CURSUL ETOLOGIE COMPARATA

MODULUL II 2.1 ORGANIZAREA SOCIALA

2.2 TERITORIALITATEA 2.3 AGRESIVITATEA

Titular curs: Conf. Dr. Carmen Strungaru

2.1 ORGANIZAREA SOCIALA Continuturi: Traiul solitar si traiul social - avantaje si dezavantaje Tipurile de grupuri sociale, caracteristici, functii si exemple Grupul social uman Intre individualitate si anonimat avantaje si dezavantaje Obiective: Intelegerea mecanismelor biologice care stau la baza traiului solitar sau social si a valorii adaptative ale acestor strategii. Distingerea diferentelor structurale si functionale intre diferitele tipuri de grupari sociale Intelegerea problemelor legate de incadrarea omului in grupul social modern (societatea anonima) Expunere: Solitar sau social? Elemente teoretice generale: avantaje si dezavantaje, tipurile de grupuri sociale si functiile lor, necesitatea existentei unei ierarhii sociale, tipuri de ierarhie sociala In lumea animala exista o varietate de modalitati de trai de la traiul solitar propriu-zis (unele specii de pesti, amfibieni, reptile, mamifere) la asocierile temporare in perioada de imperechere si pana la traiul in grupuri sociale stabile de dimensiuni diferite. Suntem probabil inclinati sa stabilim repede o ierarhie si sa catalogam traiul solitar drept inferior, primitiv si traiul social stabil drept dovada a pozitiei filogenetice superioare. Nimic mai eronat.

Daca pastram in minte motivatia esentiala a oricarei fiinte vii supravietuirea si daca tinem cont de faptul ca respectivele specii animale considerate nu s-au izolat sau agregat acum 10, 100 sau 1000 de ani ci cu mult mai mult timp in urma atunci nu putem decat sa concluzionam ca atat traiul solitar cat si diferitele tipuri de agregari sociale reprezinta pentru respectiva specie forma optima prin care a putut supravietui. Exista avantaje si dezavantaje in egala masura pentru oricare din formele de relationare cu congenerii. Aspecte considerate Individ solitar Individ social dimensiuni mai reduse capturarea in grup a ale prazii de regula. unei Procurarea hranei Hrana integral e de prazi de consumata dimensiuni mai mari animalul Hrana e impartita intre membrii grupului

care a dobandit-o

In medie un animal solitar consuma o cantitate de hrana comparabila cu cea consumata de un animal social, asigurandu-si in ambele cazuri necesarul de materie si energie Dobandirea si pastrarea Activitate individuala Activitate de grup teritoriului competitie congeneri, teritorial cu cooperare, grupuri invecinate, competitie sociale marcaj marcaj cu congenerii din alte

teritorial, Teritoriile fie ca sunt ale indivizilor solitari fie ale grupurilor sociale nu sunt niciodata egal de avantajoase. In cazul teritoriului unui grupul social de asemenea nu toate parcelele sunt la fel de valoroase, repartitia lor

facandu-se pe baza pozitiei ierarhice a indivizilor Dobandirea unui teritoriu optim depinde de capacitatile de indepartare a congenerilor (capacitate de intimidare, forta fizica, etc.). Protectia individuala si Activitate individuala Activitate individuala, protectia progeniturii uneori activitate de grup, inclusiv hranirea si pazirea in comun a puilor Traiul in cadrul grupului social prezinta avantajul de a degreva animalele individuale de mentinerea unei stari de permanenta alerta. Exista intotdeauna santinele care semnalizeaza aparitia pericolelor. Animalele solitare pe de alta parte dispun de abilitati remarcabile de camuflare fenotipica si comportamentala atat a individului adult cat mai ales a progeniturii. In cadrul unui grup camuflarea este mai putin eficienta desi nu exclusa. O sectiune aparte care tine tot de protectie se refera la protectia impotriva agresiunii din partea micro-pradatorilor: paraziti, bacterii, virusuri. In acest caz grupul social este evident mai expus prin raspandirea parazitilor si a agentilor patogeni infecto-contagiosi de la un individ la intregul grup

Grupurile sociale intalnite in natura se pot diferentia in doua mari categorii: Grupul social deschis Grupul social inchis Grupul social deschis este format dintr-un numar foarte mare de indivizi. Ex: turma de ierbivore, bancul de pesti, colonia de pasari, etc.

Se numeste deschis pentru ca oricare individ ce apartine respectivei specii poate intra in grup fara control si sanctionare din partea congenerilor. Dat fiind numarul mare de indivizi ce compun un asemenea grup acestia nu se cunosc/recunosc intre ei individual. Aceasta afirmatie nu trebuie inteleasa ad literam; in cadrul grupului macar femelele si puii se recunosc individual. Ceea ce trebuie retinut este ca nu exista o recunoastere clara a fiecarui individ de catre toti ceilalti indivizi ai grupului. Principala functie a grupului social deschis este apararea, dovada ca se intalneste la specii animale care constituie de regula prada. Pentru a intelege psihologia de grup social deschis este util sa va ganditi la situatii intalnite la specia umana. Avem mai mult curaj, ne simtim mai putin vulnerabili atunci cand suntem intr-o masa de oameni pe care nu-i cunoastem dar cu care pe moment impartim aceleasi convingeri (politice, religioase, sportive, artistice, etc.). Cu cat suntem mai multi suntem mai protejati, mai indrazneti si mai entuziasti gratie anonimatului. Cheful de a mai participa la un miting de protest sau la o incaierare intre fanii a doua echipe de football se reduce daca constatam ca suntem numai o mana de oameni caci sansa de a fi identificati si sanctionati este mult mai mare. (Vezi interminabilele dispute pe seama numarului exact de participanti la cate o miscare de strada). In cazul animalelor mecanismul este asemanator si se bazeaza pe nevoia pradatorului de a identifica, de a fixa o anumita prada. Nici un leu, tigru, pantera nu se napusteste cu capul inainte intr-o turma pe principiul ca va prinde ceva. Dimpotriva fie ca vaneaza in grup (leii) sau solitar ii vezi pandind la marginea ierburilor si asteptand sa identifice un specimen mai slab, bolnav, sau pui care poate fi usor separat de grup si capturat. Atunci cand pozitia indivizilor prada se modifica rapid in cadrul grupului pradatorul

