Sunteți pe pagina 1din 10

Cuprins

Aspecte teoretice Influenta comunicarii nonverbale asupra celei verbale Functiile comunicarii nonverbale Componentele comunicarii nonverbale

Comunicarea nonverbala ca stiinta a luat nastere in secolul XX, cateva dintre numele marcante ale acestui domeniul de studiu fiind Charles R. Darwin (cu lucrarea Expression of Emotions in Man And Animals, R.L. Birdwhistell (Introduction to Kinesics), Julius Fast (Body Language), Paul Ekan (cel mai cunoscut cercetator al studiului expresiilor faciale in exprimarea emotiilor (Emotions revealed), Allan Pease (Body Language),Peter Collet (Book of Tells) etc. In literatura de specialitate au existat numeroase incercari de a defini comunicarea nonverbala, in cadrul acestei lucrari fiind redate cateva dintre cele mai sugestive. Comunicarea nonverbal, deseori numit i comportament nonverbal sau limbajul corpului, este o modalitate de a transmite informaii - la fel ca i cuvintele -, doar c se realizeaz prin intermediul expresiilor faciale, gesturilor, atingerii, micrilor, posturii corpului, accesoriilor personale (haine, bijuterii, stilul prului, tatuaje etc.) i chiar prin tonul, timbrul i volumul vocii fiecruia (mai degrab dect prin coninutul vorbelor). Comportamentele nonverbale includ aproximativ 60-65% din ntreaga comunicare interpersonal, iar n timpul momentelor intime pot constitui chiar 100% din comunicarea dintre parteneri.1 ntelegem prin comunicare nonverbal interactiunea uman bazat pe transmiterea de semnale prin prezenta fizic si/sau prin comportamentele indivizilor ntr-o situatie sociocultural determinat.2 Jacques Corraze definea acest tip de comunicare ca fiind ansamblul de mijloace de comunicare existente ntre fiintele vii, care nu utilizeaz limbajul uman sau derivatele nesonore ale acestuia (scrisul, limbajul surdo-mutilor etc.)

Influenta comunicarii nonverbale asupra celei verbale


1 2

Joe Navarro dr. Marvin Karlins Secretele comunicarii nonverbale, editura Meteorpress, pag. 16 Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, ed. Comunicare.ro, pag. 25

Este important ca cele doua modalitati de exprimare sa nu fie analizate in mod separate, intrucat exista o clara interdependenta intre cele doua forme de comunicare; pe de alta parte, atribuirea unei ponderi prea mari limbajului nonverbal reprezinta o ipoteza nefondata. Cercetatorii au incercat sa redea in mod procentual cantitatea de informatii transmisa in cadrul comunicarii, devenind astfel foarte cunoscut mitul 55-38-7 enuntat de Albert Mehrabian in 1967, conform caruia 55% din informatii sunt transmise prin limbajul corporal, 38% prin paralimbaj si doar 7% prin limbajul verbal. Ulterior studiile au enuntat alte teorii; Ray L. Birdwhistell considera ca 35% din comunicare se realizeaza prin intermediul cuvintelor, in timp ce vocea si corpul ofera restul de 65%, iar A.G. Miller apreciaza un procent de 18% prin limbaj verbal si 82% prin limbajul corpului si al vocii.3 O parere personala o reprezinta faptul ca este imposibil de calculat cu precizie ce procent poate fi atribuit celor doua tipuri de comunicari, datorita numeroaselor variabile de ordin cultural si personal ce intervin in cadrul comunicarii. Spre exemplu, obiceiurile culturale ale zonei de origine pot spune multe despre persoana care comunica; diferente extreme exista intre modul de a comunica al finlandezilor si cel al italienilor. In cazul primilor este de remarcat faptul ca discutiile acestora suna unilateral si artificial dand impresia unui strain ca finlandezul nu este interesat de conversatie. La polul opus se afla italienii care au un limbaj corporal ce poate parea agresiv unui strain, intrucat implica foarte multe miscari ale mainilor pentru a mentine atentia ascultatorului.4 Un alt exemplu relevant care demonstreaza diferentele dintre nationalitati este cel al indicatorilor faciali. Desi cercetatorul Paul Ekman a demonstrat ca expresiile faciale care exprima emotiile de baza sunt universal valabile pentru orice zona geografica, exista totusi diferente legate de intensitatea si frecventa exprimarii acestor emotii. Asadar, persoanele ce provin din zonele nordice au reputatia de a fi persoane reci care se exteriorizeaza intr-un mod mai retinut decat, de exemplu, popoarele latine. Cand zambesc, englezii au tendinta de a-si ascunde dantura, impingand colturile buzelor in lateral, spre deosebire de popoarele situate la extremitatea opusa care prefera sa zambeasca larg.

Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, ed. Comunicare.ro, pag. 32 4 Peter Collet, Cartea gesturilor, editura Trei, pag.262

Aceste caracteristici specifice zonelor de provenienta nu sunt singurii indicatori ai diferentelor intre modurile de comunicare nonverbala, trasaturile de ordin psihologic, educatia, precum si cadrul in care se desfasoara comunicarea fiind indicatori la fel de relevanti. Asadar, incercarea de a reda procentual la nivel universal in ce masura comunicam prin mijloace verbale si nonverbal este irelevanta.

Functiile comunicarii nonverbale In literatura de specialitate exista numeroase clasificari ale functiilor acestor tipuri de comunicari, totusi clasificarea propusa de Paul Ekman si Wallace V. Friesen si sustinuta de Joseph A. DeVito a fost considerate cea mai relevanta si completa. Asadar, limbajul corporal indeplineste urmatoarele functii: 1. accentuarea unei anumite parti a mesajului verbal (ex. sublinierea unei anumite idei printr-o tonalitate mai apasata sau o voce mai ridicata) 2. intarirea tonului general (ex. prin gesturi mai ample si mai dinamice) 3. contrazicerea mesajului verbal (ex. afisarea zambetelor false pentru exprimarea unei ironii) 4. reglarea transmiterii mesajelor 5. repetarea mesajelor exprimate in mod verbal (ex. ridicatul din umeri in cazul in care receptorul nu are un raspuns la intrebarea enuntata de emitator) 6. repetarea mesajelor exprimate in mod verbal 7. inlocuirea unor mesaje din comunicarea verbala (ex. afisarea degetului mare pentru exprimarea acordului) Componentele comunicarii nonverbale5 1.Kinezica Termenul este introdus de antropologul american Ray L. Birdwhistell si este utilizat pentru prima oara in lucrarea Introduction to Kinesics, desemnand comunicarea prin intermediul gesturilor si miscarilor corporale. 2. Proxemica si utilizarea spatiului
5

Septimiu Chelcea, Loredana Ivan, Adina Chelcea, Comunicarea nonverbala: gesturile si postura, ed. Comunicare.ro, pag. 41

