INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Formarea identităţii de gen:

măsură a normalităţii

Existenţa individului este situată la articularea dintre sociologic şi psihologic: pe

de o parte acesta este integrat într-un mediu social (recunoaşte apartenenţa sa la un grup),
iar pe de altă parte, caută să se individualizeze şi să se diferenţieze cât mai mult atât de
membrii propriului grup, cât şi de membrii unui grup perceput ce oponent, într-o manieră
distinctă şi pozitiv evaluată.
Acest proces complex de identificare cu semenii, dar în acelaşi timp de
individualizare, are loc sub presiunea socialului. De modul în care un copil va face faţă
acestor influenţe sociale şi le va interioriza în maniera specifică personalităţii sale va
depinde evoluţia sa viitoare şi adaptarea la mediul social.
Formarea identităţii de gen este un proces complex, cu valenţe importante în
considerarea persoanei ca normală sau adaptată social.
Genul se referă la ideile unei societăţi în legătură cu ceea ce li se „potriveşte” în
temperament, comportament, atitudini bărbaţilor şi femeilor dintr-o societate. Cu alte
cuvinte, genul se referă la modul în care membrii unei societăţi anume consideră că
bărbaţii şi femeile se poartă sau ar trebui să se poarte (ce înţeleg membrii unei societăţi
prin „masculin” şi „feminin”). (Yeo, A. 1991)
Stereotipurile de gen sunt convingerile, ideile, credinţele pe care le au oamenii
dintr-o societate în privinţa atributelor şi aşteptărilor comportamentale ale bărbaţilor şi
femeilor. Aceste stereotipuri se împart în două mari categorii:
a) Stereotipurile culturale provin din imaginile pe care ni le formăm sub influenţa
propriei noastre culturi, prin intermediul şcolii, bisericii, artelor, presei, filmelor. Reclama
publicitară joacă la ora actuală un rol major. De obicei, ea înfăţişează bărbaţii în calitate
de experţi şi femeile în calitate de consumatori.
Cercetările realizate până acum indică următoarele asimetrii de imagine între bărbaţi şi
femei:

1
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

-deşi femeile sunt mai mult de jumătate din populaţia mondială, ele sunt
subreprezentate ca imagine publică;
-bărbaţii sunt prezentaţi ca persoane active, care se afirmă, persoane cu influenţă,
iar femeile ca persoane pasive, cu influenţă slabă;
-bărbaţii apar ca experţi şi conducători, femeile ca subordonate;
-rolurile bărbăteşti sunt extrem de variate, cele femeieşti sunt mai degrabă reduse
la roluri de familie.
Aceste asimetrii influenţează comportamentelor ambelor sexe şi imaginea lor unul
despre celălalt, oamenii tinzând să se apropie de modelele mediatizate şi apreciindu-se
după grilele oferite la ora actuală, mai ales prin intermediul televiziunii.
b) Stereotipurile personale sunt propriile noastre convingeri în privinţa atributelor
unui grup (în cazul în speţă, al unui sex). De obicei considerăm că grupul respectiv are
anumite atribute care îl caracterizează, respectiv trăsături femeieşti şi bărbăteşti.
Trăsăturile de personalitate corespunzătoare stereotipului masculim sunt numite
trăsături instrumentale,iar cele corespunzătoare stereotipului feminin sunt numite
trăsături expresive.
Stereotipurile de gen sunt reflectate în viaţa de zi cu zi în rolurile de gen
(ex:convingerea că un bărbat ar putea repara o maşină mai bine decât o femeie şi că
treburile casnice sunt în obligaţia femeilor).
Dacă aceste definiri conceptuale nu generează mari controverse între psihologi, cea
mai aprinsă problemă este cea a definirii bărbatului şi femeii, într-o perioadă post-
feministă, când recunoaştem că genul este constituit din nevoia de a defini şi prezice
comportamentul uman şi opţiunile sale. Orice definiţie care afirmă că sexul este
determinat biologic, ca singură categorie-cum ar fi femeia- ignoră diferenţele esenţiale de
rasă, clasă socială, experienţă, cultură, orientare sexuală etc. Dihotomia între bărbat şi
femeie (şi cuplurile asociate: raţiune/emoţie, activ/pasiv, independent/dependent) sunt
puse sub semnul întrebării şi chiar demolate. Lingvistic, psihologic şi din punct de vedere
al dezvoltării, studiile indică faptul că,potenţial, sunt tot atâtea diferenţe între doi bărbaţi
şi două femei cât între un bătbat şi o femeie.

