Sunteți pe pagina 1din 14

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE Facultatea de Comert

Statele Unite ale Americii - superputere

Bucuresti 2008
1. Puterea si hegemonia semnificatii geopolitice

In geopolitica clasica, problema puterii este abordata in raport cu statul, iar adevarata valoare a diferitelor dimensiuni ale puterii era pusa in evidenta in cadrul raporturilor cu alte state. Puterea este echivalenta cu capacitatea de a modifica politica altor state prin constrangere, dominatie si control sau pe calea obtinerii consensului si al consimtamantului. Altfel spus, puterea in plan politic este in esenta un joc al coercitiunii si al consimtamantulului. Geolpolitica contemporana se remarca prin studierea puterilor ce se manifesta nu numai la nivelul statului, ci si la alte niveluri de actiune ale societatii. Procesul de difuzie al puterii catre noi subiecti isi gaseste expresia in faptul ca lumea devine mult mai complexa si alaturi de state coactioneaza si alti purtatori de putere, cum sunt institutiile internationale, comunitatile economice sau firmele transnationale. Puterea nationala trebuie judecata in raport cu natura sa relativa, caracterul ei schimbator si aria de aplicare. In aceasta perspectiva, geopolitica contemporana se ocupa de factori tangibili si masurabili cum sunt teritoriul, masa populatiei, puterea economica dar si de factori imponderabili cum sunt starile de spirit proprii unei natiuni, coeziunea interna, puterea traditiei, determinarea unui popor in atingerea unui tel, mandria nationala. Astfel, principalii factori care intervin in ecuatia puterii sunt: marimea geografica si localizarea pe glob, topografia si climatul, resursele nazurale, numarul si pregatirea populatiei, productivitatea economica, capacitatea militara, eficacitatea organizarii politico-sociale, gradul de know-how. Evolutia acestor diferite elemente explica comportamentul unui stat si existenta unui anumit echilibru sau dezechilibru geopolitic. Populatia este o variabila esentiala in ecuatia puterii. Populatia este o resursa a puterii, dar si subiectul actiunilor de putere. Toate statele inventariaza stocul de populatie si urmaresc fluxurile demografice care modifica acest stoc. Geopolitica ia in considerare pe langa aspectele constate ale fenomenelor demografice, si pe cele calitative. In ecuatia puterii unui stat, resursele detinute sau obtinute prin import capata o anumita valaore in functie de structurile tehnico-economice si nivelul de management practicat. Conducerea inteligenta capata un rol covarsitor in valorificarea a ceea ce devine resursa la un moment dat. Jean Gottmann subliniaza, in legatura cu acest aspect, ca orice comunitate creeaza resurse prin propria sa capacitate de organizare.1 Analiza diferitelor raporturi dintre state ii ofera lui K.J. Holsti ocazia sa constate ca este necesar sa faca distinctie intre puterea relationala si puterea structurala. Prima este o relatie comuna tuturor statelor. Ultima este insa instituita de marile puteri care au capacitatea de a stabili regulile jocului pe plan international si de a determina pe altii sa le respecte. Puterea este obiectul unei analize mult mai nuantate. In limbajul actual al informaticii ea contine o componenta dura, un hard ce se manifesta prin capacitatile economice, demografice, militare, etc. Si o componenta soft, o dimensiune subtila reprezentata de cresterea ponderei si rolul de influentare a fortelor imateriale: cultura, ideoligia, educatia, muzica etc. Interventia acestor noi forme ale puterii prin intermediul comunicatiei de masa la nivel global (sisteme de satelitii pentru programele radio si televiziune) nu se poate calcula in cifre, in tone de materiale sau in numar de oameni, dar se fac simtite prin influenta lor in schimbarea modului de a gandi al oamenilor, in schimbarea modului lor de a percepe lumea. Disparitatea actuala intre cei dezvoltati si cei mentinuti in alt timp istoric genereaza probleme critice. Este necesar o relansare a dezbaterilor cu privire la modul in care ar putea fi realizata justitia sociala la nivel planetar.

Tamas Vasile, Geopolitica, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1995

