Sunteți pe pagina 1din 23

Capitolul I I.

1 Devianta si delincventa juvenila Notiunea de devianta In societate exista concomitent mai multe sisteme de norme ( morale, culturale, religioase, juridice, etc. ), consacrate prin reguli scrise sau nescrise, transmise, raspandite si sanctionate prin legislatie sau prin traditii, obiceiuri si opinia publica, orice abatere sau atitudine contrar acestora se incadreaza in fenomenul de devianta. Termenul de devianta a fost utilizat pentru prima data de mile Durkeim, in legatura cu starea de anomie si a fost consacrat in sociologie de catre sociologul american Talcott Parsons.1 Deviana desemneaz o diversitate eterogen de conduite, acte sau aciuni, care reprezint violari sau transgresiuni ale normelor scrise sau nescrise, implicite sau explicite, stri care nu sunt conforme ateptrilor, valorilor i regulilor colectivitii, forme de nonconformism, marginalitate, criminalitate, etc., tot ceea ce contrazice imaginea public asupra ceea ce semnific sau ar trebui s semnifice normalul i dezirabilul2 Esena noiunii de devian se refer la orice conduit social care se difereniaz de comportamentele generale ale membrilor unei societi i care prin aceasta diferen determin reacii sociale ostile sau sanciuni din partea colectivitii. Astfel in sfera deviantei se includ, nu numai actele sancionate de lege ci si acelea care sunt diferite de majoritatea membrilor unei societi i care provoac reacia opiniei publice: conduitele excentrice, indecena, transgresiunile sexuale ( devian cu caracter hetero i homosexual, violurile, relaiile extraconjugale, prostituia, perversiunile sau aberaiile sexuale), devianta religioasa (magia neagra, sectarismul religios), sinuciderea, toxicomania (consumul de drog, alcool), delincventa juvenila, devianta politica (terorismul), devianta cu caracter moral (nonconformismul in inuta, agresivitatea limbajului, evaziunea din mediul familial sau colar, fumatul) etc. In acest sens se vorbete despre devianta pozitiva respectiv devianta negativa. Deviana negativa implica nclcarea normelor si valorilor morale, juridice in timp ce devianta pozitiva implica abaterea de la mijloacele sau normele tradiionale, de la stereotipurile conformismului social. Din aceasta perspectiva, invenia, inovaia aparin deviantei pozitive iar criminalitatea, infracionalitatea si delincventa aparin devianei negative.3 Notiunea de delincventa juvenila Delincventa este o forma severa de devianta sociala care afecteaza cele mai importante relatii si valori sociale. Delincventa juvenila cunoaste definitii extrem de diverse, care includ atat manifestarile

Florica, Chipea , Sociologia comportamentului infractional Studiu de caz in judetul Bihor, Bucuresti, Editura ISOGEP EUXIN, 1997, p. 13. 2 Sorin, M., Radulescu, Devianta, Criminalitate si Patologie Sociala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, op. cit. p. 5 3 Idem. pp. 4 - 6

deviante si nonconformiste specifice varstei, cat si actele de incalcare sau transgresare a legii penale comise de adolescenti4. La primul Congres al Natiunilor Unite pentru Preventia Criminalitatii si Tratamentul delincventilor ( 1955), participantii au conchis ca nu se poate ajunge la o definitie unitara a delincventei juvenile. In acest sens s-au conturat trei tipuri de interpretari: juridica care releva responsabilitatea penala a minorului incepand cu o anumita varsta; o interpretare formulata in termeni de inadaptare sociala in scopul definirii unor catregorii de minori ce se confrunta cu anumite dificultati de adpatare psihica si sociala; ultima interpretare reflecta amenintarile la adresa minorului relele tratamente sau abuzul sexual asupra minorului in interiorul sau exteriorul familie.5 Fenomenul delincventei juvenile este larg dezbatut antrennd cercetatori din diverse domenii: medical, psihologic, pedagogic, criminalistic, juridic etc., conferinu-i acestui fenomen o abordare pluridisciplinara. Fenomenul este etichetat sub diverse denumiri, in functia de abordarea predominanta: minori cu tulburari de comportament, minori aflati in deriva, tineri in conflict cu legea penala, etc. Acesti termeni se refera la minori, care, intr-un fel sau altul, au ajuns in conflict cu normele morale si juridice valabile pentru comunitatea in care traiesc.6 Spre deosebire de criminalitate, care reprezinta orice act de incalcare a legilor de catre adult, delincventa juvenila cuprinde conduite si actiuni care sunt comise de persoane imature, care nu au atins varsta majoratului, deci nu au responsabilitate sociala. Din acest motiv delincventa juvenila are o serie de semnificatii biologice, psihologice si sociale care fac dificila o definire clara. In plus, in sfera delincventei juvenile sunt incluse o serie de acte (vagabondajul, cersetoria, fuga de acasa si de la scoala, nesupunerea fata de parinti, consumul de alcool, fumatul), care, daca ar fi comise de catre adulti acestia nu ar fi fost considerati infractori de catre legea penala. 7 Un rol important in definirea delincventei juvenile revine varstei cronologice, care separa criminalitatea adultilor de delincventa minorilor. In Romania limita de varsta de la care un minor raspunde penal este de 16 ani. Codul penal roman, stabileste urmatoarele limite de varsta privind minorul care a savarsit acte antisociale: minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu raspund penal deoarece exista prezumtia ca sunt lipsiti de discernamant; cei aflati intre 14 16 ani, raspund penal numai daca se dovedeste ca au actionat cu discernamat; incepand cu varsta de 16 ani minorii raspund penal. Limita de varsta de la

Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 66 5 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2003, p 13
6 7

Idem. p. 66 - 67 Idem. p 88

care un minor nu mai este considerat delincvent este varsta de 18 ani. Aceasta variaza de la o sociatate la alta, generand dificultati in definirea delincventei juvenile, doar dintr-o persectiva juridica. Un minor este considerat delincvent daca conduitele lui impun masuri speciale de supraveghere, daca se sustrage controlului parental sau educational, daca isi abndoneaza caminul, daca nu mai frecventeaza, in mod regulat scoala, daca incalca morala, sanatatea, bunastarea sa sau a altor persoane respectiv legile penale. Pentru a fi incadrate in fenomenul delincventei juvenile, aceste acte trebuie sa indeplineasca trei conditii: sa fie comise de persoane care au varsta stipulata de lege; sa fie considerate acte ilicite de catre parinti, profesori, etc; sa fie cunoscute de catre autoritati.8 Delincventa juvenila, in ansamblu, nu este altceva decat consecinta absentei sprijinului moral oferit de adult, a lipsei protectiei si ingrijirii din familie, a esecului activitatii de eductie morala primita in scoala. Minorul delincvent este o victima, nu un vinovat constient de responsabilitatile care i se atribuie. Delincventa juvenila apare, in acest context, ca un efect nemijlocit al lipsei de responsabilitate a familiei, a parintilor, a cadrelor didactice, a factorilor ce sunt raspunzatori de formarea conduitei morale a minorului.9 In societate exista tendinta de a compara comportamentul adolescentului cu cel al adultului, atribuinduse adolescentului discernamantul si constiinta morala ale adultului. Morala adultului nu este echitabila pentru adolescent. Nu se poate cere unui adolescent sa respecte criteriul moralitatii si normele care actioneaza in cazul adultilor. Minorul reprezinta produsul adultului, al mediului in care traieste, pe de o parte, iar, pe de alta parte trebuie sa se tina seama de caracteristicile specifice varstei. Dimensiuni ale delincventei juvenile Delincventa juvenila reprezinta un fenomen complex, incluzand multiple dimensiuni de natura statistica, juridica, sociologica, psihologica, asistentiala prospectiva, economica. Dimensiunea statistica a delincventei caracterizeaza starea si dinamica delincventei in timp si spatiu, anumite regularitati, frecvente si intensitati care pot fi masurate si evaluate. Evaluarile urmaresc: a) evolutia temporala a delincventei, pe anumite perioade de timp, in scopul de a surprinde tendintele de stagnare, crestere sau descrestere a fenomenului; b) evolutia spatiala a delincventei, pe arii si zone geografice, avand ca obiectiv identificarea unor zone criminogene locale cu potential ridicat sau scazut de delincventa; c) frecventa si intensitatea delincventei releva delictele cele mai frecvente respectiv cele cu periculozitate sociala sporita, intr-o perioada de timp si intr-o anumita zona geografica; d) indicele de criminalitate este calculat la 10.000 sau 100.000de locuitori, prin raportarea numarului de delincventi la totalul populatiei cu raspundere penala.
8 9

