Snzienele

Pe lnga manifestarile tipice fapturilor supranaturale din clasa Ielelor, Snzienele au si manifestari oculare: flori de scaieti, tunse de puf, sunt atrnate peste noapte de streasina si, dupa ct creste puful dimineata, se stabileste norocul celor care infaptuiesc datina. Etimologie Snzienele sunt o pluralitate anonima, dar exista si o zna buna: Iana Snziana. Dupa Mircea Eliade, Snzienele provin dintr-un cult roman, raportat la zeita Diana - Sanctae Dianae: Prvan presupune ca Diana daco-romana (Diana sancta, potentissima) era aceeasi divinitate cu Artemis-Bendis a tracilor (Herodot, IV, 33) cultul acestei zeite a supravietuit dupa romanizarea Daciei si numele de Diana se gaseste n vocabula romneasca zna. Diana Sancta din Sarmizegetusa a devenit Snziana (San(cta) Diana), figura centrala a folclorului romnesc TRADITII SI FOLCLOR - SARBATOAREA SOARELUI SI A DRAGOSTEI Zeita agrara, protectoare a lanurilor inspicate de grau si a femeilor maritate, sinonima cu Sanziana este, in Muntenia, sudul Moldovei si Dobrogea, Dragaica. Aceasta se naste la 9 martie, echinoctiul de primavara in Calendarul iulian, la moartea Babei Dochia, creste si se maturizeaza miraculos pana la 24 iunie, ziua solstitiului de vara in Calendarul gregorian, cand infloreste planta ce-i poarta numele, sanziana sau dragaica, si este invocata de fecioare la varsta casatoriei si de neveste cu copii in brate in timpul dansului ei nuptial, Jocul Dragaicei. In obiceiurile, credintele si folclorul romanesc, Dragaica pastreaza amintirea Marii Zeite neolitice, divinitate lunara, echinoctiala si agrara, identificata cu Diana si Iuno in Panteonul roman si cu Hera si Artemis in Panteonul grec. Dragaica sau Sanziana, numita in diferite zone etnografice Dardaica, Imparateasa, Stapana Surorilor, Regina Holdelor, Mireasa, ar umbla pe Pamant sau ar pluti prin aer in ziua solstitiului de vara si s-ar desfata, cantand si dansand, impreuna cu alaiul sau nuptial format din zane fecioare si fete frumoase, peste campuri si paduri. In cetele de Dragaica din sudul Munteniei, fata care joaca rolul zeitei este imbracata ca o mireasa, cu rochie alba si cu cununa impletita din flori de sanziene (dragaica) pe cap, insemn al cununiei. In timpul ceremoniei nuptiale, zeita baga bob spicului de grau si miros plantelor de leac, vindeca bolile si suferintele oamenilor, in special bolile copiilor, apara holdele de grindina, furtuni si vijelie, urseste fetele de maritat etc. Dar, cand i se nesocoteste ziua, ea starneste vartejuri si vijelii, aduce grindina, ia oamenii pe sus si ii imbolnaveste, lasa florile fara leac si miros. Dupa Dansul Dragaicei din ziua cand si Soarele joaca pe cer la amiaza, apar primele semne ca vara se intoarce spre iarna: incepe sa scada lungimea zilelor si sa sporeasca noptile, se usuca radacina graului paralel cu coacerea bobului

in spic, rasare pe cer constelatia Gainusei (Closa cu Pui), florile isi pierd din miros si din puterea tamaduitoare de boala, cucul inceteaza sa mai cante, apar licuricii in paduri, se intoarce frunza pe ulm, plop si tei etc. Manifestarile cultice de altadata, de cinstire a zeitei agrare, au devenit ocazii de intalnire si cunoastere a tinerilor in vederea casatoriei si, apoi, vestite targuri, balciuri si iarmaroace de Dragaica, Sanziene si de Fete. Zeita agrara la varsta fecunditatii si maternitatii a fost atestata cu numele de Dragaica in Muntenia, Dobrogea, sudul si centrul Moldovei si cu numele de Sanziana in Oltenia, Banat, Transilvania, Maramures, Bucovina. CUNUNA DE SANZIENE Coroana impletita din floarea de Sanziana (Dragaica) si din spice de grau, reprezentare fitomorfa a zeitei agrare, in dimineata zilei de Sanziene sau de Dragaica (24 iunie) se numeste Cununa de Sanziene. Aceasta este o efigie divina cu puteri miraculoase: purtata pe cap de o fecioara, in ceremonialul numit Dansul Dragaicei, simbolizeaza zeita agrara; agatata la fereastra, in stalpii portilor, in crucile din hotar si din cimitir are functia de aparare a oamenilor, animalelor si holdelor de stihiile naturii (grindina, furtuna, vijelie, inundatie); aruncata pe acoperisul casei sau al surii indica, prin anume semne (daca va cadea sau se va fixa pe acoperis), daca cel caruia i-a fost menita, sau cel care a confectionat-o sau a azvarlit-o va trai sau va muri, daca fata se va casatori in cursul anului si cum ii va fi ursitul (tanar sau batran, frumos sau urat), daca va fi sanatos sau bolnav, daca va avea noroc sau paguba in casa. Cununa de Sanziene, care impodobeste capul Dragaicei in timpul dansului su nuptial, are aceeasi semnificatie cu colacul din faina de grau pus de naa pe crestetul miresei in timpul colacariei (inainte de pornirea alaiului nuntii la biserica) si cu cununile imparatesti puse de preot pe capul mirilor in timpul cununiei crestine si anume transferul fertilitatii, considerat un dar divin, de la un substitut al sacrului (colacul, cununa) la omul profan. Impletirea Cununii de Sanziene si obiceiurile legate de acestea au fost atestate la romanii de pretutindeni. Pe 24 iunie s-au sarbatorit Sanzienele, cea mai mare si mai spectaculara sarbatoare pagana a anului si singura admisa, chiar cu numele ei, in calendarul crestin-ortodox. Ea marcheaza inceputul verii, pentru ca pe 21 iunie este solstitiul de vara sau vara astronomica. Soarele se afla pe bolta in cel mai inalt punct deasupra Ecuatorului, iar pe pamant este ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta. Cerul se inalta si el dupa soare si ziua se transforma in eternitate. Timpul se face bun, ingaduitor, creste si cuprinde gandul omului, purtandu-l peste campurile si poienile pline de flori de Sanziene, parfumate cu miros de Rai. Este momentul in care orice muritor care bate la vamile nevazutului si nestiutului poate sa intre, doar purtand pe cap o coronita galbena de flori sau folosind un fir de Sanziana. Sarbatoarea este una cu totul speciala, tinand o noapte si o zi. Iar noaptea de Sanziene

