sa invete si cum sa se comporte cu ceilalti, iar asta e raspunderea ta. Obisnuieste-l de mic cu bunele maniere. Sunt cheia catre succesul lui social. Un copil manierat se va descurca mai bine in relatiile sociale si se va simti mai confortabil in prezenta celorlalti decat unul caruia ii lipsesc cei 7 ani de-acasa. Probabil ca cea mai buna modalitate de a-l obisnui cu bunele maniere este sa fiti voi, parintii, un bun model pentru el. Incepe sa il inveti lucrurile simple inca de la varsta frageda: sa salute, sa spuna "te rog" si "multumesc". Dar buna crestere nu trebuie sa se opreasca aici. Va trebui sa stie ce se cuvine si ce nu la masa, intr-o vizita, la o petrecere si chiar intr-o discutie cu un prieten apropiat. Bunele maniere ii modeleaza comportamentul in societate si il invata ce inseamna respectul. Iar copiii respectuosi vor fi tratati cu respect. Asadar, cum il inveti bunele maniere? Ce faci si ce nu faci A-l invata bunele maniere este un proces zilnic, care va dura in timp si vei avea multe ocazii sa il indrumi in directia corecta. Tine minte aceste sfaturi: - Chiar daca a gresit de cateva ori, nu te grabi sa tragi concluzia ca este prost crescut sau ca tu ai uitat ceva foarte important. Este posibil sa aiba nevoie doar de una sau doua lectii de bune maniere pentru ca problema sa se rezolve. - Explica-i clar si invata-l ce anume trebuie sa faca sau nu. In loc sa ii spui un scurt (si pentru el greu de inteles): "Nu mai fi atat de grosolan", spune-i: "Nu este politicos sa ragai la masa, dar, daca o faci, se cuvine sa iti ceri scuze". Sau, daca zbiara prin casa, nu-i spune: "Inceteaza cu tipetele in casa", ci fii mai blanda, ca sa inteleaga in fond ce astepti de la el: "Te rog, nu mai ridica vocea in casa". - Daca cel mic isi exprima sentimentele folosind expresii sau atitudini mai putin politicoase, nu io reteza scurt, ci incearca sa reformulezi. De exemplu, cand el zice: "Iahh, imi vine sa vars cand vad chestia asta verde", tu corecteaza-l spunand: "Frumos ar fi fost sa spui ca nu iti place deloc spanacul". - Fii intelegatoare si accepta-i greselile. Aminteste-ti ca nu este inca suficient de matur pentru a sti bine cum trebuie sa se comporte in anumite situatii. Si noi, adultii, gresim adeseori, daramite ei... Educatia se face doar acasa, cu discretie, in familie. Nu ii tine prelegeri si nu il critica in public, nu il umili si nu il jigni fata de straini, chiar daca greseala a fost destul de mare. A-i face lui o scena de fata cu altii dovedeste ca nici tu nu ai prea fost atenta la lectiile de bune maniere. Fii consecventa. L-ai invatat de la doi ani sa spuna "te rog" si "multumesc"? La 6 ani este evident ca ar trebui sa le foloseasca.