Hegemonia presupune existenta unui singur centru de putere, de regula imperiu, suficient de puternic pentru a-si impune vointa in raporturile interstatale. Este un concept care inseamna primat sau conducere. In sistemul international, acesta conducere va fi exercitata de un hegemon, respective un stat care poseda capacitatea necesara pentru a indeplini acest rol, celelalte state din sistem trebuind sa-si defineasca relatia fata de hegemon, care poate fi de acceptare, de opunere, de rezistenta sau de indiferenta. Ca si cnd ar actiona o lege natural, n fiecare secol asistm la ridicarea unei tri, cu puterea, vointa si impetuozitatea intelectual si moral ca s modeleze ntregul sistem interntional conform propriilor sale valori. n secolul 17, Franta, sub cardinalul Richelieu, a introdus abordarea modern a relatiilor internationale, bazat pe statul-natiune si pe urmrirea interesului national. Marea Britanie a reusit s domine secolul 19 si nceputul secolului 20, iar SUA a devenit puterea dominant dup primul rzboi mondial, mentinndu-si acest statut si la nceputul secolului 21. Autori din scoala realista de relatii internationale, precum Robert Gilpin si Stephen Krasner, sustin ca distributia puterii ntre state n special rolul unui stat hegemonic, constituie elementul central pentru explicarea deschiderii si stabilitatii economiei mondiale. Teoria stabilitatii hegemonice afirm c este necesar un hegemon (o putere conductoare capabil s influenteze sistemul international), dac se doreste ca cooperarea economic international s reuseasc. n schimb, declinul unui stat hegemonic este asociat cu economii nchise, instabilitate si crearea de blocuri regionale concurente. Charles Kindleberger, care este considerat tatl acestei teorii, arat c instabilitatea economiei mondiale dintre cele dou rzboaie mondiale s-a datorat absentei unei puteri dominante care s fie capabil s stabilizeze sistemul internaional. Un hegemon, conform lui Robert Keohane, este un stat care posed urmtoarele caracteristici: abilitatea de a crea, a pune n aplicare si a mentine norme internationale; vointa de a face acest lucru; dominare decisiv n domeniile economic, tehnologic si militar. 2. Statele Unite ale Americii - superputere O superputere este un stat care are capacitatea de a influena evenimentele sau i exercit puterea la scar global, situndu-se la alt nivel dect toate celelalte puteri. n zilele noastre, asta implic o mare putere economic i tiinifico-tehnologic, o populaie numeroas i fore armate puternice, inclusiv fore aeriene, spaiale i un arsenal de arme de distrugere n mas. La sfritul celui de-al doilea rzboi mondial, Statele Unite ale Americii s-au afirmat pe scena internaional ca una dintre cele dou puteri dominante ale lumii. Cum cea mai mare parte a rzboaielor au fost purtate departe de graniele naionale ale SUA, ara nu a suferit distrugerile economice mari i pierderile de viei omeneti din rndurile populaiei civile care au marcat majoritatea rilor din Europa sau Asia n perioada rzboiului. La sfritul rzboiului, SUA construise o infrastructur industrial i tehnologic care au fcut ca forele militare americane s fie cele mai puternice din lume. La sfritul rzboiului, o bun parte a Europei a fost ocupat de Uniunea Sovietic care era condus de Iosif Vissarionovici Stalin. n ciuda ncercrilor de a crea coaliii multinaionale sau organisme legislative internaionale (precum ONU), devenea din ce n ce mai clar c cele dou mari ri nvingtoare, avnd vederi diferite asupra organizrii lumii post-belice, SUA i URSS, deveneau puterile econimice i politice dominante n nou izbucnitul rzboi rece.

Termenul de superputere a fost prima oar folosit n acest context n anul 1930, conform Oxford English Dictionary, dar nu a devenit o caracterizare acceptat pentru SUA i URSS pn la sfritul rzboiului. n perioada anilor 20, termenul era folosit mai degrab pentru a descrie electrificarea. La ncheierea celui de-al doilea rzboi mondial, cele dou ri, SUA i URSS, au devenit parte a unei lumi noi, bipolare, care se deosebea de lumea multipolar antebelic. n anii ce au urmat, mai multe naiuni au iniiat programe care s le garanteze propriul statut de superputeri independente. Astfel, Regatul Unit, China i Frana au dezvoltat propriul program de arme nucleare, att n ncercarea de ctiga independena fa de URSS i SUA, ct i din dorina de a juca un rol mai important pe scena politic mondial. Dup dezintegrarea Uniunii Sovietice n ultimul deceniu al secolului al XX-lea, termenul de hiperputere a fost atribuit SUA, ca unica superputere rmas dup terminarea Rzboiului Rece. Acest termen a fost prima oar folosit de ministrul francez de externe Hubert Vdrine n anii 90. Dac aceast descriere a SUA ca hiperputere este corect, se mai discut nc. Un adversar important al teoriei hiperputerii este Samuel P. Huntington, el considernd c lumea de azi este una mai degrab una a unei balane a puterii multipolare.2

In jurul anului 1900, SUA ocupau primul loc in ceea ce priveste extractia de carbuni si fier, aveau cea mai mare pondere in ceea ce priveste produsele obtinute din agricultura si alte produse manufacturate, reprezentau unul dintre exportatorii principali de produse si de capital. Simultan cu miscarea de consolidare interna, SUA incep sa se deschida catre Europa. Indicii in acest sens ne ofera si numarul mare de diplome pe care tinerii americani le obtineau in principal de la universitatile germane, numarul casatoriilor dintre fetele prosperilor industriasi americani si tinerii reprezentanti ai nobilimii europene, frecventa calatoriilor dinspre Lumea Noua catre batranul continent, influxul de obiceiuri, gusturi, mode europene.
2

http://ro.wikipedia.org/wiki/Superputere

In jurul aceluiasi an, SUA detineau deja un imperiu maritim, in urma unei expasiuni intemeiate atat din punct de vedere strategic, cat si economic. Comandantul marinei intre 1889 si 1893, Benjamin F. Tracy, era constient de potentialul strategic al marii si sublinia: marea va reprezenta sursa de putere a unui imperiu. Este la fel de sigur ca noi vom controla marea precum este ca soarele rasare. Expansiunea pe mari a fost determinata si de o adevarata presiune economica. In anii 1890, piata interna americana devine insuficienta, ceea ce face o prioritate din cautarea unor piete externe care sa absoarba surplusul de productie industriala. Cateva date care arata cat de mult se dezvoltasera SUA si cat de mare era presiunea interioara spre noi piete de desfacere: Valoarea exporturilor si a importurilor (milioane de dolari), 1870-1890

