Sunteți pe pagina 1din 19

Pr. prof. dr.

Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 11

Sfântul Grigorie Palama – teologul luminii

dumnezeieºti 1

În numele Tatãlui ºi al Fiului ºi al Sfîntului Duh. Amin.

Dreptmãritori ºi binecuvântaþi creºtini în Sfânta Bisericã a Domnului nostru

Iisus Hristos!

Biserica - de la Mântuitorul Hristos ºi Sfinþii Apostoli, cu dumnezeieºtii ei

Pãrinþi - a rânduit ca astãzi sã se rosteascã ºi sã auzim douã din aºa-numitele

pericope ale Evangheliei.

În una am aflat de paraliticul, slãbãnogul adus în faþa Mântuitorului de patru

bãrbaþi. El nu se putea miºca. ªi l-a vindecat rostind: “Fiule, iartã-se pãcatele tale.

Ridicã-þi patul tãu ºi mergi la casa ta”(Marcu 2,1-12). ªi a unit Mântuitorul Hristos

iertarea cu vindecarea, arãtând cã acesta este înþelesul dumnezeiesc al

Evangheliei: iertarea înseamnã vindecare. Orice suflet sã aibã conºtiinþa cã

numai aºa se recunoaºte pe el iertat de Dumnezeu (ºi de semenii lui; cãci

pãcãtuim faþã de Dumnezeu ºi faþã de semeni): iubind pe Dumnezeu ºi pe

semeni, atunci cãpãtãm iertarea ºi ne vindecãm.

Iar cealaltã pericopã (pãrticicã - parcã aºa aº numi-o, cum numim la Sfânta

Împãrtãºanie pãrticica Trupului cu Sângele Mântuitorului; ºi în fiecare pãrticicã e

Hristos întreg, aºa cum în fiecare pãrticicã a Evangheliei este Evanghelia întreagã

a Mântuitorului.) pe care am ascultat-o - despre Pãstorul cel bun -, primeascã

115 martie 1998


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 22

dragostea dumneavoastrã sã o mai ascultãm o datã, mai ales pentru cei care au

mai întârziat cu grijile ºi sarcinile acestei vieþi.

Zis-a Domnul: “Eu sunt pãstorul cel bun. Pãstorul cel bun, sufletul sãu îºi

pune pentru oile sale. Iar cel plãtit, care nu este pãstor, ºi ale cãrui oi nu sunt ale

lui, vede lupul venind ºi lasã oile ºi fuge; ºi lupul le rãpeºte ºi le risipeºte.

Dar cel plãtit fuge, pentru cã este plãtit ºi nu are grijã de oi. (Are grijã doar

de platã, nu de oi.)

Eu sunt pãstorul cel bun - zice Mântuitorul - ºi cunosc pe ale Mele ºi ale Mele

Mã cunosc pe Mine. Precum Mã cunoaºte Tatãl ºi Eu cunosc pe Tatãl. ªi sufletul Îmi

pun pentru oi” (Ioan 10, 11-15.).

Auziþi: “Precum Mã cunoaºte Tatãl ºi Eu Îl cunosc pe Tatãl.” - Numai Tatãl Îl

cunoaºte pe Hristos pentru cã e Fiul Lui din veci. ªi El, Fiul, Îl cunoaºte pe Tatãl ºi

spune: “...Sufletul Îmi pun pentru oi.” - Pentru cã L-a trimis Tatãl sã-ªi punã sufletul

pentru oi, adicã pentru noi. Cãci “aºa a iubit Dumnezeu - Tatãl - lumea, încât pe

Fiul Sãu L-a dat, ca tot cel ce crede în El sã nu piarã ci sã aibã viaþã veºnicã”.

ªi mai adaugã în Evanghelia de astãzi, Mântuitorul: “Am ºi alte oi, care nu

sunt din staulul acesta. ªi pe acelea trebuie sã le aduc, ºi vor auzi glasul Meu ºi va

fi o turmã ºi un pãstor”.

Noi grãiam ºi altã datã, cum se dezvãluie aici o tainã a tainelor. Anume cã

chipul Fiului din veci al Pãrintelui Ceresc - care la plinirea vremii ni S-a descoperit

în Iisus Hristos - e întipãrit dintru început în cel dintâi om, în Adam. ªi este, prin

urmare, moºtenirea întregii umanitãþi. Omenirea întreagã poartã în adânc chipul

Fiului lui Dumnezeu. ªi cât de adânc se leagã atunci aceastã tainã descoperitã, cu

ultimele cuvinte ale Evangheliei, pe care le-am ascultat acum!


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 33

În toatã omenirea e întipãrit chipul Fiului ºi în cele din urmã toþi se vor

întoarce; ºi va spune atunci Mântuitorul: Iatã, Eu ºi pruncii pe care Mi I-a dat

Dumnezeu...; ºi întreaga turmã a umanitãþii, ºi toatã creaþia, toatã fãptura o va

înfãþiºa Fiul lui Dumnezeu cel întrupat, jertfit ºi înviat ºi înãlþat la cer, Pãrintelui

Ceresc, în Duhul Sfânt, în miros de bunã mireasmã, pentru ca Dumnezeu sã fie

totul în toate.

Preaiubiþilor! s-au rostit aceste douã Evanghelii ºi noi am stãruit îndeosebi

asupra celei de-a doua, a Sfântului Evanghelist Ioan, pentru cã cea dintâi se mai

citeºte o datã în cursul anului, în Duminica a VI-a dupã Rusalii, a vindecãrii

slãbãnogului; se mai citeºte dupã Sfântul Evanghelist Matei. Azi s-a citit dupã Sf.

Marcu, cãci e rîndul, în timpul anului sã se citeascã ºi din Evanghelia scrisã de el.