Oricum, procesul de educatie nu se opreste la o anumita varsta. Nu e niciodata prea tarziu ca sa invete ceva! Pana la 3 ani Chiar daca cel mic este nazuros, obraznic sau suparacios, nu trebuie sa confunzi comportamentul lui cu lipsa de maniere - este o etapa fireasca a dezvoltarii sale. Pana la varsta de 3 ani nu te astepta sa cunoasca si sa respecte mai mult de una - doua reguli de politete. Desigur, nu este prea devreme sa il inveti sa utilizeze formule ca "te rog", "multumesc", "buna ziua" si "la revedere". Incurajeaza-l sa le foloseasca nu doar cu strainii, ci si in familie. Astfel, nu uita ca, dupa ce ii oferi paharul cu apa pe care ti l-a cerut, sa ii amintesti: "Acum, spune multumesc". Fii un bun exemplu pentru el - comporta-te calm si manierat, fara tipete si expresii deplasate si adreseaza-te politicos atat lui, cat si celorlalti din casa. Astfel, devii tu insati un exemplu. Pe de alta parte, nu uita sa il feliciti si sa il lauzi ori de cate ori micutul se dovedeste bine crescut. Intre 3 si 5 ani Cu putina creativitate, il poti ajuta pe micutul tau de 3 sau 4 ani sa inteleaga de ce unele lucruri trebuie facute intr-un anume fel. Joaca este cel mai simplu mod. Inventeaza jocuri in care el sa fie actorul principal. Propune-i sa fie gazda si tu musafir. Va invata cum sa isi trateze invitatii: sa le serveasca prajiturele sau, pur si simplu, sa poarte o conversatie politicoasa. Gandeste-te la situatiile cu care te confrunti tu zi de zi si vei gasi pentru el numeroase roluri: poate fi vanzator sau cumparator intr-un magazin, poate fi patron sau angajat, sofer sau prietenul unei persoane importante pe care el o admira. El se va distra, iar tu iti vei atinge scopul: cu fiecare rol jucat, micutul va deveni tot mai constient de modul in care actiunile si cuvintele sale afecteaza sentimentele celor din jur. Foloseste-te si de povesti, de carticele cu imagini, de muzica sau casete video cu desene animate. Intre 5 si 7 ani O data ce incep sa mearga la gradinita, cei mici devin tot mai independenti. Pentru ca nu vei fi tot timpul alaturi de el, va trebui sa ii dezvolti mai mult capacitatea de a comunica cu cei din colectivitate, copii si adulti. Acum ar trebui sa cunoasca si sa respecte manierele de baza la masa, sa poarte o conversatie cu adultii, sa stie cum sa faca si cum sa primeasca un compliment. De acum inainte va participa mai activ la reuniunile de familie, la vizite, la aniversari, etc. Poti incepe sa ii supraveghezi interventiile in discutii si sa ii explici ca este politicos sa il lase pe celalalt sa termine ce are de spus. Foloseste-te de exemplele din viata de zi cu zi, de la gradinita, de pe strada, dar fara sa faci pe profesoara. Nu il ameninta, folosind expresii ca: "Sa nu te prind ca faci vreodata ca Andrei, ca iti rup urechile". Cand greseste, atrage-i atentia si aminteste-i ce are de facut.

Intre 8 si 10 ani Este varsta la care cei "7 ani de acasa" trebuie sa se fixeze definitiv in comportamentul copilului tau. Metoda pe care o poti folosi este cea clasica, adica a unei continue repetitii. Daca pana acum i-ai mai trecut, uneori, cu vederea lipsa de buna cuviinta, acum a venit momentul cand trebuie sa fii mai categorica. In unele cazuri poti recurge chiar la mici pedepse (ii interzici de exemplu, televizorul, nu il mai lasi sa iasa afara la joaca cu prietenii, nu mai are voie o luna sa vada nici un film, etc.). De asemenea, daca intr-o anumita imprejurare (in vizita, la o aniversare, etc.) s-a comportat ireprosabil, merita o recompensa, cat de mica. Daca a gresit, nu il critica de fata cu alte persoane straine. La aceasta varsta se simte foarte stanjenit daca i se face morala in public si va avea tendinta sa procedeze exact pe dos. Continua sa ii cultivi respectul pentru cei din jur. Ce ar trebuie sa stie: Pana la 3 ani - sa salute si sa raspunda la salut ("buna ziua", "buna seara", "la revedere") - sa spuna "multumesc", "te rog, "cu placere" - sa dea mana cu cineva Intre 3 si 5 ani - sa spuna "Pardon" - sa bata la usa cand intra intr-o incapere - sa ceara permisiunea ("Mami, imi dai voie sa..." sau "Pot sa...") - sa foloseasca batista Intre 5 si 7 ani - sa raspunda cuviincios la telefon - sa se prezinte, sa nu tipe in receptor si sa nu lase interlocutorul sa astepte la telefon - sa isi ceara scuze atunci cand greseste - sa stie sa ofere si sa primeasca un dar - sa nu intrerupa conversatia adultilor - sa intrebuinteze corect tacamurile Intre 8 si 10 ani - sa respecte bunele maniere la masa (sa nu soarba, sa nu plescaie, sa nu tina coatele pe masa, sa nu se intinda peste masa, sa nu gesticuleze cu tacamurile, sa nu manance cu cutitul, etc.) - daca primeste o cutie de bomboane, politetea ii cere sa o desfaca si sa ii serveasca pe ceilalti - sa nu dea replici rautacioase despre colegi (si, in nici un caz, cand acestia sunt de fata).

Educatie copii: E bine sau nu sa dam exemple de comportament copiilor?