este una cu adevarat magica. Este noaptea focurilor de vara, fiindca este vara in cer si vara pe pamant, este vara in suflete si trupuri, este anotimpul dragostei si al vietii plenare. Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii Sanzienele sunt in primul rand flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fn si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora. Dar in traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele. Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar. Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde. Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc. La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul. Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata. Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei - fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei. Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre. Sarbatoarea se porneste in ajun, dupa-amiaza, mai ales in satele din lunca Somesului. Fetele tinere pleaca in grupuri sa culeaga florile galbene de pe campuri si de pe braturile dintre lanurile de grau date in parg. In timp ce culeg, ele canta impletindu-si propria coronita, pe care o inchina soarelui si sio aseaza apoi pe cap. Pentru cateva ore, pana cand vor impleti cate o coronita

fiecarui membru al familiei, fecioarele sunt chiar Sfintele zane ale florilor galbene, asa cum sunt Dragaicele in sudul tarii. Ajunse acasa, fetele dau coronitele tuturor locuitorilor casei si inainte de asfintit, adunati in curte, incepe dialogul mut cu nestiutul ce va sa vina. Fiecare isi arunca propria coronita pe acoperisul casei. Fetele, pentru a sti cat de repede se vor casatori si cu cine, dupa semnele pe care Sfintele le vor lasa in timpul noptii pe flori, batranii, pentru a sti cati ani mai au de trait sau de vor mai ajunge alte Sanziene. Daca le cade coronita de pe casa, avertismentul este pentru anul in curs. Mai lipsiti de curaj, flacaii prefera uneori o procedura pe cont propriu: pun un fir de Sanziana in fereastra, lasand-o deschisa, si se culca. In timpul noptii, Sanzienele aduc pe floare un fir de par sau un alt semn care spune ceva despre cea ursita, asta insemnand si ca se vor casatori in anul acela. Daca trei ani la rand nu vine nici un semn, poate ca flacaul n-are ursita. Noaptea de Sanziene este asemanatoare din acest punct de vedere cu noaptea Sfantului Andrei sau Andrelusa. Pana nu demult, acum treizecipatruzeci de ani, in Tara Codrului, la Asuaj, de Sanziene se tinea un targ de fete, o serbare cu muzica si joc, la care nu aveau voie sa participe copiii sub saisprezece ani, fiindca tinerilor li se permitea sa se sarute si sa se imbratiseze in public, iar ochii copiilor nu trebuiau sa vada asemenea lucruri. Targul si-a schimbat infatisarea, dar si data, mutandu-se la 14 septembrie, de Ziua Crucii. La portile Soarelui. Noaptea focurilor de vara De-a lungul anului, exista mai multe nopti ale focurilor, dar nici una ca noaptea de Sanziene din satele din zona Borsei si, mai ales, in cele trei Visaua: Viseul de Sus, Viseul de Mijloc si Viseul de Jos din Maramures. Dupa caderea intunericului, pe fiecare deal se aduna copii, flacai si barbati inarmati cu torte speciale, numite faclii sau fetere, pe care le invart ca sa arda cat mai tare si sa sara scantei. Cu cat mai multe fetere arzand frumos, cu atat mai fericit dealul si mai sus in clasament, pentru ca luminile sunt pe intrecere. Feterele cam de un metru si jumatate lungime se invart pana dupa miezul noptii, insotite de strigate si chiuituri. Seara, cand facliile se aprind, lumina se ia de la unul la celalalt, pastrandu-se o distanta de cel putin un metru si ceva intre om si om. Acest lucru se intampla in noaptea de 23 spre 24 iunie, ziua de Sanziene. Dupa ce feterele au ars aproape in intregime, barbatii coboara pe malul raului, pe prund, unde au voie sa vina si fete. Acolo se face un foc mare, peste care sare toata lumea si apoi intra in rau si se scalda, doi cate doi, perechile de indragostiti. Noaptea de Sanziene fiind si o mare sarbatoare a dragostei. Inainte de rasaritul soarelui, pe dealuri si prin holdele de grau, fetele se scalda goale in roua, fara ca nimeni sa se apropie. Un ritual stravechi, respectat... In zona Borsei, sanziana galbena creste rar, unde si unde cate un fir, si de aceea este planta protejata si aproape nimeni nu se indura s-o rupa. In riturile de Sanziene, se folosesc alte flori, asemanatoare ca forma, dar albe si fara miros,

foarte inalte si care cresc prin tufele de alun din abundenta. Cei din zona le numesc sanziene pentru a sustrage atentia de la Sanziana cea adevarata, care nu trebuie sa dispara. Sarbatoarea de Snziene (tinuta pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) e legata de cultul recoltei, al vegetatiei si al fecunditatii, si pastreaza in ea un amestec fascinant de crestinism, pagnism si magie. Snzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare. Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna florile de Snziene in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Snzienele). In noaptea de Snziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descntece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor/Ielelor, znele rele ale padurilor. Numai astfel vor fi bune de leac. Snzienele erau socotite de tinerele fete si un mijloc de a-si afla ursitul si timpul cand se vor marita. Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati. In unele sate, e obiceiul ca pe drumul de intoarcere catre sat, fetele sa priveasca prin cununa, iar in functie de varsta si insusirile fizice ale persoanei vazute, sa deduca si calitatile morale ale viitorului sot. Fetele isi pun flori de Snziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca cununa va fi purtata in par sau in sn (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atragatoare si dragostoase. Inainte de rasaritul soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta. In ajun de Snziene, seara, se intalnesc fetele care vor sa se marite cu flacaii care doresc sa se insoare. Baietii fac ruguri, aprind faclii si le invartesc in sensul miscarii soarelui, strigand: "Du-te, Soare, vino, Luna Snzienele imbuna, Sa le creasca floarea - floare, Galbena, mirositoare, Fetele sa leadune, Sa le prinda in cunune, Sa puna la palarie, Floare pentru cununie,