este derutat si are nevoie de timp pentru a fixa o alta tinta precisa. Exista o coevolutie a strategiilor vanat/vanator - Nu se poate vorbi de existenta unei ierarhii sociale adevarate in interiorul unui grup deschis. Exista masculii adulti care intervin, uneori, in situatii dificile (pentru exemplificare vezi imaginile foarte interesante ale rezolvarii unui conflict intre lei si o trupa de bivoli. http://www.youtube.com/watch? v=LU8DDYz68kM ) Filmul, desi facut de amatori a avut un mare impact si o importanta documentara deosebita aducand in discutie realitatea relatiilor laxe din cadrul unui grup social deschis. Grupul social inchis cuprinde un numar mult mai mic de indivizi care se cunosc si se recunosc reciproc. Este numit inchis deoarece intrarile in grup sunt strict controlate, intrusii fiind de cele mai multe ori alungati. Numarul de indivizi este conditionat de capacitatea psihica/senzoriala de discriminare si recunoastere. Atunci cand numarul de indivizi ai unui grup social inchis depaseste aceasta limita de regula grupul se scindeaza, o parte dintre membrii sai formand un nou grup. Indivizii dintr-un grup social inchis sunt partial inruditi genetic. Aceasta inrudire poate fi problematica tinand cont de dezavantajele pe termen lung pe care le implica consangvinizarea (incestul). Desi se crede ca tabuurile impotriva incestului sunt rezultatul evolutiei culturale a omului, observatia dinamicii indivizilor animali dintr-un grup social inchis evidentiaza existenta unor mecanisme naturale, biologice de control si prevenire a incestului. Astfel, la mai toate speciile aflate intr-o asemenea situatie, puii de un sex sau altul emigreaza din grupul parental inainte de a atinge varsta maturitatii sexuale. Masculii formeaza grupuri temporare de holtei in cautarea unei oportunitati de a se infiltra intr-un alt grup social

prin provocarea unui lider mai batran, sau de a atrage femele tinere din grupul social intalnit, cu care sa-si intemeieze un nou grup propriu. Care anume sex paraseste grupul parental si care ramane este decis de importanta pe care o are mostenirea teritoriului (raman masculii si se disperseaza femelele) si/sau pastrarea legaturilor cu parintele matern si femelele inrudite (raman femelele la speciile la care cresterea puilor se realizeaza in sistem cresa manguste, cainii salbatici, etc.). Grupul social inchis nu poate functiona eficient decat in conditiile stabilirii unei ierarhii sociale deoarece exista un conflict intre nevoia de contact social si nevoia de intimitate. Aceasta ierarhie sociala este esentiala pentru atenuarea disputelor care ar putea degenera in actiuni agresive propriu-zise. Odata stabilita, pozitia ierarhica a fiecaruia este respectata de toti indivizii grupului (pana in momentul in care apare un pretendent credibil la pozitia de lider). Tipurile de ierarhie sociala intalnite in lumea animala sunt foarte variate. Cel mai simplu model este cel intalnit la gaini si cunoscut sub numele de ordine a ciugulitului. Intr-un grup de gaini format din, sa zicem, 6 femele : A F plus masculul. Acesta detine desigur locul principal in semnalarea sursei de hrana, avertizare, aparare. Dar intre femele se stabileste o ierarhie lineara, evidentiabila prin ordinea in care vin sa se hraneasca. Astfel: Gaina A domina gainile B, C, D, E, F. Gaina B este dominata de gaina A si domina gainile C, D, E, F Gaina C este dominata de gainile A si B si domina gainile D, E, F s.a.m.d. O gaina nou introdusa in grup va trebui sa-si stabileasca pozitia in cadrul acestei ierarhii prin confruntarea cu fiecare din cele 6 gaini gazda. Alte forme mai sofisticate de ierarhie sociala pot avea tipare foarte complicate. (Astfel de modele vor fi dezbatute in cadrul prelegerii orale).

Ierarhia poate interesa numai animalele de sex masculin, sau/si pe cele de sex feminin. Desi in toata lumea animala forta masculina este net superioara celei feminine nu in toate grupurile sociale cei care conduc sunt masculii (lupi, caini) Interesant este faptul ca la unele specii, mai ales dintre primate, pozitia ierarhica a parintelui se mosteneste de catre progenitura. Daca ne gandim cat de important este procesul de invatare prin imitare la acesti pui nu e greu sa intelegem ca puiul unei femele dominante va avea de imitat un model comportamental dominant de relationare cu celelalte animale din grup, total diferit decat modelul comportamental submisiv al unei mame subordonate. Un moment de impas apare atunci cand masculul dominant este inlaturat din grup de un competitor. Atunci toti puii liderului inlaturat isi pierd statulul. Gruparea naturala primordiala la hominide dovezi ale dimensiunii si structurii grupului si argumente teoretice. Relatiile sociale: cooperarea in aparare, vanatoare. Xenofobia. Conflictele intergrupuri. Hominidele, la fel ca marea majoritate a primatelor au fost de la bun inceput fiinte sociale apartinand tipului de grup inchis. Dovezile paleoarheologice precum si istorice (inclusiv datele referitoare la modul de viata al unor triburi actuale care traiau/ traiesc in conditii caracteristice culturii paleolitice/neolitice timpurii) sugereaza ca dimensiunea grupului social ancestral nu depasea 150-200 de indivizi umani, barbati, femei si copii lor. Cam asta este de altfel si capacitatea mentala umana de a cunoaste/recunoaste si stabili legaturi interindividuale. Nu este vorba fireste

de simpla recunoastere a unei fizionomi ci de foarte multe detalii pe care le inmagazinam referitor la persoanele in cauza. Iintr-una din expeditiile de lucru ale unei echipe germane de antropologi si etologi din care am facut parte, am avut ocazia sa petrec ceva mai mult de 1 luna de zile pe o insula a arhipelagului Trobriand (Papua Noua Guinee) traind intr-un sat asejat pe tarmul oceanului si interactionand permanent cu gazdele noastre. Cei mai activi erau desigur copiii, curiosi sa vada ce facem, cum vorbim, cu ce ne ocupam astfel incat la un moment dat ma intrebam amuzata cine pe cine studiaza. Ei bine am avut surpriza sa constat ca fiecare dintre copiii era in stare sa dea detalii foarte amanuntite despre toti ceilalti locuitori ai satului. Numele, numele parintilor persoanei in cauza si a tuturor rudelor de diferite grade, numele rudelor prin alianta, insula de provenienta, etc. Un veritabil whos who. Iar cunostintele lor cu siguranta mergeau mai departe decat puteam noi sa intelegem chiar cu ajutorul unui talmaci... Un alt detaliu ce merita mentionat daca intrebi pe cineva cum se numeste niciodata nu primesti raspunsul de la persoana intrebata ci de la un alt individ, adult sau copil aflat in preajma. In cazul populatiei la care ma refer motivul acestui comportament este unul religios A-ti dezvalui identitatea in mod direct te expune, conform credintei, capriciilor spiritelor din jur. Trobriandezii sunt crestinati, au chiar si cate obiserica-baraca undeva la marginea satului - si nu in centrul sau - dar credinta ancestrala in spirite este cu mult mai puternica. In spatele acestor credinte se poate identifica acea caracteristica fundamentala a grupului social uman cunoasterea si legaturile inter-individuale foarte puternice. Ramasite ale acestui comportament intalnim in societatea moderna in situatii si cu motivatii aparente foarte diferite : eticheta, protocolul ne impun reguli de prezentare, de introducerea in societate. A te opri direct in fata unei persoane