Printeaz Vizualizri: 912 25/10/2011 - Sfatul Parintilor 1 Multora dintre noi ni s-a facut educatie, cand eram copii, cu exemplele. Cartile de povesti erau pline de pilde. BINELE si RAUL erau foarte bine reprezentate prin metafore astfel incat, noi, copiii educati, sa ne dam seama de ele si sa ne responsabilizam alegerile. Si intotdeauna eroul pozitiv iesea invingator, pentru ca noi sa nu prindem drag tocmai de personajul negativ si sa incepem sa-i copiem comportamentul.

Educatie prin puterea exemplului parintilor

Acelasi lucru il facem acum si noi cu copiii nostri. Le dam exemple, astfel incat ei sa poate discerne mai tarziu. Si incepem cu noi insine. Incercam, ne straduim cat de mult putem astfel incat copiii nostri sa invete de la noi. Stim cu totii, copiii fac ceea ce vad.

Vrei sa-ti inveti copilul sa seteze obiective? Seteaza-ti intai tu obiective in viata de zi cu zi si, mai devreme sau mai tarziu, copilul va prelua modelul de la tine. Fa miscare in fiecare zi, si copilul va face si el miscare. Mananca sanatos si copilul se va obisnui sa manance si el sanatos. Si lista exemplelor poate continua. Daca insa ii spui stai calm, cand tu insuti esti agitat sau spui Citeste!, cand tu toata ziua te uiti la televizor si n-ai pus niciodata mana pe o carte in fata copilului, ii vei transmite copilului mesaje confuze. Ii va fi greu sa te creada si sa inteleaga lectia pe care vrei sa i-o transmiti.

Dam sau nu exemple pozitive sau negative din jur? Daca psihologii sunt de acord cu puterea exemplului parintesc, lucrurile sunt impartite in ceea ce priveste celelalte persoane din jur, cunoscute sau nu.

Sa dam un exemplu: Nu reusesti sa-ti faci copilul sa lucreze temele inainte de joaca. Isi epuizeaza toata energia, apoi la teme e vlaguit si fara putere de concentrare. Cum il convingi, prin puterea exemplului, ca ar fi mai bine sa-si faca temele imediat ce vine de la scoala si apoi va avea timp berechet de joaca?

Varianta 1 de exemplu pozitiv Uite, colegul X si-a facut temele deja si acum se joaca. Iar tu stai si te plangi ca esti obosit! Uite ce bine e de X, ca el acum sta si se joaca! Fa si tu ca el data viitoare si o sa ai si tu mai mult timp liber.

Multi parinti practica aceasta tactica de a-si motiva copiii caci in mintea lor s-a creat ideea ca este un exemplu pozitiv. Colegul X a procedat corect, e un exemplu demn de urmat de copilul lor. Este posibil ca unii copii sa reactioneze favorabil, stimulati de acest tip de motivatie, dar sunt foarte putini. Cei mai multi vor da si mai mult inapoi. Se va crea un complex de inferioritate pe care putini vor reusi, poate la maturitate, sa si-l corecteze.

Iar specialistii in parenting si psihologii nu sustin sub nicio forma acest mod de asa-zis exemplu pozitiv, desi el este des folosit de parinti in mod spontan.

Varianta 2 de exemplu pozitiv M-am intalnit cu colegul X care se juca afara. L-am intrebat de ce nu e la teme la ora asta si mia spus ca le-a facut deja. El le face inainte, ca sa aiba seara timp de joaca.

Vorbim de un exemplu pozitiv, al colegului X care si-a gestionat bine timpul si ii povestiti copilului vostru. Nu-i impuneti nimic, nu faceti comparatii, nu-i tineti predici. El are de analizat doua situatii, cea in care este el si cea a colegului. Si nu va trece mult pana cand va lua decizia inteleapta.

Cum spuneam, acelasi exemplu poate fi asimilat diferit de doi copii diferiti. Tocmai de aceea parintele are o foarte mare responsabilitate. El trebuie sa-si cunoasca atat de bine copilul incat sa stie in ce mod l-ar putea influenta un astfel de exemplu.

Si mai trebuie sa stim ceva: tonul face muzica.

