Sunteți pe pagina 1din 11

FACTORII CARE CONTRIBUIE LA DEZVOLTAREA DE-A LUNGUL VIETI.

Psihologul american Gordon Allport defineste personalitatea drept organizarea dinamica a acelor sisteme psiho-fizice care ii determina gandirea si comportamentul. In Dictionarul de psihologie (1995) al lui Norbert Sillamy, personalitatea este definita ca elementul stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si o diferentiaza de alta persoana.Personalitatea uman mbin trsturi generale i particulare. Altfel spus, personalitatea integreaz organismul individual, structurile psihice umane i, totodat, relaiile sociale n care omul este prins ca i mijloacele culturale de care dispune. De aceea s-a spus c la nivelul omului integral personalitatea este un sistem bio-psiho-sociocultural , ce se constituie fundamental n condiiile existenei i activitii din primele etape ale dezvoltrii individuale n societate. Sistemul psihic uman se ncheag la confluena dintre biologic i socio-cultural i nu poate fi redus doar la una din acestea deoarece exist legi psihice specifice. Nucleul psihic este totodat rezultat i premis a dezvoltrii umane, iar psihicul contient este strns legat de toate celelalte compartimente ale personalitii. Personalitatea ca organizare distincta a structurilor de adaptare la mediu nu este formata la nastere, dar se poate spune ca incepe la nastere, iar procesul devenirii ei continua de-a lungul intregii vieti sub influienta unui cumul de factori. Intre factorii si conditiile care intervin, trei sunt considerati fundamentali, in sensul ca lipsa lor ar face imposibila sau ar compromite dezvoltarea pshica. Primul dintre acesta este ereditatea; definita ca proprietate a organismelor vii de a transmite urmasilor caracteristicile pe care le-a dobandit de-a lugul filogenezei. Ereditarea joaca un rol important in conturarea personalitatii. Ansamblul insusirilor transmise ereditar alcatuiesc genotipul iar interactiunea acestuia cu mediul reprezinta fenotipul. Biologia contemporana a demonstrat temeinic ereditatea biologica a fiintei umane. S-a pus intrebarea daca putem vorbi de o ereditate psihologica. In acest sens au fost initiate cercetari speciale care au confruntat date privind: a) particularitati ale parintilor si copiilor; b) particularitati ale diferitelor generatii; c) specificul dezvoltarii la cei care s-au nascut cu deficiente ereditare; d) asemanari si deosebiri intre gemenii monozigoti si dizigoti care s-au dezvoltat in acelasi mediu sau in medii diferite; e) stabilire de asemanari si deosebiri intre frati si surori din familii obisnuite; f) studiul familiilor celebre,asa cum a fost Bach. Desfasurate de-a lungul timpului acest gen de cercetari a generat pozitii diferite in ceea ce priveste rolul acordat ereditatii pentru viata psihica umana. Ele au pendulat intre

