Sunteți pe pagina 1din 16

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

* Cuvant inainte
Aparuta in 1975 are caracter de manual. Profesorul isi duce elevul din aproape in aproape. Vrand sa ajungem la partea de originalitate, o ignoram pe cea de eruditie [Ricoeur foloseste multe referinte critice pe care le comenteaza]. Nu vrea sa ia prin surprindere cititorul. Ricoeur foloseste un his de texte, ipoteze si interpretari. Metafora vie este metafora in ordinea discursului, metafora ca figura discursizivizata. Metafora isi afla explicatia intr-o teorie a substitutiei, ea constand si intr-o deplasare si intr-o extindere a sensului cuvintelor in functie de relatii de similitudine. Pentru Ricoeur chestiunea capitala ramane insa tot neelucidata si ea priveste mecanismul prin care metafora de inventie produce sens. Purtatorul efectului de sens metaforic e cuvantul, si tot el asigura identitatea semantica, alterata de metafora. Asemanarea indispensabila legata de teoria substitutiei, fiind contestata in favoarea unei teorii a asemanarii inteleasa ca o tensiune intre identitate si diferenta... Metafora e pentru autorul cartii o strategie de discurs care, aparand si dezvoltand puterea creatoare a limbajului apara si dezvolta puterea euristica desfasurata de fictiune. Discursul metaforic e referential sau non-referential? I se poate opune ideea suspendarii referintei se elibereaza o putere de referinta de grad 2, care e propriu-zis referinta poetica. Metaforic inseamna deopotriva nu este si este ca, astfel ne deschidem catre un adevar metaforic care are un sens tensional.

* Prefata
Studiile ce urmeaza sunt rezultatul unui seminar tinut la Universitatea din Toronto in toamna anului1971 sub auspiciile sectiei de literatura comparata. Retorica metaforei ia drept unitatea de referinta cuvantul. Metafora este clasata printre figurile de discurs alcatuite dintr-un singur cuvant si definitia ca trop prin asemanare ca figura, ea consta dintr-o deplasare si dintr-o extindere a sensului cuvintelor; explicatia ei tine de o teorie a substituitiei. Autorul descrie aici in parte fiecare curs/studiu despre ce e. Primul studiu e consacrat lui Aristotel. Punctul de vedere semantic si punctul de vedere retoric nu incep sa se diferentieze decat atunci cand metafora este din nou plasata in cadrul frazei si tratata nu ca un caz de denominatie devianta ci ca unul de predicatie nonpertinenta. Definitia metaforei ca transpunere a numelui nu e gresita cuvantul ramane purtatorul sensului metaforic. Metafora e produsa la nivelul enuntului, dar e un tot ce se focalizeaza pe cuvant. Studiul 5 Metafora si noua retorica continua demonstratia in cadrul structuralismului francez. Se analizeaza problemele deviatei (Jean Cohen). Studiul 6 Travaliul asemanarii combate teza cum ca soarta asemanarii e indisolubil legata de cea a teoriei substitutiei. Aristotel: a metaforiza bine inseamna a vedea ceea ce se aseamana. Asemanarea e o tensiune intre identitate si diferenta in operatia predicativa. Se leaga si de functia icoca a metaforei trebuie sa incetam a vedea in imaginatie o functie a imaginii; ea consta mai mult in a vedea ca.... Trecerea la punctul de vedere hermeneutic corespunde schimbarii de nivel care duce de la fraza la discursul propriu-zis. O noua problema apare legata de acest nou punct de vedere: ea nu mai are in vedere forma metaforei ca figura de discurs focalizata asupra cuvantului, si nici chiar numai sensul metaforei ca instaurare a unei noi pertintente semantice, ci referinta enuntului metaforic ca putere de a redescrie realitatea. Intalnirea dintre fictiune si redescriere ne duce la concluzia ca locul metaforei e in copula a fi, nu in cuvant, fraza sau discurs. Este metaforic semnifica atat a fi cat si a nu fi.
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

* Studiul intai Intre retorica si poetica: Aristotel


1. Dedublarea retoricii si a poeticii
Aristotel a gandit primul filosofic retorica. Retorica se pare ca a murit pentru ca a pierdut legatura de filosofie prin intermediul dialecticii. Cand gustul pentru clasificarea figurilor a pierdut din vedere sensul filosofic, retorica a devenit ratacitoare si frivola. Retorica a existat pentru ca a existat elocinta. Retorica grecilor avea un program mult mai vast si-si intemeia toate ambiguitatile statutului sau in raport cu filosofia. Retorica a fost acuzata ca apartine minciunii, lui pseudo, dat fiind ca a spune bine se poate elibera de preocuparea de a spune adevarat. Trebuie sa limitam uzul de abuz. Aristotel a alcatuit cea mai stralucita tentativa de a institutionaliza retorica pornind de la filosofie.

2. Nucleul comun epifora numelui

poeticii

si

retoricii:

Metafora e dublu inserata in Poetica si Retorica. Termenul comun enumerarii partilor de elocutie si definirii metaforei este numele. Soarta metaforei a fost pecetluita multa vreme pentru ca ea va fi raportata la poetica si retorica nu la nivelul discursului, ci la nivelul unui segment de discurs numele. Sa cercetam cum functioneaza numele in enumerarea partilor de elocutie si in definirea metaforei. Numele e prima dintre entitatile enumerate care poseda unitate semantica. Alte parti ce leaga numele de discurs pot deplasa centrul de gravitate al teoriei metaforei spre fraza si discurs, de la nume. Numele si verbul au semnificatia. Numele isi pastreaza functia pivot. Trasatura 1: metafora e ceva ce i se intampla numelui. Trasatura 2: metafora e definita in termeni de miscare. Definitia sunet complex inzestrat cu semnificatie se poate aplica numelui, verbului si logosului, care e o unitate proprie ce nu pare a deriva din cea a cuvantului (inseamna si locutiune, vorbire). Ce insemana a transpune sensul cuvintelor? Epifora insemana mutare de sens (???). In masura in care sunet complex inzestrat cu semnificatie acopera in acelasi timp numele, verbul si locutia (fraza) putem spune ca epifora este un proces ce afecteaza nu numai nucleul semantic al cuvantului si al verbului, ci si pe cel al tuturor entitatilor limbajului purtatoare de sens si ca acest proces desemenaza schimbarea de semnificatie ca atare. Trasatura 3: metafora e transpunerea unui nume pe care Arittotel il numeste strain (apartine de altceva). Inteleg prin aceasta cuvantul neobisnuit, metafora, numele alungit si in chip mai general, tot ceea ce este impotriva uzajului curent, se sustrage banalitatii (anticipam ideea de deviatie in metafora). Dar cuvantul strain implica si ideea pozitiva de imprumut pe langa cea negativa de deviatie. De asemeni anticipam teoriile substitutiei si interactiunii. Pentru Aristotel cuvantul metaforic vine sa inlocuiasca unul non-metaforic (daca exista). Daca imprumutul unui cuvant metaforic inseamna substituirea celui non-metaforic, atunci metafora inseamna mereu o substitutie (asociata imprumutului). Metafora oricum umple o lacuna semantica, dupa Aristotel. Prin urmare, allotrios cuvantul strain aristotelic se apropie deodata de teoriile deviatiei, substitutiei, imprumutului. O teorie pur substitutiva are insa o problema: daca metafora e un termen substituit, ea nu comporta semnificatii in plus, informatia ei e nula, iar daca cuvantul substituit poate fi restituit, metafora are pura functie ornamentala. Trasatura 4: in timp ce ideea de epifora protejeaza unitatea de sens a metaforei, o tipologie a metaforei e schitata in restul definitiei: transferul merge de la gen la specie si invers sau se face in functie de analogie. Daca acceptam ca metafora opereaza intre niste poli logici, cu o
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