ªi atunci am cugetat, cu lumina Duhului Sfânt cãlãuziþi, sã tâlcuim din cea

de-a doua Evanghelie, despre pãstorul cel bun, Evanghelie ce a fost rânduitã

astãzi, pentru pomenirea Pãrintelui nostru, Sfântul Grigorie Palama.

Astãzi, Duminica a II-a din post - dupã cum ºtim toþi credincioºii ortodocºi - e

pomenit Sf. Grigorie Palama. Fiecare duminicã a Postului Mare e încredinþatã ºi

luminatã totodatã de o pomenire cu totul deosebitã. Prima - o ºtim prea bine -

Dumnica ortodoxiei, nu? Astãzi - o sãptãmânã. A doua este închinatã (în înþeles

duhovnicesc) Sfântului Grigorie Palama. A treia - Duminica Crucii, închinatã Sfintei

Cruci. A patra - Sf. Ioan Scãrarul. A cincea - a Cuvioasei Maria Egipteanca, iar a

ºasea - a Floriilor, încununatã cu dumnezeiasaca Înviere.

Cuviosul ºi Sfântul Pãrintele nostru Grigorie Palama, teologul luminilor,

mitropolit al Tesalonicului, dreptmãritor ºi apãrãtor al sfintei ortodoxii.

Iubiþilor, primeascã dragostea voastrã acum, ca în câteva smerite cuvinte,

pentru care rog pe Bunul Dumnezeu, Tatãl prin Fiul în Duhul Sfânt, sã mã
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 44

învredniceascã de un dar cu totul aparte, de care nu sunt vrednic, de a împãrtãºi

cea mai adâncã învãþãturã a Sfintei Biserici - îndeosebi a sfintei ortodoxii - anume:

Împãrtãºirea luminii dumnezeieºti.

Împãrtãºirea luminii, iubiþilor, aºa cum acest teolog al luminii, numit Grigorie

Palama, s-a învrednicit de darul unic de la Dumnezeu, ca sã ne înveþe pe noi

despre lumina dumnezeiascã, de care se face pãrtaº omul zidit dupã chipul lui

Dumnezeu ºi înnoit (chipul lui) în Hristos. Lumina dumnezeiascã! Cãrei învãþãturi

despre Luminã Sfântul Grigorie Palama i-a dãruit toatã viaþa lui.

Doar douã cuvinte despre viaþa lui ºi ceva mai multiºor despre învãþãtura

lui.

S-a nãscut în anul 1296 - deci sfârºitul veacului al XIII-lea - ºi s-a sãvârºit din

viaþã la 1359, în acel an când la noi lua fiinþã Mitropolia Þãrii Româneºti; deci

rânduiala bisericeascã în toatã ordinea ei. Facem aceastã legãturã pentru cã acest

Pãrinte ºi-a petrecut o mare parte din viaþã la sfântul munte al Athonului; ºi în

marea Lavrã, dar ºi mai retras, însingurat, în chilii ºi apoi la Salonic, ca mitropolit.

Multã obºte cãlugãreascã - ºi români de-ai noºtri - petrecea în acel loc sfinþit al

ortodoxiei, la Sfântul Munte, ºi l-au cunoscut, de bunã seamã, mulþi. Ba mai mult:

sunt ºi niºte scrisori între Sf. Grigorie Palama ºi familia Asan - Ioan ºi Petru Asan,

care erau numiþi împãraþi ai Imperiului Româno-Bulgar; ºi erau din neamul nostru.

Deci e o legãturã sfântã, tainicã, între Pãrintele Grigorie Palama ºi, iatã, aceºti

strãbuni, cãpetenii de þarã ale neamului.

Era Grigorie Palama dintr-o familie strãlucitã; oameni din jurul împãratului,

cu dregãtorii mari, îndeosebi tatãl sãu. Dar s-a sãvârºit din viaþã, prin taina proniei

lui Dumnezeu. Om credincios. Când a pierdut un copilaº a rostit Psalmul lui David,

care, precum ºtiþi, pierduse ºi el pe primul sãu dobândit, din Batºeba. ªi s-a smerit
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 55

o datã mai mult în faþa lui Dumnezeu. Tot aºa nici tatãl lui Grigorie Palama n-a

cãzut într-un fel de deznãdejde. Ci, asemenea Psalmistului, a încredinþat totul voii

dumnezeieºti. Pentru cã - sã avem în inimã acest cuget ºi cuvânt: nimic nu e

absolut în lume. Numai Dumnezeu e Absolutul. Nici moartea nu e absolutã. Sã nu

ne înspãimântãm de ea. Ea nu rezolvã tot; cu ea nu se încheie tot. Dincolo de

moarte e Dumnezeirea ºi Viaþa. Numai dincolo de Dumnezeu nu se poate cugeta

la altceva. El e totul. Aºa gândea ºi acest om al lui Dumnezeu, tatãl Sfântului

Grigorie.

Iar copilul a învãþat la cele mai înalte ºcoli din vremea aceea. Sã nu uitãm:

La Constantinopol era o universitate celebrã în toatã Europa. Dupã modelul ei s-au

organizat universitãþile din Apus. E bine sã ºtim ºi aceasta. La anul 1000 în Apus

încã nu luaserã fiinþã universitãþi; era doar o academie de medicinã, la Salerno, în

Italia.

Or la anul 1000, universitatea din Constantinopol aduna la sânul ei 25000 de

studenþi din toatã lumea europeanã ºi dincolo de hotarele Europei. Iar rectorul

universitãþii, Mihail Psellos vorbea curent 11 limbi. Dupã modelul acestei

universitãþi s-au organizat toate universitãþile din Apus; ºi Sorbona ºi Oxford ºi

Salamanca ºi Padova, Bologna, Viena, Köln ºi celelalte.