Ibidem. pp 88 - 89 Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 74

In urma evaluarilor statistice pot fi identificate anumite corelatii intre evolutia fenomenului de delincventa si alte variabile socio- economice. Totusi aceste corelatii nu sunt intotdeauna relevante, nu reprezinta intotdeauna cauzalitatea si amploarea fenomenului, putand servi doar ca suport descriptive pentru investigarea delincventei juvenile10 . Cauzele principale pentru care nici o statistica asupra delincventei juvenile nu este fidela, in intregime, realitatii fenomenului sunt urmatoarele: a) marea eterogenitate a actelor comise de minori si adolescenti, care nu pot fi reduse numai la violari ale legii penale; b) lipsa de transparenta sau de vizibilitate a majoritatii acestor acte, care nu sunt adeuse, decat in mina parte, la cunostinta autoritatilor; c) neconsiderarea de catre plitie a unor acte ca avand o natura delincventa11 Ca fenomen reflectat de statistica, delincventa juvenila cuprinde patru dimensiuni principale : delincventa identificata (de catre organele de politie); delincventa judecata (de catre instantele de judecata); delincventa sanctionata (prin masuri administrative) si delincventa ascunsa. Primele trei dimensiuni sunt reflectate, cantitav, in statisticile istitutiilor de resort (ale politiei, justitiei, mediilor corectionale, organelor administrative) in timp ce ultima nu este evidentiata in nici un fel statistici, intrucat ea pare ca este ignorata de colectivitate pentru o serie de motive : toleranta, considerarea actelor comise ca fiind benigne fara consecinte nocive, pozitia sociala a parintilor, etc12 Delincventa din perspectiva normativului penal Din punct de vedere juridic, un comportament delincvent este definit printr-o serie de trasaturi specifice 13: reprezinta o fapta, o actiune cu caracter illicit, imoral prin care sunt violate anumite valori si relatii sociale; fapta este comisa de o anumita persoana care actioneaza voluntar, constient si responsabil are raspundere penala; fapta respectiva este sanctionata de lege. Din perspectiva normativului penal definirea delincventei juvenile se face in functie de doua criterii: varsta majoratului penal si sistemul de sanctiuni si tratament aplicat minorilor delincventi. varsta majoratului penal Codul penal roman, stabileste urmatoarele limite de varsta privind minorul care a savarsit acte antisociale: minorii care nu au implinit varsta de 14 ani nu raspund penal deoarece exista prezumtia ca sunt lipsiti de discernamant; cei aflati intre 14 16 ani, raspund penal numai daca se dovedeste ca au actionat cu discernamat; minorii intre 16 18 ani raspund penal.
10 11

Abraham, P.,Nicolaescu, V., Stefanita, B., I., Introducere in probatiune, Bucuresti, Editura. National, 2001, p 14 Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2002, op. cit. p 85 12 Ibidem. pp. 85 - 86 13 Banciu, D., Control social si sanctiuni sociale, Bucuresti, Editura Hyperion, 1992, pp 48 50 apud Abraham, P.,Nicolaescu, V., Stefanita, B., I., Introducere in probatiune, Bucuresti, Editura. National, 2001, p 15

sistemul de sanctiuni, tratament si resocializare Regimul juridic privind sanctionarea si tratamentul minorilor delincventi difera de la o tara la alta. In pofida acestor diferente, in prezent se pot intalni trei situatii importante: in diverse legislatii penale, sistemul de sanctionare a minorilor nu difera prea mult de cel aplicat adultilor, singura diferenta constand in faptul ca, in cazul minorilor, masurile respectiv pedepsele sunt mai balnde si mai reduse fata de cele aplicate adultilor; in alte cazuri, diferentele sunt foarte fine, structurandu-se un sistem de sanctionare si pedepsire a minorilor delincventi, in care sunt utilizate, atat sanctiunile privative de libertate cat si cele neprivative , constand din libertatea pe probatiune, prestarea unei munci in folosul comunitatii, etc.; In alte legislatii, sistemul de sanctionare a minorilor delincventi combina masurile educative neprivative de libertate, alaturi de masuri si pedepse privative de libertate cu cele ale sistemului medical curative, fiind aplicat minorilor care necesita ingrijire, supraveghere si tratament special.14 Delincventa din perspectiva sociologica Pentru sociologi delincventa juvenila reprezinta un efect nemijlocit al deficientelor si disfunctiilor structurii sociale, al conflictelor existente un cadrul sistemului social 15. Acentul cade pe tensiunea existenta intre devianta si conformitate, schimbare si stabilitate sociala, delincventa juvenila reprezentand o forma de protest al adolescentilor contra inegalitatilor si barierelor sociale din societatea guvernata de adulti. Delincventa juvenila din perspectiva psihologica Perspectiva psihologica incearca sa explice delincventa juvenila punand accent pe particularitatile psihice care de deruleaza la varsta adolescentei, evidentiind rolul factorilor individuali, psihosomatici in adaptarea tanarului la mediu. In evaluarea conduitelor delincvente ale minorilor, trebuie sa se tina cont de urmatorii factori: agresivitatea, frustrarea, instabilitatea afectiva si comportamentala, cat si de egocentrismul si impulsivitatea care caracterizeaza varsta adolescentei. Acesti factori influenteaza in mare masura socializarea si integrarea minorilor in societatea adultilor.16 Prin incalcarea normelor, individul este perceput ca o persoana insuficient maturizata sub raport social sau neintegrata social, cat si o persaona cere refuza sa se supuna normelor juridice ale coletivitatii. Conform acestei perspective, comportamenul delincvent se datoreaza fie unor dificultati de adaptare, fie
14

Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2002, pp 76 - 80 15 idem. op.cit. p. 97 16 Idem, pp. 96 - 97

existentei unei personalitai normale care este incompatibila cu standardele de normalitate ale grupului sau comunitatii din care face parte17. Psihologii resping ideea de a identifica delincventii cu deficientii mentali, afirmand ca delincventa nu poate fi explicata doar pe baza lipsei de cunoastere si acceptare a normelor juridice sau morale, ci este necesara asocierea ei cu o serie de trasaturi care caracterizeaza personalitatea minorilor delincventi18. Dimensiunea asistentiala a delincventei juvenile Pune accent, n special, pe modalitile de resocializare i reintegrare a persoanelor care comit delicte, de umanizare a justiiei, prin promovarea formelor alternative la detenie. Dimensiunea economica19 Evidentiaza consecintele nemijlocite si mijlocite ale crimei din punct de vedere material si moral ( costurile financiare acordate victimelor, martorilor, reparatiei bunurilor etc.). Dimensiunea prospectiva20 Evidentiaza tendintele de evolutie in viitor a delincventei, precum si propensiunea spre delincventa a anumitor grupuri sociale si indivizi. Dimensiunile delincventei juvenile atesta caracterul interdisciplinar, complex, facand dificil de abordat si studiat fenomenul. 1. 2 Teorii si modele etiologice ale delincventei juvenile Delincventa juvenila este analizata diferit de la o societate la alta, fiind elaborate diverse orientari, paradigme si teorii explicative, toate urmarind identificarea si evaluarea cauzelor care determina fapte si manifestari cu caracter juvenil in randul tinerilor. Ca fenomen social delincventa juvenila este caracterizata printr-o serie de trasaturi particulare care deriva din conditiile socioeconomice si culturale ale societatii, cat si din modalitatea de concepere, sanctionare si tratare a delictelor comise de adolescenti.21 Teorii biologice Teoriile biologice sustin ca, anumite anomalii sau disfunctii psihofiziologice reprezinta factorii determinati ai comportamentului delincvent.
17 18

