Sunteți pe pagina 1din 28

POLITICA EUROPEANA DE VECINATATE

CUPRINS
1. Politica europeana de vecinatate
2. Continut, principii, documente de lucru
3. Concluziile Consiliului UE cu privire la PEV
4. Romania si PEV
5. Rusia si PEV
6. Bibliografie

1. Politica europeana de vecinatate


Anul 2004 aduce pe agenda UE doua evenimente notabile. Primul eveniment este
largirea istorica UE prin primirea a douasprezece state in doua valuri - primul val (2004)
cuprinzand zece state si al doilea val (2007) format din Romania si Bulgaria. Pentru a
preintampina impresia aparitiei unei noi falii pe continentul european, UE lanseaza conceptul
de Europa extinsa si conceptul de politica europeana de vecinatate pentru statele vecine
nemembre si vecine.

Conceptul de “Europa extinsa” proiecteaza o Europa nealterata de noi linii de separare cu un


set de valori comune, un spatiul al cooperarii si prosperitatii.

Conceptul de “Politica europeana de vecinatate” (PEV) lansat de catre Parlamentul European,


are un scurt, gradual si intens istoric, materializat intr-un cadru programatic si actional de
politici urmareste transformarea notiunii de granita intr-un spatiu al cooperarii si al legaturilor
politice, economice si sociale care sa evite crearea unei falii de genul cortinei de fier.

Ambele concepte sunt construite a fi o alternativa la integrarea UE. Ele sunt concepute ca un
raspuns la cererile vecinilor pentru obtinerea de promisiuni privind o eventuala aderare si in
acelasi timp ca garantii pentru actualele state membre ca Uniunea nu se va extinde pe termen
nedefinit.

Politica Europeană de Vecinătate (PEV) reprezintă o nouă abordare în cadrul


relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi vecinii săi, abordare ce o depăşeşte pe cea tradiţională
bazată pe cooperare. Această politică constituie un cadru de consolidare a relaţiilor de
vecinătate şi vizează intensificarea cooperării cu statele vecine UE lărgite în vederea creării
unei zone de prosperitate şi bună vecinătate, a unui „cerc de prieteni" la frontierele Uniunii.
Obiectivele Politicii Europene de Vecinătate:

Obiectivul principal al PEV este împărţirea beneficiilor aduse de extinderea UE din 2004 cu
ţările sale vecine. Un alt obiectiv este cel stabilit prin Strategia Europeană de Securitate din
2003, şi anume creşterea securităţii în vecinătatea Uniunii extinse.

Politica Europeană de Vecinătate nu oferă statelor vizate (statele din estul Europei şi statele
mediteraneene, şi din iunie 2004 şi statele sud-caucaziene) perspectiva aderării la UE, ci
permite o relaţie privilegiată cu vecinii şi o mai bună focalizare a eforturilor în domenii de
importanţă vitală pentru apropierea statelor vizate de standardele europene. Printre beneficiile
oferite de PEV se numără cele ce ţin de dezvoltarea economică şi social precum şi
obţinerea posibilităţii de acces pe piaţa internă şi integrarea în cadrul altor alte politici
europene:

• Educaţia, pregătirea profesională şi tineretul;

• Cercetarea;

• Cultura;

• Politica audio-vizualului

• Probleme de mediu;

Geneza:

Necesitatea unei Politici Europene de Vecinătate (PEV) se face acut simţită în 2003, cînd apare
problema creării a noi bariere în Europa după extinderea Uniunii Europene. În martie 2003,
Comisia Europeană în Comunicarea sa asupra Europei Extinse trasează principiile politicii de
vecinătate a şi pune accentul pe importanţa acordată de către Uniunii relaţiilor cu vecinii săi.
Conform acestei Comunicări, ajutorul financiar furnizat pînă acum statelor vecine, îndeosebi
prin programele TACIS şi MEDA, va fi suplimentat în viitor prin crearea unui nou instrument
financiar, Instrumentul European pentru Vecinătate şi Colaborare care va susţinea
implementarea politicii de vecinătate. În octombrie 2003, Consiliul European a salutat
iniţiativa şi a invitat Comisia şi Consiliul de Miniştri să o continue. Pe 12 mai 2004 Comisia
Europeană prezintă Comunicarea „Politica Europeană de Vecinătate. Strategia şi Rapoartele pe
Ţară” care stabileşte paşii concreţi de implementare a politicii de vecinătate şi modul de
extindere a beneficiilor lărgirii UE asupra noilor săi vecini.

Atingerea acestor scopuri urma să se facă prin definirea împreună cu ţările vecine vizate a
unui set de priorităţi ce vor fi notate în Planuri de Acţiune, care reprezintă documentul politic-
cheie în dezvoltarea relaţiilor dintre UE şi vecinii săi.

2.Continut, principii, documente de lucru


In loc de perspectiva integrarii
De la bun inceput, politica de vecinatate europeana este alaturata si distincta de politica de
largire a UE: totodata, aceasta politica nu poate fi considerata ca o etapa de “pregatire” a
largirii, deoarece statele carora li se adreseaza nu sunt vizate a fi integrate4.
Desi interesanta aceasta politica ridica numeroase probleme conceptuale. Astfel, PEV nu poate
fi compatibila cu politicile sale din ultimul deceniu in Centrul si Estul Europei fara a oferi
promisiunea de a deveni “membre” in schimb promovand o clauza de “conditionalitate”? “A
apartine Europei” si “a se asocia Europei” sunt doua sintagme diferite atat prin ceea ce ofera
cat si prin procesualitate, cel putin pe termen scurt. PEV mizeaza pe presupunerea ca statele
vecine vor adopta politica sa si se vor adapta normelor sale asa cum au facut statele din
Europa Centrala si de Est, chiar si in lipsa unei oferte care sa includa beneficii clare in schimbul
eforturilor sale. La ora actuala, PEV este incapabila sa ofere doua beneficii pe care acestea si
le doresc foarte mult: accesul liber in UE si comertul liber al produselor agricole.
Statele incluse în Politica de Vecinătate Europeană:

În Est: Moldova, Ucraina, Belarus Uniunea Europeană şi Rusia au stabilit să dezvolte în


continuare parteneriatul strategic, deja existent, prin crearea celor patru spaţii comune,
conform deciziilor adoptate la summitul de la St.Petersburg Rusia din luna mai 2003.

În Caucazul de Sud: Georgia, Armenia, şi Azerbaidjan

În Zona Mediterană: Maroc, Algeria, Tunisia, Liban, Libia, Egipt, Israel, Iordania, Siria,

Autoritatea Palestiniană

PEV propune un parteneriat cu un set de obiective ambitioase pentru statele vecine UE, bazat
pe impartasirea acelorasi valori politice si economice si reformarea institutional.Premisa PEV
consta in interesul comun al UE si al statelor partenere de a nu transforma granite care le
separa intr-o piedica in calea comertului, schimburilor sociale si comerciale sau impotriva
cooperarii regionale.

Viteza si intensitatea acestui process va depinde de vointa si capacitatea fiecarui stat-partener


de a se angaja in aplicarea agendei PEV pentru construirea si intarirea actualului cadru de
cooperare.

PEV este structurata pe patru directii: Rusia, grupului de noi state independente occidentale
(Ucraina, Moldova, Belarus), Caucazul de Sud (Armenia, Azerbaijan si Georgia) si statele din
Sudul Mediteranei (Algeria, Egipt, Israel, Iordania, Liban, Libia, Maroc, Autoritatea Palestiniana,
Siria si Tunisia).
UE si Rusia6 sunt de acord, in principiu, sa creeze cateva “politici in favoarea unui spatiu
comun european”, in economie, educatie si cercetare, justitie si afaceri interne si securitate
externa7.
Marea necunoscuta a PEV in ceea ce priveste Rusia este legata de raspunsul la intrebarea: va
exista vointa politica8 pentru a fi promovata “Europa extinsa” a institutiilor multilaterale
comune bazate pe valori politice si reguli comune?
Pentru a fi complet tabloul continental, trebuie sa precizam ca statele balcanice au deschisa
perspectiva admiterii in UE in baza proceselor de stabilizare si asociere. De asemenea, Turcia
este in pozitia de stat candidat.

Ce este PEV?

PEV propune un parteneriat cu un set de obiective ambitioase pentru statele vecine UE, bazat
pe impartasirea acelorasi valori politice si economice si reformarea institutionala.
De la bun inceput trebuie precizat ca PEV include unele promisiuni vagi legate de dialogul
politic sporit si cooperarea in domeniul securitatii.
Posibilitatea “aderarii” la UE nu este atractiva pentru toate statele vecine, mai ales cand este
vorba de indurarea privatiunilor prevazute de programul de aderare la UE dar fara certitudinea
integrarii. Este din ce in mai greu ca populatia sa accepte reforme care atrag costuri foarte
mari. Perspectiva “aderarii” privita ca o recompensa pentru reforme nu exista pentru statele
participante la PEV.
Premiza PEV se constituie in interesul comun al UE si al statelor partenere de a nu transforma
granita care le separa intr-o piedica in calea comertului, schimburilor sociale si comerciale sau
impotriva cooperarii regionale.

Viteza si intensitatea acestui proces va depinde de vointa si capacitatea fiecarui stat partener
de a se angaja in transpunerea agendei PEV pentru construirea si intarirea actualului cadrul de
cooperare.
Succint, PEV isi propune promovarea interdependentei, cooperarii (in special a cooperarii
regionale) si a investitiilor straine.
Derularea PEV este axata pe politica de conditionalitate care sa impuna respectarea legii. De
retinut ca aceasta arhitectura isi are originea in relatiile cu statele candidate precum si cu
statele balcanice.

Cu ce implementeaza PEV?

Dimensiunea bilaterala a relatiilor externe ale UE se circumscrie urmatoarelor categorii de acte


politico-juridice: acordul de asociere (Association Agreement) pentru statele mediteraneene,
acordul de stabilitate si asociere (Stabilisation and Association Agreement) pentru statele
balcanice si acordul de parteneriat si cooperare (PCA - Partnership and Cooperation
Agreement) pentru statele europene partenere in cadrul PEV.
Documente de lucru ale PEV sunt: documentele strategice, rapoartele de tara, planurile de
actiune.
Documentele strategice (Strategic Papers) stabilesc principiile, scopurile geografice,
metodologia de implementare a instrumentelor PEV si problematica cooperarii regionale.
Acestea includ si programe multianuale orientative prin care se determina prioritatile de
asistenta si de finantare a programelor.

Rapoartele de tara (Country Reports) prezinta progresele realizate prin implementarea


acordurilor bilaterale si a reformelor corelative. Acestea reflecta situatia politica, sociala si
economica a respectivei tari, concentrandu-se pe tematicile prioritare ale PEV.

PCA nu stabileste un tratament preferential in domeniul comertului si nici un calendar


orientativ pentru realizarea de reglementari in acest sens. De retinut ca, data fiind diferentele
existente intre statele vecine ale UE la momentul intrarii in PEV este normal ca fiecare relatie
bilaterala sa aiba specificul sau. Astfel, diferitele niveluri de implementare ale reformelor
precum si ale dezvoltarii economice vor atrage diferite viteze ale progreselor desfasurate in
cadrul PEV.

Planurile de actiune (Action Plan) stabilesc obiectivele dezvoltarii relatiilor bilaterale pe termen
scurt si mediu. Acestea prevad indicatii clare pentru atingerea obiectivelor de etapa asumate
de catre fiecare parte. Au o durata de minim trei ani si sunt subiect al prelungirii prin consens
mutual. Ele pot contribui, cand este posibil la promovarea cooperarii regionale. Primul grup de
planuri de actiune au intrat in vigoare in prima jumatate a anului 2004. Analiza acestora
demonstreaza un caracter evaziv fata de multe din zonele din interes major ale vecinilor, cum
ar fi facilitarea accesului la vize si la pietele UE.
Aceste planuri de actiune sunt evaluate in mod regulat prin rapoarte de monitorizare
(Monitoring Report). Rapoartele de monitorizare servesc ca baza pentru luarea deciziilor
urmatoare chiar si pentru terminarea acordului PEV.