conceptia transmiterii ereditare a insusirilor si stucturilor psihice si cea a negarii vreunui rol al ereditatii in geneza psihicului uman. Psihologia contemporana, generalizand propriile cercetari si sprijinindu-se pe datele biologiei moderne a cucerit o pozitie avansata in ceea ce privesre rolul ereditatii pentru dezvoltarea psihica. In primul rand s-a eleminat tendinta de a considera contributia ereditatii in sine, izolata de interactiunea cu ceilalti factori, conceptie apartinand gandirii biologice actuale. In acest sens, B.Inhelder si colaboratorii sai subliniaza: biologia moderna nu mai accepta granite absolute intre mecanismele genetice si cele fenotipice si admite o anumita interactiune intre ele. R.Zazzo subliniaza ca este mai corect sa se vorbeasca, nu de o ereditate psihologica, pe care in momentul de fata, la nivelul actual de dezvoltare a mijloacelor de investigatie, este foarte putin posibil sa se demonstreze, ci de rolul ereditati in activitatea psihica sau de premisele ereditare pentru viata psihica. Chiar aceste premise ereditare au o raportare variabila la procesul de constuctie pshica, in sensul ca aportul lor difera in functie de: - natura proceselor psihice ; - dupa gradul de complexitate; - etapele mai timpurii ale ontogenezei se caracterizeaza prin participarea mai mare a mecanismelor ereditare; - spcificul unor componente psihice care au o puternica baza nativa asa cum sunt aptitudinile; - derularea cu un ritm mai crescut a programului de maturizare biologica in anumite etape de viata. Insasi zestrea ereditara nu este statica ci se afla in plina functionare. Fiind la inceput doar o potentialitate cu virtualitati functionale polivalente, directia si calitatea dezvoltarii sale va depinde de interactiunea cu ceilalti factori; in lipsa acestora, disponibilul naiv putandu-se pierde. Ereditatea este considerata un factor necesar dar nu suficient pentru dezvoltarea psihica umana. Insusi procesul realizarii programului ereditar si al maturizarii functionale este influientat de calitatea si cantitatea relatiilor cu ambianta.(P.Osterrieth) Tot el sublinieaza ca : Transferul ereditar nu priveste probabil caracteristicile psihologice preconstituite si bine circumscrise, asa cum se crede adesea cu oarecare naivitate, ci mai curand elementele de sensibilitate si de reactivitate care se combina si interactioneaza pentru a da nastere la caracteristici comportamentale determinate. Zestrea ereditara a omului este polivalenta si larg nedeterminata si aceasta explica plasticitatea si adaptabilitatea extraordinara a sa. Cel de-al doilea factor este mediul, definit adesea ca totalitatea a influentelor naturale si sociale, fizice si spirutale, directe si indirete, organizate si neorganizate, voluntare si involuntare care constituie cadrul in care se naste, traieste si se dezvolta(P. Golu, 1984) fiinta umana pentru intreaga sa viata. Sunt numeroase cercetari care demonstreaza valoarea acestui factor si anume: a) studiul comportamentului copiilor crescut de animale; b) urmarirea corelatiei dintre nivelul inteligentei copiilor si calitatea mediului familial sau a celui institutionizat.

c) analiza comparativa intre gemenii monozigoti crescuti in familii cu conditii socioculturale diferite; d) cercetari asupra evolutiei numarului de personalitati cu activitate stiintifica remarcabila in corelatie cu avansul socio-economic si cultural al comunitatii umane; e) investigarea in detaliu a unor particularitati ale personalitatii si specificul mediului familial. Mediul este cel care sustine si creeaza ocazii de manifestare a particularitatilor psiho-comportamentale.Cele mai importante pentru viata psihica sunt componentele socio-culturale ale mediului. Modul de viata al unei colectivitati, profesiile practicate traditiile, obiceiurile, libertatile si interdictiile, toate acestea vor avea o importanta majora in structurarea personalitatii cuiva. Considerand mai analitic categoriile de influiente exercitate de mediu (P. Golu) se pot distinge urmatoarele tipuri: a) socio-economice vizand conditiile materiale de existenta; b) socio-profesionale reprezentate de statutele si rolurile profesionale; d) socio-culturale adica mijloacele de instruire, educare, acces la cultura; e) socio-afective constand in frecventa si natura contactelor cu cei din jur, cu atmosfera si climatul socio-afectiv care genereaza si intretin trairi emotionale de o anumita calitate, formeaza atitudini si reglaje corespunzatoare. Aceste tipuri de influente se exercita nuantat ca frecventa si continut in mediile pe care le traverseaza simultan si succesiv fiecare fiinta umana de-a lungul vietii sale. Sintetizand rolul mediului in dezvoltarea psihica, trebuie sa retinem urmatoarele: a) este primul mare transformator care actioneaza asupra fondului ereditar si da astfel continut uman vietii psihice; b) este factorul de socializare punand la dispozitia fiintei umane o gama larga de modele de comunicare si actiune; c) indeplineste o functie de enculturale pentru ca participa la formarea acelor capacitate psihice; d) da semnificatie comportamentelor individului si le stimuleaza sa acceada la dezvoltarea de tip uman; e) genereaza valori si criterii care contribuie la formarea dimensiunilor orientative fundamentale ale personalitatii; Educatia este cel de-al treilea factor determinant si poate fi definita ca ansamblul de actiuni si activitati care integreaza subiectul ca factor activ si care se desfasoara sistematic, unitar, organizat, avand un continut cu necesitate definit de societate si condusa de factori competenti, special calificati. Educatia trasmite imagini si idei, cunostinte si structuri de gandire, valori morale si estetice, norme si principii de comportament, modele atitudinale si relatii interumane(P. Golu) si formeaza astfel, capacitate cognitive afective si volitive si stucturi de personalitate. Educatia indeplineste urmatoarele roluri: a) da continut vieti psihice; b) formeaza mecanismele superioare ale acesteia; c) dezvolta optim toate disponibilitatile ereditare si construieste dimensiunile personalitatii; d) preia si directioneaza convergent cu scopurile ei, influentele mediului.

