Sunteți pe pagina 1din 63

Locul si rolul teoriei generale a dreptului si statului in sistemul stiintelor juridice. I.Consideratii generale privind stiinta dreptului. II.

Stiinta dreptului. III. Teoria generala a statului si dreptului. Notiuni generale. IV. Obiectul de studiu al teoriei generale a statului si dreptului. V. Functiile teoriei generale a statului si dreptului. VI. Baza metodologica. VII. Teoria generala a dreptului in conexiune cu stiintele sociale.

I.Consideratii generale privind stiinta dreptului.


In general stiinta este o activitate despre natura si societate. In acest context stiinta are sarcina de a sistematiza si analiza faptele realitatii juridice. In acelasi sens evidentiem ca stiinta nu se limiteaza doar la colectare si sistematizare de fapte, principalul ei scop fiind elaborarea de legi, de a descoperi legi care sa domine in natura si societate. Avea dreptate marele profesor roman Nicolae Popa care definea stiinta ca un sistem, ansamblu de cunostinte obtinute prin metode corespunzatoare si exprimate in concepte, teorii, principii. Principalele trasaturi ale stiintei sunt: Veridicitatea enunturile trebuie sa fie redate in mod real; Rationalitatea enunturile trebuie sa aiba o logica; Veridicabilitatea trebuie sa fie creat un sistem de metode pentru a putea verifica enunturile; Perfectibilitatea disponibilitatea de a integra noile descoperiri in sistemul sau explicativ.

II. Stiinta dreptului.


Stiinta dreptului este o stiinta sociala. Toate stiintele pot fi impartite in trei grupe: stiinte despre natura; stiinte sociale; stiinte despre gindire. Inca in anul 1987 erau inregistrate cca 1200 de stiinte. Exista pareri impartite cu referire la stiinta dreptului. In lucrarea sa de teorie generala a statului si dreptului, profesorul roman Nicolae Popa deosebeste urmatoarele tipuri de stiinte juridice: teoria generala a statului si dreptului; stiintele juridice ramurale (dreptul civil, penal, administrativ, al muncii etc.); stiintele juridice participative; stiintele juridice istorice (I.U.S.D.).

Intr-o alta lucrare nu mai putin importanta, autorul Gheorghe Avornic ne propune o alta categorizare a stiintelor juridice: stiinte juridice teoretico-istorice; stiinte juridice de ramura; stiinte juridice auxiliare. In aceeasi conjunctura profesorul de drept Sofia Popescu ne pune la dispozitie alte tipuri de stiinte juridice: in primul rind o disciplina de sinteza care studiaza dreptul in ansamblu; discipline istorice; discipline juridice ramurale (speciale); discipline juridice auxiliare.

Facind o analiza a tuturor parerilor exprimate in literatura de specialitate constatam ca autorii nu fac referire la continuturi diferite, evidentiind aceleasi tipuri de stiinta. Nu in ultimul rind, nu putem trece cu vederea punctul de vedere al profesorului autohton Boris Negru care in afara de tipurile prezentate mai completeaza sirul stiintelor juridice cu stiinta dreptului international care ocupa un loc deosebit in sistemul stiintelor juridice. Din punct de vedere al stiintelor juridice un interes deosebit reprezinta stiintele sociale. Obiect al stiintelor sociale servesc diferite fenomene sociale, de natura, laturi ale vietii societatii, precum si legile dezvoltarii ei. Sistemul stiintelor sociale poate fi divizat in 4 categorii: stiintele care au ca obiect activitatile umane ale caror legi si relatii functionale le stabilesc (sociologia, psihologia, economia politica, lingvistica); stiintele istorice care au drept scop reconstituirea si interpretarea trecutului; stiintele juridice care studiaza statul si dreptul precum si aspecte normative ale activitatii umane; cercetarea epistemologica care ca disciplina filozofica, socio-umana abordeaza activitatea cognitiva ca o activitate umana esentiala. Dupa cum am mentionat stiinta juridica este o stiinta socio-umana, o stiinta despre societate. Bineinteles ca nu doar dreptul ca stiinta se ocupa de cercetarea juridica a societatii, ci si o serie de alte stiinte sociale precum este istoria, sociologia, politologia. Intre toate acestea stiinta dreptului se ocupa

de cercetarea aspectelor fundamentale ale realitatii juridice. Ea studiaza legile existentei statului si dreptului in dezvoltare, institutiile politice si juridice, formele lor concret istorice si interactiunea cu alte componente ale sistemului social, si nu in ultimul rind modul in care aceste institutii politicojuridice le influenteaza in raport cu societatea si la rindul lor suporta influenta sociala. Pozitia specifica a stiintei dreptului rezulta din imprejurarea ca dreptul, normele sale intervin in toate domeniile vietii sociale, politice, economice, spirituale s.a.m.d.

III. Teoria generala a statului si dreptului. Notiuni generale.


In cadrul primei grupe de stiinte juridice se inscrie teoria generala a dreptului. In plan de invatamint aceasta disciplina o traim in mod diferit. De cele mai multe ori se studiaza sub numele de introducere in drept. In mai multe tari se studiaza ca enciclopedia juridica. Adeptii consecventi ai enciclopediei juridice au fost renumitii savanti romani Mircea Djuvara si Alexandru Valimarescu, care abordau aceasta disciplina drept o opera stiintifica destinata studiului diferitor factori de determinare a producerii fenomenului juridic, ceea ce constituie substratul social al dreptului; o opera metafizica prin care ratiunea omeneasca identifica acele principii care trebuie sa domine orice organism social; o opera tehnica datorita careia materialul stiintifico-filozofic sa fie tradus in reguli adecvate scopului urmarit. In Anglia aceasta disciplina poarta denumirea de jurisprudenta. In ceea ce ne priveste pe noi, tinind cont de legatura indisolubila dintre stat si drept si pornind de la conceptia conform careia statul fara drept nu exista si invers, dreptul fara stat nu exista, aceasta disciplina poarta denumirea de teoria generala a dreptului. Provoaca discutii controversate conceptia conform careia teoria generala a dreptului este o stiinta juridica. Exista pareri care abordeaza teoria generala a dreptului ca pe o stiinta filozofica, altii considera teoria generala a dreptului ca o stiinta politica. O alta adunatura de cercetatori sunt de parerea ca teoria generala a dreptului este o stiinta politico-juridica. Conceptul conform careia este o stiinta pur filozofica ar fi lipsita de temei. O asemenea abordare a problemei nu se incadreaza in obiectul de studiu al filozofiei ca o stiinta despre legile cele mai generale ale dezvoltarii naturii, societatii si cunoasterii. Acea stiinta, despre insusirile cele mai generale si esentiale ale realitatii si gindirii omenesti se manifesta in filozofie sub forma unui sistem de notiuni generale care poarta denumiri simple categorii filozofice: miscarea, esenta, fenomenul, constiinta, materia etc.

Chiar daca teoria generala a dreptului este o stiinta abstracta si generala, ea nicidecum nu se ridica la nivelul de teoretizare a filozofiei limitindu-se doar la cercetarea si formularea legilor care genereaza doar fenomene juridice. Nu putem accepta nici conceptul conform caruia teoria generala a dreptului este o stiinta politica. Incercarea unora de a atribui teoriei generale a dreptului calitatea de stiinta politica se bazeaza pe aceea ca statul este un fenomen politic, la fel si dreptul este un fenomen politic si ele intr-adevar constituie fenomenul politic, dar atit statul cit si dreptul au si un caracter juridic. Anume din aceste considerente din punctul de vedere al profesorului Denisov teoria generala a dreptului este o stiinta politico-juridica, spre deosebire de celelalte stiinte politice teoria generala a dreptului studiaza nu doar fenomenele politice, dar si cele juridice. Cele spuse mai sus nu ne permit sa fim de acord cu conceptul conform caruia teoria generala a dreptului este o stiinta juridica. Nu trebuie sa uitam ca politicul si juridicul sunt strins legate intre ele, dar ele nu pot fi privite in mod izolat.

IV. Obiectul de studiu al teoriei generale a statului si dreptului.


Ca si orice alta stiinta teoria generala a statului si dreptului isi are obiectul sau propriu de cercetare. Ce studiaza stiinta data? Care sunt domeniile de investigatie? Determinarea obiectului de studiu al teoriei generale a statului si dreptului ne permite in primul rind sa caracterizam continutul stiintei date. Pe de alta parte obiectul de studiu al teoriei generale a statului si dreptului ne ofera posibilitatea sa deosebim stiinta data de alte stiinte. Fiind o stiinta de orientare teoria generala a dreptului si statului are drept scop sa determine ce este dreptul, ce este statul, care este legatura dintre stat si drept. Astfel obiectele de studiu al teoriei generale a statului si dreptului sunt statul si dreptul. Nu trebuie sa uitam de ce leaga aceste doua elemente, care este interactiunea lor. Teoria generala a dreptului are un obiect de studiu care se caracterizeaza tinind cont de dezvoltarea esentei, continutului si formelor statului si dreptului, de caracterul creator al teoriei insasi, de sistemul si starea de fapt a stiintelor juridice de ramura etc.

Spre deosebire de alte stiinte, teoria generala a statului si dreptului trebuie permanent sa ofere raspunsuri la toate intrebarile care apar pe parcurs.

V. Functiile teoriei generale a statului si dreptului.


Pentru a putea intra in esenta, in lumea stiintelor, pentru a o recunoaste ca o stiinta fundamentala, teoria generala a dreptului trebuie sa isi dovedeasca utilitatea. Se deosebesc urmatoarele functii: functia teoretica; functia practica. Functia teoretica consta in elaborarea conceptelor, teoriilor, principiilor. Functia practica consta in cunoasterea modalitatilor in care fenomenele juridice sunt transpuse in viata sociala.

Functiile teoriei generale a statului si dreptului analizind opiniile relevate in doctrina juridica constatam ca practic toti cercetatorii scot in evidenta aceleasi functii ale teoriei generale a statului si dreptului: functia cognitiva presupune cunoasterea stiintifica a dreptului dincolo de cortina normelor juridice; functia explicativa presupune identificarea unui sir de metode care sa ne explice cum s-au produs fenomenele respective; functia critica a teoriei generale a dreptului presupune stabilirea defectelor fenomenelor juridice; functia practica; functia didactica presupune pregatirea specialistilor in domeniul jurisprudentei.

VI. Baza metodologica.


Prin cuvintul metoda intelegem traducind din grecul metodoc mod de expunere, cale de expunere. In literatura juridica de specialitate intilnim diverse defintii ale metodologiei cercetarii teoriei generale a dreptului. Astfel rezumind toate parerile stabilim ca metodologia juridica presupune un ansamblu de teorii, principii teoretice, procedee logice si metode speciale de investigare a materiei statal juridice. Printre principalele metode evidentiem: metoda logica o totalitate de procedee care mijlocesc posibilitatea de a cunoaste structura si dinamica raporturilor din diferite componente ale sistemului juridic din societate. metoda istorica ne ofera posibilitatea sa cunoastem dezvoltarea statului si dreptului la diferite etape istorice. Atunci cind se studiaza diferite fenomene juridice nu putem nega istoria lor concreta. metoda experimentala se aplica cel mai des la stiintele juridice auxiliare. Se aplica in criminalistica, psihiatria-judiciara, medicina legala. metoda comparativa ofera posibilitatea de a compara diferite sisteme de drept de la diferite etape, ramuri de drept, sisteme de drept ale diferitor state. metoda sociologica ca metoda de cercetare ne ofera posibilitatea sa cunoastem normele juridice nu doar sub aspectul lor intern dar si in legatura strinsa cu societatea (mediul social).