Babele sa le rosteasca, Pana-n toamna sa nunteasca." A doua zi, in zori, cetele de feciori strabat satele cu florile de Snziene la palarie, in semn ca au vazut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor care-i intereseaza. Ei canta, chiuie si striga: "Du-te, Luna, vino, Soare, Ca tragem la-nsuratoare, Cununile neursite, Zac sub hornuri azvarlite". Fetele se imbraca de sarbatoare, isi pun marame albe pe cap si coronite din floarea galbena si spice de grau. La brau sunt incinse tot cu flori de Dragaica/Snziene, iar in maini tin spice de grau si seceri. Dupa ce se intorc in fuga de la camp, fluturandu-si maramele, la intrarea in sat, le asteapta flacaii cu ulcele cu apa si le stropesc. Apoi se intinde Hora Dragaicelor, la care se prind numai fetele ce au participat la datina. Uneori, Dragaicele plimba hora lor pe la unele case din sat, mai ales pe la casele plugarilor vrednici. Fetele poarta o cruce inalta, ce se cheama Steagul Dragaicei. El este confectionat dintr-o prajina inalta de 2-3 metri, care are la capat o cruce impodobita cu flori de Snziene, pelin, spice de grau si imbracata ca o papusa. Pentru a fi feriti de boala, copiii mici sunt dati de mamele lor in bratele Dragaicelor, pentru a fi jucati. n ntreaga Germanie era cunoscuta traditia baii de solstitiu sau de ziua Sf. Ion Botezatorul - Sf. Johannes. Aceasta se facea doar ntr-o apa curgatoare si era considerata ca spala toate nenorocirile si supararile anului trecut, precum si ca ajuta ca sa se mplineasca toate dorintele n urmatorul an. O relatare interesanta n acest sens o face poetul si umanistul italian Francesco Petrarca (1304-1374) care, vizitnd Klnul n anul 1330, a vazut pe malurile Rinului zeci de femei care-si spalau mnile n apa. ntrebnd ce semnificatie are aceasta ceremonie n masa, femeile i-au raspuns: spalam toate necazurile si le lasam sa mearga pe apa, pentru ca astfel anul care vine sa fie norocos si sa ni se mplineasca dorintele. - Daca la miezul noptii bei roua cazuta pe floarea de snziana, aceasta purifica si este aducatoare de noroc. - n Silezia, se spune ca, daca faci n aceasta zi o baie n care ai turnat decoctul facut din noua plante anumite - obligatoriu si snziana, tot anul vei fi sanatos si-ti va merge bine.

Nunta celesta

Casatoria Soarelui cu Luna, care a fost figurata pe steagurile voievozilor din Tara Romneasca, nu poate fi interpretata dect n sensul sfidarii mortii, prin trecerea n planuri superioare. Perechea Soare-Luna nseamna armonizarea contrariilor din fiinta umana. Luna, prin excelenta, masoara, tese leaga ntre ele planuri cosmice distincte si realitati eterogene. (M.Eliade). Snzienele sunt totodata stapnele apelor. De altfel, apa, alaturi de foc, este un alt element important al acestei sarbatori. Apa a jucat ntotdeauna un rol considerabil n ritualurile solstitiului de vara, cea ce explica de ce Biserica, aruncndu-si pelerina peste vechea sarbatoare pagna o consacra Sf. Ioan Botezatorul. Sarbatoarea aceasta, cu semnificatii mitico-magice este de origine pre-dacica. Cunoscuta si sub numele de Nedeia ea a fost transmisa romanilor de catre sacerdotiul geto-dac. Cunoscatori ai virtutilor magice ale acestui moment, constienti de puterea ascunsa a celor nevazute, romanii continua si astazi sa marcheze prin datini stravechi ziu Noaptea de Snziene In vreme ce pe bolta, Soarele trece din semnul Gemenilor in acela al Racului (Aer-Apa), pe pamant puterile naturii se afla la apogeu, iar fortele elementelor sunt vitale, exuberante. Totul se intampla in ziua in care incepe vara (solstitiul), pe care astronomia il "adjudeca" la 21 iunie; cam in acelasi timp, magia isi celebreaza micile si "stravechile" ritualuri ale noptii numite "de Sanziene", intre 23 si 24 (Nasterea Sf. Ioan Botezatorul). magicienii cei mai iscusiti, in aceste ore pline de vraja, in care se deschid portile dintre noi si toate celelalte lumi paralele, isi rostesc invocatiile; regatul spiridusilor si al Sanzienelor isi deschide larg portile; sunt cu putinta contactele cu entitati din alte dimensiuni. Oricine poate practica mici rituri cu succes; in afara de asta, in aceasta noapte este momentul cel mai potrivit pentru a culege flori si plante ce pot fi intrebuintate ca leacuri si dupa aceea, dar care acum sunt in deplinatatea virtutilor lor curative si magice Apa de Stele Si roua din noaptea de Sanziene are tainice virtuti; in multe parti ale lumii se crede ca daca te stropesti cu ea pe trup, acesta va deveni frumos si suplu, iar daca te speli cu ea pe fata, vei fi chipes si mandru. Daca roua se aduna pe frunze de sanziene si o culegi dimineata, ea va indeparta de mana care a atins-o artroza si durerile osoase. Orice obiect impregnat cu pretioasa "Apa de Stele" devine un talisman: este de ajuns sa-l lasi in seara de dinainte si sa-l iei dimineata, inainte de a-l vedea Soarele. Culese inainte de ivirea primei raze de soare, atunci cand sunt inca pline de roua (apoi se usuca si se tin intr-un saculet de matase alba), frunzele de