Educatia este considerata factorul optim determinant al dezvoltarii psihice, ea alegand perspectiva ce urmeaza a fi propusa si insuflata dezvoltarii (M. Zlate). Educatia detine un rol hotarator in procesul extrem de complex al devenirii finite umane. Am analizat pe rand rolul fiecaruia dintre factorii fundamentalii insa trebuie sa intelegem ca numai relatia interactiva a lor asigura dezvoltarea deplina a fiintei umane. Interactiunile variate dinte acesti determinanti. Interventia celor trei factori la care ne-am referit, nu se produce ca o simpla intalnire mai mult sau mai putin exterioara vietii psihice, ci relatia lor este de interactiune larga, variata si continua, in cadrul activitatii reale desfasurata de subiect, si cel mai mult in contextul invatarii, considerata in acceptiunea sa cea mai larga ca insusirea de catre organism a unor raspunsuri la agenti pentru care nu detine posibilitati ereditare (A. Tuciov,1973). Trebuie sa intelegem ca numai relatia interactiva a lor asigura dezvoltarea deplina a fiintei umane. Acest optimism implica cel putin trei conditii de baza: a) sa existe o concordanta in timp intre programul de crestere maturizare si momentul interventiei factorilor de mediu si educatie. Numai in aceste conditii se asigura receptivitate sporita si asimilare crescuta a anumitor stimuli din mediu, iar actiunea acestora din urma, valorifica deplin disponibilitatile ereditare ale fiintei umane. Cand influientele formative intervin prea tarziu, exista riscul pierderii pentru totdeauna a diponibilitatilor unei perioade sau a unui stadiu. Cercetarile au aratat ca prescolaritatea este o perioada favorabila formarii unor abilitati de baza pentru muzica, pictura, coregrafie, sport, limbi moderne, unele capacitati de gandire, comunicare verbala, si care nu trebuie pierduta. b) Interactiunea optima a factorilor fundamentali presupune in afara corespondentei in timp a actiunii lor, si o concordanta sub raport cantitativ si calitativ a influientelor mediului si educatiei cu potentialul ereditar dintr-un anumit stadiu. Prin urmare, atat in familie cat si in gradinita sau in scoala activitatile si influientele bogate, variate si interesante potrivite prin continut si modul de desfasurare a posibilitatilor copilului, vor asigura dezvoltarea buna a acestuia. Cand influientele de mediu, mai ales, sunt inferioare, cand copii sunt insuficient antrenati in activitati cu potential formativ, cand se comunica putin cu ei, nu sunt stimulati de adultii din jur, dezvoltarea lor va fi marcata de serioase limite. In acest caz subsolicitarea face sa se piarda o parte insemnata a potentialului ereditar al unei perioade, al unui stadiu. c) corespondenta cantitativa si calitativa a influientelor si activitatilor mediului si educatiei cu potentialul ereditar este cu adevarat favorabila dezvoltarii psihice a copilului daca se raporteaza atat la posibilitatile sale prezente, cat si la cele viitoare, si mai precis la ceea ce L.S. Vagotski numea zona proximei dezvoltari. S-a considerat ca aceasta interactiune optima a factorilor fundamentali ai dezvoltarii psihice este una din cele mai importante legi generale care genereaza acest vast proces (T. Cretu, 1994). mpreuna cu factorii fundamentali, acioneaza muli altii iar pe unii dintre acestia i punem numai complementari. Prin interventia lor, ei nuanteaza si individualizeaza complexul proces al dezvoltarii psihice, marcheaza drumul de viata al fiecaruia. n aceasta categorie includem: evenimentele de viata, emergenta nssi a vietii psihice, autodeterminarea de care este capabila fiinta uman la un moment dat.

