UNIVERSITATEA DE VEST TIMIŞOARA

FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ŞI PSIHOLOGIE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

Tragedia orwelliană a Romaniei lui

Ceauşescu
şi ipocrizia politică ale unuia dintre cele mai represive
regimuri anti-avort din istorie

AUTOR: ALINA SIMA

TIMIŞOARA 2008
 Tragedia orwelliană a Romaniei lui Ceauşescu
şi ipocrizia politică ale unuia dintre cele mai represive
regimuri anti-avort din istorie

Un întreg popor/ Nenăscut încă/ Dar condamnat la naştere, Foetus lângă foetus,/ Un
întreg popor/ Care/ n-aude, nu vede, nu înţelege,/ Dar înaintează/ Prin trupuri zvârcolite
de femei,/ Prin sânge de mame/ Neîntrebate.
Cruciadele copiilor, Ana Blandiana

Ce a insemnat viata românilor inainte de ’89? Ce impact a avut

comunismul asupra celor care au fost fortati sa il respire pentru a supravietui si ce
importanta are el pentru mine, astazi? Un nume de lege al regimului comunist, la
al carui auz sunt inca multi cei care se infioara, este Decretul 770/1 octombrie
1966, o lege emisa de barbati si impusa femeilor. Cate femei au murit sau au fost
mutilate pe viata din cauza acestei legi odioase? Cati copii au fost nascuti cu
malformatii si cum ramane cu copiii „irecuperabili” internati in acea perioada in
Spitalul din Cighid sau in alte asemenea centre? Cati medici au avut de suferit, cati
si-au pierdut dreptul de a mai profesa si cati au fost incarcerati? O statistica
exacta si raspunsuri pentru aceste intrebari nu vom avea poate niciodata.

Insa ceea ce -este de dorit sa- cunoastem cu siguranta este nevoia de

impartasire si de valorificare a experientelor trecutului. Tacerea masochist
asternuta inaintea intrebarilor trecutului este ca un tratament cu electrozi aplicat
constiintei, care are un efect de amortire; este ca un hot care fura din identitatea
noastra pentru ca, a stii incotro ne indreptam, implica sa stim de unde venim.
Ceea ce s-a petrecut atunci, reprezinta acum istorie, insa mai mult decat „doar
istorie” pentru ca trecutul ne influenteaza la nivel individual si societal, si pentru ca
suntem contaminati de virusul comunismului, intr-un mod direct sau indirect.
Gandul orwellian rasuna inca, poate, in mintile unora dintre noi, sub forma de
intrebare sau de speranta... ne vom intalni candva acolo unde intunericul nu
este...

22 decembrie 1989 sau 4 aprilie 1984. Revolutia declansata la Timisoara

acum 18 ani a reprezentat pentru România ceea ce a reprezentat scrierea primei
pagini din jurnalul lui Winston Smith, personajul central al romanului 1984 scris de
George Orwell, pentru el insusi. Se constientizase problema, trecusera 24 de ani
de tacere si mult venin fusese injectat in sufletele romanilor, romancelor...

Dar unde sunt cuvintele noastre acum cand cenzura a disparut? Ce

asteptam? Un viitor mai bun?! Asteptarea viitorului este utopia care s-a vandut
intotdeauna cel mai bine, foarte bine noua, romanilor. Viitorul nu vine pentru că
nu are de unde veni, nu poate fi localizat in spatiu si nu are nici o existenta in
afara aceleia pe care numai noi i-o dam prin trairea prezentului.
 Intr-o perioada „de tranzitie”, neamul romanesc se eschiveaza bolnavicios
de responsabilitatile de discurs si de actiune, astfel ca politicile si strategiile de
redresare sociala au din pacate un caracter subred, o imunitate scazuta.
Am putea oare spera, pentru disfunctionalitatile astfel rezultate, o
insanatosire, fie ea si partiala, daca am intrerupe trivializarea, ironizarea si
ignorarea responsabilitatii faptelor si atitudinilor, a experientelor noastre,
individuale si sociale?.. Cand vom accepta ca adevaratii dusmani ai Oceaniei nu
sunt nici Eurasia si nici Eastasia, asa cum s-ar dori a se inocula? Ci ca principiul
creatio-evolutionismului* (Big Beng-ul a fost un mic punct care ar fi explodat si s-
ar fi dat astfel curs creatiei Universului - intreaga creatie operata de o minte si o
vointa superioara, care este Dumnezeu) nu este exclus a fi similar cu cel al
destructivismului; acesta poate avea la baza o minte care-si impune ideologia in
fata maselor printr-o vointa exceptionala sau poate, un punct intern, patologic de
data aceasta, care sa genereze distrugerea, ci nu creatia...