VII. Teoria generala a dreptului in conexiune cu stiintele sociale.


Conexiunea dintre TGD si stiintele economice. Nu putem nega corelatia dintre drept si economie, mai ales atunci cind facem referinta la astfel de stiinte ramurale precum dreptul civil, dreptul economic. Din punct de vedere a situatiei economice statul si dreptul apar in rolul de factori primordiali care vor influenta aparitia, modificarea si dezvoltarea relatiilor economice, asigurarea protectiei diferitor forme de proprietate, productie. Conexiunea dintre TGD si politologie. Din start nu trebuie sa uitam ca obiectul de studiu al politologiei este statul, functionarea oricarei societati a presupus necesitatea de a crea un sistem institutionalizat de control capabil sa dirijeze activitatea organelor publice de diferite niveluri. Cu alte cuvinte existenta statului presupune neaparat implicarea unei puteri ce trebuie exercitata. Conexiunea dintre TGD si stiintele istorice.

Pentru a explica unele fenomene juridice, stiintele recurg la studierea trecutului. Conexiunea dintre TGD si sociologie. Sociologia e acea care pune la dispozitia dreptului felurite cercetari sociologice, concluziile carora se utilizeaza la studierea fenomenelor juridice. Conexiunea dintre TGD si psihologie. Psihologia este importanta la aprecierea marturiilor vinovatiei in cazurile penale, manifestarea acordului de vointa la incheierea contractelor, testamentelor, mostenirii. Conexiunea dintre TGD si filosofie. Spre deosebire de alte stiinte sociale, filosofia e un obiect de cercetare cu caracter universal. O data ce alte stiinte ofera cunostinte fragmentare despre anumite domenii ale realitatii, filosofia la rindul ei este totalizatoare, adica obiectul ei de cercetare este totalitar. Spre deosebire de filosofie, stiintele juridice studiaza dreptul sub aspectul sau particular, adica filosofia studiaza dreptul avind la baza caractere de generalitate. Stiintele juridice si teologice. Teologia este si ea intr-un fel sau altul o stiinta normativa, doar ca in teologie normativitatea e de alta natura. Multe dintre normele juridice pot fi regasite in biblie, adica sunt si norme teologice ex. art. 186 cod penal stabileste infractiuni de furt, in cele 10 porunci Dumnezeiesti gasim sintagma sa nu furam, sa nu ucidem; dar exista si multe norme religioase ce nu au nici o atributie la normele juridice ex. postu.

Caracteristica generala a statului.

I.Aparitia statului. Caracteristica puterii sociale si a normelor sociale si evolutia lor. II. Conceptul si atributele statului. III. Formele statului.

I.Aparitia statului. Caracteristica puterii sociale si a normelor sociale si evolutia lor.


Statul si dreptul sunt fenomene sociale ce apar la o anumita treapta de dezvoltare a societatii umane si se dezvolta ulterior concomitent cu societatea, insa pina la aparitia statului si dreptului societatea umana a cunoscut o perioada mai indelungata de dezvoltare si de existenta primitiva sau societatea prestatala. In aceasta perioada existau forme mai simple de organizare a societatii cit si alte norme sociale ce reglementau viata sociala decit statul si dreptul actual. Sunt cunoscute urmatoarele forme de organizare a societatii: Familia grup de indivizi legati prin rudenie; Ginta grup de indivizi bazat pe rudenie de singe, familii apropiate, munca in comun, proprietate comuna, obiceiuri, traditii comune. Se cunoaste ginta matriarhala (condusa de mama) si ginta patriarhala (condusa de barbatul/ii cel/i mai in virsta); Tribul comunitate etnica si de organizare sociala a mai multor ginti sau familii inrudite; Uniunea tribala legaturi gospodaresti intre triburi, militare, migratia populatiei, aparitia dreptului privat; Primele formatiuni statale comunitate de oameni ce locuiesc pe un anumit teritoriu, au aceeasi conducere orientata spre realizarea unor scopuri comune.

II. Conceptul si atributele statului.


Stat din latina status exprima o anumita pozitie semnificind ideea de ceva stabil, permanent. Statul este cuvintul care desemneaza societatea organizata din punct de vedere politic, respectiv este un termen relativ modern, care a aparut mult mai tirziu decit realitatea pe care o ilustreaza. La greci era folosit termenul polis sau politea, la romani res publica, cilitatis. Statul se prezinta ca o forma superioara de organizare a societatii ce realizeaza o putere publica exclusiva asupra unei populatii care locuieste pe un teritoriu determinat. Cuvintul stat este utilizat in mai multe sensuri:

In sens larg statul este organizatorul principal al activitatii unei comunitati umane care stabileste reguli generale si obligatorii de conduita, organizeaza aplicarea sau executarea acestor reguli si in caz de necesitate solutioneaza litigiile ce apar in societate. In sens ingust statul este ansamblul autoritatilor publice care asigura guvernarea. Atributele statului se manifesta si indica acele semne ce deosebesc statul de alte forme de organizare sociala si prezenta concomitenta a tuturor atributelor, ceea ce ne vorbeste despre existenta unui fenomen al statului.

Atributele statului:
Puterea publica exclusiva sau suverana; Populatia; Teritoriul; Elaborarea si aplicarea dreptului; Sistemul de impozite.

a) Puterea publica - element indispensabil definitoriu al statului, adesea infatisata ca unitate politica si juridica. Puterea de stat, puterea publica se distinge de alte raporturi prin faptul ca este reglementata juridic, adica indivizii care exercita puterea cu titlul de guvern in sens larg al statului sunt abilitati de ordine juridica pentru exercitarea puterii prin crearea si aplicarea normelor juridice. Adica puterea de stat are un caracter normativ. Puterea de stat este unica, ea detine monopolul constringerii, doar ea are posibilitatea sa foloseasca constringerea, dispunind in acest sens de un aparat de stat.

b) Populatia constituie o dimensiune demografica psihologica si spirituala a statului. Indivizii care locuiesc pe teritoriul statului si formeaza populatia sunt divizati dupa statutul lor juridic: cetateni, cetateni straini si apatrizi (fara cetatenie).

Teritoriul semnele specifice ale teritoriului statului: Plenitudine statul exercita in limitele sale teritoriale plenitudinea functiilor ce ii revin, legiferind si organizind administrarea publica, stabilind sistemul de judecata, asigurind aplicarea uniforma a legilor;

Exclusivitate statul exercita in mod liber intreaga autoritate fiind exclusa interventia sau amestecul unui stat sau al unei alte puteri straine; Opozabilitatea presupune legitimitatea si recunoasterea internationala a construirii unui stat pe un anumit teritoriu.

Principiile ca atribut teritorial:


Principiul inalienabilitatii interzicerea instrainarii teritoriului sub orice forma. Astfel abandonarea, pierderea, cesiunea, donatia, vinzarea teritoriului sunt incompatibile cu art. 3 al constitutiei. Principiul indivizibilitatii presupune imposibilitatea secesionarii (separarii) teritoriului in afara divizarii administrativ teritoriale. Adica nimeni nu poate diviza, imparti decit prin puterea statului sau referendum. Teritoriul statului este alcatuit din anumite elemente constitutive: solul suprafata terestra asupra caruia se realizeaza suveranitatea statului, indiferent de locul amplasarii geografice; spatiul acvatic apele interioare, marea teritoriala; subsolul stratul de sol si fundul bazinelor de apa care se intinde pina la adincimi accesibile pentru studierea si valorificarea geografica; spatiul aerian coloana de aer care se afla deasupra solului si spatiului acvatic al statului delimitata orizontal prin frontiere terestre, fluviale si maritime, vertical pina la spatiul extraatmosferic, aproximativ 100 km deasupra nivelului marii.

Elaborarea si aplicarea dreptului

Dreptul este instrumentul necesar al existentei si dezvoltarii statului, fiind inerent oricarei puteri de stat. Dreptul are rolul de corset al fortei de incadrare a acestei puteri in limite de ordine, de ameliorare a tensiunilor care se ivesc in procesul exercitarii, conducerii sociale prin intermediul activitatii de stat. Pe de alta parte statul garanteaza realizarea dreptului, elaborarea si aplicarea dreptului si reintegrarea in ordinea juridica lezata prin activitati ilicite.

Sistemul de impozite

Este un atribut nou necesar pentru existenta aparatului de stat manifestat prin taxe, impozite obligatorii si optionale. Suveranitatea pentru prima data este cunoscuta in constitutia franceza din 1791, definita ca libertatea colectiva a societatii. Suveranitatea poate fi privita sub aspect extern in raport cu alte state; statul are functii externe: economica, culturala, ecologica, politica, militara si tehnico-stiintifica. Totodata gasim functii externe ale statului precum: dezvoltarea relatiilor cu alte state, integrarea statului in organisme internationale; functii interne aplicarea sau conducerea asupra teritoriului si a populatiei; statul are functii interne precum: legislativ, executiv si judecatoresc.

III. Formele statului.


Forma statului constituie un fenomen social complex care include in sine trei elemente interdependente: forma de guvernamint; forma organizarii statale; regimul politic. Forma de guvernamint ordinea formarii si organizarii organelor supreme ale puterii de stat, cu raportul dintre ele si cu populatia. Forma organizarii statale organizarea teritoriala a statului si caracterul raporturilor reciproce intre componentele lui si organele puterii centrale. Regimul politic reprezinta un sistem de procedee si metode de realizare a puterii de stat. Forma de guvernamint prezinta in sine structura organelor supreme ale puterii de stat, ordinea de creare a lor si repartizarea competentelor intre ele. Primele forme de guvernamint au fost clasificate: Juste; Injuste.

Primele forme de stat juste erau considerate aristocratia si monarhia aristocratica. Primele forme de stat injuste erau socotite timocratia, oligarhia, democratia, tirania.

O clasificare clasica a formei de guvernamint este: Monarhia; Republica.

La rindul sau monarhia a avut o evolutie: absoluta; reprezentativa pe stari; constitutionala; dualista (dubla); parlamentara.

Republica se imparte in: parlamentara; prezidentiala; mixta. Mai sunt cunoscute modele de republica: democratica ateniana, Atena sec V i.Hr., romana aristocratica, Roma sec II i.Hr., spartana aristocratica, Sparta sec V-IV i.Hr., contemporana, Australia, Republica Moldova etc, prezidentiala reprezentativa, SUA.

Statul de drept. I.Conceptul, evolutia statului de drept. II. Principiile si premisele statului de drept.

I.Conceptul, evolutia statului de drept.


Statul de drept este pe cit de actual pe atit de vechi avind radacini inca din antichitate. Statul de drept reflecta coexistenta celor doua entitati sociale distincte, totodata indisolubil legate intre ele statul si dreptul a raporturilor lor reciproce manifestate ca relatii dintre putere si normativitate: Statul cu tendinta de dominare si supunere, dreptul cu tendinta de stopare si ordonare. Statul de drept semnifica acel sistem de organizare sociala in care legile cu continut clar sunt cunoscute populatiei, bazindu-se pe un sistem de valori umane, general recunoscute fiind aduse la indeplinire in mod nepartinitor, egal si echitabil de catre autoritatile publice care se supun legii, fiind garantate si realizate de catre o justitie independenta, accesibila, impartiala, eficienta.