Programele de asistenta din partea UE (EU Assistance Programmes) dedicate statelor vecine
reflecta prioritatile stabilite prin planurile de actiune. Acestea pot fi pentru o tara sau mai
multe, tematice si de cooperare in domeniul frontierelor. Se preconizeaza pentru anul 2006 sa
fie lansat un nou instrument legal care sa raspunda provocarilor comune.
PEV ofera mai multe fonduri dupa 2007, noi reguli de folosire a fondurilor de ajutor existente,
integrarea treptata in unele piete. Finantarea depinde de bugetul UE, de negocierile intre
statele membre, neexistand garantii pentru o crestere spectaculoasa a acestora.
Programele de vecinatate, implica fondurile INTERREG, PHARE, Tacis (adresate spatiului ex-
sovietic), CARDS (pentru spatiul balcanic) si MEDA (pentru spatiul mediteraneean). Ceea ce
aduc nou programele de vecinatate fata de fondurile enumerate mai sus este ca prin aceste
programe sunt antrenate ambele state cu granita comuna (CBC – Cross Border Cooperation).
Programele CBC au doua obiective: intarirea cooperarii la granitele UE si la nivel regional si, un
al doilea obiectiv, facilitarea trecerii legale a granitelor de catre persoane, bunuri si servicii.
CBC Astfel, PHARE CBC este extins si la Romania si Bulgaria; Tacis CBC la Ucraina, Moldova si
Belarus.

Planurile de Acţiune urmau să aibă la bază angajamentul pentru valorile comune:


respectful pentru drepturile omului, inclusiv drepturile minorităţilor; supremaţia legii; o bună
guvernare; promovarea unei bune relaţii cu vecinii; respectarea principiilor economiei de piaţă
şi a dezvoltării durabile. Un alt obiectiv al Planurilor de Acţiune a fost declarată apropierea în
politica externă a partenerilor. Evoluţia relaţiilor dintre UE şi statele vecine cu care Uniunea
Europeană va semna Planurile de Acţiune va depinde totalmente de modul în care statul vecin
va împărtăşi efectiv valorile comune citate mai sus.

Planurile de Acţiuni vor fi diferenţiate, astfel încât să reflecte stadiul existent al relaţiilor UE cu
fiecare ţară în discuţie. Trasarea Planului de Acţiuni pentru fiecare stat-vecin va depinde
de necesităţile şi capacităţile acestuia, în consideraţie fiind luate interesele ambelor părţi. De
asemenea se va ţine cont şi de următoarele circumstanţe:

• Poziţia geografică;
• Situaţia economic;
• Nivelul de dezvoltare a relaţiilor UE – statul vizat;
• Reformele în derulare.
Planurile de Actiuni PEV constituie unul dintre instrumentele-cheie în vederea implementarii
Politicii Europene de Vecinatate.
Ele sunt documente adaptate nevoilor politice fiecarei tari în parte, care definesc programul
reformelor politice, economice si sectoriale. Planurile de Actiuni PEV delimiteaza prioritatile pe
termen scurt si mediu. Dat fiind faptul ca sunt elaborate împreuna cu statele partenere, ele
constituie si o linie directoare utila pentru UE si pentru celelalte tari donatoare, care doresc sa
acorde sprijin financiar sau de alta natura acestor state.
Chiar daca cuprinsul fiecarui plan de actiuni este realizat pe masura fiecarei tari partenere,
structura generala a PA-PEV este similara. Toate planurile contin urmatoarele capitole:

• Dialog politic si reforme

• Cooperare si dezvoltare economica si sociala

• Probleme comerciale, reforma pietei si a legislatiei

• Cooperarea în domeniul justitiei, precum si în cel al problemelor care vizeaza libertatea


si securitatea (înainte: justitie si afaceri interne)

• Teme sectoriale precum circulatia, energia, societatea informationala, mediul,


cercetarea si dezvoltarea etc.

• Dimensiunea umana: contactele interumane, societatea civila, educatia, sistemul


medico-sanitar.

În urma negocierilor, continutul tuturor acestor titluri din PA-PEV este adaptat (diferentiat)
pentru fiecare tara în parte, în vederea incorporarii situatiei specifice, a intereselor,
necesitatilor si potentialului acesteia.

Aceste Planuri de Actiuni au termene-limita? Cum se vegheaza la implementarea


lor?

PA-PEV au termene cuprinse între trei si cinci ani, în functie de acordurile încheiate cu fiecare
tara partenera. În Planurile de Actiune, respectiv în foile de parcurs („roadmaps“) însotitoare,
elaborate pentru anumite tari, sunt stabilite termenele-limita pentru implementarea
reformelor, cu caracter imediat sau cu termen de executie mediu. În anumite cazuri este
necesara definirea unor termene-limita mai precise.
Felul în care sunt implementate acordurile este monitorizat de comitete special desemnate –
institutii comunitare ale UE si din tarile partenere. Aceste comitete se asigura ca cele doua
parti sa îsi asume responsabilitatea pentru proces, urmarind felul în care sunt implementate
reformele asupra carora s-a convenit în fiecare sector în parte.

Cum sprijina Planurile de Actiune reformele politice si drepturile omului în tarile


PEV?

Fiecare plan de actiune cuprinde obligatii speciale cu privire la reformele politice si la


drepturile omului. Felul în care înteleg partile implicate sa îsi respecte obligatiile este
monitorizat de comitete special însarcinate cu acest lucru. În cazul anumitor tari partenere a
fost necesara înfiintarea unui comitet care a constituit totodata si primul forum de discutii
bilaterale.
Cum sprijina Planurile de Actiune dialogul politic cu tarile PEV?

PEV trebuie sa consolideze si sa eficientizeze dialogul politic dintre partile implicate. În cadrul
acestui dialog trebuie sa fie atrase aspecte din politica externa si de securitate – inclusiv
problemele regionale si internationale -, prevenirea conflictelor, administrarea situatiilor de
criza si a amenintarilor la adresa securitatii comune (de ex. terorismul si cauzele sale,
raspândirea armelor de distrugere în masa si exporturile ilegale de arme), precum si alte
domenii, amintite în Planurile de Actiune PEV ale tarilor. De asemenea, dialogul trebuie sa
promoveze un multilateralism eficient. El ar mai putea duce si la situatia în care tarile
partenere pot fi implicate în anumite domenii ale PESC sau PESA, participând, de exemplu, la
operatiunile UE din cadrul administrarii situatiilor de criza.

Ce programe comunitare vor fi accesibile acestor tari?

Politica Europeana de Vecinatate ofera tarilor partenere posibilitatea de a participa treptat la


programele si în domeniile-cheie ale politicii UE. Programele principale disponibile ale
Comunitatii se refera la domenii precum educatia, tineretul, cercetarea, mediul, cultura si
mediul audio-vizual.

Implementarea obligatiilor bilaterale, precum si a obiectivelor cuprinse în Planurile de Actiuni


este verificata în mod regulat de comitete speciale în cooperare cu tara partenera,
responsabile cu un sector sau subiect anume. Comisia urmeaza mai apoi sa publice rapoarte
periodice privind progresele realizate, precum si domeniile în care mai trebuie lucrat. Acesta
este un proces dinamic: atunci când, în urma monitorizarii, se anunta progrese semnificative în
directia atingerii obiectivelor asupra carora s-a convenit, Planurile de Actiune pot fi recalibrate.
Este, de asemenea, posibil, ca UE sa formuleze unele propuneri noi cu privire la natura
relatiilor viitoare.

Ce se întâmpla dupa implementarea Planurilor de Actiuni?


În documentul sau strategic din anul 2004, Comisia a propus ca "urmatorul pas din relatia
contractuala cu fiecare stat partener sa ia forma unui Acord European de Vecinatate, al carui
dimensiuni se vor masura în functie de progresele înregistrate la implementarea prioritatilor
consemnate în Planurile de Actiuni."
Este însa prematur sa luam în calcul aceasta posibilitate, deoarece implementarea primelor
Planuri de Actiune PEV începe de abia acum. Va depinde foarte mult de progresele facute de
tarile partenere la implementarea prioritatilor convenite si descrise în Planurile de Actiune PEV,
precum si de eficienta si vointa lor politica.

Implementarea reformelor se va face prin diferite forme de asistenta financiara si tehnica


din fondurile CE. Printre acestea se numara si acele instrumente care s-au dovedit extrem de
eficiente în sprijinirea proceselor de reforma din centrul si estul Europei.

Instrumentul European de Vecinătate şi Cooperare (IEVC) se află încă în proces de


elaborare, venind să completeze, începând cu anul 2007, sursele existente de asistenţă pentru
ţările vizate în politica de vecinătate UE.
În Comunicarea sa din iulie 2003 Comisia propusese trei alternative pentru elaborarea acestui
instrument:Extinderea unui instrument existent de cooperare asupra conţinutului şi a arealului
geografic al politicii de vecinătate;Crearea unui Regulament nou care ar gestiona Instrumentul
de vecinătate pentru finanţarea activităţilor în cadrul şi in afara UE;

Concentrarea eforturilor asupra unei mai bune coordonări între instrumentele existente.După
examinarea acestor opţiuni poziţia Comisiei este că opţiunea B răspunde cel mai exact naturii
instrumentului propus şi ar permite, în consecinţă, depăşirea problemelor actuale de
coordonare. Comisia s-a pronunţat, de asemenea, pentru folosirea unui singur capitol de buget
atît pentru acţiunile interne, cît şi pentru cele externe. Instrumentul va opera prin intermediul
unui mecanism de gestionare unic şi cu un set unic de proceduri. În propunerea sa privind
perspectivele şi angajamentele financiare pentru anii 2007-2013 Comisia include noul IEVC în
setul celor şase instrumente financiare care vor sprijini relaţiile externe ale UE după anul 2006.

Baza juridică:

Datorită naturii duale a instrumentului (care acoperă politica externă şi coeziunea socială şi
economică în cadrul UE şi care are ambiţia de a opera pe ambele părţi ale frontierei UE) nu
există precedente relevante în scurta istorie a politicii de asistenţă UE. În acest domeniu se
lucrează, la moment ştiindu-se doar că instrumentul va fi construit pe principiile programelor
transfrontaliere existente, cum ar parteneriatul, programarea multianuală şi co-finanţarea.

Arealul geografic:

În conformitate cu Comunicarea Comisiei din iulie 2003, IEVC va acoperi geografic întreaga
frontieră dintre statele membre ale UE, pe de o parte, şi statele cuprinse în politica de
vecinătate a UE, pe de altă parte. IEV va sprijini cooperarea transfrontalieră implicând
beneficiari din cel puţin un stat membru al UE şi un stat partener. Instrumentul va înlocui toate
programele transfrontaliere interne şi externe existente din statele membre şi statele din
regiunile adiacente viitoarei frontiere UE.

Elementele de bază ale IEVC:

Instrumentul European de Vecinătate şi Cooperare va fi conceput în baza experienţei


acumulate pe parcursul stabilirii programelor de vecinătate pentru perioada 2004-2006.
Punctele cheie ale instrumentului rămîn identice cu obiectivele identificate în Comunicarea
Comisiei din iulie 2003:

• promovarea dezvoltării durabile în regiuni pe ambele părţi ale frontierei;

• întreprinderea acţiunilor comune întru depăşirea sfidărilor comune în domenii precum:


protecţia mediului, ocrotirea sănătăţii, prevenirea şi combaterea crimei organizate;

• asigurarea, prin acţiuni comune, a unor frontiere eficiente şi sigure;

• promovarea acţiunilor transfrontaliere locale de tip „om-la-om”.

Căile de finanţare:
IEVC va finanţa proiectele comune ale statelor membre ale UE şi ale partenerilor acestora din
vecinătatea UE. Scopul urmărit ţine de complementarizarea instrumentelor de finanţare
interne şi externe care, la moment, pot opera doar pe una din părţile frontierei UE. Comisia
este de părere că noul Instrument de vecinătate ar trebui să ofere sprijin ţărilor vizate, în
domeniul cooperării transfrontaliere, în câteva sectoare specifice, adiţional celor acoperite de
programele existente în prezent. În acest fel, programele de vecinătate urmează să aducă o
valoare adăugată la cooperarea regională, transnaţională şi transfrontalieră, inclusiv pentru
perioada 2004-2006.