„Decreţeii”, asa cum sunt numiti copiii nascuti in urma Decretului 770 din
1966, au facut subiectul unui film documentar, in regia lui Florin Iepan. Filmul este
impresionant, prin el se rupe tacerea despre care scriam adineaori si se prezinta
marturii ale mamelor, care fie au nascut normal, fie au facut avorturi pe mese de
bucatarie; ale medicilor care au trait experiente traumatizante cu paciente care
nasteau copii nedoriti sau care mureau in urma unor avorturi provocate lasand in
urma lor alti doi, trei, patru copii si un sot; femei fara pregatire medicala ce faceau
intreruperi de sarcina; povestea unor copii nedoriti si priviti ca o povara pentru
familiile in care se nasteau; copii nascuti cu malformatii sau cu deficiente psihice,
care erau trimisi la „centrele de recuperare” din tara, locuri de unde nu mai aveau
sa iasa si unde erau captivii foametei, ai neglijentei cadrelor medicale, ai lipsei de
afectiune, ai sobolanilor, ai mortii... Ei erau catalogati „unpersons”, fiinte umane
care nu „corespundeau” tiparului omului nou si care trebuiau deci exterminate,
izolate, sterse din memoria societatii.

Toate acestea reprezinta produsul aplicarii unor legi care au fost

formulate avand la baza doar ideologiile abstracte ale familei Ceauşescu, fara a se
fi tinut seama vreodata de conditiile socio-economice reale ale tarii. România a
experimentat declinul ratei de fertilitate, asemenea altor tari din Europa Centrala
si Estica, fiind supusa eforturilor de recuperare postbelica, industrializarii si
urbanizarii rapide si a colectivizarii rurale. Politicile familiale si demografice din
acele tari aflate sub regim socialist, aveau ca obiectiv la un moment dat,
stabilizarea si cresterea numarului populatiei, insa dintre toate aceste state, doar
România a implementat si a mentinut dramatic si extensiv politicile pro-nataliste,
cu implicatii negative pe termen lung pentru cetatenii sai.

Viziunea lui Ceauşescu asupra modelului familial socialist ideal s-a infiltrat
in valorile traditionale patriarhale romanesti. In acest sistem de valori, femeia era
subordonata barbatului iar utilitatea ei primara era cea de mama.
* sintagma creatio-evolutionism este o creatie proprie, am gasit de cuviinta ca ea ar exprima cel mai bine imbinarea celor doua teorii:
creationismul si evolutionismul 
 In vreme ce erau incurajate sa isi caute loc de munca in afara caminului,
politica statala promova reproducerea biologica si mentinerea coeziunii familiale ca
fiind principalele atributii ale unei femei.

Statul roman comunist a lansat o campanie nationala pentru a elimina

analfabetismul in randul femeilor si pentru a creste inrolarea cat mai multor femei
in scolile secundare si in universitati; simultan, acestora le era impus sa aiba cat
mai multi copii si sa le asigure cresterea si educatia optima, desi suportul financiar
al statului era practic inexistent in cresterea copiilor.

Este tentanta aici o analogie intre România lui Nicolae Ceauşescu si

Utopia lui George Orwell, in care mariajul era permis si oficial aprobat doar daca
scopul lui era procrearea copiilor, viitori membri de Partid. Ca sexul reprezenta in
conceptia PRC un act dezgustator asa cum era privit de « the Party » in Oceania, e
discutabil; insa cert este ca fiecare aspect al vietii romanesti era infestat politic,
inclusiv intimitatea de cuplu, invadata de necesitatile statului roman: cresterea
natalitatii.

Etnografia statului comunist realizata de Gail Kligman - cunoscuta

socioloaga americana care a studiat si a scris mult despre România - reprezinta
prima examinare in profunzime a acestui caz de interventie politica intr-unul din
cele intime aspecte ale vietii de zi cu zi.

Politicile pro-nataliste ale lui Ceauşescu, avand ca punct central

interzicerea avortului, au afectat conditia fizica si afectiva atat a indivizilor si
familiilor cat si a societatii ca intreg. Sexualitatea, intimitatea si controlul fertilitatii
erau dominate de teama, care guverna viata cotidiana si transforma indivizii prin
instrumentarea minciunii si a disimularii. Pe de o parte, minciuna proteja versiunea
oficiala a realitatii socialiste, pe de alta parte, ea proteja realitatea vietii traita de
oameni. Oamenii cautau sa intre in gratiile celor care detineau puterea, pentru a-si
ajuta astfel familiile, pe ei insisi, pentru a aranja poate un avort ilegal. Oamenii
erau constienti ca fata umana a comunismului era o minciuna si ca ei insisi
minteau.