Sfatul specialistului nostru in relatii interumane, Iuliana Margarit Barbu

Rolul ambilor parinti in cresterea copiilor lor este esential. Sa ai un copil este o responsabilitate uriasa. Sta in menirea noastra sa incurajam personalitati puternice si valoroase, pentru o lume mai frumoasa! Voi sunteti arcuri, iar ei sagetile insufletite pe care le trimiteti inainte, spunea foarte frumos, Khalil Gibran in Profetul.

Daca tot ce aud copiii sunt frazele plangacioase are parintilor care spun cat de grea este viata, cat de greu le este adultilor la serviciu, cat de insuportabil este seful atunci ar trebui sa nu ne mire ca acesti copii devin negativisti cu privire la tot ceea ce este in jurul lor. Mai mult decat atat, preluand modelul unor astfel de parinti, copiii vor incepe sa se simta neputinciosi si incapabili. Nu ii lasati sa va auda spunand: Nu pot sa fac aia si cealalta. Actiunile vorbesc mai tare decat cuvintele, iar daca iti este teama sa realizezi ceva, de ce nu vrei sa vezi ca poti invinge acea teama. Parintii care au o atitudine pozitiva fata de viata se dovedesc a fi mai bune modele pentru copiii lor, care vor fi de asemenea, mult mai increzatori in fortele lor. Fiti un model pentru copiii vostri in viata si de asemenea, incercati sa gasiti pentru ei si alte modele valabile. In alta ordine de idei nu trebuie sa le spunem copiilor nostrii ca si exemplu comparatia cu alti copii, adica daca copilul tau este mai activ si mai face nazdravanii, iar un coleg sau un prieten de-al lui este mai linistit nu inseamna ca al tau e rau. Nu ii spune niciodata: uite ce cuminte e x si ce rau esti tufi si tu mai cuminte sau fi si tu ca el. Nu faci decat sa il frustrezi si ceea ce va intelege el va fi de fapt ca tie iti place de acel copil, si nu de el si ca el nu e suficient de bun.

In zilele noastre, cultul celebritatii si al frumusetii fizice ne invadeaza. Incercati sa le vorbiti si despre oameni care se fac remarcati prin intermediul altor activitati: oameni de stiinta, diplomati, aventurieri, sportivi, filantropi. Daca sunteti parinti de fetite cautati astfel de modele feminine, pentru a le arata ca vor reusi orice isi vor propune in viata.

De asemenea, nu-i lasati sa va auda ca va plangeti in legatura cu aspectul fizic, ca nu va iubiti corpul, fiindca vor lua aceasta parere asupra lor. Parintii care se iubesc pe ei insisi cresc copii

care au stima de sine si care isi pretuiesc imaginea. Sa fii increzator in ceea ce stii si in felul in care arati este atat de important astazi.

Read more: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/educatie-copii-ebine-sau-nu-sa-dam-exemple-de-comportament-copiilor/#ixzz2IGTQfhyM

Umilinta suptului degetului la copii

Printeaz

Vizualizri: 12 17/01/2013 - Sfatul Parintilor Nu cred sa existe un act sa provoace mai multa valva, suferinta si neputinta decat suptul degetului sau degetelor la copiii si mai ales, a celor trecuti de varsta de 5 ani. Daca in primul an de viata, suptul degetului este privit ca o normalitate cu ingaduinta si acceptare, pe de o parte datorita argumentelor fiziologice privind sistemul digestiv al bebelusului si pe de alta parte a argumentelor psihanalitice privind organizarea libidinala stadiala, respectiv corelarea primului an de viata cu stadiul oral de dezvoltare, nu la fel se intampla si mai tarziu. Statisticile evidentiaza tendinta incetarii suptului degetului in jurul varstei de 5-6 ani, insa exista numerosi copii care continua sa-si suga degetul vreme indelungata pana la adolescenta, maturitate, precum si altii care nu reusesc sa se opreasca nicicand din acest gest. Desigur ca, din cauza oprobriului societatii si rusinii care invaluie acest act, nu se cunoaste cu precizie numarul adultilor care isi sug degetul. Cunoscuta cantareata Rihanna declara la varsta de 23 ani ca inca isi suge degetul.

Ma voi opri in acest material asupra umilintelor indurate de copiii prescolari si scolari, care isi sug degetul, din partea parintilor, altor copii si intregii societati. Pentru ca suptul degetului nu este un act care sa fie stopat dintr-odata cu o ciocolata, cu o promisiune materiala mareata sau dimpotriva, cu amenintare si abuz fizic, parintii se gasesc pusi fata in fata cu propria lor neputinta de a-l face pe copil sa renunte la adictia pentru deget. Neputinta parintilor activeaza si colecteaza intreaga lor frustrare, furie si agresivitate, pe care le mixeaza la un loc cu imaginatia si pe care le canalizeaza asupra copilului sub forma celor mai originale strategii de actiune.

