Sunteți pe pagina 1din 11

EFECTELE OBLIGATIILOR

EXECUTAREA DIRECTA A OBLIGATIILOR EXECUTAREA IN NATURA Raportul juridic obligational confera creditorului dreptul de a pretinde debitorului sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. Debitorul este tinut de aceasta prestatie, pozitiva sau negativa, sub sanctiunea constringerii sale de catre organele de executare ale statului. Efectul oricarei obligatii este dreptul pe care aceasta il confera creditorului de a pretinde si de a obtine de la debitor indeplinirea exacta a prestatiei la care acesta s-a obligat. Creditorul are dreptul de a obtine indeplinirea exacta a obligatiei.In cazul executarii necorespunzatoare sau a neexecutarii, totale sau partiale, creditorul are dreptul la despagubiri. Aceasta inseamna ca executarea obligatiilor poate fi: executare directa, numita si executare in natura; executare indirecta, numita si executare prin echivalent. Executarea obligatiilor este guvernata de principiul executarii directe sau in natura. Plata Notiune Plata reprezinta efectul specific al raportului juridic obligational. Termenul de plata are doua acceptiuni: mijloc de executare voluntara a unei obligatii; act juridic. Plata poate fi definita ca fiind executarea voluntara a unei obligatii de catre debitor, indiferent de obiectul ei sau o conventie intre cel care face plata si cel care primeste plata. Reglementare Plata este reglementata in art.1469-1498 Cod civil. Conditiile platii Persoana care poate face plata Conform art.1472 Cod civil, plata poate fi facuta de debitor si de orice persoana interesata sau neinteresata. Aceasta inseamna ca plata poate fi facuta de urmatoarele persoane: debitor, personal sau prin reprezentant; codebitorul solidar sau indivizibil, adica o persoana obligata impreuna cu debitorul; fidejusorul, comitentul pentru prepus, parintii pentru copii lor minori, respectiv persoane obligate pentru debitor; un tert interesat sa stinga obligatia, cum ar fi, de exemplu, cumparatorul unui bun ipotecat care plateste datoria vanzatorului pentru a salva bunul de la urmarire; un tert neinteresat, care poate sa faca plata in temeiul gestiunii de afaceri sau a unui contract de mandat.

De la principiul conform caruia plata poate fi facuta de orice persoana, exista urmatoarele exceptii: in cazul obligatiilor de a face intuitu persoane, plata nu poate fi facuta decat de debitorul acelei obligatii; cand partile au convenit ca plata sa nu fie facuta decat de debitor; In cazul obligatiilor de a da, avand ca obiect constituirea sau transmiterea unui drept real asupra unui bun, plata poate fi facuta numai de proprietarul bunului, care trebuie sa fie o persoana cu capacitate de exercitiu deplina, sub sanctiunea nulitatii platii. Persoana careia i se poate face plata Referitor la persoana careia i se poate face plata, art. 1475 Cod civil dispune ca plata trebuie sa se faca creditorului sau imputernicitului sau, sau persoanei autorizata de lege ori de instanta de judecata sa o primeasca. Persoana care primeste plata trebuie sa fie o persoana cu capacitate de exercitiu deplina, iar sanctiunea care intervine in cazul platii facute unui incapabil este nulitatea relativa. In consecinta, plata poate fi primita de : creditor; succesorii creditorului; cesionarul creantei; tutore; mandatar; tert desemnat de justitie pentru a primi plata (de exemplu, creditor popritor) Plata facuta altor persoane este valabila in urmatoarele cazuri: 1. cand plata s-a facut cu buna-credinta posesorului creantei (de exemplu, unui mostenitor aparent); 2. cand plata facuta unei alte persoane a profitat creditorului ( de exemplu, s-a platit unui creditor al creditorului); 3. cand creditorul a ratificat plata facuta unui accipiens fara drept de a o primi. Obiectul platii Creditorul nu poate fi silit a primi alt lucru decat acela ce i se datoreaza, chiar daca valoarea lucrului oferit ar fi egala sau mai mare.Debitorul este obligat sa plateasca exact lucrul sau prestatia pe care o datoreaza. Obiectul platii este diferit in raport de felul obligatiei, de a da un bun cert sau sau bunuri generice, respectiv de a face. Astfel, daca obiectul obligatiei este prestatia de a da un bun cert, debitorul trebuie sa remita acel bun in starea in care se afla la momentul platii si nu va raspunde in cazul in care bunul a pierit dintr-un caz fortuit sau de forta majora, decat daca a fost pus in intarziere. In ipoteza in care obiectul obligatiei este prestatia de a da bunuri generice, debitorul trebuie sa remita creditorului ,intotdeauna, bunuri de o calitate mijlocie, daca partile nu au convenit altfel, iar pierirea bunurilor nu-l va libera pe debitor de datorie, conform principiului genera non pereunt. In cazul obligatiilor de a face, debitorul trebuie sa execute intocmai faptul la care s-a obligat.

