Sunteți pe pagina 1din 10

Medicina tibetana - Energia celor cinci mahabhute

Energia celor cinci mahabhute. La baza intregii medicine tibetane sta teoria celor cinci mahabhute. Acestea sunt pamantul, apa, focul, vantul, spatiul. Dupa cum noteaza specialistul in fizica nucleara M.A. Markov, la o analiza mai atenta putem observa ca perceptia noastra despre fizica nu s-a indepartat foarte mult de cea a anticilor

Daca grecii antici socoteau ca energii fundamentale cele patru stihii: pamant, apa, aer si foc, fara sa inteleaga insa proprietatile fundamentale ale acestor stihii, fizica contemporana incearca sa descopere continutul lumii reale ca o interactiune complexa a diverse cimpuri. Este acelasi lucru ca si in cazul stihiilor anticilor: cimpuri puternice, electromagnetice, slabe, gravitationale. Si ca si anticii, noi sintem destul de departe de intelegerea acestor proprietati fundamentale ale stihiilor. Aceste cuvinte pot duce cu gindul si la conceptia budista a celor cinci mahabhute, adoptata de medicii tibetani, cu o singura diferenta: medicii tibetani cred ca natura proprietatilor fundamentale ale mahabhutelor le este cunoscuta. Intr-o traducere in sens propriu, sintagma cele cinci mahabhute inseamna cele cinci manifestari marete. Yoghinul tibetan Natog Randol a scris: Realitatea mahabhutelor consta in aceea ca dinamica existentei Samsarei (lumea fenomenelor) si a Nirvanei (lumea realitatii neindoielnice) se manifesta fara incetare inca de la inceputuri. Dupa parerea lui, existenta nu are un inceput: In timpurile demult trecute, notiunea de obiect real prin chiar continutul sau era purificata in mod absolut prin pustietatea din spatiu a actualitatii care nu se manifesta si avea posibilitatea de expresie a elementelor. Aceasta posibilitate s-a actualizat mai apoi sub forma a cinci lumi, din potentialitatea celor cinci lumi se manifesta cele cinci mahabhute prin intensificare (sau prin dinamica existentei lor). O asemenea posibilitate de manifestare este numita energie sau putere. In acest fel se manifesta esenta mahabhutelor. Mahabhutele au functii energetice. T.G. Tarong spune ca mahabhutele sunt nu elemente fizice sau chimice, ci niste notiuni subtile determinate de functiile lor energetice. Pamantul este energia care iti da tarie, capacitatea de a te opune influentelor exterioare. Apa este energia de legatura, cea care uneste diverse elemente. Focul inseamna caldura, energia care incalzeste ceva ce tocmai a aparut. Vantul inseamna mobilitate, baza fiecarei miscari. Spatiul se caracterizeaza prin lipsa oricarei limite; in particular energia spatiului formeaza cavitatile, vasele din corpul uman. Dar acestea sunt numai caracteristicile generale ale celor cinci mahabhute, fiecare dintre ele are o intrega insiruire de caracteristici proprii. Energia celor cinci mahabhute formeaza corpul uman.

Pamantul este responsabil pentru formarea tesutului muscular, a oaselor si a simtului mirosului. Apa este responsabila pentru formarea singelui, a fluidelor din corp si a simtului gustului. Focul raspunde pentru temperatura corpului, pentru aspectul exterior si pentru simtul vazului. Vintul este responsabil pentru respiratie si simtul tactil. Spatiul, dupa cum am mai spus, formeaza cavitatile din corpul uman. Vintul ca sustinator al vietii. Aceasta energie a mahabhutelor creeaza pe cei trei vinovati pentru san 949t197j atate si pentru boli vintul, fierea si mucozitatea. In sens propriu cuvintul tibetan rlung (se pronunta lung) inseamna vint. Aceasta este miscarea aerului pe care omul il inspira si il expira. Procesul respiratiei este imbogatit prin functiile corespunzatoare ale unuia dintre cele cinci vinturi functionale ale corpului vintul este sustinatorul vietii. Acesta este insa numai nivelul cel mai superficial al sensului acestui cuvint, nivelul sensului propriu. In sens larg, vintul inseamna sistemul functional al organismului, care este responsabil pentru respiratie, dezvoltarea tesuturilor din corp, perceptia obiectelor cu ajutorul celor cinci organe de simt. Vintul este baza materiala a constiintei, creind posibilitatea gindirii. El este fundamentul energetic al organismului, prin care sunt determinate toate functiile legate de consumarea energiei acumulate. Fierea (tibetanul mkhris, se pronunta ti) inseamna inainte de toate splina si vezica biliara, pentru ca intruchipind zona caldurii corporale, ea este acel agent care da nastere in corp caldurii focului si contribuie la digerarea alimentelor. Aceasta este cea mai clara manifestare a mahabhutei focului. Intr-un sens profund, fierea este sistemul functional al organismului care raspunde de prelucrarea si aprovizionarea organismului cu toate tipurile de energie necesara. Prin prisma esentelor proprii fierii sau energiei caldurii focului are loc topirea rapida a alimentelor, la fel de repede are loc si digerarea lor. Sistemele in echilibru un organism sanatos. Culoarea si caldura corpului devin mai clare, actionati in toate directiile fara teama, toate initiativele se bucura de o minte foarte clara. Pe scurt, fierea este sistemul de