Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Eşecul şcolar nu este o problemă nouă, de-a lungul timpului au fost realizate multiple
cercetări pentru identificarea şi prevenirea eşecului şcolar. Odată cu trecerea timpului şi apariţia
unor noi factori ce contribuie la acest fenomen negativ în rândul elevilor, schimbarea viziunii
educativ – informative şi formative , egalitatea de şanse privind educaţia , suportul psihopedagogic
oferit în şcoli , este necesară o implicare a tuturor factorilor ce contribuie la educaţia şcolară pentru
stoparea şi eventual eradicarea acestui fenomen. Eşecul şcolar este un fenomen periculos, deoarece
el determină efecte negative atât în plan psihologic individual, respectiv o alterare a imaginii de
sine a elevului în cauză, care-şi va pierde tot mai mult încrederea în propriile posibilităţi şi
capacităţi ajungând să dezvolte o teamă de eşec, cât şi pe plan social, pentru că eşecul şcolar
permanentizat „stigmatizează”, „etichetează” şi conduce la o marginalizare socială cu un nivel
crescut de comportamente deviante şi infracţionale.
Eşecul şcolar are la bază mai mulţi factori care pot fi diferiţi, dar cel mai adesea asociaţi,
elevul se confruntă cu o serie de dificultăţi şcolare care au ca principale cauze: propria persoană,
părinţii şi familia, şcoala , comunitatea locală, etc.
Putem distinge cinci mari tipuri de dificultăţi pe care elevul poate să le întâmpine:
1
2. Deficienţe intelectuale:
Eventualitatea unei deficienţe intelectuale/cognitive constituie, în materie de retard sau eşec
şcolar, o teamă mai mult sau mai puţin mărturisită de părinţi. Diagnosticarea deficienţelor
intelectuale profunde se poate realiza şi înainte de vârsta şcolară, dar deficienţele medii şi cele
lejere nu pot fi suspectate decât în momentul contactului cu şcoala un mare rol având învăţătorul şi
profesorul psiholog în şcolile unde există acesta.
Pentru identificarea deficienţelor intelectuale există o serie de teste ce pot fi aplicate(teste
proiective, teste pentru stabilirea Q.I. , etc), iar programa individualizată aplicată de învăţător poate
constitui un suport real pentru evitarea eşecului şcolar.
3. Dificultăţi instrumentale:
În adaptarea copilului la şcoală sunt implicate mijloacele pe care subiectul le foloseşte pentru
a se cunoaşte şi pentru a cunoaşte lumea exterioară: mai ales motricitatea sa, viaţa perceptivă,
limbajul şi inteligenţa sa. Dificultăţile sau perturbarea acestor funcţii au ca urmare dificultăţi în
realizarea unor activităţi precise (scriere, citire, calcul matematic), sau a unor activităţi de ordin
general (capacitatea de a-şi exprima propriile gânduri, dificultăţi de raţionament, instabilitate, etc.),
creând, în final, la copil un resentiment şcolar.
Un instrument poate fi normal din punct de vedere anatomic dar perturbat în funcţionarea sa
din mai multe motive adesea imprecise:
- în domeniul limbajului, se poate descoperii un retard oral cu dificultăţi mai mult sau mai
puţin importante pentru însuşirea scrisului (dislexie, disortografie,);
- în domeniul motricităţii, dixplaxiile sau neîndemânarea, stângăcia generalizată, lentoare,
disgrafia, dificultăţi de lateralizare, perturbarea schemei corporale intime şi reprezentarea în spaţiu;
2
- incompatibilitatea profesor-copil;
- lipsa interesului faţă de copil;
- un profesor fără tact pedagogic, şi slab pregătit;
- lipsa interesului pentru un copil din partea profesorului care îşi focalizează
activitatea sa pe copii străluciţi ai clasei sau, dimpotrivă pe cei cu dificultăţi;
- schimbarea frecventă a colegilor, profesorilor, programelor, metodelor etc;
La nivelul familiei: este clar că rolul familiei este primordial mai mult pe plan afectiv decât
pedagogic. Sunt cazuri în care realitatea este greu de modificat: disocierea familiei, decesele,
divorţul, neînţelegerea gravă, certuri frecvente, consum de alcool, boala psihică a unuia sau altuia
din părinţi, etc. Alte cazuri se referă la situaţii când părinţii (conştient sau inconştient) nu permit ca
elevul să-şi dobândească autonomia şi să devină responsabil de acţiunile sale, în aceste cazuri
copilul poate reacţiona printr-o conduită de opoziţie pasivă sau activă, generalizată sau focalizată
pe şcolaritate. Unii părinţi sunt prea exigenţi pe planul şcolarităţii, vor cu orice preţ ca odraslele lor
să fie primii din clasă , copilul este suprasolicitat, saturat, dezgustat şi sfârşeşte curând în eşec, şi în
fine alţi părinţi care sunt în număr relativ mare la consultaţii care fără a-şi intoxica realmente copii
cu materiile şcolare, îşi fac griji fără nici un motiv.