ordine bine stabilita, metafora vine ca o violare a acestor poli, un fel de category-mistake (Gilbert Ryle) transgresiune categoriala. Ea e deviatia in raport cu logica deja constituita si vine cu o relativa dezordine si confuzie. E nevoie de doua idei pentru a fauri o metafora. Ea desface o ordine ca sa introduca alta. Insa ea nu genereaza ordine noi daca nu produce deviatie in altele anterioare. Dupa Aristotel, a metaforiza bine inseamna a vedea bine asemanarile (darul geniului).

3. O enigma: metafora si comparatie


Trasatura esentiala a comparatiei e caracteru ei discursiv: doi termeni prezenti. Modernii vor spune ca a metaforiza bine insemana a vedea doua lucruri intr-unul singur. Comparatia spune ceva pornind de la doi termeni, metafora poate face invers. Intre metafora si comparatie difera prezenta/absenta unui termen de comparatie, particula ca. Quintilian spune ca metafora nu e o comparatie prescurtata, ci comparatia e o metafora dezvoltata. Comparatia spune aceasta este ca acea, metafora ca aceasta este aceea. Metafora e mai elegenta decat comparatia si aduce un plus de cunoastere. Aristotel subordoneaza comparatia metaforei. Apropierea de comparatie ne ingaduie, asadar, sa reluam problema epiforei. Mai intai transferul, ca si comparatia, se face intre doi termeni: el este un fapt de dicurs inainte de a fi un fapt de denumire; despre epifora, de asemenea, putem spune ca se enunta pornind de la doi termeni. Apoi, comparatia o face explicita prin mijlocirea termenului de comparatie ce o caracterizeaza. Faptul ca arta geniala a metaforei consta tot dintr-o aperceptie a asemanarilor este confirmat de apropierea cu comparatia: aceasta aduce in limbaj relatia care, in metafora, este operanta fara a fi enuntata. Comparatia exhibeaza momentul asemanarii ce este operatorie, dar nontematica, in metafora. A percepe, a contempla, a vedea asemanarea, iata in ce consta in cazul poetului desigur, dar si in cel al filosofului, geniul metaforei care va lega poetica de ontologie.

4. Locul Retoric al lexis-ului


Retorica e o arta a persuasiunii, urmarind stapanirea cuvantului public, ea acopera campurile argumentatiei, compozitiei si elocutiei. Retorica a devenit ratacitoare cand a pierdut legatura cu filosofia si logica, devenind o simpla taxonomie a figurilor. Teoria metaforei e legata de acest demers. Dialectica desemneaza teoria generala a argumentatiei in ordinea verosimilului. Dialectica se aseamana cu retorica. Dar retorica se aplica situatiilor concrete, de unde si avem retorica deliberativa, judiciara, epiditica. Arta e orientata catre judecati ce se refera la lucruri neobisnuite. Retorica nu poate fi pur argumentativa caci ea e orientata spre auditoriu si trebuie sa tina seama de auditoriu (tine cont de om). Acum e posibil sa schitam o teorie propriu-zis retorica a lexis-ului (cuvantului?) si in consecinta, a metaforei, de vreme ce aceasa este unul dintre procedeele sale. Lexis-ul e o manifestare a gandirii legata de orice actiune de instruire. Retorica e situata cumva intre logica si violenta, deci intre dovada si persuasiune. Cand se elibereaza de grija dovezii si stilul se bazeaza doar pe seducere si placere, nu mai este figura de stil drept chip al unui corp, ci doar ornament al cuvantului. Retorica ramane arta de a spune bine, trasaturile sale sunt ale bunului uzaj si se leaga de cele ale discursului public in general. Virtutile ei aristotelice (si ale lexis-ului) sunt: claritatea, caldura, amploarea, convenienta, cuvintele bine gasite. Claritatea e piatra de incercare pentru metafora. De asemeni, ea e o asemanre facuta intre lucruri cu scopul de a instrui: ne plac cuvintele ce instruiesc (ex: batranetea, fir de pai, da o informatie de instruire). La Aristotel metafora creaza o imagine, aseaza sub ochi, insa inca nu foloseste termenul eikon (aspectul iconic al metaforei) ca la Charles Sanders Peirce. Dar
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

metafora zugraveste ceva abstract. Metafora poate aparea si in proza, dar diferenta nu consta in procedeu ci in scop: retorica are ca scop distinctiv convignerea auditoriului.