Abraham, P.,Nicolaescu, V., Stefanita, B., I., Introducere in probatiune, Bucuresti, Editura. National, 2001, p. 19 - 18 Idem , p. 18 19 Ibidem 20 Ibidem 21 Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Bucuresti, Ed. Lumina Lex, 2002, p. 95

Teoria anormalitatilor biologice22 Reprezentantul acestei teorii este medicul italian Cesare Lombrosso ( 1835 -1909), care a realizat studii de antropologie criminala bazate pe tehnica masurarii diferitelor parti ale corpului omenesc, avand ca subiecti personalul militar si detinuti ai inchisorilor din Sicilia, elaborand in acest sens lucrarea Omul Delincvent ( 1876 ). Pentru Lombroso ( 1891 ), comportamentul criminal reprezinta un fenomen natural care eset determinat ereditar. Criminalii innascuti sunt caracterizati printr-o serie de stigmate fizice: fata asimetrica, urechi foarte mari sau foarte mici, frunte retrasa si ingusta, barbie lunga sau ingusta, obraji proeminenti. In paralel cu aceste acaracteristici de ordin fizic, Lombroso a identificat si o serie decaracteristici fiziologice si psihologice ca: instabilitatea la durere, lipsa completa a rusinii, onoarei, remuscarii si milei, neglijenta, excitabilitatea, pasinunile pentru jocurile de noroc si bauturile alcoolice vanitatea, etc. Teoria lui Cesare Lombroso, poate fi sintetizata astfel: criminalii innascuti reprezinta un tip distinct; acestia pot fi caracterizati prin anumite stigmate; aceste stigmate nu cauzeaza crima, dar contribuie la identificarea tipurilor criminale doar prin interventii sociale poate fi restrans comportamentul infractional.

Eroarea centrala a acestei teorii consta in faptul ca cei mai multi dintre subiectii lui Lombroso erau sicilieni, care reprezentau un tip fizic distinct. Acestia au comis mai multe crime decat populatia generala, nu datorita tipologoiei fizice, ci datorita faptului ca ei proveneau dintr-un mediu cultural orientat mai mult in directia savarsirii unor acte criminale. Teoria lombrosiana cu privire la etiologia crimei nu poate constitui o explicatie cu caracter general valabil. Omul criminal, in sensul universal valabil, nu exista. In ciuda acestor carente, studiile lombrosiene au constituit punctul de plecare al multor investigatii. Teorii psihologice Teoriile psihologice subliniaza rolul trasaturilor de personalitate in determinarea comportamentului delincvent. Premisa fundamentala a acestor teorii este ca delincventa, fiind o forma de conduita specifica, depinde de personalitatea delincventului minor, de constelatia de trasaturi psihice care o caracterizeaza.23 Psihologii au schitat cateva aspecte ale personalitatii delincventului minor. Astfel, arhitectura personalitatii delincvente cuprinde: structura morala antisociala, modificari la nivelul relatiei afective, scaderea pragului de toleranta la frustrare, sentiment de culpabilitate, sentiment de injustitie,

22 23

Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Tudorel,B., Psihologie Judiciara, Bucuresti, Editura Sansa, 1992, pp. 23-24

de devalorizare, perturbari ale mecanismelor de aparare, distorsiuni la nivelul structurii moral relationale, denigrare a sentimentelor umanitare; dezangajare social morala ( Mitrofan N., 1997)24. Profilul psihologic al delincventului juvenil25 Evidentierea caracteristicilor psihice specifice personalitatii delicventului juvenil prezinta o deosebita importanta pentru managementul activitatilor recuperative, care trebuie sa intervina pentru reabilitarea acestuia. Profilul psihologic al delincventului juvenile cuprinde: Inclinatia catre agresivitate, fie latenta fie manifesta, bazata pe un fond de ostilitate, de negare a volorilor social acceptate; Instabilitate emotionala, determinate de deficientele emotionale si de fragilitatea eu-lui; Inadaptare sociala, generata din exacerbarea sentimentului de insecuritate, pe care individual cauta sa il suprime; Duplicitaea conduitei, exprimata in incompatibilitatea dintre doua planuri: unul al comportamnetului misterios, intim, in care se pregateste delictul, si celalat al comportamentului de relatie cu societatea; Dezechilibrul esential, manifestat prin vicii, perversiuni, patimi. Sotii Sheldan si Eleanor Gluck (1983) studiind un lot de 500 minori delincventi si 500 nondelincventi corespondenti ca varsta, sex, statut socioeconomic, apartenenta etnica, au evidentiat ca delincventii juvenili se deosebesc de nondelincventi prin urmatoarele trasaturi: din punct d evdere fizic delincventii sunty cu precadere de constitutie mezomorfica, adica solizi, cu forta musculara mare; temperament enrgic, nestapanit, impulsive, extraverit, agresiv; au atitudini ostile, sunt plini deresentimente de suspiciuni, sunt incapatanati, neconventionali, nesupusi autoritatilor, cu spirit de aventura. 26 Conceptia degenerescentei mentale27 Primele explicatii psihologice in domeniul delincventei juvenile au considerat ca degenerescenta mentala reprezinta o trasatura mostenita, care genereaza tendinta spre criminalitate, respectiv delincventa juvenila a anumitor indivizi. Richard Dugdale (1895 ), studiind relatiile dintre ascendenti si descendenti, a ajuns la concluzia ca exista familii ale caror ascendenti prezinta anumite tendinte criminale care se transmit in cursul timpului descendentilor. Autorul mentionat subliniaza, ca aceste familii furnizeaza cele mai frecvente deprinderi vicioase si acte de infractiune comise de indivizi degenerati din punct de vedere social.
24 25

Mitrofan M., Butoi, T., Zdrenghea, Psihologie Judiciara, Bucuresti, Editura Sansa, 1997, p. 268 Ioan, Al., Iacobuta, Editura Junimea, Iasi, 2002, p. 263 26 Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Tudorel,B., Psihologie Judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 1992. pp 269 27 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2003, p 98 - 99

Henry Goddard ( 1913 ), preluand aceasi idee, a constatat ca descendentii unor personae cu tare psihice dobandesc, ei insisi, asemenea tare, manifestand tendinte deviante, respective delincvente. Adeptii acestei conceptii considera ca delincventa reperzinta o supapa pentru impulsuri degenerate, produse si propagate in cadrul grupului social de catre un material genetic deficitar. ( Schmalleger F., 1991, p. 81 )28. Teoriile analitice29 Teoriile analitice aduc cteva argumente cu puternice implicaii n practica clinic; acestea constau n afirmarea eecului n ceea ce privete controlul ego-ului i superego-ului datorat greelilor timpurii n formarea copilului sau neglijrii parentale. Din perspectiva acestei teorii comportamentul deviant este considerat a fi o metoda simptomatica a problemei bazale a adaptarii, mai exact de aparare impotriva anxietatii. Pornind de la existena celor trei categorii de fore: iraionale, raionale, morale care ntotdeauna sunt n disput pentru asigurarea conduitei, Freud consider c orice delincvent sufer de o nevoie compulsiv de a fi pedepsit, n vederea uurrii strii de vinovie datorat sentimentelor incestuoase, incontiente de tip oedipian din perioada copilriei. Crimele sunt comise in vederea autopedepsirii si deci, in vederea purificarii de vinovatiei. In concordanta cu tezele freudiene, toi bieii manifest ostilitate fa de tat i iubire fa de mam, care cuprinde dorina sexual. Vinovia i anxietatea generate de aceste sentimente trebuie s fie rezolvate pentru ca tnrul s devin un om sntos din punct de vedere psihologic. Individul care ii reprima ostilitatea fa de tat i va direciona agresivitatea n alt parte, ajungnd la comiterea unor acte violente. n ansamblu, reprezentanii teoriilor analitice atribuie criminalitatea conflictelor interne, problemelor emoionale sau sentimentelor de insecuritate, inadecven i inferioritate. Pentru ei, delincvena reprezinta un simptom al problemelor emoionale fundamentale. Teoriile psihanalitice nu reuesc s ofere o explicaie actelor criminale comise de delincventul normal care nva i preia asemenea acte de la ali delincventi. Teoriile psihologice au suferit o diversitate de critici. Criticile au evidentiat, pe de o parte, faptul ca teoriile nu pot fi testate empiric iar pe de alta parte diferentele identificate, privind delincventii nondelincventii, sunt supuse erorilor. De asemenea teoriile psihologice au ignorat influenta mediului social si cultural. Teorii psiho sociale
28 29

