Sunteți pe pagina 1din 4

IONA

de Marin Sorescu

ARGUMENTATIE: PARTICULARITATILE TEATRULUI MODERN

1. Definitie: tragedie si teatrul modern Tragedia este o specie a genului dramatic ce prezinta personaje puternice, angajate in lupta cu un destin potrivnic sau cu propriile sentimente, conflictul solutionandu-se cu infrangerea sau moartea eroului. Situatia tragica nu este compatibila decat cu fiinte constiente finite confruntate cu limita, afirma Gabriel Liiceanu. Tragicul s-ar putea defini: daca-ti depasesti limitele, esti pedepsit; daca nu ti le depasesti, nu esti om. Teatrul modern renunta adesea la distinctiile dintre specii. Eliberarea de formele dramaturgiei traditionale se manifesta intre altele prin: preferinta pentru teatrul-parabola si teatrul absurdului, alaturarea comicului si a tragicului, insertia liricului in text, valorificarea miturilor, aparitia personajului-idee, lipsa conflictului, incalcarea succesiunii temporale a evenimentelor etc.

2. Tema si titlu Iona (1968) a fost publicata in revista Luceafarul, fiind inclusa ulterior in trilogia cu titlu simbolic Setea muntelui de sare, alaturi de Paracliserul si Matca. Tema piesei este singuratatea, framantarea omului in efortul de aflare a sinelui, ezitarea in a-si asuma constient drumul in viata. Problematica se diversifica prin revolta omului in fata destinului, raportul dintre libertate si necesitate sau incomunicarea sociala, ca sursa a singuratatii. Titlul trimite la mitul biblic al lui Iona, proorocul revoltat, care se intoarce la calea sa dupa cele trei zile de pocainta si recluziune in burta unui chit. Insa pescarul Iona din textul lui Marin Sorescu nu are un destin asemanator. Teatrul modern valorifica si reinterpreteaza miturile.

3. Specia literara si particularitati ale constructiei subiectului Subintitulata tragedie in patru tablouri, piesa iese din clasificarile clasice, fiind o parabola dramatica, alcatuita sub forma unui monolog, care cultiva alegoria si metafora. Chiar daca

existenta in scena a unui singur personaj poate fi sirprinzatoare, ea nu este neaparat neobisnuita, cai, asemeni majoritatii dramaturgilor moderni, Sorescu isi construieste piesa in rspr cu regulile teatrului clasic. El renunta in primul rand la dialog, obligandu-si personajul (si, implicit, actorul) sa se dedubleze, sa se plieze si sa se stranga dupa cerintele vietii sale interioare si trebuintele scenice, facandu-l sa se comporte ca si cand in scena ar fi doua persoane. Consecintele sunt disparitia conflictului si a intrigii si plasarea actiunii in planul parabolei.