Din punct de vedere al structurii IEVC urmează să opereze pe două căi de finanţare.

Prima cale va sprijini cooperarea transfrontalieră. Programele vor fi, în cea mai mare parte,
bilaterale, deşi programele multilaterale, în special în cazul frontierelor maritime, nu sunt
excluse. Atât în faza de selectare a programelor, câr şi în cea de implementare vor fi implicaţi
reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, regionale şi locale ale statelor membre ale UE şi ale
ţărilor partenere. Comisia nu a convenit încă asupra tipului de organ managerial care va prelua
gestionarea acestor programe.

Calea a doua va oferi un sprijin mai flexibil pentru cooperarea larga transnaţională,
implicând, iarăşi, actori şi beneficiari atît din statele membre ale UE, cât şi din ţările partenere.
Domeniile prioritare de cooperare vor fi: protecţia mediului, securitatea energetică,
telecomunicaţii şi reţele de transport, ocrotirea sănătăţii, prevenirea şi combaterea crimei
organizate. În acest caz, Comisia îşi rezervă posibilitatea de a identifica, selecta şi a propune
spre finanţare proiecte de o importanţă politică sau tehnică majoră. Pentru aceste programe
va fi eligibil întregul teritoriu al statelor membre ale UE şi părţile relevante ale ţărilor
partenere. Gestionarea procesului de implementare va fi, de asemenea, preluată de Comisie.
La cererea ţărilor partenere, implementarea ar putea fi delegată unor agenţii executive, în
acest fel asigurându-se un management indirect al programelor.

Bugetul:

Comisia a anunţat decizia de a majora volumul de fonduri alocate anual pentru IEVC, în
comparaţie cu programele de vecinătate din anii 2004-2006. Această majorare ţine, în primul
rînd, de angajamentele asumate de ţările UE la Monterrey în 2002, de a ridica, pînă în 2007,
alocările pentru politica de asistenţă pînă la 0,7% din PIB. Cu toate acestea nu este clar care
va fi proporţia resurselor alocate pentru programele şi proiectele finanţate pe prima cale şi
pentru cele finanţate pe calea a doua, după cum nu există claritate nici asupra proporţiei
resurselor care vor reveni ţărilor UE şi aşa numitelor ţări partenere.La momentul actual ţările
vizate, Moldova inclusiv, dispun de anumite posibilităţi de a-şi promova interesele la capitolul
asistenţă prin intermediul Planurilor de Acţiuni, acestea servind, în conformitate cu
Comunicarea Comisiei din 12 mai 2004 „European Neighbourhood Policy. Strategy Paper”,
drept punct de referinţă pentru programarea ajutoarelor UE.În conformitate cu comunicarea
menţionată, Programul de vecinătate va fi elaborat în baza programelor existente. La baza
IEVC vor sta două instrumente: asistenţa tehnică şi twinning. Volumul de fonduri care va fi
rezervat pentru Instrumentul de Vecinătate nu se cunoaşte la moment. Fiindcă politica de
vecinătate urmează să devină o prioritate a UE, fondurile programelor existente sau ale
succesoarelor acestora urmează să fie majorate substanţial. Comisia examinează, de
asemenea, posibilitatea deschiderii anumitor programe comunitare cu profil cultural,
educaţional, de protecţie a mediului, tehnic, ştiinţific şi pentru ţările cuprinse în politica de
vecinătate.

Care e dimensiunea geopolitica a PEV?


Instrumentele PEV pentru granitele externe ale Europei largite se integreaza unor politici si
procese de politica externa diverse corelate cu diversitatea priorita-tilor regionale. O analiza a
situatiilor din Rusia, din noile state independente si cele din sudul Mediteranei ofera un tablou
cu diferente foarte mari din perspectiva celor mai multe standarde. Secolul al XX-lea a adus
schimbari dramatice in geografia, politica si cultura atat a continentului european cat si in cel
mediteranean. Aceste evolutii nu au dus la o convergenta mai mare. Diferentele se reflecta in
varietatea si intensitatea rela-tiilor UE cu noua sa vecinatate.
In est, dimensiunea programelor este dependenta de lungimea teritoriala a granitei. In 2007,
granita UE va fi impartita intre opt state membre si patru state vecine. Aceasta va fi de la
Marea Barent, in nord, la Marea Neagra, in sud, cu lungime de peste 5000 km, traversand
regiuni cu caracteristici geografice, economice si sociale foarte diferite. Printre programele
conexe acestui spatiu se remarca si infiintarea la initiativa Comisiei Europene Dunare-Marea
Neagra.

In spatiul mediteranean, transporturile maritime asigura o legatura frecventa si intensa intre


UE si partenerii din sudul si estul mediteranean

Rusia
Federatia Rusa reprezinta aproximativ 40% din populatia si PNB al statelor care sunt subiectul
initiativei “Europa extinsa”. Lungimea granitei dintre UE si Rusia impune dezvoltarea unei
politici de vecinatate ca unul din pilonii parteneriatului lor strategic.
Exista o anumita ambiguitate in ceea ce priveste locul Rusiei in cadrul PEV. Astfel, Comisia
spune ca Rusia este acoperita de aceasta politica, dar UE are deja un plan de creare a patru
“spatii comune” care se suprapun cu multe zone din PEV.
In primul rand, trebuie mentionat ca aceste raporturi se bucura de tratament special, exterior
PEV19. Astfel, PCA UE-Rusia stabileste, in termeni generali, o agenda de transformari legislative
dar fara un termen de indeplinire a sa. Prioritatile au fost stabilite pentru patru domenii: spatiu
economic comun (inclusiv mediu si energie), spatiul libertatii, securitatii si justitiei, domeniul
securitatii externe si domeniul educatiei si cercetarii (inclusiv aspectele culturale).
De retinut ca Rusia doreste ca cetatenii sai sa poata circula liber in fostele tari sovietice, dar
UE doreste ca vecinii sai din est sa-si intareasca controlul la frontierele cu state non-UE,
precum Rusia.
Tensiuni ar putea sa apara intre UE-Rusia daca UE va incerca sa rezolve conflictele latente din
regiunea Marii Negre. Rusia are trupe in multe din aceste zone, iar Moscova va opune o
rezistenta puternica incercarilor UE de a-i reduce influenta in regiune.

Ucraina
In 1998 intra in vigoare PCA (semnat in 1994) si “Strategia de integrare europeana”; in 2002,
Presedintele Kucima afirma ca obiectiv pe termen lung integrarea in UE astfel ca sa depuna
cererea in acest sens in 2011.
Refuzul UE de a veni in intampinarea dorintelor Ucrainei a dus la interpretarea ca este
rezultatul unor sentimente anti-ucrainene care au caracterizat discutiile cu UE privind PEV.
Lipsa perspectivei integrarii in UE, obiectiv strategic al Ucrainei inca din 1998, a generat
dezbateri aprinse pe scena politica ucraineana, inregistrandu-se chiar semnale de schimbare a
politicii externe ucrainiene, o distantare fata de “optiunea europeana” si o deschidere spre
relatii mai stranse cu Rusia si statele membre CIS.
Ucraina este cel mai important actor al PEV; incepand cu 1991, aceasta tara a primit din
partea UE mai mult de un miliard de prin programe TACIS, asistenta macro-finaciara si
asistenta umanitara.
Noul presedinte ucrainean, Victor Iuscenko s-a lovit de acelasi refuz politicos din partea UE,
refuz care probabil va deschide calea unui PEV sustinut.

Moldova
Moldova a manifesta inca de la inceput o atitudine rezervata fata de PEV. Incepand din 1999,
toate guvernele moldovenesti au sustinut ca Moldova este un stat sud-est european si ca
trebuie tratat in acelasi fel ca statele din regiune afectate de conflicte interne.
In septembrie 2003, Moldova prezinta “Conceptia integrarii Moldovei in UE” de care UE a luat
nota in vederea intocmirii unui plan de actiune in cadrul PEV. In 2004, Moldova recunoaste
importanta PEV pentru derularea de reforme interne si ca o modalitate de apropiere de UE.
Anii 2007-2008 vor deveni foarte importanti pentru Moldova. Chisinaul intentioneaza sa
forteze semnarea unui Acord de stabilitate si asociere cu UE. Intrarea Romaniei in UE capata o
importanta cruciala pentru viitorul acestui micut si framantat teritoriu. Astfel, Moldova va
deveni stat vecin cu UE in 2007. In al doilea rand, raporturile dintre UE si Moldova sunt
reglementate prin PCA care expira in 2008.

Belarus
Dupa 1991, anul obtinerii independentei Belarusului, relatiile bilaterale cu UE au evoluat in
directia incheierii unui PCA (negocierile au inceput in 1995) si a unui acord interimar de
comert. In 2004, Documentul strategic PEV constata deteriorarea situatiei din Belarus, nefiind
intrunite conditiile de a beneficia de avantajele PEV. Trebuie retinut ca Belarus si Turkmenistan
sunt singurele state ex-sovietice fara PCA cu UE. Ambele PCA au fost inghetate ca urmare a
situatiei politice, in Belarus; astfel, procedurile de ratificare atat pentru PCA cat si pentru
acordul interimar de comert au fost suspendate.

Relatiile intre UE si statele din Caucazul de sud


In iulie 2003, UE numeste un Reprezentant special pentru Caucazul de sud.
In decembrie 2003, Consiliul european adopta “Strategia de securitate europeana” care
stabileste foarte clar ca regiunea Caucazului de sud este o regiune pentru care UE trebuie sa
manifeste “un interes puternic si activ”.
In mai 2004, Comisia Europeana recomanda includerea Armeniei, Azerbaijanului si Georgiei in
cadrul PEV.

Relatiile între UE si statele mediteraneene


Instrumentele esentiale pentru relatiile cu statele mediteraneene exista - Documentele
conferintei de la Barcelona cu cele trei mari domenii, politic, economic si sociocultural.
Procesul Barcelona se impune a fi dezvoltat prin introducerea graduala a statelor
mediteraneene in politicile UE. Sunt propuse zece recomandari pentru imbunatatire dialogului
intre UE si statele mediteraneene precum si pentru cooperarea financiara in domeniul
drepturilor omului.
Printre obiective PEV adresat spatiului mediteranean se numara si stingerea conflictului arabo-
israelian. Obiectivele vor fi atinse prin procesul Barcelona si acorduri de asociere cu fiecare
stat partener .

UE trebuie să depună eforturi suplimentare pentru a concretiza propunerile deja formulate


pentru a consolida Politica Europeană de Vecinătate (PEV). O nouă comunicare a doamnei
Benita Ferrero-Waldner, comisarul pentru relaţii externe şi politica europeană de vecinătate,
stabileşte acţiunile pe care statele membre şi Comisia trebuie să le întreprindă, în special în
domeniile comerţului şi mobilităţii, precum şi pentru a aborda conflictele îngheţate existente în
ţările vecine ale UE. O serie de măsuri sunt prevăzute în 2008 pentru a consolida reformele
sectoriale începute în aceste ţări. În primăvara viitoare, o nouă comunicare va aborda
performanţele partenerilor în cadrul PEV şi va cuprinde rapoarte privind progresele realizate de
către fiecare dintre aceştia. Comisarul Ferrero-Waldner a declarat: „Ne aflăm în prezent în faza
de punere în aplicare a politicii de vecinătate. Este vorba despre o iniţiativă comună, a cărei
punere în aplicare necesită acţiuni atât din partea UE, cât şi din cea a vecinilor săi.
Comunicarea de astăzi subliniază domeniile în care Comisia şi statele membre trebuie să
depună eforturi suplimentare, pentru a garanta că angajamentele luate faţă de partenerii
noştri sunt respectate şi că stimulentele pe care le-am oferit pentru încurajarea reformelor
sunt concrete, credibile şi susceptibile de a răspunde nevoilor acestora”.

