Intr-o transmisiune de date, informatia transmisa poate fi de origine analogica sau numerica. Un semnal este considerat numeric (digital) daca el este discretizat in timp si in amplitudine, ceea ce inseamna ca amplitudinea sa poate lua doar anumite valori, care raman constante pe intervale bine precizate de timp (respectiv pe intervalul corespunzator duratei unui simbol). Pentru semnalele analogice, amplitudinea acestora variaza de o maniera continua in timp. O informatie analogica poate fi convertita in numeric, de exemplu semnalele video sau audio. De asemenea si procesul invers este posibil, respectiv conversia din numeric in analogic. Semnalele ce reprezinta datele pot fi considerate impulsuri modulate in amplitudine. Aceste impulsuri, numite semnale in banda de baza, au un spectru de frecvente care include frecventele foarte joase si ocupa o banda de frecvente mult mai mare decat banda telefonica vocala. Transmiterea lor se poate face, in functie de caracteristicile canalului de telecomunicatii, in banda de baza sau, si aceasta este cazul cel mai des intalnit, prin modularea unui purtator de frecventa adecvat aleasa. IEEE (Institute of Electrical and Electronics Engineers) defineste banda de baza ca fiind banda de frecvente ocupata de un semnal (de date) inainte ca acesta sa moduleze un purtator (sau subpurtator) pentru a se obtine semnalul care trebuie transmis. Un semnal de date in banda de baza este, prin urmare, un semnal de date asa cum el se prezinta la iesirea sau la intrarea unui echipament de prelucrare sau de prezentare a datelor. Deci putem spunem despre o transmisie de date ca se face in banda de baza daca semnalul de date nu sufera nici un fel de deplasare spectrala datorata modulatiei. Semnalele in banda de baza sunt supuse atenuarilor introduse de catre liniile de transmisie, ele trebuind regenerate periodic in cazul transmisiilor pe distante lungi.
1
In prezent transmisiunile de date se realizeaza in cea mai mare parte pe canalele ce permit mai multe fluxuri simultan, in aceaste cazuri fiind necesara translatarea spectrului semnalelor din banda de baza in banda (benzile) cablului respectiv. Sunt insa si cazuri cand este mai avantajoasa transmisia in banda de baza. Circuitele telefonice bifilare nebobinate, cablurile coaxiale, fibrele optice, permitand transmisia unor semnale cu frecventa mult mai mare decat frecventa limita a unui canal telefonic vocal, pot fi echipate pentru transmisiuni in banda de baza, oferind viteze de transmitere a datelor foarte ridicate. Sistemele de transmisie in banda de baza pot fi analogice (telefonia analogica, sisteme de televiziune cu circuit inchis) sau digitale (telefonia digitala, retele locale de calculatoare). In general, semnalul binar propriu zis nu este transmis pe linia de comunicatie sub forma sa bruta, ci se utilizeaza diverse tehnici de codare a acestuia in prealabil. Motivele care stau la baza acestei codari sunt diverse: Recuperarea tactului necesar unei transmisii sincrone este facilitata de catre secventele binare care prezinta tranzitii cat mai numeroase intre doua stari care corespund unor simboluri. Este astfel de dorit evitarea transmiterii unor secvete de date care sa corespunda unor siruri lungi de 1, respectiv 0. Formarea spectrala (spectrum shaping) a semnalului ce se transmite fara a utiliza tehnici de modulare sau filtrare. Acest lucru poate fi important de exemplu in aplicatiile pe liniile telefonice, care introduc atenuari puternice ale semnalului la frecvente mai mari de 300kHz. Eliminarea componentei continue din semnal. Utilizarea eficienta a benzii de frecventa. Se pot transmite date cu un debit mai mare utilizand aceeasi banda de frecventa. Principalele limitari sunt determinate de diafonia prin cuplaj intre perechile aceluiasi cablu. De asemenea distanta de transmisie este limitata la 10 20 km dar, pentru retelele de tranmisiuni de date locale, aceasta distant este suficient de mare. Daca este necesar, marirea distantei de transmisie se
poate asigura prin utilizarea repetoarelor regeneratoare si a amplificatoarelor de banda larga inserate pe liniile de transmisiuni.
1. Modemul
Modemul (Modulator - Demodulator) este un dispozitiv care moduleaza un semnal purtator analog pentru a coda informatie digitala, si de asemenea demoduleaza un astfel de semnat purtator pentru a decoda informatia transmisa. Scopul este producerea unui semnal care sa poate fii transmis usor si care sa poate fii decodat pentru a reproduce datele digitale originale. Multi ani, compania americana AT&T a mentinut un monopul asupra echipementelor ce puteau fi conectate electric la reteaua lor telefonica. Producatorii de echipamente de comunicatii au gasit o solutie de a evita acest monopol, creand un modem care nu era legat direct la linie, ci era clupat audio cu sistemul telefonic. Acest modem poate fi vazut in figura de mai jos.