Dupa cum mentioneaza profesorul Feodorov, statul democratic si de drept este un ideal specific, un vis roz al omenirii la a carui realizare ea tinde mii de ani. Imaginatiile omului despre stat ca o organizatie care functioneaza pe baza unor legi echitabile, au inceput sa se formeze in primele etape de dezvoltare a civilizatiei umane.

Principiile statului de drept: Principiul separatiei puterii in stat; ca institutie politica statul este construit dintr-un sistem de organe si organisme integrate intr-un mecanism, prin intermediul caruia el isi exercita rolul si functiile sale in societate. Montesquieu sustine ca pentru ca sa nu sa se abuzeze puterea lucrurile trebuie organizate in asa fel incit puterea sa opreasca puterea. Art. 6 al constitutiei Republicii Moldova puterea legislativa, executiva si judecatoreasca sunt separate si colaboreaza in exercitarea prerogativelor care le revin. Principiul suprematiei legii art. 7 din constitutie. Asigurarea, respectare si garantearea drepturilor si libertatilor omului art. 4, 16, 18 ,21, 22, 23. Principiul echitatii si al dreptatii (al justitiei) art. 20 din constitutie. Principiul democratismului si pluralismului politic art. 2-5 din constitutie.

Originea statului si dreptului. I.Insemnatatea studierii originii statului si dreptului, teoriile de aparitie a statului si dreptului. II. Caracteristica puterii si a normelor sociale din societatea prestatala.

I.Insemnatatea studierii originii statului si dreptului, teoriile de aparitie a statului si dreptului.

Insemnatatea studierii statului si dreptului se degaja din nevoia de a cunoaste un fenomen juridic la justa lui valoare, studiind preistoria, istoria sa. Dezvaluirea aparitiei statului si dreptului e unul din momentele obligatorii in procesul cunoasterii, adica fara ca sa cunoastem originea fenomenelor juridice nu putem intelege esenta, rolul statului si dreptului. Problema aparitiei statului si dreptului e o problema veche dar si o problema noua. Veche este deoarece primele tentative de a studia originea statului si dreptului au fost inca la stramosii nostri, dar este noua dat fiind faptul ca si azi in lume apar state noi.

Teoria aparitiei statului si dreptului poate fi privita sub 3 aspecte: Aparitia unui stat si a unui sistem de drept concret caracteristic statului dat (aparitia statului si dreptului romanesc, portughez, francez); Aparitia statelor si sistemului de drept caracteristic acestora ce se atribuie la o anumita etapa istorica. De exemplu: aparitia statului si dreptului antic, modern, medieval. Aparitia statului si dreptului in general, ceea ce intereseaza teoria statului si dreptului e aparitia statului si dreptului in general ca fenomene sociale.

Prima forma de convietuire a fost hoarda, ce presupunea un grup de indivizi reuniti fara nici o regula. Ei pescuiau si vinau, apoi apare agricultura, mestesugaritul si deja se formeaza ginta, ceea ce era specific la ginta e ca toti erau reuniti pe baza de rudenie de singe. Apoi apar triburile.

Premisele aparitiei statului si dreptului.


Conditiile de aparitie a organizarii statale a societatii s-au format destul de greu. In perioada cind s-a descompus comunitatea primitiva si s-a trecut la organizarea statala apare mestesugaritul, agricultura, operatiunile de schimb, omul devine producator, se trece la economia productiva. Investigatiile facute de catre sociologi, istorici ne scot la iveala faptul ca in comunitatile primitive raporturile dintre indivizi si-au gasit reflectare intr-o serie de norme sociale care cu timpul au devenit norme juridice. Conform prevederilor acestor norme sociale era interzisa casatoria intre sora si frate, mama-fiu, apare cu timpul necesitatea de a stabili o modalitate de razbunare, precum e legea talionului. Sub influenta acestor factori, deasupra unitatilor gentilice de atunci apar uniunile de ginti acolo unde se stabilesc distributii la diferite activitati.

Caracteristica unor conceptii sau teorii privind originea statului si dreptului:

Teoria teologica statul e creatia lui Dumnezeu, iar seful statului e reprezentantul lui
Dumnezeu pe pamint. Sustinatorii acestor conceptii sustin ca Dumnezeu e creatorul universal.

Teoria patriarhala partasii acestei teorii considera ca statul isi trage originea de la familie.
Din punctul lor de vedere statul exista inaintea indivizilor. Tatal de familie ca si seful statului nu se alege dar se numeste.

Teoria patrimoniala afirma ca statul apare din dreptul de proprietate asupra pamintului,
dupa ei guvernantii au acaparat paminturi, iar indivizii sunt doar arendasi.

Teoria violentei potrivit ei statul apare in rezultatul luptelor dintre diferite grupari,
invingatorii devin proprietarii bogatiilor acaparate. Teoria organica apare in sec. XIX, dupa parerea sustinatorilor acestei conceptii statul e un organism social compus din oameni precum organismul animal se compune din celule. Lupta pentru viata obliga speciile animale pintre care si omul ca fiinta animala sa se adapteze conditiilor de detentie. Teoria rasiala porneste de la ideea inegalitatii raselor si dominatia raselor principale, aceasta teorie a avut un spatiu de dezvoltare mai raspindit in perioada regimurilor fasciste. In lucrarea sa, Maicamt, Hitler zicea ca scopul statului rasial e de a pastra reprezentantii de rasa primara. Teoria psihologica partasii acestei teorii sustin ca statul apare prin factori de ordin psihologic, dupa parerea lor exista doua categorii de oameni: Din punct de vedere psihic au abilitatea de a conduce societatea; Din punct de vedere psihic sunt oamenii dispusi de a fi condusi. Teoria contractului social are radacinile din Grecia Antica. Statul dupa parerea lor apare cu rezultatul intelegerii intre oameni si rezultatul pactelor de supunere.

Continuare la tema: Caracteristica generala a statului. Scopul. Sarcinile. Functiile statului.


Statul fiind o institutie social-politica are la baza anumite functii. Activitatea complexa a statului determina o diversitate de functii care se impart in: Functii interne; Functii externe. Functiile interne se manifesta prin politica interna a statului, care are la baza realizarea diferitor sarcini privind viata juridica a societatii. Un loc deosebit ii revine functiei legislative a statului statul adopta legi, care sa orinduiasca societatea. O a doua functie interna a statului pe care nu o putem neglija este functia executiva supravegheaza realizarea sarcinilor propuse; functia judecatoreasca care are sarcina de a solutiona litigiile aparute in societate. La rindul lor functiile externe vizeaza relatia statului cu alte state. Functiile externe: Dezvoltarea relatiilor cu alte state atit pe plan bilateral, cit si pe plan multilateral. Aceste relatii trebuie sa se bazeze pe principii de egalitate, respect reciproc, respectarea independentei, suveranitatii nationale. Un al doilea atribut pe care il are statul pe plan international: integrarea statului in organismele internationale cu scopul cooperarii internationale, securitatii internationale, dezarmarii, functia ecologica.

In contextul problemei abordate nu trebuie sa uitam ca statul indiferent de perioada de dezvoltare istorica are un rol neschimbat orinduirea comunitatii. Avind la baza scopul propus statului ii revin o serie de sarcini in diverse domenii: economic, politic, ideologic, cultural etc.

Forma statului:
Literatura juridica de specialitate ne propune mai multe definitii ale formei statului, analizind toate aceste definitii constatam ca ele de fapt scot in evidenta aceleasi elemente constitutive, astfel prin forma a statului intelegem modul de organizare al continutului puterii, structura interna si externa al acestui continut. Forma statului este constituita din trei elemente: Forma de guvernamint; Structura de stat; Regimul politic. Republica parlamentara se caracterizeaza prin faptul ca presedintele lipseste, fie el este ales de catre parlament si raspunde in fata lui: Germania, Austria, Finlanda, RM. Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului statului de catre cetateni, fie in mod direct, fie prin intermediul colegiilor electorale.

Structura de stat:
Un al doilea element al formei de stat este structura de stat. Cuvintul structura in corelatie cu cel de stat cuprinde trei trasaturi: Totalitatea aceasta particularitate este strins legata de diferenta dintre un tot intreg si elementele lui. Transformarea care presupune o serie de schimbari, adica statul nu este ceva stabil. Autoconservarea adica structurile se ordoneaza intre ele si nu permit depasirea frontierelor.

Din aceste trei caracteristici statele se impart in: State unitare (simple); State compuse (federative).

Statul unitar reprezinta o singura formatiune statala cu un regim constitutional unic, are un singur rind de autoritati legislative, executive si judecatoresti. Statele formate din doua sau mai multe state membre din uniunea carora apare un nou stat stat federativ. Vorbind despre structura de stat, in literatura de specialitate deseori se pomeneste despre o asemenea modalitate de structura cum ar fi confederatia. Confederatia inseamna o asociatie de state independente, formata din considerente economice, politice, atit de ordin intern cit si international, care de fapt nu da nastere unui nou stat, de exemplu: confederatia elvetiana, care inca din 1848 devine confederatie; Germania 1815-1871, SUA.

Regimul politic.
Din punct de vedere al regimului politic deosebim doua tipuri de state: Democratice; Totalitare. Democratia este acea forma de guvernare in care puterea apartine poporului. Democratia si regimul democratic se caracterizeaza prin anumite trasaturi esentiale: pluralism politic, garantarea drepturilor si libertatilor cetatenilor, reglementarea juridica a opozitiei prin recunoastere. Democratia intr-un sens poate fi directa sau reprezentativa. Democratia directa presupune participarea directa a cetatenilor la actul de guvernare, iar democratia reprezentativa este acea democratie in care cetatenii isi aleg un organ reprezentativ prin intermediul caruia se exprima vointa si interesele poporului. Regimul totalitar se caracterizeaza prin inexistenta atit a conditiilor juridice formale, cti si a conditiilor reale prin care sa fie exprimata vointa societatii, adica poporul nu are nici o influenta asupra politicii interne a statului. Sunt niste metode nedemocratice, regimuri de tiranie, dictatura; de ex: Coreea de Nord, Cuba, China.

Aparatul de stat un sistem de organe prin intermediul carora se realizeaza puterea in stat. Besk Pascal spunea statul fara forta e de neconceput. La baza organizarii si functionarii sparatului de stat stau diferiti factori de ordin obiectiv si subiectiv care in ultima instanta determina structura lui interna, relatiile dintre diferite organe ale statului, atributiile care revin fiecarui organ in parte. Structura aparatului de stat: parlamentul RM organ legislativ suprem in stat constituit din biroul permanent, fractiuni parlamentare, comisii parlamentare.

In total avem 101 deputati.

Biroul permanent organul de lucru al parlamentului. El se compune din deputati care reprezinta proportional fractiunile parlamentare. Numarul deputatilor care constituie biroul permanent se stabileste printr-o hotarire a parlamentului. Presedintele parlamentului se alege pe durata mandatului cu majoritatea voturilor deputatilor alesi (50 + 1). Atributiile presedintelui parlamentului sunt: Conduce lucrarile parlamentului; Asigura respectarea regulamentului parlamentului; Semneaza legile si hotaririle adoptate de parlament; Reprezinta organul legislativ in tara si peste hotare; Angajeaza si elibereaza din functie lucratorii aparatului parlamentar.