(personalitati) pe care doresti sa o cunosti, cu mana intinsa spunandu-i eu sunt Costicaeste considerat un gest necivilizat, primitiv, si mai ales nepoliticos. Ori civilizatia, politetea sunt la prima vedere cuceriri culturale... Te nasti in cadrul unui grup social ale carui reguli le inveti din primii ani si esti nevoit sa le aperi si sa le respecti toata viata pentru a nu pune in pericol coeziunea grupului si/sau a nu deveni un paria. Omul este puternic dependent de traiul si relatiile sociale. Nu intamplator privarea de libertate si izolarea sociala sunt mijloacele cele mai eficiente de sanctionare a comportamentelor antisociale. Pentru omul ancestral apararea, procurarea hranei nu au fost posibile decat in contextul apartenentei la un asemenea grup. Aceasta apartenenta a dictat si modelat relatiile intra si inter-grup in toate domeniile existentei: alegerea si pastrarea partenerului de cuplu, respectarea proprietatii colective si private, dobandirea, pastrarea si respectarea statutului social, stabilirea sistemelor de relatii-aliante intra si inter-grup, xenofobia, impartasirea credintelor, obiceiurilor, tabuurilor, etc. Detaliati ! Intre individualitate si anonimat Pana acum am discutat despre om ca reprezentant al tipului de grupare sociala inchisa. Ce putem insa spune despre locuitorii marilor metropole? Gruparile umane de milioane de indivizi ocupand un teritoriu comun reprezinta societatea anonima, mega-grupul social deschis. Este incorect sa credem ca omul, oricat de mare i-ar fi plasticitatea psihica si comportamentala a avut, ca specie, timpul necesar pentru adoptarea si adaptarea biologica la aceasta formula artificial impusa.

Avantaje si dezavantaje ale traiului Avantaje si dezavantaje ale traiului intr-o societate traditionala intr-o societate anonima Sustinere materiala si morala Sustinerea de catre membrii Sustinere din partea membrilor grupului, (in primul rand falimia grupului social (familie nucleara de extinsa) a indivizilor aflati in cele mai multe ori, prieteni, colegi) cu o functionalitate variabila si discutabila (asistenta sociala, dificultate materiala si/sau morala. si din partea unor organizatii statale Rolul ritualurilor

sanitara, juridica, etc.). Controlul social asupra activitatilor individuale si de grup Control permanent derivat din traiul Control relativ derivat din traiul in in stransa vecinatate. Rezulta nevoia aglomeratia anonima, indiferenta supunerii reale la normele sociale, Rezulta posibilitatea sustragerii de culturale, religioase, etc. ale la normele societatii. Riscul comunitatii. Riscul expunerii la expunerii la sanctionare sociala sanctionarea sociala este crescut. poate fi mult redus din cauza anonimatului (dar poate fi in acelasi timp mult mai mare din cauza interventiei unor factori de control care detin informatii false sau incomplete) Cunoasterea si recunoasterea sociala a meritelor, capacitatilor si abilitatilor individuale Impostura are putine sanse de Impostura are mari sanse de reusita, reusita iar meritele reale sunt meritele reale sunt cunoscute de un decat cel ce formeaza societatea cunoscute si recunoscute de toti numar mult mai mic de persoane membrii societatii

anonima Rangul social Este cunoscut si recunoscut de toti Este cunoscut partial si numai de o membrii societatii chiar daca exista mica parte din cei ce formeaza intotdeauna competitori. Modalitatile de semnalizare rangului social de comentat societatea anonima. a Vezi diferenta intre un profesionist de renume dintr-un domeniu stiintific oarecare si un star la moda Modalitatile Responsabilitatea individuala Controlata de semnalizare a rangului social de comentat Laxa

2.2 TERITORIALITATEA concepte biologice si etologice generale

De la bun inceput trebuie facuta diferenta intre spatiul vital si teritorialitate. Orice fiinta vie, vegetala sau animala are nevoie de un spatiu vital in timp ce nu toate speciile sunt specii teritoriale. Exista specii care manifesta preferinte pentru anumite habitate, specii care migreaza de la un habitat la altul precum si specii stabilite temporar sau permanent intr-un anumit habitat, cu sau fara manifestarea unui comportament teritorial. Dispersia indivizilor animali din locul natal, migratia, teritorialitatea sunt activitati cu un cost energetic semnificativ pe care speciile in cauza sunt dispuse sa-l plateasca in conditiile in care beneficiile sunt pe masura. Ramanerea in spatiul natal pare a fi cea mai putin costisitoare dintre optiuni dar, in lipsa unor mecanisme complexe de reglare si control s-ar ajunge in foarte scurt timp la suprapopulare, epuizarea resurselor, consangvinizare, cresterea agresivitatii, diminuarea potentialului reproducator, cresterea mortalitatii, etc. Dintre mecanismele de reglaj mentionam: - diferentierea alimentara in functie de statiul de dezvoltare ontogenetica: la multe specii stadiul larvar/puii consuma un alt tip de hrana decat adultii (unele insecte, pesti, amfibieni) - cresterea densitatii unei specii antreneaza de regula o crestere a numarului de pradatori - la foarte multe specii numai puii de un sex raman in spatiul natal, celalalt sex dispersandu-se inainte de atingerea maturitatii sexuale. In felul acesta este evitata consangvinizarea (incestul) si este in acelasi timp favorizata cooperarea intra-grup bazata pe inrudire genetica.