Reconstructia politica a familiei a reprezentat o componenta

fundamentala a procesului de transformare socialista. Legi, decrete si acte
normative au fost instituite si continuu revizuite pentru a intari eforturile regimului
de a reconfigura relatiile sociale astfel incat ele sa devina compatibile cu
organizarea politico-economica a statului comunist. Familia, genul si relatiile inter-
generationale, conceptiile referitoare la reproducerea umana si relatiile familiale s-
au aflat constant in atentia proiectului lor de schimbare radicala sociala.

Pentru ca exista un « ei » si un « noi ». Statul, Partidul si Securitatea

reprezentau in opinia populara ei, puterea. Acest mecanism retoric realiza
distinctia dintre ei si noi si legitima partial actele de complicitate cu/ duplicitate
contra statului. Percepute ca modele de comportament comunicativ, complicitatea
si duplicitatea au fost cruciale pentru toleranta la suferinta si pentru demiterea
regimului ceausist.
 Complicitatea ca act de comunicare si duplicitatea ca stil de comunicare
au dezintegrat astfel notiunea de societate civila si de identitate sociala.

Dar ce prevedea Decretul 770/ 1 octombrie 1966? O femeie avea dreptul

de a face avort doar daca implinise 45 de ani si avea patru copii in intretinere. El
excludea orice forma de contraceptie, iar in 1985 comercializarea in farmacii a
contraceptivelor a fost interzisa. Avortul era legal doar daca sarcina era urmarea
unui viol sau incest, daca punea in pericol viata femeii sau daca unul dintre parinti
suferea de o boala transmisibila grava.

Prima interzicere a avorturilor in România dateaza din 1948, noua ani

mai tarziu ele s-au legalizat, dar in 1966 au fost interzise din nou. Abrogarea avea
sa se faca in decembrie 1989, fiind una din principalele cereri ale oamenilor iesiti
in strada. In 1977 a fost introdusa taxa pe burlacie sau „contributia angajatilor
care nu au copii“, urmand ca in 1985 sa fie majorata la 10% din salariu; taxa era
platita indiferent daca persoana era casatorita sau nu.

Toate femeile erau consultate regulat la locul de munca de medici

ginecologi, care devenisera, si ei, un instrument de control al Partidului si care,
impreuna cu acesta, aveau acelasi rol pe care il aveau telescreen-urile Big Brother:
sa monitorizeze si sa transmita simultan imaginile inregistrate.

Codul Penal sanctiona medicii care efectuau avorturi si pe femeile care isi
dadeau consimtamantul. Medicii puteau face avorturi legal doar in situatii de
urgenta extrema, insa erau obligati sa anunte imediat „organul competent”. In caz
contrar, pedeapsa cu inchisoarea era de la o luna la trei luni. Intreruperile de
sarcina efectuate in spitale erau supravegheate de o comisie speciala, alcatuita din
procurori, securisti, reprezentanti ai PCR si ai Directiei Sanitare. Era doar o
chestiune de timp pana cei care incalcau dispozitiile Securitatii (sau sa o numim
the Thought Police?), oricare ar fi fost ele, erau descoperiti si deci, sortiti sentintei
si pedepsirii, torturii din camera 101.

Nimeni nu mai era de incredere, domina frica, egoismul si suspiciunea.

Chiar proprii copii te puteau denunta, atat de profunda si terifianta era penetrarea
ideologiei si doctrinei comuniste; un coleg de munca sau un O’Brien, comerciantul
despre care credeai ca ti-e complice in sfidarea sistemului sau un domn
Charrington; si chiar si persoana iubita sau Julia, pentru care ti-ai periclitat viata.
Sistemul ceausist ne-a demonstrat tuturor ca atunci cand oamenii sunt confruntati
cu realitatea bruta a torturii fizice, toate cauzele nobile si eroice isi diminueaza
importanta.