Idem, op. cit. p. 99 Mitrofan, N., Zdrenghea, V., Tudorel,B., Psihologie Judiciara, Editura Sansa, Bucuresti, 1992. p. 13

Teoriile psiho- sociale evidentiaza relatia dintre trasaturile psihice ale delincventului juvenile si mediul in care traieste. Teoriile invatarii sociale30 Teoriile invatarii sociale pornesc de la premisa ca orice conduita delincventa este consecinta interactiunii a trei elemente majore: structura biologica si psihica a individului, si mediul in care acesta traieste si ceea ce invata el din mediul respectiv. Ideea centrala a acestor teorii este aceea ca indivizii isi modifica comportamentele in functie de reactiile celorlalti. Albert Bandura ( 1973, 1977 ), unul dintre reprezentantii acestor teorii subliniaza ca atitudinile agresive sunt invatate de copii de la adulti, prin modelarea comportamentelor lor, in functie de urmatoarele surse: modelul de comportament preluat, prin imitaie, din mediul familial; modelele de comportament dobandite din experientele cu mediul in care traiesc; modelele de comportament dobandite prin intemediul mass mediei.

Aplicata in domeniul delincventei juvenile, teoria lui Bandura, porneste de la premisa ca orice conduita delincventa este invatata ca urmare a exercitarii a numeroase influente. Teoriile invatarii nu evidentiaza rolul fiecareia dintre elementele implicate in procesul de invatare (structura biogica, psihicca, mediu). Exceptand aceste puncte slabe, teoriile invatarii, permit elaborarea unor programe practice de tratament in scopul reabilitarii delincventilor, in cadrul carora acestia pot participa activ, pentru a (re)invata sensul moralitatii si al legalitatii. Teorii ale controlului social Controlul social are in societate importante implicatii etice, juridice si culturale, deoarece se exercita prin intermediul unor mecanisme si institutii variate, care pot corecta, intr-o anumita masura, deficientele socializarii si integrarii sociale. Teoria rezistentei la frustrare31
30

Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p 112

Elaborat de W.C. Reckless teoria rezistenei la frustrare sau containment theory, ncearc s mpace punctul de vedere psihologic cu cel sociologic. Aceast teorie are ca fundament conceptual dou structuri: o structur social externa i o structura psihica interioara: aceasta acioneaza ca un fel de mecanism de protectie n calea frustrarii i agresivitatii tanarului. Structura externa este alcatuita din grupurile sociale la care tnrul adera, participa i n care este socializat: familie, prieteni, vecini,etc. Ea ofer posibilitatea dobandirii unui status, prin care se asigura mijloace de dobandire a scopurilor, posibilitatea de a fi recunoscut. Structura interioar este cea ce asigura constiinta identitatii de sine, a raportarii sinelui la ceilalti, de aici porneste convingerea orientarii ctre scoli dezirabile si tot aici se afl si toleranta la frustrare. Dac aceste doua structuri sunt incomplete, tanarul devine predispus spre deviere de la normele socialmente dezirabile, comitand acte delicvente. Spre deosebire de teoriile psihologice, teoria rezistentei la frustrare este mpotriva ideii unei corelaii directe ntre frustrare i agresivitate ca i cauze principale ale actului delincvent. Raportul dintre frustrare i agresivitate este vzut sub dou aspecte: a) frustrarea prin ea nsasi nu declanseaz automat un comportament agresiv, ci suscita, mai degraba, o stare de anxietate i de tensiune afectiva, care poate declansa sau nu reacia agresiv. b) Nu orice comportament agresiv este rezultatul unei frustrari, existand n patologia individua cazuri de agresivitate constitutional (epilepsii, paranoie), accidental ori castigata sau situaia n care agresivitatea se datoreaz conditiilor sociale de mediu ( familii dezorganizate, parinti bolnavi, parinti violenti). Teoria atasamentului social32 Reprezentata prin Travis Hirschi ( 1969 ), premisa fundamentala a acestei teorii esta aceea ca toti indivizii au o propensiune spre violarea legii, dar sunt tinuti sub control de teama ca actele de incalcare a legii ar putea determina compromiterea relatiilor lor cu familia, vecinii, prietenii si cu institutiile sociale, scoala sau locul de munca. Astfel indivizii se simt obligati sa respecte normele si valorile sociale in virtutea unor rationalizari interne. In functie de profunzimea relatilor cu societatea indivizii reactioneaza diferit in raport cu aceste norme. Interesat de efectele pe care le are deficitul de control social asupra unor forme de devianta,Travis Hirschi, a elaborat o teorie a controlului social care considera delincventa juvenila ca fiind generata de esecul de socializare realizat de familie, scoala, comunitate.

31

Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, pp. 104 - 106 32 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, pp. 116 - 118

Hirschi, considera ca procesul de socializare trebuie sa favorizeze conformarea la normele sociale, asigurand formarea unei legaturi intense intre individ si societate. In cazul tinerilor, acesat legatura trebuie sa fie caraterizata de patru elemente: Atasament, care reflecta ralatiile afective pe care tinerii le au fata de persoanele semnificative, atasament ce se formeaza prin intermediul socializarii primare exercitate de familie, scoala, anturaj. Acesti agenti de socializare, reprezinta pentru Hirschi, importante institutii sociale, fata de care orice persoana trebuie sa intretina legaturi foarte puternice. Atunci cand exista un puternic atasament exista si un puternic control, respectiv cand acesta este scazut poate determina dezvoltarea unei personalitati dizarmonice. Angajament, care reflecta aspiratia tinerilor de a-si fixa scopuri sociale, prin continuarea pregatirii scolare si obtinerea unui status socio-profesional ridicat.Acest angajament ii orienteaza pe tineri spre un comportament conventional. Absenta angajamentului, adica a unor scopuri bine definite, ii determina pe tineri sa adopte mai usor conduite delincvente. Implicare, presupune participarea activa a adolescentului la activitati conventionale, ce conduc, ulterior, la dobandirea unui status social si profesional. Participarea tinerilor la activitati dezirabile social, ii protejeaza de tendintele spre deviere morala sau sociala. Convingere, se refera la acceptarea sistemului de valori al societatii legitime, exista o anumita variatie in aceasta acceptare, care este fundamentala pentru teoria controlului social, intrucat cu cat indivizii se simt mai constransi de norme, cu atat sunt mai tentati sa le incalce. Hirschi, apreciaza ca anumite valori promovate de societate sunt acceptate si de catre indivizii devianti, in pofida faptului ca acestia nu se simt legati de ele datorita slabelor legaturi pe care le au cu ordinea sociala. Teoria lui Hirschi subliniaza ca intre delincventi si societate nu se pot stabili relatii caracterizate de cele patru elemente. Asadar, cu cat sunt mai puternice aceste elemente, cu atat sunt mai putin probabile comportamentele delincvente. Teoriile controlului social, desi sunt utile in explicatia delincventei juvenile, nu permit proiectarea unor programe de schimbare a conduitelor tinerilor delincventi. In acelasi timp nu explica maniera in care se formeaza legaturile tinerilor cu societatea repsectiv importanta acestora. In consecinta nu se poate preciza daca delincventa se datoreaza fie slabirii unei legaturi fie a alteia, fie slabirii, deopotriva, a tuturor legaturilor sociale care actioneaza ca mecanisme de control social. Teoriile sociologice Teoriile sociologice evidentiaza influenta structurilor si conditiilor sociale asupra delincventei juvenile.

