Sunteți pe pagina 1din 13

Umorul si limbajul lui Creanga in Amintiri din copilarie si in Povestea lui Harap-Alb Ion Creanga este socotit drept

unul dintre cei mai mari scriitori ai poporului nostru. Mihail Sadoveanu il situeaza pe Creanga alaturi de Ion Neculce, ca pe inaintasul si invatatorul sau. Critica literara l-a situat pe Creanga printre marii umoristi ai lumii, umorul fiind o nota importanta a creatiei sale. El e un scriitor profund original datorita umorului sau taranesc. Arta de povestitor trebuie cautata in stilul oral al exprimarii sale, stil incarcat cu expresiile inelepciunii populare. Prin arta sa originala, Creanga e un clasic al literaturii romane, dar si un umorist printre umoristii lumii, cu valoare universala, daca prin universalitate intelegem expresia cea mai inalta a originalitatii nationale a unui scriitor. Originalitatea lui Creanga consta in arta povestirii, in umorul povestilor, fantasticul folosit, eruditia paremiologica. In legatura cu eruditia paremiologica, Ion Creanga avea o cultura vasta si temeinica legata de studiul proverbelor si zicatorilor. El ia aceste vorbe de duh din popor si le introduce prin formula vorba ceea. Umorul Umorul face parte din intreaga creatie a lui Creanga, nelipsind din operele sale. Umorul lui Ceranga parcurge o intreaga gama. Autorului ii place sa glumeasca, poate si datorita firii sale voioase. Tonul povestirii e placut, degajat, autorul provocand permanent zambetul sanatos, privind totul dintr-o perspectiva care amuza, exagerand, zeflemisind sau autoironizandu-se. Creanga pune un mare accent pe umor in romanul Amintiri din copilarie, unde autorul isi povesteste ispravile de demult cu mult umor si duiosie. Umorul este prezent in roman si in portretele pe care autorul le face diferitelor personaje. Pe rudele pagubite de cirese si canepa le creioneaza astfel: Mos Vasile era un carpanos si-un pui de zgarie branza ca si matusa Marioara. Vorba ceea: a tunat si i-au adunat. 46246ixi69vro3j Comicul e dat de placerea de a spune, de jovialitate si umor, de exprimarea mucalita. Pentru a starni rasul, autorul foloseste ironia, zeflemeaua, scene comice, citate, expresii, vorbe de duh, tratarea comica a unor situaii dramatice. Sursele umorului sunt susinute si prin zicatori rostite in versuri: La placinte Inainte, xr246i6469vrro La razboi Inapoi. Voinic tanar, cal batran

Greu se-ngaduie la drum. Poftim punga la masa Daca ti-ai adus de-acasa. Ca e laie, Ca-i balaie, Ca e ciuta, Ca-i cornuta. Creanga foloseste proverbe si zicatori care desi nu sunt rostite in versuri, sunt hazlii: apara-ma de gaini, ca de caini nu ma tem, cand nu sunt ochi negri saruti si albastri, cine poate oase roade, cine nu nici carne moale, fiecare pentru sine croitor de bine. In roman, proverbele si zicatorile sunt prezente la tot pasul. Inspaimantat de amenintarea mosului care-l pacalise eliberand pupaza, baiatul fuge inapoi spre Humulesti zicand: Vorba ceea: lasa-l mai! L-as lasa eu, dar vezi ca nu ma lasa el acum! sau Mila mi-e de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este. Umorul e provocat si de exprimari surprinzatoare ca: sa traiasca trei zile cu cea de alaltaieri (zice Gerila la Ros Imparat), pana acum ti-a fost greu, dar de acum tot asa o sa-ti fie. Alteori, cuvintele capata forme neasteptate sau sunt legate in combinatii surprinzatoare. Nica este intampinat de mos Chiorpec Ciubotariul cu urmatoarele cuvinte: He, he, bine-ai venit nepurcele!. Raposatul popa Buliga, poreclit Ciucalau e pomenit cu cuvintele: Dumnezeu sa-l iepure!; boala de care suferea Nica in 1848 e o cinstita de holera; scolarul Nica e uneori slavit de lenes. Umorul e starnit si de prezenta termenilor familiari, a caror menire e sa exagereze, sa ingroase, sa caricaturizeze: fetele sunt dracoase, iar baietii sunt mangositi, gligani, coblizani, hosmalai, prostalai, ghiavoli. Voia buna e intretinuta si de placerea scriitorului de a presara povestirea cu expresii si vorbe de duh: daca-i copil sa se joace, daca-i cal sa traga si daca-i popa sa citeasca, tot patitu-I priceput, ursul nu joaca de voie buna, e inaintat la invaatura pana la genunchiul broaste-i, de placinte rade gura, de varzare si mai tare. Alta sursa e vorbirea rimata, jocul de cuvinte cu acelasi sufix: poate ca acesta-i vestitul Ochila, frate cu Orbila, var primar cu Chiorila, nepot de sora Pandila, din sat de la Chitila, peste drum de Nimerila ori din targ de la sa-l Cati, megies cu cautati si de urma nu-i mai dati. Umorul e starnit si prin alte procedee:

