Sunteți pe pagina 1din 4

Mihail Sadoveanu: Baltagul

Roman traditional realist mitic Roman interbelic

Traditionalismul este un curent cultural, care asa cum sugereaza si denumirea apara si promoveaza traditia, perceputa ca o insumare a valorilor arhaice, patriarhale ale spiritualitatii si expuse pericolului degradarii. Incercarea de conservare a valorilor traditionale romanesti s-a regasit si in activitatea poporanismului, samanatorismului si al gandirismului care s-au manifestat in primul sfert al secolului al XX-lea.

In perioada interbelica, directia traditionalista, la nivel ideatic, s-a regasit in programul promovat, in principal in reviste cu orientari ideologice distincte cum ar fi ‘’Samanatorul’’ (samanatoristii se opuneau influentelor straine, considerate primejdioase pentru cultura nationala), “Viata romaneasca” (in prima etapa avea o orientare poporanista, adica o simpatie exagerata pentru taranul asuprit, iar apoi in a doua etapa o orientare generala in spiritul unei democratii rurale), “Gandirea” (care aduce ca noutate promovarea in operele literare a credintei religioase ortodoxe romanesti, care ar fi elementul esential de structura a sufletului romanesc si considera importanta valorificarea miturilor autohtone, a riturilor, si a credintelor stravechi prin care pot fi surprinse praticularitatile sufletului national.)

Fidel principiilor traditionaliste, Mihail Sadoveanu ilustreaza in opera sa viata satului romanesc, intrucat “taranul roman a fost principalul meu erou”, dupa cum marturisea autorul intr-un discurs tinut la Academia Romana.

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman traditional mitic intrucat are ca surse de inspiratie balade populare de la care Sadoveanu preia idei si motive mitologice romanesti: “Salga” (setea de implinire a actului justitiar), “Dolca” (ideea profundei legaturi a omului cu animalul credincios), “ Miorita” (tema, motivul, conflictul, discursul epic simplu, conceptia asupra mortii).

“Baltagul” este un roman deoarece este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Personajele puternic individualizate sunt angrenate in conflicte puternice, structura narativa este ampla si contureaza o imagine bogata si profunda a vietii. Principalul mod de expunere este naratiunea, iar personajele se contureaza direct prin descriere si indirect, prin propriile fapte, ganduri si vorbe, cu ajutorul dialogului si al monologului interior.

Tema ilustreaza perspectiva traditionala, conturand fiinta arhaica a satului romanesc, sufletul taranului moldovean ca pastrator al lumii vechi, al traditiilor si specificului national, cu un mod propriu de a gandi, a simti si a reactiona in momentele cruciale ale vietii.

Titlul romanului face trimitere la mitul labirintului, ceea ce se contureaza si la nivelul actiunii. Baltagul (toporul cu doua taisuri) este un obiect simbolic, ambivalent: arma a crimei si instrumentul actului justitiar. Trebuie remarcat ca in roman acelasi baltag (al lui Lipan) indeplineste cele doua functii. Criticul Marin Mincu asociaza baltagul cu labrys-ul, securea dubla cu care a fost doborat

minotaurul mitic. Chiar numele personajelor (Nechifor, Vitoria, Gheorghita) ar avea semnificatii simbolice desemnand victoria dreptatii.

Romanul se caracterizeaza prin obiectivitate, naratiunea se face la persoana aIII-a iar naratorul este omniprezent si omniscient, prin tehnica detaliului se reconstituie lumea satului de munteni si actiunile Vitoriei. Secventele narative sunt legate prin inlantuire si alternanta. Naratiunea este preponderata, dar pasajele descriptive fixeaza diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic individual (de exemplu: portretul Vitoriei sau al lui Gheorghita) si colectiv (muntenii). Naratiunea este nuantata de secvente dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum ar fi laitmotivul rostit de femeie in cautarea sotului la fiecare popas.

Timpul derularii evenimentelor este vag precizat, prin repere temporale: “ aproape de Sf. Andrei, “ in Postul Mare”, “ 10 martie “. Cadrul actiunii este satul Magura Tarcaului, zona Dornelor si a Bistritei, dar si cel de campie, Cristesti in Balta Jijiei. Fiind si un roman realist, traseul urmat de Vitoria si Gheorghita contine si toponime existente pe harta.

