Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Numai conştiinţa lui Dumnezeu poate întemeia iubirea faţă de om şi numai conştiinţa
omului poate întemeia voinţa de veşnicie a omului şi de înaintare în lumina infinită şi
eternă a lui Dumnezeu. Numai un Dumnezeu conştient poate preţui pe om şi numai un
om conştient poate preţui pe Dumnezeu.
Timpul înseamnă pentru Dumnezeu durata aşteptării între bătaia Sa la poartă şi fapta
noastră de a deschide.
Iubirea dintre cele Trei Persoane dumnezeieşti este singura explicaţie pentru actul creării.
Nimeni nu-şi poate da seama cât de mult valoarează el pentru altul, dar îşi dă seama cât
valorează altul pentru el.
Lumea ni s-a dat pentru comunicare între noi, pentru a ne ajuta, prin ea, pe noi înşine.
Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în
sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.
Precum există o beţie de Dumnezeu, care nu vede lumea sau urâţenia ei, aşa este şi o
beţie de lume, care nu vede în urâţenia ei nici sfinţenia lui Dumnezeu.
Orice persoană este în mod natural un focar al iubirii. Începând de la ultimul focar al
iubirii - care este Dumnezeu Tatăl - continuând prin iubirea Fiului - care este viţa din care
provin şi în care sunt mlădiţele - între toate e unitatea iubirii, care dă vinul bucuriei.
1
Timpul este distanţa dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul tău.
Sfânta Treime nu este prezentă doar în învăţătura lui Hristos, ci e lucrătoare în tot ce face
El.
Iubirea cuprinde toate virtuţile şi este contrară tuturor păcatelor. Ea este sursa tuturor
formelor de bine.
Slava spre care e chemat omul este aceea de a deveni tot mai mult asemenea cu
Dumnezeu, cu cât devine mai mult om.
Hristos a ridicat în om chipul dumnezeiesc la deplina lui actualitate, adică la deplina lui
comuniune cu Dumnezeu şi cu semenii.
Numai Dumnezeu, cu nesfârşirea Lui, poate ţine sufletul absorbit în contemplarea Lui,
adică în linişte, fără trecerea necesară de la un lucru mărginit la altul.
Iisus Hristos, ipostasul supremei afecţiuni şi raţiuni, intră cu noi într-o comuniune ca de
la om la om, într-o legătură interumană, umanizându-ne deplin prin îndumnezeire.
A fi chip al lui Dumnezeu înseamnă a fi partener de dialog cu Dumnezeu. Iar iubirea lui
Dumnezeu nu poate uita pe cel care a intrat o dată în dialog cu El. Astfel se motivează de
ce omul a fost făcut spre o existenţă eternă.
Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul
eului meu. Atât de intim îmi devii, atât de una cu mine, atât de mult te atrag în centrul
existenţei mele, încât îmi substitui eul meu.
Îmi eşti necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi
fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de
mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.
2
Rugăciunea îl eliberează pe om, îl degajă de natura exterioară şi de sine însuşi. În acest
fel, ea ţine sufletul deschis către Dumnezeu ca Persoană. Cel ce nu se roagă rămâne rob,
închis în mecanismul complex al naturii exterioare şi al înclinaţiilor patimilor sale, care îl
domină pe om mai mult decât o face natura.
Chipul uman al lui Hristos este alcătuit din armonia a nenumărate virtuţi, a nenumărate
aspecte ale binelui, care reflectă în chip uman însuşirile lui Dumnezeu. Cel ce prin fapte
statornice de diferite feluri imprimă în sine diferitele virtuţi, imprimă prin aceasta înseşi
trăsăturile chipului lui Hristos sau dă formă umană, în persoana sa, însuşirilor lui
Dumnezeu, asemenea lui Hristos. Şi aceasta e o adevărată participare la Dumnezeu şi o
reflectare a lui Dumnezeu prin fiinţa noastră personală.