- dezvoltarea comportamentului teritorial care implica competitia intre indivizi pentru locurile optime din habitat si limitarea reproducerii care este dependenta de existenta respectivului teritoriu Comportamentul teritorial presupune deci obtinerea si mentinerea posesiunii prin comportament activ, directionat. Clasificarea teritoriilor: Durata posesiei Numarul de indivizi Functie Teritorii permanente Teritorii sezoniere (de reproducere, de hranire) Teritorii individuale Teritorii ale grupului social Teritorii de hranire Teritorii de curtare Teritorii de cuibarire Teritoriile de hranire asigura accesul la resurse de hrana, reducand timpul de cautare a hranei si permitand pastrarea contactului cu locul de rezidenta. Atunci cand resursele de hrana sunt uniform distribuite teritorialitatea scade. Competitia apare atunci cand aceste resurse incep sa fie neindestulatoare. Aceasta competitie , cum am mai mentionat, presupune un consum conssiderabil de timp si energie. Atunci cand pretul platibil pentru mentinerea in posesie a unui teritoriu devine prea mare (numar mare de intrusi) animalele isi abandoneaza teritoriul si pleaca in cautarea altor zone mai favorabile. Dimensiunea teritoriului variaza foarte mult: - de la o specie la alta, - de la un moment la altul la o aceeasi specie (teritorii de hranire),

- in raport cu functia teritoriului (dimensiuni mici ale teritoriilor de curtare). Teritorii de cuibarire sunt de multe ori teritorii sezoniere care trebuie sa intruneasca conditiile optime pentru dezvoltarea noii generatii. Competitia pentru astfel de teritorii poate imbraca forme foarte dramatice avand in vedere ca posesia unui astfel de teritoriu este adesea factorul determinant in atragerea femelei (femelelor). La multe specii posesia unui teritoriu de cuibarire este o piatra de incercare pentru succesul reproductiv al masculilor. Sunt insa numeroase alte specii la care atat masculul cat si femela contribuie in mod consistent la dobandirea unui asemenea teritoriu si la organizarea/constructia cuibului. Teritoriile de curtare pot coincide cu cele de cuibarire. De exemplu pasarile tesator nu-si permit sa paraseasca cuibul care ar fi imediat ocupat de un intrus ci atrag femelele prin vocalizari in zona cuibului. De mentionat ca aceste pasari isi tes cuibul suspendat de ramurile cate unui arbore intr-o zona in care exista foarte putini asemenea arbori. In consecinta arborele respectiv adaposteste o intreaga colonie de pasari tesator. In functie de calitatea cuibului si pozitionarea sa pe ramurile copacului gazda femelele isi aleg partenerul. Pentru alte specii este mai avantajos ca masculii sa-si desfasoare ritualurile de curtare intr-alta zona decat cea pregatita pentru cuib. Odata facuta alegerea femela urmeaza respectivul mascul pana la cuib evitandu-se urmarirea lor de catre alti masculi lipsiti de teritoriu. Teritorialitatea si succesul reproductiv Multa vreme s-a crezut ca numai masculii posesori ai unor caracteristici fizice si comportamentale deosebite

au sanse de a se reproduce. Studii recente implicand stabilirea paternitatii puilor din cuib prin tehnici genetice au demonstrat insa ca numerosi masculi cu mai putin succes in competitia intra-sex au acces la reproducere si deci la transmiterea propriilor gene in cadrul populatiei date. Se descriu astfel doua categorii de masculi intalniti intr-o populatie cu comportament teritorial:
-

Masculi rezidenti posesori ai unui teritoriu pe care-l marcheaza, patruleaza si apara de intrusi. Acestia au tot interesul sa-si faca simtita prezenta prin semnale repetate de avertizare/dominanta

Masculi clandestini sunt cei care nu au reusit sa-si dobandeasca un teritoriu propriu; in consecinta acestia se imperecheaza si cuibaresc intr-un mod cat mai camuflat pentru a nu fi alungati de rezidenti. Depun in medie cam acelasi numar de oua dar sansa de atingere a momentului eclozarii si de supravietuire a puilor este mai mica.

Atunci cand un rezident se afla in conflict deschis cu un intrus aproape intotdeauna cel care pierde este intrusul. Acest scor se poate explica prin faptul ca - masculii rezidenti sunt mai puternici fizic, mai bine adaptati decat intrusii. - o cunoastere mai amanuntita a teritoriului reprezinta un avantaj in desfasurarea conflictului. Marcarea teritoriala pentru evitarea confruntarilor perpetue si semnalizarea ne-echivoca a teritoriului individul / indivizii rezidenti dispun de modalitati diferite, specie-specifice de marcare teritoriala: Marcarea olfactiva feromoni teritoriali Marcarea acustica emisii sonore (cantecul pasarilor) Marcarea vizuala de obicei insotite si de vocalizari (posturi de avertizare)

Detalii despre aceste sisteme de semnalizare vor fi prezentate in capitolul dedicat comunicarii Teritorialitatea la specia umana La cele mai multe specii de primate nu se poate vorbi de un teritoriu propriuzis, cu granite bine stabilite si periodic marcate. Primatele se deplaseaza zilnic in cautarea hranei, insotite de pui, indiferent de varsta acestora, fara a reveni odata cu lasarea serii la un cuib fix. Este modalitatea optima pentru aceste specii de a evita pradatorii si de a economisi timp pretios pentru hranire si odihna. Desigur aceasta migratie a cetelor de primate se face in cadrul unui areal delimitat spatial, cu reveniri periodice intr-un punct sau altul in functie de modul in care evolueaza vegetatia si se epuizeaza resursele de hrana. Hominidele si oamenii ancestrali aveau un acelasi comportament nomad, sedentarizarea incepand odata cu aparitia agriculturii si a domesticirii animalelor, din timpul revolutiei neolitice. Obtinerea unui surplus alimentar a stimulat cresterea numerica a populatiei umane, cresterea agresivitatii, a simtului proprietatii si a goanei dupa teritorii optime. Teritoriul a devenit un bun transmisibil si un subiect de perpetua disputa. Pentru evitarea escaladarii agresivitatii oamenii posedau si poseda inca numeroase modalitati de semnalizare de origine biologica, intarite cultural. Vom enumera cateva asemenea exemple referindu-ne adesea la coduri de maniere elegante si incercand sa descifram ce se afla in spatele acestor coduri De regula patrunderea in teritoriul altei persoane/grup de persoane este admisa numai daca sunt respectate norme de comportament menite sa semnalizeze intentiile pasnice ale vizitatorului:

