Sunteți pe pagina 1din 224

TITEL NEGRU

ASIGURĂRI

1
© Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007
Editură acreditată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării prin Consiliul
Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


NEGRU, TITEL
Asigurări/ Titel Negru – Bucureşti: Editura Fundaţiei
România de Mâine, 2007
Bibliogr.
ISBN 978-973-725-848-9
368(075.8)

Reproducerea integrală sau fragmentară, prin orice formă şi prin orice


mijloace tehnice, este strict interzisă şi se pedepseşte conform legii.

Răspunderea pentru conţinutul şi originalitatea textului


revine exclusiv autorului/autorilor.

2
UNIVERSITATEA SPIRU HARET

TITEL NEGRU

ASIGURĂRI

EDITURA FUNDAŢIEI ROMÂNIA DE MÂINE


BUCUREŞTI, 2007

3
4
CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV ...................................................................... 9


1. ESENŢA ŞI ROLUL ASIGURĂRILOR............................................ 11
1.1. Asigurarea ca proces de transfer al riscului ................................. 11
1.2. Funcţiile asigurărilor.................................................................... 17
1.3. Organizaţii de asigurare............................................................... 19
1.3.1. Tontinele, societăţile cooperatiste şi organizaţiile frăţeşti 19
1.3.2. Organizaţiile de asigurare de tip mutual ............................ 19
1.3.3. Societăţile de asigurări ...................................................... 20
1.4. Protecţia asiguraţilor.................................................................... 21
1.5. Clasificarea asigurărilor............................................................... 23
1.6. Elementele tehnice ale asigurării................................................. 24
1.6.1. Asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării
şi contractantul asigurării ................................................... 24
1.6.2. Riscul, respectiv, cazul asigurat ........................................ 25
1.6.3. Suma asigurată, norma de asigurare, evaluarea în vederea
asigurării, durata asigurării, paguba sau dauna .................. 27
1.6.4. Prima de asigurare ............................................................. 28
1.6.5. Paguba sau dauna, despăgubirea de asigurare, perioada de
asigurare(durata asigurării) şi teritoriul acoperit ................ 30
2. CONTRACTUL DE ASIGURARE.................................................... 31
2.1. Caracteristici ............................................................................... 31
2.2. Principiile pe baza cărora se încheie şi se derulează contractele
de asigurare ................................................................................. 32
2.3. Încheierea şi încetarea asigurării................................................. 34
3. ASIGURĂRILE DE BUNURI ........................................................... 37
3.1. Concepte de bază ........................................................................ 37
3.2. Principiile de acoperire a pagubelor............................................ 38
3.3. Tipuri de poliţe............................................................................ 41
5
3.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului
acestora împotriva pagubelor produse de incendiu şi de
alte calamităţi .................................................................... 41
3.3.2. Asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi
a răspunderii constructorului............................................. 45
3.3.3. Asigurarea facultativă auto de avarii şi furt (CASCO)
(condiţii de asigurare) ....................................................... 46
4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE ..................................................... 50
4.1. Noţiuni preliminare...................................................................... 50
4.2. Tipuri de asigurări de viaţă .......................................................... 51
4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă ........... 53
4.3.1. Funcţiile biometrice ........................................................... 53
4.3.2. Calcularea primei nete la asigurările individuale
de supravieţuire, cu plata unică a sumei asigurate ............. 54
4.3.3. Renta viageră ..................................................................... 55
4.3.4. Calcularea primei nete la asigurările individuale
de deces ............................................................................ 58
4.3.5. Calcularea primei nete la asigurările individuale
mixte .................................................................................. 59
4.3.6. Calcularea primei brute (tarifare sau comerciale) la
asigurările de viaţă ............................................................. 61
4.4. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă ....................... 62
5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ .................................. 65
5.1. Caracteristici ................................................................................ 65
5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule (R.C.A.)......................... 67
5.3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate
de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu autovehicule, numai
pe teritoriul României (condiţii de asigurare) .............................. 68
6. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE.................................. 70
6.1. Generalităţi .................................................................................. 71
6.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export ................. 72
7. ASIGURĂRILE MARITIME ŞI FLUVIALE.................................... 74
7.1. Conceptul de avarie ..................................................................... 74
7.2. Asigurarea navelor maritime şi fluviale (CASCO) ...................... 77
7.3. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului maritim şi
fluvial (CARGO Maritim) ........................................................... 79

6
8. ASIGURĂRILE DE AVIAŢIE ........................................................... 83
8.1. Asigurarea aparatelor de zbor ....................................................... 83
8.2. Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie .................................... 86
9. ASIGURĂRILE LA CULTURI VEGETALE ŞI LA ANIMALE ...... 88
9.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole ...................... 88
9.2. Asigurarea animalelor................................................................... 92
10. REASIGURAREA............................................................................. 95
10.1. Introducere ................................................................................. 95
10.2. Reasigurarea proporţională ........................................................ 98
10.3. Reasigurarea neproporţională .................................................. 100
11. PIAŢA ASIGURĂRILOR ŞI SPECIFICUL MARKETINGULUI
ÎN ASIGURĂRI .............................................................................. 103
11.1. Structura şi caracteristicile pieţei asigurărilor........................ 103
11.2. Intermedierea în asigurări şi reasigurări................................. 107
11.2.1. Agentul de asigurare ................................................... 107
11.2.2. Brokerul de asigurare .................................................. 108
11.2.3. Consultanţii de asigurare............................................. 110
11.3. Specificul marketingului din domeniul asigurărilor................ 110
11.4. Crearea unei pieţe unice a asigurărilor în Uniunea Europeană 111
12. ASPECTE SPECIFICE CONTABILITĂŢII DIN DOMENIUL
ASIGURĂRILOR............................................................................ 114
12.1. Elemente specifice .................................................................. 114
12.2. Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor, la nivelul
societăţii de asigurări ............................................................. 117
13. MANAGEMENTUL ÎN ASIGURĂRI ŞI REASIGURĂRI ......... 122
13.1.Managementul asigurărilor ...................................................... 122
13.2. Eficienţa activităţii de asigurare.............................................. 124
14. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT DIN ROMÂNIA................ 129
14.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. 129
14.2. Sistemul asigurărilor pentru şomaj ......................................... 134
14.3. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate................................. 135
MIC DICŢIONAR DE ASIGURĂRI .................................................... 139
TESTE GRILĂ ...................................................................................... 153
BIBLIOGRAFIE..................................................................................... 219

7
8
CUVÂNT INTRODUCTIV

Rezultat al experienţei autorului în predarea an de an a


disciplinelor legate de domeniul asigurărilor, lucrarea constituie un
demers ştiinţific de actualitate, atât în pregătirea studenţilor, cât şi a
masteranzilor la această disciplină.
Prin transpunerea prevederilor comunitare specifice domeniului
asigurărilor, cadrul legislativ al asigurărilor din România a fost
modificat semnificativ. În aceste condiţii, eforturile specialiştilor în
direcţia lărgirii ariei de cunoaştere şi înţelegere în domeniul asigurărilor
şi reasigurărilor sunt absolut necesare.
În prezenta lucrare, autorul urmăreşte, pe de o parte, să
contribuie la îmbogăţirea literaturii de specialitate, iar pe de altă
parte, să ofere un suport ştiinţific adecvat desfăşurării în condiţii de
eficienţă a pregătirii celor interesaţi de domeniul asigurărilor.
Lucrarea abordează, în cea mai mare parte, problematica
asigurărilor din România, în contextul evolutiv impus de integrarea în
Uniunea Europeană.
Adresându-se în principal studenţilor şi masteranzilor, prezenta
lucrare, datorită complexităţii conţinutului, poate fi utilă, totodată,
specialiştilor în domeniu, îndeosebi agenţilor, consultanţilor şi brokerilor
de asigurare.
Lucrarea este structurată pe 14 capitole, în care sunt expuse
argumentele de ordin teoretic şi practic, ce fundamentează asigurările şi
reasigurările.
Scopului didactic al lucrării i se alătură şi scopul formativ,
autorul dorind să-şi aducă contribuţia la amplul proces de formare a
specialiştilor din domeniul asigurărilor.

Autorul

9
10
1. ESENŢA ŞI ROLUL ASIGURĂRILOR

1.1. Asigurarea ca proces de transfer al riscului


Oamenii luaţi ca indivizi, precum şi societatea în ansamblul ei,
în decursul existenţei lor sunt supuşi unei multitudini de riscuri.
Procesul de identificare, cuantificare, cercetare a reacţiei la riscuri,
reducerea probabilităţii de a se produce un risc, implementarea unor
măsuri şi decizii de limitare a producerii pagubelor este definit astăzi ca
un transfer al riscului. Prin intermediul unor societăţi specializate,
asigurarea transferă riscul de la o persoană la un grup de persoane şi,
astfel, pot fi mai uşor compensate financiar daunele suferite. În conse-
cinţă, asigurarea realizează transferul riscului de la persoanele fizice şi
juridice către societăţile de asigurări care îşi asumă riscul. Asigurarea se
bazează pe împărţirea riscului, prin participarea cu sume mici (cote
minime), la acoperirea daunelor suferite de către asiguraţi. De fapt,
activitatea de asigurare reprezintă împărţirea, respectiv dispersia riscului.
Asigurarea reprezintă acea activitate economico-socială, care
constă în protecţia persoanelor fizice şi juridice în calitate de asiguraţi
împotriva diverselor riscuri, fiind realizată de către societăţi specializate,
în calitate de asigurători. Ca entitate economică, societatea de asigurări
îşi asumă şi administrează riscul de a despăgubi numai în cazul producerii
unui eveniment cuprins în contractul (poliţa) de asigurare.
Participarea la această formă de protecţie se face în mod facultativ,
prin acceptarea unor termeni şi condiţii atât de către asigurător, cât şi de
către asigurat prin clauzele conţinute în contractul (poliţa) de asigurare.
Asigurătorii preiau anumite riscuri în schimbul plăţii de către
asiguraţi a unei sume de bani, numită primă de asigurare. Astfel,
în cazul producerii unor evenimente sau fenomene supuse asigurării,
asigurătorul urmează să-l despăgubească pe asigurat pentru pierderile
suferite.
Prin definiţie, asigurarea reprezintă un acord de voinţă (sub
formă de contract) între asigurat şi asigurător, prin care asigurătorul
11
oferă asiguratului contravaloarea daunelor (sau suma asigurată) în
cazul producerii riscurilor, în schimbul plăţii de către asiguraţi a
primei de asigurare.
În principiu, asigurările înseamnă:
- existenţa comunităţii de risc;
- mutualitatea în suportarea pagubelor;
- împărţirea, respectiv, dispersia riscului.
Ca forme de protecţie împotriva riscurilor, practicate de-a lungul
timpului, se întâlnesc:
- autoasigurarea;
- asigurarea propriu-zisă;
- coasigurarea;
- reasigurarea;
- retrocedarea (retrocesiunea).
Autoasigurarea este o metodă de creare autonomă, descentralizată
şi independentă a unor fonduri de rezervă de către persoane fizice şi
juridice.
Din spirit de prevedere, populaţia şi unităţile economice pot să-
şi constituie fonduri băneşti de rezervă, având rol de autoprotecţie sau
de autoasigurare. Însă, numai atunci când fondurile de autoasigurare
sunt suficient de mari, populaţia şi unităţile economice sunt în măsură
să-şi refacă bunurile materiale distruse de accidente sau fenomene
naturale imprevizibile. Un fond suficient de mare se constituie în decursul
unei perioade îndelungate de timp şi poate afecta ritmul dezvoltării
economice a unităţii respective. Pe lângă capacitatea limitată de
constituire a fondului de autoprotecţie, apare inconvenientul imobilizării
unor mijloace necesare pentru acoperirea pagubelor.
Constituirea unui fond de rezervă, generează costuri suplimentare
pentru o unitate economică. Aceasta, deoarece fondul de rezervă trebuie
să aibă un grad ridicat de lichiditate, pentru a putea fi folosit imediat în
caz de necesitate. În concluzie, costul autoprotecţiei este mai ridicat decât
cel al unei asigurări propriu-zise.
Ca metodă, autoasigurarea este foarte rar utilizată, deoarece nu
poate fi eficientă decât în cazul în care capacitatea financiară a firmei este
foarte mare, iar frecvenţa riscurilor este foarte redusă. Autoasigurarea nu
respectă principiul fundamental al asigurării, care este principiul
mutualităţii. Deşi este bazată pe prevedere, autoasigurarea, ca formă de
protecţie, este neeconomică, dificil de realizat şi în cea mai mare parte
insuficientă. Paguba poate interveni într-un moment în care rezervele
12
constituite sunt precare. Rezerve semnificative nu-şi pot constitui nici
măcar agenţii economici puternici. Pe de altă parte, sumele imobilizate în
rezervele respective nu pot fi utilizate în activitatea economică, ceea ce îi
afectează eficienţa.
Asigurarea propriu-zisă este diferită de autoasigurare, deoarece
presupune existenţa comunităţii de risc şi mutualitatea în compensarea
daunelor, a prejudiciilor şi a răspunderii faţă de terţele persoane care au
suferit prejudicii. Asigurarea propriu-zisă este operaţiunea prin care
asigurătorul, organizând pe principiul mutualităţii un număr mare de
asiguraţi expuşi la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează doar pe
aceia dintre ei care suferă un sinistru, pe seama fondului comun
constituit din primele încasate.
Pentru ca asigurătorul să poată indemniza efectiv toate sinistrele
garantate, el trebuie să organizeze mutualitatea riscurilor după reguli
matematice riguroase.
Asiguratul, prin despăgubirile primite, este repus în situaţia
financiară pe care a avut-o înainte de producerea unui eveniment asigurat.
Acest lucru exprimă scopul principal al unei asigurări, compensarea
pierderilor suferite de către asigurat, şi nu obţinerea de către acesta a unui
profit de pe urma asigurării.
Din punct de vedere tehnic, asigurarea presupune:
- existenţa riscului;
- faptul că un asigurător organizează, în baza principiului
mutualităţii, un număr mare de asiguraţi;
- indemnizarea celor care suferă un sinistru se efectuează pe
seama unui fond comun constituit din primele încasate;
- organizarea mutualităţii se realizează după reguli matematice
riguroase.
Protecţia prin asigurare se realizează prin intermediul
societăţilor de asigurări, funcţionează în baza unei legislaţii, a unor
norme şi principii economice care urmăresc protejarea persoanelor
ce consimt să participe la fondurile financiare.
Cheltuielile necesare reparaţiei unui bun asigurat sau înlocuirii
acestuia pot cuprinde în limita sumei asigurate, menţionate în poliţă,
costul la data daunei, al reparaţiilor, refacerii, restaurării, recondiţionării
sau înlocuirii părţilor avariate sau distruse, precum şi al manoperei.
Specifice domeniului asigurărilor sunt următoarele trăsături:
a) calitatea de intermediar financiar;
b) ramură prestatoare de servicii;
13
c) caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube;
e) asigurările se bazează pe principiul mutualitătii.
Potenţialii asiguraţi recurg la asigurare numai dacă prima de
asigurare pe care ar trebui să o achite este suficient de redusă, comparativ
cu mărimea pagubei pe care ar trebui să o suporte, dacă s-ar produce
fenomenul (evenimentul) respectiv. În cazul în care prima este prea
ridicată, asigurarea îşi pierde atractivitatea pentru potenţialii clienţi.
În sfera asigurărilor directe, pe lângă asigurarea propriu-zisă
intră şi coasigurarea, care acoperă situaţia în care, dat fiind valoarea
bunurilor asigurabile, precum şi numărul lor, riscurile vizate fiind greu
de asumat de către o singură societate de asigurări, asiguratul încheie
contractul de asigurare cu mai multe societăţi, care participă la
acoperire fiecare în cotă parte, pentru aceeaşi perioadă.
În condiţiile producerii evenimentului asigurat, fiecare asigurător
urmează să contribuie la acoperirea daunei proporţional cu contribuţia sa
la acoperirea riscului.
Ca formă de protecţie împotriva riscurilor, coasigurarea se
utilizează, în mod deosebit, atunci când valoarea bunului asigurat este
foarte mare şi, în consecinţă, nicio societate de asigurări nu poate să-şi
asume răspunderea preluării în întregime, pe contul său, a întregului risc.
În cazul coasigurării se pot întâlni următoarele situaţii:
a) asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât
prejudiciul efectiv, consecinţă directă a riscului;
b) între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare
distincte;
c) între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională.
Datorită existenţei unor bunuri de valori imense, care depăşesc
cu mult capacitatea financiară a unor societăţi de asigurări, acestea nu
doresc să preia în contul lor, riscuri enorme. De aceea, la rândul lor,
caută să obţină protecţie prin reasigurare.
De fapt, reasigurarea este un contract încheiat între asigurătorul
iniţial, care devine reasigurat, şi o societate de reasigurare, care devine
reasigurător. În acest caz, reasigurătorul cedează o parte din prima de
asigurare iniţială, respectiv o parte din riscurile iniţiale, urmând ca în
situaţia producerii riscurilor asigurate, reasigurătorul să plătească o
parte din despăgubire asigurătorului iniţial. În realitate, asigurătorii
încheie mai multe contracte de reasigurare.
Reasigurătorul, doreşte şi el să obţină o protecţie pentru
portofoliul său de afaceri, printr-un contract de retrocedare. În această
14
nouă relaţie contractuală, reasigurătorul este supranumit retrocedent,
iar societatea ce preia riscurile de la el este supranumită retrocesionar
(societate de asigurare, reasigurare). Prin retrocesiune se cedează o
parte din prime, din risc şi din cuantumul despăgubirilor.
Atunci când activitatea de asigurare se bazează pe o dispersie cât
mai mare a riscului, acoperirea pagubei este suportată de un număr
mare de persoane fizice sau juridice, în cote foarte mici în comparaţie
cu dimensiunea pagubei.
Asigurarea prezintă trei aspecte: juridic, economic şi financiar.
Abordarea juridică trebuie efectuată prin prisma contractului
de asigurare şi a legii cu privire la activitatea de asigurare, care, în
calitate de generatoare de drepturi şi obligaţii în materie de asigurări,
se completează reciproc. Contractul de asigurare este un act juridic
care prevede obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare,
precum şi obligaţia asigurătorului de a achita indemnizaţia de
asigurare la producerea riscului asigurat, fie asiguratului, fie
beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele convenite. Potrivit
Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România,
(modificată şi completată prin Legea nr. 172/2004), prin contractul de
asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar
acesta se obligă ca, la producerea unui anumit risc, să plătească
asiguratului sau beneficiarului, despăgubirea (indemnizaţia) sau suma
asigurată, în limitele şi la termenele convenite. Contractul de asigurare
îşi pierde valabilitatea atunci când şansa de realizare a evenimentului
este de 100%.
În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se
aplică în cazul drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din
rezerva de prime, ce se constituie la asigurările de persoane.
Dimensiunea economică a asigurării o reprezintă acoperirea
daunelor (pagubelor) provocate de anumite fenomene (evenimente),
dintr-un fond de asigurare, creat din colectarea primelor de asigurare
plătite de către asiguraţi şi având ca destinaţie:
- plata daunelor;
- crearea unui fond de rezervă (din care se vor achita daunele mari);
- acoperirea cheltuielilor administrative ale societăţii.
Trebuie subliniat faptul că fondul de asigurare se constituie în
vederea acoperirii unor pagube provocate de evenimente viitoare şi
nesigure, deci aceste fonduri nu acoperă pierderi cauzate de utilizarea
normală a unor bunuri sau de diminuarea valorii lor din diverse
15
motive. Asigurarea oferă avantajul că membrii comunităţii afectaţi de
producerea riscului asigurat, primesc din fondul de asigurare, cu titlu
de indemnizaţie (despăgubire), sume care pot depăşi de câteva ori
cuantumul contribuţiei acestora la fondul respectiv.
Daunele materiale şi financiare suferite sunt despăgubite din
fondurile special create din primele de asigurare plătite de asiguraţi, fiind
achitate de către societatea de asigurări persoanei asigurate, respectiv,
titularului asigurării. Însă, despăgubirile se plătesc asiguratului numai în
urma producerii acelor pagube generate de riscuri asigurate, ce au fost
stipulate prin contractul de asigurare.
În ceea ce priveşte fondul de asigurare se constată următoarele:
- fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi
atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii
în natură;
- prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispoziţia
unei organizaţii specializate se formează o comunitate de risc;
- constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe
aplicarea principiului mutualităţii.
Fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează în mod
centralizat de către societăţile de asigurări. Fondul de asigurare se
formează în mod descentralizat, prin încasarea de prime de asigurare
sau cotizaţii, achitate de către acele persoane fizice sau juridice care
sunt interesate în înlăturarea eventualelor pagube provocate de
anumite fenomene (evenimente) viitoare şi nesigure. Din acest fond
nu sunt suportate pierderile determinate de folosirea şi consumarea
normală a acestora sau de diminuarea valorii lor din diverse motive.
Fondul de asigurare se utilizează în mod centralizat pentru:
a) plata indemnizaţiei de asigurare la acoperirea pagubelor
provocate de fenomenele, evenimentele sau acidentele în cadrul asigu-
rărilor de bunuri şi de răspundere civilă, respectiv plata sumelor
asigurate la asigurările de persoane;
b) plata despăgubirilor şi pentru finanţarea unor acţiuni cu
caracter preventiv, acolo unde este cazul;
c) acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti şi pentru
constituirea unor fonduri de rezervă care să fie la dispoziţia societăţii
de asigurări sau a organizaţiei mutuale de asigurare etc.
La societăţile mutuale de asigurări, fiecare membru are calitatea
atât de asigurat, cât şi de asigurător, iar contribuţiile acestora se
regularizează la sfârşitul fiecărui an.
16
La asigurările de viaţă, sub aspect financiar, avem de-a face cu o
activitate de intermediere financiară între persoanele fizice asigurate,
care achită prime în mod eşalonat şi solicitanţii de resurse financiare
suplimentare. Ca urmare, asigurările de viaţă oferă persoanelor fizice
nu numai o protecţie ca atare, dar şi un instrument de economisire şi
de fructificare a resurselor băneşti. Totodată, societăţile de asigurări,
atunci când dispun de resurse băneşti, apar pe piaţa financiară cu o
ofertă de capital atât pentru plasamente, cât şi pentru acordarea de
împrumuturi, fie pentru acoperirea unor deficite bugetare, fie pentru
finanţarea unor investiţii.
Asigurările de pagube (daune), având esenţialmente caracter de
despăgubire, reunesc asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi au
ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul asiguratului.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul
daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin
calcule bazate pe teoria probabilităţilor.
Dimensiunea financiară este determinată, pe de o parte, de
faptul că nu toate poliţele de asigurare au ca rezultat producerea
riscurilor, iar pe de altă parte, de decalajul în timp între momentul
încasării primelor şi momentul plăţii despăgubirilor. Ca atare,
societăţile de asigurări investesc sumele încasate sub forma primelor
de asigurare, sporind disponibilităţile existente.
La asigurările de viaţă există posibilitatea economisirii, care
reprezintă de fapt o altă funcţie a asigurărilor. Astfel, asiguraţii, prin
poliţele de asigurare, au posibilitatea ca, alături de protecţie, să
beneficieze la expirarea contractului de asigurare de suma asigurată şi,
în plus, pot să participe la profitul obţinut din sumele investite.

1.2. Funcţiile asigurărilor


Principalele funcţii ale asigurării sunt:
- realizează distribuţia daunelor între mai mulţi deţinători de
poliţe, activitate ce nu poate fi realizată sub o altă formă;
- oferă o protecţie, prin siguranţa financiară oferită de asigurare;
- realizează o compensare financiară, economie şi protecţie familială;
- oferă posibilitatea obţinerii unei pensii private;
- acţionează în sensul prevenirii daunelor.
a) Distribuţia daunelor între mai mulţi deţinători de poliţe

17
Daunele materiale şi financiare ale asiguraţilor sunt distribuite
între aceştia prin compensarea acelora care suferă pagube din
fondurile special create prin contribuţia deţinătorilor de poliţe.
Distribuţia daunelor este echitabilă, deoarece fiecare deţinător de
poliţă plăteşte o sumă proporţională cu riscul introdus. Prin urmare,
riscurile nu sunt nici întâmplătoare, nici egale.
b) Oferirea unei protecţii. Asigurarea nu poate înlătura riscul,
dar produce o distribuire a pagubelor produse anumitor persoane, între
mai mulţi cumpărători de poliţe, astfel încât nici o persoană să nu
suporte singură o daună produsă. În acest mod, asigurarea, oferind
protecţie, reduce temerile asiguratului.
c) Realizarea unei compensări financiare. Cea mai
importantă funcţie a asigurărilor este cea de compensare financiară a
pagubelor, datorate producerii evenimentelor sau riscurilor asigurate.
Astfel, în cazul asigurărilor de bunuri şi de răspundere civilă, asigurătorul
efectuează plata unor sume asigurate. Potrivit acestei funcţii, asigurarea
are rolul de a contribui la refacerea bunurilor avariate sau distruse şi la
recuperarea unor prejudicii de către asiguraţi. Această compensare este
posibilă datorită faptului că a fost creat un fond de asigurare din primele
de asigurare plătite de către asiguraţi.
d) Oferirea posibilităţii economisirii şi realizării, implicit, a
unei protecţii familiale prin introducerea asigurărilor pentru
studii. Asigurările de viaţă cu acumulare de capital, precum şi
asigurările pentru studii, în cazul copiilor, sunt produse financiare
concepute de către societăţile de asigurări, care au rolul de a oferi
asiguratului în acelaşi timp o economie, dar şi o protecţie, printr-un
contract de asigurare încheiat pe termen lung.
e) Oferirea posibilităţii obţinerii unei pensii private. Experienţa
a demonstrat care este avantajul unei asigurări de viaţă combinată cu
pensie privată, prin majorarea sumei de care poate beneficia o persoană
aflată la o anumită vârstă, în situaţia în care nu mai este în activitate, sau
completează pensia oferită de sistemul asigurărilor de stat cu cea privată.
f) Prevenirea daunelor este o altă funcţie importantă a asigu-
rărilor, care implică stabilirea în cadrul companiilor de asigurări şi a
agenţiilor de brokeraj a unui plan de măsuri de diminuare a riscurilor,
având ca scop:
- reducerea posibilelor pagube;
- obţinerea unor cotaţii de primă mai mici, datorită diminuării
riscurilor.
18
Tot în scop preventiv, se practică de către asigurători franşiza.
Aceasta constă în scăderea din drepturile de asigurare a unei sume
determinate, care înseamnă participarea asiguratului la acoperirea unei
părţi din pagubă. Scopul aplicării franşizei este dublu: în primul rând,
îl obligă pe asigurat să adopte o conduită preventivă, să aibă grijă să
întreţină bunul asigurat. În al doilea rând, se urmăreşte să nu se
încarce cheltuielile societăţii de asigurări la un nivel mai mare,
deoarece, de multe ori, cheltuielile cu gestionarea şi administrarea
pagubelor pot să depăşească paguba însăşi.

1.3. Organizaţii de asigurare


1.3.1. Tontinele, societăţile cooperatiste şi organizaţiile frăţeşti
Ca asociaţii, tontinele se constituie pentru o perioadă determinată
de timp, în decursul căreia membrii asociaţiei varsă la fondul comun o
cotizaţie anuală care variază în funcţie de vârstă. La expirarea
termenului pentru care a fost constituită suma rezultată din capitalizarea
cotizaţiei de-a lungul anilor, se împarte între membrii supravieţuitori.
Asociaţii asemănătoare se costituie şi pentru cazuri de deces.
Societăţile cooperatiste sunt un tip de societăţi de asigurări
care au fost constituite cu un scop precis, respectiv, de a face asigu-
rarea disponibilă pentru o anumită organizaţie sau grup de entităţi în
schimbul achitării unor prime.
Organizaţiile frăţeşti combină rolul de asigurător cu o funcţie
socială sau de investiţie. În primul rând, acestea se ocupă de asigu-
rările de viaţă şi medicale.

1.3.2. Organizaţiile de asigurare de tip mutual


Asociaţiile mutuale reprezintă o formă de asociere a mai
multor persoane care contribuie la crearea unui fond de asigurare, din
care vor fi despăgubiţi cei ce vor suporta pagube. Ele, neavând capital,
aparţin contractanţilor asigurărilor, care obţin avantajul de a primi
acoperire prin asigurare, plătind sume minime.
Aceste organizaţii efectuează operaţiuni de asigurare pentru
membrii lor, potrivit statutelor acestora, având la bază principiul
mutualităţii. Ele nu urmăresc obţinerea de profit, ci au ca scop întrajuto-
rarea membrilor lor.

19
Fiecare membru al unei organizaţii mutuale este în acelaşi timp
asigurat şi asigurător. În calitate de asigurat, fiecare membru al
grupului participă la formarea fondului comun de asigurare cu
contribuţia ce i-a fost stabilită. Din fondul astfel constituit se acoperă
daunele suferite la asigurările de bunuri şi de răspundere civilă şi se
achită sumele asigurate la asigurările de persoane.
La sfârşitul anului se recurge la regularizarea contribuţiilor
membrilor societăţii mutuale, în funcţie de mărimea reală a daunelor
şi, respectiv, a sumelor asigurate, achitate ori rămase de plată,
majorându-se sau micşorându-se, după caz.
În unele ţări, în situaţia în care anumite organizaţii mutuale –
cum ar fi cele din domeniul agriculturii – nu-şi pot acoperi integral
cheltuielile de asigurare din propriile contribuţii, în completarea
acestora primesc subvenţii de la stat1.

1.3.3. Societăţile de asigurări


Indiferent de forma de proprietate, societăţile de asigurări îşi
desfăşoară activitatea potrivit legii, urmărind realizarea de profit.
Aceste societăţi sunt obligate să se încadreze în prevederile
legale referitoare la: mărimea capitalului social minim subscris şi
vărsat, mărimea obligaţiilor pe care şi le pot asuma; rezervele de
prime şi/sau de daune pe care trebuie să le constituie; modul de ţinere
a evidenţei activităţii desfăşurate; forma bilanţului şi a contului de
profit şi pierdere care trebuie întocmite şi publicate. Societăţile în
cauză trebuie să respecte avizele şi normele instituţiilor de stat
însărcinate cu supravegherea asigurărilor.
Selecţia riscurilor constituie un principiu de bază, de respectarea
căruia depinde buna desfăşurare a activităţii de asigurare. Astfel,
pentru ca un asigurător să-şi poată desfăşura activitatea în condiţii cât
mai apropiate de cele stabilite în urma unor observaţii statistice şi a
calculelor matematice efectuate pe baza acestora, pentru determinarea
nivelului primelor de asigurare trebuie să excludă orice posibilitate de
a prelua riscuri care să-i fie total nefavorabile.
Drept urmare, asigurătorii se preocupă să selecteze riscurile pe
care le acoperă prin asigurare, în ideea de a le elimina atât pe cele cu
producere certă, cât şi pe cele cu posibilitate mare de producere.

1
Iulian Văcărel şi Florian Bercea, Asigurări şi reasigurări, Editura Expert, Bucureşti,
1999, pag. 93.
20
Orice asigurător este şi trebuie să fie interesat în realizarea selecţiei
riscurilor, fiindcă aceasta oferă stabilitate operaţiunilor de asigurare.
Dacă selecţia riscurilor nu ar avea loc, atunci, în afara influenţei
negative asupra echilibrului financiar, se poate ajunge la diminuarea
spiritului de prevedere al diferitelor categorii de persoane fizice şi
juridice, deoarece acestea ar fi tentate să încheie asigurări numai în
situaţii critice. Totodată, selecţia riscurilor poate impune practicarea
unor tarife de prime mari care ar acţiona împotriva dezvoltării
asigurărilor facultative.
Societăţile captive în esenţa lor asigură riscul proprietarilor
societăţii. Scopul urmărit este acela de a finanţa despăgubirile cuvenite
pentru daunele suportate de proprietari. Această metodă se mai numeşte
şi autoasigurare formalizată.
Unele state au promulgat legi specifice pentru a facilita constituirea
şi funcţionarea organizaţiilor captive, în cadrul jurisdicţiei respective.
De asemenea, există o legislaţie specifică şi pentru constituirea
grupurilor de reţinere a riscului şi a grupurilor de achiziţie.

1.4. Protecţia asiguraţilor


În Uniunea Europeană se remarcă două forme de protecţie a
asiguraţilor:
- cea a Marii Britanii şi a Olandei, care se concentrează asupra
urmăririi solvabilităţii asigurătorilor şi asupra controlului cifrei de
afaceri la asigurările obligatorii, precum şi asupra urmăririi creării
unui fond de rezervă sigur; autoritatea de supraveghere poate interveni
atunci când este cazul în activitatea unei societăţi de asigurări, pentru
a preveni insolvabilitatea acesteia;
- cea a Germaniei şi a altor ţări din cadrul Uniunii Europene,
care constă într-un control mult mai amănunţit al acurateţi
operaţiunilor asigurătorilor.
În România, Fondul de protejare a asiguraţilor a fost înfiinţat
în baza Legii nr.136/1995 privind asigurările şi reasigurările în
România şi este destinat plăţilor de despăgubiri şi sume asigurate către
asiguraţi în caz de faliment al societăţilor de asigurări.
Fondul este administrat de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, care stabileşte anual o cotă procentuală, care se aplică
asupra volumului de prime încasate de societăţile de asigurări,
respectiv reasigurări şi elaborează norme privind utilizarea acestuia.
21
Fondul este alimentat atât din contribuţiile vărsate de societăţile
de asigurări, în cota procentuală stabilită anual de Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, cât şi din veniturile rezultate din
fructificarea acestora, toate disponibilităţile fiind păstrate la Trezoreria
statului în condiţii de risc zero.
Potrivit Normelor privind constituirea, utilizarea şi gestionarea
Fondului special pentru protejarea asiguraţilor, aprobate prin Ordinul
Ministrului Finanţelor nr. 1998/1996, disponibilul din acest fond se
utilizează în cazul societăţilor pentru care a fost iniţiată procedura de
lichidare. În conformitate cu prevederile Legii nr.64/1995 privind
procedura reorganizării şi lichidării judiciare, pentru plata sumelor
asigurate se recurge la rezervele matematice şi la fondurile obţinute
din vânzarea bunurilor aparţinând societăţii.
Fiecare cheltuială efectuată din Fondul pentru protejarea
asiguraţilor, cu respectarea condiţiilor de mai sus, va reprezenta:
- până la 100% din suma asigurată pentru contractele de
asigurare de viaţă care expiră în anul în care s-a produs lichidarea
judiciară a societăţilor de asigurări;
- până la 100% din suma de răscumpărare pentru contractele de
asigurări de viaţă, dacă aceasta este prevăzută prin condiţiile de asigurare.
- până la 70% din despăgubirea cuvenită pentru poliţele aferente
celorlalte categorii de asigurări pentru riscurile produse în perioada de
valabilitate a poliţelor, dar nu mai târziu de momentul închiderii
procedurii de lichidare judiciară a societăţilor de asigurări.
În prezent, asigurătorii contribuie la Fondul de protejare într-o
cotă de 1%.
În vederea protejării victimelor accidentelor de circulaţie auto,
soldate cu vătămări corporale sau decese, în care autorul a rămas
neidentificat şi autovehiculul este neasigurat, se constituie Fondul de
protecţie a victimelor străzii. Acest fond se constituie şi se
administrează de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule, care
stabileşte o cotă procentuală ce se va aplica asupra volumului de prime
brute încasate pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto
de către societăţile autorizate şi vor elabora norme privind utilizarea
fondului, cu avizul Ministerului Finanţelor.
Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti
despăgubiri numai în următoarele condiţii:
- autorul accidentului a rămas neidentificat;
- paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei;
- autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat.
22
1.5. Clasificarea asigurărilor
Evidenţierea formelor de asigurare se realizează pe baza
următoarelor criterii de clasificare:
a) După natura raporturilor juridice de asigurare se deosebesc
asigurarea prin efectul legii (obligatorie) şi asigurarea contractuală
(facultativă).
În asigurarea prin efectul legii (obligatorie), raporturile dintre
asigurat şi asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi
sunt stabilite prin lege. În România, asigurarea obligatorie se practică
numai de către asigurătorii autorizaţi de Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor, fiind obligatorie îndeosebi asigurarea de răspundere
civilă pentru pagube produse terţilor, prin accidente de autovehicule.
Asigurarea prin efectul legii, sau obligatorie, nu necesită acordul
de voinţă al persoanelor fizice sau juridice implicate. Ea se realizează
automat, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege cu privire la
bunurile sau persoanele care intră sub incidenţa asigurării şi are la
bază anumite interese care vizează societatea în ansamblul ei.
În asigurarea contractuală (facultativă) atât raporturile dintre
asigurat şi asigurător, cât şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi se
stabilesc prin contractul de asigurare. Fiind o formă de asigurare mai
flexibilă decât asigurarea prin efectul legii, corespunde mai bine
necesităţilor şi intereselor asiguraţilor. Asigurarea facultativă se
încheie numai la solicitarea asiguraţilor.
b) După natura obiectului asigurat se disting:
- asigurările de bunuri, care se referă la mărfuri, mijloace de
transport, clădiri etc.;
- asigurări de persoane, grupate în asigurări de viaţă şi asigurări
de persoane, altele decât cele de viaţă (de accidente, de călătorie etc.);
- asigurările de răspundere civilă, îndeosebi pentru pagube
produse prin accidente de autovehicule sau în cazul conducătorilor
auto profesionişti, pentru pagube produse prin accidente cu
autovehicule aparţinând societăţilor comerciale;
- asigurările de riscuri financiare (de exemplu: asigurare pentru
credite, asigurarea de pierdere a profitului etc.).
c. După natura riscurilor asigurările pot fi clasificate în:
- asigurări pentru riscuri din calamităţi (inundaţii, cutremure,
alunecări de teren, trăsnet etc.);
- asigurări pentru riscuri cu caracter social-politic (război, greve
etc.);
23
- asigurări pentru riscuri ce provin din natura mărfurilor (spargere,
mucegăire, alterare etc.).
d. După teritoriul sau zona geografică în care se încheie sau se
derulează contractele de asigurare, există:
- asigurările interne, când toate elementele contractului
(asigurat, asigurător, risc, obiect) se află în graniţele unei ţări;
- asigurările externe sunt cele care conţin cel puţin un element
aflat în exteriorul ţării respective.

1.6. Elementele tehnice ale asigurării


1.6.1. Asigurătorul, asiguratul, beneficiarul asigurării
şi contractantul asigurării
a) Asigurătorul. Este persoana juridică (societate de asigurări)
care, în schimbul primei de asigurare încasate de la asigurat, se obligă:
să acopere pagubele produse bunurilor asigurate de anumite
evenimente asigurate (calamităţi naturale sau accidente), să plătească
suma asigurată în cazul asigurărilor de viaţă, sau să plătească o
despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde (legal) faţă
de terţe persoane.
b) Asiguratul. Este persoana fizică sau juridică care, în schimbul
primei de asigurare plătită asigurătorului, poate să încheie o asigurare prin
care să-şi asigure bunurile, respectiv propria persoană sau să se asigure
pentru prejudiciul pe care îl poate aduce unor terţe persoane. Asiguratul
este persoana purtătoare a asigurării, respectiv, titularul interesului
asigurat, deoarece riscurile la care este supus vizează patrimoniul sau
persoana sa.
c) Beneficiarul asigurării. Reprezintă persoana care are dreptul
să încaseze despăgubirea sau suma asigurată, însă fără să fie parte
contractantă în asigurare.
d) Contractantul asigurării. Este persoana fizică sau juridică
care încheie o asigurare, fără însă a avea neapărat şi calitatea de
asigurat; ca urmare, contractantul asigurării este titularul interesului
asigurat, şi purtător al asigurării, în sensul că riscurile vizează
patrimoniul sau persoana sa. Contractul de asigurare se încheie în
formă scrisă şi va cuprinde:
- numele sau denumirea, domiciliul sau sediul părţilor contractante;
- obiectul asigurării: bunuri, persoane, răspundere civilă profe-
sională;
24
- primele de asigurare;
- sumele asigurate;
- riscurile ce se asigură;
- momentul începerii şi cel al încetării răspunderii asigurătorului;
- alte elemente care stabilesc drepturile şi obligaţiile părţilor.

1.6.2. Riscul, respectiv, cazul asigurat


Viaţa oamenilor a fost şi este ameninţată de cele mai imprevizibile
fenomene pe care le implică natura şi activitatea complexă pe care aceştia
o dezvoltă.
Indiferent cât de multă grijă acordăm evitării problemelor sau
protecţiei familiei şi a bunurilor personale riscul există în viaţa noastră
aducând pierderi materiale şi financiare. Riscul, ca element de bază de
la care porneşte o asigurare, este utilizat în sensul negativ al eveni-
mentelor pe care nu le dorim. Cu toate acestea de-a lungul vremii
oamenii au găsit forţa necesară nu numai refacerii bunurilor distruse,
dar şi găsirii de noi metode pentru a se proteja în cazul pericolelor.
În asigurări, riscul apare ca un element obligatoriu, esenţial,
deoarece:
- este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse
bunurile (patrimoniul), viaţa sau sănătatea unei persoane;
- fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil ;
- producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a
asiguratului.
Existenţa riscului, sub toate formele sale, atrage după sine
necesitatea asigurărilor, care au rolul de a permite oamenilor, dacă nu
evitarea riscului, măcar diminuarea sau înlăturarea consecinţelor sale.
Prin risc asigurat se înţelege evenimentul sau un grup de
fenomene care, în eventualitatea producerii şi datorită urmărilor pe
care le-ar putea avea, îl obligă pe asigurător, prin lege sau contract, să
plătească asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau
suma asigurată.
Fiind condiţie principală a asigurării, riscul este considerat ca
o întâmplare nedorită. Din punct de vedere al asigurării, nu se pot asigura
decât acele evenimente prin a căror producere pot apărea pierderi.
Pentru ca un fenomen (eveniment) generator de pagube să poată
constitui un risc asigurat, acesta trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
25
- producerea fenomenului (evenimentului), pentru care se încheie
asigurarea să fie posibilă, deoarece dacă un anumit bun nu este ameninţat
de nici un fel de risc, asigurarea acestuia nu devine necesară; de precizat
că evenimentele inevitabile nu sunt cuprinse în asigurare;
- fenomenul (evenimentul), trebuie să aibă în toate cazurile un
caracter întâmplător;
- producerea fenomenului (evenimentului) trebuie să nu depindă de
voinţa asiguratului, a beneficiarului asigurării sau a persoanelor care
trăiesc şi convieţuiesc împreună cu acesta; producerea evenimentului,
întrucât nu depinde de voinţa asiguratului, beneficiarului asigurării sau a
asigurătorului, trebuie să fie urmare a hazardului;
- acţiunea fenomenului (evenimentului), trebuie să poată fi
înregistrată în evidenţa statistică, astfel încât, datele din evidenţa
statistică referitoare la un anumit fenomen (eveniment) trebuie să
permită stabilirea pe o perioadă cât mai îndelungată a frecvenţei şi
intensităţii producerii acestuia; apariţia evenimentului să se producă
cu o anumită frecvenţă, respectiv să aibă o anumită regularitate;
- posibilitatea producerii evenimentului să fie reală, respectiv să
prezinte o ameninţare pentru persoana asigurată;
- fenomenul să fie evaluabil, cuantificabil, preferându-se
exprimarea sa valorică.
- riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de
asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării acestuia.
Pentru ca un eveniment să poată fi considerat risc asigurabil,
acesta trebuie să îndeplinească şi următoarele condiţii:
- să existe posibilitatea producerii lui, cu o probabilitate cuprinsă
între 0 şi 1;
- să prezinte un anumit grad de periculozitate pentru asigurat;
- să fie suportabil, ca mărime şi frecvenţă, din punct de vedere
financiar de către asigurător;
- să fie incert, adică asupra momentului şi intensităţii lui să
planeze incertitudinea.
Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre
producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul
de asigurare acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata
indemnizaţiei, dacă din acest motiv nu a putut determina cauza
producerii evenimentului asigurat şi întinderea pagubei.
Managementul riscului oferă elementele necesare pentru
răspunsul la complexitatea monitorizării riscului. Conceptul de
26
management al riscului constă atât în prevenirea şi minimizarea
producerii unor evenimente, cât şi în procesul de identificare, evaluare şi
cuantificare al acestora. Managementul riscului este de mare utilitate în
adoptarea unor măsuri de limitare a pierderilor care ar putea să apară.
Un prim element în procesul de management al riscului constă în
identificarea acestuia, prin inspecţia de risc, experienţa, chestionarele de
analiză a situaţiei.
Cuantificarea riscului sau evaluarea acestuia exprimă
determinarea probabilităţii de a se produce, precum şi impactul
financiar pe care îl poate avea în cazul producerii.
O etapă foarte importantă o reprezintă recomandarea şi decizia
asupra modalităţii de transfer al riscului prin asigurare, combinând cel
puţin trei elemente: cea mai bună acoperire, o primă de asigurare
negociată, un asigurător capabil să suporte rapid eventuale daune.
Managerul de risc există de obicei în marile companii, acesta
având rolul de a atrage atenţia asupra riscurilor care ameninţă la un
moment dat activitatea companiei, dar şi de a elabora programe de
asigurare sau alte metode de prevenire. Prin dotarea clădirilor cu
sisteme de alarmă împotriva furturilor, cu detectoare de fum şi
stingătoare de incendiu, se implementează practic o parte a unui
sistem de management al riscului.
Cazul asigurat, sau sinistrul, reprezintă fenomenul (evenimentul)
asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlăturarea consecinţelor lui s-a
încheiat asigurarea. Pentru ca un eveniment să fie considerat asigurat,
trebuie să întrunească existenţa a şase elemente şi anume:
- obiect sau activitate acoperită;
- risc acoperit;
- consecinţe acoperite;
- amplasament acoperit;
- circumstanţe acoperite;
- perioadă de timp acoperită.

1.6.3. Suma asigurată, norma de asigurare, evaluarea


în vederea asigurării, durata asigurării, paguba sau dauna
Suma asigurată reprezintă partea din valoarea de asigurare
(supusă riscului), pe care asigurătorul urmează să o plătească în cazul
producerii fenomenului (evenimentului) şi pentru care asigurătorul îşi
asumă răspunderea în cazul producerii riscului asigurat, în condiţiile
în care s-a încheiat asigurarea.
27
Suma asigurată reprezintă, în toate cazurile, limita maximă a
răspunderii asigurătorului şi constituie un element care se află la baza
calculului primei de asigurare.
Suma asigurată se stabileşte în mod diferit, după cum sunt
asigurările, obligatorii sau facultative. La asigurările obligatorii, suma
asigurată are un cuantum, de regulă fix, stabilit prin lege. La
asigurările facultative, ea se stabileşte pe baza propunerii asiguratului
şi în limita prevederilor legale.
În cazul asigurărilor obligatorii de bunuri, suma asigurată se
stabileşte pe baza normelor de asigurare.
Norma de asigurare reprezintă suma asigurată, stabilită prin lege,
pe unitatea de obiect asigurat. De exemplu, la clădiri, norma de asigurare
poate fi stabilită pe metru pătrat de suprafaţă construită, cuantumul ei
fiind fixat diferenţiat pe mediu rural sau urban şi în funcţie de destinaţia
construcţiei asigurate. La culturile agricole, norma de asigurare se poate
stabili la hectar, în funcţie de felul culturilor.
Totodată, la asigurările de bunuri, suma asigurată, ca limită
maximă a despăgubirilor, se poate stabili pe baza valorii bunului,
rezultată în urma evaluării, în cazul în care există documente din care
să reiasă valoarea sa.
La asigurările de răspundere civilă şi de persoane, suma asigurată
se stabileşte de comun acord între cele două părţi contractante, dar mai
frecvent de către asigurător, conform prevederilor legale. În anumite
cazuri se acceptă înscrierea în poliţa de asigurare a unor valori declarate
de asiguraţi, dar acestea trebuie agreate de către asigurători.
Evaluarea în vederea asigurării reprezintă operaţiunea prin
care se stabileşte valoarea bunurilor în vederea includerii lor în
asigurare.

1.6.4. Prima de asigurare


Prima de asigurare reprezintă suma de bani dinainte stabilită
pe care asiguratul o plăteşte asigurătorului pentru ca acesta să-şi poată
constitui fondul de asigurare necesar achitării despăgubirii la
producerea riscului asigurat.
Ca element esenţial al contractului de asigurare, prima de asigu-
rare este suma de bani pe care o primeşte asigurătorul de la asigurat în
schimbul protecţiei pentru riscurile asumate.
Calculul primelor se efectuează ştiinţific, pe baza datelor
statistice şi a matematicii actuariale. Prima de asigurare se determină
28
înmulţind suma asigurată cu cotele de primă tarifară, fiind stabilită în
mod diferenţiat în funcţie de forma de asigurare. Prima de asigurare se
determină conform relaţiei:
Prima de asigurare = suma asigurată + cota de primă
Prima plătită de asigurat reprezintă prima brută (tarifară), fiind
alcătuită din prima netă (pură, teoretică, cota de bază) şi adaosul de
primă (suplimentul sau încărcătura primei) care acoperă cheltuielile
generale de achiziţie şi administrare ale asigurătorului şi determină
obţinerea unui profit. Prima netă este destinată acoperirii despăgu-
birilor şi sumelor asigurate. Astfel:
Prima brută = Prima netă + Adaosul de primă

Calculul primei nete ţine seama de natura riscului, privit ca


probabilitate şi intensitate. Astfel, ţinând cont de legile statisticii,
prima de asigurare este cu atât mai bine determinată, cu cât au existat
un număr mai mare de cazuri pe baza cărora ea s-a determinat.
Pe o perioadă de timp determinată, de obicei un an, asigurătorul
îşi elaborează propriile tarife de prime. Dacă prima se plăteşte într-o
tranşă unică, asigurătorul poate să ofere o reducere. Există, astfel,
prima unică, ce se plăteşte o singură dată şi prima periodică, ce se
plăteşte la anumite intervale de timp, în funcţie de perioada de
asigurare. Pe parcursul derulării contractului de asigurare, mărimea
primei nu se recalculează şi deci nu se modifică.
O dată încasată de către asigurător, prima de asigurare se utilizează
pentru:
- constituirea fondului de rezervă din care se achită despă-
gubirile la asigurările de bunuri şi sumele asigurate în cazul asigurărilor
de persoane;
- crearea fondului de rezervă destinat acoperirii despăgubirilor
din anii defavorabili;
- plata cheltuielilor legate de administrarea asigurărilor şi
obţinerea unui beneficiu;
- finanţarea diferitelor acţiuni de prevenire a daunelor.

29
1.6.5. Paguba sau dauna, despăgubirea de asigurare, perioada
de asigurare (durata asigurării) şi teritoriul acoperit
Paguba sau dauna reprezintă pierderea evaluabilă în bani,
intervenită la un bun asigurat, ca urmare a producerii fenomenului
împotriva căruia s-a încheiat asigurarea. De menţionat că asigurările
de daune reprezintă atât o măsură de prevedere, cât şi de capitalizare a
unor sume de bani.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul
daunelor nu se poate cunoaşte dinainte, dar se poate aproxima prin
calcule bazate pe teoria probabilităţilor.
Întâlnim aici două noţiuni şi anume:
- paguba totală, în cazul în care bunul a fost distrus în întregime;
- paguba parţială, atunci când pierderea intervenită este mai
mică decât valoarea bunului.
În ceea ce priveşte rezervele de daune, prin lege se prevede un
nivel minim al lor.
Despăgubirea de asigurare plătită de către asigurător este suma
de bani pe care asiguratorul o datoreaza asiguratului în vederea
compensării pagubei produse de riscul asigurat. Despăgubirea de
asigurare poate fi în limita sumei asigurate, egala sau mai mică decât
paguba în funcţie de principiul de răspundere al asiguratorului.
Indemnizaţia de asigurare, este suma de bani pe care asigu-
rătorul o achită asiguratului, atunci când survine cazul asigurat.
Perioada de asigurare, respectiv durata asigurării, reprezintă
intervalul de timp pentru care s-a stabilit prima de asigurare şi depinde
de natura asigurării.
Durata asigurării este perioada de timp în care rămân valabile
raporturile de asigurare între asigurător şi asigurat, aşa cum au fost ele
stabilite prin contractul de asigurare.
De regulă, acoperirea unei poliţe se stabileşte pe o anumită perioadă
de timp. Nu este suficient să se stabilească data la care începe perioada de
asigurare, respectiv momentul începerii răspunderii asigurătorului, ci
trebuie specificat momentul precis. De exemplu, la asigurarea bunurilor
în timpul transportului pe calea ferată, răspunderea asigurătorului începe
din momentul primirii bunurilor de către transportator.
Teritoriul acoperit prezintă în detaliu graniţele geografice în
cadrul cărora se aplică acoperirea. În funcţie de caracteristicile
obiectului asigurat, teritoriul acoperit poate fi restrâns sau extins.
30
2. CONTRACTUL DE ASIGURARE

2.1. Caracteristici
În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi
asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt
stabilite prin contractul de asigurare.
Contractul de asigurare este actul juridic care prevede obligaţia
asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia asigurătorului de
a achita indemnizaţia de asigurare la producerea riscului asigurat, fie
asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în limitele şi în termenele
convenite.
Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează pe
elemente, cum sunt:
- obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului;
- obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat.
Contractul de asigurare este un contract civil, strict bilateral şi care
nu se poate încheia cu titlu gratuit. Din punct de vedere juridic, contractul
de asigurare face parte din categoria contractelor aleatorii, deoarece,
conform Codului civil român, reprezintă „o convenţie reciprocă ale cărei
efecte, în privinţa beneficiilor şi a pierderilor pentru toate părţile, sau
pentru una sau mai multe dintre ele, depinde de un eveniment incert”.
Contractul încheiat între un asigurat şi asigurator este denumit
contract de asigurare sau poliţă de asigurare. Sub aspect juridic acesta
prezintă caracteristicile unui contract:
a) consensual, datorită faptului că aceasta se încheie numai prin
acordul părţilor; caracterul consensual înseamnă că valabilitatea
contractului începe din momentul în care părţile şi-au exprimat
acordul de voinţă cu privire la conţinut;
b) sinalagmatic, prin faptul că fiecare parte are anumite obligaţii;
c) aleatoriu, reprezentat de faptul, că la încheierea asigurării
asiguratul şi asiguratorul nu cunosc efectele, avantajele, sau pierderile
ce vor rezulta;
31
d) de adeziune, prin acceptarea lui de către asigurat, cu toate că
a fost redactat de către societatea de asigurări, asiguratul având
posibilitatea de a-l respinge;
e) oneros, pentru că fiecare parte urmăreste să obţină un avantaj
sau o facilitate pentru prestaţia pe care o face sau se obligă să o facă.
f) succesiv, datorită valabilităţii pentru o perioadă mai lungă de
timp prima se poate plăti în mai multe rate, protecţia fiind continuă din
partea asiguratorului.
În contractul de asigurare, în calitate de asigurat, apare persoana
fizică şi/sau juridică, care, în schimbul primei de asigurare plătite
asiguratorului, îşi asigură bunurile împotriva unor riscuri, de tipul
calamităţilor naturale şi accidentelor.

