Sunteți pe pagina 1din 7

Mentinerea si stabilitatea protezei totale Factori fizici si fiziologi

Dupa insertia protezei (protezelor) in cavitatea bucala, mentinerea si stabilitatea sunt infuentate de forte care actioneaza in doua sensuri: de mentinere si de dislocare a protezei. In general, in asigurarea actiunii de mentinere au rol toti factorii care se opun desprinderii protezei de pe tesuturile de sprijin, indeosebi in directie verticala, iar pentru stabilitate proteza opune rezistenta la solicitarile functionale, care actioneaza mai ales din directii orizontale si oblice. Mentinerea reprezinta totalitatea elementelor care participa la contracararea sau franarea fortelor care tind sa desprinda proteza de pe campul protetic. Rezolvarea problemelor de mentinere se realizeaza prin adeziune, succiune, presiune atmosferica, deglutitie si tonicitate musculara. Stabilitatea reprezinta totalitatea elementelor care participa la impiedicarea sau franarea tendintelor de deplasare orizontala a protezei in sagital (antero-posterior) si transversal (lateral). Rezolvarea problemelor de stabilitate este data de retentivitatile anatomice ale campului protetic, aplicarea protezelor totale in zona neutrala si realizarea coincidentei dintre RC si IM. Sprijinul reprezinta modalitatea de transmitere a presiunilor ocluzale prin intermediul protezei asupra elementelor campului protetic, care impiedeca sau diminua efectele infundarii protezei in mucoasa fixa. Fortele care actioneaza asupra protezelor totale sunt: fortele verticale, orizontale, fortezle de basculare si fortele combinate. Fortele verticale a) Fortele de presiune au directie spre campul protetic. Ele sunt date de muschii masticatori ce realizeaza contactele interarcadice si de limba, in timpul deglutitiei. Suprafata la nivelul maxilarului care primeste solicitarea de presiune este de 20 cm2 iar la mandibula de 5-8 cm2. Intensitatea fortei depinde de varsta, sex, obiceiuri alimentare, stereotipul de masticatie, vechimea edentatiei, integritatea neuro-musculara a muschilor masticatori. Suprafata de receptie este mai mica al nivelul mandibulei, gradul ei de atrofie este mai accentuat. b) Fortele de tractiune au directie spre a disloca proteza de pe campul protetic. Locul de aplicare a acestor forte este: - la marginile campului protetic. Este dat de muschii cu insertie perpendiculara aici, de plici, frenuri, ligamente, apofiza coronoida, de depasirea marginilor protezei dincolo de mucoasa pasiv mobila. - pe fata externa a bazei protezei actioneaza: alimente lipicioase, apofiza coronoida a mandibulei de la nivelul zonei retrozigomatice. - la nivelul zonelor retentive ale protezei: fata vestibulara a dintilor.

Fortele orizontale Fortele orizontale iau nastere in urma descompunerii fortelor verticale care cad pe pantele cuspidiene ale dintilor artificiali si in urma dezechilibrului dintre chinga musculara interna (musculatura limbii) si externa, a buzelor si obrajilor. Ele deplaseaza proteza in directie: - sagitala antero-laterala sau postero-laterala: in resorbtii accentuate din zonele frontale si atrofii alveolare in zonele distale, si invers; dezechilibrului muscular dintre limba si chinga musculara externa; descompuneri orizontale ale fortelor verticale ce cad pe pante cuspidiene artificiale mult inclinate; - deplasare laterala: apare datorita tonicitatii diferite a muschilor oro-faciali, unor ticuri ale limbii sau mandibulei, atrofia accentuata a crestelor edentate in zonele laterale, descompuneri de forte verticale. Fortele de basculare Fortele de basculare apar in prezenta unui punct de sprijin sub baza protezei, cand proteza basculeaza in jurul acestui punct ( torus palatin). Ele apar daca montarea dintilor artificiali nu s-a facut corect, s-au montat dintii artificiali inafara crestei edentate in zona laterala si atunci bascularea are loc fata de muchia crestei. Fortele combinate Fortele combinate apar cel mai frecvent prin descompunerea tuturor fortelor date de presiunile masticatorii, musculatura oro-faciala, morfologia crestelor edentate, etc . si supun protezele totale la actiunea unor forte complexe si pluridirectionale. Mentinerea protezei totale Franarea desprinderii protezelor totale de pe campul protetic se realizeaza prin mijloace fizice (adeziune, succiune, presiune atmosferica) si mijloace fiziologice ( tonicitate musculara, deglutitie). Adeziunea Adeziunea reprezinta fenomenul fizic prin care doua suprafete solide aflate in contact intim si uniform sunt mentinute prin intermediul unui strat de lichid la o forta de tractiune ce actioneaza perpendicular. Desprinderea este posibila prin glisarea celor doua suprafete in sens orizontal. Prin analogie, cele doua suprafete sunt reprezentate de suprafata mucosala a campului protetic si fata mucosala a protezei acrilice, saliva fiind lichidul dintre ele. Gradul de adeziune depinde de tensiunea in sarcina, tensiunea superficiala a salivei data de gradul ei de vascozitate, de suprafetele orizontale unde este foarte activa, de intinderea suprafetelor de contact, si invers proportional cu grosimea stratului salivar. Unghiul de contact dintre lichid si suprafata solida trebuie sa fie nul sau extrem de mic. Adeziunea este eficienta daca exista suprafete orizontale cat mai intinse, suprafete ce tind spre orizontalizare, dar este oportuna prezenta crestelor alveolare care se opun alunecarii protezelor.