directionare a proceselor care sunt responsabile pentru aprovizionarea vitala a organismului. Mucozitatea este traducerea in sens propriu a cuvintului tibetan badkan. Bad inseamna apa, kan inseamna pamant: impreuna ele desemneaza sfera de activitate a mahabhutelor apa si pamant in corpul uman si nu se folosesc in alte cazuri. Astfel, mucozitatea este acel sistem functional al organismului care raspunde de mentinerea (pamant) tuturor elementelor corpului unite si de legatura (apa) intre aceste elemente in intregul sistem al organismului uman. Acesta este sistemul de stabilizare a mediului intern al organismului. Mucozitatea intareste corpul si mintea; unind incheieturile oaselor, ea intareste legatura dintre ele; prelungind firul pur al constiintei, ea creste perseverenta in actiuni si capacitatea de a evita orice problema; toate partile corpului devin mai albe si mai moi. Daca sistemele vintului, fierii si al mucozitatii se afla in echilibru, ele mentin si sanatatea in organism. Daca insa nu sunt in echilibru, ele pot provoca unele tulburari organismului. Pulsatia si diagnosticarea bolilor. Organele lezate sunt sapte parti ale corpului sau sapte niveluri de organizare a tesuturilor si trei tipuri de impuritati care se supun eliminarii. Una dintre cele mai importante notiuni a medicinei tibetane este cea de pulsatie. Sensul de pulsatie se reda prin cuvintul tibetan rta (care se pronunta ta). In sens propriu, cuvintul rta inseamna canal. Prin acest cuvint sunt denumite canalele de circulatie a singelui, a limfocitelor, aerului si altor esente prin corp (vasele sangvine si cele limfatice, canalele nervoase si altele). Atunci cind spunem rta avem in vedere un canal, iar acesta este un canal care pulseaza. Daca avem in vedere pulsatia, atunci este vorba despre pulsatia canalului. Dupa caracterul pulsatiei canalelor la incheieturile miinilor pacientului sau in alte locuri ale corpului lui, medicul tibetan cunoaste starea locurilor afectate. Aceste cunostinte sunt dobindite de catre medic studiind teoria si metodica diagnosticului pe baza pulsatiei (principala metoda de diagnostic a medicinei tibetane).

Sistemul canalelor - importanta vitala pentru organism. In ceea ce priveste anatomia sau stiinta despre constructia organismului in medicina tibetana, exista un material corespunzator si in anatomia europeana, chiar daca este grupat altfel. Sa cautam in tratatele de medicina tibetana date care sa coincida cu cele din tratatele europene este un lucru fara sens. A doua dintre temele analizate in capitolul despre anatomie al Tantrei explicative prezinta un interes deosebit. Aceasta se numeste Stiinta despre anatomia canalelor. Caracterizind sistemul canalelor din corpul uman si subliniind insemnatatea acestora pentru activitatea vitala a organismului, comentatorul Celor patru Tantre Saicijei-Cijamto (secolul al XVIII-lea) scrie: Corpul uman nu este o masa omogena, functioneaza ca un oarecare intreg, fiind patruns din loc in loc de niste canale, al caror numar nu poate fi determinat. Canalele dispar o data cu moartea. Dintre toate tipurile de canale, o valoare deosebita are asa-numitul canal organizat. Ele constituie baza activitatii vitale a intregului organism. Aceste canale la embrion sunt concentrate in mijlocul buricului si au o influenta hotaritoare asupra dezvoltarii embrionului si asupra functionarii organismului in formare. Astfel, dupa cum observa Saicijei-Cijamto, in corpul unei persoane moarte aceste canale nu apar, o data cu moartea ele dispar impreuna cu constiinta. Aceste canale de baza pot fi comparate cu liniile dintre polii unui magnet ele sunt reale si asa cum vorbim despre mecanisme greoaie (in formarea corpului) trebuie sa vorbim si despre mecanisme subtile, ca despre doua laturi ale unui intreg. Specialistii unui institut parizian au obtinut cu ajutorul unei camere foto electronice marturii stiintifice ale existentei in organism a unor puncte si linii pe care le folosesc cei care se ocupa cu acupunctura. Partea stinga a corpului canalul Lalana.Primul dintre aceste canale Lalana trece prin partea stinga a corpului, formeaza creierul uman, actioneaza asupra mihnirii si asupra mucozitatii. In acest context, mihnirea inseamna un exercitiu de orientare in lume supus insa actualizarii. Cu ajutorul energiei Lalana (mahabhuta apei) se formeaza creierul, iar creierul depaseste propria mihnire (lipsa de orientare) datorita energiei mucozitatii (pamant + apa) excitata de catre Lalana. Astfel, Lalana asigura in mod energetic capacitatea noastra de a gindi rational. Partea dreapta a corpului canalul Rasana.Cel de-al doilea canal Rasana trece prin partea dreapta a corpului, formeaza sistemul aortei vena sexuala inferioara, actioneaza asupra miniei si fierii. In acest context, minia inseamna un exercitiu de maturizare a existentei individuale, exercitiu supus actualizarii, inseamna energia mahabhutei focului. Prin energia Rasana se asigura relatia emotionala cu lumea, apararea eului omului de tot ceea ce inseamna ne-eu. Si in acelasi timp, aceasta energie sub forma sistemului fierii este responsabila