Emergenta psihica const n faptul c structurile psihocomportamentale care sunt active, vii, dinamice, autoreglabile si autostructurabile pot duce, ele nsele, la noi efecte de dezvoltare. Acesta explica faptul ca unii copii i tineri care provin din familii modeste i au conditii mai putin favorabile ajung n viat persoane talentate, cu rezultate remarcabile n anumite domenii fra ca n familia lor si n generatiile anterioare sa fie altcineva cu caracteristici asemanatoare . Autodeterminarea este acel factor al dezvoltarii psihice umane care se manifesta pe deplin atunci cand se dezvolta structurile autoreglatoare ale personalitaii. Ea se exprima n selectia interactiunilor cu ambianta, cutarea constienta si voluntara a noi surse de cunoastere, initierea i experimentarea unor activitti, proiectarea i realizarea unor schimbari ale nsusirilor i structurilor propriei personalitti. Personalitatea nu este prezenta la nastere. Ea se formeaza treptat incepand cu varsta de trei ani,cand se cristalizeaza bazele sale.Treptat, apar de-a lungul celorlalte stadii,diversele ei componente astfel ca in adolescenta se ajunge la o organizare unitara. Personalitatea nu este un simpu aspect al vietii psihice a omului ci, este totalitatea de componente diverse si foarte numeroase,este un intreg da coerenta conduitei omului si de aceea personalitatea este unica si originala la fiecare. Personalitatea este puternic determinata si comditionata de existenta sociala a omului,si este influentata determinativ de particularitatile micro-mediului si macro-mediului in care se desfasoara viata fiecaruia. O data formata ,o insusire de personalitate se manifesta timp idelungat si deci are stabilitate.Sunt unele insusiri de personalitate care sunt prezente toata viata, chiar daca suporta unele modificari cu varsta, asa cum sunt cele temperamentale Totodata insusirile de personalitate nu raman rigide dupa ce au fost formate; daca ar fi asa ar putea sa impiedice adaptarea omului.Ele dispun de oarecare plasticitate se manifesta nuantat in functie de situatie.De exemplu,o persoana caracterizata prin spirit democratic se manifesta diferentiat cand este vorba de activitatea sa politica unde se cer pozitii contrare fata de o anumita conceptie si astfel in relatia cu colegii ,in cadru unei dezbateri profesional. In fine,procesul dezvoltarii pshice fiind specific, proprie,personal,la fiecare va genera insusiri sau trasaturi de personalitate care sunt caracteristice,definitorii pentru fiecare. Dinamica dezvotarii personalitatii de-a lungul vietii Toate insusirile la care ne-am referit nu sunt dispuse alaturi unele de altele si astfel sa formeze personalitatea. Ele au o anumita organizare si un anumit mod de a se manifesta impreuna, inter-corelat, independent.Psihologia a elaborat modele ale organizarii personalitatii ,modelele sunt legate de diversele teorii asupra vietii psihice si deci exista mai multe teorii si mai multe modele: -Modelul psihanalitic a fost elaborat de S .Freud si presupune existenta a trei niveluri aflate in stransa legatuta:sine-le, eu-l, supraeul. - Sine-le contine toate imboldurile launtrice,pulsiunile instinctele.Este primul nivel care se dezvolta inca de la inceputul vietii,fiind aproape existent la copilul mic. -eu-l se construieste treptat si are rolul de a satisface instinctele sinelui intr-un mod acceptat de societate,si cu respectare pincipiului realitatii.

-supraeul apre pe masura ce copilul creste. El contine cerintele parintilor si ale societatii cu privire la ceea ce trebuie si ceea ce nu trebuie sa faca copilul. Are un rol reglator relativ titanic si este in conflict cu sinele. Eul mediaza relatia dintre sine si supraeu. Intreaga dezvoltare pshica a fiintei umane se datoreaza relatiilor dinamice dintre aceste instante,felul in care se realizeaza echilibru intre ele.Cand aceste relatii se tulbura apare inadaptarea si chiar boala pshica.

