Sunteți pe pagina 1din 70

CUPRINS

Introducere...........................................................................................................................4

PARTEA I CREAŢIILE ARTISTICE ŞI ORNAMENTALE ..............................7

Capitolul 1 Drept de autor, drepturi conexe şi baze de date ....................................7

1. Izvoarele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe .....................................7


1.1 Izvoare internaţionale ................................................................................7
1.2 Izvoare comunitare ....................................................................................8

2. Regimul aplicabil dreptului de autor şi drepturilor conexe în Comunitatea


Europeană .........................................................................................................9
2.1. Dispoziţiile internaţionale aplicabile în statele membre ale Uniunii
Europene ...................................................................................................9
2.2. Dispoziţiile comunitare aplicabile ...........................................................13

3. Protecţia comunitară a bazelor de date ...........................................................17

Capitolul 2 Desenul şi modelul în dreptul comunitar..............................................18

1. Dobândirea titlului ..........................................................................................18


1.1. Definiţia desenului şi modelului în dreptul comunitar ............................18
1.2 Desenul şi modelul comunitar neînregistrat ............................................19
1.3 Desenul şi modelul comunitar înregistrat ................................................20

2. Durata titlului ..................................................................................................23


2.1. Efecte ale înregistrării sau ale calificării ca desen şi model comunitar
înregistrat .................................................................................................23
2.2 Exploatarea desenului şi modelului în dreptul comunitar .......................25
2.3 Contenciosul în materie de desen şi model comunitar ............................25

PARTEA a IIa SEMNELE DISTINCTIVE

Capitolul 1 Marca în dreptul comunitar ..................................................................27

1
1. Dobândirea titlului ..........................................................................................27
1.1. Definiţia mărcii în dreptul comunitar ......................................................27
1.2. Procedura de înregistrare ........................................................................30

2. Durata titlului ..................................................................................................37


2.1 Efectele înregistrării ...............................................................................37
2.2 Exploatarea mărcii în dreptul comunitar ...............................................37
2.3 Contenciosul în materie de marcă comunitară .......................................38

Capitolul 2 Celelalte semne distinctive .....................................................................43

1. Denumirile de origine protejate şi indicaţiile geografice de provenienţă


(DOP/IGP) ................................................................................................43
2. Numele de domeniu european: .eu .................................................................44

PARTEA a IIIa CREAŢIILE TEHNICE .............................................................45

Capitolul 1 Brevetul comunitar în devenire .............................................................46

1. Întrepătrunderea sistemelor european şi comunitar ......................................46


2. Regimul lingvistic ...........................................................................................47
3. Sistemul jurisdicţional ...................................................................................47

Capitolul 2 Certificatul Complementar de Protecţie ..............................................48

Capitolul 3 Celelalte creaţii tehnice ..........................................................................50

1. Protecţia comunitară a programelor..............................................................50


2. Certificatele de obţinere vegetală ..................................................................51
2.1. Condiţii şi proceduri de obţinere .............................................................52
2.2. Efecte .......................................................................................................52
3. Protecţia comunitară a topografiilor circuitelor integrate ..........................53

CONCLUZII ...................................................................................................................54

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................57

2
INTRODUCERE

1. Prezentare generală a proprietăţii intelectuale

Proprietatea intelectuală regrupează diferitele drepturi exclusive temporare acordate


de stat în scopul exploatării creaţiilor intelectuale. Se disting în mod tradiţional două
mari categorii de proprietăţi intelectuale: proprietatea literară şi artistică şi
proprietatea industrială.

Istoric vorbind, proprietatea literară şi artistică acoperă noţiunea de drept de autor


adică protecţia creatorilor de opere ale minţii (artişti, scriitori ...). De curând, aria
proprietăţii literare şi artistice s-a extins la drepturile conexe ale dreptului de autor
(drepturi recunoscute persoanelor auxiliare ale creaţiei cum ar fi artiştii interpreţi şi
organismele de radiodifuziune) şi la anumite creaţii noi (programe, baze de date ...).

Proprietatea industrială regrupează creaţiile utilitare (brevet de invenţie şi desene şi


modele industriale) precum şi semnele distinctive (mărci, denumiri de origine). În
aria tradiţională a proprietăţii industriale au fost admise şi noi tipuri de drepturi
(certificate de obţinere vegetală).

2. Protecţiile naţionale, regionale şi internaţionale

Diferitele drepturi de proprietate intelectuală sunt, iniţial, drepturi acordate de fiecare


stat în funcţie de propriile sale reguli. Instituirea unor mecanisme de protecţie
internaţională s-a dovedit totuşi repede necesară. Aşa încât au fost încheiate
numeroase convenţii internaţionale.

Unele dintre ele fixează reguli generale de protecţie a proprietăţii intelectuale la nivel
internaţional (Convenţia de Uniune de la Paris, din 1883, privind proprietatea
industrială; Convenţia de Uniune de la Berna, din 1886, privind proprietatea literară şi
artistică ...). Alte convenţii au un obiect specific (tratatul de la Washington, din 19
iunie 1970, privind cooperarea internaţională în materie de brevete, înţelegerea de la
Madrid din 14 aprilie 1891 şi protocolul de la Madrid din 27 iunie 1989 privind
marca internaţională ...)

3
Acest demers de armonizare a fost de asemenea adoptat, la nivel regional, de către
grupuri de ţări care au dorit să-şi apropie legislaţiile. Aşa s-a întâmplat la nivel african
(Organizaţia Africană a Proprietăţii Intelectuale şi African Regional Property Office)
sau la nivel european (Oficiul European al Brevetelor, Oficiul pentru Armonizare pe
Piaţa Internă).

La nivel comunitar, acţiunea instanţelor comunitare răspunde unei logici duble. Pe de


o parte, instanţele comunitare realizează o armonizare a regulilor naţionale cu ajutorul
directivelor care trebuie să apropie legislaţiile ţărilor membre. Pe de altă parte, ele
instituie sisteme de protecţie specific comunitare plecând de la regulamente
(regulamentul nr. 40/94 din 20 decembrie 1993 care instituie marca comunitară ...).

3. Protecţia comunitară

Tratatul de la Roma din 1957 care a creat Comunitatea economică europeană a avut
drept scop crearea unei pieţe economice comune între fiecare dintre statele membre.
Atingerea acestui obiectiv impunea suprimarea obstacolelor de natură statală
(legislaţiile naţionale) şi de natură privată (conduita anti-concurenţială a
întreprinderilor). Abolirea frontierelor economice a fost realizată, într-o primă etapă,
numai prin aplicarea regulilor Tratatului de la Roma. Necesitatea de a avea un mediu
juridic sigur pentru întreprinderi în materie de proprietate industrială presupunea pe
de altă parte armonizarea legislaţiilor naţionale şi instaurarea unor titluri unice pentru
Comunitatea europeană. Divergenţele dintre legislaţiile naţionale în materie de
proprietate intelectuală constituie într-adevăr bariere protectoare în interiorul pieţei
comune. Drepturile naţionale de proprietate intelectuală reprezintă o frână în calea
liberei circulaţii a mărfurilor şi a serviciilor, dar şi în calea jocului liber al concurenţei
– elemente care constituie stâlpii pieţei comune.

Instituţiile comunitare au elaborat un drept comunitar al proprietăţii intelectuale prin


intermediul directivelor şi al regulamentelor.

În materie de armonizare a proprietăţii industriale, directiva 89/104, care apropie


legislaţiile statelor membre privind mărcile, a fost promulgată în scopul de a asigura
mărcilor înregistrate aceeaşi protecţie în funcţie de legislaţia fiecărui stat membru.
Directiva 98/71/CE asupra protecţiei juridice a desenelor sau modelelor îşi propune să
apropie legislaţiile naţionale relative la protecţia desenelor şi modelelor.

În materie de drept de autor şi de drepturi conexe, au fost adoptate o serie de


directive; armonizarea priveşte protecţia juridică a programelor de calculator şi a
bazelor de date, radiodifuzarea prin satelit şi retransmisia prin cablu, drepturile de
locaţie şi de împrumut, unele drepturi conexe cât şi durata protecţiei.

Recent a fost străbătută o nouă etapă a construcţiei europene prin crearea titlurilor de
proprietate industrială: 1993 pentru marca comunitară, 1994 pentru sistemul de
protecţie a obţinerilor vegetale, 2002 pentru desenul şi modelul comunitar. Aceste
titluri au un caracter unitar: ele sunt obţinute printr-o procedură unică de înregistrare,

4
sunt supuse unor reguli uniforme şi sunt valabile pe întregul teritoriu comunitar.
Protecţia introdusă de titlurile comunitare se deosebeşte de sistemul de înregistrare
internaţională, care nu constituie decât o centralizare a procedurii de înregistrare.

Titlurile comunitare vor coexista cu titlurile naţionale şi cu sistemul internaţional de


înregistrare. Cel care face înregistrare va trebui să aleagă protecţia sau combinaţia de
protecţii care îi convine, determinând o strategie economică şi juridică.

Întinderea geografică a titlului comunitar

Titlurile de proprietate industrială comunitare sunt valabile pe teritoriul Comunităţii


europene.

Întinderea geografică a Comunităţii europene este determinată prin Tratatul de


constituire a Comunităţii Europene, unele teritorii fiind excluse din acesta (art. 182-
187 din tratat) - de exemplu, teritoriile franceze de peste mare, Groenlanda, Insulele
Feroe, Insulele anglo-normande şi insula Man.

OAPI

Oficiul de Armonizare pe Piaţa Internă (OAPI – franc. OHMI) a fost creat în 1994
pentru a gestiona înregistrările de mărci şi de desene şi modele comunitare.

Sediul său se află la Alicante, în Spania.

Posedând personalitate juridică, acest oficiu se autofinanţează prin intermediul taxelor


achitate în cadrul diferitelor proceduri.

Hotărârile serviciilor OAPI sunt supuse recursului în faţa camerelor de recurs ale
Oficiului, apoi recursului judiciar în faţa Curţii de justiţie a comunităţilor europene de
la Luxemburg (în funcţie de procedură, eventual în faţa Tribunalului de primă instanţă
şi în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene).

Printre celelalte oficii, care sunt actori ai proprietăţii intelectuale la scară comunitară,
se numără în primul rând Oficiul Comunitar pentru Varietăţile Vegetale şi, în curând,
Oficiul European pentru Brevete (care ar trebui să fie oficiul competent pentru
eliberarea brevetelor comunitare).

Instanţele comunitare

Regulamentele comunitare 40/94 din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară şi


6/2002 din 12 decembrie 2002 privind desenul şi modelul comunitar obligă fiecare
stat membru al Uniunii Europene să desemneze pe teritoriul său una sau mai multe
instanţe pentru mărcile comunitare şi instanţe pentru desenele şi modelele
comunitare.

5
Instanţele comunitare nu vor aplica dreptul naţional, ci dispoziţiile regulamentelor
comunitare.

Fiind vorba despre desemnarea unor instanţe pentru mărcile comunitare, Franţa, spre
deosebire de alte ţări membre (Germania a desemnat 18 tribunale competente), nu a
desemnat decât o singură instanţă, pentru a evita riscurile de divergenţe de
jurisprudenţă (sunt competente Tribunalul de Mare Instanţă din Paris şi, pentru apel,
Curtea de Apel de la Paris).
Tribunalele pentru desene şi modele comunitare vor trebuie desemnate până la data
de 6 martie 2005 cel mai târziu.

Se preconizează crearea unei jurisdicţii centralizate (tribunalul comunitar pentru


proprietate intelectuală) care se va ocupa de contenciosul relativ la viitorul brevet
comunitar.

*
* *

Vom studia proprietatea intelectuală comunitară prin intermediul a trei teme: creaţiile
artistice şi ornamentale, semnele distinctive şi creaţiile tehnice.

PARTEA 1 CREAŢIILE ARTSITICE ŞI ORNAMENTALE

Directiva comunitară privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor afirmă principiul


cumulului protecţiei desenelor şi modelelor cu dreptul de autor (articolul 17 din Directiva
98/71/CE). Conform teoriei unităţii artei, orice desen şi model este şi o operă a spiritului.

Protecţia creaţiilor artistice şi ornamentale în dreptul comunitar va fi abordată prin


studierea dreptului de autor, a drepturilor conexe şi a bazelor de date, pe de o parte, şi, pe
de altă parte, prin studierea desenului şi a modelului.

Capitolul 1 Drept de autor, drepturi conexe şi baze de date

1. Izvoarele dreptului de autor şi ale drepturilor conexe

1.1 Izvoare internaţionale

6
Primul instrument internaţional privind proprietatea literară şi artistică este Convenţia de
la Berna din 9 septembrie 1886, în virtutea căreia „ţările cărora li se aplică prezenta
convenţie se constituie într-o Uniune în scopul protecţiei drepturilor autorilor asupra
operelor lor literare şi artistice” (articolul 1). Revăzută de mai multe ori (în special prin
Actul de la Paris din 24 iulie 1971), această convenţie reglementează în profunzime
dreptul de autor.

Ea a fost urmată de o convenţie universală a dreptului de autor numită convenţia de la


Geneva (1952), care a făcut şi ea obiectul unor numeroase revizuiri. Convenţia de la
Geneva conţine dispoziţii mai puţin exigente decât cele ale convenţiei de la Berna. Astfel,
pentru a păstra convenţiei de la Berna întreaga ei importanţă, convenţia de la Geneva
dispune că ea nu se aplică raporturilor dintre ţările semnatare ale convenţiei de la Berna
în ceea ce priveşte protecţia operelor care au ca ţară de origine una dintre ţările Uniunii
create prin această convenţie (articolul 17).

În acelaşi mod, Convenţia de la Roma din 26 octombrie 1961 privind protecţia artiştilor
interpreţi sau executanţi, a producătorilor de fonograme şi a organismelor de
radiodifuziune organizează protecţia titularilor drepturilor conexe dreptului de autor. Ea a
fost completată de două convenţii specifice: convenţia de la Geneva (numită convenţia
fonograme) şi convenţia de la Bruxelles (numită convenţia sateliţi).

Comunitatea Europeană a considerat că aderarea statelor membre la aceste dispoziţii ale


convenţiilor era de ajuns pentru a asigura în mod global armonizarea diferitelor legislaţii
naţionale în materie de proprietate literară şi artistică. Conform unei rezoluţii din 14 mai
1992 privitoare la întărirea protecţiei dreptului de autor şi a drepturilor conexe, Consiliul
Uniunii europene a „luat notă de faptul că statele membre ale Comunităţii se angajează,
respectând propriile lor dispoziţii constituţionale, să devină, (...), îndosarul în care nu sunt
deja, semnatare ale actului de la Paris al convenţiei de la Berna şi ale convenţiei de la
Roma şi să asigure respectarea lor efectivă în ordinea lor juridică internă”.

În 1994, OMC a înlocuit acordul GATT. Anexa 1 C a acordurilor de la Marrakech privind


crearea OMC constituie Acordul asupra Aspectelor Drepturilor de Proprietate Intelectuală
privitoare la Comerţ (ADPIC sau TRIPs). În materie de drept de autor, acordul ADPIC
realizează o extindere automată a majorităţii dispoziţiilor convenţiei de la Berna la
membrii OMC. Articolul 14 al acestui acord consacră şi protecţia titularilor de drepturi
conexe.

Mai recent (1996), ţările membre OMPI au adoptat, în cadrul acestei organizaţii
internaţionale, două tratate privitoare la proprietatea literară şi artistică. Este vorba despre
tratatul OMPI privind dreptul de autor (TDA), pe de o parte, şi despre tratatul OMPI
privind interpretările şi execuţiile şi fonogramele (TIEF – franc. TIEP), pe de altă parte.
Se află în fază de proiect un al doilea tratat OMPI privind drepturile conexe: el s-ar referi
la interpretări şi execuţii precum şi la fonograme privind execuţiile audiovizuale.

7
Printr-o hotărâre din 16 martie 2000, Consiliul Uniunii europene a hotărât că aceste 2
tratate trebuie să fie aprobate de statele membre şi de Comunitate.

1.2 Izvoare comunitare


Considerat iniţial ca jucând un rol esenţialmente cultural, dreptul de autor nu era vizat de
misiunea în principal economică a UE. Din această cauză, el nu făcea obiectul unei
reglementări comunitare.

S-a adeverit însă foarte repede că drepturile exclusive ale autorilor şi ale titularilor
drepturilor conexe afectau ordinea comunitară. Instanţele comunitare au completat aşadar
dispozitivul internaţional aplicabil prin adoptarea unor reguli comunitare specifice.

5 directive îşi propun să armonizeze legislaţia statelor membre asupra unor puncte
precise. Este vorba de:
- directiva (CE) 92/100 din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de locaţie şi de
împrumut şi unele drepturi conexe ale dreptului de autor în domeniul
proprietăţii intelectuale;
- directiva (CE) 93/83 din 27 septembrie 1993 privind coordonarea unor
reguli ale dreptului de autor şi ale drepturilor conexe dreptului de autor
aplicabile radiodifuzării prin satelit şi retransmisiei prin cablu;
- directiva (CE) 93/98 din 29 octombrie 1993 privind armonizarea duratei de
protecţie a dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe;
- directiva (CE) 2001/84 din 27 septembrie 2001 privind dreptul de urmaş în
interesul autorului unei opere de artă originală.

O a 5a directivă priveşte adaptarea legislaţiei la evoluţiile tehnologice şi în special la


societatea informatică. Ea îşi propune să transpună principalele obligaţii internaţionale
decurgând din cele două tratate OMPI din 1996. Este vorba despre directiva (CE)
2001/29 din 22 mai 2001 privind armonizarea unor aspecte ale dreptului de autor şi a
drepturilor conexe în societatea informaţională.

2. Regimul aplicabil dreptului de autor şi drepturilor conexe în Comunitate Europeană

2.1 Dispoziţiile internaţionale aplicabile în statele membre ale Uniunii Europene

Aşa cum s-a amintit mai sus, statele membre trebuie „să asigure respectarea efectivă” a
dispoziţiilor convenţiilor de la Berna şi de la Roma.

A. În materie de drepturi de autor

8
Obiectul protecţiei

Dreptul de autor protejează operele literare şi artistice cum ar fi scrierile, operele


muzicale, dramatice şi cinematografice, sculpturile, picturile sau gravurile. Aşa cum se
aminteşte în articolul 2 al TDA, „protecţia se aplică expresiilor şi nu ideilor, procedurilor,
metodelor de funcţionare sau conceptelor matematice ca atare”.

Legislaţiile naţionale sunt totuşi libere să determine aria de aplicare a legilor asupra
operelor de artă aplicată şi asupra desenelor şi modelelor industriale. Convenţia de la
Berna dispune într-adevăr că „ în ceea ce priveşte operele protejate numai ca desene şi
modele în ţara de origine, nu se poate cere, într-o altă ţară a Uniunii, decât protecţia
specială acordată în aceste ţări desenelor şi modelelor; totuşi, dacă o astfel de protecţie
specială nu este acordată în această ţară, aceste opere vor fi protejate ca opere artistice”
(articolele 2-7). Cu titlu de exemplu, o operă protejabilă ca desene şi modele în Italia nu
poate fi protejată şi de dreptul de autor. În aceste condiţii, creatorul nu va putea fi protejat
în străinătate decât prin legislaţia naţională privind desenele şi modelele.

Titularii drepturilor de autor

Convenţiile internaţionale lasă în grija legislaţiilor naţionale determinarea titularilor


drepturilor de autor.

Dobândirea dreptului

Convenţia de la Berna stabileşte trei principii mari:

- tratamentul naţional: operele având ca ţară de origine unul dintre statele


semnatare (adică al căror autor este cetăţean al unui astfel de stat sau care au
fost publicate pentru prima dată într-un astfel de stat) trebuie să poată
beneficia în fiecare dintre celelalte state semnatare de aceeaşi protecţie cu cea
acordată de el operelor propriilor cetăţeni;

- protecţia automată: protecţia nu este supusă nici unei formalităţi prealabile.


Din acest punct de vedere, formalitatea copyright-ului american nu trebuie
considerată ca o excepţie la această regulă generală. Din momentul în care
Statele Unite au aderat la convenţia de la Berna (1989), înregistrarea la
Copyright Office nu mai este o condiţie de dobândire a dreptului, ci o condiţie
prealabilă pentru orice acţiune în justiţie intentată de titularul drepturilor.

- independenţa: protecţia este independentă faţă de existenţa unei protecţii a


operei în ţara sa de origine, sub rezerva ca protecţia ei să nu fi încetat în ţara de
origine ca urmare a scurgerii termenului legal.