Principiul indivizibilitatii platii Principiul indivizibilitatii platii prevede ca debitorul nu-l poate sili pe creditor sa primeasca o parte din datorie, chiar daca datoria este divizibila. Aceasta inseamna ca plata trebuie facuta in intregime, adica este indivizibila. De la acest principiu exista urmatoarele exceptii: creditorul consimte ca plata sa se faca fractionat, pentru o parte din datorie; in caz de deces al debitorului datoria se imparte intre mostenitorii acestuia; cand datorii reciproce ale partilor se sting prin compensatie pana la concurenta celei mai mici sume si se plateste doar diferenta ramasa din daorie; instanta de judecata acorda debitorului un termen de gratie si esalonarea platii; cand plata este facuta de fidejusori, in locul debitorului, acestia invocand beneficiul de diviziune vor plati fiecare parte ce li se cuvine. Data platii Plata trebuie sa fie facuta in momentul in care creanta a devenit exigibila, adica a ajuns la scadenta. In cazul obligatiilor pure si simple, plata trebuie facuta imediat dupa nasterea raportului obligational. Daca obligatia este afectata de un termen suspensiv, debitorul trebuie sa faca plata la expirarea termenului. In cazul executarii cu intarziere a obligatiei, creditorul are dreptul la despagubiri pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat. Locul platii Codul civil dispune in art. 1494 ca plata trebuie sa se faca la locul stabilit prin acordul de vointa al partilor.Atunci cand partile nu au stabilit locul platii, plata trebuie facuta, in principiu, la domiciliul debitorului. Aceasta inseamna ca plata este cherabila si nu portabila. Cheltuielile pentru efectuarea platii Cheltuielile pentru efectuarea platii sunt in sarcina debitorului, dar partile pot conveni ca aceste cheltuieli sa fie suportate si de creditor, sau de ambele parti in mod egal. Imputatia platii Problema imputatiei platii apare in situatia in care un debitor are mai multe datorii fata de acelasi creditor, iar debitorul face o plata care nu acopera toate datoriile si nu se cunoaste care dintre acestea s-a stins. Solutionarea acestei probleme prezinta interes atunci cand creantele sunt purtatoare de dobanzi sau sunt insotite de garantii, deoarece debitorul, spre deosebire de creditor, are interes sa considere ca prin plata facuta sa-u stins datoriile care produc dobanda sau cele insotite de garantii.