Tensiunea superficiala este data de fortele de coeziune de la suprafata unui lichid. Tensiunea superficiala a salivei contribuie la cresterea adeziunii si face ca in zona marginala a filmului salivar sa se formeze un menisc concav, cea ce demonstreaza ca presiunea din interiorul fluidului este mai mica decat cea din mediul inconjurator si astfel presiunea intre gazele continute in filmul salivar este mai mica decat cele din aerul intrabucal. Gradul de vascozitate al salivei depinde de continutul in mucina si opereaza numai in timpul tendintei de dislocare a protezei. Ea mentine astfel contactul dintre proteza si tesuturile de sprijin. Vascozitatea excesiva a salivei sau fuiditatea prea mare a ei nu poate garanta o buna adeziune. Pentru ca ea sa fie satisfacatoare este necesar un flux cantitativ mediu de saliva cu un continut mediu de mucina. In faza de amprentare pacientul trebuie sa-si clateasca bine gura pentru a elimina depozitele salivare si sa se usuce suprafata de sprijin mucosal. Dupa aplicarea protezelor in cavitatea orala apare si fenomenul de capilaritate. El se realizeaza intre baza protezei si contactul strans cu campul protetic pe de o parte, si stratul de saliva care umecteaza mucoasa cavitatii orale si versantul extern al protezei, pe de alta parte. Fenomenul de capilaritate actioneaza daca proteza are tendinta de dislocare. La o indepartare a protezei de pe tesuturile subiacente, presiunea din interiorul filmului salivar devine negativa fata de cea externa, incat mucoasa obrazului si a buzei este aplicata strans pe fetele vestibulare ale protezelor, contribuind la mentinerea externa a protezei. Daca proteza are versantele prea subtiri sau mai scurte, rezulta un spatiu vestibular marit care nu va favoriza impactul mucoasei externe cu versantul extern al protezelor. La nivelul maxilarului suprafata de contact este mai mare, o bolta palatina plata si o saliva vascoasa favorizeaza adeziunea. Daca pentru un camp protetic maxilar optim suprafata de adeziune totalizeaza maxim 20 cm2, la un camp protetic deficitar aceasta suprafata se modifica, favorizand adeziunea. Suprafata de adeziune este redusa prin prezenta torusului palatin care poate avea o intindere de 5-6 cm2. La nivelul mandibulei exista o mica suprafata de adeziune de 2-8 cm2, o suprafata redusa, si de aceea se impune extinderea protezei totale in zonele retromolare sub- si paralinguale, in punga lui Fish. Gradul de adeziune este influentat de materialul din care se confectioneaza baza protezei, de modul de prelucrare tehnologica si se modifica prin fenomenul de imbatranire a acrilatului, de deformare a bazei protezei de catre solicitarile functionale sau parafunctionale, de resorbtia campului pretetic ce duce la neconcordanta paralelismului celor doua suprafete de contact, fibromucos si acrilic. Xerostomia reprezinta tulburarea patologica care joaca un rol negativ in fenomenul de adeziune. Succiunea Succiunea reprezinta fenomenul fizic prin care inchiderea marginala transforma proteza fata de fortele de tractiune intr-o ventuza. Mentinerea protezelor se realizeaza prin limita marginala care cuprinde zona de mucoasa pasiv mobila in contact intim pana la limita maxima a campului protetic, ocolind jocul formatiunilor mobile, realizand succiunea interna, iar pe zona externa marginala a protezei mucoasa obrajilor, buzelor si limbii produce inchiderea externa care favorizeaza aparitia succiunii externe.

