Sunteți pe pagina 1din 12

Program de consiliere educaţională

Tipul de consiliere:şcolară
Numele şi prenumele clientului: P.A
Vârsta: 15 ani
Ocupaţia: elevă
Structura de personalitate:
*temperament : predominant melancolic
*aptitudini: în domeniul ştiinţelor realiste (matematică, chimie)
în domeniul literaturii (compunere de poezii)
*caracter: caracteristici ale tipului de personalitate anxiogen şi dependent
Date semnificative
- singurul copil la părinţi
- tatăl – autoritar şi introvertit; (profesor)
Relaţia dezvoltată de clientă cu tatăl: deficitară din punct de vedere al comunicării
în plan emoţional; tendinţe de dominare; centrată pe reguli şi valori ca: dreptate,
respect, supunere
- mama – hiperprotectivă, extrovertită (medic)
Relaţia dezvoltată de clientă cu tatăl: bazată pe afecţiune şi deschidere parţială;
tendinţe de dominare şi hiperprotecţie
- Stilul educaţional al părinţilor: autoritar, axat pe disciplina şi perfecţionism (valori
cultivate în mod special de tată), şi cu tendinţe de manifestare
condiţionată a afecţiunii faţă de fiica (în funcţie de capacitatea acesteia
de a respecta rigorile şi standardele stabilite de părinţi)
Mediu educaţional cu consecinţe negative în planul dezvoltării psihice
a copilului: imagine de sine scăzută, accentuări exagerate ale
temerilor, gândire de tip „alb-negru”, dependenţă faţă de părinţi
- rezultate foarte bune la şcoală (în ciuda timidităţii prezente de-a lungul anilor şcolari),
până în clasa a VIII-a, când a început să aibă fluctuaţii şcolare extreme, în special la
materiile cu teze unice.
Problema educaţională: anxietate de performanţă
Conţinutul consilierii:
1. Problema
1.1. Identificarea şi formularea problemei
Împreună cu I.P. au fost formulate problemele ce vor sta la baza procesului de consiliere
educaţională:
Eleva şi-a definit situaţia prezentă, pe diferite planuri, astfel:
* în plan fizic, psihomotor şi comportamental:
- acuza creşteri destabilizatoare ale ritmului cardiac, senzaţii de tremur în corp, umezirea
mâinilor, înroşire excesivă, bâlbâială / mutism (atunci când era pusă în situaţia de a fi
evaluată şcolar, sau chiar când se gândea la o potenţială evaluare)
* în plan cognitiv:
- era copleşită de gânduri negative legate de felul în care profesorii / colegii /părinţii vor
reacţiona la blocajele sale în timpul evaluărilor / la notele pe care le va obţine, legate de
propria persoană (asociind valoarea personală în mod obligatoriu de calitatea
performanţelor şcolare), legate de posibila sa ratare privind ocuparea unui loc la un liceu
de prestigiu
* în plan emoţional:
- avea frecvente emoţii puternice şi negative ce o destabilizau mai ales în contextele
evaluative (temeri legate de eşec, ruşine şi vinovăţie, frustrare, iritabilitate)
- trăia sentimente devalorizatoare legate de propria persoană (legate absolutist de ideea
de competenţă)
* în plan volitiv-caracterial:
- avea tendinţa de a evita situaţiile de evaluare
- recunoştea o anumită dependenţă de opinia autorităţii în general, şi de cea a părinţilor
în mod special
- conştientiza nivelul scăzut al încrederii în sine
1.2. Cauzele problemei
- cogniţii negative, iraţionale legate situaţiile evaluative în plan şcolar (inclusiv cele legate
de examenul de bacalaureat) ce potenţează emoţiile negative dezadaptative; acestea la
rândul lor, deveneau factori declanşatori pentru cogniţiile negative (cauzalitate circulară)
- stimă de sine scăzută
- comunicare ineficientă părinte-copil (în special cu tatăl)
- hiperperfecţionism şi stil educaţional de tip autoritarist manifestat de către tată
- suprasolicitare şcolară
1.3. Factorii de menţinere a problemei
1.3.1.Evenimente ce au declanşat / menţin problema actuală:
- trecerea în clasa a VIII-a şi apropierea iminentă a înscrierii la liceu
- discuţiile frecvente în familie cu privire la viitorul clientei (ce medie de admitere va
obţine, la ce liceu va merge etc.)
1.3.2. Factori istorici ce au declanşat /întreţin problema actuală
*Stilul educaţional al părinţilor: autoritar
Autoritatea, disciplina şi perfecţionismul cultivate în familie ca valori fundamentale
(în special de tatăl clientei), i-au creat acesteia un model de raportare la propria persoană
prin prisma performanţei, conducând-o la concluzia că rezultatele şcolare bune sunt
singurul indiciu al autenticii sale valori.
Astfel, ea considera că nu-şi permite să greşească/să obţină performanţe scăzute, din
teama de a nu-şi dezamăgi părinţii şi de a nu mai obţine dragostea lor.