O, iubiþilor! Într-o asemenea universitate, de bunã seamã, a învãþat Sfântul

Grigorie Palama învãþãturile laice ºi cele religioase. Sfânta Scripturã era în centru

dar era ºi învãþãturã laicã - filosofie, ºtiinþã. Când l-au ascultat profesorii la

“examenul de stat”, cum s-ar spune, la filosofie - ºi filosofia lui Aristotel era

oarecum în centru -, unii dintre ei au spus: “Dacã ar fi de faþã Aristotel, l-ar

invidia”. Gândiþi-vã: Ca circa 20 de ani, la ce mãsurã de ºtiinþã a lumii acesteia

ajunsese!
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 66

Dar l-a luminat ºi l-a ridicat Dumnezeu mai presus de lumea aceasta. A stat

la tainã cu mama lui ºi i-a spus gândul: “Simt cã mã cheamã o înþelepciune mai

presus de aceastã lume ºi vreau sã mã dedic ei cu tot dorul; cu dumnezeiescul dor

al sufletului meu”. ªi mama nu s-a întristat. I-a mãturisit cã, mai ales dupã

sãvârºirea din viaþã a soþului ei, ºi pe ea a luminat-o gândul acesta de la Duhul

Sfânt.

Atunci a rânduit ca mama cu cele trei copile sã meargã la o mânãstire de

maici iar el s-a retras în Sfântul Munte. A petrecut acolo mai întâi în Marea Lavrã

dar a simþit nevoia de retragere, de însingurare, în care, cum spune un

dumnezeiesc pãrinte: “Dacã n-ai ajuns sã simþi cã eºti tu în faþa Celui Unul - tu,

unul...” Adicã nerisipire deloc a sufletului. ªi aºa, acolo, timp de doi ani s-a rugat

Mântuitorului ºi Maicii Domnului sã-i deschidã calea Luminii, a Adevãrului: Maica

Domnului, miluieºte-mã! Maica Domnului, miluieºte-mã! ªi dupã doi ani de zile a

primit mesaj de la Maica Domnului: Te voi ocroti în toate zilele vieþii. Ocrotire în

înþelesul nerãtãcirii de la adevãr.

Cea mai mare nenorocire în viaþã nu e, cum ar crede unii, temniþa sau alte

necazuri ale trupului. Doamne! Pãrintele Stãniloae mãrturisea, iar eu, în

puþinãtatea mea pot s-o spun la fel: “Nicãieri nu m-am putut ruga mai liniºtit

decât la închisoare”. Da, pentru cã acolo se terminase cu toate ale lumii. Încât nu

aceasta este durerea mare; asupra trupului nici o durere nu este mare. Numai

asupra sufletului, privind pãcatul; aceea e marea durere. La aceea trebuie sã ia

aminte creºtinul; ºi va birui.

...ªi aºa a simþit el de la Maica Domnului: iluminarea divinã a adevãrului

dumnezeiesc. ªi, iubiþilor, a dat mãrturie...


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 77

În scurt: În vremea aceea monahii din Sfântul Munte ºi toþi monahii, din

toatã ortodoxia - ºi la noi ºi în alte þãri ortodoxe - aveau, ca miez, ca inimã a

evlaviei lor, chemarea lui Dumnezeu - a Mântuitorului Iisus Hristos - în inimã.

Aceastã rugãciune esenþialã, care cuprinde - dupã Tatãl nostru - totul. ªtim toþi

Tatãl nostru. Acum, o clipã, de la Tatãl mergem la Fiul; iar rugãciunea cãtre Fiul - în

Duhul Sfânt, cãci: Duhul Sfânt se roagã în noi cu suspinuri negrãite; ºi în Duhul

Sfânt Îl chemãm ºi pe Tatãl ºi pe Fiul. Deci totdeauna, în rugãciune e Treimea

întreagã. Iar de la Tatãl la Fiul, ºtim rugãciunea: Doamne Iisuse Hristoase Fiul

lui Dumnezeu miluieºte-mã pe mine pãcãtosul! Aceastã rugãciune, esenþã a

evlaviei ortodoxe, odatã cu rugãciunea Tatãl nostru; toþi cei care doriþi sã vã

încredinþaþi Rugãciunii lui Iisus, sã începem toþi cu Împãrate ceresc..., apoi

rugãciunele pânã la Tatãl nostru, ºi Tatãl nostru ºi apoi Rugãciunea lui Iisus.

ªi, asupra monahilor din Sfântul Munte ºi a tuturor monahilor încredinþaþi

acestei rugãciuni, a chemãrii lui Iisus, darul lui Dumnezeu se cobora ºi se

coboarã... Iubiþilor, asemenea ºi pe Tabor, unde lumina cereascã..., cum o numesc

slujbele noastre sfinte: Lumina cea mai înainte de veci. Lumina cea pururea

fiitoare. Lumina cea fãrã de ani. Lumina cea necreatã. Adicã nu lumina soarelui; ºi

asta are valoare dar este creatã. Nu lumina minþii

Sunt trei lumini: Lumina soarelui, care pãtrunde prin ferestre ºi se uneºte

cu lumina becurilor, nu? Ea e lumina fizicã - o numim noi - ºi în ea noi ne miºcãm

unii printre alþii, unii cu alþii, uneori ne ciocnim unii cu alþii. Nu?