Drepturi conferite

9
Titularul drepturilor de autor asupra unei opere protejate beneficiază în mod tradiţional de
două mari categorii de prerogative: drepturile patrimoniale şi drepturile morale.

Drepturile patrimoniale permit autorului să obţină un beneficiu financiar legitim din


reproducerea şi din difuzarea acestor opere atunci când el le-a autorizat. Într-adevăr,
titularul drepturilor de autor este liber să autorizeze reproducerea operei sale (dreptul de
reproducere) şi comunicarea ei către public (drept de reprezentare). El poate, exercitându-
şi drepturile patrimoniale, să instituie măsuri tehnice destinate să restrângă realizarea, faţă
de operele sale, a unor acte ne-autorizate sau nepermise de lege (articolul 11 din TDA).

Drepturile morale protejează şi mai mult calitatea de autor şi permit să te opui unei
utilizări care ar denatura opera sau să revendici ca numele autorului să fie menţionat.

Legislaţiile naţionale sunt totuşi libere să prevadă excepţii la monopolul autorului (ex:
excepţia citatului scurt). Ele fixează şi durata drepturilor patrimoniale precum şi regulile
privind conrafacerea (asupra acestor două puncte, dispoziţiile naţionale sunt armonizate
sau pe cale de a fi armonizate la nivel comunitar – cf. infra).

B. În materie de drepturi conexe

Convenţia de la Roma acordă unele drepturi celor care facilitează comunicarea către
public a anumitor categorii de opere. Ea constituie un minim convenţional destinat să îi
apere pe titularii de drepturi conexe împotriva utilizării ne-autorizate a contribuţiilor lor.

Această convenţie se caracterizează prin juxtapunerea unor dispoziţii în favoarea


diferiţilor titulari de drepturi conexe.

Obiectul protecţiei

Aşa cum o arată şi numele ei, convenţia de la Roma îşi propune să protejeze:
- reprezentaţiile sau execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi;
- fonogramele producătorilor de fonograme. Fonogramele corespund oricărei
fixări exclusiv sonore a sunetelor provenind dintr-o execuţie sau a altor
sunete;
- emisiunile radiodifuzate ale organismelor de radiodifuziune. Radiodifuzarea
corespunde difuzării de sunete sau de imagini şi de sunete prin intermediul
undelor radioelectrice în scopul receptării de către public. Aşa încât sunt avute
în vedere atât emisiunile de radio cât şi cele de televiziune, dar numai atunci
când sunt transmise pe cale hertziană (unde radioelectrice) şi nu prin fir
(cablu). Acest ultim punct face totuşi obiectul unei directive comunitare (cf.
infra).

Titularii drepturilor conexe (articolul 3 al convenţiei de la Roma)

10
Artiştii interpreţi şi executanţi sunt definiţi ca „actorii, cântăreţii, muzicienii, dansatorii şi
alte persoane care reprezintă, cântă, recită, declamă, interpretează sau execută în oricare
alt mod opere literare sau artistice”.

Producătorul de fonograme este „persoana fizică sau juridică care, prima, fixează
sunetele provenind dintr-o execuţie sau alte sunete”.

Organismele de radiodifuziune sunt persoanele care organizează „difuzarea de sunete sau


de imagini şi de sunete prin intermediul undelor radioelectrice în scopul receptării de
către public”.

Dobândirea dreptului

Convenţia de la Roma stabileşte două mari principii:

- tratamentul naţional: statul semnatar pe teritoriul căruia este cerută protecţia acordă, în
virtutea legislaţiei lui naţionale, aceeaşi protecţie ca şi cetăţenilor lui.
▪ artiştii interpreţi şi executanţi vor fi protejaţi dacă execuţia are loc într-o ţară
membră a convenţiei, dacă ea este înregistrată pe o fonogramă protejată de către
convenţie sau dacă execuţia ne-fixată este difuzată printr-o emisiune protejată de
convenţie;
▪ producătorii de fonograme vor fi protejaţi dacă sunt cetăţenii unui stat semnatar,
dacă prima fixare a sunetului a avut loc pe teritoriul unuia dintre aceste state sau dacă
fonograma a fost, pentru prima oară, publicată într-unul din statele membre ale
convenţiei;
▪ organismele de radiodifuziune vor fi protejate dacă îşi au sediul social într-un
stat semnatar sau dacă emisiunea este difuzată de un emiţător situat pe teritoriul unui stat
membru al convenţiei.

- o clauză de salvgardare în virtutea căreia convenţia „lasă intactă şi nu afectează în nici


un fel protecţia dreptului de autor asupra operelor literare şi artistice. În consecinţă, nici o
dispoziţie a prezentei convenţii nu va putea fi interpretată ca aducând atingere acestei
protecţii” (articolul 1).

Drepturi conferite

Convenţia de la Roma nu recunoaşte nici un drept moral titularilor de drepturi conexe ale
dreptului de autor. Prin urmare, aceştia din urmă nu beneficiază decât de drepturi
patrimoniale.

Conform articolului 7, artiştii interpreţi şi executanţi beneficiază în principal de dreptul


de a se opune la:
- radiodifuzarea sau comunicarea către public a execuţiei lor fără
consimţământul lor;

11
- fixarea, fără consimţământul lor, pe un suport material a execuţiei lor ne-
fixate;
- reproducerea unei astfel de fixări dacă ea a fost făcută prima oară fără
consimţământul lor (sau în alte scopuri decât cele autorizate).

Producătorii de fonograme pot autoriza sau interzice reproducerea directă sau indirectă a
fonogramelor lor (articolul 10). Reproducerea directă sau indirectă se referă la
reproducerea făcută direct de pe fonogramă sau ca urmare a audiţiei unei difuzării a
acesteia şi captată cu ajutorul unui aparat de recepţie.

În virtutea articolului 13, organismele de radiodifuziune beneficiază de dreptul de a


autoriza sau de a interzice:
- re-emiterea emisiunilor lor, adică „emiterea simultană de către un organism de
radiodifuziune a unei emisiuni a unui alt organism de radiodifuziune”;
- fixarea pe un suport material a emisiunilor lor (sau a unei părţi de emisiune);
- reproducerea fixărilor făcute fără consimţământul lor;
- comunicarea către public a emisiunilor lor de televiziune atunci când aceasta
este făcută în locuri accesibile publicului în schimbul achitării unei taxe de
intrare.

2.2 Dispoziţiile comunitare aplicabile

Primele directive care armonizează proprietatea literară şi artistică şi drepturile conexe în


statele membre se referă la puncte precise. Mai recent, directiva privind dreptul de autor
şi drepturile conexe în societatea informaţională are ca obiect adaptarea materiei la
mutaţiile tehnologice.

A. Directive specifice

Directiva (CE) 92/100 din 19 noiembrie 1992 privind dreptul de locaţie şi de


împrumut

În virtutea directivei, se înţelege prin împrumut şi locaţie de obiecte „punerea lor la


dispoziţie pentru folosire, pentru un timp limitat şi pentru un avantaj economic sau
comercial direct sau indirect”. Împrumutul se deosebeşte de locaţie prin aceea că el
constituie o punere la dispoziţie „efectuată de către instituţii accesibile publicului”.

Aria de aplicare a acestei directive este vast în măsura în care el acoperă toate operele cu
excepţia programlorlor, a operelor de arhitectură şi a artelor aplicate.

Directiva prevede 4 dispoziţii majore:


- autorul dispune de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice
împrumutarea operelor lui;
- autorii pot face derogare de la dreptul exclusiv de împrumut cu condiţia ca
autorul să perceapă o remuneraţie echitabilă. Statele pot aşadar să instituie un

12
mecanism de licenţă legală care îndepărtează dreptul autorilor de a autoriza
sau de a interzice împrumutul, dar le garantează un drept la remuneraţie;
- statele pot ţine seama de obiectivele lor de publicitate culturală pentru a fixa
remuneraţia autorilor. Astfel încât remuneraţia echitabilă poate fi fixată
unilateral de către puterea publică;
- statele pot dispensa anumite instituţii de la plata remuneraţiei echitabile.

Directiva (CE) 93/83 din 27 septembrie 1993 privind radiodifuzarea prin satelit şi
retransmisia prin cablu

Radiodifuzarea prin satelit este „actul de a introduce, sub controlul şi responsabilitatea


organismului de radiodifuziune, a unor semne purtătoare de programe destinate a fi
captate de către public într-un lanţ neîntrerupt de comunicarea conducând la satelit şi
revenind către pământ”.

Directiva dispune că autorul are dreptul exclusiv de a autoriza comunicarea către public
prin satelit a unor opere protejate de dreptul de autor (articolul 2) şi face trimitere la
dispoziţiile directivei privind locaţia şi împrumutul pentru titularii de drepturi conexe.

Retransmisia prin cablu se defineşte ca „retransmisia simultană, neschimbată şi integrală


prin cablu sau printr-un sistem de difuzare pe unde ultrascurte în scopul receptării de
către public a unei transmisii iniţiale făcută dintr-un alt stat membru, fără fir sau cu fir, în
special prin satelit, a unor emisiuni de televiziune sau de radio destinate a fi captate de
către public”.

Specificitatea directivei asupra acestui punct rezidă în obligaţia impusă statelor de a


supune exercitarea dreptului de retransmisie prin cablu gestionării colective. Astfel,
dreptul titularilor de drepturi de autor şi de drepturi conexe de a acorda sau de a refuza
autorizarea unui operator prin cablu în scopul retransmisei prin cablu a unei emisiuni nu
poate fi exercitat decât de o societate de gestionare colectivă a drepturilor. Totuşi această
dispoziţie nu se aplică drepturilor exercitate de un organism de radiodifuziune faţă de
propriile lui emisiuni.

Directiva (CE) 93/98 din 29 octombrie 1993 privind durata de protecţie a dreptului
de autor şi a unor drepturi conexe

Convenţiile de la Berna şi de la Roma nu fixează decât durate minime de protecţie, lăsând


la latitudinea ţărilor semnatare alegerea unor durate de protecţie mai lungi. Rezultau de
aici disparităţi între legislaţiile ţărilor membre ale Uniunii Europene, „disparităţi (...)
susceptibile să pună piedici în calea liberei circulaţii a mărfurilor şi a liberei prestări de
servicii şi să altereze condiţiile concurenţei în piaţa comună” (considerentul nr. 2).

Directiva fixează o durată de protecţie a operelor literare şi artistice care corespunde


vieţii autorului la care se adaugă 70 de ani după moartea acestuia, oricare ar fi data la care
opera a devenit în mod licit accesibilă publicului. Atunci când este vorba de opere

13
realizate în colaborare, protecţia ia sfârşit la 70 de ani după moartea ultimului
colaborator. În sfârşit, atunci când titularul este o persoană juridică, protecţia se stinge la
70 de ani după ce opera a devenit accesibilă publicului.

Aceste dispoziţii nu se referă la dreptul moral, care este imprescriptibil.

Durata drepturilor conexe este şi ea armonizată. În această privinţă, este de reţinut că


directiva instituie criterii alternative pentru a determina data la care expiră drepturile.
Drepturile expiră:
- pentru artiştii interpreţi sau executanţi: la 50 de ani după data execuţiei sau
publicării fixării execuţiei;
- pentru producătorii de fonograme şi de filme: la 50 de ani după fixare, după
prima publicare sau după prima comunicare către public;
- pentru organismele de radiodifuziune: la 50 de ani după prima difuzare a
emisiunii, fie ea difuzată fără fir sau cu fir, inclusiv prin cablu sau satelit.

Directiva (CE) 2001/84 din 27 septembrie 2001 privind dreptul de suită

Autorii unor opere de artă originale (opere de artă grafică sau plastică precum tablourile,
colajele, picturile, desenele, gravurile, stampele, litografiile, sculpturile, tapiseriile,
fotografiile, ...) beneficiază de un drept de suită.

Dreptul de suită este „un drept inalienabil în baza căruia nu se poate renunţa, nici în mod
anticipat, la perceperea unui procentaj din preţul obţinut pentru orice revindere a acestei
opere după prima cesionare operată de către dreptul de autor” (articolul 1).

În principiu, acest drept este în sarcina vânzătorului. Statele membre pot totuşi să prevadă
că această sarcină incumbă cumpărătorului (sau intermediarului profesioniştilor de pe
piaţa de artă) sau că o împarte cu vânzătorul.

Directiva lasă în seama legislaţiilor naţionale grija de a fixa un preţ de vânzare minim
începând de la care vânzările sunt supuse dreptului de suită.

B. Directiva (CE) 2001/29 din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale
dreptului de autor şi a drepturilor conexe în societatea informaţională

Prima iniţiativă comunitară relativă la dreptul de autor şi la drepturile conexe în


societatea informaţională este Cartea verde a Comisiei Europene (1995).

Acest document de lucru prospectiv pleacă de la constatarea că, odată ce serviciul este
furnizat pe reţea, este greu, fără o protecţie adecvată, să fii sigur că opera sau prestaţia nu
vor fi copiate, transformate sau exploatate în detrimentul titularilor drepturilor.

După părerea Comisiei, marile diferenţe dintre nivelele de protecţie pot ridica obstacole
în calea creării societăţii informaţionale. Astfel, fără o armonizare suficientă la nivel
comunitar, „pieţele serviciilor societăţii informaţionale ar putea rămâne fracţionate când,

14
de fapt, ele au nevoie de o exploatare pe o piaţă mai vastă decât pieţele naţionale pentru a
deveni rentabile (punctul 9 din abstractul asupra Cărţii verzi).
Această armonizare este realizată de directiva din 22 mai 2001, care integrează şi
principalele obligaţii internaţionale rezultând din cele 2 tratate OMPI din 1996
(considerentul nr. 15).

Directiva se ocupă, pe de o parte, de drepturile patrimoniale şi de excepţiile lor iar pe de


altă parte de măsurile tehnice şi de informarea asupra regimului drepturilor.

Drepturile patrimoniale

Directiva consacră existenţa dreptului de reproducere definit ca „dreptul exclusiv de a


autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, provizorie sau permanentă,
prin orice mijloace sau sub orice formă, în totalitate sau parţial” (articolul 2).

Dreptul de reprezentare (sau de comunicare către public) corespunde „dreptului exclusiv


de a autoriza sau de a interzice orice comunicare către public a operelor lor, prin fir sau
fără fir, inclusiv punerea la dispoziţia publicului a operelor lor astfel încât fiecare să poată
să aibă acces la ele din locul şi în momentul pe care le alege în mod individual” (articolul
3).

În sfârşit, dreptul de distribuire este „dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice


orice formă de distribuire către public, prin vânzare sau în orice alt mod, a originalului
operelor lor sau a copiilor acestora” (articolul 4).

Particularitatea directivei rezidă în numărul mare de excepţii pe care le instituie şi, încă şi
mai mult, în caracterul lor ne-constrângător. Într-adevăr, singura excepţie care are
caracter obligatoriu este cea privind reproducerile tehnice. Această excepţie îşi propune
să sustragă de sub incidenţa dreptului de reproducere anumite acte de reproducere
provizorii care fac parte integrantă dintr-un procedeu tehnic al cărui scop este de a
permite utilizarea licită sau o transmitere într-o reţea între terţi printr-un intermediar a
unei opere sau a unui obiect protejat şi care nu are semnificaţie economică independentă.

Printre excepţiile a căror transpunere este lăsată la aprecierea statelor membre putem cita:
- excepţia la dreptul de reproducere pentru actele de reproducere specifice
efectuate de către biblioteci accesibile publicului;
- excepţia la dreptul de reproducere pentru reproducerile efectuate pe orice
suport de către o persoană fizică pentru uz privat şi în scopuri nu direct sau
indirect comerciale (cu condiţia ca autorii să primească o compensaţie
echitabilă);
- excepţia la dreptul de comunicare către public atunci când este vorba de o
utilizare în scopuri exclusiv de ilustrare în cadrul învăţământului sau al
cercetării ştiinţifice;
- excepţia de parodie.

15
Măsurile tehnice şi informarea asupra regimului drepturilor

Asemeni Digital Millenium Copyright Act american, directiva prevede că statele membre
trebuie să asigure o protecţie juridică adecvată împotriva ocolirii oricărei măsuri tehnice
eficiente destinată să împiedice sau să limiteze, în ceea ce priveşte operele sau alte
obiecte protejate, actele ne-autorizate de către titularul drepturilor.

Ele trebuie să instituie şi o protecţie adecvată împotriva oricărei persoane care, cu bună
ştiinţă şi fără autorizare, suprimă sau modifică orice informaţie în formă electronică
privitoare la regimul drepturilor.

4. Protecţia comunitară a bazelor de date

Regulile juridice aplicabile bazelor de date sunt armonizate, la nivel comunitar, prin
directiva 96/9/CE din 11 martie 1996 privitoare la protecţia juridică a bazelor de date.

Directiva defineşte baza de date ca „o culegere de opere, de date sau de alte elemente
independente, dispuse în mod sistematic sau metodic, şi individual accesibile prin
mijloace electronice sau într-un alt mod”.

Autorul bazei de date este „persoana fizică sau grupul de persoane fizice care au creat
baza sau, atunci când legislaţia statului membru interesat autorizează acest lucru,
persoana juridică considerată de această legislaţie ca fiind titularul dreptului” (articolul 4-
1). El dispune de un drept de autor asupra bazei lui de date (conţinătorul) atunci când
aceasta din urmă, „prin alegerea sau prin dispunerea materiilor, constituie o creaţie
intelectuală proprie autorului (ei)”.

Această protecţie a bazei de date nu face să dispară drepturile autorilor elementelor


protejate conţinute în bază.

În plus, directiva creează, în interesul producătorului bazei de date, un drept specific


(numit drept sui generis) care îi permite să interzică extragerea sau re-utilizarea totalităţii
sau a unei părţi calitativ sau cantitativ substanţială din baza sa. Acest drept specific îşi
propune să protejeze investiţia substanţială a producătorului în crearea bazei de date
(investiţie materială, umană, financiară, ...).

Conform articolului 7 al directivei, dreptul sui generis este dobândit încă de la terminare
şi îl protejează pe fabricant împotriva oricărei extrageri sau re-utilizări ne-autorizate
pentru o durată de 15 ani „după data de 1 ianuarie a anului care urmează după data
terminării”.

*
* *

16
Protejate de dreptul de autor, crearea de forme poate şi ea să benficieze de regimul de
protecţie a desenului şi a modelului.

Capitolul 2 Desenul şi modelul în dreptul comunitar

Directiva 98&71&CE a Parlamentului European şi a Consiliului armonizează legislaţiile


naţionale ale statelor membre în materie de desene şi modele (dispoziţiile relative la
sanţiuni, la căile de recurs şi la aplicarea legii nu sunt abordate de directivă).

Regulamentul privind desenele şi modelele comunitare a fost adoptat de Consiliul


Uniunii Europene la 12 decembrie 2001.

Regulamentul prevede două tipuri de protecţie:


- protecţia „desenului şi a modelului comunitar neînregistrat”
- „dreptul la desen sau model comunitar înregistrat”.

Atunci când este vorba despre desen sau model comunitar neînregistrat, dreptul se
dobândeşte în mod automat prin simplu fapt al divulgării către public a produselor care
incorporează desenele sau modelele vizate (cu alte cuvinte, dacă desenul sau modelul a
fost publicat, expus, utilizat în comerţ sau făcut public în orice alt mod, astfel încât aceste
fapte puteau în mod rezonabil să fie cunoscute de mediile specializate ale sectorului avut
în vedere). Acest drept este limitat la 3 ani.

Atunci când este vorba despre desen sau model comunitar înregistrat, protecţia este
acordată pe ansamblul teritoriului Uniunii Europene printr-o procedură de înregistrare
unică şi pentru o durată iniţială de 5 ani. Durata poate fi prelungită până la 25 de ani
maximum.

1. Dobândirea titlului

1.1 Definiţia desenului şi a modelului în dreptul comunitar

Desenul şi modelul îşi propun să protejeze aparenţa unui produs sau a unei părţi
vizibile a produsului, caracterizată prin linii sale, prin contururile sale. Prin
culorile sale, prin forma sa, prin textura sa sau prin materialele sale. Aceste
caracteristici pot fi cele ale produsului însuşi sau ale ornamentaţiei lui.