Fractiunile parlamentare sunt alcatuite din cel putin 5 deputati in baza listelor partidelor ce au acces la parlament.

Comisiile parlamentare organe interne ale parlamentului constituite pe domenii specializate. Fiecare comisie are presedintele sau ales de catre parlament. Comisiile parlamentare sunt de doua feluri: Permanente; Provizorii. Comisiile permanente constituite in parlament pe domenii specializate (comisia jurit. numiri si unitati, comisia juridica economica si finante). Comisiile provizorii sau temporare sunt pentru a rezolva o problema sau alta strict determinata. Ca autoritate legislativa superioara parlamentara are functiile: Functia legislativa; Numirea, revocarea, distituirea, avizarea, formarea unor autoritati statale; Functia de conducere in politica externa; Functia de control; Functia de organizare interna.

Parlamentul se alege pentru 4 ani, acest termen poate fi prelungit in urmatoarele doua cazuri: Razboi; Catastrofa.

Presedintele Republicii Moldova.


Vezi art. 78 din constitutie. Atributiile presedintelui: este garantul suveranitatii, independentei nationale a unitatii si integritatii teritoriale. Un rol important al presedintelui e numirea guvernului. In raporturile sale cu parlamentul presedintele dispune de anumite cai specifice: Presedintele e in drept sa participe la lucrarile parlamentului; El poate dizolva parlamentul; Numeste in functii publice (judecatorii); Poate suspenda actele guvernului.

Guvernul RM se alcatuieste din prim-ministru, vice prim-ministri, ministri, alte persoane prevazute de legea organica. Corman presedintele parlamentului.

Atributiile guvernului: Creeaza conditii pentru suveranitatea economica a statului. Elaboreaza conceptiade dezvoltare social-economica. Asigura libera initiativa de monopolizare a economiei. Asigurarea legalitatii in drepturi a tuturor subiectilor, proprietatii. Favorizeaza dezvoltarea autonomiei publice locale. Asigura legalitatea, ordinea publica, drepturile si libertatile cetatenilor. Dirijeaza activitatea de aparare a tarii.

Asigura respectarea si executarea legilor (capitolul 6). Administrarea publica centrala de specialitate (ministerele, depart. Inspectoratele de stat, comisiile si consiliile guvernane). Ex.: curtea de conturi, banca nationala. Administrarea publica locala (orasele, satele, consiliile raionale, satesti, orasenesti). Administrarea publica locala se intemeiaza pe principiile autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice locale, eligibilitatii autoritatilor admministrarii publice, consultarea cetatenilor in probleme locale.

Caracteristica generala a dreptului.

I.Conceptul dreptului. II. Acceptiunile dreptului. III. Factorii de configurare ai dreptului. IV. Functiile dreptului. V. Finalitatea dreptului.

I.Conceptul dreptului.
Cuvintul drept provine de la latinescul directus ceea ce in traducere inseamna ceva drept, linie dreapta, de-a dreptul. Zi cu zi intilnim diverse intelesuri ale cuvintului drept: Dreptul ca un ansamblu de norme sociale, care reglementeaza anumite domenii de activitate, domenii care prezinta interes pentru societate. Dreptul ca un ansamblu de reguli generale si obligatorii garantate de stat. Dreptul ca posibilitatea unei persoane de a pretinde ceva de la alta persoana. Dreptul ca stiinta, adica un ansamblu de cunostinte despre viata juridica a societatii. Dreptul ca un sistem juridic, adica totalitatea de fenomene care includ: normele juridice, raporturile juridice. In viata de toate zilele mai este intilnit si ca adjectiv, de exemplu: om drept, actiune dreapta, la fel poate fi intilnit si ca adverb, de exemplu: a procedat drept.

Doctrina juridica ne pune la dispozitie un sir intreg de definitii ale dreptului la diferite perioade istorice. Tinind cond de multitudinea lor este imposibil practic sa le vedem pe toate. Cea mai renumita definitie si printre primele defintii date dreptului o remarcam pe cea a jurisconsultului Ultean care scria preceptele dreptului sunt: sa traiesti in mod cinstit, sa nu daunezi altuia si sa oferi tuturor ce li se cuvine. O alta definitie remarcata este a jurisconsultului Celsus care vede dreptul ca arta binelui si a echitatii. In secolul XIII Sfintul Tomas Dacvino defineste dreptul ca fiind proportia dintre doua lucruri care are scopul de a stabili egalitatea. Dupa Montesquieu care pune semn de egalitate intre drept si lege considera legea ca ratiunea omeneasca in masura in care ea guverneaza toate popoarele de pe pamint, iar legile fiecarui popor nu trebuie decit sa fie acele cazuri luate in parte la care se aplica ratiunea omeneasca.

Dupa Hegel, 1770-1831 dreptul este vointa libera a statului. Dupa el vointa de la sine inca nu constituie drept, dreptul apare, vointa devine lege prin statute si regulamente. Din punctul de vedere al lui Eugeniu Speranta aproximativ in anii 1935-1936 dreptul este ca o sistema deductiva de norme sociale destinate printr-un maxim de justitie realizabila printr-un maxim de socialitate intr-un grup social determinat. Din punctul de vedere al lui Nicolae Popa, dreptul este un ansamblu de reguli asigurate si garantate de stat care au drept scop organizarea si disciplinarea comportamentului uman in principalele relatii din societate. In lucrarea sa de teorie generala a dreptului provesorul de drept autohton Gh. Avornic defineste dreptul ca fiind o totalitate de norme juridice generale si impersonale strict determinate si obligatorii stabilite sau sanctionate de stat care fixeaza cadrul juridic de organizare a statului si de conducere a societatii care reglementeaza cele mai importante relatii sociale, stabilind caile si mijloacele de aparare, consolidare si dezvoltare a ordinii sociale reprezentind vointa clasei dominante, iar la etapa contemporana intregul popor, a caror aplicare si garantare se realizeaza de stat fiind impuse la nevoie prin forta de constringere. *Dreptul reprezinta un ansamblu de norme juridice adoptate de catre stat care au menirea de a reglementa cele mai importante relatii sociale cu scopul disciplinarii oamenilor, realizare a carora este garantata in caz de necesitate prin forta de constringere a statului.

II. Acceptiunile dreptului.


Dreptul are mai multe acceptiuni, ca de exemplu: Dreptul obiectiv, subiectiv, pozitiv; Drept national, strain, international; Drept public, privat. Vorbim despre dreptul obiectiv si subiectiv, mentionam ca primul (dreptul obiectiv) este chemat sa sublinieze o realitate sociala, o necesitate fara de care societatea nu poate fi conceputa la o anumita etapa de dezvoltare istorica. Astfel, dreptul obiectiv se prezinta ca o totalitate de norme adoptate de stat. Avea dreptate profesorul Nicolae Popa, care sustinea ca dreptul obiectiv imbina necesitatea si libertatea. Necesitatea rezulta chiar din scopurile pe care le are viata sociala, scopuri care sunt prefigurate in ansamblul normelor legale. Acest ansamblu

constituie dreptul obiectiv. In timp ce dreptul obiectiv include reguli de drept, dreptul subiectiv este legat de titularul acestor drepturi. Daca drepturile obiective sunt limitate, drepturile subiective sunt infinite la numar. Una din manifestarile realitatii juridice ale societatii este dreptul pozitiv. Dreptul pozitiv se prezinta ca o totalitate de norme juridice in vigoare intr-un stat, adica norme active.

Dreptul national reprezinta toate regulile de conduita dintr-un stat. Dreptul strain este dreptul national din alt stat. Dreptul international este totalitatea mijloacelor de drept ce se contin in diverse izvoare de drept (conventii, tratate, memorandume). Dreptul public si dreptul privat este o diviziune care isi are radacinile inca din perioada romana. Dupa romani dreptul public este dreptul care reglementa relatiile dintre stat si cetateni, cel privat reglementa relatiile dintre cetateni.

Constantele dreptului.
Norma juridica; Raportul juridic; Actul normativ juridic norma prescrisa de catre legiuitor; Izvoarele dreptului.

III. Factorii de configurare ai dreptului.


Literatura de specialitate interpreteaza in mod diferit factorii de configurare a dreptului, adica acei factori care direct sau indirect influenteaza intr-o masura mai mare sau mai mica asupra formei si continutului dreptului, care ii determina substanta si ii modeleaza forma. Deosebim urmatorii factori de configurare a dreptului: Factorul natural; Factorul istoric; Factorul social-politic; Factorul social-economic;

Factorul cultural-ideologic; Factorul uman; Factorul international. Factorul natural se bazeaza pe urmatoarele componente: mediul geografic, factorii biologici, factorii fiziologici, factorii demografici, clima ca element geografic are intodeauna o influenta asupra reglementarilor juridice, astfel in zonele calde casatoria este permisa la o virsta mai mica fata de zonele reci. Popoarele din climele calde se considera ca sunt mai timide, la fel remunerarea muncii este diferita in tarile unde clima este mai calda. Factorul istoric este un alt factor care si-a lasat amprenta asupra dreptului. Nu trebuie sa uitam ca dezvoltarea dreptului este un proces continuu. La baza oricarui sistem de drept sta evident un izvor istoric. Factorul social-politic. Asupra dreptului intr-o societate influenteaza autoritatile publice (presedintele, parlamentul, guvernul, primariile). De regula, dreptul este influentat de partidul care se afla la guvernare, de coalitiile politice, care dispun de toate pirghiile puterii pentru ca vointa lor sa fie impusa oamenilor prin intermediul actelor normativ-juridice. Factorul social-economic. Dreptul este acela care apare in calitatea de aparator al progresului eonomic. Factorul cultural-ideologic. Cultura si constiinta juridica a oamenilor intotdeauna a jucat un rol important in viata dreptului. Cu ajutorul masurilor legislative statul asigura libertatea constiintei, asigura o cultura juridica inalta. In acelasi timp constiinta si cultura juridica indeparteaza faptele ilegale din societate. Factorul uman. Omul este acela care beneficiaza de reglementarea juridica instituita de stat. Daca n-ar fi omul, n-ar fi nevoie de legi. Nu exista omul pentru drept ci dreptul pentru om. Factorul international. Exista o mare legatura dintre statele care se atribuie aceluiasi sistem de drept, aceleiasi familii de drept.

IV. Functiile dreptului.


Functia de institutionalizare juridica a organizarii social politice se manifesta prin faptul ca dreptul prin prisma normelor sale reglementeaza organizarea autoritatilor publice ale statului, stabileste atributiile lor, corelatia dintre diferite autoritati publice, modalitatea de exercitare a celor trei puteri.