- anuntarea prealabila a vizitei si cererea permisiunii - vizitarea in urma unei invitatii facute de catre gazda In oricare dintre cele doua situatii vizitatorul trebuie sa vina neinarmat, de preferinta insotit de familie, inclusiv copii, multumeasca pentru ospitalitate. Gazda la randul sau trebuie sa pregateasca spatiul de vizita in mod festiv, sa ofere o hrana festiva invitatilor si sa-i onoreze oferindu-le pozitii speciale in cadrul respectivului spatiu (clasicul loc in capul mesei). Ce semnificatii au astfel de reguli? E limpede ca prezenta unor arme tensioneaza atmosfera si pune in alerta gazda care considera gestul ca potential periculos si oricum provocator. Pe de alta parte prezenta invitatului insotit de familie si copii are rolul de a linisti orice temere avand in vedere ca femeile si copiii sunt intotdeauna protejati si indepartati de locul unui posibil conflict. Cat de mult functioneaza astfel de semnale in timpurile moderne putem aprecia privind secvente ale momentelor de contact dintre un grup protestatar si fortele de ordine. In 1989 de exemplu protestatarii aflati in primele randuri in fata scutierilor erau femei sau barbati cu copii in brate, tineri care ofereau cate o floare... semnificatia evidenta fiind nu suntem agresivi, nu suntem inarmati, am venit cu ce avem mai scump in fata vostra pentru a va convinge sa treceti de partea noastra. Prezenta femelelor si mai ales a puilor declanseaza la majoritatea speciilor animale un comportament de atenuare a agresivitatii si de deturnare a acesteia catre un comportament de tip protector/tolerant. Oferirea de cadouri este de asemenea un obicei mostenit de la alte specii animale pentru castigarea bunavointei si atenuarea agresivitatii. Bine inteles cadoul trebuie sa fie unul de calitate...nu te duci in vizita cu o legatura de si cu un cadou. In plus eticheta cere ca in scurt timp vizitatorul sa intoarca invitatia gazdelor si neaparat sa

ceapa sau un kilogram de cartofi decat daca acestea reprezinta raritati, delicatese. Gazda care nu ofera nimic invitatilor este o gazda foarte putin apreciata. Oferirea de bunuri, de regula alimentare are multiple functii: - in primal rand semnalizeaza rangul social al gazdei si pretuirea pe care o are fata de invitati. In multe culturi traditionale ospatarea invitatilor reprezinta un efort material considerabil; cu cat sunt mai multe feluri de mancare, mai sofisticate, mai rare si in cantitate mai mare cu atat este mai mare prestigiul gazdei si mai dificila sarcina celui invitat care trebuie sa manance peste limita de mult pentru a arata ca apreciaza efortul gazdei. - in al 2-lea rand consumul de alimente in comun are semnificatia ancestrala a apartenentei/asimilarii la un acelasi grup. Nu mananci din prada capturata de grup decat daca aparti grupului. Din aceasta cauza refuzul de a manca din ceea ce se ofera este considerat in multe culturi o ofensa capitala. (Proverbul Eu cu tine din aceeasi blid nu mai mananc nu se refera la lipsa de pofta de mancare sau la dorinta de a avea un blid separat ci la ruptura legaturii cu cel in cauza, tot asa cum varianta Da ce, am mancat din acelasi blid? subliniaza inexistenta/neacceptarea vreunei legaturi pozitive interindividuale). Invitatul trebuie sa sublinieze in mod repetat faptul ca apreciaza in cel mai inalt grad ospitalitatea gazdei recunoscandu-i in acest fel statutul de prieten, aliat, superior. La randul sau invitatul trebuie sa devina gazda pentru a-si proba fortele si statutul social si pentru a-i acorda celuilalt privilegiul de a-i patrunde in propriul teritoriu. Patrunderea fara invitatie sau anuntare confirmata in spatiul altei persoane este unul dintre cele mai grave delicte violarea de domiciliu care indreptateste un comportament agresiv-defensiv recunoscut si de codurile

moderne de legi. Pentru evitarea unui conflict intrusul trebuie, pe moment si cu cat mai multa convingere, sa-si manifeste bunele intentii, submisivitatea, regretul pentru incidentul intamplator, fara a avea garantia ca aceste manifestari vor stopa reactia agresiva a celui invadat. Posturi si manifestari ale dominantei/submisivitatii sunt intalnite la toate speciile la care exista comportament teritorial (suficient sa urmariti comportamentul, postura unui caine atunci cand se afla in propria curte si atunci cand este plimbat prin fata unei curti in care se afla un alt caine). Cateva exemple despre comportamentul uman in conditii mai speciale pot aduce argumente in plus referitoare la puterea reactiilor bio-psiho-sociale primare: - Atunci cand intram intr-un compartiment de tren unde se afla deja cel putin o persoana instinctiv salutam si ne justificam intr-un fel prezenta ( am si eu locul numarul x sau alta formula asemanatoare) DESI ne aflam intr-un spatiu public nu intr-unul privat si avem exact aceleasi drepturi. Daca nu salutam si ne asezam fara nici o ezitare pe scaunul inscris pe bilet atmosfera in compartiment se incarca de ostilitate, celalalt pasager iese pe culoar sau chiar se muta in alt compartiment. Iar daca noi suntem primii sositi si avem de-a face cu un asemenea personaj il vom cataloga istantaneu ca fiind cel putin prost crescut. - Lucrurile se petrec inca mai interesant daca ne aflam pe terasa unui restaurant in cautare disperata a unui loc in care sa ne racorim si sa ne stingem setea sau foamea. Este vara, este aglomerat, nu e nici o masa libera dar foarte multe mese sunt ocupate de numai cate doua persoane desi sunt patru locuri disponibile. Ei bine nimic mai firesc sa ne ducem la o astfel de masa publica si sa ne asezam pe un scaun public liber. Si totusi niciodata nu procedam in acest fel macar si numai de teama de a nu fi luati la bataie.

Intotdeauna cercetam atent, calculam cam cat timp le-a ramas unora si altora sa termine mancarea sau bautura din pahare iar atunci cand ne hotaram totusi sa ne asezam la o masa o facem foarte politicos, cerem permisiunea, eventual gasind si o mica justificare (oboseala, sete). Desigur aici conteaza si varsta celor in cauza. Daca e vorba de tineri cam de aceeasi varsta poate abordarea este mai putin ceremonioasa desi si in aceste conditii un conflict poate sa rabufneasca foarte usor. De ce? Pentru ca primii veniti considera ca masa este a lor si ca au nevoie de o minima intimitate atunci cand mananca sau beau ceva impreuna. Un ultim exemplu amuzant si interesant in acelasi timp. Suntem intr-o statie de metrou, trenul tocmai a plecat si pana la venirea urmatorului vrem sa stam jos. Pe peron exista din loc in loc banci formate din 5 -7 scaune alaturate si unite printr-un cadru comun. Unde ne asezam?