Desene sau modele excluse de la protecţie

Unele forme sunt excluse de la protecţia acordată desenului şi modelului pentru că nu


răspund definiţiei acesteia (articolul 8 din regulamentul (CE) 6/2002 şi articolele 7 şi 8
din directiva 98/71/CE):

17
- piese invizibile în momentul înregistrării: este protejat numai caracterul
aparent
ex: un model de pingele de pantof îndosarul în care modelul înregistrat nu se
referă decât la aspectul exterior al pantofului
- produs ale cărui caracteristici estetice sunt impuse de funcţia tehnică (nu poate
exista un cumul de protecţie desen şi model / brevet)
ex. sistemul de deschidere al unei umbrele
- piese de interconexiune, cu excepţia sistemelor modulare
ex. de piesă de interconexiune: tubul unui aspirator
ex. de sistem modular: jocuri de construcţie
- desen sau model contrar ordinii publice sau bunelor moravuri.

Desenul sau modelul comunitar are un caracter unitar: procedura care permite
dobândirea drepturilor este unică şi protecţia pentru desen şi model produce aceleaşi
efecte în ansamblul Comunităţii Europene.

Elemente comune desenelor şi modelelor naţionale, desenelor şi modelelor


comunitare înregistrate şi desenelor şi modelelor comunitare neînregistrate

Elementele comune sunt noutatea şi caracterul individual.

- Noutate: desenul sau modelul nu trebuie să fie identic sau aproape identic cu
un desen sau model deja divulgat (adică devenit accesibil publicului printr-o
publicare, printr-o folosire ...). Pe de altă parte, desenul şi modelul nu trebuie
să fi fost divulgat de către titular de mai mult de un an (denumit perioadă de
graţie). Auto-divulgarea distruge noutatea, cu excepţiadosarului în care o
cerere de înregistrare este făcută în interiorul termenului de un an de la
divulgare.
Pentru a putea fi stabilită, divulgarea nu trebuie să fie confidenţială. Ea trebuie
să fi făcut accesibil desenul şi modelul profesioniştilor comunitari din sectorul
interesat. Determinarea datei la care s-a făcut divulgarea este importantă
pentru că ea condiţionează calculul perioadei de graţie.

- Caracter individual: desenul sau modelul nu trebuie să trezească, în ansamblul


lui, o impresie vizuală apropiată de desenele şi modelele anterior divulgate. El
este apreciat în funcţie de impresia globală pe care un model o va produce
unui observator cunoscător, dar şi în funcţie de gradul de libertate lăsat
creatorului. Ex: Creatorul unui nou model de maşină dintr-o marcă
determinată este obligat să facă astfel încât observatorii cunoscători să o
poată recunoaşte. „Marginea lui de manevră” este aşadar limitată.

1.2 Desenul şi modelul comunitar neînregistrat

18
Desenul şi modelul comunitar neînregistrat este un sistem suplu de protecţie destinat
industriilor sezoniere care creează multe modele şi le înnoieşte des (Ex: industria textil).
Acest tip de protecţie este interesant pentru industriile care nu au nevoie de o protecţie de
lungă durată.

Desenul şi modelul comunitar neînregistrat este un drept automat care se dobândeşte prin
prima divulgare (publicare, punere în vânzare, expunere, etc ...) în interiorul Comunităţii
Europene, fără formalităţi administrative.

Aşadar, divulgarea pe teritoriul UE este suficientă pentru a constitui desenul şi modelul


comunitar neîntegistrat.

O divulgarea în afara teritoriului UE nu face să apară protecţia; ea determină totuşi


momentul de la care se socoteşte perioada de un an legată de condiţia de noutate. În
acelaşi mod, o primă divulgare pe teritoriul unui nou stat membru, înainte de aderare, nu
face să apară dreptul extins.

OAPI nu este competent decât pentru desenele şi modelele înregistrate.

NB: desenul şi modelul comunitar neînregistrat se deosebeşte de dreptul de autor prin


aceea că dreptul de autor este rezultatul creaţie,i în timp ce desenul şi modelul comunitar
neînregistrat este rezultatul divulgării.

1.3 Desenul şi modelul comunitar înregistrat

Începând cu data de 1 aprilie 2003 a devenit posibilă înregistrarea la OAPI de la Alicante


a desenelor şi modelelor comunitare numite desene şi modele comunitare înregistrate.
Modalităţile de înregistrare ale desenului şi modelului comunitar sunt detaliate în tabelele
care urmează.

PROTECIA COMUNITARĂ A DESENELOR ŞI MODELELOR ÎNREGISTRATE:


MODALITĂŢI
Creare Începând cu 1 ianuarie 2003 pentru înregistrările făcute între 1/01/2003 şi 1/04/2003:
data de înregistrare – 01/04/2003

Cine poate - Orice persoană: nici o condiţie de naţionalitate, nici de rezidenţă, nici de instituţie
înregistra? Persoanele care înregistrează nu trebuie să fie reprezentate de un mandatar agreat în
momentul înregistrării
- Un mandatar: avocat / mandatar agreat / angajat al unei persoane juridice

Titularului - Persoana care înregistrează, care poate fi creatorul sau succesorul în drepturi
dreptului - Creaţia angajatului aparţine angajatorului

Creatorul are dreptul să fie desemnat ca atare pe formular, pe lângă solicitant sau
titularul DM
(Interesul demersului: recunoaştere intelectuală a creatorului + valoare probantă
îndosar de conflict între solicitant şi creator)

19
Unde? Informaţii pe site: http/oami.eu.int/fr «dessin ou modèle communautaire» → « aspects
pratiques »

la OAPI : prin poştă sau prin formular electronic (prin fax: posibil dar nerecomandat)

Cum? - Fără înregistrare naţională prealabilă


- Exemplar din formular şi din model
- Reprezentare în alb şi negru / culori

- Se va indica clar clasificarea de la Lucarno http/oami.eu.int/fr/design/fefault.htm


În lipsă: prelungirea termenului de examinare a dosarului

- Indicaţi clar natura produselor!!! Indicarea produselor şi a clasei nu afectează


întinderea protecţiei!

- Cereri multiple : o cerere poate comporta mai multe modele dacă ele aparţin
aceleiaşi clase (clasificarea de la Lucarno)
- Nu există condiţia apartenenţei la aceeaşi clasă pentru înregistrările de motive
ornamentale, ex: decor pe suport textil
- Fiecare desen sau model va avea propria lui existenţă juridică independent de
celelalte

- Înregistrarea unui specimen posibilă = bucată de material (stofă, tapet, dantelă ...)
care înlocuieşte reprezentarea grafică
condiţii: bidimensional + amânarea publicării + înregistrare în 5 exemplare identice

Posibilitate de înregistrare cu amânarea publicării pentru un termen de 30 de luni


începând cu data înregistrarea cererii sau cu data de prioritate → v. fişa
«Ajournement de la publication Dessin et Modèle Communautaire»
Dacă este o înregistrare cu revendicarea unei priorităţi → v. fişa « Revendication
de priorité – particularités »

Costurile Preţ identic pentru reproducerile în culori sau în alb şi negru


înregistrării
1 înregistare DMC (7 imagini maxi): 350 euro îndosar de publicare = 230 euro
înregistrare + 120 euro publicare
270 euro îndosar de amânare = 230 euro înregistrare + 40 euro amânare

de la al 2lea la al 10lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 115 euro înregistrare + 60 euro
îndosar de publicare sau + 20 euro îndosar de amânare

începând cu al 11lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 50 euro înregistrare + 30 euro


îndosar de publicare sau + 10 euro îndosar de amânare

Calculator de taxe : http://oami.eu.int/fr/design/practical.htm

Durata protecţiei Protecţie iniţială: 5 ani

Această durată poate fi prelungită, cu perioade de 5ani, până la maximum 25 de ani:


- se va solicita în interiorul unei perioade de 6 luni înainte de expirarea înregistrării
- OAPI va avertiza înainte de data expirării

Urmări Înregistrare în cursul a 5 luni după introducerea cererii (termen mediu sperat)
Publicare numai pe suport electronic: Internet

20
Înscriere ulterioară care trebuie făcută la OAPI

Costurile înnoirii
Progresiv şi depinzând de numărul de modele:
1a perioadă: 90 euro / model
2a perioadă: 120 euro / model
PROTECŢIA 3aCOMUNITARĂ A
perioadă: 150 euro / model DESENELOR ŞI MODELELOR
ÎNREGISTRATE4a perioadă:
- 180 euro
REVENDICAREA
/ model UNEI PRIORITĂŢI -
PARTICULARITĂŢI
Ipoteze Prioritate de convenţie (= prioritate de înregistrare anterioară):
Solicitantul revendică data unei înregistrări anterioare efectuată de mai puţin de 6 luni
într-o ţară membră a Convenţiei Uniunii de la Paris sau a Organizaţiei Mondiale a
Comerţului

Prioritate de expunere(1)
Solicitantul revendică data primei expuneri anterioare a DM efectuată de mai puţin de
6 luni
Mai multe priorităţi pot fi revendicate şi combinate într-o singură cerere

Când? Prioritatea trebuie revendicată:


- fie în momentul înregistrării
- fie ulterior: în termen de 1 lună începând de la introducerea cererii de înregistrare a
desenului sau modelului comunitar

Dovada înregistrării / expunerii anterioare trebuie furnizată: într-un termen de 3


luni începând de la introducerea cererii / de la expunerea anterioară →v. «Documente
necesare»
Cum? Informaţii pe site: http://oami.eu.int/fr «dessin ou modèle communautaire» →
«aspects pratiques»
● formular (cerere de înregistrare) → pag. 2

Documente ● Prioritate de convenţie (= prioritate de înregistrare anterioară) copia înregistrării


necesare sau înregistrărilor anterioare

● Prioritate de expunere dovadă eliberată de autoritatea însărcinată cu protecţia


proprietăţii industriale în cadrul expoziţiei
Se va indica numele expoziţiei + data + loc + data primei divulgări a produselor +
dovada autorităţii însărcinată cu protecţia PI în cadrul expoziţiei

Costuri Gratuit

(1) Această dispoziţie nu se aplică decât „expoziţiilor recunoscute” în sensul convenţiei privitoare la
expoziţiile internaţionale, semnată la Paris la 22 noiembrie 1928, şi numai un număr restrâns de expoziţii,
în special expoziţiile mondiale, intră în aria de aplicaţiei a acestei dispoziţii. Oficiul va comunica la timp
organizarea unei astfel de expoziţii.

21
DESEN ŞI MODEL COMUNITAR
ÎNREGISTRARE CU AMÂNAREA PUBLICĂRII
= Posibilitate de înregistrare cu amânarea publicării pentru un termen de 30 de luni începând de la data
înregistrării cererii sau de la data de prioritate
PENTRU ? - Efectuarea formalităţilor de înregistrare pentru a obţine o protecţie fără ca
înregistrarea corespunzătoare să fie publicată şi să constituie o sursă de informare
pentru concurenţi şi imitatori
- Amânarea poate fi cerută pentru anumite modele ale aceleiaşi înregistrări
- Amânare obligatorie îndosar de specimen
- Până la publicare, Desenul şi Modelul Comunitar rămâne secret – numai câteva
informaţii limitate sunt accesibile publicului

CINE ? Orice persoană : nici o condiţie de naţionalitate, nici de rezidenţă, nici de instituţie –
nu e nevoie de mandatar, oricare ar fi ţara

Un mandatar: avocat / mandatar agreat / angajat al unei persoane juridice

CÂND ? Cerută în momentul înregistrării


CUM ? Cererea trebuie să conţină cel puţin 1 desen sau model a cărui publicare este amânată
● formular (cerere de înregistrare)
→ pag. 2 - «Divers»: bifaţi căsuţa «Demande d’ajournement de la publication»
→ Pentru un specimen: depunere în 5 exemplare identice

UNDE ? Informaţii pe site: http://oami.eu.int/fr «dessin ou modèle communautaire» →


«aspects pratiques»
la OAPI : prin poştă sau prin fax: posibil dar nerecomandat
COSTURILE - taxă de înregistrare + taxă de amânare
ÎNREGISTRĂRII - 1a înregistrare DMC (7 imagini maxi): 230 euro înregistrare + 40 euro amânare
- de la al 2lea la al 10lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 115 euro înregistrarea + 20
euro îndosar de amânare
- începând cu al 11lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 50 euro euro înregistrarea + 10
euro îndosar de amânare
Calculator de taxă: http://oami.eu.int/fr/design/practical. htm

URMĂRI Amânarea poate fi întreruptă în orice moment cerând publicarea desenului sau
modelului comunitar

→ Solicitantul trebuie să plătească o taxă de publicare de 120 euro pentru primul


DMC
- de la al 2lea la al 10lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 60 euro
- începând de la al 11lea DMC: taxă adiţională pe DMC: 30 euro

Taxă de plătit cel mai târziu la 27 de luni după înregistrare

→ În lipsă: decădere totală sau parţială din drepturile create prin înregistrare

22
2. Durata titlului

2.1 Efecte ale înregistrării sau ale calificării ca desen şi model comunitar înregistrat

Protecţia acordată

Titularul unui desen şi model beneficiază de un drept exclusiv de exploatare. Protecţia


acordată diferă în funcţie de caracterul înregistrat sau neînregistrat al desenului şi
modelului.

Titularul desenului şi modelului înregistrat beneficiază de un drept exclusiv de a utiliza


sau de a interzice folosirea pentru un terţ. Desenul şi modelul înregistrat îl protejează pe
titularul său împotriva oricărei utilizări de către un terţ fără consimţământul titularului.
Prin „utilizare” trebuie să se înţeleagă fabricarea, oferirea, punerea pe piaţă, importul,
exportul sau utilizarea unui produs în care desenul sau modelul este incorporat sau pe
care acesta este aplicat, sau stocarea produsului în aceleaşi scopuri (articolul 19 din
regulamentul CE 6/2002 şi articolul 12 din directiva 98/71/CE).

În plus, protecţia se referă la impresia vizuală de ansamblu: protecţia este deci mai largă
decât cea limitată la simpla copie.

Desenul şi modelul comunitar neînregistrat permite să interzici copierea cu condiţia să


fie o copiere aproximativ exactă a desenului şi modelului comunitar neînregistrat şi ca
această copiere să fie voită şi vinovată. Ca să poată beneficia de protecţia prin desen şi
model neînregistrat, titularul trebuie să fie în măsură să dovedească următoarele:
- existenţa dreptului neînregistrat, adică să aducă proba creării desenului
- divulgarea în interiorul Uniunii, adică punctul de plecare al protecţiei.

Desenul şi modelul comunitar neînregistrat este protejat vreme de 3 ani cu condiţia să fie
nou şi să aibă un caracter individual (= condiţia de validitate a desenului şi modelului
comunitar), în timp ce modelul înregistrat beneficiază de o protecţie care poate merge
până la 25 de ani.

Desenul şi modelul comunitar neînregistrat permite industriaşilor să aibă o protecţie în


ţările membre ale UE care nu recunosc dreptul de autor. Acest titlu este o protecţie
minimă care poate fi completată prin desenul şi modelul comunitar înregistrat. Totuşi,
începând din momentul divulgării, titularul dispune de un termen de un an pentru a opta
să facă o înregistrare de desen sau model. Dacă acest termen a fost depăşit, el este
destinat să rămână un desen şi model comunitar neînregistrat, deci să nu aibă decât o
protecţie de 3 ani, limitată la copii.

23
Principiul epuizării

Principiul epuizării comunitare a dreptului de proprietate industrială limitează monopolul


de exploatare al titularului său în interiorul Spaţiului economic european (SEE - franc.
EEE, compus din ţările membre ale UE, Islanda, Liechtenstein şi Norvegia). Acest
principiu a fost creat pentru a asigura libera circulaţie a mărfurilor. El se referă la titlurile
de proprietate industrială din interiorul SEE, oricare ar fi forma de protecţie (naţională
sau comunitară).

Din momentul dobândirii legale a produsului de către un terţ pe teritoriul SEE, titularul
îşi pierde monopolul de exploatare asupra produsului: “acest drept s-a epuizat”. Titularul
nu se mai poate în acestdosar opune comercializării produsului său într-una dintre ţările
membre SEE în afară dedosarul în care invocă motive legitime, în special atunci când
starea produselor a fost modificată sau alterată după punerea lor pe piaţă.

Acest principiu al epuizării dreptului nu există la nivel internaţional. Monopolul de


exploatare al titularului titlului nu este limitat faţă de importurile din ţări aflate în afara
SEE. Aşa încât comercializarea unui produs pus pe piaţă în afara SEE constituie un act de
contrafacere.

2.2 Exploatarea desenului şi modelului în dreptul comunitar

Titularul unui desen şi model îşi poate ceda drepturile unui terţ sau poate sa-i acorde o
licenţă de exploatare (articolul 32 din regulamentul (CE) 6/2002).
Cesiunea realizează un transfer de proprietate: cesionarul devine atunci titularul
drepturilor asupra desenului şi modelului. Concesionarea de licenţă este un contract prin
care titularul autorizează o persoană (deţinătorul licenţei) să-i utilizeze desenul şi modelul
pe un teritoriu sau o zonă geografică dată.

Contractul de cesiune sau de licenţă privind un desen şi model înregistrat trebuie înscris
în Registrul comunitar al desenelor şi modelelor pentru a fi opozabil terţilor (articolul 33
din regulamentul (CE) 6/2002).

2.3 Contenciosul în materie de desen sau model comunitar

Îndosar de litigiu, importanţa dreptului unitar este de netăgăduit deoarece este posibil să
obţii într-o singură procedură o hotărâre asupra validităţii şi asupra contrafacerii
desenului şi modelului comunitar pentru ansamblul Comunităţii Europene.

24
A. Acţiunea în nulitate

Cererile de nulitate pentru un desen şi model înregistrat pot fi prezentate fie în faţa OAPI,
fie în faţa tribunalelor pentru desene sau modele comunitare ca urmare a unei cereri
reconvenţionale în cadrul unei acţiuni în contrafacere (articolul 24 din regulamentul (CE)
6/2002).

Orice persoană interesată poate înainta o cerere de nulitate în faţa OAPI cu condiţia să
achite o taxă de 350 de euro. Divizia de anulare a OAPI organizează procedura între părţi.
De îndată ce observaţiile şi probele prezentate au fost considerate suficiente, divizia
pronunţă o hotărâre. Această hotărâre poate face obiectul unui recurs în faţa camerelor de
recurs ale Oficiului. Recursul trebuie formulat în scris într-un termen de două luni
începând din ziua în care s-a făcut notificarea hotărârii atacate; recursul impune plata
unei taxe de 800 de euro. Un recurs judiciar este posibil în faţa CJCE.

Fiecare desen sau model trebuie să fie contestat individual. Dacă sunt contestate mai
multe desene sau modele într-o înregistrare multiplă, reclamantul trebuie să înainteze o
cerere distinctă în nulitate pentru fiecare dintre desenele sau modelele contestate.

Cererea în nulitate poate fi înaintată pe baza motivelor enunţate în articolul 25 din


regulamentul 6/2002:
- nerespectarea definiţiei desenului şi modelului comunitar
- lipsa noutăţii, a caracterului individual
- divulgare mai veche de un an
- absenţa dreptului la titlu al titularului
- existenţa unui drept anterior
- utilizarea unui semn oficial (articolul 6 ter CUP)

Conflictele privind desenele şi modelele neînregistrate vor fi tratate numai de tribunalele


pentru desene şi modele comunitare.

Declaraţia de nulitate a unui desen sau model comunitar produce efect în ansamblul
Comunităţii Europene.

B. Acţiunea în contrafacere

În scopul de a evita „forum shopping”, regulamentul din 12 decembrie 2002 (articolele


80 şi 81) stabileşte regulile de competenţă pe schema sistemului jurisdicţional al mărcii
comunitare.

Vor avea competenţă exclusivă pentru a judeca contenciosul îndosar de contrafacere a


desenului şi modelului tribunalele pentru desene şi modele comunitare pe care statele
membre sunt invitate să le desemneze pe teritoriul lor cel mai târziu până la 6 martie
2005.

25
Aceste tribunale au competenţa de a judeca, în baza regulilor de competenţă definite de
Regulament, faptele de contrafacere comise pe teritoriul oricărui stat membru.
Tribunalul competent poate fi cel al locului de domiciliu al pârâtului sau, în lipsă, cel al
domiciliului reclamantului sau, în lipsă, tribunalul spaniol ca şi tribunalul locului unde s-a
comis contrafacerea.

Înaintea oricărei hotărâri pe fond, tribunalul poate ordona măsuri provizorii şi


conservatorii (reţinere sub motiv de contrafacere sau încetare provizorie, de exemplu)
prevăzute de legislaţia lui naţională.