a. caracterizare ironica: fata Irinucai era balcaza si lalaie de-ti era frica sa innoptezi cu dansa in casa; b. prin nume sau porecle comice: Torcalau, Trasnea, Chiorpec, popa Duhu, Gatlan; c. prin prezentarea unor oameni si scene care starnesc hazul, cum ar fi scena cu dascalii de la Falticeni care dondaneau ca nebunii, invatand gramatica lui Macarescu; d. autoironia, adica scriitorul intoarce gluma asupra lui: am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi.
Limbajul. Dintre cuvintele folosite de Creanga, cele mai multe sunt de origine populara sau au aspect fonetic moldovenesc (multe sunt regionalisme). Lipsesc aproape complet neologismele. Contributia lui Creanga la imbogatirea si mladierea limbii noastre e una dintre cele mai mari. Criticii au afirmat ca limba lui Creanga e o limba literara cu inalte calitati artistice, fiind lesne de inteles de toti locuitorii tarii. Varietatea termenilor de care dispune autorul e impresionanta. Iata o serie de cuvinte si expresii sinonimice folosite numai pentru a arata actiunea de a fugi: a alerga, a o lua la sanatoasa, a se carabani, a-I scapara picioarele, a o parli la fuga, a se duce tot intr-o fuga, a o croi la fuga, a-si lua ramas bun de la calcaie, a o sparli. Se observa ca limbajul e presarat cu numeroase exclamatii si interjectii. Scrisul lui Creanga e lipsit de metafore, el fiind asa cum afirma Garabet Ibraileanu, unicul prozator roman care are particularitatea asta. Expresivitatea limbii provine in mod deosebit din folosirea de comparatii, repetitii si hiperbole. Semnul distinctiv al oralitatii stilului lui Creanga este abundenta expresiilor onomatopeice, a interjectiilor si a verbelor imitative: hat!, tusti!, zbrrr!, alelei, harsti, hustiuluc, huta, trosc, pleosc, a bocani, a bazai, a clampani, a gabui. Creanga foloseste in mod frecvent dativul etic, pentru a arata ca povestitorul sau ascultatorul participa sufleteste la actiune: aici mi-ai fost?, si odata mi ti-l insfaca cu dintii de cap. Sintaxa frazei e si ea orala, adica autorul lasa sa se insire cuvintele dupa o ordine a vorbirii, si nu a scrisului. Creanga nu reproduce intocmai vorbirea moldoveneasca de la mijlocul secolului al XIX-lea, ci foloseste un limbaj artistic, original. Autorul utilizeaza limba populara folosind termeni regionali, ziceri tipice, expresii dialectale. Creanga nu

copiaza limba populara, ci o recreeaza si o toarna in tiparele unei rostiri individuale, de unde provine si originalitatea. Creanga foloseste un limbaj specific numai lui. Adica el nu povesteste cu indiferenta, ci se implica sufleteste, face aprecieri, da sugestii.

Umorul Amintirilor din copilarie are ca sursa, in primul rand, comicul de situatie, caci unele intamplari sunt hazlii prin insasi natura lor. Astfel sunt momentul plecarii la Iasi, intamplarea de la rohatca Pacurari, infatisarea dezolanta, aproape groteasca, a zmeilor lui mos Luca sau imaginea dascalimii adunate la seminarul de la Socola. Diferenta dintre intentie si realitate, neconcordanta dintre aparenta si esenta, nepotrivirea dintre situatii si rezolvarea lor in mod neasteptat sunt tot atatea surse ale umorului care au ca urmare opozitiile intre diverse intamplari, situatii si fapte. 17615fiy56zbz7j Astfel apar opozitiile dintre gandurile de calugarie ale lui Nica si imposibilitatea comunicarii lor, tristetea celor haraziti surghiunului si bucuria fetelor si a flacailor ramasi in sat, dintre tulburarea lui mos Luca si bucuria din final a copiilor. Deosebit de semnificativa este si imaginea reala a smartoagelor de cai ai batranului in evidenta discrepanta cu parerea Smarandei care vedea in ei doi cai ca doi zmei. Sursa a umorului este si trecerea de la lucrurile serioase la gluma, schimbarea registrului rememorarii, evitand totodata si caderea in uracioasa intristare. Astfel, evocand liric universul satului, pentru a nu cadea in melancolie, Creanga introduce o vorba de duh: ... si cate alte petreceri pline de veselie nu se faceau pe la noi, de-ti parea tot anul zi de sarbatoare! Vorba unei babe: Sa dea Dumnezeu tot anul sa fie sarbatori si numai o zi de lucru, si atunci sa fie praznic si nunta. [!...] ib615f7156zbbz Umorul lui Creanga, realizat printr-o diversitate de procedee, are calitatea de a pune in evidenta dragostea fata de oameni, el nu sanctioneaza, nu da verdicte morale, ci priveste cu ingaduinta micile defecte omenesti.

Umorul lui Creanga nu porneste din intentii de condamnare, decat arareori, si atunci se au in vedere o serie de defecte ale

A)Povestirea unor intamplari hazlii: Sa prinzi muste cu ceaslovul", sa te trezesti plin de ciucuri de raie capreasca" si sa te puie dracul sa urnesti stanca peste casa Irinucai", sa furi cirese si sa te alunge matusa Marioara: si eu fuga , si ea fugapana ce dam canepa palanca toata la pamant", sa prinzi pupaza si s-o dai drept gainusa la targ, ba sa te mai si superi ca mosul nu plateste marfa omului", sa te roage mama frumos, s-o ajuti si tu s-o sparlesti la scaldat", sa te trezesti fara haine in pielea goala" sunt intamplari ce starnesc rasul cititorului.

B) Buna dispozitie a autorului, hazul de necaz, jovialitatea, voia buna, vorba de duh, patrund pe nesimtite in tonul povestirii. Surghiunul" s-a dovedit a fi numai o calatorie cu peripetii.

C) Ironia, batjocura usoara la adresa cuiva sau a ceva, este atragatoare si place. Exemplu:IVlos Luca, de te-a intreba cineva, de ce trag caii asa de greu, sa-i spui ca aduci niste drobi de sare de la Ocna si las daca nu te-a crede fiecare!"; sau Mos Luca era insuratel de-al doilea".

D) Autoironia (autorul se ironizeaza pe sine insusI) Exemplu: in sfarsit, ce mai atata vorba pentru nimica toata. Ia am fost si eu in lumea asta un bot cu ochi, o bucata de huma insufletita din Humulesti; care nici frumos pana la douazeci de ani, nici cuminte pana la treizeci si nici bogat pana la patruzeci nu m-am facut. Dar nici sarac ca-n anul acesta, ca anul trecut si ca de cand sunt niciodata n-am fost."

E)Un alt izvor al umorului este folosirea unui limbaj bazat pe proverbe, zicatoripopulare, interogatii, exclamatii si imprecatii, care dau culoare rostirii. Exemple: Mila mi-i de tine, dar de mine mi se rupe inima de mila ce-mi este"; golatatea inconjura, iara foamea da de-a dreptul"; ursul nu joaca de buna voie", umbland din scoala-n scoala, ia, asa| d# frunza frasinelului", ne ducem surghiun dracului pomana, cajafrai bine n-oi putea zice" etc.