dafin si ierburile capata proprietati magice: zarna (sau iarba de dragoste), maghiranul salbatic, salvia, musetelul, sporisul, levantica, rozmarinul, varnantul, nalba, pelinarita (care, in unele parti ale Americii de sud, mai precis in Costarica, este socotita una dintre cele sapte plante magice. Indeparteaza fortele raului: indienii din America o foloseau, arzand-o in timpul ceremoniilor lor). Puterea ierburilor Cea mai cautata planta, pentru puterea ei, este cea cunoscuta ca "iarba Sfantului Ion": este vorba de sanziana, cea cu florile de culoarea soarelui, cunoscuta la unele popoare ca "iarba ce alunga diavolii si duhurile necurate". Uscata la focul Sfantului Ion si agatata la fereastra, indeparteaza de casa strigoii si pe toti cei cu ganduri rele; arsa, ea alunga spiritele si diavolii. "Pusa sub perna, floarea de sanziene ii va arata in vis fetei cine va fi viitorul ei sot". De dragoste Cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, n-au decat sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata. In 23 iunie, dupa apusul soarelui, se culeg 9 flori de maslin, se pun intr-un lighean cu apa (mai bine sa fie de izvor) si se lasa in timpul noptii, expus influxurilor astrale. Dimineata in zori, se va urmari desenul format: acesta corespunde initialelor viitorului sot. O varianta poate fi si aceasta: se umple un recipient - de argint sau de teracota, nu prea inalt si larg - cu apa de fantana. Se va aprinde o lumanare rosie si se lasa sa picure 23 de stropi de ceara, observand ce initiale se vor forma... Leac de boli In noaptea de Sanziene, femeile pornesc in plina noapte spre locuri stiute numai de ele pentru a aduna ierburi de leac si descantece. Multe din florile si ierburile care se culeg in aceasta zi, se duc la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite si prin aceasta vor fi curatite de influentele negative ale Rusaliilor, un fel de zane rele ale padurilor. Numai astfel, se zice, vor fi bune de leac. Noaptea Sanzienelor, Intre cer si pamantIubite de Luna si vant,Plutesc peste plaiuri Alaiuri de zane cantand. Cununempletescdin razele Lunii, Din florile-alese Proaspat culeseDin roua de seara Cunune-mpletite. Soarele si Lunade-or purta cununa Fi-vor numai Una, Apoi, in padurea batranaZane la fantana Aseaza pe ape, Iubiri arzatoare, din raze de floare.In noaptea minunata Se-arata atunci....odata Din dragoste-ntrupat, Stejarul fermecat Razele Lunii,I-au despletit cununa, Si zanele-i teasa Din lumina-aleasa.

La radacina lui te-astept,Zburator purtat de vise. In miez de noapte un sarut, Pe buze iti voi pune. In brate sa ma tii In ochii-ti sa ma pierdpana-n zori de zi Si zane sa ne cante, Pe aripi sa ne poarte, De mana sa ne tinem, Iubind in miez de noapte,In noaptea fermecata. Ursita apare n vis Prin diferite practici, fetele sperau ca si vor vedea n vis ursitul si ca vor deveni, practicnd un ritual magic, frumoase si curate ca roua, ca apa nenceputa. Ritualul era o baie purificatoare realizata n noaptea de Snziene, n roua florilor si n apa rurilor. n acea noapte, sustine traditia maramuresana, toate apele curgatoare se afla sub protectia unei zne numite Frumusetea verii. De altfel, unii carturari considera Snziana ca fiind o zna a recoltelor si grnelor. Astfel, sarbatoarea zilei de Snziene devine o participare plina de bucurie si recunostinta a omului la procesul de crestere si nflorire a naturii, care l hraneste si i se ofera. Chiar si astazi, desi multe din obiceiuri s-au pierdut, la sate, n seara de snziene oamenii se ngrijesc sa si mpodobeasca hainele si camera cu flori proaspete de Snziene si sa aprinda la capatiul patului o lumnare cu ocazia acestei sarbatori. n noaptea magica de Snziene se deschid cerurile Noaptea de Snziene este o noapte magica, un moment de liniste, de echilibru, n care se deschid portile cerului si lumea de dincolo vine n contact cu lumea pamnteana. Se spune ca mai ales n aceasta noapte (23-24 iunie, noaptea premergatoare zilei Sfntului Ioan Botezatorul) cei norocosi pot ntlni Snzienele. Numite n traditia populara si Sfintele, Frumoasele, Maiastrele, Snzienele sau Snzienele sunt fiinte ireale, fantastice, fapturi luminoase din aer, albe, frumoase, binefacatoare, care au numai nsusiri bune. Fuioare usoare de vnt n timpul zilei, noaptea se transforma n zne cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza hore ametitoare prin gradini, mutndu-se dintr-un loc ntraltul, cntnd n aer cu glasuri nemaiauzit de armonioase. Sunt entitati ale aerului, transparente, pure si nobile, foarte greu de perceput, data fiind natura lor instabila, fluida, predispusa la miscari foarte rapide. Spre deosebire de alte personaje mitice, ca Ielele si Rusaliile, Snzienele (Dragaicele) sunt binevoitoare omului, aduc fertilitate culturilor agricole, femeilor casatorite, pasarilor si animalelor, dau miros si puteri tainice florilor, tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor si apara lanurile de intemperiile naturii. Sub un nume sau altul, aceste fapturi mitice exista n folclorul tuturor popoarelor, nu numai n Europa, ci pe toate continentele. Sarbatoarea Snzienelor are loc la trei zile dupa Solstitiul de Vara, cea mai lunga zi din an, moment de rascruce situat la mijlocul anului si nscris sub semnul focului, al Soarelui. n cinstea acestuia se aprind focuri uriase pe culmile dealurilor. ncinsi cu bruri din pelin, oamenii se rotesc n jurul focului,

