Sunteți pe pagina 1din 19

1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala. 2.

Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri. 3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti. 4. Opera schizoepica, iganiada aduna numeroase specii si motive. Tema Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara. Subiectul Epopeea eroicomica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o parabola a destinului national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si (Istoria literaturii romane..., ed. cit., p. 76.) faca o noua viata; ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). Invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). In iad, Satana, cazut in elancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). In batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati, incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inched ochii si se lupta cu o cireada de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. In pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru asi hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie. Comentariul In consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, Tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase istorii simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase (Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie, in care

introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. In cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelor-spectator. In contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii. Dupa modelul epopeii antice, calatoria capata sens initiatic prin coborarea in lumea infernala. Intre imaginile create pe simboluri care aglutineaza sugestii satirice, infernul are un caracter pronuntat justitiar. Este vorba despre un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii; autorul insista asupra pedepselor (ca si textul apocrif intitulat Calatoria Maicii Domnului in iad), dar isi indreapta critica spre structurile societatii, in consens cu ideea iluminista ca legile si preceptele sociale distrug natura omeneasca: Rauri da foc incolo s incoace / Merg bobotind ca neste parjoale,/ Focul nestins toate-arde si coace,/ Iar pe zios, in loc de iarba moale,/ Jar si spuza fierbinte rasare,/ Nespusa din sine dand putoare. Prin rolul sau de a dizolva raul si pacatele lumii, focul etern si necrutator mistuie, fara sa distruga definitiv sufletele pacatosilor. Este interesant de remarcat aici ca, pentru Deleanu, tradarea nu ocupa un loc important, ca in Divina Commedia lui Dante, ci este trecuta printre alte greseli, pe cata vreme tirania este zugravita in imagini de satira groteasca: Tiranii crunti si far de omenie / Sed legati pe tronuri infocate,/ Band sange fierbinte din potire,/ Iar din matele lor spintecate fac dracii carnati si sangereti / Si-alte mancaruri pentru draculeti. In consens cu visul iluminist ca un despot luminat poate salva societatea, scriitorul pledeaza discret pentru renovarea sistemului social. La antipod, raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. In pulberea drumurilor zac pietre pretioase si margele: Dealurile si coastele toate / Sunt da cas, da branza, da slanina,/ Iar muntii si stance gurguiate / Tot da zahar stafide, smochine!.../ De pe ramurile da copaci,/ Spanzura covrigi, turte, colaci. Insistenta poetul in ceea ce priveste abundenta alimentara a fost pusa, in multe studii critice, pe seama mizeriei generale a celor fara tara; este insa vorba mai degraba despre traditia deja creata ca raiul sa fie asociat cu un loc al fericirilor simple, cu o petrecere vesnica. In credintele romanesti, ca si in multe legende de circulatie crestina, raiul este asociat unui ospat etern, exprimand fara ocolisuri dorinta simpla a omului de a se salva de zbaterea permanenta pentru supravietuire. Latura fabuloasa a subiectului se construieste tot in spirit iluminist, prin specularea elementelor de magie si prin complicarea subiectului prin desfasurari schizoepice, ceea ce face posibila o comparatie intre Tiganiada si alta opera iluminista de interes Manuscrisul gasit la Saragosa de Jan Potocki (1761-1815). Fantana vrajita din rai, in care se vede o scena alegorica despre libertatea viitoare, padurea demonizata sau cetatea lui Satan sunt astfel de imagini simbolice ale ispitei si ale ratacirii. Parpangel se pierde prin padurea cu naluci si zane, in care copacii glasuiesc, din ramurile frante picura sange, iar el trebuie sa se lupte cu nebunele shime. In acest labirint al alegerilor infinite, eroul trece fara sa stie prin numeroase probe, se pregateste pentru experienta triumfatoare nunta care va pune capat aventurii. Multe dintre incercarile prin care trece Parpangel sunt preluate din folclorul universal; astfel, in padurea blestemata sunt doua izvoare gemene, dar care curg in directii opuse: cel din dreapta este binecuvantat si cine bea din el se spiritualizeaza devine un viteaz neinvins si leu inimos. Celalalt izvor, cel din stanga, face mintea tampa si natanga. Dar multe episoade abordeaza teme si structuri specifice imaginarului romanesc. Asa, de pilda, personajul este ispitit in curtea nalucita / Ce Satana de curand zidisa. Din cetatea diabolica nu se poate iesi decat cu interventia sfintilor. Fascinatia acestei cetati este conferita de petrecerea lumeasca; intr-un han, cavalerii atrasi de diavol, canta si se veselesc fara grija, pana cand vraja se rupe si se trezesc intr-o balta puturoasa. Dincolo de povestea lui Parpangel, subiectul se complica prin numerose episoade care privesc aspiratiile colectivitatii intregi. Organizati dupa meserii, tiganii inainteaza la inceput ca un convoi de temerari aventurieri si se transforma de-a lungul drumului in razboinici infricosati si lasi, in sfatosi petrecareti (la nunta lui Parpangel si a Romicai), in parlamentari ori eroi cu aspiratii nationale. Aceasta metamorfoza a personajului colectiv capata amploare si prin structura labirintica a operei. In povestea tiganilor intervin cohortele de ingeri, arhanghelii razbunatori si diavolii care incetinesc mersul lumii. La spectacolul general se adauga si comentariile din subsolul paginii care confera subiectului teatralitate. Aceasta evolutie

sinuoasa a subiectului tine de tiparele compozitionale specifice iluminismului, curent literar si ideologic ilustrat in literatura romana de opera lui Budai Deleanu. Referinte critice Fericirea, asa cum au conceput-o rationalistii din secolul al XVIII-lea, a avut trasaturi care i-au apartinut in exclusivitate. Fericire imediata: astzi, imediat erau cuvinte care aveau importanta; ziua de maine parea tardiva pentru aceasta neliniste; ziua de maine putea la rigoare sa aduca un complement, ziua de maine ar continua treaba inceputa; insa ziua de maine n-ar da semnalul unei transmutatii. Fericire care era mai putin un dar decat o cucerire; fericire voluntara. Fericire in componentele careia nu trebuia sa intre nici un element tragic; Beruhigung der Menschen: omenirea sa se linisteasca! sa inceteze nelinistile, incertitudinile si angoasele! Linistiti-va. Sunteti intr-o placuta pajiste inconjurata de boschete, traversata de paraiase de argint si care seamana cu gradinile din Eden: voi refuzati s-o vedeti. (Paul Hazard Gandirea european in secolul al XVIII-lea, Bucuresti, Ed. Univers, 1981, p. 24 ) Prin metoda transcriptiei monologului sau macar a unei comunicari in limba eroilor, isi face autorul observatia. Alegerea tiganilor ca instrument de parodiere a eroicului implica o valoare literara superioara simplei umflari tassoniene, caci tiganii sunt de la sine o caricatura a societatii umane. iganiada este de fapt un poem etnologic, in care efectele sunt obtinute prin exces de documentatie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de harmalaie si orbeasca infuriere sunt aspecte tribale tipice pe care poetul le-a condensat intr-un limbaj de o tiganie maxima, sintetic, totusi si cu mirosuri ardelenesti. (G. Calinescu Istoria literaturii romane de la origini pan in prezent, Ed. Minerva, 1984, p. 77) Ironizat in prezentarea cetelor de ingeri si de sfinti, degradat pana la caricature in viziunea datatorului de lege, Parpangel, miraculosul crestin tratat in registru comic, e departe de a sustine partitura eroica spatiului sacru. Nu o sustine nici miraculosul magic; element de pura poezie, vrajile Brandusei nu influenteaza actiunea poemei, iar castelul nalucit, padurea fermecata, cele doua izvoare (elemente mostenite din poemele renascentiste si interpretate in note ca alegorii ale pasiunilor) sunt popasuri sau rataciri, capcane satanice, care conduc spre un drum al nebuniei, al nefiintei. (Ioana Em. Petrescu Ion Budai Deleanu i eposul comic, Cluj-Napoca Ed. Dacia, 1974, p. 195).

Ion BUDAI-DELEANU Tiganiada a) Tema: lupta pentru apatajea fiintei nationale si pentru afirmarea constiintei nationale. b) Ideca: critica institutiilor si moravurilor feudale. c) Compozitia: este complexa si se desfasoara pe patru pfanuri: - pe planul istoric avem lupta lui Vlad Tepes si a armatei romane . impotriva turcilor. - pe planul comic avem falsa lupta a tiganilor cu turcii. - pe planul, mitic avem lupta dintre ingeri si demoni - ingerii il ajuta pe Vlad" Tepes si pe-romani, demonii ii ispitesc pe tigani ca sa nu-i ajute pe romani. - planul comentariului in care autorul se preface ca o serie de savanti au studiat textul si-l explica, dar explicatiile lor sunt complet false si comice. d) Subiectul: se urmareste evolutia tiganilor in timpul luptei lui Vlad Tepes cu turcii.

