Sunteți pe pagina 1din 8

STUD. ARH.

DINESCU IOANA ALINA GRUPA 602, ANUL VI

CLADIRI IN CONDITII DIFICILE DE AMPLASAMET


SUB. III: Probleme privind stabilitatea terenurilor in panta, mijloace si metode de evitare a alunecarilor de teren si conformarea arhitectural structurala a cladirilor amplasate pe terenuri in panta. Proiectarea constructiilor nu poate fi facuta independent de cunoasterea conditiilor specifice ale amplasamentului propus. Conditiile dificile de amplasament sunt clasificate in doua mari categorii: conditii dificile provenite din mediul natural; conditii dificile provenite din mediul construit. Orice portiune dintr-un masiv de pamant aflata in apropierea unei suprafete libere, in panta, tinde sa se puna in miscare sub actiunea propriei greutati. Cand rezistenta interioara a masivului este depasita, se produce fenomenul de alunecare (pierderea stabilitatii taluzului). Cunoasterea fenomenului intereseaza atat pentru proiectarea constructiilor plasate pe pante naturale cat si pentru proiectarea taluzurilor care rezulta din sistematizarea pe verticala a unui amplasament. Stabilitatea taluzurilor pentru pamanturi fara coeziune (nisip, pietris): O particula de pamant aflata pe panta este in echilibru sub actiune greutatii proprii (G), atat timp cat componenta lui G in lungul taluzului (L) este mai mica decat forta de frecare (Ff) care se dezvolta la contactul cu restul masivului de pamant. Forta de frecare (Ff) este proportionala cu componenta normala pe fata taluzului (N) a greutatii proprii.

efortul unitar normal dat de forta N efortul unitar tangential dat de forta L lim = tg rezistenta la forfecare a pamantului unghiul de frecare interioara a pamantului unghiul taluzului

Unghiul limita al taluzului este egal cu unghiul de frecare interioara al materialului. Unghiul variaza intre 25 - 35 in functie de natura pamantului, precum si in functie de gradul de compactare si de umiditatea pamantului. Pentru proiectarea preliminara valoarea medie este de 30. Conditia de siguranta a taluzului se exprima astfel: tg = tg / Ct Ct coeficient de siguranta Stabilirea taluzurilor pentru pamanturi coezive (pamanturi argiloase): In cazul pamanturilor argiloase, rezistenta la firfecare este data de relatia: lim = C + tg

C coeziunea si au aceeasi semnificatie ca si in cazul pamanturilor necoezive


Pentru o prisma de pamant de latime dx, conditia de echilibru este asigurata cand valoarea componentei greutatii in lungul taluzului (Li) este mai mica decat forta rezistenta pentru prisma respectiva. lim Li lim dx Ffc + Fci Ff forta de frecare interna Fc forta de coeziune

stabilirea taluzurilor in pamanturi coezive Suprafata de alunecare este locul geometric al punctelor pentru care se realizeaza echilibrul limita : = lim Suprafata de alunecare este un cilindru circular ai carui parametrii geometrici (centrul si raza) se determina in functie de geometria taluzului (), de eventualele incarcari aplicate pe taluz sau deasupra acestuia si de proprietatile fizico mecanice ale pamantului (C, ).

Cauzele producerii alunecarilor: Alunecarea taluzurilor este un fenomen complex (cu caracter de instabilitate) si este in general efectul unor cauze naturale sau este provocat de activitatea omului (in particular de activitatea de constructii). Alunecarile naurale sunt provocate de: modificarea regimului hidraulic al masivului de pamant; reducerea rezistentei pamantului in timpul miscarii seismice, prin pierderea coeziunii strcuturale si prin reducerea frecarii interioare. Alunecarile provocate de interventia omului: incarcarea masivului de pamant, la creasta (fig.1a) sau pe taluz (fig.1b); interventii in geometria taluzului, pentru realizarea unor constructii (fig.1c si fig.1d); drenarea necontrolata a apelor subterane si din precipitatii, ca urmare a implantarii in teren a unor constructii.

Fig.1 Existenta unei stratigrafii (succcesiune de straturi) defavorabile poate mari riscul de declansare a alunecarilor din una din cauzele de mai sus. Alunecarile se pot produce in timp indelungat, precum si in terenuri tari sau in terenuri cu pante foarte mici. In multe situatii alunecarile se produc in lant, incepand de la baza taluzului. Masuri pentru evitarea/oprirea alunecarilor: Tinand seama de consecintele extrem de grave ale alunecarilor de taluzuri, inainte de implantarea unor constructii pe pante sau in vecinatatea acestora, este necesar sa se adopte un ansamblu de masuri care au ca scop evitarea si/sau oprirea tendintei de pi erdere a stabilitatii masivului de pamant. Principalele masuri care se adopta sunt: studii preliminare : - identificarea stratificatiei terenului, a caracteristicilor fizico mecanice ale acestuia si a pozitiei si debitului apelor subterane; - calculul stabilitatii taluzului: in stare naturala, in timpul executarii lucrarilor de constructie, in situatia definitiva (dupa modificarea geometriei si cu incarcarea din constructia executata).

masuri cu caracter general: reducerea presiunii apei in sol prin drenaje.

masuri constructive : ancoraje dincolo de suprafata de ancorare, ecrane din puturi alaturate care strabat suprafata de alunecare,

ziduri de sprijin cu contraforti sau pinteni.

