MIHAIL SADOVEANUDOMNU TRANDAFIR Azi, dupa ce am vazut iar manastirea Neam-tului, vechea Manastire Alba , cu trecut asa denegurossi

de bogat, dupa ce am vazut Cetatea , cuibul aprigilor razboinici de odinioara, m-am suit de laun han, care rasufla ab uri de mncari felurite, ntr-o birja mare ct o corabie, la care erau nhamatipatrucai cu coastele destul de aratoase.Ma gndeam la vremea cnd am cutreierat cu tine acest e locuri, cnd am mncat oua rascoapte,sus, ntre ruini, cnd am baut, firitisindu-ne un ul pe altul n singuratatea aceea, sticla cea cu vinarmas pe care ne-o daruise par intele Visarion, si cnd am cntat ntr-un amurg linistit, ntr-opulbere de aur: Pe o stnca neagra, ntr-un vechi castel,Unde curge-n vale un ru mititel... Uite, ca de ieri mi-aduc aminte de nserarea aceea, de melodia noastra traganata p e care o cntamcu glasuri asa de miscate, si de versurile pe care le-am zgriat acol o, pe o piatra, de versurile nflacarate pe care nu le-am mai gasit si din care-mi aduc aminte numai frnturile de la nceputulacestei epistole...Si m-am suit, n harad aica aceea cu patru cai, ntre buccele mari, ntre madame grase care se uitauzmbind l a mine, s-am pornit spre trgusorul meu natal ntr-un sunet domol de clopote dogite. La spate aveam, departe, munii n ceaa; nainte se desfasurau dealuri paduroase; si ma simteam, cu toata tovarasia galagioasa, usor si vesel ca n cea dinti tinereta. Pri n nourasii de praf luminous care ne urmareau n vrtejuri, priveam ogoarele verzi, s atele linistite cu biserici albe.sclipirile departate ale apelor... Din cnd n cnd n e ntlneam cu baietandri care-si pasteau nsanturi boulenii albi cu coarnele lucii. N e urmareau cu priviri linistite pna departe, si ramneau nurma, tot mai n urma. Si pa rca mi venea sa ma opresc, sa-i ntreb, sa le spun o vorba buna. Erauchipuri pe car e le mai vazusem, pe care le uitasem de cnd m-am nstrainat, si pe care le regaseam aceleasi n linistea si seninatatea lor. Si cu ct ma apropiam de locul unde m-am na scut, cu att sedesteptau amintirile copilariei, vii si luminoase, parca rasareau din mparaia uitarii, prietinipierduti, care ma salutau cu zmbete de bunatate.Cnd int raram la Motca n codru, zvoana deglasuri din trasura se potoli ca printr-un farme c. Ca iimergeau la pas si, n liniste, ascultam freamatul usor al desisurilor. Par ca era un cntec, si parca-mivenea sa dorm. Si dintr-o data, dintre chipurile trec utului, care ma cercau unul dupa altul, unulramase mai deslusit, si-i zmbii cu dr agoste n piroteala care ma coplesea.Era Domnu , domnu Trandafir, nvatatorul meu.Nu-l vazusem de mult pe Domnu Trandafir. mi nchip uiam ca e pensionar, ca trebuie sa fi mbatrnit.Eu l vedeam nsa tot ca odinioara, nal t, bine legat cu mustacioara neagra pe care si-o tundeatotdeauna scurt, zmbind cu bunatate, ncruntndu-se cteodata, insuflndu-ne un respectnemarginit. Toate patru cla sele erau gramadite ntr-o odaie lunga. Unora din baieti le da teme, pe altii iascu lta.Cnd explica, ascultam toti; si istoriile minunate cu Stefan cel Mare si Mihai Viteazul le-am stiutchiar din clasa ntaia.Mai cu seama explicatiile la istorie e rau minunate.Pe sub tavanul scund al clasei treceau eroii altor vremuri n cununil e lor de neguri. i urmaream nfiorat, auzeam parca freamatul luptelor si, acasa, i v isam o noapte ntreaga.Uite, si acum mi se pare ca Domnu nostru a fost un om deose bit, i scnteiau privirile si era si elmiscat cnd ne spunea despre marirea stramosil or.Cnd facea un semn cu mna, (asa, ntr-o parte, parca ridica o perdea de pe trecut, si eu vedeamtot ce spunea glasul lui... Si cnd ma gndesc bine, cnd judec cu mintea de-acum, cnd caut saadun unele fapte pe care atunci, copil, le treceam cu vedere a, gasesc cu mirare ca Domnu era un