Sunteți pe pagina 1din 3

DELICVENŢA JUVENILĂ

În general despre copii se obişnuieşte să se vorbească cu căldură, laudativ, să


li se elogieze inocenţa şi frumuseţea. Dar cum vorbeşti despre nişte copii care
fură, fug de acasă, abandonează şcoala sau chiar îşi bat părinţii?
Nimeni nu se gândeşte că un copil nu se naşte rău, că ceea ce devine el la un
moment dat este şi rezultatul mediului familial şi social în care a trăit, al modului
în care a fost iubit sau a fost lăsat să iubească de către persoanele cele mai
apropiate. Ceea ce se întâmplă în jurul lor, agresiuni, certuri, neglijenţă, îi fac să
simtă că au pierdut cel mai important lucru pentru ei: afecţiunea părinţilor. Oare
nu e adevărat că cei mici îi înţeleg mai bine pe cei mari decât invers? Această
lipsă de înţelegere a adulţilor poate face ca iubirea să se transforme în ură.
Atunci copilul se va simţi singur iar, în momentul în care va avea suficientă
energie şi hotărâre, îşi va lua destinul în propriile mâini. Ce va face însă un copil
care se simte puternic şi în stare de orice atunci când cei din jurul lui consideră
că nu e în stare de nimic bun? Foarte probabil lucruri rele.

Delicvenţa juvenilă - Acest termen desemnează ansamblul abaterilor şi


încălcărilor de norme sociale, sancţionate juridic, săvârşite de minorii de până la
18 ani.
Indicatori privind înclinarea spre delicvenţă a copiilor sunt:
-absenţe frecvente de la şcoală
-atitudine indiferentă faţă de şcoală
-atitudine rebelă faţă de autorităţile şcolare şi reprezentanţii ordinii
-reacţii disproporţionate faţă de diferite situaţii şi faţă de colegi
-tendinţa de a se asocia cu elemente depravate
-utilizarea precoce a unui limbaj obscen şi violent
-minciuni şi furturi frecvente, chiar înainte de vârsta de 9 ani
-preocupări sexuale precoce
-« consum » de literatură pornografică
-vizionarea foarte frecventă a filmelor cu conţinut necorespunzător, din punct de
vedere educativ .

Aproape că nu trece zi fără o ştire legată de agresivitatea din instituţiile de


învăţământ. Eleve violate, filme porno cu "actori" juvenili din şcoală, înjurături,
ameninţări, pumni, înjunghieri. La Craiova, o elevă a fost bătută, de prietenul ei,
în toaleta şcolii, iar la Cluj, un elev a aruncat o fiolă cu gaz în sala de sport,
băgându-şi astfel 6 colegi în spital.
Concluzia pare să fie una clara: elevii se poartă ca şi cum nu mai ştiu de frica
nimănui şi cred că totul este permis. În unele judeţe din ţară precum Sibiu,
Hunedoara, Galaţi, Buzău şi Constanţa s-au impus uniforma şi ecusoanele. De
asemenea, în toată ţara, şcolile şi liceele sunt strict păzite de jandarmi.
Învăţământul românesc devine o imensă închisoare cu program prestabilit,
pentru delicvenţii juvenili. Este aceasta soluţia? Dar cine sunt vinovaţii?
Profesorii, care încă sunt prinşi pe picior greşit de noul sistem; părinţii, care sunt
mai preocupaţi de serviciu decât de educaţia copiilor; mass-media, care
promovează modele artificiale şi negative; inspectorii şcolari, care nu
monitorizează şi nu controlează aplicarea regulilor in şcoli?
Lecţia britanică ne învaţă astfel: „vinovaţii se caută şi la şcoală, şi acasă”.
La nivelul Consiliului Europei există o Charta pentru Şcolile Democratice
fără Violenţă adoptată la Strasbourg, în 16 iulie 2004, Charta in temeiul căreia,
în 2004-2005, s-a realizat un proiect european la al cărui conţinut au contribuit
şcoli din întreaga Europa, inclusiv ţări est-europene precum Ungaria, Bulgaria,
Croaţia, Rusia, Macedonia, Serbia, Ucraina... mai puţin România care, se pare
ca, nu s-a implicat mai deloc. Această Charta îşi propune să ofere principiile care
să călăuzească ţările Europei in acţiunea de prevenire şi combatere a violenţei in
şcoală. În cele peste 170 de pagini ale Raportului Proiectului, inspirat de Charta,
sunt cuprinse atât informaţii concrete, cât şi propuneri de măsuri ce pot fi
aplicate în sistemele de educaţie afectate de violenţa elevilor.