4. Particularitati ale compozitiei textului Piesa este alcatuita dintr-o succesiune de patru tablouri. Fiecare dintre acestea prezinta alt context in care se afla personajul. Rolul indicatiilor scenice este de a ajuta la clarificarea semnificatiilor simbolice si, de asemenea, de a oferi un sprijin pentru intelegerea problematicii textului. Evident, nimic din ceea ce se intampla pe scena nu trebuie interpretat in plan real, piesa fiind in fond o parabola a cautarii spirituale a individului. Este vorba de drumul dificil si dureros spre intelegere privita ca iluminare. Astfel, toate gesturile eroului, indicatiile de regie, decorul, trebuie interpretate din punct de vedere simbolic. In Tabloul I, scena e impartita in doua. Jumatate reprezinta o gura imensa de peste. Iona sta in gura pestelui, nepasator. E intors cu spatele spre intunecimea din fundul gurii pestelui urias. In acest moment, Iona ignora pur si simplu pericolul. Micul acvariu aflat langa Iona si pe care el il ignora este o reprezentare si totodata un avertisment despre inconstienta cu care se comporta omul in fata iminentei produceri a unei situatii limita. Lumea pestisorilor nu este acvariul, in fond o inchisoare, dar ei dau veseli din coada, parand a se fi adaptat pe deplin la situatia anormala in care se afla. Este ceea ce va face si Iona, odata inghitit de gura imensa de peste pe care nepasator, o ignorase atata vreme. Gestul sau disperat din finalul primului tablou, cand incearca sa opreasca falcile care se inclesteaza scartaind groaznic, vine prea tarziu, iar strigatul zadarnic Ajutoooor!, este o confirmare. Tabloul II se deruleaza in interiorul Pestelui I, printre bureti, oscioare, alge, mizerie acvatica, Iona fiind surprins in semiobscuritatea noului spatiu-capcana, cu mainile dibuind, nauc. Inceputul tabloului surprinde personajul in stare meditativa: -Mi se pare mie sau e tarziu?/ -Cum a trecut timpul!/ -Incepe sa fie tarziu in mine. Meditatia asupra timpului anuleaza orice speranta, orice protectie a unui viitor. Universul intreg este derizoriu, el devine doar obiect de pomenire. De asemenea, personajul mediteaza si asupra limitelor pe care omul ar trebui sa si le stabileasca in viata, pentru a nu fi ranit, pentru a nu suferi, considerand ca: -Ar trebui s se pun un grtar la intrarea n orice suflet./ -Ca s nu se bage nimeni n el cu cuitul. In Tabloul III, mica moara de vant aflata in burta Pestelui II (care inghitise Pesele I) si de care Iona se simte atras ca un vartej, constituie si ea un avertisment simbolic. Spre deosebire de Don Quijote, eroul lui Cervantes, care infrunta morile de vant, crezand ca sunt uriasi, Iona evita pericolul, ferindu-se tot timpul sa nu nimereasca intre dintii de lemn ai morii, dar nu va

face singurul gest cu adevarat normal intr-o astfel de situatie: sa o inlature din cale. La fel facuse de fapt tot timpul pana atunci: refuzase sa iti constientizeze situatia, incercand doar sa se adapteze, sa se resemneze in fata a ceea ce se intampla. Apocalipticul tenebrele monstrului devine locuibil prin vorbaria lui Iona care creeaza mental si lingvistic un al doilea spatiu, cotidian, derizoriu si uman. Personajul mediteaza asupra vietii, a conditiei umane, a ciclicitaii vietii- moarte intr-un discurs grav-ironic, cu note de comedie si parodie: Doar daca intr-adevar sunt mort si acum se pune problema sa viu iar pe lume?. Apar doi figuranti, personaje de fundal care isi duc povara continuu (cele doua barne sisifice), fara intrebari si motivatii. Iona devine increzator (o scot eu la capat intr-un fel), spinteca burta pestelui pentru a se gasi intr-un al treilea peste (Altul. Ma miram eu sa se termine asa repede). Iona pare acum a se afla intr-un prizonierat perpetuu, prin urmare se evidentiaza aici si motivul labirintului, dupa cum releva si cuvintele protagonistului: Problema este daca mai reusesti sa iesi din ceva, odata ce te-ai nascut, Doamne, cati pesti unul intr-altul. Tabloul al IV-lea il reprezinta pe Iona in gura ultimului peste aparent din nou afara, in lumina, aproape de marea pe care nu o vede, aerul este mai curat, dar la orizont se vad tot burtile de pesti uriasi. Barba lui Iona lunga si ascutita este un indice de timp: a trecut o viata de cand omul incearca zadarnic sa gaseasca o solutie. Iona este, asdar, omul prins fara voia lui intr-o capcana din care inceaca pur si simplu sa scape. Ideea cautarii se insinueaza mult mai tarziu in mintea lui. Primele sale actiuni sunt mai degraba rodul unor impulsuri de moment decat niste acte rationale: prins in capcana el doar se zbate sa scape. Iona spinteca burta pestelui care l-a inghitit si se trezeste in burta altuia mai mare decat a primului. Iesirea din limite vechi inseamna intrarea in limite noi. Intelegerea se va produce abia in final. Eroul alesese un drum gresit, care ducea in afara. Caklea cea adevarata, singura de altfel, se afla insa inauntrul nostru: Trebuie s -o iau in partea cealalta. ...E invers. Totul e invers., exclama el in final, iluminat. Gestul de a-si spinteca burta nu trebuie asada inteles ca o sinucidere, de vreme ce nicio actiune din text nu se manifestase in planul realitatii, ci tot simbolic: omul a gasit calea, iar aceasta se afla in sine. Mitul labirintului din fnal si metafora luminii (Razbim noi cumva de lumina) sustin semnificatia simbolica a piesei. Paradoxal, in intunericul in care traieste, Ioan devine constient de rostul sau, se opune unui univers ostil si trece de la starea de inconstienta la demersul lucid. In final, Iona afla o definitie a vietii: dracia aceea frumoasa si minunata si nenorocita si caraghioasa, formata din ani pe care am trait-o eu, unde retinem ca importante, stilistic, metafora ce ilustreaza neputinta umana de aprinde in limbaj viata; epitetele frumoasa si minunata sau nenorocita si caraghioasa, in raport de antiteza astfel incat sa surprinda complexitatea si neprevazutul existentei. Cauta un nume pentru sine (cum ma numeam eu), pentru ca, in confruntarea cu sine, nu se mai recunoaste. Marin Sorescu sa o turnura noua monologului prin repetarea anaforica sau realizata prin sinonime aproximative/ contextuale ale structurii Cum se numeau...?, dupa care personajul rememoreaza roluri si evenimente tipicumane: bunicii, numiti prin metafora batranii aceia buni, parintii- barbatul cel incruntat si femeia cea harnica. Isi descopera identitatea ca fiinta inzestrata cu atributul reflectarii, singura

