Sunteți pe pagina 1din 0

Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti Facultatea de Agricultură

Departamentul de Studii pentru Învăţământ cu Frecvenţă Redusă (DIFRED - FA)

Specializarea: Biologie

Prof. univ. dr. Viorica BĂLAN

GENETICA ŞI AMELIORAREA PLANTELOR

Bucureşti

2012

CUPRINS

CAPITOLUL 1-PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA TEMATICILOR DEZVOLTATE ÎN MANUALUL “GENETICA ŞI AMELIORAREA PLANTELOR”. SPECIFICUL METODELOR ŞI MATERIALULUI BIOLOGIC EXPERIMENTAT

ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR GENETICE ŞI DE AMELIORARE A PLANTELOR………

1

TEMA NR. 1 (Capitol 1) -PARTICULARITĂŢI ALE STUDIULUI GENETICII ŞI AMELIORĂRII LANTELOR

2

1.1.

Domeniile şi metodele de studiu ale geneticii incluzând genetica plantelor

3

1.1.1

Domeniile de studiu ale geneticii

3

TEST DE EVALUARE

4

1.1.2. Metodele specifice folosite în experimentele de genetica plantelor

5

TEST DE EVALUARE

7

1.1.3 Caracteristici generale ale organismelor folosite în studiile genetice

7

1.1.4 Caracteristici generale ale organismelor folosite în genetica plantelor

9

TEST DE EVALUARE

10.

1.2

Particularităţile ameliorării plantelor şi tehnicile de lucru folosite

11

TEST DE EVALUARE

16

REZUMATUL TEMEI NR.1( Capitol 1)

17

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 1 (Capitol 1)

19

CAPITOLUL 2 - STUDII DE GENETICĂ CLASICĂ A PLANTELOR

21

TEMA NR. 1 (Capitol 2) - STUDII ŞI EXPERIMENTE FĂCUTE DE GREGOR MENDEL ŞI LEGILE GENETICE PE CARE SE BAZEAZĂ EXPERIMENTELE ACTUALE DE GENETICĂ A PLANTELOR

21

1.1

Definirea termenilor folosiţi în genetica mendeliană

22

TEST DE EVALUARE

2

4

1.2 Experimente făcute de Gregor Mendel la mazărea de grădină (Pissum sativum), prin care a

stabilit prima lege genetică (legea segregării)

24

1.2.1 Producerea dihibrizilor de mazăre (F 1 )

24

TEST DE EVALUARE

26

1.2.2 Experimente ale lui Gregor Mendel prin care se explică segregarea unei singure caracteristici a plantelor de mazăre

27

1.3

A doua lege a lui Mendel – Legea privind independenţa genelor

33

TEST DE EVALUARE

34

1.4.

Experimente efectuate la cais pentru pentru a pune în evidenţă mecanismele genetice ale

moştenirii caracteristicii formei fructului

35

TEST DE EVALUARE

37

1

REZUMATUL TEMEI NR.1(Capitol 2)

41

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 1 (Capitol 2)

42

TEMA NR. 2 (Capitol 2) - MEIOZA ŞI MITOZA LA PLANTE

44

2.1

De ce se divid celulele?

45

TEST DE EVALUARE

46

2.2

Mitoza la plantele superioare

47

2.2.1

Fazele de diviziune ale mitozei la plantele superioare

50

TEST DE EVALUARE

51

TEST DE EVALUARE

56

2.2.2 Mitoza şi clonarea…………………………………………………………………………………57

2.3

Meioza şi ciclul de viaţă al plantelor………………………………………………………………

58

2.3.1 Cromozomii diploizi şi haploizi la plante

58

2.3.2 Alternarea generaţiilor la algele multicelulare

58

2.3.3 Ciclul de viaţă la plantele Angiospermae…………………………………………………………59

TEST DE EVALUARE

64

2.3.4 Meioza, etapă esenţială în alternarea generaţiilor

64

2.3.5 Fazele de diviziune ale meiozei, în timpul procesului de formare a polenului prin

microsporogeneză la Lilium şi la porumb (Zea mays) TEST DE EVALUARE REZUMATUL TEMEI NR 2(Capitol 2 TEMA NR. 3 (Capitol 2) - LINKAGE GENETIC ŞI HARTA LINKAGE LA PLANTE 3.1 Noţiuni introductive

66

75

77

79

80

3.2

Mecanismul linkage la plante

81

TEST DE EVALUARE

83

3.3 Linkage genetic şi harta genetică

83

3.4 Harta cromozomală la fenotipurile de porumb analizate

85

TEST DE EVALUARE

87

3.5

Harta genetică şi harta fizică a genelor

88

3.5.1 Harta genetică

88

3.5.2 Harta fizică a genelor

91

3.5.3 Asocierea genetică

91

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA 3(Capitol 2) REZUMATUL TEMEI NR. 3 (Capitol 2) TEMA NR. 4 (Capitol 2) - CROSSING OVER CROMOZOMAL LA PLANTE 4.1. Crossingover cromozomal, meiotic 4.1.1. Cuplarea cromozomilor omologi în zigoten 4.1.2. Condensarea şi spiralizarea cromozomilor în pachiten în procesul sinapsei

92

93

95

95

96

97

2

4.1.3

Clivajul cromozomilor în diploten

98

4.1.4

Mecanismul crossing over-ului meiotic

96

TEST DE EVALUARE

99

4.1.5

Recombinarea genetică prin conversia genelor

101

4.1.6 Recombinarea genetică nebalansată

103.

4.2

Crossingover-ul meiotic la cais

103

4.2.1

Etape ale determinării cross overului meiotic la cais

103

TEST DE EVALUARE

109

4.3

Crossingover-ul mitotic

109

REZUMATUL TEMEI NR. 4 (Capitol 2 )

110

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA 4 (Capitol 2 )

111

TEMA NR. 5 (Capitol 2 ) INTERACŢIUNEA GENELOR LA PLANTE

112

5.1

Interacţia diferitelor gene care controlează identitatea organelor florale

114

TEST DE EVALUARE

117

5.2

Interacţiunea genelor alele la plante

117

TEST DE EVALUARE

120

5.3. Interacţiunea genelor care ocupă loci diferiţi în cromozom, la plante

121

TEST DE EVALUARE

127

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 5(Capitol 2)

128

REZUMAT AL TEMEI NR. 5 (Capitol 2)

129

TEMA NR. 6 (Capitol2) - VARIAŢII ÎN NUMĂRUL DE CROMOZOMI ŞI EFECTELE SEMNIFICATIVE ASUPRA AMELIORĂRII UNOR CARCTERISTICI ALE PLANTELOR

130

6.1 Cariotipul - criteriu de recunoaştere a speciilor 131

TEST DE EVALUARE

6.2

Variaţiile numeric-cromozomale la plante

133

6.2.1

Aneuploidia

133

TEST DE EVALUARE

135

6.2.1.1 Originea aneuploidiei şi dezvoltarea aneuploizilor

136

6.2.1.2 Efectele fenotipice ale Aneuploidiei şi importanţa lor pentru genetica

şi ameliorarea plantelor

138

TEST DE EVALUARE 141

141

6.2.2.1 Monoploidia…………………………………………………………………………………… 142

6.2.2.2 Poliploidia……………………………………………………………………………………….143

6.2.2

Euploidia

TEST DE EVALUARE

146

6.3

Inducerea şi selectia autopoliploizilor

147

3

6.4.

Inducerea şi ameliorarea alopoliploizilor

148

REZUMATUL TEMEI NR.6 (Capitol 2)

150

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR.6 (Capitol 2)

151

CAPITOLUL 3 - GENETICA CARACTERISTICILOR CANTITATIVE ŞI APLICAŢII ÎN AMELIORAREA PLANTELOR

154

TEMA NR. 1 (Capitol3) - ANALIZE CONVENŢIONALE ŞI MOLECULARE A EREDITĂŢII

CARACTERISTICILOR POLIGENICE LA PLANTE

155

1.1. Ereditatea caracteristicilor cantitative

156

TEST DE EVALUARE

159

1.2. Cartarea locilor caracteristicilor cantitative (QTL) şi markeri care asistă selecţia pentru ameliorarea

producţiei plantelor

160

1.2.1 Markeri genetici care asistă selecţia plantelor

161

1.2.1.1

Ce sunt markerii genetici?

161

TEST DE EVALUARE

164

1.2.1.2

Construcţia hărţii genetice

164

a.Ce este harta genetică

164

TEST DE EVALUARE

165

b. Comparaţii între markerii (A) codominanţi şi (B) dominanţi

166

1). Realizarea hărţii populaţiilor

166

TEST DE EVALUARE

168

2). Identificarea polimorfismului

169

TEST DE EVALUARE

171

3). Analiza markerilor moleculari

172

TEST DE EVALUARE…………………………………………………………………………………172

4). Distanţa genetică şi funcţiile cartării

174

TEST DE EVALUARE

174

1.2.1.3 Analize QTL…………………………………………………………………………………….174

a.Principii ale analizelor QTL

175

b.Principii de detectare a QTL cartat

176

TEST DE EVALUARE

177

REZUMATUL TEMEI NR.1(Capitol 3)

177

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR.1

179

TEMA NR 2 (Capitol 3) - METODE DE DETECTARE A QTL ŞI A MARKERILOR CARE ASISTĂ SELECŢIA PLANTELOR ÎN PROGRAMELE DE AMELIORARE

181

4

2.1

Metode de detectare QTL

182

2.1.1.Analiza unui singur marker

182

2.1.2. Metoda intervalului simplu de hartă

182

2.1.3. Metoda intervalului compus de hartă

183

TEST DE EVALUARE

185

2.2.

Reprezentarea şi descrierea QTLs detectat în intervalul de hartă

186.

2.3

Numărul de markeri şi de spaţii marker

188

2.4

Compararea hărţilor linkage

188

2.5.

Factorii care influenţează detectarea QTLs

189

TEST DE EVALUARE

196

2.6

Drum mai scurt al identificării genelor marker de interes pentru caracteristicile cantitative

197

2.6.1 Analizele segreganţilor cantitativi BSA

197

2.6.2 Genotiparea selectivă

198

2.7 Decizii importante ce pot fi luate pe baza cartării QTL

199

2.8 Cu privire la markerii care asistă selecţia plantelor în procesul de ameliorare

201

2.8.1 Validarea sau confirmarea markerilor depistaţi

201

2.8.2 Conversia markerilor

202

TEST DE EVALUARE

203

2.9.