Ocolirea formatiunilor mobile de la periferia campului protetic reprezentate de ligamente, plici, frenuri, insertii musculare este obligatorie. Astfel la maxilar pe linia mediana se afla frenul buzei superioare; paramedian muschii mirtiformi, incisivi si canini; in regiunea premolarilor ligamentele ginigivo-alveolare laterale cu o directie de la mezial la distal si de la creasta la mucoasa jugala; insertia superioara a muschiului buccinator; apofiza zigomatica; insertiile retrotuberozitare ale ligamentului pterigomandibular. La mandibula frenul buzei superioare; paramedian muschiul patratul buzei inferioare; ligamentele gingivo-alveolare inferioare; insertia mandibulara a muschiului buccinator; insertia ligamentului pterigomandibular; frenul limbii; muschii genioglosi, milohioidieni, constrictorii superiori ai faringelui, palatoglosi. Zonele functionale cu grad mare de dificultate, asa numitele ,,zone cheie sunt zona Ah, zona tuberculului piriform si zona linguala si vestibulara centrala, unde gradul de succiune se obtine prin mai multe manevre clinice. Zona Ah si zona tuberculului piriform nu prezinta inchidere marginala externa. Presiunea atmosferica Presiunea atmosferica este legata de aparitia adeziunii si succiunii pe care le favorizeaza si actioneaza asupra ambelor proteze. Ea intervine optim daca marginile protezei se intind pe mucoasa pasiv mobila fara a jena jocul formatiunilor mobile, versantele protezelor sunt modelate corespunzator pentru ca tesuturile moi periprotetice ale obrajilor, buzelor si limbii sa se poata aplica intim pe ele. Gravitatia Gravitatia reprezinta o forta care actioneaza in sens vertical, in mod continuu si tine sa desprinda proteza superioara. Prin urmare, are o actiune stabilizatoare la mandibula. Mentinerea protezei maxilare poate insa fi ajutata prin aportul limbii, care mai ales in timpul deglutitiei, se aplica pe jumatatea anterioara a boltii palatine. Actiunea antigravitationala a limbii este sprijinita intrun mod ingenios de grupul muscular al buccinatorului, care margineste lateral, spre exterior, proteza superioara. Pentru a creste rolul stabilizator al gravitatiei , in trecut s-a folosit practica ingreunarii protezei inferioare prin inglobarea in placa protetica a unor fragmente de plumb. Metoda a fost abandonata, deoarece conducea la atrofii rapide si mutilante ale campului protetic. Tonicitatea musculara Tonicitatea musculara reprezinta factorul fiziologic care contribuie la mentinerea protezelor totale cand ele sunt plasate in zona de echilibru, zona neutrala, a chingii oro-faciale si musculatura limbii. Ea contribuie la: - realizarea succiunii externe. - mentinerea protezei daca fibrele musculare sunt paralele cu periferia campului protetic. Pentru aceasta pe fata vestibulara a marginilor protezei se realizeaza o concavitate care sa permita fibrelor musculare sa se fixeze, producand astfel o compresiune a protezei pe campul protetic. - masa si greutatea musculaturii limbii contribuie la mentinerea protezei inferioare.

Tonicitatea musculara intervine ca factor de mentinere daca spatiul ocupat de proteza este situat in zona de echilibru dintre musculatura limbii si muschii obrazului, in zona neutrala. Deglutitia Deglutitia reprezinta factorul fiziologic care contribuie la mentinerea protezei daca pozitiile fundamentale mandibulo-craniene au fost restabilite corect. Astfel un edentat total repeta deglutitia de 150 ori in 24 de ore. Lipsa contactului dentar ocluzal pentru realizarea deglutitiei este preluata de limba, muschii orbiculari si buccinatori. Mandibula trebuie sa realizeze o pozitie fixa pe maxilar pentru actul deglutitiei. Limba se sprijina pe crestele artificiale, face eforturi pentru a realiza un punct fix cu varful ei pe bolta palatina. Orbicularii buzelor si muschii buccinatori se contracta suplimentar realizand presiuni suplimentare in zona frontala si vestibulara laterala. Actul deglutitiei pentru edentatul total protezat se realizeaza in RC care coincide cu IM. Se restabileste astfel succiunea si adeziunea si protezele se aplica pe campul protetic cu o presiune asemanatoare cu cea dezvoltata in timpul masticatiei. Stabilitatea protezei totale Franarea actiunii fortelor orizontale se face prin: Retentivitatea campului protetic Pentru franarea actiunii fortelor orizontale un rol important il au existenta unor suprafete verticale ale campului protetic. Elementele anatomice retentive ale campului protetic sunt reprezentate de creste edentate inalte, profil regulat, muchie rotunjita, tuberozitati inalte, bolta palatina medie sau adanca, tuberculi piriformi proeminenti si ele trebuie cuprinse in intregime de proteza pentru ca impiedica deplasarea sagitala si transversala a protezei. Retentivitatea elementelor anatomice contribuie si la mentinerea protezelor pe campul protetic. In urma resorbtiei si atrofiei osoase creasta edentata este redusa foarte mult, osul alveolar fiind inlocuit cu un tesut fibros, cu o cresta balanta care favorizeaza deplasarile orizontale ale protezelor. Astfel la maxilar pierderea dintilor de etiologie post-parodontopatie sau de vechimea mare reduce gradul de retentivitate anatomica. Insertia ligamentelor, bridelor si frenurilor precum si a musculaturii periorale se apropie de varful crestelor edentate si contribuie la instabilitatea orizontala a protezei. La mandibula retentivitatile anatomice sunt reduse ca numar datorita specificului morfologic a acestui camp protetic. De aceea trebuie sa se foloseasca orice regiune retentiva, indiferent de suprafata ei. Plasarea protezelor in zona neutrala Plasarea protezelor totale in culoarul de echilibru situat intre cele doua chingi musculare linguala si vestibulara evita deplasarea protezelor. In acest scop inca de la faza amprentarii se urmareste determinarea acestui spatiu neutral, ca in final, protezele totale sa