Ca sa nu fie folositi ca iscoada de catre turci, Vlad Jepes ii aduna pe tigani intr-o tabara. Defilarea lor in cete prin fata lui Vlad Tepes este comica si este o satira la adresa moravurilor feudale. Astfel argintarii au ca steag o cioara de argint cu pene de aur, sunt condusi de Parpanghel - un fel de Ahile tigan -,.Balaban conduce pe caldarari, care au ca steag o tipsie de arama si bat intr-o caldare in loc de "doba". Fierarii sunt condusi de Draghici si au ca steag o tigaie de placinte. Tandaler conduce pe aurari, care au ca steag o sulita de aur, iar laietii condusi de Corcodel au ca steag o carpa si suna din cornuri. Ei ii jura credinta lui Vlad Tepes dar acesta imbracandu-se in haine turcesti cu u grup de osteni vine sa-i incerce si tiganii se predau imediat. Vazand ca-i voda promit ca se vor bate cu turcii. Pe alt plan Satana o fura pe Romica, logodnica lui Parpanghel, si acesta, ca orice cavaler ratacitor, pleaca s-o caute. O gaseste in padurea fermecata intr-un castel dar se pomeneste intr-o balta. Ajunge la doua izvoare unul cu apa vie si unul cu,apa moarta. Eroul roman, Argineanu, vine si bea din izvorul cu apa moarta, isi leapada armura fiindca innebuneste. Parpanghel bea, din izvorul cu apa vie, ia armura lui Argineanu, vine in tabara; cand turcii atacau pe tigani, face minuni de vitejie, ii alunga pe turci dar cade de pe cal si-si rupe oasele. Este ingrijit de mama sa Brandusa si de Romica. Tiganii hotarasc sa se bata legati la ochi ca sa nu se inspaimante de vederea turcilor. Dau peste o turma de boi si se bat cu ea. Apoi isi dau seama ca se afla in tabara abandonata de turci si gasesc o multime de provizii. De aceea hotarasc sa-si faca o tara si discuta despre cele doua forme de guvernamant republica sau monarhie luminata. Nu se inteleg, se iau la bataie si pierd sansa sa-si dobandeasca constiinta nationala. intre timp Vlad Tepes desi ii bate pe turci si-i alunga, este silit de boieri sa paraseasca tara, fiindca se tem de razbunarea turcilor. Armata romana continua lupta condusa de Romandor.

e) Mesajul iluminist consta in discutarea urmatoarelor idei:

- lupta pentru drepturile omului (in discursul lui Janalau). - combate intoleranta religioasa de pe pozitii materialiste. - critica institutiile si moravurile feudale, (ca in defilarea tiganilor). - sustin egalitatea in drepturi in virtutea dreptului natural, (in discursul lui Janalau). - neaga dreptul divin feudal, (prin discursul lui Goleman). - discutarea formelor de guvernamant iluministe: republica sau monarhia luminata (in discursul lui Slobozan). - avem prototipul domnului luminat in figura lui Vlad Tepes. - o conceptie materialista exprimata in descrierea raiului tiganesc. - lupta pentru libertate nationala ca afirmare a conceptului iluminist - "poporul suveran".

Tiganiada sau Tabara tiganilor


Trimis la data: 2006-11-28 Materia: Romana Nivel: Liceu Pagini: 4 vezi mai multe detalii iganiada sau Tabra iganilor epopee tragico-comico- eroico, a rmas n dou redaciuni. Cea mai veche dateaz din 1800- data pus de poet, este mai stufoas i mai complicat, printr-o aciune parazitar, prezentnd isprvile gen Don Quijote ale nemeului Becicherec Itoc din Uram Haza n cutarea ,,dulcineei sale Anghelina. Tiganiada sau Tabara tiganilor

Tiganiada sau Tabara tiganilor - A doua redacie cu data de 12 Mai 1812, suprim aceast excremen i este forma cea mai echilibrat i mai artistic a poemului. iganiada- este de fapt un poem etnologic n care efectele sunt obinute prin exces de documentaie. Fanfaronada, poltroneria, milogeala, spiritul de hrmlaie i oarba nfuriere sunt aspecte tribale tipice, pe care poetul le-a condensat ntr-un limbaj de-o ignie maxim, sintetic totui i cu mirosuri ardeleneti. Tiganiada sau Tabara tiganilor Savoarea ncepe cnd iganii i formulasera dialectal ,,idealulde naie liber: ,, Noi iganii s avem rioar, Unde s him numai noi d noi ! .. S avem sate, ci, grdini -ogoare, i d toate, ca -alii mai apoi, Zu, privind la lucruri aa rare, Ca i cnd treaz fiind, a visa mi pare. Defilarea romilor decurge cu zgomote exotice, un adevrat muzeu fonetic. Eroii, lrmuitori, vorbesc mereu i discursul plictisitor n opera clasic, ia aici forme de comedie. iganii blestem, se milogesc, se jur, se ndeamn, etc. Mergerea lui Parpangel la iad i rai e o mbinare de vmi ale vzduhului din viaa sfntului Vasile, cu priveliti de ,,paese di Cuccagua, aduse umoristic la modul dantesc i povestite ignete. Noul Alighieri are un ,,purttor, o ,,povai ntlnete pe tatsu. Economia lumii eterne se exprim cu imagini i dialoguri dialectale: ,, Vzui pe toi dracii n pielea goal, Cu coarne n frunte, cu nas de cne, Peste tot mnjii cu neagr smoal Brnci de urs avnd i coate spne, Ochi de buh, d capr picioare -aripi d liliac n spinare. Epopeea lui Deleanu, este singura de acest fel n literatura romn, i a rmas trei sferturi de veac n manuscris, fiind tiprit prima dat abia n 1875-1877. Ea respect n mare msur caracteristicele speciei, cu precizarea pe care o face nsui autorul, Leonachi Dianeu( anagram de la Ianachi Deleanu) n Prologul i Epistolia nchintoare ctre Mitru Perea ( anagram de la Petru Maer, Maior),,vestit cntre- c iganiada e ,, o alegorie n multe locuri, unde prin igani se neleg -alii carii tocmai aa au fcut i fac ca i iganii oarecnd. Cel nlept va nlege n cele 12 Cnturi ale epopeii se nlnuie, ntr-o desfurare unitar numeroase ntmplri. Pregtindu-se de rzboi mpotriva turcilor, Vlad epe hotrete eliberarea iganilor i le stabilete ,,moia ntre Brbteti i

Inimoasa. Pentru a zdrnici planurile voievodului cretin ,Satana, fur pe Romica, logodnica lui Parpangel. n cutarea ei,Parpangel ajunge la palatul vrjit, unde, n chip miraculos, se trezete cu Romica. Intervenia sfntului Spiridon, protectorul fecioarelor, face s dispar din nou Romica. Cutnd-o n continuare, Parpangel, ntlnete pe Argineanu, viteaz renumit,care, bnd din fntna cu ap care moleete, cade ntr-un somn letargic. Dimpotriv, bnd din apa care nflcreaz,Parpangel se echipeaz cu armele voinicului i se pregtete s-I atace pe turci. i aduce aminte de Romica i rtcete fr int pn ntlnete pe turci tocmai n clipa cnd acetia atacau tabra iganilor. i alung pe turci, nspimntai mai mult de strlucirea armurii lui, dar, nendemnatic, cade de pe cal i-i frnge oasele. E salvat de mama lui, Brndua, care-l duce n tabr unde-l ateapt Romica. n timpul tuturor acestor peripeii ale lui Parpangel, n tabra iganilor, Florescul, un bun povestitor, relateaz faptele de arme ale lui epe, care ajutat de cetele de sfini ce se lupt cu demonii, ajutoarele turcilor, i nfrnge pe acetia.
Vizitatorii acestui referat au mai cautat: tiganiada sau tabara tiganilor, rezumat la tiganiada sau tabara tiganilor, tabara tiganilor, caracterizarea personajului principal tabara tiganilor, tabara tiganilor rezumat, tabara tiganilor constantin negruzzi, tabara tiganilor de ion budai deleanu, comentariu literar tiganida sau tabara tiganilor, caracterizarea tiganilor din tiganiada, tiganiada-rezumat