apoi arunca n foc aceste bruri ca sa arda odata cu toate posibilele necazuri viitoare. La final, se rostogolesc la vale roti aprinse, si ele simboluri ale Soarelui, care se ndreapta odata cu vara catre toamna si care au rolul de a alunga spiritele rele. Uneori, sunt lasate sa pluteasca pe ape mici ambarcatiuni cu lumnari. Se practica saritul peste focul purificator. Se crede ca cine va trece prin foc sau va sari peste el n aceasta noapte, se va purifica si ntregul an care urmeaza va fi aparat de duhurile rele, de boli si va fi fericit. Traditiile acestea, care exista si acum n tarile Europei Centrale si de Nord dateaza de secole, cu mult naintea crestinismului. Dupa ce se trece de miezul noptii si focurile se sting, oamenii se ndreapta n liniste spre casele lor, lasnd locul spiritelor care, dupa credinta populara, n noaptea aceasta ca si n toate noptile importante ale anului, hoinaresc hai-hui prin lume. De aceea, cu aceasta ocazie se realizeaza si practici de pomenire a mortilor, numite Mosii de Snziene: se face curatenie la morminte, se pun flori, se aprind lumnari si se da de pomana la cimitir. n aceasta zi, florile de snziene, mpletite n cununi, sunt atrnate, pna n anul urmator, la ferestre, la porti, la stresinile caselor, cu credinta ca vor apara oamenii, animalele si recolta de fortele nefaste, malefice si vor aduce noroc si belsug. Aceste cununi sunt folosite si pentru prevederea viitorului, n functie de felul n care cad dupa ce sunt aruncate pe casa. Floarea de Snziana (Gallium verum sau Gallium mollugo dupa culoarea galbena sau alba) este o floare de cmp cu inflorescente marunte, pline de polen, frumos mirositoare, care nfloreste n preajma solstitiului de vara, n perioada coacerii cerealelor. Ea are numeroase ntrebuintari n medicina si cosmetica, drept pentru care mitologia populara i-a acordat si proprietati mistice, fiind folosita n practicile magice efectuate n noaptea premergatoare zilei Sfntului Ioan Botezatorul n medicina populara, Snziana are numeroase ntrebuintari, dar pentru a avea eficienta dorita trebuie culeasa dupa un anume ritual: florile se culeg n zorii zilei de Sf. Ioan Botezatorul, n timp ce tulpina si semintele, cum este si firesc, toamna. Daca sunt culese corespunzator, proprietatile lor sunt miraculoase. Astfel, ntaresc copiii debili si limfatici, daca se pun n apa lor de baie; vindeca frigurile; puse n alcool vindeca ranile si urmele loviturilor; roua cazuta pe flori n noaptea de Sf. Ioan Botezatorul este leac sigur pentru bolile de ochi si piele. n acelasi timp, floarea de Snziana este un reper calendaristic agrar. Daca nfloreste nainte de Sf. Ioan Botezatorul, nseamna ca vegetatia plantelor este prea avansata. La trei zile dupa Solstitiul de Vara, ziua ncepe deja sa scada. ntreaga vegetatie si pierde cte putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Snziene, fiind considerata cea mai buna zi din an pentru aceasta, florile potentndu-si puterile si mirosurile nainte sa le nceapa declinul. Multe din florile si ierburile care se culeg n aceasta zi, sunt duse la biserica, cu credinta ca vor fi sfintite

Pentru tarani aceasta zi este foarte importanta pentru prognoza vremii. n credinta populara se crede ca daca ploua de Sf. Ioan Botezatorul sau dupa Snziene,este de rau augur, deoarece urmatoarele 40 de zile va ploua nencetat. Dintru nceput precizez ca sub numele snziene" se ascund trei elemente strns legate ntre ele. Primul se refera la znele, de obicei bune, extrem de active n noaptea de 23 spre 24 iunie, adica noaptea Snzienelor; al doilea este reprezentat de florile galbene ce nfloresc n preajma zilei de 24 iunie, flori avnd importante atribute divinatorii si apotropaice, aceste flori fiind substitute vegetale ale znelor cu acelasi nume; n fine, ultimul element vizeaza chiar sarbatoarea de pe 24 iunie, sarbatoare numita, mai ales n sudul Romniei, si Dragaica. Imaginatia populara a nchipuit Snzienele ca (pe) niste fete foarte frumoase, care traiesc ndeobste prin paduri sau pe cmpii, aici, cel mai adesea, jucnd; snt socotite zne ale cmpului, dnd puteri deosebite florilor si buruienilor, astfel nct acestea, n preajma sarbatorii de pe 24 iunie, devin plante de leac. Nu ntmplator, dupa sarbatoarea Snzienelor, toate plantele dau ndarat, adica nu mai cresc deloc. Poporul crede ca, n noaptea Snzienelor, znele umbla pe pamnt sau plutesc prin aer si mpart rod holdelor si femeilor casatorite, nmultesc pasarile si animalele, tamaduiesc bolile oamenilor, apara semanaturile de grindina .aceasta sarbatoare solara a bucuriei trebuie sa ne faca mai buni si mai ngaduitori cu ceilalti si cu natura care ne nconjoara. Din seria obiceiurilor legate de aceasta zi face parte si traditia baii de solstitiu (21 iunie) sau de ziua Sf. Ioan Botezatorul (24 iunie). Aceasta se face ntr-o apa curgatoare si se considera ca spala toate nenorocirile si supararile anului trecut, precum si ca ajuta ca sa se mplineasca toate dorintele n urmatorul an. Exista de asemenea obiceiul unui scaldat ritual pentru pastrarea sanatatii. Pentru acest lucru sunt alese locuri anume, ape din salbaticie. Se mai spune ca daca la miezul noptii bei roua cazuta pe floarea de Snziana, aceasta purifica si este aducatoare de noroc, iar daca faci n aceasta zi o baie n care ai turnat decoctul facut din noua plante anume obligatoriu si Snziana, tot anul vei fi sanatos si-ti va merge bine.