Ameliorarea plantelor asistată de markeri

204

2.10

Costuri şi beneficii ale analizelor MAS

207

2.11

Markeri care asistă ameliorarea plantelor prin backross

207

TEST DE EVALUARE

208

2.12

Tendinţe de folosire în viitor a cartării QTL

209

REZUMATUL TEMEI NR. 2 (Capitol 3)

211

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 2 (Capitol 3)

214

TEMA NR.3 (Capitol 3) - NOI TEHNICI DE CARTARE A GENOMULUI PLANTELOR ÎN SCOPUL DEPISTĂRII MARKERILOR GENETICI CARE ASISTĂ SELECŢIA

216

3.1. Secvenţializarea PCR ( Polymerase Chain Reaction)

217

3.2 Tipurile de markeri moleculari folosiţi în ameliorarea plantelor

218

3.2.1

Markerii RFLP

218

3.2

2 Markerii RAPD

219

3.2.3.

Markerii AFLP

220

3.2.4 Markerii

STSs (Succesiunea situsurilor ataşate)

221

3.2.5 Markerii microsateliţi sau SSR, (Simple secvenţe repetate) (Simple sequence Repeat)

222

3.2.6 Single Nucleotide Polymorphism (SNP)

223

3. 3 Markerii izozimici

224

5

3.4 Unele avantaje şi dezavantaje ale celor mai cunoscuţi markeri moleculari pretabili în ameliorarea plantelor

224

TEST DE EVALUARE

227

3.5 Tehnici de detectare a polimorfismului ADN

228

3.5.1 Gel Electroforeza

228

3.5.2 Electroforeza capilar array

230

3.5.3 Matrix asistat de laser (Procedeul mass-spectrofotometric MALDI-TOF MS)

230

TEST DE EVALUARE

230

3.6.Tipuri de populaţii folosite în cartarea moleculară

231

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 3 (Capitol 3)

232

REZUMATUL TEMEI NR. 3 (Capitol3)

234

6

CAPITOLUL 1

PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA TEMATICILOR DEZVOLTATE ÎN MANUALUL GENETICA ŞI AMELIORAREA PLANTELOR” SPECIFICUL METODELOR ŞI MATERIALULUI BIOLOGIC EXPERIMENTAT ÎN DOMENIUL ŞTIINŢELOR GENETICE ŞI DE AMELIORARE A PLANTELOR

Genetica şi ameliorarea plantelor sunt ştiinţe de sinteză bazate pe cunoaştere, cu o evoluţie continuă, care contribuie la înţelegerea şi conservarea biodiversităţii lumii vegetale. Referindu-ne într-un început la cunoaşterea în domeniul geneticii plantelor, este important să plasăm genetica generală într-un cadru conceptual. Pentru a face acest lucru este important să înţelegem dimensiunea geneticii ca ştiinţă. După concepţiile moderne de după anul 2000, genetica are trei arii mari de studiu şi anume: Genetica clasică bazată pe prima şi a doua Lege a lui Mendel, Genetica moleculară, bazată pe Dogma centrală a Geneticii moleculare şi Genetica evoluţionistă, bazată pe teoria selecţiei naturale lansată de Charles Darwin (Phillip McClean, 2000). Ameliorarea modernă a plantelor se bazează pe înţelegerea şi cunoaşterea geneticii mendeliene şi nonmendeliene, a geneticii cantitative şi calitative, a geneticii populaţiilor şi a geneticii moleculare. Manualul “Genetica şi ameliorarea plantelor”, va pune accentul pe mecanismele genetice care sunt aplicate în ameliorarea plantelor şi tehnicile de ameliorare bazate pe aceste mecanisme. Studenţii vor căpăta cunoştinţe teoretice esenţiale şi o experienţă practică în interpretarea şi analizarea datelor colectate din experimente genetice, în estimarea unor parametrii genetici şi a heritabilităţii caracteristicilor moştenite. Vom regăsi în manual, designul unor programe de ameliorare bazate pe tehnici eficiente de selecţie, inclusiv câştigul genetic aşteptat, ca urmare a aplicării diferitelor metode de ameliorare şi selecţie şi cum vom adapta metodele de ameliorare la speciful culturilor, respectiv a speciilor de plante şi a interacţionării expresării unor caracteristici genetice, cu condiţiile de mediu. Factorii care trebuie luaţi în seamă atunci când se lucrează cu linii consangvinizate, linii sintetice sau cu indivizi şi familii hibride se vor regăsi de asemenea în manual. Studenţii vor învăţa să aplice tehnici pentru selecţia unor caracteristici multiple, incluzând aici indicii şi markerii moleculari care asistă selecţia. Se vor arăta căile prin care se pot

1

controla erorile experimentale în experienţele de genetică şi ameliorare a plantelor şi interacţiile genotipului cu mediul.

TEMA NR. 1 (Capitol 1)

PARTICULARITĂŢI ALE STUDIULUI GENETICII ŞI AMELIORĂRII PLANTELOR

Unităţi de învăţare:

domeniile de studiu ale geneticii, incluzând genetica plantelor

metodele specifice folosite în experimentele de genetica plantelor

caracteristici generale ale organismelor folosite în studiile genetice

caracteristici generale ale organismelor folosite în genetica plantelor

particularităţile ameliorării plantelor şi tehnicile de lucru folosite

Obiectivele temei:

- familiarizarea cu tematica manualului Genetica şi ameliorarea plantelor”;

- înţelegerea şi fixarea aspectelor privind domeniile, metodele de studiu şi a

particularităţilor organismelor folosite în experimentele de genetică în general şi în genetica plantelor în special;

- înţelegerea necesităţii studierii ameliorării plantelor ca pe un domeniu aplicativ al

geneticii plantelor;

- cunoaşterea tehnicilor folosite în ameliorarea plantelor, a căror detalii studenţii şi le vor însuşi ulterior în cadrul tematicii special consacrate.

Timpul alocat temei: 4 ore Bibliografie recomandată:

1. Phil McClean website, 2012, http/www.ndsa.nodal.edu/instruct/mcclean (Department of

Plant Sciences, Loftsgard Hall 270BNDSU Dept, Director, Genomics and Bioinformatics Program, North Dakota State University)

3. George Acquaah, 2006. Principles of Plant Genetics and Breeding. Blackwell Publishing

ISBN: 9781405136464, http://www.blackwellpublishing.com

1.1. Domeniile şi metodele de studiu ale geneticii incluzând genetica plantelor

2

Pentru înţelegerea ulterioară a temelor ce vor fi aprofundate în manual, vom face o incursiune de sinteză în domeniile şi metodele de studiu ale geneticii, inclusiv a geneticii plantelor. 1.1.1 Domeniile de studiu ale geneticii Genetica clasică bazată pe prima şi a doua lege a lui Mendel.

1. Prima şi a doua lege a lui Gregor Mendel cu privire la moştenirea ereditară a

caracteristicilor calitative

2. Meioza şi mitoza la plante

3. Cartarea cromozomilor somatici şi ai sexului, bazată pe Linkage şi Crossingover

4. Ereditatea extracromozomială

5. Citogenetica, cu referire la schimbarea structurii şi numărului cromozomilor

6. Genetica cantitativă

Genetica moleculară bazată pe dogma centrală a Geneticii moleculare

1. Structura ADN nuclear şi a organitelor celulare

2. Structura şi replicarea ADN

3. Transcripţia şi translaţia informaţiei genetice

4. Clonarea ADN

5. Controlul expresiei genelor

6. Mutaţia şi repararea ADN

Genetica evoluţiei, bazată pe teoria selecţiei naturale a lui Darwin

1. Evoluţia ( teoria modernă a evoluţiei bazată pe echilibrul Hardy-Weinberg)

2. Speciaţia

3. Genetica populaţiei

Particularităţile fiecăreia dintre cele trei arii, sau domenii ale geneticii plantelor sunt datorate în principal particularităţilor structurale ale celulei vegetale, a modului de reproducere şi a metabolismului plantelor. De aceea, în experimentele genetice este obligatoriu să se folosească şi să se obţină un material biologic autentic. Fiecare din cele trei arii ale geneticii are cerinţele proprii pentru experimentele performate. În genetica clasică, cerinţa principală este ca materialul genetic cercetat să aibă în zestrea sa genetică alele alternative. Când experimentul este performat în aria geneticii moleculare, este

3

nevoie, ca materialul biologic să conţină în fondul său genetic alelele specifice pe care vrem să le studiem la nivel molecular şi să avem proba de identificare şi de analiză a alelelor specifice. În multe studii, alelele pe care le vom studia sunt alele de tip sălbatic. În sfârşit, populaţia genetică cu o variaţie accentuată a frecvenţei genelor, este necesară pentru succesul experimentului în domeniul geneticii evoluţioniste. Pentru a determina care tip de alele sunt conţinute în fondul genetic sau care populaţie este mai bună pentru experimentul specific, este necesar să înţelegem avantajele şi dezavantajele diferitelor specii biologice, care sunt folosite ca organisme test.

TEST DE EVALUARE 1. Căror cauze sunt datorate particularităţile celor trei arii sau domenii ale geneticii plantelor? Răspuns:

Particularităţile celor trei domenii ale geneticii plantelor, se datorează în principal particularităţilor structurale ale celulei vegetale, a modului de reproducere şi a metabolismului plantelor.

2. Care sunt domeniile de cercetare ale geneticii plantelor? Răspuns:

Exerciţii:

Exemplu rezolvat:

Subdomeniile geneticii clasice sunt:

a.

caracteristicilor calitative;

b. Meioza şi mitoza la plante;

c. Cartarea cromozomilor somatici şi ai sexului, bazată pe Linkage şi Crossing over;

d. Ereditatea extracromozomială;

e. Citogenetica, cu referire la schimbarea structurii şi numărului cromozomilor;

f. Genetica cantitativă;

g. Echilibrul Hardy-Weinberg.