Atunci când tribunalul a constatat contrafacerea sau riscul de contrafacere, el ordonă


încetarea actelor sau ameninţărilor de contrafacere, plata unor despăgubiri şi poate ordona
reţinerea modelelor despre care se afirmă că sunt contrafăcute

Hotărârea acestor tribunale are valabilitate pe întregul teritoriu al Comunităţii.


Hotărârile pronunţate în primă instanţă sunt susceptibile de recurs în faţa unei curţi de
apel apoi de o procedură în casaţie (legea naţională determină condiţiile în care se
desfăşoară aceste proceduri).

Prima hotărâre europeană în materie de drept asupra desenelor şi modelelor comunitare a


fost pronunţată de High Court de la Londra la 23 octombrie 2003 într-un dosar care
opunea Societatea Mattel Societăţii Simba Toys.

*
* *

Pentru a proteja o creaţie estetică se poate avea în vedere şi marca. Însă validitatea unei
mărci pentru a proteja o formă este foarte discutată.

26
PARTEA a IIa SEMNELE DISTINCTIVE

Printre semnele distinctive se numără: marca comunitară (capitolul 1), semnele


geografice a căror folosire este reglementată şi numele de domeniu care conţine .eu
(capitolul 2).

Capitolul 1 Marca în dreptul comunitar

Directiva 89/104/CEE a Consiliului armonizează legislaţiile naţionale ale statelor


membre în materie de mărci dobândite prin înregistrare (directiva nu ia dreptul statelor de
a proteja mărcile dobândite prin folosire).
Marca comunitară a fost instituită prin regulamentul Consiliului la 20 decembrie 1993.
Ea este un titlu de protecţie autonom care conferă, printr-o procedură unică de
înregistrare, o protecţie uniformă în ansamblul ţărilor din Comunitatea europeană.
Protecţia rezultând din înregistrarea ca marcă comunitară a căpătat efect începând cu 1
aprilie 1996.

1. Dobândirea titlului

1.1 Definiţia mărcii în dreptul comunitar

A. Semne putând constitui o marcă comunitară

Pot constitui mărci naţionale sau comunitare orice semne susceptibile de o reprezentare
grafică, în special cuvintele, inclusiv numele de persoană, desenele, literele, cifrele,
forma produsului sau modul său de prezentare, cu condiţia ca astfel de semne să poată
distinge produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor întreprinderi (articolul
4 din regulamentul (CE) 40/94 şi articolul 2 din directiva 89/104/CEE).

Se disting în principal mărcile verbale (ex: Coca-Cola), mărcile figurative, mărcile


complexe compuse dintr-unul sau mai multa cuvinte şi/sau din vizuale, mărcile
tridimensionale.

Marca est un semn care trebuie:


- să permită să se distingă produsele sau serviciile unei întreprinderi de cele ale altor
întreprinderi
- să poată fi reprezentată grafic.

Exigenţa legală a reprezentării grafice se justifică mai ales prin necesitatea de a putea
înregistra şi publica marca şi de a permite căutări în registru. CJCE a stabilit condiţiile

27
pentru noţiunea de reprezentare grafică: ea trebuie să fie clară, precisă, completă în ea
însăşi, uşor accesibilă, inteligibilă, durabilă şi obiectivă.

Cazurile particulare ale mărcilor tridimensionale

Protecţia unei forme sau a modului de prezentare printr-o înregistrare de marcă este
posibilă: marca este atunci o marcă tridimensională.

Marca tridimensională nu este o formă creată cu un scop estetic. Ea are drept obiectiv să
ralieze o clientelă în jurul unui produs semnalat prin forma lui (de exemplu, forma sticlei
Perrier pentru a desemna ape minerale), Această protecţie răspunde unor condiţii:

1/ Forma produsului trebuie să fie distinctivă, adică forma trebuie să fie suficient de
arbitrară şi să prezinte un caracter de fantezie astfel încât să nu fie impusă de natura sau
de funcţia produsului. Acelaşi lucru este valabil şi pentru modul de prezentare a
produsului care nu trebuie să fie nici uzual, nici impus de o funcţie tehnică pentru a putea
deveni protejabil. De exemplu: un semn constituit de forma unui aparat de ras cu trei
capete nu poate fi înregistrat ca marcă pentru că este vorba de un semn impus de forma
pur funcţională a produsului (CJCE, 18/06/02, Philips, C-299/99).

2/ Forma nu trebuie să confere o valoare substanţială produsului. Aşadar, dacă numai


forma produsului este cea care îi acordă valoarea sau identitatea proprie, atunci această
formă nu poate fi protejată de o marcă. Această interdicţie îşi propune să împiedice ca,
prin dreptul de marcă, să fie vizată nu protecţia semnului distinctiv, ci cea a unei creaţii
sau a unei inovaţii industriale care ţin de alte drepturi de proprietate industrială. De
exemplu: îndosarul unei creaţii, o fabrică de cristaluri nu ar putea înregistra ca marcă
modelul unei carafe pentru a desemna carafe. Într-adevăr, cumpărătorul va cumpăra
carafa pentru forma ei caracteristică care îi acordă „valoarea ei substanţială”
(înregistrarea potrivită este în acestdosar înregistrarea de desen şi model).

Semnele olfactive, gustative şi sonore pot face obiectul unei înregistrări de marcă?

Semnele olfactive, gustative şi sonore nu pot scăpa nici ele obligaţiei de a fi reprezentate
grafic, condiţie care, azi, pare foarte dificil de realizat din punct de vedere tehnic
deoarece reprezentarea grafică trebuie să permită determinarea exactă a semnului pentru
ca terţii să poată să-i determine obiectul şi întinderea.

Reprezentarea grafică a mărcii trebuie să fie obiectivă pentru a putea fi interpretată în


acelaşi fel de către terţi, ceea ce exclude, de exemplu, reprezentarea grafică printr-o
formulă chimică, printr-o descriere de cuvinte, printr-o onomatopee sau prin transmiterea
unui eşantion (CJCE, 12/12/02,dosar C-273/00, Sieckmann).
Atunci când este vorba despre un semn sonor, jurisprudenţa CJCE lasă să se înţeleagă că
un portativ despărţit în măsuri şi pe care figurează o cheie, note şi pauze poate răspunde
exigenţelor reprezentării grafice (CJCE, 27/11/2003,dosar C-283/01, Shield Mark).

28
Cum stau lucrurile îndosarul mărcilor de culoare, adică constituite numai dintr-o culoare?

Problema reprezentării grafice a unei culori a fost abordată de CJCE. După părerea
Curţii, simpla indicare a cuvântului desemnând culoarea sau reprezentarea unui eşantion
pe un suport, în special pe hârtie, nu va fi întotdeauna o indicaţie care să permită
identificarea „cu certitudine” a mărcii (CJCE, 6/05/2003, dosar C-104/01, Libertel Groep
vs. Benelux Merkenbureau. Era vorba în speţă de o marcă de culoare oranj pentru
produse şi servicii de telecomunicaţii). Problema alterării culorii în timp nu ar trebui să se
pună îndosarul mărcilor comunitare pentru că registrul mărcilor comunitare este ţinut în
formă electronică. OAPI recomandă totuşi să se precizeze codul de identificare pentru
culori în momentul înregistrării.

B. Semne care nu pot constitui o marcă în dreptul comunitar

Regulamentul exclude de la înregistrare unele semne (articolul 7 din regulamentul (CE)


40/94, articolul 3 din directiva 89/104/CEE). Pentru a fi protejată, marca trebuie să fie un
semn arbitrar şi nu trebuie:
- să fie lipsită de caracter distinctiv(1) ;
- să fie compusă din provenienţa geografică a produsului sau a serviciului;
- să fie contrară ordinii publice sau bunelor moravuri;
- să fie înşelătoare (2);
- să comporte elemente interzise de articolul 6 ter CUP (3).

(1) Caracter distinctiv

Marca trebuie să-i permită consumatorului să identifice originea produsului sau a


serviciului pentru a permite consumatorului care achiziţionează produsul sau serviciul să
facă, cu ocazia unei achiziţii ulterioare, aceeaşi alegere dacă experienţa se dovedeşte
pozitivă sau să facă o altă alegere dacă ea se dovedeşte negativă (TPI, 27/02/2002, Rewe-
Zentral, T-79/00).
Astfel, semnul ales nu trebuie să desemneze numai o caracteristică a produsului sau a
serviciului (ex: „transparent” pentru sticlă). Marca nu trebuie să reia un caracter generic,
uzual sau necesar, adică cuvinte care, în limbajul curent sau profesional, servesc pentru a
desemna produsul sau serviciul în cauză (ex: „mobilă” pentru un fotoliu).

(2) Caracter înşelător

Marca nu trebuie să comporte elemente înşelătoare, adică nu trebuie să inducă


consumatorul în eroare asupra naturii, caracteristicilor sau a provenienţei produsului sau a
serviciului.

29
(3) Articolul 6 ter CUP

Marca nu trebuie să comporte vreo reproducere sau vreo imitaţie a unor steme, embleme,
drapele sau ştampile oficiale ale unor ţări sau organizaţii inter-guvernamentale.

C. Marca trebuie să fie disponibilă

Marca trebuie să fie disponibilă pentru a fi valabilă. Nici un semn identic sau similar nu
trebuie să fi făcut obiectul unei aproprieri anterioare de către un terţ pentru a desemna
produse sau servicii identice sau similare.

1.2 Procedura de înregistrare

Procedurile naţionale de înregsitrare sunt proprii fiecărui stat membru, ele nu sunt
armonizate printr-o directivă. Aşa încât nu vom prezenta decât procedura de înregistrare a
mărcii comunitare.

A. Procedura de examinare a cererii de înregistrare a unei mărci comunitare

- Atribuirea unei date de înregistrare de către OAPI


- Examinarea condiţiilor de înregistrare
- Examinarea privitoare la motivele absolute de refuz
- Absenţa caracterului distinctiv
- Caracter înşelător (asupra compoziţiei, a originii)
- Semn contrar ordinii publice, bunelor moravuri
- Excludere din articolul 6 ter(CUP): drapele, insigne şi embleme de ţări, OGI .

- Efectuarea unui raport de căutare comunitară de către OAPI


- Sunt menţionate mărcile comunitare şi cererile de mărci comunitare
anterioare
- Se efectuează în fişierele mărcilor naţionale prin intermediul oficiilor
naţionale, cu excepţia Franţei, Germaniei şi Italiei
- Publicarea în Buletinul Mărcilor Comunitare în limbile comunităţii.

30
ÎNREGISTRAREA UNEI MĂRCI COMUNITARE
Interesul Marca comunitară este supusă unui regim juridic unic.
demersului Ea produce aceleaşi efecte în ansamblul Comunităţii Europene.

Informaţii http://oami.eu.int/fr : «la marque communautaire» apoi «aspects pratiques»

Cine poate - Persoană fizică sau juridică cetăţean al unui stat membru al convenţiei de la Paris, al
înregistra ? OMC, sau beneficiind de un acord bilateral cu Uniunea Europeană
- Un mandatar: avocat / mandatar al Uniunii Europene agreat de OAPI dacă
solicitantul nu are nici domiciliu, nici sediu, nici întreprindere serioasă în UE

Cum ? Nu există obligaţie de înregistrare naţională prealabilă


Cererea într-un exemplar trebuie să conţină:
- o cerere de înregistrare (acces pe site OAPI)
- indicaţiile care permit identificarea solicitantului
- lista produselor şi serviciilor pentru care este cerută înregistrarea
- reproducerea mărcii
- achitarea taxei de înregistrare (cecul trebuie eliberat pe numele OAPI) sau dovada
plăţii (ordin de virament bancar, de ex.)

Cererea de MC trebuie depusă într-una din limbile Comunităţii Europene: „prima


limbă”. Trebuie să fie indicată şi o a 2 a limbă, care să fie diferită de prima şi să
corespundă cu una dintre cele 5 limbi ale Oficiului (spaniolă, germană, engleză,
franceză sau italiană).

Îndosarul unei înregistrări cu revendicarea unei priorităţi → v. fişa «Revendication


de priorité - particularités»

Unde ? La OAPI : - prin poştă: OAPI – Secţia corespondenţă


Apartado de Correos 77/E – 03080 ALICANTE, Spania
- prin fax: + 34 965 131 344
- prin e-filing (înregistrare on line):
http://oami.eu.int/fr/mark/marque/efentry.htm
Costurile taxă de depunere: 975 euro pentru 3 clase, 200 euro pentru fiecare clasă suplimentară
înregistrării dincolo de a 3a
taxă de înregistrare:1100 euro pentru 3 clase, 200 euro pentru fiecare clasă suplimentară
dincolo de a 3a

Durata - Protecţie iniţială: 10 ani începând cu data înregistrării.


protecţiei - Marca poate fi înnoită, pentru perioade de 10 ani, la cererea titularului.
- OAPI avertizează despre expirarea termenului
!!! primele înnoiri nu mai înainte de 2006. Cuantumul taxei care va trebui plătită nu
este încă cunoscut!!!

Consecinţe 1. Atribuirea unei date de înregistrare de către OAPI


2. Examinarea înregistrării (formă, fond) de către OAPI
3. Publicarea cererii în Bulletin des Marques Communautaires în limbile comunităţii
4. Eventual, observaţii ale terţilor
5. Eventual, procedură de opoziţie a terţilor
6. Notificare făcută de OAPI către solicitant despre terminarea procedurii de
examinare şi cerere de plată a taxei de înregistrare
7. Înscrierea MC în Registre Communautaire des Marques
8. Publicarea MC în Bulletin des Marques Communautaires în limbile comunităţii
9. Un certificat de înregistrare este adresat solicitantului sau mandatarului său

31
Termenele de procedură sunt fixate de către OAPI

PROTECŢIA COMUNITARĂ A MĂRCILOR: REVENDICAREA UNEI


PRIORITĂŢI - PARTICULARITĂŢI
Ipoteze Prioritate de expunere:
Solicitantul revendică data unei expuneri anterioare a mărcii efectuată de mai puţin de 6
luni

Prioritate de convenţie: (= prioritate de înregistrare anterioară):


Solicitantul revendică data unei înregistrări anterioare mărcii efectuată de mai puţin de 6
luni într-o ţară membră a convenţiei Uniunii de la Paris sau a Organizaţiei Mondiale a
Comerţului

Prioritate de convenţie, al 2lesdosar posibil:

Prioritate totală:
1. Lista produselor şi serviciilor din cererea de înregistrare a mărcii comunitare
este aceeaşi cu lista produselor şi serviciilor mărcii anterioare (marca
comunitară = marca anterioară).
2. Lista produselor şi serviciilor din cererea de înregistrare a mărcii comunitare
conţine mai puţine produse şi servicii decât marca anterioară (ex: marca
anterioară este depusă în clasa 25 pentru produsele: îmbrăcăminte,
încălţăminte şi pălării, în timp ce marca comunitară nu este înregistrată decât
pentru îmbrăcăminte).

Prioritate parţială:
1. Lista produselor şi serviciilor din cererea de înregistrare a mărcii comunitare
conţine toate produsele şi serviciile mărcii anterioare şi produse şi servicii
suplimentare (marca comunitară = marca anterioară + alte produse şi servicii)
3. marca comunitară conţine numai o poarte din produsele şi serviciile mărcii
anterioare şi produse şi servicii suplimentare.

Când ? Prioritatea trebuie să fie revendicată:


- fie în momentul înregistrării
- fie ulterior: într-un termen de 2 luni începând de la data introducerii
cererii de marcă comunitară

Dovada înregistrării / a expunerii anterioare trebuie furnizată: într-un termen de 3


luni începând de la data înregistrării / expunerii anterioare → v. *Documente necesare

Cum ? Informaţii pe site: http://oami.eu.int/fr «marque communautaire» → «aspects


pratiques»
● formular (cerere de înregistrare) → pag. 7

Documente ● Prioritate de convenţie (= prioritate de înregistrare anterioară): copia înregistrării sau


necesare înregistrărilor anterioare
● Prioritate de expunere : dovada eliberată de autoritatea pentru protecţia
proprietăţii industriale în cadrul expoziţiei
Dovada trebuie să facă proba faptului că marca a fost efectiv utilizată pentru produsele
şi serviciile considerate.
Se va indica numele expoziţiei + data de deschidere + data primei utilizări publice (dacă
este diferită de data de deschidere)+ loc + descrierea folosirii efective a mărcii atestată
în regulă de autoritatea mai sus pomenită.

32
Costuri gratuit

Vechimea

Vechimea unei mărci naţionale poate fi invocată în faţa OAPI în momentul înregistrării
unei mărci comunitare.

Titularul unei mărci deja înregistrate într-un stat al UE poate să se prevaleze pentru marca
comunitară de vechimea acestei mărci anterioare. În acest scop, titularul trebuie să
înregistreze o marcă comunitară identică pentru produse sau servicii identice cu cele ale
mărcii sale naţionale anterioare sau cuprinse în această marcă.

Această revendicare de vechime poate fi prezentată cu ocazia înregistrării mărcii


comunitare sau după înregistrarea ei. Ea va permite păstrarea vechimii mărcilor
naţionale fără obligaţia de a le înnoi.

B. Observaţii ale terţilor

Orice persoană fizică sau juridică, ca şi grupările care reprezentă fabricanţi, producători,
prestatori de servicii, negustori sau consumatori pot, după publicarea cererii comunitare,
să adreseze OAPI observaţii în scris pentru a prezenta motive pentru care marca ar trebui
refuzată la înregistrare.

C. Procedura de opoziţie la înregistrarea unei mărci comunitare

OPOZIŢIE LA O CERERE DE ÎNREGISTRARE A UNEI MĂRCI


COMUNITARE
CONDIŢII ● pentru a forma opoziţie, trebuie să fii titular al unui semn anterior, adică:
1) o marcă sau o cerere de înregistrare depusă înaintea cererii contestate. Poate fii
vorba de o: - marcă comunitară
- marcă înregistrată într-un stat membru al Uniunii Europene;
- marcă internaţională având efect într-un stat membru
Dacă marca anterioară este în stadiu de înregistrare, procedura de înregistrare va fi
suspendată până când se va decide soarta acestei cereri anterioare contestate:
înregistrare, respingere, retragere … (regula 20-63 din regulamentul de executare
2868/95)

2) o marcă notorie – adică o marcă celebră neînregistrată – (articolul 6 bis din


convenţia de la Paris – un semn folosit în viaţa afacerilor a cărui aplicabilitate
nu este numai locală (ex: denumire socială, nume comercial, nume de domeniu,
indicaţie geografică de provenienţă … cf.: a 2a Cameră de Recurs, 20 mai
2003 ,dosar R 248/2000-2, Farame).
Aceste drepturi anterioare nu pot fi invocate de către persoana care a făcut opoziţie
decât în măsura în care ele au fost dobândite înainte de data depunerii cererii contestate
şi atunci când acest semn îi dă titularului său dreptul de a interzice utilizarea unei mărci

33
mai recente (articolul 8-40 din regulamentul 40/94)

!! În cadrul procedurii comunitare de opoziţie, o marcă notorie trebuie să fie utilizată


pentru produse şi servicii identice sau similare cu cele care figurează în cererea de
înregistrare a mărcii care face obiectul unei opoziţii (= respectarea principiului
specializării)!!

● înregistrarea contestată trebuie să aducă atingere dreptului asupra mărcii


anterioare
- reproducerea identică (articol 5-1 a) din directiva din 21 dec. 1988)
sau imitare cu risc de confuzie (articol 5-1 b) din directiva din 21 dec. 1988)

CÂND ? Termen de opoziţie: 3 luni începând de la publicarea cererii de înregistrare în Bulletin


Communautaire des Marques

CINE ? Articolul 42 din R. 40/94:


● Direct de titularul mărcii uzurpate sau imitate de persoana care are licenţa
(exclusivitatea contractului nu este o obligaţie)
● sau de către intermediarul:
- unui reprezentant profesionist: avocat abilitat într-un stat membru să
acţioneze în calitate de mandatar* / mandatari agreaţi înscrişi pe lista ţinută
de OAPI
- unui salariat*
*la nevoie, se va prezenta o împuternicire

UNDE ? ● Prin poştă: exclusiv la OAPI


Serviciul Corespondenţă (Divizia de opoziţie / Apartado de Correos 77 / E-03080
Alicante
→ data de opoziţie considerată este data trimiterii (data ştampilei poştei)

●Prin fax: (34) 965 131 344


→ nu este nevoie să se trimită originalul actului de opoziţie pentru confirmare. Oficiul
va confirma primirea actelor necesare şi îl va invita pe cel ce face opoziţie să-şi
completeze actul dacă ceea ce s-a primit prin fax este insuficient

COSTURI ŞI 350 euro – cel ce face opoziţie dispune de un termen de 3 luni pentru a plăti această
MODALITĂŢI sumă datorată prin:
DE PLATĂ - cec bancar la ordinul OAPI, virament în conturile bancare ale OAPI
- în numerar în sediile Oficiului.