5. Locul poetic al lexis-ului


Daca pana acum am vazut lexisul in partile sale (cuvantul, de exemplu) acum urcam spre conditiile sale. In acest caz, tragedia e vazuta ca poem. Partile tragediei ar fi: fabula (mythos), caracterele, elocutia (lexis), gandirea, spectacolul si cantul (pg 66 o prezentare foarte frumoasa a tragediei in partile sale aristotelice, in pg urmatoare cu tot cu detalieri). Lexisul e impreunarea versurilor si e o parte a tragediei aici, asa cum cuvantul e parte a sa. Poezia are in tragedie acelasi rol ca persuasiunea in proza publica. Fabula e legata de mimesis, care insa a fost gresit inteles o vreme. El nu e simpla imitatie (se face o trimitere la studiul 7). Daca la Platon mimesisul are cel mai larg sens, de imitatie si supunere fata de natura, la Aristotel sufera o restrangere este admisa o singura semnificatie literara a mimesisu-lui cea pe care o delimiteaza in utilizarea in cadrul stiitelor poetice, distincte in raport cu stiintele practice si teoretice. Nu exista mimesis decat acolo unde exista o facere. Deci nu poate exista imitatie in natura, de vreme ce miscarea sa e launtrica nu exterioara ca a facerii. Nu exista imitatie a ideilor de vreme ce facerea e producerea unui lucru similar. Imitatia e mereu imitatie a unui singur lucru (Aristotel). Retinem apoi doua trasaturi susceptilbile de a interesa filosofia noastra cu privire la metafora: > rolul mythosului in creatia poetica ; el este mimesisul, mai exact, constructia mitului este mimesisul. Poezia spune ce s-ar fi putut intampla, istoria ce s-a intamplat. Placerea provocata de imitatie e o specie a placerii pe care omul o afla in invatatura. Asadar, mimesisul a fost confundat cu imitatia in sensul de copie, el nu exprima decat dominatia naturii asupra oricarei produceri. > in tragedie, spre deosebire de comedie, imitarea actiunilor umane innobileaza. Dupa Aristotel, tragedia reprezinta oameni superiori realitatii, comedia, inferiori. Restituita pe fondul mimesisului, metafora isi pierde orice gratuitate. Ca simplu fapt de limbaj, ea poate fi o deviatie. Ca deviatie, metafora nu e decat o diferenta de sens, insa ea participa la o dubla tensiune: supunerea la realitate si inventia fabuloasa: restituire si inaltare. Buna folosire a deviatiei se afla in imbinarea dintre straniu si nobil. Formula arta imita natura e permanent in opera lui Aritotel, ea diferentiaza artele de natura in sensul in care ea distinge si coordoneaza facereau mana si productia naturala. Distinge poeticul de natural. Poemul imita actiunile umane cum sunt sau cum ar trebui sa fie. Natura lasa loc unei faceri a actiunilor mai bune sau mai rele, dupa tragedie sau comedie, dar realitatea ramane o referinta si nu o constrangere. Daca la Platon lucrurile naturale imitau o ordine eterna si omul imita lucrurile naturale (un tablou putea fi imitatia imitarii) Aristotel vede mimesisul ca imitarea actiunilor umane numai, astea sunt natura pe care omul o poate imita. Physis, natura, e ultima referinta a mimesisului. Dar oare nu ne inselam si aici ca asupra imitatiei = mimesis? Mimesisul nu e aservire la natura, a aseza lucrurile sub ochi inseamna a semnifica lucrurile in act. Putem imita si povestind, nu neaparat infatisand personajele actionand (teatru). Physis se poate referi la a semnifica actualitatea. Ricoeur vede in mimesis adevarul imaginarului, puterea de detectare ontologica a poeziei. Mimesis physeos leaga functia referentiala de revelarea Realului ca Act. Physis e un index al realitatii care nu e o simpla descriere. Functia ontologica a discursului metaforic e a infatisa oamenii actionand, ca Act. Expresia vie e ceea ce spune existenta vie.

Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

* Studiul al doilea Declinul Retoricii: Tropologia


Metafora e un trop, adica o deviatie afectand semnificatia cuvantului. Ea este si un fapt de predicatie o atributie insolita la nivelul insusi al discursului.

1. Modelul retoric al tropologiei


Neoretoricienii structuralisti spun ca retorica a murit pentru ca i s-a redus progresiv domeniul. Ricoeur spune ca declinul ei s-a petrecut dintr-o eroare initiala care afecteaza teoria insasi a tropilor, independent de locul acordat tropologiei in campul retoric. Tine de dictatura cuvantului in teoria semnificatiei. La pg 82-83 gasim niste modele ale tropologiei. Sunt mai multe supozitii care pornesc de la trop ca si simplu accident al limbii la simplu ornament, printro varietate de conditii. Metafora nu e doar impodobire a discursului, ea invata ceva e postulatul pe care vrea sa-l sustina Ricoeur, combatandu-i opusul. Apoi face un scurt rezumat al aluziilor la care bate definitia Aristotelica a metaforei, de la deviatie, la subtitutie si tot asa. Apropierea metafora-comparatie in favoarea primeia, si predicatia lor specifica a fi si a fi ca. Metafora e mai puternica pentru ca atribuirea directa e o surpriza.

2. Fontanier, primatul ideii si al cuvantului


Tropii sunt anumite sensuri mai mult sau mai putin diferite de sensul primitiv pe care il ofera in exprimarea gandirii cuvintele aplicate unor idei. Ideile sunt obiectele pe care le vede mintea noastra. Tabloul speciilor de cuvinte il reflecta pe cel al speciilor de idei. De exemplu, ideea substantivala devine subiectul propozitiei, raportul de existenta e verbul, adica copula a fi, etc. Gandirea se compune din idei, iar exprimarea gandirii prin vorbire se compune din cuvinte. Cuvantul si propozitia sunt doi poli ai gandirii, dovedit si de existenta sensului (asociat cuvantului) si semnificatiei. Mai importanta e distinctia intre sens spiritual si literar, care tin doar de ansamblul propozitiei. Teoria cuvantului e mai mare ca cea a propozitiei. Primatul cuvantului nu aboleste insa alcatuirea bipolara a gandirii.

3. Trop si figura
Intreaga teorie a tropilor si figurilor se intoarce spre dominatia cuvantului, cerand din cand in cand viziunea de ansamblu asupra frazei pentru a sti sensul complet. Tropul depinde de cuvant, figura se refera indirect la cuvant, la enunt. Fontanier defineste figura in raport cu o deviatie: in discurs, cuvantul se indeparteza mai mult sau mai putin de la sensul sau simplu, comun. Totodata, figura trebuie folosita liber, chiar daca devine o obisnuinta. Esentialul modelului retoric propus la inceputul capitolului se regaseste la Fontanier, (spune Ricoeur?), cel putin la nivelul proiectului de ansamblu si mai putin primatul cuvantului. (pg 94-95 sunt concluzii generale cu privire la teoria lui Fontanier).

4. Metonimie, sinecdoca, metafora


Tot in viziunea lui Fontanier. Tropii sunt evenimente, iar figurile au loc printr-o noua semnificatie. Tropul nu este raportul insusi, raportul este acel ceva prin care are loc tropul. Tropul e un singur cuvant dar presupune sa fie intre doua idei, printr-o miscare de transport de la una la celalata. Si la Aristotel pornea de la doi. Fontanier se poate mandri ca a dat o teorie exhaustiva a raporturilor dintre idei:
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

de corelare/corespondenta, de conexiune si de asemanare, distingand 3 specii de tropi: metonimie, sinecdoca, metafora. In conexiune, doua obiecte alcatuiesc un ansamblu, un tot, existenta unuia fiind cuprinsa in cea a celuilalt. De unde si simetria aproape completa intre metonimie si sinecdoca. Metafora poate numi un ceva prin altceva, de unde idea transferului unui nume in afara speciei lui, pentru altceva. I.A. Richards distingea tenor si vehicle in vederea unei teorii a transportului de sens in metafora. Metafora insa nu numeste ci caracterizeaza ce era deja numit. Ea nu face referinta directa nici la nume, nici la obiecte si infatiseaza o idee sub semnul altei idei mai frapante sau mai cunoscute. Deci analogia opereaza intre idei. Conexiunile si corespondentele sunt raporturi intre obiecte, asemanarile sunt raporturi intre idei. Metafora are loc prin raportarea unei idei la alta idee. Fontanier gaseste vreo 5 tipuri de metafore pe baza combinarii transporturilor de idee intre lucuri insufletite si neinsufletite, fizice sau abstracte. Ricoeur o gaseste inca prea complicata sau zadarnica.