2.2. Principiile pe baza cărora se încheie şi se derulează


contractele de asigurare
Contractele de asigurare se bazează pe aplicarea unor principii care,
deşi nu sunt menţionate în contract, trebuie cunoscute şi respectate de cele
două părţi. Dintre acestea, sunt demne de menţionat următoarele:
a) Acordul de voinţă este primul principiu de bază care permite
realizarea unui contract între asigurat şi asigurator, prin care asiguratul
beneficiază de protecţie pentru riscurile pe care şi le-a asumat
asiguratorul. Asiguratorul, printr-un contract de asigurare, se obligă să
platească contravaloarea daunelor în cazul producerii unuia din
riscurile asumate.
b) Un alt principiu pe care îl are asigurarea este principiul
mutualităţii, prin care fiecare asigurat contribuie cu o sumă de bani,
numită prima de asigurare, la crearea fondului de asigurare din care
asiguratorul acoperă daunele suferite de asiguraţi.
c) Principiul despăgubirii, conform căruia contractele de asigurare
nu oferă despăgubiri peste valoarea pierderilor suferite de un asigurat,
întrucât se consideră că o persoană nu trebuie să profite din pagubele
asigurate. Corespunzător acestui principiu, asigurarea nu presupune
despăgubirea completă a asiguratului. Ca urmare, despăgubirea va fi mai
mică decât valoarea asigurată datorită deducerii franşizei sau impunerii
altor limitări privind despăgubirea.
Aplicarea acestui principiu serveşte atingerii a două obiective:
- împiedică asiguraţii să profite din asigurare;
- reduce riscul subiectiv prin îndepărtarea interesului pentru profit.
32
Riscul subiectiv apare în acea împrejurare în care o persoană
provoacă în mod intenţionat o pagubă sau exagerează valoarea daunelor
produse. Termenul de „risc subiectiv” se referă la defecte sau
slăbiciuni ale caracterului uman, fiind consecinţa unei supraasigurări
sau a unor circumstanţe care pot tenta oamenii să cauzeze sau să
exagereze pagubele asigurate, pentru a obţine un profit.
d) Principiul interesului asigurabil. O persoană are un interes
asigurabil dacă, în urma producerii unui eveniment supus asigurării, ar
putea suporta o pierdere financiară sau orice alt prejudiciu. Deşi pot
exista mai multe persoane cu interes asigurabil, doar persoanele
asigurate sunt despăgubite.
Pentru a fi asigurabil, un interes trebuie să fie economic, evaluabil
în bani şi, bineînţeles, să existe în momentul încheierii contractului.
e) Principiul subrogaţiei. Operaţiunea juridică prin care toate
drepturile creditorului se transmit asupra celui care plăteşte şi care este
terţ faţă de raportul iniţial dintre creditor şi debitor poartă numele de
subrogaţie (înlocuire).
Conform acestui principiu, asigurătorul se subrogă în toate
drepturile asiguratului sau beneficiarului asigurării contra celor
răspunzători de producerea pagubei, în limita despăgubirii plătite.
Subrogarea se aplică numai la contractele de indemnizare. Prin
subrogare, asigurătorul exercită acţiunea în nume propriu, ca titular al
dreptului asupra creanţei, respectiv acţiunea pe care asiguratul ar fi
intentat-o împotriva autorului pagubei. Asigurătorul va baneficia de
toate avantajele, putând opune terţilor mijloacele de apărare sau
excepţiile ce ar fi fost invocate de asigurat.
Asigurătorul, fiind subrogat în drepturile asiguratului, are sarcina de
a proba culpa terţului în producerea pagubei. Dacă asiguratul a intentat
acţiune judiciară contra terţului vinovat, asigurătorul se poate substitui
asiguratului în orice fază a procesului.
Dacă indemnizaţia plătită de asigurător este mai mică decât
valoarea prejudiciului, există posibilitatea ca asiguratul să recupereze
contravaloarea pagubei atât de la asigurător, cât şi de la terţul
răspunzător.
f) Principiul bunei credinţe. La contractarea unei asigurări,
asiguratul poate cunoaşte în detaliu condiţiile de asigurare înainte de a
încheia asigurarea, în timp ce asigurătorul este dezavantajat, neputând
cunoaşte şi analiza toate aspectele materiale privind riscurile la care
este expus obiectul supus asigurării. Numai cel ce solicită asigurarea
33
este în măsură să cunoască toate datele relevante despre risc.
Asigurătorul poate să obţină doar un raport pe baza căruia va face
evaluarea riscului. Se consideră astfel, că încrederea şi cinstea sunt
fundamentale în asigurare. De aceea, este de datoria asiguratului să-l
informeze pe asigurător, nu neapărat la solicitarea acestuia, despre
toate circumstanţele materiale privind riscul.

2.3. Încheierea şi încetarea asigurării


Îndeobşte, încheierea asigurării implică, din partea asigurătorului,
responsabilitatea agentului de asigurare, faţă de client, faţă de public şi
faţă de stat.
Pentru ca asigurătorul să poată stabili plata indemnizaţiei de
asigurare, este necesar să verifice:
a) dacă asigurarea era în vigoare la data producerii evenimentului
asigurat;
b) dacă primele de asigurare au fost plătite şi perioada de timp
pentru care au fost achitate;
c) dacă bunurile respective sunt cuprinse în asigurare;
d) dacă evenimentul în urma căruia s-a produs paguba s-a
datorat unui risc, împotriva căruia s-a încheiat asigurarea.
Încheierea asigurării, care înseamnă de fapt contractarea asigurării,
implică parcurgerea următoarelor etape:
a. Se completează declaraţia (cererea) de asigurare, care conţine:
- date privind identificarea asiguratului (nume, prenume, adresă etc.);
- obiectul de activitate;
- durata asigurării solicitate;
- detalii privind bunul asigurat;
- suma asigurată;
- franşiza;
- beneficiarul asigurării;
- condiţiile de asigurare solicitate;
- în cazul asigurărilor de viaţă: starea de sănătate, antecedente
medicale etc.;
- în cazul asigurărilor de accidente, se specifică mediul de lucru etc.
Declarantul îşi asumă răspunderea cu privire la exactitatea datelor şi
informarea asigurătorului asupra tuturor elementelor care pot influenţa
asigurarea. Pe baza acestor informaţii, asigurătorul recurge la evaluarea
riscului, pentru a stabili corect prima de asigurare.
34
b. Se efectuează analiza declaraţiei (cererii) de asigurare. Pe
baza acesteia se evaluează riscul de către asigurător. În vederea
încheierii asigurării, asigurătorii fac constatări şi analizează împreju-
rările în care s-a produs riscul asigurat, la faţa locului.
Momentul încheierii contractului. Contractul se consideră încheiat
odată cu plata primelor şi emiterea documentului de asigurare.
Contractul poate avea forma poliţei de asigurare, la asigurările de
persoane şi la unele tipuri de asigurări de bunuri sau a certificatului de
asigurare, la asigurările de bunuri în general sau de răspundere civilă. În
practică, denumirea de poliţă de asigurare este generică şi, astfel, fiind
utilizată cel mai frecvent.
Încetarea contractului de asigurare. În mod obişnuit, contractul
de asigurare cu durată determinată încetează atunci când ajunge la
termen, respectiv expiră perioada pentru care a fost încheiat. Un alt
mod de încetare a contractului este producerea evenimentului asigurat,
întâlnită în asigurarea de viaţă şi de accidente a persoanelor, când
survine decesul celui asigurat. După plata sumei asigurate, obligaţiile
asigurătorului faţă de asigurat se sting, ceea ce echivalează cu încetarea
automată a contractului.
În principiu, un contract de asigurare îşi pierde valabilitatea
atunci când:
- a expirat durata asigurării;
- şansa de realizare, respectiv de nerealizare a evenimentului este
certă.
În afară cazurilor prezentate, un contract de asigurare poate
înceta prin denunţare, reziliere şi anulare.
Denunţarea, este o modalitate unilaterală de încetare a contractului
de asigurare, din motive prevăzute de lege. Asigurătorul poate denunţa
contractul în următoarele situaţii:
- dacă asiguratul nu a comunicat în scris modificările intervenite
în perioada derulării contractului, care, potrivit condiţiilor de
asigurare, exclud menţinerea contractului;
- dacă se dovedeşte că asiguratul a fost de rea credinţă;
- atunci când constată neîndeplinirea de către asigurat a
obligaţiei de întreţinere corespunzătoare a bunurilor, ceea ce duce la
creşterea şanselor de producere a evenimentului asigurat.
Contractul de asigurare, fiind cu executare succesivă, denunţarea
acestuia produce efecte numai în viitor. Astfel, reţinerea primelor
pentru perioada în care contractul a fost în vigoare este normală.
35
Rezilierea reprezintă încetarea contractului de asigurare datorită
neexecutării obligaţiei uneia dintre părţi din cauze care i se pot imputa.
În momentul rezilierii, creditorul are dreptul să ceară executarea silită a
tuturor obligaţiilor scadente care nu fuseseră îndeplinite până la acea dată.
De asemenea, el poate pretinde despăgubiri pentru prejudiciile ce i s-au
adus ca urmare a neexecutării respectivelor prestaţii. De exemplu,
rezilierea are loc atunci când riscul asigurat s-a produs înainte să înceapă
răspunderea asigurătorului.
Anularea contractului de asigurare intervine atunci când contractul
a fost încheiat fără respectarea condiţiilor esenţiale de valabilitate. Spre
deosebire de denunţare şi de reziliere, anularea contractului de asigurare
operează şi pentru trecut, nu numai pentru viitor, readucând contractanţii
la situaţia juridică avută la data încheierii asigurării. Recurgându-se la
restituirea reciprocă a datoriilor, asigurătorul va restitui primele de
asigurare încasate, iar asiguratul – indemnizaţia – dacă a fost plătită.

36
3. ASIGURĂRILE DE BUNURI

La asigurările de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de


dauna efectivă evaluabilă în bani, pe care o poate suferi asiguratul în
cazul pierderii sau degradării bunului.
Contractele de asigurare de bunuri au la bază principiul
despăgubirii, ca principiu fundamental al asigurării. Conform acestui
principiu, prin încasarea indemnizaţiei de despăgubire, asiguratul
trebuie să revină la situaţia financiară pe care a avut-o înainte de a
surveni evenimentul asigurat. Ca urmare, contractul de asigurare de
bunuri este un contract de despăgubire, deoarece asiguratul este
îndreptăţit să încaseze indemnizaţia de despăgubire numai dacă a suferit
o daună şi doar în măsura în care a suferit efectiv o pierdere financiară.
Totuşi, nu este obligatoriu ca în baza unui contract de despăgubire
asigurătorul să plătească absolut toată suma necesară pentru refacerea
situaţiei financiare a asiguratului care a suferit o daună, deoarece în
contract pot să existe prevederi care limitează suma asigurată.

3.1. Concepte de bază


La asigurarea bunurilor, asigurătorul are obligaţia ca în cazul
producerii riscului asigurat să plătească asiguratului sau beneficiarului
desemnat de către acesta o despăgubire, cu condiţia ca asiguratul să
aibă un interes patrimonial cu privire la bunul asigurat.
În cadrul asigurărilor de bunuri, în afară de proprietar pot avea
interes: uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul, precum
şi persoanele din familia proprietarului.
Bunurile asigurate, riscurile la care acestea sunt expuse, precum
şi situaţiile în care se acordă despăgubiri, sunt specificate în condiţiile
speciale stabilite pentru fiecare fel de asigurare. În principiu, nu pot fi
asigurate bunurile care, din cauza degradării, nu mai pot fi folosite
conform destinaţiei.
37
Bunurile se asigură pentru sumele declarate de asigurat şi care
nu trebuie să depăşească valoarea lor la data asigurării. Prin valoarea
bunurilor la data asigurării se înţelege:
a) la mijloacele fixe şi obiectele de inventar – valoarea din nou a
acestora (preţul de înlocuire), din care s-a scăzut uzura în raport cu
vechimea, utilizarea şi starea în care au fost înteţinute bunurile respective;
b) la materiile prime, materiale, produse finite, mărfuri şi altele
asemănătoare, preţul de cost al acestora;
c) la obiectele de muzeu, de expoziţie şi la lucrările de artă -
sumele corespunzătoare valorii lor de circulaţie.
În cazul în care un bun aflat în proprietatea unei persoane este
depozitat, în baza unui contract legal, într-un spaţiu care aparţine unei
alte persoane, depozitarul poate încheia un contract de asigurare având
ca obiect bunul respectiv, dar în limita interesului propriu.
Asigurarea de bunuri se încheie pe o perioadă de un an sau la
cerere, pe perioade mai scurte şi pe baza declaraţiei de asigurare
semnate de asigurat. De regulă, răspunderea asigurătorului începe
după 24 de ore de la expirarea zilei în care asiguratul a plătit prima de
asigurare, respectiv a încheiat contractul de asigurare şi încetează la
ora 0 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.
Atunci când primele de asigurare se plătesc în rate, iar asiguratul nu a
achitat rata scadentă la termenul stabilit şi nici în perioada de graţie
aprobată de asigurător, contractul de asigurare se reziliază fără
restituirea primelor de asigurare plătite.
Urmărindu-se prevenirea producerii evenimentelor asigurate,
asiguratul este obligat să întreţină bunurile asigurate în bune condiţiuni, în
caz contrar asigurătorul are dreptul să rezilieze asigurarea, fără restituirea
primelor achitate.
Asigurătorul este absolvit de orice obligaţie dacă riscul asigurat
a fost produs cu intenţie sau din culpa: asiguratului, contractantului,
beneficiarului, a unui membru din conducerea persoanei juridice
asigurate sau a persoanei fizice majore care locuieşte permanent
împreună cu asiguratul, contractantul sau beneficiarul asigurării.
Contractul de asigurare de bunuri se reziliază în mod automat, în
cazurile în care evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea
asigurătorului, iar asigurarea a rămas fără obiect.

3.2. Principiile de acoperire a pagubelor


În cazul asigurărilor de bunuri, cea mai mare parte din valoarea
primelor încasate de către asigurător se utilizează pentru plata
38
despăgubirilor cuvenite asiguraţilor. De aceea, elementul principal în
funcţie de care se stabileşte nivelul cotei de primă tarifară este
mărimea probabilă a despăgubirilor pe care asigurătorul le va plăti
asiguraţilor. Totodată, determinarea nivelului cotei de primă tarifară
(pe baza căreia se stabileşte volumul primelor de asigurare care vor fi
plătite de asiguraţi) dă posibilitatea asigurătorului să-şi constituie
fondul de asigurare corespunzător răspunderilor asumate.
Partea din cota de primă tarifară destinată plăţii despăgubirilor se
numeşte primă netă sau cotă de bază la aceasta. Dacă se adaugă sumele
destinate să acopere cheltuielile pentru: constituirea şi administrarea
fondului de asigurare, finanţarea unor măsuri de prevenire a pagubelor,
constituirea fondurilor de rezervă şi realizarea de către asigurător a unui
profit, se obţine cota de primă tarifară sau prima brută.
La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie mai mică
sau cel mult egală cu valoarea reală a bunului asigurat.
Astfel, suma de bani pe care asigurătorul o datorează asigura-
tului pentru acoperirea pagubei produse de riscul asigurat, respectiv
despăgubirea poate fi (în limita sumei asigurate) egală sau mai mică
decât paguba.
În funcţie de principiul răspunderii pe care asigurătorul l-a
aplicat la acoperirea pagubei, în practica asigurărilor de bunuri, la
acoperirea pagubelor, se aplică trei principii şi anume:
a. Principiul răspunderii proporţionale, conform căruia despăgu-
birea de asigurare se stabileşte în aceeaşi proporţie faţă de pagubă ca şi
cea în care se află suma asigurată faţă de valoarea bunului asigurat.
Utilizându-se notaţiile:
D- despăgubirea de asigurare;
P- valoarea pagubei;
S- suma asigurată;
V- valoarea reală a bunului în momentul încheierii asigurării,
rezultă că:
D S S
= ;D = P∗
P V P

Raportul dintre suma asigurată şi valoarea reală a bunului în


momentul încheierii asigurării reprezintă „gradul de acoperire prin
asigurare“ şi are semnificaţie numai dacă se calculează separat pentru
fiecare bun cuprins în asigurare.
39
În principiu, practicarea sistemului acoperirii proporţionale este
aplicabilă la asigurarea facultativă a bunurilor şi prezintă importanţă
numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat.
b. Principiul primului risc se aplică atunci când, la acoperirea
pagubei, despăgubirea este egală cu paguba, însă, fără a depăşi
mărimea sumei asigurate. Aplicarea acestui principiu este mai
avantajoasă pentru asiguraţi decât cea a principiului anterior, doarece
pagubele sunt compensate într-o măsură mai mare. Dar această
compensare presupune totodată şi perceperea unor prime de asigurare
mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de acoperire.
La asigurările de bunuri, în caz de pierdere parţială a bunului, indem-
nizaţia de asigurare se plăteşte, de regulă, după sistemul primului risc.
La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi diferită
dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau al primului risc,
atunci când:
- paguba este parţială;
- suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în
momentul producerii evenimentului.
c. Principiul răspunderii limitate are în vedere faptul că
despăgubirea se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat
depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită. Astfel, o parte din
pagubă cade în sarcina asiguratului.
Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată
în întregime de către asigurat în cazul aplicării oricărui principiu de
răspundere al asigurătorului.
Partea din valoarea pagubei, dinainte stabilită, care cade în
sarcina asiguratului, se numeşte franşiză. Aceasta este de două feluri:
atinsă (simplă) şi deductibilă (absolută).
În cazul franşizei atinse, asigurătorul acoperă în întregime
paguba (până la nivelul sumei asigurate) dacă aceasta este mai mare
decât franşiza.
Franşiza deductibilă se scade în toate cazurile din pagubă,
indiferent de mărimea ei. În cazul franşizei deductibile, despăgubirea
se acordă numai pentru partea de pagubă care depăşeşte franşiza.
Astfel, în cazul în care în contractul de asigurare se prevede o franşiză
deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă diferenţa dintre
cuantumul pagubei şi franşiză.
Nici în cazul franşizei atinse şi nici în cel al franşizei deductibile
nu se acordă despăgubiri pentru pagubele care se încadrează în
limitele franşizei.
40
În concluzie, la asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară
este mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu se
aplică franşiza.
Existenţa franşizei îl determină pe asigurat să manifeste mai
multă grijă pentru prevenirea pagubelor.

3.3. Tipuri de poliţe


3.3.1. Asigurarea clădirilor, a altor construcţii şi a conţinutului
acestora împotriva pagubelor produse de incendiu
şi de alte calamităţi
În poliţele de asigurare a clădirilor şi a conţinutului acestora,
unele societăţi stabilesc condiţii particulare de asigurare pentru riscurile
civile şi pentru riscurile comerciale şi industriale, în timp ce alte
societăţi emit condiţii unice, indiferent dacă acestea se referă la bunuri
cu destinaţie civilă (clădiri de locuit, anexe gospodăreşti etc.) sau bunuri
cu destinaţie comercială sau industrială (unităţi de alimentaţie publică,
magazine şi depozite de mărfuri, unităţi de producţie, prestări de
servicii, ateliere etc.). În ambele cazuri, cotele de primă se diferenţiază
în funcţie de felul şi destinaţia bunurilor respective.
Unele societăţi practică poliţe de asigurare care acoperă toate
riscurile ce pot afecta bunurile admise în asigurare – atât riscul de
incendiu, cât şi calamităţile naturale. În cazul încheierii unei asemenea
poliţe, dacă asiguratul doreşte să fie protejat doar împotriva unora
dintre riscuri, se va face menţiune specială în poliţă, urmând ca prima
să se reducă proporţional. Alte societăţi practică poliţe de asigurare
prin care se despăgubesc doar daunele directe şi materiale produse
bunurilor asigurate de incendiu. În cazul încheierii unei astfel de
poliţe se acoperă şi alte riscuri decât incendiul – cum ar fi calamităţile
naturale – numai dacă în poliţa de asigurare s-au prevăzut clauze
speciale cu privire la asemenea riscuri şi dacă s-a plătit în prealabil o
primă de asigurare suplimentară.
În asigurare sunt cuprinse următoarele bunuri:
- clădirile şi alte construcţii care servesc drept locuinţe, birouri,
magazine, restaurante, bufete, depozite de mărfuri, ateliere, teatre,
cinematografe, cluburi, muzee, expoziţii, dependinţe (se au în vedere
atât clădirile şi construcţiile propriu-zise, cât şi instalaţiile fixe de
încălzire, electricitate, ascensoarele încorporate în acestea, instalaţiile
sanitare, clădirile în curs de execuţie, dependinţele, împrejmuirile şi
cotele-părţi din imobile care constituie proprietate comună);
41
- maşinile, utilajele, instalaţiile, motoarele, uneltele, inventarul
gospodăresc şi alte mijloace fixe;
- obiectele de inventar;
- mărfurile, materiile prime şi auxiliare, materialele, semifabri-
catele, produsele finite şi alte mijloace circulante.
- bunurile casnice, conţinutul cabinetelor profesionale şi al
birourilor (mobilier şi alte dotări, aparatura electrică şi electronică de uz
casnic şi de birou, cărţi, alte bunuri);
Riscurile asigurate sunt: incendiu, trăsnet, explozie, ploaie
torenţială, grindină, inundaţie, furtună, uragan, cutremur de pamânt,
prăbuşire sau alunecare de teren, greutate a stratului de zăpadă, cădere
de pe clădiri sau pe alte construcţii a unor corpuri etc.
În cadrul poliţei încheiate numai pentru incendiu se acoperă de
drept riscul de incendiu, iar suplimentar se pot acoperi riscuri ca:
- stricăciuni provocate prin măsurile autorităţilor pentru
împiedicarea sau oprirea incendiului;
- explozie care nu a fost provocată de dispozitive explozive;
- trăsnet;
- căderea aparatelor de zbor şi a obiectelor transportate de acestea;
- lovirea de către vehicule rutiere;
- fum, gaze, vapori;
- cutremur;
- inundaţii şi aluviuni;
- uragan, vijelie, furtună, grindină;
- prăbuşirea sau alunecarea terenului;
- greutatea stratului de zăpadă.
O societate de asigurări poate încheia asigurări pentru clădiri şi
alte construcţii atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane
juridice. Poliţele încheiate pentru fiecare tip de asigurare precizează
condiţiile specifice în care sunt acoperite evenimentele ce pot afecta
obiectul asigurării.
În general, nu pot fi asigurate următoarele categorii de clădiri:
a. clădiri realizate din materiale combustibile în cea mai mare
parte sau având numai acoperişul din materiale combustibile (carton
asfaltat, şindrilă, stuf, paie etc.);
b. clădirile care prezintă instalaţii electrice sau de încălzire cu
defecţiuni ce pot conduce la incendiu;
c. clădiri afectate de cutremur şi la care nu s-au efectuat lucrări
de consolidare care să aducă construcţia respectivă la gradul de
rezistenţă iniţial;
42
d. clădiri în care prezenţa simultană a unor materiale combustibile,
uşor inflamabile şi a unor surse de iniţiere a incendiilor, creează situaţii de
pericol sau în care se desfăşoară activităţi ce presupun lucrul cu substanţe
uşor inflamabile (benzină, neofalină, alcool etc.) şi nu dispun de
mijloacele corespunzătoare de prevenire şi stingere a incendiilor.
De regulă, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
a. construirea defectuoasă, cu materiale necorespunzătoare sau
proiectare greşită;
b. cheltuieli efectuate având ca destinaţie: trasformarea sau
îmbunătăţirea stării clădirii/construcţiei asigurate; reparaţii curente şi
periodice, repararea unor avarii sau distrugeri provocate de cauze
necuprinse în asigurare, reparaţii, restaurări sau recondiţionări nereuşite.
Unele poliţe de asigurare acoperă toate riscurile ce pot afecta
obiectul asigurării – atât riscul de incendiu, cât şi calamităţile naturale.
Dacă asiguratul preferă să fie protejat doar împotriva unora dintre
aceste riscuri, se va face o menţiune specială în poliţă, urmând ca
prima să se reducă proporţional. Alte poliţe menţionează doar
despăgubirea daunelor directe şi materiale produse bunurilor asigurate
de incendiu. Alte riscuri decât incendiul - cum ar fi calamităţile
naturale - sunt acoperite numai dacă în poliţa de asigurare s-au
prevăzut clauze speciale cu privire la asemenea riscuri şi dacă s-a
plătit în prealabil o primă de asigurare suplimentară.
În general, clădirile/construcţiile se asigură la valorile
declarate de asigurat şi agreate de asigurător.
Sumele asigurate se stabilesc separat pentru fiecare clădire sau
altă construcţie, respectiv, în cazul bunurilor:
- global pentru toate bunurile care se încadrează în aceeaşi grupă
prevăzută în tarifele de prime;
- separat pentru fiecare bun sau pentru bunuri din aceeaşi grupă
prevăzute în tarifele de prime.
Suma asigurată, nu trebuie să depăşească valoarea reală a
clădirii/construcţiei în momentul încheierii asigurării.
Valoarea reală reprezintă, de fapt, valoarea de înlocuire din care se
scade uzura în raport cu vechimea, gradul de întrebuinţare şi starea de
întreţinere a clădirii/construcţiei asigurate. Sunt poliţe care prevăd că
valoarea reală trebuie să fie de cel puţin 50% din valoarea de înlocuire.
Valoarea de înlocuire reprezintă costul construirii sau
achiziţionării clădirilor/construcţiilor respective sau a unora similare
din punct de vedere al parametrilor funcţionali şi constructivi, la
preţurile uzuale de pe piaţa locală.
43
Primele datorate de asigurat la încheierea unei asigurări a clădirilor,
a altor construcţii şi a conţinutului acestora împotriva pagubelor produse
de incendiu şi de alte calamnităţi sunt diferenţiate pe tipuri de localităţi şi
pe grupe de bunuri.
Asigurarea clădirilor/construcţiilor, precum şi a conţinutului
acestora, se încheie pe baza cererii (declaraţiei) de asigurare, semnată
de asigurat şi în urma efectuării inspecţiei de risc.
Inspecţia de risc reprezintă activitatea de verificare în teren, în
vederea aprecierii calitative şi cantitative a riscurilor existente în
locurile în care se găsesc clădirile, precum şi a celor din împrejurimi,
care, în anumite condiţii, pot afecta clădirile respective, conducând la
apariţia evenimentului asigurat.
În cazul clădirilor, al altor construcţii, precum şi al conţinutului
acestora, la constatarea daunei asigurătorul are dreptul ca direct sau
prin reprezentanţi, împreună cu asiguratul sau împuterniciţii acestuia,
sau apelând la experţi, să verifice autenticitatea cauzelor şi mărimea
daunei. Evaluarea daunei şi stabilirea despăgubirii se efectuează în
raport cu starea clădirii/construcţiei din momentul producerii eveni-
mentului asigurat. Despăgubirea plătită nu poate depăşi cuantumul
pagubei, suma asigurată şi nici valoarea clădirii în momentul
producerii evenimentului asigurat.
Cuantumul pagubei reprezintă:
a. în caz de daună totală: valoarea de înlocuire a construcţiei/
clădirii distruse, la data producerii evenimentului asigurat, din care se
scad uzura şi valoarea la aceeaşi dată a resturilor ce se mai pot întrebuinţa
sau valorifica;
b. în caz de daună parţială: costul reparaţiei din care se scad
uzura şi valoarea la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor
ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.
Dauna totală, reprezintă distrugerea clădirii/construcţiei asigurate,
într-un asemenea grad, încât refacerea prin reparare sau restaurare nu mai
este posibilă sau cheltuielile implicate ar depăşi suma asigurată.
Dauna parţială înseamnă distrugerea sau deprecierea parţială a
clădirilor, în aşa fel încât, prin reparare sau restaurare, aceasta poate fi
adusă la starea în care se afla înainte de producerea evenimentului
asigurat.
Totodată, se acordă despăgubiri, în limita sumei asigurate, pentru:
- cheltuieli făcute în scopul limitării daunei;
- cheltuieli legate de îndepărtarea resturilor de la locul producerii
evenimentului asigurat;
44
- daune provocate clădirilor/construcţiilor în urma unor măsuri
de salvare luate de asigurat, pentru limitarea consecinţelor producerii
riscului asigurat.
Din cuantumul pagubei se scad:
- franşiza prevăzuta în poliţa de asigurare;
- ratele de primă datorate până la sfârşitul perioadei asigurate.
Dauna produsă unei clădiri/construcţii realizată în regie proprie
se evaluează la costul mediu de producţie.
În cazul în care contractul de asigurare a fost încheiat pentru o
sumă inferioară valorii clădirii/construcţiei, despăgubirea datorată se
reduce proporţional cu raportul dintre suma asigurată şi valoarea
clădirii/ construcţiei respective.

3.3.2. Asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj


şi a răspunderii constructorului
Acest tip de asigurare poate fi încheiat de către societăţile
comerciale care au ca obiect de activitate efectuarea de lucrări de
construcţii-montaj. În poliţa de asigurare poate fi inclus, la cererea
asiguratului, şi beneficiarul obiectivului de construcţii, în calitate de
coasigurat.
În general, la asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a
răspunderii constructorului se acordă despăgubiri pentru:
- dispariţia unor echipamente, materiale, unelte sau a altor
bunuri, cauzate în mod direct de riscuri asigurate;
- furt prin efracţie în cadrul depozitelor;
- diferenţe de tarife cuprinse în contractul de asigurare.
Această poliţă de asigurare include două secţiuni: o asigurare de
bunuri şi o asigurare de răspundere civilă.
Secţiunea: Asigurarea de bunuri. Cuprinde bunuri ca:
- materiale aduse pe şantier şi care urmează să fie încorporate în
lucrare sau să servească la executarea acesteia;
- bunurile încorporate în obiectivul de construcţii-montaj în curs
de execuţie;
- maşini, instalaţii şi echipamente de lucru.
Asigurarea acoperă pagubele produse în perioada de asigurare,
cauzate de avarierea sau distrugerea bruscă şi neprevăzută a bunurilor
asigurate şi care fac necesară reparaţia sau înlocuirea acestora. Prin
această poliţă de asigurare se acoperă:
45
- pagubele materiale cauzate bunurilor de: incendiu, trăsnet,
furtună, cutremur de pământ, accidente ale mijloacelor de transport în
timpul transportului materialelor asigurate, furt prin efracţie din depozite;
- pagubele materiale cauzate lucrării de construcţii-montaj după
predarea către beneficiar, pe durata perioadei de garanţie;
- cheltuieli necesare efectuate pentru conservarea bunurilor
asigurate, micşorarea pagubelor, prevenirea extinderii pagubelor.
Secţiunea: Asigurarea de răspundere civilă. Această asigurare
cuprinde răspunderea constructorului pentru vătămări corporale suferite
de terţi, precum şi pentru pagubele materiale provocate terţilor. În baza
acestui contract de asigurare se acordă despăgubiri pentru prejudiciile de
care asiguratul este răspunzător faţă de terţe persoane şi pentru care
trebuie să plătească sume cu titlu de daune, ca urmare a:
- vătămării corporale accidentale sau a îmbolnăvirilor;
- pierderii sau avarierii accidentale a bunurilor acestora,
întâmplate în perioada de valabilitate a contractului în legătură cu
construcţia asigurată.
Suma asigurată în cazul asigurării lucrărilor de construcţii-
montaj şi a răspunderii constructorului reprezintă:
- pentru pagubele materiale – valoarea totală a contractului lucrării
de construcţii-montaj, la care se adaugă valoarea maşinilor, instalaţiilor,
materialelor şi a altor bunuri folosite la executarea acestuia;
- pentru răspunderea civilă a asiguratului faţă de terţi – o sumă
convenită de comun acord între părţi.
Asigurarea se încheie pe durata executării lucrărilor de construcţii-
montaj, până la predarea obiectivului pe bază de proces-verbal de
recepţie, precum şi pe perioada de garanţie.

3.3.3. Asigurarea facultativă auto de avarii şi furt (CASCO)


(condiţii de asigurare)
În cadrul circulaţiei auto, riscurile care apar cel mai frecvent sunt:
- avarierea autovehiculului;
- avarierea unui alt autovehicul în timpul accidentului cu
autovehiculul propriu;
- avarierea sau distrugerea unor bunuri;
- accidentarea conducătorului auto sau a altor persoane din
autovehicul;
- accidentarea unor persoane dintr-un vehicul implicat în
accidentul de circulaţie sau a unui pieton;

46
- avarierea sau distrugerea autovehiculului pe timpul staţionării
în garaj sau în parcare;
- furtul autovehiculului.
Sunt supuse asigurării autovehiculele înmatriculate în România
care aparţin persoanelor fizice sau juridice.
Despăgubiri acordate de către asigurător
În caz de daune parţiale:
- costul reparaţiilor, respectiv a înlocuirii pieselor avariate;
- cheltuielile efectuate în vederea transportului autovehiculului
avariat la cel mai apropiat atelier de reparaţii ce poate efectua reparaţia
sau la locul de adăpostire;
- cheltuielile efectuate în vederea limitării pagubelor.
În caz de daună totală asigurătorul achită suma asigurată la care s-a
făcut asigurarea şi care este înscrisă în poliţa de asigurare, mai puţin
franşiza şi contravaloarea pieselor rămase neavariate, rezultate din
dezafectarea autovehiculului, care rămâne în proprietatea asiguratului.
În cazul în care autovehiculul devine nedeplasabil în urma
accidentului intervine serviciul Road Assistance, în vederea depanării
sau a transportului cu ajutorul platformei până la unul din service-urile
auto cu care asigurătorul colaborează în regim de decontare directă.
Decontarea directă a reparaţiilor este un alt element de confort
pentru asigurat, acesta nefiind nevoit să plătească nimic în avans,
pentru ca abia mai târziu să-şi recupereze banii de la compania de
asigurări, toate cheltuielile corespunzătoare reparaţiilor rămânând în
sarcina asigurătorului.
Acoperiri standard:
- ciocniri, loviri, răsturnări, zgârieri, căderi, inclusiv căderea pe
autovehicul a unor corpuri;
- incendiu, explozie, afumare, pătare, carbonizare şi alte diverse
distrugeri ca urmare a incendiului;
- inundaţie, furtună, uragan, cutremur, prăbuşire sau alunecare
de teren, acţiunea apelor curgătoare şi a obiectelor purtate de apă;
- ploaie torenţială, grindină, trăsnet, avalanşă de zăpadă,
greutatea stratului de zăpadă sau de gheaţă;
- furtul autovehiculului sau al unor părţi componente ale
acestuia;
- pagubele cauzate autovehiculului sau părţilor componente ale
acestuia ca urmare a furtului;
47
- pagubele cauzate autovehiculului sau părţilor componente ale
acestuia ca urmare a vandalismului (spargeri, loviri cu intenţie, acţiuni
duşmănoase etc.), tulburărilor politice, incendierii etc.
Asigurarea pentru daune materiale acoperă daune ale
autovehiculelor asigurate provocate prin ciocniri, loviri sau izbiri cu alte
vehicule sau corpuri mobile sau imobile, căderi (căderi în prăpastie),
cădere pe autovehicule a unor corpuri, derapări sau răsturnări.
Asigurarea de incendiu acoperă daunele autovehiculului asigurat
provenite din incendiu, trăsnet, sau explozie (explozia rezervorului de
combustibil, chiar dacă nu a fost urmată de incendiu).
În caz de incendiu se acordă despăgubiri şi pentru pagubele
suferite de autovehiculul asigurat, prin pătare, carbonizare, afumare,
scurtcircuit, precum şi alte daune provocate de incendiu.
Asigurarea pentru furt total acoperă valoarea reală a autovehiculului
asigurat în ziua în care s-a înfăptuit şi s-a declarat furtul la poliţie.
Asigurarea pentru daune provocate în timpul furtului total al
autovehiculului acoperă daunele suferite de autovehiculul furat şi
ulterior găsit (exemplu de daune: portiere forţate, geamuri sparte etc.).
Asigurarea pentru furtul parţial acoperă furtul echipamentului şi al
dotărilor standard şi/sau suplimentare ale autovehiculului (radiocasetofon,
boxe etc.) dacă acestea din urmă au fost declarate în cererea de asigurare.
Asigurarea împotriva calamităţilor acoperă pagubele provenite prin
efect direct de la ploi torenţiale, furtună, uragan, grindină, inundaţii,
cutremur, prăbuşiri sau alunecări de teren, avalanşe de zăpadă. În caz de
daună se va aplica o franşiză de 2% din valoarea asigurată.
În cadrul asigurărilor facultative de autovehicule nu se acordă
despăgubiri în următoarele situaţii:
- paguba a fost produsă ca urmare a trepidaţiilor autovehiculului
în timpul mersului;
- autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil;
- paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei
infracţiuni contra siguranţei statului ;
- paguba a survenit ca urmare a unor defectele de fabricaţie ale
unor piese sau alte componente.
Asigurătorul poate oferi suplimentar remorcaj gratuit în caz de
accident rutier al autoturismului până la cel mai apropiat service autorizat.
Decontarea reparaţiilor se efectuează direct către unităţile
service unde s-au efectuat reparaţiile, dacă aceste service-uri au
încheiate contracte de colaborare cu societatea de asigurări.
48
Plata daunelor se va face într-un interval de maximum 15 zile
lucrătoare de la data depunerii ultimului document necesar dosarului
de daună, dacă nu s-a agreat în alt fel, sau direct la service-urile cu
care asigurătorul are convenţii de colaborare.
La reînnoirea contractului de asigurare, în cazul în care nu s-au
înregistrat daune asupra autovehiculelor asigurate, se va acorda o
reducere a primei de asigurare de până la 10%.
Prin suma asigurată se înţelege valoarea reală a autovehiculului,
corespunzătoare anului de fabricaţie.
Nu se vor acoperi prin asigurarea CASCO vehicule cu o vechime
mai mare de 10ani.
Nu se pot asigura CASCO autoturisme care nu sunt înmatriculate în
România.

49
4. ASIGURĂRILE DE PERSOANE

Asigurările de persoane au ca obiect integritatea fizică a


persoanelor asigurate, ele încheindu-se cu scopul de a diminua
consecinţele unor evenimente negative, ce ar putea interveni în viaţa
oamenilor.
Pentru persoanele fizice, precum şi pentru familiile lor,
asigurările de persoane, reprezintă, în acelaşi timp, atât o măsură de
protecţie, cât şi un mod de economisire.
Asigurările de persoane au rolul de a diminua efectele financiare ale
pierderii totale sau parţiale a capacităţii de muncă, datorită apariţiilor unor
boli sau accidente, atingerii unei anumite limite de vârstă, precum şi
datorită decesului. Sumele asigurate sau indemnizaţiile acordate în cadrul
asigurărilor de persoane suplimentează sumele oferite de asigurările
sociale şi asistenţa socială, permiţând asiguratului sau familiei acestuia să
depăşească situaţiile de criză şi să-şi continue stilul de viaţă obişnuit.

4.1. Noţiuni preliminare


Asigurările de persoane au ca obiect acordarea unei sume de
bani de către asigurător, numită sumă asigurată, în caz de
supravieţuire, precum şi în cazul producerii unui eveniment legat de
persoana fizică a asiguratului, cum ar fi: vătămare corporală,
îmbolnăvire sau deces.
Dacă la asigurările de bunuri asiguratul are dreptul la o
despăgubire limitată la valoarea pagubei înregistrate, fără însă ca
aceasta să depăşească suma asigurată, la asigurările de persoane suma
asigurată se stabileşte în mod forfetar de către asigurat, în funcţie de
nevoile şi de posibilităţile sale financiare. Totodată, asiguratul poate
încheia mai multe contracte de asigurare, vizând acelaşi risc şi pentru
sume diferite, la mai mulţi asigurători, fără nici o restricţie, urmând ca
la producerea riscului asigurat, asiguratul sau beneficiarul asigurării să
50
încaseze drepturile cuvenite de la toţi asigurătorii. Aceasta, deoarece în
acest caz nu mai este vorba de daună ca la asigurările de bunuri. De
aceea, neavând caracter reparator (întrucât viaţa, sănătatea şi integritatea
persoanei nu sunt evaluabile în bani) asigurările de persoane nu sunt
supuse restricţiilor la care sunt supuse asigurările de bunuri.
La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie un număr
nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nicio restricţie.
Asigurările de persoane sunt de două feluri: asigurări de viaţă şi
asigurări de persoane, altele decât cele de viaţă.
La asigurările de persoane, privind constatarea şi evaluarea
consecinţelor producerii riscului asigurat, nu apare ca fiind necesară
existenţa unui compartiment distinct.

4.2. Tipuri de asigurări de viaţă


Formele concrete ale asigurărilor de viaţă sunt diferite de la o
ţară la alta şi de la o perioadă la alta şi se încheie fie în mod
individual, fie în grup (asigurări colective).
În funcţie de suma asigurată şi de obiectul asigurării, asigurarea de
viaţă poate fi încheiată cu sau fără examinarea medicală a asiguratului.
Adesea, persoanele cu o sănătate şubredă şi mai vulnerabile la boli
apelează mai frecvent la asigurare decât cele cu o stare bună de sănătate.
Astfel, asigurătorul poate să accepte sau să respingă cererea de asigurare
pe baza rezultatelor examenelor medicale şi în funcţie de plata unei prime
normale sau a uneia majorate.
Asigurarea de grup prezintă avantajul că evită selecţia riscurilor
întâlnită la asigurarea individuală, fiind mai puţin costisitoare decât
aceasta. În asigurarea colectivă sunt cuprinse toate persoanele care
alcătuiesc grupul respectiv, cu condiţia ca fiecare în parte să-şi
exprime acordul la această asigurare. O parte din prima de asigurare
este suportată de contractantul asigurării (agentul economic), iar
cealaltă parte cade în sarcina asiguratului.
Asigurările de viaţă prezintă mai multe forme şi anume:
a. Asigurările de supravieţuire. Asigurătorul se angajează să
plătească asiguratului, la expirarea contractului, suma asigurată, cu
condiţia ca acesta să fie în viaţă. Astfel, potrivit condiţiilor
contractuale, asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul
în care este în viaţă la expirarea contractului. Dacă însă acesta a
decedat anterior expirării termenului de valabilitate a contractului,
51
asigurătorul se consideră exonerat de orice obligaţie faţă de
moştenitorii asiguratului. Dacă decesul asiguratului survine în
perioada de valabilitate a contractului, suma acumulată de asigurat în
această perioadă rămâne de drept asigurătorului.
În perioada de valabilitate a asigurării, asiguratul, plătind
primele de asigurare, acumulează o sumă de bani aflată la asigurător şi
care devine exigibilă la expirarea contractului.
În practica internaţională, pentru a evita pierderea primelor
achitate de asigurat, în cazul decesului acestuia, care a intervenit în
perioada de valabilitate a contractului, în contract se stipulează clauza
contraasigurării, care permite rambursarea primelor aferente supravie-
ţuirii. Însă, asigurătorul îşi reţine prima aferentă riscului de deces.
Astfel, dacă la expirarea termenului de asigurare asiguratul este în
viaţă, el încasează suma asigurată, în timp ce prima pentru riscul de
deces rămâne de drept asigurătorului.
b. Asigurările de deces sunt încheiate de către asiguraţi pentru a
acoperi riscul de deces, indiferent de data la care ar surveni acesta. Cum
decesul este un eveniment care se va petrece cu certitudine în viitor, dar
incert ca dată, asiguratul se angajează să plătească prime toată viaţa. De
precizat că, asigurarea de deces nu este o asigurare de economisire
(capitalizare), ci una de protecţie împotriva unui risc determinat. În cazul
unei asigurări de deces încheiate pe termen limitat, asigurătorul este
obligat să achite suma înscrisă în contract, dacă decesul asiguratului a
avut loc în perioada de valabilitate a acestuia. Dacă la expirarea
contractului, asiguratul este în viaţă, asigurătorul este exonerat faţă de
asigurat de orice obligaţie care rezultă din contract.
c. Asigurările mixte de viaţă se încheie atât pentru
supravieţuire, cât şi pentru deces. Astfel, în caz de supravieţuire,
asiguratul încasază personal suma asigurată prevăzută în contract, iar
în cazul decesului asiguratului, beneficiarul asigurării intră în posesia
sumei asigurate. Pentru aceasta, asiguratul trebuie să suporte primele
datorate atât pentru riscul de deces, cât şi pentru cel de supravieţuire.
În practica internaţională se aplică asigurarea mixtă cu termen fix,
la expirarea căreia suma asigurată se achită asiguratului dacă este în viaţă
sau beneficiarului asigurării, dacă asiguratul a decedat anterior.
La asigurările de viaţă, rezerva de prime constituită conferă
asiguratului dreptul de a obţine un împrumut cu dobândă, după ce a
plătit o perioadă primele de asigurare. Constituirea rezervei de prime
este legată de aplicarea principiului invariabilităţii primei de asigurare.
52
4.3. Determinarea primei de asigurare la asigurările de viaţă
4.3.1. Funcţiile biometrice
Reamintim că practica asigurărilor de viaţă are la bază datele
cuprinse în tabela de mortalitate a unei ţări, care este întocmită în
urma prelucrării informaţiilor oferite de recensământul populaţiei din
ţara respectivă. În tabela de mortalitate sunt trecute, în coloane
distincte, următoarele valori:
- vârsta x, de la 0 la 100 de ani;
- funcţia de supravieţuire lx arată câte persoane dintr-o generaţie
ipotetică de 100000 născuţi vii mai sunt în viaţă la împlinirea vârstei
de x ani;
- numărul persoanelor ce vor deceda în intervalul cuprins între x
şi x+1 ani, notat cu dx;
- probabilitatea de deces, qx, respectiv probabilitatea ca o
persoană care a împlinit x+1 ani, să fi decedat la vârsta cuprinsă între
x şi x+1 ani.
Formula de calcul a acesteia este:
dx
qx =
lx

- probabilitatea de supravieţuire px, arată şansele pe care le


are o persoană care a împlinit vârsta x, să fie în viaţă la împlinirea
vârstei de x + 1 ani, este dată de relaţia:
l x +1
Px =
lx
Astfel, probabilitatea ca o persoană de x ani să supravieţuiască la
vârsta de x + t ani, este dată de relaţia:
l x +t
t Px =
lx

- numărul mediu al supravieţuitorilor cuprinşi în intervalul de


vârstă de la x la x+1 ani, se notează cu lm(x).
Considerându-se că lx este funcţia de supravieţuire şi n este un
anumit număr de ani, viaţa medie Ex, reprezintă parametrul care

53
exprimă media numărului de ani pe care poate să-i trăiască o persoană
în vârstă de x ani şi se determină aplicând formula:

100

∑l
1 l x +1 + l x + 2 + ... + l x + n 1 n=0 x + n
Ex = + = +
2 lx 2 lx
Dacă se adună px cu qx se obţine relaţia:
Px + qx = 1

4.3.2. Calcularea primei nete la asigurările individuale


de supravieţuire, cu plata unică a sumei asigurate

La asigurarea individuală de supravieţuire cu plata unică a sumei


asigurate, pentru o asigurare de supravieţuire pe n ani, respectiv
asigurarea prin care asiguratul, în vârstă de x ani, va primi la
împlinirea vârstei de x+n ani suma de o unitate monetară, prima netă
unică unitară nEx este dată de relaţia:
lx + n n
n Ex = •v
lx
în care nEx reprezintă factorul de actualizare viager (numit şi
sumă unitară amânată n ani);
vn reprezintă suma pe care ar trebui să o depună o persoană în
scop de capitalizare, fără nici un risc, pentru ca după n ani să
primească o unitate monetară, fiind dat de relaţia:
1
vn =
(1 + i )n
în care i reprezintă dobânda anuală, iar v este factorul anual
de actualizare, fiind dat de relaţia:
1
v=
1+ i
Dacă v este factorul anual de actualizare, atunci vn este factorul
total de actualizare, deoarece implică durata totală a asigurării (n ani).

54
La asigurarea individuală de supravieţuire, prima netă unică se
determină utilizând relaţia:
P = S · nEx
În cazul asigurării individuale de supravieţuire, cu plata
periodică a sumei asigurate, respectiv sub formă de rentă, aceasta
poate fi achitată anual, fiind numită anuitate, sau în subdiviziuni ale
anului, fiind numite fracţionalităţi.
Atunci când renta anuală este achitată de către asigurător la
începutul anului, este denumită anticipată, iar dacă este achitată la
sfârşitul anului se numeşte posticipată.
Dacă avem în vedere plata imediată sau amânată a sumei
asigurate, rentele anuale anticipate şi posticipate, pot fi achitate pe o
perioadă limitată de timp sau pe toată viaţa, adică viagere.

4.3.3. Renta viageră


A. Renta viageră anuală, imediată şi anticipată
Pentru suma asigurată de 1 unitate monetară (u.m.), pe care
asiguratul în vârstă de x ani, urmează să o primească toată viaţa, la
începutul fiecărui an, prima netă unică unitară (ax), pe care asiguratul
trebuie să o plătească este dată de relaţia:
Nx
ax =
Dx
Nx şi Dx sunt numere de comutaţie, ale căror valori sunt obţinute
din tabelul numerelor de comutaţie, şi care este întocmit pe baza
tabelei de mortalitate a populaţiei unei ţări. În cadrul asigurărilor de
viaţă, numerele de comutaţie fiind determinate la un anumit nivel al
dobânzii pe an, permit simplificarea calculelor. De exemplu, nEx (prima
netă unică unitară, la asigurările individuale de supravieţuire, cu plata
unică a sumei asigurate) poate fi scrisă simplificat astfel:
Dx + n
n Ex =
Dx

55
B. Renta viageră anuală imediată şi posticipată
Se calculează conform relaţiei:
N x +1
ax =
Dx
C. Renta anuală imediată, limitată şi anticipată
Pentru ca un asigurat, în vârstă de x ani, să primească în următorii n
ani, la începutul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe
care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:
N x − N x+n
n ax =
Dx
D. Renta anuală imediată, limitată şi posticipată
Pentru ca un asigurat în vârstă de x ani, să primească în următorii n
ani, la sfârşitul fiecărui an, suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe
care trebuie să o plătească se determină cu ajutorul formulei:
N x − N x + n+1
n ax =
Dx
E. Renta viageră anuală, amânată şi anticipată
Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în
viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an,
suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească
se calculează folosind formula:
N x+n
n ax =
Dx
F. Renta viageră anuală, amânată şi posticipată
Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în
viaţă) peste n ani, pe toată durata vieţii sale, la începutul fiecărui an,
suma de 1 u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească
se calculează folosind formula:
N x + n+1
n ax =
Dx
56
G. Renta anuală anticipată, amânată r ani şi limitată la n ani
Pentru ca asiguratul în vârstă de x ani, să primească (dacă este în
viaţă) peste r ani, timp de n ani, la începutul fiecărui an, suma de 1
u.m., prima netă unică unitară pe care trebuie să o plătească se
calculează conform relaţiei:
N x+r − N x+ r +n
r |n ax =
Dx
H. Renta anuală posticipată, amânată r ani şi limitată la n ani
În acest caz, formula anterioară devine:
N x + r +1 − N x + r + n+1
r |n ax =
Dx
În practica asigurărilor, conform contractelor de asigurare, apar
şi situaţii de plăţi eşalonate lunare, în rate egale, a sumelor asigurate.
Prin aceste plăţi eşalonate fracţionate, persoana asigurată în loc să
primească renta o dată pe an, o primeşte de k ori pe an. În aceste
condiţii, prima netă unică unitară devine:
în cazul plăţilor anticipate:

N x k −1 N x − N x+n k − 1  Dx+ n 
ax = − ; ax = − ⋅ 1 − ;
2k  Dx 
n
Dx 2k Dx
N x+ n k − 1 Dx+n
n ax = − ⋅
Dx 2k D x

în cazul plăţilor posticipate:

N x +1 k − 1 N x +1 − N x +n +1 k − 1  Dx + n 
ax = − ; ax = − ⋅ 1 − ;
2k  Dx 
n
Dx 2k Dx
N x + n+1 k − 1 Dx + n
n ax = − ⋅
Dx 2k Dx

57
La asigurarea de supravieţuire, atunci când asiguratul, de comun
acord cu asigurătorul, consimte să achite prima de asigurare într-o
perioadă mai scurtă de timp, decât cea corespunzătoare valabilităţii
contractului, prima netă anuală (Pna) se calculează astfel:
Dx + n Dx
PNa = S ⋅ sau PNa = PN ⋅
N x − N x+m N x − N x+m
în care:
PN – reprezintă prima netă unică;
m - reprezintă numărul de ani în care, plata ratelor anuale se face
într-o perioadă mai scurtă de timp.