F)Numele personajelor. Exemplu: Mogorogea = cel ce mogorogeste, Trasnea = cel smintit, trasnit, Chiorpec = cel chior etc.

Stilul e foarte colorat de moldovenisme plastice, din limbajul familiar: mosul, ne-au cosit, isti, sarbezi si zbarciti, chiolhanosul, ticaitul, lioarba etc. Limba "Amintirilor" este plina de farmec si de o mare plasticitate, scriitorul fiind un desavarsit maestru al evocarii orale, incarcata de expresii populare, strabatuta de umor si sensibilitate. Amintirile" ne apar ca o punere in scena, iar povestitorul un regizor, care ramane si el in reprezentatie, fiindca are rolul personajului principal. Povestirea este insotita in permanenta de voiosie, expresie a optimismului si a vitalitatii poporului nostru. Creanga este un povestitor de vocatie, cu harul povestirii. Prin opera sa el ramane unul dintre cei mai de seama povestitori romani, indragit de toate varstele, iar Amintirilc"(rowa>7 al copilariei (aranesti" - Zoe Dumilrescu BusulengA) una dintre cele mai stralucite creatii artistice din literatura noastra.

Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din situatiile cele mai suprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si imprejurari echivoce. Intreaga piesa, D-ale carnavalului se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte fiind o ilustrare a acestui comic. Infatisand tipul cuceritorului, al aventurierului, Nae Girimea, frizer si subchirurg, provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, declanseaza comicul de situatie, care constituie si subiectul comediei. El este amantul Mitei Baston, care la randul ei este amanta lui Mache Razachescu, ce-i mai zice si Cracanel. Dar, in acelasi timp, Nae este si amantul Didinei Mazu, amanta lui Ianu Pampon. Situatiile comice apar inca de la inceputul piesei cu aparitia in firzerie, locul de desfasurare a primului act a lu Pampon care-l cauta pe d. Nae intr-o problema delicata si care este intrebat de Iordache calfa d. Nae ce doreste. Acesta insista politicos sa-si ofere serviciile, da, poftiti! Barba? Parul? Atunci poate va spalati la cap? . Dar, Pampon, nu se spala pe cap pentru ca sufera de batai de inima si apoi nu a venit pentru, alitveris. Apoi o alta situatie comica este aceea relatata de Iordache lui Pampon in legatura cu spiterul care a reusit sa-l insele pe stapanul lui vreo zece luni cu biletele de abonament. Aparitia pateticei Mita, care se tranteste pe scaun si spune ca este nenorocita pentru ca: Nae, pe care l-am iubit, pe care l-am adorat pentru eterniatate, pana la nebunie o insala si care ameninta cu un scandal cum, n-a mai fost pana acum in tot Universul precum si aparitia Cantindatului legat cu o basma la falci sunt alte situatii care construiesc comicul de situatie. Desi, il doare maseaua, vorbeste mult, pentru ca in final, cand Iordache aduce clestele, el iese repede din frizerie spunand ca, e tarziu. am treaba la cantilarie, am o groaza de avizuri de facut. O alta situatie comica in care Pampon ii arata biletelul de amor pe care l-a gasit in odaia Didinei, amanta lui si recunoasterea acestuia de catre Mita. Ea ii scria Bibicului ca Mangafaua pleaca la Ploiesti si ca il asteapta. Situatia devine cu mult mai comica atunci cand cu o mutra grozav de disperata il pune pe Pampon sa jure ca biletul a fost gasit in odaia amantei acestuia si cand amandoi jura sa se razbune. Intalnirea dintre Mita si Nae este o alta situatie comica, mai ales cand Mita scoate din buzunar o sticluta mica in care este, vitrion englezesc. despre care se spune ca, parleste, arde Bibicule si mai ales ochii. Confuzia creata intre Pampon si Cracanel care se termina cu bataia primita de cel din urma, cu venirea lui la fizerie furios, cu palaria stricata si tavalita, nepricepand de ce si pentru ce A fost agresat, este o scena care scoate in evidenta comicul de situatie. De asemenea situatia creata de scoaterea (...)

Sursele comicului in comedia "O noapte furtunoasa"


Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul, care se defineste prin contradictia dintre esenta si aparenta. Deosebirea dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulenta, ori la sarcasm, starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea n.n.) si indreptarea trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor. De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii, falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui la indreptarea lor, fiind adeptui cugetarii clasice: "ridendo castigat mores"

("rasul indreapta moravurile"). Caragiale insusi a exprimat aceasta conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul". Principalele surse ale comicului in opera "O noapte furtunoasa sau Nr. 9" de I.L.Caragiale sunt: Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenta "starii civile". Personajele din comediile lui Caragiale sunt construite pe contradictia dintre asenta si aparenta, deoarece ele sunt dominate de o tara morala ce se ascunde sub aparenta cinstei si a corectitudinii. In studiul "Comediile lui Caragiale", criticul Pompiliu Constantinescu identifica noua "categorii tipologice":

tipul incornoratului: Pampon, Cracanel, Jupan Dumitrache, Zaharia Trahanache; tipul primului-amorez si al donjuanului: Nae Girimea, Chiriac, Rica Venturiano, Stefan Tipatescu; tipul cochetei si al adulterinei: Didina Mazu, Mita Baston, Veta, Zita, Zoe Trahanache; tipul politic si al demagogului: Rica Venturiano, Stefan Tipatescu, Nae Catavencu, Tache Farfuridi, Iordache Branzovenescu; Zaharia Trahanache, Agamemnon tipul cetateanului: conu Leonida, Cetateanul turmentat; tipul functionarului: Catindatul; tipul confidentului: Efimita; tipul raisonneur-ului: Nae Ipingescu, Iordache Branzovenescu; tipul servitorului: Pristanda. Dandanache;

Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata, asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social, temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuale si astazi, deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul intr-alt fel, fiecare infelul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de el" (I.L.Caragiale). In comedia "O noapte furtunoasa", Caragiale creeaza caractere memorabile nu numai prin tipologii, ci mai ales prin faptul ca aceste trasaturi ridicole starnesc rasul si personajele devin de referinta pentru orice societate, indiferent de ideologic sau de perioada istorica. Comicul de caracter este ilustrat prin statutul social al personajelor, care determina atitudini sj reactii in functie de imprejurari si interese personale. Rica Venturiano este ziarist, student in drept, dar galagios, incult si demagog. Atunci cand tanarul este suspectat ca face ochi dulci "damelor" de la masa lui Dumitrache, acesta il numeste "bagabontul", "scarta-scarta pe hartie", "coate-goale", "moftangiul", "mate-fripte". Cand afla ca nu atentase la onoarea lui de familist, Jupan Dumitrache are o cu totul alta parere, considera ca tanarul este plin de calitati si exclama cu admiratie: "Cum combate el, poate sa ajunga si ministru". Zita este inculta si romantica, Chiriac este prost, egoist si limitat sufleteste, iar Jupan Dumitrache este prost, primitiv si artagos, fiind obsedat de "onoarea mea de familist", care ii este insa necinstita chiar de catre omul lui de incredere. Ca modalitati de caracterizare directa/indirecta a personajelor, pe langa propriile fapte, ganduri si atitudini (prin actiune), sunt de remarcat in aceasta comedie opiniile celorlalte personaje sau didascaliile foarte sugestive ale lui Caragiale. Un alt procedeu artistic de caracterizare a personajelor este monologul care, in comedia "O noapte furtunoasa", este reprezentativ in conturarea lui Spiridon, "baiat de procopseala in casa lui Titirca". Monologul din actul I, scena V, scoate in evidenta pe de o parte agresivitatea lui Jupan Dumitrache si pe de alta parte contureaza statutul de servitor oprimat, dar descurcaret si obraznic: "Maa! al dracului ruman si jupanul nostru! Bine l-a botezat cine l-a botezat Titirca Inima-Rea". In monolog, Spiridon insereaza replicile lui Dumitrache, adica dialogul, imitand si comportamentul ridicol al acestuia. Invectivele si ocarile, pe care Spiridon le azvarle cu obida impotriva jupanului, releva lipsa de instructie si educatie a personajului: "Auzi, cu sfantul Niculae trai bun, cadea-i-ar bunul pe inima lui jupanul!". Comicul de nume este o alta modalitate de construire a personalitatii unui erou, specifics de altfel in opera lui Caragiale. Semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii mult prea transparent pentru firea acestora: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter: Jupan Dumitrache Titirca - este stapanul, conducatorul familiei si al pravaliei de cherestea. Cuvantul "jupan" este un titlu onorific de politete, devenit aici prenumele personajului, ceea ce sugereaza satisfactia barbatului ca "s-a ajuns", parvenind pe scara sociala la statutul onorabil de

"negustor". Rica Venturiano - june-prim, aventuros. cuceritor de inimi, amorez (aventuni = escapada); Veta si Zita - nume tipice de tate, de mahalagioaice; Nae Ipingescu - numele ilustreaza profesia de "ipistat", asa cum este prezentat de Caragiale, cuvantul arhaic "epistat" insemnand persoana cu cel mai mic grad de ofiter de police; Comicul de limbaj este cu totul remarcabil in toata opera lui Caragiale si un mijloc de caracterizare ce-l individualizeaza net pe acest inegalabil dramaturg in intreaga literatura romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprima tot ceea ce i se pare de prisos, tot ceea ce ar ingreuna receptarea imediata si clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana. Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati: Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din mimetism (prin imitatie - n.n.):

pronuntie gresita: "levorver", "bagabont", "amploiat", "ambit", "ceferticat medical; etimologie gresita: "sufragiu", cu sens de "vot" ("nu vom putea intra pe calea viritabilelui progres, pana ce nu vom avea un sufragiu universale...") este inteles cu sensul de "servitor" ("bate in ciocoi, unde mananca sudoarea poporului suveran... stii: masa sufragiu"). Confuzia se face intre sufragiu (vot), provenit din limba franceza -suffrage- si sufragiu (servitor), cuvant provenit din limba turca - sofraci. lipsa de proprietate de termenilor: "a manca ", insemnand "a lipsi" este inteles cu sensul de "a manca"; de exemplu, citatul din articol este "nimeni nu trebuie a manca de la datoriile ce ne impun solemnitatea" iar Ipingescu explica superior ca "sa nu mai manance nimeni din sudoarea bunioara a unuia ca mine si ca dumneata, care suntem din popor"; confuzie intre cuvintele provenite din limba franceza "pitie" care inseamna "mila" si "piete" care are sensul de "cucernicie": "Nu striga! nu striga! fii mizericordioasa; aibi pietate!". amestecul ridicol al cuvintelor de jargon cu limbajul de mahala: "eram ambetata absolut", "asa deodata, sanfaso", "Uf! Tatico, maser, bine ca m-a scapat Dumnezeu de traiul cu pastramagiul!", "Ei, Doamne, tato, parol, stii ca esti curioasa!", "Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir", "Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa."

Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii: - contradictia in termeni: "M-am transportat la localitate pentru ca sa-ti repet ca te iubesc precum iubeste sclavul lumina si orbul libertatea": "N-o mai maltrata. domnule, macar cu o vorba buna"; - asociatii incompatibile ca sens: "Angel radios! precum am avut onoarea a va comunica in precedenta mea epistoia, te cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii"; "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul de la baston pentru ca sa ma sinucida...". - nonsensul: "Noi n-avem alta politica decat suveranitatea poporului: de aceea in lupta noastra politica, am spus-o si o mai spunem si o repetam necontenit tuturor cetatenilor: Ori toti sa muriti. ori toti sa scapam"; - truismele (adevaruri evidente): "Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia"; - constructii prolixe (confuze, incoerente), anacolutul: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa zic, respectul... pardon... sub pretext ca si pe motivul...' scuzati... pardon..."; - expresii tautologice : "Da, familia e patria cea mica, precum patria e familia cea mare; familia este baza societatii"; "Azi e azi, ieri a trecut."; "ce-i al omului e al omului!". Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme: - ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Rezon"; "Rusinoase... mie-mi spui?"; - repetitii cornice obsesive - formula verbala "Eu am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist" se repeta, de pilda, numai in actul I, scena 1 de cinci ori, fiind reluata pe parcursul intregii comedii ca un adevarat laitmotiv. Contradictia (neconcordanta, nepotrivirea) stilurilor: Rica Venturiano, dupa ce scapa de groaza ca va fi omorat de barbatii care-l urmareau furiosi, isi recapata rapid elocinta si declama fraze patriotarde, care nu au nicio legatura cu subiectul discutiei referitoare la casatoria lui cu Zita, la diferentele sociale dintre ei: "Jupan Dumitrache (rapit): [...] Zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e... stii, ceva mai sus... noi suntem negustori. Rica (coborand): Cetatene, suntem sub regimul libertatii, egalitatii si fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitujia" (actul

II, scena 9). Tot aici se inscrie si scena 4 din actul I, cand Ipingescu si Dumitrache comenteaza articolul din ziarul "Vocea Patriotului Nationale". Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita a altora, din pricina inculturii. Dictonul latin "Vox populi, vox dei", insemnand "Glasul poporului e glasul lui Dumnezeu" este deformat de Rica Venturiano, care rosteste cu emfaza: "box populi, box dei!". Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele, provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Intreaga piesa are la baza un sir de situatii confuze si, desi incurcaturile par minore, banale, efectul este monumental asupra personajelor prin agitatie, emotii si tensiune, fapt ce starneste puternice hohote de ras. La "Iunion", Venturiano arunca priviri galese cocoanelor, Jupan Dumitrache este convins ca "bagabontul" atenteaza la onoarea lui de familist si nu se gandeste niciun moment ca tanarul se indragostise de Zita. Confuzia din mintea sotului capata proportii catastrofale, el se chinuie si sufera de teama sa nu-i fie stirbita onoarea de familist. Banuiala, preluata de Chiriac, isca o cearta intre cei doi amanti, Veta fiind acuzata ca "se curteaza cu amploiatul". Rica Venturiano, indragostit de Zita, primise de la aceasta un bilet prin care il chema la ea acasa, "dupa zece ceasuri la numarul 9, strada Catilina, cand oi vedea la fereastra ca se micsoreaza lampa". Nimereste insa la casa cu numarul 6, intrucat cifra fusese batuta invers de catre mesterul care tencuise gardul si amorezul ii face declaratia cocoanei Veta. Prezenta "bagabontului", noaptea, in casa lui Dumitrache declanseaza o adevarata vendeta, cei trei barbati sunt extrem de agitati si in stare sa comita o crima. Veta este speriata ca nu cumva Chiriac s-o suspecteze din nou ca il insala, Zita este de-a dreptul ingrozita ca i-ar putea omori iubitul: "Ah! mor! [...] Monserul meu!". Rica Venturiano constientizeaza cauza incurcaturilor produse, afirmand ca vina este "a tablitii de la poarta", el cautand casa cu numarul 9: "am vazut la poarta numarul 9 si am intrat". Comicul de intentie este o modalitate destul de rar intalnita in literatura, ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si de situatiile in care acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, care-i da posibilitatea sa-i ridiculizeze moravurile locuitorilor din mahalalele bucurestene. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a dreptul imorale, ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au pierdut deloc sensul si esenta. Comedie de moravuri de mahala, piesa "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la periferia capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima: "Ma innebunesc dupa evenimentele de senzatie, vesele sau funebre, parade, accidente crime smucideri, scandaluri... [...] imi trebuiesc dimineata cum deschid ochn stiri palpitante, daca nu adevarate, macar... ' altfel. Dezmintirea lor seara ma mahneste peste masura si nu ma pot mangaia decat a doua zi cu o nascocire si mai si". I.L.Caragiale este la fel de bun cunoscator al limbajului si mentalitatii de mahala, precum este de desavarsit in relevarea moravurilor sociale si politice, de unde reiese un foarte dezvoltat spirit de observatie al vietii in toate zonele ei sociale: "Eu nu scriu decat despre viata noastra si pentru viata noastra, caci alta nu cunosc si nici ma intereseaza".

Proza eminesciana si receptarea ei critica Proza lui Eminescu este la fel de importanta ca si poezia sa, dar a fost insuficient cercetata si studiata. A format mai putin obiectul exegezelor critice. n constiinta publicului a patruns ima 19219m1215t ginea poetului "nepereche" (Calinescu) n timp ce proza a trecut pe nedrept n umbra. n privinta prozei eminesciene a existat multa vreme prejudecata inferioritatii ei n raport cu poezia. n aceasta prejudecata au cazut si critici mari: Garabet Ibraileanu si Eugen Lovinescu. Prejudecata a fost nlaturata definitiv de Calinescu, care n "Opera lui Mihai Eminescu" demonstreaza ca Eminescu este la fel de mare n toate compartimentele operei sale, ca acelasi geniu se manifesta peste tot n creatia eminesciana. Clasificarea prozei eminesciene Proza eminesciana poate fi clasificata n functie de doua criterii: cel al aparitiei si al editarii ei si cel al directiei n care se ncadreaza. Din punct de vedere al aparitiei si editarii ei, proza eminesciana este antuma si postuma. Cea