5. Familia metaforei
Notiunea de trop alcatuit dintr-un singur cuvant inabusa potentialul de sens si sfarma unitatea analogiei dintre idei, dispersata in toate clasele de figuri. Fictiunea, de exemplu, e asemanatoare cu metafora caci imprumuta unui gand trasaturile altui gand. Apoi personificarea, care se poate realiza si prin metafora. Alegoria se poate sa infatiseze si ea un gand sub alt gand, dar metafora nu ofera decat sensul figurat ca adevarat, pe cand alegoria merge in sens dublu, literar si figurat. Iar apoi, luand in discutie doua idei nu putem trece peste diferenta dintre gradurile de vivacitate si de familiaritate, nu numai diferenta dintre obiectele desemnate. Despre toti tropii ar trebui sa se spune ca sunt copii ai fictiunii caci ei transpun limbajul in imagine. Iar apoi, aici avem distinctia pe care o vor adopta si Wittgenstein si Hester: a vedea sau a face sa se vada e metafora, a vedea ca inseamna figura.

6. Metaforta fortata si metafora inventata


Ricoeur incheie acest studiu cu o diferenta intre caracteristica de figura si cea de catahreza a fiecaruia dintre tropi (fortare de sens). Tropul are caracter liber, in afara oricarei constrangeri el infatiseaza o idee sub forma alteia. Metafora ramane figura cat nu serveste la umplerea unei absente de semne, dar are curs fortat si in acest caz tine de fondul limbii. Cand se uzeaza poate intalni catahreza. Tropii uzati se afla la jumatatea drumului dintre tropii inventati si catahreze. Pe de altaparte, un trop poate fi uzat din interior sau sa devina fortat doar la o anumita actualizare in momentul de fata. Tropii preferati pornesc din placere. Agrementul joaca rol contrar celui de necesitate, e un apel la inventie. Forta de uimire, de colorare, surpriza, combinatia noua nu se imprima decat tropilor poetului. Tropii autentici sunt cei inventati. In acest caz trebuie sa trecem de la cuvant la dicurs pentru ca doar acestea ne ajuta sa deosebim tropii-figura de tropii-catahreze si cursul liber de cel fortat.

* Studiul al treilea
discursului

Metafora

si semantica

Luand cuvantul drept suport al schimbarii de sens, am putut considera metafora o suprapunere al unui nume strain asupra altui lucru. Dar enuntul e mediul contextual in care schimbul are loc. Studiul acesta vorbeste de enunt metaforic pentru ca enuntul e suportul
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

metaforei. Fraza e cadrul, cuvantul e focarul. Teoria interactiunii oare o exlude de tot pe cea a substitutiei?

1. Confruntarea semiotica

dintre

semantica

si

Mergem pe distinctia lui Benveniste dintre semantic si semiotic. Cuvantul are natura duala: el se descompune in foneme si intra in alcatuirea frazei. Forma tine de capacitatea de a se decompune in unitati infinite. Sensul tine de capacitatea de se integra in structuri superioare. Semnul e unitatea semiotica, fraza e cea semantica. Dupa aceste distinctii putem trage niste concluzii cu privire la trasaturile discursului. 1. Orice discurs se produce ca eveniment, dar se lasa inteles ca sens. Instanta de discurs e evenimentul repetabil. 2. Functia identificatoare si cea predicativa a discursului. Adevarul si eroarea sunt numai in discurs. Identificarea se refera la vizarea unui lucru si numai unul. Predicatia tine de atribuirea adjectivelor, calitatilor si actiunilor (verbul). Identificarea se refera la o fiinta anume, predicatia tine de universal (ajunge singur unitatii de discurs). Semiotica tine de general, prin valoarea semnului, iar semantica de proiectul singular. 3. Pentru fiecare act de discurs putem considera aspectul de locutie si cel de ilocutie (non-verbalul?). 4. Discursul are in vedere sensul si referinta: ceea ce e spus si obiectul spunerii. Semioticul e intra in relatii intralingvistice, semanticul se refera si in afara discursului la referent. 5. Referinta la realitate si cea la locutor: limbajul se refera la altceva decat pe sine, fie la realitatea extralingvistica fie la locutor. 6. Mai importanta pentru metafora este distinctia pe care semioticul/semnaticul o propun in planul sintagmatic/paradigmatic. Paradigmaticul tine de flexiuni si derivatii, deci are in vedere semnele. Sintagmaticul e forma specifica a enuntului deci implica sensul frazei. Metafora ca discurs e un fel de sintagma.

2. Semnatica si retorica metaforei


Retorica, teoria discursului, a gandirii ca discurs. Cuvantul nu are nici o legatura de dinainte de obiectul denumit (credinta asta e ca o ramasita de vrajitorie) ci el isi capata sensul in discurs. Odata cu I.A. Richards nu fraza depinde de cuvinte, si cuvintele isi gasesc sens in fraza. El rupe teoria cum cuvintele sunt numele unor idei. Daca metafora e un talent ca la Aristotel, atunci retorica este reflexul si traducerea acestui talent intr-o stiinta distinctiva. Richards spune ca sa fie numita tenor/continut ideea subiacenta si vehicul/vehicle ideea sub semul careia este aprehendata cea dintai (punctul comun in baza caruia se face asemanarea). Metafora e tocmai uniunea celor doua unitati., nu fiecare independent. Singurul criteriu al metaforei e: cuvantul comunica doua idei in acelasi itmp. Mintea opereaza mereu cu legaturi. Metafora ne permite sa deducem si partile absente implicite.