Focalizarea exagerată a clientei pe iminentul examen de bacalaureat o menţinea
într-un stres permanent, cu simptomatologia evidenţiată mai sus.
*Evoluţia personalităţii clientei: personalitate anxioasă şi dependentă
Prin structura să de personalitate de tip anxios, P.A avea tendinţa de a-şi face griji
mult prea intense cu privire la riscurile vieţii cotidiene. De aceea, ea trăia frecvente stări
de tensiune fizică şi psihică, adesea excesive, ceea ce o făceau să fie foarte vigilentă faţă
de tot ce ar fi putut lua o turnură neplăcută. Avea tendinţa de a controla chiar şi situaţiile
cu un risc redus (lipsite de importanţă),această dorinţă fiind fundamentată pe convingerile
iraţionale determinate de tipul său de gândire catastrofală.
Trecerea în clasa a VIII-a şi inevitabilitatea înscrierii la liceu, au constituit
evenimente declanşatoare pentru îngrijorările excesive şi nejustificate ale clientei, la care
s-au adăugat acutizarea stărilor de tensiune, transformate rapid în blocaje psihice şi
fizice, în special în situaţiile de examinare.
De asemenea, caracteristicile specifice structurii de personalitate de tip
dependent ale clientei (îndoieli cu privire la valoarea propriei persoane, sensibilitate
exagerată la evaluări negative, critici sau dezacorduri, tendinţa de a pune drepturile
celorlalţi înaintea celor proprii etc. ) au corelat cu atât cu stilul educaţional autoritar şi
perfecţionist al părinţilor, dar şi cu creşterea frecvenţei discuţiilor familiale referitoare la
viitorul acesteia, fapt ce i-au accentuat temerile legate de incapacitatea să de a fi la
înălţimea aşteptărilor celor din jur, şi i-au potenţat sentimentele de inferioritate şi
convingerile iraţionale ( de ex: ,,a avea medie mică de admitere la liceu” este sinonim cu
,,a fi o ratată”).
1.3.3. Factori actuali ce au declanşat /întreţin problema actuală
- cogniţiile negative ale clientei legate de tezele unice, de media de admitere / de propriul
viitor
- emoţiile şi reacţiile fiziologice dezadaptative, manifeste în contextul evaluărilor şcolare
- încrederea scăzută a clientei în propriile resurse personale / calităţi
- comunicarea deficitară părinte-copil ( în special în plan emoţional)
1.5. Dificultăţi potenţiale în rezolvarea problemei
- presiunea anului terminal potenţa comportamentul anxiogen al clientei, existând riscul
unei slabe receptivităţi la tehnicile de relaxare /restructurare cognitivă
- tendinţele autoritare ale tatălui şi aşteptările ridicate ale părinţilor clientei potenţau
comportamentul anxiogen şi dependent al clientei, făcând-o extrem de vulnerabilă la
situaţiile ce aveau un grad ridicat de incertitudine (cum ar fi propriul viitor şcolar) sau un
caracter evaluativ (cum ar fi examinările şcolare sau evaluările sociale făcute de
profesori / colegi)
- clienta avea tendinţa de a-şi minimaliza calităţile, reuşitele personale/şcolare şi de a se
axa pe aspectele negative din jurul său
1.6. Factori de sprijin în rezolvarea problemei
- clienta avea o capacitate ridicată de introspecţie
- clientei valorifica cu predilecţie în expunerile personale raţionamentul analogic şi
metaforic (prezenta flexibilitate şi fluiditate în gândire)
- clienta era receptivă şi deschisă la exerciţiile ludice şi metaforice
- clienta manifesta încredere şi deschidere faţă de consiliere şi consilierul şcolar (în baza
unor activităţi educative comune derulate anterior consilierii actuale)
- mama clientei menţinea constant legătura cu şcoala (dirigintele), manifestând
preocupare şi interes pentru situaţia elevei
1.7. Variante de rezolvare a problemelor
1) Ordonarea şi rezolvarea problemelor, de la cele ce afectează major structurile profunde
ale personalităţii şi vieţii spre cele de suprafaţă
2) Ordonarea şi rezolvarea problemelor, pornind de la cele de suprafaţă şi mergând
progresiv, spre cele de profunzime
Pentru a conştientiza şi alege corect varianta oprimă de rezolvare ale problemelor
identificate, elevei i s-au pus o serie de întrebări vizând receptivitatea şi motivaţia pentru
schimbare.
În urma discuţiilor s-a relevat faptul că eleva, deşi declarativ are o mare dorinţă de
schimbare şi rezolvare a problemelor, în realitate ea manifestă o ridicată rezistenţă la
eventuale schimbări radicale în viaţa sa. Această rezistenţă putea fi explicată prin
încrederea scăzută a clientei în resursele sale adaptative şi deprinderile greşite formate în
legătură cu problemele sale care i-au blocat parţial convingerea şi motivaţia găsirii unei
soluţii eficiente.