In functie de izvorul sau, imputatia platii este de doua feluri: imputatie conventionala si imputatie legala. Imputatia conventionala este cea facuta prin acordul partilor sau numai prin vointa uneia dintre ele. Primul care decide asupra carei obligatii se imputa plata este debitorul, cu respectarea urmatoarelor reguli: plata trebuie sa fie suficienta pentru a stinge intreaga datorie; in caz contrar se incalca principiul indivizibilitatii platii; daca unele datorii sunt scadente, iar altele nu au ajuns la scadenta, iar termenul a fost stipulat in favoarea creditorului, imputatia se face asupra obligatiei scadente; daca creanta este producatoare de dobanzi, imputatia se face asupra dobanzii. Daca debitorul nu face imputatia platii, aceasta va fi facuta de creditor, care va preciza, in chitanta liberatorie de obligatie, ce datorie s-a stins prin prestatia debitorului. Imputatia legala este acea forma a imputatiei platii care se face de drept, in puterea legii, conform regulilor prevazute in art. 1506 si urm. Cod civil, respectiv: in primul rand se considera platita datoria ajunsa la scadenta; daca toate datoriile sunt scadente, imputatia se face asupra aceleia care este mai oneroasa pentru debitor; daca toate datoriile sunt scadente si la fel de oneroase, se va considera platita datoria cea mai veche; daca toate datoriile scadente sunt la fel de oneroase si au aceeasi vechime, plata se imputa proportional asupra fiecareia. Dovada platii In principiu, dovada platii se face de debitor, deoarece el pretinde stingerea obligatiei prin plata.Dovada platii se face dupa regulile de drept comun referitoare la proba actelor juridice. Pentru a simplifica sarcina probei platii, Codul civil a instituit doua prezumtii de plata: 1. Atunci cand creditorul a remis debitorului titlul constatator al creantei sale, care este un inscris sub semnatura privata, se prezuma ca debitorul a fost liberat prin plata sau remitere de datorie.; aceasta prezumtie este absoluta; 2. Atunci cand creditorul remite debitorului titlul original al creantei, care este un inscris autentic sau o hotarare judecatoreasca investita cu formula executorie, se prezuma liberarea debitorului prin plata sau remitere de datorie; prezumtia este relativa. Oferta reala urmata de consemnatiune Oferta reala de plata este o procedura instituita in scopul de a da posibilitatea liberarii debitorului de buna-credinta de obligatia sa fata de creditor, in situatia in care creditorul refuza sa primeasca prestatia. Cand creditorul unei sume de bani refuza sa primeasca plata, debitorul poate sa-i faca oferta reala, iar daca creditorul refuza primirea, sa consemneze suma.

Executarea silita in natura a obligatiilor In situatia in care debitorul nu-si executa de bunavoie obligatia asumata, creditorul poate cere executarea silita, pentru valorificarea dreptului sau. Executarea silita este tot o executare in natura si consta in obligarea debitorului sa execute obiectul obligatiei. Executarea obligatiei de a da In functie de obiectul sau, executarea silita a obligatiei de a da se face diferit: a)daca obligatia are ca obiect o suma de bani, executarea in natura este intotdeauna posibila; b)daca obligatia are ca obiect un bun individual determinat, debitorul are doua obligatii: sa constituie sau sa transfere dreptul de proprietate sau alt drept real asupra bunului, obligatie care se executa intotdeauna in natura, in temeiul legii; obligatia de a preda bunul, se poate executa silit numai in masura in care bunul se afla la debitor, daca nu se mai afla la acesta, executarea se va face prin echivalent. c)daca obiectul obligatiei este un bun de gen, creditorul are mai multe posibilitati: sa ceara executarea silita in natura; sa achizitioneze cantitatea de bunuri de gen, pe socoteala debitorului, iar pe calea executarii silite sa recupereze pretul acestora; sa accepte executarea prin echivalent. Executarea obligatiei de a face si de a nu face In legatura cu obligatiile de a face, in caz de neexecutare, creditorul poate fi autorizat de instanta judecatoreasca sa le aduca la indeplinire, in contul debitorului. In cazul obligatiilor de a nu face,confera posibilitatea creditorului de a cere instantei de judecata obligarea debitorului sa distruga ceea ce a facut cu incalcarea acestei obligatii sau il poate autoriza pe creditor da distruga el insusi, pe cheltuiala debitorului. Daunele cominatorii Orice obligatie de a face sau de a nu face se schimba in dezdaunari in caz de neexecutare din partea debitorului. Daunele cominatorii constau intr-o suma de bani pe care debitorul trebuie sa o plateasca pentru fiecare zi de intarziere sau pentru alta unitate de timp: saptamana, luna pana la executarea obligatiei. Cuantumul sumei si unitatea de timp pentru care se acorda se stabilesc prin hotarare judecatoreasca. In jurisprudenta, s-a retinut faptul ca "natura juridica a daunelor cominatorii este aceea de mijloc de constrangere a debitorului obligatiei de a face pentru a-si executa in natura obligatia. Acordarea lor nu este conditionata de existenta vreunui prejudiciu, iar incasarea daunelor cominatorii de catre creditor, este doar provizorie, deoarece pentru a nu realiza o imbogatire fara justa cauza, creditorul va trebui sa restituie debitorului sumele incasate cu titlu de daune cominatorii, putand pastra doar suma corespunzatoare valorii prejudiciului pe care l-a suferit din cauza intarzierii executarii, daune interese moratorii, in cazul in care debitorul si-a executat