3. Gramatica logic si semantica


Ricoeur comenteaza teroria lui Max Black, care are legatura cu cea precendeta a lui Richards. Teroria lui aduce un aport major in 3 puncte:
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

1. Structura enuntului metaforic: daca la Richards era tenor/vehicle, la Black se exprima printr-o tensiune intre cuvantul luat in sens propriu si cel in sens metaforic. Faptul ca in metafora unele cuvintele sunt cu sens metaforic si altele nu, o deosebeste de alegorie sau proverb. Vorbim asadar de focus (cuvant) si frame, contextul. 2. Black separa teoria interactiunii de cele clasice, a substitutiei si comparatiei. Am lamurit deja ca daca metafora ar fi o simpla inlocuire a altei notiuni ea nu mai are sens in plus si nu mai invata ceva, or metafora de interactiune nu se poate substitui si nu sufera pierdere de continut cognitiv. 3. Functionarea interactiunii. Omul e prins sa aleaga intre doua idei printr-un efect de filtru, se suprima unele detalii si se accentueaza altele, organizand viziunea noastra (ex: omul-lup pentru om). 4. Critica literara si semantica
Ricoeur se refera apoi la lucrarile lui Beardsley care mai clarifica unele neajunsuri ale teoriei lui Black. Fraza propune ceva explicit (sens primar) si restul il sugereaza (sens secundar). Asa si cuvantul are o desemnare (sens primar) si o conotatie. Asa si opera, care la nivel primar povesteste ceva, si ca sens secundar, decodificat de critica, sunt sensurile secundare desprinse din structura sa. Metafora are puterea de a proiecta si revela o lume. E un poem in miniatura care implica nu ambgiuitate de sens ci multitudine de sens. E opunere intre sens si referinta. La toti trei, Black, Richard si Beardsley metafora e un caz de atribuire ce cere un subiect si un modificator, fie vehicul/tenor, fie focar/cadru - modificator/subiect principal. Un alt punct important ce trebuie subliniat este travaliul sensului: cititorul elaboreaza sensul, conotatia. E pusa in joc o intreaga logica de explicare a travaliului de consturire a sensului. Intai avem un pricipiu de selectie, apoi de plenitutide (vizarea tuturor conotatiilor). Beardsley accentueaza caracterul de inovatie si inventie a metaforei si aseaza pe un fond nou opozitia sens/propriu/sens figurat (dintr-un context anume, sub influenta modificatorului).

* Studiul al patrulea
cuvantului

Metafora si semantica

Reliefam semantica cuvantului, raportand-o la cea a frazei.

1. Monismul semnului si primatul cuvantului


In tropul-cuvant, metafora e o combinatie de deviatie si reductie de deviatie. Pactul dintre semantica si cuvant este atat de puternic incat nimeni nu se gandeste sa situeze metafora la alt cadru decat cel al schimabrilor de sens aplicate cuvintelor.

2. Logica si lingvistica denumirii


Ricoeur se leaga de mai multi lingvisti aici, am retinut numele lui Hedwig Konrad. Autorul leaga conceptia sa cu privire la cuvat si la denumirea metaforica de o teorie a conceptului si a raportului dintre semnificatia lingvistica si conceptul logic. Teoria logico-lingvistica a metaforei are mari castiguri aici. 1. Ne e oferit un criteriu distinctiv pentru schimbarea de sens : metafora nu e folosirea normala a cuvantului.
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

2. Problema metaforei e legata de cea a delimitarii cuvantului . Metafora nu e numai a vedea ordinea intr-o structura ci si a face abstractie de ceva. Metafora denumeste un obiect cu ajutorul reprezentantului celui mai tipic al unuia dintre atributele sale. Metafora estetica e expresia stilistica a metaforei (lingvistice). Comparatia si subordonarea intra in familia metaforei. Un obiect e comparat cu altul pentru ca-i poate fi reprezentant. Tensiunea dintre termeni e mai vizibila in metafora in praesentia (A este B) decat in cea in absentia.

3. Metafora ca schimbare de sens


Stephen Ullmann e urmatorul discutat de Ricoeur. Metafora e schimbare de sens. Prima teza priveste alegerea cuvantului ca purtator de sens. Semanticianul rezista la reducerea cuvintelor ca pura valoare numai in context. Cuvintele au un miez pe care contextul nu-l atinge. A doau teza se refera la statutul semnificatiei. Un cuvant e alcatuit din name si sense care-i formeaza meaning-ul. A treia teza priveste caracteristicile semnificatiei. Legat de sinonimie, polisemie, omonimie, etc (pg 182-183). Teoria schimbarilor de sens isi poate afla un nou punct de sprijin in faptul ca fiecarui sens ii putem asocia un camp asociatic, care sa permita alunecari si substituiri la nivelul cuvantului. Inovatia semnatica e guvernata de un pricipiu psihologic si principiul acestuia este asociatia. Avem metafore sau metonimii dupa cum se imbina sistemul numelui cu cel al sensului. Dar psihologicul favorieaza asemanarea cu comparatia si metafora in praesentia, deci analiza metaforei are de suferit daca o luam din punct de vedere psihologic. In cadrul corespondentelor sa nu uitam sinesteziile care au si ele o baza metaforica.

4. Metafora si postulatele saussuriene


Cursul lui Saussure vine sa rezove unele echivocuri, pe de alta parte, dihotomiile lui lasa si ele o serie de perplexitati. Pg 193 sunt cateva date de lingvistica saussuriana. Metafora e un schimb intre cod si mesaj. Metafora e schimbare de sens si se sprijina pe polisemie (pe distinctia langue/parole). Pe acea diacronie/sincronie cuvantul se maifesta atat sincronic cat si diacronic si e un soi de pancronie. Dar Saussure rezolva atatea probleme cat si creeaza si nu se poate ramane strict la aceasta: de exemplu, relatia semnificat/semnificant aduce o noua serie de clarificari necesare.

5. Jocul sensului: intre fraza si cuvant


~ Acesta e un subcapitol de lungi si ample recapitulari. Locul metaforei incepe sa se contureze intre fraza si cuvant, intre predicatie si denumire. Semnificatia e elementul lingvistic care opune cea mai mica rezistenta schimbarii. Limbajul nu e nici intru totul sistematic, nici nesistematic. Cuvantul e definit de nucleu semantic si de clasa. Semnificatia unui cuvant e folosirea lui in limbaj. Multiplele sensuri sunt valori contextuale diferite. Cuvantul izolat are semnificatie potentiala, el depinde de sensul frazei si fraza de el. Discursul e joc intre cuvant si fraza. Teoria metaforei-enunt cu accent pe predicatie nu e incompatibila cu metafora-cuvant (focarul). De fapt, doar metonimia satisface substitutia: denumirea unui cuvant prin altceva. Metafora difera prin faptul ca se joaca pe doua fronturi: ale denumirii si predicatiei. Metonimia e externa, iar metafora e creata de imaginatie. Metonimia ignora operatiile de predicatie.

Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Concluzie in final: Metafora enunt are drept focar un cuvant cu mutatie de sens iar schimbarea de sens a cuvantului are drept cadru o anuntare completa cu tensiunea de sens. Metafora e concluzia unei confruntari intre predicatie si denumire, locul ei in limbaj e intre cuvinte si fraze.