Lista credintelor populare legate de aceasta sarbatoare este foarte bogata: - n aceasta noapte, ca si n noaptea de Craciun, se spune ca animalele stau de vorba. Cine le pndeste le poate ntelege graiul si poate afla multe taine.

- Tot n aceasta noapte se spune ca rasare n mod magic floarea alba de feriga, care aduce noroc celui care o va culege, nfruntnd curajos duhurile care o pazesc; acesta va putea citi gndurile oamenilor si va descoperi comori ascunse. - n aceasta noapte se nconjoara casa cu facliile aprinse, la fel cmpurile cu cereale, fnetele, grajdurile, aceasta pentru ca anul urmator sa fie mai bogat. n acelasi timp, se fac puternice zgomote nocturne pentru a alunga duhurile rele. - Daca o fata arunca un buchet de flori de Snziene prin usa deschisa sau prin fereastra, atunci si va gasi n acest an ursitul. Alteori buchetul se pune sub perna, caci se spune ca visele din aceasta noapte se mplinesc. - Perioada solstitiului de vara este si prilej pentru organizarea trgurilor, blciurilor si iarmaroacelor, pentru ntlnirea tinerilor n vederea casatoriei (Trgurile de Fete). - Una dintre plantele deosebit de folosite n medicina populara este verbina. Pentru ca sa aiba eficienta, verbina se culege doar n noptile de Snziene, de naltarea la Cer si de Sf. Petru si Pavel. Acestei plante i s-a acordat o importanta si un respect deosebit, nca din antichitate: romanii si mpodobeau cu ea templele. Se considera ca este sub influenta planetei Venus, de aceea era folosita n ritualurile pentru dragoste. Daca se punea pe cmp, atunci aducea prosperitate si recolta bogata. Daca se punea n pantofi, ti lua oboseala pe loc. Se spune ca nu e voie sa o scoti din pamnt cu un obiect din fier, ci doar cu unul din argint. nsa nainte de a o scoate se toarna pe pamnt ceara si miere. Dupa ce este scoasa (n noaptea sarbatorilor amintite) trebuie sa fie pusa usor pe pamnt si sa fie vegheata pna la rasaritul zorilor. n medicina populara se mai spune ca daca culegi aceasta planta nainte de asfintitul soarelui, tot anul urmator nu vei avea dureri de cap. - La solstitiul de vara se atrna crengi de artar la usi si la ferestre, pentru ca exista credinta ferma ca n acest fel vor fi ndepartate toate fortele malefice. Frunzele de artar culese n aceasta zi si puse la uscat vindeca orice rana si nlatura durerea de cap. - Daca hainele, covoarele si asternuturile sunt expuse n 24 iunie la soare, ele nu vor fi mncate de molii. -Daca n aceasta zi vezi o furnica rosie, aceasta este de foarte bun augur. Iar daca gasesti o furnica n portmoneu, este un semn indubitabil ca vei avea un an foarte bogat. - n unele zone se obisnuieste ca n aceasta zi sa se mannce turte din aluat cu flori de soc, n felul acesta ntregul an care urmeaza vei fi

sanatos. Crengute de soc sunt atrnate la ferestre si la usi, pentru a apara n felul acesta casa de orice necazuri si boli si pentru a se asigura astfel bunastarea n tot anul urmator. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lnga casele oamenilor deoarece se crede ca n el salasluieste un duh sau o zna buna care-i apara pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu sa tai un soc, copacul despre care taranii spun ca n fata lui trebuie sa-ti scoti palaria. Feeria (tinutul zinelor) Miturile si legendele despre regatul ZINELOR sunt numeroase si variate, adesea contradictorii. Un lucru este nsa cert: nimic nu este sigur... Din cele mai vechi timpuri s-au facut numeroase speculatii n ceea ce priveste aceasta lume zinelor: unde se gaseste, ce sunt fiintele care o populeaza, etc... La un moment dat oamenii i-au atribuit chiar si o localizare geografica chiar daca aceasta avea tendinta sa se deplaseze. Galezii au situat-o la nceput n nord, apoi s-ar fi mutat n vest existnd sub forma unei suite de insule misterioase. Numele de Avalon este probabil cel mai cunoscut legat fiind de legenda Regelui Artur. Lydgate, un poet din secolul al XV-lea spune despre Artur ca fiind "Regele incoronat n Feerie" unde, ranit de moarte, a fost dus si ngrijit de patru regine ale Znelor. Legenda spune ca acesta odihneste si astazi n Feerie, nconjurat de cavalerii sai, n inima unei coline, cuprins de un somn adnc, dar ca se va trezi ntr-o zi pentru a domni din nou. De fapt tinuturile Feeriei sunt peste tot si niciunde, pot aparea oriunde n mod surprinzator n toata frumusetea lor si apoi sa dispara la fel de repede. Granitele lor ne nconjoara si snt facute din umbre si ceata, himere si lumini, si se pot retrage oricnd ca valurile marii pentru a dezvalui aceasta lume nca att de putin cunoscuta noua. Fiecare colina, fiecare cmpie, padure, rpa, pestera sau lac este o "insula" a Feeriei populata de fiinte sau spirite diferentiate dupa rolul si sarcina pe care o au. Exista spirite ale colinelor, padurilor sau grotelor, exista spirite acvatice care salasluiesc n mari lacuri sau ruri, exista chiar si spirite domestice, protectoare ale familiilor ce se gasesc n casele oamenilor. Aceste entitati sunt mpartite si ele n diferite "specii" si forme de organizare mergnd de la spirite singuratice pna la familii si adevarate comunitati, toate de veghe asupra naturii si comorilor de tot felul pe care le pastreaza n pntecele ei MamaTerra. Feerie este de asemenea o lume n care trebuie patruns cu cea mai mare prudenta caci spiritele ce o populeaza si ndeplinesc sarcinile fara abatere si le displace curiozitatea gratuita a oamenilor si a turistilor bagareti. Decaderea de care sufera lumea noastra n acest moment si ofensele aduse de oameni Terrei purtatoare de viata, degradeaza n acelasi timp si relatiile cu populatia Feeriei ca entitati ale naturii. Ar fi nsa timpul sa distingem realitatea