Romanul este structurat pe saisprezece capitole si evidentiaza doua componente: una traditionalist- mitica si cealalta epica-realista.

Actiunea este simpla, subiectul avand un singur fir epic care urmareste drumul parcurs de Vitoria si fiul ei in cautarea sotului disparut.

Prima parte (capitolele I-IV) prezinta framantarile Vitoriei in asteptarea sotului si pregatirile de drum. Aceasta parte include expozitiunea si intriga.

In expozitiune este prezentat satul Magura Tarcaului si schita portretului fizic al Vitoriei.

Incipitul il constituie legenda privind randuielile pe care Dumnezeul le-a stabilit pentru toate neamurile omenesti, dupa facerea lumii. Legenda o spunea Nechifor Lipan “la cumatrii si nunti” si aceasta poveste ii vine in minte nevestei lui, Vitoria, din memorie afectiva. Legenda este un prolog, in care sunt prezentati locuitorii din “muntii de sus”, viata lor dura, carora Dumnezeu le-a harazit sa stapaneasca ce au si le-a dat inima usoara sa se bucure de ce-i al lor.

Intriga cuprinde framantarile ei, dar si actiunile pe care le intreprinde inainte de a pleca in cautarea sotului ei: tine post negru douasprezece vineri, se inchina la icoana Sfintei Ana de la manastirea Bistrita, anunta autoritatile de disparitia sotului, vinde unele lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasa in grija unei manastiri, iar lui Gheorghita ii incredinteaza un baltag sfintit.

Partea a doua (capitolele VII-XIII) contine desfasurarea actiunii si releva drumul parcurs de Vitoria si fiul ei, Gheorghita, pana la gasirea ramasitelor lui Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor Lipan, facand o serie de popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crasma domnului David de la Calugareni, la mos Pricop si baba dochia din Farcasa, la Vatra Dornei (la han si la cantelarie unde afla si de actul de vanzare a oilor), apoi spre Paltinis, Brosteni, Borca, de unde drumul paraseste apa Bistritei, “ intr-o tara cu totul necunoscuta”. De asemenea intalnesc pe drum o cumetrie, la Borca si o nunta la Cruci. Vitoria respecta traditia, ofera cadou la cumetrie si ciocneste

cu nuntasii in cinstea imparatesei mirese, dar succesiunea acestor mari evenimente din viata omului ii dau de gandit si anticipeaza inmormantarea din final.

Intreband din sat in sat, ea isi da seama ca sotul ei a disparut intre Suha si Sabasa. Cu ajutorul cainelui regasit, Lupu, munteanca descopera ramasitele sotului ei intr-o rapa in dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia (capitolele XIV-XVI) prezinta sfarsitul drumului: ancheta politiei, inmormantarea, parastasul lui Nechifor, demascarea si pedepsirea ucigasilor.

In cel mai evident spirit traditionalist, Vitoria face randuielile cuvenite pentru mort, anunta autoritatile, se ingrijeste de preot si vegheaza ca toate ritualurile inmormantarii sa fie respectate. Scena inmormantarii este considerata o excelenta pagina de folclor romanesc din care nu lipsesc elementele cu valoare de simbol: bradul, bocitoarele, preotii, sau gaina neagra ce se da peste mormant. Tot satul se adunase la biserica si s-a facut slujba mare, cum “putine s-au vazut in Sabasa”.

Punctul culminant este momentul cand Vitoria reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzandu- i si pe ucigasii Ilie Cutui si Calistrat Bogza. Primul isi recunoaste vina, insa al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghita cu baltagul lui Nechifor si sfasiat de cainele Lupu, facandu-se astfel dreptate.

Odata adevarul aflat si criminalii pedepsiti, Vitoria se pregateste sa se intoarca acasa, planuind ca va reveni aici pentru parastasul de patruzeci de zile si va aduce si pe Minodora, “ca sa cunoasca mormantul” tatalui ei, dupa care vor pleca “la Magura, ca sa luam de la coada toate cate am lasat”.