Modelul factorial a fost elaborat in urma cercetarii unor esantioane de comportament care s-au dovedit a avea o sursa comuna,o modalitate constanta de manifestate a personalitatii care a fost numita factor. In acest caz,personalitatea este un asamblu de factori.H.J.Eysenck,a descoperit factorii cei mai generali asa cum sunt introversia-extroversia,dupa care oamenii se pot diferentia. Extoversia reprezinta orientare dominanta catre exterior,intrarea usoara in relatii de comunicare cu altii,interesul pentru reactiile celorlalti la ceea ce face acea persoana,placerea de a fi cu altii iar introversia se manifesta contrar. Modelul ierarhic este legat mai ales de numele lui G.W.Allport, acesta a clasificat,trasaturile de personalitate dupa:a)intensitatea ;b)frecventa cu care se manifesta in comportament;c)locul ocupat in relatia cu alti factori,si a gasit ca unele sunt cardinale si se afla in primul plan al organizarii personalitatii. Atat modelele factoriale cat si cele ierarhice au propus cercetarea analitica a personalitatii si urmarirea numeroase trasaturi facand adesea dificil acest proces. De aceea a aparut o noua orientare in abordarea personalitatii contand de la trecerea stadiului analitic la cel sintezic al acesteia. Aceasta teorie a fost numita ,,Big Five(Marele Cinci) si a propus urmatorii cinci factori: 1.Extroversia se refera la orientarea catre altii,implicarea usoara in relatii de comunicare si in actiuni cu altii,sociabilitatea. 2.Agreabilitatea consta in comportamente pre-sociale in calitati care plac celorlalti. 3.Constiinciozitatea se refera la felul in care o persoana trateaza sarcinile activitatilor in care se inplica, a celor profesionale si de viata, daca manifesta ordine ,disciplina,responsabilitate. 4.Stabilitate emotionala se refera la calm, multumire,stapanire de sine sau,invers, anxietate,depresie,instabilitate. 5.Cultura sau intelectul care presupune deschiderea la invatare si experienta,creativitate, inventivitate. Dezvoltarea personlitatii In viziunea lui Freud, in primii 5 ani de viata idividul parcurge cateva stadii de dezvoltare,care ii va infuenta personalitatea.Aplicand o definitie largita sexualitati , el a denumit aceaste perioade stadii psihosexuale. Freud a denumit primul an de viata stadiul oral al dezvoltarii psihosexuale. Pe parcursul acestei perioade,copii obtin placerea in timpul alaptari si a suptului, asa ca incep sa puna in gura orice obiect pe care il au la indemana. Al doilea an de viata este considerat inceputul stadiului anal, perioada in care placerea este obtinuta atat in timpul defecatiei,cat si atunci cat acest act este amanat. In stadiul falic, intre 3si 6 ani, obtinerea

placerii se coreleaza cu descoperirea organelor genitale.In acesta perioada, copiii observ diferenta intre barbati si femei si isi directioneaza inpulsurile sexsuale catre parintele de sex opus. Tot in acest stadiu copii se confrunta si cu conflictul oedipian pe care Freud il descrie mult mai clar in cazu baietilor. In jurul varstei de 5-6 ani, impulsurile sexuale ale acestora sunt indreptate catre mama,motiv pemtru care tatal este perceput ca fiind un rival pentru obtinerea afectiunii mamei. In conceptia lui Freud, baiatul se teme ca tatal se va razbuna castrandu-l. Aceasta teama,denumita teama de castrare,este considerata prototipul tuturor anxietatilor ulterioare, provocate de dorinte interzise. Fetele parcurg si ele acest proces-avand drept identificare cu mama-singura diferenta ca in acest caz procesul este mai complicat si chiar mai problematic. Rezolvarea conflictului oedipian marcheaza sfarsitul stadiului falic, urmat de o perioada de latenta care dureaza de la 7 la 12 ani. In cele din urma trecand prin pubertate si adolescenta,se ajunge la stadiu genital,faza adulta a sexualitatii mature. Freud sustine ca ca aparitia unor probleme in oricare din aceste stadii poate opri ( sau fixa) dezvoltarea individului ,ceea ce are efecte de durata asupra personalitatii. De aseamenea, structura personalitatii umane este relativ fixa .In conformitate cu teoria psihanalitica, personalitatea noastra este determinata in primul rand de tendinte inascute si de evenimentele petrecute in timpul primului an de viata. Numai psihanaliza extensiva poate anula consecintele negative ale unei experiente timpurii,si aceasta in anumite limite.Tot in conformitate cu aceasta teorie,omul este relativ pasiv.Chiar daca eul reprezinta o structura activa, luptand cu tendintele pe care le exprima sinele sau supraeul, atata timp cat cea mai mare parte a acestei confruntari se petrece la nivelul inconstientului, posibilitatea noastra de interventie este relativ redusa.Pentru Freud, sanatatea psihologica presupune controlul ferm, dar flexibil, exercitat de eu asupra inpulsurilor sinelui, iar scopul psihanalizei este ca,, acolo unde se afla sinele, sa se instaureze eul.