O mare parte a teoriilor sociolgice au un caracter mixt, atat sociologic car si psihologic. Ecologia ca facor determinat al delincventei juvenile33 Promovata de reprezentantii scolii de la Chicago, acestia pornesc de la premisa ca delincventa juvenila are o localizare geografica specifica, fiind cel mai raspandita in zonele interstitiale, cele de tranzitie de la rural la urban si periferice oraselor. Studiile lui Shaw, McKay si Trasher ( 1972,1929,1942), in orasul Chicago, au demomstrat ca delincventa juvenila este un rezultat al urbanizarii, aparut in zonele dominate de dezorganizare sociala. Aceste zone sunt caracterizate prin urmatoarele elemente: sunt locuite de emigranti, instabilitate, mobilitate puternica si presiuni scazute exercitate asupra conduitelor. Ipotezele elaborate de reprezentantii scolii de la Chicago au incercat sa surprinda efectele negative generate de procesele de schimbare si dezvoltare asupra delincventei, manifestate in societatea americana interbelica. Reprezentantii aceste scoli considera ca originea si intensitatea delincventei juvenile este determinata de crizele socio-economice, fenomenle de urbanizare, de migratie rurala. Aceste fenomeme conduc, la devianta, marginalizare, manifestari de predelincventa si delincventa juvenila..Din acest motiv, rata delincventei juvenile atinge nivelul cel mai ridicat in zonele caracterizate de dezorganizare sociala. C.R. Shaw si H. McKay ( 1942 ) au aratat ca in marile metropole americane, intens urbanizate si industrializate, rata delincventei sanctionate este mult mai ridicata decat in orasele mici. Acest aspect este explicat de cei doi autori prin faptul ca, in aceste metrople exista zone cu numeroase comunitati eterogene, caracterizate de un grad scazut de coeziune sociala, unde controlul social este insuficient. C.R. Shaw si H. McKay, analizand situatia socio- economica a familiei, nivelul si calitatea socializarii adolescentului din aceste zone, au ajuns la concluzia ca delincventa juvenila este consecinta dificultatilor materiale, al conflictelor interpersonale sau colective cu care se confrunta generatiile de tineri din zonele defavorizate ale orasului. In acelasi timp amestecul de norme si valori care existau in acele zone determina dezorientarea tinerilor, care nu mai au modele unitare de referinta. Concluzia celor doi autori rezida in faptul ca ecologia orasului influenteaza aparitia comportamentelor delincvente si nu caracteristicile biologice, psihice ale tinerilor. Principala carenta a acestei teorii consta in accenul prea mare pus pe conceptul de dezorganizarea sociala, o notiune care si-a pierdut validitataea. Delincvneta juvenila nu este un rezultat al organizari sociale inechitabile. Exceptand aceasta carenta teoria lui C.R. Shaw si H. McKay permite dezvoltarea unor programe de tratament cu caracter comunitar in vederea reabilitarii tinerilor felincventi.

33

Idem, pp. 125 - 128

Teoria ecologiei sociale34 grecu 129 - 130 Teoria ecologiei sociale, bazata pe teoria lui C.R. Shaw si H. McKay, considera ca delincventa juvenila este conditionata de anumite variabile macro de la nivel comunitar. Este vorba de : schimbarile demografice, rata saraciei, conditiile de locuire, inegalitatea sociala si starea de deprivare sociala. Idea principala a acestei teorii este aceea ca spatial urban este generator de delincventa juvenila. Teoria asocierilor diferentiale Reprezentantul aceste teorii este sociologului american Edwin Sutherland (1939). Pentru Sutherland actul delincvent este un produs al socializarii, care poate avea atat o finalitate legitima, individul adoptand o conduita conventionala, cat si una ilegitima, orientand acelasi individ pe cai antisociale35. Teoria asocierilor diferentiale considera socializarea ca fiind factorul cel mai important al delincventei juvenile, punand accent pe faptul ca o conduita delincventa se invata prin procesul de asimilare a unor modele, norme care ii induc minorulu si tanarului o serie de atitudini, deprinderi si comportamente deviante. Astfel , consumul de drog, violenta , agresivitatea sunt comportamentele cel mai frecvente invatate36. Teoria lui Sutherland poate fi sintetizata astfel: comportamnetul delincvent se invata ca oricare alt comportament ; invatarea comportamentului infractional are loc printr-un process complex de interactiune si comunicare directa cu alte personae invatarea are loc mai ales in interiorul unui grup restrans de personae; procesul de invatare presupune: asimilarea tehnicilor de comitere a infractiunilor, orientarea motivelor, a tendintelor impulsive, a rationamentelor si atitudinilor care conduc si intretin violenta; orientarea motivelor si a tendintelor impulsive4 este in functie de interpretarea favorabila sau defavorabila a dispozitiior legale; un individ devine criminal daca interpretarile defavorabile respectului legii domina interpretarile favorabile ; asocierile diferentiale pot varia in privinta duratei, frecventei, intensitatii, tec.; formatia criminala este expresia unui ansamblu de trebuinte si valori, darn u se explica prin acestea37 p 101 albert ogien sociloogia deviantei

34 35

Idem, pp. 129 - 130 Idem, pp 131 - 132 36 Idem, p. 133 37 Albert, Ogien, Socilogia Deviantei, p 101

Desi inca actuala, teoria lui Sutherland nu reuseste sa explice conduitele delincvente ocazionale, care nu se dobandesc prin procesul de socializare. In acelasi timp Sutherland a ignorat problematica complexa a motivatiei actului delincvent, geneza delincventei reducandu-se doar la procesul de invatare sociala in cadrul unui grup; nu a reusti sa explice care sunt cauzele diferentieii in asociere, precum si motivele pt care ei se asociaza diferit, in functie de interpretarea data dispozitiilor legale38. Teoria lui Sutherland permite proiectarea unor programe de tratament a minorilor delincventi, avand ca premise resocialoizarea acestora. Teoria reintaririi diferentiale39 Aceasta teorie reprezinta o versiune a conceptiei lui Edwin Stuherland, completata cu unele idei preluate din conceptiile lui B.F. Skinner ( 1953) si A. Bandura (1963). Teoria reintaririri diferentiale subliniaza ca, comportamentele sociale sunt reiterabile atunci cand sunt asociate cu recompensele si descurajate atunci cand sunt asociate cu pedepsele. Acest efect de reiantarire, pozitiva sau negativa determina scaderea sau cresterea frecventei si a intensitatii oricarui comportament. Ronald Akers ( 1977) reprezentantul acestei teorii, considera ca indivizii invata diverse comportamente prin intermediul conditionarii operative, adica prin controlul exercitat de diferiti stimuli pozitivi sau negativi. Un comportament social este reintarit pozitiv atunci cand, este asociat cu o recompensa si reintarit negativ atunci cand manifestarea sa genereaza o pedeapsa. In mod complementar, unele comportamente se pierd datorita interventiei unor stimuli negativi ( pedepsele ), respectiv a pierderii recompenselor. Akers considera ca modul de aparitia a unui comportament deviant ( prin extrapolare a unui comportament delincvent) depinde de modul in care a fost recompensat sau sanctionat. Acestei abordari de natura psihologica I se alatura si o interpretare socilogica, intrucat indivizii invata sa isi evalueze propriul comportament prin intermediul interactiunilor cu personae semnificative din mediul de viata. Paradigma elaborata de Akers presupune ca influenta principala asupra comportamentului provine de la acele grupuri care controleaza principalele surse de recompense si pedepse ale indivizilor. Aceste grupuri sunt, in genere, acelea in care indivizii se afla in asociere diferentiala, cum ar fi anturajul, scoala , etc. Un comportament delincvent, conform teoriei reintarii diferentiale, apare atunci cand definitiile pozitive sau neutre ale unui comportament predomina asupra celor negative. El apare, deci, reintarit diferential in comparatie cu comportamentul legitim, pentru a ajunge sa fie definit ca fiind justificat si dezirabil.