totusi obligatia, sau suma corespunzatoare valorii prejudiciului cauzat prin neexecutare, daune interese compensatorii, in ipoteza in care debitorul nu si-a executat in natura obligatia, iar aceasta nu se mai poate face.

EXECUTAREA INDIRECTA A OBLIGATIILOR - EXECUTAREA PRIN ECHIVALENT

Notiune Prin executarea indirecta a obligatiilor, numita si executarea prin echivalent, se intelege dreptul creditorului dea pretinde si a obtine de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit, ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau executarii necorespunzatoare a obligatiei asumate. Aceasta inseamna ca atunci cand nu mai este posibila executarea in natura a obligatiei creditorul are dreptul la despagubiri sau daune interese care reprezinta echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit. Categorii de despagubiri Despagubirile sau daunele interese sunt de doua feluri: despagubiri compensatorii, care reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea totala sau partiala a obligatiei; despagubiri moratorii, care reprezinta echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a executarii cu intarziere a obligatiei. Aceste despagubiri se pot cumula cu executarea in natura a obligatiei, spre deosebire de despagubirile compensatorii care au rolul de a inlocui executarea in natura. Natura juridica a executarii indirecte a obligatiilor Pornind de la definitia executarii indirecte a obligatiilor rezulta ca aceasta are natura juridica a unei raspunderi civile care poate fi , in raport de izvorul obligatiei, contractuala sau delictuala. In Codul civil este reglementata distinct raspunderea civila delictuala, iar raspunderea contractuala este tratata la efectele obligatiilor, impreuna cu despagubirile, astfel ca in doctrina se afirma ca despagubirile reprezinta unul dintre aspectele posibile ale executarii obligatiei contractuale prin echivalent atunci cand nu este posibila executarea in natura. Conditiile raspunderii contractuale Raspunderea contractuala este definita ca fiind obligatia debitorului de a repara pecuniar prejudiciul cauzat creditorului sau prin neexecutarea, executarea necorespunzatoare ori cu intarziere a obligatiilor nascute dintr-un contract valabil incheiat.