pentru fortele vitale ale organismului, pentru activitatea lui exterioara pusa in legatura cu lumea exterioara si, in consecinta, pentru depasirea stadiului de minie. Centrul corpului canalul Avadhuti.Cel de-al treilea canal Avadhuti trece prin centrul corpului, este conducatorul vintului-intelepciune. In partea inferioara a corpului el formeaza organele sexuale si actioneaza asupra pasiunii si a vintului. In acest context, pasiunea inseamna un exercitiu supus actualizarii de largire si imbogatire a duratei existentei individuale. Atunci cind, ca rezultat al practicii yoga, energia Lalana transforma mihnirea (intunecarea) initiala in claritate, energia Rasana transforma emotia miniei intr-o sabie care reteaza ratacirile mintii, altfel spus in intuitie. Iar atunci cind aceste energii se unesc in canalul central Avadhuti, vintul prin forta proprietatii sale de mobilitate uneste mintea si intuitia si transforma pasiunea in intelepciune. Atunci cind echilibrul in activitatea acestor canale este tulburat este provocata boala. Astfel, cauza tuturor

bolilor mucozitatii sunt faptele irationale si zgircenia. Aceste stari emotionale dezechilibreaza sistemul mucozitatii. Cauza tuturor bolilor fierii sunt faptele facute la minie si gindurile rele despre ceilalti. Cauza tuturor bolilor vintului sunt faptele provocate de pasiunea pentru inavutire, pentru lascivitate si invidia. Altfel spus, aceste emotii pot deveni cauzele unor afectiuni daca ele sunt insotite de conditiile unui mod de viata si de alimentatie irational. Daca insa omul nu este sclavul pasiunilor proprii si le poate controla, daca el incearca sa-si stabileasca un regim de viata si alimentar corect, rezultatele nu vor mai fi nicidecum bolile. Chakrele sau sistemul de cinci noduri. Prin activitatea acestor trei canale se formeaza tot sistemul de canale al corpului. O insemnatate deosebita pentru corpul si mintea omului au ramificatiile acestor canale, care alcatuiesc sistemul cu cinci noduri al Avadhuti. Aceste noduri se numesc chakre. De aceste chakre sunt atrase toate cele cinci vinturi de baza ale organismului: de ele sunt asigurate cele cinci importante subsisteme functionale ale organismului. Daca luam in consideratie ca toate dereglarile mucozitatii si ale fierii sunt insotite de vint, nemaivorbind despre tulburarile vintului, atunci se poate spune ca principala cauza a tuturor bolilor este vintul. De aceea, starii canalelor vintului si chakrelor formate de ele li se acorda o deosebita atentie. Trebuie sa amintim de asemenea ca cuvantul tibetan rta inseamna nu numai canal, ci si pulsatie. Caracterului pulsatiei diverselor canale din corpul uman i se acorda de asemenea o mare atentie, luind in seama si conditiile care tin de timpul zilei, de luna, de an, de un ciclu de ani. Formarea tesuturilor din corp. Este interesant ca in prima parte a Celor patru Tantra, in Tantra fundamentala, scrisa pentru persoane alese, nu se scrie in general despre inima, plamini si alte organe interne. In aceasta Tantra o deosebita atentie se acorda organizarii tesuturilor corpului in sapte niveluri. Aceste niveluri se numesc cele care alcatuiesc corpul in sens propriu ceea ce este luat, percepute de organism din mediul inconjurator. In traducerile mongole acest cuvint este redat prin tamir, care inseamna energie. In aceasta abordare, organele interne sunt reprezentate ca niste legaturi functionale oarecare, care se formeaza din aceleasi tesuturi. Despre starea organelor putem vorbi luind in consideratie starea tesuturilor corpului, pe aceasta se bazeaza si diagnosticul pus cu ajutorul pulsului sau al urinei. Tratarea organelor interne inseamna in mod obligatoriu tratarea tuturor tesuturilor de care este legat organul respectiv si care il hranesc pe acesta. In cel fel se formeaza tesuturile corpului? La inceput, mincarea si bauturile prin forta vintului care sustine viata trec prin esofag in stomac, unde se descompun partial si se inmoaie. Dupa aceea, cu ajutorul vintului asemanator focului se mareste fierea, care stapineste esenta focului. Prin aceasta energie a focului se topeste ceea ce contine stomacul. In procesul de digerare participa de asemenea trei tipuri de mucozitate. Ca urmare a acestui fapt, tot ceea ce s-a mincat si s-a baut alcatuieste sucul digestiv si resturile. Sucul alimentar ajunge prin canalele sale pina la stomac si se supune actiunii vintului, fierii si mucozitatii, care functioneaza in ficat. Aici, sucul la rindul lui se divide in suc si resturi. Sucurile care se formeaza astfel duc la aparitia singelui, sucurile din singe formeaza muschii, sucurile din muschi formeaza grasimea, din sucurile grasimii se formeaza oasele, din sucurile oaselor se formeaza maduva, din sucurile maduvei se formeaza sperma, sub forma unei substante de culoare alba la barbati si de culoare rosie la femei. Resturile alimentare formeaza singele si urina, resturile din singe formeaza fierea organelor sexuale, resturile din muschi formeaza impuritatile care ies prin noua orificii: ochi, urechi s.a. Resturile de grasime dau nastere grasimii si transpiratiei care sunt eliminate prin porii pielii; resturile de oase formeaza dintii, unghiile, parul de pe corp. Resturile de maduva formeaza pielea, o parte din continutul intestinului, secretiile oculare. Din resturile de sperma ale femeii si barbatului se formeaza embrionul in uter, sucul din aceasta sperma se transforma in sperma fina care ii da corpului un aspect sanatos. Caldura focului insuficienta provoaca indigestia. Trebuie sa subliniem aici ca ceea ce am descris anterior este schema principiala de formare a tesuturilor. In acest proces un rol determinant joaca caldura focului din corp. Aceasta inseamna nu numai caldura focului din stomac sau fierea care contribuie la digestie. Caldura