2
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

În locul unei definiri absolute, genul apare ca un evantai de comportamente, cu

nivele sociale de „masculinitate” şi „feminitate” aplicate trăsăturilor pe care ambele sexe
le pot manifesta.(Jaret,S 1988)
Identitatea de gen nu este fixată la naştere. Atât factorii psihologici cât şi sociali
contribuie la stabilirea timpurie a unei identităţi fundamentale şi care este modificată de
factorii sociali pe măsură ce copilul se maturizează. De fapt, identitatea de gen –
conceptul „Eu sunt băiat/fată”- apare în general în jurul vârstei de trei ani şi se fixează pe
la vârsta de şase ani, apoi fiind foarte greu de modificat. În cazul în care sexul biologic a
fost ambiguu la naştere sau au fost făcute erori în atribuirea sexului unui copil, a fost
imposibil să se restabilească identitatea dacă s-a acţionat după vârsta de şase ani. De
obicei, încercarea de a schimba identitatea de gen nu a făcut decât să dezorienteze copilul
respectiv, ceea ce a avut urmări foarte grave.
Dar, sunt cazuri în care identitatea unei persoane nu este strict feminină sau
masculină. Aceste persoane sunt numite „androgini psihologici”. La aceste persoane sexul
biologic este clar stabilit, persoana însăşi recunoscându-şi apartenenţa la sexul biologic
respectiv. În cazul androginului psihologic se constată asocierea sau prezenţa atât a
calităţilor feminine cât şi masculine, această noţiune nefiind explicată de cele două
postulate care au fost formulate:
1. calităţile masculine şi feminine sunt, din punct de vedere psihologic, disociate
(independente) unele faţă de altele. Se poate deci asuma o caracteristică masculină
renunţând la caracteristicile feminine şi invers. Acest postulat implică faptul că noţiunea
de temperament este excesiv de restrictivă.
2. calităţile sexuate sunt de origine exclusiv culturală; ele nu sunt legate de sexul
biologic.
Masculinitatea şi feminitatea nu se opun ca polii unui continuum. Individul le
încorporează pe amândouă. El poate fi masculin şi feminin, instrumental şi expresiv în
funcţie de diversele interacţiuni sociale. (Lorenzi-Cioldi, F. 1988)

3
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Însuşirea identităţii rolului de gen sub presiunea socialului

Asupra unei persoane acţionează permanent mai mulţi factori socializanţi, iar
influenţa acestora poate varia de la o vârstă la alta. În aceste condiţii ne putem întreba
cum îşi dezvoltă un copil identitatea de gen şi cum rămâne aceasta neschimbată întreaga
viaţă.
Aceste fapt este explicat de trei teorii: teoria învăţării sociale, teoria învăţării
cognitive şi teoria identificării parentale.
Potrivit teoriei învăţării sociale, comportamentul apare înaintea autoperceperii.
Copiii mici întâi achiziţionează comportamentele specifice genului prin imitare şi întărire.
Abia mai târziu ei organizează aceste comportamente în funcţie de aşteptările societăţii,
pe care ei le acceptă ca fiind normale.
În opoziţie, teoria dezvoltării cognitive susţine că perceperea sinelui se formează
înaintea comportamentului. În timpul preşcolarităţii, copiii achiziţionează mai întâi
aprecierea cognitivă a permanenţei propriului sex. Ei dezvoltă constanţa genului,
înţelegerea faptului că sexul rămâne acelaşi chiar dacă hainele, părul şi activităţile de joc
se schimbă. Odată formată, copiii folosesc această idee pentru a-şi orienta acţiunile şi
astfel apare preferinţa pentru activităţi conforme cu genul.
Teoriile învăţării sociale şi ale dezvoltării cognitive fac predicţii diferite asupra
dezvoltării rolurilor de gen.
L. Kohlberg susţine că înainte de vârsta de 6-7 ani copiii nu pot menţine constanţa
genului lor aşa cum nu pot realiza conservarea. Ei vor realiza această înţelegere doar
gradual, dezvoltarea având trei stadii:
1. Etichetarea genului. Pe parcursul copilăriei mici, copiii îşi pot denumi propriul
sex şi pe al celorlalţi. Dar când sunt întrebaţi, de ex: „Când tu (fată) vei creşte mare, ai
putea fi tătic?” sau „Poţi fi băiat dacă ţi-ai dori?”, copiii mici vor răspunde că da. Mai
mult, când copiilor li se arată o păpuşă al cărei păr sau haine sunt transformate în faţa lor,
ei afirmă că sexul păpuşii nu mai este acelaşi.

