Sunteți pe pagina 1din 4

Cunoasterea empirica si cunoasterea stiintifica

Conceptul de cunoastere a debutat inca din incalcarea poruncii date de Dumnezeu, de a gusta din pomul cunoasterii. Omul, creatie a lui Dumnezeu, traieste in prima faza o viata paradisiaca, lipsita de griji, insa nu i se ofera libertatea de a cunoaste. Interdictia impusa starneste o curiozitate puternica, ceea ce duce la violarea tabu-ului. Aceasta violare este privita ca o indrazneala din partea omului, ca refuz al subordonarii, si ca incercare de a deveni egal cu Dumnezeu. Cunoasterea se naste din cautare si descoperire. Acesta este adanc intiparita in natura omului de catre Creator, este o tendinta fundamentala, asa cum descrie si mitul biblic. Omul a dorit din totdeauna sa cunoasca si sa stie. A cunoaste inseamna a avea stapanire, a face ceea ce-ti doresti, a te desprinde de robia realitatii. De asemenea inseamna eliberare, afirmare, independenta si individualitate. Cunoasterea reprezinta instrumentul prin care omul transforma realitatea. Actul cunoasterii imbogateste omul, el reprezentand fundamentul progresului social si istoric al umanitatii. Cunoasterea are si rolul de a proteja omul, de a-i linisti angoasele si indoielile cu privire la realitatea ce-l inconjoara. In viziunea lui Enachescu, sfera cunoasterii cuprinde mai multe planuri: - Cunoasterea realului, ce se refera la cunoasterea rationala, logica stiintifica, bazata pe certitudine. - Credinta, ca atitudine afectiv-spirituala, act de transcendenta prin care omul se proiecteaza intr-un spatiu transreal al metafizicii. - Miturile sociale, ce reprezinta constructii imaginare, bazate pe reprezentari colective in paralel cu cunoasterea logica. - Creatia, ca rod al experientei cunoasterii lumii si al cunoasterii de sine. Fenomenul cunoasterii este strans legat de existenta umana, mai concret, orice cunoastere este rezulatul unei experiente. Acesta transforma

omul dintr-o fiinta pasiva si dependenta intr-una capabila de a cunoaste, de a actiona liber. In prezent se pune mare accent pe doua tipuri de cunoastere: cunoasterea empririca si cea stiintifica. Diferenta dintre acestea doua consta in modul de asimilare a informatiilor. Cunoaterea este empiric dac informaiile despre obiecte, fapte, fenomene, sau procese necunoscute, este sesizat de subiectul cunosctor prin organele sale senzoriale sau prin intermediul unor aparate sau instrumente. Cunoasterea empirica se bazeaza pe obiectele lumii fizice, luate din relitatea empirica. Aceasta se realizeaza cu ajutorul privirii sau a observatiei. Ochiul este organul care vede lumea si interiorizeaza obiectele acesteia sub forma de imagini mentale. Urechea este organul care aude ideile. Dar ea le aude numai atunci cand sunt verbalizate. (enachescu, 2007,p.51). Cunoasterea empirica a fost sustinuta de personalitati precum Galileo Galilei si Francis Bacon. Galileo a adus o adevarata schimbare in conceptia stiintifica , el a fost primul care a combinat experimentul stiintific cu limbajul matematic. Cele 2 aspecte ale muncii sale au fost: abordarea sa empirica si utilizarea descrierilor matematice. Francis Bacon a fost primul mare empirist si initiatorul acestui curent filosofic, primul care a formulat o teorie clara a procedeului inductiv, ideile sale constituind baza pentru teoriile lui John Locke. Empirsimul porneste de la ideea de baza, ca observatia si experienta anterioara primeaza asupra ratiunii la nivelul cunoasterii umane. Omul reuseste sa cunoasca lumea prin experiente proprii. Bacon si-a sustinut metoda empirica de investigatie utilizand metafore violente, ce erau inspirate din procesele de tortura a vrajitoarelor. Cunoasterea empirica nu a trezit un interes foarte mare, deoarece nu s-a bazat pe dovezi clare, palpabile ca in cazul celei stiintifice, ci pe informatii achizitionate doar prin observatie. Cunoaterea este teoretic, stiintifica dac se desfoar dup raionamente i judeci reliefnd legturile interne, cauzalitatea, legitile dup care se dezvolt structurile i se deruleaz procesele. Ea se dezvolt

din cunoaterea empiric prin analiz, sintez, deducie, inducie, generalizare i particularizare. Stiinta reprezinta cunoasterea rationala, exacta, rigurioasa ce poate fi demonstrata. Ea este considerata o forma de cunoastere specializata pe un anumit domeniu, actul prin care obiectele si fenomenele sunt convertite in concepte ale ratiunii. Rene Descartes este fondatorul filosofiei moderne. Acesta a pus bazele cunoasterii stiintifice, fiind un stralucit matematician. Acesta a a vut o viziune si o metoda ce i-a permis sa construiasca o stiinta a naturii complet noua ce a influentat toate bransele stiintei moderne. Esenta metodei sale era indoiala totala. Imaginea asupra naturii a devenit una profund mecanicista. Metoda folosita de Descartes era una analitica, si a fost probabil cea mai mare contributie a acestuia in stiinta. Din acest moment cunoasterea stiintifica a avut un mare avant, matematica devenind cel mai important si folosit instrument pentru dezvaluirea tainelor si aflarea adevarului. Dupa Enachescu, conditiile pentru care un domeniu de cunoastere putea fi considerat stiinta erau urmatoarele: sa aiba un obiect prcis de studiu, o metodologie proprie, un limbaj stiintific propriu, un scop teoretic,sa aiba principii, legi, reguli proprii, sa fie inteligibila,etc. Dupa Descartes, a urmat Newton, care a fost o personalitate foarte complexa . Acesta a inventat metoda calculului diferential si a avut o influenta puternica asupra iluminismului, intarind ideea de cunoastere stiintifica. In mecanica newtoniana, fenomenele fizice se reduc la miscarea particulelor materiale cauzate de forta gravitationala. Mecanica newtoniana a fost capabila sa explice miscarea planetelor, satelitilor, cometelor, dar si a fenomenelor de caldura, sunet, comportarea lichidelor si a gazelor. Psihologia a fost profund infleuntata atat de aspectul empiric cat si de cel stiintific. Initial psihologii au urmat viziunea lui Descartes, ca mai apoi, psihologii secolelor umatoare sa creeze doua scoli majore de psihologie. Structuralistii au studiat mintea prin introspectie, iar behavioristii au pus accent pe comportament. Intre timp, Sigmund Freud punea bazele psihanalizei, puternic influentate de conceptele newtoniene.

Desi psihologia a fost privita mult timp ca nu fiind o stiinta de sine statatoare, se spune ca psihologia dateaza ca stiinta din secolul al 19-lea.