!! Referinţele bancare ale OAPI: http://oami.eu.int/fr/mark/marque/faq/faq03.htm !!

!! Taxa de opoziţie poate, în anumite condiţii, să fie rambursată celui care face opoziţie
http://oami.eu.int/fr/mark/marque/faq/faq08.htm

CUM ? ● Formular: Act de opoziţie prezentat obligatoriu într-una dintre cele 5 limbi ale OAPI
(EN – GE – FR – IT – ES) + acte justificative

▼ limba actului de opoziţie trebuie să fie una dintre cele 2 limbi alese de solicitantul
MC atacate. Această limbă va fi utilizată pe durata întregii proceduri de opoziţie.

→ 1 exemplar
→ acces la formular pe site OAPI: www.oami.eu.int → La marque communautaire→
Formulaires et notes explicatives → Acte d’opposition-notes relatives au fromulaire
d’opposition

34
→ formularul poate fi obţinut de la INPI Paris sau la delegaţiile regionale

Actul de opoziţie trebuie să conţină obligatoriu:


- numărul de dosar atribuit cererii de marcă comunitară faţă de care opoziţia
este formulată
- menţionarea produselor şi serviciilor, a căror listă figurează în cererea de
marcă comunitară faţă de care opoziţia este formulată

● Acte justificative:
Dacă opoziţia este fondată pe existenţa unei mărci anterioare ne-comunitare:
→ dovada înregistrării sau a depunerii acestei mărci anterioare (certificat de înregistrare
tradus, de ex.)

Dacă opoziţia este fondată pe existenţa unei mărci notorii sau de renume:
→ dovada notorietăţii sau a renumelui mărcii

Dacă opoziţia este fondată pe existenţa oricărui drept anterior:


→ dovada achiziţiei şi a întinderii protecţiei acestui drept

● O împuternicire (la nevoie) → 1 exemplar


→ Dacă un număr de identificare a fost atribuit de OAPI unei împuterniciri înregistrate,
indicarea acestui număr este suficientă!
Notă asupra formularului de împuternicire:
http://oami.eu.int/fr/mark/marque/notepouv/note.htm

● Dovada plăţii taxei indicate

PROCEDURĂ 1/ OAPI notifică opoziţia, după ce a verificat dacă ea poate fi acceptată, persoanei care
a cerut înregistrarea

2/ Deschiderea perioadei de Cooling Off


Această perioadă începe de la data primirii de către titularul cererii de MC a notificării
făcute de OAPI
Părţile dispun de un termen de 2 luni pentru a ajunge la un acord amiabil sau pentru a
retrage produse sau servicii. Acest acord pune capăt opoziţiei; nici una dintre părţi nu
este condamnată şi nu suportă cheltuieli (rambursare posibilă a taxei de opoziţie).
Perioada de negocieri poate fi prelungită la cererea comună a părţilor.
La terminarea perioadei de Cooling Off şi în absenţa unui acord amiabil, persoana care
face opoziţie dispune de un termen fixat de OAPI pentru a-şi completa dosarul cu
probele necesare pentru a i se stabili dreptul şi pentru a-şi susţine argumentele.

3/ OAPI comunică persoanei care a cerut înregistrarea documentele primite de cel care
face opoziţie.

Mai multe ipoteze:


a) fie cel care a cerut înregistrarea îşi retrage cererea sau o limitează la produsele
şi serviciile care nu sunt vizate în opoziţie. În acest caz, OAPI informează
persoana care a făcut opoziţie şi îi rambursează taxa de opoziţie.
b) fie cel care a cerut înregistrarea obligă persoana care a făcut opoziţie să
dovedească folosirea mărcilor pe care se fondează opoziţia lui, cu condiţia ca
acestea să aibă o vechime de mai mult de 5 ani începând de la data de
înregistrare. În lipsa unei asemenea dovezi, opoziţia este respinsă.
c) fie cel care a cerut înregistrarea furnizează observaţii, caz în care OAPI le
comunică persoanei care a făcut opoziţie şi o invită, dacă este necesar, să îşi
prezinte observaţiile ca răspuns într-un termen care îi este precizat.

35
d) fie cel care a cerut înregistrarea nu furnizează observaţii, caz în care OAPI
statuează asupra opoziţiei bazându-se pe elementele de care dispune.

CONSECINŢE La sfârşitul procedurii citate mai sus şi după examinarea documentelor furnizate, OAPI
va:
- fie respinge total sau parţial cererea de MC,
- fie respinge opoziţia, caz în care procedura de înregistrare a MC îşi va
relua cursul.

Transformarea

În cazul în care se refuză înregistrarea mărcii comunitare sau dacă marca comunitară
încetează să mai producă efect, titularul ei poate cere transformarea în marcă naţională,
care va beneficia de data de înregistrare a mărcii comunitare.

Cererea de transformare trebuie prezentată OAPI şi să comporte indicarea statelor


membre faţă de care este cerută transformarea.

Condiţiile acestei transformări sunt următoarele:

1) Cel care cere sau titularul unei mărci comunitare poate cere transformarea
cererii sale sau a mărcii sale comunitare în cerere de marcă naţională:
- în măsura în care cererea de marcă comunitară este respinsă, retrasă sau considerată
retrasă
- în măsura în care marca comunitară încetează să-şi mai producă efectele.

2) În schimb, transformarea nu are loc:


- atunci când titularul mărcii comunitare a fost decăzut din drepturile sale
pentru lipsă de folosire a mărcii, cu excepţia cazului în care în statul membru
pentru care transformarea a fost cerută marca comunitară nu a fost utilizată în
condiţii care constituie o folosire serioasă în sensul legislaţiei acestui stat
membru;
- în scopul protecţiei într-un stat membru în care, în conformitate cu hotărârile
Oficiului sau ale jurisdicţiei naţionale, cererea sau marca comunitară este
lovită de un motiv de refuz de înregistrare, de revocare sau de nulitate.

2. Durata titlului

2.1 Efecte ale înregistrării

36
Titularul mărcii înregistrate beneficiază de un drept exclusiv de exploatare pentru o
durată de 10 ani începând de la data înregistrării cererii, care poate fi înnoită de un
număr nelimitat de ori pentru perioade de 10 ani.
Marca comunitară nu poate fi încă extinsă la ţări din afara UE.
Înregistrarea conferă dreptul de a interzice folosirea şi de a se opune la înregistrarea ca
marcă a unui semn identic sau similar pentru produse şi servicii identice sau similare.
Totuşi, în conformitate cu principiul epuizării dreptului, proprietarul mărcii comunitare
nu se poate opune utilizării mărcii sale în legătură cu produse care au fost puse pe piaţa
europeană de către el însuşi sau cu consimţământul lui. (cf. definiţia principiului de
epuizare în partea referitoare la desene şi modele comunitare).

Folosirea mărcii comunitare

O marcă comunitară trebuie să fie exploatată. Dacă nu este exploatată timp de 5 ani
consecutivi începând de la data înregistrării (articolul 15 din regulamentul (CE) 40/94 şi
articolul 10 din directiva 89/104/CEE), titularul riscă să fie decăzut în urma unei cereri
prezentate de orice persoană fizică sau juridică Oficiului sau pe baza unei cereri
reconvenţionale în cazul unei acţiuni în contrafacere.

2.2 Exploatarea mărcii în dreptul comunitar

Titularul mărcii poate să-şi cedeze drepturile unui terţ sau să-i acorde o licenţă de
exploatare (articolele 17 şi 22 din regulamentul (CE) 40/94; articolul 8 din directiva
89/104/CEE).
Cesiunea operează un transfer de proprietate; cesionarul devine astfel titularul drepturilor
asupra mărcii.
Concesionarea de licenţă este un contract prin care titularul îl autorizează pe deţinătorul
licenţei să-i utilizeze marca pe un teritoriu sau pe o zonă geografică dată.

Contractul de cesiune sau de licenţă referitor la o marcă comunitară trebuie înscris în


Registrul comunitar al mărcilor pentru a fi opozabil terţilor (articolul 23 din regulamentul
(CE) 40/84).

2.3 Contenciosul în materie de marcă comunitară

În caz de litigiu, importanţa dreptului unitar este de netăgăduit deoarece este posibil să
obţii, într-o singură procedură, o hotărâre asupra validităţii şi asupra contrafacerii mărcii
comunitare pentru ansamblul Comunităţii Europene. Fiind vorba de mărci naţionale,
motivele de pierdere a dreptului asupra mărcii au fost armonizate prin directivă (decădere
pentru ne-exploatare sau degenerescenţa mărcii), ceea ce nu este cazul acţiunii în nulitate.

A. Acţiunea în nulitate

37
O marcă comunitară înregistrată poate face obiectul unei cereri în nulitate de către un
terţ în faţa OAPI (articolul 55 din regulamentul (CE) 40/94) sau al unei cereri
reconvenţionale în nulitate în faţa tribunalelor pentru mărci comunitare în cadrul unei
acţiuni în contrafacere (articolul 96 din regulamentul (CE) 40/94).
În faţa OAPI, cererea este prezentată în scris şi motivată. Ea nu este recunoscută ca
prezentată decât după plata unei taxe de 700 de euro. Diviziunea de anulări a OAPI
organizează procedura între părţi. De îndată ce observaţiile şi probele prezentate au fost
considerate suficiente, divizia pronunţă o hotărâre. Această hotărâre poate face obiectul
unui recurs în faţa camerelor de recurs ale Oficiului. Recursul trebuie formulat în scris
într-un termen de două luni începând din ziua în care s-a făcut notificarea hotărârii
atacate; recursul impune plata unei taxe de 800 de euro. Un recurs judiciar este posibil
în faţa CJCE.

Cererea în nulitate poate fi parţială, adică să nu se refere decât la o parte a produselor şi


serviciilor şi poate fi fundamentată pe cauze absolute sau relative de nulitate (articolele
51 şi 52 din regulamentul (CE) 40/94).

Cauze de nulitate absolută:


- înregistrarea unui semn care nu poate constitui o marcă comunitară
- rea-credinţă a solicitantului în momentul înregistrării cererii de marcă

Cauze de nulitate relativă:


- existenţa unei mărci anterioare identică sau similară cu marca comunitară (marcă
naţională sau internaţională vizând un stat membru, marcă comunitară sau marcă notorie)
- existenţa unui alt drept anterior şi în special al unui drept la nume, un drept la imagine,
un drept de autor, un drept de proprietate industrială în conformitate cu dreptul naţional
care îi reglementează protecţia.

Titularul unor drepturi anterioare nu poate cere nulitatea mărcii comunitare dacă şi-a
dat în mod expres consimţământul la înregistrarea acesteia din urmă sau dacă a tolerat
folosirea ei timp de 3 ani consecutivi (articolele 52 şi 53 din regulamentul (CE) 40/94).

Declaraţia de nulitate a unei mărci comunitare produce efect în ansamblul Comunităţii


Europene.

B. Acţiunea în decădere

Menţinerea dreptului asupra mărcii este subordonat exploatării lui de către titular.

O marcă naţională poate face obiectul unei cereri în decădere (articolul 12 din directiva
89/94/CEE) conform procedurilor naţionale.

38
O marcă comunitară înregistrată poate face obiectul unei cereri în decădere adresată
OAPI privind drepturilor titularului (articolul 55 din regulamentul (CE) 40/94) sau al
unei cereri reconvenţionale în decădere în faţa tribunalelor pentru mărci comunitare în
cadrul unei acţiuni în contrafacere (articolul 96 din regulamentul (CE) 40/94).

După o perioadă neîntreruptă de 5 ani, un terţ poate acţiona făcând o cerere în decădere
dacă marca nu a fost serios folosită în statul membru vizat de marca naţională sau în
Comunitate în cazul mărcii comunitare.
Folosirea mărcii comunitare, fie şi numai într-o singură ţară a Uniunii, permite
îndepărtarea decăderii. Titularul mărcii trebuie să fie capabil să furnizeze în orice
moment dovezi de folosire a mărcii sale (cataloage, facturi din ani diferiţi care să
identifice clar produsele şi să aibă o dată certă ...).

Titularul poate să rişte o acţiune în decădere şi dacă marca sa a devenit o denumire


uzuală în comerţul cu produsul sau serviciul. Într-adevăr, atunci când un produs este
nou, există obiceiul ca el să fie denumit prin marca sa . (Ex: în Franţa, termenul „termos”
este folosit pentru a desemna o sticlă izotermică deşi el reprezintă o marcă). Proprietarul
mărcii este cel care trebuie să vegheze ca aceasta să nu devină denumirea uzuală a
produsului sau serviciului (de exemplu, avertizând mass media despre înregistrarea
mărcii şi cerându-le să folosească un alt termen sau, atunci când îl utilizează, cerându-le
să precizeze că este vorba despre o marcă ...).

Titularul poate să rişte o acţiune în decădere şi dacă marca sa a devenit, o dată cu


trecerea timpului, o denumire înşelătoare pentru consumatori.

Declaraţia de decădere a unei mărci comunitare produce efect în ansamblul Comunităţii


Europene.

C. Acţiunea în contrafacere

1. Actul de contrafacere

Actul de contrafacere este o violare a dreptului de proprietate al titularului mărcii prin


care o persoană efectuează, fără acordul titularului, un act care îi este rezervat.
Contrafacerea se defineşte ca reproducerea sau utilizarea totală sau parţială a mărcii, fără
autorizaţie din partea titularului ei, pentru produse identice sau similare cu cele
desemnate în înregistrare.

Diferitele forme de contrafacere sunt:

- reproducerea mărcii pentru produse sau servicii similare


- folosirea mărcii reproduse
- aplicarea mărcii
- folosirea mărcii fără reproducere ilicită prealabilă

39
- imitarea mărcii pentru produse şi servicii identice sau similare
- folosirea unei mărci imitate
- înlăturarea sau modificarea unei mărci legal aplicată
- deţinerea unor produse purtând o marcă contrafăcută
- vânzarea, importul şi exportul de produse sau servicii sub o marcă contrafăcută.
Contrafacerea se apreciază în funcţie de două elemente:

1/ identitatea sau similitudinea semnelor

Noţiunea de marcă „identică”

Conform CJCE, articolul 5 §1 lit. a) din prima directivă 89/104/CE a Consiliului trebuie
să fie interpretat în sensul că «un semn este identic cu marca atunci când reproduce, fără
nici o modificare sau adăugire, toate elementele constitutive ale mărcii sau atunci când,
considerat în ansamblul lui, el conţine diferenţe atât de nesemnificative încât ele pot
trece neobservate de către consumatorul obişnuit » (Dosarul Arthur et Felice, CJCE, 20
martie 2003, dosar C-291/00, LTJ Diffusion Sa et SADAS Vert Baudet).

Noţiunea de marcă «similară»

Contrafacerea se apreciază luând în considerare asemănările dintre semne şi nu


diferenţele.
Există contrafacere de îndată ce există un risc pentru consumatorul cu o atenţie medie de
a asocia semnul cu marca anterioară.
În cadrul a două dosare privitoare la aprecierea riscului de confuzie în sensul articolului 5
§1 lit. b) din Directivă, CJCE aminteşte că «aprecierea globală a riscului de confuzie
trebuie, în ceea ce priveşte similitudinea vizuală, auditivă sau conceptuală a mărcilor în
cauză, să fie fondată pe impresia de ansamblu produsă de acestea ţinând cont în special
de elementele lor distinctive şi dominante » (Dosar C-251/95 – Sabel din 11 noiembrie
1997 şi Dosarul C-342/97 – Lloyd Schuhfabrik Meyer din 22 iunie 1999).

2/ identitatea sau similitudinea produselor şi serviciilor

În principiu, contrafacerea nu poate fi realizată decât în cadrul specialităţii mărcii.


Contrafacerea este caracterizată dacă marca este utilizată pentru produse identice cu cele
pentru care marca a fost înregistrată sau pentru produse şi servicii similare.

Criteriul principal de apreciere a similitudinii produselor şi serviciilor este riscul de


confuzie în mintea publicului; conform CJCE, există un risc de confuzie dacă publicul
poate crede că produsele sau serviciile în cauză provin din aceeaşi întreprindere sau, la
nevoie, din întreprinderi legate economic între ele (Hotărârea CJCE, 29 septembrie 1998,
Dosarul C-39/97, Canon vs Metro-Goldwyn-Mayer Inc).

Prin excepţie de la principiul specialităţii, titularul unei mărci de renume îşi poate apăra
marca şi atunci când este folosită pentru produse şi servicii ne-similare dacă există un risc

40
de asociere în mintea consumatorului (Dosar prejudicial Adidas, CJCE, 23 octombrie
2003, dosarul C-408/01 care confirmă hotărârea Davidoff II, CJCE, 9 ianuarie 2003,
dosarul C-292/00, Davidoff II).

2. Sistemul jurisdicţional

Sancţionarea violărilor aduse drepturilor titularului mărcii este de competenţa


jurisdicţiilor naţionale (Titlul X din Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20
decembrie 1993 privind marca comunitară). Într-adevăr, contrar dispoziţiilor privind
brevetul comunitar, nu există jurisdicţie centralizată.
Statele membre ale Uniunii Europene trebuie prin urmare să desemneze jurisdicţiile de
primul şi de al doilea nivel, numite tribunale pentru mărci comunitare. Competenţa
teritorială a acestor tribunale este determinată conform dispoziţiilor Regulamentului
Consiliului din 22 decembrie 2000 în combinaţie cu articolele 92 şi următoarele din
Regulamentul nr. 40/94/CE din 20 decembrie 1993.

Titularul mărcii poate introduce o acţiune judiciară în faţa unui singur tribunal.
Tribunalul competent este cel al domiciliului sau al întreprinderii pârâtului, în lipsă, cel al
domiciliului sau al sediului reclamantului, în lipsă, un tribunal spaniol. Acţiunea poate fi
introdusă şi în faţa tribunalului din statul membru pe teritoriul căruia a fost comisă
contrafacerea. Hotărârea acestui tribunal este valabilă în toate ţările membre ale Uniunii
Europene.
Ea poate fi atacată cu recurs în faţa tribunalelor comunitare de a doua instanţă.

În absenţa unei jurisdicţii centralizate şi, prin urmare, a unui organ regulator, conflictele
rezultând din acţiuni simultane şi succesive pe baza unor mărci comunitare şi naţionale
sunt reglementate de articolul 105 din Regulamentul din 20 decembrie 1993:

- încazul acţiunilor simultane:


- dacă mărcile în cauză sunt identice şi valabile pentru produse şi servicii
identice: jurisdicţia sesizată în al doilea rând trebuie să se desisteze în
favoarea jurisdicţiei sesizate.
- dacă mărcile în cauză sunt identice sau similare şi valabile pentru produse şi
servicii similare: jurisdicţia sesizată în al doilea rând poate să amâne
pronunţarea unei hotărâri.

- în caul unor acţiuni succesive pe baza unor mărci comunitare şi naţionale:


- jurisdicţia sesizată cu o acţiune în contrafacere pe baza unei mărci naţionale
respinge acţiunea dacă o hotărâre definitivă a fost dată pe fond între aceleaşi
părţi pe baza unei mărci comunitare identice, pentru produse şi servicii
identice.
- jurisdicţia sesizată cu o acţiune în contrafacere pe baza unei mărci comunitare
respinge acţiunea dacă o hotărâre definitivă a fost dată pe fond între aceleaşi
părţi pe baza unei mărci naţionale identice, pentru produse şi servicii identice.

41
3. Lupta împotriva contrafacerii

Disparităţile naţionale în ceea ce priveşte mijloacele prin care se impune respectarea


drepturilor proprietăţii intelectuale sunt dăunătoare bunei funcţionări a pieţei interne şi
fac ca lupta împotriva pirateriei şi a contrafacerilor să fie dificilă.
Pentru acest motiv şi pentru că pare greu de conceput ca respectarea drepturilor de
proprietate să fie asigurată în mod diferit în funcţie de stat, Comunitate face eforturi
pentru a armoniza legislaţiile naţionale.
În acest context, reţinem două texte importante:
- regulamentul Consiliului din 22 decembrie 1994 privind lupta împotriva contrafacerii
- propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului din ianuarie 2003
vizând întărirea luptei împotriva contrafacerii şi a pirateriei.