38

Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 109 39 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, pp. 134 - 135

Aceasta teorie pune in legatura variabilele de natura sociologica cu cele de natura psihologica. Dincolo de limitele ei behavioriste, respective psihologice, teoria permite elaborarea unor masuri de tratament individualizat al minorilor si tinerilor delincventi. Teoria neutralizarii40 Promotorul aceste teorii este Gresham Syke in colaborare cu David Matza ( 1957). Aceasta teorie considera comportamentul delincvent ca o experienta socializatoare. Idea centrala a acestei teorii este ca majoritatea indivizilor sustin valorile, normele si atitudinile conventionale, dar utilizeaza diferite tehnici cu scopul de a le neutraliza si a se angaja in actiuni neconventionale. Majoritatea tinerilor, conchid cei doi autori, se afla intr-o stare de deriva, osciland intre a adopta sau nu conduite neconventionale. Premisa centrala a acestei teorii este ca, rolul de delincvent nu este unul permanent. Altfel, tanarul delincvent ca si tanarul nondelincvent participa in viata de zi cu zi, la diferite acitivitati conventionale, cum este de pilda: indeplinirea functiilor care-I revin in famile, frecventarea scoliii, etc. Autorii, considera ca, orice comportamnet oscileaza de alungul unui continuum, de la libertate totala la constarngere absolute. Procesul de deriva, este acel process in cursul caruia indivizii oscileaza de la o extrema a comportamentului la alta, adoptand fie conduite legitime, fie conduite ilegitime. Cei doi autori concluzioneaza ca doar procesul de invatare a tehnicilor de neutralizare permit tinerilor sa alunece temporar de la coduitele legitime la cele ilegitime. In conceptia celor doi autori cele mai importante tehnici de neutralizare sunt: negarea responsabilitatii - cei mai multi dintre tinerii delincventi, afirma ca actele pe care le-au savarsit nu se datoreaza intentiei lor, ci altor factori care nu tin de vointa lor; negarea prejudiciului provocat prin aceasta negare, delincventii juvenili isi pot rationalize si legitima conduita delincventa; negarea victimei de cele mai multe ori tinerii delincventi dau vina pe victima, acuzand-o ca este vina ei ca au ajuns sa comita acte ilegitime sa u mai mult ca victima insasi a comis respecivele acte. Aceasta este o forma de rationalizare frecventa, mai ales in situatia in acre victima este un profesorcare isi terorizeaza elevii sau un homosexual care prin actele lui trezeste repulsia tinerilor. In cazul unor furturi comise in magazine , absenta proprietarului poate reprezenta un argument in favoarea blamarii victimei; condamnarea celor care condamna numeroase rationalizari ale tinerilor au ca premisa blamarea lumii corupte incare traiesc si in acre cadrele didactice cat si autoritatile sunt implicate in acte d ecopruptie. Din acest punct de vedere multi tineri considera ca este inechitabil ca numai actele lor sa fie padepsite n si cele ale adultilor care care ofera modele negative d ecomportament.
40

Idem, pp. 137-140

Blamarea altora reprezinta o tehnica de neutralizare cu ajutorul careia tinerii isi pot reprima sentimentele de regret ca au comis diversele delicate. Apelul la loialitate tinerii delincventi mai ales cei nonprofesionisti, afirma ca s-asu aflat in situatia de a fi de partea celor care incalca legea - a grupului delincvent. Teoria subculturilor delincvente Aceasta teorie explica delincventa juvenila din perspectiva modelelor culturale oferite de o anumita subcultura, care spijina si incurajeaza comportamentul delincvent. Reprezentantii acestei teorii A. Cohen, M. Gordon, M. Yinger considera subcultura o subdiviziune a modelelor culturale la care participa o parte din grupurile sociale41. Aceste subculturi apar ca o reactie de protest fata de normele si valorile societatii, incluzand norme si valori diferite sau chiar opuse de ale ale societatii. Membrii acestor subculturi au sentimentul ca le sunt blocate posibilitatile si mijloacele de access spre bunurile sociale si actioneaza fie in sensul deblocarii lor, fie alegand mijloace alternative de atingere a acestora. Subculturile delincvente reprezinta consecinta alegerii unor mijloace ilegitime de realizare a scopurilor sociale. Acestea ofera membrilor o solutie colectiva de viata, norme, valori de conduita in functie de care isi pot exercita rolurile si pot atinge performante apreciate de ceilalti membri.42 Albert Cohen subliniaza ca principalul mecanism prin care aceste subculture actioneaza asupra tinerilor este acela de socializare in grup, prin transmiterea si invatarea diferitelor proceduri sau tehnici delincvente. Din acest motiv aceasta teoria a mai fost dnumita si teoria invatarii reactiei delincvente. Socializarea din cadrul grupului intra in contradictie cu cea din cadrul familiei si a scolii.43 Cohen identifica tipuri si niveluri diferite de socializare, subliniind faptul ca, in familie copii asimileaza modele de valori omogene si coerente, in timp ce prin socializarea realizata de scoala aceasta omogenitate dispare. In consecinta, remarca Cohen, sistemul de valori, prin care sunt apreciate performantele tinerilor in scoala, apartine claselor privilegiate. Din acest motiv, supusi presiunii celor doua forme de socializare, copii aprtinand claselor defavorizate, reactioneaza prin exteriorizarea frustrarii si asocierea in subculturi delincvente. In aceasta maniera subcultur apare ca o rectie fata de valorile si normele clasei privilegiate, grupul,de tineri adoptand comportamente conforme cu standardele subculturii din care fac parte44. Pornind de la aceasta idee F.M. Thrasher, considera ca delincventa juvenila are ca sorginte asocierea unor grupuri de tineri in bande organizate si structurate, care reprezinta in esenta un mod de
41

Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 114 42 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 144 43 Ibidem 44 Banciu, Dan,. Radulescu, S., M., Evolutii ale delincventei juvenile in Romania, Cercetare si Prevenire Sociala, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 115

supravietuire si de adaptare a acelo marginalizati si frustrate in raport cu modelul normative si valoric al celor privilegiati45 Banda, ca forma specifica a subculturilor delincvente, reprezinta o forma de organizare sociala negative a tinerilor, datorita esecului actiunii anumitor institutii sociale, coruptiei somajului, saraciei, indiferentei fata de siuatia tinerilor. Ea este oraganizata si functioneaza pe baza consensului intim al membrilor, stabilindu-se un adevarat sistem de norme si valori proprii, diferite sau opuse celui aprtinand societatii globale. 116 p-rin organizarea nor actini cu caracter ilegitim ( prostitutie, violuri, traffic de droguri) bandele se transforma in subculture criminale46. Principalele carcareristice ale subculturilor dlincvente sunt: nonutilitarismul lipsa de profit a actinilor delincvente, in sensul ca delictul nu este practicat in scopul de a obtine un beneficiu, ci reprezinta un mijloc d a intari coeziunea dintre membriii. Malitiozitatea refelcta faptul ca delctele sunt savarsite numai ptplacerea de a incalca interdictiile si pentru a-I pune pe ceilalati in situatii dificile. Un delict reprezinta o sfidare la adresa membrilor societatii legitime. Negativismul se refera la atitudinea de negare a valorilor, normelor culturii dominante. Versatilitatea se refera la faptul ca membrii subculturilor delincventecomit toate genurile de fapte ilicute fara sa se specializeze intr-un anumit tip de infractiune Autonomia grupului delincvent intoleranta fata de presiunile altor subculture cu care grupul interactioneaza. Astfel in timp ce relatile din interiorul grupului se caracterizeaza prin solidaritate, relatiile cu alte grupuri sunt ostile si conflictuale. Subculturile delincventei juvenile considera Albet Cohen si James Short Jr. ( 1974 ,) sunt sisteme de credinte si de valori generate in cadrul unui process de interactiune comunicativa a copiilor aflati in aceeasi situatie, in virtutea pozitiilor lor in structura sociala, si constituind o solutie la problemele de adaptare in raport cu care cultura existenta nu furnizeaza nicio solutie satisfacatoare47 Teoria subculturilor delincvente a fost criticat mai ales pt ca autorul nu a prezenta nici o evidenta empirica care sa ii sustina argumentele. Teoria grupurilor de la marginea strazii48 Aceasta teorie reprezinta o varianta a teoriei subculturilor delincvente, care incearca sa explice delincventa juvenila prin socializarea in cadrul grupurilor stradale.

