Introducere

Tehnologia a creat noi probleme etice. Înseminarea artificială,

fecundarea în vitro, mamele surogat, transplantul de organe, prelevarea
de organe, manipularea genetică şi clonarea sunt toate realităţi medicale.
Nu se mai pune problema dacă acestea pot fi realizate, ci dacă trebuie
realizate. Şi aici punctele de vedere pot fi divizate în două categorii: o
abordare umanistă seculară şi perspectiva iudeo-creştină. Şi nicăieri linia
de demarcaţie între aceste două abordări nu e mai clară decât în
problemele biomedicale.
Punctul culminant al tehnologiei reproductive este dat de ingineria
genetică. Probabil aceasta va fi tema dominantă în etica secolului XXI.
Încercările tot mai dese de clonare a oamenilor, după ce în prealabil s-a
reuşit clonarea mai multor animale, reprezintă o nouă provocare pentru
bioetică.

Ce este clonarea?

Clonarea este procesul prin care dintr-o singură celulă cultivată se

obţine o colonie de celule identice.
Cuvântul clonare vine de la grecescul clon – ramură. Metoda constă în
prelevarea unui ovul din care se scoate nucleul, în locul căruia se
introduce nucleul unei celule embrionare din faza de blastocit. Apoi,
ovulul în care s-a făcut transferul de nucleu se va introduce într-o “mamă
purtatoare”. Se va realiza în felul acesta o copie fidelă a pruncului născut
pe cale naturală.
Clonarea mai poate fi privită şi ca un proces de duplicare (şi nu de
reproducere ), în urma căruia rezultă un material genetic identic, care nu
este însă obţinut prin mijloace sexuale.

Clonarea animală
Punctul de plecare pentru orice discuţie referitoare la acest subiect îl
reprezintă recursul la tehnologia prin care a fost clonată in 1996 oaia
Dolly .
Sfârşitul secolului XX avea să fie martorul primului caz de clonare a
unui mamifer, acesta având loc la Institutul Roslin din Edinburgh, prin
transplantarea nucleului unei celule care aparţinea unei oi din rasa Finn
Dorsett în ovulul denuclearizat al unei mame-gazdă din rasa de oi
scoţiene cu faţa neagră .
S-a stimulat apoi artificial diviziunea celulară, iar uterul respectivei oi
cu faţa neagră a fost purtătorul viitoarei clone. Dolly reprezintă copia
fidela a unei oi Finn Dorsett .
După Dolly a urmat clonarea de vaci, porci, maimuţe şi şoareci .
 Problema cea mai gravă este ridicată de rata foarte scazută de reuşite :
pentru Dolly au fost necesare 276 de încercări .
De altfel, doctorul Harry Griffin, membru al echipei care a clonat-o pe
Dolly, a avertizat că tehnica actuală de clonare este încă la început, fiind
“ineficientă deoarece s-au utilizat pentru Dolly 277 de ovule pentru a
obţine o sarcină reuşită, recoltând ovule de la circa 40 de oi donatoare,
dar şi riscantă deoarece o mare parte din sarcini au eşuat, astfel încât am
avut miei care au murit imediat după naştere “.
Doar 1 % din clonările animale effectuate până în prezent au avut un
rezultat pozitiv, dar şi dintre acestea covărşitoarea majoritate a suferit
serioase disfuncţii: ficatul nu funcţiona bine, sângele nu avea tensiunea
normală, plămânii erau nedezvoltaţi, apăreau grave deficienţe ale
sistemului imunitar.
Ian Wilmut, primul om de ştiinţă care a reuşit să cloneze un mamifer
(oaia Dolly ) nu este de accord cu clonarea reproductivă.
Numeroşi specialişti în clonarea animalelor, printre care şi biologul
Rudolf Jaenisch de la Whitehead Institute din Massachusetts, afirmă că
tentativele de clonare umană sunt nu doar sortite eşecului, dar şi
"iresponsabile" şi "respingătoare". Cercetătorul avertizează de mult că
tehnica clonării dă greş foarte des la animale şi a creat o veritabilă
"galerie a ororilor": malformaţii congenitale, diformităţi fizice, deficienţe
ale sistemului imunitar, îmbătrânire prematură etc.
După câteva luni, cercetătorul irlandez a anunţat că Dolly este bolnavă
şi îmbătrâneşte prematur.
Referitor la clonarea umană în scopuri reproductive, el a insistat că
nimeni nu ar trebui să o încerce.