Rezolvare: a, b, c, d, e, f De rezolvat:

Subdomeniile geneticii moleculare sunt:

Prima şi

a doua lege a lui Gregor Mendel cu privire la moştenirea ereditară a

4

a. Structura ADN nuclear şi a organitelor celulare

b. Structura şi replicarea ADN

c. Transcripţia şi translaţia informaţiei genetice

d. Clonarea ADN

e. Controlul expresiei genelor

f. Mutaţia şi repararea ADN

g. Speciaţia

1.1.2. Metodele specifice folosite în experimentele de genetica plantelor Ca orice ştiinţă, ştiinţa geneticii a progresat, folosind metode ştiinţifice adecvate.

Aceste metode au început a fi folosite, când genetistul (sau oricare dintre oamenii de ştiinţă), a făcut observaţii asupra lumii biologice şi apoi a propus ipoteze, prin care a încercat să explice observaţiile făcute. Geneticianul iniţiază apoi un experiment sau o serie de experimente proiectate pentru a dovedi sau a infirma ipotezele. La prima vedere, parcurgerea acestui drum pare a fi unul drept, dar adevărul este că pot să apară multe

capcane.

Haideţi să vedem, care sunt paşii ce pot fi urmaţi în experimentele de genetica plantelor:

1. Efectuarea unei observaţii. nd facem o observaţie (percepţia structurală de intelect), trebuie să ne punem întrebările: Este observaţia noastră unicat? Suntem siguri că observaţia nu a fost explicată? O trecere în revistă a literaturii ştiinţifice de specialitate ar putea da o explicaţie acestor întrebări. Desigur, în măsura în care ne familiarizăm cu un

anumit subiect, vom studia şi vom cunoaşte literatura de specialitate şi aceasta este un lucru absolut necesar. 2. Formularea ipotezelor. Ipoteza îşi are etimologia în grecescul hypo „sub” şi thesis „poziţie”. În ştiinţă, o ipoteză este o legătură între două variabile (pot avea diferite valori, de la caz la caz, sau şi în funcţie de timp). Ipoteza poate fi o supoziţie care se bazează provizoriu pe observaţii şi care serveşte la explicarea anumitor fenomene (evenimente observabile, direct sau cu ajutorul instrumentelor şi aparatelor), dar care nu se poate verifica atât de temeinic prin experienţă sau experiment, (din latină din ex- şi periri, „despre încercare”), mijloc fundamental în cercetare, ca să ajungă să formuleze o teorie. În schimb, o ipoteză, care s-a confirmat prin experiment sau experienţă (ipoteză "verificată"), respectiv care poate fi dovedită prin concluzii logice care se bazează pe premise valide, poate deveni o teorie sau o parte a unei teorii. Ipoteza trebuie să fie plasată într-un cadru

5

conceptual. Spre exemplu, poate să apară un nou fenotip, sau poate fi observat pe neaşteptate un nou fenotip într-un fond genetic prezervat in situ sau ex situ. Genetistul trebuie să decidă, dacă această nouă observaţie este cel mai bine explicată prin rezultatul încrucişării liniei luate în studiu cu o altă linie cunoscută şi cu acelaşi fenotip, aceasta fiind în aria geneticii clasice, sau dacă noua alelă ar trebui să fie clonată şi analizată la nivel molecular, ceea ce este în aria geneticii moleculare. În general, geneticianul modern va aborda ambele arii de cercetare, sau va colabora cu un cercetător mai experimentat în aria în care el are mai puţină pricepere.

3. Proiectarea cadrului conceptual. Odată ce cadrul conceptual a fost proiectat, abordarea experimentală este cât se poate de evidentă pentru genetist: 1) se fac cele mai potrivite încrucişări şi se analizează rezultatele, sau 2) se izolează ADN, care este responsabil pentru fenotipul cercetat, se secvenţializează şi se analizează secvenţele ADN.

4. Efectuarea experimentului şi colectarea datelor. După ce vom colecta datele, pe baza

rezultatelor, putem, fie să acceptăm ipotezele, fie să propunem noi ipoteze şi să repetăm experimentul. De aici şi puterea metodelor ştiinţifice dată tocmai de autoperpetuarea lor. Odată ce vom demonstra că ipotezele sunt corecte, mergem mai departe, facem alte observaţii, prezentăm alte ipoteze, bazate pe noi rezultate de cercetare. În acest mod, printr-o abordare ştiinţifică ordonată se dobândesc noi şi noi cunoştinţe despre genetica plantelor, care pot avea fie conotaţie teoretică şi vor sta la baza a noi ipoteze, observaţii şi rezultate, fie că vor avea aplicabilitate în ameliorarea genetică a plantelor.

5. Analizarea datelor de cercetare pentru a verifica ipotezele.

● Dacă rezultatele confirmă ipotezele, vom putea pune bazele unei noi teorii în studiul geneticii plantelor. ●Dacă nu se confirmă ipotezele, reformulăm ipotezele şi le testăm. Paşii descrişi mai sus, urmaţi în experimentele de genetica plantelor îi găsim reprezentaţi în figura nr.1, în care vom vedea şi interconexiunile dintre paşii urmaţi.

6

Facem observaţii

Facem observaţii

Formulăm ipoteze

Facem observaţii Formulăm ipoteze Dezvoltăm cadrul conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se
Facem observaţii Formulăm ipoteze Dezvoltăm cadrul conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se

Dezvoltăm cadrul conceptual

observaţii Formulăm ipoteze Dezvoltăm cadrul conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se

Reformulăm ipotezele

ipoteze Dezvoltăm cadrul conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se confirmă ipotezele Dacă

Proiectăm experimentul

conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se confirmă ipotezele Dacă se infirmă ipotezele Vom
conceptual Reformulăm ipotezele Proiectăm experimentul Dacă se confirmă ipotezele Dacă se infirmă ipotezele Vom

Dacă se confirmă ipotezele

Dacă se infirmă ipotezele

Dacă se confirmă ipotezele Dacă se infirmă ipotezele Vom pune bazele unei noi teorii în studiul

Vom pune bazele unei noi teorii în studiul geneticii plantelor care vor sta la baza a noi observaţii, ipoteze şi experimente

Figura 1. Diagrama paşilor urmaţi în experimentele de genetica plantelor şi interconexiunile dintre aceştia (după Viorica Bălan)

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt paşii care trebuie urmaţi în experimentele de genetica plantelor?

Răspuns:

1. Efectuarea unei observaţii; 2. Formularea ipotezelor; 3. Proiectarea cadrului conceptual; 4. Efectuarea experimentului şi colectarea datelor; 5. Analizarea datelor de cercetare pentru a verifica ipotezele.

2. Care sunt întrebările pe care ni le punem când facem o observaţie în cadrul unui

experiment de genetica plantelor? Cum putem aduce explicaţii acestor întrebări?

Răspuns:

1.1.3 Caracteristici generale ale organismelor folosite în studiile genetice

Pentru studiile de genetică, organismele trebuie să întrunească următoarele caracteristici: 1. să conţină un bun fond genetic; 2. generaţiile să se succeadă rapid; 3. să fie uşor de manipulat genetic; 4. să fie uşor de finanţat; 5. să prezinte interes economic şi social.

7

De aceea cele mai multe studii s-au realizat cercetându-se: virusurile, bacteria Escherichia coli, organismul uman, Drosophilla, iar la plante, mai ales porumbul.

Pentru susţinere, voi prezenta caracteristicile generale ale celor mai folosite organisme în studiile genetice. Virusurile:

cresc repede în cultură;

au multe generaţii în timp scurt;

codifică puţine proteine, ceea ce permite analize în detaliu şi definirea sistemului

citogenetic;

● pot fi manipulate prin inginerie genetică, au o organizare cromozomială facilă studiului;

nu pot fi extrapolate la alte organisme caracteristicile genetice testate la virusuri.

Escherichia coli:

● creşte repede în cultură, are multe generaţii în timp scurt;

● are multe mutante ce pot fi luate în studiu şi este relativ simplu să se genereze noi mutante, sunt implicate multe gene;

ciclul de viaţă este foarte bine definit;

poate fi manipulată genetic;

● conţine cromozomi rudimentari;

nu toate caracteristicile genetice pot fi extrapolate la organismele superioare.

Organismul uman:

● prezintă un iminent interes public şi prin urmare fondurile sunt alocate cu mai mare uşurinţă;

caracteristicile genelor cartate prin secvenţializarea genomului uman, sunt relativ uşor de interpolat pentru alte specii de eucariote;

● multe fenotipuri mutante datorită înţelegerii clinice a diferitelor boli;

sistemul citogenetic este bine definit;

timp lung de la o generaţie la alta;

multe caracteristici pot fi studiate doar în culturi de celule;

● nu se pot face încrucişări controlate;

● nu se poate aplica ingineria genetică.

Drosophilla:

● timp scurt de la o generaţie la alta, pentru un organism eucariot (două săptămâni);

● apar şi se pot produce multe mutante care controlează un fenotip specific;

cromozomi mari cu un sistem citogenetic bine definit;

8

● creşte şi se înmulţeşte bine în condiţii de laborator;

un foarte bun organism pentru dezvoltarea studiului geneticii;

elementele transpozabile pot fi manipulate pentru clonarea genelor;

● poate fi aplicată ingineria genetică.