45 46

Idem, op. cit., p. 116 Florentina, Grecu, S., M., Radulescu, Delincventa Juvenila in Societatea Contemporana, Studiu comparative intre Statele Unite si Romania, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003, p. 146 47 ibidem, op.cit. 48 Idem, p. 147

Elaborata de W. F. Whyte ( 1943 ), teoria sustine ca perioada adolescentei si tineretii se caracterizeaza prin stabilirea si cristalizarea unor relatii de prietenie, de sociabilitate, comunicare intre adolescenti, care formeaza diferite grupuri unde discuta, stabilesc diferite planuri de actinue. Aceste grupuri sunt alcatuite , de cele mai multe ori, din colegi de scoala, de clasa, de strada sau de cartier. Asocierea si participarea la activitatile grupului de prieteni reprezinta modalitatea principala de socializare a tanarului, deoarece in aceasta perioada, tanarul, are o atitudine ambivalenta: obedienta si revolta, independeta si imitatie, nonconformism si criza de originalitate. Tanarul simte nevoie sa fie recunoscut, acceptat si stimulat de catre cei de o varsta cu el, grupul reprezentand solutia cea mai viabila de a-si manifesta si realiza scopurile si aspiratiile. Interactionand cu grupul de prieteni, tanarul, isi dezvolta limbajul, capacitatile si aptitudinile, asimiland si interiorizand norme si valori specifice grupului. Unele grupuri au o situatie periferica si marginala in societate, caracterizate prin sentimente de frustrare, insatisfactie, de violenta si agresivitate. Aceste sentimente determina reactii specifice de respingere si contestare a normelor si valorilor societatii adultilor si construirea unor seturi de valori si norme proprii a unor conduite in care predomina mijloace ilicite pentru obtinerea de bunuri sociale. Prin adoptarea unor norme de compotament ilegitime si a unor mijloace de reusita indezirabile, aceste grupuri se transforma in adevarate surse potentiale de delincventa, prin inducerea si invatarea de catre membrii lor a unor tehnici infractionale. Periculozitatea grupurilor stradale rezida in faptul ca sunt alcatuite, in cea mai mare parte, din tineri care prezinte deficite de socializare, tineri care au abandonat scoala si au fugit de acasa, tineri care au suferit condamnari penale. De aceea activitatea grupului stradal, caracterizata initial prin poluarea morala a locurilor publice, se structureaza treptat spre comiterea unor delicte din ce in ce mai grave BANCIU 117 Interesanta prin explicatia pe care o ofera teoria subgrupurilor de la marginea starzii, exacerbeaza importanta socializarii negative in grup, ingnorand resorturile intime ale motivatiilor individuale in comiterea actelor infractionale. Grecu 148 Teoria oportunitatiii diferentiale49 Elaborata de Richard Cloward si Lloyd Ohlin ( 1960 ), teoria oportunitatilor diferentiale aduga noi elemente notiunii de subcultura delincventa. Promotorii teoriei considera ca subcultura delincventa apare, de cele mai multe ori, in zonle defavorizate unde tinreii sunt privati de opotrunitatile necesare penteu a putea obtine succesul prin mijloace legitrime.autorii subliniaza ca, desi, tinerii doresc sa se conformeze valorilor claselor mijlocii, le lipsesc oportunitatile si mijloacele acestora. Inspirati de paradigma elaborate de R. K. Merton privind anomia, Richard Cloward si Lloyd Ohlin apreciaza ca tinerii care considera ca nu pot realize scopurile propuse de societate bunastarea, succesul, prestigiul social prin mijloace legitime, vor opta pentru mijloacele ilegitime, alegand inovatia ca forma de
49

Idem, p. 152 - 153

adpatare la starea de anomie descrisa de Merton. Inovatia pentru Merton apare atunci cand indivizii accepta scopurile societatii, dar resping sau nu sunt in stare sa foloseasca mijloacele legitime penru atingerea lor. Acesta este motivul pentru care inovatia este strans legata de comportamentul delincvent. Tinerii care au putine sanse sa foloseasca mijloace legitime se asociaza subculturilor delincvente delincvente. Grupul le ofera identitate, ii ajuta sa depaseasca sentimentele de remuscare sau teama generate de comiterea unor acte ilegitime, oferindu-le in acelasi timp oportunitatea de a realiza succesul prin mijloace ilegitime. Subculturile delincvente au un caracter atat evazionist ( consumul de droguri) cat si un cvaracter antisocial ( acte cu caracter delincvent ). Evaziunea si caracterul antisocial reprezinta consecinta starii de dislocare in stuctura sociala si culturala, care se produce atunci cand apare un conflict intre scopurile culturale, normele lor de realizare si capacitatile indivizilor de a se conforma. Astfel, tinerii care provin din clasele sociale defavorizate au o situatie social economica sacraca, care le interzice accesul la anumite pozitii sociale carcaterizate prin prestigiu si bunastare. Pentru a accede la valorile putenic valorizate de societate, acestia recurg la mijloace ilegitime, pe care le invata prin contactul direct cu modele infractionale. In consecinta delincventa juvenila este un produs al oportunitatii de a invata norme si mijloace ilegitime. In acelasi timp exista tineri, care nu au acces nici la mijolece legitime nici la cele ilegitime, singura forma de adaptare fiind retragerea in asocialitate prin intermediul consumului de droguri ( evaziunea ). Concluzionand notiunea de oportunitate diferentiala reperzinta ansamblu mijloacelor prin care grupurile sociale ating scopurile si interesele dezirabile. In functie de aceste oportunitati ( legitime sau ilegitime ) si de mijloacele utilizate ( licite sau ilicite ), se structureaza tendintele spre conformitate sau nonconformitate, care sunt dependente de pozitiile ocupate de indivizi in structura de oportunitate. Cultura claselor defavorizate si delincventa juvenila50 Walter Miller, promotorul acestei teorii, explica delincventa juvenila prin intermediul factorilor socio culturali. Din perspectiva acestei teorii, delincventa juvenila esete un produs al normelor, valorulor, atitudinilor si stilurilor de viata care caracterizeaza membrii claselor defavorizate. W. Miller, considera ca actele delincvente ale tinerilor nu pot fi appreciate ca fiind deviant, deoarece se conformeaza modelelor culturale ale claselor defavorizate. Autrul subliniaza ca exista anumite forte culturale care exercita presiuni asupra conduitelor membrilor apartinand claselor defavorizate pentr a-I determina sa se conformeze. Miller considera ca nu exista subculture delincvente, ci un system cultural al claselor defavorizate, aflat in conflict cu sistemul cultural al claselor sociale favorizate. Sintetizand teoria lui Miller considera ca tinerii apartinand claselor defavorizate si care fac parte dein bande delincvente se conformeaza valorilor culturii clasei din care fac parte. Teoria prifveste delincventa ca o conformare la status, ca un raspuns functional la valorile clasei de care apartin tinerii delicnventi.
50