Anul 1870 1871 1880 1885 1890 1895 1900

Exporturi 393 513 836 742 858 808 1.394

Importuri 436 533 668 578 789 732 850

Total 829 1.046 1.504 1.320 1.647 1.540 2.244


Asia 2,9 2,7 2,2 4,6 4,2 3,8 7,8

Exporturile americane in functie de piata (in procente), 1870-1890 Anul Europa America de America de Sus Nord 79,4 13 4,1 1870 80,1 13 3,7 1871 86,1 8,3 2,8 1880 80,8 10,3 3,8 1885 79,8 11 4,5 1890 77,8 13,6 4,3 1895 74,6 13,5 2,8 1900

Construirea unei flote puternice si deschiderea Canalului Panama (1914) reprezinta argumente principale, apoi, pentru depasirea izolationismului ca optiune economica si de politica externa. Dupa participarea la Primul Razboi Mondial, SUA vor deveni un stat cu acoperire globala autentica, interesat in mod vital de tot ceea ce se intampla pe glob.3

2.1 Puterea economica - SUA O superputere trebuie sa detina pozitii dominante intr-o serie de domenii care asigura soliditatea respectivei tari, o minima atractivitate, capacitatea de a-si impune interesele, de a conduce lumea si prin puterea exemplului, prin performantele si comportamentul sau. Se considera ca aceste domenii sunt cel economic, militar si cultural.
3

Dobrescu Paul, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, 2003, pag 238

Domeniul economic este cel mai important pilon al unei superputeri. El asigura dinam mismul unei tari, un nivel de prosperitate fara de care o superputere nu poate purta acest titlu cu o anumita demnitate. Celelalte doua domenii care conditioneaza existenta unei superputeri sunt strans legate de puterea economica. Puterea economica a SUA este impresionanta. Astfel PIB-ul american detine o pondere de 30% din PIB-ul mondial, si aceasta cifra spune mult, mai ales daca o raportam la populatie. Cu 5% din populatia lumii, SUA detin aproape o treime din productia mondiala, ceea ce fixeaza economia mondiala drept una dintre cele mai competitive din lume. Deci economia americana se detaseaza clar nu numai ca marime si ca eficienta. Este de subliniat curba ascendenta pe care a inregistrat-o aceasta economie in secolul trecut, capacitatea ei de a se adapta particularitatilor fiecarei etape, dinamismul si forta ei inovatoare. Rolul economic al SUA a inceput sa se contureze dupa Primul Razboi Mondial, insa nu a avut timp sa-si afirme in intregime forta, din cauza crizei din 1929-1933 si a anilor de refacere care au urmat. De-abia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial ea a devenit pe deplin evidenta. Dupa incheierea razboiului, economia americana a contribuit esential la refacerea economiei occidentale si la relansarea acesteia.4 Forta economiei americane a fost demonstrata in timpul perioadei Razboiului Rece, SUA afectand intre 4-12% din PIB pentru aparare, timp de o jumatate de secol. SUA au sustinut si majoritatea cheltuielilor presupuse de existenta si functionarea NATO, pentru ca principalii aliati erau antrenati in procesul propriei refaceri. La sfarsitul Razboiului Rece, economia americana parea istovita si luata cu asalt de economiile mai tinere, mai proaspete, cum ar fi cea japoneza sau germana. Si, totusi, pentru economia americana a urmat una din cele mai idelungate perioade de crestere economica postbelica. Aproape un deceniu de crestere neintrerupta. Urmarea a fost consolidare vizibila a pozitiei sale de lider mondial. La sfarsitul Razboiului Rece ponderea SUA in PIB-ul mondial era de o patrime. Astazi ea se ridica la 30%. PIB-ul SUA este in momentul de fata dublu decat al Japoniei, desi cu 10 ani in urma era numai cu 80% mai mare. Sunt performante care ilustreaza un dinamism iesit din comun si care scot din discutie domeniul intamplatorului, al contextului avantajos. Factorii care au intretinut o asemenea ascensiune sunt redati mai jos prin cifre. Cheltuielile americane in domeniul cercetarii si dezvoltarii reprezinta 40% din cheltuielile mondiale, iar in domenii cum sunt cercetarea medicala si biotehnologiile SUA, singure, cheltuiesc mai mult ca intreaga lume. Aici este principalul atu al SUA, care au inteles mai devreme decat alte tari ca, astazi, cercetarea este adevarata sursa a saltului tehnologic si economic. La nivelul SUA se remarca mobilitatea economica si tehnologica a tarii, flexibilitatea, chiar o vocatie de a dezvolta si stimula tehnologia moderna. In general SUA se disting prin capacitatea de a se concentra pe domenii tehnologice cheie, de a sesiza mai din timp tendinta noua, tendinta care incepe sa devina dominanta. Aici nu este vorba despre moda, ci despre competitivitate. In randul factorilor care asigura dinamismul economiei americane se remarca si spiritul antreprenorial stimulat si incurajat de societatea americana. Ceea ce atrage investitori din exterior mai ales in domeniile high tech. 2.2 Puterea militara - SUA Expresia cea mai directa si mai palpabila a puterii este forta militara. Forta economica asigura substanta sau baza puterii, cea culturala, prestigiul si puterea ei de
4