In nici un caz nu la intamplare ci in functie de varsta, sex, interesul de a stabili / a evita un contact social, etc. Cu acest exemplu facem legatura cu un altfel de teritoriu, virtual, fara coordonate geografice, pe care il purtam cu noi oriunde ne-am afla spatiul minim personal Spatiul minim personal este definit ca o bula de aer (E. Hall - The hidden Dimension) care ne inconjoara si ne protejeaza de lumea exterioara. Aceasta bula de aer nu are o dimensiune constanta se dilata mult si foarte

mult atunci cand ne aflam intr-un mediu strain sau ostil, se contracta pana la anulare atunci cand suntem in preajma unor persoane cu care avem legaturi afective pozitive (rude, prieteni, partener de cuplu). In etologia animala spatiul minim personal cunoscut si sub denumirea de distanta a loviturii de cioc si-a luat numele de la observatia regularitatii cu care se insira pe un suport oarecare (sarma de telegraf, creanga de copac, streasina) pasari dintr-un stol (grauri, randunele, etc.). Chiar daca initial, in momentul aterizarii, o pasare se plaseaza mai departe sau prea aproape de o alta, in scurt timp isi ajusteaza pozitia in asa fel incat sa se afle la acea distanta optima din care sa nu se poata atinge cu cea din stanga sau dreapta ei fara o intentie explicita.

La om dimensiunea spatiului minim personal nu variaza numai in raport cu calitatea vecinatatii ci este influentat si de elemente culturale locale. Una este dimensiunea acestui spatiu la nordici (germani, englezi, suedezi, norvegieni, etc.) si alta la populatiile sudice (romani, italieni, spanioli).

Interesant este faptul ca ii si definim in raport cu aceasta distanta minima personala: italienii, spaniolii sunt mai calzi, mai apropiati in timp ce nordicii sunt mai reci, mai distanti. Distanta acceptabila pentru un spaniol este resimtita ca o intruziune in spatiul personal al unui nordic in timp ce distanta optima pentru un nordic, este perceputa drept distantare, respingere de catre sudici. Aceste diferente nu par a fi justificate de pozitia geografica a populatiilor mentionate. Ar fi de asteptat ca la nordici care traiesc intr-un climat mult mai rece sa se manifeste tendinta de apropiere, de ingramadire, cel putin din ratiuni termice in timp ce sudicii ar trebui sa aiba o distanta interpersonala mai mare pentru a putea respira. Revenim la exemplul anterior al statiei de metrou. Atunci cand toate scaunele bancii sunt libere teoretic am putea sa ne asezam pe oricare dintre ele. Practic marea majoritate a oamenilor prefera una din extremitatile bancii. De ce? Pentru ca in aglomerarea urbana sansa ca pe aceeasi banca sa se aseze o persoana cunoscuta este foarte mica si atunci este preferabil sa te expui cat mai putin vecinatatii imediate a unei persoane straine. Ocupand un scaun marginal vei avea un singur vecin pe care-l poti evita suplimentar prin intoarcerea intregului corp catre laterala libera. Daca esti insotit de inca o persoana cel putin atunci sansa de a ocupa oricare doua scaune alaturate este mult mai mare. Exista si persoane care se aseaza pe scaunul central desi intregul sir de scaune este liber. Aici putem specula existenta unui comportament teritorial si dominant accentuat. Ocupand scaunul central ai sansa ca scaunele din stanga si dreapta ta sa se ocupe ultimele si practic sa ai un teritoriu temporar de 3 scaune. Si inca un amanunt: atunci cand te asezi pe un astfel de scaun de cele mai multe ori iti asezi servieta sau sacosa pe scaunul alaturat incercand astfel sa-ti maresti teritoriul.

Faceti o calatorie cu metroul observand comportamentul celor din jur si propriul comportament. Veti vedea cat de greu va vine sa va asezati imediat langa o alta persoana (pozitia 1 si 2) atunci cand celelalte trei scaune (3, 4, 5) sunt libere chiar daca o faceti voluntar si constient. Probabil veti observa si starea de alerta, discomfort a persoanei invecinate care fie se intoarce spre exterior fie isi aseaza sacosa ca o bariera fie se ridica si incepe sa se plimbe pe peron. Toate aceste scenarii depind cum am mai spus si de alti factori cum ar fi varsta si sexul participantilor.

3.3 POSESIA SI CONTROLUL RESSURSELOR AGRESIVITATEA In cele ce urmeaza ne vom referi la posesie la modul general, biologic si nu in acceptiunea sociologica sau juridica a termenului. Vom dezbate cateva aspecte legate de posesiile naturale (sinele, partenerul de cuplu, puii/copii, hrana, teritoriul, grupul social) si cele specific umane (etnie, religie, bunuri

materiale, traditii, etc.). Obtinerea si pastrarea unor asemenea bunuri presupun competitie, protectie, coalitie, schimburi, reciprocitate, altruism (teorii biologice), furt, cucerire, prada de razboi, etc. Mentinerea in viata a propriei persoane si a indivizilor care conteaza partenerul de cuplu, progenitura, partenerii grupului social implica pe de o parte capacitatea de solutionare a conflictelor directe cu pradatorii sau competitorii intraspecifici iar pe de alta parte dezvoltarea abilitatilor individuale si de grup in rezolvarea unor probleme cu potential conflictual ridicat: accesul la resursele de hrana si la teritoriu. Din aceasta perspectiva dobandirea si pastrarea posesiilor reprezinta elementul principal de justificare a agresivitatii animale si umane. Agresivitatea sau mai bine spus comportamentul agonist (cu componenta agresiva si cea defensiva) este asa cum bine a definit-o Konrad Lorenz, un rau necesar avand atat valente negative cat si valente pozitive. Adesea ne focalizam exclusiv pe aspectele negative ale agresivitatii cum sunt atacul, uciderea neglijand apararea, rezistenta, contra-atacul care in ciuda justificarilor emotionale si morale sunt tot acte agresive de multe ori perfect comparabile ca intensitate si consecinte. In primul rand agresivitatea presupune stare vigila, alerta, capacitate de sesizare si interpretare rapida a semnalelor ambientale, reactie adecvata. Toate aceste caracteristici privite separat de termenul agresivitate sunt considerate calitati. In etologie se face o distinctie clara intre comportamentul agresiv si cel consumator. Astfel prin agresivitate intelegem starea conflictuala intra-

specifica.