E apoi lumina minþii, a raþiunii, cu care judecãm ºi cunoaºtem lucrurile în

rosturile lor. Pãi numai întrebarea asta dacã þi-ai pune-o: “Cum au putut oamenii

sã facã lumina asta electricã? Cu ce luminã au fãcut-o?” - Cu lumina minþii, cu

care judecãm lucrurile lumii acesteia. ªi copilaºul, aºa citeºte, scrie, cu lumina
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 88

minþii, a raþiunii. Raþiunea [Logosul] e necreatã. Dar lumina aceasta [a minþii] e

creatã. ªi cum zicem cã Raþiunea e necreatã iar lumina raþionalã e creatã? Pãi ne

învaþã Evanghelia, ºi v-aº ruga sã reflectaþi, o clipã acuma, la ea. Cînd zice

Evanghelia: La început era Cuvântul - iar în limba greacã: Logosul, adicã

Raþiunea; Acesta era dintru început la Dumnezeu ºi toate printr-Însul s-au fãcut;

adicã prin Raþiune. El era la început ºi mai înainte de toþi vecii. Acesta era dintru

început la Dumnezeu iar toate printr-Însul, prin Raþiunea Lui s-au fãcut.

Deci toate cele fãcute au raþiune de la El. ªi raþiunea noastrã e fãcutã de El.

Aceasta e lumina minþii. ªi dacã în lumina aceasta a soarelui ºi a becurilor vedem

fãpturile, aºa, unele pe altele, pe dinafarã, cum s-ar zice, în exteriorul lor, cu

lumina raþiunii pãtrundem oleacã mai adânc. ªi vedem raþiunile tuturor lucrurilor.

ªi aºa a ajuns omul sã odrãsleascã ºi el raþiuni ºi idei noi, sã facã sinteze noi ºi -

cum se zice - sã creeze. M-aþi înþeles? Pãi aºa! Dacã Dumnezeu face toate

acestea - ºi stelele ºi Pãmântul ºi iarba, ºi dobitoacele, ºi celelalte, atunci omul a

urzit ºi el idei cu mintea lui ºi a început sã construiascã, nu-i aºa? Mai întâi barca,

corabia lui Noe, mai apoi celelalte unelte,din nefericire ºi arme, ca sã se ucidã unii

pe alþii, º.a.m.d.

Dar peste toate, mai sus decât toate, e Dumnezeu. ªi, aºa cum învãþãm din

Filocalie, sunt trei trepte: Cum se poate omul curãþi, lumina ºi desãvârºi. Se

curãþã omul de patimi ºi înceteazã omul sã mai facã pãcatul, întâi cu trupul: nu

mai bea, nu mai fumeazã, nu mai desfrâneazã ºi celelalte, posteºte. Apoi se

purificã ºi de gânduri; nu mai ia seama la gânduri ºi nu mai e chinuit de gânduri;

dacã s-a curãþit de patimi, el strigã la Dumnezeu, Care zice: Nici nu-Mi voi mai

aduce aminte de pãcatele tale. Deci nu vã lãsaþi! Cã e un suflet care spune:

“Mereu mã pasc gândurile cele negre. Ca niºte microbi”. Gândurile rele sunt
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 99

microbii sufletului. Nu luaþi aminte la ele! Aici este reþetã ºi cale de vindecare: e

pocãinþa, este rugãciunea, este Spovedania, chemarea lui Dumnezeu. ªi dacã ai

chemat pe Dumnezeu, ºi lumina Lui scânteiazã în tine... spune Mântuitorul prin

dumnezeiescul apostol Pavel: “Nici nu-Mi voi mai aduce aminte de pãcatele tale”.

Nu rãmâneþi obsedaþi de pãcat! Dacã toatã ziua gândeºti numai la pãcat, ajungi

sã te închini pãcatului. Doamne pãzeºte! Dacã l-ai lepãdat ºi þi-e scârbã de el, e

semnul luminii în tine.

Dar deasupra acestor lumini de care am vorbit - fizicã ºi a minþii - e lumina

dumnezeiascã, cea fãrã de ani, pe care am pomenit-o. Aceea e lumina prin care

ne înãlþãm la Ziditorul, la Autorul tuturor, la Dumnezeu.

Dacã prin lumina ochilor vedem fãpturile în exteriorul lor, în chipurile lor, în

imaginile lor, în lumina minþii vedem fãpturile în interiorul lor, în raþiunile lor; ºi

asta înseamnã luminarea - Cum se poate omul curãþi, lumina...[Filocalia]. ªi în

toate simþi ordinea, armonia dumnezeiascã. Dar chemarea omului este sã se

înalþe mai sus, la vederea dumnezeiascã, aºa cum apostolii s-au înãlþat pe Tabor.

Acesta a fost þelul lui Grigorie Palama, al cãlugãrilor din Sfântul Munte ºi de

pretutindeni, din toatã ortodoxia, iubiþilor. Þelul lor ºi al sfintei ortodoxii: Sã se

înalþe mai presus de lume ºi sã-L contemple pe Dumnezeu. ªi, gândiþi-vã la o

logicã desãvârºitã. Nici nu ºtiu cum sã ne facem, din darul lui Dumnezeu, înþeleºi.

Cu ochii aceºtia, ai trupului, vezi lucrurile din lume; cu ochii gândului, ai minþii,

vezi rosturile fãpturilor ºi construieºti - nu-i aºa? - o casã, un palat, atâtea

îmbunãtãþiri ale confortului, cum se zice. (Unele, din lãcomia firii noastre, nu

totdeauna bune.) Dar ca sã-L vezi pe Dumnezeu, sã comunici cu El, trebuie o altã

luminã. Cu lumina creatã vezi cele create. Gândiþi-vã vã rog; ca sã înþelegem

aceasta: Lumina ochilor e creatã, nu? Vezi fãpturile create. Lumina minþii e creatã.
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1010

Vezi, la fel, fãpturile în raþiunile lor. Ca sã-L vezi pe Dumnezeu Cel nezidit ce fel de

luminã îþi trebuie? - Necreatã! E atât de logic! Ca sã comunici cu Dumnezeu nu

poþi decât prin aceastã luminã, înþelegere dumnezeiascã. De aceea a zis

Psalmistul: Întru lumina Ta vom vedea luminã.

