Sunteți pe pagina 1din 2

Nae Catavencu - personaj de comedie - personaj comic - demagogul si parvenitul (arivistul) "O scrisoare pierduta", de Ion Luca Caragiale

- comedie Ion Luca Caragiale (1852-1912) a ramas definitiv in literatura romana printr-o opera monumentala, alcatuita din comedii, nuvele, momente si schite, prin intermediul carora scriitorul face o adevarata radiografie a societatii. Nae Catavencu, avocat, directorul ziarului "Racnetul Carpatilor", seful opozitiei politice din judet, ilustreaza tipul demagogului si al parvenitului. El este reprezentantul unei adevarate "scoli" de frazeologie patriotarda (fals patriotism - n.n. Catavencu este fondator si presedinte al Societatii Enciclopedice "Aurora Economica Romana", a carei prescurtare - A.E.R.- este sugestiva pentru statutul de societate fantoma, prin care isi insuseste ilegal sume importante de bani. Dovada ilegalitatilor financiare este polita falsificata pe care o gaseste, fara efort, Trahanache, prin care Catavencu isi insusise fraudulos 5000 de lei din fondurile societatii Comicul de caracter releva insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele acestui politician, iar in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului. Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparentd. Patron de ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sa para un cetatean onorabil, dator sa informeze opinia publica despre moravurile amoroase ale prefectului, dar in esenta este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta in dorinta de parvenire, aceea de a obtine postul de deputat ("Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!"). Sef al partidului de opozitie, Nae Catavencu se comporta fara niciun scrupul in lupta politica.El ajunge in posesia scrisorii de amor pierdute de Zoe prin inselaciune si viclenie: il surprinde pe Cetateanul turmentat citind o scrisoare si, recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita "la o tuica", il imbata si-i fura documentul. In ambitia sa nemarginita de a parveni, de a ocupa un loc in Parlament, Catavencu nu se sfieste sa cerseasca postul de deputat in schimbul scrisorii, recurgand la santaj: "vreau ce mi se cuvine dupa o lupta de atata vreme, vreau ceea ce merit in orasul asta de gogomani unde sunt eel dintai ... intre fruntasii politici [... ] Vreau... mandatul de deputat, iata ce vreau: nimic altceva!". Comicul de limbaj ii ilustreaza prostia, deoarece el se autoinclude intre "gogomanii" politici din fruntea judetului. Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza "scopul scuza mijloacele", pusa insa, din pricina inculturii, pe seama "nemuritorului Gambetta", pe care-l confunda cu Niccolo Machiavelli.Catavencu este infumurat si impertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii, arma santajului ("Ma omoara vampirul! prefectul asasin! ajutor!"), dar devine umil, slugarnic si lingusitor atunci cand pierde scrisoarea: "In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca pentru fericirea judetului nostru!". Prin comicul de situatie reies, in mod indirect, si alte trasaturi ale lui Catavencu. Lipsit de demnitate si de coloana vertebrala, el conduce manifestatia festiva in cinstea rivalului sau politic, Dandanache, fara niciun scrupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor este legata de Zoe. Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu -"nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina"-, iar atunci cand ea imbraca forme patriotarde, personajul este de un ridicol desavarsit: "Nu voi, stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania...". Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza personajul semidoct, dar infatuat, plin de importanta. Atunci cand ia cuvantul la adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi construieste cu ipocrizie "o poza" de patriot ingrijorat de soarta tarii, rostind cu greu cuvintele din cauza emotiei care-l ineaca, dramaturgul

evidentiind aceste atitudini ridicole prin didascalii: "Tertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea ma apuca asa de tare... suindu-ma la aceasta tribuna... pentru a va spune si eu... (plansul il ineaca mai tare.)... Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale... in aceste momente solemne... (de abia se mai stapaneste) ma gandesc... la tarisoara mea... (plansul l-a biruit de tot) la Romania... (plange)... la fericirea ei!... la progresul ei!... la viitorul ei! (plans cu hohot. Aplauze zguduitoare)". Ignoranta lui Catavencu este evidenta atat din nonsensul afirmatiilor - "Industria romana e admirabila, e sublima putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "Societatea noastra, dar, noi, ce aclamam noi? Aclamam munca, travaliul care nu se face deloc in tara noastra". Aceeasi lipsa elementara de cultura rezulta si din confuzii semantice, Catavencu numindu-i "capitalisti" pe locuitorii capitalei, iar el autocaracterizandu-se "liber-schimbist", cuvant care defineste pe cel care promoveaza libertatea comertului, Prin comicul onomastic, se sugereaza, indirect, firea de mahalagiu, de palavragiu a lui Catavencu, intrucat cata inseamna persoana rautacioasa, cicaiitoare, iar cuvantul cataveica numeste o haina cu doua fete, de unde reies, indirect, ipocrizia si demagogia individului. Asadar, principalele mijloace artistice de caracterizare a personajului sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive, in conturarea trasaturilor etice remarcandu-se comicul de situatie, de caracter, de limbaj si de nume. Dialogul si monologul constituie modalitati de caracterizare indirecta, ca si vorbele, faptele si gandurile personajului, caracterizarea directa fiind facuta de catre celelalte personaje sau de catre dramaturg. Prin didascalii (parantezele autorului) si indicatii scenice (sugestii pentru regizor), care sunt adevarate fise de caracterizare directa/indirecta, dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre. Caragiale, care a fost un demon al veseliei dar unul inzestratcu o exceptinala capacitate de obervare a naturii umane, a facut din personajele saleimagini caricaturale ale omului care fiinteaza in afara vietii morale, ale omului farainsusiri care va deveni eroul teatrului absurd si al farsei moderne