Aceasta diferentiere este justificata de motivatiile si de

modalitatile comportamentale de expresie foarte diferite. Initierea si desfasurarea unui conflict intre doi caini de exemplu are la baza competitia pentru hrana, pentru femela receptiva sexual sau protejarea teritoriului propriu. Intregul repertoriu comportamental incepand cu avertizarea prin vocalizari si posturi care declanseaza reactii acustice si posturale din partea celui avertizat si continuand cu confruntarea directa, in cazul in care competitorul nu se retrage, nu au nimic in comun cu comportamentul unui caine care vaneaza. La fel, comportamentul agresiv/defensiv al pisicilor aflate intr-o stare conflictuala nu seamana in nici un fel cu comportamentul acelorasi pisici atunci cand vaneaza un soarece. Exista numeroase definitii si teorii ale agresivitatii. Subiectul este unul fierbinte deoarece natura umana este agresiva in timp ce umanitatea aspira, cel putin teoretic, catre o societate pacifista lipsita de cruzime. Daca ne referim la lumea animala avem de asemenea de infruntat o sumedenie de idei preconcepute. Animalele salbatice sunt fiare care se sfasie intre ele fara pic de mila...Noroc ca avem si simboluri ale pacii desi cei ce au atribuit porumbeilor acest simbol ori nu au cunoscut ori nu au tinut cont de agresivitatea lor marcata. Privind in termeni etologici si biologici generali apare foarte evident faptul ca natura nu a avut nici un interes sa favorizeze selecit unor comportamente agresive extreme pentru ca ar fi avut de platit costuri substantiale care ar fi pus in pericol insasi existenta speciilor. Din aceasta cauza natura (sau selectia naturala daca vreti) a favorizat fenotipurile apte de acte agresive punand in acelasi timp la dispozitia lor multiple mecanisme de inhibitie si deturnare a agresivitatii.

- este cunoscut faptul ca speciile parentale trasaturile fizice ( aspectul general al capului si corpului, dimensiunile reduse, rotunjimile, hainele infantile), si comportamentale (vocalizarile specifice, posturile infantile, comportamentul de cersire a hranei) ale puilor declanseaza un comportament protector, tolerant inhiband agresivitatea adultilor. Eficienta acestor semnale este exploatata si de adultii aflati in dificultate, care pentru a diminua si deturna reactia agresiva a atacatorului conspecific adopta in semn de supunere posturi si comportamente de tip infantil (vezi exemplul clasic al cainelui submisiv care se aseaza cu abdomenul in sus solicitand toaletarea si adesea vocalizand asemanator unui pui de caine). - conflictul intre congeneri masculi in cursul competitiei pentru accesul la femele contine intotdeauna o prima faza de agresivitate ritualizata de durata apreciabila. Etalare de pene, coame, coarne, solzi, adoptarea unor posturi maiestuoase care sa impresioneze si sa intimideze in acelasi timp, vocalizari puternice cu aceleasi efecte, etc. Aceste ritualuri permit competitorilor sa se observe reciproc, sa-si aprecieze calitatile fizice si sa reactioneze in consecinta. In majoritatea cazurilor masculii mai tineri, mai neexperimentati sau cei batrani cu o vigoare scazuta au timp in cursul acestui ritual sa semnalizeze renuntarea la confruntare (posturi submisive prin care se realizeaza reducerea dimensiunilor aparente ale corpului, distantarea de competitor, etc.), si sa se retraga fara daune corporale. Invingatorul ii fugareste o scurta bucata de timp, suficient cat sa-i indeparteze din centrul actiunii si sa-si poata continua parada de impresionare a femelelor. Conflicte directe, sangeroase au loc atunci cand fortele competitorilor sunt sensibil egale si fiecare se simte capabil sa reziste atacului si sa invinga. Dar si atunci sunt rare situatiile in care sa se ajunga la omorarea pe loc a adversarului (acesta poate muri ulterior din cauza ranilor dobandite). Din nou, este de

inteles ca nu ar reprezenta nici un avantaj biologic pentru specia in cauza ca indivizii sai cei mai valorosi sa se epuizeze in conflicte fara iesire lasand astfel accesul la reproducere altor masculi mai putin dotati genetic. Conflicte sangeroase mai au loc intr-o situatie dramatica ce nu are nimic de a face cu intentiile competitorilor si anume in conditii de captivitate. In aceste conditii individul care cedeaza desi emite semnalele de supunere nu are suficient spatiu pentru a se retrage din teritoriul stabilit de invingator. Exemplul frecvent intalnit este cel al unor specii de pesti dintr-un acvariu (ciclide, ghidrin, pestii luptatori Beta splendens, etc.). Un astfel de peste este urmarit continuu, mutilat si fie omorat, fie fortat sa sara afara din acvariu. - la unele specii, mai ales la primate (exemple extreme sunt cunoscute la cimpanzeii pigmei bonobo) agresivitatea este deturnata prin invitatie la contact sexual. In cele mai multe cazuri nu este vorba de un contact sexual propriu-zis finalizat prin ejaculare ci mai curand de o calmare a situatiei printr-un contact ritualizat. - la toate speciile sociale traind ingrupuri inchise agresivitatea este controlata prin stabilirea ierarhiei. Pozitia ierarhica in cadrul grupului este dobandita prin confruntare ritualizata, si se bazeaza atat pe cunoasterea potentialului agresiv al fiecarui individ inca din perioada juvenila si, la unele specii, pe pozitia parintilor in ierarhia generala. Odata stabilita pozitia ierarhica aceasta este recunoscuta de intreaga comunitate si este rareori disputata inainte de momentul in care fie liderii grupului imbatranesc sau mor din varii cauze fie indivizi nou intrati in grup ajung la o varsta la care isi pot incerca sansa de ascensiune sociala. - exista situatii care ne impresioneaza pe noi oamenii si care ne fac sa tragem concluzii pripite cu privire la cruzimea agresivitatii animale. Un astfel de