* Studiul al cincilea Metafora si noua retorica


Se ia drept reper Retorica Generala a grupului de la universitatea din Liege, Grupul . Metafora apartine semanticii cuvantului. Noua retorica poate sa para o repetare e celei clasice, dar la un grad mai inalt de tehnicitate. Dar ea e mai mult de atat, isi propune sa redea teoriei figurilor intreaga-i importanta. Retorica noua isi propune explicit sa construiasca notiunea de trop dupa cea de figura si nu invers, si sa edifice direct o retorica a figurilor. Tropul ramane o figura de substitutie la nivelul cuvantului insa el va fi incadrat conceptului general de deviatie. Devierea e in raport cu norma sensului curent al cuvintelor. In raport cu ce are loc deviatia? Ce e deviatia? Care sunt regulile metalimbajului in care vorbim de de deviatie si despre figura? Importanta in figura e deviatia sau reductia de deviatie?

1. Deviatie si grad retoric zero


Nu exista limbaj figurat decat daca il opunem unuia care nu e figurat. Un cuvant metaforic nu functioneaza decat in combinatie cu alte cuvinte non-metaforice. Retorica nu se ocupa decat de non-propriu. Limbaj neutru nu exista. Deviatia se produce intre ce poetul a gandit si ce a scris. Ceea ce poetul a gandit poate fi mereu restabilit printr-o alta gandire care traduce expresia figurata in non-figurata cuvantul real e pus in locul unuia absent care poate fi restituit prin traducere. Non-traductibilitatea limbajului poetic nu e numai o pretentie a romantismului ci si o trasatura esentiala a poeticului. Figura e traductibila doar ca sens, nu ca semnificatie (= surplusul pe care figura il comporta). Cohen propune nu un grad retoric zero absolut ci unul relativ, adica cel al uzajelor limbajului: un limbaj uzat e mai putin marcat retoric.

2. Spatiul figurii
Roman Jackobson: poezia nu consta in a adauga discursului ornamente retorice: ea implica o reevaluare totala a discursului si tuturor componentilor sai. Impulsionata de Jackobson, neoretorica incearca sa se ridice la o meditatie asupra vizibilitatii si spatialitatii figurii. Figura e ceea ce pune in evidenta discursul. Ceea ce e netraductibil in figura reprezinta insasi puterea ei de a semnala o valoare afectiva, o demnitate literara. Retorica se ocupa prea putin de originalitatea sau noutatea figurilor ea e interesata de formele codificate al caror sistem ar face din literatura o a doua limba. Surplusul de sens al figurii tine de conotatie si este tocmai opusul afirmatiei ca figura e traductibila in ceea ce priveste sensul, ca nu poarta informatie noua.

3. Deviatie si reducere de deviatie 4. Functionalitatea semica


Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

[vezi fisele]

figurilor:

analiza

10

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Daca semnificantul se poate descompune in foneme si semnificatul se poate descompune in seme. Tabloul metabolelor = totalitatea operatiilor facute pe limbaj. Dupa Grupul Miu: > metaplasme: figuri ce actioneaza asupra aspectului sonor sau grafic al cuvintelor; > metataxe: figuri asupra structurii frazei; > metasememe: o figura ce inlocuieste un semem printr-un altul < aici intra metafora; > metalogisme: figuri ce codifica valoarea logica a frazelor. Cum distingem dar intre figura si polisemie? Daca metasememul modifica continutul unui cuvant, ea nu e perceputa decat in fraza. Fraza nu e numai conditia perceperii marcii, ea e implicata si in strucura figurii. Nu exista metafora in dictionar (ea e inventata), iar atunci cand devine lexicalizata si intra in dictionar, apare polisemia. Sinecdoca vine pe primul loc iar metafora se reduce la sinecdoca pe calea unei adaugiri si a unei suprimari ce fac din metafora produsul a doua sinecdoci. Suprimarea si adjonctiunea pot sa se cumuleze partial (=>metafora) sau total (=>metoninmie). Cititorul nu are constiinta celor doua operatii ci doar a trecerii de sens de la primul termen la al doilea [dau un exemplu dupa cum am inteles eu: cerul e mort; trecem de la o fiinta care merge cu e mort atribute spre cer]. Trecerea se poate face printr-un intermediar (= o intersectie semica intre cele doua clase), si apartine campului semantic al fiecaruia. Oximoronul e prin excelenta un epitet nonpertinent, nonpertinenta e impinsa pana la antiteza. Trebuia sa reducem metafora la sinecdoca pentru ca ea e singura figura alcatuita dintr-un singur cuvant care satisface regulile analizei semice. Retorica generala caracteriza deviatia nu intre cuvant si sens, ci intre sensul cuvintelor si realitate, unde realitate = referent extralingvistic al discursului. Diferenta dintre alegorie si metafora e ca metafora are si termeni non-metaforici, in alegorie totul e metaforic.

*Studiul al saselea Travaliul asemanarii


Exista o perplexitate ce se refera la rolul asemanarii in explicarea metaforei. Sa verificam solidaritatea dintre substitutie si asemanare si sa observam obstacolele ce se ridica in calea pactului dintre interactiune si asemanare.

1. Substitutie si asemanare
Locul acordat metaforei printre figurile de semnificatie este specific definit prin rolul pe care raportul de asemanare il joaca in transferul de la ideea primitiva la ideea noua. Metafora este prin excelenta tropul prin asemanare. Asemanarea este mai intai motivul imprumutului si asemanarea e fundamentul substituirii care actioneaza in transpunerea metaforica a numelor si in general cuvintelor. Metonimia se intemeiaza pe contiguitate iar metafora pe asemanare. O distinctie imprumutata de la Frege, dintre sens si referinta. Metafora nu are in vedere decat substanta limbajului, adica relatiile de sens; metonimia modifica relatia referentiala insasi. Metonimia consta intr-o alunecare de referinta intre doua obiecte care sunt legate intr-un raport extralingvistic dezvaluit de o experienta comuna care nu e legata de organizarea semantica a unei limbi anume. Sinecdoca e a partii si totului (panza pentru corabie), a genului si speciei (mar pentru fruct). Sunt comparate simbolul, metafora si sinestezia. Simbolul e o imagine intelectualizata. In metafora selectia semica nu se sprijina pe evocarea imaginii, imaginea nu intervine in textura logica a enuntului. Analogia care opereaza in metafora e semantica.

2. Momentul iconic al metaforei


Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

11

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Disociem notiunea de sens literal de cea de sens propriu; sens literal = oricare dintre valorile lexicale; sensul metaforic e nonlexical, o valoare creata de context. In metafora, iconul nu e infatisat, doar descris, numic nu e aratat prin imagini senzoriale, totul e aratat prin limbaj.