4
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

2. Stabilitatea genului. În această fază, copiii au o înţelegere parţială a permanenţei

sexului. Ei înţeleg stabilitatea lui în timp, dar, deşi ştiu că bebeluşii de sex masculin sau
feminin vor deveni băieţi şi fete apoi bărbaţi şi femei, ei continuă să afirme, aşa cum o
făceau până atunci, că schimbarea pieptănăturii, hainelor sau activităţii specifice genului
vor determina o persoană să-şi schimbe şi sexul.
3. Consistenţa genului. În jurul vârstei de 6-7 ani, copiii devin siguri asupra
constanţei sexului, indiferent de situaţie. Ei ştiu că sexul rămâne constant chiar dacă o
persoană hotărăşte să se îmbrace în hainele sexului opus sau să realizeze activităţi
specifice acestuia.
Multe studii ulterioare au confirmat că etapele descrise sunt specifice formării
constanţei genului. Imaturitatea cognitivă nu este singurul motiv al performanţelor slabe
ale preşcolarilor. Acestea se datorează şi limitărilor experienţelor sociale - în particular,
lipsa oportunităţilor de a învăţa despre diferenţele genitale dintre sexe. În majoritatea
familiilor copiii nu au posibilitatea de a vedea persoane de sex opus dezbrăcate. Mai mult,
ei diferenţiază bărbaţii de femei folosind doar informaţiile pe care le au – modul în care
fiecare sex se îmbracă şi se comportă.
Identificarea parentală este procesul prin care copilul adoptă şi interiorizează
valorile, atitudinile, trăsăturile de comportament şi cele de personalitate ale părinţilor lor.
Această teorie este considerată, uneori, o formă a învăţării sociale; alteori este
considerată o teorie psihanalitică. Copiii vor adopta atitudinile şi comportamentele
părinţilor de acelaşi sex. Identificarea începe imediat după naştere din cauza dependenţei
timpurii a copilului faţă de părinţi. Învăţarea rolurilor de sex se produce aproape
inconştient, indirect în această relaţie strânsă dintre copii şi părinţi. (Rice, Ph. 1990)
Identitatea de gen nu este un dat al individului, ci este însuşită din exterior. Asupra
copiilor acţionează influenţe multiple (familia, şcoala, mass-media) ce conţin informaţii
despre stereotipul de gen. Deoarece aceste credinţe acţionează aproape permanent, copiii
şi le însuşesc încă de timpuriu.

5
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Vom face o analiză succintă a acestor factori, dar trebuie să precizăm că ei

acţionează corelat, nu separat, şi este foarte dificilă delimitarea în practică între
influenţele lor.