Reglementarea comunitară în materie de luptă împotriva contrafacerii este determinată de


regulamentul CE nr. 3295/94 din 22 decembrie 1994, modificat de regulamentul CE nr.
241/1999din 25 ianuarie 1999.

În mai 2003, Consiliul de miniştri al UE a adoptat un nou regulament care contribuie la


lupta împotriva contrafacerii şi a pirateriei. Acest regulament, care determină condiţiile şi
modalităţile de intervenţie ale autorităţilor vamale faţă de mărfurile bănuite că aduc
atingere unor drepturi de proprietate intelectuală, va intra în vigoare la 1 iulie 2004 şi va
înlocui regulamentul din 22 decembrie 1994.
Propunându-şi să întărească lupta împotriva contrafacerii şi să delimiteze mai bine
fenomenele de fraudă, noul regulament:
- extinde aria de intervenţie a autorităţilor vamale la noile drepturi de proprietate
intelectuală ( obţineri vegetale şi indicaţii geografice).
- facilitează accesul la reglementare titularilor de drepturi (facilitând şi armonizând
condiţiile de cerere de intervenţie ale autorităţilor vamale).
- facilitează şi accelerează procedura de distrugere a produselor fraudei.

Comisia s-a preocupat şi de problema armonizării în scopul de a asigura respectarea


dreptului material al proprietăţii intelectuale, dar şi de a facilita libera circulaţie şi de a
asigura o concurenţă loială şi echitabilă pe piaţa internă.
Comisia a prezentat, la 15 octombrie 1998, o Carte verde asupra luptei împotriva
contrafacerii şi a pirateriei pe piaţa internă apoi a iniţiat un plan de acţiune pentru a
îmbunătăţi şi întări lupta împotriva contrafacerii şi a pirateriei.

În acest cadru, Comisia a prezentat, la 30 ianuarie 2003, o propunere de Directivă


(Propunere de Directivă a Parlamentului şi a Consiliului din 30 ianuarie 2003,
2003/0024) care îşi propune să armonizeze dispoziţiile legislative, reglementare şi

42
administrative ale statelor membre referitoare la mijloacele prin care se poate asigura
respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi să garanteze faptul că drepturile
beneficiază de un nivel de protecţie echivalent pe piaţa internă.

După adoptarea Directivei de către Parlamentul European, la 19 martie 2004, Consiliul a


adoptat-o definitiv săptămâna trecută (la 27 aprilie 2004).
Data limită pentru punerea ei în aplicare este fixată la doi ani; toate statele membre vor
dispune atunci de un ansamblu de măsuri, de proceduri şi de remedii comparabile care
vor fi la dispoziţia titularilor de drept pentru a le permite să-şi apere drepturile de
proprietate intelectuală (fie că este vorba de drepturi de autor sau de drepturi conexe, de
mărci comerciale, de brevete, de desene etc.) în caz de infracţiune.

Capitolul 2 Celelalte semne distinctive

1. Denumirile de origine protejată şi indicaţiile geografice de provenienţă (DOP/IGP)

Denumirile de origine protejată (DOP) şi indicaţia geografică protejată (IGP) sunt


definite şi puse în aplicare de regulamentul (CE) nr. 2081/92 din 14 iulie 1992, modificat
de regulamentul (CE) nr. 535/97 din 17 martie 1997 şi regulamentul (CE) nr. 692/2003
din 8 aprilie 2003.

Aceste indicaţii geografice răspund unui acelaşi obiectiv: să pună în valoare anumite
produse specifice provenind dintr-o arie geografică delimitată în sânul Uniunii Europene.
Aşa încât DOP şi IGP constituie în acelaşi timp semne distinctive colective şi garanţii de
calitate pentru consumator.

Ele au totuşi o arie de aplicare diferită:


- DOP desemnează un produs originar dintr-o arie geografică determinată şi a cărui
calitate sau ale cărui caractere sunt în mod esenţial şi exclusiv determinate de un mediu
geografic dat.
- IGP desemnează un produs originar dintr-o arie geografică şi a cărui calitate sau
reputaţie poate fi atribuită mediului geografic care cuprinde factori naturali şi/sau
umani.

Cererea de înregistrare a unei DOP/IGP poate fi prezentată, de orice grupare de


producători, statului membru în care este situată aria geografică în cauză. După
transmiterea la celelalte state membre şi la Comisie, aceasta din urmă examinează şi
publică cererea în Monitorul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE). Dacă nici o
opoziţie nu a fost prezentată într-un termen dat (actualmente de 3 luni), DOP/IGP este
înscrisă într-un registru ţinut de Comisie.

43
Dintre multiplele DOP/IGP înregistrate putem cita DOP „Feta” pentru brânza grecească
produsă în Grecia de gruparea de producători Ktinotrofiki Partners Ltd.

Începând din momentul înregistrării lor, DOP/IGP sunt protejate împotriva oricărei
utilizări abuzive sau indicaţie falsă.
De reţinut posibilitatea pe care o are Comisia de a negocia acorduri cu ţări terţe pentru a
obţine protecţia reciprocă a indicaţiilor geografice.

2. Numele de domeniu european: .eu

Orice ordinator conectat la Internet dispune de o adresă numerică (IP) compusă dintr-un
şir de cifre separate de puncte. Pentru a permite o mai bună identificare a conţinuturilor
de către public, aceste adrese sunt dublate de nume mai uşor de memorat: numele de
domenii. Aceste nume de domenii sunt completate cu o extensie (.com, .fr, ...).

Natura juridică a numelui de domeniu nu este stabilită pe plan internaţional. El constituie


însă o valoare economică importantă pentru întreprindere şi poate, din acest motiv, să fie
inclus în categoria semnelor distinctive ale întreprinderii, în acelaşi fel ca numele de
societate sau marca.

Numele de domeniu de primul nivel .eu (Top Level Domain) este instituit de
regulamentul (CE) nr. 733/2002 din 22 aprilie 2002. Conform autorităţilor comunitare,
crearea unui .eu va favoriza identitatea europeană. Datorită TLD, piaţa internă ar trebui
să dobândească o vizibilitate crescută pe piaţa virtuală creată pe Internet. TLD .eu ar
trebui să stabilească o legătură clar identificată cu comunitatea, cu cadrul juridic care îi
este asociat şi cu piaţa europeană. El ar trebui să permită întreprinderilor, organizaţiilor şi
persoanelor fizice din Comunitate să se înregistreze într-un domeniu specific care ar face
ca această legătură să devină evidentă” (considerentul 6 din regulament).

Conform articolului 4-2 b) din regulament, registrul european (Eurid), împuternicit fiind
de ICANN, „înregistrează, prin intermediul oricărui birou de înregistrare .eu acreditat,
numele de domeniu cerute de:
- orice întreprindere care îşi are sediul statutar, administraţia centrală sau locul de
funcţionare principal în comunitate, sau
- orice organizaţie instalată în comunitate, fără a prejudicia dreptul naţional aplicabil, sau
- orice persoană fizică rezidentă în comunitate”.

Pentru moment, înregistrarea .eu nu a fost încă deschisă (noiembrie 2004). S-a prevăzut
totuşi deja o perioadă de „răsărit de soare” înainte de începerea înregistrărilor. În timpul
acestei perioade, titularii unor drepturi anterioare (mărci, ...) vor putea obţine .eu-ul
corespunzător. Eurid a anunţat de curând că acest „răsărit de soare” se va desfăşura din
septembrie şi până în noiembrie 2004.

Începând din noiembrie 2004, numele de domeniu vor fi atribuite conform regulii
„primul sosit, primul servit”. Sunt prevăzute proceduri alternative de reglementare a
litigiilor (articolul 5-1 a) al regulamentului).

44
Regulamentul dispune în plus că Registrul Eurid nu va acţiona ca prestator el însuşi
(articolul 3-4). Orice persoană care va dori să înregistreze un nume de domeniu în .eu va
trebui aşadar să solicite serviciile unui intermediar agreat de Eurid (regulamentul
vorbeşte de „birouri de înregistrare”).
PARTEA a IIIa CREAŢIILE TEHNICE

În timp ce comunitatea face eforturi pentru a crea un brevet comunitar, certificatul


complementar de protecţie şi celelalte creaţii tehnice fac deja obiectul unei armonizări
comunitare.

Capitolul 1 Brevetul comunitar în devenire

Astăzi, când doreşte să obţină o protecţie prin brevet într-unul sau în mai multe state ale
Uniunii Europene, solicitantul poate alege între:

- calea procedurii naţionale în fiecare dintre statele membre în care vrea să obţină o
protecţie;

- calea europeană directă care, printr-o procedură unică pe lângă Oficiul European al
Brevetelor (OEB), îi oferă o protecţie în fiecare dintre statele semnatare ale Convenţiei
asupra Brevetului European (CBE) pe care le-a menţionat;

- calea euro-PCT care permite obţinerea unui brevet european pe calea unui
depozit de brevet internaţional (depozit PCT). Cererea este examinată de
Oficiul Mondial al Proprietăţii Intelectuale (OMPI – fază numită
„internaţională”), apoi de către OEB (fază numită „regională”, aflată sub
incidenţa Convenţiei asupra Brevetului European).

La 3 martie 2003, cele 15 state membre ale Uniunii Europene au ajuns, după treizeci de
ani de discuţii, la un acord privind lansarea noului brevet comunitar (Acord politic
obţinut cu ocazia consiliului „competitivitate” al miniştrilor europeni ai industriei care s-a
ţinut la Bruxelles la 3 martie 2003).
O primă încercare se soldase, în 1976, cu semnarea Convenţiei de la Luxemburg privind
brevetul comunitar, modificată prin acordul de la Luxemburg din 15 decembrie 1989.
Această Convenţie nu a intrat niciodată în vigoare de cauza unei ratificări insuficiente.
Eşecul ar fi datorat în special costurilor brevetului comunitar, care ar trebui tradus în toate
limbile Comunităţii Europene, şi sistemului jurisdicţional avut în vedere care ar fi acordat
competenţă judecătorului naţional să anuleze un brevet comunitar, fapt ce a fost
considerat un factor de instabilitate.
Propunerea de regulament, obiect al Acordului din 3 martie 2003, este rezultatul
discuţiilor avute în cadrul oferit de Cartea verde, din 24 iunie 1997, asupra brevetului
comunitar şi a sistemului de brevete în Europa.

45
Miza brevetului comunitar este de a unifica dreptul brevetelor pe plan european.
El va permite inventatorilor să obţină, cu ajutorul unei cereri unice, un singur brevet
juridic valabil pe tot teritoriul Uniunii Europene.
Sistemul comunitar va utiliza pe scară largă sistemul european (1.1), dar va prezenta două
particularităţi importante: regimul lingvistic (1.2) şi sistemul jurisdicţional (1.3).
1. Întrepătrunderea sistemelor european şi comunitar

Sistemul comunitar nu îşi propune să înlocuiască sistemele naţionale, sistemul european


sau PCT, ci să coexiste cu ele.
Solicitantul va rămâne într-adevăr liber să aleagă modul de protecţie care i se pare cel mai
adaptat.

Idea principală a regulamentului comunitar este crearea unei „simbioze” între sistemul
Convenţiei de la München care instituie brevetul european şi sistemul comunitar.

Condiţiile de brevetabilitate, ca şi procedura de depozit şi de examinare a Convenţiei de


la München vor fi aplicate brevetului comunitar.
Oficiul European al Brevetelor va fi Oficiul competent pentru a examina, a publica, a
elibera şi a administra brevetul comunitar.

Cererea va fi, din punct de vedere juridic, o cerere de brevet european desemnând
teritoriul Uniunii Europene. Numai că, la eliberare, brevetul va fi un brevet comunitar.
Contrar brevetului european, brevetul comunitar va avea un caracter unitar şi autonom;
cu alte cuvinte, el va produce aceleaşi efecte în ansamblul Comunităţii şi nu va putea fi
eliberat, transferat sau anulat decât pentru ansamblul Comunităţii.

2. Regimul lingvistic

Pentru a reduce costurile brevetului, propunerea de regulament limitează obligaţiile de


traducere a brevetului eliberat. Regimul lingvistic al brevetului comunitar ar trebui să fie
reprezentat de un regim de trei limbi iar traducerea brevetului în limbile oficiale ale
tuturor statelor din Uniunea Europeană va fi facultativă.

Brevetul va fi eliberat, conform Convenţiei de la München, într-una dintre cele trei limbi
de procedură ale OEB (engleza, germana sau franceza) şi va fi publicat în această limbă
însoţit de o traducere a revendicărilor în celelalte două limbi de procedură.
Brevetul comunitar va fi valabil, la eliberare, pe ansamblul teritoriului comunităţii fără
nici un fel de altă traducere.
Traducerile în celelalte limbi ale comunităţii vor fi facultative deoarece titularul
brevetului va avea posibilitatea de a depune traduceri la OEB, care va informa statele
interesate şi va difuza textele traduse.

Absenţa traducerii va avea totuşi unele repercusiuni în caz de contrafacere:


O traducere va trebui furnizată în cazul unei acţiuni în justiţie îndreptată împotriva
autorului prezumtiv al unei contrafaceri.

46
În plus, dacă autorul unei contrafaceri nu a putut avea cunoştinţă de textul brevetului în
limba lui, se va presupune că el este de bună credinţă şi, chiar dacă i se va interzice să
exploateze brevetul, el nu va fi condamnat la plata unor daune.

3. Sistemul jurisdicţional

În idea de a garanta caracterul efectiv al protecţiei conferite de brevet, părea necesar să


se armonizeze contenciosul.

Pentru a permite o mai bună securitate juridică şi o unitate de jurisprudenţă în ansamblul


Comunităţii, sistemul jurisdicţional comunitar trebuia să se bazeze pe o procedură
jurisdicţională comunitară.
În conformitate cu două propuneri de hotărâri ale Consiliului din decembrie 2003,
jurisdicţia comunitară va fi o jurisdicţie centralizată, plasată sub egida Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene: tribunalul comunitar pentru proprietatea intelectuală.
O cameră specializată în sânul tribunalului de primă instanţă ar fi instituită pentru a
judeca recursurile formulate împotriva hotărârilor Tribunalului comunitar pentru brevetul
comunitar. În mod excepţional, o hotărâre a TC va putea face obiectul unei reexaminări
de către CJCE.

Această jurisdicţie centralizată va avea o competenţă exclusivă pentru anumite categorii


de acţiuni. Tribunalul comunitar va fi astfel singurul tribunal competent pentru a se ocupa
de litigiile relative la utilizarea invenţiei înainte de eliberarea brevetului, de cererile de
limitare a brevetului sau legate de stingerea brevetului, dar şi de litigiile relative la
contrafacere şi la validitatea brevetului.

Pentru toate celelalte litigii între persoane private (litigii relative la un contract de cesiune
sau de licenţă a brevetului comunitar, de exemplu), tribunalele naţionale din statele
membre vor rămâne competente.

În noiembrie 2003, cu ocazia Consiliului „competitivitate”, nu s-a ajuns la un acord


privind chestiunile încă în suspensie. Preşedinţia irlandeză îşi propune să supună rapid
dosarul Consiliului astfel încât regulamentul să poată fi finalizat în integralitatea lui.
Adoptarea regulamentului comunitar şi intrarea lui în vigoare va impune luare mai multor
măsuri prealabile cum ar fi, de exemplu, aderarea Comunităţii ca atare la Convenţia de la
München asupra brevetului european (CBE), modificarea CBE în scopul de a permite
OEB să-şi asigure noua funcţie de a acţiona în contul Comunităţii.

47
Capitolul 2 Certificatul Complementar de Protecţie

Un produs farmaceutic poate, dacă răspunde criteriilor de brevetabilitate (adică dacă este
nou, inventiv şi cu aplicaţie industrială), să facă obiectul unui brevet de invenţie.

Brevetele farmaceutice sunt eliberate, ca şi toate celelalte brevete, pentru o perioadă de


20 de ani începând de la depozit, contra plăţii unei sume anuale.

Ca să poată fi exploatate, produsele farmaceutice au nevoie totuşi de o Autorizaţie de


Punere pe Piaţă (APP).
În cea mai mare parte a cazurilor, APP este acordată după introducerea cererii de brevet,
ceea ce reduce perioada de exploatare acoperită de brevet. Aşa încât, pentru a compensa
acest decalaj, este posibil să se beneficieze de o protecţie suplimentară prin intermediul
Certificatului Complementar de Protecţie (CCP). Acest titlu permite prelungirea duratei
brevetului de bază pentru produsul vizat de APP.

În unele state membre, şi înainte de crearea unei reglementări comunitare, acest titlu
exista deja la nivel naţional. În Franţa, de exemplu, certificatul complementar era supus
Legii franceze din 25 iunie 1990.
Pentru a evita o evoluţie eterogenă a legislaţiilor naţionale care ar putea împiedica
circulaţia medicamentelor pe teritoriul Uniunii Europene, o legislaţie comunitară apărea
drept necesară.

Acesta est obiectul regulamentului (CE) nr. 1768/92 al Consiliului din 18 iunie 1992.
Pentru statele care nu prevăzuseră deja acest titlu în legislaţia lor naţională, reglementarea
creează un certificat complementar de protecţie, pentru celelalte cazuri (cel al Franţei, de
exemplu), această reglementare a înlocuit legislaţiile naţionale existente.
Regulamentul a intrat în vigoare la 2 ianuarie 1993 în toate ţările Uniunii Europene, cu
excepţia Greciei, Spaniei, Portugaliei. În aceste ţări, date fiind dispoziţiile tranzitorii
privind brevetabilitatea produselor farmaceutice, ea a intrat în vigoare la 2 ianuarie 1998.

CCP este aşadar un titlu naţional, dar eliberat conform regulilor comunitare şi cu
respectarea unor condiţii limitative.

Cererea de certificat trebuie depusă la serviciul competent pentru proprietate industrială a


statului membru care a eliberat sau pentru care a fost eliberat brevetul de bază şi în care
este obţinută APP.

48
Titularul unui brevet (sau succesorul său în drepturi) va putea prezenta o cerere de
certificat complementar de protecţie cu condiţia ca, în statul membru în care este cerut
acest certificat, produsul obiect al cererii să fie:
- acoperit de un brevet eliberat
- supus unei autorizaţii de punere pe piaţă, care este prima APP a produsului şi căreia nu
i-a expirat validitatea.
Dacă aceste condiţii sunt îndeplinite şi dacă brevetul de bază nu a făcut încă obiectul unui
CCP, el îşi va putea prezenta cererea serviciului competent al proprietăţii industriale.

Cererea va trebui prezentată într-un termen de 6 luni începând din momentul APP (dacă
aceasta este acordată după eliberarea brevetului) sau de la eliberarea brevetului (dacă ea
este acordată după APP).

Dacă este eliberat, el îşi produce efectul la expirarea brevetului pentru o durată egală cu
perioada care s-a scurs între data de depozit a brevetului şi data APP, redusă cu o perioadă
de 5 ani. Durata lui nu poate în nici un caz depăşi 5 ani.
În consecinţă, durata maximă a unui brevet farmaceutic poate ajunge până la 25 de ani.
Deoarece certificatul are scopul de a prelungi durata de bază a brevetului, el conferă
aceleaşi drepturi ca şi brevetul şi este supus aceloraşi limitări şi obligaţii.

De la adoptarea Regulamentului comunitar din 23 iulie 1996 (Regulamentul (CE) nr.


1610/96 al Parlamentului European şi al Consiliului), brevetele fito-farmaceutice pot face
şi ele obiectul unui CC.
Produsele fito-farmaceutice sunt substanţele active şi preparaţiile care conţin substanţe
active, destinate protecţiei vegetalelor contra organismelor dăunătoare şi care trbuie să
exercite o acţiune asupra proceselor vitale ale acestor vegetale şi să distrugă vegetalele
nedorite (definiţia din articolul 1 al regulamentului 1610/96/CE din 23 iulie 1996).

Condiţiile de introducere a cererii ca şi efectele şi durata de validitate sunt identice cu


cele ale CCP de brevet farmaceutic.