antuma este restrnsa. Eminescu a publicat putine creatii n proza n timpul vietii: "Fat-Frumos din lacrima" ("Convorbiri literare" 1870), "Sarmanul Dionis" ("Convorbiri literare" 1872), "Cezara" ("Curierul de Iasi" 1876) si "la aniversara" ("Curierul de Iasi" 1876). Mult mai bogata este proza postuma. Romanul "Geniul pustiu" a fost editat de I. Scurtu (1904). Calinescu a supus proza eminesciana ramasa n manuscrise unui proces de deshumare publicnd fragmente n "Adevarul literar si artistic" (1939) carora criticul le-a dat si titluri "Aur, marire si amor", "La curtea cuconului Vasile Creanga (boierimea de altadata)", "Parintele Ermolachie Chisalita", "Avatarii faraonului Tl" (care a constituit chiar subiectul tezei de doctorat a lui Calinescu), "Archaeus", "Umbra mea", "Moartea Cezarei", "Toma Nour n gheturile siberiene", "Iconostas si fragmentariu", "Visul unei nopti de iarna", "Poveste indica", "Amalia", "Falsificatorii de bani", "Contrapagina" etc. n proza eminesciana se manifesta doua directii mai importante: una realista, pe care Calinescu o numeste "sociologica si evocativa" si alta fantastica, pe care Calinescu o numeste " romantica si imaginativa" ("Istoria literaturii romne de la origini pna n prezent"). Din directia realista fac parte "Aur, marire si amor", "La curtea cuconului Vasile Creanga" si "Parintele Ermolachie Chisalita". Aceste fragmente contin fragmente autobiografice. Exista toate semnele ca Eminescu intentiona sa scrie un Bildungsroman ca replica la "Wilhel Meister" al lui Goethe. Prin aceasta directie Eminescu continua proza evocativa a lui Costache Negruzzi ("Iasii la 1844") si Vasile Alecsandri ("Un salon din Iasi") n care este evocata atmosfera premergatoare a Revolutiei de la 1848 si sa anticipeze proza samanatorista. Fantasticul eminescian n context universal Mult mai voluminoasa este directia fantastica, din care fac parte "Fat-frumos din lacrima", "Sarmanul Dionis", "Cezara", "Avatarii faraonului Tl", "Archaeus", etc. Prin aceasta directie Eminescu se impune ca unul dintre cei mai mari creatori ai literaturii fantastice universale, comparabil cu marii romantici francezi: Theophile Gautier si Gerard de Nerval, cu cei germani: Novalis, Jean Paul Richter, E.T.A. Hoffmann, Adelbert von Chamisso si cu americanul Edgar Allen Poe. Fundamentul filosofic al prozei eminesciene Fantasticul eminescian este un fantastic filosofic, metafizic, doctrinar, de idei. ntr-o notita din manuscrisele sale Eminescu spunea ca adevarata "fantezie" se naste din contemplarea ideilor eterne, definind astfel formula, tipul de fantastic n care se ncadreaza. Proza fantastica are fundamentul filosofic format din reflectiile despre spatiu si timp din doctrina metempsihozei si din concepte ca "arheu", "avatar", "arhetip", "anamneza". Aceste fundamente filosofice asigura originalitatea fantasticului eminescian n literatura universala. Eminescu si basmul cult n "Fat-Frumos din lacrima" ntlnim un fantastic mitologic. Este un basm cult si cu semnificatii mistice pentru ca eroul se naste dintr-o lacrima a Maicii Domnului. Fat-Frumos este un Orfeu autohton, care porneste la drum cu doua fluiere: unul pentru doine, altul pentru hore, "si Fat-Frumos doinea si horea". Eminescu se ndeparteaza cu mult de modelul basmului popular prin descrierile de natura si prin lirism. "Sarmanul Dionis", capodopera a prozei fantastice romnesti si universale Capodopera prozei eminesciene ramne "Sarmanul Dionis", o nuvela metafizica, ncarcata cu semnificatii filosofice. Nuvela nu s-a bucurat de receptare favorabila la vremea sa. Citita la 1 septembrie 1872 la "Junimea", na ntrunit adeziunea junimistilor, care o considerau o scriere ciudata, bizara, greoaie si ncurcata, o " elucubratie filosofica". Nuvela a depasit orizontul de asteptare al contemporanilor nefamiliarizati cu acest gen de literatura. Preambulul filosofic al acestei nuvele a dat multa bataie de cap exegetilor. Fiind scrisa ntr-un stil deliberat criptic, ncifrat, nuvela ncepe cu afirmatii deconcertante: "... si tot astfel daca nchid un ochi vad mna mea mai mica dect cu amndoi. De-as av trei ochi as ved'-o si mai mare, si cu ct mai multi ochi as av, cu atta lucrurile toate dimprejurui meu ar par mai mari".