Dobrescu Paul, op. cit, pag 249

penetratie. Forta militara exprima capacitatea puterii de a-si impune vointa, de a-si apara si promova interesele. La limita, forta militara exprima masura puterii. De aceea, de-a lungul istoriei, fiecare imperiu sau stat cu capacitate de dominatie a cautat sa edifice o putere militara cat mai de temut. Parcursul istoric al SUA a facut ca forta lor militara sa nu fie neaparat o prioritate de la bun inceput. La sfarsitul secolului al XXI-lea si inceputul secolului XX, sfaturile lui Mahan privind construirea unei flote au fost ascultate, iar la 1914 SUA detineau trei flote de lupta; dupa 1922, cand a intrat in vigoare Tratatul de dezarmare navala, flota navala a SUA se situa deja pe primul loc in lume. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, SUA s-au impus ca putere aeriana dominanta. Armata de uscat s-a distins si ea intr-un timp foarte scurt, mai ales datorita performantelor industriei care o sustinea. Cert este ca, la sfarsitul razboiului, SUA dominau din punct de vedere strategic aerul si apa si dispuneau de o forta militara terestra foarte moderna. Daca avem in vedere si puterea economica a tarii, putem afirma ca SUA erau puterea militara numarul unu a lumii. Anii Razboiului Rece nu au reprezentat o perioada de consolidare a acestui avantaj in raport cu principala competitoare, Uniunea Sovietica. Salturile semnificative in dotare realizate de aceasta din urma au facut ca, la un moment dat, sa se ajunga la un anumit echilibru. In cele din urma, puterea economica si militara a SUA si-a spus cuvantul. Relansarea cursei inarmarilor din ultimii ani ai Razboiului Rece a facut ca povara financiara sa nu mai poata fi suportata de Uniunea Sovietica si, in cele din urma, aceasta sa se prabuseasca. SUA au ramas astfel liderul mondial de necontestat al lumii. Se parea ca o data cu incheierea Razboiului Rece va scadea si efortul pentru inarmare, iar situatia mondiala va cunoaste o evolutie pasnica. Brusc din 1998, cheltuielile afectate domeniului militar cresc. La orizont nu se profilase nici un pericol major. Din septembrie 2001, de cand se declanseaza o lupta deschisa contra terorismului mondial, cheltuielile militare cresc si mai mult. Daca bugetele apararii din statele europene au scazut dupa incheierea Razboiului Rece (doar Franta si Marea Britanie alocand acestui domeniu mai mult de 2 procente din PIB-ul lor), cheltuielile americane detin circa 3 procente din cel mai mare PIB al lumii. La inceputu anului 2002. Presedintele George W. Bush a anuntat o crestere a cheltuielilor militare cu 48 de miliarde de dolari, ceea ce inseamna ca suma alocata acestui domeniu se ridica la 380 de miliarde, tot atat cat era in 1967, anul celui mai mare angajament al SUA in razboiul din Vietnam si doar cu ceva mai putin decat recordul atins in timpul Razboiului Rece. In felul acesta decalajele izbitor de mari dintre SUA si celelalte state se vor accentua, SUA nu numai ca sunt de departe cea mai puterica putere militara a razboiului, dar, realist vorbind, ele nici nu vor putea fi egalate in urmatorii ani. Foarte important de subliniat este decalajul foarte mare in ceea ce priveste cheltuielile pentru cercetare si dezvoltare facute in medie pe fiecare memebru al fortelor armate. Astfel acestea se ridica la 27 000 de dolari in SUA, comparativ cu 7 000 de dolari in Uniunea Europeana. La 1 iunie 2002 la Academia Militara a SUA de la West Point, George W. Bush a lansat o noua strategie, pe care Prestowitz o numeste suprematia si atacul preventiv. Este o doctrina noua, care se bazeza pe infruntarea dusmanului inainte ca el sa-si poata desfasura fortele, inainte ca el sa poata actiona. Anuntarea acestei doctrine semnifica abandonarea celei clasice a ingradirii Ingradirea nu este posibila cand dictatori dezechilibrati care se afla in posesia armelor de distrugere in masa utilizeaza aceste arme sau le furnizeaza pe ascuns unor aliati teoristi. In septembrie 2002, este inaintat spre Congresul SUA documentul Strategia de securitate a SUA. Aici se subliniaza ca SUA nu vor ezita sa actioneze singure si, daca va fi necesar, ele se vor apara singure actionand preventiv.

