Sunteți pe pagina 1din 3

Caracterul obiectiv al cunosterii in domeniul stiintelor sociale si politice ( 1904) Acum se cunoaste modul in care rolul initial al stiintei

nostre s-a schimbat fara a realiza totusi o separare de principiu intre cunoasterea "a ceea ce este" si cunoasterea "a ceea ce ar trebui sa fie". Unei astfel de separari i s-au opus doua conceptii: prima considera ca procesele economice sunt dictate de legi naturale imuabile, iar cea de a doua le plasa sub imperativul unui principiu de dezvoltare fara echivoc. p.13 Numai religiile pozitive, mai exact spus sectele ce tin de anumite dogme, pot conferi continutului unor valori culturale demnitatea de precepte etice neconditionat valabile. In afara acestor religii, idealurile culturale pe care individul intentioneaza sa le actualizeze si obligatiile etice pe care el trebuie sa le indeplineasca au, in principiu, un grad al demnitatii variabil. Acesta este destinul unei epoci culturale care s-a hranit din pomul cunoasterii: trebuie sa stim ca sensul devenirii universale nu-l putem deduce din rezultatul cercetarii eioricat de exact ar fi acest rezultat - si ca trebuie sa fim in stare sa-l cream noi insine. P.17 Orice evaluare operata de o vointa straina nu poate fi criticata decat plecand de la o conceptie despre lume personala, iar combaterea unui ideal diferit nu se poate face decat de pe pozitia propiului nostru ideal. P.19 Faptul c existena noastr fizic, precum i satisfacerea necesitilor noastre ideale se lovesc pretutindeni de limitele cantitative i de insuficiena calitativ a mijloacelor, ca pentru satisfacerea acestor necesiti este nevoie de grija permanent i munca planificat, de lupt cu natura i socializarea omului constituie realitatea fundamental care nsumeaz toate fenomenele denumite de noi, n sensul cel mai larg, social-economice p.23 Influenta indirecta a relatiilor sociale, a institutiilor si a gruparilor umane aflate sub presiunea intereselor "materiale" se intinde (adesea incostient) asupra tuturor domeniilor civilizatiei, fara exceptie, pana in nuantarile cele mai fine ale sentimentului estetic si religios. Ele influneteaza atat procesele vietii cotidiene, cat si evenimentele "istorice" ale politicii la nivel inalt, atat fenomenele colective sau de masa, cat si actiunile "singulare" ale oamenilor de stat sau creatiile individuale literare si artistice: acestea sunt astfel conditionate de economie. P.25 La baza domeniilor unei tiine nu se afl relaiile concrete dintre lucruri, ci cele abstracte dintre probleme. Acolo unde se cerceteaz probleme noi cu metode noi i se ajunge la adevruri ce genereaz puncte de vedere importante i inedite, acolo se nate o noutiin. P.27 Nu exista o analiza stiintifica "obiectiva" pur si simplu a vietii culturale sau a manifestarilor sociale [..] idealul urmarit in prezent sau in viitor de cunosterea din cadrul stiintelor culturii il constituie descoperirea unui sistem de principii din care s-ar putea "deduce "realitatea. Pp.30-31 Noi am definit drept tiinele culturii acele discipline care urmresc cunoaterea fenomenelor vieii prin prisma semnificaiei lor culturale. Semnificaia unui fenomen cultural i fundamentul lui nu pot fi deduse ns din nici un sistem de legi, pentru c ele presupun