focului inseamna toate tipurile de energie care asigura procesul schimbului de substante la toate cele sapte niveluri de organizare ale tesuturilor. Daca in corp caldura focului este insuficienta, apare boala care se numeste indigestie. In acest context, indigestie nu inseamna neaparat o boala a stomacului, aceasta poate fi de asemenea incapacitatea de a asimila substantele hranitoare la oricare dintre nivelurile de trecere a sucurilor si resturilor dintr-un tesut in altul. Aceasta poate fi o boala a singelui, o boala a muschilor etc. Substantele pe care organismul nu este capabil sa le digere sunt asemanatoare prin proprietatile lor cu otrava. In cazul acestei boli, cele mai obisnuite semne sunt gustul acru in gura, dureri de stomac, intoxicarea cu feluri obisnuite de mincare, pierderea poftei de mincare, tulburari intestinale, rigiieli foarte dese, varsaturi si diaree, balonare, dureri de spate, intreruperea vintului care va curata din interior si, ca o consecinta directa a gazelor din intestin, dureri intercostale si in zona inimii, cresterea mucozitatii care egaleaza focul. Daca se adauga la indigestie tulburarile vintului pot aparea ameteli. Daca adaugam tulburarile fierii vor aparea senzatia de caldura in organele interne, diareea cu singe, varsaturile. Daca se adauga tulburarile mucozitatii va aparea secretia in cantitati foarte mici de saliva. Medicamentele se recomanda luind in consideratie dominarea in patologie a unuia sau altuia dintre vinovati vintul, fierea sau mucozitatea. Trebuie sa mai amintim inca un moment: vraciul tibetan trebuie sa studieze sub indrumarea Invatatorului 15-20 de ani. Numai dupa aceasta el poate sa trateze independent bolnavii. Urina si transpiratia neeliminate pot afecta sanatatea. In afara de cele sapte tesuturi ale corpului pot afecta sanatatea si urina, si transpiratia, cele care se supun secretiei, dar inca nu au fost eliminate din organism. Acestea participa de asemenea la formarea tesuturilor din corp. Viata corpului alcatuit din zece parti vatamate este asigurata de potentialul energetic si este sustinuta de cele 15 functii ale organelor afectate. Este vorba in acest context despre cinci tipuri de vint: cel care sustine viata, cel care te ridica, cel care cuprinde tot, cel asemanator focului, cel care purifica din interior acestea sunt cele cinci prana din Hatha Yoga: prana, idana, viana, samana, apana; cinci tipuri de fiere: cea care digera, cea care se transforma in sperma fina, cea care se intrupeaza, cea care asigura vederea, cea care lumineaza; cinci tipuri de mucozitate: cea care sustine, cea care descompune, cea care realizeaza cunoasterea, cea care satisface, cea care uneste. Toate acestea indeplinesc numai functiile proprii lor, circula prin propriile canale, prin organe si tesuturi ale corpului, prin organele de simt, au propriile caracteristici cantitative si calitative. Sanatatea fiecarei persoane depinde de starea lor in cea mai mare masura. Luind in consideratie ceea ce s-a expus mai sus, medicina tibetana propune urmatoarele criterii de sanatate si de boala: Pilonul unui corp fara boli il constituie bazele unei afectiuni (vintul, fierea, mucozitatea), care alcatuiesc corpul, si impuritatile supuse secretiei, atunci cind toate acestea se gasesc intr-o stare nemodificata in ceea ce priveste propria localizare si caracteristica de cantitate. Pilonul unui corp bolnav este alcatuit din aceleasi elemente, dar marite, micsorate, afectate, atunci cind natura uneia dintre ele este modificata si atunci cind se produc tulburari, ca o consecinta a modificarilor. Clasificarea bolilor in medicina tibetana Pe baza criteriilor de sanatate si boala, medicina tibetana propune propria clasificare a bolilor. Tipurile sau clasele de baza ale bolilor sunt in numar de 101, iar doctorul Eshi Donden scrie despre acest lucru: Aceste 101 tipuri de tulburari isi au originea intro clasificare mai larga, care cuprinde 1.616 tulburari si care poate fi privita ca expresia concentrata a 84.000 de tipuri de dereglari, care corespund unui numar de 84.000 de tipuri de stari intunecate ale mintii. Cu alte cuvinte, in corelatie cu cele 84.000 de stari negative ale mintii exista 84.000 de tulburari,