Problema grava este ca doctrina suprematiei si a atacului preventiv ridicata la rang de doctrina internationala poate declansa o reactie in lant, iar efectele ei ar fi greu de evaluat. Daca SUA procedeaza asa de ce nu ar proceda si alte state? De ce nu India si Pakistan? De ce nu orice tara care se afla intr-un conflict prelungit cu un vecin? Reactiile si criticile specialistilor la discursul de la West Point din iunie 2002, in care presedintele Bush facea publica hotararea Statelor Unite de a abandona politica descurajarii si a trece la cea a actiunii preventive, nu au intarziat sa apara, in registre si tonalitati diferite. Pozitia lui Henry Kissinger fata de semnalul transmis de presedintele american contine accente critice moderate. Kissinger subliniaza ca proiectarea unor principii pe baza carora orice natiune poate recurge, neingradita, la actiunea preventiva, pentru a raspunde la ceea ce ea considera drept o amenintare, nu este nici in interesul Statelor Unite, nici in interesul lumii in ansamblu. Serioase rezerve se ridica si din alta perspectiva. Actiunea preventiva inseamna o incalcare flagranta a prevederilor Cartei ONU, care considera ilegala amenintarea ori folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale sau independentei politice a unui stat. Suveranitatea nationala este un principiu fundamental al relatiilor internationale, o data nesocotit el bulverseaza intreg sistemul international si noua ordine mondiala se poate usor converti intr-o dezordine greu de controlat. Intrebarea care se pune este cui se adreseaza un asemenea avertisment, de vreme ce nimeni nu pune la indoiala avantajul indiscutabil pe care SUA il are. Este o incantatie cu nuante imperiale: nu numai ca America este foarte puternica, dar ea nu permite sa fie ajunsa din urma. Este aroganta imperiului pe teritoriul caruia soarele nu apune. 2.3 Puterea culturala - SUA Puterea culturala reprezinta interfata publica a unei superputeri, forma cotidiana sub care ea se prezinta. De aceea, din punct de vedere pubic, ea apare drept hotaratoare. Pentru opinia publica interna, si mai ales, pentru cea internationala, prezenta culturala, relieful si prestigiul acesteia traduc puterea adevarata a unui stat. Este important ce face puterea, dar este cel putin la fel de important cum este perceput respectivul demers. Performanta americana consta ca pentru o societate de masa a creat o cultura de masa, o cultura adaptata conditiei de existenta a celor mai multi oameni. Rezultatul a fost o fantastica productie de film si televiziune, o productie muzicala greu de cuprins, o putere mediatica coplesitoare. Prin aceste intrumente impresionante, societatea americana a lansat modele, a impus intelesuri, a promovat interpretari, a consacrat stiluri, a conturat un mod de viata. Puterea americana este pur si simplu de neconceput in afara acestei puteri culturale, care reprezinta partea ei cea mai spectaculoasa si care confera magnetism si atractivitate. Aceasta performanta trebuie asezata langa cea economica si culturala, ca o conditie de existenta a superputerii americane contemporane. Filmele americane detin 85% din incasarile la casele cinematografelor din Europa si 80% la cele din intreaga lume. O cerectare recenta care urmarea sa evalueze care sunt primele 10 filme in 22 de tari a stabilit ca, din 220 de pelicule, 191 erau turnate in America. Suprematia americana in domeniul audiovizualului este tot asa de neta ca si in domeniul economic sau militar. Prin intermediul imaginilor de film sau televiziune, America orienteaza perceptii, ofera puncte de reper pentru judecati si interpretari, intr-un cuvant influenteaza. Puterea culturala exprima cu deosebire dimensiunea soft a puterii, cea care convinge, si nu constrange, cea care promoveaza valori culturale larg impartasite, atitudini, moduri de organizare, formule de viata resimtite ca moderne, demne de urmat. Hollywood, CNN sau Mc Donalds reprezinta si simboluri ale standardizarii, ale culturii de masa. Dar nimeni nu poate nega ca ele sunt inconjurate de prestigiu, ca produsele sunt urmarite sau consumate cu incredere. Mai presus de toate, prin intermediul filmului, al televiziunii, al computerului,