Functia de aparare si garantare a valorilor fundamentale ale societatii. Abordarea dreptului prin intermediul valorilor inseamna identificarea acelor valori pe care societatea le promoveaza. Fiecare societate are propriile valori. Evolutia istorica a societatii de regula modifica criteriile de valorizare si totodata produce schimbari in ierarhia acestor valori. Aici pot fi remarcate valori care raspund unor trebuinte universale, care raspund nevoilor tuturor oamenilor. Functia de conducere a societatii. Actul normativ juridic este in fapt un act de conducere al societatii prin drept. El scoate in evidenta scopurile si nazuintele sociale, in felul acesta supraveghind activitatea tuturor subiectilor de drept. Dreptul apare ca o tranzitie intre diferite interese. Dreptul este acela care conduce relatiile subiectilor individuali sau colectivi, in felul acesta stabileste drepturi si obligatiuni. Dreptul cuprinde in sine nu pur si simplu niste aprecieri normative, el apare ca un ordin caruia toti trebuie sa i se supuna. Functia normativa. Aceasta functie se degaja din necesitatea subordonarii actiunilor individuale fata de conduita care este prescrisa in norma juridica. Functia informativa. Reflectind realitatea despre normele juridice se acumuleaza un sir de cunostinte despre viata multilaterala a societatii. Dreptul este acela care concentreaza in sine schimbarile care au loc in societate. Tinind cont de normele juridice in vigoare noi putem trage concluziile corespunzatoare pentru a aprecia care sunt principiile orinduirii sociale. Totodata stabilim structura politica a societatii, caracterul relatiilor economice. Ca consecinta prin intermediul dreptului noi obtinem informatii despre societatea data la o etapa sau alta de dezvoltare. Functia educativa. Adoptind niste norme juridice statul asigura cadrul organizatoric necesar al activitatii spirituale si pune la dispozitia oamenilor o serie de mijloace de cultura. Si anume prin intermediul acestor mijloace se asigura educatia societatii.

V. Finalitatea dreptului.
Prin cuvintul finalitate intelegem un scop in vederea caruia se desfasoara o activitate. In literatura juridica de regula problema finalitatilor dreptului nu se prea studiaza. Unii invoca ca rolul si locul lui este mai mult oportun pentru a-l studia la etapa finala. Dupa Eugeniu Sperantia ceea ce determina dreptul nu sta numai in trecutul lui istoric, dar si in destinatia lui ideala. Prin finalitate a dreptului

intelegem un mod de evolutie a realitatilor juridice, care sa satisfaca necesitatile individului uman, cerintele progresului social in raport cu valorile unui timp istoric, model care contribuie la promovarea specificitatii dreptului, dar si la evidenta concentrarii cu alte sisteme.

Principiile dreptului. I.Conceptul principiilor dreptului. II. Clasificarea principiilor dreptului. III. Analiza principiilor generale ale dreptului.

I.Conceptul principiilor dreptului.


Dreptul Principiile generale Cuvintul principiu provine de la grecescul ahe, ceea ce in traducere desemneaza actiunea de a conduce. In sensul sau juridic principiile dreptului sunt definite ca ideile de baza, ideile diriguitoare ale dreptului. Doctrina juridica defineste in mod diferit principiile dreptului, de exemplu: profesorul roman Voicu vede in principiile dreptului acele idei fundamentale care stau la baza procesului de aplicare al dreptului. Dupa parerea lui Nicolae Popa principiile dreptului sunt ideile conducatoare ale continutului normelor juridice. O norma juridica se modeleaza avind la baza principiile dreptului. Generalizind

defintiile propuse concludem ca principiile dreptului sunt acele idei fundamentale ale sistemului de drept, inclusiv modul de coordonare al normei juridice in jurul unei idei de baza. Trasaturile principiilor dreptului: Principiile dreptului au forta unor norme superioare care pot fi formulate in textele actelor normative. La baza oricarui sistem de drept national stau principiile fundamentale ale acestuia. Principiile dreptului sunt niste constructii care stau la baza dreptului. Principiile dreptului sunt niste reguli generale care reflecta valorile pe care le promoveaza dreptul. Principiile dreptului stau la baza integrarii normelor juridice in sistemul dreptului existent. Principiile dreptului apar ca niste axiome sub forma unei generalizari de fapt experimentale. Principiile dreptului reflecta functionarea si dezvoltarea dreptului. Principiile fundamentale ale dreptului stau la baza principiilor de ramura. Principiile dreptului nu sunt creatia si nici produsul nici al filosofilor, nici al legiuitorilor, chiar nici al practicienilor, ele constituie descoperiri ale acestora bazate pe nevoile societatii. Principiile dreptului reprezinta de fapt un factor de stabilitate, adaptare si integrare in ordinea juridica. Din punctul de vedere al tehnicii juridice, principiile dreptului lichideaza lacunele si le completeaza cu idei noi.

II. Clasificarea principiilor dreptului.


O etapa nu mai putin importanta in studierea principiilor dreptului o constituie categorizarea lor avind la baza diferite criterii: Dupa gradul de generalizare, sfera de actiune, deosebim principii generale, principii ramurale si principii inter-ramurale. Principiile generale sunt acele principii care se aplica fata de tot

dreptul. Ramurale sunt acele principii caracteristice ramurii de drept si inter-ramurale mai multor ramuri. Dupa continut evidentiem principii de inspiratie filosofica, olitica, sociala. Reiesind din functiile pe care le indeplinesc putem distinge pe de o parte functia fundamentala, iar pe cealalta parte functia tehnica. Functia fundamentala consta in fundamentarea oricarei constructii juridice, astfel incit orice regula adoptata sa fie in corespundere cu aceste principii. Functia tehnica la rindul ei se indeplineste pe principii generale, care au drept scop final de a asigura interactiunea dintre ordinea de drept si aplicarea adecvata a dreptului. Din punctul de vedere al sferei de aplicare distingem principii de drept national, principii de drept comunitar, care se aplica pe o anumita suprafata (dreptul Uniunii Europene), principii de drept international, care se aplica de toate statele din lume. Dupa diviziunea dreptului deosebim principii de drept public, principii de drept privat.

III. Analiza principiilor generale ale dreptului.


Principiul asigurarii bazelor legale de functionare ale statului. Este un principiu cheie al oricarui stat. El constituie premiza de existenta a statului de drept. Intr-o societate democratica puterea nu poate sa nu apartina poporului. Aceasta trebuie sa-si gaseasca formulare pozitiva care i-ar permite sa ia o decizie definitiva in rezolvarea problemelor principale ale statului. Vezi art. 2 din constitutie.

Principiul libertatii. Intr-o societate democrata organismul politic este statul care dispune de toata forta de a reglementa intrebuintarea puterii. Libertatea este o caracteristica specifica a omului, iar a renunta la libertate inseamna a renunta la calitatea ta de om, la drepturile sale.

Principiul egalitatii. Principiul potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de drept. In Declaratia Universala a Drepturilor Omului principiul egalitatii este asezat alaturi de cel al libertatii, pentru ca egalitatea se poate implini doar daca oamenii sunt liberi. Art. 16 din constitutie. Principiul justitiei, echitatii si dreptatii. Justitia reprezinta acea stare a societatii care se poate realiza numai in cazul in care pentru fiecare individ sau pentru toti impreuna se satisfac

drepturile si interesele legitime. Justitia este strins legata de dreptate si echitate. Nu trebuie sa uitam ca dreptatea este produsul indelungat al gindirii oamenilor. La fel ar fi bine sa memorizam aceasta celebra afirmatie: Drept este ca ceea ce e drept sa fie urmat, necesar este ca ceea ce e mai puternic sa fie ascultat. Dreptul fara putere este neputincios, iar puterea fara dreptate este tiranica, iar dreptatea fara putere poate fi contestata, pentru ca intotdeauna exista si raufacatori, puterea fara dreptate este invinuita. In ceea ce priveste echitatea subliniem ca ea priveste activitatea de elaborare a dreptului, cit si cea de aplicare si interpretare.

Principiul responsabilitatii. Responsabilitatea presupune o anumita conduita a individului fata de societate cit si a societatii fata de individ. Responsabilitatea presupune asumarea raspunderii fata de rezultatul actiunii sociale a omului. Responsabilitatea este strins legata de libertate, mai mult ca atit libertatea este o conditie indispensabila a responsabilitatii. Ca principiu de drept, responsabilitatea apare ca un raport constient al individului la valorile si normele sociale.

Dreptul in sistemul normativ social. I.Societatea si reglementarea normativa a relatiilor sociale. II. Normele sociale. Trasaturile ei caracteristice si clasificarea. III. Corelatia dintre normele juridice cu alte categorii de norme sociale (morala, obiceiurile, normele politice, religioase si tehnice).

I.Societatea si reglementarea normativa a relatiilor sociale.


A reglementa in sens social inseamna a desemna conduita oamenilor, a colectivelor de oameni, a impune un comportament oamenilor in limita acceptabila pentru societate. Reglementarea sociala se caracterizeaza prin urmatoarele: Fiecarui tip de societate ii este caracteristica o anumita masura de reglementare sociala. Pe masura ce se dezvolta societatea creste nivelul socializarii vietii. (apar mai multe tipuri de relatii sociale care trebuie reglementate) O tendinta de dezvoltare a reglementarii sociale o constituie crearea unor mecanisme de reglementare normativa a relatiilor sociale. Pe masura dezvoltarii vietii sociale evident ca au loc schimbari in ceea ce priveste calitatea reglementarilor normative. Reglementarea sociala poate fi de doua feluri: individuala si normativa. Individuala se face prin adresari personale pentru cazuri concrete. Adresarile sunt valabile o singura data. Reglementarea normativa este o reglementare mult mai complexa, ea presupune o dirijare a conduitei oamenilor prin intermediul diferitor metode legale. Aceste doua modalitati se aplica in viata de toate zilele. Atit primul cit si al doilea urmareste reglementarea comportamentului oamenilor.

II. Normele sociale. Clasificarea si trasaturile.


Normele sociale constituie o totalitate de norme care vin sa reglementeze conduita oamenilor in diferite domenii de activitate sociala. Fara actiunea normelor ar fi imposibila dezvoltarea vietii sociale. Pe masura dezvoltarii societatii se dezvolta si normele sociale. Indiferent de domeniul pe care il reglementeaza normele sociale contin reguli adresate indivizilor, stabilind modalitatile in care aceste norme trebuie concretizate si in acelasi timp acceptate de societate. Prescriind norme statul urmareste

scopul de a dirigui cu societatea. In cadrul societatii omul se supune sau nu normelor sociale. Dat fiind faptul ca relatiile sociale sunt extrem de variate, variate sunt si normele care reglementeaza aceste relatii. Dupa sfera de aplicare deosebim norme sociale general-umane (internationale) si nome care vizeaza o societate aparte. Dupa modul de aparitie deosebim norme elaborate in mod spontan si norme aparute in mod organizat. Dupa continut deosebim norme politice, juridice, religioase etc.

Trasaturile normelor sociale: Orice norma indiferent de natura ei reflecta conditiile unei epoci istorice, structura sociala, interesele guvernantilor. In acest fel normele sociale nu sunt pentru totdeauna, ele variaza in functie de orinduirea sociala. Normele sociale reglementeaza anumite tipuri de relatii sociale, cu scopul de a asigura dezvoltarea normala a societatii. Normele sociale se bazeaza pe anumite situatii tipice care se intilnesc in societate. Normele sociale nu se adreseaza unor subiecti aparte si poarta un caracter impersonal. Normele sociale sunt destinate pentru a fi folosite de nenumarate ori.