2.3.1.Factori biologici
Sociobiologia sugerează că există o bază genetică pentru comportamentele
specifice rolului de sex. De exemplu, D. Symons crede că răceala şi independenţa
masculină versus dependenţa şi afecţiunea feminină este explicabilă prin strategiile
diferite de reproducere genetică la cele două sexe. Se pleacă de la premisa că indivizii
tind să maximizeze probabilitatea de a transmite genele lor urmaşilor şi să supravieţuiască
astfel de-a lungul generaţiilor. Pentru bărbat, având spermatozoizi în foarte mare cantitate,
aceasta înseamnă însămânţarea a cât mai multor femei, fără preocuparea de a da atenţie
prea mare îngrijirii copiilor (la un număr mai mare, şansa de a supravieţui este genetic
mai mare). Dimpotrivă, femeia, care de regulă produce doar un ovul pe lună,
maximizează succesul reproductiv genetic prin investirea de timp şi energie în creşterea şi
îngrijirea odraslei până când şi aceasta se va reproduce. De aici ataşamentul faţă de copii
şi relaţia stabilă şi de lungă durată - ceea ce implică şi dependenţă - cu bărbatul. Există
aşadar, dispoziţii înnăscute care trimit bărbatul spre relaţii sexuale cu mai multe partenere
şi contacte mai limitate cu proprii copii de vârstă mică, iar pe femeie înspre stabilitate şi
grijă excesivă pentru copii. În acest fel s-ar explica şi acurateţea mai mare a femeilor în a
decodifica mesajele non-verbale: ele sunt programate genetic cu o receptivitate sporită la
semnalele non-verbale datorită rolului lor în îngrijirea copiilor mici, care încă nu vorbesc.
Cei mai înverşunaţi apărători ai sociobiologiei recunosc aportul factorilor sociali şi
culturali în comportamentele diferenţiate bărbat-femeie, dar ei susţin că baza este
genetică.
Ceea ce trebuie înţeles – şi pe bună dreptate s-a subliniat de atâtea ori- este că
acceptarea acestor diferenţe nu înseamnă a pune problema în termeni de superioritate şi
inferioritate, ci de complementaritate. Mai mult, psihologi sociali şi sociologi accentuează

6
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

faptul că „determinaţia factorilor biogenetici stă sub semnul forţelor sociale”. (Iluţ, P.
2000)

2.3.2.Socializarea şi aşteptările de rol

Psihologii sociali şi sociologii nu neagă nici ei importanţa biologicului în
specificitatea rolurilor de sex, însă susţin că intervenţia decisivă în construirea
personalităţii de un tip sau altul (bărbat – femeie) îl au socializarea şi jucarea de roluri.
Adulţii văd fetele şi băieţii în mod diferit şi, în consecinţă, îi tratează diferit. În plus,
contextul social al copiilor – casa, şcoala, comunitatea – oferă multe oportunităţi în a
observa oameni care se poartă în concordanţă cu stereotipurile de gen. Încă de când copiii
intră în viaţa socială, ei vor fi încurajaţi în conformitate cu rolurile de gen.
Ca şi în cazul altor fenomene din câmpul psihosocialului, între stereotipizare şi
socializare funcţionează o cauzalitate circulară: rolul prescris social (saturat de
reprezentări colective stereotipe) determină un anumit conţinut socializant şi educativ şi,
în consecinţă, un anume profil de personalitate. Prin respectivul profil, rolurile de sex,
acompaniate de clişeele corespunzătoare se reproduc. (Iluţ, P. 2000)

a)Rolul părinţilor
Când adulţii sunt rugaţi să observe un copil îmbrăcat neutru din punct de vedere al
sexului şi care este caracterizat ca fiind fată sau băiat, ei văd calităţi ce se potrivesc
sexului atribuit în mod artificial. În cercetări de felul acesta, adulţii tind să aprecieze
caracteristicile fizice ale copiilor şi trăsăturile lor de personalitate într-o manieră
stereotipă. La noii părinţi, aceste influenţe par să fie şi mai puternice. Într-un studiu,
mamele şi taţii au fost intervievaţi după 24 de ore de la naşterea primului lor copil.
Băieţeii şi fetiţele nou-născuţi nu difereau în lungime, greutate sau la scorul Apgar, dar
părinţii i-au perceput în mod diferit. Ei au văzut băieţii ca fiind mai înalţi, mai puternici şi
mai grei, în timp ce fetele au fost considerate mai delicate, mai neatente şi
neîndemânatice.