Clonarea umană
Anul 1997 a fost anul de răscruce pentru comunitatea internaţională a
oamenilor de ştiinţă. Clonarea umană - posibilitatea oferită de ingineria
genetică de a obţine indivizi identici, în serie - a scandalizat întreaga
lume, mai ales morala creştină.
Profesorul francez Jean-Francois Mattei, membru al Comitetului
Naţional de Etică din Franţa, a acordat un culminant interviu agenţiei de
presă France Press în care a declarat: “ Un om reprezentând copia altuia
nu mai este o fiinţă umană. Clonarea se înrudeşte cu genocidul, pentru că
se bazează, ca şi acesta, pe selecţia genetică.”
În ultimul număr al revistei Deutschland, unul dintre cei mai renumiţi
experţi în problema de genetică, prof. dr. Ernest Ludwing Winacker, îşi
face cunoscute concepţiile sale asupra clonării umane. Primul copil
despre care se spune că s-a născut prin clonare este o fetiţă.

2
 Ea a primit numele Eve şi nu are decât mamă, fiind o copie genetică în
miniatură a acesteia.Controversata companie Clonaid a anunţat că a sosit
pe lume prima clonă umană. În absenţa unor materiale ştiinţifice detaliate
legate de procedurile urmate, ştirea nu a fost confirmată din surse
independente. Se ştie doar că este vorba despre o fetiţă, care s-a născut
într-o joi, prin cezariană, şi a primit numele Eve. "Cezariana s-a
desfăşurat foarte bine", a afirmat Brigitte Boisselier, preşedinta societăţii
pentru clonare umană Clonaid. Aceasta a promis într-o conferinţă de
presă că va invita experţi independenţi să certifice faptul că Eve este o
clonă.

Un alt fel de clonare (Clonarea Terapeutică)

Clonarea ar putea fi soluţia pentru o serie de boli in prezent netratabile.
De exemplu, Marea Britanie a legalizat utilizarea embrionilor umani
pentru cercetările care sunt îndreptate în direcţia vindecării unor
maladii ca Parkinson si Alzheimer.
Se face deosebirea între clonarea reproductivă si cea terapeutică,
aceasta din urma reprezentând o şansă uriaşă pentru medicina
contemporană. Probabilitatea mai mare de realizare o are CLONAREA
TERAPEUTICA, mai accesibilă din punct de vedere al tehnicii, dar şi
mai puţin problematică moral. Plecând de la ADN-ul bolnavului putem
obţine un embrion-clonă care nu mai este apoi introdus intr-un uter,
ci este utilizat drept cultură de celule stem (celulele stem fiind
nediferenţiate, capabile să formeze orice tip de ţesut, constituind
astfel materialul ideal pentru refacerea ţesuturilor necrozate). Unica
soluţie pentru refacerea numărului de celule pierdute de către
organismul bolnavului, "cărămizi" care nu se mai regenerează, pare a
fi înlocuirea cu celulele stem. Se speră că ele vor putea fi
"învăţate" să formeze ţesuturi de un anumit tip. Mai mult, pornind de
la celulele pacientului, prin clonare se va elimina pericolul
respingerii materialului transplantat, acesta fiind în mod natural
acceptat de către organism. Teoretic, lucrurile sunt limpezi, mai
puţin evidentă este modalitatea prin care putem obţine practic aceste
celule.

Aspecte juridice, etice şi morale...

În încercarea de a explica originea noastră, de pe poziţia privilegiată de
stăpâni asupra aceea ce ne înconjoară şi cu dorinţa acerbă şi continuă de
autodepăşire, sa formulat ipoteza: „oare omul este capabil el însuşi să
realizeze Creaţia?”

3
 Opinia publică mondială a fost profund impresionată de ştirea publicată
pentru prima oară de presă în primăvara anului 1997 în lrgătură cu
clonarea unei oi de către o echipă de cercetători britanici. Reacţia pe plan