III. Corelatia dintre normele juridice si alte categorii de norme sociale.


Morala o totalitate de conceptii despre bine si rau, despre drept si nedrept, despre permis si nepermis s.a.m.d. Valorile morale reprezinta niste scopuri si atitudini preferentiale, cum sunt: responsabilitatea, echitatea, demnitatea. Obiceiul dupa cum am subliniat anterior dreptul nu s-a desprins doar de la morala, dar si de la obiceiuri. Normele obisnuielnice sunt o categorie de norme sociale, o totalitate de reguli care au fost incetatenite in urma aplicarii lor repetate.

Normele politice fac parte din cele mai importante norme sociale. Ele stabilesc legatrile politice din societate si reglementeaza relatiile dintre autoritati, dintre autoritati si cetateni. Normele religioase. Religia reprezinta un sistem de credinte, convingeri despre Dumnezeu, o adoratie fata de Dumnezeu. Este un sistem de norme intemeiate pe invatatura cartilor sfinte. Initial, normele juridice si normele religioase erau amestecate. Mai apoi ele se despart. Normele tehnice sunt reguli care reglementeaza procesul productiv. Ele se statornicesc intre oameni in cadrul participarii lor la viata sociala. Normele tehnice au scopul de a depune minim de efort si de a obtine maxim rezultat.

Norma juridica. I.Notiunea si trasaturile caracteristice ale normei juridice. II. Structura normei juridice. Caracteristica generala a elementelor constitutive. III. Clasificarea normei juridice. Criteriile de clasificare.

I.Notiunea si trasaturile caracteristice ale normei juridice.


Normele juridice sunt o categorie de norme sociale, generale si obligatorii elaborate de stat si impuse in caz de necesitate prin forta de constringere. Abordind norma juridica nu trebuie sa uitam de formula: orice norma juridica este o norma sociala, dar nu orice norma sociala este si norma juridica. Doctrina juridica de-a lungul anilor ne propune diverse definitii ale normei juridice, noi o sa ne referim insa la cele mai principale definitii. Literatura romana de specialitate prin profesorul roman Ion Dogaru defineste norma juridica ca pe o regula de conduita generala, impersonala si obligatorie care exprima vointa electoratului infatisat de organul legislativ, regula a carei scop este asigurarea ordinii sociale si caer poate fi adusa la executare pe cale statala, iar la nevoie prin constringere. In viziunea profesorului autohton Dumitru Baltag norma juridica este o regula de conduita instituita de puterea publica sau recunoscuta de aceasta a carei respectare este asigurata prin forta de constringere. Din aceste doua defintii constatam ca autorii pun la baza lor aceleasi elemente constitutive. Reiesind din cele expuse mentionam urmatoarele trasaturi caracteristice ale normei juridice. Normele juridice sunt stabilite de organele competente ale statului. In acest sens ele exprima vointa statului care are scopul de a reglementa anumite relatii din societate, care totodata are

menirea de a corela conduita oamenilor in raport cu interdictia sau indatorirea stabilita prin norma. Normele juridice poara un caracter general. Norma juridica nu este individuala, ea se adreseaza tuturor participantilor la raporturile juridice. Norma juridica are menirea de a reglementa nu o anumita categorie de relatii aparte, ci un tip de relatii. Prin aceasta trasatura norma juridica se deosebeste de actele de aplicare ale dreptului (hotaririle administratiei publice asupra unor cazuri concrete). Normele juridice au menirea sa reglementeze conduita oamenilor printr-un anumit tip de relatii. Interventia statului prin forta de constringere. Dreptul isi pierde din valoare daca nu are la dispozitie un aparat in stare sa impuna prin constringere respectarea normelor de drept. Prin acest indiciu normele juridice se deosebesc de alte norme sociale. Nu putem sa nu fim de acord cu ceea ce spunea Blez Pascal: Justitia fara forta e neputincioasa. Norma juridica este principalul element al statului, este celula de baza a dreptului.

II. Structura normei juridice.


Pentru ca sa intelegem un fenomen la justa lui valoare trebuie sa primim raspunsul la trei intrebari de baza: Cui ii este adresata norma? Ce comportament stabileste norma? Care sunt urmarile realizarii sau nerealizarii normei? Raspunsul la aceste intrebari il putem primi prin analiza elementelor de structura ale normei juridice. Din punct de vedere locigo-juridic deosebim trei elemente de structura ale normei juridice: Ipoteza; Dispozitia; Sanctiunea. Ipoteza este acea parte a normei juridice care determina cercul de subiecti carora le este adresata norma. In acest fel norma juridica isi concretizeaza subiectii de drept carora le este adresata. Potrivit normei penale, si anume art. 11, al. 2, cetatenii Republicii Moldova si

apatrizii cu domiciliul permanent pe teritoriul Republicii Moldova care au savirsit infractiuni in afara tarii sunt pasibili de raspundere conform codului penal al Republicii Moldova. Totodata potrivit constitutiei Republicii Moldova, art. 21, orice persoana este prezumata nevinovata pina cind vinovatia sa va fi dovedita in mod legal in cursul unui proces judiciar public in cadrul caruia i s-au asigurat toate garantiile necesare apararii sale. Dispozitia normei juridice este acea parte a normei care stabileste conduita care trebuie respectata. Intr-o propozitie, dispozitia formuleaza drepturile subiective si obligatiunile corespunzatoare ce revin subiectilor vizati de ipoteza normei juridice. Dupa gradul de determinare a conduitei se deosebesc dispozitii determinate si dispozitii relativ determinate. Determinata este dispozitia atunci cind stabileste categoric si fara nici o posibilitate derogarea de la drepturile si obligatiunile subiectilor vizati (de exemplu: munca fortata este interzisa, se mai folosesc expresiile trebuie, este obligat, este interzis s.a.m.d.). Relativ determinata este in cazul dispozitiei, atunci cind exista variante ale conduitei si cind subiectii au posibilitatea ca sa aleaga (de exemplu: cetatenii se pot liber afilia la partide, se folosesc expresiile poate, are dreptul, este in drept s.a.m.d.). Sanctiunea consecintele care apar in rezultatul realizarii sau nerealizarii prescriptiilor stabilite, adica sanctiunea este modul de reactie din partea statului, raspunsul societatii fata de conduita conforma sau neconforma dispozitiilor. Trebuie sa precizam ca sanctiunea nu se refera numaidecit la pedepse, ea se poate referi si la masura de stimulare, de cointeresare a subiectilor (diploma, ridicarea in post). Dupa natura lor sanctiunile pot fi: patrimoniale cind vizeaza patrimoniul subiectilor si nepatrimoniale cind se refera la drepturi ale persoanei (decaderea din drepturi). Dupa ramura de drept deosebim sanctiuni penale, civile, administrative, financiare. Dupa rolul lor se deosebesc sanctiuni recuperative si sanctiuni cu caracter de reprimare (constingere). Dupa efectele produse deosebim sanctiuni cu efect precumpanitor moral si sanctiuni cu efect precumpanitor patrimonial. Dupa regimul lor sanctiunile pot fi transmisibile (in cazul cind copiii comit infractiuni si parintii sunt responsabili) si netransmisibile.

III. Clasificarea normelor juridice.


Normele juridice pot fi clasificate avind la baza mai multe criterii. A clasifica un fenomen juridic inseamna a-l diviza, a-l imparti pe categorii. Pentru a cunoaste un fenomen la justa lui valoare trebuie

neaparat sa stim modalitatile sau formele de aplicare. In literatura de specialitate se intilnesc felurite criterii de divizare a normelor juridice: Dupa ramura de activitate deosebim norme de drept constitutional, norme de drept administrativ, norme de drept penal, normele de dreptul muncii. Din punctul de vedere al fortei juridice divizam norme care sunt cuprinse in legi si norme cuprinse in acte subordonate legii. Pentru prima categorie se atribuie normele care se contin in constitutie, normele cuprinse in legile organice, normele cuprinse in legile ordinare. A doua categorie, actele normative subordonate legii: hotaririle parlamentului, ordonantele guvernului, decretele presedintelui, hotaririle guvernului, ordinele ministerelor si departamentelor, normele care se cuprind in actele adoptate de administratiile publice locale. Dupa structura tehnico-legislativa intilnim norme juridice complete si norme juridice incomplete. Complete sunt acele norme care contin toate trei elemente constitutive (elemente de structura). Incomplete sunt normele care nu intrunesc toate cele trei elemente de structura. La rindul lor, normele juridice incomplete se divid in norme de trimitere si norme in alb. Norme de trimitere sunt acele norme care iau in consideratie textul complet al actului normativ dat. Normele in alb sunt normele la care trebuiesc luate in consideratie textele prescrise in alte norme.

Din punctul de vedere al conduitei prescrise, deosebim norme juridice imperative si norme juridice dispozitive. Imperative sunt acele norme juridice care prescriu conduita subiectilor si nu admit nici o abatere de la aceasta. Normele imperative la rindul lor se impart in norme onerative si norme prohibitive. Onerative sunt acele norme care stabilesc in mod expres obligatiunea de a savirsi anumite actiuni (de exemplu: obligatiunea parintilor de a avea grija de copii). Prohibitive sunt acele norme care de fapt interzic savirsirea unei anumite actiuni (de exemplu: majoritatea normelor din dreptul penal si din dreptul administrativ).

Dispozitive sunt acele norme care ofera posibilitatea unui larg comportament al subiectilor, adica normele care nici nu obliga, nici nu interzic o actiune. La rindul lor, normele dispozitive se impart in norme permisive si norme supletive. Permisive sunt normele care admit o conduita. Supletive sunt normele care ofera posibilitatea de a alege una din variantele prevazute de norma.

Dupa sfera de aplicare deosebim norme generale, norme speciale si norme de exceptie. Generale sunt acele norme care au cea mai larga sfera de aplicare. Speciale sunt acele norme aplicate pentru un domeniu restrins de relatii sociale. Norme de exceptie sunt normele care stabilesc exceptii de la regula generala. Dupa criteriul sociologico-juridic deosebim norme punitive si norme stimulative. Punitive sunt acele norme care confera pedeapsa pentru cei care nu respecta comportamentul prescris de legislatie. Stimulative sunt acele norme care stabilesc un anumit sistem de stimulare.

Izvoarele dreptului. I.Notiunea de izvor de drept. II. Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului. a) Obiceiul juridic. b) Precedentul juridic. c) Doctrina juridica. d) Contractul normativ. e) Actul normativ juridic. f) Alte izvoare ale dreptului.

I.Notiunea de izvor de drept.


Prin izvoarele dreptului intelegem elementele care formeaza substratul, materia regulilor dreptului si diferite moduri prin care aceste reguli sunt stabilite si ne sunt cunoscute. Expresia izvor de drept este utilizata atit ca categorie juridica, cit si ca categorie istorica. Ca categorie istorica izvoarele dreptului desemneaza acele documente in care gasim dreptul diferitor state la diverse etape istorice, de exemplu: legile lui Manu, legea celor XII Tabele s.a.m.d. Notiunea de izvor de drept este folosita in mai multe sensuri, si anume: Izvor material si izvor formal al dreptului. Izvor direct si izvor indirect al dreptului. Izvor scris si izvor nescris al dreptului. Izvor intern si izvor extern al dreptului. Izvor creativ si izvor interpretativ al dreptului.

Izvorul material al dreptului se mai numeste izvor real. El este conceput ca un sistem de factori sociali, politici, ideologici, materiali, precum si cadrul natural, social-politic care determina actiunea legiuitorului sau dau nastere unor reguli izvorite din necesitatile practice de a reglementa prin metode juridice o categorie de relatii sociale. Izvorul formal al dreptului constituie forma de exprimare a normelor juridice.

