Sunteți pe pagina 1din 8

HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

NE PUTEM AJUTA ŞI SINGURI

Asupra definirii hipnozei încă nu s-a ajuns la un acord, aceasta deoarece fenomenul este
complex şi nu poate fi sistematizat astfel incât acest lucru să nu fie discutabil. O recentă
sistematizare a teoriilor existente, consideră că se poate delimita intre hipnoza ca „stare
modificată a conştiinţei” („state theory”) şi hipnoza ca „stare psihologică construită” (non-state
theory).
Definire şi delimitări conceptuale
In această lucrare, noi vom considera hipnoza drept „stare modificată a conştiinţei”.
Chertok defineşte acest concept în felul următor: „Stările modificate ale conştiinţei pot fi diferite
în unele din mecanismele lor, dar ni se pare că ele au în comun faptul că un subiect aflat în una
din aceste stări işi pierde totdeauna mai mult sau mai puţin identitatea în timpul transei.”
Abordată din acest punct de vedere, hipnoza poate fi descrisă prin referirea la următoarele
aspecte:
• scăderea funcţiei de planificare: persoana poate acţiona, dar de obicei, nu simte nevoia să o
facă
• redistribuirea atenţiei: atenţia persoanei hipnotizate este fixată, în primul rând, pe
hipnotizator, iar stimulii exteriori capătă semnificaţia pe care le-o dă acesta din urmă.
• reducerea capacităţii de orientare asupra realităţii şi acceptarea distorsiunilor: pe fondul
reducerii facultăţilor discriminative, subiectul acceptă situaţii pe care, în mod normal, le-ar
refuza (ex: se lasă convins că vârsta sa este alta)
• creşterea sugestibilităţii: impactul pe care îl au sugestiile din timpul transei este mult mai
mare comparativ cu starea de veghe.
• accentuarea „comportamentului jucat”: se antrenează capacităţile de transpunere în rolurile
corespunzătoara situaţiilor sugerate.
• apariţia amneziei posthipnotice: amnezia estedeseori asociată cu fenomenul hipnotic şi poate
fi intra- sau post-hipnotică.
• trăirea hipnotică (aspectul experienţial): în timpul transei hipnotice se produc multe
modificări, în general fiziologice, şi cel mai adesea, se face raportarea la starea de somn.
Această trăire este dependentă de atitudinile subiectului faţă hipnoză, de terapeut, precum şi

1
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

de reprezentările legate de acest fenomen.


La baza acestei accepţiuni a hipnozei, un rol central îl are sugestia. Aceasta ar putea fi
definită drept o incitaţie susceptibilă să declanşeze reacţii spontane nemediate de instanţele
reflexive. Individul confruntat cu această incitaţie venită din afară sau dinlăuntrul său trebuie să
dispună totdeauna, în principiu, atât de posibilitatea de a se conforma, cât şi de aceea de a nu se
conforma mesajului incitaţiei. El nu realizează decât rareori că dispune de cele două alternative.
Pacientul se poate prezenta la terapie cu o gamă foarte largă de acuze, iar terapeutul
trebuie să decidă încă de la prima intâlnire dacă poate oferi ajutor şi forma pe care o va lua
acesta. Erickson credea că dificultăţile, inclusiv nevrozele şi psihozele, sunt cauzate de invăţarea
greşită sau insuficientă sau datorită lipsei abilităţilor de a utiliza cunoştinţelor deja invăţate.
Situaţia terapeutică oferă oportunitatea pentru noi invăţări şi utilizarea cunoştinţelor deja
existente. Cunoştinţele sunt, în general, receptate mai uşor când pacientul se află în transă.
în procesul fixării obiectivelor terapiei, psihoterapeutul trebuie să ţină cont de scopurile
generale ale psihoterapiei:
1. identificarea valorilor specifice personalităţii unui client, valori ce reprezintă indici ai
unicităţii;
2. acceptarea valorilor identificate ca valori ale sinelui.
Hipnoterapia poate implica orice model de intervenţie terapeutică (de ex. comportamentală,
psihodinamică, cognitivă, etc.). Este vital însă ca terapeutul să fie antrenat în lucrul cu clienţii. El
trebuie să fie capabil să aplice terapia cu sau fără hipnoză.
Alegerea tehnicii terapeutice depinde de :
• Problema clientului
• Caracteristicile clientului : vârstă, inteligenţă, prezenţa sau nu a unor handicapuri
• Orientarea terapeutică a terapeutului. În legatură cu aceasta M. Erickson ne-a învăţat că este
important să nu fim prizonierii unei grile de lectură, în mod prealabil determinată. Dacă aderam
prea mult la o teorie nu vom vedea decât prin acea teorie. Practica ne arată că trebuie să
observăm tot ceea ce poate fi util schimbării.
• Variabile situaţionale
Delimitare conceptuală : auto-hipnoză şi self-hipnoză
Datorită amplorii pe care a cunoscut-o dezvoltarea hipnozei, au apărut mai multe accepţiuni
ale termenului de auto-hipnoză. Aşadar există confuzie intre termenii auto-hipnoză şi self-
hipnoză. Unii autori apreciază toate hipnozele ca fiind self-hipnoze. Alţii, consideră self-hipnoza