Comunicarea stabileşte obiectivele următoare pentru 2008 şi pentru anii următori:

• Un angajament politic mai puternic pentru a favoriza integrarea economică şi pentru a


îmbunătăţi accesul la piaţă. Comunicarea invită statele membre să sprijine negocierile
agricole în curs de desfăşurare, în special prin limitarea numărului de produse excluse
de la liberalizarea completă.

• Facilitarea călătoriilor legitime pe termen scurt, precum şi stabilirea de obiective mai


ambiţioase, pe termen lung, în domeniul migraţiei controlate. Comisia invită Consiliul şi
Parlamentul European să adopte „pachetul” său 2006 cu privire la vize şi să utilizeze din
plin posibilităţile existente în temeiul normelor actuale pentru a facilita călătoriile.

• Reînnoirea angajamentului faţă de partenerii în cadrul PEV în ceea ce priveşte


abordarea conflictelor îngheţate, utilizând întreaga serie de instrumente de care dispune
UE, pentru a stabiliza regiunile afectate de conflicte sau care au ieşit dintr-un conflict.

• Un sprijin sporit din partea UE pentru reformele sectoriale din ţările partenere, în
domenii precum: energia, schimbările climatice, pescuitul, transporturile, politica
maritimă, cercetarea, societatea informaţională, educaţia, ocuparea forţei de muncă şi
politica socială.

De la publicarea comunicării care a propus măsuri pentru consolidarea PEV, o serie de


elemente propuse au fost deja puse în aplicare:

• Comisia a hotărât astăzi să acorde, până la sfârşitul acestui an, o primă tranşă de 50 de
milioane EUR pentru facilitatea de investiţii pentru vecinătate. Unele state membre şi-au
semnalat deja intenţia de a contribui la această facilitate, care va deveni operaţională în
anul 2008.
• Primele alocări au fost realizate în temeiul noii facilităţi pentru guvernare, care oferă un
sprijin suplimentar ţărilor partenere care au progresat cel mai mult în ceea ce priveşte
punerea în aplicare a priorităţilor în materie de guvernare care figurează în planurile lor
de acţiune. Marocul (28 de milioane EUR) şi Ucraina (22 de milioane EUR) sunt primii
beneficiari.
• Iniţiativa „Sinergia Mării Negre” a fost lansată pentru a oferi vecinătăţii estice o
dimensiune regională.
• Negocieri cu scopul de a permite ţărilor vecine să participe la programele şi la agenţiile
comunitare sunt în prezent în curs de desfăşurare cu Israelul, Marocul şi Ucraina.
Semnarea iminentă a protocolului cu Israelul îi va permite acestei ţări să devină primul
partener în cadrul PEV care va participa la Programul pentru competitivitate şi inovare.
• Politica Europeană de Vecinătate, un parteneriat pentru reformă cu ţările vecine din sud
şi din est, a produs deja rezultate tangibile şi concrete.Aceasta a contribuit la o
intensificare substanţială a relaţiilor Uniunii cu unii dintre vecinii săi apropiaţi (oferta UE
este îndreptată către Algeria, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Egipt, Georgia, Israel,
Iordania, Liban, Libia, Moldova, Maroc, Autoritatea Palestiniană, Siria, Tunisia şi
Ucraina)în conformitate cu principiul de diferenţiere care permite, celor care doresc, să
coopereze mai intens cu UE.

PEV merge dincolo de cooperarea politică tradiţională şi include elemente de integrare


economică, precum şi un sprijin în favoarea reformelor pentru stimularea dezvoltării
economice şi sociale. Instrumentul utilizat pentru realizarea acestor reforme ia forma planurilor
de acţiune programate pe o perioadă de 3 - 5 ani, aprobate în comun şi cuprinzând
angajamente precise pentru a promova modernizarea economică, pentru a consolida statul de
drept, democraţia şi respectarea drepturilor omului şi pentru a coopera în vederea realizării
obiectivelor-cheie în domeniul politicii externe.

3.Concluziile Consiliului UE cu privire la PEV


Întrunirea nr. 2851 a Consiliului pentru RELAŢII EXTERNE

Bruxelles, 18 februarie 2008

Consiliul a adoptat următoarele concluzii :

1. „Consiliul abrogă Concluziile sale din 18/19 iunie 2007 cu privire la Consolidarea Politicii
Europene de Vecinătate (PEV). Aceasta reiterează principiile de bază ale parteneriatului şi
spiritului comun de apartenenţă, cît şi diferenţierea şi ajustarea asistenţei după necesităţi. PEV
reprezintă cadrul unic, inclusiv, echilibrat şi coerent. Aceasta rămîne diferită de problema
aderării la UE şi nu prejudiciază orice schimbări viitoare posibile ale relaţiilor ţărilor partenere
cu UE.

2. Conform invitaţiei Consiliului din iunie 2007 pentru succesivitatea preşedinţiilor şi


promovarea de către Comisie a activităţilor de consolidare a PEV, Consiliul salută Comunicarea
Comisiei cu privire la o „Politică Europeană de Vecinătate Puternică” şi ia cunoştinţă de
progresele înregistrate pînă acum. Comunicarea serveşte drept bază utilă pentru reflectările
ulterioare ale Consiliului cu privire la sporirea eficienţei şi atractivităţii pentru partenerii PEV în
scopul utilizării pe deplin al potenţialului PEV.
3. Aprofundarea integrării economice trebuie să rămînă un element esenţial al relaţiilor
noastre cu vecinii noştri. Scopul acordurilor existente de comerţ liber cu partenerii PEV trebuie
aprofundat acolo unde este posibil. Acordurile profunde şi comprehensive pentru comerţul
liber (APCL) vor fi discutate cu partenerii PEV care au aderat la OMC şi au urmat analize
economice minuţioase. În acest context, UE salută demararea negocierilor cu privire la APCL
cu Ucraina. Cît priveşte începutul negocierilor cu privire la APCL cu Georgia şi Armenia,
Consiliul va decide în baza recomandărilor Comisiei care vor include, printre altele, rezultatele
studiilor de fezabilitate în derulare. Consiliul accentuează importanţa acordurilor finale cu ţările
partenere PEV din regiunea mediteraneană cu privire la liberalizarea serviciilor, comerţului cu
produse agricole şi dreptul la fondare. În acest context, Consiliul salută crearea Grupului
Euromediteranean al Oficialilor Principali drept mecanism de stimulare a procesului de
integrare economică şi în scopul creării unei Zone Euromediteranene de Comerţ Liber pînă în
2010. Consiliul încurajează ţările mediteranene să accelereze negocierile şi punerea în aplicare
a ACL între ele astfel încît să consolideze integrarea regională sud-sud.

4. Consiliul subliniază importanţa contactelor dintre oameni şi rolul societăţii civile în contextul
PEV, în special, în domeniul educaţiei, ştiinţei, culturii şi businessului pentru promovarea
principiilor comune, fortificînd vizibilitatea UE în regiunile PEV şi consolidînd societăţile civile
locale. Pentru a spori mobilitatea, vor fi facilitate călătoriile legitime pe termen scurt a
cetăţenilor ţărilor PEV în UE, în baza acordurilor cu fiecare ţară în parte, printr-o utilizare mai
flexibilă a posibilităţilor existente de simplificare a procedurilor de obţinere a vizei, cît şi prin
intermediul Centrelor Comune de Eliberare a Vizelor şi semnarea rapidă de către statele
membre a acordurilor bilaterale cu privire la traficul frontalier local, în special, cu ţările
partenere care au hotar cu zona Schengen. Implementarea concluziilor Consiliului din 2003 cu
privire la flexibilitatea eliberării vizelor participanţilor la întrunirile euromediteranene trebuie
extinsă pentru a include toţi participanţii PEV la întrunirile ce ţin de PEV.

5. PEV deja a demonstrat că este un instrument important pentru promovarea reformelor în


ţările PEV. UE reiterează disponibilitatea şi determinarea sa de a continua asistenţa către
vecinii săi în reformarea şi modernizarea sectorială în corespundere cu Planurile de Acţiune din
cadrul PEV, drept pas important spre prosperitate şi stabilitate în vecinătatea noastră în baza
drepturilor omului, democraţiei şi normelor de drept. UE, prin intermediul asistenţei şi
sprijinului comunitar, îmbinat şi coordonat cu asistenţa bilaterală a statelor membre UE, este
gata să lucreze cu partenerii PEV, pentru a contribui la implementarea Planurilor de Acţiuni
din cadrul PEV, în special, în domeniile securităţii energetice, schimbării climei, mediului,
transportului, cercetărilor, societăţii informaţionale, educaţiei şi instruirii, asigurării locurilor de
muncă şi dezvoltării sociale, ocrotirii sănătăţii, politicii maritime, agriculturii, pisciculturii şi
politicii regionale.

6. În domeniul cooperării financiare cu partenerii PEV au fost deja înregistrate progrese


considerabile. Instrumentul de Vecinătate şi Parteneriat European a condus la creşterea
asistenţei financiare către partenerii PEV. A fost creat Mecanismul pentru Guvernare, care
încurajează ţările partenere în implementarea reformelor prevăzute de Planurile lor de Acţiuni
din cadrul PEV. Consiliul aşteaptă ca Mecanismul Investiţional de Vecinătate (MIV) să ofere în
anul curent mai multe resurse financiare partenerilor PEV odată ce modalităţile MIV vor fi
finalizate. MIV va asigura fonduri suplimentare considerabile în ţările PEV, inclusiv pentru
proiectele de infrastructură cum ar fi în sectoarele energetic, mediului şi transportului în
acelaşi timp, asigurînd coordonarea dintre parteneri şi evitînd suprapunerea cu mecanismele
existente.

7. Consiliul recunoaşte importanţa cooperării cu ţările partenere PEV şi organizaţiile


internaţionale şi alţi actori în prevenirea şi soluţionarea conflictelor, inclusiv prin măsurile de
încredere în vecinătatea UE, în acelaşi timp, luînd în considerare procesele de negocieri
agreate. Consiliul şi Comisia vor continua să caute căi de realizare a mecanismelor relevante
de politici într-un mod coordonat, pentru a consolida stabilitatea şi securitatea regională.

8. Consiliul consideră cooperarea regională cel mai important instrument pentru aprofundarea
relaţiilor UE cu vecinii săi şi interacţiunii dintre ei, cît şi încurajarea spiritului de apartenenţă a
PEV. De asemenea, Consiliul abrogă concluziile Consiliului European din 14 decembrie 2007 cu
privire la invitaţia viitoarelor preşedinţii să dezvolte ambele dimensiuni de est şi sud ale PEV
în format bilateral şi multilateral, în baza comunicărilor şi propunerilor respective ale Comisiei.

9. Consiliul notează că organizaţiile şi procesele regionale create pot juca un rol important şi
subliniază faptul că consolidarea contactelor cu ei va aduce beneficii pentru întreaga zonă de
vecinătate. În acest context, Consiliul salută Declaraţia Comună din cadrul Întrunirii
Ministeriale Sinergia în regiunea Mării Negre, care a avut loc la 14 februarie 2008 la Kiev, şi
rămîne în aşteptarea revizuirii de către Comisie a dezvoltării Iniţiativei Sinergia în regiunea
Mării Negre.

10. Consiliul subliniază importanţa implementării de către ţările partenere PEV a Planurilor lor
de Acţiuni în cadrul PEV, ce va apropia şi mai mult ţările partenere de UE în corespundere cu
principiile diferenţierii. Consiliul rămîne în aşteptarea Rapoartelor Comisiei cu privire la
Progrese, prevăzute pentru aprilie 2008 şi reafirmă voinţa sa de a aprofunda cooperarea UE
cu partenerii PEV”

4.Romania si PEV
România a salutat definirea unei viziuni coerente a Uniunii asupra vecinilor săi în martie 2003
când Politica Europeană de Vecinătate (ENP) a fost lansată prin Comunicarea Comisiei „Wider
Europe Neighbourhood – a New Framework for the EU relations with its future neighbours”, pe
fondul extinderii Uniunii Europene în special spre Europa Centrală şi de Est şi a nevoii de a
intensifica relaţiile cu viitorii vecini de la noile graniţe ale Uniunii. Conceptul central a fost cel
al unui cerc de prieteni, incluzând state din vecinătatea mediteraneană (Algeria, Maroc,
Tunisia, Egipt, Iordania, Israel şi Autoritatea Naţională Palestiniană, Liban, Libia şi Siria) şi cea
estică (Republica Moldova, Ucraina, Belarus şi ulterior, din iunie 2004, cele trei state din
Caucazul de Sud).România a apreciat pozitiv configuraţia finală a noii politici stabilită de
European Neighbourhood Strategy Paper (mai 2004), ideea centrală devenind crearea unei
zone de prosperitate, stabilitate şi securitate în vecinătatea sa. Principiile ENP sunt:
parteneriatul la toate nivelurile, diferenţierea şi valoarea adăugată. De asemenea, România a
susţinut includerea în geografia ENP a Armeniei, Azerbaidjanului şi a Georgiei, şi a salutat
acest eveniment care s-a produs în iunie 2004.