3. Procesul intentat asemanarii


Orice substituire a unui termen printr-un altul se face in interiorul unei sfere de asemanare. In comparatie raportul este simplu si nu dublu. Dar comparatia nu e la baza metaforei. Aristotel spune ca metafora vie e cea care aseaza lucrul sub ochi. Toate teoriile despre metafora trasportului, sau vehicul, a ecranului, filtrului, lentilei, la diversi critici duc tot la metafora deplasarii, a schimbarii de loc.

4. Pledoarie pentru asemanare


Criticul isi propune sa arate 4 lucruri: ca asemanarea e un factor mai necesar inca intr-o teorie a tensiunii decat intr-una a substitutiei; ca ea nu numai construieste dar si ghideaza enuntul metaforic; ca ea poate capata un statut logic capabil sa depaseasca echivocul de mai sus; ca trasatura iconica a asemanarii trebuie reformulata astfel incat imaginatia sa devina ea insasi un moment propriu-zis semantic al enuntului metaforic. a) ca asemanarea e un factor mai necesar inca intr-o teorie a tensiunii decat intr-una a substitutiei . Prin sensul sau literal expresia e o enigma a carei solutie este oferita de setul metaforic. Noua pertinenta este rezultatul acelei proximitati semantice care se stabileste intre termeni in ciuda distantei lor. b) ca ea nu numai construieste dar si ghideaza enuntul metaforic . Epifora inseamna procesul de transpunere in sine, unirea, asimilarea dintre idei. Epifora e acel dar genial de a vedea ce e ascuns, si nu poate exista fara diafora: intuitia nu exista fara constructie. c) ca ea poate capata un statut logic capabil sa depaseasca echivocul de mai sus . Metafora e cea care pune in evidenta structura logica a ceea ce este asemanator, pentru ca in enuntul metaforic asemanarea e vazuta in ciuda diferentei. Metafora arata travaliul asemanarii pentru ca in enuntul metaforic contradictia literala mentine diferenta, ceea ce e acelasi si ceea ce e diferit raman in opozite. Metonimia e un nume pentru alt nume. d) ca trasatura iconica a asemanarii trebuie reformulata astfel incat imaginatia sa devina ea insasi un moment propriu-zis semantic al enuntului metaforic. Identitatea si diferenta nu sunt confundate ci confruntate.

5. Psiho-lingvistica metaforei
Metonimia urmeaza ordinea lucrurilor si procedeaza analiti;, metafora mizeaza pe comprehensiune la un mod sintetic. Predicatia e un procedeu lingvistic care permite sa se afirme fenomenul semantic numit metonimie. Releul lingvistic permite construirea metaforei pe metonimie ca metonimie dubla si suprapusa. Apartenenta metaforei la un organism stilistic complex nu poate fi inteleasa decar in planul operei.

6. Icon si imagine
Imaginea e ultimul moment al teoriei semantice. Aristotel desemneaza momentul sensibil al metaforei prin caracteristica ei de a fi plina de vivacitate. Limbajul poetic e o anumita fuziune dintre sens si sensuri, ce-l deosebeste de limbajul nonpoetic. In limbajul poetic semnul e looked at si nu looked through. In loc sa fie traversat catre realitate, limabjul poetic devine el insusi material. Limbajul poetic infatiseaza experienta unei vieti virtuale. Un limbaj da forma unui sentiment numit mood. Icoana verbala consta in fuziunea sensului cu sensibilul.
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

12

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Actul de a citi atesta ca trasatura esetiala a limbajului poetic nu e fuziunea sensului cu sunetul, ci a sensului cu un val de imagini evocate sau starnite, aceasta fuziunea constituie iconicitatea sensului. Un joc de limbaj in care cuvintele starnesc imagini. Iconicitate, spre deosebire de simpla asociere, implica controlul imaginii prin sens. Nonverbalul si verbalul sunt strans unite in sanul functiei imagistice a limbajului. Nu este literal il intovaraseste pe este metaforic. Imaginea nu e un reziduu al impresiei ci zorii vorbirii. Poemul da nastere imaginii.

* Studiul al saptelea Metafora si referinta


Ce spune enuntul metaforic despre realitate?

1. Postulatele referintei
In timp ce semnul nu trimite decat la alte semne in imanenta unui sistem, discursul se refera la lucruri. Sensul e ceea ce spune propozitia, referinta sau denotatia e acel ceva despre care e spus sensul. Textul e o entitate complexa de discurs ale carei caracteristici nu se reduc la cele ale unitatii de discurs sau de fraza. Discursul e sediul unei munci de compunere sau de dispunere care face dintr-un poem sau dintr-un roman o totalitate ireductibila la simpla suma de fraze. Munca de interpretare se adreseaza textului ca opera. Literatura ar fi acel fel de discurs numai cu conotatii, nu si denotatii. Placerea artistica, spre deosebire de examenul stiintific, pare legata de sensuri lipsite de denotatie. Opera literara nu desfasora o lume decat cu conditia ca referinta discursului descriptiv sa fie suspendata. Denotatia metaforica e denotatie de rang doi.

2. Pledoarie impotriva referintei


Metafora, necomporatand nici o informatie noua, ar fi pur ornamentala, si exista obiectii ca enuntul metaforic ridica pretentia de a fi adevarat. Producerea poemului consta in constituirea unui sens care intercepteaza referinta si aboleste realitatea. Functia poetica ce ne intereseaza e punerea mesajului in evidenta pentru el insusi. Unui mesaj cu dublu sens ii corespunde un destinatar dedublat si o referinta dedublata. Poemul e o icoana si nu un semn. Plenitudinea sensibila, senzuala, a poemului este cea a formelor pictate sau sculptate. Poezia ignora realitatea si se margineste sa faureasca o fabula. Opera poetica, ca si cea matematica, e conforma cu logica ipotezelor sale, fara sa se lege de vreo realitate descriptiva. A intra in lectura inseamna a accepta aceasta ficitune. Unitatea unui poem e unitatea unei stari sufletesti. O strucutra poetica depinde in intregime de raporturile sale interne. Tristetea dintr-un poem, de ex, e inteleasa ca o calitate a lumii. Fraza poetica e obiectiv falsa dar subietiv adevarata.