2
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

ca fiind o stare în care persoana se direcţionează sau pe care şi-o induce prin propria sa voinţă şi
eforturi. Mai exact spus, persoana este atât subiect, cât şi operator, care, paradoxal, iţi induce o
transă.
Termenul de auto-hipnoză se referă la la o stare biologică, reflexivă. In practică, majoritatea
persoanelor folosesc termenii de auto-hipnoză şi self-hipnoză cu acelaşi sens. Deoarece limba
română nu permite, prin traducere, diferenţierea clară intre cele două concepte, noi vom folosi
termenul de autohipnoză, deşi ni se pare mai potrivit cel de self-hipnoză.
Autohipnoza este considerată, alături de relaxare, o metodă de autoterapie, autoreglare a
stărilor psihice şi o modalitate de explorare creativă a eului, în care subiectul işi poate cunoaşte
mai bine propriile probleme, le poate rezolva supunându-se propriilor autosugestii.
Autohipnoza poate fi folosită în două mari direcţii: autohipnoza hipnotizatorului şi
autohipnoza pe care şi-o induce clientul. Ne vom ocupa de ambele accepţiuni deoarece suntem
convinşi de importanţa acestora.
Pentru ca o persoană să poată realiza auto-hipnoza este necesar, în primă fază, ca un
hipnoterapeut să-i inducă o stare de transă. După experimentarea tutoror stărilor trăite în această
stare, persoana poate trece la etapa autoinducerii transei. Este necesară această succesiune
deoarece capacitatea de disociere se imbunătăţeşte prin exerciţiu, iar această capacitate este
absolut necesare în autoinducerea transei.
Inainte ca persoana să inceapă să exerseze autohipnoza, terapeutul trebuie să-i facă
acesteia următoarele precizări:
- Frecvent, tehnica aplicată acasă nu dă rezultate la fel de bune ca cea realizată impreună
cu terapeutul; dacă subiectul este prevenit, el nu va mai fi dezamăgit.
- Trebuie să i se atragă atenţia practicantului că nivelul de profunzime al autohipnozei este
rareori identic cu cel al heterohipnozei, mai ales la început .
- Subiectul trebuie să ştie că, atunci când realizează autohipnoza o mică parte a
conştientului rămâne în stare de alertă, pentru a conduce procesul, în timp ce în
heterohipnoză şi acea mică parte poate să se relaxeze.
- Subiectul trebuie invăţat să utilizeze propoziţii simple, afirmative, să evite negaţiile şi să
limiteze lucrul doar la una sau două probleme pe care le are de rezolvat în cursul unei
singure şedinţe de autohipnoză.