de legende si a primi nvataturile, att de pretioase, pe care ni le poate oferi natura nconjuratoare si entitatile ei. Zanele (elfii si silfii) Znele sunt spiritele subtile ale aerului, elementul cu cea mai nalta vibratie din cele patru. Se spune ca traiesc n paduri sau pe vrfurile muntilor. Ele iau forme umane, dar numai pentru scurte perioade de timp. Sunt volatile si schimbatoare ca si elementul pe care l reprezinta. Vntul este vehiculul lor special. Ele opereaza cu substantele gazoase si eterurile de pe Pamnt. Au aripi, semannd cu heruvimii. Datorita legaturii lor cu aerul, care este asociat aspectului mental, una din functiile lor este de a-i ajuta pe oameni sa primeasca inspiratia divina n toate domeniile, dar n special n cel artistic. Rudolf Steiner spune despre ele: Planta care creste astfel, nvaluita n visul ondinelor, intra acum ntr-un nou domeniu, cel al spiritelor aerului si caldurii. Vechea spiritualitate a numit aceste spirite ale aerului, silfe. Ele sunt cunoscute si sub multe alte denumiri. Mediul propriu silfelor este aerul si caldura, dar aerul fiind impregnat din toate partile de lumina, ele tind cu toate fortele lor spre aceasta, unindu-se cu ea pna la un anumit punct. Ele sunt foarte sensibile la modificarile si miscarile de natura subtila, dar de mare anvergura, care se produc n snul atmosferei. Zborul rndunelelor, pe care le vedem primavara sau toamna, brazdnd aerul, propaga n aer o puternica vibratie. Acest curent de aer nascut astfel, nu numai de fiecare pasare, ci de ntreaga atmosfera ce le nconjoara, este perceputa de catre silfe ca o sonoritate. Ceea ce aud ele, apare ca o muzica a sferelor. Si din zborul pescarusilor ce se joaca n jurul unei nave care nainteaza pe mare emana pentru ele un sunet spiritual, o muzica spirituala. Silfele traiesc n acest sunet. Vibratia aerului este patria lor. Absorbind sonoritatea produsa de curentii de aer, ele se impregneaza de fortele luminii, de tot ceea ce transmite lumina astfel aerului. Silfele cufundate, mai mult sau mai putin ntr-o stare de somnolenta, resimt o stare de multumire la apropierea pasarilor care zboara. Cnd sunt lipsite de aceasta prezenta, ele par ca pierd simtul de orientare, se simt pierdute. Pentru ca si aprind eul de la lumina exterioara, silfele pot fi purtatoarele iubirii cosmice. Ele sunt mesagerele dorintelor si a dorului, si a gndurilor de dragoste din univers. Daca am ntreba o pasare cine a nvatat-o sa cnte, ea ar raspunde ca silfele sunt inspiratoarele ei. Aceste spirite ale aerului trebuie sa aduca plantelor nu doar lumina, ci si iubirea. Astfel, lumina din planta este forta silfelor. Substantele urca n plante, sunt elaborate de ondine si transformate de silfe cu ajutorul luminii, extragnd astfel planta arhetipala, ideala.

Asa cum spiritele focului au corespondent lumea insectelor, spiritelor aerului li se asociaza lumea pasarilor. Pasarile murind au ca misiune sa transporte n lumile superioare substanta lor spiritualizata, sustrasa pamntului. Pentru aceasta, pasarile au nevoie de ajutorul silfelor. Acestea strabat n toate sensurile aceasta substanta astrala, zboara prin ea, planeaza, se daruiesc oarecum ei si culeg ultima suflare a pasarilor care mor. nsufletite apoi de o nostalgie arzatoare, ele poarta aceasta substanta spre cer, oferindu-se ngerilor. Clarvazatorul participa n astfel de momente la un spectacol grandios: n timp ce pasarea si da ultima suflare, aceasta substanta astrala launtric luminoasa se nalta n aer. Silfele, ca niste strafulgerari albastrii, o absorb, iar albastrul se transforma atunci n verde, apoi n rosu. Ele se nalta, cu rapiditatea fulgerului, catre sferele nalte. Acolo, sus, devin substanta subtila pe care o respira ngerii. ndemnul lor pentru fiintele umane este: Traieste cu bucurie, crend respiratia existentei! Totodata, despre ele nsele spun: Noi aspiram forta vitala a aerului, Ce ne umple cu iubirea lui a fi. Pretutindeni n lume, batrnii povestesc despre ntlniri frecvente cu aceste fiinte misterioase, asemanatoare oamenilor, dar mai micute. Ele aveau n vremurile de demult un rol activ n existenta de zi cu zi a oamenilor si se punea mare pret pe pastrarea unor legaturi de prietenie cu acestea. n societatile tribale si n toate regiunile lumii n care civilizatia nu a patruns nca, existenta znelor si a altor spirite ale naturii este unanim acceptata, existnd chiar diferite metode traditionale de a le contacta. Pe masura ce legaturile dintre oameni si natura (si implicit, spiritele ei) au slabit, se pare ca rasa micutelor zne s-a retras n regiunile mai salbatice si putin locuite ale planetei. Dr. Ingram, un faimos predicator care a murit la vrsta de 103 ani, n 1879, se spune ca le-a alungat pe ultimele zne din Insulele Shetland, fortndu-le sa se mute n Insulele Faroe. John Nicholson, autorul unei culegeri de povesti si legende din tinutul Shetland, detine aceasta informatie de la un locuitor al insulei, care, la rndul sau, o aflase de la o batrna zna, prea slabita sau prea ncapatnata pentru a pleca mpreuna cu ceilalti ai ei. O teorie destul de raspndita referitoare la spiridusi si zne a fost propusa de David MacRitchie, n 1890. El a presupus ca misteriosul popor Fin, cunoscut n traditiile din nordul Scotiei (spiridusii), precum si celelalte spirite ale naturii sunt reminiscente ale popoarelor finice sau ale eschimosilor, ori ale altor rase aborigene scunde, care nu s-au stins, ci s-au retras n tumuli stravechi si n locuri subterane din zone ndepartate. Aceasta teorie ar fi plauzibila, n unele