Principalele instrumente de implementare sunt Rapoartele de Ţară, Documentele pentru


Strategia de Ţară, Planurile de Acţiune, Rapoartele privind Progresul, Instrumentul pentru
Vecinătatea Europeană şi Parteneriat (intrat în vigoare la 29 noiembrie 2006), cadrul legal
rămânând Acordurile de Parteneriat şi Cooperare cu statele estice şi Acordurile de Asociere cu
vecinii din sud.Până în prezent au fost încheiate 10 Planuri de Acţiune (Maroc, Tunisia, Iordania,
Israel, Autoritatea Naţională Palestiniană, Republica Moldova, Ucraina în 2005, iar cu Armenia,
Azerbaidjan, Georgia în noiembrie 2006), celelalte 2 (cu Egiptul şi Libanul) urmând să fie
semnate în viitorul apropiat.

Pentru Belarus a fost lansat un Plan de Acţiune virtual la 21 noiembrie 2006, în care se
stipulează posibilităţile de colaborare UE-Belarus şi condiţiile pentru guvernul bielorus pentru
materializarea acestei cooperări.România sprijină aspiraţiile europene ale statelor din Estul
Europei vizate de ENP, Republica Moldova, Ucraina şi statele din Caucazul de Sud şi îşi exprimă
disponibilitatea de a susţine punerea în aplicare a Planurilor de Acţiune UE-Republica Moldova
(adoptat la 22 februarie 2005) şi UE-Ucraina (adoptat la 21 februarie 2005). De asemenea,
România a salutat prezentarea, la 4 decembrie 2006 a Rapoartelor privind Progresul în
implementarea primelor 7 Planuri de Acţiune, din care rezultă că s-au înregistrat în general
progrese, dar că există şi domenii care necesită mai multe eforturi şi îşi menţine interesul
pentru asistarea statelor vecine în eforturile întreprinse în domeniile problematice.Tot la 4
decembrie 2006 a fost publicată de către Comisia Europeană Comunicarea privind întărirea
ENP.

Documentul a fost aşteptat de România cu mult interes, ţara noastră făcând propriilepropuneri
pentru îmbunătăţirea ofertei de colaborare cu vecinii care s-au regăsit în documentul sus-
menţionat. Comisia Europeană a propus întărirea ENP prin îmbunătăţirea componentei
economice şi comerciale, facilitarea mobilităţii şi gestionarea fenomenului migrator,
promovarea schimburilor people-to-people, construirea unei dimensiuni tematice a ENP,
intensificarea cooperării politice, întărirea cooperării regionale, îmbunătăţirea cooperării
financiare. Un element căruia România i-a acordat o atenţie deosebită în cadrul cooperării
regionale din propunerea Comisiei Europene este zona Mării Negre pentru care România a
pledat constant şi sistematic. Dezbaterea lansată va fi o bună oportunitate pentru participarea
activă a României şi promovarea ideilor pentru cooperarea în Marea Neagră.

Sinergia Marii Negre - aducerea regiunii mai aproape de UE

Comisia a prezentat astazi o noua initiativa de cooperare a Uniunii Europene pentru regiunea
Marii Negre in cadrul politicii europene de vecinatate (PEV). „Sinergia Marii Negre” are ca
obiectiv dezvoltarea cooperarii in cadrul regiunii Marii Negre, precum si intre aceasta regiune
si UE, punand astfel in aplicare propunerea Comisiei din luna decembrie privind adaugarea
unei dimensiuni regionale la PEV. impreuna cu politicile bilaterale ale UE fata de tarile din
regiune stabilite in PEV, cu procesul de preaderare cu Turcia, precum si cu parteneriatul
strategic cu Rusia, „Sinergia Marii Negre” va completa eforturile deja substantiale realizate de
UE pentru promovarea stabilitatii si a reformelor in tarile din jurul Marii Negre. Aceasta
initiativa completeaza „lantul” cadrelor de cooperare regionala in vecinatatea UE, alaturandu-
se parteneriatului euro-mediteranean si dimensiunii nordice.
Comisarul pentru relatii externe si politica de vecinatate, Benita Ferrero-Waldner a declarat:
„Odata cu aderarea Bulgariei si Romaniei, UE a devenit parte a regiunii Marii Negre. Astazi, am
concretizat promisiunea, facuta in luna decembrie a anului trecut, de a conferi PEV o
dimensiune regionala. A venit momentul sa concentram atentia politica la nivel regional si sa
impulsionam procesele de cooperare aflate in desfasurare, prin deschiderea unui spatiu
suplimentar de cooperare cu Rusia, Turcia si partenerii nostri PEV din Europa de Est. De
asemenea, am increderea ca Sinergia Marii Negre va contribui la crearea unui climat mai bun
pentru solutionarea «conflictelor inghetate» din aceasta regiune.”
Sinergia Marii Negre se va sprijini pe programe sectoriale si initiative comunitare in domenii
ca: buna guvernare, circulatia persoanelor si securitate, energie, transporturi, mediu, politica
maritima, pescuit, comert, cercetare, educatie, ocuparea fortei de munca, afaceri sociale,
stiinta si tehnologie. Aceasta este conceputa ca un cadru flexibil, menit sa asigure o coerenta
si o coordonare mai mari intre activitati. La baza initiativei se afla interesele comune ale
tuturor partenerilor.
in prezent, pe langa finantarea comunitara alocata tarilor din aceasta regiune, exista deja un
program specific de cooperare transfrontaliera in regiunea Marii Negre, care are ca obiectiv
stimularea activitatilor societatii civile in regiunile de coasta.
Consultarile dintre UE si partenerii PEV au putut avea loc imediat dupa cele ale Organizatiei
pentru Cooperare Economica la Marea Neagra (OCEMN), cu care Comisia isi propune sa aiba
legaturi mai stranse si in cadrul careia intentioneaza sa obtina statutul de observator.
Comisia considera ca lansarea Sinergiei Marii Negre ar trebui sa aiba loc printr-un eveniment
politic la nivel inalt. Ulterior, in functie de progresul realizat, s-ar putea organiza, imediat dupa
reuniunile organizatiilor regionale, reuniuni ministeriale regulate, la care sa participe UE si
tarile de la Marea Neagra.

5.Rusia si PEV
Consideratii privind negocierile unui nou acord cadru UE-Rusia

Stadiul actual al relatiilor UE-Rusia este pentru mai multi observatori un izvor de
pesimism. Chiar si intr-o perspectiva pesimista, exista conditii de lansare a unor noi relatii mai
constructive pentru viitor. Daca relatiile politice stagneaza, la alte nivele se inregistreaza un
anumit dinamism. Astfel, mai mult de 50% din schimburile comerciale ale Rusiei sunt
relationate cu UE. Kremlinul doreste “o mare putere moderna”, obiectiv pentru care se impun a
fi folosite cele mai potrivite mijloace. Eficienta mijloacelor se reitereaza cel mai bine in
vecinatatea comuna. Relatiile UE-Rusia ar putea fi puse caracterizate ca fiind sub spectrul unui
dialog cu prea putine realizari. Explicatii se pot produce: fiecare dintre parteneri se cunosc
prea putin iar strategiile promovate de ambele parti nu s-au dovedit a fi ca aducatoare de
beneficii incontestabile. UE a pompat spre Rusia bani, bunuri si sfaturi; au fost impartasite
pachete de legi, politici si standarde de democratie nu numai pentru a deveni propice spatiul
rusesc dar si pentru o integrare graduala in UE. Ultimii ani, mai ales dupa 2003, au inceput sa
contureze o Rusie care beneficiind de veniturile generate de exporturile de petrol si gaze
coroborate cu o stabilitate politica fara precedent, acorda un discutabil respect libertatilor
civile, controleaza media, se implica serios in sectorul energetic si face gesturi nervoase catre
micii ei vecini. Rusia cu o crestere de 7% si cu rezerve de peste 300 mld. USD nu mai are
nevoie de ajutorul occidentului; anii ani de haos si umilinte, rusii se bucura de stabilitate in
interior si respect in exterior. Presedintele Putin le-a adus pe aman-doua dar nu in modul pe
care le-au proiectat europenii. Administratia Putin sanctioneaza criticii sai, controleaza
posturile de televiziune, ingradeste activitatea ONG-urilor, renationalizeaza companiilor
petroliere, anuleaza alegerile locale. Presa, partidele politice, parlamentul, procuratura
implementeaza vointa Kremlinului. Rusia poate fi caracterizata mai degraba o “democratie
suverana” decat o societate pluralista si ca “stat capitalist” decat piata deschisa. Aceste valori
nu sunt cele pe care UE-27 le-ar fi dorit in Rusia. Schimburile bilaterale au crescut cu peste
70% in ultimii 5 ani, la aproximativ 163 mld. Euro in 2005. Din exporturile Rusiei 60% sunt
directionate spre UE, realizand un surplus de 50 mld. Euro anual. De asemenea, Rusia este cel
mai mare exportator de petrol si gaze catre EU, acoperind o cincime din consumul acesteia.
Gigantii petrolieri olandezi si britanici investesc miliarde in Siberia, Sahalin precum si in alte
locuri din Rusia. Investitii italiene in constructii, banci austriece si producatori de mobila
suedezi sunt in spatiul rusesc. Se constata o reorientare de optiune a Rusiei, ea devenind parte
a BRIC – grup format din statele cu crestere economica rapida, independente, Brazilia, India si
China. Valori ca suveranitatea, egalitatea si promovarea intereselor nationale sunt prioritare
fata de cooperare si compromis. Chiar daca se constata o abundenta de acorduri de
cooperare, grupuri de lucru si dialoguri, se inregistreaza realizari insignifiante. Declaratiile care
incheie marile reuniuni internationale nu pot sa ascunda faptul ca cele doua parti nu sunt de
acord cu ceea ce ar fi putut sa fie parteneriatul lor. Se observa prea multe neintelegeri si
neincredere. Diferentele de viziune incep sa se multiplice, spre pilda, asupra alegerilor din
Ucraina si Belarus, asupra stoparii livrarii de gaze, privind costul survolurilor platit de catre
companiile aeriene europene care zboara deasupra Siberiei. Cu toate ca mai multi observatori
discuta despre o “criza” in relatiile UE-Rusia, se constata o mutare de la diplomatia declarativa
la cooperare. Prin anii 90, Rusia nu estima consecintele largirii UE spre est. Comparativ cu
extinderea NATO pe teritoriul ex-comunist, largirea UE se prezenta mai putin periculoasa. Insa,
in ultimul timp, Rusia si-a modificat punctul de vedere. Daca la ora actuala Moscova este
satisfacuta de cooperarea cu NATO, este ingrijorata de politicile UE. Rusia constata faptul ca
UE-27 este diferita de UE-15 si nu numai datorita marimii. Cei 12 noi veniti au fost inainte sub
dominatia Rusiei si ceea ce este notabil este ca au o viziune cel putin diferita de cea a Rusiei,
situatie oarecum neconfortabila pentru Moscova.
Frictiunile Moscovei cu noii membrii UE-27 se pot rasfrange asupra relatiilor, in sens larg, cu
UE. Multi rusi considera ca intrarea statelor din centrul si estul Europei fac UE-27 mai ostila
Rusiei. De aceea Moscova prefera sa discute cu Berlin, Paris si alte capitale care critica mai
putin deschis Rusia. Rusia priveste cu suspiciune politica estica pro-activa a Poloniei4.
Vecinatatea comuna si agenda energetica sunt cele mai presante probleme ale relatiilor
bilaterale.