Pentru existenta raspunderii contractuale trebuie sa fie intrunite urmatoarele conditii:- fapta ilicita care consta in neexecutarea obligatiilor contractuale asumate de debitor; - existenta unui prejudiciu in patrimoniul creditorului; - existenta unui raport de cauzalitate intre fapta ilicita a debitorului si prejudiciul creditorului; - vinovatia debitorului. Conditiile acordarii de despagubiri Prejudiciul Prejudiciul consta in consecintele daunatoare de natura patrimoniala sau nepatrimoniala, efecte ale incalcarii de catre debitor a dreptului de creanta apartinand creditorului sau contractual, prin neexecutarea prestatiei sau prestatiilor la care s-a indatorat. In masura in care nu exista prejudiciu, actiunea creditorului avand ca obiect plata despagubirilor urmeaza sa fie respinsa ca fiind lipsita de interes. Prejudiciul este urmarea faptei ilicite a debitorului, fapta care consta in neexecutarea sau executarea necorespunzatoare a obligatiei asumate. Sarcina probei prejudiciului revine creditorului, cu exceptia situatiilor in care intinderea prejudiciului este stabilita de lege( de exemplu, in cazul obligatiilor care au ca obiect sume de bani, cand legea fixeaza drept despagubire dobanda legala). Vinovatia debitorului Vinovatia debitorului reprezinta latura subiectiva a faptei debitorului, in sensul ca neexecutarea sau executarea necorespunzatoare, executarea cu intarziere a obligatiei ii este imputabila. In principiu, pana la proba contrara, neexecutarea obligatiei este imputabila debitorului. Referitor la proba acestei conditii, distingem urmatoarele situatii: in cazul obligatiilor de a nu face, creditorul va trebui sa dovedeasca faptul savarsit de debitor prin care s-a incalcat obligatia; in cazul obligatiilor de a da si a face, creditorul trebuie sa dovedeasca existenta creantei, iar daca face aceasta dovada neexecutarea se prezuma, cat timp debitorul nu dovedeste executarea. Debitorul va fi exonerat de raspundere numai daca va dovedi ca neexecutarea obligatiei se datoreaza cazului fortuit, fortei majore sau vinovatiei creditorului. Punerea debitorului in intarziere Punerea in intarziere consta intr-o manifestare de vointa din partea creditorului, prin care ele pretinde executarea obligatiei de catre debitor. Daca obligatia consta in a da sau a face, debitorul se va pune in intarziere printr-o notificare care i se va face prin tribunalul domiciliului sau. Pentru a-si produce efectele, punerea in intarziere trebuie sa imbrace una din urmatoarele forme: notificare prin intermediul executorilor judecatoresti; cererea de chemare in judecata a debitorului. Debitorul este pus de drept in intarziere in urmatoarele cazuri:

in cazurile determinate de lege (punerea in intarziere legala art. 1510-1515 Cod civil), de cate ori legea face sa curga de drept dobanda, care tine loc de daune- interese la obligatiile ce au ca obiect sume de bani; -cand partile au convenit expres ca debitorul este in intarziere la implinirea termenului (punerea in intarziere conventionala); -cand obligatia, prin natura sa, nu putea fi indeplinita decat intr-un termen determinat, pe care debitorul l-a lasat sa expire fara sa-si execute obligatia; -in cazul obligatiilor continue, cum sunt obligatiile de furnizare a energiei electrice sau a apei; -in cazul incalcarii obligatiilor de a nu face. Punerea in intarziere a debitorului produce urmatoarele efecte juridice: de la data punerii in intarziere debitorul datoreaza daune interese moratorii; din acest moment creditorul este indreptatit sa pretinda daune-interese compensatorii; cand obligatia consta in a da un bun individual determinat, ca efect al punerii in intarziere, riscul se stramuta asupra debitorului. Evaluarea despagubirilor Evaluarea judiciara Modalitatea evaluarii despagubirilor de catre instanta de judecata are in vedere ca la stabilirea despagubirilor, instanta de judecata va avea in vedere atat pierderea efectiv suferita cat si castigul pe care creditorul nu l-a putut realiza; in principiu, debitorul va fi obligat sa repare numai prejudiciul previzibil la momentul incheierii contractului; debitorul este obligat sa repare numai prejudiciul direct, care se afla in legatura cauzala cu faptul care a determinat neexecutarea contractului. Evaluarea legala Evaluarea legala exista in cazul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea unei obligatii avand ca obiect o suma de bani. La obligatiile care de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune, de societate. Aceste daune interese se cuvin fara ca creditorul sa fie tinut a justifica vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care , dupa lege, dobanda curge de drept. Evaluarea conventionala Un alt mod de evaluare a daunelor interese este evaluarea facuta prin conventia partilor. Acest lucru se realizeaza prin inserarea in contract a unei clauze numita clauza penala. Clauza penala este definita ca fiind acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii, executarii cu intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau. Clauza penala prezinta urmatoarele caractere juridice: este o conventie accesorie; are valoare practica deoarece fixeaza anticipat valoarea prejudiciului; este obligatorie intre parti, ca orice contract;