Studiile proxemicii releva faptul ca modul in care utilizam spatiul transmite informatii despre statutul social al unei persoane intr-o comunitate, despre nivelul de confort pe care il avem in cadrul unei interactiuni sociale, precum si despre relatia la nivel psihologic dintre doua sau mai multe persoane. 3.Artefactele - aici sunt incluse imbracamintea si accesoriile vestimentare, ambele reprezentand modalitati de a ne exprima in societate. Hainele nu mai mai au demult ca unic scop acela de a ne proteja impotriva frigului, stilul vestimentar fiind capabil de a transmite informatii despre ceea ce gandim sau intentionam la un moment dat, despre pozitia sociala pe care o ocupam, despre tipul de personalitate, despre mediul si cultura in care provenim etc. 4. Expresiile faciale Expresiile faciale au fost studiate pentru prima data de Ch. Darvin in lucrarea Expresia emotiilor la om si animale, cercetarile fiind continuate in secolul XX de catre Paul Ekman. O problema esentiala a reprezentat-o universalitatea acestora, mai exact daca principalele emotii universale sunt modalitati de exprimare innascute sau se datoareaza culturii de provenienta. Pentru a-si demonstra teoria, P. Ekman a calatorit in cele mai diverse zone geografice ale lumii (Papua Noua Guinee, Statele Unite, Japonia, Brazilia, Argentina, Indonezia si fosta Uniune Sovietica), dezvoltand experimente chiar in cadrul unor triburi neafectate de evolutia societatii umane. Desi exista numeroase clasificari ale principalelor emotii, P. Ekman a demonstrat ca cel putin o parte dintre acestea sunt innascute si exprimate prin intermediul muschilor faciali (tristetea si agonia, furia, supriza si frica, dezgustul si dispretul, emotiile placute6). Acelasi cercetator a identificat mai mult de zece mii de expresii prezente pe o figura umana si le-a inclus intr-un atlas al expresiilor chipului uman. O problema importanta in analiza comunicarii nonverbale o reprezinta zambetul; acesta poate creea confuzie, deoarece zambetul nu apare doar in cazul unei emotii placute, ci si atunci cand oamenii nu simt niciun fel de bucurie, ca in cazul politetii. Duchenne de Boulogne a identificat totusi, cum se poate diferentia un zambet autentic de unul fals, si anume prin contractia simultana a muschiului zygomatic (care porneste de la pometi spre spre colturile buzelor) si a celor orbiculari (din jurul ochilor)7. S-a demonstrat astfel ca muschii orbiculari nu se supun vointei si nu se pot contracta in mod automat asadar, un zambet autentic este cel care

6 7

Paul Ekman, Emotii date pe fata, editura Trei Paul Ekman, Emotii date pe fata, editura Trei, pag. 295

determina aparitia unor cute in partea exterioara a ochilor. Pe de alta parte, zambetul fals (social) este cel care antreneaza exclusiv muschii din jurul buzelor. Cu toate acestea, cercetarile psihologice constata ca oamenii nu sunt influentati de tipul de zambet, acestia apreciaza la nivel subconstient incercarea de a fi politicos si se mutumesc cu receptarea oricarui tip de zambet.

5. Oculezica si contactul vizual Prin intermediul contactului vizual, oamenii pot exprima sentimente si nevoi, privirea reprezentand un indicator important al reactiilor celor din jur. Asadar, realizarea unui contact vizual poate exprima nevoia de afiliere, intelegerea si interesul manifestat intr-o conversatie, cautarea unei informatii, furia, dominanta, atractia etc. Pe de alta parte, pierderea contactului vizual in cadrul unei conversatii poate sugera neatentie, gandire profunda sau incercarea de a ne aminti ceva. Este foarte important de mentionat existenta diferentelor culturale, cum ar fi cea japoneza in care contactul vizual direct poate exprima lipsa de respect, spre deosebire de culturile americana si europeana unde acest gest este incurajat.

6. Haptica sau contactul cutanat Atingerile constituie, de asemenea o forma a limbajului nonverbal si trebuie raportate la cultura in cadrul careia sunt analizate. De exemplu, strangerea mainii ca forma de salut este un gest frecvent in societatea contemporana, dar felul cum este realizat acesta poate spune multe despre relatia dintre cele doua persoane implicate sau despre intentiile acestora una fata de cealalta (strangerea mainii cu palma orientata in jos poate exprima incercarea de dominare a celeilalte persoane). Imbratisarile ca forma de salut sunt o alta manifestare destul de frecventa care poate trada in mod involuntar intentiile; daca imediat momentul imbratisarii unei persoane este precedat de cateva batai pe spate ale acesteia, gestul poate fi interpretat ca o bucurie a intrevederii, ele reprezentand, de fapt, dorinta de eliberare din respectiva imbratisare. Autocontactul este un al gest care transmite nevoie unei persoane de a se linisti, iar importanta atingerii se traduce prin numeroasele terminatii nervoase existente la nivelul pielii. Atingerea este prima forma de linistire de care beneficiaza omul, deoarece sta la baza contactului initial

dintre mama si copil, este cea care linisteste copilul si il face sa se simta in siguranta. Ea recreeaza sentimentele de iubire si securitate pe care le-am trait cand eram bebelusi.8