Ei bine, acestei lumini i s-a dedicat Sfântul Grigorie Palama. Acestei lumini

dumnezeieºti pe care sfânta ortodoxie o mãtruriseºte cu tot focul evlaviei ei. ªi

anume de ce? - poate mã veþi întreba. De ce zicem noi cã sfânta ortodoxie o

mãrturiseºte? - Pentru cã numai în sfânta ortodoxie este învãþãtura aceasta, cã

prin esenþa divinã... care e mai presus de firea aceasta, ºi pe care Tatãl, Fiul ºi

Duhul Sfânt o poartã fiecare: Tatãl ca Tatã, Fiul ca Fiu ºi Duhul Sfânt ca Duh Sfânt.

Deci esenþa divinã la care noi nu avem parte pentru cã ar însemna cã am fi

dumnezei. Doamne pãzeºte! Sã ne ierte acest gând. Dar la ce ne face pãrtaºi

Dumnezeu pe noi dacã noi nu ne putem împãrtãºi din esenþa divinã? (Nu suntem

panteiºti). - Ne-a dãruit Dumnezeu harul Lui, lumina Lui, energiile Lui, dragostea

Lui.

Sfântul Grigorie Palama spunea: “Aºa cum soarele (discul soarelui) nu el ni

se împãrtãºeºte, ci razele lui, aºa Dumnezeu trimite razele Lui, din voinþa Lui

dumnezeiascã”. ªi noi atunci - vorba lui Eminescu: cãlãtorind pe-o razã - ne

înãlþãm cãtre Dumnezeire; din razele dumnezeieºti ne împãrtãºim noi. Aceasta

este mãrturia sfinþilor noºtri pãrinþi ortodocºi. Deci ne împãrtãºim cu ceva din

Dumnezeire; ºi numai aºa simþim cã într-adevãr comunicãm cu Dumnezeu. Avem

ceva din Dumnezeu; din dragostea Lui, din lumina Lui. Nu din esenþa Lui. Aici e

ferirea de pãcat. De orice rãtãcire, cumva, a unor filosofi.

ªi aceastã învãþãturã a Pãrinþilor, în vremea Sfântului Grigorie Palama, a

fost niþel combãtutã de un cãlugãr venit din Apus: Varlaam din Calabria; dar n-a
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1111

avut câºtig cãci bieþii Pãrinþi, mai ales prin Grigorie Palama, au fost luminaþi ºi

întãriþi.

ªi monahii, când se rugau, îndreptau atenþia minþii la inimã; cã aºa e

drumul rugãciunii ºi plinãtatea ei: Ce rosteºti cu buzele, mintea sã înþeleagã, sã

gândeascã; sã nu vagabondeze mintea. Te trezeºti de multe ori: te rogi ºi nici nu

ºtii pe unde umblã mintea; prin toate necurãþiile lumii. Or, luaþi aminte: dacã în

timpul rugãciunii ce rosteºti cu buzele, mintea e închisã în cuvintele rugãciunii... ºi

nu numai atât: e îndreptatã cãtre inimã. Deci zici: Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui

Dumnezeu miluieºte-mã pe mine pãcãtosul, ºi îndrepþi numele lui Iisus în inimã ºi

inima devine ca un potir. ªi - aºa cum ºtii cã în Sfântul Potir e Mântuitorul (Trupul ºi

Sângele Lui; este El prezent) - inima ta se face potir ºi chemi numele lui Iisus

acolo. Chemi numele lui Iisus în adânc. S-a zis de cãtre Pãrinþi: “Inima e locul lui

Dumnezeu”. De ce?! Pentru cã încã din Vechiul Testament a spus Dumnezeu:

Fiule, dã-Mi inima ta! ªi în inimã, care-i centrul fiinþei umane, s-a întipãrit dintru

început, de la Adam, pecetea chipului Fiului lui Dumnezeu. Cum am spus de la

început, nu-i aºa? ªi atunci îþi îndrepþi rugãciunea cu Doamne Iisuse, de pe buze

la minte ºi mintea la inimã ºi acolo se descoperã în tine pecetea Fiului lui

Dumnezeu, chipul Lui în tine.

Aºa cum ne-am rugat la Botez. Vã aduceþi aminte: Când aducem pruncul la

Botez, rostim: ... ªi-l umple pe el de puterea Duhului Sfânt, spre unirea cu Hristos.

Adicã Duhul Sfânt - cum spune atât de frumos Diadoh al Foticeii - “Duhul Sfânt

insuflã, trezeºte în tine iubirea cãtre Iisus (iubirea cãtre El, chemarea Lui) ºi lumina

lui Iisus rãsare în tine ca Soare al dreptãþii”. ªi te umpli atunci de luminã; ºi

începutul e pus. Datã dintru început, de la Adam [lumina divinã], e reînnoitã în

Taina Sfântului Botez. ªi de aceea, când se boteazã copilul, strigãm: Dã-mi mie
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1212

hainã luminoasã, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca ºi cu o hainã, Hristoase

Dumnezeule, ºi mã miluieºte! ªi te îmbraci în luminã; în acea luminã, repet, despre

care spun, dupã Pãrinþii noºtri: E luminã cereascã; e luminã neziditã.

Ce înseamnã aceasta? - Întâi, iubiþilor, cã prin ea ne întâlnim cu Dumnezeu.