raportarea fenomenelor culturii la ideea de valoare. Conceptul de cultur reprezint un concept valoric. P.34 Numai anumite laturi ale fenomenelor singulare in diversitatea lor infinita, adica acele aspecte carora le atribuim o semnificatie culturala, merita osteneala de a fi cunoscute; si tot numai ele fac obiectul explicatiei cauzale. P.36 n ce sens i n ce relaii se manifest realitatea cultural nu ne va putea spune nici o lege, fiindc aceasta depinde de ideile de valoare prin prisma crora analizm culturan fiecare caz n parte. Din perspectiva omului, cultura nseamn un segment finit, cruia gndirea i atribuie sens i semnificaie, decupat din infinitatea lipsit de sens a universului. P.38 Conceptul de idealtip ajuta, in domeniul cercetarii, la formularea judecatilor de imputare. El nu constitue o "ipoteza", ci directioneaza numai constructia ipotezelor. De asemenea, el nu este o reprezentare a realitatii, ci ii confera acesteia mijloace de exprimare adecvata.[...] Idealtipul se obtine prin accentuarea unilaterala a unuia sau a mai multor puncte de vedere si prin inlatuirea mai multor fenomene date izolat, difuze si discrete, pe care le gasim in diferite orase [...] si pe care le ordonam potrivit punctului de vedere ales unilateral, intr-o constructie ideala unitara Pp. 47-49 Reprezentantii scolii istorice raman, adesea explicit, alteori tacit , la parerea ca scopul ultim al oricarei stiinte ar consta in ordonarea faptelor intr-un sistem de concepte, in sensul ca intregul ei, continut s-ar lasa stabilit si perfectionat progresiv prin observarea si verificarea acestora, pana cand se va atinge nivelul unei stiinte "desavarsite", deci deductive. P.61 Nimic n-ar trebui accentuat mai mult aici decat ca scopul nostru ultim si exclusiv este sporirea cunosterii semnificatiilor culturale ale relatiilor istorice concrete, scop caruia, alaturi de alte mijloace, ii slujeste si activitatea de construire de noi concepte si de analiza critica a celor existente. P.65 Studii critice in domeniul logicii stiintelor culturii (1906) controversa cu Eduard Meyer I. Cu privire la

Stiintele au fost fundamentate, iar metodele lor au evoluat numai prin evidentierea si solutionarea problememlor concrete [...].Consideratiile metodologice devin importante pentru functionarea stiintei numai in momentul in care se ajunge la concluzia ca noile "puncte de vedere" determina si o revizuire a formelor logice in care s-a miscat "functionarea" traditionala a stiintei rezultand de aici o nesiguranta in privinta "esentei" propriei activitati. P.71 Meyer invoca rolul urias pe care l-au jucat in istorie si in viata insasi libera vointa si intamplarea dupa parerea lui, concepte "absolut clare si consistente". In legatura cu notiunea de intamplare observam ca Meyer nu o concepe ca "lipsa obiectiva a cauzalitati",[...] ci ca intamplare relativa, in sensul unei relatii logice intre complexe cauze concepute ca entitati separate.( P.72) Iar " libertatea de vointa" vazuta ca fapt al "experientei interioare", indispensabil pentru responsabilitatea individului in cadrul "manifestarii vointei" sale. (p.75) Astfel, reiese cat se poate de clar caracterul eronat al conceptiei potrivit careia libertatea actului de vointa, oricum am intelege-o, ar fi identica cu irationalitatea actiunii sau, mai bine zis, ultima ar fi conditionata de prima. P.78 Imposibilitaea unei istorii pur pragmatice este determinata de faptul ca actiunea individului nu poate fi explicata pur rational, ca libertatea lui este tulburata nu numai de prejudecati irationale, de greseli in gandire si

de erori in legatura cu faptele, ci si de temperament, dispozitii sufletesti si afecte, in consecinta, de faptul ca actiunea omului, in grade foarte diferite, participa la "lipsa de semificatie" empirica "devenirii naturii". P.79

Realitatile existente in sine nu constituie niciodata un obiect al istoriei, ci devin ca atare in masura in care sunt eficiente din punct de vedere istoric. P.90 Interpretarea nu trebuie sa formuleze sau sa sugereze implicit o judecata de valoare. Ceea ce ne "sugereaza" ea in realitate sunt mai degraba posibilitatile de a raporta obiectul la valori. P.95