Figura 1.1. Modem cuplat audio. Cel mai cunoscut exemplu este modemul voiceband care transforma codul binar al unui calculator personal in sunete care pot fi transmise pe liniile telefonice si odata receptionat la capatul celalalt transforma acest semnal inapoi in binar. Modemurile sunt, in general, clasificate in functie de cantitatea
3
de date pe care o pot trimite intr-o anumita perioada de timp, masurata in biti pe secunda, sau "bps". De asemenea, acestea pot fi clasificate dupa BAUD, adica de cate ori apar modificari de semnal intr-o secunda. Modemuri tot mai rapide sunt folosite de utilizatorii de Internet in fiecare zi, in special modemuri prin cablu si modemuri ADSL. In telecomunicatii, modemurile radio de banda larga de frecvente transmit pachete repetate de date la rate foarte mari prin legaturi de microunde radio. Modemul radio de banda ingusta este utilizat pentru pachete de date la rate mici, de pana la 19.2kbps, si este destinat special retelelor private de radio. Unele modemuri cu microunde transmit mai mult de o suta de milioane de biti pe secunda. Modemurile optice transmit date prin fibra optica, avand rate de date de peste un miliard de biti pe secunda. Un kbps, asa cum este definit in telecomunicatii inseamna 1000 de biti pe secunda, si nu 1024 de biti pe secunda cum este definit in binar. De exemplu, un modem de 56k poate transfera date de pana la 56,000 de biti pe secunda, care in binar inseamna doar 7,8kB. Debitele strandard folosite de modemurile pe linia telefonica sunt: 100bps (110 BAUD); 300bps (300 BAUD); 1.2kbps (600 BAUD); 2.4kbps (1200 BAUD); 4.8kbps (1600 BAUD); 9.6kbps (2400 BAUD); 14.4kbps (2400 BAUD); 28.8kbps (3200 BAUD); 33.6kbps (3429 BAUD); 56kbps (8000 BAUD); Modemurile mai noi pot sa depaseasca debitul informational de 56kbps prin compresia datelor inainte ca acestea sa fie trimise pe linie. Fizic se transmite tot 56kbps, dar prin compresie se pot atinge debite pe pana la 300kbps. Acest debit este variabil chiar si presupunand ca linia nu isi modifica caracteristicile, in functie de tipul informatiei transmise.
Figura 1.4. Codarea Manchester. Dezavantajul codarii bifazice (aici incluzand si Manchester) tine de banda ocupata de semnalul codat. Deoarece bitul emis are durata egala cu jumatatea bitului logic, debitul de iesire va fi dublul debitului informational rezultand o banda de frecventa relativ mare. Energia semnalului este concentrata in banda [0.6-2.5]fN, (figura 1.7) banda mai mare decat cea a secventei necodate. Aceasta banda relativ larga nu recomanda folosirea codului bifazic pentru debite mai mari de 1200bps decat pe canale dedicate de banda larga. Banda necesara transmiterii unui semnal cu debitul de 10Mbps este de 20MHz.
Codul Manchester este utilizat in retelele Ethernet 10Base5, 10Base2, 10BaseT si 10baseFL.
pentru o secventa lunga de 0 poate duce la concluzia ca s-a terminat transmisia sau s-a pierdut conexiunea. Bitul transmis are o durata egala cu cel informational, debitele fiind egale. Acest cod este lipsit (aproape) complet de componenta de curent continuu, fapt ce justifica utilizarea lui in telefonia digitala, in sistemele ce poseda dispozitive de aleatorizare (scrambler) care au drept scop echilibrarea aparitiei simbolurilor de "1" si "0" in orice secventa, ceea ce duce la imbunatatirea informatiei de sincronizare, deci la eliminarea principalului dezavantaj al codului AMI.
Figura 1.7. Codul CMI. In figura de mai jos sunt prezentate densitatile spectrale de putere ale codurilor Bifazic-S, Miller, AMI si CMI.
10
Defazajul care apare intre tactul de la emisie si cel de la receptie are urmatoarele cauze: Momente de timp diferite de pornire a oscilatoarelor de la emisie si 11eceptive: genereaza defazajul initial, ce are o valoare intre 0 si 180; Diferente intre frecventele generate de oscilatoarele de la emisie si 11eceptive. Practic este imposibil sa se realizeze doua oscilatoare cu frecvente absolute identice; Intarzierile si perturbatiile de pe canal; Nedeterminarea de 180 (la cod Miller) Pentru a elimina acest defazaj, se foloseste un bolc de sincronizare. Eliminarea defazajului se face in doua etape: 1. Sincronizarea rapida are rolul de a elimina defazajul initial, fiind efectuata o singura data la inceputul receptiei. In cazul codurilor la care tactul de bit difera de tactul de emisie (Miller), se va elimina si nedeterminarea de 180 2. Sincronizarea dinamica elimina continuu defazajul dintre tactul semnalului receptionat si tactul semnalului emis. Actioneaza pe toata durata receptiei. Daca nu exista bloc de sincronizare rapida, sincronizarea dinamica este respunzatoare si de eliminarea defazajului initial. Schema bloc a circuitului de sincronizare este prezentata mai jos:
11
Parametrii care determina performantele circuitului de sincronizare sunt: - defazajul initial: (1.1)
Unde n este numarul de celule divizoare cu 2 asupra carora actioneaza sincronizarea rapida. - pasul de sincronizare: (1.2)
Unde N este numarul total de celule divizoare cu 2. np numarul de pasi in care se face sincronizarea: (1.3)
12
4.Parte practica
Alegeti o secventa de 16 biti si codati-o NRZ, NRZ-M, NRZ-S, Manchester, BI-S, Miller, AMI si CMI. Porniti aplicatia Codare in banda de baza, introduceti secventa de biti si verificati daca codarea voastra a fost corecta.
13