Îl simþim pe Dumnezeu. O, iubiþilor! Gândul acesta sã ne fie atît de puternic!...

Întâi sã recunoaºtem în Hristos chipul nostru întipãrit adânc în noi. Toþi îl avem;

aþi vãzut: de la Adam; iar în Botez, lumina Botezului Îl descoperã pe Hristos în noi.

ªi recunoscându-L, simþirea, simþirea Dumnezeirii... Vom auzi peste douã

sãptãmâni cuvânt de la Ioan Scãrarul, pe care eu îl repet mereu: “Nesimþirea e

moartea sufletului înainte de moartea trupului”. Nesimþirea Dumnezeirii...

ªi - o clipã - gândeam astã-noapte: Cum s-a nãscut în noi nesimþirea? - Pãi,

fraþilor! S-a nãscut întâi nesimþirea faþã de propriul nostru suflet. Ce vreau sã

spun?! Pãi când s-a ajuns acolo, sã nu mai simtã omul cã are un suflet zidit de

Dumnezeu, ºi care-i altceva decât trupul... ªi nu cã trupul a fãcut sufletul, cum

gãsim în psihologie pânã de curând. Nu mai pomenesc... Un dicþionar de

psihologie publicat în 1997(!) - nici nu-i pomenit cuvântul suflet. Cercetaþi ºi veþi

vedea. Or, când omul a ajuns sã nu-ºi mai simtã sufletul lui ºi sã spunã cã sufletul

e un epifenomen al creierului... - Creierul - materie superior organizatã. Fãrã sã

explice nimic! Pãi aici a fost drama cea mai mare. Sã nu uitaþi: Când omul a uitat

ºi nu ºi-a mai recunoscut sufletul.

Azi ºtiinþa spune limpede - ºi vã dau acest prilej un citat al unui mare

învãþat, Roger Sperry, care spunea: Dacã pânã acum câteva decenii, nu numai la

noi ci ºi în alte þãri, se credea... Auziþi: “Din pricina materialismului ºi a

behaviorismului (psihologie apuseanã care leagã orice miºcare a noastrã, de

comportament: mã miºc într-o parte sau alta ºi asta mã determinã; nu mai facem
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1313

acum analiza ei.) s-a crezut cã gândirea e produsul creierului”. Auziþi: Aºa s-a

învãþat în psihologie, la noi; ºi în alte pãrþi. ªi zice acest învãþat: “...Azi, sã nu

pãrãsim domeniul ºi sã mãrturisim, cã fenomenul interior al conºtiinþei nu este

produsul creierului; ci cauza creierului”.

Deci spiritul e adânc. Raþiunea divinã e adâncã. Nu materia, sãrmana

materie; ea e tot operã dumnezeiascã. Dar când s-a rãsturnat gândirea umanã,

fãcând din materie fundamentul existenþei, atunci sãrmanii oameni... s-a ucis

spiritul (care e creator) ºi n-au mai creat. ªi au rãmas, sãrmanii, cei care au gândit

în materialism, în starea aceasta. Un filosof spunea cã materialismul n-a creat, n-a

produs nimic; nici o valoare. Ci numai spiritul. Nu-i vremea acum... Altã datã facem

aceastã - dacã vreþi - ºi analizã ºi terapie, cum vreþi s-o numim.

Or, adânc, iubiþilor: cel mai mare pãcat, cea mai mare cãdere a omului a

fost când nu ºi-a mai recunoscut sufletul ca suflet, ca adâncul existenþei lui, acest

dar nemuritor de la Dumnezeu despre care spunea atât de adânc Sfântul Grigorie

Palama: “Când Dumnezeu l-a zidit pe Adam, a creat sufletul lui ºi a suflat în el

suflare de viaþã dumnezeiascã”. Aºa spune el, atât de adânc ºi luminos. A zidit

vasul ºi totodatã a insuflat harul dumnezeiesc, lumina divinã, iubirea divinã, toate

aceste daruri.

ªtiþi cum spune Scriptura: “Luând Dumnezeu þãrânã din pãmânt l-a fãcut pe

om - biologicul - ºi a suflat suflare de viaþã, ºi s-a fãcut Adam cu suflet viu”. E acea

suflare a harului dumnezeiesc în vasul zidit, adicã sufletul. ªi sufletul s-a fãcut

atunci vas al harului, tron al Dumnezeului Celui Viu. Iar harul s-a fãcut ochi

dumnezeiesc în noi; ochi al luminii dumnezeieºti. S-a fãcut - cum spune ºi Grigorie

Palama ºi Calist Patriarhul ºi alþi Pãrinþi - suflet al sufletului nostru. Harul

dumnezeiesc e sufletul sufletului nostru. Aceastã luminã divinã, iubiþilor.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1414

ªi cãlugãrii fãceau rugãciunea cu mintea în inimã, îndreptându-ºi mintea

înspre inimã. Iar Varlaam îi batjocorea pe cãlugãri, spunând cã îºi îndreaptã mintea

spre buric; ºi-i numea “cu sufletul în buric”(pe vorbã greceascã: omfalopsichi).

Sãracii. Nu pricepea el, sãracul. Au fost ºi sinoade; a fost luptã mare. Spunea

Andre Malraux: “Numai omul este în stare sã se lupte pentru idei”. Sã se batã

chiar, pentru idei. Da, omul, cu chemarea lui...

ªi a învins adevãrul. Sfântul Grigorie i-a spus lui Varlaam: Varlaame! Dacã tu

nu înþelegi cã între Dumnezeu ºi noi, oamenii, e aceastã luminã divinã, care nu-i

totuna cu esenþa.... Nu esenþa se împãrtãºeºte; eu nu din esenþã mã

împãrtãºesc. Ci de harul, de lumina aceasta. Dacã tu o tãgãduieºti atunci între

mine ºi Dumnezeu e o prãpastie, e un gol. Atunci eu trebuie sã strig: Doamne!