2. Etapele procesului de rezolvare a problemei


2.1. Varianta (soluţia) optimă negociată cu clienta
În urma analizei celor două variante de rezolvare a problemelor identificate, clienta
a preferat ca procesul terapeutic să fie unul de tip progresiv, în care rezolvarea
problemelor să îi solicite schimbări graduale în viaţa şi personalitatea sa, de la cele de
suprafaţă, spre cele de profunzime.
Astfel, ordonarea problemelor de către clientă spre a fi rezolvate în procesul de
consiliere a fost:
1. simptomele fiziologice dezadaptative manifeste în contextele evaluative (şcolare şi
sociale)
2. cogniţiile şi trăirile afective cu valenţe negative, ce îi destabilizau echilibrul psihic al
clientei
3. comunicarea deficitară parinte-copil
4. încrederea scăzută în calităţile şi resursele personale
2.2. Obiectivele consilierii
2.2.1. Generale
 susţinerea şi dezvoltarea capacităţilor de adaptare-integrare ale clientei în toate
planurile sale existenţiale
2.2.2. Medii
 promovarea şi menţinerea unei funcţionări optime din punct de vedere fizic,
psihic, social şi interpersonal a clientei, în vederea dezvoltării armonioase şi
autonome a personalităţii acesteia
2.2.3. Particular-operaţionale:
*Cognitive:
 să conştientizeze mecanismele ce declanşează şi întreţin simptomele
dezadaptative
 să evalueze şi să reducă la un nivel adaptativ investiţia cognitivă a situaţiilor
stresante din viaţa proprie ( evaluările şcolare şi familiale)
*Afective:
 să trăiască echilibrat situaţiile de viaţă, atât ca intensitate afectivă cât şi ca
predominanţă pozitivă a trăirilor;
 să îşi exprime şi să îşi asume în mod autentic şi constructiv trăirile şi
manifestarea acestora în plan social şi familial
*Psihomotorii:
 să adopte o atitudine asertivă în raport cu evenimentele şi persoanele
importante din viaţa sa (părinţi)
*Volitiv-caracteriale:
 să manifeste încredere în calităţile şi resursele proprii în vederea depăşirii
dificultăţilor vieţii
2.3. Strategia consilierii:
2.3.1. Metode şi tehnici:
Metode:observaţia, conversaţia euristică, exerciţii de învăţare, jocul de rol,
problematizarea, comunicarea metaforică, explicaţia didactică
Tehnici (preluate din diverse curente terapreutice): tehnica bilei de cristal, poveştile
terapeutice, tehnici de relaxare, tehnica imageriei dirijate, tehnica recadrării,
tehnica ancorării, tehnica veridicităţii, tehnica unui caz similar, tehnica
gândurilor alternative, tehnica desensibilizării sistematice (în imaginaţie şi în
realitate), tehnica temelor pentru acasă
2.3.2. Rezultate anticipate:
În urma procesului de consiliere, clienta:
1. va putea să îşi controleze optim şi adaptativ simptomelor manifeste în contextele
evaluative (şcolare şi sociale)
2. va deţine un control conştient şi responsabil cu privire la cogniţiile şi trăirile sale, având
deprinderi formate de creştere a celor cu valenţe pozitive şi diminuare a celor cu
valenţe negative
3. va promova şi întreţine o atitudine asertivă în relaţia cu părinţii săi
4. va avea mai multă încredere în calităţile şi resursele personale de depăşire a
dificultăţilor vieţii
2.4. Evoluţia consilierii (Aplicarea concretă a soluţiei alese)
Şedinţele 1-2:
P.A. s-a prezentat la cabinetul de consiliere acuzând stări inexplicabile de panică şi
blocaj psihic atunci când trebuia să fie ascultată de către un profesor sau când trebuia să
dea un extemporal (“[…]Atunci când urmează să dăm un extemporal, până când profesorul ne
dictează subiectele, mi se învârte capul atât de tare, încât am impresia că o să leşin. Inima îmi bate să-mi
spargă pieptul, mâinile transpiră instantaneu şi parcă simt că mă sufoc[…]”; […] Când îmi aştept rândul să
fiu ascultată, mă apucă o frică incredibilă că voi spune o prostie care nu are nici o legătură cu subiectul.
Când în cele din urma îmi vine rândul, parcă un gol se cască în mintea mea şi nu mai ştiu ce să spun”).
Stările de anxietate au apărut pe la mijlocul primului semestru, fapt ce i-au afectat parţial
performantele şcolare. Apropierea iminentă a înscrierii la liceu (în baza mediei de
admitere) a determinat-o pe clientă să solicite ajutor, temându-se că aceste stări o vor
conduce la un eşec şcolar.
Interviul anamnestic a relevat faptul ca P.A. trăia într-un mediu educaţional ce
punea accent pe valori ca „disciplina” şi „perfecţionismul” (în special tatăl), fapt ce i-a
inoculat un set de convingeri dezadaptative care legau într-un mod absolutist valoarea
personală şi dreptul la afecţiune de performanţă în general, şi de performanţa şcolară în
special. Astfel, ea considera că nu-şi permite să greşească/să obţină performanţe
scăzute, din teama de a nu-şi dezamăgi părinţii şi de a nu mai obţine dragostea lor.
Focalizarea exagerată a clientei pe rezultatele şcolare o menţinea într-un stres
permanent, cu o simptomatologie specifică anxietăţii de performanţă.
Principalele probleme identificate şi formulate împreună cu clienta au fost:
* în plan fizic, psihomotor şi comportamental:
- acuza creşteri destabilizatoare ale ritmului cardiac, senzaţii de tremur în corp, umezirea
mâinilor, înroşire excesivă, bâlbâială / mutism (atunci când era pusă în situaţia de a fi
evaluată şcolar, sau chiar când se gândea la o potenţială evaluare)
* în plan cognitiv:
- era copleşită de gânduri negative legate de felul în care profesorii / colegii /părinţii vor
reacţiona la blocajele sale în timpul evaluărilor / la notele pe care le va obţine, legate de