care pot fi incluse in cele 101 tipuri de boli. Dupa unele criterii bine determinate, bolile in medicina tibetana se impart in trei grupe. Dezechilibrul si bolile de natura interna. In prima categorie intra afectiunile cauzate de tulburarea echilibrului celor trei vinovati vintul, fierea, mucozitatea si de asemenea bolile cauzate de necazuri (cuvintul tibetan don). Tibetanul don este tradus de obicei ca spiritele rele, in sens propriu insa inseamna ceea ce poate fi inlaturat. Atunci cind in mintea omului ramin urme ale unor ginduri rele, ale unor cuvinte si fapte, in conditii determinate, acestea duc la aparitia bolilor. Oamenii nu percep de obicei cauzele acestor afectiuni ca avind natura interna si fac abstractii de ele, le considera atacul unor spirite rele. Cauzele foarte multor tulburari se gasesc in interiorul omului, dar se manifesta sub forma bolilor datorita conditiilor exterioare nefavorabile conditii de natura psihologica, neurologica, ecologica. Cauzele si conditiile acestor afectiuni se supun inlaturarii. Intr-un cuvint, in aceasta grupa intra acele boli a caror cauza putem sa o stapinim, pe care putem sa o inlaturam printr-un mod de viata sanatos, printr-o alimentatie corecta, cu ajutorul medicamentelor si al educatiei fizice. Afectiunile de natura karmica. In cea de-a doua categorie intra afectiunile de natura karmica. Acestea sunt boli serioase a caror cauza nu este lipsita de insemnatate, ea este ascunsa si nu poate fi descoperita usor. Se presupune ca adevarata cauza a acestor boli se gaseste in profunzime, ca aceste tulburari sunt rodul faptelor corpului, vorbelor si gindurilor dintr-o viata anterioara. Chiar cuvintul karma inseamna fapta. Fiecare fapta este privita ca o za a unui lant cauzal, in interiorul caruia omul isi constientizeaza propria individualitate. Aceste boli sunt socotite cele mai greu de tratat sau chiar de netratat: Daca vantul stinge o candela, Buddha o poate reaprinde cu mana sa. Daca insa uleiul din candela s-a terminat, nici macar Buddha nu mai poate face nimic (Tartang Tulku). sunt cunoscute de asemenea si urmatoarele cuvinte printre tibetani: Karma este mai puternica decit Buddha, cu alte cuvinte, karma nu si-o poate schimba decit omul. Faptele karmice pot fi favorabile pentru perfectionare si, in consecinta, pentru sanatate, nevaforabile sau neutre. In orice caz, karma, dupa cum se spune, conduce pe drumul perfectionarii toate fiintele vii. In acest sens karma inseamna dharma, legea comuna a perfectionarii tuturor fiintelor vii pina la Nirvana, definita ca un suvoi al unor stari absolute, pure ale constiintei. Bolile batrinetii sau istovirea mahabhutelor. Cea de-a treia grupa de afectiuni este provocata de influenta ambilor factori tulburarea echilibrului vintului, fierii si mucozitatii si adaugarea la acest proces a roadelor maturizate ale faptelor savirsite in existentele anterioare. Se crede ca afectiunea de baza isi are radacinile si toate bolile serioase a caror cauza nu este cunoscuta intra in aceasta grupa. Mai departe, medicina tibetana imparte bolile in masculine si feminine, boli ale copilariei, ale batrinetii. Bolile masculine sunt in numar de 17 tipuri, cele feminine 32 de tipuri, boli ale copilariei 24 de tipuri, bolile batrinetii sunt numai un singur tip istovirea fortelor mahabhutelor. Bolile comune pentru toate grupele de virsta sunt clasificate in functie de vinovati, de manifestarile speciale, de localizare. In fiecare dintre aceste serii de afectiuni exista 101 clase de boli, ceea ce duce la aparitia a 404 boli. Boala depinde de foarte multi factori. Dintre acestea sunt analizate bolile cu caracter general, care difera dupa locul inradacinarii afectiunii, bolile particulare, bolile cu origine sigura si cele derivate, bolile mintii si bolile corpului, bolile interioare si exterioare, bolile caldurii si bolile frigului, bolile inflamatorii si bolile izolate. Combinatiile posibile ale acestor tulburari, dupa cum se afirma in Tantra Explicativa, sunt fara numar. Medicul trebuie sa stie ca nu exista boala care sa nu fie urmarea unei dereglari si tulburari in echilibrul celor trei vinovati vintul, fierea, mucozitatea; ca nu exista boli care sa nu aiba radacina in unul dintre elementele inflamate: sucul digestiv, singele, muschii, grasimea, oasele, maduva spinarii, sperma, urina, transpiratii; ca bolile mucozitatii si ale vintului sunt boli ale frigului, iar bolile singelui si ale fierii sunt boli ale caldurii; ca bolile se manifesta doar in prezenta unor conditii si circumstante adecvate. Fiecare boala are la inceput un caracter ascuns, fara o patologie clara, dupa care urmeaza perioada de manifestare sub forma unor semne si simptome ale afectiunii, iar mai tirziu perioada de aparitie a bolii si de localizare a ei intr-un anumit loc. Medicul trebuie sa stie ca pentru diferentierea bolilor exista metode de