Trecând în revistă diferiţii factori ai dificultăţilor şcolare trebuie scos în evidenţă următoarele: -
la originea problemelor şcolare întâlnite în practică se asociază două sau mai multe tipuri de factori;
- pentru copil sunt relativ severe consecinţele eşecului şcolar, atât la nivelul său socio-
profesional cât şi la nivelul echilibrului său afectiv din cauza conflictelor, a reacţiilor negative care
nu întârzie să vină atât în familie cât şi şcoală;
- consecinţele eşecului şcolar au efect negativ marcând defavorabil dezvoltarea
personalităţii copilului;
Pentru prevenţia şi intervenţia în cazuri de eşec şi abandon şcolar este necesară o analiză
atentă a factorilor ce pot declanşa aceste fenomene şi utilizarea unor metode şi tehnici de consiliere
individuală care să conducă la rezultate pozitive . Sunt cunoscute diverse metode de consiliere
individuală care pot fi utilizate pentru a sprijini elevul aflat în situaţie de eşec şcolar în funcţie de
factorii /cauzele care a declanşat acest fenomen ca:
- Metode privind întăriri pozitive şi negative ale comportamentului;
- Tehnici de accelerare / decelerare a comportamentului ( SHAPING formatare,
întărire gradată , EXTINCŢIA – stingerea);
- Metode în care se utilizează jocul de rol;
- Metode privind rezolvarea unor conflicte;
- Analiza rezultatelor activităţii;
- Anamneza;
-
Dintre deficienţele / factorii care contribuie la eşecul şcolar mi-am propus să analizez pe acelea
care ţin de familie în special, de relaţiile pe care elevul le stabileşte, în special relaţiile afective care
au ca punct de pornire relaţia de ataşament între copil şi mamă (figura constantă de ataşament)
încă din primii ani ai existenţei sale.
3
sigur bază sigură de şi poate descrie experienţele părinte empatic, se
explorare; proprii de ataşament; poate descurca fără
Copilul este pregătit Flexibilitate în interacţiune; sprijin, este
să refacă o legătură Capabil de refacerea independent,
temporar întreruptă; sistemului cu scop autonom, creativ în
adaptabil; relaţie cu copilul;
Procesele de
ataşare/detaşare le face cu
uşurinţă;
Ataşament Nesigur în explorare, Ataşament Idealizează sau ignoră Are nevoie de
anxios fără iniţiativă, dezinteresat(indiferent experienţele cu părinţii, consiliere şi suport
ambivalent rezervat, timid. ) persistă obsesiv în afirmaţii psiho – social;
(evitant) Se calmează greu, despre aceste relaţii;
vigilent păstrează o Contractat şi inflexibil;
barieră între el şi Nu ştie să se ataşeze, nu
figura de ataşament; reacţionează empatic;
Ataşament Copilul este Ataşament preocupat Invadat de amintiri Are nevoie de
anxios hiperchinetic, nu dureroase, consiliere şi de suport
rezistent explorează sau o face supradimensionate, psiho-social;
inconştient; inconstante, incoerent;
Nu-şi asumă Interacţionează imprevizibil
responsabilităţi, fără cu stări de frustrare şi
iniţiativă; agresivitate, mânie şi
histrionism;
Nestructurat în sistemul de
ataşament;
Posibil abuziv în relaţiile de
intimitate;
Ataşament Explorare haotică fără Ataşament Impredictibil şi Nu îşi asumă rolul
dezorganizat scop; dezorganizat dezorganizat în relaţie, face parental necesită în
Comportament adeziv (cu doliu şi traume experienţe nerealiste, mod special sprijin,
atât faţă de străini cât nerezolvate) dezadaptabil, potenţial consiliere şi
şi faţă de figura adeziv la drog, alcool, psihoterapie;
parentală/nu pare să substanţe psihotrope;
le diferenţieze; Personalitate „border line”,
psihopatie, tulburări
schizofeni-forme;
În ceea ce priveşte riscul şi eventualul eşec sau abandon şcolar plasează copii / elevii care prin
prisma comportamentului obiectiv, se încadrează în tipurile de ataşament anxios ambivalent
(evitant), tipul de ataşament anxios rezistent şi tipul de ataşament dezorganizat care au nevoie de
suport, sprijin şi consiliere individuală şi de grup. Când depistarea unor modificări
comportamentale ale copilului raportat la tipul de ataşament ce necesită intervenţie la vârsta
preşcolară (peste 5 ani) şi se poate contura un diagnostic de tulburare primară de ataşament de tip
inhibant sau dezinhibant se pot utiliza tehnici şi metode speciale de terapie în grup sau individuale
ca: tehnici de desen, marionete sau chiar psihodramă, terapia de joc se poate combina cu tehnici de
la vârste mici sau mai mari, în funcţie de abilitatea, interesele copilului, de sistemul de suport aflat
la dispoziţie dar şi de pregătirea terapeutului.