este datorata numai atunci cand sunt intrunite toate conditiile acordarii de despagubiri. Avand o natura conventionala, clauza penala este menita sa stabileasca anticipat cuantumul prejudiciului ce-l va suferi creditorul, astfel incat instanta nu este chemata sa-l determine ea printr-o apreciere proprie, ci urmeaza doar sa constate daca executarea s-a facut sau nu in conditiile stipulate prin contract. Aceasta inseamna ca instanta nu poate pretinde creditorului obligatiei, care se prevaleaza de clauza penala, sa faca dovada prejudiciului suferit. In practica, instantele au retinuta ca " penalitatile stipulate de parti in contractul de imprumut au caracterul unei clauze penale, stabilita pentru intarzierea executarii obligatiei de restituire a sumei imprumutate. Aceasta clauza este interzisa in contractele de imprumut , deoarece daunele interese pentru executarea cu intarziere sunt egale cu dobanda, care este echivalentul pentru lipsa folosintei banilor.

DREPTURILE CREDITORULUI ASUPRA PATRIMONIULUI DEBITORULUI Consideratii generale Debitorul raspunde pentru obligatiile asumate cu intregul sau patrimoniu. Oricine este obligat personal este tinut a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile sale, mobile si imobile, prezente si viitoare. dreptul de gaj general al creditorilor chirografari Creditorii chirografari au urmatoarele drepturi asupra patrimoniului debitorului: sa ceara executarea silita asupra bunurilor debitorului; sa ceara luarea unor masuri conservatorii; sa intenteze actiunea oblica indirecta sau subrogatorie -; sa intenteze actiunea revocatorie pauliana -. Masurile conservatorii In temeiul dreptului de gaj general creditorii chirografari, pentru a evita insolvabilitatea debitorului, au la indemana mijloace juridice destinate sa asigure conservarea patrimoniului debitorului, care se numesc masuri conservatorii sau acte conservatorii: 1) cererea de a pune sechestru pe anumite bunuri ale debitorului, pentru a evita deteriorarea sau ascunderea de catre debitor; 2) cererea de efectuare a inscriptiei sau transcriptiei imobiliare; 3) dreptul de interveni in procesele debitorului, cu privire la bunuri din patrimoniu sau de partaj, pentru ca acestea sa nu fie facute cu viclenie pentru vatamarea drepturilor creditorului; 4) dreptul de a formula actiunea in declararea simulatiei. Actiunea oblica indirecta sau subrogatorie Definitie Creditorii pot exercita toate drepturile si toate actiunile debitorului lor, afara de acelea care ai sunt exclusiv personale.