SUA au exportat imaginea unei tari in care multa lume ar dori sa traiasca. Hubert Vedrine, fostul ministru de externe francez, declara ca americanii sunt atat de puternici deoarece stimuleaza visele si dorintele altora, prin intermediul imaginilor uniforme puse in circulatie de cinematografie si televiziune. Avantajul decisiv al SUA este acela ca detine o suprematie in fiecare din cele trei domenii fundamentale ale puterii. Corelatia dintre ele face America sigura superputere mondiala multilaterala. Daca in plan economic, de pilda, sunt apropieri semnificative intre SUA si Europa sau intre SUA si Japonia, nici una dintre ele nu detine pozitii importante in domeniul militar si cultural. Intinderea si universalitatea puterii mondiale americane de astazi sunt unice. Nu numai ca Statele Unite controleaza toate oceanele si marile lumii, dar si-au dezvoltat o serioasa capacitate militara pentru controlul tarmurilor, ceea ce ii da posibilitatea de a-si extinde puterea si pe uscat. Bazele sale militare sunt ferm instalate la extremitatile de vest si de est ale Eurasiei si controleaza si Golful Persic America detine pozitia suprema in cele patru domenii decisive ale puterii mondiale: din punct de vedere militar, ea are o extindere mondiala neegalata, din punct de vedere economic, ea ramane principala locomotiva a cresterii economice, chiar daca sub anumite aspecte este concurata de Japonia si Germania; din punct de vedere tehnologic ea are intaietate in toate ramurile de varf ale inovatiei; din punct de vedere cultural, ea nu are rivali in atractia pe care o exercita, mai ales asupra tineretului lumii. Combinatia acestor 4 domenii face din America singura superputere mondiala multilaterala. 3. Impunerea hegemoniei Hegemonia instituita de americani in emisfera vestica, in secolul al XIX-lea a reprezentat o caracteristica importanta a politicii internationale de atunci incoace. Expansiunea acoperirii strategice a Americii in Europa si Asia de Rasarit, care s-a produs odata cu cel de-al Doilea Razboi Mondial nu s-a restrans niciodata. Este de remarcat ca la mai mult de cinzeci de ani de la sfarsitul razboiului si la mai mult de un deceniu de la sfarsitul Razboiului Rece, Statele Unite raman o forta strategica dominanta. Hegemonia s-a nascut o data cu omenirea. Dar actuala suprematie a Americii este distincta prin rapiditatea aparitiei, anvergura mondiala si modul de exercitare. In decursul unui secol, America s-a transformat si a fost transformata de catre dinamica internationala dintr-o tara relativ izolata din emisfera vestica intr-o putere de o bogatie si forta de dominatie fara precent in istoria omenirii. Sigur Rusia si China sunt puteri carora le displace aceasta hegemonie americana. La inceputul anului 1996 ele au afirmat impreuna acest lucru in cursul unei vizite la Beijing a presedintelui rus Boris Eltin. In plus ele poseda arsenale nucleare ce ar putea ameninta interese americane vitale. Dar, fapt de o evidenta brutala, pentru moment si pentru ceva timp de acum incolo, desi China si Rusia pot declansa un razboi nuclear sinucigas, nici una dintre ele nu il poate castiga. Lipsindu-le capacitatea de a trimite forte la distante mari pentru a-si impune vointa politica si sunt mult in urma Americii din punct de vedere tehnologic. In septembie 2002, administratia Bush si-a facut publica Strategia de Securitate Nationala, care statua dreptul de recurgere la forta pentru a elimina orice contestare a hegemoniei globale a Statelor Unite, drept cu caracter permanent. Noua strategie a starnit o

ingrijorare profunda in toata lumea. In retorica oficiala a Strategiei pentru Securitatea Nationala fortele nostre vor fi suficient de puternice pentru a-i descuraja pe potentialii adversari sa-si dezvolte armatele in speranta de a depasi sau egala puterea Statelor Unite. Un cunoscut specialist in probleme internationale, John Ikenberry, descrie declaratia ca pe o strategie grandioasa care incepe cu angajamentul fundamental de a mentine o lume unipolara in care Statele Unite nu au nici un concurent pe potriva , conditie care trebuie sa fie permanenta, astfel incat nici un stat sau coalitie sa nu poata contesta rolul de lider, protector si constrangator global detinut de Statele Unite.5 Declararea marii strategii a fost inteleasa corect ca un semn de rau augur pentru afacerile mondiale. Totusi nu e suficient ca o mare putere sa declare o politica oficiala. Ea trebuie sa continue cu instaurarea politicii respective ca norma de drept international, prin desfasurarea unor actiuni exemplare. Asadar, in septembrie 2002 erau intrunite toate cele trei conditii pentru instaurarea noii norme a dreptului international: Irakul era lipsit de aparare, extrem de important si reprezenta o amenintare iminenta pentru insasi existenta noastra. Dupa ce invazia din Irak a fost declarata un succes, s-a recunoscut public ca una din motivatiile razboiului fusese instituirea marii strategii imperiale ca noua norma internationala. Razboiul contra Irakului a fost declansat desi se recunostea ca ar putea duce la proliferarea armelor de distrugere in masa si a terorii. Cu cateva luni inaintea invaziei americane din Irak, John Inkenberry scria in "Foreign Affaires"(sept. - oct. 2002) ca noua doctrina Bush - privind rolul hegemonic al SUA in lume si constituirea asa-numitului "nou imperiu american"- ar putea transforma lumea mai radical decat a facut-o chiar razboiul rece. "Strategia neoimperiala a Statelor Unite ameninta sa indeparteze comunitatea internationala si partenerii nostri, exact intr-un moment cand avem mai mare nevoie de ei ca oricand. Daca istoria este un ghid, atunci aceasta politica va conduce la antagonisme si la rezistenta care ar pune America in fata unei lumi ostile ei." Ikenberry aminteste in articol de eforturile SUA de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand - printr-o politica externa realista, in care interesele altor state erau cu adevarat luate in consideratie - Statele Unite au creat "cel mai stabil si prosper sistem international din istorie". Acest sistem este acum amenintat, paradoxal, chiar de Washington. Punand in pericol interesele americane. In finalul articolului din "Foreign Affaires", Ikenberry insista ca "SUA trebuie sa revigoreze vechile sale strategii, cele care nu considerau securitatea partenerilor nostri drept o simpla unealta, ci o parte componenta a securitatii Americii insasi, care trebuie prezervata". Multi analisti americani de factura liberala avertizeaza asupra consecintelor dezastruoase pe care "doctrina Bush" si politica de tip imperial o vor avea curand asupra SUA. Acesti analisti atrag atentia ca, dupa anii de mare prosperitate economica ai Administratiei Clinton, anii Administratiei Bush au marcat un recul economic accentuat. Globalizarea productiei - caracteristica principala a economiei mondiale de azi si in viitor - reclama hegemonia economica a SUA, daca Statele Unite vor sa faca rolul principal in lume. Lucrurile nu stau insa asa, potrivit analistilor liberali din SUA. In 1951, SUA reprezentau 27,8% din economia mondiala. In 2001, SUA mai reprezentau doar 21,4% iar tendintele sunt de descrestere, pe fondul cheltuielilor exorbitante cu "razboaiele preventive". In schimb, Asia (excluzand Japonia) reprezenta, in 2001, 24,6% din economia mondiala. Cu trei procente mai mult ca SUA. Iar aceste cifre dau doar o imagine foarte palida a "reculului economic american".
5