"Tiganiada" este un poem eroico- comico- satiric, modern pentru Europa epocii respective. Este un poem eroic deoarece el evidenTiaz lupta lui Vlad Tepes mpotriva turcilor, comic, deoarece autorul foloseste scene haioase pentru a face lectura agreabil si satiric pentru c, prin el, autorul critic instituTii feudale ale Transilvaniei de la nceputul secolului XIX. AcTiunea poemului este pus n Muntenia din vremea lui Vlad Tepes , cnd acesta i elibereaz pe Tigani n scopul de a-si face oaste. Tiganii pleac spre tabra dintre Brbtesti si Inimoasa. Satana o fur pe Romica, logodnica lui Parpangel si o duce n codru. Parpangel o gseste pe Romica n timp ce cnta dragostea dintre Anghin si Ileana. Adoarme de ciud si se trezeste cu Romica lng el, dar aceasta se mistuie din nou. Mergnd plin de jale, el se ntlneste cu voinicul Arghineanu, acolo unde curg dou izvoare, unul care d isteTime si altul care moleseste. Parpangel bea din apa ntritoare si se mbrac cu vesmintele viteazului. ntre timp Tiganii ajung n tabr, iar Vlad, nencreztor n ei, se mbrac turceste, si i atac n tabr; acestia se supun fr lupt?. n acest pasaj se dovedeste isteTimea lui Vlad Tepes , care si d seama c Tiganii nu vor riposta deoarece ei sunt niste lasi. Faptul c? domnitorul vine s? verifice dac nu cumva ei sunt trdtori evidenTiaz puternic faptul c? Tepes era obsedat de dreptate. Deoarece Tiganii nu vor ca domnitorul s-si fac o prere proast despre ei, a doua oar, cnd turcii vin ntr-adevr la ei n tabr, ei se lupt cu drzenie, n frunte cu Parpangel, abia venit. Ajutndu-l, fr s stie, pe Vlad s risipeasc pe pgni pe alt arip. Parpangel este rnit si apoi vindecat de Brndusa, care prin vrjile sale, o aduce napoi si pe Romica. Dup ce turcii sunt nfrnTi, Parpangel face nunt cu Romica, si povesteste ce a vzut el n Iad si Rai, n timp ce dormea. Prin Rai se reliefeaz ntruchiparea unei lumi perfecte pentru Tigani, dar, totodat, si lenevia acestora. Parpangel spune c a vzut, ruri de lapte si dealuri de mmlig. El spune c dac vrei rachiu, gsesti imediat, iar c aurul este n loc de nisip si pmnt. Se realizeaz o imagine comic a Raiului n

viziunea Tiganilor. Deoarece ei nu vor s? munceasc doresc s aib totul mur-n gur si Raiul ar fi lumea lor perfect. Dup aceea Tiganii Tin sfat asupra formelor de guvernmnt n ce urmeaz s se dea Trii lor. Barareu susTine monarhia, Slobozan susTine republica iar Janalu implic republica pe timp de pace si dictatura pe timp de rzboi. Ei ofer argumente solide pentru fiecare.

Pe langa procedeul alegoriei, Budai-Deleanu isi mai ia inca o masura de precautie: plaseaza actiunea epopeii in trecut, in secolul al XV-lea, in vremea lui Vlad Tepes, desi scriitorul vorbeste despre realitatile timpului sau. Vlad Tepes este mai mult un simbol al luptei de eliberare nationala. Continutul alegoriei este, pe scurt, urmatorul: spre a nu fi folositi de turci drept iscoade, Vlad Tepes ii elibereaza pe tigani si le da ordin sa-si intemeieze un stat al lor, fixandu-le locul taberei la Spateni, intre Barbatesti si Inimoasa (nume aluzive la proverbiala frica a tiganilor). Tiganii isi aduna toate cetele lor de ciurari, zlatari, caldarari, fierari, lingurari, aurari si laieti, fiecare in frunte cu cate un voievod, intre Alba si Flamanda (nume, iarasi, cu intentionalitate sati rica) si pornesc spre locul taberei fixat de Domnitor, Restul epopeii prezinta peripetiile tiganilor in drumul lor spre tabara. Actiunea se complica cu elemente fantastice imprevizibile si epopeea se transforma, pe alocuri, intrun basm Ca sa-i abata pe tigani din drumul lor, Satana o fura pe Romica, logodnica lui Parpangel, si o duce la curtea nalucita, din cetatea neagra. Epopeea relateaza, apoi, peripetiile lui Parpangel, in cautarea logodnicei sale. Pentru a-i incerca pe tigani, Vlad Tepes pune la cale o farsa si vine asupra lor cu osteni imbracati turceste. Tiganii, inspaimantati, in loc sa lupte, se predau, implorand mila Cand domnitorul le dezvaluie farsa, cad in genunchi si ii cer iertare. Dar, cand sosesc, cu adevarat, turcii, tiganii, crezand ca e vorba de o noua farsa, ca sa-i dovedeasca Domnitorului credinta, lupta vitejeste, provocandu-i mari pagube inamicului. in aceste lupte se remarca Parpangel, nimerit chiar atunci, din intamplare, pe campul de bataie, in armura voinicului legendar Argineanu, pe care o imbracase in timpul odiseei sale. Actiunea epopeii se complica si cu elemente de miraculos-crestin. In luptele dintre Vlad Tepes si turci, intervin, de partea domnitorului, cetele sfintilor, iar de partea turcilor, ostile Satanei. Tiganii se razboiesc, sub comanda lui Tandaler, un alt viteaz de-al lor, cu o cireada de bivoli, tinand ochii inchisi, pana ce ajung chiar pe locul unde turcii, batuti, isi parasisera proviziile, avand, astfel, parte de o recompensa neasteptata. La nunta cu Romica, Parpangel povesteste peripetiile sale, calatoria sa in iad si in rai. Ajunsi, in sfarsit, la Spateni, tiganii vor sa-si intemeieze statul lor, dar nu reusesc sa se inteleaga, discutiile asupra formelor de guvernamant degenerand intr-o incaierare generala. Vlad Tepes este inlaturat, prin uneltirile boierilor, de la domnie si este nevoit sa ia calea exilului. Romanii sub comanda tanarului Romandor (nume simbolic si semnificativ) continua lupta pentru independenta nationala.

TIGANIADA
Ion Budai-Deleanu s-a nascut intr-o familie de intelectuali rurali, fiind fiul unui preot arde-lean de pe valea Muresului. isi face studiile la Viena, unde, pe langa pregatirea teologica, stu-diaza filologia si dreptul. isi alege o cariera functionareasca, de inalt consilier imperial, dar este preocupat cu precadere de probleme filologice si de literatura. Cunoaste mai multe limbi, intre care latina, italiana si franceza, pe langa germana si maghiara, care erau limbi uzuale pentru un cetatean al Imperiului Austro-Ungar. El se implica in miscarea iluminista de emancipare intelectuala a romanilor, prin studii individuale sau scrise in colaborare cu ceilalti reprezentanti ai Scolii Ardelene. tiganiada este o scriere literara elaborata in spiritul veacului sau, caci Ion Budai-Deleanu este la curent cu literatura europeana, el insusi fiind, dupa cum remarca G. Calinescu, un om cu Tiganiada - circa 1800 -(epopee) 1. In prim-planul epopeii se afla o calatorie fabuloasa, tema fructificata deja in literatura universala. 2. Subiectul capata nuante insolite prin structuri folclorice autohtone: mituri, credinte, ritualuri. 3. Imaginea raiului sintetizeaza mentalitatile romanesti. 4. Opera schizoepica, tiganiada aduna numeroase specii si motive. Tiganiada dezvolta de-a lungul a douasprezece canturi o parabola a celor fara tara.