Izvorul direct prezinta modalitatea prin care normele juridice sunt exprimate. Izvoarele directe sunt considerate actele si contractele normative. Izvoarele indirecte sunt acele izvoare care pentru a fi considerate juridice trebuiesc validate, sanctionate de o autoritate publica competenta (de exemplu, cum ar fi obiceiul, normele care sunt elaborate de organizatiile non-guvernamentale), adica ele devin juridice numai din momentul in care au fost confirmate de catre o autoritate publica in modul respectiv.

Scrise sunt acele izvoare care determina o formulare stricta bazata pe principiile legiferarii, de exemplu: actele normative se exprima doar in forma scrisa, pe cind obiceiul poate fi transmis si pe cale verbala.

Izvoarele interne sunt cele din interiorul statului. Izvoarele externe sunt cele din afara statului.

Izvoarele creative apar drept rodul activitatii autoritatilor publice. In acest sens un rol predominant il au actele normative. Interpretative sunt acele izvoare care apar in rezultatul operatiunilor logico-juridice de lamurire a comportamentului prescris in izvoarele creative.

Remarcam ca la diferite etape de dezvoltare istorica in diferite state in functie de sistemul de drept caracteristic, in functiile de complexitatea relatiilor sociale reglementate prioritate s-a dat unui sau altui izvor de drept. In evolutia sa dreptul a cunoscut urmatoarele forme de exprimare a normelor juridice: Cutuma (obiceiul juridic); Doctrina juridica; Precedentul judiciar; Contractul normativ; Actul normativ; Alte izvoare ale dreptului.

II. Caracteristica izvoarelor formale ale dreptului. Obiceiul juridic.

In succesiunea istorica a izvoarelor de drept obiceiul juridic ocupa fara indoiala prima pozitie. Este considerata cea mai originala forma de manifestare a vointei sociale. Aceste reguli apar prin repetarea constanta a unor acte, repetari carora li se impune o obligativitate. Elementul lor principal il constituie

repetarea constanta. In acelasi timp subliniem ca acest element nu este indeajuns pentru ca fapta omului sa se transforme in obicei juridic. Pentru aceasta se cere ca repetarea sa fie insotita de convingerea ca aceste reguli sunt obligatorii si o pot cere si altii. Obiceiul juridic este construit din doua elemente de structura: Uzajul o practica sociala constanta si uniforma. Pentru ca uzajul sa fie considerat cutuma el trebuie sa indeplineasca anumite conditii: repetarea, constatarea si claritatea. Convingerea juridica. Pentru ca uzajul sa se transforme in cutuma, el trebuie sa fie conceput de colectivitate, ca fiind necesar. Mecanismul de trecere al unui obicei din sistemul general al normelor sociale in sistemul izvoarelor de drept este marcat de doua momente importante: Fie ca statul recunoaste un obicei si il incorporeaza intr-o anumita norma oficiala; Fie ca obiceiul este invocat de parti ca norma de conduita si instanta valideaza aceasta norma ca regula juridica.

Normele obisnuielnice au jucat un rol destul de important in sistemul izvoarelor de drept, mai ales in perioada antica si medievala. Obiceiul mai continua sa actioneze si in zilele noastre, ne referim aici la civilizatia juridica anglo-saxona, totodata acele state care se atribuie la sistemul dreptului cutumiar african. In unele tari africane efortul de a crea un sistem de legislatie nationala nu a putut inlocui dreptul cutumiar. Acesta are o sfera larga de aplicare, mai ales in Coasta de Fildes. In Republica Moldova cutuma ca izvor de drept are o aplicare mai restrinsa, si acest lucru se explica prin faptul ca unele traditii pur si simplu nu au de unde exista, altele, traditii destul de sanatoase ale neamului nostru au fost distruse de regimul totalitar comunist.

Precedentul judiciar si practica judiciara.

Precedentul judiciar este o solutie data de o instanta intr-un caz similar anterior. Precedentul judiciar multiplu este ceea ce numim noi practica judiciara, adica totalitatea de hotariri judecatoresti pronuntate de catre instanta. Ea mai poarta denumirea de jurisprudenta. Tinind cont de faptul ca atit instantele judecatoresti cit si organele administrative aplica dreptul, precedentul judiciar si practica judiciara se intilnesc si in solutiile date de catre aceste organe.

Doctrina juridica.

Doctrina juridica (stiinta juridica). Potrivit dictionarului explicativ al limbii romane doctrina presupune o totalitate de principii, teze, invataturi fundamentale ale unui sistem politic sau stiintific. Dupa profesorul Sofia Popescu doctrina inseamna dreptul asa cum este conceput de teorie, explicarea lui stiintifica, generalizarea si sistematizarea lui. Dupa Alexandru Valimarescu doctrina reprezinta o totalitate de pareri ale jurisconsultilor exprimate verbal sau in scris in operele lor de creatie. Din punctul de vedere al autorului autohton Boris Negru, doctrina juridica presupune analizele, investigatiile, interpretarile facute de specialisti fenomenului juridic, reiesind din definitiile propuse subliniem ca doctrina se manifesta in diferite forme: teorie, tratatele si cursurile impreuna care sunt expuneri sistematice acolo unde e prezentata fiecare ramura de drept; interpretarile textelor de legi - comentariile; repertoriile sistematice sau alfabetice, in special ale hotaririlor de judecata; monografiile ca lucrari consacrate unor probleme juridice; studiile, tezele, articolele care sunt publicate in reviste stiintifice de specialitate. Vorbind istoriceste despre doctrina mentionam ca a avut un rol destul de important in perioada antica si medievala, de exemplu imparatul romanilor Adrian a emis o decizie prin care obliga judecatorii sa tina seama de parerile jurisconsultilor. In perioada medievala la fel judecatorii apelau la operele stiintifice pentru a gasi solutii in rezolvarea cauzelor aduse in fata lor. Apogeul influentei doctrinei s-a inregistrat inainte de marile codificari in Franta si Germania din secolul XIX. La etapa contemporana doctrina nu mai este izvor formal al dreptului, desi contribuie esential la dezvoltarea dreptului, la elaborarea si interpretarea lui. In final, nu trebuie sa uitam ca ratiunea, inteligenta, stiinta reprezinta izvoarele de imbogatire ale dreptului.

Contractul normativ.

In general, prin contract se intelege un acord intre doua sau mai multe persoane fizice, juridice in rezultatul caruia se nasc drepturi si obligatiuni. Insa mai exista o categorie de contracte care stabilesc norme juridice, in acest caz vorbim despre contractul cu caracter normativ. Contractul normativ ca izvor al dreptului se manifesta in domeniul dreptului constitutional, in domeniul dreptului muncii si in domeniul dreptului international public. In dreptul constitutional contractul normativ se manifesta sub forma contractelor sau conventiilor colective de munca.

In dreptul international contractul cu caracter normativ apare sub forma tratatelor, conventiilor, acordurilor internationale. Elementul fundamental al contractelor normative il constituie negocierea regulilor care se nasc din contract spre deosebire de contract, contractul normativ este proiectia statului. Spre deosebire de actul normativ care reprezinta creatia statului, subiectii contractului normativ pot fi alte persoane. La fel, un element cheie al contractului normativ este modul in care statul garanteaza sau asigura realizarea normelor contractuale.

Actul normativ juridic.

Actul normativ juridic este izvorul de drept creat de autoritatile publice (parlament, guvern, presedinte, organele administratiei publice locale s.a.m.d.). Tinind cont de importanta pe care o au actele normativjuridice in sistemul izvoarelor dreptului, scoatem in evidenta urmatoarele trasaturi caracteristice: Actul normativ-juridic reprezinta activitatea de elaborare a dreptului de catre stat; Actele normativ-juridice isi rasfring actiunea nu asupra unui raport concret, ci asupra unui sau altui tip de raporturi sociale si evident, asupra tipului de actiuni ale oamenilor care alcatuiesc acest raport; Spre deosebire de actele individuale, actele normativ-juridice sunt adresate oricarui subiect care participa la aceste relatii, totodata ele pot fi aplicate in mai multe rinduri. Sistemul actelor normative ale organelor de stat se reglementeaza prin constitutii si prin alte legi. Printre actele normative, primul loc revine legii. Legea reprezinta orice act normativ elaborat de autoritatile publice, adica acel act normativ care este adoptat de parlament. Tinind cont de criteriul fortei juridice legile se impart in: constitutionale, organice si ordinare. Inevitabil, legile constitutionale ocupa primul loc in ierarhia legilor. Prin continut, legile constitutionale introduc texte noi in constitutie, modifica unele texte din constitutie sau abroga anumite texte din constitutie (vezi constitutia RM). Legile organice reprezinta acele legi care au forta juridica mai mica decit constitutia si mai mare decit toate celelalte izvoare de drept. Prin lege organica se reglementeaza: organizarea si desfasurarea referendumului; organizarea si functionarea parlamentului; organizarea si functionarea guvernului; organizarea si functionarea curtii constitutionale, consiliului superior al maigistraturii; organizarea si functionarea instantelor de judecata; organizarea administratiei publice locale;

organizarea si functionarea partidelor politice; modul de stabilire a zonei economice exclusive; regimul juridic al proprietatii si mostenirii; regimul general privind raporturile de munca, sindicatele si protectia sociala; organizarea generala a invatamintului; regimul general al cultelor religioase; regimul general al starii de urgenta, de asediu, de razboi; infractiunile, pedepsele, regimul de executare al lor; acordarea amnistiei si gratierii.

Legile ordinare intervin in orice domeniu al relatiilor sociale cu exceptia acelor domenii care se reglementeaza prin legile constitutionale si legile organice. Procedura de adoptare a legilor ordinare e mai accesibila parlamentului, dat fiind faptul ca este necesar votul majoritatii simple din numarul deputatilor prezenti la sedinta. Evident ca este nevoie de cvorum (51 deputati) la sedinta.

Hotaririle parlamentului. Hotaririle parlamentului reprezinta o categorie de acte normative cu o pondere de reglementare mai restrinsa. De regula, prin hotaririle parlamentului se rezolva situatii concrete, ceea ce face ca majoritatea hotaririlor parlamentului sa aiba un caracter aplicativ. In mod exceptional, ele pot contine reguli generale de conduita si obligatorii si sunt izvoare de drept numai in aceste cazuri.

Ordonantele guvernului. In pofida faptului ca functia legislativa o detine parlamentul, totusi avind in vedere complexitatea si operativitatea cu care sistemul legislativ trebuie sa fie adaptat la realitate, constitutia RM prin art. 106 (2) deleaga aceasta functie guvernului.

Hotaririle guvernului. De regula, acestea sunt acte de aplicare a legilor emise de parlament. Hotaririle guvernului cu caracter normativ intotdeauna sunt acte subordonate legii.

Decretele presedintelui.

In exercitarea atributiilor sale, presedintele emite decrete obligatorii pe tot teritoriul tarii. Decretele se publica in Monitorul Oficial. In majoritatea cazurilor, decretele presedintelui sunt acte individuale, acte concrete, acte cu caracter de aplicare (conferirea de distinctii, decoratii, avansare in functii, avansare in grade militare s.a.m.d.). In practica internationala se mai intilnesc si asa numitele decretele legi. Acestea se refera la anumite perioade de anormalitate democrata aparute in viata societatii (in cazul loviturilor de stat, in cazul unor revolutii, demisii in masa ale autoritatilor).