Actiunea oblica este actiunea in justitie pe care creditorul o exercita pentru valorificarea unui drept care apartine debitorului sau. Intr-o alta formulare, actiunea oblica a fost definita ca fiind acel mijloc juridic prin care creditorul exercita drepturile si actiunile debitorului sau atunci cand acesta refuza sau neglijeaza sa si le exercite. Actiunea oblica se mai numeste si indirecta sau subrogatorie deoarece este exercitata de creditor in numele debitorului, dar va duce la acelasi rezultat ca si cum ar fi fost exercitata de debitor. Domeniul de aplicare In principiu, creditorul poate exercita pe calea actiunii oblice toate drepturile si actiunile ce fac parte din patrimoniul debitorului, cu urmatoarele exceptii: creditorul nu se poate substitui debitorului pentru a incheia acte de administrare si nici nu au dreptul sa incheie acte de dispozitie; creditorul nu poate exercita actiunile si drepturile patrimoniale care au un caracter exclusiv si strict personal, care implica o apreciere din partea titularului lor, cum ar fi, de exemplu, actiunea in revocarea unei donatii pentru ingratitudine; creditorul nu poate exercita drepturile patrimoniale incesibile, cum ar fi, de exemplu, dreptul la pensia de intretinere, dreptul de uz, dreptul de abitatie. In practica, instantele au retinut ca actiunea de partaj poate fi intentata pe calea actiunii oblice, cu motivarea ca "actiunea de iesire din indiviziune nu este exclusiv personala a debitorului, deoarece prin drepturi cu caracter exclusiv personal se inteleg acele drepturi a caror exercitare implica o apreciere subiectiva din partea titularului lor, ceea ce nu este cazul cu privire la actiunea de partaj care apartine deopotriva tuturor coindivizarilor, fara ca nici unul dintre ei sa nu se poata opune unei asemenea actiuni. Conditiile intentarii Pentru intentarea actiunii oblice se cer intrunite urmatoarele conditii: debitorul sa fie inactiv; creditorul sa aiba un interes serios si legitim pentru a intenta actiunea (de exemplu, debitorul este insolvabil); creanta creditorului trebuie sa fie certa lichida si exigibila. Efectele actiunii oblice Creditorul exercita actiunea oblica in locul si in numele debitorului, ceea ce produce urmatoarele efecte: paratul pe care creditorul il actioneaza in judecata, va putea sa opuna acestuia toate apararile si exceptiile pe care le-ar fi putut opune si debitorului; in cazul admiterii actiunii, bunul asupra caruia exista dreptul care era amenintat cu pierderea este readus in patrimoniul debitorului.

Actiunea revocatorie pauliana Definitie si natura juridica Actiunea revocatorie sau pauliana este actiunea civila prin care creditorul poate cere anularea actelor juridice facute in frauda drepturilor sale de catre debitor. Actiunea revocatorie se mai numeste si actiune pauliana, deoarece originea sa se afla in dreptul roman, creatorul sau fiind pretorul Paulus. Sub aspectul naturii juridice, actiunea pauliana este o actiune in inopozabilitatea actului incheiat de debitor in frauda creditorului sau. Domeniul de aplicare In principiu, domeniul de aplicare al actiunii pauliene este acelasi cu al actiunii oblice. Conditiile intentarii Exercitarea de catre creditor a actiunii pauliene se poate face daca sunt intrunite urmatoarele conditii: existenta unui act fraudulos al debitorului prin care s-a cauzat o prejudiciere a drepturilor creditorului, constand in micsorarea gajului general, de natura sa determine sau sa mareasca insolvabilitatea debitorului; creanta creditorului sa fie anterioara actului atacat, deoarece daca este ulterioara, acel act nu poate fi prejudiciabil si nici fraudulos pentru creditor; creanta trebuie sa fie certa, lichida si exigibila, iar in cazul actelor cu titlu oneros, tertul sa fi participat in complicitate cu debitorul la fraudarea creditorului. In practica judiciara s-a retinut ca " pentru admiterea actiunii pauliene, creditorul trebuie sa faca dovada unei creante certe, lichide si exigibile, anterioare actului pe care il ataca, precum si a prejudiciului si coniventei frauduloase dintre debitor si tertul achizitor, care consta in faptul ca acesta din urma a cunoscut existenta creantei si ca a achizitionat bunul urmaribil tocmai pentru a zadarnici incasarea ei. Prin urmare, creditorul nu va putea sa ceara anularea unui act de vanzare cumparare incheiat anterior creantei sale, prin care debitorul a instrainat bunul unui tert. Prejudicierea creditorului se apreciaza avandu-se in vedere faptul daca prin actul respectiv s-a micsorat patrimoniul debitorului, determinandu-se insolvabilitatea lui sau agravarea acesteia. Efectele actiunii revocatorii In cazul admiterii actiunii pauliene, actul atacat, dovedit fraudulos, va fi inopozabil creditorului, care, astfel, va putea urmari bunul. Tertul dobanditor al bunului poate sa pastreze bunul oferind o suma de bani creditorului pentru satisfacerea creantei sale. Actiunea pauliana isi produce efectele numai fata de creditorul care a intentat o astfel de actiune, nu si fata de ceilalti creditori ai debitorului.

S-ar putea să vă placă și