4.3.4. Calcularea primei nete la asigurările individuale de deces


Atunci când se determină prima netă unică la asigurarea de
deces, se are în vedere faptul că aceasta se încheie pe termen de un an,
pe mai mulţi ani, sau pe o perioadă nedeterminată (pe viaţă).
În cazul unei asigurări de deces pe o perioadă nedeterminată
(pe viaţă), pentru o persoană în vârstă de x ani, formula de calcul a
primei nete unice unitare este:
Mx
Ax =
Dx
La asigurarea de deces limitată sau temporară, prima netă
unică unitară, aferentă asigurării unei persoane în vârstă de x ani, care
încheie o asigurare de deces pe o perioadă de n ani, va fi calculată cu
ajutorul formulei:
M x − M x +n
n Ax =
Dx
În cazul în care, asigurarea nu începe să funcţioneze imediat, ci
numai după n ani de la încheierea contractului, aceasta este o asigurare
de deces amânată, situaţie în care asigurătorul plăteşte suma asigurată
numai dacă asiguratul încetează din viaţă după trecerea unei perioade de
n ani de la încheierea asigurării. Pentru calcularea primei nete unice
unitare datorate de asigurat se aplică formula de mai jos:
M x+n
n Ax =
Dx

58
Asigurarea de deces amânată şi limitată este cea a cărei
valabilitate începe peste r ani şi durează n ani. Prima netă unică
unitară se calculează utilizând relaţia:
M x+ r − M x +r +n
r |n Ax =
Dx
La asigurarea de deces, dacă prima de asigurare se plăteşte anual,
atunci când se determină prima netă unitară anuală se aplică formula:
M x − M x +n
n Ax =
N x − N x+n

4.3.5. Calcularea primei nete la asigurările individuale mixte


Asigurarea mixtă are rol atât de asigurare de supravieţuire, cât şi
de deces. Astfel, în cazul unei asigurări cu durata de n ani, asigurătorul
plăteşte asiguratului suma asigurată, dacă el este în viaţă la expirarea
acestui termen. Dacă asiguratul a decedat înaintea termenului
respectiv, atunci asigurătorul plăteşte la data decesului, suma
asigurată, beneficiarului asigurării.
La asigurările mixte, pentru stabilirea primelor de asigurare
unice, se aplică principiul compunerii contractelor.
Cea mai simplă formă de asigurare mixtă, este asigurarea
mixtă generală, prin care se asigură o sumă pe termen fix, în caz de
supravieţuire, concomitent cu o asigurare de deces în cadrul aceluiaşi
termen. De această dată, prima netă unică unitară, notată cu nAMx,
este dată de relaţia:
Dx + n M x − M x + n
n AM x = +
Dx Dx
Atunci când se aplică asigurarea mixtă cu sumă dublă, prima
netă unică unitară se calculează utilizând formula:
Dx + n + M x
n AMDx = n E x + Ax =
Dx
Acest model de asigurare garantează plata unei sume la termenul
asigurării, dacă asiguratul este în viaţă sau, mai devreme dacă
asiguratul a decedat între timp. În plus, dacă asiguratul este în viaţă la
termenul asigurării el poate primi un nou contract de asigurare, liber
de orice prime, şi care să prevadă plata aceleiaşi sume la moartea sa.
59
Asigurarea mixtă cu termen fix. În acest caz, asigurătorul
plăteşte la un termen fixat în contract, de exemplu după n ani, o
anumită sumă S asiguratului dacă este în viaţă, sau altei persoane dacă
asiguratul a decedat înainte de momentul fixat în contract pentru plata
sumei asigurate.
La asigurarea mixtă cu termen fix, în funcţie de modul în care
acumularea fondului de 1 u.m. se face anticipat sau posticipat anual,
se utilizează relaţiile:

Px ⋅ n a x = v n
anticipat:
vn Dx
Px = = ⋅ vn
a
n x N x − N x+n

posticipat:
vn Dx
Px = = ⋅ vn
a
n x N x +1 − N x + n +1

Asigurarea mixtă cu termen fix şi sumă dublă. Şi de această


dată, ca urmare a aplicării principiului compunerii contractelor, obţinem
compunerea celor două metode de asigurări precedente. Astfel,
asigurătorul este în situaţia de a plăti asiguratului suma S la termenul fix
de n ani şi apoi aceeaşi sumă urmaşilor săi la data decesului, indiferent
când are loc, fără ca asiguratul să mai plătească în plus alte prime, dacă a
supravieţuit termenului contractual. Dacă decesul este anterior acestui
termen, suma S se achită la termenul fixat. În acest caz, notându-se cu
nAMFDx prima netă unică unitară, se aplică relaţia:

M x+n
n AMFDx = v n + n Ax = v n +
Dx
Dacă în locul unei prime unice se acceptă o primă anuală în
cadrul termenului fixat, atunci prima unitară anuală este dată de
următoarea relaţie de echilibru financiar:
Px ⋅ n a x = v n + n Ax

60
4.3.6. Calcularea primei brute (tarifare sau comerciale)
la asigurările de viaţă
Primele brute (tarifare sau comerciale) includ, pe lângă primele
nete, diferitele cheltuieli efectuate de asigurător, precum şi profitul
acestuia.
În general, cheltuielile asigurătorului sunt împărţite în patru
categorii şi anume:
- cheltuielile de achiziţionare a contractelor (α);
- cheltuielile de încasare a primelor (comisionul încasatorului)
exprimate printr-un procent β din suma încasată de la asigurat (prima
tarifară);
- cheltuielile anuale de administraţie (γ);
- cheltuieli de reglementare a prestaţiilor (aşa-numitele „sarcini
reglementare”) exprimate printr-un procent s din prima netă (PN).
Pentru prima brută unică, relaţia fundamentală de calcul este
următoarea:
PB = PN + α + β · PB + γ · n a x + s · PN
Această formulă poate fi scrisă şi în forma de mai jos:
(1+ s ) PN + α + γ ⋅n a x
PB =
1− β
Pentru a determina prima brută anuală (în cazul în care s =0) se
utilizează următoarea formulă:
α ax
PN a + +γ ⋅ n

ax m ax
p Ba = n

1− β
în care:
p Ba - reprezintă prima brută anuală;
PN a - prima netă anuală;
n - durata asigurării ;
m - durata plăţii primelor.
n a x - ca sumă anticipată limitata pe n ani, se determină astfel:

N x + N x+n
n ax =
Dx
61
N x − N x+m
şi implicit, m ax =
Dx

N x − N x+m
n ax =
Dx
În cazul în care durata asigurării este aceiaşi cu durata plăţii
primelor, adică m = n, atunci formula primei brute anuale se
simplifică şi devine astfel:
α
PN a + +γ
ax
p Ba = n
1− β

4.4. Asigurările de persoane, altele decât cele de viaţă


a. Asigurarea de accidente „este o formă a asigurărilor
facultative de persoane, care urmăreşte protejarea persoanelor fizice
împotriva unor evenimente ce pot afecta viaţa, integritatea corporală
sau capacitatea de muncă”1.
În cadrul asigurărilor facultative de accidente pot fi menţionate
următoarele variante:
1. Asigurarea călătorilor pentru cazuri de accidente. O societate
de transport a călătorilor încheie un contract de asigurare cu o societate de
asigurări, pentru a fi asiguraţi călătorii pe timpul transportului efectuat pe
uscat, pe apă sau în aer. Asigurarea poate fi încheiată fie numai pentru
cazurile de accidente corporale, fie pentru: cheltuieli medicale necesare
tratării imvalidităţii permanente, pierderea, avarierea sau distrugerea
bagajelor înregistrate şi a bunurilor aflate asupra călătorilor. De
asemenea, călătorii se asigură şi pentru cazurile în care invaliditatea sau
decesul au intervenit în decurs de un an de la data accidentului.
2. Asigurarea de accidente a şoferului şi pasagerilor
autovehiculului. Poliţa de asigurare acoperă:

1
Bistriceanu Gh., Bercea Fl., Macovei E., Lexicon de protecţie socială, asigurări şi
reasigurări, Editura KARAT, Bucureşti, 1997, p. 61.
62
a) decesul şi/sau invaliditatea permanentă totală sau parţială din
accident (în limita sumei asigurate 2000 RON/persoană/eveniment/) la
autovehicule cu suma asigurată < 10000 EURO;
- indemnizaţie de spitalizare - 3 RON /persoană/zi dar nu mai mult
de 30 zile;
- alocaţie pentru intervenţie chirurgicală din accident (sumă
asigurată 300 RON /persoană/eveniment/);
b) - decesul şi/sau invaliditatea permanentă totală sau parţială din
accident (capital asigurat 4000 RON/persoană/eveniment/) pentru auto-
vehicule cu sumă asigurată > 10000 EURO;
- indemnizaţie de spitalizare - 5 RON / persoană/zi, dar nu mai mult
de 30 (treizeci) zile;
- alocaţie pentru intervenţie chirurgicală din accident (capital
asigurat 500 RON /persoană/eveniment/);
3. Asigurarea managerilor pentru cazuri de accidente este
destinată să acopere:
- asigurarea de accidente survenite in timpul executării
obligaţiilor de serviciu sau în legătură cu acesta, inclusiv în cadrul
deplasărilor efectuate în interes de serviciu în ţară sau în străinătate;
- asigurarea de deces ca urmare a unui accident, respectiv a unui
efort fizic sau intelectual excesiv;
- asigurarea incapacităţii temporare de muncă, survenită în
timpul exercitării profesiei;
- asigurarea pierderilor de venituri ale societăţilor comerciale, ca
urmare a erorilor involuntare de management.
b. Asigurarea de sănătate, permanentă. Este o formă a
asigurărilor de persoane prin care se urmăreşte o compensare în bani,
atunci când intervine o incapacitate de muncă de durată, provocată de
un accident sau de o boală. Acceptarea în asigurare este precedată de o
examinare medicală. Contractul de asigurare este valabil un anumit
număr de ani, de regulă până la vârsta de pensionare. În cazul în care
asiguratul nu mai este apt de muncă, datorită unei boli sau unui
accident, el are dreptul să primească o indemnizaţie de asigurare,
acordată periodic, pe durata incapacităţii de muncă sau până când se
pensionează sau încetează din viaţă.
Cuantumul indemnizaţiei acordate pe perioada incapacităţii de
muncă, se stabileşte de comun acord între asigurat şi asigurător la
semnarea contractului. Indemnizaţia nu poate depăşi 75% din câştigul
asiguratului realizat înainte de îmbolnăvire, din care se scade suma
primită din fondurile publice.
63
c. Asigurarea de pensie. Ca formă a asigurărilor facultative de
persoane, stabileşte pentru societatea de asigurări implicată obligaţia
de a plăti asiguratului în decursul vieţii sau pe o anumită perioadă de
timp (10, 15 sau 20 de ani), o pensie lunară al cărei cuantum este
prevăzut în contract.
d. Asigurarea dotală. Ca formă facultativă de asigurare a fost
concepută ca o modalitate de constituire treptată a dotei unui copil
până ce acesta ajunge la majorat. Societatea de asigurări achită suma
asigurată, numai dacă beneficiarul asigurării va fi în viaţă la împlinirea
majoratului, întrucât la această dată asigurarea devine exigibilă. Dacă
beneficiarul asigurării încetează din viaţă înaintea acestei date,
societatea de asigurări este exonerată de răspunderea legată de
contractul respectiv. În acest caz, pentru ca societatea de asigurări să
fie obligată la restituirea primelor de asigurare încasate este necesar ca
în contractul de asigurare să fie inclusă clauza „contraasigurării”.
e. Asigurarea turiştilor, în cazul insolvabilităţii sau falimentului
agenţiei de turism. În România, conform legii „agenţii economici care
comercializează pachete de servicii turistice au obligaţia să încheie poliţe
de asigurare cu societăţi de asigurări privind asigurarea rambursării
cheltuielilor de repatriere şi/sau a sumelor achitate de turişti, în cazul
insolvabilităţii sau a falimentului agenţiei de turism”. Poliţa de asigurare
va fi încheiată cu o societate de asigurări agreată de Ministerul
Turismului, pe o durată de un an, iar suma asigurată va fi de 50000 $
pentru agenţiile tour-operatoare şi de 10000 $ pentru agenţiile detailiste.

64
5. ASIGURĂRILE DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

Asigurarea de răspundere civilă are ca obiect acoperirea


prejudiciului produs de asigurat unor terţe persoane, în condiţiile în
care asiguratul este răspunzător potrivit legii. Spre deosebire de
asigurările de bunuri, în cazul producerii unui risc acoperit prin
asigurarea de răspundere civilă mai intervine şi o a treia persoană,
respectiv terţul păgubit.
Asigurarea de răspundere civilă este avantajoasă pentru toate
părţile implicate în contractul de asigurare: permite persoanei păgubite
să primească despăgubirea cuvenită, asigurătorului să încaseze
primele de asigurare, iar asiguratului să-şi protejeze patrimoniul,
deoarece, prin cumpărarea unei astfel de asigurări, el nu mai poate fi
urmărit pe cale juridică pentru prejudiciul produs.
Noţiunea de prejudiciu este definită ca fiind totalitatea rezultatelor
negative de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării
drepturilor subiective şi intereselor legitime ale unei persoane.

5.1. Caracteristici
În cadrul asigurărilor facultative, asigurarea de răspundere civilă
constituie o asigurare împotriva riscului de a plăti despăgubiri către
terţele persoane prejudiciate prin fapta ilicită ce atrage răspunderea
civilă a asiguratului.
La asigurările de răspundere civilă, în calitate de beneficiari ai
asigurării pot apărea numai terţe persoane necunoscute în momentul
încheierii asigurării. De regulă, prin aceste asigurări, sunt acoperite
numai prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt
urmarea unui accident. Obiectul acestor asigurări îl constituie
prejudiciul produs unor terţe persoane de către asigurat, fiind
reprezentat de valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar
trebui plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe
persoane şi pentru care răspunde, potrivit legii civile.
65
Această formă de asigurare acoperă - în limita sumei asigurate
stipulate în contract - atât despăgubirile pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde faţă de terţe persoane în baza legii, cât şi pentru
cheltuielile efectuate de asigurat în procesul civil. Deşi asigurarea de
răspundere civilă acoperă numai răspunderea civilă a asiguratului,
totuşi, prin contractul de asigurare se poate cuprinde şi răspunderea
civilă a altor persoane, de exemplu soţul, respectiv soţia asiguratului,
sau persoanele aflate în întreţinerea lui.
Terţa persoană poate să fie orice persoană fizică sau juridică
prejudiciată de către asigurat, având calitatea de beneficiar al asigurării.
Despăgubirea se stabileşte conform condiţiilor prevăzute în
contractul de asigurare, pe baza înţelegerii dintre asigurat, persoana
păgubită şi asigurător. Dacă această înţelegere nu se realizează, mai
ales cu privire la stabilirea cuantumului pagubei, sau se invocă culpa
persoanei păgubite, se recurge la soluţionarea diferendului de către
instanţa de judecată.
În toate cazurile asigurătorul este obligat să plătească
despăgubirile datorate terţului numai în condiţiile şi în limitele sumei
asigurate prevăzute în contract. Pentru tot ceea ce nu va fi plătit de
către asigurător, drepturile persoanei păgubite împotriva persoanei
responsabile se menţin în totalitate.
Indiferent dacă au fost stabilite pe bază de înţelegere sau prin
hotărâre judecătorească, despăgubirile datorate de asigurător, se
plătesc nemijlocit terţului păgubit şi nu pot fi urmărite de creditorii
asiguratului. Dacă asiguratul face dovada că l-a despăgubit pe terţul
păgubit, asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea datorată,
asiguratului. Asigurătorul poate refuza plata indemnizaţiei terţului
păgubit sau asiguratului dacă se face dovada că paguba a fost cauzată
intenţionat de către asigurat sau de către alte persoane cuprinse în
contractul de asigurare.
Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite pagubele
produse de asigurat unor terţe persoane, numai dacă sunt îndeplinite în
mod cumulativ următoarele condiţii:
a) trebuie să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
b) trebuie să se poată constata culpa asiguratului care a înfăptuit
fapta ilicită;
c) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat;
d) trebuie să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de
asigurat terţei persoane.
66
Caracteristic asigurărilor de răspundere civilă este faptul că
asigurătorul se subrogă în drepturile asiguratului plătit şi se poate întoarce
cu acţiune în regres împotriva celor răspunzători de producerea pagubei.

5.2. Asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube


produse prin accidente de autovehicule (R.C.A.)
În cadrul asigurărilor de răspundere civilă auto, societăţile de
asigurări acordă despăgubiri dacă producerea pagubei s-a datorat vinei
exclusive a conducătorului autovehiculului asigurat.
În caz de vătămare corporală sau deces, despăgubirile se acordă
pentru persoanele aflate în afara autovehiculului care a produs
accidentul, iar pentru persoanele aflate în acel autovehicul, numai dacă
acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
deţinătorul autovehiculului respectiv.
Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se
acordă pentru bunurile aflate în afara autovehiculului care a produs
accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel autovehicul, numai dacă
acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu
deţinătorul autovehiculului respectiv, precum şi dacă nu aparţineau
deţinătorului ori conducătorului autovehiculului, răspunzător de
producerea accidentului.
La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind indemnizaţia
de asigurare se prevede:
- asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate
terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil;
- asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel
şi cheltuielile legate de procesul penal;
- obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în
cazurile pagubelor la bunuri.
Despăgubirile se plătesc atunci când:
- producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului
asigurat;
- cel care conducea autovehiculul implicat în producerea acciden-
tului este o altă persoană decât asiguratul;
- persoanele păgubite nu au domiciliul, reşedinţa sau sediul în
România.
În caz de vătămare corporală sau deces al unei persoane ori de
avariere sau distrugere de bunuri se acordă despăgubiri dacă auto-
vehiculul care a produs accidentul este identificat şi asigurat, chiar dacă
autorul accidentului a rămas neidentificat.
67
Asigurătorul recuperează sumele plătite drept despăgubiri de la
persoana răspunzătoare de producerea pagubei, în următoarele cazuri:
- accidentul a fost produs cu intenţie;
- accidenul a fost produs în timpul comiterii unor fapte incrimi-
nate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile publice şi
considerate ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;
- accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii
săvârşite cu intenţie încearcă să se sustragă de la urmărire;
- persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus
autovehiculul fără consimţământul asiguratului.
Asiguraţii sau reprezentanţii acestora sunt obligaţi să înştiinţeze
în scris asigurătorul despre producerea evenimentului asigurat în
termen de 4 zile lucrătoare de la data acestuia, exceptând cazurile de
forţă majoră, în care termenul de 4 zile lucrătoare poate începe de la
data încetării acestora.
Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie de
răspundere civilă auto, stabileşte:
- asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică numai
de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
- încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru asigurătorii
autorizaţi;
- refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul de
asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul constituie
contravenţie.
Primele încasate din asigurarea obligatorie de răspundere civilă
auto sunt percepute numai de anumite societăţi, care sunt autorizate de
către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

5.3. Asigurarea de răspundere a transportatorului în calitate


de cărăuş, pentru mărfurile transportate cu autovehicule,
numai pe teritoriul României (condiţii de asigurare)
Cine se poate asigura:
- societăţile ce efectuează transporturi internaţionale de mărfuri sau
transporturi de mărfuri numai pe teritoriul României cu autovehiculele
menţionate expres în poliţa de asigurare.
Riscurile pentru care se asigură:
- pierderea totală sau parţială a mărfii sau pentru avarierea acesteia,
care se produce din momentul primirii mărfii la transport şi până la
predarea acesteia, precum şi pentru depăşirea termenului de livrare.
68
- pagubele produse mărfurilor transportate ca urmare a unor
defecţiuni tehnice ale autovehiculului sau ca urmare a vinovăţiei
persoanelor de la care a închiriat autovehiculul transportatorul.
La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului
terestru, societatea de asigurări nu acordă despăgubiri, în următoarele
situaţii:
- pagubele au survenit ca urmare a alterării bunurilor asigurate;
- pagubele au fost provocate de insecte şi rozătoare;
- pagubele s-au produs ca urmare a conservării necorespunzătoare
de către asigurat a bunurilor transportate;
- pagubele au survenit din cauza însuşirilor proprii naturii bunurilor
transportate.
Despăgubirile primite:
În caz de pagubă totală:
- la bunuri a căror cantitate se exprimă în kg., litri, bucăţi, metri
lineari, pătraţi sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului
asigurat a părţii din cantitatea totală care a fost distrusă în întregime;
- la celelalte bunuri, valoarea la data producerii evenimentului
asigurat a bunurilor distruse, din care se scade, cu acordul asiguratului,
valoarea la aceeaşi dată a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.
În caz de pagubă parţială:
- la bunuri a căror cantitate se exprimă în kg., litri, bucăţi, metri
lineari, pătraţi sau cubi, valoarea la data producerii evenimentului
asigurat a pierderii de calitate (deprecierii) a acelei părţi din cantitatea
totală care a rămas după pagubă şi care diminuează valoarea bunurilor
respective. Gradul de depreciere se stabileşte în procente, pe baza
examinării bunurilor avariate;
- la celelalte bunuri, costul reparaţiilor părţilor componente sau
pieselor avariate, ori costul de înlocuire sau de recondiţionare al acestora,
din care se scade, cu acordul asiguratului, valoarea la data producerii
evenimentului asigurat a resturilor ce se mai pot întrebuinţa sau valorifica.

69
6. ASIGURĂRILE DE RISCURI FINANCIARE

La baza dezvoltării asigurărilor de riscuri financiare se situează


amplificarea schimburilor economice interne şi internaţionale, multe
dintre acestea fiind întemeiate pe sistemul de credite. În mod firesc,
intensificarea raporturilor de creditare a condus la necesitatea găsirii
unei măsuri de protecţie a creditorilor, împotriva eventualelor pierderi
pe care le-ar putea suferi, în urma neîndeplinirii obligaţiilor contractuale
de către debitori.
În general, asigurarea riscurilor financiare cuprinde: asigurarea
de credite (interne, externe, asigurarea ratelor de credit şi a creditelor
de investiţii), asigurarea de cauţiune şi asigurarea de fidelitate
(ultimele două fiind asigurări de garanţie). Serviciile majore oferite de
o poliţă de asigurare a creditelor se referă la: prevenirea riscurilor,
acoperirea creditelor nerambursate, suportarea pierderilor generate de
producerea riscului.
Asigurarea riscurilor politice se referă la acoperirea de care dispun
societăţile comerciale dintr-o ţară, pentru susţinerea activităţilor lor de
export, contractare şi investiţii în străinătate. Riscurile politice sunt
diferite de riscurile de credit, prin faptul că deşi ambele sunt riscuri
financiare, riscurile politice implică intervenţia unui cumpărător
public sau a unei puteri politice din statul cumpă-rătorului (în general,
guvernul), în timp ce riscurile de credit exclud aceste intervenţii,
cauzele insolvabilităţii fiind pur comerciale.
Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoarelor
evenimente:
- neplata la termen a sumelor datorate de către debitorii publici;
- refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse;
- impunerea de restricţii la import.

70
6.1. Generalităţi
Asigurările de riscuri financiare sunt diferite de garanţiile bancare.
Prin asigurările de riscuri financiare se preiau riscurile numai în anumite
condiţii, în timp ce garanţiile bancare implică asumarea necondiţionată a
tuturor obligaţiilor. În cadrul asigurărilor financiare, asigurarea de credit
reprezintă o caracteristică a lumii afacerilor contemporane, având rolul de
a proteja comercianţii şi producătorii faţă de riscul de neplată a celor ce
cumpără sau închiriază bunuri sau sunt beneficiari ai unor credite
avantajoase. Asigurarea de credit a apărut ca o necesitate a faptului că
marea majoritate a contractelor de comerţ se încheie în condiţiile în care
plata se face după livrarea bunurilor. Asigurarea de credit înlătură temerea
vânzătorului, la vânzarea pe credit, cu privire la neplata de către
cumpărător a contravalorii mărfurilor. Astfel, ea oferă protecţie pentru
riscul de neplată apărut fie ca urmare a falimentului cumpărătorului, fie,
în cazul exportului, datorită situaţiei din ţara importatorului (război,
naţionalizare etc.). Asigurarea de credit, fiind o formă de protecţie directă
a vânzătorilor faţă de riscul de neîncasare, este în acelaşi timp o garanţie
faţă de bancă, oferind astfel posibilitatea de acces la finanţare.
Asigurarea de credit se poate face pe un singur credit sau pe
cifra de afaceri.
În concluzie, scopul asigurărilor de credite este acela de a oferi
protecţie în cazul pierderilor financiare rezultate din neplată, incapacitatea
de plată sau insolvabilitatea cumpărătorilor care au achiziţionat bunuri pe
credit sau din insolvabilitatea beneficiarilor de credit. Astfel, prin poliţele
de asigurări de credite sunt protejate încasările din activitatea comercială,
prin transferarea riscurilor de neîncasare asupra asigurătorului. În
consecinţă, se poate mări, astfel, cifra de afaceri.
Fiind considerată o asigurare de lux, asigurarea creditelor este
caracteristică economiilor de piaţă cu un sistem de credite stabil şi
bine dezvoltat. De aceea, cele mai multe asigurări de credite se
practică în ţări dezvoltate. Aceasta, deoarece, cu cât sunt implicate
riscuri mai mari, în comerţul cu alte ţări, cu atât ele se asigură la nivel
guvernamental, prin organisme special constituite. În unele ţări aceste
organisme apar ca agenţii guvernamentale, iar în altele sunt companii
de asigurare (de stat sau private), dar care colaborează îndeaproape cu
autorităţile guvernamentale. Companiile de asigurări, menţionate
anterior, au de regulă o activitate preponderentă de asigurare, la care
se adaugă garantarea, în numele guvernului ţării respective, a unor
credite, promovând, astfel, exportul comercianţilor naţionali.

71
6.2. Asigurarea creditelor interne şi a creditelor de export
Asigurarea creditelor interne reprezintă un instrument financiar ce
protejează creditorul. Astfel, asiguratul se protejează împotriva riscurilor
de neplată prelungită de către cumpărător sau a insolvabilităţii acestuia pe
durata cuprinsă între producţie şi distribuţie, de regulă înainte de vânzarea
finală către consumator.
La asigurarea creditelor de export, riscurile asigurabile sunt cele
rezultate din vânzarea bunurilor sau prestarea de servicii pe credit, în
afara ţării. Un risc care poate afecta situaţia financiară a asiguratului îl
reprezintă neplata prelungită. Aceasta intervine atunci când debitorul
sau garantul nu a plătit partea din datorie o anumită perioadă
convenită, de regulă 6 luni de la scadenţa stabilită prin contract. În
general, riscurile incluse şi cele excluse rămân la latitudinea asigură-
torului. În principiu, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
- reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii
necorespunzătoare;
- amenzi de orice fel;
- pierderi rezultate din diferenţe de curs valutar;
- pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice, tulburărilor
sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente asemănătoare;
- pierderi intervenite ca urmare a unor calamităţi naturale.
La asigurarea creditelor de export, poliţa cea mai frecvent folosită
este poliţa generală pe cifra de afaceri şi se referă la importatorii care
cumpără pe credit.
Cu privire la asigurarea exportului pe credit pe termen scurt,
menţionăm că aceasta se efectuează pe o perioadă determinată de
maximum un an. Asigurarea are în vedere îndeosebi riscuri comerciale
de genul: insolvabilitatea cumpărătorului, incapacitatea de plată pe un
anumit timp şi refuzul mărfurilor importate.
La exportul pe termen mediu şi lung, obiectul asigurării îl
reprezintă exportul de bunuri de capital de valori mari, care se livrează
eşalonat şi care implică plăţi în tranşe pe perioade îndelungate de
timp, ce pot fi cuprinse între 5, 10 sau chiar 20 de ani. Asigurarea
oferă protecţie pentru riscul de neplată din cauze comerciale sau
politice. Pot beneficia de acoperire băncile sau instituţiile financiare
care creditează operaţiuni comerciale. Despăgubirea va cuprinde şi
dobânda la creditul acordat debitorului.

72
Dacă avem în vedere riscurile politice, asigurarea creditelor de
export vizează îndeosebi protecţia oferită împotriva următoarelor
evenimente:
- impunerea de restricţii la import;
- refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse;
- neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici.
În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse:
- riscul fluctuaţiei ratei dobânzii;
- riscul de schimb valutar;
- riscul creşterii costurilor de fabricaţie.
Riscurile investiţionale mai frecvent întâlnite sunt:
- riscul de devalorizare a investiţiei;
- riscul de lichiditate al unei investiţii;
- riscul de supraevaluare a investiţiei;
- riscul dobânzilor.
Nivelul primei de asigurare este stabilit în funcţie de: valoarea
asigurării, perioada asigurată, natura cumpărătorului (public sau
privat), ţara acestuia (riscul de ţară), modalitatea de plată şi eventuale
garanţii prevăzute în contract. Odată cu încheierea poliţei de asigurare,
prima se stabileşte în tranşă unică sau în tranşe periodice, după cum au
convenit părţile.
În ţara noastră, Banca de Export - Import a României
EXIMBANK-S.A. este o instituţie specializată, prin care se derulează
activităţi de susţinere a comerţului exterior românesc prin instrumente
financiar-bancare şi de asigurări specifice. EXIMBANK îşi desfăşoară
activitatea în nume propriu şi pe contul statului, în calitate de agent al
acestuia şi pe bază de convenţie. Nivelul primei de asigurare este
diferenţiat de către EXIMBANK în funcţie de ţara cumpărătorului,
statutul juridic al cumpărătorului, garanţiile disponibile etc. Contractele
de asigurare se diferenţiază şi după riscurile pe care le acoperă şi care sunt
diferite în funcţie de ţara cumpărătorului (importatorului). EXIMBANK
utilizează diversele tipuri de contracte (poliţe) în funcţie de dimensiunea
protecţiei pe care o oferă asiguratului. În condiţiile economiei de piaţă,
EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe cont propriu
în condiţiile economiei de piaţă.

73
7. ASIGURĂRILE MARITIME ŞI FLUVIALE

Prin natura lor, expediţiile maritime de mărfuri au fost şi


continuă să fie supuse celor mai mari riscuri. Înainte de a fi existat
sistemul asigurărilor, daunele cauzate de riscurile maritime erau
suportate în totalitate de către proprietarii mărfurilor. În prezent, sunt
însă puţini comercianţi care-şi pot permite să preia asupra lor riscurile
implicate de transportul mărfurilor în trafic internaţional. Scopul
asigurărilor maritime este tocmai de a proteja pe exportatori şi
importatori împotriva pierderilor financiare rezultate din pierderile sau
daunele cauzate de diferitele riscuri care pot apărea în timpul
depozitării sau transportării mărfurilor.
În plan internaţional, asigurarea maritimă este considerată ca
fiind asigurarea navelor şi a încărcăturii acestora, prin navă
înţelegându-se orice tip de ambarcaţiune.

7.1. Conceptul de avarie


Ca ramură a asigurărilor de bunuri, asigurările maritime şi
fluviale, au rolul de a asigura protecţie pentru: nave şi celelalte
ambarcaţiuni, încărcăturile acestora şi instalaţiile folosite în porturi. În
timpul operaţiunilor de încărcare, descărcare, transbordare şi transport,
precum şi în timpul staţionărilor intermediare există riscul producerii
unor pagube generate de: uragan, incendiu, furtună, explozii la bordul
navei, naufragiu, eşuare, ciocnire între două nave (abordaj) şi
ciocnirea navei cu un corp fix sau plutitor, altul decât o navă
(coliziune). Aceste evenimente sunt provocate de cauze independente
de voinţa oamenilor, respectiv de forţă majoră. Însă, pot apărea
pagube la navă şi încărcătură din cauza neglijenţei echipajului navei
sau ca urmare a fraudelor săvârşite de comandant sau de echipaj,
precum şi alte acte ilegale comise fără încuviinţarea armatorului.
În sfârşit, pot surveni pagube care sunt determinate de persoane
străine de nava respectivă. Pagubele înregistrate în urma producerii
unor astfel de evenimente sunt denumite avarii.
74
Prin avarie se înţelege o pierdere materială sau o degradare a unui
obiect, indiferent de mărimea şi de cauza acesteia. Avaria poate să fie:
a. totală -în cazul scufundării unei nave sau al aruncării în mare
a încărcăturii;
b. parţială – în cazul deteriorării unor instalaţii de pe navă, al
luării de către valuri a unor obiecte aflate la bord, deteriorarea unei
părţi din încărcătură în urma pătrunderii apei de mare în cală sau a
izbucnirii unui incendiu pe navă etc.
În noţiunea de avarie sunt incluse şi cheltuielile efectuate pentru
salvarea navei şi a încărcăturii. Aşadar, se disting: avarii–pagube
(pierderi) şi avarii–cheltuieli. Din punct de vedere al asigurărilor se
face distincţie între avaria particulară şi avaria comună sau generală.
Avaria particulară se caracterizează prin aceea că paguba
materială este consecinţa directă a forţei majore (furtună, incendiu,
eşuare etc.), a unei greşeli de navigaţie (abordaj, coliziune etc.), a
viciilor proprii bunurilor respective (de exemplu, autoaprinderea).
Avaria particulară are un caracter accidental şi nu deliberat, fiind
efectul unor riscuri produse independent de voinţa oamenilor.
Avaria comună sau generală se caracterizează prin aceea că
paguba reprezintă un sacrificiu sau o cheltuială excepţională efectuată
de comandantul navei, în mod intenţionat şi raţional, pentru salvarea
de la pericolul care ameninţă interesele tuturor celor ce participă la
expediţia maritimă. Avaria comună se referă exclusiv la transportul
maritim, nu şi la cel aerian sau pe uscat.
Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie considerată avarie
comună, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a. paguba (sacrificiul) sau cheltuiala excepţională să fie rezultatul
unei acţiuni intenţionate a comandantului, iar măsura luată să fie
raţională;
b. acţiunea să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună
atât a navei, cât şi a încărcăturii acesteia;
c. acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională şi nu în condiţii
normale de navigabilitate;
d. sacrificiul să fie real, respectiv să nu fie aruncate peste bord
obiecte considerate ca fiind lipsite de valoare.
Cu titlu de cheltuieli ce intră în avaria comună, pot fi:
- cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;
- cheltuielile de dispaşă;
- întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat;
75
- salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite
echipajului navei;
- costul asigurării.
De menţionat că dobânzile şi comisioanele nu pot fi cuprinse în
categoria cheltuielilor ce intră în avaria comună.
Pierderea suferită va fi considerată avarie comună numai dacă
este rezultatul direct al măsurilor luate de comandant şi nu al unor
factori independenţi de voinţa acestuia. Totodată, măsurile întreprinse
de comandant trebuie să fie raţionale şi pe deplin justificate. Astfel,
cheltuielile antrenate se decontează numai în condiţiile adoptării
soluţiei celei mai raţionale.
Stabilirea avariei dacă este particulară sau comună prezintă
importanţă, deoarece decontarea pagubelor se efectuează în funcţie de
natura avariei.
În afară riscurilor obişnuite cuprinse în asigurare, care pot
provoca pierderea navei sau a încărcăturii, sunt riscuri a căror
cuprindere în asigurare necesită o primă suplimentară. În această
situaţie sunt pierderile provocate de confiscarea mărfurilor sau a navei
de către autorităţile unui stat, război, conflicte sociale, acţiuni de
piraterie etc. şi, în general, acele pagube care nu au fost provocate de
naufragiu sau de accidente petrecute în timpul transportului. Nu se
acordă despăgubiri în cazuri de furt, autoincendiere şi luarea de valuri
a încărcăturii aflate pe punte. În afară de acestea, există riscuri
neasigurabile, chiar cu o primă suplimentară. Din această categorie fac
parte pierderile provocate de: natura mărfii (fermentare, râncezire),
dol, neglijenţă crasă a asiguratului sau a reprezentanţilor săi, acţiunea
insectelor şi rozătoarelor, întârzieri în livrarea încărcăturii, scăderea
preţurilor, pierderi normale în timpul transportului (de exemplu,
uscare sau evaporare) etc.
Avaria comună este reglementată în mod diferit de daunele
provocate de evenimentele întâmplătoare care pot surveni în cursul
unui transport maritim. De aceea, riscul de a contribui la avaria
comună este şi el asigurabil.
În asigurări, o avarie comună se prezintă sub formă de
„contribuţie la avaria comună”. Spre deosebire de avariile particulare,
care se despăgubesc indiferent de valoarea asigurată, contribuţia la
avaria comună nu se acoperă decât în proporţie cu această valoare. De
exemplu, dacă valoarea asigurată este egală sau superioară valorii
contributive, asigurătorii despăgubesc contribuţia în întregime.
76
Contribuţia la acoperirea pagubelor şi a cheltuielilor efectuate în
mod deliberat de către comandant, pentru salvarea atât a navei, cât şi a
încărcăturii este consemnată în documentul „obligaţie/angajament de
contribuţie la avaria comună”. Acesta, se solicită de comandantul
navei înainte de preluarea mărfurilor şi prevede obligaţia depunerii
unei garanţii de avarie comună, din care urmează să se acopere
contribuţia încărcăturii la avaria comună. De regulă, dacă obligaţia de
contribuţie este semnată şi de asigurătorul încărcăturii, armatorul
renunţă la solicitarea garanţiei.
Estimarea pagubelor (sacrificiilor) şi a cheltuielilor admise în
avaria comună, precum şi repartizarea acestora între părţile interesate
se efectuează de către specialişti, experţi în materie, denumiţi
dispaşori. Documentul de lichidare a avariei comune, întocmit de
aceşti experţi, se numeşte dispaşă.
În transporturile maritime, pierderea vizează atât nava, cât şi
încărcătura şi poate să fie parţială sau totală. Pierderea totală poate să
fie reală sau prezumată. Pierderea totală reală este considerată atunci
când o navă este dispărută, complet distrusă sau atât de avariată încât
costul unei eventuale reparaţii ar depăşi valoarea comercială a navei.
Pierderea totală prezumată este atunci când nava există şi poate fi
salvată şi reparată, dar implică cheltuieli extrem de mari, care ar
depăşi valoarea asigurată a navei.
În practica asigurărilor se foloseşte o clauză care prevede dreptul
asiguratului de a considera nava pierdere totală prezumată, atunci când
valoarea reparaţiilor depăşeşte 3/4 din valoarea reală sau din valoarea
de asigurare a navei.

7.2. Asigurarea navelor maritime şi fluviale (CASCO)


Această formă de asigurare, denumită şi „casco maritim”,
cuprinde navele comerciale, navele de pescuit şi alte ambarcaţiuni,
precum şi utilajele şi instalaţiile plutitoare asimilate navelor, cum sunt
remorcherele, macaralele plutitoare, şalupele, şlepurile etc.
Asigurarea navelor maritime şi fluviale se efectuează cu
respectarea următoarelor reguli:
a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se
limitează la suma asigurată;
b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi
străine, precum şi de către persoane fizice;
77
c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave,
răspunderea asigurătorului se limiteaza la 3/4 din suma asigurată pe
eveniment;
d) această asigurare, numită şi CASCO maritim, cuprinde navele
comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte
ambarcaţiuni civile.
Asigurarea se poate încheia în una din următoarele condiţii:
a. „Pierdere totală” – acoperă pierderea totală a navei,
cheltuielile de salvare şi alte cheltuieli decurgând din aceasta.
b. „Pierdere totală şi avarii”– acoperă pierderea totală a navei,
pierderile şi avariile la navă, contribuţia la cheltuielile de avarie
comună, precum şi cheltuielile de salvare.
c. „Pierdere totală şi avarie comună”- acoperă pierderea totală a
navei, precum şi contribuţia la cheltuielile de avarie comună şi salvare.
d. „Pierdere totală, avarie comună şi răspundere pentru
coliziuni” – acoperă pierderea totală a navei, contribuţia la cheltuielile
de avarie comună şi de salvare, răspunderea pentru daunele rezultate
din coliziunea navei asigurate cu alte nave, instalaţii portuare sau alte
obiecte fixe ori plutitoare şi cheltuielile decurgând din acestea.
e. „Pierderea totală, avarii şi răspundere pentru coliziuni”
oferă cea mai largă protecţie asiguratului, acoperind: pierderea totală,
pierderile şi avariile la navă, contribuţia la cheltuielile de avarie
comună şi salvare, răspunderea pentru daunele rezultate din coliziunea
navei asigurate cu alte nave, instalaţii portuare sau alte obiecte fixe ori
plutitoare şi cheltuielile decurgând din acestea.
Asigurarea încheiată în una din aceste condiţii poate fi extinsă
pentru a acoperi: inventarul existent pe navă, cheltuielile de exploatare
a navei, precum şi riscurile de război şi greve.
Despăgubirea. În baza asigurării încheiate în una din condiţiile
de mai sus, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
-cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet;
- incendiu, explozie;
- piraterie, furt comis de către persoane din afara navei;
- coliziune, abordaj;
- accidente la încărcare, descărcare;
- măsuri de prevenire sau de micşorare a pericolului, măsuri de
salvare;
- cheltuieli reprezentând contribuţia la avaria comună etc.
78
Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:
- uzura normală, defecte ascunse;
- pagube produse de forţarea gheţii, cu excepţia spărgătoarelor
de gheaţă;
- pierderi de vieţi omeneşti, daune corporale sau îmbolnăviri;
- pagube indirecte, cum ar fi : pierderea venitului pentru întârzierea
transportului, chiar dacă sunt ca urmare a unui risc cuprins în asigurare;
- pierderi şi avarii la inventarul navei.
Suma asigurată. Nava se asigură pentru suma declarată de
asigurat şi agreată de asigurător. Aceasta nu trebuie să fie inferioară
valorii de înlocuire sau să depăşească valoarea din nou a unei nave
similare la data încheierii asigurării. Pentru cazul de pierdere totală, la
suma asigurată a navei, se poate asigura suplimentar până la 25% din
valoarea navei, din considerentul că, potrivit conjuncturii pieţei,
valoarea navei poate creşte între timp.
Asigurarea „casco maritim” se poate încheia pentru o singură
călătorie bine precizată sau pentru toate călătoriile pe care urmează să
le efectueze nava, într-o anumită perioadă de timp, de regulă, un an. În
general, se foloseşte ultima variantă.
Constatarea şi determinarea daunei se efectuează de către
comisarii de avarie, când nava se află în străinătate, şi de către agenţii
proprii, la înapoierea navei în ţară. Împrejurările în care s-a produs
dauna rezultă din „jurnalul de bord”, în care sunt trecute cronologic
toate situaţiile în care s-a aflat nava în timpul voiajului.
Răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se
limitează la suma asigurată.
În caz de pierdere totală reală sau constructivă, ori de dispariţie a
navei, drept despăgubire se plăteşte suma asigurată a acesteia, precum
şi suma asigurată suplimentar. Se consideră pierdere totală construc-
tivă a navei atunci când costul repunerii navei în stare de folosinţă
depăşeşte mai mult de 3/4 din suma asigurată a acesteia.
Nava se consideră dispărută, dacă timp de 180 de zile de la
ultima ştire primită de la aceasta, nu s-a mai obţinut nici o informaţie
cu privire la existenţa ei.

7.3. Asigurarea bunurilor care fac obiectul transportului


maritim şi fluvial (CARGO Maritim)
Asigurarea „CARGO Maritim”, cuprinde bunurile care fac
obiectul transportului extern şi se încheie pentru valoarea bunurilor
79
respective, inclusiv cheltuieli de transport, cheltuieli vamale, precum şi
alte cheltuieli. Asigurarea „CARGO” vizează despăgubirea daunelor
produse ca urmare directă a riscurilor întâmplătoare ale transportului. În
funcţie de aceasta, în practica internaţională se aplică condiţiile de
asigurare “A“, “B“ şi “C ".
Asigurarea încheiată în condiţia “A“ acoperă, cu unele excepţii,
toate riscurile de pierdere şi avariere a bunului asigurat.
Asigurarea încheiată în condiţia “B“ acoperă, cu aceleaşi excepţii
de mai sus, pierderile şi avariile bunurilor asigurate, cauzate de:
- cutremur de pământ, erupţie vulcanică sau trăsnet;
- incendiu sau explozie;
- coliziunea, eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
- sacrificiul în avarie comună;
- luarea de valuri, intrarea apei în navă;
- descărcarea mărfii într-un port de refugiu.
Asigurarea încheiată în condiţia “C“, acoperă pierderile şi
avariile la bunurile asigurate, cauzate de:
- incendiu sau explozie;
- coliziunea, eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambar-
caţiunii;
- sacrificiul în avarie comună;
- descărcarea mărfii într-un port de refugiu.
Pe lângă asigurarea impusă de una din condiţiile “A“, “B“ sau “C“,
contractul de asigurare tip „CARGO” mai poate să prevadă suplimentar
următoarele condiţii: „riscuri de furt, jaf şi nelivrare”, „riscuri de
depozitare”, „riscuri de război”, şi „riscuri de greve”. Cu toate acestea,
asigurarea nu acoperă pierderile, avariile şi cheltuielile cauzate de:
- comportarea voit necorespunzătoare a asiguratului;
- uzura normală;
- pierderea normală de bunuri asigurate;
- întârzieri, chiar dacă acestea sunt determinate de un risc asigurat;
- insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către
proprietari, administratori, navlositori sau operatori ai navei.
Suma asigurată cuprinde:
- valoarea bunurilor trecută în factură sau, în lipsa acesteia, valoarea
de piaţă a bunurilor în momentul încheierii asigurării la locul de
expediere;
- costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri necuprinse
în valoarea facturii;
80
- taxe şi cheltuieli vamale;
- o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea
acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării.
Durata asigurării. Potrivit clauzelor internaţionale, operează
principiul „duratei transportului de la depozit la depozit”. Aceasta
înseamnă că mărfurile sunt asigurate din momentul în care au părăsit
depozitul sau magazia din localitatea de expediţie, menţionată în
contract şi continuă pe toată durata transportului, inclusiv a
transbordărilor, până când sunt descărcate de pe navă în portul de
destinaţie. Rezultă că răspunderea asigurătorului începe în momentul
în care bunul asigurat părăseşte depozitul indicat în contractul de
asigurare, pentru a fi transportat şi încetează atunci când bunul
transportat este livrat la depozitul destinatarului.
Locul asigurării este oriunde se află bunul asigurat, pe toată
durata asigurării.
Asiguratul are obligaţia să-l anunţe pe asigurător ori de câte ori
intervin elemente noi, necunoscute de asigurător în momentul încheierii
asigurării, cum ar fi: schimbarea rutei, a locului de transbordare sau de
destinaţie, întârzieri în expedierea încărcăturii, încărcarea unor mărfuri pe
puntea navei în loc de hambare etc.
Contractul este lovit de nulitate, în cazul în care asiguratul a
ascuns o serie de elemente pe care, dacă le-ar fi cunoscut, asigurătorul
nu ar fi acceptat asigurarea respectivă sau ar fi stabilit condiţii de
asigurare limitative.
Mărimea daunei se determină în funcţie de următoarele elemente:
- valoarea bunurilor distruse în întregime;
- volumul cheltuielilor ocazionate de recondiţionarea bunurilor
avariate parţial;
- volumul cheltuielilor efectuate pentru salvarea bunurilor şi
păstrarea celor rămase.
Din suma acestora se scad:
- valoarea bunurilor recuperate şi care mai pot fi valorificate;
- franşiza stabilită potrivit condiţiilor de asigurare.
Pentru acordarea despăgubirii, dauna trebuie să fie constatată,
stabilindu-se cauzele şi mărimea acesteia. Constatarea daunei se face
de către „comisarul de avarie”, care întocmeşte un raport de expertiză
denumit „certificat de avarie”. Acesta specifică atât detaliile
transportului, cât şi cauza şi mărimea daunei.

81
Pretenţiile pentru despăgubire se emit pe baza documentului de
constatare a daunei, iar dreptul de încasare a despăgubirii se obţine pe
baza prezentării documentului de transport (conosament), a facturii şi
poliţei de asigurare. Drepturile şi obligaţiile menţionate în poliţa de
asigurare pot fi transmise altei persoane prin andosare.
Prin poliţa de asigurare „CARGO Maritim” sunt acoperite riscurile:
- intrarea apei de mare în navă, în cală, în containere sau în alt
loc de depozitare;
- eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
- incendiu sau explozie;
- aruncarea sau luarea de valuri peste bord.
Asigurarea nu acoperă pierderile, avariile şi cheltuielile cauzate de:
- comportarea voit necorespunzătoare a asiguratului;
- uzura normală;
- pierderea normală de bunuri asigurate;
- întârzieri, chiar dacă acestea sunt determinate de un risc asigurat;
- insolvabilitatea sau neîndeplinirea obligaţiilor financiare de către
proprietari, administratori, navlositori sau operatori ai navei.

82
8. ASIGURĂRILE DE AVIAŢIE

Asigurările de aviaţie reprezintă o categorie de asigurări strict


specializată, care se tranzacţionează în mod preponderent pe pieţele
internaţionale de asigurări, întrucât aviaţia este domeniul cu un
caracter internaţional mult mai accentuat decât în cazul celorlalte
modalităţi de transport.
Asigurările de aviaţie au apărut din nevoia de reglementare a
acestui tip de transport, încă din primii ani ai apariţiei aviaţiei. De aceea,
transporturile şi asigurările de aviaţie fac obiectul unor tratate interna-
ţionale bilaterale sau multilaterale, care se referă, în principal, la navigaţia
şi siguranţa aeriană şi la răspunderea operatorilor aerieni faţă de terţi.
Dat fiind caracterul internaţional al asigurărilor şi reasigurărilor
de aviaţie, în acest domeniu, există o practică relativ uniformă, nefiind
diferenţe semnificative între subscrierea şi acoperirea oferită de
diverşi asigurători.

8.1. Asigurarea aparatelor de zbor


În evaluarea contractelor de asigurare trebuie să se ţină seamă de
specificul activităţii pentru care este folosit aparatul de zbor şi de
probabilitatea de risc pe care o implică activitatea respectivă.
Ca şi navele maritime, aparatele de zbor pot avea valori extrem
de mari, fiind susceptibile la daune generate de erori umane sau de
condiţii meteorologice nefavorabile.
La asigurarea pentru pierderea sau avarierea aeronavei asiguratul
este despăgubit cu întreaga sumă asigurată, în caz de pierdere fizică
directă.
Cu privire la riscurile asigurate, se disting două categorii de asigurări:
a. Toate riscurile, în timpul zborului, rulării la sol sau
staţionării la sol.

83
Aceasta este cea mai cuprinzătoare asigurare, oferind protecţie
împotriva oricărui risc, indiferent dacă avionul se află la sol sau în aer.
În poliţa de asigurare, timpul de zbor este prevăzut ca fiind perioada
de timp în care avionul se află în aer, imediat după decolare. Se poate
considera ca moment iniţial cel în care au fost pornite motoarele
avionului pentru decolare, iar momentul final, cel al opririi motoarelor
după aterizarea avionului.
b. Toate riscurile în timpul staţionării la sol. Această asigurare,
preia riscurile care pot apărea la sol, atunci când avionul nu se află în
mişcare sau când se mişcă prin alte mijloace decât prin propria forţă de
propulsie (avionul este tractat sau împins de un vehicul atunci când este
scos sau introdus în hangar).
Unele societăţi de asigurare preferă condiţia „Toate riscurile în
afara timpului de zbor”.
În poliţa de asigurare se menţionează:
- tipul aparatului de zbor;
- sistemul de propulsie;
- echipamentul de bord pentru navigare şi transmisiuni radio.
O persoană sau o companie care deţine o poliţă de asigurare şi
obţine un alt avion, beneficiază de continuarea asigurării, cu condiţia
să anunţe această modificare în termenul precizat de către societatea
de asigurări.
Astfel, clauzele contractuale existente se extind şi asupra noului
aparat de zbor. Suma de asigurare pentru noul aparat nu va depăşi
valoarea reală a acestuia.
Privitor la excluderi în asigurare se menţionează:
a. Uzura (deteriorarea treptată). Poliţa de asigurare exclude
pierderea sau avarierea aparatului de zbor generate de uzura normală
(deteriorare treptată), îngheţ, defecţiuni ascunse ale părţilor mecanice
şi electrice.
b. Roţile şi parbrizele. În asigurare, roţile sunt acoperite numai
în cazuri de furt, vandalism sau alte evenimente care sunt prevăzute în
contractul de asigurare. Societatea de asigurări nu va plăti pentru
parbrizele care se sparg ca urmare a îngheţării lor şi nici pentru
explozia anvelopelor roţilor ataşate trenului de aterizare. Totuşi, dacă
în urma spargerii parbrizului se produce un accident soldat cu
avarierea aparatului de zbor, societatea de asigurări va despăgubi
pagubele produse, inclusiv parbrizul.
c. Deturnarea aeronavei. Asigurarea aeronavei nu acoperă
cazul de deturnare sau furt al avionului de către o persoană care are
84
drept legal de utilizare, conform unui contract de închiriere, de
vânzare condiţionată, de vânzare în rate sau alte înţelegeri legale.
d. Război, confiscare. Asigurarea aeronavei exclude orice pierdere
sau avariere în caz de război declarat sau nedeclarat, de invazie, de
rebeliune sau de capturare şi reţinere de către un guvern.
La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave,
asigurătorul nu acordă despăgubiri, în legătură cu:
- pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor,
fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;
- cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului
tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei.
Referitor la riscurile legate de pierderea sau avarierea aeronavei
este de menţionat faptul că nu sunt cuprinse în asigurare pierderile
provocate de pirateria aeriană.
Pentru evaluarea daunelor, se folosesc metodele:
- estimare în funcţie de valoarea agreată;
- estimare în funcţie de valoarea reală.
Valoarea agreată reprezintă valoarea asupra căreia au căzut de
comun acord cele două părţi ale contractului de asigurare. Aceasta
valoare este menţionată în poliţa de asigurare, ca limită a daunelor
care pot fi acoperite prin asigurarea respectivă.
Evaluarea pe baza valorii reale se caracterizează şi ea printr-o
limită de asigurare. De această dată, societatea de asigurări nu este de
acord ca limita de asigurare să fie reprezentată de valoarea reală a
aparatului de zbor, ci de limita precizată în poliţa de asigurare pentru
fiecare risc în parte.
În cazul producerii unei daune totale, despăgubirea depinde de
metoda folosită pentru evaluare. Dacă asigurarea este încheiată pe baza
valorii agreate, atunci despăgubirea se va face până la limita agreată,
indiferent de valoarea de piaţă a aparatului de zbor în momentul
producerii accidentului. Dacă asigurarea este încheiată pe baza valorii
reale, atunci această valoare se stabileşte în momentul accidentului şi
poate fi mai mică decât limita specificată în poliţa de asigurare.
În cazul producerii unei daune parţiale, se au în vedere situaţiile:
- situaţia în care reparaţiile sunt efectuate de către compania care
are în proprietate avionul asigurat;
- situaţia în care reparaţiile sunt efectuate de către o altă companie.
Dacă reparaţiile sunt efectuate chiar de către asigurat, atunci
societatea de asigurări plăteşte pentru materialele folosite şi pentru
salariile lucrătorilor, însă fără a lua în considerare orele suplimentare.
85
Dacă reparaţiile sunt executate de către o altă companie, atunci se
plăteşte costul efectiv al reparaţiilor (excluzându-se orele suplimentare) şi
cheltuielile de transport. În acest fel, se achită în întregime nota de plată a
reparaţiilor, mai puţin franşiza şi orele suplimentare.
Atunci când costul reparaţiilor depăşeşte valoarea aparatului de
zbor, dauna se consideră pierdere totală constructivă. În anumite situaţii,
când se repară aparate de zbor vechi, pentru care nu există piese de
schimb, costul reparaţiilor depăşeşte valoarea aparatului de zbor. În
general, poliţele de asigurare conţin clauza prin care nu se acordă despă-
gubiri care depăşesc valoarea pierderii totale a aceluiaşi aparat de zbor.
Cheltuielile cu reparaţia aparatelor de zbor cu o anumită vechime
sau ceva mai ieftine sunt practic imposibil de acoperit. Pentru a rezolva
situaţia, se aplică despăgubirea părţilor componente, bazată pe valoarea
relativă procentuală a componentelor respective. De exemplu, dacă
repararea unui motor reprezintă 15% din costul total, atunci societatea de
asigurări va plăti repararea lui cel mult 15% din valoarea totală asigurată
pentru aparatul de zbor.
Dintre cheltuielile efectuate, nu pot fi cuprinse în categoria
cheltuielilor despăgubite în baza contractului de asigurare pentru
pierderea sau avarierea aeronavei, cheltuieli efectuate în scopul elaborării
studiului tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei avariate.
Franşiza aplicată la asigurarea aparatelor de zbor are o valoare
fixă pentru pagubele produse la sol şi o valoare procentuală pentru
pagubele produse în zbor. Franşizele pentru aeronavele închiriate sunt
mai mari decât pentru aparatele de zbor proprietate personală.
Aparatele de zbor mari, cu mai multe motoare şi care folosesc piloţi
experimentaţi, se asigură fără a aplică franşiza. Reparaţiile la astfel de
aeronave costă foarte mult şi nu s-ar obţine avantaje semnificative
dacă s-ar introduce franşize deductibile în poliţele de asigurare.