diagnostic specifice, ca bolile cu o singura origine sunt principale, iar celelalte (cele derivate) sunt secundare. Forta bolii in perioada de localizare depinde de climat, de anotimp, de particularitatile psihi-fiziologice ale omului, de virsta sa, de vinovatul principal al bolii, de alimentatie si de modul de viata al bolnavului. Diagnosticarea bolilor. Celor sase organe de simt in medicina tibetana li se adauga si mintea, ca organ care percepe obiectele ideale. In totalitatea ei, diagnosticarea in medicina tibetana poate fi denumita senzitiva. In relatia dintre pacient si vraci nu intervine nici un laborator sau vreun instrument medical. In Tantra Explicativa se spune: Asa cum despre un foc aflam prin intermediul fumului, la fel despre boli aflam prin intermediul manifestarilor lor. Medicul care nu are o metoda sigura de diagnosticare a unei boli nu vede simptomele afectiunii chiar daca prezenta lor este clara, la fel cum unii percep gresit fumul drept abur. Exista si o alta categorie de medici care, asemenea celor care spun ca s-au adunat norii si inseamna ca va fi ploaie, iau niste simptome presupuse drept reale. Pentru a stabili un diagnostic corect pacientul este examinat din mai multe puncte de vedere: clarificarea cauzelor aparitiei bolii; descoperirea semnelor si a simptomelor afectiunii; determinarea a ceea ce este folositor si ce este daunator. Modul de viata si alimentatia contribuie la aparitia bolii. Pentru ca aparitia unei afectiuni depinde in primul rind de caracterul regimului alimentar si de modul de viata al persoanei respective, starea de sanatate poate fi determinata dupa ceea ce a mincat si ceea ce a facut. Aceasta este de fapt examinarea indreptata catre evidentierea cauzelor de aparitie a afectiunii. Astfel, la aparitia bolilor fierii conduce pasiunea peste masura pentru mincarurile iuti si fierbinti si supraincalzirea acestora la foc, bolile mucozitatii sunt provocate de mincarea grea si grasa si de traiul in locuri reci si umede, la aparitia bolilor vintului conduc viata dominata de dorinte si pasiuni, infometarea, insomnia, activitatea fizica si verbala peste masura (mai ales pe stomacul gol). Examinarea indreptata catre descoperirea semnelor si simptomelor afectiunii include patru puncte: se studiaza bazele, obiectele, circumstantele, se aplica metodele de cercetare. Bazele de studiu sunt in numar de trei: vintul, fierea, mucozitatea. Prin manifestarea arsitei si a frigului sunt studiate caracteristicile activitatii lor: cresterea, scaderea, imbinarea, dezvoltarea si excitarea. Tulburarile celor trei baze ale bolilor si semnele lor In cazul cresterii vintului omul se intuneca, se ofileste, ingheata, trupul ii tremura, stomacul i se umfla, apar constipatia si ametelile; fortele, somnul si organele de simt slabesc. In cazul scaderii vintului, omul simte o slabiciune, este stapinit de neliniste, nu doreste sa vorbeasca cu nimeni, claritatea mintii i se pierde si apar semnele cresterii mucozitatii. In cazul cresterii fierii, fecalele, urina, pielea si ochii se ingalbenesc, apare senzatia de frig, de sete, de caldura in corp, bolnavului ii dispare somnul, apare diareea. In cazul scaderii fierii ca urmare a scaderii caldurii interioare si a spermei fine se micsoreaza si valoarea temperaturii corpului, pielea se innegreste. In cazul cresterii mucozitatii scade caldura interna, este tulburat procesul de digestie, apar sentimentul de greutate, paloarea, o panica spirituala, o slabiciune a corpului, secretia de saliva ridicata, somnolenta, respiratia greoaie. In cazul scaderii mucozitatii locurile de localizare a mucozitatii ramin pustii, apar ametelile, palpitatiile, slabiciunea incheieturilor. Combinarea acestor semne vorbeste de la sine despre interdependenta tulburarilor celor trei baze si despre transformarea tulburarilor uneia dintre ele in tulburari ale alteia.

In examinarea bolnavului se tine cont de anotimp. Dezvoltarea si acumularea vintului, a fierii si a mucozitatii sunt procese care se petrec in functie de schimbarile anotimpurilor (aceste modificari trebuie luate neaparat in seama atunci cind este examinat bolnavul). Eshi Donden scrie ca acumularea este un proces normal de concentrare a vintului, fierii si mucozitatii in locurile lor. Cind are loc manifestarea a ceea ce s-a acumulat, acest lucru poate insemna ca vinovatul acumulat si-a parasit locul sau natural, pozitia sa si s-a mutat in alta zona. Astfel, trebuie sa luam in consideratie ca manifestarea sau dezvoltarea este un proces anormal care conduce la boala. Acumularea de mucozitate in corp are loc la sfirsitul iernii, in lunile a 11-a si a 12-a ale calendarului tibetan, dezvoltarea ei se poate observa in prima si in cea de-a doua luna ale primaverii. Anul selenaro-solarojupiteriano-saturnian al calendarului tibetan nu coincide cu anul gregorian adoptat in foarte multe tari. Scaderea mucozitatii are loc la inceputul verii, in lunile a treia si a patra ale calendarului tibetan (data de 1 a primei luni a anului este socotit inceputul primaverii: astfel anul 1992 a inceput la 4 februarie, 1993 la 23 ianuarie, 1994 la 10 februarie, 1995 la 31 ianuarie). In aceste luni incepe acumularea vintului. La sfirsitul verii (lunile a cincea si a sasea) se acumuleaza fierea si se poate observa dezvoltarea vintului. Toamna (lunile a saptea si a opta) se observa scaderea vintului si dezvoltarea fierii. La inceputul iernii se poate observa scaderea fierii si, dupa cum am mai spus, are loc si o acumulare a