7
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Pe parcursul copilăriei şi adolescenţei, părinţii continuă să aibă percepţii şi

aşteptări diferite faţă de fiii şi fiicele lor. Ei continuă să interpreteze comportamentul
copiilor într-o manieră stereotipă, vor ca ei să se joace cu jucării specifice genului şi să
spună că fetele şi băieţii ar trebui crescuţi în mod diferit. De exemplu, atunci când sunt
întrebaţi despre valorile pe care le adoptă în creşterea copiilor, părinţii tind să aprecieze
competitivitatea şi controlul emoţiilor ca fiind importante pentru băieţi, iar tandreţea,
conformismul şi supravegherea atentă a activităţilor ca fiind importante pentru fete.
Aceste diferenţe s-au modificat foarte puţin în ultimele decenii.
O analiză ce a luat în calcul 172 de studii, a arătat că, în general, diferenţele între
modurile de socializare ale fetelor şi băieţilor sunt mai mari. Totuşi, aceasta nu înseamnă
că educaţia părinţilor nu este importantă. Această constatare arată numai faptul că dacă
vom suma comportamentele, vom găsi doar câteva direcţii distincte.
Când examinăm faptele îndeaproape, vom constata că există diferenţe determinate
de vârstă. Copiii mai mici sunt mult mai educaţi în învăţarea unor roluri de gen decât
copiii mai mari – constatare ce nu e surprinzătoare, de vreme ce însuşirea genului are loc
în timpul copilăriei mici. Variaţia rezultatelor de la un studiu la altul sugerează faptul că
anumiţi părinţi aplică un tratament mai intensiv decât alţii. ( Berk, L. p 152)
Încă de la naştere părinţii încurajează activităţi şi jocuri specifice genului. În
primele luni de viaţă, înaintea exprimării propriilor preferinţe ale copiilor, părinţii încep
să creeze medii diferite pentru fete şi băieţi. Un copil care cere în dar o jucărie, este mult
mai probabil să o primească dacă ea este în concordanţă cu genul. De asemenea, părinţii
întăresc conformitatea la gen în timpul copilăriei mici. De exemplu, ei reacţionează mult
mai pozitiv când un băieţel, spre deosebire de o fetiţă, se joacă cu maşinile, cere atenţie,
aleargă sau încearcă să ia jucării de la alţii. În contrast, ei se vor angaja mai frecvent în
activităţi, vor cere ajutorul, vor discuta despre emoţii când vor interacţiona cu o fată.
Deci, încă de timpuriu, părinţii încurajează hotărârea, curiozitatea şi activităţile fizice la
băieţi şi imitarea, dependenţa şi orientarea socială la fete. Mai mult, părinţii par să fie mai
activ implicaţi în relaţia cu băieţii lor şi să-i trateze mai dur. Mamele cu un nivel de