Doamne, unde eºti? Eu trebuie sã caut un alt Dumnezeu decât al tãu, Varlaame.

Care sã-mi împãrtãºeascã chipul feþei Lui, lumina Lui. Cum spusese Ioan Scãrarul:

“Lumina divinã e zâmbetul feþei lui Dumnezeu”. Sã simþi bucuria, lumina divinã.

Pentru care a spus Mântuitorul: “Bucurie se face în cer pentru un pãcãtos care se

pocãieºte”.

În clipa aceasta sã simþim toþi cã noi, care suntem dornici în pocãinþa

noastrã de lumina Lui, ne înãlþãm la zâmbetul Feþei lui Dumnezeu.

ªi spunea Palama: “Noi pe Acest Dumnezeu Îl mãrturisim, Care ne

împãrtãºeºte lumina Lui, bucuria Lui, dragostea Lui, bunãtatea Lui, pacea Lui”.

ªi un alt gând aici, cu care vreau sã închei: Aceastã luminã prin care noi Îl

contemplãm, ne înãlþãm peste lumea aceasta la Cel nezidit, cu ceva nezidit, din

El; ne împãrtãºeºte ºi nouã luminã neziditã, altfel spus: nemurire. Biruirea morþii.

Acest fapt e capital, iubiþilor. Dacã te împãrtãºeºti numai din vederea, din lucrurile

ºi din satisfacþiile, plãcerile lumii acesteia, atunci te împãrtãºeºti din ce e muritor.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1515

Numai când te împãrtãºeºti din darul dumnezeiesc, nemuritor, nezidit, te

împãrtãºeºti din nemurire. Acesta e faptul cel mai adânc sau tot atât de adânc.

Înþelegem astfel ºi taina morþii. Adam a primit aceastã luminã divinã; a

primit-o dar s-a întors, din pricina demonului, cãtre trup. Iar aceastã întoarcere,

cãtre ceea ce e muritor, a adus moartea. Unirea cu ce e muritor te duce la

moarte. E atât de logic ºi limpede! E logicã negrãitã în credinþã, iubiþilor! Unirea

cu ce e nezidit, cu Dumnezeirea, în lumina ºi harul Ei, e nemurire. Cum spune Sf.

Pavel: “Cine seamãnã în trup culege stricãciune ºi moarte. Cine seamãnã în Duh,

culege viaþã ºi nemurire”. În altã parte zice, tot Sf. Pavel: “...Cãci întristarea dupã

lume aduce moarte; dar întristarea dupã Dumnezeu aduce viaþã”. Întristarea dupã

lume: Când cineva se luptã, dã din coate într-o parte ºi alta, sã biruie, sã adune ºi

toatã lãcomia lui e numai sã facã pentru el, atunci el e numai dupã cele muritoare,

dupã moarte. E atât de logic, de limpede! Iar întristarea dupã Dumnezeu,

dumnezeiescul dor aprinzându-se în tine... Atunci cheamã lumina divinã ºi te

împãrtãºeºti din lumina divinã!

ªi iarãºi un fapt, de încheiere: În aceastã luminã, prin ea, comunic cu

Dumnezeu; ea îmi dã în acelaºi timp nemurirea. Mai clar, dacã vreþi: Spun

dumnezeieºtii Pãrinþi - mai ales Sfântul Maxim Mãrturisitorul - toate aceste daruri,

însuºiri dumnezeieºti: credinþa, nãdejdea, dragostea, bunãtatea, dreptatea,

pacea, spiritualitatea, libertatea - devin în noi virtuþi, puteri ale noastre, care

suntem zidiþi dupã chipul Lui. Dar ia reflectaþi o clipã: Iubirea - este veºnicã?

Dreptatea - este veºnicã? - Ca dovadã o cãutãm. Dacã noi am produce-o, am fi

fãcut noi de multã vreme Raiul pe Pãmânt. Dar, ca dovadã, n-o producem noi; cum

am produce 100 de bani sau dolari. Nu.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1616

Deci iubirea, dreptatea, pacea, bunãtatea... raþiunea însãºi e divinã, nu-i

aºa? Toate acestea sunt veºnice iubiþilor! Sã credem în ele! ªi credinþa - e

veºnicã? A spus-o un psihiatru din vremea noastrã - Viktor Franckl: “Aºa cum

categoriile apriorice (dupã Immanuel Kant - timpul, spaþiul...) sunt mai înainte de

noi, ºi raþiunea, sensul existenþei e mai înainte de noi”. Este veºnic sensul. Atunci

înþelegem cã ele ne fac veºnici.

Atunci când ne împãrtãºim din cuvântul lui Dumnezeu (Cuvintele Tale,

Doamne, sunt candelã picioarelor mele - zice Psalmistul; Cuvintele Mele sunt Duh

ºi sunt viaþã - zice Mântuitorul.), cu Trupul ºi Sângele Lui, cu credinþa în El, cu

dragostea Lui, cu bunãtatea, cu rãbdarea Lui, cu pacea noastrã, cu jertfelnicia

noastrã, noi ne împãrtãºim din ce este veºnic. ªi atunci, dacã te împãrtãºeºti din

cele veºnice, fãptura ta se înveºniceºte, iubiþilor! Observaþi ce logicã adâncã!

Acum înþelegem noi ce înseamnã aceastã luminã de care vorbesc Pãrinþii,

care parcã te înalþã dincolo de lume; nu poþi sã pricepi tainele ei, conþinutul ei.