propria persoană (asociind valoarea personală în mod obligatoriu de calitatea
performanţelor şcolare), legate de posibila să ratare la examenul de bacalaureat
* în plan emoţional:
- avea frecvente emoţii puternice şi negative ce o destabilizau mai ales în contextele
evaluative (temeri legate de eşec, ruşine şi vinovăţie, frustrare, iritabilitate)
- trăia sentimente devalorizatoare legate de propria persoană (legate absolutist de ideea
de competenţă)
* în plan volitiv-caracterial:
- avea tendinţa de a evita situaţiile de evaluare
- recunoştea o anumită dependenţă de opinia autorităţii în general, şi de cea a părinţilor
în mod special
- conştientiza nivelul scăzut al încrederii în sine
Pentru a conştientiza şi alege corect varianta oprimă de rezolvare ale problemelor
identificate, elevei i s-au pus o serie de întrebări vizând receptivitatea şi motivaţia pentru
schimbare.
În urma discuţiilor s-a relevat faptul că eleva, deşi declarativ are o mare dorinţă de
schimbare şi rezolvare a problemelor, în realitate ea manifesta o ridicată rezistenţă la
eventuale schimbări radicale în viaţa sa. Această rezistenţă putea fi explicată prin
încrederea scăzută a clientei în resursele sale adaptative şi deprinderile greşite formate în
legătură cu problemele sale care i-au blocat parţial convingerea şi motivaţia găsirii unei
soluţii eficiente.
Clienta a preferat ca procesul terapeutic să fie unul de tip progresiv, în care să fie
rezolvarea problemelor să îi solicite schimbări graduale în viaţa şi personalitatea sa.
Cu ajutorul tehnicii „bila de cristal” am identificat modul în care se vizualizează
clienta după dispariţia simptomelor dezadaptative („relaxată şi echilibrată la şcoală”,
„încrezătoare şi optimistă în ceea ce priveşte viitorul meu”, „mândră de ceea ce sunt şi abia apoi
că îi fac pe ai mei fericiţi”, „cu rezultate bune la învăţătură”etc.), de aici rezultând şi obiectivele
terapeutice şi durata procesului de consiliere, negociate cu eleva::
 să conştientizeze mecanismele ce declanşează şi întreţin simptomele dezadaptative
 să evalueze şi să reducă la un nivel adaptativ investiţia cognitivă a situaţiilor stresante
din viaţa proprie ( evaluările şcolare şi familiale)
 să trăiască echilibrat situaţiile de viaţă, atât ca intensitate afectivă cât şi ca
predominanţă pozitivă a trăirilor;
 să îşi exprime şi să îşi asume în mod autentic şi constructiv trăirile şi manifestarea
acestora în plan social şi familial
 să adopte o atitudine asertivă în raport cu evenimentele şi persoanele importante din
viaţa sa (părinţi)
 să manifeste încredere în calităţile şi resursele proprii în vederea depăşirii dificultăţilor
vieţii
Pornind de la mărturisirile clientei (care a comparat anxietatea sa cu un „sabotor” şi
care a numit copilăria ca „cea mai fericită perioada a vieţii mele”), am interpretat procesul
de relaxare prin tehnica imageriei dirijate ca un prilej de intrare în contact cu această
frumoasă perioadă, sugerându-i clientei să închidă ochii şi să îşi construiască un loc
securizant şi feeric în care lucrurile fantastice şi minunate ale copilăriei şi poveştilor
redeveneau posibile.
După aceea, am citit o poveste terapeutică „Prietenul zelos”, prin care am recadrat
anxietatea ca fiind un prieten cu cele mai bune intenţii dar excesiv de zelos, şi care
ajunge în timp să saboteze prietenia:
A fost odată o şcolăriţă Dora şi un prieten de nedespărţit al acesteia, „Anxiliu”. Dora era o
fetiţă entuziastă, veselă, dornică să cunoască frumuseţile lumii de care auzise de la cei mai mari
ca ea. Anxiliu însă, era mai prudent, căci el ştia că lumea nu e întotdeauna primitoare. Aşa că, ori
de cate ori Dora dorea să se hazardeze în acţiuni necunoscute, prietenul său o oprea şi o ruga să
cântărească bine ce face, şi abia apoi să acţioneze sau să renunţe. Cu timpul însă, Anxiliu, din
dorinţa de a o şti în siguranţă pe Dora, intervenea cu zel ori de câte ori prietena sa dorea să-şi
umple viaţa cu aventura cunoaşterii:
- Ce te faci dacă izbucneşte o furtună de zăpadă în timpul orelor şi nu mai poţi ieşi din şcoală din
cauza nămeţilor ?, întreba Anxiliu…
- Ştiu ce o să fac! O să aduc cu mine un balon de heliu, o să mă caţăr pe nămeţii de zăpadă de la
fereastra şcolii, o să umflu balonul şi o să mă ridic spre cer! răspundea Dora…
- Dar dacă o să vă invadeze fiinţe de pe o altă planetă? Ce vei face atunci? întreba Anxiliu…
- Cred că voi încerca să fiu calmă şi prietenoasă şi mi-aş împărţi cu ei, la nevoie, sandwich-ul,
răspundea Dora…
- Dacă vei fi în pericolul de a pierde o întrecere de alergări la şcoală? întreba Anxiliu…
- Mi-aş imagina că mă urmăreşte un urs mare şi urât! Aşa aş fugi mai repede! răspundea Dora…
Cu timpul, însa, cei doi prieteni deveniseră aşa de ocupaţi cu prevenirea posibilelor scenarii ale
vieţii, încât au ajuns să nu mai aibă timp nici să se odihnească…Ba chiar şi energia de a-şi vorbi
le-a dispărut treptat…Doar se uitau unul în ochii celuilalt, citind în ei infinitatea de pericole
potenţiale cărora trebuia să le găsească soluţii… Dora şi-a pierdut entuziasmul, iar Anxiliu era
exagerat de panicat.
…Şi aşa, pe nesimţite, cei doi prieteni s-au transformat unul pentru celalalt în subtili sabotori…
Într-o zi, Dora , parcă trezită dintr-un vis şi-a spus: «Întreg programul acesta de prevenire a
pericolelor este greşit! Nu o să avem suficient timp să ne gândim cum să prevenim toate