Subiectul Epopeea eroi-comica si satirica, scrisa de Ion Budai-Deleanu pe la 1800, dezvolta o parabola a destinului national, de-a lungul a douasprezece canturi. Tiganii, colectivitate oropsita de destin, pleaca din Flamanda spre Inimoasa, hotarati sa-si faca o noua viata ei alcatuiesc o armata si se pun in slujba lui Vlad Tepes, care le promite ca-i va lasa sa se aseze in Muntenia (cantul I). Frumoasa Romica este rapita de diavoli, iar Parpangel, logodnicul ei, se rataceste prin padurea de langa Cetatea Neagra, bantuita de zane rele (vantoase si iele), iar in cele din urma, purtat de naluci, ajunge la curtea amagitoare, un han satanic, in care cei intrati devin amnezici (cantul II). Aici, Parpangel canta pentru petrecareti o romanta de dragoste, un cantec de pahar si balada despre Argin si Elena (cantul III). Sfintii intervin si spulbera hanul. Cei amagiti se trezesc intr-o balta puturoasa. Parpangel rataceste prin padurea blestemata, bantuita de aparitii fantomatice (cantul IV). invesmantat in haine turcesti, Vlad Tepes pune la incercare vitejia tiganilor, dar acestia, speriati, fug si se fac de ras (cantul V). in iad, Satana, cazut in melancolie, tine sfat cu supusii, hotarand sa-i ajute pe turci impotriva lui Vlad Tepes (cantul VI). in batalia decisiva, Vlad-voda ii ataca prin surprindere pe turci, iar viteazul Argineanul, un roman, om de credinta si fara teama, se lupta singur cu armata pagana si il infrunta pe sultan. Cand Satana ii ajuta pe turci, arhanghelii coboara din ceruri, iar Sfantul Mihail il invinge si il umileste pe diavol (cantul VII). Tiganii, speriati, incearca sa fuga si, in drumul lor, crezand ca sunt atacati, inchid ochii si se lupta cu o cireada de vite, convinsi ca se confrunta cu turcii. Diavolul, ascuns intr-o manastire, ii ispiteste pe calugari, iar turcii se retrag peste Dunare (cantul VIII). Are loc nunta lui Parpangel cu Romica, iar la ospat, Parpangel povesteste despre fabuloasa lui calatorie in lumea de dincolo. Iadul este un spatiu de jar, cu rauri de foc, in care sunt pedepsiti nemilostivii, lacomii, judecatorii corupti, defaimatorii si tiranii, in timp ce raiul este gradina desfatata, in care curg rauri de lapte si de rachiu, in copaci cresc turte, colaci si covrigi, iar dealurile sunt de cas, branza si slanina. in pulberea drumurilor zac pietre pretiose si margele (cantul IX). Dupa aceea, tiganii fac sobor pentru a-si hotari forma de guvernare (canturile X, XI). Discutiile degenereaza, intentiile bune esueaza, deoarece nimeni nu accepta opinia celuilalt. Vlad Tepes ia drumul exilului. Epopeea se incheie cu discursul inflacarat al lui Romandor, care indeamna la lupta pentru slobozie. Comentariul in consens cu literatura iluminista, subiectul epopeii se dezvolta in special pe alegorii satirice. De la tema principala, a libertatii, pana la temele secundare, in special cele de circulatie universala, precum coborarea in lumea de dincolo ori ratacirea prin padurea vrajita, tiganiada sugereaza un mesaj critic la adresa societatii. Povestea tiganilor plecati in lume ca sa-si caute o tara mai buna exprima un ideal iluminist, anume aspiratia spre fericire, asimilata unei lumi scapate de sub rigorile sociale. De aceea, locul spre care se indreapta tiganii se numeste simbolic Inimoasa, cuprinzand sugestii legate de libertate - traire fericita si fara reguli. Incursiunea spre locul visat este alcatuita metodic din aventuri care sintetizeaza principalele tehnici epice ale literaturii iluministe. Astfel, tema principala se contureaza prin ornarea actiunii principale cu numeroase "istorii" simbolice (povestea lui Arghin, de pilda), cu evenimente fabuloase {Curtea amagitoare, ratacirea prin padurea blestemata) ori cu structuri simbolice precum utopia (viziunea asupra raiului), umorul burlesc-grotesc (batalia tiganilor cu cireada de vite), dar si cu idei care exprima gandirea iluminista (despre libertate, despre formele de guvernamant, despre patriotism). Tot de factura iluminista este si

satira (iadul), introdusa pentru a sublinia carentele sociale, in primul rand. Calatoria, tema investita cu numeroase sensuri legate de initierea eroului, are aici un subliniat caracter didactic, conferit in principal de notele infrapaginale, care iau forma unor colocvii fie explicative, fie de simplu comentariu. Personajele cu nume alegorice (Simplitian, Filologos, Musofilos etc.) alcatuiesc prin discutiile lor un adevarat tratat de estetica generala, o carte in carte, impunand totodata atitudini teatrale de spectatori implicati. Nevoia de autoexplicare a operei s-a manifestat constant in literatura noastra de inceput: Dimitrie Cantemir asaza un glosar explicativ la finele Istoriei ieroglifice, iar mai tarziu, Heliade Radulescu isi aduna poeziile intr-un Curs intreg de poezie..., in care introduce alaturi de text explicatii teoretice privind compozitia. in cazul Tiganiadei, caracterul indrumator al notelor din subsol se estompeaza din cauza tentei colocviale pe care o au aceste note si a dimensiunilor simbolice date de numele personajelor-spectator. in contextul unei calatorii de aventuri, spectatorii sunt pe masura spectacolului si intaresc impresia de desfasurare burlesca a actiunii.

Tiganiada de ion budai-deleanu - poem eroicomic Ion Budai-Deleanu (1760-l820) a fost istoric, filolog, poet si unul dintre corifeii Scolii Ardelene, socotit de unii exegeti drept primul mare scriitor roman. El detine un loc insemnat in literatura romana si prin faptul ca este autorul singurei epopei finalizate pana la aparitia operei \"Levantul\" (1990), scrisa de Mircea Cartarescu. \"Pus-am temeiul culturii\" - afirma Budai-Deleanu in \"Prefatia\" la \"Lexiconul romanesc-nemtesc\", carturarul avand convingerea ca este un intemeietor de cultura atat ca autor al poemului neterminat \"Trei viteji\", cat mai ales al \"Tiganiadei\", pe care o numeste \"product nou si original\". De altfel, epopeea constituie nu numai un punct de pornire in literatura romana moderna, ci si prima ei capodopera, abila cu marile creatii de valoare universala. Subintitulata \"Poemation eroi-comico-satiric\", epopeea \"Tiganiada\" a avut doua variante, la distanta de 12 ani: prima, scrisa in 1800 si publicata in 1875-l877, iar a doua versiune creata in 1812 a fost tiparita abia in 1925. Episodul narativ in care Becicherec Istoc (aidoma lui Don Quijote al lui Cervantes), insotit de un scutier, a plecat in cautarea iubitei sale, Anghelina, a fost scos de scriitor din varianta a doua. Opera astfel revizuita a constituit un poem eroicomic de sine statator, intitulat \"Trei viteji\", din care s-au pastrat doar patru canturi.In spirit iluminist, tema o constituie lupta pentru apararea libertatii si fiintei nationale, printr-o critica necrutatoare a randuielilor feudale, a tarelor aristocratiei si ale clerului, a despotismului si nedreptatilor sociale. Compozitional, opera (semnata cu anagrama autorului, Leonachi Dianeu) este alcatuita dintr-un Prolog, o Epistola catre Mitru Perea si douasprezece canturi, actiunea fiind organizata pe patru uri \"polifonice\": ul istoric al luptei lui Vlad Tepes cu turcii; - ul comico-social privind peregrinarile tiganilor pe care domnitorul ii organizeaza in oaste; - ul mitic al infruntarii dintre fortele angelice cu cele demonice (ingerii il ajuta pe Vlad Tepes si pe romani, iar diavolii ii ispitesc pe tigani); - ul comentariilor din subsolul operei, atribuite unor personaje fictive, de diverse profesii si competente, care ar fi studiat textul si-1 interpreteaza voit eronat si comic. Ideile iluministe sunt conforil asezate in constiinta lirica evoluata a autorului, care se simte \"rapit\" de nelinistea creatiei poetice, asa cum, de \"altfel, marturiseste in \"Prolog\": \"Cu toate aceste, rapit fiind cu nespusa pofta de a canta ceva, am izvodit aceasta poeticeasca alcatuire, sau mai bine zicand jucareaua, vrand a forma s-a introduce un gust nou de poesie romaneasca []\". Eposul comic este o parodie a epopeii eroice, o raportare voit ironica a unui univers antieroic, o \"comedie filologica\" in care sunt parodiate si citate din creatiile lui Boileau sau Homer.In epistola de dedicatie, \"Epistolie inchinatoare catra Mitru Perea, vestit cantaret!\", scriitorul explica semnatura Leon Dianeu, care \"cuprinde in sine intreg numele mieu prin stramutarea slovelor sau anagrama. [] Leon Dianeu sau Leonachi Dianeu (precum stii tu bine ca la noi in Tara Munteneasca, ba si la Moldova, toti s-adauga numele cu achi sau cachi, dupa grecie, fiind ca suna mai cilibiu\". Autorul marturiseste, de asemenea, ca a amestecat \"intru adins lucruri de saga, ca mai lesne sa se inteleaga si sa placa\", dar avertizeaza cititorul: \"insa tu baga sama bine! caci toata povestea mi se pare ca-i numai o alegorie, in multe locuri unde prin tigani sa intaleg si altii carii tocma asa au facut si fac, ca si tiganii de-atunce. Cel intalept va intalege^..\". Relatiile temporale si spatiale sunt reale, derularea actiunii fiind plasata in Tara Romaneasca, secolul al XV-lea, in timpul domniei lui Vlad Tepes. Voievodul uieste miscarea de rezistenta impotriva Imperiului Otoman in cadrul careia se inscrie si prevenirea tradarii. Ca sa nu poata fi folositi ca iscoade de catre turci, tiganii sunt adunati de Voda intr-o ara, cu intentia de a-i organiza intr-o oaste care sa lupte de partea romanilor, impotriva inamicilor otomani. Cetele de tigani care defileaza prin fata domnitorului sunt prezentate in nota comica, satira autorului tintind si moravurile feudale. Fiecare gloata tiganeasca are cate un steag propriu si se manifesta galagios: argintarii (zlatarii), condusi de Parpangel, au ca steag o cioara de argint cu aripile intinse si canta la drambe si clopotei; caldararii, carmuiti de Balaban, arboreaza o tipsie de arama si-si fac simtita trecerea batand strident in caldari; in fruntea fierarilor este Draghici si poarta cu mandrie o tigaie de placinte, fac larma mare cu clopote si chimvale (talgere -n.n); aurarii sunt condusi de Tandaler si ridica spre cer o sulita de aur sunand din alaute si dible, iar laiefii,in frunte cu Corcodet, au ca steag o carpa si fanfara proprie: \"Marsul suna in cornuri

