Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Asupra definirii hipnozei încă nu s-a ajuns la un acord, aceasta deoarece fenomenul este
complex şi nu poate fi sistematizat astfel incât acest lucru să nu fie discutabil. O recentă
sistematizare a teoriilor existente, consideră că se poate delimita intre hipnoza ca „stare
modificată a conştiinţei” („state theory”) şi hipnoza ca „stare psihologică construită” (non-state
theory).
Definire şi delimitări conceptuale
In această lucrare, noi vom considera hipnoza drept „stare modificată a conştiinţei”.
Chertok defineşte acest concept în felul următor: „Stările modificate ale conştiinţei pot fi diferite
în unele din mecanismele lor, dar ni se pare că ele au în comun faptul că un subiect aflat în una
din aceste stări işi pierde totdeauna mai mult sau mai puţin identitatea în timpul transei.”
Abordată din acest punct de vedere, hipnoza poate fi descrisă prin referirea la următoarele
aspecte:
• scăderea funcţiei de planificare: persoana poate acţiona, dar de obicei, nu simte nevoia să o
facă
• redistribuirea atenţiei: atenţia persoanei hipnotizate este fixată, în primul rând, pe
hipnotizator, iar stimulii exteriori capătă semnificaţia pe care le-o dă acesta din urmă.
• reducerea capacităţii de orientare asupra realităţii şi acceptarea distorsiunilor: pe fondul
reducerii facultăţilor discriminative, subiectul acceptă situaţii pe care, în mod normal, le-ar
refuza (ex: se lasă convins că vârsta sa este alta)
• creşterea sugestibilităţii: impactul pe care îl au sugestiile din timpul transei este mult mai
mare comparativ cu starea de veghe.
• accentuarea „comportamentului jucat”: se antrenează capacităţile de transpunere în rolurile
corespunzătoara situaţiilor sugerate.
• apariţia amneziei posthipnotice: amnezia estedeseori asociată cu fenomenul hipnotic şi poate
fi intra- sau post-hipnotică.
• trăirea hipnotică (aspectul experienţial): în timpul transei hipnotice se produc multe
modificări, în general fiziologice, şi cel mai adesea, se face raportarea la starea de somn.
Această trăire este dependentă de atitudinile subiectului faţă hipnoză, de terapeut, precum şi
1
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
2
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
ca fiind o stare în care persoana se direcţionează sau pe care şi-o induce prin propria sa voinţă şi
eforturi. Mai exact spus, persoana este atât subiect, cât şi operator, care, paradoxal, iţi induce o
transă.
Termenul de auto-hipnoză se referă la la o stare biologică, reflexivă. In practică, majoritatea
persoanelor folosesc termenii de auto-hipnoză şi self-hipnoză cu acelaşi sens. Deoarece limba
română nu permite, prin traducere, diferenţierea clară intre cele două concepte, noi vom folosi
termenul de autohipnoză, deşi ni se pare mai potrivit cel de self-hipnoză.
Autohipnoza este considerată, alături de relaxare, o metodă de autoterapie, autoreglare a
stărilor psihice şi o modalitate de explorare creativă a eului, în care subiectul işi poate cunoaşte
mai bine propriile probleme, le poate rezolva supunându-se propriilor autosugestii.
Autohipnoza poate fi folosită în două mari direcţii: autohipnoza hipnotizatorului şi
autohipnoza pe care şi-o induce clientul. Ne vom ocupa de ambele accepţiuni deoarece suntem
convinşi de importanţa acestora.
Pentru ca o persoană să poată realiza auto-hipnoza este necesar, în primă fază, ca un
hipnoterapeut să-i inducă o stare de transă. După experimentarea tutoror stărilor trăite în această
stare, persoana poate trece la etapa autoinducerii transei. Este necesară această succesiune
deoarece capacitatea de disociere se imbunătăţeşte prin exerciţiu, iar această capacitate este
absolut necesare în autoinducerea transei.
Inainte ca persoana să inceapă să exerseze autohipnoza, terapeutul trebuie să-i facă
acesteia următoarele precizări:
- Frecvent, tehnica aplicată acasă nu dă rezultate la fel de bune ca cea realizată impreună
cu terapeutul; dacă subiectul este prevenit, el nu va mai fi dezamăgit.
- Trebuie să i se atragă atenţia practicantului că nivelul de profunzime al autohipnozei este
rareori identic cu cel al heterohipnozei, mai ales la început .
- Subiectul trebuie să ştie că, atunci când realizează autohipnoza o mică parte a
conştientului rămâne în stare de alertă, pentru a conduce procesul, în timp ce în
heterohipnoză şi acea mică parte poate să se relaxeze.
- Subiectul trebuie invăţat să utilizeze propoziţii simple, afirmative, să evite negaţiile şi să
limiteze lucrul doar la una sau două probleme pe care le are de rezolvat în cursul unei
singure şedinţe de autohipnoză.
3
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
4
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
5
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
Caracteristicile autohipnozei
Caracteristicile autohipnozei se regăsesc printre caracteristicile hipnozei, imageria este
mult mai bogată. Subiectul experimentează o imagerie vivace şi experimentează faptul de
conduce şi trăi simultan. Acesta este şi motivul pentru care atenţia devine flotantă, iar
receptivitatea la stimuli derivă dintr-o a doua instanţă de discriminare.
Ca orice demers demers structurat, ce se doreşte a fi fundamentat riguros, şi autohipnoza
are unele indicaţii şi contraindicaţii.
Indicaţiile utilizării autohipnozei sunt următoarele:
1. motivaţia pacientului este foarte importantă în autohipnoză pentru ca o problemă să poată
fi rezolvată;
2. disponibilitatea terapeutului pentru a discuta cu pacientul ingrijorările acestuia sau
diferite alte nelămuriri; terapeutul trebuie să-l sprijine pe pacient să recâştige controlul
prin crearea unui mediu securizant, confortabil în care să fie discutate producţiile
pacientului:
3. experienţa autohipnozei intăreşte sugestiile posthipnotice şi conduc la avansarea
psihoterapiei;
4. hipnoza şi autohipnoza trebuie să aducă beneficii în vederea rezolvării problemei.
Contraindicaţiile utilizării autohipnozei includ:
1. lipsa motivaţiei pacientului: implicit sau explicit, pacientul nu doreşte să utilizeze
autohipnoza;
2. autohipnoza este folosită într-un mod negativ, în serviciul rezistenţei: în loc să intărească
sugestiile pozitive şi să conducă la avansarea curei, va duce la reacţii negative;
3. hipnoza şi autohipnoza nu produc nici un avantaj terapeutic în tratamentul problemei
clientului;
4. lipsa sugestibilităţii pacientului la sugestiile hipnotice şi autohipnotice: nu toţi oamenii
sunt capabili să utilizeze autohipnoza într-o maniere autidirecţionată.
Terapeutul va trebui să evaluze atât avantajele, cât şi dezavantajele utilizării autohipnozei
cu pacienţii.
6
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
7
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand
Referinţe bibliografice:
DAFINOIU, I. Hipnoza clinică, Iaşi, Ed. Erota, 2002
GHEORGHIU, V.A. Hipnoza- realitate şi ficţiune, Bucureşti, E.D.P., 1977
GHEORGHIU, V.A., CIOFU, I. Sugestie şi sugestibilitate, Bucureşti, Academiei., 1982
HOLDEVICI, I. Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995
SANDERS, S. Clinical Self-Hypnosos, The Power of Words and Images, New York, 1991
ZEIG, J., LANKTON, S. R. Developing Ericksonian Therapy. State of Art, New York, 1988