8
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

instrucţie mediu vorbesc mai mult cu fetele decât cu băieţii. (Papalia, D. şi Wendkos Olds,
S. 1990)
Pe parcursul perioadei şcolare mici, consecinţele învăţării genului devin mult mai
frapante pentru părinţi pe măsură ce posibilităţile copiilor se dezvoltă. Observând mamele
şi taţii interacţionând cu copiii de vârstă şcolară în învăţarea unei anumite situaţii, s-a
constatat că cer o independenţă mai mare din partea din băieţilor decât din partea fetelor.
Spre exemplu, atunci când un copil cere ajutorul, părinţii mai adesea ignoră sau refuză să
răspundă unui băiat, în timp ce unei fete îi oferă imediat ajutorul. {i felul în care părinţii
oferă ajutorul fiecărui sex diferă. Ei se comportă într-o manieră mai autoritară cu băieţii,
stabilind standarde înalte şi evidenţiind scopurile importante ale sarcinilor. Cu fetele, în
schimb, ei fixează sarcini mai uşoare, glumesc şi se joacă mai mult cu ele. În timpul unei
conversaţii părinţii întrerup mai des fetele, dar permit fiilor să-şi continue afirmaţiile,
dezvoltând subtil credinţa că ceea ce are de spus un băiat este mai important.
Părinţii au aşteptări şi percepţii diferite în funcţie de gen asupra competenţelor
copiilor la diferite obiecte şcolare. Într-o cercetare longitudinală care a cuprins peste 2100
de familii ce aveau copii la şcoală s-a găsit că părinţii apreciau că fetele sunt mai
competente decât băieţii la engleză; reversul era adevărat pentru matematică şi sport.
Aceste credinţe erau mai puternice decât diferenţele reale dintre aptitudini. De fapt, băieţii
şi fetele din acest studiu aveau rezultate asemănătoare în cele două arii academice, bazate
pe note şi rezultatele la teste.
Tratamentul diferenţiat se extinde şi asupra libertăţii acordate copiilor în viaţa de zi
cu zi. În timpul copilăriei, băieţilor li se permite să se îndepărteze mai mult decât fetele de
casă fără supraveghere din partea părinţilor.
Există diferenţe şi între stereotipurile părinţilor în funcţie de sexul acestora. În
majoritatea cazurilor când se aplică un tratament diferenţiat între fete şi băieţi, taţii sunt
cei care discriminează cel mai mult. De exemplu, taţii tind să se angajeze mai mult în
activităţi fizice cu fiii lor decât cu fiicele, în timp ce mamele tind să propună jocuri mai
liniştite copiilor de ambele sexe. Taţii, mai mult decât mamele, încurajează
comportamentele specifice genului şi fac presiuni mai mari asupra băieţilor să şi le

9
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

însuşească. De asemenea, părinţii preferă să educe copilul cu care are acelaşi sex. În timp
ce mamele gătesc şi merg la cumpărături cu fiicele, taţii joacă baschet şi merg la pescuit
cu fiii lor. Această influenţă este un alt aspect al învăţării rolului de gen, care este mai
accentuat la taţi.

b)Influenţa fraţilor şi a co-vârstnicilor

Fraţii exercită o influenţă importantă în constituirea identităţii de gen. Maturizarea
alături de fraţi de acelaşi sex sau de sex opus afectează însuşirea genului. Dar, în
comparaţie cu influenţa colegilor de joacă, influenţa fraţilor este mult mai complexă,
deoarece impactul lor depinde de ordinea naşterii şi de mărimea familiei.
Dacă influenţa fraţilor operează ca şi aceea a co-vârstnicilor, ne-am aştepta ca
familiile care au copii de acelaşi sex să promoveze roluri de sex tradiţionale, iar familiile
ce au copii de ambele sexe să se comporte chiar în mod opus. Într-un studiu ce viza
comportamentele copiilor între 4 şi 9 ani, activităţile fraţilor de acelaşi sex erau puternic
asemănătoare stereotipului de gen. Dar în familiile ce aveau atât băieţi cât şi fete,
alegerile jocurilor erau determinate de sexul copilului mai mare. De fapt, acest efect este
atât de puternic că băieţii care aveau surori mai mari se jucau cu păpuşile ca şi fetele. În
contrast, băieţii cu frate mai mare nu se angajează în aceste activităţi „feminine”. Aceste
efecte sunt mai puternice în familiile numeroase ce sunt formate din copii de acelaşi sex.
O privire mai atentă asupra cercetării evidenţiază că învăţarea prin modelare şi întărire
(mai mare la fraţii de acelaşi sex) era limitată la copiii din familiile mici, alcătuite din doi
copii. În casele cu mulţi copii, copilul cel mai mic se poate să nu imite fratele mai mare
din nevoia de a fi unic. De asemenea, părinţii pot uneori să facă presiuni asupra însuşirii
genului atunci când toţi copiii lor au acelaşi sex. În familiile unde toţi copiii sunt fete sau
băieţi, mai adesea ei vor învăţa rolurile de gen ale sexului opus deoarece nu este nici un
copil care să îndeplinească anumite sarcini. Deci, în aceste familii, s-ar putea forma
anumite oportunităţi pentru renunţarea la rolurile de gen tradiţionale.