Mna nu este mai mica vazuta cu un singur ochi, dar mai slab perceputa. Prin aceste afirmatii Eminescu voia sa ilustreze o teza stiintifica dupa care marimea este n functie de relatie. n consideratiile despre timp si spatiu, Eminescu porneste de la Kant si ajunge la Schopenhauer, asa cum observa Calinescu n "Opera lui Mihai Eminescu" - "Eminescu construieste totdeauna n spirit schopenhauerian ". n idealismul obiectiv si transcedental kantian, spatiul si timpul exista obiectiv, independent de vointa noastra. Ele ne sunt date, categorii apriorice anterioare oricarei experiente si care nu pot fi ntelese empiric, ci numai prin intuitie. La Kant, spatiul si timpul sunt categorii ale intuitiei. Eminescu a tradus din "Critica ratiunii pure" capitole despre spatiu si timp. n idealismul subiectiv si voluntarist schopenhauerian, spatiul si timpul sunt categorii subiective ale sensibilitatii noastre. Corelnd motivul romantic al lumii ca vis cu filosofia schopenhaueriana, Eminescu neaga existenta obiectiva a spatiului si timpului; " ...n fapta lumea-i visul sufletului nostru. Nu exista nici timp, nici spatiu - ele sunt numai n sufletul nostru. Trecut si viitor e n sufletul meu, ca padurea ntr-un smbure de ghinda, si infinitul asemenea, ca reflectarea cerului nstelat ntr-un strop de roua ". n acest pasaj exista cheia de aur a prozei eminesciene. Prin aceste afirmatii Eminescu inaugureaza jocul cu spatiul si timpul n literatura romna, acestea fiind coordonata majora a literaturii fantastice universale. Aceste afirmatii se aseamana cu reflectiile lui Novalis din unul din "Fragmentele" sale filosofice: " Visam calatorii prin univers: nu-i oare universul n noi? Adncimile spiritului nostru nu le cunoastem. Drumul cel tainic duce nauntru. n noi sau nicaieri este vesnicia cu lumile ei, cu trecutul si viitorul ". n finalul preambulului sau Eminescu sustine posibilitatea alegerii timpului si spatiului n care vrem sa traim. Toate aceste idei trec prin capul lui Dionis. Nuvela nu este dect descrierea visului lui Dionis, dar Eminescu ntretine confuzia: vis-realitate. Nuvela lui Eminescu se ncadreaza n definitiile fantasticului: cea a lui Roger Callois, dupa care fantasticul consemneaza "o ruptura n ordinea realitatii" si cea a luiZvetan Todorov, dupa care marca fantasticului o constituie "ezitarea cititorului". n "Antologia nuvelei fantastice universale", Roger Callois includea si nuvela lui Eminescu, alaturi de trei nuvele romnesti, adevarate capdopere ale genului: "Moara lui Califar" a lui Gala Galaction, "La tiganci" a lui Mircea Eliade si "Pescarul Amin" a lui Vasile Voiculescu. Dionis este un modest copist din arhiva unei cancelarii. n ciuda conditiei sale sociale umile, Dionis reprezinta intelectualul metafizic, pasionat de aventura cunoasterii, un inadaptabil superior, ce ntruchipeaza conditia omului de geniu. Eminescu si ia o distanta ironica fata de Dionis, pentru care manifesta toata compasiunea si ntelegerea, asa cum se observa din titlul nuvelei. Eminescu creeaza toate premizele producerii fantasticului, ncercnd sa motiveze delirul imaginativ al eroului sau. Dionis este orfan de parinti: tatal sau murise ntr-un spital de alienati, de aici rezultnd mostenirea lui Dionis ncarcata. Dionis este o fire poetica si visatoare dupa care "lumea era un vis, iar visul era o lume". Dionis citea numai carti rare, vechi: tratate de magie, alchimie si astrologie, deci Dionis poate fi si victima lecturii sale. O astfel de carte veche si rara, un tratat de astrologie bizantina, scris cu litere grecesti si latine, ilustrat cu numeroase scheme si tabele, si nu ntmplator cu portretele lui Platon si Pitagora, citeste Dionis cnd se ntoarce la miezul noptii acasa, n locuinta sa n dezordine si intrata n circuitul naturii. Sub influenta lecturii si a acordurilor divine de pian ce vin de la vecina sa de peste drum, "un nger blond", "o noua Ofelie pe care numai geniul divinului brit Shakespeare ar fi putut-o crea", Dionis adoarme si se viseaza n epoca lui Alexandru cel Bun, sub nfatisarea calugarului Dan. Doctrina metempsihozei este transpusa n vis. Printr-un proces de anamneza, calugarului Dan i se pare c-a mai trait cndva n viitor, sub nfatisarea lui Dionis. Eroul are "amintiri despre viitor". Calugarul Dan este discipolul maestrului Ruben, dascal la Academia din Socola. Aceasta academie a fost nfiitata mai trziu, n 1803. Ruben l initiaza pe Dan n tainele "Cartii lui Zoroastru" (numele grec al profetului iranian Zarathustra), pe care i-o recomanda sa o citeasca din 7 n 7 pagini pentru a-i descifra adevaratele ntelesuri. sapte este cifra magica n kaballa, doctrina ezoterica medievala a Vechiului Testament. Un singur lucru i interzice Ruben: sa nu ncerce sa dezlege taina suprema a divinitatii, dar i atta curiozitatea. Ruben reprezinta spiritul mefistofelic de negatie. Ruben i face lui Dan teoria arheilor: "n om este un sir de oameni" si-l vorbeste despre posibilitatea desprinderii de propria umbra. Eminescu valorifica mitul omului care si-a pierdut umbra a lui Chamisso, din "Povestea omului care si-a pierdut umbra". Dan capata starea de levitatie si cu Maria, fiica spatarului Mesteacan, calatoreste n luna. n paradisul selenar, cei doi ndragostiti plutesc nsotiti de