8.2. Asigurarea de răspundere civilă în aviaţie


Se practică următoarele tipuri de asigurări:
a. Asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale
suferite de alte persoane decât pasagerii. Acest tip de asigurare oferă
protecţie celui asigurat pentru răspunderea legală în cazul producerii
unor vătămări corporale, îmbolnăviri, a stresului psihic sau decesului
persoanelor aflate la bord, altele decât pasagerii. Acestea trebuie să fie
rezultatul direct al accidentului aviatic pentru care sunt răspunzători
proprietarii aparatului de zbor şi cei care îl exploatează şi întreţin.
86
b. Asigurarea de răspundere civilă pentru vătămări corporale
suferite de pasageri. Se aplică pentru prejudicii aduse pasagerilor în caz
de accident în timpul decolării avionului, în timpul zborului şi în
momentul aterizării.
c. Asigurarea de răspundere civilă pentru avarierea bunurilor.
Avarierea bunurilor trebuie să fie cauzată de un accident aviatic, de
deţinerea în proprietate a unui aparat de zbor, de folosirea şi întreţinerea lui.
Există însă şi excluderi. Dintre acestea cele mai importante sunt:
- folosirea terenurilor de aterizare neautorizate, cu excepţia
cazurilor de forţă majoră;
- vătămări corporale intenţionate, cu excepţia cazului în care se
încearcă prevenirea deturnării avionului.
La asigurarea aeronavelor pentru răspundere legală faţă de terţi,
asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru pretenţii de despăgubiri
rezultate din daune morale.
O dată cu asigurările de aviaţie, se pot încheia şi unele asigurări
complementare. Dintre acestea, cele mai importante sunt asigurarea
medicală şi asigurarea de răspundere civilă asumată.

87
9. ASIGURĂRILE LA CULTURI VEGETALE
ŞI LA ANIMALE

În cazul asigurărilor agricole, asiguratul poate fi persoana fizică


sau juridică, ce deţine şi/sau exploatează (pe baza unor acte
doveditoare acceptate conform legislaţiei în vigoare) o suprafaţă
delimitată de teren, pe care s-a înfiinţat o cultură agricolă.
De regulă, o cultură agricolă se asigură la nivelul întregii
suprafeţe deţinute de către asigurat. În cazul creditării din mai multe
surse, se specifică cesionarea despăgubirilor către creditori.
În general, sunt asigurate animalele care aparţin persoanelor
fizice şi juridice şi pentru sumele propuse de către asigurat. Nu pot fi
asigurate: animalele aflate în posesia celor care nu respectă regulile
sanitar-veterinare de îngrijire şi folosire a animalelor, animalele
bolnave şi/sau cu infirmităţi, precum şi cele care nu sunt supuse unei
supravegheri permanente.

9.1. Asigurarea culturilor agricole, pomicole şi viticole


Experienţa ţărilor avansate a demonstrat că fără o dezvoltare
puternică a asigurărilor agricole nu se poate realiza o agricultură
modernă. Investiţiile necesare pentru cultivarea în condiţii tehnologice
intensive a pământului sunt prea importante pentru a nu fi luate în seamă
riscurile climatice a căror manifestare îi poate ruina pe întreprinzători.
Agricultura continuă să se confrunte cu riscuri climatice care, în
ultima perioadă de timp, au dobândit o frecvenţă şi o intensitate de
manifestare necunoscute anterior şi pe un orizont de timp îndelungat.
În condiţiile economiei de piaţă, orice investiţie este sub semnul
riscului şi al incertitudinii. În agricultură, datorită duratei îndelungate
a ciclului de producţie şi rotaţiei lente a capitalului, rata profitului este
mult mai redusă, comparativ cu alte domenii economice. Astfel, se
impune o reală protecţie a investiţiilor.
88
Începând cu anul agricol 2002/2003, asigurările agricole au
beneficiat de efectele Legii nr. 381/2002 privind acordarea
despăgubirilor în caz de calamităţi naturale în agricultură. Actualmente,
nu mai există fenomen natural nociv pentru culturile agricole care să nu
fie acoperit prin asigurare, agricultorul urmând să fie despăgubit, fie de
societatea de asigurări pentru riscurile „standard”, fie de către stat pentru
fenomenele naturale de tip „catastrofic” (seceta excesivă, persistentă în
timp şi care afectează terenurile neirigate, inundaţiile provocate de
revărsări de ape şi ruperi de baraje, ploile abundente şi de durată etc.).
În cazul culturilor agricole, persoanele fizice, asociaţiile
agricole, precum şi societăţile comerciale din agricultură pot încheia
contracte de asigurare pentru culturi agricole, pomicole şi viticole.
Pentru riscuri generale, pot fi asigurate:
- culturile de cereale;
- plantele tehnice;
- culturile de legume şi cartofi;
- plantele medicinale şi aromatice;
- culturile furajere;
- rodul viilor, pomilor fructiferi şi hameiului.
Asigurarea acoperă pagubele la valoarea producţiei suferite prin
pierderi cantitative. La culturile de tutun asigurarea acoperă şi
pierderile calitative provocate de grindină.
La culturile agricole însămânţate, în caz de pagube produse de
ploaie torenţială, răspunderea asigurătorului începe din momentul
ajungerii la maturitate a acestora.
2. La asigurarea culturilor agricole, societăţile de asigurări nu
acordă despăgubiri pentru pagubele produse de:
- îngheţul târziu de primăvară;
- diminuarea producţiei din cauza nerespectării regulilor agrotehnice;
- acumulări, băltiri de ape provenite din topirea zăpezii.
Asigurarea se poate încheia oricând în timpul anului şi este valabilă
pentru anul agricol în curs sau pentru anul calendaristic, în funcţie de
opţiunea părţilor. Contractele pot fi încheiate pe perioade de un an sau pe
perioade de trei ani. Astfel, la asigurarea pauşală a arabilului, contractul
se încheie pe o perioadă de trei ani. În cazul asigurării obişnuite a
culturilor agricole, pomicole şi viticole, contractul de asigurare se poate
încheia fie pe o durată de un an, fie pe o durată de trei ani.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată se
stabileşte pe hectar. Dacă la producerea riscului asigurat se constată că
89
suma asigurată a fost stabilită la o valoare mai mare decât valoarea
reală a unei culturi, despăgubirea va fi stabilită la nivelul pagubei reale
şi nu la nivelul sumei asigurate.
La asigurarea obişnuită a culturilor agricole, suma asigurată se
stabileşte de asigurat în limitele agreate de asigurător. Acestea sunt
diferenţiate, în funcţie de grupa tarifară în care se încadrează fiecare
cultură.
În situaţia în care suma asigurată la o anumită cultură a fost stabilită
la o valoare mai mică decât valoarea reală a acesteia, asigurătorul are
obligaţia să acopere numai acea parte din paguba înregistrată, care se
înscrie în limitele sumei asigurate.
Prima tarifară la culturile agricole, pomicole şi viticole se stabileşte
de către asigurător pe grupe tarifare şi pe categorii de judeţe în funcţie de
specificul culturii, de gradul de sensibilitate al acesteia la factorii de risc
asiguraţi, de statistica daunelor înregistrate şi de felul asigurării.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, suma asigurată, fiind fixă
pe hectar, prima tarifară se stabileşte pe zone (indiferent de culturile
agricole) şi, de asemenea, în sume fixe pe hectarul de teren arabil cuprins
în asigurare.
La asigurarea obişnuită a culturilor agricole, în cazul
contractelor multianuale, asigurătorul practică un sistem de prime
bazat pe principiul bonus – malus. Potrivit acestuia, în primul an de
asigurare, prima stabilită este integrală pentru cultura şi zona în cauză.
Dacă la o poliţă de asigurare, asigurătorul nu a plătit despăgubiri timp
de doi ani consecutivi, începând din cel de-al treilea an şi următorii,
prima integrală se reduce cu câte o zecime. De exemplu, la un contract
pe cinci ani, prima se poate reduce în ultimul an al contractului la
7/10. Dimpotrivă, dacă într-un an se înregistrează o daună ce trebuie
despăgubită, prima pentru anul următor se majorează cu 1/10. În cazul
daunelor repetate an de an, prima de asigurare poate ajunge la nivelul
maxim de 14/10, faţă de prima de bază. Ca urmare, în anii în care
asiguratul a beneficiat de reduceri de primă, s-a înregistrat bonus, iar
în cei în care a suportat majorări, s-a înregistrat malus.
La asigurarea pauşală a terenului arabil, în cazul în care
asiguratul, în perioada contractului (de minimum trei ani), nu a
înregistrat daune pentru care să primească despăgubiri, asigurătorul îi
acordă o primă pentru lipsa de daune de 10 % din prima de bază
pentru primul an liber de daune, de 20 % pentru cel de-al doilea an şi
până la 30 % pentru cel de-al treilea an şi următorii (liberi de daune).
90
Dimpotrivă, dacă într-un an în perioada contractului, asiguratul
înregistrează o daună, sistemul de reducere de prime se anulează, iar
prima datorată pentru anul următor se stabileşte la nivelul integral.
Despăgubirea se stabileşte în funcţie de starea culturilor agricole
şi a rodului pomilor şi viilor la momentul producerii riscului asigurat,
precum şi în funcţie de valoarea estimată a pagubei. Despăgubirea nu
poate depăşi valoarea producţiei probabile, cuantumul pagubei şi nici
suma asigurată.
Prin cuantumul pagubei la culturile agricole se înţelege suma
corespunzătoare gradului de distrugere la o valoare a producţiei probabile
la hectar. Aceasta se stabileşte în cazul pagubelor totale la culturile de pe
terenuri care au fost sau care urmează să fie reînsămânţate sau replantate
cu aceleaşi culturi sau cu altele, precum şi în cazul pagubelor parţiale la
culturi. Valoarea producţiei probabile la hectar corespunzătoare gradului
de distrugere, se diminuează cu o cotă de 20% care reprezintă cheltuielile
medii de recoltare neefectuate. Valoarea producţiei probabile la hectar se
stabileşte prin înmulţirea producţiei medii (realizate la ha în ultimii trei
ani cu recolte normale) cu suma maximă ce se poate obţine pe kg.
La acordarea despăgubirilor se ia în considerare gradul de distrugere
numai pentru pagubele aferente riscurilor asigurate. Constatarea şi
evaluarea pagubelor se efectuează de către inspectorul de daună, în
prezenţa asiguratului sau a reprezentantului acestuia. Asigurarea intră în
vigoare după 5 zile de la plata primei de asigurare şi întocmirea
contractului de asigurare.
Răspunderea asigurătorului începe după intrarea în vigoare a
asigurării, la date diferite şi în funcţie de momentul în care poate
interveni paguba la bunul asigurat, astfel:
a) la culturile agricole însămânţate, în caz de pagube produse de
ploaie torenţială (inclusiv efectele indirecte ale acesteia) şi de
alunecare de teren – din momentul însămânţării lor; în caz de pagube
produse de îngheţ, grindină, vânturi puternice şi incendiu – din
momentul răsăririi lor;
b) la culturile agricole răsădite (plantate), în cazul pagubelor produse
de toate riscurile cuprinse în asigurare – din momentul răsădirii lor.
c) pentru rodul pomilor, viilor şi hameiului, în cazul pagubelor
produse de toate riscurile cuprinse în asigurare – din momentul
înfloririi; la rodul viilor şi la hamei, cu un adaos de primă, pot fi
acoperite de asigurător pagubele produse de toate riscurile asigurate de
la apariţia inflorescenţei şi până la înflorire.
Răspunderea asigurătorului încetează din momentul recoltării.
91
9.2. Asigurarea animalelor
Asigurătorul primeşte în asigurare animale care aparţin persoanelor
fizice şi juridice, precum şi animale luate în îngrijire de către persoanele
fizice şi juridice, pe bază de contracte încheiate. Sunt primite în asigurare
numai acele animale care îndeplinesc condiţiile de vârstă, greutate şi
sănătate impuse de asigurător.
La animalele care aparţin persoanelor fizice, suma asigurată nu
poate depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor respective. În caz
de daună, din despăgubiri asigurătorul deduce franşiza stabilită
procentual, în raport cu suma asigurată. De asemenea, la animalele de
rasă comună care aparţin persoanelor juridice, suma asigurată nu poate
depăşi valoarea de pe piaţa locală a animalelor respective. Totodată, la
animalele care aparţin persoanelor juridice şi sunt destinate sacrificării
pentru consumul de carne, suma asigurată se stabileşte pe baza
greutăţii medii a animalelor şi a preţului de achiziţie a cărnii în viu,
practicat de către societăţile comerciale de industrializare a cărnii.
La animalele de reproducţie, procurate din import şi la cele de rasă,
de provenienţă indigenă, asigurarea se încheie la valoarea de achiziţie sau
la cea de inventar. Animalele dintr-o gospodărie se primesc în asigurare la
aceeaşi sumă de fiecare animal, din aceeaşi grupă de vârsta şi de rasă.
Despăgubirea se acordă în cazurile de mortalitate a animalelor, ca
urmare a bolilor cauzate de epizootii, a accidentelor şi a sacrificărilor
fortuite. Pagubele produse în urma sacrificării animalelor se acoperă de
către asigurător, dacă această măsură s-a luat datorită dispoziţiilor date de
autorităţile publice competente în vederea prevenirii şi combaterii
epizootiilor, în urma unor boli incurabile la animal şi în cazul în care
animalul a suferit un accident ce necesită sacrificarea imediată a acestuia.
La asigurarea animalelor, riscurile asigurate sunt:
a) Riscuri generale: incendiu, trăsnet, explozie, cădere pe clădiri a
unor corpuri (cu excepţia celor explozive), cutremur, inundaţie, furtună,
uragan, grindină, vandalism, terorism, greve şi tulburări civile (confirmate
de poliţie sau alte organe de cercetare), prăbuşirea/alunecarea de teren,
greutatea zăpezii şi/sau gheţii, avalanşă, urmările spargerii conductelor,
izbirea de către vehicule (altele decât cele care aparţin asiguratului), furt
şi urmări ale furtului sau tentativei de furt (prin efracţie şi/sau acte de
tâlhărie, violenţă sau ameninţare săvârşite asupra proprietarilor,
îngrijitorilor sau paznicilor, în condiţiile prevăzute de codul penal).
b) Accidente şi boli. Este luat în considerare şi accidentul care a
provocat o îmbolnăvire ce a dus la moartea animalului în perioada
92
asigurării. În cazul sacrificării unui animal ca urmare a bătrâneţii
asociate cu diferite boli, se acordă despăgubiri numai dacă principala
cauză a sacrificiului acestuia a fost o anumită boală.
În concluzie, la asigurările de animale, se acordă despăgubiri în
cazul în care:
- animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc;
- animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase.
De menţionat că, la asigurarea facultativă a animalelor, se
acordă despăgubiri numai atunci când principala cauză a pieirii
animalelor a fost boala menţionată.
Asiguratul primeşte despăgubiri:
- în caz de daune totale (pieirea: moartea sau sacrificarea animalelor
fără recuperări), despăgubirile se acordă în limitele sumelor asigurate;
- în caz de daune parţiale se acoperă pierderea netă în urma
sacrificării şi/sau cheltuielile efectuate pentru reabilitare veterinară sau
recuperare, pe bază de acte doveditoare.
La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în care:
- animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente;
- animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc;
- animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate.
Despăgubirea de asigurare nu poate depăşi suma la care s-a
încheiat asigurarea, nici cuantumul pagubei şi nici valoarea animalului
în momentul producerii riscului asigurat.
Prin cuantumul pagubei se înţelege valoarea animalului pentru
care se acordă despăgubiri, din care s-a scăzut valoarea recuperărilor.
Stabilirea valorii animalului are loc în funcţie de:
- valoarea la data producerii riscului asigurat, pe piaţa locală, a unui
animal sănătos din aceeaşi specie, rasă, sex, vârstă, stare de întreţinere şi
productivitate;
- valoarea stabilită în funcţie de greutatea brută în viu şi de
preţurile de contractare practicate.
La stabilirea cuantumului pagubei se ţine seama şi de valoarea
recuperărilor provenite din valorificarea cărnii, pielii, lânii etc.
Cheltuielile suportate de asigurat pentru prevenirea sau micşorarea
pagubei (plata medicului veterinar, medicamente etc.) nu se iau în
considerare la calcularea despăgubirilor.
Primele de asigurare anuale sunt stabilite de asigurător în cote
procentuale aplicate la sumele asigurate în funcţie de specie, rasă şi
grupa de vârstă.
93
Răspunderea asigurătorului începe la un interval de cinci zile de la
încheierea contractului de asigurare şi plata primelor aferente şi încetează
la ora 24 a ultimei zile din perioada pentru care s-a încheiat asigurarea.
În afară asigurării obişnuite a animalelor, la care ne-am referit
până aici, se practică asigurarea facultativă globală a animalelor la
efectivele mari de animale deţinute de către societăţile comerciale
având profil agricol şi care deţin sectoare de creştere a animalelor.
Asigurarea facultativă globală se încheie fără termen şi include toate
animalele din aceeaşi specie, care au împlinit vârste de cuprindere în
asigurare. Primele de asigurare sunt fixe, stabilite pe specii de animale
şi grupe de vârstă şi se achită trimestrial, pe cap de animal, în funcţie
de numărul animalelor existente la sfârşitul trimestrului precedent
celui în care se face calcularea primelor.
Având în vedere faptul că despăgubirile se acordă în limita sumelor
asigurate, ţinând seama de rasa, sexul şi vârsta animalului la data
producerii evenimentului asigurat, pentru aceeaşi specie de animale nu
pot fi valabile în acelaşi timp, atât asigurarea obişnuită, cât şi cea globală.

94
10. REASIGURAREA

10.1. Introducere
Asemenea persoanelor fizice sau juridice, care încheie asigurări
pentru a se proteja financiar, şi societăţile de asigurări se asigură la
rândul lor, împotriva pierderilor pe care le-ar putea înregistra datorită
preluării riscurilor terţelor persoane. Cu toate că obiectul de activitate
al asigurătorilor este preluarea riscurilor terţelor persoane, societăţile
de asigurări, indiferent de mărimea lor, din motive prudenţiale cedează
o parte din aceste riscuri.
Pentru constituirea fondurilor de asigurare, societăţile de asigurări
îşi previzionează daunele şi îşi estimează volumul de prime necesar
acoperirii daunelor potenţiale şi cheltuielilor de funcţionare, precum şi
obţinerii unui profit. Întrucât previziunile elaborate implică şi o marjă de
eroare, asigurătorii trebuie să încheie reasigurări pentru acoperirea
daunelor neprevăzute, a căror frecvenţă şi ale căror dimensiuni ar putea
depăşi capacitatea financiară a companiei de asigurări.
Dezvoltarea pieţelor de asigurări la nivel local produce implicit
o dispersie a riscului la nivel internaţional de la societăţile de asigurări
către societăţile de reasigurări. Dispersia riscului la nivel internaţional
este exprimată prin cedarea unor obligaţii de plată ale asigurătorului
către reasigurător. Fluxurile financiare provenite din activitatea de
reasigurare în context internaţional pot influenţa balanţa de plăţi
externe a unui stat, atunci când riscurile acceptate de către societăţile
de asigurări sunt foarte mari şi se impune transferul lor în reasigurare.
Societăţile de asigurări apelează la reasigurare pentru a proteja
asiguraţii, atunci când riscurile preluate sunt prea mari.
Prin reasigurare o societate de asigurări poate obţine o stabilitate
financiară mult mai mare şi, în plus, creşte capacitatea de acceptare a
noilor riscuri.
Astfel, reasigurarea intervine atunci când suma asigurată pentru un
risc sau pentru un grup de riscuri depăşeşte limita pe care o societate de
asigurări o poate suporta, fără a afecta protecţia celorlalţi asiguraţi.
95
Reasigurarea este impusă de către instituţiile de supraveghere şi
control a pieţei de asigurări din fiecare ţară, prin gradul de solvabilitate.
Acesta este calculat de către fiecare societate de asigurări şi reprezintă
raportul dintre capitalul societăţii şi încasările din prime.
Reasigurarea reprezintă o asigurare a asigurătorului direct, la o altă
societate de asigurare, mai puternică din punct de vedere financiar.
În schimbul primei de reasigurare primite, reasigurătorul contribuie
corespunzător, cu riscurile preluate, la suportarea indemnizaţiilor de
asigurare pe care reasiguratul le plăteşte la producerea evenimentelor care
au făcut obiectul reasigurării. În acest mod, reasigurarea contribuie la o
dispersie mai mare a riscurilor, asemănându-se din acest punct de vedere
cu coasigurarea. Însă cele două forme de asigurare nu trebuie confundate.
Coasigurarea presupune consimţământul asiguratului la divizarea
riscurilor între mai mulţi asigurători direcţi, iar reasigurarea se realizează
independent de voinţa asiguratului.
De regulă, un contract de reasigurare cuprinde:
- obiectul reasigurării;
- răspunderea asumată de reasigurător; răspunderea ce revine
asiguratului;
- condiţiile în care se face reasigurarea (costul reasigurării);
- modul de decontare a primelor şi, respectiv, a daunelor;
- durata contractului;
- clauze „ad-hoc” privind raporturile dintre părţi.
Acea parte din suma asigurată, din riscul asumat sau din dauna
produsă de un sinistru, pe care o societate de asigurări consimte să o
păstreze în contul său, constituie reţinerea sa proprie. Aceasta, fiind
numită şi plin de conservare, franşiză sau prioritate, poate fi exprimată
fie sub forma unui procent din suma asigurată, fie sub forma unui
cuantum fix din suma asigurată, din volumul riscului acceptat, sau din
dauna înregistrată. Dimensionarea reţinerii se poate efectua fie prin
calcule matematice, fie pe baza experienţei practice dobândite de-a
lungul anilor de către societăţile de asigurări. De asemenea, la
dimensionarea reţinerii se vor lua în considerare:
- condiţiile în care societatea de asigurări suferă un proces de
decapitalizare din cauza inflaţiei;
- mărimea rezervelor special constituite pentru acoperirea riscurilor
catastrofale.
Mărimea reţinerilor variază în funcţie de natura riscurilor
cuprinse în asigurare. Astfel, la unele riscuri există o probabilitate de
producere mai scăzută, respectiv o frecvenţă redusă şi o forţă de
96
distrugere mai mică, iar la altele, dimpotrivă, creşte probabilitatea de a
se solda cu pagube foarte mari.
Sunt generate de cedările în reasigurare, operaţiunile:
a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasigurători, în
caz de sinistru;
b) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite de
societăţile de asigurări cedente, cuvenite reasigurătorilor;
c) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasigurătorilor,
când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net
favorabil pentru reasigurători;
d) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru
acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi
gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.
Societăţile de asigurări care practică cedările în reasigurare
obişnuiesc să elaboreze tablouri de plinuri, pe ramuri de asigurare (de
exemplu, ramura asigurărilor de incendii). Reţinerea proprie se
diminuează pe măsură ce creşte nivelul cotei de primă, deoarece cota
respectivă, la rândul său, evoluează în acelaşi sens cu gradul de risc.
Astfel, cu cât riscul este mai mic, cu atât cota de primă este mai
redusă, iar reţinerea va fi mai mare. Invers, cu cât riscul este mai mare,
cu atât cota de primă este mai ridicată, iar reţinerea este mai mică.
Pentru cedarea riscurilor de către o societate de asigurări către o
societate de reasigurări şi plata primelor de reasigurare se apelează la
brokeri de reasigurare. Brokerul de reasigurare pentru serviciile
efectuate este plătit de către reasigurator cu un comision din primele
de reasigurare plătite de asigurator.
Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este:
- influenţat de raportul dintre cererea şi oferta pe piaţa reasigu-
rărilor;
- destinat acoperirii: impozitelor, cheltuielilor de achiziţie şi de
gestionare a asigurărilor cedate în reasigurare, precum şi a altor servicii;
- datorat de către reasigurător asigurătorului.
Un aspect deosebit ce apare în contractele de reasigurare este
exprimat prin neutilizarea unei forme standardizate a contractului de
reasigurare, acesta având o formă concepută în funcţie de riscurile
acceptate şi daunele plătite de către societatea de reasigurări.
Ca urmare, reasigurarea este o formă de asigurare pentru
asigurători, denumită şi „asigurarea asigurării”.
Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător se efectuează
în mod diferenţiat, în funcţie de metoda de reasigurare (proporţională sau
neproporţională) utilizată.
97
10.2. Reasigurarea proporţională
Reasigurarea proporţională reprezintă pentru societatea de
reasigurări o răspundere stabilită ca proporţie din suma asigurată
acceptată prin contractul de asigurare încheiat de către societatea de
asigurări. Despăgubirile în cazul unei daune se repartizează în mod
proporţional între societatea de asigurări şi societatea de reasigurări.
Această formă de reasigurare se caracterizează prin faptul că
răspunderile reasiguratului şi reasiguratorului sunt stabilite proporţional
cu suma asigurată, prima de asigurare şi participarea la plata despăgubirilor.
a) Reasigurarea cotă-parte. Atât participarea reasiguratului, cât
şi cea a reasigurătorului se stabilesc sub forma unor cote procentuale
din suma asigurată trecută în contractul de asigurare. Asigurătorul,
devenit reasigurat, reţine pentru sine un anumit procent din sumele
asigurate şi stabilite în cadrul unei anumite limite pe un risc. Totodată,
societatea de asigurare se angajează să cedeze societăţii reasigurătoare
un anumit procent din suma asigurată. De exemplu, reasiguratul reţine
pentru sine 25% din suma asigurată, urmând ca diferenţa de până la
100% să o cedeze în reasigurare.
Reasigurarea cotă-parte se practică mai ales de către societăţile
noi înfiinţate, care nu sunt dispuse încă să reţină din riscurile subscrise
sume importante, obiectivul fiind reducerea volumului răspunderilor
asumate de asigurător, până la nivelul capacităţii sale financiare.
b) Reasigurarea excedent de sumă asigurată. Reasiguratul
stabileşte anticipat o sumă fixă, care reprezintă reţinerea sa proprie (plin
de conservare). Tot ceea ce depăşeşte această reţinere, adică execedentul,
până la limita maximă a sumei asigurate, este cedat reasigurătorului.
Plinul de conservare variază ca mărime de la o ramură de asigurare la
alta, iar în cadrul aceleiaşi ramuri, de la o categorie de risc la alta, de la un
obiect asigurat, la altul.
Reasigurarea execedent de sumă asigurată se aplică de obicei la
asigurările de bunuri (clădiri, construcţii, echipamente industriale),
deoarece în acest caz, suma asigurată poate fi determinată cu precizie,
iar reţinerea proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de
natura şi frecvenţa riscului asigurat (incendiu, explozie, avarie, furt
etc.). Luăm ca exemplu, cazul unei asigurări de bunuri industriale în care
reasiguratul stabileşte reţinerea sa proprie (plinul de conservare) la suma
de 100000 u.m. pentru toate asigurările care acoperă riscul de avarii la
maşinile cu condiţii apropiate de exploatare, indiferent de suma asigurată
98
a acestora. De exemplu, la o sumă asigurată de 500000 u.m., excedentul
de sumă asigurată va fi de 400000 u.m., la 1000000 u.m. excedentul de
sumă asigurată va fi de 900000 u.m. etc. Dacă un reasigurător a acceptat
să preia 10% din excedent, atunci el va prelua în reasigurare 40000 u.m.
din primul contract, 90000 u.m. din cel de-al doilea etc.
Reţinerea proprie a reasiguratului este diferită de la un domeniu la
altul, chiar dacă acoperă acelaşi risc, fiind invers proporţională cu gradul
de risc reflectat în nivelul primei de asigurare. Cu cât frecvenţa riscului
asigurat este mai mare şi cota de primă este mai mare, cu atât reţinerea
proprie va fi mai mică. Dacă suma asigurată este mai mică decât reţinerea
proprie a reasiguratului, atunci el nu va face nici o cesiune în reasigurare.
Reasigurarea excedent de sumă asigurată se utilizează la
reasigurările la care răspunderea maximă a tuturor reasigurătorilor este
exprimată într-un multiplu de plin. De exemplu, în cazul unui contract
în valoare de 2050000 u.m., la care plinul de conservare este de 50000
u.m., excedentul de sumă asigurată care se cedează în reasigurare este
de 2000000 u.m., ceea ce echivalează cu 40 de plinuri de conservare.
Excedentul de sumă asigurată poate fi stabilit şi în scară: excedent I,
II sau III. Excedentul II reprezintă suma care depăşeşte excedentul I, iar
excedentul III, suma care depăşeşte excedentul anterior. De exemplu, la o
sumă asigurată de 6200000 u.m., la care plinul de conservare este de
200000 u.m., excedentul de 6000000 u.m., poate fi împărţit în: excedent
I=1000000 u.m., excedent II=2000000 u.m. şi excedent III=3000000 u.m.
Însă, un contract excedent II sau III nu este agreat de reasigurători, deoarece
printr-un asemenea contract se acoperă numai partea de vârf a riscurilor cu
sume asigurate mari, care nu au o frecvenţă mare şi nu asigură echilibrul ce
trebuie să existe între volumul de prime şi răspunderea maximă.
c) Reasigurarea mixtă pe bază de pool trebuie privită în strânsă
legătură cu:
- necesitatea acoperirii unor riscuri de proporţii foarte mari şi a
căror frecvenţă şi intensitate sunt necunoscute, fiindcă lipsesc datele
statistice (de exemplu, riscurile atomice şi nucleare);
- existenţa unor riscuri care prin cumul ar putea provoca daune
catastrofale (de exemplu, riscul de război).
La baza activităţii pool-urilor de reasigurări se situează principiul
subscrierii independente şi răspunderii comune. Pool-ul de reasigurare
este administrat de un oficiu. Membrii pool-ului cedează oficiului
riscurile ce intră sub incidenţa sa. Oficiul centralizează afacerile şi apoi
repartizează participările pe fiecare membru pe baza cotei de subscriere
99
fixată de acesta, sau proporţional cu volumul afacerilor cedate (volumul
de prime). Dacă limita maximă de acoperire a pool-ului este depăşită, se
recurge la plasarea surplusului unor reasigurători din afara pool-ului. Toţi
membrii pool-ului depun toată prima, sau numai o parte a ei, într-un fond
comun şi împart daunele totale în aceeaşi proporţie. De asemenea,
cheltuielile şi profiturile se împart în acelaşi mod.
La această formă de reasigurare, întrucât operaţiunile de reasigurare
se efectuează în mod centralizat, se diminuează cheltuielile de
administraţie. În schimb, pool-urile determină restrângerea sau chiar
înlăturarea concurenţei, cu efecte negative asupra costului reasigurării.
Reasigurarea proporţională mixtă constituie o combinaţie între
reasigurarea cotă-parte şi reasigurarea excedent de sumă asigurată şi
se caracterizează prin aceea că reasiguratul subscrie în reasigurare
riscuri individuale din care reţine pe cont propriu o anumită cotă,
restul cedându-l în reasigurare în cadrul secţiunii cotă-parte. Urmează
ca partea care depăşeşte limita maximă a secţiunii cotă-parte să fie
tratată în cadrul secţiunii excedent de sumă asigurată.
Reasigurarea mixtă îi avantajează pe reasigurătorii care participă la
secţiunea cotă-parte, deoarece aceştia vor avea un portofoliu dispersat, la
fel ca şi cel al reasiguratului şi îi dezavantajează pe reasigurătorii
participanţi la secţiunea excedent de sumă asigurată. Astfel, la contractul
mixt reasigurătorii participă atât la secţiunea cotă-parte, cât şi la secţiunea
excedent. Reasigurarea mixtă este mai puţin utilizată pe piaţa
internaţională de reasigurări.

10.3. Reasigurarea neproporţională


Reasigurarea neproporţională nu are în alcătuirea ei o legătură
directă între riscurile asigurate acceptate de societatea de asigurări şi
cele transferate unei societăţi de reasigurări. Acelaşi fapt se poate
spune şi despre despăgubirile suportate de asigurător şi cele suportate
de către reasigurător care intervine în plată numai atunci când sunt
depăşite anumite sume stabilite în contract.
Reasigurarea neproporţională prezintă următoarele caracteristici:
- repartizarea răspunderii între asigurător (devenit reasigurat sau
cedent) şi reasigurător se face în funcţie de volumul probabil al daunei
şi nu proporţional cu suma asigurată;
- răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună,
iar în sarcina reasigurătorului cade partea de daună care depăşeşte
răspunderea reasiguratului;
100
- prima cedată reasigurătorului nu se calculează pe fiecare poliţă
în parte, ci pe ansamblul portofoliului asigurătorului;
- prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie;
- asigurătorul nu participă la beneficiile reasigurătorului;
- gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse;
- operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, însă fiind mai
laborioase.
a. Reasigurarea excedent de daună. În acest caz, răspunderea
reasiguratului este limitată pentru fiecare daună la un anumit plafon
(prioritate, franşiză sau prag). Răspunderea reasigurătorului vizează
partea de daună care depăşeşte prioritatea. Ca urmare, răspunderea
reasiguratului se limitează la o sumă fixă din dauna probabilă. De
exemplu, o societate de asigurări s-a angajat să protejeze printr-un
contract de reasigurare excedent de daună mai multe fabrici împotriva
riscului de incendiu, în limita a 200000 u.m., din care 50000 u.m.
reprezintă dauna reţinută în contul său (prioritatea), iar 150000 u.m. care
este exedentul de daună, fiind cedat în reasigurare. De pildă, în cazul unei
daune de 100000 u.m., reasiguratul suportă cele 50000 u.m. încadrate în
limita priorităţii, iar reasigurătorul, diferenţa de 50000 u.m., care se
încadrează în excedentul de daună acceptat în reasigurare, de 150000 u.m.
În eventualitatea în care la una din fabrici se produce o daună de 220000
u.m., reasiguratul acoperă suma de 70000 u.m. (50000 u.m. constituind
prioritatea, iar 20000 u.m. fiind dauna neprotejată prin reasigurare,
urmând ca reasigurătorul să acopere suma de 150000 u.m.(dauna maximă
acceptată în reasigurare).
b) Reasigurarea oprire de daună constă în aceea că reasiguratul
se angajează să acopere din daunele produse în cursul anului o sumă
echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor încasate, iar
reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel.
La reasigurarea oprire de daună, participarea reasigurătorilor la
acoperirea daunei este dependentă de raportul dintre daune şi primele
de asigurare, adică de rata daunei înregistrate. Societatea de asigurări,
pe lângă despăgubirile acordate, suportă şi cheltuielile de administrare. La
întocmirea contractului de reasigurare oprire de daună, sarcina principală
a reasiguratului constă în limitarea cuantumului daunei pe care consimte
să o suporte, pornind de la rata acesteia. Dauna care rămâne în sarcina
reasiguratului se stabileşte ca procent din dauna produsă raportată la
primele încasate. De exemplu, reasiguratul se angajează să acopere
daunele produse în cursul anului considerat în limita a 70% din primele
101
încasate în perioada de referinţă, iar reasigurătorii să suporte daunele care
depăşesc prioritatea. Dacă daunele înregistrate în anul de asigurare
reprezintă, de exemplu, 125% din totalul primelor încasate, reasigurătorii
vor acoperii diferenţa de 55%, dar nu mai mult decât o anumită sumă
convenită (de exemplu, 150000 u.m.). Ceea ce depăşeşte această limită
rămâne în sarcina reasiguratului.
Reasigurarea oprire de daună permite societăţii de asigurări
directe să nu-şi asume răspunderi excesive, care i-ar putea afecta grav
echilibrul financiar.
La reasigurările neproporţionale, prima de reasigurare pe care
reasiguratul o cedează reasigurătorilor nefiind proporţională cu
angajamen-tele asumate de aceştia (cu volumul daunelor de acoperit) este
mult mai mică. Aceasta, deoarece, posibilitatea producerii daunei maxime
(limita prevăzută în contract), sau a daunei medii (care se situează peste
nivelul priorităţii) este mult mai redusă decât posibilitatea producerii de
daune mărunte, care se încadrează în prioritate şi rămân în totalitate în
sarcina reasiguratului.
La repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurători se
utilizează metoda denumită „ost al arderii”, la care se aplică formula:

D • 100
Ca =
P • 80
în care :
Ca = costul arderii;
D = volumul daunelor înregistrate de reasigurat (la asigurarea
în cauză), în ultimii cinci ani;
P = volumul total al primelor încasate de reasigurat (la asigurarea
în cauză), în ultimii 5 ani;
100/80 – arată în ce proporţie se află raportul daune/prime.
Costul arderii reprezintă cota de primă cuvenită reasigurătorilor,
exprimată în procente şi care se aplică asupra volumului de prime
încasate în anul de asigurare.
Contractele de reasigurare neproporţionale stipulează că
acoperirea (cedarea/primirea în reasigurare) se referă la daune şi nu la
sume asigurate ca în cazul contractelor proporţionale. Aceste contracte
se încheie de regulă pe termen de un an şi nu pe perioade nelimitate de
timp ca cele proporţionale. În practica internaţională, contractele de
reasigurare neproporţionale încheiate nu sunt standardizate.

102
11. PIAŢA ASIGURĂRILOR ŞI SPECIFICUL
MARKETINGULUI ÎN ASIGURĂRI

Creşterea şi diversificarea activităţii economice, respectiv a


schimburilor internaţionale de valori, au dus la crearea şi dezvoltarea
unor pieţe active şi concurenţiale de asigurări şi reasigurări.
Asigurările şi reasigurările sunt marcate de un grad ridicat de
eterogenitate, determinat de existenţa unei mari diversităţi de tipuri de
afaceri. De aceea, în cadrul existenţei unei multitudini de pieţe ale
asigurărilor şi reasigurărilor, fiecare dintre ele este individualizată prin
preponderenţa unor anumite tipuri de tranzacţii.
Varietatea şi diversitatea produselor de asigurare depind în cea
mai mare măsură de gradul de maturitate al sectorului asigurărilor, al
pieţei asigurărilor şi al clienţilor. Există pieţe în care societăţile care
practică asigurări generale şi de viaţă oferă clienţilor pe lângă
protecţie şi beneficii prezentate într-o gamă diversă.
Piaţa asigurărilor este determinată nu numai de nevoia de
protecţie şi de dorinţa clienţilor, dar şi de abilitatea asigurătorilor de a
anticipa sau de a identifica unele cerinţe specifice.

11.1. Structura şi caracteristicile pieţei asigurărilor


Piaţa asigurărilor fiind dată de totalitatea operaţiilor de asigurare
efectuate de către societăţile de asigurări, are două componente de bază:
a) Cererea de asigurare, venită din partea persoanelor fizice şi
juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări. Dimensiunea
pieţei asigurărilor este dată de cererea de asigurare venită din partea
persoanelor fizice şi juridice. În prezent, în România, cererea de
asigurare efectivă este redusă, datorită puterii economice precare a
populaţiei asigurabile, precum şi datorită slabei convingeri a acesteia
în legătură cu utilitatea asigurărilor.
Privind persoanele fizice, structura cererii pe piaţa asigurărilor
depinde în mare măsură de gradul de dezvoltare economică a ţării, de
103
veniturile pe care le realizează şi pe care sunt dispuse să le sacrifice
pentru a-şi proteja viaţa, integritatea corporală, familia, bunurile
agonisite sau responsabilitatea pe care o au după lege faţă de terţi.
Aceasta mai depinde de prioritatea pe care o atribuie fiecare persoană
protecţiei prin asigurare, în comparaţie cu nevoile de hrană, locuinţă,
îmbrăcăminte, îngrijirea sănătăţii, cultură, distracţie etc.
La persoanele juridice cererea de asigurare este influenţată de
următorii factori: capacitatea de plată, frecvenţa, amploarea şi puterea
de distrugere a riscurilor la care sunt expuse, de volumul şi structura
activelor posedate şi, nu în ultimul rând, de convingerea că protecţia
prin asigurare constituie un act indispensabil al oricărei gestiuni eficiente.
Agenţii economici contractează asigurări de bunuri, de credite, de pierderi
financiare, de răspundere civilă sau pentru protejarea angajaţilor,
respectiv a clienţilor lor, deoarece costul asigurării este mai mic decât
paguba pe care ar putea-o înregistra de pe urma unor calamităţi naturale,
accidente sau a altor riscuri la care se expun.
Datorită creşterii numărului, dimensiunii şi complexităţii riscurilor
asigurate, precum şi incapacităţii pieţelor naţionale de a oferi singure o
protecţie corespunzătoare a riscurilor, pe plan mondial se constată o
tendinţă de internaţionalizare a activităţii de asigurare-reasigurare.
b) Oferta de asigurare.
În calitate de ofertanţi există societăţi specializate, de natura celor
de mai jos:
- gestionarii riscului: asigurătorii şi reasigurătorii;
- intermediarii: agenţii de asigurare şi brokerii de asigurare;
- firmele care oferă servicii asociate activităţii de asigurare, cum
ar fi de exemplu: constatare, evaluare, lichidare de daune, consultanţă
în domeniul managementului riscului etc.
În cadrul pieţei, în calitate de asigurători dar şi de reasigurători, sunt:
A. Societăţile comerciale de asigurare. Indiferent de forma de
proprietate, acestea îşi desfăşoară activitatea potrivit legii, urmărind
realizarea de profit.
B. Reasigurătorii, ca societăţi specializate, fie de stat, fie
private, apar în calitate de ofertanţi ai tranzacţiilor de reasigurare.
Atunci când efectuează operaţiuni de retrocedare, ei apar şi în calitate
de cumpărători de reasigurare.
La societăţile comerciale de asigurare, operaţiunea de reasigurare se
efectuează:
a) fie printr-un departament specializat sau chiar o sucursală care
se ocupă de primiri sau cedări în reasigurare;
104
b) fie prin metoda subcontractării, prin agenţiile de subscriere,
respectiv brokeraj, în cazul companiilor de asigurări mici sau mijlocii.
Pentru activităţile de cedare de riscuri în reasigurare, companiile
de stat pot apărea ca unici cumpărători de reasigurare din ţările lor,
încercând astfel:
- să controleze fluxurile ieşirilor pe piaţa internaţională de asigurare;
- să exercite o influenţă mai mare decât cea a societăţilor indivi-
duale private.
În ceea ce priveşte atât reasigurarea, cât şi retrocesiunea,
companiile de stat de reasigurare, urmăresc cu precădere:
- limitarea sumei reasigurărilor cumpărate, cedate în străinătate;
- obligativitatea reasigurării anumitor riscuri la societăţile din ţară
etc.
C. Societăţile captive de asigurare şi/sau reasigurare reprezintă o
forma de „autoasigurare oficializată”. Acestea sunt companii (societăţi de
asigurare şi/sau reasigurare) deţinute sau controlate de o societate, cu o
altă activitate decât cea de asigurări. Ele sunt create în principal pentru a
asigura sau reasigura riscurile societăţii-mamă sau ale filialelor acesteia.
Societăţile captive au apărut din cel puţin trei motive:
- necesitatea contracarării unor dificultăţi ivite în plasarea
riscurilor pe pieţele convenţionale de asigurări directe;
- interesul manifestat în controlarea costurilor cu asigurările;
- necesitatea unor forme de asigurare cu scheme de plată a primelor
mai flexibile.
Întrucât societăţile captive generează economii considerabile, cele
mai multe companii transnaţionale şi-au creat propriile lor captive, pentru
a beneficia nu doar de concesii fiscale, dar şi de reglementări mai suple.
Răspândirea şi dezvoltarea societăţilor captive are ca scop:
- controlul direct al pragului de asigurare;
- extinderea protecţiei prin asigurare;
- îmbunătăţirea mişcării fondurilor şi a eficienţei investiţiilor;
- posibilitatea creşterii investiţiilor;
- evitarea restricţiilor valutare;
- plata unor impozite şi taxe mai mici.
D. Pool-urile de subscriere sau de reasigurare. Uneori asigurătorii
sunt puşi în situaţia de a accepta expuneri pe care nu pot să le asigure,
deoarece daunele au o frecvenţă prea mare sau sunt prea mari. Pool-urile de
subscriere sau de reasigurare sunt constituite pentru a soluţiona astfel de
situaţii, preluând aceste expuneri fie facultativ, fie pentru a satisface
105
anumite cerinţe statutare. Pool-ul de reasigurare este o formă de
cooperare între mai multe instituţii şi societăţi de asigurare, în vederea
acoperirii unor riscuri sau grupuri de riscuri din unele ramuri de asigurare.
Un pool de subscriere sau de reasigurare se constituie din câţiva
asigurători independenţi, care cooperează pentru a asigura riscuri pe
care membrii acestora nu sunt dispuşi să le acopere singuri. În plus,
pool-urile, pentru a-şi creşte capacitatea de asigurare, pot obţine
reasigurare de la alţi asigurători.
Pool-urile pot funcţiona ca sindicat sau prin intermediul
reasigurării. Un pool sindical emite o poliţă mixtă, care include toţi
membrii pool-ului şi specifică partea din asigurare pentru care este
responsabil fiecare membru.
În cazul acestor poliţe, asiguratul are o relaţie contractuală cu
fiecare membru al pool-ului şi poate da în judecată pe fiecare dintre
aceştia (sau pe toţi), atunci când apar divergenţe.
În cazul în care pool-ul funcţionează pe baza reasigurării, un
membru al pool-ului emite poliţa, iar ceilalţi membri reasigură o
anumită parte din riscul asigurat. În acest caz, asiguratul are o relaţie
contractuală directă numai cu societatea care a emis poliţa.
Deţinătorul poliţei nu are drepturi legale directe faţă de ceilalţi
membri ai pool-ului şi poate să nu ştie că aceştia există.
La baza activităţii pool-urilor de reasigurare se află principiul
subscrierii independente şi răspunderii comune.
În România, oferta de asigurare este reprezentată de către:
societăţi de asigurări, societăţi de asigurări şi reasigurări, societăţi de
reasigurări, intermediari de asigurări.
În cadrul pieţei specializate a asigurărilor, societăţile de asigurări
urmăresc atingerea următoarelor obiective:
- respectarea reglementărilor legale;
- obţinerea unui profit cât mai ridicat;
- satisfacerea nevoilor clienţilor;
- atingerea unor obiective sociale.
Printre indicatorii care caracterizează piaţa asigurărilor se află:
numărul contractelor încheiate într-o anumită ramură sau subramură a
asigurărilor, volumul primelor de asigurare încasate, cuantumul
obligaţiilor asumate de asigurători, volumul indemnizaţiilor achitate etc.
Indicatorul – prime de asigurare încasate – oferă o imagine
concludentă despre capacitatea de absorbţie a pieţei asigurărilor.

106
În România, piaţa asigurărilor se caracterizează îndeosebi prin
existenţa unui număr mare de societăţi de asigurări şi concentrarea
activităţii de asigurare la nivelul unui număr mic de societăţi.

11.2. Intermedierea în asigurări şi reasigurări


Importanţa acordată faptului că producerea unui risc atrage după
sine pierderi financiare, reprezintă esenţa înţelegerii activităţii
desfăşurate de către profesioniştii în asigurări. Consecinţele pe care le
manifestă expunerea la risc înseamnă mult mai mult decât valoarea
unui transfer al riscului către o societate de asigurări.
Practic, numai o analiză specializată poate arăta dimensiunea
costurilor financiare iniţiale ce înlocuiesc pierderile posibile în cazul
producerii unui risc asigurat.
Sunt situaţii în care asigurarea, respectiv reasigurarea, nu se
încheie în mod direct între părţile contractante, ci prin intermediari. În
asigurări, intermediarii sunt reprezentaţi de către agenţii de asigurare
şi de către brokerii de asigurări.