Traditionalismul se caracterizeaza prin valorificarea miturilor, trasatura ce caracterizeaza si romanul “Baltagul” al lui Sadoveanu. Aspectele mitice sunt preponderente in acest roman. Nicolae Manolescu afirma ca “ miturile sunt raspandite in roman asa cum oasele lui Nechifor sunt raspandite in prapastie”. Idei din balade populare “Dolca”, “Salga” si “ Miorita” dar si alte mituri se regasesc in substratul romanului. George Calinescu afirma ca “Baltagul” este o continuare a baladei “Miorita”. Motto-ul de la inceputul romanului il conduce pe cititor spre mitul existentei pastorale si argumenteaza viziunea mioritica asupra mortii, careia Sadoveanu ii da o noua interpretare, aceea a existentei ciclice, viata-moarte si din nou la viata.

Un alt mit ce este in substratul naratiunii este cel al marii calatorii. Lungul drum al Vitoriei in cautarea osemintelor lui Nechifor este o replica pamanteasca la “marea calatorie” in care a plecat “dalbul de pribeag”, si pentru ca sa-si regaseasca odihna, femeia si feciorul cutreiera muntii, spre a implini datina: “ Sa nu ramaie intre lupi; sa-l aduc intre crestini”.

Mitul crengii de aur poate fi descoperit in ultima parte a romanului: acum Gheorghita il loveste pe Bogza cu baltagul sau devenit “creanga de aur” pentru a prelua ceea ce ucigasul luase de la Nechifor. Vitoria este si ea un purtator al crengii de aur, pentru ca singura descopera adevarul si pedepseste raul.

Romanul pare sa valorifice si o cunoscuta legenda egipteana, cea a lui Isis si Osiris. In aceasta legenda sotia, Isis, pleaca in cautarea sotului ucis de un zeu rau. Ea ii gaseste ramasitele in apele Nilului. Ea ajutata de un zeu cu cap de caine, Chorus, iar in aventura sa este insotita de fiul sau.

Drumul parcurs de personajele romanului are valoare simbolica. De altfel, se spune ca in roman exista trei drumuri: unul este facut de Nechifor care se termina la Crucea Talienilor; de aici calatoria pamanteasca pentru el se transforma intr-o “mare calatorie” cosmica. Al doilea drum este al Vitoriei. Purificata prin post si rugaciune, ea va realiza un drum al destinului parcurgand cateva etape necesare: mai intai la Borca “ a cazut in cumetrie” apoi la “Cruci “a dat de o nunta”, pentru ca in final sa ingroape ea insasi osemintele lui Nechifor. Simbolic acest drum al Vitoriei reprezinta o traversare ritualica a celor trei mari momente ale existentei pentru dezlegarea tainei. Cel de al treilea drum este facut de Gheorghita si este o calatorie initiatica, la capatul careia va putea prelua atributele tatalui caci viata va continua, dar cu alta generatie.

Critica literara a numit acest drum “ de viata si de moarte”. Pe acest drum a fost omorat Nechifor si pe acelasi drum merg Vitoria si Gheorghita. Vitoria se indreapta cu fiecare pas spre adevar iar Gheorghita se initiaza in tainele existentei. Fiecare localitate pe unde trec cei doi este un pas important spre descoperirea adevarului si pentru initierea lui Gheorghita. Acesta va cunoaste viata oierului, greutatile cu care se confrunta, cunoaste obiceiurile, traditiile iar in prapastia in care se afla ramasitele tatalui sau da dovada de mult curaj. Iar la pedepsirea ucigasilor de maturitate. Astfel este apt pentru a intra in randul oierilor sa preia gospodaria.

Romanul “Baltagul” de Mihail Sadoveanu este un roman traditional care ofera o imagine ampla si profunda a vietii, zugraveste modul de viata al oamenilor de la munte, unde obiceiurile si traditiile sunt pastrate cu sfintenie. “Baltagul” este considerat expresia cea mai inalta a stilului sadovenian si unul dintre cele mai reusite romane din literatura romana.