mugatoare,/ Toti lolaindu-se in gura mare\". Tiganii fac popas intre Alba si Flamanda si, dupa ce defileaza zgomotos prin fata domnitorului, isi continua drumul pana la locul in care-si asaza ara la Spateni, intre Barbatesti si Inimoasa. Metafora \"drumului\", in jurul careia se organizeaza epopeea, sugereaza aspiratia spre ideal a tiganilor, care incearca sa-si depaseasca propria conditie, dar esueaza \"din cauza propensiunii (dispozitie naturala spre ceva, tendinta - n.n.) instinctuale, a neputintei de a se lasa calauziti de ratiune\" (Paul Cornea). Calatoria tiganilor este anevoioasa, plina de dificultati si neintelegeri, dar la sfarsitul ei toti ii jura credinta lui Vlad Tepes. Li se dau tiganilor provizii de hrana din belsug si arme cu care sa lupte si tocmai cand domnitorul este convins ca nu se vor da batuti, unul dintre bulibasi ii cere si \"vreo paza de osteni, ce n-au frica de moarte\" ca sa-i pazeasca de dusmani.In alt narati Satana o fura pe Romica, logodnica lui Parpangel, care pleaca in cautarea ei. O gaseste, in cele din urma, in padurea fermecata, inchisa intr-un palat. La un semn al Sfantului Spiridon, protectorul fecioarelor, Romica dispare odata cu palatul vrajit. innebunit de durere, Parpangel rataceste prin padure si ajunge la doua izvoare: unul cu apa vie si altul cu apa moarta. Voinicul roman Argineanu bea din apa moarta si isi pierde mintile, iar Parpangel bea din izvorul cu apa vie, capata puteri neobisnuite si imbraca armura romanului. Ca sa incerce loialitatea tiganilor, Vlad Tepes, impreuna cu o ceata de osteni imbracati turceste, ataca ara.Tiganii se predau imediat turcului si sunt gata sa-i vanda pe romani, se roaga sa fie iertati, implora mila otomanilor sustinand ca ei nu sunt vinovati cu nimic. Cand isi dau seama ca este Tepes deghizat, tiganii isi, cer din nou iertare si fagaduiesc sa se bata cu turcii. Parpangel se intoarce in ara tocmai cand turcii ii atacau pe tigani, dar acestia, crezand ca sunt tot romanii imbracati in haine turcesti, se lupta cu darzenie, iar Parpangel, facand minuni de vitejie, baga groaza in oastea turceasca, insa cade de pe cal si-si frange oasele. Este ingrijit de mama lui, Brandusa si de Romica. La batalie iau parte sfintii, care sunt de partea romanilor si dracii, care-i sprijina pe turci. in cele din urma, oastea lui Vlad Tepes ii alunga pe turci.
Actiunea continua cu tot felul de peripetii si evenimente in jurul personajelor Parpangel, Tandaler, Corcodel. Tiganii hotarasc sa lupte si ei contra turcilor, dar pentru ca le este frica, Tandaler ii sfatuieste sa se bata \"cu ochii inchisi\", ca sa nu se inspaimante la vederea turcilor si s-o ia la fuga. in calea lor iese o turma de boi si tiganii, vaicarindu-se si urland, incep sa loveasca orbeste in stanga si-n dreapta \"cireada de boi indracita\", pana cand \"vitele inspaimantate fugira, iar faraonii incepura a clipi cate-o tara\". Parpangel se insoara cu iubita lui, Romica, si le povesteste nuntasilor despre calatoria pe care o facuse in iad si in rai. Zvonindu-se ca Vlad Tepes ar fi fost biruit de turci si Tara Romaneasca ramasese fara domnitor, tiganii se hotarasc sa-si faca o tara a lor si discuta despre formele de guvernamant. Dezbaterile au loc in chip organizat, opiniile tiganilor sunt exprimate prin delegati ai cetelor si se formeaza chiar o comisie alcatuita din invatati care \"cetisa si pe Platon cel mare\". Parerile divergente isca certuri-inversunate, nu reusesc sa cada de acord daca statul lor sa fie republica sau monarhie. Nici asupra conducatorului nu se inteleg, asa ca, dupa ce se incaiera ingrozitor si mor mai multi tigani si capetenii, se imprastie care incotro si pornesc din nou in pribegie. Astfel, ei rateaza sansa de a-si dobandi constiinta fiintei nationale. Vlad Tepes, desi iese invingator in lupta cu turcii, este alungat de la tron de catre boierii tradatori si este nevoit sa ia calea exilului. Oastea romanilor, condusa de Romandor, continua lupta antiotomana, desi boierii se opun bataliilor deoarece se tem de razbunarea ulterioara a turcilor. Strabatuta de spiritul luminilor, \"Tiganiada\" transmite mesajul ideatic printr-o multitudine de situatii/episoade complicate si prin personajele numeroase si complexe. Ideile privind lupta pentru drepturile omului si egalitatea oamenilor data de legea firii sunt transmise prin discursul lui Janalau: \"Deaca vom lua la socoteala/ Cum ca toti oamenii de la fire/ Sa nasc intr-un chip, prin o tocmeala,/ Nice s-afla-intre dansii osabire/ Vom afla ca-asemene dreptate/ Trebuie s-aiba toti in cetate\". Necesitatea respectarii legilor si pretuirea valorilor morale constituie un alt principiuIluminist sustinut si in notele din subsolul operei: \"Drept aceasta nime sa