11.2.1. Agentul de asigurare


Ca mod de distribuţie al societăţilor de asigurări pentru vânzarea
poliţelor de asigurare, agentul de asigurare este persoana fizică sau
juridică abilitată, în baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau
să încheie în numele şi în contul asigurătorului, contracte de asigurare
cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat,
fără să aibă însă calitatea de asigurător sau broker de asigurare.
Agenţii de asigurare vând poliţele de asigurare ale unui asigurător
sau în anumite situaţii pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători, dar
numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.
Agenţii reprezintă interesele societăţii de asigurări, primind în
schimb un comision sau salariu. Sunt anumite cazuri în care aceştia sunt
plătiţi în funcţie de un plan de realizări dinainte stabilit de către societatea
de asigurări. Ca persoană fizică autorizată, agentul de asigurare poate
lucra full-time sau part-time pentru societatea de asigurări pe care o
reprezintă.
În calitate de distribuitori, agenţii de asigurare sunt utilizaţi de
către societăţile de asigurări pentru vânzarea poliţelor lor, în special
către persoane fizice, pentru asigurări de viaţă, autovehicule şi bunuri.
Dar pot fi implicaţi şi în activităţi legate de constatarea, evaluarea şi
lichidarea daunelor.
107
11.2.2. Brokerul de asigurare
Producerea unui risc care a fost ignorat atrage după sine pierderi
financiare, fapt ce reprezintă esenţa înţelegerii activităţii desfăşurate
de către profesioniştii în asigurări.
Brokerul de asigurare este persoana juridică română sau
străină, ori societatea mutuală autorizată în condiţiile legii, care,
pentru clienţii săi, negociază sau încheie contracte de asigurare şi
efectuează şi alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor
sau cu regularizarea daunelor.
Brokerul este persoana sau firma care plasează riscuri la un
asigurător şi acţionează frecvent ca agent al asiguratului şi nu al
asigurătorului, deşi primeşte comision de la acesta din urmă. Datorită
cunoştinţelor lor şi accesului la pieţele mondiale ale asigurărilor şi
reasigurărilor, brokerii au un rol important în activitatea de subscriere
în asigurare pentru riscuri mari şi specializate.
Veniturile unui broker sunt de obicei din comisionul primit de la
societatea de asigurări pentru asigurările pe care acesta le cumpără în
numele clienţilor săi. Pentru serviciile pe care le face un broker acesta
este plătit de către societatea de asigurări sau de reasigurări prin
aplicarea unei cote procentuale asupra primei de asigurare sau de
reasigurare pe care o plăteşte clientul.
Pentru serviciile prestate, brokerii primesc un comision, denumit
„taxă de brokeraj”. De exemplu, în cazul reasigurării aceasta se
calculează prin aplicarea unei cote procentuale asupra primei de
reasigurare plătite de client (companie cedentă sau reasigurător în cazul
retrocedării), care variază în funcţie de tipul de contract, de durată şi de
piaţă între 1,5% şi 15%. Cota este mai mică la contractele proporţionale şi
mai mare la cele neproporţionale (în special la „excedent de daună”). În
cazul asigurării, cota aplicată diferă în funcţie de tipul de asigurare.
Relaţia pe care o are un broker de asigurări cu un client al său este o
relaţie de parteneriat, brokerul reprezentând interesele asiguratului în faţa
societăţilor de asigurări.
Brokerul de asigurare asistă clientul în relaţia pe care acesta o are
cu societatea de asigurări, pentru cumpărarea unei poliţe de asigurare sau
pentru conceperea unui program special adaptat analizei de management
al riscului.
Pentru un program de asigurare deja existent al unui asigurător,
brokerul poate verifica sau chiar negocia condiţiile contractuale şi
prima de asigurare pe care o plăteşte clientul său.
108
Un alt serviciu important pe care îl poate face un broker este
consultanţa sau asistenţa în cazul dosarelor de daună pentru clienţii
săi. Brokerii de asigurare prin serviciile de consultanţă oferite au un
rol foarte important în reducerea cheltuielilor privind acoperirea
riscului şi monitorizarea unui program de asigurare, fiind astfel
consideraţi experţi în asigurări.
În lume există foarte mulţi brokeri care lucrează la nivel
internaţional, pentru a fi mai aproape de interesele clienţilor lor şi
pentru a cunoaşte în permanenţă situaţia pieţelor de asigurări şi
reasigurări, în special în marile centre financiare ale lumii.
Stabilirea unei strategii pentru găsirea unei soluţii optime la o
situaţie concretă porneşte de la identificarea riscurilor, evaluarea acestora,
continuând cu elaborarea unui program de acoperire a riscurilor,
gestionarea şi controlul acestora pe întreaga durată a protecţiei.
În prezent, în lume, brokerii funcţionează fie ca filiale ale unor mari
firme de intermediere (şi care predomină piaţa), fie ca organizaţii indepen-
dente. Deoarece, în cea mai mare parte, brokerii îşi desfăşoară activitatea
la scară internaţională, ei dispun de sucursale, birouri sau reprezentanţe în
toate marile centre de asigurări şi reasigurări din lume şi prin care sunt în
contact permanent cu brokerii corespondenţi de pe alte pieţe.
Activitatea brokerilor de reasigurări diferă de cea a brokerilor de
asigurări directe. Brokerii de reasigurare nu se ocupă de intermedierea
sau încheierea de afaceri directe, ci de obţinerea celor mai bune
contracte de reasigurare, prin stabilirea de contacte între părţile
contractante.
Având cunoştinţe multiple privind pieţele, termenii şi condiţiile
standard (diferite de la o ţară la alta), brokerul poate să garanteze o
protecţie completă clientului, precum şi obţinerea unei prime
corespunzătoare pentru asigurător.
Brokerul poate să informeze compania cedentă în legătură cu:
noile forme de protecţie, cu modificările intervenite pe piaţă,
informaţiile privind managementul riscului şi sistemele de control.
Brokerii pot să-i avertizeze pe clienţi în situaţiile în care sunt tentaţi
să încheie contracte ce se pot dovedi dezastruoase, pot să aplaneze
diferendele apărute în perioada de derulare a contractului şi pot oferi
asistenţă şi consultanţă.
Esenţial este faptul că atât agentul, cât şi brokerul sunt plătiţi de
asigurător şi nu de asigurat. Agentul primeşte comisionul pentru că
vinde asigurările celui pe care îl reprezintă, iar brokerul încasează
brokerajul pentru că obţine afaceri pentru (re)asigurător.
109
11.2.3. Consultanţii de asigurare
Consultanţii de asigurare reprezintă un mod de distribuţie al
societăţilor de asigurări şi al brokerilor de asigurări pentru atragerea de
noi clienţi.
Consultanţii de asigurare efectuează o analiză financiară a
fiecărui potenţial client în funcţie de necesităţile acestuia.
Aceştia pot intermedia poliţele de asigurare ale unui asigurător
sau în anumite situaţii pot să vândă poliţe ale mai multor asigurători,
dar numai pentru un singur tip de asigurare de la fiecare asigurător.
Există şi consultanţi care lucrează în cadrul unei firme de brokeraj
în asigurări. Consultanţii angajaţi ai unor societăţi de asigurări reprezintă
interesele societăţii de asigurări primind în schimb comision sau salariu.
Sunt anumite cazuri când aceştia sunt plătiţi în funcţie de un
plan de realizări dinainte stabilit de către societatea de asigurări.
O altă formă de organizare a consultanţilor de asigurare este ca
persoană fizică autorizată care poate lucra full-time sau part-time
pentru societatea de asigurări sau de brokeraj pe care o reprezintă.
În ultimii ani, denumirea de consultant de asigurări este destul
de des folosită şi în varianta de consultant financiar sau de inspector
de asigurări.

11.3. Specificul marketingului din domeniul asigurărilor


În domeniul asigurărilor, marketingul constă, în primul rând, în
identificarea persoanelor interesate să achiziţioneze produsele oferite de
firmele şi agenţii de asigurări, iar în al doilea rând, marketingul înseamnă
din punct de vedere al brokerilor, respectiv al diferitelor tipuri de agenţi,
găsirea acelor firme de asigurări, dispuse să le accepte ofertele.
Imaginea publică a unei firme de asigurări se bazează îndeosebi pe
acţiunile sale în domeniul reclamei şi al relaţiilor publice, fiind legată de
mixul de marketing al firmei. Acesta cuprinde ansamblul activităţilor
necesare furnizării unui produs de asigurare cumpărătorului, având patru
componente majore: produsul, preţul, piaţa şi promovarea.
Privind produsul, sunt agenţi de asigurări care caută să ofere
clienţilor un pachet complet de acoperiri, respectiv să ofere cât mai
multe forme de asigurări, astfel încât necesităţile clientului să fie
complet satisfăcute. Agenţii pot opta între crearea propriilor pachete
de asigurări, adaptate dorinţei clientului şi vânzarea pachetelor de
produse standard ale firmelor de asigurări.
110
A doua componentă a mixului de marketing, preţul, reprezintă
de fapt, pentru agenţia de asigurări, un preţ de bază, care este de obicei
specificat într-un tabel cu cote de primă. Atunci când se impun
modificări de preţ, acestea depind printre altele, de condiţiile
economice existente şi de disponibilitatea agenţiei de a renunţa la
comisioane. În perioadele în care politica preţurilor este mai flexibilă,
valorile din tabelul cotelor de primă reprezintă doar punctul de plecare
de la care firmele de asigurări pot acorda reduceri.
În ceea ce priveşte piaţa, pentru o agenţie de asigurări se pune
doar problema reţelei de distribuţie, aceasta fiind de obicei importantă
pentru modul în care agenţia obţine acoperiri pentru clienţii săi şi nu
pentru felul în care îşi distribuie produsele de asigurare clienţilor.
În activitatea de promovare a asigurărilor, un rol deosebit de
important îl are reclama. Pentru a fi eficientă, reclama trebuie să fie
logică şi repetitivă. Mesajul transmis în cadrul reclamei trebuie să fie
cât mai convingător şi să câştige un loc bine definit în minţile
potenţialilor clienţi.
De reţinut că reclama nu vinde asigurări ci doar pregăteşte
publicul pentru a răspunde în mod favorabil eforturilor de vânzare ale
firmei de asigurări.
Marketingul vânzărilor în asigurări înseamnă, de fapt, coordonarea
tuturor activităţilor menite să pună agenţii de asigurare în legătură cu
clienţii potriviţi, la momentul potrivit. Din partea agenţiei, aceasta implică
îndeplinirea următoarelor funcţii: prospectarea pieţei, identificarea
necesităţilor de asigurare ale clienţilor, pregătirea ofertelor, prezentarea
ofertelor, încheierea contractului, prestarea de servicii iniţiale şi prestarea
de servicii pe termen lung.

11.4. Crearea unei pieţe unice a asigurărilor


în Uniunea Europeană
În ceea ce priveşte practica asigurărilor din Uniunea Europeană, se
constată o preocupare orientată în direcţia internaţionalizării activităţii de
asigurare-reasigurare. Aceasta se datorează creşterii numărului,
dimensiunii şi complexităţii riscurilor asigurate, precum şi datorită
capacităţii limitate a pieţelor naţionale de a oferi singure o protecţie
corespunzătoare împotriva riscurilor. La nivelul Uniunii Europene are loc
un proces de formare a unei pieţe unice a asigurărilor, care este înlesnit de
faptul că domenii complementare, cum sunt cel bancar şi cel al
111
investiţiilor, se află într-o fază de armonizare mai avansată. Ca urmare,
Uniunea Europeană, este angrenată în procesul de armonizare a
reglementărilor din domeniul asigurărilor, astfel încât acestea să fie
aplicabile tuturor contractelor de asigurare.
Din punctul de vedere al asiguraţilor, realizarea acestei armonizări
ar oferi posibilitatea de cumpărare a produselor de asigurare de la acele
societăţi care au sediul central în oricare dintre ţările membre ale Uniunii
Europene. Totodată, o piaţă unică a asigurărilor generează o ofertă mai
mare de produse de asigurare, iar preţurile acestora ar putea fi mai mici,
datorită unei concurenţe mai mari.
În esenţă, obiectivele pieţei unice a asigurărilor sunt:
- armonizarea clauzelor principale ale contractelor de asigurare,
eliminându-se astfel posibilităţile de alegere a legii aplicabile, care ar
crea avantaje nejustificate vreunei părţi;
- asigurătorii să poată opera în ţările membre ale Uniunii
Europene de pe poziţii de egalitate cu companiile naţionale din alte
ţări, supunându-se aceluiaşi cadru legislativ;
- companiile de asigurări din oricare ţară membră a Uniunii
Europene să poată vinde produse de asigurare în oricare altă ţară
comunitară, pe baza unei singure autorizaţii şi sub supravegherea ţării
în care îşi are sediul central, fără a fi obligată să-şi înfiinţeze sucursale
în ţara în care îşi oferă serviciile de asigurări;
- companiile de asigurări având sediul în oricare dintre ţările
membre ale Uniunii Europene să aibă libertatea de a înfiinţa sucursale
în oricare ţară membră;
- să fie aplicate aceleaşi reglementări privind supravegherea
activităţilor de asigurare-reasigurare de către toate statele membre ale
Uniunii Europene.
Cadrul legislativ comunitar se bazează pe o structură formată din
două nivele:
- Tratatul de la Roma (semnat la 25 martie 1957 şi intrat progresiv
în vigoare, începând cu 1 ianuarie 1958), care stabilea principiile generale
ale Pieţei Unice;
- Directivele adresate statelor membre ale Uniunii Europene,
care le obligă pe acestea să îşi actualizeze legislaţia în conformitate cu
cea comunitară.
În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea:
- libera circulaţie a mărfurilor;
- libera circulaţie a serviciilor;
112
- libera circulaţie a capitalurilor;
- libera circulaţie a persoanelor.
În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin
expresia „statul membru în care există riscul”, se înţelege:
a) statul membru în care contractantul asigurării a semnat
contractul pe perioade mici de timp;
b) statul membru în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca
obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor;
c) statul membru în care contractantul asigurării îşi are reşedinţa
obişnuită;
d) statul membru, în care s-a făcut înmatricularea, în cazul
vehiculelor de orice natură.
Vizând domeniul asigurărilor, prin Directivele adoptate de către
Consiliul Europei s-a obţinut:
- instituirea unui sistem unic de licenţă;
- recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru,
vizând practicile de operare;
- armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de
asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă.

113
12. ASPECTE SPECIFICE CONTABILITĂŢII
DIN DOMENIUL ASIGURĂRILOR

Societăţile de asigurări fac parte din categoria intermediarilor


financiari. Rolul de intermediar financiar al societăţilor de asigurări
influenţează analiza situaţiilor financiare întocmite de acestea. Prin
asigurările oferite, asigurătorii au ca obiect de activitate atragerea unor
fonduri şi fructificarea acestora prin plasamente financiare. Prin
încheierea de contracte de asigurare, un asigurător îşi măreşte fondurile
sale. Concentrarea mare de fonduri face ca departamentul financiar-
contabil să deţină un rol vital în cadrul societăţilor de asigurări. Prin
realizarea funcţiei financiare sunt soluţionate, pe lângă alte probleme
financiare, şi problemele legate de plasamente şi investiţii. Contabilitatea
societăţii de asigurări are rolul stabilirii în expresie bănească atât a
structurii patrimoniului, cât şi gestionarea eficientă a acestuia.
Societăţile de asigurări care practică şi asigurări de viaţă ţin
conturi distincte pentru acestea, fiind obligate să gestioneze separat
fondurile aferente, iar rezultatele finale să le evidenţieze distinct de
celelalte feluri de asigurări.
În comparaţie cu celelalte tipuri de asigurări, în cazul
asigurărilor de răspundere civilă, fiind un interval mai lung între
momentul producerii daunei şi plata despăgubirii, apare necesitatea
constituirii de rezerve de daune pe perioade mai îndelungate.
Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de asigurări
se stabileşte în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate
în anul respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata
despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de
constituire şi administrare a fondului de asigurare.

12.1. Elemente specifice


Contabilitatea plasamentelor ţine evidenţa existenţei şi mişcării
plasamentelor pe termen lung efectuate de societăţi în terenuri, construcţii
114
şi imobilizări financiare, precum şi a plasamentelor pe termen scurt.
Asigurătorii pot investi în bunuri imobiliare, îndeosebi clădiri destinate
activităţii proprii sau închirierii şi în bunuri mobiliare, precum acţiuni,
obligaţiuni, alte titluri de participare şi depozite bancare.
Plasamentele în bunuri imobiliare de natura terenurilor şi
construcţiilor sunt evidenţiate în contabilitate distinct, fiind evaluate la
costul de achiziţie sau de producţie.
În cazul terenurilor şi construcţiilor, valoarea actuală este valoarea
de piaţă la data evaluării. Valoarea de piaţă este preţul la care ar putea fi
vândute terenurile şi construcţiile la data evaluării şi, evident, bunul
respectiv a făcut obiectul unei oferte publice pe piaţă. Atunci când nu este
posibil să se determine valoare de piaţă a unui teren sau a unei construcţii,
valoarea determinată pe baza principiului costului de achiziţie sau
costului de producţie, este considerată a fi valoarea actuală.
Plasamentele în imobilizări financiare cuprind titluri de participare,
interesele de participare, titluri puse în echivalenţă, alte titluri şi creanţe
imobilizate.
Împrumuturile ipotecare precum şi alte împrumuturi reprezintă
împrumuturile acordate asiguraţilor, în condiţiile în care contractul de
asigurare este garanţia principală.
La asigurarea de viaţă, plasamentele aferente contractelor în
unităţi de cont cuprind:
- plasamentele aferente contractelor de asigurare asociate la un
fond de investiţii;
- plasamentele destinate acoperirii angajamentelor şi care sunt
determinate prin referinţă la un indice;
- plasamentele deţinute în contul membrilor unei asociaţii şi
destinate a fi repartizate între ei.
În categoria altor plasamente financiare pe termen scurt sunt
incluse, în funcţie de veniturile pe care le generează, titlurile cu venit
variabil şi titlurile cu venit fix.
Titlurile cu venit variabil includ în principal acţiunile cotate şi
necotate.
Titlurile cu venit fix sunt considerate titluri cu rată fixă a dobânzii,
cum sunt obligaţiunile, certificatele de trezorerie şi alte titluri cu venit fix.
Sunt asimilate obligaţiunilor şi altor titluri cu venit fix titlurile cu
dobândă, care variază în funcţie de anumiţi factori specifici, ca de
exemplu rata dobânzii pe piaţa interbancară sau pe piaţa europeană.

115
Părţile în fondurile comune de plasament cuprind părţile deţinute de
societăţi în plasamentele comune constituite de mai multe societăţi sau
fonduri de pensii, a căror gestiune a fost încredinţată uneia dintre aceste
societăţi sau fonduri de pensii.
Contabilitatea rezervelor tehnice. Sumele transferate
rezervelor tehnice reprezintă obligaţii ale asigurătorului şi se deduc
din veniturile acestuia, în vederea determinării profitului.
Rezervele tehnice constituite şi menţinute în valută se
înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în vigoare la
data efectuării operaţiunilor.
Rezervele tehnice se inventariază şi se evaluează la sfârşitul fiecărei
perioade. Metodele de evaluare a rezervelor tehnice adoptate de către
societate (prorata temporis, statistice etc.), trebuie să fie aceleaşi în tot
cursul exerciţiului financiar, precum şi de la un exerciţiu la altul.
Contabilitatea terţilor ţine evidenţa creanţelor şi datoriilor
societăţii în relaţiile acesteia cu persoane fizice şi/sau juridice şi care
sunt înregistrate în contabilitate la valoarea lor nominală. Creanţele şi
datoriile în valută se înregistrează în contabilitate în lei, la cursul de
schimb în vigoare la data efectuării operaţiunilor. Diferenţele de curs
valutar, între data înregistrării creanţelor şi datoriilor în valută şi data
încasării lor, respectiv plăţii lor, se înregistrează în contabilitate ca
venituri sau cheltuieli financiare, după caz.
Pentru deprecierea creanţelor societăţii, decontări în cadrul
grupului şi debitori diverşi, de regulă se constituie provizioane.
Contabilitatea altor elemente de activ. În cadrul imobilizărilor
corporale de exploatare se cuprind mijloacele fixe, exclusiv
construcţiile şi terenurile. Sunt considerate mijloace fixe, obiectul sau
complexul de obiecte care se utilizează ca atare şi îndeplineşte
cumulativ următoarele condiţii:
- are o valoare de intrare mai mare decât limita stabilită prin hotărâre
a guvernului, care poate fi actualizată anual în funcţie de indicele de
inflaţie;
- are o durată normală de utilizare mai mare de 1 an.
Contabilitatea mijloacelor fixe se ţine pe următoarele categorii:
echipamente tehnologice (maşini, utilaje şi instalaţii de lucru), aparate şi
instalaţii de măsurare, control şi reglare; mijloace de transport; mobilier;
aparatură birotică; echipamente de protecţie a valorilor umane şi
materiale şi alte active corporale.
Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare
asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe şi se calculează pe baza
116
unui plan de amortizare, de la data punerii acestora în funcţiune şi
până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor
normale de funcţionare şi condiţiilor de utilizare a acestora.
Societăţile de asigurări amortizează mijloacele fixe utilizând
unul dintre următoarele regimuri de amortizare:
a. amortizarea liniară, care se realizează prin includerea uniformă
în cheltuielilele de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporţional cu
numărul de ani ai duratei normale de utilizare a mijloacelor fixe;
b. amortizarea degresivă, care presupune multiplicarea cotelor
de amortizare liniară cu coeficienţii prevăzuţi de lege;
c. amortizarea accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul
în care mijloacele fixe intră în activul societăţii, a unei amortizări de
până la limita prevăzută de lege din valoarea de intrare a acestora.
În exerciţiile următoare, amortizarea se calculează după regimul
amortizării liniare. Amortizarea aferentă mijloacelor fixe se înregistrează
distinct în contabilitate, pe categorii şi obiecte de evidenţă. Prin deducerea
amortizării din valoarea de intrare se obţine valoarea contabilă netă a
mijloacelor fixe.
Reevaluarea activelor imobilizate se efectuează la valoarea justă
a acestora, care se determină pe baza unor evaluări făcute, de regulă,
de evaluatori autorizaţi.
Din punctul de vedere al rezultatului fiscal, dintre metodele de
calcul a amortizării imobilizărilor corporale, cea care avantajează
societatea de asigurări este metoda accelerată.

12.2. Contabilitatea cheltuielilor, veniturilor şi rezultatelor,


la nivelul societăţii de asigurări
La societăţile de asigurări, cheltuielile reprezintă sumele sau valorile
plătite sau de plătit pentru: daune şi prestaţii, cheltuieli cu personalul,
cheltuieli de achiziţie privind contractele de asigurare, executarea unor
obligaţii legale sau contractuale, consumurile, lucrările executate şi
serviciile prestate de care beneficiază societatea, cheltuieli cu plasamentele
şi alte cheltuieli.
În cadrul cheltuielilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului
financiar se cuprind, de asemenea: cheltuielile privind rezervele tehnice,
amortizările şi provizioanele constituite, valoarea contabilă a activelor
cedate, distruse sau constatate lipsă. Sunt considerate ca fiind cheltuieli
financiare cheltuielile ce reprezintă dobânzi plătite pentru împrumuturi
bancare.
117
Contabilitatea cheltuielilor se ţine distinct, atât pentru activitatea
de asigurări generale, pe feluri de cheltuieli, după natura şi destinaţia lor,
astfel:
A. După natura cheltuielilor:
a) Cheltuielile de exploatare, care cuprind:
- cheltuieli privind daunele şi prestaţiile (anuităţile, răscumpărările,
recuperările şi alte cheltuieli privind daunele şi prestaţiile suportate de
societatea de asigurări);
- cheltuieli privind rezervele tehnice;
- cheltuieli cu personalul (salarii şi alte drepturi de personal,
asigurările şi protecţia socială, contribuţia unităţilor la asigurările sociale
şi pentru ajutorul de şomaj, cheltuieli cu pregătirea şi perfecţionarea
profesională şi alte cheltuieli suportate de societatea de asigurare);
- cheltuieli privind comisioanele de reasigurare;
- cheltuieli privind consumurile de materiale consumabile,
combustibil, piese de schimb, materiale de natura obiectelor de inventar;
- cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi (întreţinere,
reparaţii), redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii, studii şi cercetări,
cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori, comisioane,
cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate, transportul de bunuri şi
personal, deplasări, detaşări şi transferări, poştă şi taxe de telecomunicaţii,
servicii bancare şi altele); pierderi din creanţe, cheltuieli privind
despăgubiri, amenzi, penalităţi, donaţii şi subvenţii acordate, cheltuieli
privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital.
b) Cheltuielile cu plasamentele şi alte cheltuieli cuprind: pierderi
din creanţe legate de participaţii, cheltuieli privind plasamentele cedate,
cheltuieli financiare privind amortizarea primelor de rambursare a
obligaţiunilor, cheltuieli din diferenţe de curs valutar, cheltuieli privind
dobânzile, cheltuieli privind sconturile acordate, alte cheltuieli similare.
c) Cheltuielile extraordinare reprezintă acele cheltuieli care nu
sunt legate de activitatea normală, curentă a societăţii (cheltuieli cu
calamităţi şi alte evenimente extraordinare);
d) Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele, care cuprind:
- amortizarea imobilizărilor corporale şi în curs, de natura
plasamentelor;
- amortizarea imobilizărilor de natura altor active;
- amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor;
- provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli;
- provizioanele pentru deprecierea imobilizărilor; provizioane
pentru deprecierea imobilizărilor;
118
- provizioane pentru deprecierea altor elemente de activ;
- provizioane privind plasamentele;
- cheltuieli privind ajustarea la inflaţie.
e) Cheltuieli cu impozitul pe profit calculat potrivit legii.
B. Cheltuieli pe destinaţii:
- cheltuieli de achiziţie (cheltuieli ocazionate de achiziţionarea
contractelor de asigurare, cheltuieli de deschidere a dosarelor, cheltuieli
cu personalul, cheltuieli cu informatica etc.);
- cheltuieli de administrare a contractelor (cheltuieli cu încasarea
primelor, cheltuieli cu personalul, cheltuieli cu informatica etc.);
- cheltuieli cu gestionarea daunelor (cheltuieli cu personalul,
cheltuieli cu informatica, cheltuieli cu serviciile de daune etc.);
- cheltuieli ce administrarea plasamentelor.
Cheltuielile care pot fi direct atribuite unei destinaţii, precum şi
înregistrarea acestora pe destinaţii trebuie efectuată individual, fără
aplicarea cheilor forfetare.
În cazul în care o cheltuială are mai multe destinaţii sau nu poate
fi direct atribuită, atunci ea este repartizată pe destinaţii, prin aplicarea
unei chei de repartiţie fundamentată, cel puţin la închiderea
exerciţiului financiar.
Cheile utilizate trebuie să fie fondate pe criterii cantitative,
obiective, controlabile şi în legătură directă cu natura cheltuielii.
Procedurile de repartizare a cheltuielilor după natură, în conturi de
cheltuieli pe destinaţie, după cum şi modalităţile de calcul care stau la
baza cheilor de repartiţie, trebuie să facă parte integrantă din programul
informatic şi să fie definite într-o manieră explicită în documentele
interne ale societăţii în aşa fel încât oricând să poată fi controlabile.
Cheltuielile privind sumele plătite pentru contractele de cercetare
care se includ în costuri, comisioanele plătite agenţilor economici cu
activitate de comerţ exterior, taxa pentru folosirea terenurilor, taxa asupra
mijloacelor de transport, cotele prevăzute de lege pentru constituirea
fondului de protejare a asiguraţilor, cheltuielile cu pregătirea şi
perfecţionarea profesională, prelevările şi donaţiile făcute în scopuri
umanitare şi pentru sprijinirea activităţii sociale, culturale şi sportive,
precum şi alte cheltuieli, se înregistrează distinct în conturi analitice, în
cadrul conturilor respective de cheltuieli.
În cadrul categoriilor de cheltuieli după natura lor, acestea se pot
dezvolta în analitice în funcţie de necesităţile impuse de anumite
reglementări sau potrivit nevoilor proprii.
119
Principalele elemente care formează veniturile societăţii sunt
sumele sau valorile încasate sau de încasat din: executarea obligaţiilor
contractuale privind asiguraţii, avantaje pe care societatea de asigurări
a consimţit să le primească, executarea unor obligaţii legale sau
contractuale privind terţii, venituri extraordinare.
În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului se cuprind, de
asemenea, veniturile din: producţia imobilizată, eliberarea rezervelor
tehnice, plasamente, diminuarea sau anularea provizioanelor, cedarea
activelor, alte venituri.
Cifra de afaceri reprezintă primele brute subscrise din asigurarea
directă, coasigurare şi reasigurare – acceptări în cursul exerciţiului
financiar – plus variaţia rezervelor de prime rezultată ca diferenţă între
rezervele de la începutul perioadei şi rezervele de la sfârşitul perioadei.
Contabilitatea veniturilor se ţine pe categorii de venituri, care
se grupează astfel:
Venituri din exploatare, care cuprind:
- venituri din prime subscrise.
În contabilitate, se înregistrează primele de asigurare încasate şi de
încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat aferente
tuturor contractelor de asigurare şi reasigurare, care intră în vigoare în
perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.
- venituri din servicii prestate;
- venituri din redevenţe, locaţii de gestiune şi chirii;
- venituri din eliberarea rezervelor tehnice;
- venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul
lucrărilor şi cheltuielilor efectuate de societate pentru ea însăşi, care se
înregistrează ca active imobilizate corporale şi necorporale;
- venituri din subvenţii de exploatare reprezentând finanţări de
care beneficiază societatea, acordate de stat sau de alte societăţi;
- alte venituri de exploatare cuprinzând veniturile din recuperări
aferente asigurărilor generale, venituri din creanţe reactivate şi alte
venituri netehnice.
Veniturile din plasamente cuprind: venituri din titluri de
participare, venituri din creanţe imobilizate, venituri din plasamente
cedate, venituri din diferenţe de curs valutar, venituri din dobânzi,
venituri din sconturi obţinute şi alte venituri similare.
Venituri extraordinare reprezintă acele venituri care nu sunt legate
de activitatea normală, curentă a societăţii de asigurare. Totodată,
reprezintă venituri excepţionale veniturile din despăgubiri şi penalităţi.
120
Venituri din provizioane şi ajustarea la inflaţie cuprinzând venituri
din provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, din provizioanele pentru
deprecierea imobilizărilor şi a altor elemente de activ, venitul din fondul
comercial negativ, venituri din provizioane privind plasamentele.
Diminuarea sau anularea provizioanelor constituite se înregistrează
la venituri în cazul în care nu se mai justifică menţinerea provizioanelor
constituite, respectiv are loc realizarea riscului sau cheltuiala devine
exigibilă.
În conturile de cheltuieli sau venituri în avans, în principal, se
înregistrează următoarele:
- chirii şi dobânzi înregistrate în avans;
- cheltuieli de achiziţie reportate;
- cheltuieli pentru reparaţii;
- abonamente efectuate anticipat;
- cheltuieli cu daunele plătite ce intră în sarcina reasigurătorului;
- alte venituri aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare.
Cheltuielile de achiziţie reportate reprezintă cheltuielile ocazionate
de încheierea contractelor de asigurare, comisioane de achiziţie, cheltuieli
de deschidere a dosarului sau de admitere a contractelor de portofoliu şi
alte cheltuieli administrative (publicitate, întocmirea contractelor de
asigurare etc).
Cheltuielile şi veniturile determinate de operaţiunile asocierilor
în participaţie se contabilizează distinct de către unul dintre asociaţi,
conform prevederilor contractului de asociere. La sfârşitul perioadei
de raportare, cheltuielile şi veniturile înregistrate pe naturi se transmit
pe bază de decont fiecărui asociat în vederea înregistrării acestora în
contabilitatea proprie.
Dintre posturile bilanţiere, nu intră în componenţa capitalurilor
proprii împrumuturile şi datoriile asimilate.

121
13. MANAGEMENTUL ÎN ASIGURĂRI
ŞI REASIGURĂRI

În asigurări, ca de altfel în toate domeniile de activitate, manage-


mentul urmăreşte crearea unor condiţii optime pentru desfăşurarea
activităţii şi eficientizarea acesteia. Pe lângă factorii comuni tuturor
domeniilor de activitate, în asigurări intervin factori specifici care
determină modul de organizare şi de conducere a activităţii de asigurare.
Managementul în asigurări trebuie să asigure condiţii optime pentru
constituirea la timp şi în cuantumul prevăzut a fondului de asigurare şi
pentru adaptarea continuă a formelor şi tipurilor de asigurări, de bunuri,
de persoane şi de răspundere civilă, la cerinţele care apar pe piaţa de
asigurări şi reasigurări, naţională şi internaţională.
În cazul asigurărilor de bunuri este necesară o grupare a
activităţilor pe feluri de bunuri, întrucât există activităţi specifice
fiecărei categorii în ceea ce priveşte constatarea, evaluarea daunelor şi
stabilirea despăgubirilor.
Societăţile de asigurări care practică şi asigurări de viaţă trebuie
să dispună de un sistem eficient de înregistrare a datelor privind
situaţia fiecărui asigurat.

13.1. Managementul asigurărilor


Managementul activităţii de asigurare are particularităţile sale
specifice ce derivă din faptul că această activitate economică apare, pe
de o parte, ca o relaţie de repartiţie în formă bănească, iar pe de altă
parte, ca o prestare de servicii de un gen deosebit care se efectuează în
baza contractului de asigurare.
În asigurări managementul este influenţat de următorii factori:
- caracterul aleatoriu al daunelor;
- forma juridică a asigurării (obligatorie sau facultativă);
- ramura de asigurare (asigurări de bunuri, de persoane sau de
răspundere civilă);
122
- aria de cuprindere în profil teritorial a asigurării (asigurări
interne sau externe);
- dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate de
asigurări.
Caracterul aleatoriu al daunelor este dat de faptul că volumul
daunelor nu se poate cunoaşte cu precizie, ci se poate doar aproxima prin
calcule bazate pe teoria probabilităţilor. Astfel, sistemul informaţional de
care dispune o societate de asigurări trebuie să cuprindă date privind
frecvenţa şi intensitatea riscurilor pe perioade de timp cât mai
îndelungate. Pe baza acestor date se pot efectua calcule privind evoluţia în
perspectivă a plăţii despăgubirilor şi a sumelor asigurate, se poate stabili
nivelul primelor de asigurare şi se pot adopta decizii privind lansarea pe
piaţă a unor noi poliţe de asigurare.
Un management eficient trebuie să urmărească realizarea unui
grad de cuprindere în asigurare cât mai ridicat. De aceea este necesar
ca societatea de asigurări să întreprindă unele măsuri, care constau în:
- studierea şi analiza minuţioasă a condiţiilor economice,
financiare şi sociale existente pe plan intern şi internaţional;
- adoptarea unei strategii de marketing adecvate;
- încheierea contractului de asigurare în funcţie de situaţia
concretă a fiecărei persoane; pentru aceasta este necesară cunoaşterea
cât mai amănunţită a situaţiei economice şi a specificului activităţii
fiecărei persoane asigurate;
- perfecţionarea tehnicilor de vânzare a poliţelor de asigurare;
- studierea evoluţiei şi intensităţii riscurilor.
Evident, activitatea societăţilor de asigurări din România trebuie să
se desfăşoare corespunzător cerinţelor armonizării cu reglementările
internaţionale în domeniu şi în conformitate cu funcţionarea mecanismului
economiei de piaţă. În acest scop, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor
(autoritate administrativă autonomă de specialitate, având personalitate
juridică) a elaborat o serie de norme obligatorii în baza cărora acţionează
societăţile de asigurări şi reasigurări din România.
Printre altele, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor îi revin
următoarele atribuţii:
- analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări;
- avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul asigu-
rărilor;
- stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice privind
aplicarea acestora;
123
- stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul
subscris.
În cazul în care o persoană fizică este aleasă, respectiv numită
administrator sau director general al unui asigurător, aceasta trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii:
- să manifeste onestitate şi probitate morală şi să nu fi fost
condamnată pentru gestiune frauduloasă, abuz de încredere, fals, uz de
fals, înşelăciune în dauna avutului particular sau public, delapidare,
mărturie mincinoasă, dare sau luare de mită, primire de foloase
necuvenite, trafic de influenţă;
- să nu aibă sau să nu fi avut interdicţie să lucreze în bănci sau în
alte instituţii financiare;
- să nu fi condus la încetarea sub orice formă a activităţii
societăţilor comerciale gestionate sau la nerespectarea vădită a unor
obligaţii faţă de terţi. În acest sens, vor fi prezentate Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor copii de pe bilanţurile încheiate pentru cel
puţin două exerciţii financiare ale societăţii pe care le-a administrat;
- să aibă o experienţă de cel puţin trei ani în activitatea de
management a societăţilor comerciale, cu precădere a celor din domeniul
asigurărilor sau financiar- bancar;
- să nu fie acţionar semnificativ al unui broker de asigurare.

13.2. Eficienţa activităţii de asigurare


Ca scop şi rezultat al asigurărilor, eficienţa activităţii de asigurare,
trebuie privită atât din punct de vedere al asigurătorului, cât şi al
asiguratului.
Privită prin prisma asigurătorului, activitatea de asigurare este cu
atât mai eficientă cu cât cheltuielile efectuate cu plata indemnizaţiilor
(sume asigurate şi despăgubiri), precum şi cele legate de formarea şi
gestionarea fondului de asigurare sunt mai reduse.
În cadrul unei societăţi de asigurări, fluxurile financiare sunt
influenţate în mare măsură de faptul că evenimentele generatoare de
pagube se produc aleator. De aceea este indicat ca analiza eficienţei să
se efectueze pe o perioadă de minimum 5 ani, deoarece numai în acest
mod concluziile desprinse vor fi corecte.
Din perspectiva asiguratului, eficienţa asigurărilor este cu atât
mai mare, cu cât despăgubirile primite la producerea riscului asigurat
sunt mai mari, iar primele de asigurare mai mici. De asemenea, cu cât
124
timpul scurs de la intrarea în vigoare a contractului de asigurare şi
până la plata despăgubirii este mai scurt, cu atât activitatea de
asigurare este mai eficientă.
Aprecierea activităţii de asigurare se face folosindu-se anumiţi
indicatori care să reflecte atât rezultatele obţinute de asigurători, cât şi
eficienţa din punctul de vedere al asiguratului. Prezentăm în
continuare cei mai utilizaţi indicatori:
a. Rata daunei se exprimă ca raport între despăgubirile sau
sumele asigurate plătite de asigurător şi primele de asigurare încasate
conform relaţiei:
D
Rd = ∗ 100
P
în care:
D – este totalul despăgubirilor sau sumelor asigurate plătite de
asigurător;
P – totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
b. Costul relativ al activităţii de asigurare (Ca) arată cât reprezintă
cheltuielile de asigurare faţă de veniturile realizate din acestea şi se obţine
ca raport între (C) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător (pentru: plata
despăgubirilor şi sumelor asigurate, constituirea şi administrarea fondului
de asigurare) şi (P) totalul primelor de asigurare şi al altor venituri încasate
de asigurător, conform relaţiei:
C
Ca = ∗ 100
P
Astfel, indicatorul „Costul relativ al activităţii de asigurare” se
calculează raportând totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de
asigurare la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din
alte surse.
c. Rata venitului net este un alt indicator des utilizat în
aprecierea eficienţei unei societăţi de asigurări. Acest indicator se
calculează ca raport între diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă (de obicei un an) la
totalul veniturilor. Formula de calcul este:
( P − C ) * 100
Rvn = ,
P
unde Rvn reprezintă rata venitului net.

125
Rata venitului net arată în procente, cât îi revine asigurătorului
din fiecare 100 u.m. prime încasate.
d. Cheltuieli la 1 u.m. venit net se calculează ca raport între
diferenţa dintre totalul cheltuielilor şi totalul despăgubirilor sau sumelor
asigurate plătite de asigurător pe parcursul unui an şi diferenţa dintre
totalul veniturilor şi cheltuielilor. Formula de calcul este:
C−D
C (1u .m .) =
P−C
Cu cât valoarea acestui indicator este mai mică, cu atât situaţia
este mai favorabilă pentru asigurător.
e. Gradul de cuprindere în asigurare, este utilizat pentru
aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative şi
reprezintă raportul între totalul bunurilor (persoanelor) asigurate şi
totalul bunurilor (persoanelor) asigurabile, respectiv, care pot face
obiectul asigurării. Acest indicator este calculat cu ajutorul formulei:
n
Gc = ∗ 100
N
în care: Gc – este gradul de cuprindere în asigurare;
n – este numărul bunurilor (persoanelor) asigurate;
N – este numărul bunurilor (persoanelor) asigurabile.
Cu cât gradul de cuprindere în asigurare este mai mare, cu atât
există mai multă certitudine că se va înregistra un raport mai favorabil
între despăgubirile plătite şi primele încasate, dispersia riscului fiind
optimizată pe măsură ce numărul de asigurări facultative încheiate
creşte, conform acţiunii legii numerelor mari.
f. Gradul de acoperire prin asigurare arată în ce raport se află
suma asigurată faţă de valoarea reală a bunului asigurat şi se
determină utilizând formula:
S
Gaa = ∗ 100
V
în care: Gaa – este gradul de acoperire prin asigurare;
S – este suma asigurată;
V – este valoarea reală a bunului în momentul încheierii
asigurării.
Acest indicator se calculează pentru fiecare bun cuprins în asigurare.
f. Gradul de acoperire a daunei, este dat ca fiind raportul între
despăgubirea acordată şi valoarea pagubei produse la bunul asigurat,
conform relaţiei:
126
D
Gad = ∗ 100
P
în care : Gad – este gradul de acoperire a daunei;
D – este despăgubirea acordată asiguratului;
P – valoarea pagubei produse la bunul asigurat.
h. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează ca un
raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei până la plata
despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate. În acest caz se aplică
formula:
n

t1 + t2 + ... + tn ∑
ti
Dm = = i =1

N N
în care:
DM – reprezintă durata medie de lichidare a daunelor;
t – este numărul de zile trecute de la avizarea daunelor
şi până la soluţionarea acestora;
N – este numărul daunelor soluţionate.
Durata medie de lichidare a daunelor se calculează pe categorii
de bunuri asigurate. În cazul în care se înregistrează o durată medie de
lichidare a daunelor mai mică, asiguraţii au posibilitatea de a intra mai
rapid în posesia despăgubirilor, putând reface sau înlocui bunul avariat
sau distrus.
Pentru aprecierea eficienţei activităţii personalului operativ
din cadrul asigurărilor, se utilizează indicatorii:
a. Numărul mediu de asigurări contractate de un agent de
intermediere se determină ca un raport între numărul total de asigurări
facultative contractate într-o anumită perioadă de timp şi numărul
agenţilor de intermediere. Formula utilizată în acest scop, este:
Ac
N ac =
Lc
în care: Nac – este numărul mediu de asigurări contractate de un
agent de intermediere;
Ac – este numărul asigurărilor contractate într-o anumită
perioadă;
Lc – este numărul persoanelor care se ocupă cu
încheierea asigurări.
127
b. Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează la aprecierea
eficienţei asigurărilor şi reprezintă raportul dintre totalul sumelor
asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare încheiate. Pentru
aceasta, se utilizează formula:
Sa
S ma =
Nc
în care:
Sma – este suma medie asigurată;
Sa – este totalul sumelor asigurate
Nc – este numărul total al contractelor de asigurare
încheiate.
Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează numai pentru
evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de viaţă.
c. Prima medie încasată pe contract, se obţine raportând
totalul încasărilor din prime la numărul de contracte de asigurare
încheiate, corespunzător formulei:
P
Pm =
Nc
în care:
Pm – este prima medie încasată pe contract;
P – este totalul încasărilor din prime.
d. Productivitatea muncii unui angajat în asigurări se obţine
raportând încasările din primele de asigurare la numărul total de
angajaţi, conform următoarei formule:
P
W =
Ls
în care:
W – este productivitatea medie a muncii pe un angajat;
Ls – este numărul total de angajaţi.
Trebuie menţionat că, din punctul de vedere al asiguraţilor,
eficienţa poate fi apreciată cel mai bine pe baza următorilor indicatori:
gradul de acoperire prin asigurare, gradul de acoperire a daunei şi
durata medie de lichidare a daunelor.

128
14. ASIGURĂRILE SOCIALE DE STAT
DIN ROMÂNIA

Din punct de vedere conceptual, securitatea socială reprezintă


atât un sistem de drepturi şi obligaţii, cât şi o opţiune politică reliefată
în texte constituţionale. Securitatea socială cuprinde totalitatea
mecanismelor instituţionale, prin care se urmăreşte înlăturarea
consecinţelor produse de diferite riscuri sociale.
Prin securitatea socială se elimină sau se atenuează acele efecte
ale riscurilor sociale care provoacă diminuarea veniturilor sau creşterea
cheltuielilor, ceea ce determină scăderea nivelului de trai. De fapt,
securitatea socială este dată de securitatea economică, juridică şi socială
a persoanei, ceea ce înseamnă: protecţie a persoanelor împotriva acelor
evenimente ce o pot afecta (boală, accident, bătrâneţe, şomaj etc.),
garantarea unui venit care să-i permită un trai decent, asigurarea
sănătăţii, etc.
În esenţă, asigurările sociale constituie acele relaţii social-
economice cu ajutorul cărora, în procesul repartiţiei produsului intern
brut, se formează, se repartizează, se gestionează şi se utilizează acele
fonduri băneşti, necesare ocrotirii obligatorii a persoanelor asigurate
prin intermediul asigurărilor sociale de stat (salariaţi, pensionari etc.).
În cadrul asigurărilor sociale de stat, principalele forme de ocrotire a
cetăţenilor sunt ajutoarele materiale şi financiare, suportate din
bugetul de stat pentru ameliorarea stării materiale a persoanelor
defavorizate. Bugetul asigurărilor sociale de stat este o componentă a
bugetului public naţional.

14.1. Sistemul public de pensii şi alte drepturi


de asigurări sociale
A. Sistemul public de pensii. În conformitate cu reglementările de
ordin juridic, dreptul la pensie este imprescriptibil. Ca atare, orice
persoană care îndeplineşte condiţiile impuse de lege privind dreptul la
pensie poate oricând să solicite acest drept, indiferent de timpul scurs de
129
la data intrării în vigoare a drepturilor în cauză. De reţinut că plata pensiei
nu se face retroactiv. Totodată, legea prevede că dreptul la pensie nu
poate fi cedat total sau parţial altcuiva, fiind deci, incesionabil.
Vechimea în câmpul muncii este dată de timpul aferent depăşirii
normei întregi prestată de către un salariat cu contract de muncă pe
durată nedeterminată.
Dreptul la pensie face parte din categoria drepturilor imprescrip-
tibile. Aceasta înseamnă că orice persoană care îndeplineşte condiţiile
legale pentru a primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie.
În baza Legii nr.19/2000, privind sistemul public de pensii şi
alte drepturi de asigurări sociale, în România funcţionează în prezent
Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale
(CNPAS). În subordinea acesteia se află Casele Judeţene de Pensii în
fiecare municipiu-reşedinţă de judeţ, precum şi Casa de Pensii a
Municipiului Bucureşti, denumite case teritoriale de pensii.
În sistemul public sunt asigurate persoanele fizice, având calitate
de asiguraţi, care pot fi: cetăţeni români, cetăţeni ai altor state sau
apatrizi, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în România.
Potrivit legii, sarcina contribuţiei la fondul asigurărilor sociale
de stat revine cu precădere angajatorului, aportul salariaţilor la
alimentarea fondului fiind redus doar la pensia suplimentară şi ajutorul
de şomaj. Contribuţia la asigurări sociale care cade în sarcina
salariaţilor este virată la fondul de pensii suplimentare.
În sistemul public se acordă următoarele categorii de pensii:
a) Pensia pentru limită de vârstă. Se acordă asiguraţilor care
îndeplinesc cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard
de pensionare şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public.
Vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi
65 de ani pentru bărbaţi.
Stagiul minim de cotizare atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi
este de 15 ani.
Stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei şi de
35 de ani pentru bărbaţi.
Constituie stagiu de cotizare perioadele în care persoanele au
plătit contribuţii de asigurări sociale în sistemul public din România,
precum şi în alte ţări, în condiţiile stabilite prin acordurile sau
convenţiile internaţionale la care România este parte. În sistemul
public stagiul de cotizare se constituie din însumarea perioadelor
pentru care s-a datorat contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de
stat de către angajator şi asigurat.
130
b) Pensia anticipată. Privind pensionarea anticipată, Legea
nr.19/2000 stipulează că asiguraţii care au depăşit stagiul complet de
cotizare cu cel puţin 10 ani pot solicita pensia anticipată cu cel mult 5
ani înaintea vârstelor standard de pensionare. Cuantumul pensiei
anticipate se stabileşte în aceleaşi condiţii cu cel al pensiei pentru
limită de vârstă.
c) Pensia anticipată parţială. Asiguraţii care au realizat stagiile
complete de cotizare, precum şi cei care au depăşit stagiul complet de
cotizare cu până la 10 ani pot solicita pensie anticipată parţială cu
reducerea vârstelor standard de pensionare cu cel mult 5 ani.
Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul
pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu
stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus
vârsta standard de pensionare.
d) Pensia de invaliditate. Au dreptul la pensie de invaliditate
asiguraţii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea
de muncă, din cauza:
a) accidentelor de muncă, conform legii;
b) bolilor profesionale şi tuberculozei;
c) bolilor obişnuite şi accidentelor care nu au legătură cu munca.
Au dreptul la pensie de invaliditate elevii, ucenicii şi studenţii
care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de
muncă datorită accidentelor sau bolilor profesionale survenite în
timpul şi din cauza practicii profesionale.
În caz de invaliditate, în funcţie de gravitatea situaţiei, o
persoană se încadrează în una din cele trei grade de invaliditate astfel:
- gradul I, când are loc pierderea totală a capacităţii de muncă, a
capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială,
individul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea
altei persoane;
- gradul II, când se constată pierderea totală a capacităţii de
muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi, de a se
autoconduce şi de a se orienta spaţial, fără ajutorul altei persoane;
- gradul III, când individul suferă pierderea a mai mult de
jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o
activitate profesională.
Încadrarea sau neîncadrarea în una din cele trei grupe de
invaliditate se face prin decizie, emisă de medicul specializat în
expertiză medicală şi recuperarea capacităţii de muncă, denumit
„medic expert al asigurărilor sociale”:
131
e) Pensia de urmaş. Au dreptul la pensie de urmaş copii şi soţul
supravieţuitor, dacă persoana decedată era pensionar sau îndeplinea
condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
Copii au dreptul la pensie de urmaş:
a. până la vârsta de 16 ani;
b. dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ
organizată potrivit legii, până la terminarea acestora fără a depăşi
vârsta de 26 de ani;
c. pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit
în perioada în care se aflau într-una dintre cele două situaţii anterioare.
Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul
vieţii la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata
căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.
În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de
cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului
supravieţuitor se diminuează cu 0,5 % pentru fiecare lună, respectiv
6,0 % pentru fiecare an de căsătorie în minus.
Calculul pensiilor. În sistemul public de pensii cuantumul
pensiei la data înscrierii la pensie se determină prin înmulţirea
punctajului mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare cu
valoarea unui punct de pensie din luna ieşirii la pensie. Punctajul
mediu anual, realizat de asigurat în perioada de cotizare, se determină
prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor
anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani
corespunzători stagiului complet de cotizare.
Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12
a punctajului rezultat în anul respectiv din însumarea numărului de
puncte realizat în fiecare lună. Numărul de puncte realizat în fiecare
lună se calculează prin raportarea salariului brut lunar individual,
inclusiv sporurile şi adaosurile sau, după caz, a venitului lunar
asigurat, care a constituit baza de calcul a contribuţiei individuale de
asigurări sociale, la salariul mediu brut lunar din luna respectivă,
comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică. Punctajul
asiguratului, stabilit astfel, nu poate fi mai mare de 3 puncte într-un an
calendaristic. Valoarea unui punct de pensie se calculează pe baza
unui coeficient care nu poate fi mai mic de 30% şi mai mare de 50%
din salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea
bugetului asigurărilor sociale de stat.

132
În situaţia în care într-o anumită perioadă se constată abateri mai
mari de 10% între salariul mediu brut lunar pe economie realizat faţă
de cel prognozat, CNPAS, de comun acord cu Ministerul Muncii şi
Protecţiei Sociale şi cu Ministerul Finanţelor Publice, va recalcula
valoarea punctului de pensie pe baza unei noi prognoze a salariului
mediu brut lunar pe economie.
B. Alte drepturi de asigurări sociale:
a) Indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, cauzată
de boli obişnuite sau de accidente în afara muncii, boli profesionale şi
accidente de muncă. În sistemul public asiguraţii beneficiază de concediu
medical şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, dacă
dovedesc incapacitatea temporară de muncă printr-un certificat medical. În
cazul bolilor profesionale sau accidentelor de muncă, certificatul medical se
vizează în mod obligatoriu, prin grija angajatorului, de către Inspectoratul
de Sănătate Publică, respectiv de Inspectoratul teritorial de muncă în raza
căruia se află sediul angajatorului sau domiciliul asiguratului.
b) Prestaţii pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi recuperarea
capacităţii de muncă. În scopul prevenirii îmbolnăvirilor şi recuperării
capacităţii de muncă, în sistemul public asiguraţii pot beneficia de:
- Indemnizaţia pentru trecerea temporară în altă muncă se
acordă, dacă la noul loc de muncă asiguratul realizează un venit
salarial brut inferior mediei veniturilor lunare din ultimele 6 luni
anterioare riscului, care au constituit baza de calcul a contribuţiei de
asigurări sociale în lunile respective.
- Indemnizaţia pentru reducerea timpului de muncă cu o pătrime
din durata normală se acordă asiguraţilor cu contract individual de muncă,
care, din motive de sănătate, nu mai pot realiza durata normală de muncă.
- Indemnizaţia pentru carantină se acordă asiguraţilor cărora li se
interzice continuarea activităţii din cauza unei boli contagioase, pe durata
stabilită prin certificatul eliberat de către Inspectoratul de sănătate
publică. Cuantumul lunar al indemnizaţiei pentru carantină reprezintă
75% din baza de calcul a indemnizaţiilor de asigurări sociale.
- Ajutoare şi indemnizaţii de la bugetul asigurărilor sociale de
stat pentru procurare de proteze, roteze şi de alte produse ortopedice,
care nu sunt suportate de la asigurările sociale de sănătate şi de care
pot beneficia asiguraţii şi pensionarii sistemului public.
- Tratament balnear care nu este suportat de la asigurările sociale de
sănătate şi care este impus de programul individual de recuperare,
medicul expert al asigurărilor sociale întocmeşte programul individual de
133
recuperare, în funcţie de natura, stadiul şi prognosticul bolii structurat pe
etape. Programul individual de recuperare este obligatoriu.
c) Indemnizaţia de maternitate. Asiguratele au dreptul, pe o
perioadă de 126 de zile calendaristice, la concediu pentru sarcină şi
lăuzie, perioadă în care beneficiază de indemnizaţie de maternitate. De
aceleaşi drepturi beneficiază şi femeile care au încetat plata contribuţiei
de asigurări sociale, dar care nasc în termen de 9 luni de la data pierderii
calităţii de asigurat.
Concediul pentru sarcină se acordă pe o perioadă de 63 de zile
înainte de naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de
zile după naştere.
d) Indemnizaţia pentru creşterea copilului sau îngrijirea
copilului bolnav. În acest caz, asiguraţii au dreptul la:
- indemnizaţie pentru creşterea copilului până la împlinirea
vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea
vârstei de 3 ani;
- indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de
până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile
intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
e) Ajutorul de deces. În cazul decesului asiguratului sau al
pensionarului, beneficiază de ajutor de deces o singură persoană care poate
fi, după caz, soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul,
moştenitorul, în condiţiile dreptului comun, sau în lipsa acesteia, persoana
care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

14.2. Sistemul asigurărilor pentru şomaj


Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi
stimularea ocupării forţei de muncă defineşte şomerul ca fiind
persoana care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a) este în căutarea unui loc de muncă de la vârsta de minimum
16 ani şi până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare;
b) starea de sănătate şi capacităţile fizice şi psihice o fac aptă
pentru prestarea unei munci;
c) nu are loc de muncă, nu realizează venituri sau realizează din
activităţi autorizate venituri mai mici decât indemnizaţia de şomaj ce i
s-ar cuveni;
d) este disponibilă să înceapă lucrul în perioada imediat următoare
dacă s-ar găsi un loc de muncă;
134
e) este înregistrată la Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei
de Muncă, sau la alt furnizor de servicii de ocupare.
În sistemul asigurărilor pentru şomaj asiguraţii pot fi:
a) cetăţeni români care sunt încadraţi în muncă sau realizează
venituri în România;
b) cetăţeni români care lucrează în străinătate;
c) străini care, pe perioada în care au domiciliul sau reşedinţa în
România, sunt încadraţi în muncă sau realizează venituri.
În sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin efectul legii, sunt
asigurate în mod obligatoriu:
a) persoanele care desfăşoară activităţi pe bază de contract
individual de muncă sau persoanele care desfăşoară activităţi exclusiv
pe bază de convenţie civilă de prestări de servicii şi care realizează un
venit brut pe an calendaristic echivalent cu 9 salarii de bază minime
brute pe ţară;
b) funcţionarii publici şi alte persoane care desfăşoară activităţi
pe baza actului de numire;
c) persoanele care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective
sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative ori
judecătoreşti, pe durata mandatului;
d) militarii angajaţi pe bază de contract;
e) persoanele care au raport de muncă în calitate de membru
cooperator;
f) alte persoane care realizează venituri din activităţi desfăşurate
potrivit legii.
Pentru şomeri, contribuţia de asigurări sociale, se suportă integral
din bugetul Fondului pentru plata ajutorului de şomaj, la nivelul cotei
stabilite pentru condiţii normale de muncă, cu excepţia plăţilor
compensatorii şi a veniturilor de completare acordate salariaţilor din
industria de apărare în perioada de reducere temporară a activităţii.
Contribuţia de asigurări sociale pentru persoane care beneficiază
de plăţi compensatorii se suportă din bugetul Fondului pentru plata
ajutorului de şomaj, la nivelul unei treimi din cota stabilită pentru
condiţii normale de muncă.