pericolele posibile. Va trebui să găsim împreună o altă cale». Şi atunci, totul i s-a revelat! Şi-a
amintit de vremurile în care ea şi Anxiliu se bucurau nespus de prietenia lor. Şi din acel moment,
a ştiut ce să facă de acum încolo!
Tema pentru acasă: I-am cerut clientei să mediteze asupra poveştii pe care a auzit-o şi
să-şi imagineze soluţia găsită de şcolăriţa Dora pentru a-şi păstra prietenia cu Anxiliu.
Apoi i-am cerut să se gândească daca e posibil ca şi ea să aibă un astfel de prieten (real
sau simbolic) ca Anxiliu, şi dacă da, în ce tip de relaţie este cu acesta.
Şedinţa 3:
Beneficiile rezolvării temei pentru acasă: Clienta a sesizat similitudinea dintre povestea
Dorei şi situaţia sa, identificând ca şi corespondent al lui Anxiliu, pe de-o parte, pe mama
sa (“mama mea, prietena mea cea veşnic îngrijorată, ce mi-a transmis în gena sufleteasca o
părticică din fricile sale ancestrale”), iar pe de alta parte, starea de anxietate ce o tulbura
(“sabotorul meu cu intenţii bune şi rezultate catastrofale”).
Soluţia identificată pentru personajul Dora a fost aceea că, cei doi prieteni şi-au
adus aminte că trebuiau să asculte cu mai multă atenţie nevoile celuilalt şi să găsească
un echilibru dintre cele două tipuri de nevoi (aventură şi prudenţă).
Extrapolând soluţia la viaţa proprie, clienta a mărturisit că, dacă în cazul mamei ar
putea să găsească o cale de comunicare prin care să-i tempereze eventualele temeri
nejustificate, în cazul “prietenului nedorit”, nu ştie nici cum să comunice cu el, încercările
de până acum, nefăcând altceva decât să agraveze situaţia.
Am valorificat ideea conform căreia “poveştile au un sâmbure de adevăr” şi i-am
explicat clientei că anxietatea este considerată “o prietenă” a omului nu numai de
poveştile copilăriei, ci şi de cercetătorii psihologi şi biologi :
„Anxietatea face parte din viaţa noastră. Ea are o funcţie foarte importantă: permite anticiparea
pericolelor şi scoaterea dintr-o situaţie periculoasă, asigurându-ne progresul prin previziunile sale
alarmante ce ne motivează să intervenim asupra viitorului nostru. La nivel biologic, anxietatea e
un semnal ce ne alertează, cu mult înaintea durerii, în privinţa unui posibil pericol. Ea anunţă
retragerea sau lupta pentru viaţă. Prin urmare, anxietatea trebuie respectată şi eventual adusă în
parametrii săi normali, dar în nici un caz eliminată.”
Am explicat apoi clientei condiţiile în care anxietatea, atât de utilă pentru progres,
se poate transforma din “prietena” performanţei, în “sabotoare” a acesteia.
„Studii ştiinţifice au arătat relaţia pozitivă dintre anxietatea moderată şi performanţă. Creşterea
activităţii emoţionale şi fiziologice va mari performanţa, dar până la un anumit punct, căci excesul
de activare emoţională şi fiziologică va micşora performanţa.
Întâlnirile de consiliere îţi vor permite să comunici cu anxietatea ta, astfel încât să o poţi
aduce la un nivel optim, şi să îţi fie parteneră în evoluţia ta.”
I-am explicat clientei ca una din modalităţile prin care putea să îşi transforme
anxietatea într-o parteneră a progresului personal ar fi aceea de a învăţa să se relaxeze.
În acest fel ea putea opri surplusul de emoţii şi reacţii corporale ce se adaugă celor fireşti
ale anxietăţii (şi atât de necesare progresului), surplus ce ar putea fi asemănat hranei
otrăvitoare ce transformă anxietatea-prieten în anxietate-sabotor.
Am indus clientei o stare de relaxare şi confort (prin tehnica relaxării musculare), şi
apoi, prin tehnica imageriei dirijate am readus clienta în locul fantasmatic şi securizant al
copilăriei, valorificând discursul metaforic cu elemente de basm pentru a conecta pe
clienta la resursele interioare şi pentru a crea o ancora pozitiva care să fie valorificată în
starea de conştienţă („…şi Zâna Copilăriei… cu bagheta sa magică… îţi aduce în această lume
o experienţă din trecutul tău, în care te-ai simţit… calmă… încrezătoare… curajoasă… mândră de
rezultatele obţinute… Aceasta te roagă să alegi un obiect mic şi drag, căreia să îi transfere toate
aceste puteri pe care le-ai redescoperit acum, dar şi altele ascunse în această lume bogată a
fiinţei tale …[Clienta a ales ca obiect-ancora un ursulet de plus de tip port-chei]... şi Zâna
cea bună iţi împărtăşeşte acest mare secret: ori de cate ori vei avea nevoie… de calm..
relaxare… energie pozitivă…sau orice altă bogăţie din lumea ta interioară…să strângi acel obiect
în mană… şi lumea ţi-o va da…”).
După ce clienta a revenit la starea de conştienţă, am întărit ancora pozitivă şi i-am
sugerat clientei să devină conştientă de starea de bine şi de relaxare care o va inunda, ori
de câte ori va strânge în pumnul stâng figurina de pluş.
Tema pentru acasă: să repete ancorarea de cel puţin 3 ori pe zi, în diferite situaţii când
e tensionată acasă.
Şedinţa 4:
Beneficiul temei pentru acasă: Clienta a asimilat pozitiv ancorarea, relatând eficacitatea
sa atunci când a experimentat-o.
Am repetat o serie de tehnici de relaxare (în special axate pe relaxarea progresiva
de tip Iacobson), cu un scenariu uşor de reprodus, ce au putut fi apoi aplicate de clientă
în viaţa sa de zi cu zi. Am valorificat în aceste tehnici, ancorarea ursuleţului de plus.
Teme pentru acasă: repetarea exerciţiilor de relaxare (10 min/zi, cel putin de 2 ori) şi
repetare ancorării de cel puţin 2 ori pe zi în diferite situaţii mai tensionate la şcoală.