1.1.4 Caracteristici generale ale organismelor folosite în genetica plantelor Genetica plantelor este un termen foarte larg şi complex. După cum ştim, genetica este o ramură a biologiei care se ocupă cu ereditatea, în special cu mecanismele transmiterii ereditare a caracteristicilor şi cu variabilitatea caracteristicilor moştenite, la organisme (care se organizează singure), similare sau înrudite. Prin definiţie plantele sunt organisme eucariote, multicelulare, care îşi fabrică hrana prin fotosinteză, aparţin regnului Plantae, produc în mod caracteristic embrioni în procesul de reproducere, conţin cloroplaste, au pereţi celulari care conţin celuloza (componentă organică cu formula (C 6 H 10 O 5 ) n , un polizaharid format dintr-un lanţ linear de câteva sute sau mii de β(1→4) unităţi legate de D glucoză şi sunt lipsite de locomoţie (actul de autopropulsare). Şi atunci, genetica plantelor, ca ramură a biologiei, studiază mecanismele transmiterii ereditare a caracteristicilor şi variabilitatea caracteristicilor moştenite, folosind metode specifice dictate de particularităţile plantelor de a face fotosinteză şi de a-şi produce singure hrana, de a produce embrioni fie prin autofecundare, fie prin fecundarea cu polen de la alte plante, sau chiar prin partenocarpie sau apomixie, la care se adaugă particularităţile de a conţine cloroplaste, implicate în ereditatea citoplasmatică şi nu în ultimul rând de componenta celulază a pereţilor celulari. Două dintre organismele vegetale mai profund şi mai larg cercetate genetic, datorită caracteristicilor lor sunt: Arabidopsis thaliana şi Zea mays (porumbul). Arabidopsis thaliana

un genom mic cu puţine secvenţe repetitive de ADN;

● timp scurt de la o generaţie la alta (şase săptămâni);

multe mutante în timp scurt;

● polenizarea artificială migăloasă, dar se pot produce mii de descendenţi;

● este denumită Drosophilla plantelor, fiind la fel de intens şi curent studiată;

● poate fi aplicată ingineria genetică cu uşurinţă. Zea mays (porumbul)

specie bine cartată genetic;

9

se produc multe gene mutante care controlează caracteristicile plantelor obţinute din seminţe mutante;

are un sistem citogenetic bine definit;

elementele transpozabile sunt bine înţelese şi pot fi utilizate la clonarea genelor;

polenizarea artificială mai migăloasă, dar se pot obţine sute de descendenţi dintr-o

încrucişare;

● are trei generaţii pe an;

● poate fi aplicată ingineria genetică;

● nu pot fi găsite uşor fondurile pentru finanţare. Deşi a existat o adevărată revoluţie, în ultimii 20 de ani, în domeniul ştiinţelor biologice, prin urmare şi în genetica plantelor, rămâne încă o mare cantitate de necunoscute care trebuie cercetată şi descoperită. Finalizarea secvenţializării genomului uman, precum şi a genomului unor importante plante de cultură, cum sunt orezul şi porumbul, cresc incomensurabil posibilităţile de cercetare în domeniul geneticii plantelor, fie a celor din specii tehnice şi de câmp, a celor din pajişti, a celor furajere, a plantelor din specii multianuale cum sunt cele pomicole şi viticole, ba chiar şi a speciilor de arbuşti şi arbori ornamentali şi a arborilor pentru împăduriri, atât de necesari pentru echilibrul climei pe glob.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt cele mai folosite organisme în studiile de genetică?

Răspuns:

Cele mai folosite organisme în studiile de genetică sunt: virusurile, Escherichia coli, organismul uman, Drosophilla.

2. Care sunt cele mai folosite organisme în experimentele de genetica plantelor?

Răspuns:

Exerciţii:

Exemplu rezolvat:

1. Caracteristicile principale ale plantei Arabidopsis thaliana sunt:

a. un genom mic cu puţine secvenţe repetitive de ADN;

b. timp scurt de la o generaţie la alta (şase săptămâni);

c. multe mutante în timp scurt;

10

d.

polenizarea artificială migăloasă, dar se pot produce mii de descendenţi;

e. este denumită Drosophilla plantelor, fiind la fel de intens şi curent studiată;

f. nu poate fi aplicată ingineria genetică cu uşurinţă.

Rezolvare: a, b, c, d, e De rezolvat:

2. Caracteristicile principale ale plantei Zea mays sunt:

a. specie bine cartată genetic;

b. se produc multe mutante care controlează caracteristicile plantelor obţinute din seminţe

mutante;

c. are un sistem citogenetic bine definit;

d. elementele transpozabile sunt bine înţelese şi pot fi utilizate la clonarea genelor;

e. polenizarea artificială mai migăloasă, dar se pot obţine sute de descendenţi dintr-o

încrucişare;

f. are patru generaţii pe an;

g. nu poate fi aplicată ingineria genetică;

h. nu pot fi găsite uşor fondurile pentru finanţare.

Rezolvare:

1.2 Particularităţile ameliorării plantelor şi tehnicile de lucru folosite Pentru început, să răspundem la întrebarea: Ce este ameliorarea plantelor? Ameliorarea genetică a plantelor, denumită în termeni comuni selecţia vegetală, este ansamblul de demersuri ştiinţifice şi tehnice care permit să fie puse la dispoziţia agriculturii varietăţi de plante din ce în ce mai performante (Ives Hervè). Există de asemenea răspunsul dat de André Gallais în Méthodes des création de variétès en amélioration des plantes ISBN 9782759216574 din 27.10.2011(Station de Génétique Végétale UMR 320 INRA-CNRS-UPS-AgroParisTech- Ferme du Moulon- 91190 Gif-sur-Yvette France) în 1990 şi anume: Ameliorarea plantelor este arta şi ştiinţa de a crea varietăţi de plante. Ne vom referi acum la răspunsul dat de Doré şi Varoquaux în 2006, care spune :

Ameliorarea plantelor este un ansamblu de activităţi prin care se pune genetica plantelor în serviciul omului şi se realizează multiple adaptări la mediul fizic, biologic şi economic. Şi un ultim răspuns (Viorica Bălan în Note de curs, 2011): Ameliorarrea plantelor este definită de identificarea şi selecţia unor caracteristici dorite şi combinarea acestor caracteristici într-o singură plantă individsau, ameliorarea plantelor este ştiinţa

11

agrobiologică aplicativă, bazată în mare parte pe rezultatele cercetărilor de genetica plantelor şi care studiază soiurile şi hibrizii de plante, elaborează metode de îmbunătăţire a acestora şi de obţinere a unor genotipuri noi cu valoare agronomică superioară. O altă întrebare pe care o vom pune firesc, este: De ce este importantă ameliorarea plantelor? Ameliorarea plantelor este acel domeniu, la care nu ne oprim să ne gândim, dar fără efortul oamenilor care lucrează în acest domeniu, denumiţi amelioratori de plante, viaţa noastră ar fi cu totul diferită. Ameliorarea plantelor este necesară pentru că plantele sunt adaptate la a trăi în sălbăticie şi nu pentru a fi utilizate de către oameni. Spre exemplu, tuberculii de cartofi sunt o rezervă de hrană pentru plantă şi nu pentru alte organisme, drept pentru care, multe plante de cartof sălbatic, descurajează animalele să le mănânce, datorită toxinelor pe care le produc. Această caracteristică a fost înlăturată prin ameliorare, la cartoful de cultură, pe care noi îl mâncăm (Contract nr. Food CT-2006-016214, susţinut de comisia europeană prin Programul 6 de cercetare, www.eu-sol.net/public/plant-breeding). Ameliorarea plantelor este un proces continuu, necesar acum şi întotdeauna. Agenţii patogeni evoluează pentru a învinge rezistenţa plantelor la atacul lor şi atunci plantele au nevoie de ajutorul omului pentru a le ameliora continuu rezistenţa. Populaţia umană continuă să crească şi atunci, pentru a-şi asigura hrana, este nevoită să crească nivelul productiv al plantelor de cultură. Dacă ne uităm în viitor, vom vedea că schimbările climatice vor provoca schimbarea condiţiilor de creştere ale plantelor şi atunci amelioratorii trebuie să muncească pentru ca noile organisme create să fie adaptate noilor condiţii, iar culturile vor fi schimbate pentru a ţine pasul cu noile condiţii. O a treia întrebare pe care cu siguranţă o punem, este aceasta: Care sunt tehnicile folosite în ameliorarea plantelor? Ameliorarea plantelor poate fi realizată prin diferite tehnici, ce variază de la simpla selecţie a plantelor cu caracteristici dorite, care apoi vor fi multiplicate, până la complexe tehnici moleculare. Sunt folosite tehnici fundamentale pentru îmbunătăţirea caracteristicilor plantelor utile omului. Acestea au stat la baza eforturilor de ameliorare a plantelor de acum o sută de ani până în prezent. Până de curând, amelioratorii au depins în principal de metode clasice de lucru, dar o dată cu dezvoltarea biotehnologiilor aceştia au încorporat tehnici moleculare în munca lor, ceea ce a eficientizat şi scurtat procesul de ameliorare. Atât metodele clasice cât şi cele biotehnologice se aplică la această dată, completându-se unele pe celelalte.

12

Acestea fiind zise, să facem acum o scurtă trecere în revistă a tehnicilor de ameliorare, pentru a cunoaşte sintetic şi a înţelege rolul acestora în viaţa noastră şi de ce va trebui să ni le însuşim mai în profunzime în cadrul temei destinate special acestora. 1. Selecţia artificială. Este cea mai simplă metodă de ameliorare. Agricultorul selectează plantele care apoi vor avea urmaşi. În măsura în care descendenţii vor semăna (în medie) cu plantele selectate, au posibilitatea de a determina ce recoltă vor avea de la aceste plante, denumite selecţii. Acest proces se numeşte selecţie artificială. Termenul derivă din cel de “selecţie naturală“, inventat de Darwin pentru a descrie procesul prin care cele mai bine adaptate animale vor supravieţui având un anumit fond de gene. Acelaşi proces se întâmplă şi în cazul selecţiei artificiale, numai că el se petrece datorită intervenţiei omului în favoarea nevoilor sale.

datorită intervenţiei omului în favoarea nevoilor sale. Foto 1. Charles Darwin la scurt timp după publicarea

Foto 1. Charles Darwin la scurt timp după publicarea cunoscutei sale cărţi Originea speciilor,1859; http://commons.wikimedia.org/wiki/File:CharlesDarwinHuntingSnark.jpg

Trebuie subliniat că, nevoile omului ca parte a naturii, nu trebuie să perturbe însă, biodiversitatea naturală, fondul de gene al plantelor cu care matricea genetică umană este în echilibru. Pe genetistul şi amelioratorul modern, acest lucru îl preocupă, învăţând nu îngusteze prin presiunea selecţiei fondul genetic creat natural şi să îl prezerve pentru a nu strica echilibrul lumii vii. Pentru a înţelege şi mai bine procesul de selecţie artificială, să luăm următorul exemplu:

Să ne imaginăm că un agricultor are o parcelă cultivată cu plante de tomate şi că aceste plante sunt subtil diferite; unele au frunze mai mari, altele au fructe mai mari şi de un roşu mai aprins, etc. O importantă parte a acestor diferenţe sunt datorate diferenţei între

13

genele din genomul plantelor care controlează aceste caracteristici şi de aceea pot fi

transmise ereditar descendenţilor. Genele din plantele parentale sunt transmise prin

sămânţă descendenţilor lor. Şi acum să ne întoarcem la parcela pe care ne-am imaginat-o

cu tomate şi să decidem că vrem să înfiinţăm o nouă parcelă cu plante de tomate care au

fructe mai mari şi mai roşii. Aceasta înseamnă că vom extrage seminţele din fructele

plantelor selectate, vom obţine răsadul şi vom planta în noua noastră parcelă. Putem primi

felicitări, pentru că am făcut selecţie artificială prin care am îmbunătăţit nivelul şi calitatea

producţiei de tomate.