Noam Chomski, Hegemonie sau supravietuire, Editura Antet, pag 13

Hegemonia economica a SUA, dupa Al Doilea Razboi Mondial, s-a bazat in primul rand pe o extraordinara capacitate a "industriei de masa". Statele Unite furnizau, la un moment dat, circa 80% din produsele industriei mondiale, fiind un gigant economic. Astazi, insa, SUA au un comert si o balanta de plati al caror deficit necesita o finantare si o sustinere de trei miliarde de dolari pe zi! Zbigniew Brzezinski a fost unul dintre criticii constanti ai Administratiei Bush si a teoriilor neoconservatorilor, grupati in "Project for a New American Century" (PNAC). In "Washington Post", din 12 ianuarie a.c., Brzezinski scrie pe marginea "Discursului despre Starea Uniunii", rostit de presedintele Bush pe 10 ianuarie: "Discursul reflecta o profunda lipsa de intelegere a epocii pe care o traim. America a actionat in Irak ca o putere coloniala. Dar vremea colonialismului a trecut demult. Sa porti un razboi de tip colonial in epoca postcoloniala, inseamna sa te sinucizi. Este eroarea fatala a politicii lui Bush." Se ridica, insa, o intrebare. De ce Statele Unite - care de-a lungul istoriei au actionat permanent ca o putere anti-coloniala, incepand chiar cu Razboiul de Independenta - a recurs acum la colonializarea Irakului. Baza colonialismului este "exclusivismul comercial". O spune chiar Brzezinski. O putere care cucereste o colonie exclude automat celelalte puteri de pe piata comerciala. Este prima regula! Aceasta a si declansat Primul Razboi Mondial: exclusivismul britanic in fata ascensiunii industriale fulminante a Germaniei, care avea o nevoie imensa de piete de desfacere. Ceea ce a provocat "goana dupa colonii" a marilor puteri la sfarsitul secolului XIX - cu exceptia Statelor Unite si a Rusiei -, ducand, in cele din urma, la o ampla confruntare militara, intre 1914-1918. 6 Statele Unite s-au manifestat in acest timp cu totul diferit. America a respins restrictionismul colonial al vechilor imperii europene. A cultivat libera miscare a bunurilor si banilor, respectiv investitiilor. Statele Unite au devenit, astfel, cea mai liberala tara din lume. SUA proceda exact ca Marea Britanie la mijlocul secolului al XIX-lea, cand, promovand "revolutia industriala", Imperiul Majestatii Sale nu avea practic, rival economic in lume. Acum - la inceputul secolului XXI - Statele Unite au ajuns insa sa fie confruntate cu puteri rivale: China, Rusia, Japonia, UE. In primul rand, pe piata energiei. In ianuarie 2002, administraia Bush a prezentat o revizuire a strategiei americane privind rolul armelor nucleare, Nuclear Posture Review, strategia nuclear revizuit a administraiei Bush, n care se afirm c, pentru americani, armele nucleare nu mai sunt doar "mijloace de descurajare", ci arme concrete de lupt. n aceasta se specific: "Armele nucleare pot fi folosite mpotriva obiectivelor care rezist unui atac conveional (de exemplu, buncrele situate la mare adncime sau facilitile biochimice". Documentul mai arat c "Noile capaciti vor fi utilizate pentru a distruge obiective ca buncarele subterane, pentru a gsi i lovi inte mobile, agentii chimici i biologici i pentru a limita daunele colaterale." Prin "Nuclear Posture Review", Statele Unite au adoptat o strategie nuclear "de rezerva", care le permite s fac din armele nucleare nu doar obiect de "descurajare" - de "disuasiune" ci o arma efectiv, de folosit n razboi. Concluzia principal dup analizarea documentului este aceea c armele nucleare sunt clar privite ca un instrument activ n caz de rzboi, rolul lor trecnd peste acela doar de a descuraja, cptnd o utilitate concret militar. 4. Sistemul mondial american Puterea mondiala americana este exercitata printr-un sistem mondial de un anumit stil american oglindind experienta interna a Statelor Unite. Elementul central al acestei experiente interne este caracterul pluralist atat al societatii americane, cat si al sistemului sau politic.
6