Idem, pp. 148-151

Teoria alienarii sociale51 Elaborata de Clarence R. Jeffery ( 1959 ), aceasta teorie se axeaza asupra relatiei dintre conduita delincventa si sistemul legii penale. Conform acestei teorii delincventul este privat de relatii interpersonale, este un singuratic, un izolat afectiv, fiin ostil, agresiv si incapabil sa-si retina pornirile. Delincventul nu se simte iubit si dorit, avand unsentiment al lipsei de apartenenta si al alienarii. . Jeffery a clasificat alienarea sociala in trei categorii: alienarea individuala ( individual este alienat si izolat de relatii interpersonale ); alienarea de grup ( specifica bandelor delincvente); alienarea legala ( constand in tratamentul inechitabil primit de membriiclaselor sociale defavorizate). Teoria alienarii sociale reprezinta o incercare de a reconcilia punctual de vedere psihologic cu cel sociologic in aborfarea delincventei juvenile. Teoria etichetarii52 Teoria etichetarii a fost promovata de catre sociologii intercationisti ( H.Becker, K. Erickson, M. Wolfgang, E. Rugbington, E. Goffmanetc.) care concept delincventa ca o insusire conferita unui comportament de catre grupul de indivizi. Adeptii acestrei teorii considera ca nici un comportament nu este prin el insusi conformist sau deviant. Devianta in general, delincvneta in special nu exista ca atare decat in masura in acare societatea saua grupurile sociale o eticheteaza ca atare, sanctionadu-l, pe cel considerat deviant. Delincventa reprezinta consecinta aplicarii unei etichete de catre societate. asadar persoana careia I s-a aplicat o asstfel de eticheta devine devianta si se va comporta ca atare. Adeptii teoriei considera delincventa un effect al reactiei sociale fata de anumite conduite ale minorilor sau tinerilor, decat o conduita aflata in conflict cu legea. Astfel delincventa juvenila nu este atat uin comportament deviant , cat o definitie, o eticheta aplicata tinerilor care incalca normele stabilite de aduilti sau autoriutai. O asemenea eticheta, in momentul in care este aplicata, genereaza schimbarea imaginii de sine a tanarului, care odata ce a primi eticheta de delincvent, ajunge sa creada ca este delincvent, comportandu-se in consecinta. Tezele principale ale paradigmei etichetarii sunt : definitiile care clasifica comportamentele ca fiin deviante sau conformew sun subiective si relative, deoarece orice process de definire are loc intr-un anume spatiu sit imp, cre impune o anume evaluare. Astfel, ceea ce intr-in anume spatiu sit imp este definit ca deviant, in alt context poate fi dfinit ca dezirabil.
51 52

Idem, pp. 155-156 Idem, pp. 156 - 157

Nici o reactie sociala fata de actul de incalcare a normelor nu se declanseaza automat, deoarece nu exiosta un acor unitary si universal fata de natura devianta a unui comportament. Reactia sociala are un caracter problematic a carei directie nu poate fi anticipate.

Etichetarea unui individ ca fiin deviant este conditionata de persoanele sau instantele care fac evaluarea. Acesta are o serie de consecinte negative din punct de vedere al inatririi si agravarii conduitelor deviante ale repectivului individ.

Odata ce eticheta a fost pusa, consecintele sunt ireversibile, in sensul ca persoana careia I se aplica eticheta nu isi mai poate dobandi identitatea. Etichetarea este similara procesului de stiogmatizare si de excludere, care nu ofera nicio sansa de reabilitare individului.

Aplicarea etihetei de deviant are efecte puternice asupra individului etichetat, care se autopercepe ca o persoana devianta, adoptand conduite de acest tip si asociindu-se cu personae care apartin ariei delincventei.

Aplicate delincventei aceste teze sustin ca adevarata delincventa se declanseaza atunci cand tanarul a primit eticheta de deloncvent si a fost sanctionat. Desi releva rolul pe care il detin institutiile de control social in intarirea motivatiilor infractionale si in formarea carierelor delincvente aceasta teorie nu a reusit sa surpinda factorii care determina si conduc la comiterea faptelor ilicite. Teoria anomiei53 Conceptul de anomie a fost introdus de sociologul American Robert k. Merton in anul 1938 odata cu cu lucrarea Structura sociala si anomia, in scopul explicarii comportamentului infractional. Anterior, termenul de anomie a fost utilaz de catre teologi ( sec. XVI XVII ), pentru a desemna atitudinea de dispret a unor personae fata de dreptul divin, apoi a fost utilizat de catre sociologul francez Emile Durkeim, pentru explicarea fenomenului infractional. Anomia este conceputa de Merton ca o stare sociala de absenta sau de slabire a mormei, ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii comunitatii. In explicarea stariide anomie, Merton, utilizeaza doua concepte: cel de cultura sic el de organizare sociala. Prin cultura se intelege ansamblul valorilor ce guverneaza conduita indivizilor in societate. Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme si institutii care reglementeaza accesul la cultura si indica mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor. Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalj prea mare, intre scopurile propuse si mijloacele legitime, accesibile pentru anumite categori sociale. Astfel, in societate exista un permanent conflict intre posibilitatile formal recunoscute de lege, de realizare de catre persoana a scopurilor sale materiale si spirituale, pe de o parte, si posibilitatile efective reale, de atingere a acestor scopuri, posibilitati
53

Albert, Ogien pp. 104 - 107

care sunt foarte limitate. Aceste categorii defavorizate recurg la mijloacele ilegale, la criminalitate, pentru satisfacerea scopurilor propuse de cultura ambianta. Pentru Merton incalcarea normelor reprezinta un raspuns normal al persoanei care actioneaza in cadrul unui anumit tip de organizare sociala. Merton elaboreaza o tipologie a modurilor de adaptare personala si analizeaza principalelel tipui ale acestei adaptari. Intre scopuri si mijloace se mentine un echilibru atat timp cat persoanele pot obtine satisfactii, rezultate din atingerea scopurilor si obiectivelor, precum si din utilizarea unor mijloace socialmente acceptate. El poate fi insa si perturbat, in functie de comportamentul persoanei fata de rolul ei intr-o situatie data, de reactiile acesteia la presiunile ce le exercita asupra sa grupurile sociale, care, la randul lor, sunt supuse intr-o maniera diferita la stimuli culturali si la frane sociale. Porinin de la asemenea observatii, Merton formuleaza urmatoarele tipuri de comportament: conformismul, care presupune conformitatea persoanei la scopuri si mijloace; inovatia, accepta scopurile, standardele sociale de succes dar adopta alternative ilegitime cu privire la mijloacele de dobandire a aacestui status. Ritualismul este specific persoanelor care abandoneaza idealul reusitei fianciare si ascensiunii rapide si se limiteaza la aspiratii ce pot sa le satisfaca prin mijloace aceptate de societate. Cu alte cuvinte, renunta la scopurile si obiectivele cultivate de societate, pastrand mijloacele; Evaziunea este caracteristica persoanelor care abandoneaza atat scopurile, cat si mijlloacele propuse de societate, fara a oferi in schimb alte solutii, asa cum sunt: deficientii minatli, paria, exilatii, nomazii, vagabonzii, drogatii, etc. din randul carora unii devin infractori periculosi. Rebeliunea se intalneste la persoanele care resping scopurile si mijloacele propuse si acceptate de societate, urmaresc sa introduca o structura sociala in care sa existe o corespondenta mai starnsa intre merit, efort, si recompensa sociala, sa schimbe deci inechitatile, valorile date cu altele noi. Merton precizeaza ca modurile de adaptare sunt valabile numai pentru activitatile in care un individ se implica si in cursul carora el poate adopta aceste maniere. Acest aspect evidentiaza ca modurile sde refera exclusiv la rolurile pe care persoanle le indeplinesc si nu la identitatea lor.