Zidul de sprijin blocheaza deplasarea la baza taluzului si, in acelasi timp, dreneaza si apa din masiv. Solutii constructive pentru cladiri amplasate pe terenuri in panta Se intalnesc, in principiu, doua categorii de solutii constructive, in functie de rezolvarea partiului de arhitectura: Cladirea este amplasata pe o platforma amenajata in taluzul natural. Echilibrul masivului este restabilit prin adaugarea unui zid de sprijin care sa preia integral impingerea pamantului. Zidul de sprijin este o lucrare independent care trebuie sa raspunda tuturor criteriior de performanta. Cladirea se construieste ca pe un teren plat.

Clarirea este alaturata taluzului. Se adopta aceasta solutie in special in cazurile in care se accepta ca accesele in cladire, pe doua fatade opuse, sa se faca la nivele diferite. In acest caz, echilibrul masivului de pamant este restabilit prin ansamblul nivelelor inferioare ale cladirii care preiau impingerea pamantului. Etajele inferioare ale cladirii se conformeaza si se dimensioneaza pentru a prelua fortele orizontale din impingerea pamantului.

Ziduri de sprijin Zidurile de sprijin sunt constructii care preiau si transmit la terenul de fundare incarcarile provenite din impingerea pamantului si din diferitele sarcini care pot si aplicate la partea superioara a masivului de pamant. Incarcarile care actioneaza asupra unui zid de sprijin sunt: greutatea proprie; impingerea orizontala a pamantului (si, eventual, efectul apei subterane); greutatea masivului de pamant din spatele zidului; efectul cutremurului; efectul insoririi. Sub efectul acestor incarcari, zidurile de sprijin trebuie sa raspunda urmatoarelor criterii de performanta: stabilitate de ansamblu : la lunecare, la rasturnare; rezistenta: in sectiuni verticale, in sectiuni orizontale; rigiditate: in plan vertical. Din punct de vedere constructiv, sunt doua tipuri de ziduri de sprijin: De greutate (zidarie de piatra, beton simplu sau combinat);

Din placi plane sau curbe (beton armat cu sau fara nervuri).

Zidurile de sprijin de greutate Se caracterizeaza prin aceea ca echilibrul de ansamblu este asigurat de greutatea proprie. Acestea sunt utilizate pentru inaltimi relativ mici, dar in schimb trebuie sa aiba o grosime considerabila pentru a avea o greutate corespunzatoare.

Zidurile de sprijin din placi de beton armat Se caracterizeaza prin faptul ca echilibrul este asigurat partial din greutatea proprie si preponderent din greutatea masivului de pamant care sprijina pe talpa de fundatie.

In cazul in care inaltimea zidului nu depaseste 4 sau 5 metri, se poate renunta la contraforti. Stabilitatea de ansamblu la lunecare poate fi imbunatatita prin adaugarea pintenului de la talpa fundatiei.

Placa zidului cu contraforti se comporta ca o placa incastrata elastic pe trei laturi, sau chiar pe patru laturi, daca se prevede si o grinda longitudinala la partea superioara. Pentru zidurile cu inaltimi mai mari de 8 metri, rezolvarea constructiva are ca scop principal imbunatatirea stabilitatii de ansamblu. Zidurile cu placi intermediare reduc impingerea orizontala.

Zidurle de sprijin ancorate se realizeaza pentru inaltimi mari si in conditiile in care masivul din spatele zidului permite ancorarea.

Cand la partea superioara sunt incarcari mari, ca drumuri sau platforme, ancorarea se face in teren, cu tiranti ancorati in stanca sau cu blocuri de lestare.

Efectele cutremurelor asupra zidurilor de sprijin Cutremurele genereaza acceleratii puternice atat in zidul de sprijin, cat si in masivul de pamant din spatele sau. Din cauza masei lor mari, zidurile de greutate inregistreaza cele mai mari forte seismice. Totusi, datorita rigiditatii lor mari, amplificarea acceleratiei solului este nesemnificativa. In timpul cutremurelor, pamantul din spatele zidului isi modifica proprietatile fizicomecanice.

In general, siguranta zidului nu este afectata daca acceleratia maxima a terenului nu produce deformatii ireversibile asupra pamantului de sub talpa fundatiei. In cazul producerii deformarii plastice, ireversibile a terenului de sub talpa de fundare, apar trei tipuri de avarii: Rotirea/ rasturnarea Lunecarea Pierderea stabilitatii masivului, caz in care suprafata de alunecare este localizata in adancime.

Alte masuri constructive: Fragmentarea cu rosturi de dilatatie verticale dispuse la cca. 25 metri. Masura este recomandata pentru limitarea efectului insoririi. Prevederea unui sistem de drenaj in spatele zidurilor, pentru a diminua presiunea apei din pamant, pentru a preveni stagnarea acesteia si pentru a preveni astfel infiltrarea apei la baza zidului.