3
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

AUTOHIPNOZA PE CARE ŞI-O INDUCE PACIENTUL


Pentru a incuraja independenţa şi autonomia pacientului se recomandă tot mai mult
practicarea autohipnozei.
Inaintea inducerii transei unui subect se identifică credinţele acestuia despre hipnoză, se
fac câteva exerciţii de imagerie mentală, după care se induce transa hipnotică. Toate aceste etape
sunt dependente de scopurile generale ale psihoterapiei, precum şi de obiectivele stabilite în
cadrul psihoterapiei. Pentru unii pacienţi, scopurile precise pot fi atinse mult mai uşor dacă
acestea sunt clar ierarhizate sau dacă se stabilesc expectanţe adecvate. Astfel, în cursul
intâlnirilor, i se poate cere pacientului să experimenteze o serie de imagini care au legătură cu
scopurile sale specifice: eliberarea de tensiune, găsirea unei noi soluţii, intărirea sentimentelor
pozitive, reducerea sentimentelor negative, indepărtarea unui simptom etc.
In cadrul interacţiunii dintre terapeut şi pacient se creează un cadru propice hipnozei, în
care ambii participanţi sunt inzestraţi cu puterea de a produce o modificare. Această interacţiune
poate fi permisivă, non-directivă şi să stimuleze receptivitatea la nivel inconştient faţă de propria
persoană sau poate fi structurată, directivă şi să stimuleze autoreceptivitatea pentru intărirea
funcţionării ego-ului şi autocontrol.
După ce subiectul (pacient sau student ce face o formare în hipnoterapie) a experimentat
transa hipnotică poate trece la următoarea etapă: autoinducerea transei. Aceasta se realizează în
lipsa terapeutului.
In cadrul abordării ericksoniene, scopurile autohipnozei includeau:
1. pacientul devine propriul său terapeut,;
2. dezvoltarea increderii în capacitatea de a prelua controlul;
3. primirea de intăriri la sugestiile terapeutului.
Cea mai eficientă metodă de programare a inconştientului se realizează în cadrul
autohipnozei prin autosugestii de tip afirmativ, prin tehnica imaginaţiei dirijate (vizualizare) şi
prin practicarea gândirii pozitive.
Autosugestiile sunt afirmaţii prin care subiectul ăşi pune în gând cum doreşte el să fie sau
ce doreşte să realizeze.
Construirea autosugestiilor
Pentru ca autosugestiile să fie eficiente, se impune indeplinirea anumitor condiţii:
- să se utilizeze doar afirmaţii cu conţinut pozitiv;
- autosugestiile se combină cu tehnica vizualizării;

4
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

- după ce am practicat un timp autohipnoza sau relaxarea, putem utiliza şi autosugestii în