Şedinţa 5:
Beneficiul temei pentru acasă: Clienta a reuşit să obţină un control adaptativ al
stărilor de anxietate, în special în perioada de pregătire pentru şcoală, întâmpinând însă
dificultăţi în timpul programului şcolar.
Sesizând de la analiza temei pentru acasă, ca P.A. întâmpina dificultăţi în a
valorifica tehnicile de relaxare şi de ancorare în cadrul programului şcolar, am explicat
metaforic tehnica cognitiv-comportamentală : producerea de gânduri pozitive.
Astfel, după inducerea stării de relaxare şi dirijarea imagistică a clientei dirijată către locul
de vis al copilăriei, am readus în prim plan Zâna cea bună, care i-a spus clientei o
poveste terapeutică:

Era odată o fetiţa licurici, pe care o chema Optimica. Dar acesta fetiţă, Optimica era mai
mereu tristă… nici nu se bucura de apusul soarelui…sau de apariţia lunii ca ceilalţi confraţi ai săi.
„Ce groaznic”! Mormăia ea pentru sine. „Cât de îngrozitor e să fii un licurici ce nu poate lumina…
aş putea la fel de bine să fiu confundată cu o muscă…sau un gândac. Un licurici care nu poate
lumina, nici nu poate fi numit licurici… sunt o ruşine pentru familia mea…”
Şi uite aşa, stătea Optimica noastră posomorâtă şi privea cum, rând pe rând, ceilalţi licurici
începeau să lumineze, pe măsură ce noaptea îşi întindea pânzele. Din toate celelalte puncte de
vedere, era un licurici perfect. Avea o pereche elegantă de antene, aripi minunate şi o coadă
lungă, suplă. Singurul lucru care i se putea reproşa Optimicăi era că nu putea să lumineze, dar
acest lucru era un mare neajuns în neamul licuricilor.
„Probabil că ceilalţi ştiu un secret pe care eu nu îl cunosc”, gândi Optimica. „O să pornesc la drum
şi o să aflu secretul licuricilor”, zise hotărâtă fetiţa licurici.
Un prim popas îl făcu în tufişul de colectat miere, unde Lucian Licurici strălucea aprins printre
floricele dulci.
„Buna ziua”, spuse ruşinoasă Optimica, „Spune-mi te rog, dacă nu te deranjez, cum reuşeşti să te
aprinzi?”
„Sincer, nu prea ştiu sigur”,spuse Lucian Licuriciul, „dar cred că tufişul de miere e cauza: ori de
câte ori mă apropii de floricele acestea minunate, mă aprind”
Din păcate nu-i fu de mare folos Optimicăi, pentru ca ea deja se afla în tufişul cu pricina şi,
din păcate, coada sa era la fel de întunecată. Îi mulţumi lui Lucian Licuriciul şi zbură mai departe.
Se opri mai apoi la un măr ionatan, unde îşi avea sălaşul Guriţă Licurici.
„Spune-mi, Guriţă, daca nu te superi, tu cum reuşeşti să îţi aprinzi lumina?”, întrebă fetiţa licurici.
„Asta e de bună seamă o întrebare simplă: merele ionatan îmi aprind lumina. Luminez admirabil
când muşc dintr-un măr ionatan sau dintr-o altă delicatesă”, spuse Guriţă, muşcând cu poftă
dintr-un mar.
„Merita să încerc şi eu treaba asta”, îşi zise Optimica şi luă o înghiţitură dintr-un măr din
apropiere. când colo…nimic. Nici un pic de lumină. Mai luă o muşcătură… şi încă una… şi încă
una… dar rezultatul era la fel de nul.
„Se pare că nici merele ionatan nu sunt sortite să îmi aprindă lumina”, se plânse ea dezamăgită şi
zbură către tufişul de mure al lui Sebastian Licurici.
„Sebastian, spune-mi te rog care e secretul tău de îţi aprinzi lumina?”, întrebă Optimica.
„Nu eu o aprind, privighetoarea o aprinde cu vocea ei melodioasă: ori de cate ori o ascult, lumina
mi se aprinde şi rămâne aşa până ea tace”, zise visător Sebastian Licuriciul.
Optimica a aşteptat cu înfrigurare concertul privighetorii, în speranţa că i se va aprinde şi ei
luminiţa. Însa, din păcate, la sfârşitul concertului, coada sa era încă neaprinsă.
Deznădăjduită, Optimicăi nu-i mai rămăsese decât o ultimă speranţă: să o caute pe
înţeleapta Tereza Licurici şi să o întrebe. O găsi în cele din urmă într-o tufă de laur şi, cu tremur în
glas, îi puse întrebarea arzătoare: „Cum să reuşească să-şi aprindă lumina”
„Ooo, păi sunt multe feluri în care poţi aprinde lumina”, răspunse gânditoare Tereza.
„Într-adevăr, deja cunosc o mulţime de modalităţi, care din păcate nu funcţionează la mine”, spuse
Optimica.,”aşa că, te rog, să nu îmi pomeneşti de floricelele de miere, de merele de ionatan sau
de cântecul privighetorii: le-am încercat deja”.
„Bineînţeles ca acestea n-ar putea aprinde lumina ta”, spuse Tereza. „Deşi există o mulţime de
moduri de a ne aprinde luminile, unul singur le poate face să funcţioneze… şi acela eşti TU”.
„Păi nu înţeleg”, Murmură Optimica, „Am încercat totul şi nu o pot aprinde oricât de tare mă
străduiesc”
„Nici nu-i de mirare!” răspunse Tereza. „Nu funcţionează daca eşti stresat, îngrijorat sau deprimat.
Primul pas pe care trebuie să îl faci este să te relaxezi”
„Dar cum să fac asta, căci am încercat”, întrebă Optimica.
„Lasă-te pătrunsă de gânduri care te relaxează. Trăirile acestea negative provin din gândurile
tale…daca te vei gândi la lucruri plăcute ţie, te vor însoţi atât imagini minunate, cat şi sentimente
reconfortante…si în acest alai de gânduri şi emoţii pozitive, vei lumina aşa cum îţi doreşti.”
Şi Optimica se gândi la luna plină, într-o noapte de vară, şi la confraţii săi cântând în noapte …şi
oftă de plăcere…
„Acum uita-te la lumina ta”, spuse Tereza, iar Optimica se întoarse şi aruncă o privire peste umăr.
Reuşise!!!
„Uauu! Cum am făcut asta?”, întrebă ea.
„Pentru ca te-ai gândit la lucruri plăcute. Când faci asta, bucuria se instalează în sufletul tău şi te
aprinzi. Pentru a o păstra aşa, gândeşte-te la lucruri optimiste, dragi ţie. Şi nu te îngrijora dacă
lumina se mai stinge. Stă în puterea ta de a o reaprinde şi de a o menţine aprinsă”.
„Cred ca înţeleg acum: nu erau florile care îl aprindeau pe Lucian, nici merele ionatan cele care îl
aprindeau pe Guriţă şi nici cântecul privighetorii nu îl aprindea pe Sebastian; de fapt ei înşişi se
aprindeau pentru că făceau lucruri care le aduceau plăcere; la fel şi eu mă pot aprinde, gândindu-
mă la lucruri care mă bucura”, concluzionă fericită Optimica.
Si de atunci încolo, Optimica deveni faimoasă printre licurici pentru lumina sa minunată, pe
care o aprindea gândindu-se la lucruri frumoase, care îi făceau plăcere.”
Am discutat cu clienta pe marginea povestii terapeutice şi am integrat în exerciţiile de
relaxare şi ancorare exersate anterior şi acest concept terapeutic, de focalizare pe gânduri
pozitive. Am exersat cu clienta exerciţiile de relaxare, valorificând extensia gândurilor pozitive în
timpul relaxării.
Teme pentru acasă:
*Realizarea unei liste de gânduri ce îi fac plăcere clientei şi care sunt legate de
convingerile intime constructive ale acesteia
*repetarea exerciţiilor de relaxare (10 min/zi, cel putin de 2 ori) şi repetarea ancorării de
cel puţin 2 ori pe zi în diferite situaţii tensionate de la scoală, adăugând la acestea
programarea pozitiva (producerea de gânduri pozitive)