8. Vocalica sau paralimbajul Acesta componenta a limbajului nonverbal analizeaza pauzele din timpul vorbirii, intonatia, timbrul vocii, intensitatea vocii, ritmul vorbirii, precum si manifestarile sonore ce nu exprima un limbaj verbal

Detectarea minciunii Una dintre cele mai importante premize ale necesitatii stapanirii limbajului nonverbal il reprezinta nevoia umana de a stii atunci cand cineva minte sau spune adevarul. Cu toate acestea, detectarea minciunii reprezinta unul din cele mai grele procese, dat fiind faptul ca suntem obisnuiti sa mintim de la varstele cele mai fragede; fie ca o facem ca sa evitam o consecinta neplacuta, ca sa scapam de un pericol sau pentru a masca anumite sentimente ce ar putea jigni interlocutorul, suntem destul de bine autoeducati in a ascunde adevaratele ganduri. Joe Navarro, un cunoscut agent FBI, precizeaza in cartea sa Secretele comunicarii nonverbale ca pe parcursul carierei sale a invatat sa depisteze minciuna prin inducerea initiala a unei stari de conform psihic in interactiunea cu interogatul urmata de detectarea gesturilor ce sugereaza discomfort. Pentru a detecta minciuna, este foarte important sa se cunoasca comportamentul de baza al persoanei pentru a indentifica ulterior gesturile care exprima calmarea. Concordanta constituie un indiciu relevant si reprezinta echilibrul intre ceea ce este exprimat in mod verbal si nonverbal. De exemplu, raspunsul afirmativ la o intrebare ar trebui in mod necesar sa fie insotit simultan de o inclinare a capului; in cazul in care inclinarea nu se suprapune cu raspunsul afirmativ verbal, exista posibilitatea ca persoana respectiva sa minta. Accentuarea reprezinta un alt indicator al minciunii, avand in vedere ca oamenii obisnuiesc sa-si sustina afirmatiile prin intermediul gesturilor si al altor componente ale comunicarii nonverbale (tonalitatea, folosirea mainilor in descriere). In cazul minciunii, fiind folosita doar partea rationala a creierului, subconstientul (sau sistemul limbic) nu sustine afirmatiile exprimate prin intermediul gesturilor corporale.

Peter Collet, Cartea gesturilor, editura Trei, pag. 67

Proxemica este un alt indicator folosit in detectarea minciunii, deoarece atunci cand cineva se simte confortabil are tendinta de a utiliza un spatiu cat mai larg asadar, diminuarea spatiului de desfasurare poate constitui un bun indicator al minciunii. O tendinta involuntara realizata la nivelul limbajului corporal o reprezinta ascunderea gurii cu mana atunci cand cineva spune o minciuna, incercare subconstienta de a ascunde o informatie transmisa ce nu concorda cu realitatea mentala. Un motiv pentru care oamenii nu reusesc sa detecteze minciuna este faptul ca indicatorii sunt cautati in mod gresit; cele mai multe pareri sustin ideea ca minciuna poate fi detectata la nivelul mainilor sau ochilor prin contactul vizual, iar lipsa acestui contact sugereaza neconcordanta intre ceea ce transmite si ceea ce gandeste o persoana. Se presupune ca avem tendinta de a ne simti jenati, rusinati atunci cand spunem o minciuna, dar de fapt, atat privirea cat si durata contactului vizual sunt destul de usor de controlat. Sustinerea unui contact vizual prea indelungat poate fi facuta in mod deliberat pentru a sugera ca se transmite adevarul.9 Cercetarile au scos la iveala faptul ca partea inferioara a corpului uman reprezinta si partea cea mai sincera, fiind cea pe care ne concentram cel mai putin atunci cand spunem o minciuna. In acest sens, picioarele reprezinta un indiciu important al starii de confort sau de discomfort al unei persoane. Joe Navarro sustine ca nu este importanta atat studierea miscarii picioarelor, intrucat unele persoane au tendinta de a-si balansa in mod involuntar picioarele tot timpul, cat mai ales momentul in care aceste miscari incep sau se modifica. Trecerea de la miscarea picioarelor la o stagnare brusca a acesteia si invers poate transmite o schimbare emotionala. In incercarea de a detecta minciuna, vocalica si paralimbajul constituie semne importante, in sensul ca exprimarea unei minciuni implica un proces mental mai dificil decat in cazul adevarului, presupunand prin urmare alocarea unui timp mai indelungat. Din acest motiv, minciunile sunt spuse intr-un tempo mai lent decat adevarul. In acelasi timp, tonul vocii tinde sa fie mai ascutit atunci cand apare o emotie negativa. In concluzie, se poate sustine faptul ca fiecare componenta a limbajului nonverbal poate constitui un indicator relevant ai minciunii, dar niciunul din gesturile studiate nu poate transmite o certitudine. Dupa cum afirma si P. Ekman, nu exista niciun element care sa poata fi considerat