14.3. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate


Sistemul asigurărilor sociale de sănătate prezintă avantajul că
este o modalitate simplă de control medical şi financiar. Veniturile
135
necesare finanţării sistemului de ocrotire a sănătăţii se constituie din
fondurile bugetare ale statului, cotizaţiile de asigurări de boală,
resursele băneşti ale populaţiei şi ajutorul extern.
În conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr.150 din 31 octombrie
2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale
de sănătate din România, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii şi
funcţionează ca un sistem unitar, pe baza următoarelor principii:
a) alegerea liberă a casei de asigurări de sănătate;
b) solidaritate şi subsidiaritate în colectarea şi utilizarea fondurilor;
c) alegerea liberă de către asiguraţi a medicului de familie, a
medicului specialist din ambulatoriu şi a unităţilor sanitare;
d) participarea obligatorie la plata contribuţiei de asigurări
sociale de sănătate pentru formarea Fondului naţional unic de asigurări
sociale de sănătate;
e) participarea persoanelor asigurate, a statului şi a angajatorilor
la managementul fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate;
f) acordarea pachetului de servicii medicale de bază în mod
echitabil şi nediscriminatoriu, oricărui asigurat;
g) transparenţa activităţii sistemului de asigurări sociale de sănătate.
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate este un
fond special constituit, fiind alcătuit din contribuţia asiguraţilor
(persoanele fizice şi persoanele juridice care angajează personal
salariat), din subvenţii de la bugetul de stat, precum şi din alte surse:
donaţii, sponsorizări, dobânzi etc.
Administrarea fondului naţional unic de sănătate se face de către
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi prin casele de
asigurări sociale de sănătate judeţene şi a Municipiului Bucureşti,
inclusiv prin Casa Asigurărilor de Sănătate a Ministerului Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Locuinţei şi Casa Asigurărilor de Sănătate
a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii
Judecătoreşti, denumite case de asigurări.
Asiguraţii au dreptul la un pachet de servicii de bază care
cuprinde servicii medicale, de îngrijire a sănătăţii, medicamente,
materiale sanitare şi dispozitive medicale.
Drepturile prevăzute pentru asiguraţi sunt stabilite pe baza
contractului-cadru care este elaborat de CNAS pe baza consultării
Colegiului Medicilor din România, Colegiului Farmaciştilor din
România şi Ordinului Asistenţilor Medicali din România. Contractul-
136
cadru este avizat de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu consultarea
obligatorie a ministerelor şi instituţiilor centrale centrale cu reţea
sanitară proprie şi este aprobat de guvern.
În principal contractul-cadru, reglementează condiţiile acordării
asistenţei medicale, cu privire la pachetul de servicii de bază la care au
dreptul persoanele asigurate. De asemenea, prin contractul-cadru sunt
stabilite condiţiile organizării licitaţiilor în vederea contractării unor
servicii din pachetul de servicii de bază.
În caz de boală sau de accident asiguraţii beneficiază de pachetul
de servicii de bază, din prima zi de îmbolnăvire sau de la data
accidentului şi până la vindecare.
De asemenea, asiguraţii au următoarele drepturi:
a) să aleagă medicul de familie, medicul specialist din ambulatoriu,
unitatea spitalicească ce le va acorda servicii medicale, precum şi casa de
sănătate la care se asigură;
b) să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită,
suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic
din altă localitate;
c) să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a
cel puţin 3 luni de la data înscrierii pe listele acestuia;
d) să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale
sanitare şi dispozitive medicale în mod nediscriminatoriu;
e) să li se efectueze cel puţin un control profilactic în fiecare an,
în funcţie de sex şi de grupa de vârstă căreia îi aparţin;
f) să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi
de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
g) să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi spitale
acreditate;
h) să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
i) să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
j) să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
k) să beneficieze de dispozitive medicale şi alte materiale specifice;
l) să beneficieze de servicii şi îngrijiri medicale la domiciliu.
Persoanele care nu fac dovada calităţii de asigurat beneficiază de
servicii medicale numai în cazul urgenţelor medico-chirurgicale şi al
bolilor cu potenţial endemo-epidemic în cadrul unui pachet minimal
de servicii medicale, stabilit prin contractul-cadru.

137
138
MIC DICŢIONAR DE ASIGURĂRI

Acoperire – protecţie oferită de către un asigurător prin asigurare.


Activitate de asigurare – activitatea exercitată în sau din România,
care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, nego-cierea,
încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime,
lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi
investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase.
Activităţi cu risc major – acele activităţi care, prin caracteristicile
lor, antrenează un risc major pentru apariţia unei cereri de despăgubire;
aceste activităţi pot fi, în înţelesul prezentelor condiţii de asigurare:
sporturi care implică zborul (altul decât cel în calitate de pasager),
sporturi acvatice (cu motor), alpinism, scufundări acvatice.
Actuar – expert analist (de regulă matematician statistician) în
analiza, evaluarea şi previzionarea pieţei de asigurări, a cărui activitate
constă în stabilirea cotelor de prime, tarifelor, strategiilor de piaţă,
marketing al asigurărilor, precum şi a politicilor financiar – investiţionale.
Acţionari semnificativi – acţionarii care, singuri ori prin
intermediul sau în legătură cu alte persoane, deţin cel puţin 5% din
totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor.
Agent de asigurare – persoană fizică sau juridică abilitată, în
baza autorizării unui asigurător, să negocieze sau să încheie în numele
şi în contul asigurătorului contracte de asigurare cu terţii, conform
condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă
calitatea de asigurător sau de broker de asigurare; remunerarea lui se
face prin salariu sau comision din vânzări.
An agricol – perioada de la însămânţat/plantat până la recoltare.
Aniversarea poliţei – fiecare aniversare a datei încheierii
contractului de asigurare.
Antiselecţia riscurilor – descrie faptul că un posesor de risc
mare (crescut), va ceda cu certitudine riscul în asigurare, comparativ
cu un posesor normal de risc. Pentru combatere, asigurătorii stabilesc
de regulă tarifele având în vedere riscurile crescute sau practicând
selecţia de grup (grupe de asiguraţi cu tarife diferite în funcţie directă
de riscurile prezentate).
Anuitant – rentier viager în urma unui contract de viaţă.
139
Anuitate – renta plătită asigurătorului periodic sau primită de
către asigurat (asigurarea de viaţă).
Armator – proprietarul de drept al navei.
Ascensiune – perioada cuprinsă între decolare şi atingerea
nivelului plafonului de zbor. Cuprinde ascensiunea iniţială şi pe cea de
altitudine de zbor.
Asigurare – formă de protecţie obţinută în baza unui contract, prin
care o persoană fizică sau juridică, numită asigurat, cedează anumite
riscuri unei persoane juridice, numită asigurător, în schimbul unei sume
de bani denumită primă de asigurare, urmând ca, în situaţia producerii
evenimentelor respective, asigurătorul să îl despăgubească pe asigurat;
reprezintă operaţiunea prin care un asigurător constituie, pe principiul
mutualităţii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de
asiguraţi, expuşi la anumite riscuri, şi îi indemnizează pe cei care suferă
un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi
pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate.
Asigurarea globală a autovehiculelor (tip „Buchet”) se
adresează persoanelor juridice deţinătoare de autovehicule înmatriculate
în România, care au ca obiect de activitate transportul internaţional de
mărfuri sau transportul de persoane. Include următoarele categorii:
CASCO, CARTE VERDE, CMR, sau CASCO, CARTE VERDE,
Accidente persoane + Asigurarea Bagajelor.
Asigurare pe termen scurt – poliţa încheiată pe o perioadă mai
mică de un an.
Asigurare prin efectul legii (Asigurare obligatorie – Compulsory
Insurance) – asigurare obligatorie conform unei prevederi legale. De
regulă, acestea sunt asigurările de răspundere civilă, care sunt obligatorii
deoarece implică răspunderea faţă de o terţă persoană; scopul acestei
asigurări este social, de protejare a părţii nevinovate şi de menajare
financiară a acesteia.
Asigurare tip "toate riscurile" (all risks) – reprezintă o
condiţie de asigurare care include toate evenimentele care pot afecta
bunul asigurat, mai puţin cele inevitabile (uzura fizică normală); toate
riscurile exceptate de la acoperirea acordată prin contractul de
asigurare sunt prevăzute; acest tip de poliţă reprezintă o acoperire ce
nu se limitează doar la evenimente asigurate indicate expres (aşa cum
este cazul la poliţa clasică), fiind despăgubite orice tip de daune –
distrugeri şi avarieri produse din orice cauză, cu excepţia celor
indicate în mod expres ca fiind excluse.

140
Asigurare de viaţă – un contract de asigurare prin care
beneficiarul asigurării primeşte o sumă specificată (suma asigurată) în
urma decesului asiguratului.
Asigurat – este persoana ale cărei bunuri, viaţă, răspundere,
integritate fizică sau sănătate reprezintă obiectul contractului de
asigurare încheiat cu asigurătorul; asiguratul este persoana fizică sau
persoana juridică care în schimbul primei de asigurare plătite
asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva anumitor riscuri, sau
pentru prejudiciul pe care îl poate produce unor terţe persoane.
Asigurător – persoana juridică care preia riscurile de la asigurat pe
baza unui contract de asigurare şi care oferă protecţie faţă de riscurile care
sunt prevăzute în acel contract; în schimbul primelor de asigurare încasate
de la asiguraţi, asigurătorii îşi asumă răspunderea de a acoperi pagubele
produse bunurilor asigurate, prin plata sumei asigurate la producerea unui
eveniment asigurat sau de a plăti o despăgubire pentru prejudiciul de care
asiguratul răspunde faţă de terţe persoane.
Asigurător principal – asigurătorul care, împreună cu alţi
asigurători, încheie un contract de coasigurare, dar care negociază,
emite poliţa, încasează, gestionează şi lichidează daunele asiguratului;
asigurătorul principal repartizează cotele de participare ale celorlalţi
asigurători şi încasează de la aceştia cotele corespunzătoare din
despăgubirile plătite.
Aterizare – totalitatea manevrelor făcute de către o aeronavă din
momentul intrării în spaţiul aerian al aeroportului (pragul
aeroportului), până la oprirea finală de pe pistă sau până la capătul
culoarului de aterizare.
Autovehicul – vehicul destinat transportului terestru, cu
excepţia celui care circulă pe şine, echipat cu motor de propulsie, care
se deplasează pe drum prin mijloace proprii şi, conform legii, este
supus înmatriculării.
Avarie – daună sau pierdere materială înregistrată în timpul
exploatării sau transportului bunului asigurat.
Avarie comună – dauna suferită de bună voie (produsă în mod
voit, fie navei, fie încărcăturii acesteia, sau cheltuielile făcute în
interesul salvării întregii expediţii maritime) cât mai raţional cu
putinţă sau datorată unui risc comun general acoperit de poliţă; în
general se consideră avarie comună avaria suferită de toate bunurile
asigurate (nava, navlu, încărcătură); este reglementată de Regulile
York-Anvers 1950; rezultă dintr-un sacrificiu material sau cheltuielile
pentru salvarea navei şi/sau încărcăturii; paguba sau cheltuielile
141
privind avaria comună urmând a fi suportate de proprietarii navei şi ai
încărcăturii, respectiv de organizaţiile de asigurare care au asigurat
nava, încărcătura şi navlul, proporţional cu valorile salvate.
Avarie particulară – caracterizează avariile suferite doar de
navă sau doar de încărcătură. Este consecinţa unui caz fortuit
(accidental, neaşteptat) sau de forţă majoră; pagubele datorate culpei
terţilor sunt considerate tot avarii particulare.
Beneficiarul asigurării – persoana căreia societatea de asigurări
îi va plăti suma asigurata, în momentul producerii unuia dintre
evenimentele împotriva căruia este făcută asigurarea. Beneficiarul
poate fi atât asiguratul, în cazul asigurărilor generale, cât şi o terţă
persoană, în cazul asigurărilor de viaţă, spre exemplu (atunci când
asiguratul a decedat).
Bonus – reprezintă o reducere a primei de asigurare care se
aplica in momentul reînnoirii unui contract de către un asigurat care
nu a avut nici o daună şi care nu a solicitat nici o despăgubire.
Broker de asigurare – persoana juridică română sau străină,
independentă, care pune în legătură cumpărătorii cu vânzătorii de
asigurări, în schimbul unui comision; în calitate de persoană sau
companie, brokerul oferă şi consultanţă în privinţa alegerii soluţiei
optime de asigurare; ca persoană juridică autorizată în condiţiile legii,
brokerul negociază sau încheie contracte de asigurare pentru clienţii
săi şi acordă şi alte servicii în legătură cu protecţia împotriva riscurilor
sau cu regularizarea daunelor; este o persoană independentă, inclusiv
din punct de vedere financiar.
Calcule actuariale – reprezintă, în domeniul asigurărilor, acele
operaţiuni bazate pe teoria probabilităţilor şi statistica matematică care
fundamentează stabilirea primelor de asigurare prin aplicarea
principiului echivalenţei obligaţiilor asiguraţilor cu cele ale
asigurătorului.
Cargo – asigurarea bunurilor şi/sau mărfurilor care fac obiectul
transportului (martim, rutier, aerian).
Casco – asigurarea mijloacelor de transport, a motoarelor şi
echipamentelor acestora.
Catastrofă – un eveniment sau o serie de evenimente care
provoacă pagube însemnate într-o perioadă scurtă de timp.
Cerere de asigurare – formular tipărit de asigurător care
cuprinde date despre asigurat şi riscurile care vor fi acoperite. În cazul
asigurărilor de viaţă se numeşte cerere de asigurare, pentru asigurările
non-viaţă numindu-se „declaraţie de asigurare”.
142
Coasigurare – operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători
subscriu la acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta.
Comisar de avarie – ca persoană fizică sau juridică este
împuternicit de către asigurător să constate împreună cu asiguratul şi
cu sprijinul experţilor (când este cazul) să constate existenţa, mărimea,
cauzele şi împrejurările producerii unor pagube pentru care şi-a
asumat răspunderea asigurătorul respectiv. De regulă, asigurătorii au
comisari de avarie în porturile principale şi care intervin la cererea
comandantului navei, a agentului societăţii de armatori sau din proprie
iniţiativă în cazurile în care nava asigurată la asigurătorul pe care îl
reprezintă se află în portul lor în stare de avarie. Toate constatările
comisarului de avarie sunt menţionate în documentul numit certificat
de avarie pentru mărfuri.
Comision – suma plătită unui broker sau agent de asigurare
pentru serviciile oferite prin vânzarea unei poliţe sau intermedierea
unui contract de asigurare.
Conosament – este un document utilizat în transportul maritim,
prin care se confirmă încărcarea mărfii la bordul vasului sau primirea
mărfii în vederea în vederea încărcării ei. Conosamentul se întocmeşte
de către armator sau de către agentul său, de căpitanul vasului sau de
către secundul acestuia. Posesia conosamentului reprezintă însăşi
posesia mărfii, ceea ce dă posibilitatea punerii drept gaj al acestuia
fără ca marfa să fie prezentă. Din acest motiv, conosamentul se mai
numeşte şi cambia mărilor.
Contract (poliţa) de asigurare – document emis de asigurător
care dovedeşte încheierea unui contract.
Contractantul asigurării – persoana care încheie contractul cu
societatea de asigurări şi care este obligată să plătească prima de
asigurare.
Contrastalii – reprezintă penalizarea pe care navlositorul este
obligat să o plătească armatorului în cazurile în care vasul nu se
descarcă sau nu se încarcă în timpul stabilit, provocând astfel
armatorului prejudicii prin staţionarea navei în port. Contrastaliile
înseamnă numărul de zile cu care s-a depăşit perioada de stadii şi se
calculează într-o anumită sumă pe zi/navă, în mod diferenţiat, în
funcţie de uzanţa portului şi de natura mărfurilor. Contrastaliile se
încasează atunci când întârzierea are loc din vina navlositorului. În
unele cazuri, contractul prevede numărul maxim de zile pentru care
armatorul poate pretinde contrastalii.
143
Dauna – paguba cauzată asiguratului în urma producerii unuia
dintre riscurile pentru care este încheiată asigurarea.
Dauna totală – avarierarea în totalitate a bunului asigurat, astfel
încât reparaţia sa să devină total neeconomică din cauza nivelului
ridicat al costurilor pentru reparaţie.
Despăgubire de asigurare – compensarea bănească plătită de
către companie asiguratului în urma producerii unuia dintre riscurile
prevăzute în contract.
Dispaşă – este un document întocmit în porturile de descărcare, de
către o persoană numită dispaşor, în vederea lichidării avariei comune. În
dispaşă sunt menţionate avariile şi cheltuielile extraordinare efectuate
pentru salvare (masa pasivă) şi valoarea bunurilor în favoarea cărora s-au
făcut sacrificiile (masa activă). Dispaşa se întocmeşte în general pe cale
amiabilă, în locul de descărcare a navei, fiind actul prin care sunt stabilite
indemnizaţiile de despăgubire pe care asigurătorii trebuie să le plătească
proprietarilor navei şi încărcăturii pentru a compensa daunele înregistrate
în urma săvârşirii unui act de avarie comună. Întrucât întocmirea
dispaşei necesită un timp mai îndelungat (pentru verificări, expertize etc.)
pentru ca nava să nu stea în port nedescărcată, comandantul navei
efectuează un calcul aproximativ al pagubelor suferite şi al cheltuielilor
de avarie comună efectuate, precum şi al repartiţiei acestora între navă,
navlu şi încărcătură, proporţional cu valorile salvate. La asigurările
maritime, poliţele de asigurare menţionează că proprietarii mărfurilor,
înainte de a le lua în primire, trebuie să semneze împreună cu
comandantul navei documentul denumit „consimţământ de participare
la avarie” (în engleză: „average bond”), prin care părţile se pun de acord
în ceea ce priveşte numărul experţilor care vor întocmi dispaşa şi se
obligă să accepte concluziile acestora.
Dispaşor de avarie – expert şi lichidator acreditat pentru
efectuarea calculelor de evaluare şi de repartizare a daunelor rezultate
în urma actului de avarie comună. El este însărcinat cu întocmirea
dispaşei şi cu lichidarea avariei. În acest scop, dispaşorul examinează
următoarele documente: consimţământul de participare la avarie
încheiat între părţi, protestul de mare, extrasele din jurnalul de bord,
din jurnalul maşinilor, din jurnalul de încărcare şi din inventarul navei,
contractele de navlosire, conosamentele, facturile mărfurilor existente
la bord, etc. În general, asigurătorii recunosc lichidările de daune la
avaria comună, dacă la semnarea consimţământului de participare la
avarie a luat parte şi comisarul de avarie numit de către asigurător. Ca
o garanţie pentru asigurător că interesele sale vor fi apărate, comisarul
de avarie trebuie să coopereze cu dispaşorii.
144
Dispersarea riscurilor – indică gradul de răspândire în spaţiu şi
în timp a riscurilor. Cu cât numărul asiguraţilor este mai mare, cu atât
se poate realiza şi o dispersare mai bună.
Dovada pierderii – declaraţie a asiguratului referitor la detaliile
daunei produse.
Drept de regres – dreptul de a pretinde persoanelor vinovate (altele
decât asiguratul) sumele plătite drept despăgubire pentru distrugerea
bunurilor asigurate, respectiv, pentru compensarea acestor pierderi. În
cazul distrugerii bunurilor asigurate, societatea de asigurări plăteşte
asiguratului despăgubirea, însă prin dreptul de regres îşi recuperează
sumele plătite de la persoanele vinovate de producerea daunelor. Dreptul
de regres al asigurătorului este un drept dobândit ca efect direct al
subrogării asigurătorului – devenit titular al creanţei – în drepturile
asiguratului. Dreptul de regres se realizează prin acţiunea de regres fiind
exercitat de către asigurător în nume propriu şi nu ca reprezentant al
asiguratului. Acest drept ia naştere concomitent cu plata despăgubirii de
asigurare numai pe baza prezentării actului de plată a despăgubirii.
Eveniment (risc) asigurat – evenimentul în urma căruia
asigurătorul este obligat să plătească suma asigurată sau despăgubirea.
Expunere la risc – posibilitatea de apariţie a unei daune.
Fond de rezervă liber vărsat – totalul sumelor cu care membrii
societăţii mutuale au contribuit la fondurile acesteia.
Forfetar – impozit, taxă, preţ etc. stabilit anticipat într-o sumă
globală şi invariabilă.
Forma standard – contract de asigurare într-o formă general
acceptată de către companiile de asigurări de pe piaţă.
Franşiza – partea din cuantumul daunei stabilită prin contract şi
suportată de asigurat.
Managementul riscului – abordarea ştiinţifică a riscului pentru
a preveni şi limita pagubele survenite ca urmare a unor evenimente
nefavorabile.
Maturitatea poliţei – momentul în care plata unei sume
asigurate devine scadentă conform unei asigurări de viaţă mixte, la
încheierea termenului său.
Navlosire – reprezintă închirierea de către proprietarul mărfii
(navlositorul) a unei nave de la armator (proprietarul vasului), pentru
una sau mai multe curse.
Navlositor – participant la contractul de navlosire, care
transportă mărfuri ca intermediar sau în nume propriu, în care scop
închiriază o navă.
145
Navlu (freight) – reprezintă perioada de timp, exprimată în zile
– om, în care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu
echipajul acesteia; recompensă bănească primită de către armator
pentru utilizarea navei sale la transportul bunurilor.
Notificarea cererii de despăgubire – obligaţia care revine
asiguratului, conform contractului, de a aduce la cunoştinţa companiei
de asigurări în cel mai scurt timp producerea unui eveniment care ar
putea duce la apariţia cererii de despăgubire.
Perioada de aşteptare – perioada imediat următoare încheierii
unei poliţe, în care, în eventualitatea producerii unui eveniment asigurat,
compania de asigurări nu este obligată să plătească despăgubirea.
Perioada de plată a primelor – intervalul în care se plătesc
primele de asigurare.
Pericol – cauzele posibile ale pierderilor în asigurările de
bunuri, cum ar fi incendiul, furtuna, cutremurele etc.
Persoane semnificative – administratorii şi directorul general.
Poliţa de acoperire – contract prin care un număr de obiective
sunt acoperite printr-o sumă asigurată unică.
Poliţa de asigurare – Contract prin care o companie de
asigurări (asigurator) se obligă să despăgubească o persoană fizică ...
Portofoliu de asigurări – totalitatea sau o parte din contractele
de asigurări încheiate de un asigurator.
Prima brută – prima încasată de către compania de asigurări de
la asigurat, care conţine prima de risc (prima netă) şi cheltuielile
făcute pentru asigurarea respectivă. Ea conţine şi o cotă de profit.
Prime brute subscrise – primele încasate şi de încasat, inclusiv
primele de reasigurare încasate şi de încasat, aferente tuturor contractelor
de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în
perioada de referinţă, înainte de deducerea oricăror sume din acestea.
Prime brute încasate – totalul primelor încasate, inclusiv
primele de reasigurare încasate în perioada de referinţă, înainte de
deducerea oricăror sume din acestea.
Prima eşalonată – prima de asigurare plătibilă la datele
specificate în contract, pe parcursul perioadei de plată a primelor.
Prima netă – prima de risc care este calculată scăzând din prima
brută plătită de client cota parte reprezentând cheltuielile companiei de
asigurări (inclusiv cota de profit).
Prime nete subscrise – primele brute subscrise din care se
deduc sumele plătite şi de plătit drept prime de reasigurare.
146
Prime nete încasate – primele brute încasate din care se deduc
sumele plătite drept prime de reasigurare.
Prima unică – suma plătită de asigurat în avans şi care acoperă
întreaga perioadă de asigurare.
Rata daunei – este un indicator de eficienţă care exprimă
raportul dintre despăgubirile şi sumele asigurate plătite, pe de o parte
şi încasările rezultate din primele de asigurare, pe de altă parte. Cu cât
rata daunei este mai mică, cu atât societatea de asigurări are o situaţie
financiară mai bună.
Reasigurare – reprezintă operaţiunea de asigurare a unui
asigurător de către alt asigurător, primul fiind reasigurat, iar al doilea,
reasigurator; astfel, are loc transferul parţial sau integral al porto-
foliului de riscuri asumate de o societate de asigurări (asigurător), sub
forma uneia sau mai multor asigurări, către o altă societate de
asigurări, numită reasigurator. De fapt, reasigurarea reprezintă acea
formă de protecţie pe care asigurătorul o adoptă în privinţa riscurilor
asumate prin contractele de asigurare directe.
Reasigurat – societatea de asigurări care cedează o parte din
asigurarea directă prin intermediul reasigurării.
Reasigurator – companie de asigurări care acceptă contracte de
reasigurare de la altă societate de asigurare.
Reţinere proprie – partea din risc care rămâne în sarcina
asigurătorului după deducerea reasigurării.
Risc – orice situaţie ce derivă din activitatea unei persoane sau a
unei organizaţii şi care poate determina pierderi, daune materiale,
vătămări corporale, răspundere civilă etc., fiind elementul care da naştere
unui contract de asigurare şi care poate reprezenta: incertitudinea
producerii unui eveniment, probabilitatea de daună, pericol generator de
pierderi materiale sau financiare, împotriva căruia se oferă asigurare.
Risc asigurat – fenomenul (evenimentul) sau un grup de
fenomene, care, odată produse, îl obligă pe asigurător să plătească
asiguratului (sau beneficiarului asigurării) despăgubirea sau suma
asigurată.
Risc catastrofic – este riscul generat de hazarde naturale sau
entropice de mare amploare si care poate produce pagube.
Riscuri excluse – sunt riscurile neasigurabile şi menţionate ca atare
într-o poliţă de asigurare.
Riscuri numite – evenimentele prevăzute în contractul de
asigurare care, în eventualitatea producerii, dau dreptul asiguratului de
a înainta o cerere de despăgubire valabilă.
147
Riscuri suplimentare – riscuri ce se adaugă la contractele de
asigurare standard.
Scadenţa – data la care este planificată plata unei prime de
asigurare.
Subasigurare – asigurare încheiată pentru o sumă mai mica
decât valoarea reala a obiectului asigurat. Prima de asigurare este
proporţional mai mică, iar în cazul apariţiei daunelor, asigurătorul nu
poate oferi plata integrală a despăgubirii.
Subrogarea societăţii de asigurări în drepturile asiguratului
– înseamnă substituirea societăţii de asigurări în toate drepturile
asiguratului sau beneficiarului asigurării.
Suma asigurată – suma prevăzută în poliţa de asigurare, care va
fi plătita în cazul producerii evenimentului asigurat.
Tabela de mortalitate – este un tabel întocmit pe baza datelor
oferite de recensământul populaţiei şi care conţine în coloane distincte
probabilităţi de supravieţuire şi de deces.
I = 6% v = 0.943396226

Vârsta Supra- qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = Mx


vieţuitori v^x+1*dx
(lx)
0 100,000 0.023110 2,311 1 100,000 1,664,957 2180.1887 5,757
1 97,689 0.001945 190 0.943396 92,159 1,564,957 169.09932 3,577
2 97,499 0.001026 100 0.889996 86,774 1,472,797 83.961928 3,408
3 97,399 0.000904 88 0.839619 81,778 1,386,023 69.704242 3,324
4 97,311 0.000719 70 0.792094 77,079 1,304,245 52.308072 3,254
5 97,241 0.000679 66 0.747258 72,664 1,227,166 46.527396 3,202
6 97,175 0.000659 64 0.704961 68,505 1,154,502 42.563655 3,155
7 97,111 0.000690 67 0.665057 64,584 1,085,997 42.036629 3,113
8 97,044 0.001123 109 0.627412 60,887 1,021,413 64.516933 3,071
9 96,935 0.001362 132 0.591898 57,376 960,526 73.708111 3,006
10 96,803 0.000857 83 0.558395 54,054 903,151 43.723365 2,932
11 96,720 0.000558 54 0.526788 50,951 849,096 26.836346 2,889
12 96,666 0.000528 51 0.496969 48,040 798,145 23.91079 2,862
13 96,615 0.000518 50 0.468839 45,297 750,105 22.115048 2,838
14 96,565 0.000642 62 0.442301 42,711 704,808 25.870434 2,816
15 96,503 0.000684 66 0.417265 40,267 662,098 25.980655 2,790

148
Vârsta Supra- qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = Mx
vieţuitori v^x+1*dx
(lx)
16 96,437 0.000653 63 0.393646 37,962 621,830 23.395958 2,764
17 96,374 0.000778 75 0.371364 35,790 583,868 26.275784 2,741
18 96,299 0.000924 89 0.350344 33,738 548,078 29.415658 2,714
19 96,210 0.001091 105 0.330513 31,799 514,341 32.739496 2,685
20 96,105 0.001134 109 0.311805 29,966 482,542 32.062939 2,652
21 95,996 0.001052 101 0.294155 28,238 452,576 28.028015 2,620
22 95,895 0.001095 105 0.277505 26,611 424,338 27.488712 2,592
23 95,790 0.001201 115 0.261797 25,078 397,727 28.402533 2,565
24 95,675 0.001307 125 0.246979 23,630 372,649 29.124829 2,536
25 95,550 0.001340 128 0.232999 22,263 349,020 28.135684 2,507
26 95,422 0.001530 146 0.219810 20,975 326,757 30.275721 2,479
27 95,276 0.001700 162 0.207368 19,757 305,782 31.692083 2,449
28 95,114 0.001693 161 0.195630 18,607 286,025 29.713635 2,417
29 94,953 0.001727 164 0.184557 17,524 267,418 28.554061 2,387
30 94,789 0.001973 187 0.174110 16,504 249,893 30.715655 2,359
31 94,602 0.001956 185 0.164255 15,539 233,390 28.667118 2,328
32 94,417 0.002298 217 0.154957 14,631 217,851 31.72241 2,299
33 94,200 0.002590 244 0.146186 13,771 203,220 33.650414 2,268
34 93,956 0.003108 292 0.137912 12,958 189,449 37.990724 2,234
35 93,664 0.003246 304 0.130105 12,186 176,492 37.313195 2,196
36 93,360 0.003642 340 0.122741 11,459 164,306 39.369682 2,159
37 93,020 0.003956 368 0.115793 10,771 152,847 40.199897 2,119
38 92,652 0.004706 436 0.109239 10,121 142,076 44.932206 2,079
39 92,216 0.005173 477 0.103056 9,503 131,954 46.374984 2,034
40 91,739 0.005755 528 0.097222 8,919 122,451 48.427656 1,988
41 91,211 0.006162 562 0.091719 8,366 113,532 48.628399 1,939
42 90,649 0.006928 628 0.086527 7,844 105,166 51.263404 1,891
43 90,021 0.007476 673 0.081630 7,348 97,322 51.82711 1,839
44 89,348 0.007655 684 0.077009 6,881 89,974 49.692651 1,788
45 88,664 0.008684 770 0.072650 6,441 83,094 52.774111 1,738
46 87,894 0.009147 804 0.068538 6,024 76,652 51.985279 1,685
47 87,090 0.010070 877 0.064658 5,631 70,628 53.4956 1,633

149
Vârsta Supra- qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = Mx
vieţuitori v^x+1*dx
(lx)
48 86,213 0.011054 953 0.060998 5,259 64,997 54.841017 1,580
49 85,260 0.011834 1,009 0.057546 4,906 59,738 54.776957 1,525
50 84,251 0.012285 1,035 0.054288 4,574 54,832 53.007976 1,470
51 83,216 0.012978 1,080 0.051215 4,262 50,258 52.181765 1,417
52 82,136 0.014245 1,170 0.048316 3,969 45,996 53.33042 1,365
53 80,966 0.015179 1,229 0.045582 3,691 42,027 52.848803 1,312
54 79,737 0.016630 1,326 0.043001 3,429 38,337 53.792402 1,259
55 78,411 0.018212 1,428 0.040567 3,181 34,908 54.651206 1,205
56 76,983 0.018796 1,447 0.038271 2,946 31,727 52.243734 1,150
57 75,536 0.019805 1,496 0.036105 2,727 28,781 50.95554 1,098
58 74,040 0.021894 1,621 0.034061 2,522 26,054 52.087914 1,047
59 72,419 0.023157 1,677 0.032133 2,327 23,532 50.837144 995
60 70,742 0.025685 1,817 0.030314 2,144 21,205 51.963351 944
61 68,925 0.026928 1,856 0.028598 1,971 19,060 50.074235 892
62 67,069 0.028374 1,903 0.026980 1,809 17,089 48.436112 842
63 65,166 0.030353 1,978 0.025453 1,659 15,280 47.49533 794
64 63,188 0.032079 2,027 0.024012 1,517 13,621 45.916894 746
65 61,161 0.034565 2,114 0.022653 1,385 12,104 45.177051 700
66 59,047 0.036124 2,133 0.021370 1,262 10,718 43.002914 655
67 56,914 0.039199 2,231 0.020161 1,147 9,456 42.432706 612
68 54,683 0.041622 2,276 0.019020 1,040 8,309 40.838291 570
69 52,407 0.045166 2,367 0.017943 940 7,269 40.06708 529
70 50,040 0.048161 2,410 0.016927 847 6,329 38.485808 489
71 47,630 0.053076 2,528 0.015969 761 5,481 38.085071 450
72 45,102 0.057337 2,586 0.015065 679 4,721 36.75364 412
73 42,516 0.062259 2,647 0.014213 604 4,041 35.491137 375
74 39,869 0.068725 2,740 0.013408 535 3,437 34.658572 340
75 37,129 0.074335 2,760 0.012649 470 2,903 32.935429 305
76 34,369 0.079287 2,725 0.011933 410 2,433 30.677141 272
77 31,644 0.087821 2,779 0.011258 356 2,023 29.514203 242
78 28,865 0.094855 2,738 0.010620 307 1,667 27.432797 212
79 26,127 0.102270 2,672 0.010019 262 1,360 25.256155 185

150
Vârsta Supra- qx dx v^x Dx = v^x*lx Nx Cx = Mx
vieţuitori v^x+1*dx
(lx)
80 23,455 0.113153 2,654 0.009452 222 1,098 23.666053 159
81 20,801 0.122110 2,540 0.008917 185 877 21.367453 136
82 18,261 0.132961 2,428 0.008412 154 691 19.269119 114
83 15,833 0.148108 2,345 0.007936 126 537 17.556994 95
84 13,488 0.160142 2,160 0.007487 101 412 15.25651 78
85 11,328 0.173199 1,962 0.007063 80 311 13.073582 62
86 9,366 0.187593 1,757 0.006663 62 231 11.044892 49
87 7,609 0.202786 1,543 0.006286 48 168 9.1506045 38
88 6,066 0.218760 1,327 0.005930 36 121 7.4241872 29
89 4,739 0.235493 1,116 0.005595 27 85 5.8902852 22
90 3,623 0.253105 917 0.005278 19 58 4.5659967 16
91 2,706 0.271619 735 0.004979 13 39 3.4526117 11
92 1,971 0.290715 573 0.004697 9 25 2.5392716 8
93 1,398 0.310443 434 0.004432 6 16 1.8144224 5
94 964 0.330913 319 0.004181 4 10 1.2581531 3
95 645 0.353488 228 0.003944 3 6 0.8483436 2
96 417 0.374101 156 0.003721 2 3 0.5475902 1
97 261 0.398467 104 0.003510 1 2 0.3443964 1
98 157 0.420382 66 0.003312 1 1 0.2061879 0
99 91 0.450549 41 0.003124 0 0 0.1208363 0
100 50 1.000000 50 0.002947 0 0 0 0

Uzufruct – reprezintă dreptul unei persoane de a se folosi de


rodul unui bun, de dobânda unui împrumut, de venitul unei moşteniri
etc.; uzufructul poate fi pe un anumit termen sau maximum pe
perioada cât trăieşte uzufructuarul.
Uzufructuar – reprezintă dreptul unei persoane de a folosi în
interesul său un bun care aparţine altei persoane; uzufructuarul are
obligaţia de a conserva substanţa bunului respectiv şi de a-l restitui
proprietarului la încetarea dreptului de uzufruct.
Valoare de răscumpărare – se aplica în cazul asigurărilor
mixte de viaţă şi reprezintă suma pe care asigurătorul trebuie să o
plătească contractantului asigurării în cazul rezilierii contractului din
motive prevăzute în contract.
151
152
TESTE GRILĂ

TESTUL NR. 1

1. În domeniul asigurărilor, Tratatul de la Roma prevedea:


1. libera circulaţie a mărfurilor;
2. libera circulaţie a serviciilor;
3. libera circulaţie a capitalurilor;
4. libera circulaţie a persoanelor;
5. libertate de stabilire limitată, care să permită unei societăţi de
asigurări să-şi deschidă sucursale în anumite condiţii.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4; d) 1+2+3+4; e) toate variantele sunt
adevărate?

2. În domeniul asigurărilor, termenul general de prescripţie nu se


aplică în cazul:
a) asigurărilor de persoane la care obligaţiile devin exigibile prin
ajungerea la termen sau prin amortizare;
b) dreptului asigurătorului la acţiunea de regres împotriva
terţului responsabil;
c) drepturilor asiguraţilor asupra sumelor rezultate din rezerva
de prime ce se constituie la asigurările de persoane;
d) dreptului terţei persoane păgubite la acţiune directă împotriva
asigurătorului;
e) dreptului asiguratului (în asigurarea de bunuri) împotriva
terţului responsabil pentru prejudiciul cauzat, în anumite condiţii.
Indicaţi răspunsul corect.

3. Privind persoana care poate apărea în calitate de asigurat în


contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare este adevărată:
a) persoana fizică care, în schimbul primei de asigurare, îşi
asigură viaţa şi integritatea corporală;

153
b) persoana fizică şi/sau juridică care, în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului îşi asigură bunurile împotriva unor
riscuri de tipul calamităţilor naturale şi accidentelor;
c) persoana fizică care, în schimbul primei de asigurare, îşi
asigură bunurile împotriva uzurii fizice şi morale;
d) persoana fizică şi/sau juridică care, în schimbul primei de
asigurare plătite asigurătorului, îşi asigură bunurile împotriva unor
evenimente a căror producere este certă;
e) persoana juridică care efectuează un export într-o ţară
împotriva căreia este instituit un embargou de către organizaţiile
internaţionale competente, respectat de către ţara de origine a
exportatorului şi care vizează produsele care fac obiectul contractului
de export, în schimbul unei prime de asigurare majorate.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o


asigurare a bunurilor dintr-un magazin pentru cazurile de furt prin
efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 20000 RON.
Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire a
pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10
februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o
pagubă de 2000 RON. Bunurile aflate în magazin la data producerii
evenimentului sunt evaluate la 25000 RON. Prima de asigurare plătită
şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:
a) 750 RON 1600 RON
b) 600 RON nu se acordă despăgubire
c) 7500 RON nu se acordă despăgubire
d) 600 RON 1600 RON
e) 600 RON 2000 RON
Indicaţi răspunsul corect.

5. La asigurările de persoane, constatarea şi evaluarea consecinţelor


producerii riscului asigurat se efectuează:
a) de către o societate de asigurări specializată în astfel de
operaţiuni;
b) de către fiecare compartiment solicitat;
c) de către inspectorii de asigurări din teritoriu;
d) de către un compartiment distinct, subordonat direct managerului
unităţii;
154
e) nu apare ca fiind necesară existenţa unui compartiment
distinct.
Indicaţi răspunsul corect.
6. Variantele reasigurării proporţionale sunt:
a) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, oprire de daună, pe
bază de pool;
b) cotă-parte, excedent de sumă asigurată pe risc, pe eveniment,
oprire de daună;
c) cotă-parte, excedent de sumă asigurată, mixtă pe bază de pool.
d) cotă-parte, excedent de daună pe risc, mixtă pe bază de pool;
e) cotă-parte, oprire de daună, mixtă pe bază de pool.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Managementul activităţii în domeniul asigurărilor are particu-


larităţile sale specifice, care derivă din faptul că:
a) există un cadru legislativ mai restrictiv;
b) activitatea de asigurare este, pe de o parte, o relaţie de repartiţie
în formă bănească, iar pe de altă parte, apare ca o prestare de servicii de
un gen deosebit, care se efectuează în baza contractului de asigurare;
c) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice;
d) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar;
e) evidenţele sunt ţinute pe tipuri de asigurări.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Indicatorul „gradul de acoperire prin asigurare” se determină:


a) ca raport între numărul bunurilor asigurate şi numărul
bunurilor asigurabile;
b) ca raport între totalul cheltuielilor efectuate de asigurat şi
totalul primelor de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de
asigurător;
c) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunurilor în
momentul încheierii asigurării;
d) ca raport între despăgubirea acordată asiguratului şi valoarea
pagubei produse la bunul asigurat;
e) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi
totalul primelor de asigurare încasate de asigurător.
Indicaţi răspunsul corect.

155
9. Un bun face obiectul unui contract de asigurare despre care se
cunosc: suma asigurată 10000 RON; cota de primă de asigurare 1,5%;
durata 1 an. Producerea riscului asigurat în cursul anului a generat o
pagubă de 5000 RON, valoarea bunului la momentul producerii
evenimentului fiind de 15000 RON. În această situaţie, cu începere de la
data producerii evenimentului asigurat, pentru restul perioadei asigurării:
a) suma asigurată şi prima de asigurare rămân nemodificate;
b) suma asigurată se micşorează, iar prima de asigurare se
modifică corespunzător;
c) suma asigurată se diminuează cu valoarea despăgubirii, iar
prima de asigurare nu se modifică;
d) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima
de asigurare se modifică corespunzător;
e) suma asigurată se diminuează cu valoarea pagubei, iar prima
de asigurare nu se modifică.
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 30 de ani, încheie o asigurare de


deces, valabilă în următorii 5 ani, prin care urmaşii săi să încaseze la
decesul său (dacă este cazul) suma de S euro. Ştiind că asiguratul
achită prima netă unică PN=1743,5 euro şi cunoscând numerele de
comutaţie: D30=5403; N30=55822; M30=339; D35=3311; M35=276,
atunci suma S (rotunjită la ordinul sutelor) este:
a) S=180500,50 euro; b) S=175430 euro; c) S=121417,80 euro;
d) S=88730,60 euro; e) S=149525,90 euro.

TESTUL NR. 2

1. În domeniul asigurărilor, asiguratul este întotdeauna:


a) persoana fizică sau juridică care încheie o asigurare;
b) titularul interesului asigurat;
c) titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat;
d) cel care se obligă să plătească primele de asigurare;
e) persoana care are dreptul să încaseze despăgubirea sau suma
asigurată.
Indicaţi răspunsul corect.

156
2. La asigurările de bunuri, interesul asigurării este reprezentat de:
a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor menţionate
în contractul de asigurare;
b) dauna efectivă evaluabilă în bani, pe care o poate suferi
asiguratul în cazul pierderii sau degradării bunului;
c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească
asigurătorul;
d) bunurile asigurate;
e) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul, dacă
survine cazul asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

3. Asigurarea riscurilor politice oferă protecţie împotriva următoa-


relor evenimente:
1. deprecierea monedei naţionale a importatorului;
2. neplata la termen a sumelor datorate de debitorii publici;
3. refuzul admiterii pe teritoriul ţării a anumitor produse;
4. impunerea de restricţii la import;
5. imposibilitatea valorificării garanţiilor solicitate asigurătorului
la încheierea contractului de asigurare.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5?

4. Privind rezervele de daune, se poate afirma:


a) se constituie pentru asigurările de viaţă;
b) se prevede prin lege un nivel minim al lor;
c) pot fi urmărite de asiguraţi sau creditori;
d) nu se instituie prin lege o limită minimă a acestora;
e) nu se constituie pe baza estimărilor statistice.
Indicaţi răspunsul corect.

5. Dintre primele încasate, sunt percepute numai la anumite


societăţi special autorizate:
a) primele încasate din asigurări facultative de răspundere civilă;
b) primele încasate din asigurări de accidente;
c) primele încasate din asigurări facultative de bunuri;
d) primele încasate din asigurarea obligatorie de răspundere
civilă auto;
e) primele încasate din asigurări de viaţă.
Indicaţi răspunsul corect.
157
6. Pentru o asigurare de deces valabilă n ani de la contractare,
prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani şi
notată nAx, calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
a) nAx = ( Mx+Mx+n)/Dx; b) nAx = Dx* Mx+n; c) nAx = Dx /Mx+n ;
d) nAx = ( Mx – Mx+n)/Dx; e) nAx = Dx+Mx – Mx+n
Indicaţi răspunsul corect.

7. La asigurările de persoane asiguratul poate să încheie:


a) doar o asigurare în limita maximă a valorii sale stabilită de
către agentul de asigurare;
b) maximum două asigurări (una obligatorie şi cealaltă
facultativă);
c) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nici o
restricţie;
d) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane;
e) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la o valoare
stabilită de agentul de asigurare.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Indicatorul „costul relativ al activităţii de asigurare” se


calculează astfel:
a) ca raport între despăgubirile plătite de asigurător şi primele de
asigurare încasate;
b) raportând diferenţa între totalul cheltuielilor şi totalul
despăgubirilor plătite de asigurător pe parcursul unui an, la diferenţa
între totalul veniturilor şi totalul cheltuielilor;
c) raportând diferenţa dintre totalul veniturilor şi totalul
cheltuielilor înregistrate într-o anumită perioadă la totalul veniturilor;
d) raportând totalul cheltuielilor ocazionate de activitatea de
asigurare la totalul încasărilor obţinute din primele de asigurare şi din
alte surse;
e) ca raport între totalul sumelor asigurate şi totalul primelor de
asigurare încasate.
Indicaţi răspunsul corect.

9. La data de 20 ianuarie a.c. o societate comercială încheie o


asigurare a bunurilor dintr-un magazin, pentru cazurile de furt prin
efracţie, pe o perioadă de un an. Suma asigurată este de 20000 RON.
Cota de primă la data asigurării este de 3%. Sistemul de acoperire a
158
pagubei practicat este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10
februarie a.c. are loc un furt prin efracţie, în urma căruia se constată o
pagubă de 2000 RON. Bunurile aflate în magazin la data producerii
evenimentului sunt evaluate la 25000 RON. Prima de asigurare plătită
şi despăgubirea la care are dreptul asiguratul sunt:
a) 750 RON 1600 RON
b) 600 RON nu se acordă despăgubire
c) 7500 RON nu se acordă despăgubire
d) 600 RON 1600 RON
e) 600 RON 2000 RON
Indicaţi răspunsul corect.

10. În cazul unei persoane în vârstă de 30 de ani, asigurarea de


deces încheiată, prevede ca urmaşii săi să primească suma de 75000
euro, la decesul său, dacă decesul survine după vârsta de 60 de ani.
Dacă se utilizează numerele de comutaţie: D30=20138; D60=3885,7;
M30=3199; M60=1863; atunci prima netă unică PN, este:
a) PN=5827,04euro; b) PN=6938,37 euro; c) PN=5969,25euro; d)
PN=6314,87euro; e) PN=7512,42euro.
Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 3

1. Organizaţiile de asigurare de tip mutual prezintă caracteristicile:


1. contribuţiile membrilor se regularizează la sfârşitul fiecărui an
în funcţie de anumite criterii;
2. fiecare membru are calitatea atât de asigurat, cât şi de asigurător;
3. îşi desfăşoară activitatea conform legii, urmărind obţinerea de
profit;
4. fondul comun se constituie pe baza unor cotizaţii anuale
stabilite în raport cu vârsta;
5. acţionează ca asociaţii constituite pentru o perioadă de timp
determinată.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2; b) 3+4; c) 2+4; d) 3+5; e) 2+3?

159
2. Asigurările de daune:
a) reprezintă o măsură de prevedere şi de capitalizare a unor
sume de bani;
b) au ca scop repararea prejudiciului care ameninţă patrimoniul
unor terţe persoane;
c) sunt asigurări contra pagubelor;
d) reunesc asigurările de bunuri şi asigurările de răspundere civilă;
e) au caracter de despăgubire.
Indicaţi răspunsul incorect.

3. În cazul asigurărilor de bunuri, interesul patrimonial este repre-


zentat de:
a) despăgubirea de asigurare pe care urmează să o încaseze
asiguratul în cazul producerii evenimentului asigurat;
b) bunurile asigurate;
c) dauna evaluabilă în bani pe care o poate suferi asiguratul în
cazul pierderii sau degradării bunului;
d) dauna efectivă pe care o poate suferi asiguratul;
e) bunurile aflate în proprietatea sa.
Indicaţi răspunsul corect.

4. Indicatorul „gradul de acoperire a daunei” se determină astfel:


a) ca raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului în
momentul încheierii asigurării;
b) ca raport între nivelul daunei produse la bunul asigurat şi
nivelul primei totale încasate de către asigurători;
c) ca raport între mărimea primei nete încasate şi nivelul pagubei
produse la bunul asigurat;
d) ca raport între totalul despăgubirilor plătite de asigurător şi
totalul primelor de asigurare încasate de asigurător;
e) ca raport între despăgubirea acordată şi valoarea pagubei
produse la bunul asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

5. Fondul de asigurare poate fi folosit pentru:


1. plata indemnizaţiei de asigurare;
2. finanţarea unor acţiuni cu caracter preventiv;
3. acoperirea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti ale
societăţii de asigurări şi constituirea unor fonduri de rezervă;
160
4. finanţarea unor acţiuni caritabile;
5. acoperirea cheltuielilor cu asistenţa post-vânzare acordată de
agenţi asiguraţilor.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2+4; b) 2+4+5; c) 1+2+3+4+5; d) 1+2+3; e) 2+3+4?
6. Una dintre atribuţiile de mai jos nu revine Comisiei de
Supraveghere a Asigurărilor:
a) analizarea bilanţurilor anuale ale societăţilor de asigurări;
b) vizarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale societăţilor de
asigurări;
c) avizarea constituirii societăţilor comerciale din domeniul asigu-
rărilor;
d) stabilirea tarifelor de prime şi emiterea normelor tehnice privind
aplicarea acestora;
e) stabilirea termenelor de vărsare a capitalului până la nivelul
subscris.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Despăgubirile plătite de către asigurător în baza unei asigurări


obligatorii de răspundere civilă se recuperează de la persoanele
vinovate de producerea pagubei în următoarele cazuri:
1. accidentul a fost produs în timpul comiterii unor fapte
incriminate de dispoziţiile legale privind circulaţia pe drumurile
publice, ca infracţiuni săvârşite cu intenţie;
2. persoana răspunzătoare de producerea pagubei a condus
autovehiculul fără consimţământul asiguratului;
3. accidentul a fost produs cu intenţie;
4. autovehiculul care a produs accidentul era condus cu
consimţământul asiguratului, de către copilul acestuia;
5. accidentul a fost produs în timpul când autorul infracţiunii
săvârşite cu intenţie încerca să se sustragă de la urmărire.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2+3+5; b) 1+3+4; c) 1+3+5; d) 1+2+5; e) 1+2+4+5?

8. Formula redată mai jos reprezintă:


n

t1 + t 2 + ... + t n ∑
ti
i =1
Dm = =
N N

161
a) media indemnizaţiilor la asigurările de supravieţuire;
b) durata medie de lichidare a daunelor;
c) despăgubirea medie;
d) o formulă neutilizată;
e) suma maximă a despăgubirilor la asigurările de bunuri.
Indicaţi răspunsul corect.
9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5000 euro face
obiectul unui contract de asigurare pentru suma de 3000 euro.
Producerea riscului asigurat provoacă o pagubă evaluată la 4000 euro.
Asigurătorul practică sistemul primului risc. În cazul producerii
riscului asigurat, despăgubirea la care are dreptul asiguratul, este:
a) 2400 euro; b) 3000 euro; c) 4000 euro; d) 5000 euro; e) nu se
poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 30 de ani cumpără o asigurare prin


care urmează ca la vârstele de 50 şi 60 de ani să încaseze sumele de
20000 euro şi respectiv, 30000 euro. Cunoscând numerele de
comutaţie: D30=20138; D50=7070,2; D60=3885,7 prima netă unică este:
a) PN=11997,36 euro; b) PN=13004,25 euro; c) PN=12810,35
euro; d) PN=12908,49 euro; e) PN=12676,15 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 4

1. Dintre riscurile enumerate, următorul risc nu intră în categoria


riscurilor investiţionale:
a) riscul de supraevaluare;
b) riscul de devalorizare;
c) riscul dobânzilor;
d) riscul de lichiditate;
e) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor.
Indicaţi răspunsul corect.

2. La asigurările de bunuri, în afară de proprietar, pot avea interes:


a) persoanele din familia proprietarului;
b) uzufructuarul şi creditorii cu garanţii reale;
c) alte persoane ce sunt interesate în baza unor contracte cu titlu
oneros, încheiate cu proprietarul;
162
d) depozitarul;
e) uzufructuarul, creditorul cu garanţii reale, depozitarul şi
persoanele din familia proprietarului.
Indicaţi răspunsul corect.