Politica europeana de vecinatate si Rusia


Cooperarea de securitate fusese proiectata pe patru directii: politici comune pentru operatiuni
de mentinere a pacii (dupa modelul NATO in Macedonia si Bosnia), o politica comuna privind
dezvoltarea armamentelor (pentru redirectionarea exporturilor rusesti dinspre Iran, China si
Coreea de Nord spre alte piete), crearea unui forum comun pentru luarea deciziilor la care sa
participe Rusia si Ucraina (dupa modelul Consiliului NATO-Rusia), adancirea cooperarii cu
Ucraina si Rusia in materie judiciara si de politie (crima organizata, migratia ilegala si
terorismul international). Se aprecia ca este important ca UE sa nu se vanda sub pretul sau, de
club compus din state democratice (care trebuie sa isi exprime obiectiile fata de abuzurile din
Cecenia). Rusia considera constructia “Europa mari” formata din UE-27 si noile state
independente din vestul fostei Uniuni Sovietice ca o asociere nefunctionala. Incercarea de a
construi “un singur spatiu economic” cu sau fara Ucraina este parte a acestui scenariu. Politica
UE-27 fata de noi sai vecini este de-abia la inceput. Lipsa de apetit pentru viitoare largiri este
evidenta; atentia este concentrata spre dezvoltarea instrumentelor politicii europene de
vecinatate. Totusi, instrumentele ENP se impune a fi eficientizate pentru perioada urmatoare
astfel ca statele vecinatatii comune sa ramana interesate in optiunea occidentala. Exista
oportunitatea realizarii unor planuri complementare ale binomului UE-27 si Rusiei prin dialog
constructiv privind vecinatatea comuna. Acest spatiu nu trebuie privit ca o sursa de probleme.
Exista o multitudine de oportunitati, mai ales pe sectiunea portuara. Statele din zona pot fi
parteneri pentru ambele parti din pozitia de tranzit, de liant intre UE-27 si Rusia.
Rusia continua sa aiba relatii dificile cu statele baltice. Rusia acuza Letonia si Lituania ca aplica
o politica discriminatorie impotriva minoritatilor vorbitoare de limba rusa, multi dintre acestia
continuand sa nu aiba cetatenia statului in care locuiesc. Absenta reconcilierii istorice a fost
adusa la lumina in primavara anului 2005, cand Pactul Ribbentrop-Molotov, anexarea de catre
sovietici a statelor baltice si sprijinul acordat de unii baltici regimului nazist au fost reiterate cu
ocazia aniversarii a 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Desi Rusia si-a
dat acordul final pentru tratatele de granita cu Estonia si Lituania, in mai 2005, a refuzat
ulterior sa le ratifice cand cele doua state au adaugat referiri la tratatele bilaterale legate de
anii 1920-1921.
Efectele existentei UE-27 pentru Rusia se reitereaza in spatiul de vecinatate dintre cei doi
parteneri. Spatiul de vecinatate include Ucraina, Belarus, Moldova, Georgia, Azerbaijan si
Armenia. Aceste state cu elite de orientare pro-occidentala nu se asteapta sa fie primite in UE-
27 prea curand. De retinut ca, unele dintre acestea se caracterizeaza prin instabilitate politica
si economica. EU-27 are o atitudine fata de Ucraina bazata pe acelasi “motiv ca Noua
Zeelanda sa fie membru al UE” dupa cum se exprima plastic Romano Prodi, fostul presedinte
al Comisiei Europene. Admiterea Ucrainei in UE-27 nu este o problema de actualitate6. UE-27
nu are la ora actuala o politica atragatoare pentru Ucraina si Moldova, neoferind o viitoare
calitate de membru al sau. Obiectivele declarate ale politicii europene de vecinatate7 sunt
formulate in scopul de a ajuta statele fostei Uniuni Sovietice sa devina mai stabile,
democratice si prospere. Se ofera anumite stimulente – ajutoare financiare si un acces mai larg
la piata fortei de munca a UE-27 –, solicitandu-se statelor vecine implementarea de reforme
politice si economice prin “planuri de actiune”. Odata cu promovarea unei atitudini mai active
a UE-27 dincolo de granitele sale – cum a fost cazul alegerilor din 2004 din Ucraina –, s-a facut
simtita si ingrijorarea Rusiei. Ceea ce nu inseamna o reintoarcere la stilul competitiei de genul
“razboiului rece” in ceea ce priveste influenta in vecinatatea comuna. Interesul UE-27 precum
si al Rusiei in vecinatatile lor este nu numai natural dar si imperativ. Actuala UE-27 este
departe de a deveni un imperiul “traditional”, dar maximizarea influentei sale in fosta Uniune
Sovietica este contrabalansata de refuzul de a oferi in viitorul apropiat calitatea de membru.
Datorita acestei influente aceste state nu graviteaza spre Rusia, cu exceptia Belarusului. In
Ucraina, Georgia si Moldova, Rusia este angajata in actiuni de prezervare a statutului sau fata
de schimbarile de orientare pro-occidentala8. In alegerile prezidentiale din Ucraina din 2004,
Vladimir Putin l-a sprijinit pe Viktor Ianukovich in incercarea de preveni victoria lui Viktor
Iuscenko pro-european si pro-atlantist. Incercarea s-a incheiat in mod umilitor prin venirea la
puterea a lui Iuscenko. La ora actuala, Iuscenko este constient ca optiunea Ucrainei de a
deveni membra UE nu este o varianta realista, optand pentru obtinerea calitatii de membru
NATO. Speranta sa este ca Summit-ul de la Riga, noiembrie 2006, il va oferi “un plan de
actiune”, etapa necesara pentru obtinerea calitatii de membru NATO, cu toate ca sunt
numeroase impedimente in acest sens9.
In mai 2005, Rusia accepta retragerea ultimelor forte militare din Georgia, dupa o prezenta de
200 de ani. In ceea ce priveste conflictele “inghetate” Rusia inregistreaza succese limitate, in
Transnistria, Osertia de Sud si Abkhazia.
Realitatile contractiei Rusiei, in opinia oficialilor rusi, sunt rezultatul intrarii SUA si UE in sfera
traditionala de influenta a Rusiei. Exista suspiciuni ca occidentul a orchestrat revolutiile
colorate din Georgia, Ucraina si Kirghistan. Elitele si popoarele lor au ales optiunea pro-UE care
nu inseamna neaparat o optiune anti-rusa. Totusi, in regiunea dintre Rusia si UE-27 vor
continua sa persiste o serie de riscuri semnificative si chiar pericole.
Politica europeana de vecinatate este considerata prea difuza, neatractiva si fara resurse
pentru a lansa reforme economice si politice in statele care inconjoara EU. Dar nici Rusia nu
are o politica de vecinatate eficienta. Rusia are doar cativa aliati – Armenia, Belarus si
Kazastan. Totusi, poate sa le faca viata grea vecinilor care nu se aliaza cerintelor sale (cum
este cazul regimurilor separatiste din Georgia si Moldova). In octombrie 2006, Kremlinul
inchide legaturile de transport si comert cu Georgia si a inceput sa hartuiasca oamenii de
afaceri, muncitorii si studentii georgieni, ca reactie la acuzatiile de spionaj impotriva unui
cetatean rus impotriva Georgiei.
Teoretic, atat EU-27 cat si Rusia sunt interesate sa ajute din vecinatatea lor sa devina mai
stabile si prospere. In realitate, exista un dezacord a unui numar crescut de probleme, cum
sunt “revolutia portocalie” din Ucraina, autocratia din Belarus sau tranzitul spre enclava
ruseasca Kaliningrad. Si acestea se pot inrautati. Administratia Putin a refuzat sa discute orice
posibila initiativa comuna cu UE. Rusia priveste statele post-sovietice din vestul si sudul sau,
ca fiind in sfera sa de influenta. UE joaca un rol limitat in Caucaz si in Asia Centrala, mult mai
mic decat cel jucat de SUA. Rusia a acceptat implicarea militara si politica a SUA in Georgia si
in cateva state din Asia Centrala pe considerentul ca presedintele Putin nu se angajeaza in
lupte strategice in care stie ca nu poate iesi invingator. Este clar ca, Rusia nu este interesata
ca UE sa isi asume vreun rol in medierea sau mentinerea pacii in “vecinatatea sa apropiata”
De remarcat ca, in timp ce europenii doresc o reglementarea conflictelor din regiune, unii rusi
prefera o “instabilitate controlata”, care le ofera un control asupra regimurilor fragile si a
miscarilor secesioniste. Rusia poate refuza sa discute cu UE despre Moldova si Georgia, dar se
teme de cresterea interesului UE-27 in vecinatatea comuna. Politicienii rusi avertizeaza ca
implicarea occidentului in acordarea independentei provinciei Kosovo poate sa aiba un impact
urias asupra “conflictelor inghetate” din fosta Uniune Sovietica. De ce oare – se intreaba
politicienii rusi – Kosovo trebuie sa devina independent in timp ce Abhazia si Osetia de Sud,
care au legaturi istorice stranse cu Rusia, sa rama-na cu Georgia. La ora actuala, Rusia le
recunoaste ca parti ale Georgiei. Dar statutul incert al acestor regiuni combinat cu aspectele
relatiilor dintre Moscova si Tbilisi nu scot din ecuatie un eventual conflict. La fel, nu este
intamplator referendumul organizat in Transnistria, doar la cateva luni dupa referendumul din
Muntenegru pentru independenta de Serbia, din mai 2006. Rusia are un interes scazut de a
retrasa granitele din Caucaz fata de interesul UE-27 din Balcani. Realitatea acestor tendinte
impune deschiderea unui dialog constructiv intre UE-27 si Rusia privind comuna lor vecinatate.

Relatiile UE-Rusia vor influenta dezvoltarile din statele care se situeaza intre ele. O vointa
comuna ar putea sa ajute statele vecine aflate intre EU-27 si Rusia sa devina mai stabile si
prospere; in caz contrar – dezacordurile si nervozitatile care se vor schimba intre Bruxelles si
Moscova –, pot sa duca la ignorarea nevoilor si aspiratiilor din teritoriul aflat intre ele. In mai
2005, a Summit-ului de la St. Petersburg, cele doua parti stabilesc “foile de parcurs” pentru
crearea celor patru spatii privind – adancirea integrarii in economie si comert; securitatea
interna si justitie; stiinta, educatie si cultura; securitate externa. Foile de parcurs sunt
formulate destul de vag, fara termene si nici proiecte specifice. Foile de parcurs insumeaza
sute de masuri posibile si de institutii insiruite pe 52 de pagini, dar cu putine proiecte concrete
si fara termene. Existenta lor se constituie in punctul de plecare spre noi forme de cooperare
(dialogul privind energia, inceput in 2000, ar putea fi integrat in spatiul economic comun).
Depolitizarea cooperarii este o perspectiva benefica; cu toate ca politicienii rusi considera
controversate normele si valorile UE, oficialii deja au inceput sa se raporteze la unele dintre
acestea, in special in materie de vama, productie industriala. Privite intr-o perspectiva pe
termen lung foile de parcurs sunt cadrul unor masuri intermediare; astfel, studentii si oamenii
de afaceri rusi ar putea sa primeasca mai usor viza UE iar in contrapartida Rusia sa ia inapoi
emigrantii ilegali. UE deja a promis Rusie acordarea vizei de calatorie pe termen lung. Datorita
acestor foi de parcurs, exista oportunitatea reala de a fi evitate discutiile interminabile daca
anumite subiecte sunt sau nu pe agenda bilaterala. Spre pilda, UE si Rusia sunt de acord (cel
putin in principiu) ca eforturile de rezolvare a “conflictelor inghetate” din Caucaz si Moldova
trebuie sa fie considerate ca fiind incluse spatiului comun pentru securitate externa.
Programele de activitate ale foilor de parcurs vor asigura o mai substantiala consistenta
relatiilor UE-Rusia. Pana acum, prezidentiile individuale ale UE au propriile lor agende, de
regula, astfel inregistrandu-se prea multe initiative si prea putine realizari. Prin conceptia
unitara a acestor spatii comune EU-Rusia se acopera toate aspectele ale relatiilor bilaterale,
fiind mult mai usor de realizat conexiuni intre diferite chestiuni, cum ar fi problema energiei si
protectia mediului. Cum se stie, cadrul institutional al indeplinirii acordului de parteneriat si
cooperare (PCA) nu functioneaza corespunzator intentiilor initiale. Foile de parcurs depasesc
ambiguitatile institutionale permitand organizarea de forum-uri, de la grupuri mici de experti
pana la reuniuni guvernamentale largite. In baza foilor de parcurs se impune implementarea a
mai mult de 300 de proiecte potentiale, activitatea care se dovedeste mult mai dificila decat s-
a estimat initial. Aspectul pozitiv este generat de faptul ca, cel putin EU si Rusia realizeaza
care institutii sunt functionabile si care nu. Astfel, mai multe sub-comitete prevazute de
acordul de parteneriat si cooperare (PCA) nu s-au reunit de cinci ani, ceea ce zadarnicit
raporturile EU-Rusia in colaborarea in zonele tehnice. Pentru implementarea spatiului comun
economic, cele doua parti stabilit o serie de dialoguri la nivel de experti. Sunt stabilite prin
foile de parcurs mai degraba reguli de procedura si mai putin progrese reale.