Astfel, ii obliga pe copii sa poarte permanent manusi, le bandajeaza degetul sau le aplica pe el solutii cumparate din farmacie sau preparate in casa chiar de ei (ex.: ketchup picant cu adaos de piper, ardei iute, materii fecale etc.), incercand cu disperare, prin orice mijloace sa blocheze accesul degetului in gura copiilor. Unii parinti folosesc mijloace mult mai subtile, de tipul agresiunilor psihice sub forma ironiilor, criticilor si injuriilor: Esti un bebelus/ Gura de peste, ii fac de rusine la scoala in fata clasei sau a prietenilor, in timp ce o alta categorie de parinti nu se da in laturi de la a crede cu tarie in eficienta mijloacelor fizice, lovindu-i peste degete ori de cate ori ii surprind asupra faptului sau legandu-le mainile la spate asemeni prizonierilor.

Acestea sunt numai cateva exemple de resurse de care dispun si pe care le folsesc pentru a-I determina pe copii sa renunte la suptul degetului. Cele mai multe dintre ele le cunosc din propriile lor experiente, fiind deci, preluate de la parintii lor.

Ce poate sa faca un parinte pentru a-l ajuta intr-o maniera sanatoasa emotional pe copil sa renunte la suptul degetului? Primul si primul lucru pe care trebuie sa-l bifeze parintele, este acela de a se pune in locul copilului, de a incerca sa inteleaga ce simte, ce traieste, ce gandeste, ce este important pentru copil. Sa fie in contact autentic cu copilul, cautand sa identifice situatiile concrete in care acesta isi suge degetul (ex.: cand este furios, cand ii vine sa planga, cand are un disconfort, cand se simte singur, cand este plictisit, cand adoarme etc.). Nu toti copiii isi sug degetul in aceleasi situatii. A identifica aceste situatii il ajuta deja pe parinte sa gaseasca raspunsurile corecte, directionandu-l in a-i oferi atentie, grija si iubire exact in momentele in care copilul are nevoie.

A cauta explicatii, argumente, analizand impreuna cu copilul ce, cum si de ce se intampla nu este suficient, ba mai mult, are cea mai mica eficienta in a schimba lucrurile. Parintii trebuie sa intre in lumea copilului si au acces la ea numai prin intermediul jocului, ghidati de preferintele copilului. Desen, pictura, plastilina, jocul cu nisip, povesti, marionete, dramatizare iata numai cate mijloace pe care le avem la indemana. Degetele pot fi de exemplu, insufletite si copilul poate purta un dialog cu ele, schimband rand pe rand rolurile si afland cum se simt ele in gura copilului. Astfel, copilul poate afla ca degetele se simt infricosate in gura lui datorita intunericului, ca se simt vlaguite, fiind supte in forta, ca simt durere atunci cand dintii copilului le preseaza etc. In continuare, degetele pot striga dupa ajutor, de ce anume au ele nevoie, cum le poate ajuta copilul etc. Pentru ca totul sa fie cat mai autentic, parintele il poate ajuta pe copil desenand figure umane pe buricele degetelor, copilului fiindu-I mai usor sa intre in contact cu ele.

Copilul constientizeaza cu ajutorul parintelui toate aspectele implicate in suptul degetului, de la senzatii gustative, tactile, olfactive, al emotii, ganduri, nevoi etc.

Cand si daca parintii nu stiu cum sa intre in lumea copiilor si sa directioneze jocul, este indicat sa se adreseze unui psiholog care sa ii ajute sa inteleaga lucrurile, sa isi descopere resursele si sa actioneze cat mai curand intr-o maniera sanatoasa emotional, altfel umilintele indurate de copil

sunt doar inceputul avalansei coplesitoare de trairi afective care graviteaza in jurul neincrederii in sine, a unei imagini negative despre sine care il vor insoti pe copil toata viata.

Read more: http://sfatulparintilor.ro/prescolari/comportament-si-dezvoltare/umilinta-suptuluidegetului-la-copii/#ixzz2IGU7U2bm