Factorii dezvoltarii personalitatii Allport defineste personalitatea ca fiind organizarea dinamica, in cadrul individului, a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic. Desi o persoana se dezvolta, se transforma, ea isi pastreaza identitatea sa psihica. Fiinta umana are constiinta existentei sale, sentimentul continuitatii si identitatii personale, in ciuda transformarilor pe care le sufera de-a lungul intregii vieti. Acest lucru dovedeste ca personalitatea are o anumita structura, care insa, poate fi modelata pe parcursul vietii. Cine influenteaza, cine ne modeleaza personalitatea? Referitor la identificarea factorilor implicati in dezvoltarea umana, sunt discutati ca factori ai ontogenezei: ereditatea, mediul si educatia. Ereditatea este insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o generatie la alta, mesajele de specificitate sub forma cadrului genetic. OBSERVATII: ! Mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentionalitati si nu ca o transmitere a trasaturilor antecesorilor; ! Trasaturile morfologice si biochimice se transmit cu o mai mare certitudine decat insusirile psihice; ! Diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara (constitutie, baze comportamentale etc.) dar nu se reduce la aceasta; ! Ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital (sau innascut) unde sunt cuprinse si elementele dobandite in urma influentelor dinaintea nasterii, ! Ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse momente de varsta sau poate ramane in stare de latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activizator; ! Potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este, mai ales sub aspectul exprimarii psihice, polivalent; ! Ereditatea confera unicitatea biologica, ca premisa a unicitatii psihice; ! Din perspectiva filogenetica, ereditatea umana confera cea mai mica incarcatura de comportamente instinctive. Aceasta face din puiul de om o fiinta total de dependenta de membrii propriei specii. Din acest motiv omul este singurul care isi pierde specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este asistat de membrii altor specii: ex.: copiii crescuti de animale, s-au animalizat, in ciuda ereditatii de tip uman;

! Prin orarul proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele unor momente de optima interventie din partea mediului educativ, in asa numitele perioade sensibile sau critice. Anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi ineficienta: ex.: achizitia mersului, citi-scrisului, achizitia limbajului, dezvoltarea operatiilor gandirii etc.; ! Rolul ereditatii nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice: unele poarta mai puternic amprenta ereditatii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihica) altele mai putin (atitudinile, vointa, caracterul); ! O aceeasi trasatura psihica poate fi, la doua persoane diferite, rodul unor factori diferiti (pentru o anumita persoana, hotaratoare poate fi ereditatea, in timp ce pentru alta persoana mediul sau educatia au contribuit decisiv). Mediul, ca factor al dezvoltarii umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale. Influentele mediului pot fi studiate pe mai multe planuri: mediul natural geografic: clima, relief; mediul social: familie, grup de joaca; mediul proximal: obiecte personale, situatiile zilnice; mediul distal: influente venite de la distanta(TV., ziare, calculator).

Mediul poate influenta in mod direct personalitatea individului (alimentatie, clima etc.), sau in mod indirect (grad de cultura, nivel de trai, tip de organizare, activitati dominante etc.). Atunci cand este favorabil, mediul contribuie la realizarea sau chiar accelerarea punerii in functie a potentialului nervos, deci are o actiune directa asupra dezvoltarii psihice. Ea se coreleaza cu cea indirecta, de sustinere a dezvoltarii psihice: crestere si maturizare a sistemului nervos, osificare, dentitie, greutate, inaltime etc. Harkeness (1986) a introdus termenul de nisa de dezvoltare, desemnand totalitatea elementelor cu care copilul intra in relatie, la o anumita varsta. Structura unei nise de dezvoltare vizeaza: obiectele si lucrurile accesibile copilului, la diferite varste; raspunsurile si relatiile anturajului fata de copil; cerintele adultului vizand competentele copilului, astfel incat acesta sa fie incurajat permanent, prin solicitarea unor nivele de performante gradat;

activitatile impuse, propuse copilului sau acceptate de acesta.