Şedinţele 6-8
Beneficiul temelor pentru acasă: Clienta a reuşit doar parţial să producă gânduri
pozitive în situaţiile anxiogene de la şcoală, în schimb a început să conştientizeze
frecvenţa gândurilor negative ce îi afectează echilibrul psihic, punându-şi problema găsirii
unei modalităţi de a reducere a acestora.
Am întărit acest aspect pozitiv al temei pentru acasă, el constituind un punct
important de plecare în explicarea şi restructurarea, conform teoriei cognitiv-
comportamentale a gândurilor automate negative: „Gândurile negative sunt asemenea unui
peisaj pe care îl vezi mereu şi pe care sfârşeşti prin a nu-l mai vedea deloc (atât de mult te-ai
obişnuit cu el !!!). Faptul că ai conştientizat existenţa lor este un pas important în schimbarea lor şi
implicit a emoţiilor şi reacţiilor ce le însoţesc, aşa cum a reuşit personajul Opţimica din povestea
din întâlnirea trecută ”
Apoi, am explicat clientei (conform modelului A-B-C al teoriei cognitiv-
comportamentale) felul în care gândurile negative (cu privire la situaţii trecute, prezente
sau viitoare) aduc cu sine o anumită categorie de emoţii, reacţii fiziologice de fapte ce
afectează echilibrul persoanei.
De asemenea am mai subliniat, pe de-o parte necesitatea înlocuirii treptate a
gândurilor automate negative cu altele raţionale, pozitive (ce vor determina implicit emoţii
şi acţiuni adaptative), iar pe de altă parte, necesitatea unui antrenament progresiv şi
constructiv pentru obţinerea unor rezultate consistente (Ultima menţiune – cea legată de
antrenamentul conştientizării şi restructurării cognitive – a avut şi un caracter terapeutic,
în sensul obişnuirii elevei cu ideea unor parţiale eşecuri, dar naturale, şi chiar necesare,
în orice tip de antrenament)
Am exersat gradual cu A.M o serie de legături dintre: situaţiile ce ii produceau
anxietate – acasă, la şcoală, în diverse situaţii sociale (A), emoţiile si comportamentele pe
care le avea în astfel de situaţii (C) şi apoi, conştientizarea gândurilor automate (B)
responsabile de producerea emoţiilor şi comportamentelor din situaţiile alese pentru
antrenament.
Prezentam spre exemplificare dialogul unui astfel de proces de conştientizare:
- Neliniştile tale se manifestă frecvent eşti ascultată oral (A), aşa-i ?
- Da. De multe ori mi-e teamă că nu voi şti să răspund anumitor întrebări ale profesorului (B)
- Şi ce anume s-ar întâmpla într-un astfel de caz?
- Aş apărea complet ridicolă.
- Ce înseamnă asta, „ridicol”?
- Aş roşi exagerat, m-aş bâlbâi, aş fi nevoită să spun că nu ştiu, şi să risc astfel o notă mică (C)
- Şi ce ţi-ai spune în acel moment?
- Că sunt un zero, că sunt o nesimţită că m-am prezentat astfel la oră. (B’- amplificat de C)
- Şi cum te-ai simţi, ai reacţiona la aceste noi gânduri ?
- Cred că aş izbucni în plâns şi m-aş simţi groaznic de prost în faţa colegilor (C’- amplificat de
B’)
- Şi toate acestea ar fi de nesuportat pentru tine, presupun…
- DA!!!
- Însă sincer, nu am realizat până acum sutele de gânduri negative ce mă bântuiau când eram
evaluată... Eu mă trezeam dintr-o dată transpirată, emoţionată, bâlbâindu-mă fără rost… în fine
pierdută în faţa profesorului.
- Ai dreptate! De multe ori sărim peste principalul responsabil al bunei /proastei noastre dispoziţii
şi încrederi – GÂNDURILE ! Cu timpul, însă învăţăm să le conştientizăm şi controlăm puterile
magice.
Am exersat apoi cu clienta o serie de tehnici cognitiv-comportamentale, pentru
flexibilizarea gândirii acesteia :
Reevalua
Situaţii emoţia Cogniţii Gânduri alternative rea
emoţiei
“Poate nici nu au
Mâna mi-a “Am un aer idiot”
remarcat”
tremurat când Jenă “Colegii a
“Ei ştiu că emoţiile sunt 2
am început să 6/10 remarcat,
fireşti; au trecut şi ei prin
scriu la tablă bineînţeles”
asta
A trebuit să
“Ar fi trebuit să
mă uit din nou
ştiu asta” “Se poate întâmpla oricui”
în caiet fiindcă nelinişte
“Asta nu este “Nu le putem cunoaşte pe 3
am uitat cum 7/10
normal” toate”
începea
definiţia
M-am înroşit “E normal sa fii măcar un
“Va crede că nu
când am fost pic emoţionat in astfel de
îngrijorar m-am pregătit”
strigată de situaţii”
e “Îmi va pune o 6
către profesor “Profesorul este un
8/10 întrebare
pentru a fi profesionist şi nu rău
încuietoare ”
ascultată intenţionat”
Au fost abordate progresiv (preponderent în plan imaginativ) situaţii diverse în care
clienta manifesta în viaţa sa un disconfort emoţional şi comportamental dezadaptativ, şi
cărora le-au fost aplicate tehnici de restructurare cognitivă şi comportamentală: tehnica
veridicităţii, tehnica unui caz similar, tehnica gândurilor alternative, jocul de rol, tehnica
desensibilizării sistematice (în imaginaţie şi în realitate)
Când P.A. a devenit suficient de familiarizată cu aceste tehnici, au putut fi abordate
şi evenimente /situaţii mai dificile, legate în mod special de relaţionarea cu părinţii. Au
fost aplicată în mod special desensibilizarea în realitate, de la simplu la complex :

- exersarea mimicii şi posturii care să exprime dorinţa de dialog


- exprimarea convingerilor şi sentimentelor personale faţă de mamă
- povestirea în prezenţa tatălui a unor întâmplări hazlii, optimiste din viaţa sa d elev
- mărturisirea părinţilor a unei eventuale note proaste luate la şcoală etc.
Teme pentru acasă: Exersarea zilnică şi progresivă a tehnicilor cognitive şi
comportamentale în diferite contexte reale din viaţa clientei, în special cele familiale.