Ca o concluzie, se poate aprecia ca este prea devreme ca cele patru spatii comune de
cooperare sa fie declarate ca fiind un esec. Chiar in cele mai bune circumstante, UE-27 si Rusia
vor parcurge cel putin 20 de ani pentru crearea mijloacelor “spatiilor comune”. Totusi,
aspectele pozitive ale constructiei nu trebuie total ignorat: pentru UE este benefic deoarece
stabileste cadrul pentru viitoarea cooperare cu Rusia; este benefic si pentru Rusia in
formularea reformelor in conformitatea cu foaia de parcurs.
Dincolo de acest acord general privind “spatiile comune”, intre UE-27 si Rusia exista putine
puncte de acord. Incercarea UE de a influenta dezvoltarea interna a Rusiei prin livrarea de
sfaturi sau chiar prin diferite stimulente nu a fost incununata de succes. Rusia a perceput UE
ca un actor arogant si bagaret. De aceea, UE s-a plans de absenta cooperarii din partea Rusiei
afir-mandu-si ingrijorarea privind eroziunea standardelor democratice. Astfel de ingrijorari sunt
alimentate de diferentele de mentalitate dintre cele doua parti. Diferenta de mentalitate este
de natura istorica si nu ideologica. Elitele rusesti au parasit sec. al XX-lea pentru a se intoarce
in sec. al XIX-lea. Modelul la care se raporteaza este al conducerii despotice din vremea tarilor,
al puterii supreme absolute, insotite de o birocratie corupta si incompetenta si o societate
civila debila. Aceasta tendinta este in binom cu tendinta de evolutie spre capitalism si
deschidere. Contradictiile interne fac din problematica interna prioritatea numarul unu a
Rusiei. Alaturi de continuarea cresterii economice sustenabile, de diversificarea economiei
dincolo de petrol si gaze, de stimularea investitiilor si inovatiilor se simte nevoia modernizarii
sistemului de guvernare. Mai ales ca se impune ca sistemul de guvernare si societatea civila
sa gestioneze efectele demografiei negative.
La randul sau, EU-27, dupa 20 de ani de schimbari rapide, integrari si largiri succesive trebuie
sa isi reevalueze regulile de compozitie, politicile si rolul pe care doreste sa il joace in lume.
Astfel, dosarul rusesc ar putea sa nu fie o prioritate, cel putin pe termen mediu.

Agenda energetica
Inca de la inceputul mandatului sau, presedintele Putin vorbea de o reformare a Gazprom in
sensul controlului statului asupra acestui gigant petrolier. Se sconta pe cresterea puterii de a
influenta relatiile cu statele vecine prin mijloace energetice data fiind posibilitatea de a pierde
alte surse de putere cum sunt bazele militare din Georgia si Moldova care vor trebui sa fie
inchise.
In mod traditional, Rusia vinde la pret ieftin gaze statelor vecine foste sovietice. La ora actuala
nu mai exista motive ca Rusia sa continue aceasta politica de data ce Gazprom a ridicat pretul
de vanzare pe piata interna si este intr-o nevoie presanta de fonduri pentru investitii. Ridicarea
pretului la gaze naturale de trei patru ori va ravasi economiile Ucrainei, Belarusului si
Moldovei. Chiar Rusia a ridicat necesitatea cresterii graduale a preturilor pe piata interna
pentru a nu bloca industria sa.
Chiar daca Rusia a crescut preturile la gaze naturale tuturor statelor vecine (inclusiv Armeniei
si Belarusului) se constata o anumita brutalitate fata de acele state care manifesta atitudini
pro-occidentala. Disputele asupra gazelor confirma punctele de vedere ale unor lideri europeni
care considera ca implicarea Rusiei in fostele state foste sovietice este mai mult decat o
problema, este o solutie. Rusia a blocat intentiile EU de a juca un rol major in aceste state.
Chestiunea energetica este prioritara. Decizia Rusiei de la inceputul anului 2005 de a intrerupe
temporar livrarea de gaze spre Ucraina a fost un semnal deosebit de puternic receptat de
catre multi europeni. Desi Rusia este considerata un exportator de petrol si gaze credibil, mai
multi europeni isi pun problema credibilitatii acesteia in viitor. Exista incertitudini legate de
succesiunea lui Putin, de cresterea controlului statului asupra productiei de petrol si gaze si
mai ales de utilizarea conductelor de transport in scopuri geopolitice.
Cu toate asigurarile presedintelui Putin ca actualele contracte privind livrarile de energie sunt
sigure trebuie sa fie avuta in vedere si afirmatia acestuia potrivit careia exporturile de energie
in spatiul asiatic vor creste de la 3% la 30% in 2020. Astfel de afirmatii ingrijoreaza politicienii,
in special pe cei polonezi, Polonia fiind dependenta in totalitate de gazul rusesc. Cresterea
rapida a pietelor asiatice le fac sa devina o destinatie naturala pentru gazele rusesti din
Siberia si Orientul Indepartate, atunci cand vor fi pregatite pentru exploatare. Insa livrarea
gazelor din vestul Siberie spre China de-a lungul coastei solicita construirea a 7.000 km de
conducte. In comparatie, conductele existente care merg spre Europa, fac din aceasta cea mai
atragatoare piata cel putin in viitorul previzibil.
In octombrie 2006, presedintele Putin confirma aceasta evaluare cand anunta ca gazele din
perimetrul Shtokman aflat in marea Barents vor fi vandute in Europa in loc de-a fi vandute spre
SUA, asa cum fusese planificat initial. Daca optiunea asiatica sau americana nu sunt riscuri
serioase pentru europeni, totusi abilitatile rusesti de a vinde produsele petroliere sunt o
problema. Cresterea preturilor produselor petroliere determina companiile sa incerce sa vanda
mai mult de cat pot produce. Efectiva renationalizarea companiei Yukos (cea mai mare
companie ruseasca), politica taxelor si incertitudinile ce planeaza asupra licentelor si
reglementarilor impun precautii privind investitiile in domeniu.

Monopolul Gazprom acopera o treime din rezervele mondiale de gaz si cu 300.000 de angajati,
este paradoxal mai interesata de cumpararea de facilitati energetice in Bulgaria, Germania si
Marea Britanie decat sa investeasca in dezvoltarea perimetrelor de exploatare a gazelor.
Companiile occidentale sunt dispuse sa se implice in dezvoltarea noilor perimetre de
exploatare a gazelor din Siberia. Insa, definirea liniilor strategice in domeniul energetic va
limita investitiile straine. Deciziile guvernamentale recente, spre pilda incetinesc productia
proiectului Sahalin-2 (finantat de Shell), indepartand companiile straine de acest perimetru
gigantic, astfel ca acestea sa devina parteneri de mana a doua in viitoarele proiecte de
amploare. Statul va fi principalul jucator in acest spatiu, realitatea care atrage avertismentul
Agentiei Internationale a Energiei ca actualele desfasurari vor pune Rusia in imposibilitatea de
a onora cererile de petrol si gaz ale europenilor si alte altor consumatori in viitor. Cei sase ani
de dialogul EU-Rusia privind energia nu au dus la rezultate notabile. Mini succesele cum sunt
cele ale proiectelor pilot de economisire a energiei ori centrele tehnologice reunite, nu pot sa
ascunda faptul ca dialogul energetic nu a reusit sa raspunda marilor intrebari. Astfel, in viitor
de unde se va aproviziona cu gaze Europa, cand va liberaliza Rusia accesul la conducte sau de
ce este dificil pentru companiile petroliere europene sa investeasca in Rusia.

Negocierea unui nou acord cadru


Ingrijorati, liderilor europeni au pus deschis aceste intrebari presedintelui Putin cu ocazia
Summit-ului din Soci, mai 2006. La randul sau, Putin a precizat ca va fi un acces mai larg
pentru companiile occidentale la perimetrelor rusesti de petrol si gaze atunci cand companiile
rusesti vor putea cumpara companiile de distribuire a gazului si alte facilitati locale in marile
state europene. In opinia mai multor rusi, reactia precauta a Gazprom este legata de
protectionismul anti-rusesc al companiei britanice “Centrica” de distribuire a gazelor. Totusi,
Gazprom are deja in proprietate facilitati in domeniu in Germania si in alte state noi membre.
De retinut ca, guvernele Frantei si Spaniei sunt refractare la cedarea controlului companiilor
energetice nationale. Trebuie observat ca nu exista motive care sa impieteze Gazprom sau o
alta mare companie petroliera sa cumpere in Europa, in virtutea obiectivului EU-27 de a crea o
piata interna a energiei deschisa si transparenta. Chiar daca nu intotdeauna nu este clar faptul
ca Rusia crede in piata deschisa atunci cand vine vorba despre energie.
Europenii au depus numeroase eforturi pentru a convinge Rusia sa ratifice Tratatul Cartei
Energiei – un acord care are prevederi privitoare la investitii, transport si alte probleme
energetice –, semnat de catre 51 de state, in 1994 printre care si Rusia. De asemenea, EU si
Rusia nu au reusit sa semneze protocolul aditional la tratat privind tranzitul energiei care ar fi
inlaturat monopolul Gazprom asupra retelei de conducte de transport. Gazprom exploateaza
monopolul sau asupra retelei de transport, cumparand ieftin gaze din Turkmenistan (care nu
poseda facilitati de transport) si il vinde europenilor cu un pret substantial multiplicat. Marc
Franco, ambasadorul UE la Moscova, amintea ca o treime din gazele exportate de catre
Gazprom provine din Turkmenistan.
Odata acest protocol semnat ar fi posibil ca EU si Ucraina dar si altii ar putea sa cumpere
direct gaze din Turkmenistan. Pe de alta aparte, si micii producatori rusi de gaze ar putea sa
aiba acces la reteaua de conducte aflate sub monopolul Gazprom. Mai multe companii
petroliere rusesti nu pot sa exploateze rezervele de gaze datorita faptului ca nu il pot
transporta la consumatorii occidentali. Din motivele anterior expuse, nu este surprinzatoare
atitudinea Gazprom si a autoritatilor rusesti de a refuza renuntarea la monopolul asupra retelei
de conducte. Politicienii europeni spera ca ar putea sa convinga Rusia sa accepte principiile
Cartei Energetice prin introducerea acestora in Acordul post acordul de parteneriat si
cooperare (PCA). Dar este evident ca data fiind atitudinea afisata de Rusia ca “superputere a
energiei” ca sperantele europenilor raman doar sperante.
Cu toate ca, exista suficiente probleme presante pe agenda bilaterala iar o abordare
pragmatica a “celor patru spatii” poate sa aduca beneficii, ultimele dezvoltari arata, ca EU-27
si Rusia se indreapta spre discutii abstracte si nervoase.
Se considera ca cea mai importanta provocare pentru politica externa a UE-27 este definirea
unei viziuni comune de abordare a relatiilor cu Rusia. Se admite ca statele membre au interese
similare fata de Rusia (care sa accepte investitiile straine, sa fie un furnizor de produse
petroliere rezonabil, sa nu se revina la autoritarism, sa respecte suveranitatea si independenta
statelor din vecinatate).