4
mondial a fos imediată. Astfel, Biserica Catolică s-a opus întru totul
clonării, iar preşedintele francez Jacques Chirac a cerut revizuirea
legislaţiei, astfel încât să fie evitată posibilitatea duplicării fiinţelor
umane. Preşedintele Chirac a specificat că legislaţia franceză a interzis
încă din 1994 experimentele pe embrioni umani, precum şi obţinerea unor
astfel de embrioni pentru cercetări.
Malayezia a decis să interzică clonarea umană, permiţând-o în schimb
pe cea pe animale. Guvernul malaezian a considerat clonajul uman ca
fiind imoral şi împotriva Creaţiei Divine.
In SUA, unde s-a realizat clonarea a două maimuţe, precum şi un
experiment privind un pui de găină care a dobândit o voce de prepelită,
preşedintele Bill Clinton a interzis folosirea fondurilor federale pentru
cercetări privind clonarea umană şi a cerut oamenilor de ştiinţă din
sectorul particular să se retragă de la un asemenea gen de experimente.
După cum a spus preşedintele Clinton adresându-se savanţiilor: „fiecare
viaţă este unică, rezultatul unui miracol care trece dincolo de barierele
laboratoarelor ştiinţifice. Cred că trebuie să respectă acest dar şi să
rezistăm tentaţiei de a ne multiplica”.
Un ziarist de la jurnalul „The Independent” consideră că dacă ideea este
realizabilă, se va realiza. Căci instinctul omului care-l îndeamnă mereu să
exploreze şi să experimenteze, nu poate fi oprit de nici o comisie ori
biserică, de nici un legislator.
Vastul domeniu al ştiinţei şi cercetării trebuie să se bazeze pe
respectarea unei stricte moralităţi. În cadrul UE este interzisă orice
încercare de clonare a unei fiinţe umane. Convenţia internaţională privind
drepturile omului şi bio-medicina precizează că prin clonare se înţelege
crearea unei fiinţe umane identice genetic cu o altă fiinţă umană,
indiferent dacă este în viaţă sau decedată. Identitate genetică înseamnă
existenţa aceluiaşi set de gene la persoanele în cauză. Fiecare stat parte la
această Convenţie devine parte şi la Protocolul său adiţional, din 12
ianuarie 1998, privind aplicarea biologiei şi a medicinei cu privire la
interzicerea clonării fiinţelor umane.
Viitorul ştiinţei şi al tehnologiei este crucial pentru progresul Europei.
În discuţiile despre clonare, un aspect a trezit nedumerirea şi oamenilor
absolut necredincioşi, necreştini care se pronunţă împotriva clonării. Cine
din necredincioşi ar fi putut să vadă un aliat în congresul american sau în
preşedintele Clinton? Dar uite că şi ei sau pronunţat împotriva clonării
oamenilor.
Se pot pune întrebările: „Unde e garanţia că din clonare nu se poate face
o bombă biologică? Unde e garanţia că stăpânitorii lumii acestei nu vor
utiliza această practică pentru producerea unei noi rase umane care să
corespundă mai bine închipuirilor lor despre alegătorul ideal? Cum vor
arăta relaţiile între oamenii acestor rase diferite? Oare toţi vor recunoaşte

5
clonele drept oameni? Ce vor fi ei în propria lor receptare? Cum vom
arăta noi în ochii lor? Se va declanşa oare instinctul matern la femeie
dacă ea nu va trece prin purtarea sarcinii şi naşterea copilului? Oare va fi
iubit un astfel de copil?”
Perspectiva creştină asupra eticii biomedicale este că dacă umaniştii
abordeaza etica biomedicală în termenii jocului de-a Dumnezeu,
conform abordării creştine, progresul în medicină trebuie folosit pentru
a-l servi pe Dumnezeu. Tehnologia trebuie folosită pentru a ameliora
suferinţa umană, nu pentru a crea viaţa. Creştinii cred că Dumnezeu este
suveran asupra vieţii. De aceea, trebuie să-l slujim pe Dumnezeu, nu să
ne jucăm de-a Dumnezeu. Tratamentul ar trebui sa fie voluntar, nu
obligatoriu. Scopul medical este de a ameliora suferinţa umană, nu de a
crea viaţa. Dumnezeu ne-a dat rolul de a administra viaţa, nu de a o
manipula. Pe scurt, rolul creştinului în domeniul biomedical este
terapeutic.
În SUA, Camera Reprezentanţilor a dat o hotărâre prin care clonarea
umană este considerată ilegală, dar Senatul încă nu s-a pronunţat în
această privinţă. Părerile înclină totuşi spre acceptarea doar a clonării
terapeutice. S-a propus legalizarea clonării terapeutice ca unica
modalitate de a cerceta, cu şanse de reuşită, sfere până acum inaccesibile
medicinei obişnuite, criteriul fundamental pentru finanţarea unor astfel de
programe fiind ca obiectivul principal să fie găsirea unor tratamente
pentru bolile incurabile.
În 5 martie 2002, Christopher Reeve, celebrul actor american, paralizat
în urma unui accident, a compărut în faţa Comisiei Senatului SUA pentru
Sanatate, Educatie, Muncă şi Pensii, sprijinind continuarea cercetărilor
privind clonarea. Din punctul de vedere american, apare un motiv de
îngrijorare suplimentar legat de progresul pe care alte ţări l-ar putea face,
Reeve arătând că stoparea acestor cercetari ar putea determina ca America
„sa-şi piardă întâietatea în ştiinţă şi medicină“.