stare de veghe;
- autosugestiile administrate în stare de relaxare trebuie să fie utilizate anticipat
confruntării cu obstacolul.
Persoana care doreşte să practice autohipnoza trebuie să inveţe să-şi creeze propriile sugestii
pentru a-şi rezolva problemele şi pentru a-şi atinge obiectivele propuse.
Vizualizarea constă în vizualizarea situaţiei problematice ca fiind rezolvată şi are un
caracter dirijat şi planificat.
Pentru ca vizualizarea să aibă efectul dorit, trebuiesc respectate câteva reguli elementare:
- imaginile să aibă un conţinut pozitiv;
- să se folosească imagini detaliate, vii;
- imaginea să fie asociată cu autosugestia şi cu starea afectivă corespunzătoare;
- să se lucreze cu această tehnică suficient de mult timp.
Ariile de utilizare a auto-hipnozei
Ariile de utilizare a auto-hipnozei pot varia, dar s-au identificat arii în care aceasta are
efecte dovedite: dezvoltarea abilităţilor, imbunătăţirea abilităţilor, relaxarea, atingerea
obiectivelor, concentrarea atenţiei, stimularea creativităţii, a performanţelor sportive, capacităţile
de a depăşi situaţiile de testare, cele de vorbit în public, anxietatea socială, fobiile, precum şi
dezvoltarea personală.
Un punct deosebit este reprezentat de fixarea şi atingerea obiectivelor persoanei.
Autohipnoza va facilita atingerea obiectivelor stabilite de către pacient, iar limitele acestora sunt
stabilite doar de imaginaţie.
Sugestiile oferite de către hipnoterapeut clientului său sunt dependente de scopurile
acestuia. în timpul transei hipnotice induse în timpul şedinţelor, se pot da următoarele sugestii:
„Când vei dori să te relaxezi, când ai nevoie de acest lucru, te poţi relaxa doar stând în linişte.
Respiră de câteva ori adânc, rar şi intră într-o stare confortabilă de autohipnoză care este la fel de
relaxantă şi confortabilă ca şi starea pe care o trăieşti în prezent.” După mai multe sugestii, se
poate oferi următoarea sugestie: „Devine din ce în ce mai uşor să te relaxezi şi să te simţi
confortabil.”.
Autohipnoza poate fi stăpânită prin practică: „Prin practică, arta relaxării devine din ce în
ce mai uşoară, mai automată, un obicei, astfel incât, curând, nici nu va mai trebui să te gândeşti
la asta.”

5
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

Caracteristicile autohipnozei
Caracteristicile autohipnozei se regăsesc printre caracteristicile hipnozei, imageria este
mult mai bogată. Subiectul experimentează o imagerie vivace şi experimentează faptul de
conduce şi trăi simultan. Acesta este şi motivul pentru care atenţia devine flotantă, iar
receptivitatea la stimuli derivă dintr-o a doua instanţă de discriminare.
Ca orice demers demers structurat, ce se doreşte a fi fundamentat riguros, şi autohipnoza
are unele indicaţii şi contraindicaţii.
Indicaţiile utilizării autohipnozei sunt următoarele:
1. motivaţia pacientului este foarte importantă în autohipnoză pentru ca o problemă să poată
fi rezolvată;
2. disponibilitatea terapeutului pentru a discuta cu pacientul ingrijorările acestuia sau
diferite alte nelămuriri; terapeutul trebuie să-l sprijine pe pacient să recâştige controlul
prin crearea unui mediu securizant, confortabil în care să fie discutate producţiile
pacientului:
3. experienţa autohipnozei intăreşte sugestiile posthipnotice şi conduc la avansarea
psihoterapiei;
4. hipnoza şi autohipnoza trebuie să aducă beneficii în vederea rezolvării problemei.
Contraindicaţiile utilizării autohipnozei includ:
1. lipsa motivaţiei pacientului: implicit sau explicit, pacientul nu doreşte să utilizeze
autohipnoza;
2. autohipnoza este folosită într-un mod negativ, în serviciul rezistenţei: în loc să intărească
sugestiile pozitive şi să conducă la avansarea curei, va duce la reacţii negative;
3. hipnoza şi autohipnoza nu produc nici un avantaj terapeutic în tratamentul problemei
clientului;
4. lipsa sugestibilităţii pacientului la sugestiile hipnotice şi autohipnotice: nu toţi oamenii
sunt capabili să utilizeze autohipnoza într-o maniere autidirecţionată.
Terapeutul va trebui să evaluze atât avantajele, cât şi dezavantajele utilizării autohipnozei
cu pacienţii.