Cu toate ca la ultima intalnire a liderilor europeni cu presedintele Putin, din mai 2006, s-a
incercat sa se dea aparenta unei pozitii unitare, in realitate situatia este alta. Marea Britanie,
Franta, Germania si Italia desfasoara politici separate, fiecare avand contacte separate cu
presedintele Putin. Aceste relatii bilaterale sunt competitive iar presedintele Putin are
maiestria sa intoarca statele membre UE unele impotriva celorlalte. Se poate vorbi chiar de
“grupuri” cu optiuni diferite in cadrul UE. Grupul pro-rus: Franta, Germania, Italia si altii; grupul
anti-rus: Polonia, statele baltice; grupul de mijloc: Marea Britanie. Tocmai existenta acestor
grupuri paralizeaza dezvoltarea unei linii comune fata de Rusia. Unele dintre statele membre
influente doresc ca UE-27 sa nu faca ceva care sa deranjeze Rusia. Consecinta este ca UE-27
nu demonstreaza, la ora actuala, capacitatea de a elabora o strategie politica coerenta fata de
Rusia; astfel, Rusia poate sa isi continue stilul preferat de a lucra prin relatii bilaterale cu
statele cu rol cheie in EU-27.
Apropiata plecare a lui Chirac ar putea sa ar putea sa permita realizarea unei pozitii comune
fata de Rusia, pozitie care ar putea sa se raporteze la cateva coordonate:
- Mentinerea unor contacte stranse cu Rusia, indiferent de ce intampla in interiorul statului rus;
- Perceptia europeana a apropierii Rusiei de valorile europene;
- Influentarea politicii interne a Rusiei poate fi realizata prin promovarea unei democratii de
succes in Ucraina;
- Rusia se doreste a fi tratata ca o mare putere.
EU-27 trebuie sa reziste incercarii Rusiei de a reintegra in sistemul sau politic state vecine ca
Georgia, Moldova si Ucraina. Mai mult, trebuie blocata tendinta Rusiei de a promova o politica
in vecinatatea comuna ca “joc suma zero”. Conducatorii rusi considera ca dezvoltarea unor
institutii politice puternice in vecinatatea comuna reprezinta un lucru rau pentru Rusia.
Se considera ca in viitorul apropiat nu se poate oferi calitatea de membru al UE-27 nici
Ucrainei si nici Georgiei, care nu trebuie sa se grabeasca sa obtina calitatea de membru NATO,
optiune care ar provoca nemultumirea Rusiei si ar complica relatiile dintre UE-27 si Rusia.
Destinul pe termen lung al vecinatatii comune este neclar. Aceasta zona se poate apropia de
EU-27 sau poate intra sub dominatia autoritarismului rusesc. De mentionat ca SUA acorda o
atentie mult mai serioasa decat cateva guverne europene acestei probleme. Se impune ca EU-
27 sa nu lase SUA singura implicata in aceasta zona. Toate statele membre EU-27 trebuie sa
fie interesate ca liberalismul economic sa prinda radacini in vecinatatea sa estica.
In decembrie 2007, acordul de parteneriat si cooperare (PCA), baza legala a relatiilor bilaterale
se va incheia dupa zece ani, prorogandu-se automat daca una din parti nu il va denunta. In
acest context, EU-27 si Rusia sunt de acord sa realizeze un proiect de nou acord. Comisia
europeana spera sa obtina un mandat din partea statelor membre pentru inceperea
negocierilor dupa Summit-ul EU-Rusia din noiembrie 2006. Potrivit afirmatiilor lui Serghei
Yastrzhembsky, consilierul pe problematica UE al presedintelui Putin, Moscova si Bruxelles au
ajuns la un acord privind anumiti parametrii ai noului acord – va fi valabil pe 10 ani, va fi
concentrat pe principii si obiective, urmand ca planurile de aplicare a politicilor sa fie subiecte
ale unor acorduri separate. La ora actuala, nu exista un consens asupra continutului acordului.
Noul tratat va fi mai putin ambitios decat actualul PCA. Unii politicieni rusi doresc ca tratatul sa
fie de “asociere” ca baza a unei integrari mai profunde a Rusiei in UE. Curentul liberal rus
sustine ca EU-27 trebuie sa trimita cel mai puternic semnal de sprijin al unor legaturi stranse
care sa intoarca Rusia spre democratie. Unii experti rusi considera ca trebuie eliminate toate
prevederile referitoare la integrare si armonizare din noul tratat acesta trebuind sa ofere Rusiei
o pozitie de partener egal al occidentului19. Cei mai multi oficiali rusi considera ca principalul
obiectiv al noului acord este de a elimina dezechilibrele incluse in PCA care ti-neau de
slabiciunile Rusiei si optimismul UE privind la impartasirea valorilor sale de catre rusi.
Din perspectiva EU-27, mai multi europeni spera ca prin noul tratat sa fie depasite recentele
diferente cu Rusia; altii, in special din noile state membre – apreciaza negocierile viitoare ca
modalitate de repunere in discutie a libertatilor cetatenesti in Rusia.
Cei mai multi oficiali rusi insista asupra caducitatii PCA; negocierea acestuia a inceput in
perioada sovietica si a fost semnat in 1993, cand Rusia era confuza in ceea ce privea viitorul
sau iar UE nu avea o politica comuna externa si de securitate precum si pentru faptul ca
largirea era un proiect vag.

In octombrie 2002, ostilitatea rusa fata de UE cuprindea si dimensiunea economica; astfel,


Andrei Illarionov, consilierul economic al presedintelui Putin, afirma ca “economia europeana
este axfisiata de reglementari si cu performante sub asteptari. Modelul natural de crestere
economica pentru Rusia este cel SUA.
PCA nu cuprinde aspectele importante ale relatiilor bilaterale cum sunt cooperarea in materie
de securitate, afacerile interne si justitia sau dialogul pe tema energiei. In plus, infrastructura
institutionala este in cea mai mare masura disfunctionala iar intrarea Rusiei in Organizatia
Mondiala a Comertului vor fi schimbari majore in materie de comert. In practica relatiilor
bilaterale, limitele PCA nu au fost frane ambele parti demonstrand flexibilitate in interpretarea
tratatului; cele “patru spatii comune” demonstreaza ca PCA nu are un caracter restrictiv
asupra relatiilor bilaterale. Decizia de incepere a negocierilor post-PCA este considerata
regretabila.

Negocierile post-PCA vor rediscuta proiectele deja stabilitate in materie de energie si educatie;
repunerea pe tapet a unor solicitari poate dauna relatiilor bilaterale (unui politicieni rusi doresc
ca noul tratat sa stabileasca un “Consiliu UE-Rusia”, dupa modelul “Consiliului NATO-Rusia” la
care sa participe toate statale membre); reluarea discutiilor asupra “valorilor comune” subiect
care nu a inregistrat pana acum succes (“noul acord trebuie sa ia act ca exista mai multe
forme diferite de democratie”, potrivit afirmatiilor lui Vladimir Chizhov, reprezentantului Rusiei
la UE), in conditiile in care UE-27 nu va accepta un tratat fara o puternica dimensiune a
libertatilor cetatenesti.
UE va incerca sa dea substanta negocierilor in directia imbunatatirii relatiilor bilaterale. Pe
termen mediu, un acord cadru este benefic; insa, la ora actuala se impune concentrarea pe
derularea acordurilor deja incheiate, in special pe cele “patru spatii comune” si dialogul privind
energia.
Optiunea de cooperare pragmatica prin mai multi pasi mici ar putea forta UE-27 la
compromisuri iar pe un plan mai general la punerea la indoiala a calitatii sale de actor
international redutabil. In dialogul economic, UE va insista pe securitatea drepturilor de
proprietate, transparenta si un regim egal pentru toti agentii economici. In relatiile militare, se
doreste o mai mare transparenta in ceea ce priveste relele tratamente din armata rusa.
Privitor la securitatea interna, construirea unui sistem judiciar independent si intarirea
societatii civile, mai ales in conditiile noii legislatii rusesti privind regimul ONG-urilor. Probleme
sensibile de mai sus sunt de preferat in locul dezbaterilor abstracte legate de “valorile
comune”. La nivel politic, UE se impune sa continue promovarea pluralismului democratic, a
liberalismului economic si apararea drepturilor omului
Alegerile viitoare din Rusia induc un anumit factor de incertitudine in relatiile bilaterale.
Deciziile presedintelui si ale unui grup redus determina directia politica a tarii. Cei mai multi
observatori estimeaza ca succesorul lui Putin nu va adopta o linie mult diferita de cea a
actualului presedinte, respectiv ca “putinismul” va continua fara Putin. In eventualitatea ca
viitorul succesor se va simti amenintat el ar putea sa impinga Rusia spre autoritarism, sa
blocheze initiativa particulara si sa inghete relatiile cu occidentul intarind relatiile cu China si
cu alte state. Intr-un astfel de scenariu, strategia UE-27 de apropiere fata de Rusia s-ar dovedi
un dovedi deosebit de dificila.
UE-27 trebuie sa se concentreze pentru adoptarea unei pozitii comune si credibile privind
problemele urgente cum este energia, vecinatatea comuna si drepturile omului. EU-27 cu o
politica coerenta si bine definita in interior iar Rusia cu o atitudine serioasa sunt
comandamentele necesare negocierilor acordului post PCA.In acest sens, principalele teme ale
agendei Summit-ului UE-Rusia, Helsinki, 24 noiembrie 2006, vizeaza discutarea pregatirii
modalitatilor unei integrari economice sporite a Rusiei in UE, energia, progresele implementarii
foi de parcurs a spatiilor comune, probleme internationale – Orientul Mijlociu, Iran, Coreea de
Nord, Balcanii de Vest, Belarus si Caucazul de Sud. Cu ocazia acestei reuniuni se va negocia un
acord privind reducerea graduala a taxelor de survol deasupra Siberiei.
6.BIBLIOGRAFIE

www.eur.ru

www.kremlin.ru/eng/

www.ipp.md/Strategia Europeană

http://ec.europa.eu/world/enp/index_en.htm

http://www.globescan.com/news_archives/bbcpoll06-3.html.

Regulation of the European Parliament and of the Council laying down general provisions
establishing a European Neighbourhood and Partnership Instrument, Brussels, 29.9.2004 (COM
(2004) 628 final 2004/0219 (COD)

Commission Communication, European Neighbourhood Policy Strategy Paper, (COM (2004)


373 final, 12 May 2004)

European Parliament, Report on the Wider Europe, A5-0378/2003, The strategy and guidelines
contained in Communication from the Commission: Paving the Way for a New Neighbourhood
Instrument (COM (2003) 393 final)

Michael Emerson, The EU-Russia-US Triangle, CEPS Policy Brief, No. 52/June 2004, Centre for
European Policy Studies, p.2.

Michael Emerson, The EU-Russia-US Triangle, CEPS Policy Brief, No. 52/June 2004, p.11.

EC Commission 1997, Agenda 2000, For a Stronger and Wider Union, Part I The Policies of the
Union, sect. IV The Union in the World, p.43.

Regulation of the European Parliament and of the Council laying down general provisions
establishing a European Neighbourhood and Partnership Instrument, Brussels, 29.9.2004
COM(2004) 628 final 2004/0219 (COD)
Danube-Black-Sea Task Force (DABLAS

How the EU should help its neighbours, Center for European Reform, London, June 2004.

EU Enlargement and the Union’s Neighbourhood Policy, Diplomatic Academy, Moscow, 27


October 2003.
The Nice Charter on Fundamental Rights of December 2000 si The Commission’s
Communication of 8 May 2001 on the European Union’s Role in Promoting Human Rights and
Democratisation in Third Countries COM(2001) 252 final