3. Cele mai uzuale excluderi ale contractului de asigurare a


creditelor de export se referă la:
a) reclamaţii privind livrările de bunuri sau prestări de servicii
necorespunzătoare;
b) amenzi de orice fel;
c) sumele obţinute din valorificarea garanţiilor;
d) pierderi survenite ca urmare a evenimentelor politice, tulburărilor
sociale, actelor de sabotaj sau a altor evenimente asemănătoare;
e) pierderi provocate de calamităţi naturale.
Indicaţi răspunsul incorect.

4. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează


pe elemente cum sunt:
1. faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii
un număr mare de asiguraţi;
2. obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului;
3. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama
unui fond comun constituit din primele încasate;
4. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat;
5. indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de
acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă
asigurătorului.
Combinaţia corectă este:
a) 1+3; b) 1+2; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+4?

5. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este


suportată în întregime de asigurat în cazul aplicării:
a) principiul acoperirii proporţionale şi al primului risc;
b) oricărui principiu de răspundere al asigurătorului;
c) principiul răspunderii limitate;
d) principiul primului risc;
e) principiul acoperirii proporţionale.
Indicaţi răspunsul corect.

163
6. În cazul franşizei deductibile:
a) asigurătorul acoperă în întregime paguba – până la nivelul
sumei asigurate – dacă aceasta este mai mare decât franşiza;
b) asigurătorul acordă despăgubirea numai pentru partea de
pagubă care depăşeşte franşiza;
c) cuantumul său se scade din orice pagubă indiferent de
principiul de despăgubire care se aplică;
d) cota de primă tarifară este mai mare;
e) se acordă despăgubiri numai pentru pagubele care se
încadrează în limitele franşizei.
Indicaţi răspunsul corect.

7. În legătură cu Banca de Export Import a României


(EXIMBANK), unele dintre afirmaţiile următoare sunt corecte:
1. EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume propriu şi pe
cont propriu în condiţiile economiei de piaţă;
2. nivelul primei de asigurare este diferenţiat de EXIMBANK în
funcţie de ţara cumpărătorului, statutul juridic al cumpărătorului,
garanţiile disponibile etc.
3. EXIMBANK îşi desfăşoară activitatea în nume şi pe contul
statului, în calitate de agent al acestuia şi pe bază de convenţie;
4. contractele de asigurare se diferenţiază şi după riscurile pe
care le acoperă şi care sunt diferite în funcţie de ţara cumpărătorului
(importatorului);
5. EXIMBANK utilizează diversele tipuri de contracte (poliţe)
în funcţie de dimensiunea protecţiei pe care o oferă asiguratului.
Combinaţia corectă este:
a) 1+2+5; b) 1+2+3+4; c) 1+2+3; d) 1+2; e) toate variantele sunt
corecte?

D * 100
8. Formula Ca= denumită „cost al arderii” este folosită la:
P * 80
a) repartizarea daunelor probabile între reasigurat şi reasigurător;
b) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător în cadrul
reasigurării neproporţionale;
c) repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurător în cadrul
reasigurării proporţionale;

164
d) repartizarea daunelor, între reasigurat şi reasigurător la
reasigurarea proporţională;
e) stabilirea modului de repartizare a răspunderii între reasigurat
şi reasigurător la reasigurarea neproporţională.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun evaluat la 30000 RON este asigurat la o societate de


asigurări pentru suma de 20000 RON. Societatea de asigurări practică
o franşiză deductibilă de 500 RON. În urma producerii riscului
asigurat bunul este avariat în proporţie de 30%. Despăgubirea la care
are dreptul asiguratul este:
a) 8500 RON; b) 10000 RON; c) 3100 RON; d) 3600 RON; e)
egală cu paguba?
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 32 de ani, încheie o asigurare prin care


urmează să primească pentru tot restul vieţii, lunar anticipat, câte 350
euro, începând cu vârsta de 62 de ani. În condiţiile în care numerele de
comutaţie utilizate sunt: D62=182, N32=45517, N60=1812, N62=1370,
prima anuală plătită până la împlinirea vârstei de 60 de ani, este:
a) 63,73 euro; b) 158,72 euro; c) 84,95 euro; d) 174,58 euro; e)
123,63 euro?

TESTUL NR. 5

1. Prin Directivele adoptate de Consiliul Europei vizând domeniul


asigurărilor s-a obţinut:
1. armonizarea deplină a aspectelor esenţiale ale practicilor de
operare în ţările membre;
2. instituirea unui sistem unic de licenţă;
3. nearmonizarea modului de exercitare a controlului financiar
de către statul gazdă al agenţiei sau sucursalei de asigurare;
4. recunoaşterea controalelor efectuate în fiecare stat membru
vizând practicile de operare;
5. armonizarea deplină a condiţiilor de acces la activitatea de
asigurare de bunuri, de răspundere civilă şi de viaţă.
Combinaţia corectă este:
a) 2+3+4; b) 1+2+5; c) 1+3+4; d) 2+4+5; e) 2+3+5?

165
2. Ca sistem de acoperire, la asigurările de bunuri, practicarea
sistemului primului risc:
a) este mai avantajoasă pentru asigurător;
b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare;
c) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea
sunt mai mari comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de
acoperire;
d) influenţează nivelul primelor de asigurare în sensul că acestea
sunt mai scăzute comparativ cu cele corespunzătoare altor sisteme de
acoperire;
e) face de regulă, obiectul negocierii între asigurător şi asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

3. În cazul asigurării clădirilor, construcţiilor, echipamentelor,


precum şi a altor bunuri, asigurătorul acordă despăgubiri pentru:
a) pagube produse clădirilor sau altor construcţii prin izbirea lor
de către un vehicul;
b) pagube produse bunurilor puse la căldură sau la foc pentru
prelucrare;
c) pagubele produse numai de fermentaţie, oxidare, căldură,
afumare, pătare sau pârlire, provenite dintr-o sursă normală de căldură;
d) cheltuielile reclamate de curăţarea locului unde s-a produs
paguba, în măsura în care nu sunt în legătură cu riscurile asigurate şi
nici necesare pentru executarea lucrărilor de reparaţii;
e) pagube produse datorită pierderii sau dispariţiei bunurilor
asigurate necauzate direct de riscuri asigurate.
Indicaţi răspunsul corect.

4. În cadrul managementului riscurilor investiţionale, riscurile


cel mai frecvent întâlnite sunt:
a) riscul privind garanţiile date în favoarea terţilor;
b) riscul de devalorizare a investiţiei;
c) riscul dobânzilor;
d) riscul de supraevaluare a investiţiei;
e) riscul de lichiditate al unei investiţii.
Indicaţi răspunsul fals.

5. Contractele de reasigurare neproporţionale prezintă următoarele


trăsături care le deosebesc de cele proporţionale:
166
1. repartizarea răspunderii între asigurat şi reasigurator se face
proporţional cu suma asigurată;
2. necesită clauze standardizate pentru a micşora costul
reasigurării;
3. repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurator se face
în funcţie de volumul probabil al daunei;
4. gestionarea contractelor reclamă cheltuieli reduse;
5. operaţiunile contabile sunt reduse la minimum, dar fiind mai
laborioase.
Indicaţi varianta falsă:
a) 1+2; b) 2+5; c) 1+4; d) 3+5; e) 3+4?

6. Prima medie încasată pe contract se obţine:


a) ca sumă a tuturor rapoartelor dintre prima şi suma asigurată;
b) raportând totalul încasărilor din prime la numărul de contracte
de asigurare încheiate;
c) raportând totalul încasărilor din prime la totalul sumelor
asigurate pentru toate contractele aflate în vigoare;
d) raportând totalul încasărilor din prime la numărul contractelor
încheiate la asigurările de viaţă;
e) raportând totalul încasărilor din prime la numărul contractelor
încheiate la asigurările generale.
Indicaţi răspunsul corect.

7. La asigurarea bunurilor în timpul transportului terestru,


societatea de asigurări nu acordă despăgubiri în următoarele situaţii:
1. pierderi rezultate în timpul încărcării bunurilor asigurate în
mijlocul de transport;
2. paguba a rezultat în urma unei alunecări de teren;
3. paguba s-a produs în urma răsturnării autovehiculului care
transporta bunurile asigurate;
4. paguba a rezultat ca urmare a alterării bunurilor asigurate;
5. paguba a fost produsă de insecte şi rozătoare;
6. paguba s-a produs ca urmare a conservării necorespunzătoare
de către asigurat a bunurilor transportate.
Combinaţia corectă este:
a) 1+3+5; b) 1+4+6; c) 2+3+6; d) 3+4+5; e) 4+5+6?

167
8. Un bun evaluat la 5000 RON este asigurat de către proprietarul
său la două societăţi de asigurare X şi Y pentru următoarele sume: 1500
RON la societatea X şi 1500 RON la societatea Y. Ambele societăţi
practică sistemul primului risc. Se produce riscul asigurat şi se
înregistrează o pagubă estimată la 2000 RON. Despăgubirile plătite
asiguratului de către cele două societăţi de asigurări sunt:
a) 1500 RON 1500 RON
b) 1400 RON 1600 RON
c) 800 RON 800 RON
d) 1000 RON 1000 RON
e) 900 RON 900 RON
Indicaţi răspunsul corect.

9. O sucursală a unei societăţi de asigurări, a înregistrat la


sfârşitul anului, următoarele rezultate:
- total prime de asigurare încasate: 80000 euro;
- total despăgubiri plătite: 50000 euro;
- total cheltuieli administrativ-gospodăreşti: 5000 euro;
- total angajaţi ai sucursalei: 20 persoane.
Să se calculeze:
1. Rata daunei;
2. Costul relativ al activităţii de asigurare;
3. Cheltuielile administrativ-gospodăreşti ce revin la o unitate
monetară venit net.
Care combinaţie este corectă?
a) 62,50% 68,75% 0,5 u.m.
b) 31,25% 62,50% 0,2 u.m.
c) 68,75% 31,25% 0,4 u.m.
d) 62,50% 68,75% 0,2 u. m.
e) 68,75% 62,50% 0,3 u.m.

10. O persoană în vârstă de 32 de ani încheie o asigurare prin care


urmează să primească pentru tot restul vieţii, lunar anticipat, câte 360
euro, începând cu vârsta de 60 de ani. În condiţiile în care numerele de
comutaţie utilizate sunt: D60=232, N32=45517, N55=3480, N60=1812,
prima anuală plătită până la împlinirea vârstei de 55 de ani, este:
a) 175,28 euro; b) 218,56 euro; c) 113,45 euro; d) 197,64 euro;
e) 141,27 euro?

168
TESTUL NR. 6

1. Din punct de vedere tehnic, asigurarea presupune:


1. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat;
2. evitarea sinistrelor;
3. faptul că un asigurător organizează pe baza principiului mutua-
lităţii un număr mare de asiguraţi;
4. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama
unui fond comun constituit din primele încasate;
5. organizarea mutualităţii riscurilor se face după reguli
matematice riguroase.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+3+4; b) 2+3+5; c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 1+2+4.

2. La asigurarea lucrărilor de construcţii-montaj şi a răspunderii


constructorului, se acordă despăgubiri pentru:
1. dispariţia unor bunuri, dacă aceasta a fost constatată numai cu
prilejul unor inventarieri periodice;
2. dispariţia unor echipamente, materiale, unelte sau a altor
bunuri cauzate în mod direct de riscuri asigurate;
3. confiscarea sau distrugerea de bunuri pe baza regulilor vamale,
de carantină, din ordinul guvernului sau a oricărei autorităţi publice;
4. furt prin efracţie în cadrul depozitelor;
5. diferenţe de tarife cuprinse în contractul de asigurare.
Indicaţi varianta neadevărată:
a) 2+4+5; b) 4+5; c) 1+3; d) toate variantele sunt adevărate;
e) 3+4+5.

3. În cazul asigurării de bunuri, indemnizaţia de asigurare:


a) nu poate depăşi valoarea bunului din momentul producerii
cazului asigurat;
b) se plăteşte în limita sumei asigurate;
c) nu poate depăşi paguba înregistrată;
d) în caz de pierdere parţială a bunului, se plăteşte de regulă,
după sistemul primului risc;
e) beneficiul nerealizat nu este supus reparării.
Indicaţi răspunsul corect.

169
4. Cu privire la aplicarea principiului primului risc, se fac
următoarele afirmaţii:
a) nu influenţează nivelul primelor de asigurare;
b) permite practicarea unor tarife de prime mai scăzute
comparativ cu alte principii de acoperire (răspundere) în asigurare;
c) prezintă, în toate cazurile, avantaje deosebite atât pentru
asigurat, cât şi pentru asigurător;
d) presupune cote de prime de asigurare mai mari faţă de cele
practicate în cazul aplicării altor principii de acoperire;
e) permite realizarea unui profit substanţial de către asigurători.
Indicaţi răspunsul corect.

5. Durata medie de lichidare a daunelor se calculează:


a) ca raport între numărul de zile trecute de la avizarea daunei,
până la plata despăgubirilor şi numărul daunelor soluţionate;
b) ca raport între numărul de zile trecute de la apariţia daunei şi
până la soluţionarea acesteia;
c) ca produs între duratele medii ale soluţionării daunelor pentru
fiecare contract în parte;
d) ca medie a numărului de zile trecute de la încheierea
contractului şi până la soluţionarea daunelor;
e) ca raport între numărul de zile trecute de la încheierea
contractului şi până la apariţia daunei.
Indicaţi răspunsul corect.

6. Pentru un anumit bun, contractul de asigurare încheiat


prevede o franşiză deductibilă de 1000 RON. În urma producerii
riscului asigurat, bunul respectiv necesită reparaţii. Acordarea
despăgubirii se efectuează în condiţiile:
1. Costul reparaţiilor se ridică la 500 RON. Asigurătorul nu
datorează nimic.
2. Costul reparaţiilor se ridică la 2000 RON. Asigurătorul
datorează întreaga sumă.
3. Costul reparaţiilor se ridică la 1400 RON. Asigurătorul va
plăti 1000 RON, iar asiguratul suportă diferenţa de 400 RON.
4. Costul reparaţiilor se ridică la 1800 RON. Asiguratul va
suporta 1000 RON, iar asigurătorul va plăti diferenţa de 800 RON.
5. Costul reparaţiilor se ridică la 1000 RON. Asiguratul suportă
în întregime paguba.
170
Care combinaţie este corectă?
a) 2+3+4; b) 2+4+5; c) 1+4+5; d) 1+2+5; e) 3+4+5.

7. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 10000 RON, iar


la un alt asigurător, pentru 20000 RON. Producându-se riscul asigurat,
se constată pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la 30000
RON. Despăgubirea se va suporta:
a) 1/3 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 2/3 din
pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
b) în mod egal de către cei doi asigurători;
c) 2/5 din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 3/5 din
pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
d) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare;
e) nici o variantă de răspuns nu este corectă.
Indicaţi răspunsul corect.

8. O sucursală a unei societăţi de asigurări a înregistrat la


sfârşitul anului următoarele rezultate:

Nr. Forme de asigurare Prime de Despăgubiri Cheltuieli


crt. asigurare plătite administrativ-
încasate gospodăreşti
1. Asigurări 20000 14000 1000
obligatorii
2. Asigurări 110000 70000 10000
facultative
Pe forme de asigurare şi pe total, rata daunei se prezintă astfel:
Obligatorii Facultative Total
a) 70,5% 50% 61,2%
b) 70,0% 63,6% 64,6%
c) 70,0% 64,0% 55,0%
d) 70,0% 68,0% 64,0%
e) 70,0% 58,6% 68,0%
Alegeţi varianta corectă.

9. Un bun a cărui valoare reală este de 30000 euro se asigură la o


societate de asigurări A pentru suma de 5000 euro, iar la o altă
societate de asigurări B, pentru suma de 10000 euro. Se produce o
pagubă de 15000 euro. Despăgubirea va fi suportată astfel:
171
a) 5000 euro asigurătorul A şi 5000 euro asigurătorul B;
b) proporţional cu suma asigurată;
c) 2500 euro primul asigurător şi 5000 euro al II lea asigurător;
d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător;
e) 1/2 din pagubă primul asigurător iar cealaltă jumătate din
pagubă al doilea asigurător.
Indicaţi răspunsul corect.
10. O persoană în vârstă de 36 de ani încheie o asigurare de
supravieţuire pe termen de 14 ani, prin care urmează să încaseze suma
de 85000 euro, la scadenţa poliţei. Cunoscându-se numerele de
comutaţie: D36=3000, N36=30070, D40=2013, N40=19600, N46=10155,
D50=716, atunci, prima anuală anticipată egală, achitată de către
asigurat în următorii 10 ani, este:
a) 3146,64 euro; b) 2982,93 euro; c) 3546,02 euro; d) 3055,98
euro; e) 4122,51 euro. Care este răspunsul corect?

TESTUL NR. 7

1. Ştiind că încheierea asigurării implică responsabilitate din partea


asigurătorului, precizaţi care dintre următoarele afirmaţii este corectă:
a) responsabilitate faţă de contract, responsabilitate faţă de
primă, responsabilitate faţă de lege;
b) responsabilitatea agentului de asigurare, faţă de stat, faţă de
public şi faţă de client;
c) responsabilitate faţă de stat şi faţă de client;
d) responsabilitate faţă de lege, faţă de societatea de asigurări,
faţă de public şi faţă de stat;
e) responsabilitate pe piaţa asigurărilor, faţă de client, faţă de
lege şi faţă de contract.
Indicaţi răspunsul corect.

2. Fondul de protejare a asiguraţilor, destinat plăţilor de despăgubiri


şi sume asigurate în caz de faliment al societăţilor comerciale din
domeniul asigurărilor, se constituie astfel:
a) alocarea unei sume de la bugetul de stat care este pusă la
dispoziţia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
b) pe baza fondurilor puse la dispoziţia Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor de către Ministerul Finanţelor Publice;
c) din resursele proprii ale Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor;
172
d) fiecare societate de asigurări şi reasigurări îşi constituie un
asemenea fond din primele încasate;
e) se constituie şi se administrează de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor, care va stabili anual o cotă procentuală,
ce se va aplica asupra volumului de prime încasate de către societăţile
de asigurări, respectiv reasigurări şi va elabora norme privind
utilizarea acestuia.
Indicaţi răspunsul corect.
3. În cazul asigurărilor de bunuri, interesul asigurării este
reprezentat de:
a) valorile patrimoniale expuse riscului sau riscurilor cuprinse în
contractul de asigurare;
b) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate
suferi în cazul pierderii sau degradării bunului;
c) indemnizaţia de asigurare pe care urmează să o plătească
asigurătorul;
d) despăgubirea pe care urmează să o încaseze asiguratul dacă
survine cazul asigurat;
e) bunurile asigurate.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi diferită,


dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau al primului risc,
atunci când:
1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în
momentul producerii evenimentului;
2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul
producerii evenimentului;
3. paguba este totală;
4. paguba este parţială;
5. paguba este egală cu suma asigurată.
Combinaţia corectă este:
a) 1+3; b) 2+4; c) 1+4; d) 2+3; e) toate răspunsurile sunt incorecte.

5. Gradul de acoperire prin asigurare, care se calculează ca


raport între suma asigurată şi valoarea reală a bunului asigurat, are
semnificaţie numai dacă:
a) se calculează separat pentru fiecare formă de asigurare
(obligatorie sau facultativă);
173
b) se calculează separat pentru fiecare bun cuprins în asigurare;
c) se calculează separat pentru asigurările de bunuri şi separat
pentru cele de persoane;
d) se calculează separat pe fiecare sucursală, pentru a evidenţia
eficienţa activităţii de asigurare;
e) se calculează separat pentru asigurările interne şi separat
pentru cele externe.
Indicaţi răspunsul corect.
6. Dacă tpx este probabilitatea de supravieţuire a unei persoane în
vârstă de x ani peste t ani şi lx este funcţia de supravieţuire, atunci:
a) tpx = lx * lx+t; b) tpx = lx+t /lx; c) tpx = lx / lx+t; d) tpx = lx+t * x; e)
tpx = l x+t * lt
Indicaţi răspunsul corect.

7. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel:


a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma
asigurată;
b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul
anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor
încasate, iar reasiguratorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;
c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc
nivelul priorităţii stabilite în contract;
d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună
la un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasiguratorilor
vizează partea de daună ce depăşeşte prioritatea;
e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma
unei sume fixe din suma asigurată.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Una dintre următoarele cheltuieli nu poate fi cuprinsă în


categoria cheltuielilor ce intră în avaria comună:
a) cheltuielile de dispaşă;
b) cheltuielile portuare efectuate în portul de refugiu;
c) întreţinerea echipajului şi combustibilul consumat;
d) salariile şi retribuţia aferentă orelor suplimentare cuvenite
echipajului navei;
e) comisioane şi dobânzi.
Indicaţi răspunsul corect.

174
9. Pentru un anumit bun, proprietarul acestuia încheie trei
contracte de asigurare cu trei societăţi de asigurări diferite A, B şi C.
Bunul este asigurat pentru următoarele sume:
- 5000 RON la asigurătorul A;
- 8000 RON la asigurătorul B;
- 10000 RON la asigurătorul C.
Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o
pagubă de 20000 RON. Cele trei societăţi de asigurări practică pentru
acoperirea pagubei sistemul primului risc. Care sunt despăgubirile
cuvenite asiguratului?
Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C
a) 1250 RON 3200 RON 5000 RON
b) 5750 RON 9200 RON 11500 RON
c) 5000 RON 8000 RON 10000 RON
d) 1910 RON 3100 RON 5750 RON
e) 1660 RON 2660 RON 3330 RON
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 40 de ani încheie o asigurare de


deces pentru suma asigurată de 100000 RON. Poliţa intră în vigoare
după împlinirea vârstei de 50 de ani, urmând ca beneficiarii asigurării
să primească suma asigurată dacă decesul survine până la împlinirea
vârstei de 65 de ani. Cunoscându-se numerele de comutaţie:
D40=12053; M50=2416 şi M65=1519, atunci, prima netă unică pe care
asiguratul trebuie să o achite la semnarea poliţei de asigurare, este de:
a) 8674,52 RON; b) 7442,13 RON; c) 7939,76 RON; d) 7348,81
RON; e) 8298,43 RON.

TESTUL NR. 8

1. Contractul de asigurare nu prezintă una dintre următoarele


trăsături:
a) oneros;
b) de adeziune;
c) aleatoriu;
d) unilateral;
e) consensual.
Indicaţi răspunsul corect.

175
2. În legătură cu fondurile de asigurare propriu-zise, se fac
următoarele afirmaţii:
1. fondurile sunt folosite pentru plata despăgubirilor şi finanţarea
unor acţiuni cu caracter preventiv, acolo unde este cazul;
2. fondurile de asigurare acoperă deficitul bugetar, în cazul în
care el este mai mare de 4% din PIB;
3. fondurile se constituie descentralizat, dar se utilizează
centralizat de către societăţile de asigurări;
4. de la caz la caz, bugetele locale pot mobiliza resursele băneşti
ale fondurilor de asigurare;
5. fondurile se folosesc pentru acoperirea cheltuielilor adminis-
trativ-gospodăreşti şi constituirea unor fonduri de rezervă ale societăţii de
asigurare;
Care combinaţie este incorectă?
a) 1+2; b) 1+3; c) 2+3; d) 2+4; e) 4+5.

3. Reasigurarea „excedent de daună” se încheie pentru:


a) cazurile în care daunele sunt de dimensiuni mari şi cu
frecvenţă redusă;
b) cazurile în care răspunderea reasiguratorului vizează partea de
daună care depăşeşte prioritatea;
c) cazurile în care daunele sunt obişnuite ca mărime, dar având o
apariţie relativ ridicată;
d) cazurile în care riscul acumulării daunelor generate de o
catastrofă, este foarte mare;
e) cazurile în care răspunderea reasiguratului nu este limitată în
nici un fel.
Indicaţi răspunsul corect.

4. Indicatorul „grad de cuprindere în asigurare” poate fi utilizat


pentru:
a) aprecierea calităţii activităţii personalului care se ocupă de
contractarea de asigurări;
b) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor facultative;
c) aprecierea profitabilităţii la asigurările de viaţă;
d) aprecierea nivelului rentabilităţii obţinut la asigurările
facultative de bunuri;
e) aprecierea nivelului de dezvoltare al asigurărilor obligatorii.
Indicaţi răspunsul corect.
176
5. La asigurarea bunurilor în timpul transportului pe calea ferată,
răspunderea asigurătorului începe:
a) din momentul primirii bunurilor de către transportator;
b) după 24 ore de la expirarea zilei în care s-au achitat primele;
c) din momentul încărcării bunurilor în vagoane;
d) la cinci zile de la expirarea zilei în care s-au plătit primele de
asigurare;
e) la trei zile după ce s-a încheiat contractul de asigurare.
Indicaţi răspunsul corect.
6. La asigurarea pentru pierderea sau avarierea unei aeronave,
asigurătorul nu acordă despăgubiri în legătură cu:
1. pierderile suferite în timpul în care aeronava se află în zbor,
fără ca certificatul de aeronavigabilitate să fie valabil;
2. cheltuielile efectuate de asigurat cu ocazia elaborării studiului
tehnico-economic de repunere în funcţiune a aeronavei;
3. pierderea totală constructivă a aeronavei;
4. cheltuielile ocazionate de salvarea şi conservarea aeronavei,
precum şi pentru prevenirea extinderii pagubei produse;
5. avariile provocate aeronavei de măsurile de salvare.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2; b) 1+4; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+5.

7. Repartizarea primelor între reasigurat şi reasigurator se


efectuează:
a) prin negociere directă între cele două părţi;
b) automat, conform Legii nr.136/1995, privind asigurările şi
reasigurările în România;
c) diferenţiat, în funcţie de metoda de reasigurare (proporţională
sau neproporţională) care se utilizează;
d) în cadrul contractului de reasigurare, în care se precizează printr-
o clauză specială cât din primă se reţine de fiecare din cele două părţi;
e) automat, anual, conform Hotărârilor Comisiei de Supraveghere a
Asigurărilor.
Indicaţi răspunsul corect.

8. În sfera preocupărilor unui asigurător privind obţinerea


perfor-manţei randamentelor şi a unor venituri corespunzătoare, pot
apărea următoarele riscuri investiţionale:
1. riscul de lichidare;
2. riscul managerial;
177
3. riscul cheltuielilor de exploatare;
4. riscul de supraevaluare;
5. riscul de devalorizare;
6. riscul de lichiditate.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+4; b) 2+3+5; c) 2+3+6; d) 3+4+6; e) 4+5+6.

9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 5000 RON face


obiectul unui contract de asigurare pentru suma de 3000 RON.
Producerea riscului asigurat generează o pagubă evaluată la 4000 RON.
Asigurătorul practică sistemul primului risc. Determinaţi despăgubirea la
care are dreptul asiguratul, în cazul producerii riscului asigurat.
a) 2400 RON;
b) 3000 RON;
c) 4000 RON;
d) 5000 RON;
e) nu se poate calcula deoarece sunt necesare şi alte informaţii.
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 40 de ani, încheie o asigurare prin


care după împlinirea vârstei de 60 de ani, să primească la fiecare
sfârşit de lună, tot restul vieţii, o pensie (rentă viageră) de 500 euro.
Cunoscându-se numerele de comutaţie: D40=12053; D60=3885,7;
N41=181816 şi N61=38569,8 atunci, prima de asigurare pe care trebuie
să o plătească asiguratul la fiecare sfârşit de lună, de la vârsta de 40 de
ani şi până la vârsta de 60 de ani, este de:
a) 162,15 euro; b) 129,87 euro; c) 137,25 euro; d) 142,29 euro;
e) 157.32 euro.

TESTUL NR. 9

1. Cu privire la asigurări, cazul asigurat este:


a) un eveniment posibil;
b) un eveniment care s-a produs;
c) evenimentul asigurat care s-a produs deja, iar pentru înlătu-
rarea consecinţelor lui s-a încheiat asigurarea;
d) evenimentul care s-a produs prin fapta intenţionată a benefi-
ciarului asigurării;
e) un eveniment viitor.
Indicaţi răspunsul corect.
178
2. La asigurările de bunuri, mărimea despăgubirii va fi aceeaşi,
indiferent dacă se aplică principiul acoperirii proporţionale sau
principiul primului risc, atunci când:
1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului în
momentul producerii evenimentului;
2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului în momentul
producerii evenimentului;
3. paguba este totală;
4. paguba este parţială;
5. paguba este egală cu suma asigurată.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+4; b) 1+5; c) 2+3; d) 4+5; e) toate răspunsurile sunt incorecte.

3. Ca sistem de acoperire la asigurările de bunuri, practicarea


sistemului primului risc:
a) este mai avantajoasă pentru asigurător;
b) nu influenţează nivelul primelor de asigurare;
c) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că
acestea sunt mai mari, comparativ cu cele corespunzătoare altor
sisteme de acoperire;
d) influenţează nivelul primelor de asigurare, în sensul că
acestea sunt mai scăzute, comparativ cu cele corespunzătoare altor
sisteme de acoperire;
e) face de regulă obiectul negocierii între asigurător şi asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

4. În cadrul asigurărilor de răspundere civilă auto, societăţile de


asigurări acordă despăgubiri dacă:
a) paguba se datorează exclusiv culpei persoanei păgubite;
b) paguba este urmarea exclusiv a culpei unei terţe persoane;
c) paguba este rezultată în urma unui transport de produse
radioactive sau inflamabile;
d) producerea pagubei s-a datorat conducătorului autovehiculului
asigurat;
e) sunt emise pretenţii referitoare la reducerea valorii bunurilor
după efectuarea reparaţiilor.
Indicaţi răspunsul corect.

179
5. Contractele de reasigurare neproporţională prezintă o serie de
trăsături:
1. repartizarea răspunderii între asigurător şi reasigurător se face în
funcţie de volumul probabil al daunei şi nu proporţional cu suma asigurată;
2. prima cedată în reasigurare se determină cu anticipaţie;
3. participarea reasigurătorului se stabileşte sub forma unei cote
procentuale din suma asigurată;
4. asigurătorul nu participă la beneficiile reasigurătorului;
5. asigurătorul participă la beneficiile reasigurătorului.
Care combinaţie este corectă?
a) 2+3+4; b) 1+2+4; c) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+3+5.

6. Factorii care au o influenţă determinantă asupra managementului


în asigurări sunt:
1. caracterul aleatoriu al daunelor;
2. forma juridică a asigurării;
3. caracterul ciclic al economiei;
4. sfera de cuprindere în profil teritorial a asigurării;
5. ramura de asigurare;
6. dimensiunea fondurilor pe care le poate constitui o societate
de asigurări.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+4+6; b) 2+3+4+5+6; c) 1+3+4+5+6; d) 1+2+4+5+6;
e) 2+3+4+6.

7. În cazul în care în contractul de asigurare se prevede o


franşiză deductibilă, valoarea despăgubirii reprezintă:
a) cuantumul pagubei;
b) suma dintre cuantumul pagubei şi franşiză;
c) nivelul franşizei, dacă aceasta este mai mică decât paguba;
d) franşiza;
e) diferenţa dintre cuantumul pagubei şi franşiză.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Reasigurarea neproporţională cuprinde următoarele variante:


1. reasigurarea excedent de daună;
2. reasigurarea cotă-parte;
3. reasigurarea oprire de daună;
4. reasigurarea pe bază de pool;
180
5. reasigurarea excedent de sumă asigurată.
Care variantă este corectă?
a) 2+5; b) 1+3; c) 3+4; d) 2+4; e) 3+5.
9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8000 RON a fost
asigurat pentru suma de 6000 RON. Ca urmare a producerii riscului, se
înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează o
pagubă de 4000 RON. Asigurătorul practică sistemul acoperirii
proporţionale. Care este despăgubirea la care are dreptul asiguratul ?
a) 5000 RON
b) 4000 RON
c) 3000 RON
d) 2000 RON
e) Nu se poate calcula, întrucât sunt necesare şi alte informaţii.
Indicaţi răspunsul corect.
10. O persoană în vârstă de 30 de ani încheie o asigurare prin care
urmează să primească lunar anticipat o rentă în valoare de 200 euro,
începând cu vârsta de 60 de ani. Achitarea poliţei o efectuează prin prime
trimestriale posticipate egale pe o durată de 25 de ani. Cunoscându-se
numerele de comutaţie: D30=33958,32; D55=12491,518; D60=9761,756;
N31=707166,845; N56=169496,698; N60=125141,267, prima de asigurare
trimestrială pe care o achită asiguratul este de:
a) 132,66 euro; b) 120,44 euro; c) 129,17 euro; d) 130,05 euro;
e) 131,98 euro.

TESTUL NR. 10

1. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă:


a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi
nedeterminabil până în momentul realizării riscului;
b) numai în caz de pierdere totală a bunului;
c) la asigurările obligatorii de bunuri;
d) la asigurările facultative de bunuri şi prezintă importanţă
numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat;
e) la asigurările generale.
Indicaţi răspunsul corect.
2. Prin asigurarea „CARGO” maritim unul din următoarele
riscuri nu este acoperit:
a) intrarea apei de mare, în navă, cală, container sau loc de
depozitare;
181
b) eşuarea, scufundarea sau răsturnarea navei;
c) întârzierea directă determinată de un risc asigurat;
d) incendiu sau explozie;
e) aruncarea sau luarea de valuri peste bord.
Indicaţi răspunsul corect.
3. Factorul de actualizare viager (numit şi sumă unitară amânată
n ani) notat cu nEx , calculat cu numere de comutaţie este:
a) nEx= n * Dx ; b) nEx= Dx+n*Dx ; c) nEx = Dx / Dx+n ; d) nEx =
Dx*Dx+n ; e) nEx = Dx+n / Dx
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurarea facultativă a bunurilor pe timpul transportului


terestru, unul dintre următoarele riscuri nu este cuprins în asigurare:
a) accidente în timpul încărcării, aşezării sau descărcării
bunurilor;
b) căderi, deraieri, derapări, răsturnări sau împotmoliri;
c) incendiu şi alte riscuri generale;
d) pagube produse din cauza unor însuşiri proprii naturii
bunurilor transportate;
e) accidente ale mijloacelor de transport soldate cu coliziuni.
Indicaţi răspunsul corect.

5. Ştiind că prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite


pagubele produse de asigurat unor terţe persoane, dacă sunt îndeplinite în
mod cumulativ anumite condiţii, precizaţi care este condiţia eronată:
a) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită a
asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane;
b) să existe un raport juridic între asigurător şi terţa persoană
păgubită;
c) să se poată constata culpa asiguratului;
d) săvârşirea unei fapte ilicite de către asigurat;
e) să se poată dovedi existenţa unui prejudiciu cauzat de asigurat
terţei persoane.
Indicaţi răspunsul corect.

6. La asigurarea facultativă a animalelor se acordă despăgubiri


numai atunci când:
a) animalele sunt predate procesatorilor din industria cărnii;
b) animalele au atins o anumită vârstă şi nu mai au capacitate de
reproducţie;
182
c) animalele sunt în scădere a capacităţii de muncă;
d) animalele au reacţionat pozitiv la tuberculinare fără ca boala
să se fi manifestat;
e) principala cauză a pieirii animalelor a fost boala menţionată.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Pentru o asigurare mixtă pe n ani, prima netă unică unitară


plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMx, calculată cu
ajutorul numerelor de comutaţie este:
a) nAMx= (Mx+Mx+n) / Dx ; b) nAMx= (Nx+Mx) / Dx+n ;
b) nAMx = (Nx – Mx+n) / Dx ; d) nAMx = ( Mx – Mx+n+Dx+n) / Dx ;
c) nAMx=(Nx- Mx) / Dx+n .
Indicaţi răspunsul corect.

8. O societate comercială încheie trei contracte de asigurare: unul


pentru avarii şi furturi în valoare de 15000 RON, altul pentru construcţii
industriale în valoare de 250000 RON şi un al treilea pentru accidente ale
personalului angajat în valoare de 1000 RON. Societatea de asigurări
reţine în sarcina sa din fiecare contract 200 RON, iar restul îl cedează în
reasigurare. Excedentul de sumă totală pe care cedenta îl plasează în
reasigurare şi raportul dintre mărimea plinului de conservare şi gradul de
risc sunt de:
a) 264600 RON; plinul de conservare este proporţional cu gradul
de risc;
b) 600 RON; cu cât frecvenţa apariţiei riscului este mai mare, cu
atât reţinerea cedentei este mai mică;
c) 265400 RON; mărimea plinului de conservare este invers
proporţională cu gradul de risc;
d) 264400 RON; plinul de conservare este egal cu gradul de risc;
e) fiind necesare şi alte date, problema nu se poate rezolva.
Indicaţi răspunsul corect.

9. O societate de asigurări a încheiat un contract de asigurare cu


o fabrică de aparate electrocasnice. Plinul de conservare este stabilit
pentru suma de 120000 euro. Să se determine excedentul de sumă
asigurată (în sumă absolută şi procentual) pentru o sumă asigurată de
840000 euro.
Care este varianta corectă?
a) 720000 euro 85,7%
183
b) 420000 euro 80,0%
c) 720000 euro 84.3%
d) 640000 euro 82,4%
e) 740000 euro 88,6%
10. O persoană în vârstă de 60 de ani are dreptul la o rentă lunară de
100 euro. Ea renunţă la dreptul său de rentă timp de 5 ani, pretinzând în
schimb, dacă este în viaţă, să primească de la împlinirea vârstei de 65 de
ani, o rentă mai mare. Cunoscându-se numerele de comutaţie:
D60=7469,1; D65=5270; N60=80839,8; N65=48031,6; renta respectivă este:
a) 315,67 euro; b) 195,34 euro; c) 243,44 euro; d) 261,85 euro;
e) 258,12 euro.

TESTUL NR. 11

1. La asigurările cu franşiză, cota de primă tarifară este:


a) neinfluenţată de existenţa franşizei;
b) mai mare, întrucât apare în calcule un element tehnic în plus,
iar contractul de asigurare se complică;
c) calculată diferit datorită apariţiei unui element tehnic suplimentar;
d) aceeaşi ca la asigurările fără franşiză;
e) mai redusă comparativ cu cea stabilită la asigurările la care nu
se aplică franşiza.
Indicaţi varianta de răspuns corectă.
2. Legislaţia din România, referitoare la asigurarea obligatorie
de răspundere civilă auto, stabileşte:
1. se prevede termen de păsuire;
2. încălcarea obligaţiei de asigurare de către persoanele fizice şi
juridice care deţin autovehicule supuse înmatriculării în România sau
care folosesc autovehicule înmatriculate în străinătate şi care nu sunt
asigurate în mod valabil în străinătate constituie infracţiune;
3. asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto se practică numai
de către asigurători autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;
4. încheierea acestei asigurări este obligatorie şi pentru
asigurătorii autorizaţi;
5. refuzul societăţii de asigurări autorizate de a încheia contractul de
asigurare obligatorie la cererea deţinătorului de autovehicul constituie
contravenţie.
Combinaţia corectă este:
a) 3+4+5; b) 2+3+4; c) 1+4+5; d) 2+4+5; e) 1+2+3.
184
3. Un cal a cărui valoare de piaţă este de 1000 RON a fost asigurat
pentru suma de 600 RON. Ca urmare a unei fracturi suferite, animalul a
fost sacrificat, recuperându-se produse din carne în valoare de 500 RON.
Paguba înregistrată şi despăgubirea plătită de asigurător sunt:
a) 400 RON 240 RON
b) 500 RON 300 RON
c) 600 RON 360 RON
d) 1000 RON 600 RON
e) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurarea „CARGO” suma asigurată poate fi formată din:


a) valoarea bunului din factură majorată cu 3%; costul
transportului şi al asigurării majorate cu 4%; cheltuieli şi taxe vamale;
o supraasigurare de 12% din valoarea bunului, pentru acoperirea unor
cheltuieli pe care asiguratul le poate justifica;
b) valoarea bunului potrivit facturii; costul transportului, al
asigurării, precum şi alte costuri legate de transportul bunului
nemenţionate în factură; cheltuieli şi taxe vamale; o supraasigurare de
10% din valoarea bunului pentru acoperirea acelor cheltuieli care nu
pot fi prevăzute la încheierea asigurării;
c) valoarea bunului menţionată în factura majorată cu 5%; costul
transportului şi prima de asigurare achitată; cheltuieli şi taxe vamale; o
supraasigurare de 15% din valoarea bunului pentru acoperirea unor
cheltuieli;
d) valoarea bunului potrivit facturii sau, în lipsa acesteia, valoarea
pe piaţă a bunului la locul de expediere în momentul încheierii asigurării;
costul transportului, al asigurării, precum şi alte costuri legate de
transportul bunului şi necuprinse în valoarea facturii, cheltuieli şi taxe
vamale; o supraasigurare de 10% din valoarea bunului pentru acoperirea
acelor cheltuieli care nu pot fi prevăzute la încheierea asigurării;
e) valoarea bunului trecută în factură diminuată cu 2%; costul
transportului majorat cu 10%, costul asigurării şi alte cheltuieli de
transport; o supraasigurare de 20% din valoarea bunului.
Indicaţi răspunsul corect.
5. Pentru rentele viagere fracţionate de m ori pe an, imediate,
anticipate, prima netă unică plătită de asiguratul în vârstă în vârstă de
x ani, notată ax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
1 N x +1
a) ax= ∗
m Dx
185
N x m −1
b) ax= +
Dx 2m
N m −1
c) ax= x −
Dx 2m
N 2m
d) ax= x +1 +
Dx m −1
1 D
e) ax= ∗ x +1
m Dx
Indicaţi răspunsul corect.

6. Reasigurarea reprezintă:
a) un acord încheiat între un asigurător şi o companie cedentă;
b) un acord încheiat între o companie cedentă şi un reasigurat;
c) un acord încheiat între o companie cedentă şi un reasigurător;
d) un acord încheiat între un asigurat, o companie cedentă şi un
reasigurător;
e) o asigurare a asigurătorului direct, la o altă societate de
asigurări, mai puternică din punct de vedere financiar.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Managementul în asigurări are particularităţile sale specifice


ce derivă din faptul că:
a) trebuie constituite mai multe categorii de rezerve tehnice;
b) evidenţele se ţin pe tipuri de asigurări;
c) există mai multe riscuri decât în sistemul bancar;
d) există un cadru legislativ mai restrictiv;
e) această activitate economică apare, pe de o parte, ca o relaţie de
repartiţie în formă bănească, iar pe de altă parte ca o prestare de servicii
de un gen deosebit care se efectuează în baza contractului de asigurare.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Vechimea în câmpul muncii este dată de:


a) timpul aferent depăşirii normei întregi prestată de către un
salariat cu contract de muncă pe durată nedeterminată;
b) timpul în care o persoană a fost încadrată şi a activat pe baza
unui contract de muncă;
186
c) timpul în care femeile au fost încadrate în funcţii cu jumătate
de normă pentru a creşte copiii în vârstă de până la 6 ani;
d) timpul în care persoana încadrată în muncă urmează cursuri
de pregătire profesională cu acordul angajatorului;
e) perioada concediului pentru sarcină şi lehuzie precum şi
concediul pentru îngrijirea copiilor în vârstă de până la un an.
Indicaţi răspunsul fals.

9. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia


două contracte de asigurare, cu două societăţi de asigurări diferite, A
si B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:
15000 RON la asigurătorul A;
20000 RON la asigurătorul B.
Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o pagubă
de 30000 RON. Cele două societăţi de asigurări practică pentru
acoperirea pagubei sistemul acoperirii proporţionale. Bunul având o
valoare de 70000 RON, care sunt despăgubirile cuvenite asiguratului ?
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 6430 RON 8570 RON
b) 17500 RON 13330 RON
c) 7500 RON 10000 RON
d) 3215 RON 4285 RON
e) 15000 RON 20000 RON
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 40 de ani, încheie o asigurare prin


care începând cu vârsta de 60 de ani, să primească la fiecare sfârşit de
lună, o sumă fixă de bani, cât timp va trăi. În acest scop, persoana
respectivă achită la fiecare sfârşit de lună câte 27,45 euro, în intervalul
de vârstă de la 40 la 60 de ani. Cunoscându-se numerele de comutaţie:
D40=12053; D60=3885,7; N41=181816; N61=38569,8, pensia lunară de
care va putea beneficia asiguratul este:
a) 100 euro; b) 200 euro; c) 120 euro; d) 150 euro; e) 110 euro.

TESTUL NR. 12

1. În categoria riscurilor investiţionale mai frecvent întâlnite sunt:


a) riscul de supraevaluare a investiţiei;
b) riscul dobânzilor;
c) riscul de devalorizare a investiţiei;
187
d) riscul de schimb valutar;
e) riscul de lichiditate al unei investiţii.
Indicaţi răspunsul fals.

2. Prin asigurările de răspundere civilă pot fi acoperite numai


prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, cu îndeplinirea
cumulativă a următoarelor condiţii:
a) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; trebuie să se
poată dovedi existenţa unui prejudiciu produs de asigurat terţei
persoane accidentate; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta
ilicită a asiguratului şi prejudiciul adus terţei persoane; este necesar să
se poată constata culpa asiguratului care, înfăptuind fapta ilicită, a
produs accidentul;
b) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite;
existenţa unei pagube produse de asigurat terţei persoane accidentate;
existenţa unui raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu;
c) săvârşirea de către asigurat a unei fapte ce nu contravine normelor
legale; existenţa unui raport de cauzalitate între fapta asiguratului şi paguba
produsă unei alte persoane; asiguratul să fi contribuit la producerea
accidentului şi a pagubei rezultate în urma acestuia;
d) producerea de către asigurat a unei fapte ilicite; existenţa unui
prejudiciu produs terţei persoane; existenţa vinovăţiei asiguratului în
ceea ce priveşte producerea pagubei;
e) săvârşirea cu intenţie de către asigurat a unei fapte ilicite;
existenţa unei legături între faptă şi pagubă; trebuie să se poată dovedi
culpa asiguratului în producerea pagubei.
Indicaţi răspunsul corect.

3. Din Fondul de protecţie a victimelor străzii se pot plăti


despăgubiri numai în următoarele condiţii:
1. paguba afectează bunurile terţei persoane;
2. autorul accidentului a rămas neidentificat;
3. paguba a fost cauzată prin atingerea adusă persoanei;
4. autovehiculul care a produs accidentul este neasigurat;
5. paguba afectează bunurile persoanei şi depăşeşte o anumită
sumă, stabilită prin lege.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+4+5; b) 1+3+4+5; c) 1+2+4; d) 2+3+4; e) 3+4+5.

188
4. Asigurarea maritimă sau fluvială, încheiată în condiţia
„Pierdere totală şi avarii” acoperă:
1. pierderea totală a navei;
2. pierderile şi avariile la navă;
3. cheltuielile de salvare;
4. contribuţia la cheltuielile de avarie comună;
5. cheltuielile rezultate ca urmare a coliziunii navei asigurate cu
un corp fix;
6. daunele rezultate din coliziunea navei asigurate cu o altă navă.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+4+5; b) 1+2+3+4; c) 2+4+6; d) 3+4+5+6; e) 1+2+3+5.

5. La un asigurat în vârstă de x ani, pentru o rentă trimestrială


imediată, anticipată, limitată la n ani, prima netă unică unitară este de:
N x+n 3 Dx
a) P = + ⋅
Dx 8 Dx+n
N − N x+n 3 Dx+n
b) P = x − ⋅
Dx 8 Dx
N x − N x+n 3  Dx+n 
c) P = − ⋅ 1 − 
Dx 8  Dx 
N 3  D 
d) P = x − ⋅ 1 − x + n 
Dx 8  Dx 
3
e) P = N x − ⋅ D x + n
8
Indicaţi răspunsul corect.

6. Într-un contract de reasigurare, comisionul de bază este:


1. influenţat de raportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa
reasigurărilor;
2. destinat acoperirii cheltuielilor de achiziţie şi de gestionare a
asigurărilor cedate în reasigurare, a impozitelor şi a altor servicii;
3. datorat de reasigurător asigurătorului;
4. stabilit procentual la încheierea perioadei de valabilitate a
contractului de reasigurare;
189
5. datorat de asigurător reasigurătorului;
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3; b) 2+4+5; c)1+3+5; d) 2+3+4; e) 1+3+4.

7. Suma medie asigurată se defineşte ca fiind raportul dintre


totalul sumelor asigurate şi numărul total al contractelor de asigurare
încheiate. Acest indicator se foloseşte numai:
a) pentru stabilirea rezultatelor la asigurările financiare;
b) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările facultative de
viaţă;
c) pentru a analiza rezultatele la asigurările de bunuri;
d) pentru a analiza rezultatele la asigurările tip dotă;
e) pentru evaluarea rezultatelor la asigurările obligatorii.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Conform legii, inaccesibilitatea dreptului la pensie înseamnă că:


a) dreptul la pensie poate fi cedat total unei persoane din familia
pensionarului;
b) pensia nu poate să facă obiectul unei donaţii;
c) dreptul la pensie nu poate fi cedat;
d) dreptul la pensie poate fi cedat total doar în favoarea unei
instituţii publice;
e) dreptul la pensie poate fi cedat parţial (de exemplu: pensie de
urmaş).
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun a fost asigurat la un asigurător pentru 20000 RON, iar


la un alt asigurător pentru 30000 RON. Se produce riscul asigurat şi se
înregistrează pierderea totală a bunului. Paguba este evaluată la 40000
RON. Despăgubirea se va suporta:
a) 40% din pagubă va fi acoperită de primul asigurător, iar 60%
din pagubă de către cel de-al doilea asigurător;
b) în mod egal de către cei doi asigurători;
c) proporţional cu paguba;
d) toate variantele de răspuns sunt false;
e) nu se poate răspunde, fiind necesare informaţii suplimentare.
Indicaţi răspunsul corect.

190
10. O persoană în vârstă de 25 de ani, încheie o asigurare prin care
să primească începând cu vârsta de 60 de ani o rentă viageră lunară
anticipată, dacă va fi în viaţă. Pentru aceasta ea contribuie până la vârsta
de 60 de ani cu o sumă lunară anticipată constantă de 40 de euro.
Cunoscându-se numerele de comutaţie: D25=40572,603; D60=9761,756;
N25=930318,475; N60125141,267, mărimea rentei viagere este de:
a) 314,76 euro; b) 283,12 euro; c) 296,43 euro; d) 262,22 euro;
e)275,08 euro.

TESTUL NR. 13

1. În cazul asigurărilor, asiguratul, respectiv contractantul asigurării


este:
1. cel care se obligă să plătească primele de asigurare;
2. parte contractantă în contractul de asigurare;
3. titularul indemnizaţiei de asigurare, dacă survine cazul asigurat;
4. purtătorul asigurării, în sensul că riscurile vizează patrimoniul
sau persoana sa;
5. titularul interesului asigurat.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3+4+5; b) 1+2+4+5; c) 2+3+5; d) 1+2+3; e) 4+5.

2. În ceea ce priveşte fondul de asigurare se fac următoarele


afirmaţii:
1. fondul de asigurare se constituie în expresie bănească chiar şi
atunci când asigurătorul îşi onorează obligaţiile asumate prin prestaţii în
natură;
2. prin participarea la constituirea fondului de asigurare la dispoziţia
unei organizaţii specializate, se formează o comunitate de risc;
3. fondul de asigurare se formează în mod centralizat şi se
utilizează în mod descentralizat;
4. constituirea şi utilizarea fondului de asigurare se bazează pe
principiul mutualităţii;
5. din fondul de asigurare se suportă pierderile determinate de
folosirea normală a unor bunuri.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+3+5; b) 2+3+4; c) 2+4+5; d) 3+4+5; e) 1+2+4.

191
3. Conform „principiului răspunderii limitate”, despăgubirea de
asigurare:
a) se stabileşte în raport de pagubă, dacă suma asigurată
reprezintă cel puţin 2/3 din valoarea bunului asigurat;
b) este egală cu paguba, iar uneori în cazuri speciale o poate depăşi;
c) poate fi mai mare decât paguba, dacă suma asigurată
depăşeşte cu cel puţin 10% valoarea bunului;
d) se acordă numai dacă paguba produsă de riscul asigurat
depăşeşte o anumită limită dinainte stabilită, fără ca aceasta să depăşească
suma asigurată;
e) este egală cu acea parte din valoarea bunului pentru care s-a
încheiat asigurarea.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurările de animale se acordă despăgubiri în cazurile în


care:
1. animalele au fost sacrificate pentru necesităţile asiguratului;
2. animalele au pierit datorită unor accidente care au avut loc;
3. animalele au pierit din cauza unei furajări necorespunzătoare
cantitativ sau calitativ;
4. animalele au pierit datorită contractării unor boli infecţioase;
5. pieirea animalelor s-a datorat operaţiunilor militare în timp de
război.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+4; b) 2+4; c) 2+5; d) 3+4; e) 3+5.

5. În legătură cu asigurările de răspundere civilă, se poate afirma:


1. suma asigurată nu rămâne la acelaşi nivel pe toată durata
asigurării;
2. în calitate de beneficiari ai asigurării pot apărea numai terţe
persoane necunoscute în momentul încheierii asigurării;
3. de regulă, prin aceste asigurări sunt acoperite numai
prejudiciile produse de asigurat unor terţe persoane, care sunt urmarea
unui accident;
4. eventuala vinovăţie a asiguraţilor în producerea riscului duce
de regulă, la decăderea din drepturi a acestora;
5. obiectul acestor asigurări îl reprezintă prejudiciul produs unor
terţe persoane de către asigurat.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3; b) 2+3+4; c ) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+3+5.
192
6. La asigurările de persoane suma asigurată se stabileşte:
a) de către agenţii de asigurare;
b) pe baza certificatelor medicale şi a facturilor prezentate de
asigurat;
c) pe bază de negociere liberă;
d) în mod forfetar, în funcţie de nevoile şi posibilităţile
financiare ale asiguratului;
e) în funcţie de tabelele oferite spre consultare viitorilor
asiguraţi.
Indicaţi răspunsul corect.