Alte acte normative. In aceasta categorie se cuprind actele emise de organele centrale de specialitate, conducatorii lor, de catre autoritatile publice locale. Precizam ca, ele constituie izvoare de drept numai in cazul in care stabilesc reguli generale si obligatorii (instructiuni, regulamente, ordine, decizii, dispozitii s.a.m.d.).

Alte izvoare ale dreptului.

In categoria altor izvoare ale dreptului se includ regulile instituite de diferite organizatii sociale. In acest sens evidentiem urmatoarele tipuri de organizatii sociale: Organizatii comerciale; Sindicatele, organizatiile de caritate; Organizatii cu caracter educativ, sportiv sau social (asociatii sportive); Organizatiile religioase.

Toate aceste tipuri de organizatii stabilesc anumite reguli care au menirea sa reglementeze viata lor interna. Aceste reguli sunt exprimate in: conventii, regulamente si sunt obligatorii pentru toate persoanele membre ale lor. Regulile adoptate de organizatiile sociale nici intr-un caz nu trebuie sa contravina regulilor adoptate de stat.

Statul de drept. (completare)

II.Premisele si exigentele statului de drept.


Insasi recunoasterea conceptului de stat de drept implica acceptarea unor premise si trasaturi fara de care statul de drept nu exista, iar conceptul stat de drept nu are sens. In ceea ce priveste trasaturile definitorii statului de drept, literatura de specialitate o abordeaza in mod diferit. Asa, de exemplu, dupa profesorul rus Covalenco, statul de drept se caracterizeaza prin: Este fundamentat pe suprematia legii; Presupune respectarea ferma a legilor de catre toti functionarii, de catre toti cetatenii, de catre toate organele statului; Raspunderea reciproca a cetatenilor in limitele legislatiei in vigoare; Respectarea drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Dupa Sofia Popescu constituie trasaturi definitorii ale statului de drept: Supunerea puterii fata de drept; Structurarea piramidala a puterii si difuzarea ei unui numar cit mai mare de organisme; Garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetatenilor; Participarea cetatenilor la exercitarea puterii jurisdictionale; Limitarea fiecareia dintre cele trei puteri: legislativa, executiva si judecatoreasca de catre celelalte doua.

Statul de drept se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: Suprematia legii; Realizarea legilor de catre toti cetatenii; Raspunderea reciproca a statului si cetatenilor in limitele stabilite de legislatie; Existenta unei democratii constitutionale reale; Asigurarea drepturilor si libertatilor omului si cetateanului; Exista o reala separatie si independenta a puterilor in stat.

Pentru a putea garanta realizarea exigentelor statului de drept propuse trebuie sa respectam anumite reguli: Ca sa existe un statut suprem de care sa se conduca puterea (constitutie); +

Organizarea puterii si realizarea prerogativelor ei in conditiile si limitele stabilite de legislatie; Unificarea legilor intr-un sistem si conformitatea unor norme cu celelalte; + Convocarea, garantarea si realizarea efectiva a drepturilor si libertatilor fundamentale; Accesul liber la justitie si infaptuirea justitiei in numele legii de catre instantele judecatoresti independente si impartiale; Respectarea regulilor din raportul cetatean-putere si putere-cetatean; Egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii si a puterii; Neretroactivitatea legilor mai aspre; Pluralism politic.

Un indiciu esential care nu poate fi trecut cu vederea al statului de drept este necesitatea neconditionata ca o lege sa fie legala. Ea nu trebuie sa fie vointa arbitrara a unei autoritati, a unei puteri, a unui partid politic sau a unui grup de indivizi. O lege care ar legifera o nedreptate constituie un abuz si nu are nimic cu statul de drept fiind o contradictie in acelasi timp cu insusi conceptul stat de drept. Totodata nu trebuie sa uitam ca prin existenta normelor constitutionale nu se mai consacra statul de drept. Crearea unui stat de drept este un proces, o opera comuna a puterii supreme in stat, totodata a puterii administratiei publice locale si nu in ultimul rind a fiecarui cetatean in parte. Nota bene. Numai prin manifestarea unei vointe adevarate de a trai intr-un stat de drept, aceasta va exista si va fi considerat ca atare.

Actiunea legii in timp, spatiu si asupra persoanelor. I.Notiuni generale. II. Actiunea legii in timp. III. Actiunea legii in spatiu. IV. Actiunea legii asupra persoanelor.

I.Notiuni generale.
Pentru ca o norma juridica sa-si produca efectul corespunzator avem nevoie ca aceasta norma sa fie transpusa in viata. Din aceste considerente, o importanta deosebita prezinta actiunea normelor juridice. In acest context coordonatele principale de actiune sunt: timpul, spatiul si cercul de persoane. Regula generala este urmatoarea: legea actioneaza timp nelimitat, intr-un spatiu foarte bine determinat si asupra unor subiecti care participa la viata juridica pe acest teritoriu.

II. Actiunea legii in timp.


Ca si orice alt fenomen social, legile se raporteaza timpului. Timpul reprezinta durata de fiintare a obiectelor si fenomenelor, precum si totalitatea raporturilor de succesiune si simulanietate dintre ele. In drept notiunea de timp are propriul sens, ceea ce evident il deosebeste de timp cosmic, psihologic, biologic s.a. In aceasta ordine de idei timpul normei juridice presupune longevitatea actelor juridice a legilor, a fenomenelor, a proceselor juridice si evident a efectelor lor. Niciodata nu trebuie sa uitam ca oricit de buna nu ar fi legea, ea totusi nu esti vesnica. Legea are viata ei proprie, in primul rind ea este creata, adica se naste, in al doilea rind, ea produce efecte juridice, adica traieste si in al treilea rind isi epuizeaza resursele, nu mai este necesara, adica moare. Prin caracteristica actiunii in timp a legii trebuie sa evidentiem trei momente principale: Intrarea in vigoare a legii; Actiunea efectiva a legii; Iesirea din vigoare a legii.

Intrarea legii in vigoare momentul in care legea dobindeste forta juridica, obligatorie pentru toti. O lege intra in vigoare in general la data publicarii in monitorul oficial. O a doua regula este ca legea intra in vigoare la data prescrisa in textul ei. In acest caz, legiuitorul fixeaza foarte clar ziua, luna si anul de intrare a legii in vigoare. Nu putem nega nici faptul ca exista situatii in care o parte din lege intra in vigoare la data publicarii, iar cealalta parte la data prescrisa in textul ei. Este o a treia regula care se numeste intrarea legii in vigoare treptat. De la regulile respective exista totusi exceptii: Prima se refera la situatiile in care un act normativ ramine necunoscut destinatarilor ca urmare a unei cauze majore care consta in raminerea teritoriului sau a unei parti din teritoriu in izolare ca urmare a unor cauze obiective. O a doua exceptie survine in cazul conventiilor, atunci cind o parte a fost in eroare de drept, privitor la consecintele pe care legea le face sa decurga din incheierea acestor contracte. Partea care se afla in eroare poate cere anularea conventiei.

Actiunea efectiva a legii. Trebuie de subliniat ca normele juridice nu produc efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor. Actiunea efectiva a legii in timp se caracterizeaza prin urmatoarele principii: Efectul imediat al legii, Neretroactivitatea legii. Principiul efectului imediat presupune ca legea noua guverneaza imediat toate situatiile juridice actuale, evident care intra in sfera ei de actiune. Principiul neretroactivitatii legii porneste de la premiza conform careia trecutul apartine legii vechi. Legii noi i se permite de a se raporta doar la situatii posterioare. Subliniem ca acest principiu decurge din imprejurarea fireasca potrivit careia statul nu poate impune cetatenilor ca sa se supuna unei legi pe care nu o cunosc. Legea penala mai blinda, legea interpretativa, retroactivitatea expresa si principiul neultraactivitatii acestea sunt 4 exceptii de la principiul neretroactivitatii. Retroactivitatea expresa legiuitorul in cazul dat prevede in mod expres faptul ca norma juridica se va aplica retroactiv, adica atunci cind in textul legii legiuitorul...

Principiul neultra-activitatii se refera la faptul ca o norma juridica nu-si poate extinde efectele daca ea a iesit din vigoare.

Iesirea din vigoare. Ajungerea la termen; Abrogarea; Caderea in desuetudine. Ajungerea la termen exista anumite legi care prin natura lor sunt temporare. Ele ies din vigoare la momentul expirarii termenului pentru care a fost adoptata. Abrogarea procedeul tehnico-juridic prin care legile fara termen isi inceteaza activitatea renuntind la ele. Abrogarea cunoaste doua forme: abrogare expresa si abrogare tacita. Abrogare expresa este acea forma a abrogarii care rezulta dintr-o manifestare explicita, clara a vointei organului de stat de a scoate din vigoare legea respectiva. Abrogarea tacita consta in abrogarea legii vechi atunci cind legea noua nu face nici o precizare expresa, dar reglementarea pe care o cuprinde face abatere de la legea veche. Caderea in desuetudine. O lege este considerata cazuta in desuetudine atunci cind, desi nu este abrogata nu se mai aplica datorita schimbarilor conditiilor social-economice si politice care au impus initial adoptarea ei.

III.Actiunea legii in spatiu.


Juridic, spatiul este o totalitate de raporturi care exista intre obiecte si fenomene sub aspectul formei, distantei, ordinii pozitiei lor. Adica, teritoriul in care isi rasfringe actiunile legea adoptata. Ex: ambasador, moldoveni in Bologna.

IV. Actiunea legii asupra persoanelor.


O problema nu mai putin importanta se refera la actiunea legii asupra persoanelor. Referindu-ne la actiunea legii asupra persoanei subliniem doua principii care guverneaza actiunea legii asupra persoanelor.

Principiul personalitatii legii. Principiul egalitatii juridice in fata legii.

Principiul personalitatii legii presupune ca persoanele aflate pe teritoriul unui stat se supun legilor statului respectiv. Art. 16 din constitutia RM stabileste: (1) respectarea si ocrotirea persoanei constituie o indatorire primordiala a statului, (2) toti cetatenii RM sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice fara deosebire de rasa, nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, avere sau de origine sociala. Aici ne referim la cel de-al doilea principiu care guverneaza actiunea legii asupra persoanelor.

Egalitatea prin ea insasi presupune o egalitate de sansa pentru toti. Nu trebuie sa uitam ca acesta nu este un principiu aboslut, adica unele persoane sunt sustrase intr-o masura mai mare sau mai mica de la aplicarea anumitor legi. Exceptii fac urmatoarele persoane: Imunitatea diplomatica. Regimul juridic al strainilor si apatrizilor. Regimul juridic al cetatenilor aflati in strainatate. Recunoasterea efectelor juridice ale actelor semnate in strainatate.

Raportul juridic. I.Conceptul raportului juridic. II. Premisele raportului juridic. III.Elementele raportului juridic. a)Subiectii raportului juridic. b)Continutul raportului juridic.

c)Obiectul raportului juridic. IV. Faptele juridice. Conceptul si tipurile faptelor juridice.

I.Conceptul raportului juridic.


Raportul juridic este o relatie sociala reglementata prin intermediul normelor juridice.