mucozitatii. Iritarea bazelor bolii si caracteristicile sale Un proces anormal este si iritarea bazelor bolii. Iritarea vintului se caracterizeaza printr-un puls slab, prin urina transparenta, ameteli, limba rosie si uscata, gust amar in gura, dureri intermitente, frisoane, senzatia de vlaguire, insomnie, cascat continuu, indignare, varsaturi dimineata, tuse cu expectoratii, ghiorait in stomac, senzatii neplacute dupa masa. A sasea si a saptea vertebra numaratoarea incepe de la primul os care iese in evidenta la baza gitului atunci cind acesta este indoit prin apasare sunt dureroase. Iritarea fierii se caracterizeaza printr-un puls rapid si tensionat, prin urina de culoare galben-rosiatica, cu miros puternic, prin dureri de cap, prin caldura corpului, gust acru in gura, o membrana groasa pe limba, nas uscat, ingalbenirea pielii si a scleroticii ochilor, dureri neasteptate, insomnii nocturne si absenta somnului in timpul zilei, diaree si varsaturi, uneori chiar cu singe, transpiratie foarte abundenta, miros neplacut al corpului, dureri in digerarea alimentelor, mai ales la mijlocul zilei si la miezul noptii. Iritarea mucozitatii se manifesta ca rezultat al faptelor favorizate de lacomie. Ea se caracterizeaza printr-un puls slab, incetinit, printr-o urina de culoare alba cu miros slab, prin limba palida, gustul insipid in gura, stralucirea scleroticii ochilor, umflarea pleoapelor, saliva abundenta, deprimare, lipsa poftei de mincare, racirea corpului, digestie proasta, dureri de rinichi si de mijloc, umflaturi, aparitia abceselor si a furunculilor, varsaturi si diaree cu mincare nedigerata, scaderea memoriei, somnolenta, slabiciune, dureri ale articulatiilor, cresterea in greutate, indiferenta. Cele 15 componente care stabilesc starea de sanatate.Tot ceea ce am expus mai sus se refera la studierea bazelor. Obiectele studiate sunt cele cinci organe de simt: ochii, urechile, nasul, limba, pielea; sfera de activitatea a celor cinci organe de simt: ceea ce se poate fi vazut, ceea ce poate fi auzit, ceea ce poate fi mirosit, ceea ce poate fi gustat, ceea ce este palpabil; cinci tipuri de

impuritati: saliva, fecalele, varsaturile, urina, singele (in cazul hemoragiilor nazale, de exemplu). Prin studierea acestor 15 componente medicul ajunge la o concluzie in ceea ce priveste starea de sanatate a pacientului. De exemplu, daca ochii sunt inflamati puternic, daca apar dureri si senzatia de uscaciune a ochilor, aceasta vorbeste despre o tulburare combinata a mucozitatii si vintului. Pasiunea peste masura pentru mincarurile iuti si bauturile fierbinti provoaca de obicei tulburari ale fierii. Eliminarea puroiului cu singe din urechi este o marturie despre existenta unui singe bolnav. Metodele de analiza sunt examinarea, palparea si interogatoriul. Examinarea limbii si a urinei. Principalele vizate de control sunt limba si urina. Examinarea limbii este in primul rind indreptata catre evidentierea principalului vinovat de boala. In dereglarile vintului, limba este rosie, uscata si aspra. Daca este dereglata fierea, limba este acoperita cu o membrana de culoare negru-galbuie care o acopera in intregime. In cazul dereglarii mucozitatii, limba are un aspect nesanatos, nu se diferentiaza nici prin culoarea rosie, nici printr-o alta culoare, iar atunci cind este palpata este moale si umeda. Prin intermediul examinarii urinei se poate de asemenea descoperi principalul vinovat al unei afectiuni. In cazul tulburarilor vintului, urina este de culoare verzuie si apoasa, aminteste de apa de izvor; in tulburarile fierii urina are o culoare galben-rosiatica, un miros puternic; in tulburarile mucozitatii urina are culoare alba, cu miros nesemnificativ. Urina vintului prin agitare face spuma puternica, ceea ce nu se observa la urina fierii si a mucozitatii. In ajunul analizei nu depuneti eforturi sustinute. Acestea sunt numai cele mai generale trasaturi. In sfera de cercetare a urinei sunt incluse de obicei opt puncte: pregatirea pentru analizarea urinei, perioada de timp de analizare a urinei, vasul pentru urina, particularitatile de schimbare a culorii urinei, urina persoanelor sanatoase, urina celor bolnavi, urina bolnavilor grav, urina in perioadele de necaz. 1. Pregatirea pentru analizarea urinei: inainte de a da urina pentru analiza pacientul trebuie sa respecte citeva reguli. In ajunul analizei nu trebuie sa faca nici un exces alimentar sau de comportament, nu are voie sa bea ceai tare, prea mult iaurt sau lapte acru, nu ii este permis de asemenea alcoolul. Seara trebuie sa bea putin lichid, pentru ca dimineata sa nu sufere de sete. Este interzis actul sexual. Pacientul trebuie sa se straduiasca sa doarma cit mai bine. In ajunul analizei nu trebuie sa faca eforturi fizice sau psihice, dar nici imobilizarea completa nu este recomandata. 2. Timpul de analiza a urinei este perioada de dupa rasarit, cind razele solare se oglindesc in vasul de urina. Daca pacientul nu urineaza deloc noaptea, atunci pentru analiza se ia numai a doua jumatate din cantitatea de urina. Se studiaza culoarea, mirosul, depunerile (albuminele). 