In cadrul dezbaterii "Cruciada copiilor in timpul regimului Ceauşescu” ce a

avut loc la Fundatia Academia Civica in 2004, Ana Blandiana a spus: "Decretul 770
din 1966 este punctul cel mai teribil si cel mai activ pe care l-a atins nationalizarea
in România. Acesta nationaliza insasi existenta umana, romancele si romanii nu
mai aveau proprietate asupra propriului trup si nimic nu mai putea sa-i scoata din
umilinta".
 Partidul comunist roman a penetrat virtual toate aspectele vietii publice si
ale vietii private**, mai mult decat a reusit oricare alt stat comunist din Europa
acelor vremuri. Politica pro-natalista a României a avut in general succes, iar rata
fertilitatii a crescut din 1967 pana in 1989, in pofida rezistentelor populatiei
(reflectate in declinul fertilitatii dupa fiecare incercare de cresere a acesteia)
datorita elementelor de control extensive si intensive ale lui Ceauşescu. Ministerul
Adevarului, al Iubirii, al Abundentei si al Pacii s-au regasit perfect si in
administratia Romaniei socialiste… indoctrinarea pana la refuz, rescrierea sinistra a
identitatii umane sau spalarea creierului: “War is Peace - Freedom is Slavery -
Ignorance is Strength”…

Vizionarea filmului documentar Decreţeii a insemnat pentru mine ceea ce

reprezinta trecerea curentului electric printr-un led (light emitter diode) integrat
unui circuit electric. Sensul curentului electric prin dioda este unidirectional, o data
ce a trecut pe acolo, nu mai este cale de intoarcere. Un beculet aprins (ledul) nu
confirma insa si functionalitatea circuitului. Ci doar trecerea curentului electric prin
(segmente din) el. Exista piese electronice deteriorate sau arse, exista
componente elctronice ale acestui circuit care nu sunt conectate corect, sau daca
sunt, lipitura nu este una buna… Peste toate acestea, ramane loc de multe
intrebari si multe beculete mai pot fi inca aprinse… unde se mai adauga si faptul ca
nu toate circuitele electrice au nevoie de un led?

Realitatea prezentata in film este cutremuratoare, crunta, infioratoare. M-

au marcat profund experientele victimelor si ale eroilor Decretului; femeile care au
decedat in urma unor avorturi provocate (9452 in perioada 1966-1989, conform
studiilor efectuate de istoricul-psiholog Lavinia Betea); copiii ramasi astfel fara
mama si barbatii fara sotii; teroarea ca a doua natura si mutilarile psihice si
afective produse de acest decret; insa cred ca cel mai mult, am fost sensibilizata
de soarta copiilor internati la Cighid.

Motivul pentru care regimul comunist dorea multi copii? Poate ideea
comunistilor ca mai multi oameni inseamna mai multa forta de munca in
economie, deci progres economic. Nicolae Ceauşescu dorea o crestere demografica
mare pentru ca avea credinta ca, astfel, România va deveni o tara mai puternica.
Insa mijloacele la care statul comunist a recurs nu sunt scuzate de obiectivul avut
in vedere. Nu, pentru ca aceste mijloace au erodat demnitatea umana, au impins
oameni spre sinucidere, au subjugat relatiile interumane prin instrumentarea
terorii si a fricii, si-au permis sa sorteze fiintele umane si sa le claseze: om nou
sau irecuperabil... om nou sau irecuperabil... om nou sau irecuperabil...

“From the age of doublethink, from the age of solitude, of Big Brother, of
uniformity – Greetings”

** sufletul este proprietatea privata a individului caruia ii apartine, dar prin extensie, a oricui altcuiva pentru care individul respectiv decide
sa il seteze ca fiind proprietate comuna. Ma intreb, atunci, oare cui a apartinut sufletul de roman, a unui roman, oricare ar fi fost el?… oare
cator romani le-a fost smulsa libertatea sufletului prin forta groteasca a imprejurarilor si prin cea a santajului? Oare cati au spus atunci “do
it to Julia, not to me!”
 Surse bibliografice

Keil, J. T., Andreescu V., Fertility Policy in Ceauşescu's Romania, Journal

of Family History, Vol. 24, No. 4, 1999, Sage Publications
Kligman, G., The Politics of Duplicity: Controlling Reproduction in
Ceauşescu's Romania, University of California Press, 1998
Neculau, A., Viata cotidiana in comunism. Prelucrarea trecutului comunist. O
răfuială analitică cu moştenirile de mentalitate. Dan Goglează în dialog cu Liviu
Antonesei sau invers, Ed. Polirom, Iaşi, 2004
Orwell G., 1984, New York, Signet Classic, 1950
http://www.proiectns.org/archives/000061.html
http://www.gov.ro/socciv/publicatii/200509/200401.doc
httpwww.presspro-medic.roarticle--x-Clinic-%E2%80%9CDecreteii%E2%80%9D--
1668.html
http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/cruciada.php