Culturi diferite folosesc nise de dezvoltare diferite, chiar pentru aceeasi varsta, ceea ce si explica diferentele de dezvoltare bio-psiho-sociala. Witkin face o paralela intre nisa de dezvoltare de tip occidental si cea traditionala africana, indicand urmatoarele diferente: copilul occidental are jucarii ca obiecte specifice si locul sau, special amenajat in casa; de regula, prezenta lui este exclusa din locurile si activitatile adultilor; nu este implicat de timpuriu in sarcini casnice sau sarcini specifice adultilor. copilul african are ca obiecte de joaca lucruri din casa, locul sau special, ca spatiu fizic distinct, nu exista; el este cel mai adesea apropiat de mama, atasat chiar de trupul acesteia; acest statut de copil la purtator il face prezent, extrem de timpuriu, in mai toate activitatile si locurile comunitatii din care face parte (munca, petreceri, reuniuni).

Astfel, rezulta ca stimularea occidentala, ca factor al dezvoltarii, este mai redusa pentru copilul occidental, ceea ce si explica ritmul mai lent al dezvoltarii acestuia in primii 2-3 ani de viata, fata de copilul din culturile traditionale. Dupa aceasta perioada, raportul ritmului de dezvoltare se inverseaza, deoarece nisa sde dezvoltare al copilului occidental se diversifica (cresa, gradinita, mass-media etc.), in timp ce nisa de dezvoltare traditionala vine cu o oferta mai saraca si mult mai aspra, introducand de timpuriu (3 ani) munca ca forma de activitate pentru copil. Este de subliniat impactul reprezentarilor sociale despre copil si copilarie in structura continutului nisei de dezvoltare. Aceasta se prezinta ca un mixaj intre ceea ce este in realitate copilul la o varsta data si ceea ce se crede ca este. Faptul poate explic, alaturi de alti factori, de ce o aceeasi realitate infantila (de exemplu copilul intre 4 si 9 ani), in culturi diferite, prezinta sub aspectul utilizari bugetului de timp, alte dominante de activitate: copilul american acorda cel mai mult timp studiului, cel din Japonia jocului, cel din Kenia muncii, iar cel din India interactiunilor sociale. (Bril, Lehalle) Desi apare ca furnizor al materialului ce stimuleaza potentialul ereditar, actiunea mediului poate fi in egala masura o sansa de dezvoltare (un mediu favorabil) dar si o frana sau chiar un blocaj al dezvoltarii (un mediu sub-stimulativ, ostil, insecurizant). Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, care mijloceste si diversifica raportul dintre om si mediul sau, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului. Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea (ereditatea) si ceea ce se ofera (mediul). O actiune educativa reusita armonizeaza cererea si oferta, desi nu exista retete. Ceea ce intrun moment si pentru un anume individ se dovedeste o educatie sau o influenta benefica, poate fi daunator in urmatorul moment, sau pentru un alt individ.

Dezvoltarea apare doar daca se mentine un optim intre ceea ce poate, vrea, stie individul la un moment dat si ceea ce i se ofera. Oferta trebuie sa fie stimulativa, cu un grad mai inalta decat poate, vrea sau stie individul respectiv. O oferta prea ridicata, dar si una banala, poate perturba dezvoltarea psihica. Educatia actioneaza programat si cu stiinta, in sensul dezvoltarii individului; este o activitate umana specializata in dezvoltare, deci este un factor conducator al dezvoltarii ontogenetice. Exista modele explicative ale cauzalitatii dezvoltarii personalitatii. Astfel: 1. scepticismul pedagogic sustine ca educatia are cel mai mic rol in dezvoltarea personalitatii; optimismul pedagogic educatia are rol hotarator in dezvoltare; realismul pedagogic educatia, mediul si educatia sunt corelati in dezvoltarea personalitatii individului.

2. 3.

BIBLIOGRAFIE T. CRETU, ,,Psihologie generala, Editura Credis, 2001 T. CRETU, Psihologia varstelor, Editura Credis, 2001 R.ATKINSON, Introducere in psihologie, Editura tehnica, 2004 M. ZLATE, Fundamentele psihologiei Editura Prohumanitatea,2000