îmbunătăţit nivelul şi calitatea producţiei de tomate. Foto 2. Tomate mai mari (

Foto 2. Tomate mai mari (www.eu-sol.net/public/plant-breeding, copyright GFDL)

2. Ameliorarea prin încrucişarea plantelor sau prin hibridizare.

Ameliorarea prin încrucişarea plantelor, sau ameliorarea prin hibridizare presupune

a porni de la fertilizarea florilor unei plante cu polenul florilor altei plante.

florilor unei plante cu polenul florilor altei plante. Foto 3. Transferarea polenului colectat de la unele

Foto 3. Transferarea polenului colectat de la unele flori, cu ajutorul unei pensule moi, pe stigmatul unei alte flori (www.eu-sol.net/public/plant-breeding)

Ameliorarea plantelor prin hibridizare este mai complicată decât ameliorarea prin

selecţie artificială, aceasta presupunând să determinăm care plante le vom încrucişa unele

14

cu altele, să obţinem seminţe şi să recoltăm apoi aceste seminţe, să obţinem descendenţi, studiem pe baza geneticii clasice şi moleculare a mecanismelor de transmitere ereditară a caracteristicilor dorite, să stabilim apoi un program şi o strategie de ameliorare şi de creare de noi genotipuri de plante, care să cumuleze caracteristicile utile umanităţii. Există două motive principale pentru a face acest lucru:

1. Pentru a determina care sunt părinţii care trebuie încrucişaţi pentru a obţine descendenţii aşteptaţi. 2. Pentru a combina într-o singură plantă calităţi regăsite în două plante. Să luăm acelaşi exemplu cu tomate şi să presupunem că o varietate de tomate are fructe mari, dar cu gust mediocru, iar altă varietate are fructe mici dar cu gust dulce. Prin hibridizarea celor două varietăţi se vor obţine descendenţi cu fructe mari şi cu gust dulce. După încrucişarea celor două varietăţi, este de dorit să se facă selecţia descendenţilor, care pe de o parte se pot cultiva pentru a obţine producţiile dorite, pe de altă parte se vor folosi în studiile genetice şi pe de alta, pentru a se selecta noi părinţi care vor fi încrucişaţi mai departe şi din care se vor obţine descendenţi cu un nou câştig genetic. Aceste două tehnici de mai sus constituie baza ameliorării plantelor. Toate tehnicile noi cum este spre exemplu backross-ul, sunt doar îmbunătăţiri ale acestor două tehnici de bază. 3. Backross-ul. Backross-ul este o tehnică specifică a ameliorării prin hibridizare (hibridizare înapoi) în care un descendent se polenizează cu unul din părinţii lui. Aceasta se face când un ameliorator de plante încearcă să transfere o caracteristică particulară de la o specie sălbatică, sau de la un soi vechi, la descendenţi ce sunt necesari pentru culturile moderne. După încrucişarea celor două tipuri de plante, sălbatică şi de cultură, urmează un proces ciclic de backrossare şi de selecţie artificială, care permite amelioratorului de plante să reunească multe caracteristici ale plantei cultivate pe care amelioratorul nu vrea să le piardă, dar şi caracteristici de interes de la specia sălbatică (cazul ameliorării mărului cu rezistenţă la boli şi cu fructe de calitate, a ameliorării caisului, folosindu-se soiuri vechi şi soiuri moderne, a ameliorării grâului, etc). Sunt desigur mai multe tehnici care derivă din tehnicile de bază şi ne referim la selecţia în masă, metode de ameliorare prin încrucişarea în bloc, metoda pedigree, selecţia recurentă, metoda de ameliorare Full-sib, ameliorarea performanţelor prin autopolenizarea descendenţilor, selecţia half-sib şi testarea descendenţilor, selecţia half-sib şi aplicarea

15

testcrossului, transferarea unei singure gene linkate prin aplicarea backcross-ului

tradiţional (George Acquaah, 2006).

Ameliorarea bazată pe tehnicile de hibridizare, cu toate îmbunătăţirile ei, este limitată

la folosirea plantelor compatibile sexual şi compatibilitatea redusă cu creşterea distanţei

relaţionale între plante. Ameliorarea plantelor ar putea beneficia de pe urma accesului la

caracteristicile înnăscute la plantele incompatibile sexual.

Tehnicile biotehnologice, cum sunt: fertilizarea in vitro, embriocultura (salvarea

embrionilor imaturi pe mediu nutritiv in vitro), hibridizarea somatică şi tehnologiile ADN,

au fost folosite pentru a depăşi barierele de incompatibilitate sexuală a plantelor

îndepărtate taxonomic şi genetic.

Hibridizarea somatică implică îndepărtarea enzimatică a pereţilor celulari din frunze şi

seminţe, pentru a furniza celule goale, numite protoplaşti, care pot apoi să fuzioneze pentru

a produce hibrizi somatici. Asemănarea structurii membranei în tot regnul plantelor,

permite fuziunea protoplaştilor îndepărtaţi genetic pe scara acestui regn. Fuziunea celulelor

poate conduce la fuziunea nucleelor, rezultând celule amphidiploide, hibride somatic.

Fuziunea protoplaştilor plantelor incompatibile sexual, a înregistrat progrese la plantele cu

flori. Un exemplu foarte cunoscut este cel al hibrizilor somatici între cartof şi tomate,

denumit pomato (Solanum tuberosum + Lycopersicum esculentum).

Tehnologiile ADN, permit izolarea genelor dorite din bacterii, plante, animale. Astfel

la

plante au fost izolate gene care conferă rezistenţă la erbicide, sau rezistenţă sau toleranţă

la

factorii de stres ai mediului, iar la animale au fost decodificate enzime sau proteine care

au valoare pentru procesarea industrială. Apoi aceste gene au fost inserate în celulele

plantelor prin asimilare directă sau indirectă, conducând la transformarea genetică a

celulelor plantelor.

Spre deosebire de hibrizii obţinuţi prin polenizare încrucişată, astfel de plante sunt

diferite de părinţii lor prin unul sau două însuşiri unice, bine definite.

TEST DE EVALUARE

1. Ce este ameliorarea plantelor?

Răspuns:

Ameliorarea plantelor este ştiinţa agrobiologică aplicativă, bazată în mare parte pe

rezultatele cercetărilor de genetica plantelor şi care studiază soiurile şi hibrizii de

1.

De ce este importantă ameliorarea plantelor?

plante, Răspuns: elaborează metode de îmbunătăţire a acestora şi de obţinere a unor genotipuri

16

Exerciţii:

Exemplu rezolvat:

2. Tehnicile de bază folosite în ameliorarea clasică sunt:

a. Selecţia artificială

b. Ameliorarea prin încrucişarea plantelor sau prin hibridizare

c. Backross

d. Selecţia half-sib

Rezolvare: a, b, c De rezolvat:

3. Tehnicile de ameliorare derivate din tehnicile de bază sunt:

a. selecţia în masă

b. metode de ameliorare prin încrucişarea în bloc

c. metoda pedigree, selecţia recurentă, metoda de ameliorare

d. Full-sib, ameliorarea perfomanţelor prin autopolenizarea descendenţilor

e. Selecţia half-sib şi testarea descendenţilor

f. Selecţia half-sib şi aplicarea testcrossului

g. transferarea unei singure gene linkate prin aplicarea backross-ului tradiţional

h. Hibridizarea somatică

Rezolvare:

REZUMATUL TEMEI NR.1 (Capitol 1)

Genetica plantelor, ca ramură a biologiei, studiază mecanismele transmiterii ereditare a caracteristicilor şi variabilitatea caracteristicilor moştenite, folosind metode specifice dictate de particularităţile plantelor de a face fotosinteză şi de a-şi produce singure hrana, de a produce embrioni fie prin autofecundare, fie prin fecundarea cu polen de la alte plante, sau chiar prin partenocarpie sau apomixie, la care se adaugă particularităţile de a conţine cloroplaste, implicate în ereditatea citoplasmatică şi nu în ultimul rând de componenta celuloză a pereţilor celulari. În studiile de genetica plantelor se parcurg paşii următori: 1. Efectuarea unei observaţii; 2. Formularea ipotezelor; 3. Proiectarea cadrului conceptual; 4. Efectuarea experimentului şi colectarea datelor; 5. Analizarea datelor de cercetare pentru a verifica ipotezele. Două dintre organismele vegetale mai profund şi mai larg cercetate genetic, datorită caracteristicilor lor sunt: Arabidopsis thaliana şi Zea mays (porumbul).

17

Finalizarea secvenţializării genomului uman, precum şi a genomului unor importante plante de cultură, cum sunt orezul şi porumbul, cresc incomensurabil posibilităţile de cercetare în domeniul geneticii plantelor, fie a celor din specii tehnice şi de câmp, a celor din pajişti, a celor furajere, a plantelor din specii multianuale cum sunt cele pomicole şi viticole, ba chiar şi a speciilor de arbuşti şi arbori ornamentali şi a arborilor pentru împăduriri, atât de necesari pentru echilibrul climei pe glob. Ameliorarea plantelor este ştiinţa agrobiologică aplicativă, bazată în mare parte pe rezultatele cercetărilor de genetica plantelor şi care studiază soiurile şi hibrizii de plante. Ameliorarea plantelor este un proces continuu, necesar acum şi întotdeauna. Agenţii patogeni evoluează pentru a învinge rezistenţa plantelor la atacul lor şi atunci plantele au nevoie de ajutorul omului pentru a le ameliora continuu rezistenţa. Populaţia umană continuă să crească şi atunci este nevoită să crească nivelul productiv al plantelor de cultură. Dacă ne uităm în viitor, vom vedea că schimbările climatice vor provoca schimbarea condiţiilor de creştere ale plantelor şi atunci amelioratorii trebuie să muncească pentru ca noile organisme create să fie adaptate noilor condiţii, iar culturile vor fi schimbate pentru a ţine pasul cu noile condiţii. Tehnicile de bafolosite în ameliorarea clasică sunt: selecţia artificială, ameliorarea prin încrucişarea plantelor sau prin hibridizare şi backross. Tehnicile de ameliorare derivate din tehnicile de bază sunt: selecţia în masă, metode de ameliorare prin încrucişarea în bloc, metoda pedigree, selecţia recurentă, metoda de ameliorare full-sib, ameliorarea perfomanţelor prin autopolenizarea descendenţilor, selecţia half-sib şi testarea descendenţilor, selecţia half-sib şi aplicarea testcrossului, transferarea unei singure gene linkate prin aplicarea backross-ului tradiţional. Tehnicile biotehnologice, cum sunt: fertilizarea in vitro, embriocultura (salvarea embrionilor imaturi pe mediu nutritiv in vitro) la care se adaugă, hibridizarea somatică şi tehnologiile ADN, au fost folosite pentru a depăşi barierele de incompatibilitate sexuală a plantelor îndepărtate taxonomic şi genetic. Fuziunea protoplaştilor plantelor incompatibile sexual, a înregistrat progrese la plantele cu flori. Un exemplu foarte cunoscut este al hibrizilor somatici între cartof şi tomate, denumit pomato (Solanum tuberosum + Lycopersicum esculentum).