nu stapaneasca, fara numai legea; sa hotaram dar legi bune, dupa care sa fim carmuiti prin alese dintre noi persoane cinstite\".Indemnul la uhire este exprimat de Draghici, iar respingerea dreptului divin feudal este argumentata in alocutiunea lui Goleman. Institutiile si moravurile feudale sunt caricaturizate in episodul defilarii tiganilor prin fata domnitorului Vlad Tepes, imaginea constituind \"o expozitie pitoreasca de louri realiste in tonuri grotesti\" (Al.Piru). Dezbaterea formei de guvernamant cea mai potrivita pentru un stat tanar, osciland in spirit iluminist intre \"republica si monarhie, este ilustrata mai ales irt discursul lui Slobozat si prin dialogul tiganilor. Personalitatea lui Vlad Tepes se inscrie in rigorile iluminismului privind conducatorul rational, inzestrat cu forta interioara si dragoste de neam si tara, ale carui virtuti sunt elogiate de poet. Maretia legendara demnitatea si intransigenta domnitorului reies din raspunsul pe care il da solilor trimisi de Poarta cu mesajul de a se mchina turcilor: \"Spune ca-atunci cand iepurii-in goana ii/ Vor lua pe ogari, lupilor moarte/ Mieii vor da, poate ca atunci doara/ M-oi inchina; iar nu de-asta oara!\". intelepciunea voievodului se manifesta si in atitudinea detasata pe care o afiseaza in relatia cu \"dalba tiganie\", care pentru el constituie, pur si simplu, un spectacol. Comentariile din subsolul operei, puse in seama unor personaje fictive, presupusi exegeti care ar fi citit textul epopeii, corifera, prin firea sau preocuparile fiecaruia, o dimensiune comico-satirica interpretarii critice, construita si prin numele personajelor: Criticos, Idiotiseanul, Mandrila, Eruditioanu, Filologos etc. Consideratiile lor sunt docte sau tampe, dezvaluind trasaturi dintre cele mai interesante, definindu-i in relatie cu lectura epopeii. De pilda, Mitru Perea face consideratii lingvistice, explicand sensurile si etimologia unor cuvinte: \"Musa: acest cuvant este elinesc, obisnuit acum mai la toate limbile, mai vartos la poesie sau cand scriu cu stihuri. Precum s-arata la Mitologhia Elinilor, musa va sa zica stiinta sau mai vartos zana aflatoare de stiinta. Elinii cinstea noao muse []\"; \"Trosc este onoma-poeticon, prefacut cuvant din sunetul care face fulgerul cazand; sau, dupa asamanarea sunetului de tunet, care sa zice pe unele locuri si treznet, precum a fulgera sau a tuna zic alti a trezni\". Onochefalos este de-a dreptul dobitoc, asa cum sugereaza si numele \"cap de magar\", caci in limba greaca \"onos\" inseamna magar si \"kephale\" inseamna cap. Personajele epopeii sunt pline de vivacitate si dinamism, inzestrate cu elocinta si pricepere in dezbaterea unor principii fundamentale promovate de iluminismul epocii. Ironia.si viziunea caricaturala sunt evidente si prin onomastica personajelor. Pe de o parte, numele eroilor au rezonanta tiganeasca si efect comic: Parpangel, Ciuciu, Cacacea, Corcodel, Slobozan; pe de alta parte, numele lui Romandor sugereaza patriotismul si dorinta pentru libertate sociala si nationala a romanilor. Adevarata izbanda a primului poet roman de talie europeana, Ion Budai-Deleanu, reiese din limbajul artistic infaptuit prin imbinarea stilului colocvial-popular cu termeni savant-neologici. Astfel\', neologismele de origine franceza \"antisambra\", \"melancolie\", \"intrigant\" stau alaturi de regionalismele \"nataraie\", \"bala\", \"cioarsa\" ori de zicale populare: \"Toate aceste nu platesc o ceapa!\". Rima surprinzatoare prevesteste prozodia modernista a lui Todor Arghezi prin asezarea in finalul versurilor categorii gramaticale diferite. Astfel, rimeaza omonimele: substantivul \"poarta\" cu verbul \"poarta\", sau adjectiv si, respecti pronume cu nume proprii: \"misel/Corcodel\", \"el/Aristotel\". \"Tiganiada este intaia mare opera de creatie romaneasca in care toate relele regimului de exploatare feudala sunt demascate cu persistenta si satirizate cu necrutatoare ironie, egalata in literatura de mai tarziu numai de un Creanga in proza si de Caragiale in teatru.\" (Al.Piru) \"Opera de temelie pentru cultura noastra este Tiganiada, nu numai datorita noii atitudini fata de arta pe care o incorporeaza, ci si pentru ca ea reprezinta prima mare sinteza eu finalitate estetica a spiritualitatii romanesti si a spiritualitatii europene.\" (Ioana Em.Petrescu)

Tiganiada: O scriere carnavalesca (I)


O sa apara in scurt timp, in seria de Opere fundamentale a Fundatiei Nationale pentru Stiinta si Arta, volumul Opere de Ion Budai-Deleanu, cuprinznd, in afara de Tiganiada si Trei viteji, scrierile lingvistice si istorice precum si traducerile facute de acest invatat teolog iluminist din Transilvania. Este vorba de o editie noua intocmita de doi filologi reputati, unul din Bucuresti (profesorul Gheorghe Chivu), celalalt din Cluj (profesorul Eugen Pavel). O editie, dupa opinia mea, excelenta, care, citita cum trebuie, poate readuce in actualitate o personalitate complexa a culturii romne, cea mai importanta, cred, dupa aceea a lui Dimitrie Cantemir. Am recitit, cu aceasta ocazie, Tiganiada si am ramas uluit de fantezia carnavalesca si calitatea viziunii comice, dar si de lirismul uneori pur si profund al acestei scrieri care a avut nesansa de a nu fi cunoscuta in epoca in care a fost scrisa. Nu stim prea multe lucruri despre biografia lui Ion Budai-Deleanu din pricina putinelor documente care s-au pastrat, iar principala lui opera, Tiganiada, incheiata in 1812, n-a iesit la lumina dect in 1875-1877 cnd a fost publicata, fragmentar, de Th. Codreanu in revista ieseana Buciumul romn, putin raspndita. La drept vorbind, Tiganiada n-a intrat in constiinta publica dect in 1925, peste un secol si mai bine, dar, de cnd fusese scrisa. Atunci istoriograful Gh. Cardas o tipareste in totalitate, cu multe ezitari, totusi, de transcriere. In 1900 mai aparuse o editie intocmita de V. Onitiu, cu multe nereguli si, din aceasta cauza, de neconsultat. Deabia editiile intocmite de J. Byck (1953), si Florea Fugariu (1969) au dat o transcriere stiintifica a textului. Asadar: poemationul eruditului si foarte inspiratului teolog Ion Budai-Deleanu a zacut atta vreme in arhive si n-a putut juca din pacate, rolul pe care l-ar fi putut juca in cultura romna. Doctorul in teologie de la Viena stia latineste si nemteste si, dupa ct se poate deduce din textele lui, este bine orientat in literatura clasica. Are, totodata, o buna pregatire istorica si filologica si, in disputa cu istoricii straini, apara cu argumente solide latinitatea limbii romne si continuitatea romnilor in nordul Dunarii. Este la curent si cu ceea ce, in epoca moderna, se cheama istoria mentalitatilor si psihologia popoarelor, dovada studiul lui despre Bucovina. Ceea ce spune, aici, despre firea moldovenilor si, in genere, despre virtutile si delasarile romnilor, arata, in afara de pricepere, o intuitie fina si un remarcabil spirit speculativ. Ion Budai-Deleanu este, in felul sau, un moralist, ca mai toti carturarii romni care incearca sa inteleaga modul de a fi al acestor latini din rasaritul european si sa cultive in spiritul lor, strivit de attea inertii, constiinta lor nationala. El vine, in acest proces, dupa un lung sir de clerici ardeleni iluministi, cu o mai mare stiinta de carte, totusi, si cu un gust estetic infinit mai mare. Se adauga la toate acestea elementul, poate, esential in ecuatia lui spirituala: simtul extraordinar al limbii sau, mai bine zis, simtul creator al limbii, propriu scriitorilor de anvergura. Pentru epoca lui si pentru starea de atunci a limbii romne aflata sub stapnire straina, autorul Tiganiadei este un scriitor cu adevarat fundamental si numai soarta ingrata a operei sale a facut ca recunoasterea lui estetica sa vina trziu si sa ramna si azi doar obiect de studiu si, din cnd in cnd, sa fie apreciata estetic cu precadere de o mna de oameni instruiti, amatori de parodii inteligente dupa operele clasice. Cteva elemente au intrat, totusi, prin scoala in memoria culturala colectiva: calatoria lui Parpangel spre rai si iad, descrierea paradisului cu ruri de lapte dulce, tarmuri de mamaliga, sipote de rachiu, dealuri de cas si garduri impletite cu crnaciori, in fine cititorii cu tinere de minte mai buna retin si farsa pusa la cale de Vlad Voda si scena de vitejie reala ce urmeaza atunci cnd sotii lui Parpangel se intlnesc cu turcii adevarati sau se bat, orbeste, cu o cireada de boi. Substanta epica si moralistica a acestei intinse parodii a epopeilor homerice, aparuta trziu in cultura romna, trebuie cautata insa in alt strat al operei, si anume in creatia de limbaj si in puterea acestei alegorii inteligente de a sugera mai mult dect spune. Despre aceasta nota subversiva atrage atentia in Prologul poemation-ului si in Epistolie inchinatoare catra Mitru Perea, vestit cntret, chiar autorul intr-un stil jumatate serios, jumatate prefacut si aluziv. Cel dinti este semnat Leonachi Dianeu, anagrama numelui real al celui care a alcatuit aceasta jucareaua. El se plnge aici, de neajungerea limbii si promite ca, pe urmele lui Homer si Virgiliu, sa cnte intr-o limba bine lucrata si, evident, cu sprijinul muzelor ascunse in desisurile Parnasului, sa infatiseze faptele de vitejie din caruntele veacuri ale stramosilor sai pentru a fi de folosinta tinerilor iubitori de limba. Acesta este, pe scurt, programul cultural si patriotic. Prologul mai anunta si un program estetic: sa introduca un nou gust de poezie romneasca, avnd aceleasi modele elinesti si romane care au stiut cultiva, zice falsul Dianeu, podoaba si maiestria voroavei deplin savrsiti. O prima observatie: Ion Budai-Deleanu, cu gndul la jucareaua lui in stil parodic clasicizat, pune accentul pe