Şedinţele 9-10
Beneficiul temelor pentru acasă: Şedinţele de restructurare cognitiv-
comportamentală, cât şi temele pentru acasă, au produs schimbări la nivelul credinţelor
iraţionale ale clientei, acestea devenind mai suple, mai flexibile la dialogurile interioare
axate pe relativizarea şi raţionalizarea lor. De asemenea, nivelul de anxietate, de
tensiune a scăzut considerabil în raport cu situaţiile de învăţare.
În privinţa relaţiilor familiale, s-au observat o anumită ameliorare, pe fondul
relativizării potenţialului agresiv al imaginilor parentale de către clientă. Astfel, clienta nu
mai credea că dialogurile cu părinţii săi vor avea neapărat un conţinut critic, dezaprobator.
De asemenea, întăririle pozitive conferite de exerciţiile de confruntare şi
desensibilizare în realitate, i-au consolidat clientei încrederea în forţele proprii, devenind
mult mai orientată către viitor şi succes, decât spre cauză şi eşec.
Şedinţele 9-10 s-au axat pe antrenamentul asertiv, antrenament introdus şi exersat
în etape succesive:
1) consilierul a explicat conceptul de „asertivitate” şi „comportament asertiv” alături de
alternativele dezadaptative în relaţiile interpersonale şi sociale:
Omul ce adoptă un comportament asertiv: individul îşi sentimentele şi preferinţele într-un mod
deschis, onest fără a încălca drepturile personale sau ale celorlalţi. Acesta manifestă o atitudine
de respect faţă de sentimentele şi nevoile celorlalţi, facilitând comunicarea bilaterală.
Omul ce adoptă un comportament agresiv: individul încalcă drepturile celorlalţi, lezează
sentimentelor acestora, utilizând un ton ridicat, precum şi gesturi şi acţiuni ce determină celelalte
peroane să adopte un comportament defensiv şi temător.
Omul ce adoptă un comportament neasertiv: individul îşi neagă propriile drepturi, el neapărându-
şi interesele şi neexprimându-şi sentimentele. Acest tip de atitudine, poate duce la o comunicare
cu caracter indirect, ce poate crea confuzie
2) consilierul a oferit o serie de exemple (la început cu situaţii neutre problematicii
clientei) prin care să concretizeze cele 3 tipuri de comportamente
3) consilierul, valorificând în mod special jocul de rol, a lucrat cu clienta asupra
componentelor cognitive (adoptarea de gânduri, opinii constructive), emoţionale
(echilibrarea emoţiilor, sentimentelor şi accentuarea celor pozitive ) şi comportamentale
(adoptarea unei posturi, mimici de tip asertiv, exprimarea verbală constructivă a
gândurilor, părerilor şi sentimentelor) în vederea adoptării unei atitudini asertive în viaţa
de familie, în cea socială sau şcolară
Şedinţele 9-10 s-au axat de asemenea pe recadrarea greşelilor pentru a fi văzute
nu ca eşec, ci ca surse de învăţare. Acest aspect a fost necesar în consiliere, având în
vedere că clienta, în ciuda progresului făcut, era încă temătoare de o eventuală reapariţie
a stărilor de anxietate în apropierea tezelor unice.
Exemplificăm una dintre aceste recadrări a ideii de „a greşi”, realizată cu ajutorul
unei poveşti terapeutice : „A fost o dată un căluţ (animalul preferat al clientei) care, pentru
că nu-şi permitea să greşească la antrenamentele pentru un concurs, tot timpul era foarte
încordat, fiind mai atent la detaliile din jur, decât la traseul de alergat. Aşa s-a întâmplat
să nu vadă la timp o barieră peste care trebuia să sară şi să se lovească. Norocul lui a
fost că accidentul nu a fost grav. Din acel moment a hotărât că va alerga relaxat, atent
doar la traseu şi că nu i se întâmplă nimic grav dacă mai şi greşeşte, amintindu-şi că din
greşeli poate învăţa cel mai bine. Aşa a reuşit să câştige concursul...”

3. Evaluarea consilierii educaţionale


3.1. Autoevaluare
În cadrul şedinţei finale de consiliere, clienta a analizat nivelul de atingere a
obiectivelor propuse în cadrul terapiei constând că:
- era mult mai relaxată, mai sigură pe sine la şcoală, reuşind să îşi controleze
emoţiile şi reacţiile fiziologice atunci când era ascultată la lecţii / când dădea
extemporale
- era mult mai optimistă, mai încrezătoare cu privire la finalizarea clasei a VIII-a şi
intrarea la liceul dorit
- era mult mai centrată pe viitor şi pe reuşitele personale atunci când se autoanaliza
ca persoană
- relaţiile cu părinţii s-au îmbunătăţit vizibil, mai ales în planul comunicării reciproce a
sentimentelor pozitive
3.2. Evaluare de către consilier
Consilierea şi-a atins cu succes obiectivele propuse, acest lucru întărindu-mi
încrederea în abordarea profesională şi profesionistă a aspectelor legate de anxietatea de
performanţă ca problemă educaţională.
În urma analizei finale, am sintetizat principalele aspecte ce pot fi valorificate în
viitoarele procese de consiliere:
- rolul relaxării în reducerea anxietăţii şi evaluarea obiectivă a situaţiilor
- rolul responsabilizării clientului în adoptarea unei gândiri pozitive şi adaptative
- rolul parcurgerii unui proces de conştientizare de către client a resurselor personale ce
pot fi utilizate pentru depăşirea dificultăţilor de zi cu zi
- rolul recadrărilor în vederea transformării acuzelor / simptomelor clientului în resurse de
învăţare şi evoluţie fizică, personală, socială şi spirituală
3.3. Evaluarea de către partenerii implicaţi
Dirigintele, ca partener al procesului de consiliere, a constat creşterea şi
stabilizarea situaţiei şcolare a elevei, cât şi o mai mare receptivitate a acesteia la viaţa
socială a colectivului de elevi.
Mama, ca şi colaborator al procesului de consiliere a constatat o îmbunătăţire
vizibilă a comportamentului elevei în plan familial : deschidere, încredere, optimism,
entuziasm, apropiere afectivă autentică faţă de părinţi, responsabilitate şi pozitivism în
dialog.

OBS: PREZENTUL PROGRAM DE CONSILIERE EDUCAŢIONALĂ


ESTE REZULTATUL VALORIFICĂRII A 2 SARCINI:
Capitolul V.4, sarcina 9 şi Anexa nr.1

din lucrarea „Consiliere educaţională”, autor: conf. dr. Elena Dimitriu-Tiron