18

TEST RECAPITULATIV PENTRU TEMA NR. 1 (Capitol 1)

1. Metodele specifice de cercetare în genetica plantelor sunt dictate de următoarele

particularităţi:

a. fac fotosinteză şi îşi produc singure hrana;

b. unele, produc embrioni prin autofecundare;

c. unele, produc embrioni prin fecundarea cu polen de la alte plante;

d. unele, produc embrioni prin partenocarpie;

e. unele, produc embrioni prin apomixie;

f. conţin cloroplaste, implicate în ereditatea citoplasmatică;

g. au componenta celuloză în pereţii celulari.

2. Caracteristicile generale ale virusurilor folosite în studiile genetice sunt:

a. cresc repede în cultură;

b. au multe generaţii în timp scurt;

c. codifică puţine proteine ceea ce permite analize în detaliu şi definirea sistemului citogenetic;

d.

pot fi manipulate prin inginerie genetică, au o organizare cromozomială facilă

studiului;

e. nu pot fi extrapolate la alte organisme caracteristicile genetice testate la virusuri. 3. Escherichia coli are următoarele caracteristici, utile studiilor genetice:

a. creşte repede în cultură, are multe generaţii în timp scurt;

b. are multe mutante ce pot fi luate în studiu şi este relativ simplu să se genereze

noi mutante, sunt implicate multe gene;

c. ciclul de viaţă este foarte bine definit;

d. poate fi manipulată genetic;

e. conţine cromozomi organizaţi;

f. nu toate caracteristicile genetice pot fi extrapolate la organismele superioare.

4. Organismul uman are următoarele caracteristici utile studiilor genetice:

a. prezintă un iminent interes public şi prin urmare fondurile sunt alocate cu mai

mare uşurinţă; b. caracteristicile genelor cartate prin secvenţializarea genomului uman, sunt relativ uşor de interpolat pentru alte specii de eucariote;

c. multe fenotipuri mutante datorită înţelegerii clinice a diferitelor boli;

d. sistemul citogenetic este bine definit;

19

e. timp lung de la o generaţie la alta;

f. multe caracteristici pot fi studiate doar în culturi de celule;

g. nu se pot face încrucişări controlate;

h. nu se poate aplica ingineria genetică.

5. Drosophilla este mult folosită în studiile genetice pentru următoarele caracteristici:

a. timp

săptămâni);

scurt

de

la

o generaţie la

alta,

pentru un organism

eucariot

(două

b. apar şi se pot produce multe mutante care controlează un fenotip specific;

c. cromozomi mari cu un sistem citogenetic bine definit;

d. creşte şi se înmulţeşte bine în condiţii de laborator;

e. un foarte bun organism pentru dezvoltarea studiului geneticii;

f. elementele transpozabile pot fi manipulate pentru clonarea genelor;

g. poate fi aplicată ingineria genetică.

6.

Tehnologiile ADN permit izolarea genelor dorite din:

 

a. bacterii;

 

b. plante;

c. animale.

 

7.

Tehnicile

moderne

folosite

în

ameliorare

pentru

a

depăşi

barierele

de

incompatibilitate sexuală a plantelor îndepărtate taxonomic şi genetic sunt:

a. fertilizarea in vitro;

b. embriocultura (salvarea embrionilor imaturi pe mediu nutritiv in vitro);

c. hibridizarea somatică;

d. tehnologiile ADN.

Bibliografie selectivă

1. George Acquaah. 2006. Principles of Plant Genetics and Breeding. Blackwell Publishing

ISBN: 9781405136464, http://www.blackwellpublishing.com).

2. Bălan Viorica, 2008. Genetica plantelor (manual), Editura ALPHA MDN, ISBN

978-973-139-047-5, 240 pag.

3. Brooker Robert, 2009. Genetics Analysis and Principles. 3rd. New York: McGraw-

Hill Irwin.

by Edition 2006 Histoire et amelioration de 50 plantes ISBN 9782738012159

20

5.

André Gallais, 2011. Méthodes des création de variétès en amélioration des plantes,

ISBN 9782759216574

6. Phillip McClean, 2000. Genomics and Bioinformatics Program, North Dakota State

University, modified from Principles of Genetics, The Fields Of Genetics

http/www.ndsa.nodal.edu/instruct/mcclean

7. Hervé Y., T. Lunn, Mabeau S.,1997. An introduction to vegetable crop PRODUCTION

AND PLANT BREEDING IN BRITTANY ISHS Acta Horticulturae 459: International Symposium Brassica 97, Xth Crucifer Genetics Workshop

CAPITOLUL 2 STUDII DE GENETICĂ CLASICĂ A PLANTELOR

TEMA NR. 1 (Capitol 2) STUDII ŞI EXPERIMENTE FĂCUTE DE GREGOR MENDEL ŞI LEGILE GENETICE PE CARE SE BAZEAZĂ EXPERIMENTELE ACTUALE DE GENETICĂ A PLANTELOR

Unităţi de învăţare:

definirea termenilor folosiţi în genetica mendeliană

experimente făcute de Gregor Mendel la mazărea de grădină (Pissum sativum), prin care a stabilit prima lege genetică (legea segregării)

confirmarea ipotezelor primei legi genetice a lui Mendel

a doua lege genetică a lui Mendel, numită Legea moştenirii independente a caracteristicilor

condiţiile cunoscute astăzi prin care se ia în considerare cea de a doua lege a lui Mendel

experimente privind moştenirea caracteristicilor calitative la cais (Prunus armeniaca), bazate pe genetica mendeliană

Obiective

- Cunoaşterea şi fixarea termenilor folosiţi în genetica Mendeliană

- Însuşirea metodelor experimentale folosite în genetica Mendeliană

- Înţelegerea moştenirii genetice a unor caracteristici ale plantelor

- Înţelegerea rolului de inovator al lui Mendel pentru genetică în general şi pentru genetica plantelor în special

- Cunoaşterea unor realizări ale geneticii plantelor în România

21

Timpul alocat temei 4 ore Bibliografie recomandată

1. Bălan Viorica, 2008, Genetica plantelor (manual), Editura ALPHA MDN, ISBN 978-

973-139-047-5

2. Phil McClean website, 2012, http://www.ndsa.nodal.edu/instruct/mcclean

1.1 Definirea termenilor folosiţi în genetica mendeliană Alele: o formă alternativă a perechii alelice date: înalt şi dwarf”, sunt alele pentru înălţimea plantei de mazăre. Mai mult decât două alele există pentru fiecare genă specifică, dar, doar două din ele vor fi găsite pentru fiecare caracteristică calitativă. Pereche de alele: combinarea a două alele cuprinse în perechea de gene. Dominante: alelele care se expresează pe ele însele pe seama alelelor alternante. Fenotipul controlat de asemenea alele este expresat în generaţia F 1 (ca urmare a încrucişării liniilor pure). Recesive: alele a căror expresare este reprimată în prezenţa alelelor dominante;

fenotip ce nu apare în generaţia F 1 din încrucişarea a două linii pure şi reapare în generaţia

F 2.

Homozigot: un individ care conţine doar o alelă din perechea de alele; spre exemplu DD este homozigot dominant şi dd este homozigot recesiv; linia pură este homozigotă pentru gena care interesează. Heterozigot: un individ care conţine unul din fiecare membru al perechii de gene;

spre exemplu, Dd heterozigot. Genotip: combinaţie specifică de alele pentru unele gene sau set de gene. Fenotip: literar înseamnă "forma care se vede", ea fiind în exterior, fizic apărând ca o caracteristică particulară. Plantele de mazăre folosite în experiment de Mendel exteriorizează următoarele fenotipuri:

1. seminţe rotunde sau zbârcite;

2. seminţe galbene sau verzi;

3. flori roşii sau albe;

4. plante înalte sau dwarf .

Încrucişarea monohibridă: este încrucişarea între părinţi care diferă pentru o

singură pereche de gene în mod uzual ♀AA x ♂aa

22

Monohibridul: este un descendent a doi părinţi care sunt homozigoţi pentru alele alternante ale unei perechi de gene. A se reţine! Încrucişarea monohibridă nu este încrucişarea a doi monohibrizi. Monohibrizii se folosesc pentru descrierea relaţiilor dintre alele. Când o alelă este homozigotă îi vom vedea fenotipul. Este fenotipul unui heterozigot care ne permite să determinăm relaţia dintre alele. Încrucişarea dihibridă: este încrucişarea între doi părinţi care diferă prin două perechi de alele (AABB x ♂aabb). Dihibridul: este un individ heterozigot pentru două perechi de alele (AaBb) Din nou a nu se uita! Încrucişarea dihibridă nu este încrucişarea între doi dihibrizi. Încrucişare parentală: încrucişarea monohibridă, sau dihibridă a părinţilor, simbolizaţi P 1 şi P 2. Generaţia F 1 : populaţia hibridă obţinută în urma încrucişării parentale Generaţia F 2 : populaţia hibridă obţinută prin autofecundarea plantelor hibride din generaţia F 1. Segregare (lat. a separa): separarea perechilor de alele homologe (provenite una de la mamă, alta de la tată ) în meioză, în timpul fecundarii gameţilor. Exemplu:

Pasul 1.

Încrucişarea parentală

Pasul 2.