Avantajele clonării
Clonarea poate contribui şi la tratamentul unor boli prin reprogramarea
celulelor pieii (generând celule pancreatice pentru diabetici , respectiv
neuroni pentru bolnavii de Parkinson ) şi înlocuirea celulelor bolnave cu
cele noi .
Prin clonare, transplantarea de organe poate deveni o soluţie de success.
Chiar dacă transplantarea de organe este un lucru curent la ora actuală,
deseori este o criză de organe potrivite .
Xenotransplantul (transplantarea de organe de la o specie la alta ) este o
soluţie a acestei crize.
Se estimeaza că în viitor organele umane vor putea fi cultivate în afara
corpului iar oamenii vor fi capabili sa-si cloneze organele pentru

6
transplante personale .
Tot prin clonare se pot salva şi speciile pe cale de dispariţie.

Dezavantajele clonării
Prin producerea de clone multiple apare riscul de a crea o populaţie
formată din indivizi identici . Aceşti indivizi obţinuţi prin clonare ar putea
să sufere de aceleaşi boli sau să fie sensibili la acelaşi tip de agenţi
patogeni iar un singur virus ar putea extermina populaţia de pe o zonă
întinsă , chiar o specie întreagă .
Clonarea ar putea avea efectae dezastruase în cadrul familiei căci un
copil născut prin clonarea tatălui , de exemplu , ar putea fi considerat un
frate geamăn identic al originalului . Efectul psihologic asupra fiinţelor
umane la un asemenea lucru nu este încă studiat şi cunoscut. Care ar fi
drepturile unei clone ? Ar avea drepturile unei fiiniţe umane ? Iar dacă
originalul ar ucide o clonă de-a lui (sau invers ) ce-ar fi acest lucru din
punct de vedere legal : o crimă sau o sinucidere ?

Sumar şi concluzii
Conflictul de opinii bazat pe problemele biomedicale se cristalizează
la doi poli. La unul dintre aceştia se găseşte perspectiva creştină, iar la
celălalt perspectiva umanistă seculară. Ultima neagă faptul că există un
Creator, că lumea a fost creată şi că există nişte legi date de Dumnezeu.
Această concepţie priveşte omul ca fiind în principal un animal superior,
dotat cu inteligenţă superioară, iar această inteligenţă poate fi folosită
pentru a îmbunătăţii specia umană.
În contrast cu etica biomedicală umanistă, creştinii cred că Dumnezeu
a creat oamenii după chipul său şi le-a dat nişte imperative morale
pentru a prezerva demnitatea şi sanctitatea vieţii umane. De aceea, din
punct de vedere creştin, obligaţia omului este de a-L sluji pe Dumnezeu,
nu de a se juca de-a Dumnezeu. Omul este doar custodele vieţii, nu
creatorul ei. De aceea, intervenţiile medicale trebuie să fie corective nu
creative. Noi trebuie să reparăm viaţa, nu s-o reconstruim. Tehnologia
trebuie să fie subordonată principiilor morale şi nu invers.

Iată încă o probă de „luciferism ştiintific” contemporan: „spargerea“

structurilor genetice (ADN) pentru a le rearanja tu, om limitat, dar trufaş,
într-o nouă ordine, contrară lucrării lui Dumnezeu. Cine suntem noi ca să
hotărâm dacă e bine ce a facut Dumnezeu!?! Aici întrecem orice măsură,
dorind să schimbăm ceea ce EL a aranjat cu milioane de ani in urmă!

7
 Bibliografie

 “E bine să ştii!─ O carte pentru oameni sănătoşi şi bolnavi”,

-Probleme de etică medicală-
─Dr Leonard Azamfirei
─Editura: “Viaţă şi sănătate”, Bucureşti
 www.stnews.org
 http://ro.altermedia.info
 www.univermed-cdgm.ro
 www.cuplari.ro
 www.fanclub.ro
 www.bioetica.ro
 www.nistea.ro
 www.jsri.ro