coruri de ngeri pna ce ajung n fata unei porti negre, pe care este reprezentat un triunghi nscris ntr-un cerc de foc si deasupra sta scris cu litere arabe doma lui Dumnezeu. Dan crede ca el nsusi este Dumnezeu, dar nu apuca sa rosteasca cuvntul dect pe jumatate si se prabuseste la pamnt, Eminescu valorifica mitul lui Lucifer, al ngerului razvratit mpotriva autoritatii divine si l pedepseste pentru pacatul trufiei. De fapt eroul se trezeste din vis si cade pe dusumele: Dan este Dionis, Maria este vecina care cnta la pian, Ruben este arhivarul Riven, de la care Dionis mprumuta carti, iar umbra este portretul din perete al tatalui sau. Eminescu ntretine ezitarea cititorului prin ntrebarile puse hamletian: "Fost-au vis sau nu? Asta este ntrebarea. Cine este eroul adevarat al acestor ntmplari, Dan sau Dionis?" n final Eminescu comenteaza un fragment dintr-o scrisoare a lui Theophile Gaulthier, redactata dupa un voiaj n Orient, n care romanticul francez marturiseste ca i se pare c-a mai trait n Orient, pe care l considera adevarata sa patrie. De aceea pe la carnavaluri merge deghizat turceste, si i se pare c-a stiut limba araba, dar pesemne c-a uitat-o. Scrisoarea a fost adresata de Gaulthier lui Gerard de Nerval. Eminescu, Theophile Gaultier si Gerard de Nerval alcatuiesc mpreuna o trinitate spirituala. "Cezara" sau mitul reintegrarii n arhetip La prima vedere "Cezara" pare o nuvela realista cu o intriga sentimentala, ce se desfasoara ntr-un decor meridional, ntr-o Italie nsorita, scaldata de apele Mediteranei. Nuvela capata semnificatii fantastice si filosofice n final, cnd Ieronim si Cezara se rentlnesc n cadru edenic al insulei lui Euthanasius, unde redevin Adam si Eva. Refac cuplul primordial, de dinaintea pacatului originar si se reintegreaza n arhetip. n eseul "Insula lui Euthanasius" Mircea Eliade considera ca aceasta este cea mai desavrsita viziune paradisiaca n literatura noastra si o replica la Gradina Raiului. Doctrina metempsihozei n "Avatarii faraonului Tl" "Avatarii faraonului Tl" este o nuvela pe tema metempsihozei. Aceasta doctrina este de origine indiana si poarta n Upanisade denumirea de Samsara. Tot indian este si conceptul de "avatar", care vine de la cele zece rencarnari, numite avatare ale zeului Visnu, ce reprezinta principiul conservator si constructiv al lumii. n aceasta nuvela, cuplul format din faraonul Tl si curtezana Rodope se rencarneaza n Spania medievala si apoi n Franta revolutionara. "Archaeus" n fragmentul "Archaeus" Eminescu face teoria arheilor, acest concept fiind creat la nceputul Renasterii de filosoful, medicul si alchimistul elvetian Paracelsius, de la care a fost mprumutat de Dimitrie Cantemir n "Imaginea cu neputinta de zugravit a stiintei sacre". Arheul este un agent seminal din care se nasc toate speciile si formele, un principiu al vietii, numit de Cantemir "artizan al spetelor". Eminescu l numeste tot metaforic un "ahazver al formelor". O dovada ce mare importanta acorda Eminescu conceptului de arheu sunt cuvintele batrnului ntelept: "Arheus este singura realitate pe lume. Toate celelalte sunt fleacuri. Arheus este tot." Locul romanului "Geniu pustiu" n cadrul prozei eminesciene Romanul "Geniu pustiu" ocupa o pozitie intermediara n proza eminesciana. Aici ntlnim elemente realiste si fantastice. Romanul trebuia sa se numeasca "Naturi catilinare", concept creat de Eminescu de la numele senatorului roman Catilina, care a sfidat ntregul senat roman. Naturile catilinare sunt demonice, razvratite, geniale, asa cum este si Toma Nour, eroul romanului, "Tribun n oastea lui Avram Iancu". Dupa esecul revolutiei de la 1848, Toma Nour este urmarit prin toate capitalele europei si deportat n Siberia. Sfrsitul romanului este consemnat n fragmentul postum "Toma Nour n gheturile siberiene". "Geniu pustiu" este prima ncercare de roman total din literatura noastra.

Stilul prozei lui Ioan Slavici Ioan Slavici este cunoscut, in primul rand, pentru nuvelele sale care aduc o viziune realista asupra satului transilvanean, dar si pentru primul roman de amploare inainte de Ion, care descrie viata satului : Mara . Caracteristici generale ale stilului Stilul este in principal sobru, de un anticalofilism inconfundabil si de o mare precizie si plasticitate. temele specifice : patima banului, dragostea, transformarea (evolutia) omului Limbajul Traditionalismul lui Slavici se distinge prin reproducerea intocmai a vocabularului taranesc : limbajul este intesat cu regionalisme, presarat cu expresii ca "vorba e", "abunaoara", si alte constructii neaose cautate inadins pentru a reda fidel atmosfera vremii. Elementul moralizator Moralitatea este un factor extrem de important in scrierile lui Slavici. Mai mult ca la orice alt scriitor, aici observam cum prin cuvintele naratorului obiectiv transpare deseori un spirit justitiar. Finalul operelor aduce o stare de echilibru, care este atins tocmai prin pedepsirea tuturor personajelor care prezinta lacune din punct de vedere etic in finalul nuvelei Moara cu noroc , in tabloul final, apar batrana mama si copiii, expresia intelepciunii si , respectiv, a inocentei ; Ghita si Ana au cazut victima propriilor pacate si moartea lor a creat contextul pentru un nou inceput viata copiilor lor. romanul Mara culmineaza cu moartea macelarului Hubar, vinovat de destinul ratat al lui Bandi ; baiatul este mijlocul prin care Hubar este tras la raspundere pentru pacatul sau, si pedeapsa lui este moartea. Tot in Mara observam simtul datoriei foarte dezvoltat in cazul Persidei : ea , spre deosebire de mama ei, probabil din cauza educatiei obtinute la manastire, se ghideaza dupa un cod strict care, desi la inceput se afla in opozitie cu sentimentele pentru Natl, in timp, ajunge sa fie aplicat si in cazul iubirii. Stilul indirect liber Prin folosirea stilului indirect liber, Slavici caracterizeaza indirect prejudecatile societatii secolului XIX si felul ei de a analiza faptele. Naratorul adopta deseori vocea comunitatii, mai ales in caracterizarea Marei : ( a ramas saraca vaduva cu doi copii, saracutii de ei ). Stilul indirect liber este folosit si pentru a evoca gandurile personajelor, evitand astfel monologul sau dialogul interior. Mara este mandra de copiii ei, chiar si atunci cand sunt neastamparati : Tot nu mai are nimeni copii ca dansa ! . Cand se intalnesc la Padurita, Natl si Persida impart acelasi gand : Doamne ! de ce nu erau singuri ! . In aceste contexte nu este vorba despre un narator subiectiv, ci de transformarea unei voci interioare a personajelor la persoana a treia si atribuirea ei naratorului obiectiv, care penduleaza intre identificarea cu personajul si detasarea ironica de acesta, dupa cum vocea apartine comunitatii sau personajului insusi. Nu putem sa nu observam ca autorul renunta la folosirea stilului indirect liber in cazul Persidei. Naratorul nu este ironic cand se refera la ea, ci adopta un registru serios si grav. Opinii critice Ceea ce loveste pe oricine reciteste astazi pe Slavici este, in primul rand , o lipsa de preocupare a scrisului frumos.() Ii lipsesc cadenta frazei, armonia perioadelor, rotunjimea vorbelor ; n-are nici imagini, nici culori ; nu stie sa descrie un peisaj, lipsit de orice pitoresc in zugravirea fizica a personajelor.() Si care a fost cauza pentru care astazi, el este considerat, dupa Costache Negruzzi, drept unul din fondatorii nuvelei romanesti ?

http://www.scribd.com/doc/78248026/Tipologii-Umane-in-Proza-Lui-Slavici