Rezultă generaţia hibridă

Pasul 3.

Rezultă generaţia hibridă

P 1 X P 2 F 1 (autofecundarea plantelor din F 1 ) F

2

Linia pură: este acea populaţie fără caracteristici segregante, de la care se obţin rezultate genetice experimentale neconfuze, aceasta fiind în fapt o importantă inovaţie pentru cercetările genetice de mai târziu. Backross: încrucişarea unui hibrid F 1 cu unul din părinţii homozigoţi; pentru plantele de mazăre înalte încrucişarea a fost Dd x DD sau Dd x dd; cel mai adesea backross-ul este

încrucişarea întregii generaţii cu părinţii recesivi. Testcross: este încrucişarea unui individ cu un părinte homozigot recesiv şi este folosit pentru a determina dacă individul este homozigot dominant sau heterozigot.

23

TEST DE EVALUARE

1. Ce este încrucişarea dihibridă ?

Răspuns:

Încrucişarea dihibridă este încrucişarea între doi părinţi care diferă prin două perechi de alele (AABB x ♂aabb).

2. Ce este încrucişarea monohibridă?

Răspuns:

Exerciţii:

Exemplu rezolvat:

1. Segregare ( lat. a separa ) este:

a. separarea perechilor de alele homologe (provenite una de la mamă, alta de la tată) în

meioză, în timpul fecundării gameţilor;

b. separarea perechilor de alele homologe în timpul mitozei;

c. separarea perechilor de alele în timpul fecundării gameţilor.

Rezolvare: a

De rezolvat:

2. Homozigot este:

a. un individ care conţine doar o alelă din perechea de alele; spre exemplu DD este

homozigot dominant şi dd este homozigot recesiv; linia pură este homozigotă pentru gena

care interesează;

b. un individ care conţine unul din fiecare membru al perechii de gene spre exemplu

Dd.

Rezolvare:

1.2 Experimente făcute de Gregor Mendel la mazărea de grădină (Pissum sativum), prin care a stabilit prima lege genetică (legea segregării) 1.2.1 Producerea dihibrizilor de mazăre (F 1 ) Gregor Mendel a încrucişat varietăţi care au fost pure genetic pentru caracteristicile seminţelor rotund (RR), galben (YY), zbârcit (rr) şi verde (yy). Toţi descendenţii (F 1 ) produşi din aceste încrucişări au fost dihibrizi, heterozigoţi pentru fiecare pereche de alele (RrYy). Toate seminţele au fost rotunde şi galbene, aceasta însemnând că genele pentru caracteristicile rotund şi galben sunt dominante.

24

Obţinerea dihibrizilor F 1

♀RRYY x ♂rryy F 1 RrYy (boabe rotunde şi galbene) ♀RrYy x ♂RrYy

Gregor Mendel a încrucişat apoi dihibrizii F 1 cu caracteristici fenotipice, boabe rotunde şi galbene pentru obţinerea generaţiei F 2, rezultatele încrucişării fiind prezentate în tabelul 1 denumit şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi .

Tabel 1. Şahul combinaţiilor gameţilor femeli şi masculi

F 1 Gameţi ♂/

RY

Ry

rY

ry

RY

RRYY

RRYy

RrYY

RrYy

Rotund

Rotund

Rotund

Rotund

Galben

Galben

Galben

galben

Ry

RRYy

RRyy

RrYy

Rryy

Rotund

Rotund

Rotund

Rotund

Galben

verde

Galben

Verde

Ry

RrYY

RrYy

rrYY

rrYy

Rotund

Rotund

Zbârcit

Zbârcit

Galben

Galben

galben

galben

Ry

RrYy

Rryy

rrYy

rryy

Rotund

Rotund

Zbârcit

zbârcit

Galben

verde

Galben

verde

Se aştepta ca seminţele rotunde să fie galbene şi cele zbârcite să fie verzi, în raportul de 75% rotund galben şi 25% zbârcit verde. În realitate, nu a fost aşa, obţinând toate combinaţiile posibile de caracteristici privind culoarea şi textura seminţelor. Raporturile fenotipice de segregare ale descendenţilor au fost următoarele:

9/16 rotund -galbenRaporturile fenotipice de segregare ale descendenţilor au fost următoarele: 3/16 rotund -verde 3/16 zbârcit -galben 25

3/16 rotund -verdefenotipice de segregare ale descendenţilor au fost următoarele: 9/16 rotund -galben 3/16 zbârcit -galben 25

3/16 zbârcit -galben. Raporturile fenotipice de segregare ale descendenţilor au fost următoarele: 9/16 rotund -galben 3/16 rotund -verde

25

1/16 zbârcit-verde Fenotipurile şi genotipurile genera te în F 2 ca urmare a încrucişării plantelor

1/16 zbârcit-verde

Fenotipurile şi genotipurile generate în F 2 ca urmare a încrucişării plantelor de

mazăre din generaţia F 1 cu fenotipul rotund galben şi genotipul RrYy sunt prezentate în

tabelul 2.

Tabel 2. Fenotipurile, combinaţiile gametice şi genotipurile generate în F 2 la mazărea de grădină

Fenotipuri(seminţe)

Combinaţii gametice

Genotipul de bază

( 9) Galben rotund

(1) RRYY

R_Y_

(2) RRYy

(2) RrYY

(4) RrYy

(3 ) Galben zbârcit

(1) rrYY

r_Y_

(2) rrYy

(3) Rotund verde

(1) RRyy

R_ y_

(2) Rryy

(1) Verde zbârcit

(1) rryy

r_y_

În experimentul descris mai sus, Gregor Mendel a analizat moştenirea a două

caracteristici alternative ale bobului de mazăre de grădină:formă rotundă:1- culoare

galbenă , 2- formă zbârcită, culoare verde.

TEST DE EVALUARE

1. Când Gregor Mendel a studiat moştenirea genetică a două caracteristici ale

bobului de mazăre, ce combinaţii fenotipice şi gametice a determinat în generaţia

hibridă F 2 ?

Răspuns:

Gregor Mendel a obţinut în generaţia hibridă F 2, următoarele combinaţii fenotipice, şi

gametice :

combinaţii fenotipice: 9/16 rotund galben, 3/16 rotund - verde, 3/16 zbârcit

galben,1/16 zbârcit - verde

combinaţii gametice

penru fenotipul rotund - galben (1) RRYY, (2) RRYy,(2) RrYY,(4)RrYy

pentru fenotipul rotund verde (1) Rryy, (2) Rryy

pentru fenotipul zbârcit - galben: (1) rrYY, (2) rrYy

pentru fenotipul zbârcit - verde: (1) rryy

26

2. Ce s-a întâmplat în generaţia hibridă F 2 , atunci când Gregor Mendel a studiat moştenirea genetică a câte o singură caracteristică a plantelor de mazăre de grădină? Răspuns:

Exerciţii:

Exemplu rezolvat:

1. În generaţia hibridă F 1, întotdeauna vedem:

a. doar unul din cele două fenotipuri parentale

b. ambele fenotipuri parentale

Rărpuns: a

De rezolvat:

2.

fenotipice, gametice şi genotipice când a studiat mazăre :

Fenotipuri:

a. 3 galben : 1 verde

b. 3 verde : 1 galben

Răspuns:

combinaţii gametice:

a. galben (1.YY,2.Yy)

b. galben(1.Yy,2.Yy)

c. verde (yy)

Răspuns:

Combinaţii genotipice

a. galben (Y_)

b. verde(y_)

Răspuns:

1.2.2 Experimente ale lui Gregor Mendel prin care se explică segregarea unei singure caracteristici a plantelor de mazăre Vom vedea în cele ce urmează, ce s-a întâmplat când Gregor Mendel a analizat moştenirea genetică a câte o singură caracteristică a plantelor de mazăre. Ne vom referi la:

a obţinut următoarele combinaţii caracteristica culoarea bobului de

În

generaţia

hibridă

F 2, Gregor

Mendel

culoarea bobului de În generaţia hibridă F 2 , Gregor Mendel culoarea bobului de mazăre: gal

culoarea bobului de mazăre: galben şi verde

27

forma bobului: rotundă şi zbârcită rotundă şi zbârcită

înălţimea plantei: dwarf şi înalt imea plantei: dwarf şi înalt

culoarea florii de mazăre : alb şi roşu de mazăre: alb şi roşu

În tabelul 3, prezentăm rezultatele lui Gregor Mendel cu privire la aceste experimente.

Tabel 3. Rezultate din experimentele lui Gregor Mendel

Încrucişări parentale

Fenotipuri

Nr. seminţe pentru

Raportul F 2

Fenotipuri parentale

F

1

fiecare fenotip F 2

   

5474

Rotund :1850

 

Seminţe ♀ rotund x zbârcit

Rotund

Zbârcit

2,95 :1

   

6022

Galben:2001

 

Seminţe ♀galben x verde

Galben

Verde

3,00 :1

Flori ♀roşu x ♂alb

Roşu

705 Roşu : 224 Alb

3,14:1

Înălţimea plantelor

Înalt

 

687 Înalt:227 Dwarf

 

♀înalt x ♂dwarf

3,02:1

Analizând tabelul de mai sus, vom putea da răspunsurile la întrebările de mai jos:

Ce se vede în generaţia F 1 ? Întotdeauna vedem doar unul din cele două fenotipuri

parentale. Dar F 1, posedă informaţii prin care se vor produce ambele fenotipuri parentale în

generaţia următoare.

Ce se întâmplă în F 2 ? Generaţia F 2 produce raportul 3:1, unde caracteristica

dominantă este prezentă de trei ori, iar cea recesivă numai o dată. Termenii de dominant şi

recesiv sunt inventaţi de Gregor Mendel pentu a descrie relaţiile fenotipurilor de bază din

F 1 şi F 2.

Cum explicăm segregarea unei singure caracteristici experimentate de Gregor

Mendel în F 2 ?

1. Culoarea bobului de mazăre: galben şi verde

- Încrucişările parentale şi obţinerea monohibrizilor F 1 şi a generaţiei F 2

x

P 1 Gameţi parentali ♀Y

P 2

x

♂y

F 1 Yy (boabe galbene

♀Yy x ♂Yy

28

Gregor Mendel a încrucişat apoi monohibrizii cu caracteristica fenotipică boabe

galbene pentru obţinerea generaţiei F 2, rezultatele încrucişării fiind prezentate în tabelul 4,

şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi .

Tabel 4. Şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi ♂ pentru caracteristica culoarea bobului de mazăre, pentru generaţia F 2

F 1 Gameţi ♂ / ♀

Y

Y

Raportul fenotipic de segregare

Y

YY

Yy

3-galben (1.YY,2.Yy)

Y

Yy

Yy

1-verde(yy)

2. Forma bobului: rotundă şi zbârcită

Încrucişările parentale şi obţinerea monohibrizilor F 1 şi a generaţiei F 2

x

♂ r

Gameţi F 1 Rr (boabe rotunde

Gameţi parentali♀R

P 1

P 2

x

♀Rr x ♂Rr

Tabel 5. Şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi ♂ pentru caracteristica forma bobului de mazăre pentru generaţia F 2

F1Gameţi ♂ / ♀

R

R

Raportul fenotipic de segregare

R

RR

Rr

3-galben (1.RR,2.Rr)

R

Rr

Rr

1-verde(rr)

3. Înălţimea plantei: dwarf şi înalt

Încrucişările parentale şi obţinerea monohibrizilor F 1 şi a generaţiei F 2

P 1

x

P 2

DD

x

dd ♂

Gameţi parentali ♀ D ♂d

F

1

Dd (plante înalte)

Tabel 6. Şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi ♂ pentru caracteristica

înălţimea plantei de mazăre, pentru generaţia F 2

29

F 1 Gameţi ♂ / ♀

D

d

Raportul fenotipic de segregare

D

DD

Dd

3-înalt (1.DD,2.Dd)

d

Dd

Dd

1-verde(dd)

4. Culoarea foriide mazăre: alb şi roşu

Încrucişările parentale şi obţinerea monohibrizilor F 1 şi a generaţiei F 2

x

x

Gameţi parentali ♀A ♂a

F 1 (Flori roşii)

P 1

A

P 2

a

 

Tabel 7. Şahul combinaţiilor gameţilor femeli ♀ şi masculi ♂ pentru caracteristica culoarea florii la mazăre, în generaţia F 2

F 1 Gameţi ♂ / ♀

A

a

Raportul fenotipic de segregare

 

A

AA

Aa

3-roşu (1.AA,2.Aa)

a

Aa

Aa

1-alb(aa)

 

Pe baza experimentelor efectuate şi a confirmării ipozelor formulate, Gregor Mendel

a

pus bazele teoretice a moştenirii caracteristicilor cercetate şi a formulat prima sa lege.

Prima lege a lui Gregor Mendel - legea segregării, se formulează astfel: în timpul

formării gameţilor în descendenţa hibridă, fiecare membru al perechii de alele se separă de

alt membru pentru a forma combinaţii genetice ale gameţilor parentali.

Confirmarea ipotezelor primei legi a lui Mendel

Pe baza observaţiilor făcute, Mendel a putut formula ipoteze despre segregare. Pentru

a testa ipotezele, Mendel a autopolenizat plantele F 2. Pentru că legea lui a fost corectă, el a

putut prevadă rezultatele care vor fi. Şi într-adevăr, rezultatele au fost cele aşteptate,

după cum se vede mai jos:

Fenotipul F2 Autofecundare plante Autofecundare plante

Înalte (DD)

Dwarf(d d)

Fenotipul segregant 1/3înalte:2/3 segregante Toate plantele dwarf

3 înalte: 1 dwarf

Din aceste rezultate putem astăzi confirma genotipul descendenţilor F 2.

30

Fenotipuri F 2 Plante înalte

Genotipuri 1/3 D D

Descriere genetică Linii pure homozigot dominante

F 2 Plante Dwarf

2/3 D d toate d d

Heterozigoţi Linii pure homozigote recesive

Astfel, F 2 este genotipic reprezentat astfel: 1/4DD : 1/2Dd : 1/4 dd. Aceste date au fost de asemenea analizate în şahul combinaţiilor, folosind gameţii indivizilor F 1 . Astfel raportul fenotipic este 3:1 şi raportul genotipic este 1:2:1 după cum se vede din tabelul 6. Mendel a efectuat alte încrucişări pentru a confirma ipoteza segregării şi anume încrucişarea backross şi testcross. Backross: Dd x DD

F 1 Gameţi ♂ /

D

Raportul fenotipic de segregare

Raportul genotipic de segregare

 

D

DD

1.

înalt

1.DD

d

Dd

1.

scund

1.dd

Testcross: Dd x dd

 

F 1 Gameţi ♂ /

d

Raportul

fenotipic

Raportul genotipic de segregare

de segregare

D

Dd

1.înalt

1.Dd

d

dd

1.scund

1.dd

Backcross - încrucişarea unui hibrid F 1 cu unul din părinţii homozigoţi. Pentru plantele de mazăre înalte încrucişarea a fost Dd x DD sau Dd x dd. Testcross retronîcrucişarea sau backcrossarea indivizilor cu fenotip dominant (cu Structură genetică necunoscută) cu părintele recesiv sau cu un tester recesiv (cu genotipul aa) pentru a determina dacă genotipul indivizilor dominanţi este heterozigot (Aa) sau

homozigot (AA) pentru o alelă oarecare.

Gregor Mendel, a studiat moştenirea genetică a caracteristicilor la mazărea de grădină parcurgând toţi paşii necesari pentru un studiu de genetică: 1). A efectuat observaţii; 2). A formulat ipoteze; 3). A proiectat cadrul conceptual; 4). A efectuat

31

experimentul şi a colectat datele de cercetare; 5. A analizat datele de cercetare, a verificat

ipotezele şi a sintetizat concluzii.

Iată acum, care sunt concluziile lui Gregor Mendel:

1. Determinanţii ereditari sunt de natură particulară. Aceşti determinanţi se numesc

gene.

2. Fiecare părinte are perechi de determinanţi, gene, în fiecare celulă pentru fiecare

caracteristică studiată. Descendenţii F 1, rezultaţi din încrucişarea liniilor pure, conţin o alelă

pentru fenotipul dominant şi o alelă pentru fenotipul recesiv. Aceste două alele formează o

pereche de gene sau determinanţi, după cum i-a denumit Gregor Mendel .

3. Un membru al unei perechi de gene segregă în câte un gamet, asfel că în fiecare

gamet va trece un membru al unei perechi de gene.

4. Gameţii se unesc randomizat şi fără să ţină seama de implicarea altor perechi de

gene.

Gregor Mendel a avut şansa ca fiecare pereche de gene pe care a studiat-o

răspundă la una sau la alta din aceste cerinţe.

Astfel toate genele ce se prezintă într-o aranjare independentă au fost în fapt sintetice

cu trei loci în cromozomul 4, doi în cromozomul 1, unul în cromozomul 7 şi unul în

cromozomul 5.

Oricum, distanţa care separă locii sintetici a fost suficient de mare pentru ca genele să

fie moştenite ca şi cum ar fi fost în cromozomi diferiţi.

În tabelul 8 sunt prezentate combinaţiile celor şapte perechi de alele pe care le-a

studiat Mendel.

Tabel 8. Combinaţiile celor şapte perechi de alele care au fost studiate de Gregor Mendel şi cromozomii pe care sunt situate.

Caracteristici

Fenotip

Alele

Cromozomi

Forma seminţei

rotund - zbârcit

R-r

7

Culoarea seminţei

galben - verde

Y-y

1

Culoarea păstăii

verde - galben

Gp-gp

5

Textura păstăii

neted - rugos

V-v

4

Culoarea florii

roşu - alb

A-a

1

Aşezarea florii

axial - terminal

Fa-fa

4

Înălţimea plantei

înalt - dwarf

Dd

4

32

Găsind că fiecare din aceste şapte caracteristici au fost moştenite independent unele faţă de altele, Mendel a formulat cea de-a “doua lege”, numită: Legea moştenirii independente a caracteristicilor. Astăzi ştim că această lege poate fi luată în considerare doar în două condiţii:

1. genele sunt în cromozomi separaţi

2. genele sunt larg separate în acelaşi cromozom

1.3 A doua lege a lui Mendel Legea privind independenţa genelor. În timpul formării gameţilor segregarea alelelor dintr-o pereche de gene este independentă faţă de segregarea

alelelor altei perechi de gene. Ca şi la încrucişările monohibride, rezultatele obţinute la încrucişările dihibride, au

confirmat ipoteza lui Mendel, prin încrucişările backross făcute - F 1 dihibrid x părinte recesiv. Să folosim un exemplu, cu seminţe galben, rotunde F 1:

Backross

RRYy

x

rryy

Gameţi

RY

Ry

rY

ry

Tabel 9. Şahul combinaţiilor pentru Backross

     

Gameţi femeli

 
   

RY

Ry

rY

ry

Gameţi

 

RrYy(Galben

Rryy(verde

rrYy(galben

rryy(Verde

masculi

ry

rotund)

rotund)

zbârcit)

zbârcit)

Raportul fenotipic (seminţe) pentru testcross este:

Galben, rotundRaportul fenotipic (semin ţe ) pentru testcross este: Verde, rotund Galben, zbârcit Verde, zbârcit 1 1

Verde, rotundfenotipic (semin ţe ) pentru testcross este: Galben, rotund Galben, zbârcit Verde, zbârcit 1 1 1

Galben, zbârcitţe ) pentru testcross este: Galben, rotund Verde, rotund Verde, zbârcit 1 1 1 1 Legile

Verde, zbârciteste: Galben, rotund Verde, rotund Galben, zbârcit 1 1 1 1 Legile lui Mendel (1865) formează

1

1

1

1

Legile lui Mendel (1865) formează o bază teoretică pentru înţelegerea moştenirii genetice a caracteristicilor. Mendel a făcut două inovaţii în ştiinţa geneticii:

1. a dezvoltat liniile pure

2. a calculat rezultatele şi a păstrat notele statistice

33

Linia pură este acea populaţie fără caracteristici segregante, de la care se obţin rezultate genetice experimentale neconfuze, aceasta fiind în fapt o importantă inovaţie pentru cercetările genetice de mai târziu.

TEST DE EVALUARE

1. Care sunt încrucişările pe care le-a făcut Gregor Mendel pentru a confirma ipoteza

segregării?

Răspuns:

Pentru a confirma ipoteza segregării Gregor Mendel a făcut încrucuşă