limba ca factor esential in ceea ce el numeste poezie epiceasca. Alegere corecta pentru ca poezia, indiferent de natura ei, este o creatie a limbii sau, cum spun mai trziu esteticienii din secolul al XX-lea, poezia este o limba originala in interiorul limbii comune. Teologul ardelean isi da seama ca se confrunta, inti, cu neajungerea limbii comune si, apoi, cu dificultatea de a crea in interiorul acestei neajungeri un limbaj original, capabil sa dea substanta si expresivitate estetica izvoditurii sale pe care, cu prefacuta modestie, o socoteste dinainte imperfecta. Modestia face parte, de altfel, din traditie. Ce autor care porneste un asemenea proiect homeric nu se scuza diplomatic de neajunsurile ce urmeaza? Epistolia inchinatoare adresata, cum s-a constatat dragutului Mitru Perea, nume stramutat, iarasi, prin anagrama (Petru Maior) este pusa pe seama unui luptator voluntar in slujba austrienilor care, trimis sa lupte in Eghipet impotriva frantozilor, este ranit de un glont de tun si, in cele din urma, pierde un picior. Fiind slobozit de la slujba osteneasca, a ramas in Eghipet si se indeletniceste de atunci cu cetera si cu cntari. A devenit, altfel spus, cntaret, fiind rapus de dorul de tara. Cunoaste mai multi compatrioti rataciti ca si el prin tari straine si, de la unul dintre ei, pe nume Mrza, afla lucruri noi despre neamul sau tiganesc venit din India. Tot de la acest Mrza care, dupa ct se pare este om stiut si cu multa imaginatie, cel care se da drept naratorul Poemationului afla istoria pe care o nareaza in versuri in Tiganiada. Daca nu in totalitate oricum in mai mare parte, precizeaza el, introducnd ca de obicei o nuanta de indoiala. Tehnica, iarasi, cunoscuta in scenariul literaturii de fictiune din secolul care abia incepuse. De retinut si faptul ca autorul nu se identifica cu naratorul scrierii sale si ca povestirea ca atare, auzita de la acel Mrza din Eghipet, a fost scrisa de unul Mitrofan care ar fi fost de fata la evenimente si a compus, la nunta lui Parpangel, o oratie de nunta, adica un epitalamion Intelegem, dar, schema: autorul trece responsabilitatile istoriei infatisate in Tiganiada naratorului care, la rndul lui, dupa ce a ascultat-o povestita de cineva, o trece altuia, intermediar, care o scrie si de la care o preia naratorul de acum. Cu adevarat, jucareaua lui Ion Budai-Deleanu combina ingenios lucrurile, voind a sugera ca cele povestite se pierd, ca in orice veritabila epopee, in negura timpului. Negura este, totusi, mai apropiata de timpul scrierii epopeii, pentru ca faptele se petrec in timpul lui Vlad Tepes (Vlad-Voda), iar faptele narate mai sunt puse, o data, in seama cuiva: in seama scriptorilor de la Vizant. Sirul mistificarilor strategice nu se opreste aici. Faptele tiganilor ar fi fost notate si de unele cronici muntenesti si de una dintre ele s-a folosit autorul. El recunoaste, in fine, ca istoria ce urmeaza este si opera ostenelilor sale: ce am pus-o in stihuri, dupa ce am izvodul aflat la manastirea Cioarei in Ardeal, care intru toate sa loveste cu pergamena ce s-au aflat, nu demult, in manastirea Zanoaghei Scenariul poemationului eroi-comic este, acum, complet, adica desavrsit incurcat. Jucareaua poate incepe. Nu inainte insa ca autorul ascuns in spatele naratorului sa spuna si lucruri mai serioase despre ceea ce el numeste firea opului sau comicesc. Si anume ca, invatnd latineste, frantuzeste si italieneste si deprinznd rosturile poeziei frumoase, a vrut sa puna la incercare puterea limbii romnesti de a exprima subtilitatile mai multor forme de poezie. A compus, dar, o alcatuire poeticeasca intru care am mestecat intru adins, zice el, lucruri de saga, ca mai lesne sa se intaleaga si sa placa. A introdus in text si o nota critica si isi invata acum lectorul predilect, numitul Mitru Perea, sa ia aminte la toate si sa faca observatiile de rigoare. Ceea ce lectorulmartor (varianta naratorului din epoca structuralista) face, explicnd in josul paginii ceea ce naratorul/ autorul scrie in text. Nu-i singurul, se va vedea, comentator al acestei parodii pline de haz si de subtilitati retorice, dar si de multe aluzii ideologice si morale. Tot aici, Ion Budai-Deleanu isi tradeaza, direct sau prin intermediarii sai, modelele, dupa ce a indicat sursele directe sau apocrife ale epopeii sale. Omer cel vestit, mosul tuturor poetilor este cel dinti citat cu Batalia soarecilor cu broastele, apoi cu Iliada si Odiseea. El este, dar, incepatoriul. Dupa el vine Tassoni cu La secchia rapita (Vadra rapita) si, apoi, Casti cu Gli animali parlanti pe care poetul ardelean o traduce prin Jivinele vorbitoare. Sunt si alte puncte de reper pentru aceasta sofisticata Jucareaua prin care teologul iluminist vrea sa dovedeasca faptul ca, in privinta capacitatii de creatie, romnii sai nu sunt mai prejos de altii. Pentru aceasta el se sileste a metahirisi multe cuvinte si voroave dupa gustul tiganesc pentru a fi, astfel, mai aproape de subiectul fictiunii. Si, trebuie spus numaidect, ca reuseste sa dea limbajului o nota de autenticitate si de pitoresc, att ct este nevoie pentru a intelege despre ce este vorba si pentru a provoca hazul, adica ceea ce se cheama comicul de limbaj. Nu vrea a vicleni cronica si a scrie intr-alt chip si nici sa bage multe minciuni in istoria comiceasca, laudnd peste masura sau, dimpotriva, ponegrindu-si eroii, cum fac, zice el, istoricii altor neamuri, vrea doar sa spuna adevarul despre stramosii tiganilor pentru a da o pilda urmasilor din timpul sau: sa invete a nu face si ei doara nebunii Teologul doreste sa faca, dar, si opera pedagogica prin alegoria sa, caci