permita prin volumul lor si modelajul corespunzator versantilor artificiali ai crestelor, plasarea nefortata a muschilor orofaciali si ai limbii in pozitiile lor de repaus. Tonicitatea musculara va realiza o mentinere si stabilitate activa daca pe suprafetele lustruite ale protezelor cu versantii convergenti spre ocluzal, fascicolele musculare in timpul efectuarii actelor functionale se plaseaza in depresiuni special modelate pe acesti versanti. Mentinerea pasiva a protezelor apare cand musculatura este in repaus si se sprijina pe fetele externe ale protezelor, actionand prin masa si greutatea lor. Realizarea corespondentei dintre RC si IM (rapoartele de ocluzie) Realizarea coincidentei dintre RC si IM la arcadele dentare artificiale ale edentatului total formeaza un contact de tip cuspid-foseta pe dintii artificiali si astfel nu apar componente de forte orizontale. Realizarea acestui deziderat duce la fixarea in aceeasi pozitie a protezelor pe baza lor de sprijin in actul deglutitiei, refacand astfel adeziunea, succiunea si transmiterea fiziologica a presiunilor ocluzale. Exista o corelatie dintre realizarea unei ocluzii protetice corecte si echilibrate si receptorii orali care in acest caz sufera o excitatie minima. Stimularile mucoase sunt favorabile, iar raspunsurile reflexe musculare sunt favorabile mentinerii protezei. Ocluzia incorecta, generatoare de leziuni traumatice mucosale, creiaza disconfort si durere. Apar stimuli patologici ce duc la aparitia reflexelor musculare nefavorabile care inchid cercul vicios al instabilitatii protezelor. Protezele, la inceput retentive, isi pierd curand aceasta calitate, atata timp cat persista leziunea dureroasa si ocluzia incorecta. Sprijinul protezei totale Sprijinul protezelor totale se realizeaza prin transmiterea presiunilor de la nivelul suprafetelor ocluzale prin intermediul suprafetei mucosale a protezei, la suprafata fibro-mucoasei, periostului si osului subiacent. Valoarea sprijinului protezelor totale este data de valoarea clinica a indicatorilor biologici pozitivi ce apartin campului protetic: fibromocoasa de coloratie normala, ferma si aderenta, nedureroasa la palpare, rezilienta mica, fara grad de cheratinizare; zona pasivmobila suficient de lata; substratul osos cu o valoare redusa de resorbtie, trabeculatie bogata, corticala alveolara bine reprezentata, volum osos apreciabil, creasta edentata bine reprezentata, tuberozitati inalte, tuberculi piriformi proeminenti, absenta torusului; calitatea salivei care amortizeaza hidraulic socurile masticatorii. Elemente suplimentare care contribuie la mentinerea si stabilitatea protezelor se realizeaza la nivelul protezelor totale si sunt reprezentate de: camera de vid, liniile americane, marirea greutatii protezei inferioare, resorturile elastice, magnetii, arcul lui Milner, prelungirile sublinguale, bula lui Carol, radacinile artificiale, claveta, adezivii chimici. In concluzie, mentinerea si stabilizarea protezei totale sunt factori ce actioneaza in stransa legatura si interedependenta, si care se integreaza alternativ in scopul de a asigura protezei totale o stabilizare suficienta, atat in conditii de repaus, cat si functionale.

Bibliografie: 1. PRELIPCEANU FELICIA, NEGUCIOIU MARIA, DAJBUKAT FRANCISC, Protezarea edentatie totale, Editura Dacia Cluj-Napoca, 1986 2. PREOTEASA ELENA, PAUNA MIHAELA, Aspecte practice in protezarea edentatiei totale, Editura Ceramprint Bucuresti, 2005 3. EMILIAN HUTU, Edentatia totala, Editura National Bucuresti, 2005