3. O teorie a denotatiei generalizate


Sensul unui enunt metaforic este suscitat de esecul interpretarii literale a enuntului. Iata schema referintei dedublate. Ea face sa corespunda metaforizarii sensului o metaforizare a referintei. O denotatie (vezi anterior) se defineste prin ea se aplica la. Am legat astfel teoria metaforei de cea a referintei. Revenind la tristetea lumii persoana e trista la modul literal, tabloul la modul metaforic. Metafora creeaza asemanare mai degraba decat o gaseste, si o exprima.
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

13

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Personificarea e transferul [de trasaturi] de la persoana la lucru. Sinecdoca de la tot la parte. Antinomaza de la lucru la proprietate (eticheta). Hiperbola deplasarea catre partea de sus. Litota catre partea de jos. Ironia o rasturnare pe loc. (^ Fraza asta pare importanta; ai putea eventual sa revezi fragmentul.]

4. Model si metafora
Argumentul central este acela ca in ceea ce priveste relatia cu realul, metafora e fata de limbajul poetic ceea ce modelul e fata de limbajul stintific (ceva ideal, de referinta?). Modelul apartine nu logocicii dovezii ci logicii descoperirii. [aici sunt o serie de critici discutati...]

5. Catre conceptul de adevar metaforic


[ai fise]

* Studiul al optulea Metafor si discurs filosofic


Se exploreaza limitele filosofice. Intrebarea cu privire la ontologie. Legatura dintre discursul poetic si cel filosofic.

1. Metafora Aristotel

si

echivocitatea

fiintei:

Ce este fiinta? Aceasta intrebare se raporteaza la mai toate domeniile. Echivocitatea reglata a fiintei si cea poetica se misca in planuri distincte. Filosofia nu metaforizeaza si nu poetizeaza. Fiinta care invaluie totul reflecta bogatia de utilizari ale lui a fi. Fiinta a fost cercetata de mai multe domenii, inclusiv de teologie dar si de studiile aristotelice. Dupa un lung discurs despre analogie, Ricoeur vorbeste si despre teologie (din punctul de vedere al metaforei). Ontologia nu e teologie ci o dialectica a sciziunii si finitudinii. Discursul teologic se va folosi de analogie pentru a-si anexa discursul ontologic. Se pare ca textul Metafizicii se intoarce impotriva filosofului sau si devine marturia suprema a nonstiitificitatii metafizicii.

2. Metafora teologia

si

Analogia

Entis:

onto-

Doctrinele despre analogia entis isi ating deplina dezvoltare intre ontologie si teologie. Ricoeur isi continua tratatul despre analogie intre aceste doua domenii, facand referiri la teologie (pg 427). Doctrina analogiei fiintei s-a nascut din aceasta ambitie de a cuprinde intr-o doctrina unica raportul orizontal dintre categorii si substanta si raportul vertical dintre lucrurile create si creator. Acest proiect defineste onto-teologia. In enuntul metaforic, cuvintele satisfac atribuirea insolita. In acest sens, analogia are un efect de sens metaforic.

3. Meta-foric si meta-fizic
Cearta cu privire la analogia entis nu epuizeaza schimbul dintre discursul speculativ si cel poetic. Heidegger spuena ca metaforicul nu exista decat inauntrul metafizicului. Tot dupa acesta, poezia adevarata e acel ceva care isca lumea, care trezeste viziuni vaste, care ridica cuvantul pana la originea sa or nu tocmai asta e si metafora vie?
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

14

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Conceptul de uzura a metaforei implica altceva fata de abuz. Metafora e plus-valoarea lingvistica. Uzura care afecteaza metafora e formarea conceptului. Reinsufletirea metaforei inseamna demascarea conceptului idee pe care Ricoeur o combate pentru ca metafora reinsufletita opearaza altfel decat cea cea moarta si conceptul nu-si afla geneza integrala in procesul prin care metafora s-a lexicalizat. Nu exista discurs asupra metaforei care sa nu fie el insusi metaforic. Preschimbarea metaforica este si preschimbare metafizica. Odata cu metafora, speciile nu mai sunt de ordin logic si ontologic. Metaforele moarte nu mai sunt metafore ci trec in polisemie, ramanand totusi eficace. Dar un studiu asupra uzurii e mai degraba seducator decat impresionant. Convertirea uzurii in gandire nu e uzura insasi.

4. Intersectia sferelor de discurs


[amintesc ca discursurile de la care a inceput intreg acest al optulea studiu sunt cel speculativ si cel poetic, tratate in paralel cu analogia] Filosofia isi arata puterea in arta de a ordona multiplicitati reglate. Speculativul nu savarseste cererile semantice ale metaforicului, decat instituind o ruptura intre cele doua moduri de discurs. Speculativul isi are in el insusi propria posibilitate (prin dinamism semantic) si propria necesitate (de a ordona resurse particulare). Sporul de semnificatie e inseparabil de asimilarea predicativa prin care el se schematizeaza. Orice spor de semnificatie e si spor de sens si de referinta. Discursul speculativ este cel care propune primele notiuni, principiile ce articuleaza in mod primordial stiintele conceptului. Speculativul e conditia de posibilitate a conceptualului. Discursul speculativ se trage cu cel metaforic din cauza interpretarii. Interpretarea e opera conceptului. Metafora nu e vie pentru ca insufleteste un limbaj constituit, e vie prin elanul imaginatiei intr-un a gandi mai mult la nivelul conceptului.

5. Explicitarea referintei

ontologica

postulatului

Discursul speculativ este posibil pentru ca limbajul are capacitatea reflexiva de a se situa la distanta si de a se considera ca atare si in ansamblul sau, ca fiind raportat la ansamblul a ceea ce este. Prin aceasta stiinta reflexiva limbajul se stie in fiinta. [intervin aici niste recapitulari despre cele 3 tipuri de tensiuni si copula a fi cu referinta dedublata; de asemeni, Heidegger e filosoful discutat aici] Puterii imaginative a poeziei ganditoare, poetul ii raspunde prin puterea speculativa a gandirii poetizante. Filosofia atesta ca a gandi nu-i tot una cu a poetiza. Heidegger: intre gandire si poezie domneste o inrudire mai adanc retrasa, pentru ca amandoua slujesc limbajului si se risipesc pentru el. Intre ele persista si un abis, pentru ca sunt pe piscurile cele mai despartite. Dialectica cea mai originara si cea mai disimulata este astfel data spre gandire de catre adevarul tensional al poeziei: cea care domneste intre experienta de apartenenta in ansamblul ei si puterea de distantare ce deschide spatiul gandirii speculative.
Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

15

Metafora vie Paul Ricoeur

Traducere i cuvnt nainte de Irina Mavrodin Editura Univers, Bucureti 1984

Ricoeur se refera, printre altii, si la: Gilbert Ryle, Max Black, Heidegger, Aristotel, Quintilian, Charles Sanders Peirce, J. Hardy; Fontanier; I.A. Richards; Benveniste, Jean Cohen (si inca vreo cativa pentru teoriile metaforei).

Sandu Anca-Raluca, Litere, Romn-Englez, Grupa L112

16