Peter Collet, Cartea gesturilor, editura Trei, pag. 244

indicator universal al minciunii nu exista nici gesturi, nici expresii faciale sau tensiuni musculare care in sine, independent de context, sa arate ca persoana minte.

Flirtul si comunicarea nonverbala

Contrar parerii unanim acceptate, aceea conform careia barbatii sunt cei care fac primul pas in procesul de curtare, studiile demonstreaza contrariul: curtarea este aproape intotdeauna o alegere a femeii (Ch. Darwin). Acest lucru este realizat prin emiterea de catre femeie a unui semnal de abordare nu foarte explicit care este (sau ar trebui sa fie) receptat de catre barbat. Lucrurile nu stau intotdeauna asa, intrucat exista diferente majore intre capacitatea de interpretare innascuta a semnalelor nonverbale de catre femei si barbati, acestia din urma aflandu-se in dezavantaj, avand tendinta sa confunde comportamentul amical si zambetele cu interesul sexual. Principalele modalitati nonverbale de emitere a semnalelor de abordare ale femeilor se numara: privirea fugara, fixarea privirii (oculezica), fluturarea genelor, scuturarea parului, tuguierea buzelor, zambetul etc.10 In procesul flirtului dintre un barbat si o femeie, in cadrul fiecaruia se remarca incercarea de a scoate in evidenta instinctele primare speciei, mai exact, tendinta femeii de a se arata submisiva si feminina si cea a barbatului de a-si arata masculinitatea si capacitatea de protejare pe care o are. Aceste semnale pot fi usor observate la nivelul fiecare componente a comunicarii nonverbale. Asa cum a fost mentionat, gesturile la femei ca expunerea ostentativa a incheieturii (de exemplu in timpul fumatului) sau a gatului reprezinta indicatori ai accesibilitatii cu scopul expunerii unei parti vulnerabile si totodata atragatoare a corpului, gesturi realizate in mod inconstient. Pe de alta parte, incercarea barbatilor de a crea o imagine mai masculina este scoasa in evidenta de gesturi precum indreptarea spatelui pentru a transmite ideea de inaltime, scoaterea pieptului in fata si departarea picioarelor (proxemica), toate reprezentand semnale ale dominantei. Artefactele sau obiectele vestimentare constituie o alta metoda de exprimare in procesul cautarii unui partener, fapt ce explica in totalitate purtarea tocurilor in incercarea femeilor de a atrage atentia asupra lungimii picioarelor; in afara de asta, tocurile determina
10