3. Vasul pentru urina este cel mai adesea emailat, pentru ca un asemenea vas nu schimba culoarea urinei. 4. Schimbarea culorii urinei: la formarea urinei participa stomacul, intestinul, vezica biliara, ficatul, singele, limfa etc. Acest proces este destul de complex si in functie de cum are acesta loc culoarea urinei se schimba. Substantele precipitate in urina apar in special din cauza tulburarilor singelui si fierii. De aceea, dupa caracterul acestor substante sunt determinati parametrii de baza ai bolii o boala a arsitei sau o boala a frigului. 5. Urina persoanelor sanatoase: daca dupa citeva minute urina ramine la o culoare galben clar, care aminteste culoarea unui ulei bun, daca este transparenta si nu are un miros greu, daca spuma este de nivel mediu, pelicula de deasupra este neinsemnata, substantele precipitate sunt dizolvate in mod egal, culoarea din centrul vasului este putin mai intunecata decit in celelalte zone inseamna ca aceasta este urina unui om sanatos. 6. Urina bolnavilor: urina proaspata este studiata dupa culoare. Culoarea urinei vintului, fierii si mucozitatii a

fost descrisa mai sus. Culoarea rosie indica o boala a singelui. Culoarea ruginei indica o boala a limfei. Urina in mai multe nuante combinate vorbeste despre tulburari cu caracter divers. Urina de culoarea mustarului si cu caracter uleios este proprie bolilor infectioase. Urina de culoare portocalie si cu miros neplacut indica o afectare generala a organismului. Daca culoarea urinei este in general intunecata, dar contine si o gama de nuante care amintesc un curcubeu, este vorba despre o intoxicatie de orice fel. Se face de asemenea si analiza urinei proaspete dupa aburii pe care ii emana. O emanatie puternica arata o caldura foarte mare. Emanatia slaba si rapida trimite cu gindul la o boala a frigului, ca urmare a tulburarilor mucozitatii si vintului. Daca emanatiile sunt ba puternice, ba slabe se poate vorbi despre o lupta a caldurii si a frigului in organism. Urina proaspata este studiata de asemenea dupa miros. Urina cu depuneri si cu un miros neplacut indica o puternica boala a caldurii. Urina fara miros sau cu un miros slab vorbeste despre o boala a frigului. Daca urina emana mirosul unei mincari oarecare, acest fapt vorbeste despre o proasta digestie, despre scaderea caldurii focului in stomac. Analiza urinei calde se face de asemenea luind in consideratie spuma, depunerile. De exemplu, daca balonasele care se fac in vas dispar foarte repede, acest lucru vorbeste despre o boala inradacinata care a cuprins tot corpul si a devenit serioasa. Depunerile in urina apar in special in cazurile afectiunilor caldurii tulburari ale singelui si fierii. Depunerile care amintesc un nor care strapunge toata cantitatea de urina vorbesc despre bolile de plamini, cum ar fi tuberculoza. Bolile de rinichi sunt indicate de depunerile care amintesc de nisip. Aparitia unor depuneri la suprafata urinei arata o boala a caldurii in partea superioara a corpului, de exemplu a inimii; formarea unor depuneri la fundul vasului indica o afectiune a rinichilor, iar formarea depunerilor la mijlocul vasului - o afectiune a splinei sau a ficatului. De asemenea, se mai face analiza urinei dupa schimbarea culorii in procesul de racire, dupa perioada in care se schimba, pentru ca in cazul afectiunilor cu o evolutie presupus letala culoarea urinei prin racire nu se modifica. 7. Urina bolnavilor foarte grav. Exista o serie de semne care permit cu ajutorul urinei determinarea posibilitatii mortii din cauza unei boli serioase, dar acest lucru nu poate fi stabilit cu exactitate decit de catre un medic foarte bun prin compararea datelor analizei urinei cu cele ale altor metode de diagnoza. 8. Urina in perioadele de necaz. Pentru analizarea urinei din perioadele de necaz este de asemenea necesara o inalta calificare a medicului. Daca este sa vorbim despre acest lucru in linii mari, atunci in acest scop se alege un vas mare si se asaza pe o masuta. Pacientul urineaza in acest vas fara a-l ridica de pe masa. Directia in care el urineaza este socotit rasaritul. Privind de sus, medicul pune in gind la suprafata urinei niste gratii alcatuite din noua despartituri si observa ce fel de figuri si in ce directie apar, cit de repede se schimba culoarea urinei. Printre acele gratii imaginare medicul descopera niste desene care amintesc de ochii unui peste, asemanatoare unor linii punctate, observa formarea spumei. Pe baza a ceea ce a vazut el ajunge la o concluzie in ceea ce priveste caracterul necazului. Ceea ce s-a expus pina aici sunt numai regulile generale si studierea in profunzime a metodelor de analiza a urinei este posibila numai prin coordonarea unui medic experimentat. In concluzie, trebuie sa subliniem ca prin analizarea urinei sunt descoperite afectiunile organelor tubulare ale stomacului, ale intestinului gros si subtire, ale testiculelor sau ale ovarelor, ale vezicii biliare. Afectiunile organelor compacte - inima, plaminii, ficatul, splina, rinichii - sunt descoperite mult mai usor cu ajutorul pulsului.
Surse: scritube.com & suntsanatos.ro

10