După 12 ani, pentru obţinerea unor comportament asemănătoare ataşamentului sigur, care să
permită relaţii sociale integrative se pot aplica tehnici de terapie cognitivă de inspiraţie
psihodinamică: terapie de grup şi individuală centrate pe problema specifică, educaţia elevului în
relaţii sănătoase de cuplu bazate pe încredere şi respect reciproc, educaţia limitelor de intimitate şi
nonintrusivitate, al permisivităţii, al abuzului de substanţe (alcool, droguri) cât şi asupra abuzurilor
fizice, emoţionale sau sexuale, a maltratării, evitarea transformării persoanei abuzate sau neataşate
la rândul ei în abuzator.
4
Modalităţi de intervenţie a psihologului în cazul tulburărilor de ataşament
5
ataşamentului şi nici a clasificărilor. Din contră recunoaşterea patternurilor şi configuraţiilor
ataşamentului care survin în comportament şi limbaj presupun cunoaşterea dinamicii şi
organizării acestuia cât şi a funcţiilor deservite de patternurile: dezinteresat, preocupat sau
dezorganizat, care permit terapeutului să imagineze mai precis cum şi de ce relaţiile de bază
şi sensul SELFULUI s-au distorsionat.
După modul cum descriu relaţiile , amintirile şi sentimentele prin limbaj se poate
deduce această configuraţie . Nu conţinutul ci coerenţa şi structura povestirii devin
importante. Ea este edificatoare pentru că i-a permis pacientului să ştie, să simtă şi să-şi
amintească. După Main, ce nu poate fi cunoscut sau spus stă la originea incoerenţei.
Aceasta se manifestă cu întreruperi inconsistente, contradicţii, lapsusuri, deturnări ale
persoanei. Eforturile lingvistice încearcă să facă faţă amintirilor sau afectelor ce nu pot fi
integrate sau reglate.
6
simţi frustrat sau mânios”. Din perspectiva terapeutică, în acest caz trebuie pus în situaţia de a
experimenta amintiri afective. Aceste căi sunt adesea blocate de ceea ce se numesc „nodal
memories” , amintiri rigide, versiuni inflexibile care trebuie „prelucrate ….. despachetate …şi
apoi reasamblate dintr-o nouă perspectivă” (Holmes p.23)
La cei preocupaţi care pot apărea drept isterici sau border line ca personalitate
adesea par a fi depăşiţi şi sunt turmentaţi de sentimente iar tratamentul constă în a-i face să-şi
conţină şi să-şi organizeze astfel sentimentele. Absenţa structurilor care să conţină abundenţa
emoţiilor este tipică pentru astfel de pacienţi preocupaţi. Uneori dezvoltarea unei structuri
internalizate reale par virtual imposibilă. Aşteptările terapeutice de a-şi organiza experienţele
par să se evapore imediat şi sunt înlocuite cu afectele care invadează şcena. Abordarea
terapeutică în loc să conducă, să netezească o cale spre o structurare reală, ia haosulul unui
sentiment de neintegrat. În timpul întâlnirilor terapeutice pacienţii sunt „conduşi” de
sentimentul că sar de la o problematică la alta fără nici o focalizare către scopul intern. Cu
aceşti pacienţi Fonagy şi colegii (1996) au înregistrat cele mai puţine progrese.
La cei dezorganizaţi/cu doliu sau traume nerezolvate pun probleme legate de
absenţa rezoluţiei care a condus la o distorsiune profundă şi disocieri. Aici găsim durere
stocată şi recreată în legătură cu ce s-ar fi putut întâmpla. A lucra cu astfel de pacienţi
angajază în acelaşi timp mecanisme în care se simt descoperiţi şi trebuie să facă faţă terorii şi
unei viitoare disociaţii a pacientului(Liotti 1995).
Ataşamentul şi procesele de ataşament reprezintă un aspect foarte important al
funcţionării umane fără a defini un individ în toată complexitatea sa. Înţelegerea proceselor
bogate descrise de Bowlby, Main şi Ainsworth cât şi de alţi teoreticieni şi cercetători aduc în
lumină demersul gândirii clinice fără a fi exhaustiv. Ce este sigur este faptul că dobândind o
gândire developmentală putem face prevenţia unor astfel de tulburări în populaţia cu risc prin
utilizarea unor tehnici specifice, adaptând madiul şi ajutând în schimbarea atitudinii faţă de
copil.
Bibliografie:
Andrei Cosmovici (1999): Psihologie Şcolară, Ed. Polirom Iaşi 1999;
Luminiţa Iacob
Jurcău Nicolae (2001) : Psihologia Educaţiei Ed. U.T. Pres Cluj Napoca;
Violeta Stan Ataşamentul - De la teorie la practică: tipărit Grafo-Market s.r.l
-Timişoara ; Salvaţi Copii cu sprijin Unicef;
Prof. psiholog
Cabinetul de asistenţă psihopedagogică