Allan & Barbara Pease, Limbajul trupului in dragoste, ed. Curtea Veche

arcuirea spatelui si evidentierea posteriorului. Rujul rosu este o inventie egipteana de acum 4000 de ani, al carei scop initial a fost imitarea reactiei de vascularizare la nivelul buzelor . Utilizarea spatiului constituie, de asemenea un indicator relevant in procesul de curtare; in momentul invadarii spatiului intim (pana la 0,45 m) al persoanei se sex opus, observarea reactiei acesteia scoate la iveala nivelul de atractie al acesteia. In cazul in care patrunderea in raza de intimitate este considerata o intruziune, persoana in cauza se va retrage pentru a-si redobandi spatiul. Privirea si contactul vizual joaca un rol deosebit de important in procesul de curtare. Femeile se folosesc de multe ori, in mod inconstient de diverse trucuri pentru a da impresia de ochi mariti, in acest fel dand impresia de neajutorare si determinand partenerul sa manifeste o atitudine protectiva. Aplecarea capului este una din modalitatile de creare a impresiei de diminuare a dimensiunilor capului si marire a ochilor; asociat cu faptul ca aplecarea capului transmite inconstient ideea de sumisivitate, femeile tind sa apeleze la acest gest in procesul de flirt. Studiile arata ca doua persoane care se plac permit privirilor sa se intalneasca in jur de 6070% din timpul pe care il petrec impreuna. Manipularea diverselor obiecte ca pandantivul lantisorului, paharului sau atingerea parului reprezinta toate gesturi involuntare manifestate de femei pentru a exprima dorinta de a flirta. Asadar, oamenii emit o multime de elemente de comunicare nonverbala in incercarea subconstienta de a transmite anumite informatii persoanelor de sex opus in cadrul flirtului, iar o mai buna cunoastere a acestei comunicari atrage dupa sine o eficienta ridicata in gasirea unui partener. Cercetarile arata ca femeile detin o abilitate mai mare de descifrare si transmitere a acestor mesaje decat barbatii, acest dezechilibru conducand la confuzii si situatii neplacute intre doua persoane de sex opus.

Indicatori ai comunicarii nonverbale care apar in conversatii Una dintre principalele utilitati ale cunoasterii semnalelor comunicarii nonverbale o reprezinta o mai buna intelegere a gandurilor si emotilor pe care le simte interlocutorul. Avand in vedere proportia de informatii transmise prin intermediul cuvintelor (prin mijloace verbale), o cantitate semnificativa din informatii ar putea fi receptata prin indicatori ca privirea, postura corpului, atingerile cutanate, inflexiunile vocii etc.

Peter Collet dedica un intreg capitol din cartea sa analizarii indicatorilor supunerii, definind-o ca exact opusul dominatiei. Din punct de vedere al folosirii spatiului, avem tendinta de a apropia picioarele si de a folosi un spatiu cat mai redus din jurul nostru pentru a parea mai mici, mai vulnerabili, mai defensivi si a exprima astfel ca ne aflam intr-o situatie defensiva. In aceasta situatie, picioarele reprezinta indicatori veritabili intrucat obisnuim sa ne ascundem picioarele pentru a nu invada spatiul celor din jur in situatia in care nu ne simtim siguri pe noi. Asa cum a fost mentionat in subcapitolul dedicat hapticii, autoatingerea reprezinta un gest de linistire si calmare, iar atunci cand oamenii se simt sumisivi tind sa iti atinga parul, in special cel de pe ceafa, gest care aminteste de atingerile de calmare ale mamei. Miscarile capului joaca un rol deosebit de important in actul conversatiei, sumisiunea fiindtransmisa prin acest mijloc de o aplecare a capului, in timp ce datul din cap exprima intelegerea si acordul receptorului catre emitator ca acesta din urma sa isi continue discursul. Datul din cap poate reprezenta si o aprobare a celor auzite si o empatizare cu ideile interlocutorului. O buna cunoastere a

MICROEXPRESIILOR FACIALE

contribuie la

relavarea adevaratelor emotii pe care le traieste partenerul de conversatie, mai ales avand in vedere ca, cele mai multe dintre ele au o durata foarte scurta de cateva fractiuni de secunda, dar prin exersare se poate ajunge la o buna cunoastere a acestora. Orientarea corpului si in special a picioarelor transmite gradul de confort pe care il simte o persoana angrenata intr-o conversatie. In unele cazuri, trunchiul poate fi indreptat spre cealalta persoana dand impresia de interes asupra conversatie, dar daca picioarele sunt orientate in alta directie, eventual spre cea mai aproapiata iesire, la nivel subconstient este scoasa in evidenta nevoia individului de a se elibera de conversatia in cauza.