blestemata sa fie astfel (Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona!) si intelege ca, prizonier al unui univers fizic ostil, a gresit drumul, trebuind sa incerce un drum invers. El intelege acum ca drumul spre libertate este invers, spre Centru, adica spre Spirit. 5. Constructia personajului Statutul social al personajului este acela de pescar. Statutul social are inca in piesa un rol simbolic in ceea ce priveste comportamentul uman, El simbolizeaza fugura sperantei eterne pana la ultimul sau gest pe care il savarseste in acest sens. Actul de a pescui semnifica nevoia de cunoastere si autocunoastere. Acesta este punctul esential care contureaza statutul psihologic si moral al personajului. Iona este pescarul care traieste viata, printr-o miscare neincetata din pantecele unui peste in altul, in cautarea unui orizint de lumina, desi acesta se dovedeste in final a fi tot o lume inchisa, nedefinita, incontrolabila si artificiala. In acest sens indicatiile scenice din debutul fiecarui tablou sunt semnificative. Drama existentiala a personajului este bine individualizata prin indicatiile autorului. Prin multitudinea trairilor, Iona devine imaginea generica a omului modern. Sugestive in acest sens sunt didascaliile din primul tablou: explicativ, intelept, imperativ, uimit, vesel, curios, nehotarat, faccandu-si curaj. Miscarile sufletesti snt surprinse cu o mare fineteete. Fiecare tablou surprinde eroul in calatoria sa ratata. Cu cat se apropie de esec, cu atat indicatiile scenice sunt mai semnificative: reconsituind, enervat, blazat, imitand, certandu-se, descoperire, cu calm dupa caderea paravanului. Modalitatile de caracterizare utilizate in textul dramatic sunt directe si indirecte. Caracterizarea directa este realizata de auotr prin intermediul didascaliilor. In text regasim s procedee moderne de caracterizare precum introspectia si monologul interior, deoarece personajul dramatic tragic sau comic se infatiseaza [...] prin actiunile si vorbele sale rostire [...] intr-un monolog. (Gabriela Duda, Analiza textului literar)

6. Concluzie Renuntarea la concretul istoric, situarea in atemporal, deschiderea spre arhetipal si, de aici, spre general uman, rescrierea mitului biblic cu trimiteri spre actualitate, sunt trasaturi care atesta faptul ca piesa Iona de Marin Sorescu este o opera ce apartine teatrului modern.