49
Capitolul 3 Celelalte creaţii tehnice

1. Protecţia comunitară a programelor

Primul text comunitar relativ la programe este directiva (CE) nr. 91/250 din 14 mai 1991
privind protecţia juridică a programelor de ordinator. Ea defineşte programele de
ordinator ca „programe sub orice formă s-ar prezenta ele, inclusiv cele care sunt
incorporate materialului; acest termen cuprinde şi activităţile preparatorii de concepţie
care conduc la dezvoltarea unui program, cu condiţia ca ele să fie de natură să permită
realizarea unui program de ordinator într-un stadiu ulterior” (considerentul nr. 7)

Directiva stabileşte principiul protecţiei programelor de ordinator prin dreptul de autor:


„conform dispoziţiilor prezentei directive, statele membre protejează programele de
ordinator prin dreptul de autor ca pe nişte opere literare în sensul convenţiei de la Berna
pentru protecţia operelor literare şi artistice. (...)” (articolul 1-1). Un program este deci
protejabil dacă este original, adică dacă el constituie „creaţia intelectuală proprie
autorului său” (articolul 1-3).

Titularul dreptului de autor (persoană fizică sau juridică care a creat programul sau
angajatorul în cadrul unei creaţii salariate) dispune de un drept de reproducere şi de
reprezentare (articolul 4). Se prevăd totuşi anumite excepţii la dreptul de autor. Cea mai
importantă se referă la operaţia de decompilare (articolul 6), care consistă în a reproduce
codul programului pentru a obţine informaţiile necesare interoperabilităţii cu alte
programe.

50
Statutul programelor nu a fost totuşi niciodată absolut clar. Amintind că „numai expresia
unui program de ordinator este protejată şi că ideile şi principiile care se află la baza
diferitelor elemente ale unui program, inclusiv cele care se află la baza interfeţelor sale,
nu sunt protejate de dreptul de autor (...)” (considerentul nr. 12), directiva nu a ţinut cont
de practica Oficiului European al Brevetelor, care a admis foarte repede (dosarul Vicom
din 15 iulie 1986, T 208/84) posibilitatea de a proteja printr-un brevet un program care
produce un «efect tehnic». Pentru OEB, faptul că idea care subîntinde o invenţie este
considerată ca o metodă matematică nu înseamnă că revendicarea unui procedeu tehnic
care utilizează această metodă are drept obiect protecţia metodei matematice ca atare.
Prin urmare, procedeul revendicat are un caracter tehnic şi nu este exclus de la
brevetabilitate în sensul articolului 52 al Convenţiei asupra brevetului european (CBE).

Urmare a numeroaselor dezbateri care au pus în evidenţă interesul întreprinderilor


informatice europene pentru o protecţie a programelor de ordinator prin brevetul de
invenţie, Comisia Europeană a prezentat, la 20 februarie 2002, o propunere de directivă
privind brevetabilitatea invenţiilor puse în practică cu ajutorul ordinatorului. Acest
proiect de directivă propune ca, pentru a fi brevetabilă, o invenţie pusă în aplicare prin
executarea unui program pe un ordinator trebuie să aducă, într-un domeniu tehnic, o
contribuţie care nu este evidentă pentru un specialist (articolele 4-1 şi 4-2 din propunere).
Propunerea de directivă este încă în discuţie.
Adoptarea unei directive privind brevetabilitatea invenţiilor puse în aplicare cu ajutorul
ordinatorului ar conduce la cumulul protecţiei prin brevet cu cea prin dreptul de autor.
Într-adevăr, brevetul va proteja principiile tehnice noi în timp ce dreptul de autor va
proteja expresia lor originală.

2. Certificatele de obţinere vegetală

Dezvoltarea cercetării agronomice şi multiplicarea creaţiilor implicând intervenţia omului


în domeniul vegetal a condus la instituirea unei protecţii specifice a obţinerilor vegetale.

Certificatul de Obţinere Vegetală protejează morfologia globală a plantei şi se distinge de


brevetul care protejează tehnologia exploatată plecând de la această plantă.

Convenţia internaţională UPOV (Uniunea pentru Protecţia Obţinerilor Vegetale) din 2


decembrie 1961 (Convenţia UPOV din 2 decembrie 1961, semnată la Paris şi revizuită la
Geneva la 10 noiembrie 1972, la 23 octombrie 1978 şi la 19 martie 1991) a instituit un
regim de protecţie specifică şi creează o Uniune particulară (UPV numără astăzi 52 state
membre) care îşi are sediul la Geneva şi care este gestionată de Oficiul Mondial de
Proprietate Intelectuală.

La nivel comunitar, dreptul de obţinere vegetală comunitară a fost instituit recent prin
regulamentul nr. 2100/94 din 27 iulie 1994, dar se inspiră puternic din UPOV.

51
Creat în iulie 1994 şi operaţional începând de la 27 aprilie 1995, Oficiul Comunitar al
Soiurilor Vegetale (OCSV) este organismul însărcinat cu punerea în aplicare a acestui
regim.
Acest regim permite, printr-o cerere unică depusă la OCVV, protecţia soiului pe
ansamblul teritoriului Uniunii Europene.

Un solicitant poate opta pentru o protecţie naţională sau comunitară, dar nu va putea nici
să le cumuleze pe amândouă, nici să cumuleze o Protecţie Comunitară a Obţinerilor
Vegetale (PCOV) cu o protecţie prin brevet.

2.1. Condiţii şi procedura de obţinere

Orice persoană, fizică sau juridică, care îşi are domiciliul sau sediul pe teritoriul Uniunii
Europene sau este cetăţean al unui stat care a aderat la UPOV (dar nu este membru al
Uniunii Europene) poate depune o cerere la OCVV pentru a obţine protecţie.

Soiul, obiect al cererii, poate fi creat sau descoperit, dar trebuie în mod obligatoriu să fie
nou: la data depunerii cererii de protecţie, soiul nu trebuie să fi fost cedat cu acordul celui
care l-a obţinut de mai mult de un an pe teritoriul UE, de mai mult de patru ani în afara
teritoriului UE (şase ani în cazul arborilor şi al viţei de vie).

Soiul trebuie în mod obligatoriu să mai fie şi distinct, omogen şi stabil:


OCVV efectuează o examinare tehnică (examinare DOS) privind Distinctivitatea,
Omogeneitatea şi Stabilitatea soiului în cauză:
- distinctivitate: soiul trebuie să se diferenţieze net de soiurile analoge deja cunoscute la
data depunerii cererii;
- omogeneitate: soiul trebuie să fie omogen pentru ansamblul caracterelor sale;
- stabilitate: soiul trebuie, la sfârşitul fiecărui ciclu de înmulţire, să fie identic cu definiţia
lui iniţială.

Solicitantul trebuie să mai supună aprobării OCVV o denumire de soi care trebuie să
permită identificarea clară a soiului şi să fie disponibilă.

După examinarea cererii şi dacă OCVV acordă o PVOC, cel care a depus cererea
primeşte un certificat (COV – care atestă acordarea protecţiei) şi o copie a hotărârii (pe
care figurează o descriere oficială şi detaliată a soiului protejat).

2.2 Efecte

COV este în general acordat pentru o perioadă de 25 de ani şi pentru o perioadă de 30 de


ani în cazul viţei de vie, al cartofilor şi al arborilor.

Certificatul îi conferă titularului său un drept exclusiv de a produce, de a introduce pe


teritoriu, de a vinde sau a oferi spre vânzare planta întreagă sau o parte din ea sau toate
elementele de reproducere sau de înmulţire vegetativă a soiului considerat şi a siurilor

52
care au fost obţinute din el atunci când reproducerea acestora cere folosirea repetată a
soiului iniţial.

În interesul public al salvgardării producţiei agricole, o excepţie face derogare de la


principiul general al protecţiei drepturilor conferite de către titular: „privilegiul
agricultorului”. Agricultorii pot utiliza, pe terenurile pe care le exploatează, produsul
recoltei obţinute dintr-un soi protejat fără să trebuiască să obţină autorizare din partea
titularului (Hotărârea CJCE dosarul C-305/99 Christian Schulin / Saatgut- Treuhand
verwaltungsgesellschaft mbH).

3. Protecţia comunitară a topografiilor de circuite integrate

Regulile juridice aplicabile topografiilor de circuite integrate sunt armonizate, la nivel


comunitar, printr-o directivă (CE) 87/54 din 16 decembrie 1986. Această directivă are ca
obiect să protejeze investiţiile realizate de către actorii industriali în sectorul electronic:
„considerând că funcţiile circuitelor integrate depind în mare măsură de topografiile
acestor produse şi că proiectarea acestor topografii cere investiţii în resurse umane,
tehnice şi financiare considerabile, deşi există posibilitatea de a copia aceste topografii la
costuri mult inferioare celor cerute de o proiectare autonomă” (considerentul nr. 2).
Circuitul integrat este amenajarea, finală sau intermediară, a unor straturi de materiale
izolante şi de materiale conducătoare cu scopul de a obţine o funcţie electronică.
Topografia unui circuit integrat corespunde unei serii de imagini legate între ele,
reprezentând configuraţia tridimensională a straturilor care compun un circuit integrat.

Singură reprezentarea tridimensională a produsului este protejabilă şi nu produsul el


însuşi. Este deci vorba de o protecţie a formei topografiei şi nu a funcţionalităţilor ei, care
sunt susceptibile să facă şi ele în paralel obiectul unui brevet. Conform directivei,
topografia unui circuit integrat est „protejată în măsura în care ea rezultă din efortul
intelectual al creatorului său şi nu este curentă în sectorul circuitelor integrate. Atunci
când topografia unui circuit integrat este constituită din elemente curente în sectorul
acestor circuite, ea nu este protejată decât în măsura în care combinaţia acestor elemente,
considerată ca un tot, răspunde condiţiilor enunţate mai sus”(articolul 2-2).

În ceea ce priveşte dobândirea dreptului, directiva lasă acest aspect la latitudinea statelor
membre. Acestea pot supune dobândirea dreptului unei proceduri de înregistrare sau,
dimpotrivă, pot prevedea că acest drept ia naştere fără formalităţi specifice (articolul 4-1).
Cu titlu de exemplu, Franţa a hotărât să supună dobândirea dreptului la un depozit pe
lângă INPI. Directiva mai lasă în seama legislaţiilor naţionale şi chestiunea titularităţii
drepturilor.

Conform articolului 5 al directivei, titularul dispune de dreptul de a autoriza sau de a


interzice:
- reproducerea topografie sale

53
- exploatarea comercială a topografiei sale sau a unui circuit integrat fabricat cu ajutorul
topografiei sale.

Sunt totuşi autorizate:


- reproducerea în scopul evaluării, a analizei sau a înregistrării;
- crearea, plecând de la o astfel de analiză sau evaluare, a unei topografii distincte.
Topografiile sunt protejate pentru o durată de 10 ani.

CONCLUZII

1. Extindere

Extinderea Uniunii Europene va extinde zona geografică a protecţiei mărcilor şi a


desenelor şi modelelor comunitare.

Începând cu data aderării fiecărui nou stat la UE, mărcile şi desenele şi modelele
comunitare cerute sau înregistrate înainte de această dată vor fi extinse automat la
teritoriul noului stat membru. Această extindere teritorială va avea loc fără nici o
formalitate, adică fără examinare suplimentară, fără publicare, fără traducere într-o nouă
limbă şi fără plata unei taxe suplimentare.
EXTINDEREA UE ŞI IMPLICAŢII ASUPRA MĂRCILOR ŞI MODELELEOR COMUNITARE

Data 1 mai 2004


10 noi state Rep. Ceh[, Estonia, Cipru, Letonia, Lituania, Ungaria, Malta, Polonia, Slovenia,
membre Slovacia.
Teritoriul Uniunii numără 25 de state. Bulgaria ăi România ar trebuie să adere la UE în
2007.

Extindere Extindere automată a titlului comunitar (înregistrat sau în depozit) pe teritoriul


automată a noilor state membre începând cu 1 mai 2004.
titlului → Nici o formalitate de îndeplinit, nici taxă suplimentară de plată.
comunitar
Marca sau modelul comunitar extins nu va produce efect în noile state membre decât
începând de la 1 mai 2004, oricare ar fi data de înregistrare a titlului sau data sa de
prioritate.

Examinare de Începând cu 1 mai 2004: toate înregistrările de mărci sau de modele comunitare vor fi
către OAPI examinate de OAPI în lumina motivelor de refuz legate de utilizarea limbilor noilor
state care au aderat (ex: caracterul descriptiv, generic şi deceptiv al mărcii comunitare va
fi apreciat prin prisma vocabularului noilor state).

Marca sau modelul în curs de examinare în momentul aderării: dacă înregistrarea


este anterioară extinderii, ea nu va face obiectul unei examinări diferite de cea realizată
de OAPI, înainte de aderare.

Ex: Dacă cuvântul „lod”, care înseamnă „oglindă” în poloneză, este înregistrat înainte
de data de aderare, el va fi apreciat în virtutea dispoziţiilor şi a vocabularului proprii
celor 15 ţări şi va fi acceptat. Dacă, dimpotrivă, este înregistrat după 1 mai 2004, acest
termen va putea fi refuzat pentru descriptivitate în poloneză.

54
Problema Problema este de a împăca două exigenţe:
juridică ridicată - garantarea caracterului unitar al titlurilor comunitare şi securitatea juridică a titularilor
de extindee - garantarea respectării drepturilor naţionale existente în noile state înainte de aderarea
lor. Un drept este considerat ca anterior atunci când a fost dobândit într-o ţară candidată
înainte de data de aderare, oricare a r fi data de înregistrare sau de prioritate a titlului
comunitar.

Reguli de Titlurile extinse nu vor putea fi anulate decât pe baza unor motive de nulitate care erau
conciliere valabile înainte de extindere. Ele nu vor putea fi anulate din cauza unor motive care au
devenit aplicabile datorită aderării.
Criteriul care permite să determini care sunt motivele de nulitate aplicabile este data
înregistrării titlului comunitar. → cf. fişa «Impactul extinderii asupra contenciosului
titlurilor comunitare»
Dobândirea cu Respectarea drepturilor anterioare cere ca ele să fi fost dobândite cu bună-credinţă.
bună-credinţă a
dreptului Riscul legat de recunoaşterea drepturilor anterioare este să existe cereri efectuate cu rea-
anterior credinţă, adică cereri depuse pentru a obţine înregistrarea unor titluri identice sau
similare unor titluri înregistrate în UE înainte de 1 mai 2004 cu voinţa de a face obstacol
la accesul pe piaţa unuia dintre noile state, de a cere o compensare financiară, de a
obţine profit din reputaţia altcuiva ...

Mecanismele de tratare a cererilor făcute cu rea-credinţă depind de legislaţiile naţionale.


OAPI prezintă căile de recurs naţionale:
http://oami.eu.int/fr/enlargement/mechanism.htm
Informaţii Site OAPI: http://oami.eu.int/fr/enlargement/default.htm
complementare
IMPACTUL EXTINDERII ASUPRA CONTENCIOSULUI TITLURILOR COMUNITARE

Titlurile extinse nu vor putea fi anulate decât pe baza unor motive de nulitate care erau valabile înainte de extindere. Ele
nu vor putea fi anulate din cauza unor motive care au devenit aplicabile prin aderare.
Criteriul care permite să determini care sunt motivele de nulitate aplicabile este data înregistrării titlului comunitar.
Două noi articole au fost introduse în regulamentele comunitare pentru a regla consecinţele juridice ale
extinderii:

1/ Pentru marca Articolul 142 bis (nou 159 bis) din Regulamentul privind mărcile comunitare
comunitară
Examinarea motivelor absolute de refuz (articol 142 bis2 RMC)
■ Procedură de Motivele absolute de refuz (caracterul descriptiv, generic şi deceptiv al mărcii) specifice noilor
înregistrare, state membre (=exprimate în limbile noilor state) nu vor fi examinate de OAPI.
depozit înainte de Ex: o cerere de marcă comunitară înregistrată înainte de aderare şi compusă din cuvântul „lod”
aderare pentru oglinzi nu va putea fi refuzată chiar dacă acest termen este descriptiv în limba polonă.

▪ Drept de opoziţie „excepţional” (articol 142 nis3 RMC)


= drept de opoziţie la cereri de mărci comunitare înregistrate în cursul ultimelor 6 luni dinaintea
aderării (de la 1 noiembrie 2003 la 30 aprilie 2004) pe baza unor drepturi anterioare dobândite cu
bună-credinţă în ţările candidate, înainte de aderare.

▪ Imunitate contra procedurilor de anulare bazate pe motive proprii noilor state (articolul 142 bis4
RMC)
■ Exploatarea ex: : o marcă comunitară înregistrată înainte de aderare nu va putea fi anulată chiar dacă
titlului această marcă este descriptivă în Republica Cehă sau dacă este în conflict cu un drept anterior în
Ungaria.

▪ Dreptul de restricţionare a folosirii mărcii (articolul 142 bis 5 RMC)


= posibilitatea pentru titularul unui drept naţional anterior să interzică folosirea mărcii comunitare
extinse pe teritoriul său. Această interdicţie va trebui să fie pronunţată de către tribunalul naţional
competent. Atenţie, excepţie limitată numai la teritoriul pe care acest drept naţional este valabil.

55
1/ Pentru desen şi Articolul 110 bis din Regulamentul privind Desenele şi modelele comunitare
model
▪ Examinarea caracterului contrariu faţă de ordinea publică sau de bunele moravuri (articol 110
■ Procedură de bis 2 RDMC)
înregistrare Dispoziţie teoretică: este improbabil ca aceste motive să fie afectate de extindere (examinarea
definiţiei desenului şi modelului + conformitatea cu ordinea publică şi bunele moravuri)

▪ Imunitate contra procedurilor de anulare bazate pe motive proprii noilor state (articolul 110 bis 3
RDMC
Dispoziţie teoretică
■ Exploatarea
titlului ▪ Dreptul de restricţionare a folosirii modelului (articolul 110 bis 4 RDC)
= posibilitatea pentru titularul unui drept naţional anterior să interzică folosirea unui DMC extins
pe teritoriul său. Această interdicţie va trebui să fie pronunţată de către tribunalul naţional
competent. Atenţie, excepţie limitată numai la teritoriul pe care acest drept naţional este valabil.

Respectarea drepturilor anterioare cere ca ele să fi fost dobândite cu bună-credinţă.


Dobândirea cu
bună-credinţă a Riscul legat de recunoaşterea drepturilor anterioare este să existe cereri efectuate cu rea-credinţă,
dreptului anterior adică cereri depuse pentru a obţine înregistrarea unor titluri identice sau similare unor titluri
înregistrate în UE înainte de 1 mai 2004 cu voinţa de a face obstacol la accesul pe piaţa unuia
dintre noile state, de a cere o compensare financiară, de a obţine profit din reputaţia altcuiva ...

Mecanismele de tratare a cererilor făcute cu rea-credinţă depind de legislaţiile naţionale. OAPI


prezintă căile de recurs naţionale:
http://oami.eu.int/fr/enlargement/mechanism.htm

Informaţii Site OAPI: http://oami.eu.int/fr/enlargement/default.htm


complementare

3 Aderarea Uniunii Europene la Actul de la Geneva şi la Protocolul de la Madrid

Interesul aderării Comunităţii Europene la Actul de la Geneva (desen şi model


internaţional) este în studiu.

De altfel, Comunitatea Europeană ar trebui să adere la Protocolul de la Madrid


(marca internaţională) până la sfârşitul anului 2004 (existenţa unui acord
politic: hotărârea 2003/793/CE a Consiliului).
Această aderare va permite:
- obţinerea unei mărci internaţionale pe baza unei mărci comunitare
- desemnarea Comunităţii Europene într-un singur bloc cu ocazia înregistrării unei
mărci internaţionale.

56
BIBLIOGRAFIE

MARCA COMUNITARĂ
- Directiva 89/104 a Consiliului, din 28/12/1988, apropiind legislaţiile naţionale ale
statelor membre privind mărcile, JOCE 1989 L 40 modificată prin măsura următoare:
hotărârea 92/10/CEE a Consiliului, din 19 decembrie 1991

- Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului, din 20 decembrie 1993, privind marca
comunitară

- Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei, din 13 decembrie 1995, instituind


modalităţile de aplicare a Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca
comunitară

- Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei, din 13 decembrie 1995, privind taxele care
trebuie plătite OAPI (mărci, desene şi modele).

- Regulamentul (CE) nr. 216/96 al Comisiei, din 5 februarie 1996, instituind regulamentul
de procedură al camerelor de recurs ale OAPI (mărci, desene şi modele).