cazuri, dar nu explica majoritatea aparitiilor znelor. O alta sugestie a fost data de reverendul Sabine Baring-Gould, un folclorist din sec XIX. n copilarie, el vedea zne alergnd si jucndu-se printre cai, atunci cnd statea la soare, pe capra trasurii tatalui sau. El i-a spus acestuia despre cele vazute, iar acesta l-a luat n trasura, unde razele soarelui nu mai patrundeau, iar viziunea a palit. Aceasta l-a facut pe baietel sa creada ca aparitiile znelor erau cauzate de soare sau lumina. Totusi, nici aceasta ipoteza nu justifica pe de-a-ntregul de ce oameni diferiti au vazut znele n aceleasi forme; explicatia lui a fost ca, de obicei, copiii vad znele sub formele pe care ei le cunosc din povesti si din ilustratiile acestora. n sprijinul teoriei lui Baring-Gould vin numeroase cazuri de aparitii care debuteaza cu viziunea unei lumini stranii. Un exemplu este povestea relatata lui W.Y.Evans-Wente, un bun cunoscator al traditiilor celtice si tibetane, de catre T.C.Kermode, un membru al parlamentului din Insula Man. Acesta se plimba nsotit de un tnar prin tinut, ntr-o noapte de toamna, cnd nsotitorul sau privi nspre rulet si exclama: Uite znele! Le-ai mai vazut vreodata? Kermode s-a uitat si a vazut un cerc de lumina supranaturala, despre care acum stiu ca este lumina astrala sau Lumina Naturii, asa cum este numita ea de catre mistici, si n care spiritele devin vizibile. n cercul de lumina el a vazut venind cte 2-3 o mare multime de fiinte micute mbracate n rosu. Ele se miscau nainte si napoi prin cercul de lumina . Cnd prietenul lui Kermode a strigat si si-a agitat bastonul, znele au disparut. Alte aparitii totusi nu pot fi explicate de aceasta teorie a lui Baring-Gould. Vom relata n continuare o astfel de ntlnire. Znele produc transformarile cele mai extraordinare si satisfac sau risipesc ntr-o clipa dorintele cele mai arzatoare. Sunt de multe ori considerate a fi mesagere ntre lumi (lumea fizica si astrala). Ele sunt nzestrate cu darul magiei. Materializari de obiecte, telekinezie, calatorii instantanee n plan fizic sau n tarmurile subtile prin intermediul faliilor temporale, sunt doar cteva din initierile pe care cel pregatit le poate primi prin intermediul znelor. Asociati aerului, elfii sunt de origine nordica si sunt corespondentii znelor. Se spune ca obisnuiesc sa danseze pe pajisti, n poiene, n paduri, n timpul noptii, parnd a-i chema pe oameni a li se alatura. Sunt descrisi ca fiind mici ca dimensiuni, ncntatori, capriciosi, vaporosi. Strnesc vise de iubire si pasiuni pline de candoare. Au o mare forta de fascinatie si puterea de a deschide porti zavorte, de a trece dintr-un univers n altul. Este necesara manifestarea unui bun control de sine si a spiritului de discernamnt pentru a mentine o legatura armonioasa cu aceste entitati ale elementului aer. O alta relatare legata de zne se refera la anul 1998. Atunci, cu ocazia unei expozitii a muzeului Maux din Douglas (Ins. Man), au fost nregistrati ctiva dintre ultimii vorbitori ai dialectului celtic Maux. Un batrn fierar, care nu-si parasise niciodata satul, se plngea ca de cnd acest dialect celtic nu mai era

folosit, oamenii ncetasera sa mai vada zne asa cum le vedeau n trecut. El nsusi recunostea ca nu le mai vazuse de peste 30 de ani. Maurice Magre spune n cartea sa Cheia lucrurilor ascunse: Legendele vorbesc ntotdeauna despre dansurile znelor padurii sau ale piticilor Pamntului; toti acei carora li s-a ngaduit sa vada Spiritele Naturii spun ca au o fire vesela. Natura si desavrseste opera n bucurie, sentiment care predomina pe masura ce constiinta se dezvolta n dimensiunile superioare. Germinarile si nfloririle sunt opere de bucurie. Patrunderea radacinii, urcarea sevelor, cresterea frunzelor sunt simtite afectiv de sufletul copacului, ca o dilatare euforica si aceasta fericire are virtuti comunicative. Ea se poate transmite omului; daca el poate gasi un punct de contact ntre fericirea vegetala si propria lui inima. El adauga: n vremea cnd padurile erau linistite si cnd vegetatia se dezvolta liber, chintesenta vie a copacilor se materializa si putea deveni vizibila pentru anumiti oameni ajunsi la clarvederea lumii mai subtile care ne nconjoara. Toti oamenii primitivi vorbesc despre aceste creaturi timide, binevoitoare, care sunt spiritele Naturii. Nimfele, driadele sau znele sunt astfel de fiinte, dar ne-am obisnuit sa le consideram pur mitologice. Un exemplu ilustrativ de mod de comunicare cu Spiritele Naturii, dar si cu entitatile angelice este dat de Peter Caddy, familia sa si prietena acestora, Dorothy MacLean. Acestia a fondat comunitatea de la Findhorn, iar mesajele transmise lor de catre spiritele naturii au fost publicate n trei volume: Gradinile de la Findhorn, Magia de la Findhorn si Spiritul Findhorn, la editura Harper &Row. Findhorn ramne o dovada vie a faptului ca entitatile angelice si spiritele Naturii exista si ca ele pot coopera cu oamenii care le invoca pentru a da nastere unor adevarate miracole palpabile, chiar n lumea fizica.