Or, acestea sunt daruri dumnezeieºti ºi, fiind veºnice, eu mã înveºnicesc prin ele,

iubiþilor. Iar fãrã ele eu cad. ªi ele sunt în suflet. “Învierea începe în suflet”, spune

Grigorie Palama.

O cãlugãriþã, maica Xenia, îl întrebase: “Omule al lui Dumnezeu, spune-mi ºi

mie o vorbã înþeleaptã!” Atunci el i-a spus, într-o scrisoare: “Pãcatul, demonul, a

mobilizat toate puterile lui; a mobilizat toate poftele trupeºti împotriva sufletului,

ca sã-l ucidã. (ªi el - diavolul - are oºtirea lui, se înþelege). Dumnezeu, Mântuitorul,

numeºte morþi pe cei care trãiesc în deºertãciunea acestei lumi. El n-a îngãduit

ucenicului care-I cerea sã-l lase sã îngroape întâi pe tatãl lui. I-a zis: Vino dupã

mine ºi lasã-i pe cei morþi (cu sufletul) sã-ºi îngroape morþii lor! Ci Domnul

numeºte morþi pe cei care trãiesc trupeºte; doar cu trupul ºi cu poftele lui, dar al
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1717

cãror suflet e deja mort. Despãrþirea sufletului de trup e moartea cu trupul.

Despãrþirea sufletului de Dumnezeu e moartea sufletului. Adevãrata moarte este,

deci, cea a sufletului”. Sã nu fim morþi sufleteºte, iubiþilor!

ªi zice Palama mai departe: “Dumnezeu a vorbit despre aceastã moarte când

i-a zis lui Adam, încã în Rai: În ziua în care vei mânca din fructul pomului

neîngãduit - al binelui ºi al rãului -, tu vei muri cu moarte...” Despre ce fel de

moarte i-a vorbit atunci lui Adam? - A sufletului. De cãlcarea, cu sufletul, a voii lui

Dumnezeu. ªi s-a despãrþit atunci de Dumnezeu ºi a murit, deºi a mai trãit dupã

aceea sute de ani.

Sã-L rugãm pe bunul Dumnezeu - ca prin rugãciunile Maicii Sale faþã de care

a avut atâta evlavie Sfântul Grigorie Palama, ºi cu rugãcinuile Sfântului Grigorie

Palama - sã nu ne fie sufletele moarte.

Zice o rugãciune în care este cinstit Sfântul Grigorie: Omorându-þi toatã

plãcerea trupului celui stricãcios, o, înþelepte, sihãstreºte þi-ai înviat miºcãrile

sufletului ºi l-ai fãcut pe el organ dumnezeiesc al teologiei. Ce cuvânt! Trupul l-a

fãcut organ dumnezeiesc al teologiei, al cugetãrii dumnezeieºti.

Iar o rugãciune a Sfântului Grigorie Dialogul, pe care o rostim la Liturghia

Darurilor mai înainte sfinþite, în acest post, zice aºa:

Dumnezeule Cel Mare ºi Lãudat, Care prin moartea cea de viaþã fãcãtoare a

Hristosului Tãu, din stricãciune în nestricãciune ne-ai mutat, elibereazã toate

simþirile noastre din amorþirea patimilor, punându-le lor povãþuitor bun, cugetul

cel dinlãuntru! Ochiul nostru sã fie ferit de toatã vederea vicleanã; auzul,

nestrãbãtut de cuvinte deºarte; limba, curatã de vorbe necuviincioase. Curãþeºte

buzele noastre, cu care Te lãudãm pe Tine, Doamne! Fã ca mâinile noastre sã fie

ferite de faptele rele ºi sã lucreze numai cele bine-plãcute Þie, toate mãdularele ºi
Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1818

gândurile noastre, întãrindu-le cu harul Tãu cel dumnezeiesc ºi îndumnezeitor,

care de la Tine vine, Pãrintele luminilor. Pãrinte, Fiule ºi Duhule Sfinte, cu

rugãciunile Maicii Tale, ale Sfântului Grigorie Palama, lumineazã-ne, miluieºte ºi ne

mântuieºte pre noi. Amin.

Completãri - 15 martie 1998

V Din Învãþãtura celor doisprezece apostoli rezultã cã existã numai douã cãi:

- Calea vieþii - prin comuniunea cu Dumnezeu;

- Calea morþii - prin respingerea conºtientã a primeia..

V Psalmistul spune: Luminã poruncile Tale sunt. Împlinirea poruncilor este

luminã. Luminã sunt poruncile Tale pe pãmânt. ªi astfel mergi pe calea Luminii, a

Adevãrului, care este Hristos.

V Întorcând atracþia, atenþia sufletului cãtre materie, omul nu ºi-a împlinit

chemarea. Prin schimbarea sensului atenþiei ºi atracþiei sufletului cãtre

Dumnezeu, se schimbã gravitaþia; omul intrã într-un alt sistem al gravitaþiei:

cãtre lumea cereascã, cãtre Dumnezeu. Omul se aflã atunci în alt sistem al

gravitaþiei. De fapt ea dispare; omul se ridicã, saltã de la pãmânt cu adevãrat.


Pr. prof. dr. Constantin Galeriu Sfântul Grigorie Palama 1919

V Pentru sufletul atras de Dumnezeu în rugãciunea cãtre Iisus Hristos, distanþa

între el ºi Hristos se anuleazã, nu mai existã nici spaþiu, nici timp. Ceea ce e

temporar dispare ºi omul se simte viu cu adevãrat - comunicarea între energiile

necreate ºi fãptura umanã. Sufletul intrã pe alte coordonate, veºnice, cele de

comuniune cu Sfânta Treime. Amin.