7. În legătură cu navlul, se pot face următoarele afirmaţii:


a) navlul este compus din costul transportului pe apă şi din
profitul net;
b) navlul reprezintă perioada de timp, exprimată în zile – om, în
care nava este pusă la dispoziţia navlositorului împreună cu echipajul
acesteia;
c) navlul reprezintă suma de bani pe care armatorul o încasează
de la navlositor, în schimbul transportării mărfurilor pe baza
contractului de transport;
d) stabilirea navlului se face în funcţie de timpul pentru care nava
este pusă la dispoziţia navlositorului, numărul voiajelor, greutatea mărfii
etc;
e) navlul reprezintă tariful pentru transportul maritim sau fluvial
de mărfuri.
Indicaţi răspunsul greşit.

8. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:


1. reasigurarea oprire de daună;
2. reasigurarea excedent de daună;
3. reasigurarea cotă-parte;
4. reasigurarea proporţională-mixtă;
5. reasigurarea excedent de sumă asigurată.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+3+5; b) 2+4+5; c) 2+3+4; d) 3+4+5; e) 1+3+4.

9. O societate comercială, contractează o asigurare a bunurilor


din magazinul său, pentru cazurile de furt prin efracţie, pentru o
perioadă de un an. Asigurarea este încheiată la data de 20 februarie a.
193
c. pentru suma asigurată de 20000 euro. Cota de primă în vigoare la
data asigurării este de 3% din suma asigurată. Sistemul de acoperire a
pagubei aplicat, este cel al răspunderii proporţionale. La data de 10
iunie a. c. are loc un furt în urma căruia se constată o pagubă de 2000
euro. Bunurile aflate în magazin la data producerii evenimentului au
fost evaluate la 25000 euro.
Prima de asigurare plătită şi despăgubirea la care are dreptul
asiguratul sunt de:
a) 750 euro 1600 euro
b) 600 euro nu se acordă despăgubire
c) 750 euro nu se acordă despăgubire
d) 600 euro 1600 euro
e) 600 euro 2000 euro
Indicaţi răspunsul corect.
10. O persoană în vârstă de 35 de ani încheie o asigurare prin
care urmează ca de la împlinirea vârstei de 60 de ani să primească o
rentă viageră anuală anticipată de 1500 euro. Cunoscând numerele de
comutaţie: D35=15608 şi N60=42455,5, prima netă unică PN plătită de
asigurat (rotunjită la ordinul sutelor) este:
a) PN=5020,84; b) PN=4080,16; c) PN=4170,52; d) PN=3995,63;
e) PN=4289,29.
Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 14

1. Una dintre următoarele trăsături nu este specifică domeniului


asigurărilor:
a) calitatea de intermediar financiar;
b) ramură prestatoare de servicii;
c) caracterul aleatoriu al fenomenelor generatoare de pagube;
d) fondurile de asigurare se formează în mod centralizat şi se
utilizează în mod descentralizat;
e) se bazează pe principiul mutualităţii.
Indicaţi răspunsul corect.

2. Privind coasigurarea se afirmă:


1. între asigurat şi fiecare asigurător există raporturi de asigurare
distincte;
194
2. asiguratul nu poate încasa o despăgubire mai mare decât
prejudiciul efectiv, ca o consecinţă directă a riscului;
3. între asigurători nu se practică solidaritatea convenţională;
4. obligaţia plăţii indemnizaţiei de asigurare nu se împarte între
doi sau mai mulţi asigurători;
5. fiecare asigurător nu este obligat la plată proporţional cu suma
asigurată şi până la concurenţa acesteia.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+4; e) 3+4+5.

3. Partea din pagubă care depăşeşte suma asigurată este suportată în


întregime de asigurat în cazul aplicării:
a) principiului răspunderii limitate;
b) principiului primului risc;
c) principiului acoperirii proporţionale;
d) oricărui principiu de răspundere al asigurătorului;
e) principiului acoperirii proporţionale şi al primului risc.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurările de animale nu se acordă despăgubiri în cazurile în


care:
1. animalele au pierit ca urmare a electrocutării;
2. animalele au pierit datorită unei furajări insuficiente;
3. animalele au fost sacrificate din motive de ordin gospodăresc;
4. animalele au pierit datorită atacului animalelor sălbatice;
5. animalele au fost sacrificate datorită lipsei de productivitate.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3; b) 1+2+5; c) 1+4+5; d) 2+3+4; e) 2+3+5.

5. În legătură cu asigurarea navelor maritime şi fluviale se fac


următoarele afirmaţii:
a) răspunderea asigurătorului pentru fiecare pagubă la navă se
limitează la suma asigurată;
b) asigurarea se poate încheia de unităţi economice române şi
străine precum şi de către persoane fizice;
c) pentru pagubele produse de nava asigurată altor nave,
răspunderea asigurătorului se limitează la 3/4 din suma asigurată pe
eveniment;

195
d) această asigurare, numită şi CASCO maritim, cuprinde navele
comerciale, navele de pescuit, navele colectoare, precum şi alte
ambarcaţiuni civile;
e) franşiza se aplică şi în cazurile de avarie comună şi de coliziune
cu alte nave.
Indicaţi răspunsul fals.

6. La asigurarea de persoane, asigurătorul se obligă ca la produ-


cerea riscului asigurat să plătească:
a) o despăgubire pentru urmaşii asiguratului;
b) o sumă asigurată;
c) o despăgubire de asigurare;
d) o sumă pentru sprijinirea asiguratului;
e) o sumă pentru ajutorarea familiei asiguratului.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Contractul de asigurare de bunuri se reziliază automat în


cazurile în care:
a) pagubele au fost produse din culpa asiguratului, contractantului
sau beneficiarului asigurării;
b) evenimentul s-a produs înainte de a începe răspunderea asigură-
torului, iar asigurarea a rămas fără obiect;
c) pagubele s-au datorat operaţiunilor militare în timp de război;
d) producerea evenimentului era posibilă;
e) asiguratul a dat răspunsuri inexacte sau incomplete referitoare
la schimbarea împrejurărilor esenţiale privind riscul.
Indicaţi răspunsul corect.

8. În cazul asigurării de răspundere civilă, terţa persoană păgubită


are statut de:
a) persoană cuprinsă în asigurare;
b) contractant;
c) beneficiar al asigurării;
d) asigurat;
e) contractant şi stipulant al asigurării.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Pentru un anumit bun se încheie de către proprietarul acestuia


trei contracte de asigurare cu trei societăţi de asigurări diferite A, B şi
C. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:
- 5000 euro la asigurătorul A;
196
- 5000 euro la asigurătorul B;
- 10000 euro la asigurătorul C.
Pentru acoperirea pagubei, cele trei societăţi de asigurări, practică
sistemul primului risc. În urma producerii riscului asigurat se
înregistrează o pagubă de 20000 euro. Despăgubirile cuvenite
asiguratului sunt:
Asigurătorul A Asigurătorul B Asigurătorul C
a. 1250 3200 5000
b. 5750 9200 11500
c. 5000 5000 10000
d. 1910 3100 5750
e. 1660 2660 3330
Indicaţi răspunsul corect.

10. Asigurarea mixtă cu sumă dublă încheiată de o persoană în


vârstă de 30 de ani, prevede ca asigurătorul să-i plătească peste 15 ani,
dacă este în viaţă, suma de 40000 euro sau să plătească urmaşilor săi
aceeaşi sumă, dacă survine decesul său între timp. Cunoscându-se
numerele de comutaţie: D30=20130; M30=3199; D45=9274,3; M45=2631,
prima netă unică este:
PN=25863,79 euro; b) PN=24998,35 euro; c) PN=24785,49 euro;
d) PN=25123,46 euro; e) PN=23800,12 euro.

TESTUL NR. 15

1. Indicatorul „gradul de cuprindere în asigurare” se determină


ca raport între:
a) suma asigurată şi valoarea reală a bunului;
b) numărul bunurilor asigurate şi numărul bunurilor care pot
face obiectul asigurării;
c) mărimea primei încasate şi nivelul pagubei produse bunului
asigurat;
d) totalul cheltuielilor efectuate de asigurător şi totalul primelor
de asigurare, precum şi a altor venituri încasate de asigurător;
e) despăgubirea acordată şi mărimea pagubei produse.
Indicaţi răspunsul corect.

2. Proprietarul unui autovehicul încheie o asigurare obligatorie


de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de
autovehicul. Deţinătorul autovehiculului produce două accidente: unul
197
în luna aprilie şi celălalt în luna septembrie, în urma cărora instanţa de
judecată stabileşte plata unor despăgubiri, în sarcina asiguratului,
pentru răspundere civilă în sumă de 800 RON pentru accidentul
produs în luna aprilie, şi în sumă de 3600 RON pentru cel din luna
septembrie. La acoperirea despăgubirilor pentru cele două accidente
produse de asigurat, contribuţia asigurătorului este:
a) 2800 RON; b) 4400 RON; c) 1800 RON; d) 3600 RON; e)
800 RON.
Indicaţi răspunsul corect.

3. Unul dintre următoarele riscuri nu este acoperit prin


asigurarea facultativă de avarii a autovehiculelor:
a) cheltuielile cu transportul autovehiculului la atelierul de reparaţii
cel mai apropiat de locul accidentului, care poate efectua reparaţia;
b) ciocniri, loviri sau izbiri cu alte vehicule;
c) căderea unor corpuri pe construcţia în care se afla autovehiculul;
d) riscurile generale;
e) defecte de fabricaţie ale unor piese sau alte componente.
Indicaţi răspunsul corect.

4. La asigurările de persoane, asiguratul poate să încheie:


a) o asigurare pentru fiecare tip de asigurare de persoane;
b) un număr nedeterminat de asigurări de acelaşi fel, fără nicio
restricţie;
c) doar o singură asigurare, în limita maximă a valorii stabilite
de agentul de asigurare;
d) un număr nedeterminat de asigurări, dar până la valoarea
stabilită de agentul de asigurare;
e) maximum două asigurări (una obligatorie şi una facultativă).
Indicaţi răspunsul corect.

5. În rentele viagere anuale, imediate, posticipate, prima netă


unică unitară, plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată ax şi
calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie este:
Nx
a) a x =
Dx
b) a x = D x ⋅ N x

198
N x +1
c) a x =
Dx
D
d) a x = x +1
Nx
N
e) a x = x +1
D x +1
Indicaţi răspunsul corect.

6. Nava maritimă „Neptun” asigurată la o societate de asigurări din


România pentru suma de 1500000 euro, efectua un transport de mărfuri
care erau asigurate la o societate de asigurări din Grecia pentru suma de
700000 euro. În timpul transportului nava a eşuat, fiind solicitat un
remorcher străin pentru a efectua operaţiunile de salvare. Serviciile
prestate de acesta au costat 100000 euro. În urma avariilor suferite, nava a
necesitat reparaţii în sumă de 250000 euro, iar marfa a înregistrat o daună
de 100000 euro. Suma totală acceptată în avarie comună este:
a) 100000 euro; b) 200000 euro; c) 250000 euro; d) 350000 euro;
e) 450000 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Una dintre următoarele operaţiuni nu este generată de cedările


în reasigurare:
a) încasări cu titlul de despăgubiri primite de la reasigurători, în
caz de sinistru;
b) plăţi cu titlul de prime nete de asigurare cuvenite reasigurătorilor
nerezidenţi;
c) plăţi cu titlu de dobânzi aferente rezervelor tehnice, constituite de
societăţile de asigurări cedente, cuvenite reasigurătorilor;
d) încasări cu titlu de participări la beneficiile reasigurătorilor,
când decontul final al contractului de reasigurare indică un rezultat net
favorabil pentru reasigurători;
e) plăţi de comisioane în favoarea partenerilor externi, pentru
acoperirea cheltuielilor efectuate de aceştia cu achiziţionarea şi
gestionarea riscurilor ce fac obiectul reasigurării.
Indicaţi răspunsul corect.

199
8. Conform legii, dreptul la pensie face parte din categoria
drepturilor imprescriptibile. Aceasta înseamnă că:
a) orice persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a
primi pensie, poate oricând să solicite înscrierea la pensie;
b) o persoană poate primi o singură pensie integrală de asigurare
socială;
c) dreptul la pensie nu permite ca prin intermediul acestuia să se
înfăptuiască un act juridic de dispoziţie (de exemplu, donaţie).
d) dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parţial;
e) solicitantul pensiei este îndreptăţit să primească drepturile
cuvenite cu titlul de pensie din trecut, dacă solicită acest lucru.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun evaluat la suma de 16800 RON este asigurat de


proprietarul acestuia la două societăţi de asigurări pentru următoarele
sume:
- 5400 RON la asigurătorul A;
- 6200 RON la asigurătorul B;
Prin producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în
valoare de 4000 RON. Să se determine despăgubirile cuvenite
asiguratului în cazul aplicării principiului primului risc.
Asigurătorul A Asigurătorul B
a. 7800 RON 6200 RON
b. 5400 RON 8600 RON
c. 4500 RON 5166 RON
d. 5400 RON 6200 RON
e. 6580 RON 7420 RON
Indicaţi răspunsul corect.

10. Asigurarea mixtă generală pe termen de 12 ani, încheiată de


către o persoană în vârstă de 30 de ani, prevede ca în cazul
supravieţuirii asiguratul să încaseze la scadenţă suma de 18000 euro,
iar în caz de deces urmaşii săi să beneficieze de suma de 12000 euro.
Utilizând numerele de comutaţie:
D30=20138; N30=355641; M30=3199; D42=10858; M42=2741,
prima netă unică PN aferentă asigurării este:
a) PN=8915,27; b) PN=9463 85; c) PN=9978,15; d) PN=9955,34;
e) PN=9716,32.
Indicaţi răspunsul corect.
200
TESTUL NR. 16

1. Privind contractul de asigurare, una dintre afirmaţiile următoare


este adevărată:
a) contractul de asigurare este o simplă înţelegere între asigurat
şi asigurător cu privire la drepturile şi obligaţiile reciproce;
b) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează
obligaţia asigurătorului de a plăti indemnizaţia de asigurare şi
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;
c) contractul de asigurare este un act juridic care prevede
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare şi obligaţia
asigurătorului de a achita indemnizaţia de asigurare, la producerea
riscului asigurat, fie asiguratului, fie beneficiarului asigurării, în
limitele şi în termenele convenite;
d) contractul de asigurare este un act juridic care consemnează
obligaţia asiguratului de a plăti prima de asigurare;
e) contractul de asigurare este un element tehnic al asigurărilor
facultative şi al celor în baza legii.
Indicaţi răspunsul corect.

2. Pentru a încadra un eveniment în riscul asigurat, trebuie


îndeplinite anumite condiţii, respectiv:
a) evenimentul să aibă caracter întâmplător;
b) riscul să lipsească în momentul încheierii contractului de
asigurare, dar să fie posibilă producerea lui în timpul derulării
acestuia;
c) producerea evenimentului să fie posibilă;
d) anumite riscuri nu pot face obiectul unei asigurări din motive
de ordine publică (de exemplu, asigurarea dolului);
e) producerea fenomenului să nu depindă de voinţa asiguratului
sau a beneficiarului asigurării.
Indicaţi răspunsul incorect.

3. La asigurarea obligatorie de răspundere civilă, privind


indemnizaţia de asigurare se prevede:
1. asigurătorul acordă despăgubiri pentru pagubele cauzate
terţilor, inclusiv cheltuielile făcute de asiguraţi în procesul civil;
2. asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice
fel şi cheltuielile legate de procesul penal;
201
3. legea prevede limite în privinţa despăgubirilor la care are
dreptul terţul păgubit;
4. terţul păgubit are dreptul numai la repararea pagubelor
efective şi dacă este cazul, la repararea daunelor morale;
5. obligaţia asigurătorului se limitează prin lege, numai în
cazurile pagubelor la bunuri.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+4+5; b) 1+3+5; c) 1+2+5; d) 2+3+5; e) 1+2+3.

4. În cadrul asigurărilor facultative de autovehicule nu se acordă


despăgubiri în următoarele situaţii:
1. paguba a fost produsă ca urmare a trepidaţiilor autovehiculului în
timpul mersului;
2. paguba nu a fost provocată cu intenţie de către asigurat;
3. paguba a fost provocată de explozia rezervorului de carburanţi;
4. autovehiculul nu avea certificat de înmatriculare valabil;
5. paguba s-a produs în timpul comiterii de către asigurat a unei
infracţiuni contra siguranţei statului.
Care combinaţie este corectă?
a) 2+3+4; b) 1+4+5; c) 1+2+4; d) 3+4+5; e) 2+4+5.

5. Pentru ca o pagubă sau o cheltuială să fie acceptată ca avarie


comună, trebuie să îndeplinească condiţiile:
1. să aibă ca scop salvarea de la o primejdie comună a navei, a
încărcăturii acesteia precum şi a navlului;
2. să fie rezultatul unor factori independenţi de voinţa comandan-
tului navei;
3. acţiunea să aibă loc într-o situaţie excepţională şi nu în
condiţii normale de navigabilitate;
4. sacrificarea voluntară a unei părţi din averea aflată în pericol
nu trebuie să fie neapărat necesară;
5. să fie rezultatul unei acţiuni întreprinse cu intenţie de către
comandant, iar măsura să fie raţională.
Care combinaţie este corectă?
a) 2+3+4; b) 1+3+5; c) 2+4+5; d) 2+3+5; e) 1+3+4.

6. Privind rezerva de prime se fac următoarele afirmaţii:


1. rezerva de prime se constituie în cazul asigurărilor de răspundere
civilă;
202
2. constituirea rezervei de prime este legată de aplicarea principiului
invariabilităţii primei de asigurare;
3. rezerva de prime se constituie în legătură cu asigurările de viaţă;
4. rezerva de prime nu se constituie în cazul asigurărilor de
accidente;
5. rezerva de prime conferă asiguratului dreptul de a obţine un
împrumut cu dobândă, după ce a plătit o perioadă primele de asigurare.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+2+3; b) 1+2+4; c) 2+3+4; d) 2+3+5; e) 2+4+5.

7. Reasigurarea proporţională cunoaşte următoarele variante:


a) reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea excedent
de daună; reasigurarea mixtă; reasigurarea cotă-parte; reasigurarea pe
bază de pool;
b) reasigurarea oprire de daună; reasigurarea cotă şi excedent;
reasigurarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea cotă-parte;
c) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea oprire de daună; reasigu-
rarea excedent de sumă asigurată; reasigurarea mixtă;
d) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea excedent de sumă asigurată;
reasigurarea mixtă, cotă şi excedent; reasigurarea pe bază de pool de
reasigurare;
e) reasigurarea cotă-parte; reasigurarea excedent de sumă asigurată;
reasigurarea excedent de daună; reasigurarea cotă şi excedent;
reasigurarea pe bază de pool de reasigurare.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Cu privire la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat al unei ţări,


se dau următoarele date:
- contribuţii la asigurările sociale de stat: 20000 u.m.;
- contribuţia personalului salariat pentru bilete de odihnă şi
tratament balnear: 5000 u.m.;
- lichidarea debitelor din anii anteriori: 2000 u.m.;
- amenzi încasate: 1000 u.m.;
- pensii: 19000 u.m.;
- indemnizaţii : 5000 u.m.;
- ajutoare sociale: 5000 u.m.;
- unele cheltuieli cu ocrotirea sănătăţii suportate din buget: 5000 u.m..
Să se determine soldul pozitiv sau negativ al bugetului, precizându-
se, după caz, cum poate fi acoperit deficitul sau repartizat excedentul:
203
a) + 5000 u.m.; ajutoare externe acordate ţărilor slab dezvoltate;
b) – 6000 u.m.; emisiune suplimentară de monedă;
c) – 5000 u.m.; bugetul de stat;
d) + 6000 u.m.; fondurile de rezervă ale statului;
e) – 6000 u.m.; bugetul de stat.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 10000 euro a fost


asigurat pentru suma de 8000 euro. Asigurătorul aplică principiul
primului risc. În urma producerii riscului asigurat, s-a constatat
pierderea totală a bunului. Asiguratul are dreptul la o despăgubire de:
a) 2000 euro; b) 6400 euro; c) 8000 euro; d) 10000 euro; e) nu se
poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii.
Indicaţi răspunsul corect.

10. În schimbul sumei de 2000 euro depuse în momentul asigurării,


o persoană în vârstă de 50 de ani, urmează să primească la sfârşitul
fiecărui an, o anumită sumă, până la împlinirea vârstei de 70 de ani. Fiind
cunoscute numerele de comutaţie: D50=7070,2; N51=90603,3;
N71=11998,4, suma pe care urmează să o primească asiguratul, la sfârşitul
fiecărui an, până la împlinirea vârstei de 70 de ani, este de:
a) 200,15 euro; b) 179,89 euro; c) 198,08 euro; d) 167, 50 euro;
e) 195,32 euro.

TESTUL NR. 17

1. Dimensiunea juridică a contractului de asigurare se bazează


pe elemente cum sunt:
1. faptul că un asigurător organizează pe principiul mutualităţii
un număr mare de asiguraţi;
2. obligaţia asiguratului de a plăti o primă asigurătorului;
3. indemnizarea celor care suferă un sinistru se face pe seama
unui fond comun constituit din primele încasate;
4. obligaţia asumată de asigurător de a plăti indemnizaţii la
producerea riscului asigurat;
5. indemnizarea asiguratului sau a unei persoane desemnate de
acesta nu este însoţită de obligaţia asiguratului de a plăti o primă
asigurătorului.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+3; b) 1+2; c) 2+4; d) 2+5; e) 3+4.
204
2. Neîndeplinirea obligaţiei de înştiinţare a asigurătorului despre
producerea evenimentului asigurat în termenul prevăzut în contractul
de asigurare:
a) conduce la decăderea din drepturi a asiguratului;
b) acordă asigurătorului dreptul de a refuza plata indemnizaţiei,
dacă din acest motiv nu a putut determina cauza producerii evenimentului
asigurat şi întinderea pagubei;
c) permite asigurătorului să diminueze indemnizaţia de
despăgubire;
d) acordă asigurătorului în toate situaţiile, dreptul de a refuza
plata indemnizaţiei;
e) conduce la rezilierea contractului de asigurare.
Indicaţi răspunsul corect.

3. La asigurările de bunuri, suma asigurată trebuie să fie:


a) egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
b) mai mare decât valoarea reală, fără să depăşească valoarea de
înlocuire a bunului asigurat;
c) mai mică sau cel mult egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
d) cel puţin egală cu valoarea reală a bunului asigurat;
e) mai mică decât valoarea reală a bunului asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

4. Un bun care este în proprietatea unei persoane „X” se află


depozitat, în baza unui contract legal, într-un spaţiu aparţinând altei
persoane. Depozitarul:
a) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
respectiv în limita interesului propriu;
b) nu poate încheia un contract de asigurare având ca obiect
bunul respectiv;
c) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
respectiv, doar dacă proprietarul nu a făcut acest lucru.
d) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
cu condiţia ca suma asigurată să corespundă valorii reale a bunului;
e) poate încheia un contract de asigurare având ca obiect bunul
cu condiţia să aibă acordul proprietarului acestuia.
Indicaţi răspunsul corect.

5. În asigurarea de supravieţuire pe termen lung, prima netă


unică unitară notată nEx şi datorată de către asiguratul în vârstă de x
ani, pentru o poliţă încheiată pe o durată de n ani este:
205
l x+n * x n
a) nEx=
vx
lx * vn
b) nEx=
l x+n
l x+n * v x
c) nEx=
lx
l x+n * v n
d) nEx=
lx
l x * v x+n
e) nEx=
l x+n
Indicaţi răspunsul corect.

6. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă:


a) valorile patrimoniale expuse pericolului;
b) anumite bunuri – autovehicule – pentru caz de pierdere, furt
sau alte evenimente;
c) posibilitatea de a evita plata despăgubirilor civile datorate
terţilor, ca urmare a răspunderii civile;
d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui
plătite de asigurat, ca urmare a unui prejudiciu cauzat unei terţe
persoane pentru care răspunde, potrivit legii civile;
e) un anumit atribut al persoanei fizice (viaţa, integritatea
corporală, etc).
Indicaţi răspunsul corect.

7. În timpul transportului maritim, asigurarea încheiată în


Condiţia « C », acoperă riscul cauzat de:
a) eşuarea, scufundarea, răsturnarea navei sau ambarcaţiunii;
b) cutremurul de pământ, erupţia vulcanică sau trăsnetul;
c) dauna totală a unui colet pierdut peste bord în timpul
încărcării sau descărcării pe şi de pe navă;
d) luarea de valuri;
e) intrarea apei din mare în cală, container sau loc de depozitare.
Indicaţi răspunsul corect.

206
8. De regulă, un contract de reasigurare cuprinde:
a) denumirea părţilor şi obiectul reasigurării; drepturile şi
obligaţiile reasiguratului; răspunderea asumată de reasigurător;
primele de reasigurare care se cuvin reasigurătorului;
b) obiectul reasigurării; răspunderea asumată de reasigurător;
răspunderea ce revine asiguratului; condiţiile în care se face
reasigurarea (costul reasigurării); modul de decontare a primelor şi
respectiv al daunelor; durata contractului; clauze "ad-hoc" privind
raporturile dintre părţi;
c) răspunderea reţinută de reasigurat; condiţiile în care se face
reasigurarea; costul reasigurării; modul de decontare a primelor şi a
daunelor; răspunderea reasigurătorului;
d) mobilul reasigurării şi părţile care intervin în reasigurare,
drepturile şi obligaţiile reasigurătorului şi ale reasiguratului; clauze
„ad-hoc” privind raporturile reciproce (de exemplu: preavizarea pentru
ieşirea din obligaţii etc);
e) denumirea părţilor; răspunderea asumată de cele două părţi;
primele de reasigurare; volumul despăgubirilor care urmează a fi plătite.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun a cărui valoare reală este de 32400 euro se asigură de


către proprietarul acestuia la trei societăţi de asigurări pentru
următoarele sume: 7800 euro la asigurătorul X; 4300 euro la
asigurătorul Y; 9400 euro la asigurătorul Z. Cele trei societăţi de
asigurări aplică o franşiză deductibilă de 3% la suma asigurată. Prin
producerea riscului asigurat se înregistrează o pagubă în valoare de
23000 euro. Să se determine despăgubirile ce se cuvin asiguratului,
plătite de către asigurătorii X, Y şi Z în conformitate cu aplicarea
principiului primului risc.
Care variantă este corectă?
a) 4935,18 euro; 2720,67 euro; 5947,53 euro;
b) 7437,40 euro; 4100,0 euro; 8962,60 euro;
c) 4779,90 euro; 2635,07 euro; 5760,40 euro;
d) 7800,00 euro; 4300,00 euro; 9400,00 euro;
e) 7566,20 euro; 4171 euro; 9117,80 euro.

10. O persoană în vârstă de 35 de ani încheie o asigurare prin care


urmează să primească, începând cu vârsta de 50 de ani şi până la vârsta de
75 de ani, la începutul fiecărui an, o rentă viageră de 4000 euro. Cunoscând
207
numerele de comutaţie: D35=15608; N35=264458; D50=7070,2;
N50=97673,5; D75=1030,7; N75=6481,8 prima netă unică este:
PN=22846,33 euro; b. PN=23500,74 euro; c. PN=23896,18 euro;
d. PN=23370,50 euro; e. PN=24117,46 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

TESTUL NR. 18

1. În cazul asigurărilor facultative, raporturile dintre asigurat şi


asigurător, precum şi drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi sunt stabilite:
a) prin înţelegere verbală dintre cele două părţi;
b) prin lege;
c) prin Hotărâre de Guvern;
d) prin contractul de asigurare;
e) prin Norme emise de către Comisia de Supraveghere a
Asigurărilor.
Indicaţi răspunsul corect.

2. În practica asigurărilor din cadrul Uniunii Europene, prin


expresia „statul membru în care există riscul”, se înţelege:
a) statul membru, în care contractantul asigurării a semnat
contractul pe perioade mici de timp;
b) statul membru în care se află bunurile, dacă asigurarea are ca
obiect bunurile imobiliare şi conţinutul lor;
c) statul membru în care contractantul asigurării îşi are reşedinţa
obişnuită;
d) statul membru în care s-a făcut înmatricularea, în cazul
vehiculelor de orice natură;
e) statul membru a cărui monedă „euro”, este moneda
contractului de asigurare.
Indicaţi răspunsul fals.

3. Mărimea despăgubirii va fi diferită, dacă se aplică principiul


acoperirii proporţionale sau al primului risc, atunci când:
1. suma asigurată este mai mică decât valoarea reală a bunului,
în momentul producerii evenimentului;
2. suma asigurată este egală cu valoarea bunului, în momentul
producerii evenimentului;
208
3. paguba este totală;
4. paguba este parţială;
5. paguba este egală cu suma asigurată.
Care combinaţie este corectă?
a) 1+3; b) 2+4; c) 1+4; d) 2+3; e) toate răspunsurile sunt
incorecte.

4. Pentru renta viageră anuală posticipată, amânată n ani, prima


netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată cu nax
şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
M x+n
a) n a x =
Dx
N x + n+1
b) n a x =
Dx
M x − M x+n
c) n a x =
Dx+n
N x+n
d) n a x =
Dx
N x + n+1
e) n a x =
D x +1
Indicaţi răspunsul corect.

5. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în care


este în viaţă la expirarea contractului. Această condiţie este valabilă doar
în cazul unei asigurări:
a) de viaţă legată de investiţii;
b) de supravieţuire;
c) de accidente;
d) de deces;
e) mixte de viaţă.
Indicaţi răspunsul corect.

6. Asigurările de accidente vizează:


a) protejarea asiguratului împotriva riscului de deces;
b) acordarea unor sume de bani sub formă de rentă asiguratului
în caz de producere a unui accident în timpul exercitării profesiei sale;
209
c) constituirea treptată a unui capital de care poate dispune în
cazul producerii unui accident;
d) constituirea unui capital care se acordă urmaşilor asiguratului
în caz de supravieţuire a asiguratului la un termen dinainte stabilit sau
în cazul decesului asiguratului ca urmare a unui accident;
e) protejarea economică a persoanelor fizice de consecinţele
nefaste ale unor evenimente neprevăzute care le afectează viaţa,
integritatea corporală sau capacitatea de muncă.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Formula următoare:
(P − C ) × 100 serveşte la calcularea:
P
a) gradului de acoperire prin asigurare;
b) costului relativ al activităţii de asigurare;
c) ratei venitului net;
d) ratei daunei;
e) gradului de cuprindere în asigurare.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Reasigurarea oprire de daună se poate defini astfel:


a) reasiguratul reţine în sarcina sa o cotă procentuală din suma
asigurată;
b) reasiguratul se obligă să acopere din daunele produse în cursul
anului o sumă echivalentă cu un anumit procent din volumul primelor
încasate, iar reasigurătorii să suporte tot ceea ce depăşeşte acest nivel;
c) reasiguratul reţine în sarcina sa daunele ce nu depăşesc
nivelul priorităţii stabilite în contract;
d) răspunderea reasiguratului este limitată pentru fiecare daună
la un anumit plafon (prioritate), iar răspunderea reasigurătorilor
vizează partea de daună ce depăşeşte prioritatea;
e) răspunderea reasiguratului se stabileşte anticipat sub forma
unei sume fixe din suma asigurată.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Pentru un bun în valoare de 70000 euro se încheie de către


proprietarul acestuia două contracte de asigurare cu două societăţi de
asigurări diferite, A şi B. Bunul este asigurat pentru următoarele sume:
- 12500 euro la asigurătorul A;
- 17500 euro la asigurătorul B.

210
Ca urmare a producerii riscului asigurat se înregistrează o
pagubă de 30000 euro. Cele două societăţi de asigurări aplică pentru
acoperirea pagubei principiul primului risc. Despăgubirile cuvenite
asiguratului sunt:
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 6430 8570
b) 17500 13330
c) 10000 20000
d) 13215 14285
e) 12500 17500
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 38 de ani, încheie o asigurare de


deces prin care urmaşii săi vor primi la decesul său suma de 40000
euro, însă cu condiţia ca decesul să survină peste cel puţin 12 ani.
Cunoscând numerele de comutaţie:
D38=13374; D50=7070,2; M38=2896; M50=2416, prima netă unică
este:
a. PN=6995,83 euro; b. PN=7187,56 euro; c. PN=7250,16 euro; d.
PN=7089,45 euro; e. PN=7225,96 euro.

TESTUL NR. 19

1. În asigurări, caracterul consensual înseamnă:


a) valabilitatea contractului începe din momentul în care părţile
şi-au exprimat acordul de voinţă cu privire la conţinut;
b) părţile contractante îşi asumă obligaţii reciproce şi interde-
pendente;
c) părţile cunosc cu exactitate ce avantaje patrimoniale vor rezulta
pentru ele din contract, încă de la încheierea acestuia;
d) valabilitatea contractului de asigurare se întinde pe o perioadă
de timp, făcând posibilă eşalonarea plăţii primelor;
e) obligativitatea încheierii în scris a contractului şi cuprinderea
anumitor elemente prevăzute de lege.
Indicaţi răspunsul corect.

2. În categoria riscurilor valutare sau economice sunt incluse:


1. riscul de schimb valutar;
211
2. riscul fluctuaţiei ratei dobânzii;
3. riscul creşterii costurilor de fabricaţie;
4. riscul de neplată din partea cumpărătorului;
5. riscul de netransfer al valutei către furnizor (creditor).
Care variantă este corectă?
a) 1+3+5; b) 2+3+5; c) 1+2+3; d) 1+3+4; e) 1+4+5.

3. Prin „indemnizaţie de asigurare” se înţelege:


a) suma asigurată pe unitatea de obiect asigurat;
b) prejudiciul suferit de asigurat în urma producerii cazului asigurat;
c) suma de bani care o plăteşte asiguratul asigurătorului pentru
asigurarea riscului;
d) dauna efectivă, evaluabilă în bani, pe care asiguratul o poate
suferi în caz de pierdere sau degradare a bunului asigurat;
e) suma de bani pe care asigurătorul o achită asiguratului, atunci
când survine cazul asigurat.
Indicaţi răspunsul corect.

4. Obiectul asigurării de răspundere civilă îl reprezintă:


a) paguba produsă de o terţă persoană asiguratului;
b) paguba produsă de asigurat unei terţe persoane;
c) valoarea patrimonială a asiguratului ce a cauzat o pagubă unei
terţe persoane;
d) valoarea patrimonială egală cu despăgubirile ce ar trebui
plătite de către asigurat terţei persoane păgubite;
e) paguba produsă asigurătorului de către o terţă persoană.
Indicaţi răspunsul corect.

5. Practicarea sistemului acoperirii proporţionale este aplicabilă:


a) numai atunci când obiectul asigurării este nedeterminat şi
nedeterminabil, până în momentul realizării riscului;
b) numai în caz de pierdere totală a bunului;
c) la asigurările obligatorii de bunuri;
d) la asigurările facultative de bunuri şi prezintă importanţă
îndeosebi numai în caz de pierdere parţială a bunului asigurat;
e) la asigurările generale.
Indicaţi răspunsul corect.

212
6. Asiguratul intră în posesia sumei asigurate numai în cazul în
care este în viaţă la expirarea contractului de asigurare. Această
condiţie este valabilă în cazul asigurării:
a) de deces;
b) de supravieţuire;
c) de accidente;
d) de răspundere civilă;
e) de răspundere civilă auto.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Pentru asigurarea mixtă cu sumă dublă pe n ani, prima netă


unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată nAMDx şi
calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
Mx
a) n AMD x = + Dx
Nx
M x + Dx+n
b) n AMD x =
Dx
M x + Dx
c) n AMDx =
Dx+n
N x + M x + Dx+n
d) n AMD x =
Dx
M x + Nx
e) n AMDx =
Dx+ n
Indicaţi răspunsul corect.

8. În cazul reasigurărilor neproporţionale, repartizarea primelor


între reasigurat şi reasigurători se realizează utilizând metoda
„costului arderii”: conform formulei:
D
a) Ca= ∗ 100
P
P 100
b) Ca= ∗
D 80

213
D 80
c) Ca= ∗
P 100
P
d) Ca= ∗ 100
D
D 100
e) Ca= ∗
P 80
unde:
P= volumul total al primelor încasate de reasigurat în ultimii
cinci ani, în ramura respectivă;
D= volumul daunelor înregistrate de reasigurat, în ultimii cinci
ani, în ramura respectivă.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Deţinătorul unui remorcher încheie o asigurare de răspundere


civilă, pentru pagube produse în caz de accident, cu două societăţi de
asigurări, A şi B. În urma producerii unui accident se stabileşte de
către instanţa de judecată ca deţinătorul remorcherului să plătească
despăgubiri în valoare de 10000 euro. Contribuţia asigurătorilor pentru
acoperirea despăgubirilor este de:
Asigurătorul A Asigurătorul B
a) 2000 euro 8000 euro
b) 10000 euro -
c) 5000 euro 5000 euro
d) 4000 euro 6000 euro
e) 3000 euro 7000 euro
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 45 de ani încheie o asigurare de


deces pe o durată de 5 ani prin care urmaşii săi să primească în cazul
decesului său suma de 16000 euro. Cunoscând numerele de comutaţie:
D45=9274,3; M45=2631; D50=7070,2; M50=2416, prima netă unică PN
plătită de asigurat este:
a. PN=389,11 euro; b. PN=365,26euro; c. PN=375,92 euro; d.
PN=380,42 euro; e. PN=370,91 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

214
TESTUL NR. 20

1. Caracteristicile exclusive ale asigurării sunt:


a) existenţa riscului, organizarea unui număr mare de asiguraţi după
principiul mutualităţii şi fondul comun constituit din primele încasate;
b) existenţa riscului, comunitatea de risc şi principiul echivalenţei în
utilizarea fondului de asigurare;
c) existenţa riscului, comunitatea de risc şi principiul mutualităţii
în utilizarea fondului de asigurare;
d) existenţa riscului, comunitatea de risc şi organizarea unui
mare număr de asiguraţi după principiul mutualităţii;
e) existenţa riscului, principiul echivalenţei şi organizarea
mutualităţii riscurilor, după reguli matematice riguroase.
Indicaţi răspunsul corect.

2. Privind asigurările, riscul este un element obligatoriu, esenţial,


deoarece:
1. fără acest element nu poate exista un raport de asigurare valabil;
2. producerea lui se realizează prin fapta intenţionată a
contractantului asigurării;
3. producerea lui nu lasă loc hazardului;
4. este un eveniment viitor, posibil, dar incert, la care sunt supuse
bunurile, patrimoniul, viaţa sau sănătatea unei persoane;
5. producerea lui nu se realizează prin fapta intenţionată a
asiguratului.
Care este combinaţia corectă?
a) 1+3+4; b) 1+4+5; c) 2+3+4; d) 2+4+5; e) 3+4+5.

3. Caracterul aleatoriu al daunelor presupune:


a) volumul daunelor nu se poate cunoaşte, dar se poate aproxima
prin calcule bazate pe teoria probabilităţilor;
b) daunele sunt acoperite la întâmplare;
c) volumul daunelor se poate cunoaşte cu exactitate;
d) volumul daunelor poate fi previzionat numai pe baza unor
modele bine definite;
e) volumul daunelor nu poate fi cunoscut sau previzionat sub
nici o formă.
Indicaţi răspunsul corect.
215
4. Pentru renta anuală imediată, posticipată, limitată la n ani,
prima netă unică unitară plătită de asiguratul în vârstă de x ani, notată
cu nax şi calculată cu ajutorul numerelor de comutaţie, este:
Nx − M x
a) n a x =
Dx+ n
N x+n
b) n a x =
Dx
N x +1 − N x + n+1
c) n a x =
Dx
N x+n − N x
d) n a x =
Dx+n
N x − N x+n
e) n a x =
Dx
Indicaţi răspunsul corect.

5. Cu privire la activitatea de reasigurare, dacă se fac următoarele


afirmaţii:
1. acest sistem de reasigurare este preferat de reasigurător
deoarece nu permite o selecţie a riscurilor de către reasigurat;
2. acest tip de reasigurare se aplică de obicei la asigurările în
care suma asigurată poate fi determinată cu precizie, iar reţinerea
proprie a reasiguratului poate fi diferenţiată în funcţie de frecvenţa şi
natura riscului asigurat;
3. în acest tip de reasigurare, reasiguratul recuperează o bună
parte din primele cedate sub formă de comision, despăgubiri,
contribuţii la rezervele tehnice;
4. acest tip de reasigurare reduce răspunderile asumate de
asigurător până la nivelul capacităţii sale financiare;
5. acest tip de asigurare se foloseşte la contractele la care
răspunderea maximă a tuturor reasigurătorilor se exprimă într-un multiplu
de plin;
6. acest tip de reasigurare asigură cel mai bine omogenizarea
răspunderii asumate de reasigurat.

216
Care dintre afirmaţiile de mai sus corespund următoarelor tipuri
de contracte de reasigurare ?
a) reasigurarea cotă parte (1+2+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (3+5+6);
b) reasigurarea cotă parte (1+3+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (2+5+6);
c) reasigurarea cotă parte (2+3+4) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (1+5+6);
d) reasigurarea cotă parte (2+5+6) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (1+3+4);
e) reasigurarea cotă parte (1+2+3) şi reasigurarea excedent sumă
asigurată (4+5+6).
Indicaţi răspunsul corect.

6. Nivelul echilibrului financiar şi valutar al societăţii de


asigurări se stabileşte:
a) de către Consiliul de Administraţie al societăţii de asigurări;
b) la sfârşitul anului, atunci când se compară indicatorii de
eficienţă ai activităţii de asigurare;
c) în urma controalelor efectuate de către Comisia de
Supraveghere a Asigurărilor;
d) în funcţie de volumul veniturilor ce vor putea fi realizate în anul
respectiv şi ţinându-se cont de volumul cheltuielilor cu plata
despăgubirilor şi a sumelor asigurate, precum şi a cheltuielilor de
constituire şi administrare a fondului de asigurare;
e) după analiza bugetului de venituri şi cheltuieli din anul
precedent.
Indicaţi răspunsul corect.

7. Indicatorul „suma medie asigurată” se utilizează la:


a) aprecierea rezultatelor la asigurările de bunuri;
b) aprecierea rezultatelor la asigurările obligatorii;
c) aprecierea rezultatelor la asigurările financiare;
d) aprecierea rezultatelor la asigurările dotale;
e) aprecierea eficienţei asigurărilor.
Indicaţi răspunsul corect.

8. Un bun a cărui valoare de asigurare este de 8000 euro a fost


asigurat pentru suma de 6000 euro. Ca urmare a producerii riscului, se
217
înregistrează pierderea parţială a bunului, în urma căreia se estimează o
pagubă de 4000 euro. Asigurătorul practică sistemul acoperirii
proporţionale.
Asiguratul are dreptul la o despăgubire de:
a) 4000 euro;
b) 3000 euro;
c) 2000 euro;
d) nu se poate calcula, fiind necesare şi alte informaţii;
e) 5000 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

9. Un bun a cărui valoare reală este de 30000 euro se asigură la o


societate de asigurări A pentru suma de 5000 euro, iar la o altă
societate de asigurări B, pentru suma de 10000 euro. Se produce o
pagubă de 15000 euro. Despăgubirea va fi suportată astfel:
a) 5000 euro asigurătorul A şi 5000 euro asigurătorul B;
b) proporţional cu suma asigurată;
c) 2500 euro primul asigurător şi 5000 euro al II lea asigurător;
d) 1/3 din pagubă primul asigurător şi 2/3 al II-lea asigurător;
e) 1/2 din pagubă primul asigurător iar cealaltă jumătate din
pagubă al doilea asigurător.
Indicaţi răspunsul corect.

10. O persoană în vârstă de 28 de ani contractează o asigurare în


valoare de 30000 euro pe care să o încaseze la împlinirea vârstei de 60
de ani dacă va fi în viaţă. Se dau următoarele numere de comutaţie:
D28=22287; D60=3885,7; N28=399114; N60=42455,5.
Prima netă aferentă este de:
a) PB=6213,09 euro; b) PB=5230,44 euro; c) PB=5816,32 euro;
d) PB=5699,41 euro; e) PB=5702,35 euro.
Indicaţi răspunsul corect.

218
BIBLIOGRAFIE

1. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sebe Emil, Mihăescu Ana Maria,


Asigurări şi reasigurări în comerţul internaţional, Editura All, Bucureşti, 1992.
2. Alexa Constantin, Ciurel Violeta, Sută Nicolae, Sebe Emil,
Transporturi şi asigurări, Editura Metropol, Bucureşti, 1994.
3. Aubert Jean – Luc, L'assurance – vie et les assurances de personnes,
Presses Universitaires de France, Paris, 1982.
4. Barrel Geneviève, L'Assurance de credits à l' exportation, Nathan –
Economie, Paris, 1987.
5. Bennet C., Dictionnary of insurance, Pitman Publishing, London, 1996.
6. Bercea Florian, Asigurările şi lumea afacerilor, „Tribuna
Economică” nr. 37, 38 şi 43 din 1994.
7. Bistriceanu Gh., Bercea F., Macovei E., Lexicon de protecţie
socială, asigurări şi reasigurări, Editura Karat, Bucureşti, 1997.
8. Bistriceanu Gh., Finanţe şi credit, Editura Oscar, Bucureşti, 1999.
9. Bistriceanu Gh., Lexicon de Finanţe, Bănci, Asigurări, Editura
Economică, Bucureşti, 2001.
10. Burlacu Veronica şi Cenuşă Gheorghe, Bazele matematice ale
asigurărilor, Editura Teora, Bucureşti, 2000.
11. Caraiani Gh., Tudor Mihaela, Asigurările maritime, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1998.
12. Căpăţână Octavian, Contractul comercial de transport, Editura
Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
13. Cistelecan Lazăr, Cistelecan Rodica, Asigurări comerciale, Editura
Dimitrie Cantemir, Tg. Mureş, 1997.
14. Ciumaş Cristina, Modernizarea şi diversificarea în lumea
asigurărilor, „Tribuna Economică”, nr. 2-21, 1996.

219
15. Ciumaş Cristina, Economia asigurărilor, Editura Casa Cărţii de
Ştiinţă Cluj-Napoca, 2003.
16. Ciurel Violeta, Asigurări şi reasigurări: abordări teoretice şi
practici internaţionale, Editura All Beck, Bucureşti, 2000.
17. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Introducere în
asigurări, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
18. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică, Asigurarea şi
managementul riscului, Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
19. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Asigurări şi reasigurări,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
20. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Marketing în asigurări,
Editura Brend, Bucureşti, 1998.
21. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Managementul socie-
tăţilor de asigurare, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
22. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Sisteme informaţionale în
asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
23. Constantinescu Dan Anghel, Dobrin Marinică şi colectiv, Despăgubiri
în asigurări, Editura Brend, Bucureşti, 1998.
24. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Managementul riscului în
asigurări, Editura Semne' 94, Bucureşti, 1999.
25. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Practica asigurărilor,
Editura Semne'94, Bucureşti, 1999.
26. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Tratat de asigurări,
Editura Semne'94, Bucureşti, 1999.
27. Constantinescu Dan Anghel (coordonator), Dicţionar de asigurări,
Editura Semne ' 94, Bucureşti, 1999.
28. Deak Francisc, Contracte civile şi asigurări, Editura ACTAMI,
Bucureşti, 1995.
29. Deak Francisc, Tratat de drept civil (contracte speciale), Editura
ACTAMI, Bucureşti, 1999.
30. Dobrin Marinică, Ionescu Luminiţa, Contabilitatea societăţilor de
asigurări, Editura Semne'94, Bucureşti, 2000.
31. Dobrin Marinică, Asigurări şi reasigurări, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti, 2000.
32. Dorion Georges, Guionnet André, La securité sociale, Pressses
Universitaires de France, Paris, 1989.
220
33. Galiceanu Ion, Asigurări (curs), Universitatea din Craiova, 1994.
34. Galiceanu Ion, Economia asigurărilor, Editura Universitaria,
Craiova, 1996.
35. Gherasim Alexandru., Asigurările în agricultură în condiţii de risc
şi incertitudine, curs ASE, Bucureşti, 1996.
36. Lambert – Faivre Yvonne, Droit des assurances, Dalloz, Paris, 1985.
37. Lougergé Henri, Economie et finance de l'assurance et de la
réassurance, Dalloz, Paris, 1981.
38. Manole Gh., Gălătescu Emanuel, Asigurările sociale de sănătate,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1998.
39. Moldovan Tudor. Introducere actuarială în asigurări generale,
lucrare de uz intern, Bucureşti, 1999.
40. Moldoveanu Nicolae, Instrumentarea dosarelor de daună în
asigurări (strategii, metode, tehnici), Editura BREN, Bucureşti, 2004.
41. Moldoveanu Nicolae, Combaterea fraudei în asigurări, Editura
BREN, Bucureşti, 2002.
44. Negoiţă Ion, Asigurări şi reasigurări în economie, vol.I, Editura
POLSIB, Bucureşti, 1998.
45. Negoiţă Ion, Aplicaţii practice în asigurări şi reasigurări, Editura
ETAPE, Sibiu, 2001.
46. Negru Titel, Economia asigurărilor, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2002.
47. Negru Titel, Asigurări şi reasigurări (sinteze şi aplicaţii), Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2003.
48. Negruş Mariana, Plăţi şi garanţii internaţionale, Editura ALL,
Bucureşti, 1996.
49. Petrescu Eva-Cristina, Marketing în asigurări, Editura Uranus,
Bucureşti, 2005.
51. Purcaru Ion, Mircea Iulian, Lazăr Gheorghe, Asigurări de persoane şi
de bunuri – aplicaţii, cazuri, soluţii, Editura Economică, Bucureşti, 1998.
52. Tănăsescu Paul, Ionescu Luminiţa, Asigurările sociale de sănătate din
România, Editura Fundaţiei România de Maine, Bucureşti, 1998.
53. Tudor Mihaela, Asigurarea mărfurilor pentru transport, „Tribuna
Economică” nr. 6 din 1996.
57. Văcărel Iulian, Bercea Florian, Asigurări şi reasigurări, ed. II-a,
Editura Expert, Bucureşti, 1999.
221
59. Vulpoi Ion, Asigurarea producţiei agricole în România împotriva
riscului şi incertitudinii (curs ASE), Bucureşti, 1997.
60. * * * Codul civil, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1995.
61. * * * H.G. nr. 1279 / 8.12.1990 privind înfiinţarea unor societăţi
comerciale pe acţiuni în domeniul asigurărilor, publicata în M.O. nr. 145 /
17.12. 1990.
62. * * * H.G. nr. 189 / 22.03.1991, privind aprobarea înfiinţării Băncii
de Export – Import a României – societate pe acţiuni - (Romanian
EXIMBANK ), publicată în M.O. NR. 293/ 1992, cu modificările aprobate prin
H.G. nr. 293/ 1992, publicată în M.O. nr. 139 / 22.04.1992.
63. * * * H.G. nr. 844/ 20.12.1991, privind înfiinţarea Comitetului
Internaţional de Garanţii şi Credite de Comerţ Exterior, publicată în
M.O. nr. 3/ 15.01.1992.
64. * * *H.G. nr.293 pentru „Aprobarea atribuţiilor, competenţelor
şi modului de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Garanţii şi
Credite de Comerţ Exterior, precum şi a convenţiilor-cadru pentru
derularea activităţii de finanţare şi asigurare a creditelor de comerţ
exterior în numele şi în contul statului”, publicată în M.O. nr. 139 din
22.06.1992.
65. * * * Legea nr. 136 / 21.12.1995, privind asigurările şi reasigurările
din România, publicată în M.O. nr. 303/ 29.12.1995.
66. * * * Legea nr. 19 / 17.03.2000 privind sistemul public de
pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în M.O. nr. 140/
1.04.2000.
67. * * * Legea nr. 32 / 31.03.2000 privind societăţile de asigurare
şi supravegherea asigurărilor, publicată în M.O. nr. 148/ 10.04.2000.
68. * * * Ordinul nr. 94 al ministrului finanţelor publice pentru
aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a
Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, publicat în M.O. nr. 85 din 20.02.2001.
69. * * * Ordinul nr. 340/ 4.05.2001 al Ministrului Muncii şi Solida-
rităţii Sociale pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr.
19/ 2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,
cu modificările şi completările ulterioare, publicat în M.O. nr. 237 din 10.05.2001.
70. * * * Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj
şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în M.O. nr. 103 din
6.02.2002.
222
71. * * *O.U. a Guvernului nr.150 din 31.10.2002, privind organizarea
şi funcţionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în M.O.
nr. 838 din 20.11.2002.
72. * * *Legea nr. 381/2002 privind acordarea despăgubirilor în caz de
calamităţi naturale în agricultură, publicată în M.O. nr. 442 din 24.06.2002.
73. * * *Legea nr. 172/2004, pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în
M.O. nr. 473 din 26.05.2004.
74. * * *Legea nr. 403/2004, pentru modificarea şi completarea Legii
nr.32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor,
publicată în M.O. nr. 976 din 25.10.2004.
75. * * *Legea nr. 440/2004 pentru modificarea şi completarea Legii
nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import
a României EXIMBANK-S.A. şi instrumentele specifice de susţinere a
comerţului exterior, publicată în M.O. nr. 985 din 26.10.2004.
76. * * *Ordinul nr. 3108 al C.S.A. pentru punerea în aplicare a
Normelor în domeniul asigurărilor obligatorii de răspundere civilă
pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule, publicat
în M.O. nr. 1214 din 17.12.2004.

223
Redactor: Octavian CHEŢAN
Tehnoredactor: Cornelia PRODAN
Coperta: Cornelia PRODAN
Bun de tipar: 24.05.2007; Coli tipar: 14
Format: 16/70x100
Editura Fundaţiei România de Mâine
Bulevardul Timişoara nr. 58, Bucureşti, Sector 6,
Tel./Fax: 021/ 444.20.91; www.spiruharet.ro
e-mail: contact@edituraromaniademaine.ro

224