DESENE ŞI MODELE COMUNITARE


- Directiva 98/71 a Parlamentului European şi a Consiliului, din 13 octombrie 1998,
privind protecţia juridică a desenelor şi modelelor

57
- Regulamentul (CE) nr. 2245/2002 al Comisiei, din 21 octombrie 2002, instituind
modalităţi de aplicare a regulamentului nr. 6/2002 al Consiliului privind desenele sau
modelele comunitare, JOCE L341/28 din 17 decembrie 2002

- Regulamentului nr. 6/2002 al Consiliului, din 12 decembrie 2002, privind desenele sau
modelele comunitare, JOCE L 3/1 din 5 ianuarie 2002

- Regulamentul (CE) nr. 2246/2002 al Comisiei, din 16 decembrie 2002, privind taxele
care trebuie plătite OAPI pentru înregistrarea de desene şi modele comunitare.

BREVETE COMUNITARE
- Doc. Cons. CE nr. 827 final, din 23 decembrie 2003, care atribuie CJCE competenţa
pentru a statua asupra litigiilor relative la brevetul comunitar.
- Doc. Cons. CE nr. 828 final, din 23 decembrie 2003, instituind Tribunalul brevetului
comunitar şi privind acţiunile formate în faţa Tribunalului de primă instanţă.

CERTIFICAT COMPLEMENTAR DE PROTECŢIE


- Regulamentul (CE nr. 1768/92 a Consiliului, din 18 iunie 1992, privind crearea unui
certificat complementar de protecţie pentru medicamente.

- Regulamentul (CE) nr. 1610/94 al Parlamentului European şi al Consiliului, din 23 iulie


1990, privind crearea unui certificat complementar de protecţie pentru produsele fito-
farmaceutice

OBŢINEREA VEGETALĂ
- Regulamentul (CE) nr. 2100/94, din 27 iulie 1994, JOCE 1 septembrie 1994

- Regulamentul (CE) nr. 2605/98, din 3 decembrie 1998, JOCE 4 decembrie 1998

- Directiva 93/83 (CE), din 27 septembrie 1993, privind coordonarea anumitor reguli de
drept de autor şi de drepturi conexe dreptului de autor aplicabile la radiodifuzării prin
satelit şi retransmisiei prin cablu

- Directiva 93/98 (CE), din 29 octombrie 1993, privind armonizarea duratei de protecţie a
dreptului de autor şi a anumitor drepturi conexe

- Directiva (CE) 2001/84, din 27 septembrie 2001, privind drepturile de suită în profitul
autorului unei opere de artă originale

- Directiva (CE) 2001/29, din 22 mai 2001, privind armonizarea anumitor aspecte ale
dreptului de autor şi a drepturilor conexe în societatea informaţională

- Rezoluţia (CE) din 14 mai 1992 privind întărirea protecţiei dreptului de autor şi a
drepturilor conexe

58
- Hotărârea Consiliului, din 16 martie 2000, privind aprobarea, în numele
Comunităţii Europene, a tratatului OMPI privind dreptul de autor şi a
tratatului OMPI privind interpretările şi execuţiile precum şi fonogramele.

PROTECŢIA DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ


ÎN ROMÂNIA1

dr. Octavia Spineanu-Matei


judecător - Curtea de Apel Bucureşti

Dreptul proprietăţii intelectuale:

1. Dreptul de autor;

1
Lucrarea conţine o prezentare de ansamblu a reglementării dreptului de proprietate intelectuală în
România (mai puţin a celei privind topografiile circuitelor integrate), cu accent pe aceea privind mărcile.

59
2. Dreptul proprietăţii industriale:

a. mărcile şi indicaţiile geografice


b. brevetele de invenţie
c. desenele şi modelele industriale
d. topografiile circuitelor integrate

1. DREPTUL DE AUTOR

Reglementare internă:
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Reglementare internaţională:
Convenţia de la Berna din 1886 privind protecţia operelor literare şi artistice, la care
România a devenit parte la 1 ianuarie 1927.

A. Drepturile de autor

1. Obiectul dreptului de autor

Conform art. 7, obiectul dreptului de autor îl constituie: operele originale de creaţie


intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific.
Legea cuprinde, în art. 7 şi 8, o enumerare a acestor categorii de opere, enumerare care
are un caracter exemplificativ (în art. 1 lit. a sunt incluse, alături de scrierile literare şi
publicistice, conferinţe, predici etc., şi programele pentru calculator).
Art. 9 prevede care sunt creaţiile care nu pot beneficia de protecţia dreptului de autor.

Operele protejate pot fi:


- originare sau derivate;
- individuale, comune sau colective.

2. Titularii dreptului de autor

Subiect primar este autorul operei, cel care a creat nemijlocit opera, şi care nu poate fi
decât o persoană fizică; poate fi un singur autor ( în cazul operei realizate individual) sau
mai mulţi autori (în cazul operelor comune sau colective).
Subiect secundar este persoana care a dobândit unele prerogative ale dreptului de autor;
poate fi o persoană fizică sau o persoană juridică.

3. Dobândirea protecţiei dreptului de autor

Condiţiile protecţiei:

60
- condiţia ca opera să fie o creaţie originală (această condiţie este menţionată în art.
7 al legii);
- condiţia ca opera să îmbrace o formă concretă de exprimare;
- condiţia ca opera să fie susceptibilă de aducere la cunoştinţa publicului (ultimele
două condiţii nu sunt formulate explicit, dar au fost identificate de doctrină din
interpretarea legii).

Elemente care nu condiţionează protecţia (art. 1 lin. 2):


- opera poate să fie neterminată;
- opera poate să nu fi fost adusă la cunoştinţa publicului (protecţia se naşte la
momentul creării operei);
- protecţia operează independent de orice formă de înregistrare (obligaţia de
constituire a depozitului legal, reglementată prin legea nr. 111/1996, nu are nici o
semnificaţie în ceea ce priveşte acordarea protecţiei pentru operele de creaţie
intelectuală).

Protecţia prin legea dreptului de autor nu prejudiciază şi nu exclude protecţia acordată


prin alte dispoziţii legale (art. 2).

4. Conţinutul dreptului de autor

Conform art. 1 alin. 1, dreptul de autor este legat de persoana autorului şi comportă
atribute de ordin moral şi patrimonial.
Drepturile morale sunt prevăzute în art. 10.şi pot fi enunţate astfel:
- dreptul la divulgarea operei;
- dreptul la paternitatea operei;
- dreptul la nume;
- dreptul la inviolabilitatea operei;
- dreptul de retractare.
Drepturile patrimoniale sunt prevăzute în art.12, 13, 16 şi 21 şi pot fi grupate în
următoarele categorii:
- dreptul de utilizare şi de exploatare a operei;
- dreptul de a consimţi la utilizarea sau la exploatarea operei de către alţii;
- dreptul de suită ( legea română prevede în favoarea autorului un procent de 5%
din preţul de vânzare , în cazul fiecărei revânzări a operei de artă plastică,
efectuate în condiţiile art. 21 alin. 1).

5. Durata de protecţie

Drepturile morale de autor se bucură de o protecţie nelimitată în timp.

Drepturile patrimoniale sunt protejate pe o durată limitată. Această durată şi modul ei


de calcul variază în funcţie de genul operei, de modalitatea de realizare, după cum opera
a fost sau nu adusă la cunoştinţa publicului în timpul vieţii autorului, după cum opera a

61
fost adusă la cunoştinţă sub adevăratul nume al autorului, sub pseudonim sau
anonim(capitolul V).
Pentru majoritatea drepturilor patrimoniale (cele prevăzute de art. 13, 16, 17, 18 şi
21), durata de protecţie este aceea a vieţii autorului plus 70 de ani după moartea acestuia.

6. Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor

Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor este reglementată în capitolul VII, care


conţine secţiuni dedicate exclusiv contractului de editare, contractului de reprezentare
teatrală sau de execuţie muzicală şi contractului de editare a unei opere.

B. Drepturile conexe dreptului de autor

Drepturile conexe fac obiectul unei reglementări distincte în cadrul legii nr. 8/1996,
fiindu-le consacrat titlul II.

1. Obiectul drepturilor conexe

Drepturile conexe dreptului de autor protejează:


- interpretările sau execuţiile artiştilor interpreţi sau executanţi;
- înregistrările sonore sau fonogramele producătorilor de astfel de înregistrări sau
fonograme;
- emisiunile organismelor de radio şi televiziune.

2. Titularii drepturilor conexe

Conform art. 94, sunt recunoscuţi şi protejaţi ca titulari de drepturi conexe dreptului
de autor:
- artiştii interpreţi sau executanţi, pentru propriile interpretări sau execuţii;
- producătorii de înregistrări sonore, pentru propriile înregistrări;
- organismele de radiodifuziune şi televiziune, pentru propriile emisiuni.

3. Protecţia drepturilor conexe

Protecţia drepturilor conexe dreptului de autor nu poate aduce atingere drepturilor


autorului operei şi nici nu poate limita exerciţiul acestora.(art. 92)

4. Conţinutul drepturilor conexe

Titularilor de drepturi conexe legea le recunoaşte, de asemenea, drepturi morale şi


drepturi patrimoniale, reglementând în capitole separate: drepturile artiştilor interpreţi
sau executanţi (cap. II şi IV), drepturile producătorilor de înregistrări sonore (cap. III

62
şi IV) şi drepturile organismelor de radiodifuziune şi de televiziune ( cap. V, secţiunea
I).

5. Durata de protecţie

Drepturile morale ale artiştilor interpreţi sau executanţi sunt protejate pe durată
nelimitată (art. 97 alin. 2).

Drepturile patrimoniale ale artiştilor interpreţi sau executanţi, ale producătorilor


de înregistrări sonore sau fonograme şi ale organismelor de radiodifuziune şi
televiziune sunt protejate pe o durată limitată, care este de 50 de ani şi se calculează
diferit în funcţie de specificul fiecăruia din aceste drepturi (art. 102, 106, 114).

2. DREPTUL PROPRIETĂŢII INDUSTRIALE

A. Mărcile şi indicaţiile geografice

Reglementare internă:
- Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
- Hotărârea Guvernului nr. 833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice;
- Legea nr. 3/1998 privind aderarea României la Aranjamentele instituind o
clasificare internaţională în domeniul proprietăţii industriale.

Reglementare internaţională:
- Convenţia de la Paris pentru protecţia proprietăţii industriale încheiată la 26
martie 1883, revizuită în mai multe rânduri, ratificată de România prin Decretul
nr. 1177/1968.
- Acordul TRIPS (Anexa 1 A la Acordul de la Marrakech privind constituirea
Organizaţiei Mondiale de Comerţ), ratificat de România prin Legea nr. 133/1994.
- Aranjamentul de la Madrid privind clasificarea internaţională a mărcilor revizuit
la Nisa în 1957 şi la Stockholm în 1967, ratificat de România prin Decr.
nr.1167/1968.

Mărcile

1. Definiţia mărcii. Semne care pot constitui mărci.

63
În art. 3 lit. a din lege, marca este definită ca fiind:
„un semn susceptibil de reprezentare grafică, servind la deosebirea produselor
sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparţinând alte persoane”.

Textul mai cuprinde o enumerare cu caracter exemplificativ al semnelor care pot


să constituie mărci.
În această enumerare sunt cuprinse şi mărcile tridimensionale, în special forma
produsului sau a ambalajului.
Enumerarea se mai referă, printre altele, la „combinaţii de culori” şi nu la „o
culoare” (ca legea anterioară nr. 28/1967) şi nu face nici o referire la semnele
olfactive, gustative sau sonore.
Cum enumerarea nu este însă limitativă, aceste semne nu pot fi considerate ca
fiind excluse de plano de la protecţie, ci trebuie ca în toate aceste cazuri să se
verifice îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii:
- semnul să fie susceptibil de reprezentare grafică;
- semnul să fie distinctiv.

Observaţie:

În ceea ce priveşte condiţia reprezentabilităţii grafice, Curtea de Justiţie a


Comunităţilor Europene (C.J.C.E.), în interpretarea prevederilor art. 2 din Directiva
comunitară 89/104/EEC, a statuat în sensul că:
„ O marcă poate fi constituită dintr-un semn care să nu fie în sine perceptibil vizual,
câtă vreme poate fi reprezentat grafic, în special prin intermediul imaginilor, liniilor
sau literelor, şi această reprezentare este clară, exactă, auto-conţinută, uşor accesibilă,
inteligibilă, durabilă şi obiectivă.
În ceea ce priveşte un semn olfactiv, cerinţele reprezentabilităţii grafice nu sunt
satisfăcute de o formulă chimică, de o descriere prin cuvinte scrise, de depozitul unei
mostre a mirosului sau de o combinaţie a acestor elemente.”(cauza Ralf Sieckmann,
decizia din 12 decembrie 2002).

2. Disponibilitatea semnului ales ca marcă

Un semn nu poate fi înregistrat ca marcă sau ca element al unei mărci dacă aduce
atingere unui drept anterior protejat (regula 15 din Regulament).
Drepturile anterior protejate pot fi referitoare la:
- o marcă;
- un nume comercial sau o emblemă comercială;
- o indicaţie geografică;
- un desen sau un model industrial;
- un drept de autor;
- un drept al personalităţii.

64
Indisponibilitatea dată de un drept anterior la marcă este reglementată în art. 6 al
legii. Şi poate fi redată schematic astfel:
- marcă identică cu o marcă anterioară pentru produse/ servicii identice;
- marcă identică cu o marcă anterioară pentru produse/servicii similare+ risc de
confuzie;
- marcă similară cu o marcă anterioară pentru produse/servicii
identice/similare+risc de confuzie, incluzând şi riscul de asociere;
- marcă identică/similară cu o marcă notorie pentru produse/servicii
identice/similare;
- marcă identică/similară cu o marcă notorie pentru produse/servicii
diferite+folosire nejustificată prin care s-ar putea profita de distinctivitatea sau de
renumele mărcii notorii ori s-ar putea prejudicia titularul acesteia.

Observaţii:

a. Similaritatea mărcilor, similaritatea produselor sau serviciilor şi riscul de confuzie


trebuie analizate prin prisma interdependenţei dintre ele:
- similaritatea produselor sau a serviciilor trebuie analizată în legătură cu mărcile care
tind să le protejeze;
- produsele sau serviciile nu pot fi considerate ca asemănătoare pe motiv că figurează
în aceeaşi clasă şi nici nu pot fi considerate ca fiind diferite pe motiv că figurează în
clase diferite ale Clasificării de la Nisa (regula 10 din Regulamentul de aplicare a
legii);
- un grad mai mic de similaritate între produse sau servicii trebuie compensat printr-
un grad mau mare de similaritate între mărci şi viceversa;
- cu cât este mai distinctivă marca anterioară, cu atât este mai mare riscul de confuzie.
(cauzele CANNON/CANON, PUMA/SABEL soluţionate de C.J.C.E.)

65
Epuizarea comunitara a unui drept de proprietate industriala

Un titlu de proprietate industriala confera titularului sau un monopol de exploatare, care ii


permite indeosebi, interzicerea vanzarii unui produs fara autorizarea sa. Este vorba
asadar, de actiunea in contrafacere. Principiul epuizarii comunitare a dreptului de
proprietate industriala reprezinta o exceptie de la acest monopol de exploatare in cadrul
spatiului economic european (sau SEE compus din tarile Uniunii Europene, Islanda,
Liechtenstein si Norvegia).

Acest principiu a fost instaurat in vederea concilierii monopolurilor de exploatare cu


principiul comunitar al liberei circulatii a marfurilor. El se refera la toate titlurile de
proprietate industriala din interiorul SEE-lui, indiferent daca protectia adusa prin titlu este
nationala sau comunitara.

Atunci cand titularul pune in vanzare produsul sau in cadrul SEE-


ului, nu se mai poate prevala de o actiune in contrafacere daca
acest produs face obiectul unei revanzari intr-un alt stat al SEE.
Dreptul titularului este, in acest «epuizat». De exemplu, un
fabricant care comercializeaza telefoanele sale in Belgia nu se
poate opune revanzarii lor in Franta. Cumparatorul produsului ar
putea deci, sa-l comercializeze in mod liber in orice tara din cadrul
EEE. Cu toate acestea, titularul titlului se poate opune, oricarei noi
daca a fost alterata calitatea produsului, altfel spus, daca
demonstreaza un motiv legitim.

66
Aceasta regula nu se aplica daca produsul a fost in mod legal comercializat in afara
SEE-ului. De exemplu, titularul unei marci protejate in acelasi timp in Statele Unite
si in Franta poate introduce actiune in contrafacere impotriva unei persoane care
comercializeaza in Franta produsul sau importat din Statele Unite fara autorizare.
Este motivul pentru care se vorbeste de epuizare comunitara.

Daca doriti sa obtineti mai multe informatii despre regimul importurilor in cadrul
SEE, puteti consulta situl Directiei Generale a Vamilor: www.douane.gouv.fr

Jurisprudence communautaire concernant l’épuisement

 L’épuisement du droit des marques

CJCE, 8.6.1971, Deutsche Grammophon c/ Métro, aff.78/70, Rec. 1971 p 487

CJCE, 31.10.1974, Centrafarm BV et Adriaan de Peijper c. Sterling drug, aff. Jtes 15 et


16-74, Rec. P1183.

CJCE, 16.7.1998, Silhouette international Schemied c. Hartlauer Handelgeselschaft, aff.


C-355/96, Rec.I, p4822

CJCE, 1.7.1999, Sebago Inc. C. G-B Unic, aff C-173-98, Rec. I p4103

67
 L’épuisement du droit des dessins et modèles

CJCE, 22 janvier 1981, Dansk Supemarked c. Imerco, Aff.58/80, Rec.p.182

CJCE, 14 septembre 1982, Keurkoop c.Nancy Kean Gifts, aff.144/81, Rec. p.2853

CJCE, 5 octobre 1988, Maxicar c. Renault, Aff.53/87, Rec. p.6067

 L’épuisement du droit des brevets

CJCE, 14 juillet 1981, Merck c. Stephar, aff. 187/80, Rec. p.2063

CJCE, 9 juillet 1985, Pharmon c. Hoechst , Rec. p.2281

CJCE, 29 février 1986, Parke Davis, Aff.24/67, Rec. p.82

CJCE, 5 décembre 1996 , Merck et Beechham c. Primecrown, aff. C.267/95

 L’épuisement du droit d’obtention végétale

CJCE, 8 juin 1982, « semence de maïs » Nungesser& Eisele, Aff.258/78, Rec. 1982
p.2015

 L’épuisement du droit d’auteur

CJCE, 20 janvier 1981, Music Vertrieb et autres c. Gema, Rec. p.147

CJCE, 9 février 1982, Polydor c. Arlequin, Rec. p.329

CJCE, 9 juillet 1985, Pharmon, Rec. p.2281

CJCE 24.01.1989 , « EMI 2 » Emi Electrola c. Patricia , aff.381/87 , Rec. p.79

68
Sites Internet – information concernant la propriété
industrielle communautaire / Websites – information
regarding community industrial property

Offices :
OEB - Office Européen des Brevets / EPO – European Patent Office - http://www.european-patent-
office.org/index.fr.php

OHMI - Office de l'Harmonisation dans le Marché Intérieur (marques, dessins et modèles) / OHIM - Office for
Harmonisation in the Internal Market (trademarks and designs) - http://oami.eu.int/fr/default.htm

OCVV - Office Communautaire des Variétés Végétales / CPVO - Community Plant Variety Rights Office -
http://www.cpvo.eu.int

Adresses des sites d'offices nationaux - http://www.wipo.int/news/fr/links/ipo_web.htm

Institutions :

Portail de l’Union européenne / Gateway to the European Union : http://www.europa.eu.int


Et particulièrement sur Europa / And particularly on Europa :

- Thème de la contrefaçon / about counterfeit infringement :


http://europa.eu.int/comm/taxation_customs/customs/counterfeit_piracy/index_fr.html
- Thème de l’élargissement / about the enlargement :
http://europa.eu.int/pol/enlarg/index_fr.htm
- Thème de la propriété intellectuelle / about intellectual property :
http://europa.eu.int/scadplus/leg/fr/s06020.htm

69
Cour de Justice des Communautés européennes / Court of Justice of the European Communities -
http://curia.eu.int/en

Classification :

Classification de Nice / Nice Classification http://wipo.int/classifications/fr/index.html

Classification de Locarno / Locarno Classification http://wipo.int/classifications/fr/index.html

Classification Internationale des Brevets / International Patent Classification


http://www.ompi.int/classifications/fulltext/new_ipc/index.htm

Conseils en propriété industrielle / Intellectual Property Attorneys :

FICPI - Fédération internationale des Conseils en propriété industrielle / FICPI – International Federation of
Intellectual Property Attorneys : http://www.ficpi.org/

70