justifica el, indepartnd ideea de partinire si discriminare: prin tigani sa intaleg s-altii, carii tocma asa au facut si fac, ca si tiganii oarecnd. Cel intalept va intalege Acesta-i, pe scurt, scenariul poemationului pe care vrea sa-l compuna, cu modele ilustre in fata, Ion BudaiDeleanu, teolog, lingvist si istoric, om bine orientat in cteva literaturi europene. Este putin speriat, in afara de neajungerea limbii, de zburatatia mintii sale inca necoapte, adica de lipsa lui de experienta, dar spirit vrtos, isi va ordona mintea si va sili limba romna sa se supuna regulilor versificatiei. * Cta poezie adevarata exista in aceasta lunga parodie asociata de unii comentatori stilului baroc? Poezia trebuie cautata, inainte de orice, in capacitatea de inventie epica in latura fantastica si comica si, desigur, in capacitatea de expresie capabila sa treaca, fara dificultate, de la verva fastuos satirica si, de aici, la lirismul direct, neprefacut. G. Calinescu este de parere ca Ion Budai-Deleanu nu are talentul de gravor al lui Cantemir si ca nicio strofa din Tiganiada nu are valoare vizuala. In genere, scriitorul acesta cultivat n-ar dovedi talent coloristic, nici macar in tablourile in care fantasmagoriile comice se ingramadesc. Opinie discutabila. Poate ca o strofa, decupata din aceasta enorma pnza, sa nu arate calitati plastice indiscutabile. Dar scena defilarii tiganilor cu uneltele specifice, cmpul presarat cu cadavre dupa batalia cu turcii, in fine, paruiala finala din tabara murgie si, in genere, momentele de patima si deruta colectiva sunt memorabile. Am putea spune ca Budai-Deleanu este un remarcabil pictor al gloatei, insusire in care au excelat, ulterior, si marii prozatori ardeleni de la Slavici la Rebreanu. Daca o privesti in totalitate si urmaresti firele din care este urzita pnza Tiganiadei, impresia este ca ai in fata o imensa opera carnavalesca. O creatie ampla, dinamica, viu colorata, impodobita regeste. Sentimentul este ca autorul isi exercita meticulos mestesugul, aduna sugestii de peste tot, se rasfata chiar copiind in exces pe clasici, adaptndu-i la universul lui social-istoric si la mentalitatile timpului. Inventeaza prin toate acestea o tipologie esential comica, nu lipsita, cu toate acestea, de o dimensiune simbolica in care se strecoara si ideea de destin tragic al omului amenintat din toate partile de tmplari ciudate si de lucruri poznite. Ca orice comediograf, Ion Budai-Deleanu este, in fond, un moralist si inca unul foarte invatat si foarte profund atunci cnd este vorba de moravurile publice intr-un mediu rasaritean in care neamurile se amesteca la rascrucea a doua secole. Precizarea din Epistola ca prin tigani sa intaleg si-altii, indica impartiabilitatea lui in aceasta problema si, totodata, dorinta de a face caracterologie. * Revenind la literatura din interiorul creatiei carnavalesti, ce putem spune? Critica literara de pna acum s-a multumit, cu mici exceptii, sa-i descopere cu precadere izvoarele culturale si sa-i laude inventivitatea epica, ceea ce nu-i gresit, dar nu-i suficient. Alta parte a istoriografiei a remarcat cu satisfactie ceea ce unul dintre primii comentatori, Aron Densusianu, numeste pamntenia scrierii lui Budai-Deleanu, adica originalitatea ei bazata pe mitologia si traditiile romnesti. Din acest punct de vedere autorul Tiganiadei ar fi cel mai credincios si original reprezentant al romnului glumet si rautacios, ceea ce nu-i rau zis, dar nici aceasta remarca nu justifica valoarea literara a epopeii eroi-comice. Ovid Densusianu (1920) elogiaza vigoarea expresiva (bogata, turnata, se vede, din grija de a nu ramnea la ce e prea obisnuit, prea fara relief) si, in genere, simtul creator al limbii poetului epic. Alexandru Cioranescu (1936) il pune pe Budai-Deleanu in familia enciclopedistilor si, fatal in relatie cu D. Cantemir. Filiatie, iarasi, reala si flatanta, totusi filiatia ilustra nu defineste o opera literara in esenta ei. D. Popovici, care are o contributie importanta la impunerea, din pacate, postuma a acestei creatii complexe, remarca just, dincolo de numeroase filiatii literare ce merg de la Homer si Virgil pna la Milton si Voltaire, trecnd prin Dante, dincolo, zic, de aceste filiatii posibile, profesorul clujean depisteaza momentele lirice ale poemei (cntecul iubirii, cntecul vinului, epitalamul), pe care le incadreaza in poema de tip romantic. Un romantism, se intelege, anticipativ. Chestiune controversata, chestiune oarecum fortat pusa in cazul acestui scriitor neoclasic aparut la sfrsitul secolului iluministilor si inceputul secolului in care sensibilitatea estetica si stilurile literaturii se schimba, intr-adevar, radical. Presimtea Ion Budai-Deleanu aceste evolutii? Momentele cu adevarat lirice din comedia lui saturata de elemente burlesti si impodobita de clisee clasice nu justifica, la prima vedere, aceasta promovare romantica. Oricum, oazele de lirism pur din acest produs al retoricii comicaresti nu sustin suficient de temeinic ideea unei evadari din poetica timpului. De altfel, D. Popovici insusi nuanteaza ideea dinainte, zicnd ca ardeleanul erudit si latinist ramne dominat si in poezie de un ideal de arta mai apropiat de acela al antichitatii st, pe care il intlnea uneori in derivari moderne Observatie justa ca si aceea ca poetul liric nu poate egala in Tiganiada poetul epic. Al. Piru remarca

spiritul deist, voltairian si lauda verva satirica, hohotitoare, care, dupa el, n-a mai fost atinsa in literatura romna, dect de Creanga si I. L. Caragiale. Spre deosebire de profesorul sau (G. Calinescu), Al. Piru socoteste ca Trei viteji este o creatie remarcabila (1964). Mircea Anghelescu (1970) retine burlescul care se modifica pe nesimtite in stil eroic si prezenta elementelor fantastice in naratiunea versificata a lui Budai-Deleanu. Tot el descopera izbucnirile grandilocvente in stilul satanismului romantic de mai trziu si dialogul luciferic care anticipeaza (absolut independent de vreo influenta livresca sau de vreo idee teoretica explicita, proza) demonologica specifica romantismului. Criticul aduce in sprijinul demonstratiei sale episodul cu Argineanul si legenda lui Arghir si a Elenei, apoi numarul mare de citate si informatii istorice care, toate, este de parere interpretul, sunt indiscutabil de esenta romantica. Da si nu, imi vine sa raspund. Demonul a patruns mai de mult in literatura si, odata cu el, discursul luciferic. Evul mediu literar incepe, deja, sa-l vada ca un simbol al razvratirii si, prin aceasta, demoniacul devine o dimensiune a existentei spirituale. Are Satana lui BudaiDeleanu asemenea nelinisti? Parerea mea este ca Satana si ceilalti demoni din Tiganiada n -au iesit inca din limitele farsei. Divanul din iad, semnalat mai inainte, are o puternica nota burlesc orientala. Unii dintre dracii cu care converseaza Parpangel in calatoria lui in iad sunt zarafi si dau bani, se va vedea, cu imprumut. Parodia este, aici, totala, rsul striveste, am impresia, orice nuanta de rebeliune luciferica. Astfel de ipoteze au meritul de a atrage atentia asupra complexitatii alegoriei lui Budai-Deleanu si, chiar daca nu le putem accepta in intregime, efectul lor pozitiv este ca pun spiritul critic in miscare si-l silesc sa caute solutii noi de interpretare. Nicolae Balota admite, si el, inrudiri in Tiganiada cu creatiile exemplare ale barocului, prin poezia heteroclitului si prin anagrame si tot soiul de jocuri de-a v-ati ascunselea (1970). Serban Cioculescu vede in ea o capodopera a umorului st, o rara sinteza a culturii celei mai inalte cu autenticul spirit popular st, o opera literara in fond savanta (1970). Ceea ce este fara discutie. Ioana Petrescu o fixeaza, si ea, in filiera barocului si subliniaza faptul ca Budai-Deleanu marcheaza in cultura romna sfrsitul confuziei medieval-bizantine (prezenta pna la Cantemir) intre retorica si poetica (1974). Despre semnele barocului (bufoneriile, jocul cu masti, relativizarile) vorbeste si Eugen Negrici in Figura spiritului creator (1978), in timp ce Nicolae Manolescu vede Tiganiada mai degraba ca o epopee a literaturii (2008). Eu i-as spune, mai degraba, o comedie a modelelor literare ilustre, redactata de un ironist de clasa. Un ironist simpatetic, uneori chiar afectuos, capabil sa transforme satira si burlescul in poezie de reflectie si chiar in poezie sentimentala. Ion Budai-Deleanu nu-i un spirit invariabil rau, brfitor, are ca sa spunem asa momentele lui de reverie si lirism. Asta-l fereste sa scrie o opera demonstrativa, care ar sfrsi prin a plictisi de moarte cititorul. Cine suporta o monotona satira in versuri latita pe cteva sute de pagini? D. Micu surprinde in opera comica un lirism meditativ si apreciaza, pe drept, viziunea cosmaresca din ultimul cnt, demna, scrie el, de penelul lui Brueghel (2000). Lista ipotezelor de lectura este lunga si, de buna seama, ea va creste pe masura ce jucareaua lui BudaiDeleanu va cobori din manualul de literatura (in ipoteza ca opera va fi reintrodusa in programa scolara!) irndurile marelui public cu conditia ca acesta din urma sa-si invinga comoditatile mediatice si sa citeasca stihurile dificile ale eruditului si inventivului ardelean.