6
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

AUTOHIPNOZA PENTRU TERAPEUŢI


Ceea ce l-a făcut pe Erickson un psihoterapeut atât de apreciat a fost o percepţie
nedeformată asupra fiinţei umane şi aprecierea perfectă a ceea ce trebuia spus sau făcut pentru a
obţine cele mai bune răspunsuri terapeutice şi hipnotice. Discipolii săi consideră că măiestria sa
derivă din intrarea sa în stare de hipnoză în timpul terapiei.
Acest lucru a fost recunoscut şi de către Erickson care folosea transele auto-induse pentru
a-şi facilita munca. Fiind adeptul invăţării experimentale, când făcea formări în hipnoză, el nu
numai le lectura studenţilor cursurile, ci îi şi hipnotiza. El făcea acest lucru din mai multe
motive. în primul rând el afirma mereu că „experienţa este singurul invăţător”. De asemenea,
experimentarea transei hipnotice este crucială în inţelegerea şi aprecierea procesului hipnotic.
Terapeutul experimentează transa pentru a stabili cel mai bun contact cu pacientul şi
pentru a ajunge la o inţelegere mult mai profundă cu propria persoană.
„Nu putem invăţa să innotăm doar citind o carte; pentru acest lucru trebuie să intri
intradevăr în apă şi să experimentezi. La fel, pentru a şti cât mai multe despre hipnoză, trebuie
să experimentăm transa hipnotică pe propria persoană.”
Erickson era conştient de faptul că fiind el insuşi într-o transă, acest lucru facilitează
inducerea transei. Atunci când terapeutul se află în transă îi va fi mult mai uşor să „simtă”
răspunsurile pe care le doreşte de la subiect şi işi va adapta tonul vocii, inflecţiunile şi va alege
mult mai bine cuvintele sau momentele potrivite de intervenţie.
In cursul unei psihoterapii poate apare intrebarea: dacă nu doreşti să induci o transă
pacientului, atunci terapeutul işi mai induce starea de transă?
Erickson dă următorul răspuns la această intrebare: terapeutul va intra oricum în transă
pentru a-şi îmbunătăţi abilităţile de observator. Capacitatea de o observa şi înţelege detalii
minimale prezentate de către pacienţi face deosebirea între un terapeut şi un maestru
psihoterapeut.
Autohipnoza îi poate oferi terapeutului şi nu numai, accesul la o existenţă mult mai
bogată şi plină de sens. Din acest motiv, autohipnoza ar trebui să fie invăţată cât mai timpuriu în
viaţă. Invăţând cum să intrăm în transă, învăţăm cum să ne relaxăm şi să experimentăm confortul
de a şti că nu trebuie să facem ceva. Putem explora amintiri uitate, să reexaminăm experienţe din
copilărie şi să ne eliberăm de grijile şi temerile cotidiene. Putem descoperi abilităţi şi capacităţi şi
pe care altfel nu le-am putea recunoaşte şi să realizăm faptul că avem control asupra noastră şi
asupra vieţii noastre; să reexaminăm probleme vechi pe care le putem vedea într-o nouă lumină

7
HIPNOZĂ CLINICĂ ŞI PSIHOTERAPIE ERICKSONIANĂ masterand

şi să identificăm noi modalităţi de a ne reliza dorinţele.


Rolul autohipnozei este de necontestat în rezolvarea diferitelor probleme cu care se
confruntă oamenii. Autohipnoza realizată înafara cabinetului este o tehnică care implică un nivel
motivaţional crescut şi o bună stabilire a obiectivelor. Conştientizarea faptului că ne putem
rezolva multe din probleme şi singuri reprezintă o parte însemnată a tratamentului.

Referinţe bibliografice:
DAFINOIU, I. Hipnoza clinică, Iaşi, Ed. Erota, 2002
GHEORGHIU, V.A. Hipnoza- realitate şi ficţiune, Bucureşti, E.D.P., 1977
GHEORGHIU, V.A., CIOFU, I. Sugestie şi sugestibilitate, Bucureşti, Academiei., 1982
HOLDEVICI, I. Sugestiologie şi psihoterapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995
SANDERS, S. Clinical Self-Hypnosos, The Power of Words and Images, New York, 1991
ZEIG, J., LANKTON, S. R. Developing Ericksonian Therapy. State of Art, New York, 1988