Din toate soluţiile adoptate până la ora actuală, nici una nu s-a dovedit cu
adevărat eficace. În cazul acesta, ce este de făcut? E nevoie de un om în interiorul
şcolii, care să-i cunoască problemele, nu doar un jandarm care să-i cunoască
doar exteriorul. Şi cine ar putea fi această persoană din interior, cine ar avea
calificarea necesară pentru a ajuta o şcoală întreagă?.. Un asistent social!
Din păcate, oamenii au o părere total greşită despre activitatea asistenţilor
sociali. O buna parte consideră asistenţii sociali precum infirmierii, datoria lor
fiind cea de a menţine igiena personală a bătrânilor imobilizaţi. Din acest punct
de vedere, oamenii trebuie informaţi cu privirea la activitatea asistenţilor social
pentru ca aceştia să câştige astfel încrederea lor.
Serviciile de asistenţă socială în şcoală urmăresc să creeze condiţii necesare
pentru ca elevii să-şi satisfacă trebuinţele educative de bază, să-şi dezvolte
abilitatea de a lua decizii şi de a rezolva problemele, să fie pregătiţi să-şi asume
responsabilitatea pentru propria conduită. Obiectivul general al asistentului
social în şcoală este identificarea barierelor învăţării şi îndepărtarea acestora,
precum şi orientarea şcolară profesională. Asistentul social din şcoală trebuie să
prevină inadaptarea şcolară şi socială prin investigarea cauzelor sociale ale
inadaptării şcolare, urmărind ameliorarea relaţiei şcoală-familie şi formarea
competenţelor proprii astfel încât să distingă între conduite permise şi prohibite,
scopuri dezirabile şi indezirabile.
Obiectivele şi conţinutul asistenţei sociale în şcoală:
 să pregătească dosarul elevilor şi să îndrume elevii pentru orientarea şcolară
profesională;
 să pregătească istoricul social al dezvoltării elevilor sau „povestea vieţii” lor;
 să susţină adaptarea şcolară în comunitate, acasă, la şcoală, promovând
frecventarea şcolară prin colaborarea cu autorităţile (poliţia, primăria) şi
O.N.G.-urile;
 să identifice resursele şcolii sau ale comunităţii, necesare în realizarea
obiectivelor educaţiei şcolare (în funcţie de caz şi nevoi).
Sarcinile asistentului social în şcoală:
să ţină o evidenţă a frecvenţei elevilor; în cazul în care un elev/mai mulţi
absentează asistentul social trebuie să afle motivul nefrecventării cursurilor.
Astfel sunt identificaţi elevii/grupe de elevi care manifestă dificultăţi de adaptare
şcolară şi le poate oferi ajutor colaborând cu psihologul şcolii.
Între asistentul social şi psihologul şcolii, cadrele didactice, asistentul medical,
logopedul, personalul auxiliar, familia elevului, trebuie să existe o strânsă
legătură;
Asistentul social poate consilia elevul-părinţii oferind informaţii, îndrumare,
sfaturi pentru diferite obiective trasate de comun acord. Consilierea se bazează pe
dezvoltarea unei relaţii de încredere, de prietenie şi de identificarea trebuinţelor
elevului;
Consilierea părinţilor poate fi individuală sau de grup (la şedinţe cu părinţii,
diferite serbări, etc.) şi urmăreşte susţinerea în scopul ameliorării practicilor
„educative” violente, stimularea părinţilor la viaţa şcolară a elevilor, dezvoltarea
abilităţii de rezolvare a conflictelor (cu copii, cu profesorii, etc.), identificarea de
resurse şi oportunităţi pentru părinţii cu posibilităţi reduse material şi financiar,
etc;
Asistentul social asistă familiile elevilor în utilizarea resurselor existente în
comunitate, oferă părinţilor informaţii despre organizaţiile specializate în
protecţia drepturilor, despre asociaţiile caritabile, serviciile medicale, serviciile
juridice sau facilităţi acordate segmentelor vulnerabile de către diversele instituţii
ale comunităţii;
Asistentul social face vizite şi anchete sociale pentru ca să stimuleze părinţii în
interesul faţă de viaţa şcolară şi să cunoască mediul familial în care se dezvoltă
elevul; să orienteze şcolar elevul în funcţie de abilităţile şi capacitatea lui
colaborând cu: Serviciul de Orientare Şcolară din cadrul Direcţiei Generale de
Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, părinţii, psihologul, logopedul, profesorul,
dirigintele, educatorul, medicul, contabilul, administratorul, personalul auxiliar,
reprezentantul de la Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă, directorul de la
Şcoala Profesională de Arte şi Meserii, etc. Părinţii pot să-şi exprime opiniile în
legătură cu diferitele aspecte ale vieţii şcolare şi să se implice în alegerea
traseului şcolar al copiilor.
Majoritatea părinţilor nu valorizează educaţia şcolară, iar rolul asistentului
social este să implice familia într-un parteneriat cu şcoala şi să împartă
responsabilităţile între şcoală-familie pentru evoluţia copilului. Părinţii trebuie
conştientizaţi că acţiunile, dispoziţiile lor pot afecta capacitatea de progres.
Se încearcă o supraveghere strictă a conduitelor elevilor în pauze de către
profesorii de serviciu şi nu numai, pentru a reduce actele de violenţă şi
vandalism. Asistentul social sesizează şi cere sprijin organului de ordine publică
(poliţia de proximitate) în combaterea actelor de violenţă, huliganism, delicvenţă
juvenilă, abandonul şcolar al elevilor, etc.
De asemenea, asistentul social stimulează toţi membrii personalului şcolii să
observe şi să raporteze cazuri de abuz asupra copilului.
Sarcinile profesionale specifice ale asistentului social din şcoală necesită
perfecţionare continuă prin informare de specialitate, participare la manifestările
ştiinţifice de profil şi la schimburi de experienţă, oferirea de consultanţă colegilor,
etc.

A devenit un sport naţional ca orice puşti teribilist să se distreze dând un


telefon anonim, de natură să transforme ziua în chiul justificat de la şcoală.
Tema la modă azi este "violenţa elevilor in licee". În urma unor reportaje
fulminante de natură să aducă mult dorita audienţă, precum şi a altor facilităţi
ale zilei, cum ar fi telefoanele mobile cu camera incorporată şi Internetul, aceste
aspecte nefericite au devenit mult mai vizibile . Există violenţă în şcoli? Cu
siguranţă! Mult mai multă decât în trecut? Violenţa a existat, există şi va mai
exista, iar acest nivel depinde de gradul de civilizaţie, grad ce nu se modifică
decât în perioade de timp mult prea mari, din păcate.
Dat fiind faptul că un copil se naşte fără "păcate", înseamnă că suntem cu
toţii responsabili pentru ce avem acum in şcoli, fie şi pentru faptul că suntem
consumatori înrăiţi de senzaţional ieftin.