http://www.ziua.ro/display.php?id=216915&data=2007-03-03

Atitudinea publicului american fata de extinderea in exterior a puterii americane a fost ambigua. Publicul a sprijinit angajarea Americii in cel de al doilea razboi mondial in mare masura din cauza socului provocat de atacul Japoniei impotriva bazei americane de la Pearl Harbour. Angajarea Statelor Unite in Razboiul Rece a fost la inceput, sprijinita cu mai multa reticenta, pana la Blocada Berlinului si la razboiul din Coreea, care i-a urmat. Dupa incheierea Razboiului Rece, postura Statelor Unite de unica putere mondiala nu a produs publicului american prea multa bucurie. Sondajele de opinie efectuate in 1995 si 1996 au aratat ca publicul are o preferinta generala pentru impartirea puterii mondiale cu altii, mai degraba decat exercitarea ei monopolista. Sistemul mondial american pune accent pe tehnica cooptarii (ca in cazul rivalilor invinsi Germania, Japonia, si mai tarziu, chiar Rusia) in mult mai mare masura decat au facut-o sistemele imperiale precedente. Ca si acestea, el se spijina puternic pe exercitarea unei influente indirecte asupra elitelor din tarile dependente si, in acelasi timp, profita foarte mult de atractia exercitata de principiile si insistutiile sale democratice. Dominatia culturala a fost o fateta subapreciata a puterii mondiale americane. Indiferent de ce s-ar putea crede despre criteriile sale estetice, cultura comerciala a Americii exercita o atractie magnetica, in special asupra tineretului lumii. Aceasta atractie ar putea decurge din aspectul hedonistic al stilului de viata pe care il infatiseaza. Filmele si emisiunile de televiziune americane acopera trei sferturi din piata mondiala. Muzica pop americana e la fel de dominanta, in timp ce modul de a manca si chiar de a se imbraca al americanilor sunt din ce in ce mai imitate in intreaga lume. Limba folosita pe internet este engleza, iar o proportie coplesitoare a conversatiilor prin computer au, de asemenea ca tara de origine America. In sfarsit America a devenit o Mecca pentru cei care cauta un invatamant avansat, dintre care foarte multi foarte dotati nu se mai intorc niciodata acasa In epoca celei mai ample raspandiri a democratiei ca forma de guvernamant, experienta politica americana tinde sa serveasca drept standard pentru imitare. Atractia si impactul sistemului politic democratic american au fost insotite si de atractia crescanda exercitata de modelul economic antreprenorial care pune accentul pe comertul liber mondial si pe competitia neingradita. Democratia politica si dezvoltarea economica americana comunica un mesaj ideologic simplu, care ii atrage pe multi: dobandirea succesului individual sporeste libertatea, generand in acelasi timp prosperitate. Este o doctrina care ii atrage pe cei energici, ambitiosi si foarte competitivi. America se afla in centrul unui univers in care totul e interconectat si in care puterea este exercitata prin negocieri, dialoguri, divergente sau cautari de consens formal, chiar daca aceasta putere provine, in ultima instanta, dintr-o singura sursa, adica de la Washington. Suprematia americana a produs astfel o noua ordine internationala care nu numai ca imita, dar si institutionalizaeaza, dincolo de hotarele Americii, multe din trasaturile sistemului american insusi. Aceste trasaturi fundamentale sunt: Un sistem colectiv de securitate, inclusiv comanda si forte armate integrate (NATO, Tratatul de Securitate SUA-Japonia etc.); Cooperare economica regionala (APEC, NAFTA Acordul Nord-American al Liberului Schimb) si institutii specializate de cooperare mondiala (Banca Mondiala, FMI, Oraganizatia Mondiala a Comertului);

Proceduri care pun accentul pe luarea deciziilor pe baza de consens, chiar daca sunt dominate de Statele Unite; structura judiciara si constitutionala mondiala elementara (de la Tribunalul International de la Haga pana la tribunalul special care judeca crimele de razboi din Bosnia);7 Majoritatea acestui sistem a aparut in timpul Razboiului Rece, ca parte a efortului Americii de a-si controla rivalul mondial Uniunea Sovietica. Sistemul era deci gata pregatit pentru a fi pus in practica, in momentul in care acest rival s-a clatinat, iar America s-a impus ca prima si singura putere mondiala. SUA va continua sa-si asume marile decizii politice si militare, cu riscurile pe care le presupune o economie puternica si flexibila, dar inca dependenta de resursele strategice repartizate inegal pe glob. Scopul declarat al americanilor nu mai este, in prezent, de a gasii putere pentru realizarea apararii, ci de a gasi angajamente pentru folosirea acestei puteri. SUA a devenit o putere soft, care se ocupa de toata plaja nevoilor actuale, de la exportul de tehnologie, inclusiv tehnologie militara, hrana, idei, cultura si putere pana la importul de inteligente, capital si bunuri.

Bibliografie

1. Chomski Noam, America in cautarea dominatiei globale: Hegemonie sau supravietuire, Editura Antet, 2003 2. Dobrescu Paul, Geopolitica, Editura Comunicare.ro, 2003 3. Tamas Vasile, Geopolitica, Editura Noua Alternativa, Bucuresti, 1995 4. Vasile Paul, Coscodaru Ion, Centrele de putere ale lumii, Editura Stiintelor Sociale si Politice, Bucuresti, 2003
7

Zbigniew Brzezinski, Marea tabla de sah, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000,

pag. 40

5. Zbigniew Brzezinski, Marea tabla de sah, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2000 6. http://ro.wikipedia.org/wiki/Superputere 7. http://www.ziua.ro/display.php?id=216915&data=2007-03-03

S-ar putea să vă placă și