exemplu este cel intalnit in coloniile de pasari sau mamifere (pinguini, foci, lei de mare, etc). Adesea unul dintre parintii raspunzatori de ingrijirea puilor dispare (de cele mai multe ori cade prada rapitorilor). Celalalt parinte ramane cu puiul pe care insa nu are cu ce sa-l hraneasca si in cele din urma il abandoneaza. Alaturi de cuibul unde se afla puiul abandonat sunt numeroase perechi care au pui de aceeasi varsta dar care resping, uneori chiar ucid puiul ramas orfan. Daca ne temperam emotional ne putem da seama ca un parinte sau un cuplu care adopta pui orfani are foarte putine sanse de a face fata solicitarilor sporite de hrana si protectie. Fie expun la subnutritie atat puii adoptati cat si pe cei proprii, fie se epuizeaza fizic si cad mult mai usor prada rapitorilor care-i pandesc in zonele de hranire. In plus se cunoste ca unii indivizi din diferite specii animale pot adopta pui straini tot asa cum pot sustine alimentar un congener ranit, dar acestea sunt exceptii iar regula nu are nimic de a face cu agresivitatea ci cu prioritatile biologice dictate de natura. Agresivitatea umana se inscrie in tabloul general al agresivitatii animale bucurandu-se de exact aceleasi mecanisme de control si reglare descrise anterior. Si noi adoptam atitudini infantile pentru a impresiona si a cersi indurarea, posedam sisteme foarte asemanatoare de ritualizare si mecanisme de semnalizare neambigua a submisivitatii. Si la om pulsiunea agresiva este adesea deturnata prin sexualitate iar in privinta cladirii de sisteme ierarhice de conducere si control suntem adevarati experti. Cu toate acestea la fiinta umana in mult mai mare masura decat la oricare alta specie animala confruntarile intra-specifice se soldeaza cu distrugerea fizica a adversarilor. Cu cat sunt mai multe concepte morale, cu cat sunt mai mari aspiratiile catre o fiinta umana mai aproape de perfectiune cu atat sunt faptele umane mai

bestiale (si aici trebuie sa adaug scuzele de rigoare pentru folosirea termenului de bestie care de regula se refera la fiarele salbatice). Ce anume din cultura umana s-a grefat pe natura sa biologica cu un asemenea rezultat? Cel mai probabil este vorba de imposibilitatea fizica a fiecarui om sau grupare umana in parte sa trateze in mod real, nu declarativ intreaga umanitate la fel cum isi trateaza aproapele. Voi da numai cateva exemple sprijinindu-ma pe Decalog Sa nu ucizi ! Acest comandament se aplica cu oarecare succes grupului inchis din care faci parte. Nu iti ucizi aproapele pentru ca este inrudit cu tine sau tovaras de lupta, de idei, prieten, etc. Daca-l ucizi esti criminal si risti sa fi exclus din comunitate. Dar daca ucizi un semen aflat nu chiar atat de aproape? Ai mari sanse sa devi erou ovationat si rasplatit de ai tai, mai ales daca nefericitul semen apartine unui grup dusman. Sa nu ravnesti la bunul altuia! De asemenea acel altul este parte a grupului tau. Altfel bunurile altora, ale dusmanilor, chiar daca seamana izbitor de mult cu tine si cu ai tai se cheama prada de razboi, cucerire deci un nou motiv de a fi apreciat de propriul grup. Sa nu ravnesti la femeia altuia ! Nu e nevoie de comentarii ci doar de improspatarea memoriei recente referitoare la violurile la care e supusa populatia feminina (fosta Iugoslavie este doar exemplul cel mai apropiat din punct de vedere geografic). Chiar daca nu este recunoscut public drept un act de mare eroism ravnirea la femeia dusmanului este parte componenta a pedepsei ce oricum i se cuvenea...

S-a vorbit si se vorbeste intens de rolul nociv al unor metode educationale mai agresive aplicate copiilor, influenta anturajului, rolul televiziunii, internetului, etc. Desigur fiecare factor care impresioneaza fiinta umana in cursul dezvoltarii sale poate contribui la conturarea profilului psihocomportamental iar cresterea intr-un mediu agresiv isi spune cuvantul. Dar nici educatia permisiva, lipsita de sanctiuni, practicata multi ani in SUA nu a dus la aparitia unei generatii pacifiste asa cum se prognoza. Criminali se nasc in familii dezorganizate dar si familii normale, cu posibilitati materiale peste medie si cu disponibilitati emotionale si educationale adecvate. Este greu de dat un raspuns si nu este in intentia acestui curs de a formula mai mult decat intrebari generatoare de meditatie. Oricum se pare ca agresivitatea crescuta, scapata de sub control a oamenilor se bazeaza pe cateva elemente: - nevoia stringenta de apartenenta la un grup social in care sa ai incredere si care sa aiba incredere in tine necesita delimitarea precisa, drastica intre grupul tau si alte grupuri umane. Noi suntem, noi facem..., noi gandim..., noi respectam..., noi credem..., etc. nu ca ceilalti care fac, cred, gandesc, respecta, alte lucruri. Noi suntem cei mai buni, ceilalti sunt.....mai putin buni. Astfel de diferentieri pornesc de la lucruri marunte cum ar fi preferintele alimentare (noi mamaligari, italienii broscari, francezii, mancatori de melci si branza puturoasa...) portul, muzica si dansurile populare si continuind cu lucruri mult mai serioase cum ar fi trasaturi fenotipice caracteristice (culoarea tegumentelor, forma si culoarea ochilor, textura parului), etnia, convingerile religioase, politice, etc. Orice element considerat poate sa faca o diferenta semnificativa mai ales daca grupul tau se afla intr-o stare de conflict cu celalalt.

In astfel de conditii se produce un fenomen foarte periculos, neintalnit la alte specii animale, cel mai probabil rod al manipularii si indoctrinarii pe termen foarte lung. Fenomenul se numeste pseudospeciatie si se refera la capacitatea umana de a-si dezumaniza mental inamicul. Dusmanii nostri nu mai sunt oameni ca si noi ci sunt bestii, fiare, porci, caini, sobolani, viermi, etc., etc. In consecinta ii tratam nu ca pe niste semeni, nu ca pe cei ce constituie aproapele ci ca pe o alta specie fata de care suntem indreptatiti sa ne manifestam comportamentul de pradator. - un al doilea element este reducerea pana la anulare a eficientei sistemelor ritualizate naturale de inhibare a agresivitatii. Odata cu aparitia primelor arme cu actiune la o oarecare distanta (sulitele dar mai ales sagetile) s-a redus contactul direct, ochi in ochi intre combatanti. Semnalele, de abandonare a luptei, de supunere si de cersire a indurarii au fost din ce in ce mai greu de perceput si deci au devenit ineficiente in activarea acelor mecanisme biologice de inhibitie a agresivitatii cu care suntem inzestrati. Armele de foc si mai ales rachetele lansate de la distante de la care nu mai poti percepe nici un astfel de detaliu au simplificat si mai mult lucrurile. Acum se merge pe numere; pierderi de utilaje de razboi, pierderi in randul combatantilor inamici, pierderi colaterale... De abea atunci cand vedem cate un reportaj necenzurat ne dam seama de proportiile dezastrului dar emotiile se estompeaza pentru ca in mai fiecare zi vedem alte dezastre si, trebuie sa recunoastem, pana nu sunt implicati cei apropiati noua intr-un astfel de dezastru nu realizam cu adevarat proportiile.