10
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Preferinţa pentru parteneri de acelaşi sex este larg răspândită până în jurul vârstei
de 12 ani. Odată formată, segregarea între sexele partenerilor devine un factor important
pentru menţinerea credinţelor şi comportamentelor tradiţionale.
Observarea copiilor mici relevă faptul că, în jurul vârstei de trei ani, copiii de
acelaşi sex îşi întăresc caracteristicile de gen prin laudă, apărare, imitare. Atunci când
copiii pun în practică un joc nespecific genului – de exemplu, când băieţii se joacă cu
păpuşile sau fetele se joacă cu maşinile – sunt criticaţi. Respingerea din partea
partenerilor este mai mare pentru băieţi care, de obicei, se implică mai des în activităţi
specifice genului opus. Colegii îi vor ignora chiar şi atunci când ei se vor angaja din nou
în activităţi masculine.

c)Influenţa şcolii
Cercetările arată că, într-un fel sau altul, educatorii de la etapa preşcolară şi
învăţătorii întăresc mai degrabă comportamentele „feminine” decât cele „masculine”. În
clase, supunerea este în general valorizată, iar insistenţa este descurajată de învăţător. Se
crede că această influenţă „feminină” produce disconfort pentru băieţi, dar ea poate fi
chiar mai nocivă pentru fete, care se conformează în mod spontan, cu posibilitatea unor
consecinţe negative pe termen lung asupra independenţei lor şi a stimei de sine.
Educatorii se comportă astfel încât ei menţin şi chiar extind rolurile de gen. În
perioada preşcolară, ei contribuie la formarea preferinţelor în activităţile specifice
genului. Ca şi părinţii, ei întrerup mai des fetele decât băieţii în timpul unei conversaţii,
promovând astfel dominanţa băieţilor şi pasivitatea fetelor. La vârste mai mari, profesorii
reacţionează la comportamentul social al copilului, lăudându-i pe băieţi pentru
cunoştinţele lor, iar pe fete pentru supunerea lor. Deşi se dezaprobă agresivitatea şi
comportamentele neadecvate, în general, la fete acestea sunt descurajate mai des şi mai
puternic.

d)Jucăriile şi mesajele în mass-media

11
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Pe lângă presiunea directă exercitată de către adulţi sau de către ceilalţi copii,
menţionăm şi aportul pe care îl aduce mass-media. Mass-media reprezintă acele forme de
comunicare care au o largă audienţă. Aici sunt incluse cărţile, radioul şi televiziunea,
filmele, revistele şi reclamele publicitare. Toate acestea sunt agenţi de socializare şi, prin
urmare, joacă un rol important în formarea opiniilor, atitudinilor, credinţelor şi
cunoştinţelor. După familie, cel puţin unul dintre aceşti factori este un agent important în
socializare cu care copiii intră în contact. Mulţi copii de la o vârstă foarte mică, îşi petrec
o parte importantă din timp în faţa televizorului. Deci, acesta poate avea o influenţă
importantă asupra copiilor, încă înainte ca ei să înceapă să fie educaţi sau să intre în
contact cu alţi copii. Studierea programelor de televiziune şi a reclamelor prezentate în
emisiunile pentru copii a arătat că acestea conţin roluri de sex distincte, precum şi o
scoatere mai mare în relief a bărbaţilor. Un studiu care a cercetat 10 din cele mai populare
programe pentru copii a evidenţiat că erau prezentaţi de două ori mai mulţi băieţi decât
fete, iar băieţii aveau roluri mai agresive şi constructive, iar femeile roluri în care
manifestau atitudini respectuoase. Ch. Winick a examinat 236 de reclame în care jucau
copii sau păpuşi-copii şi a găsit că 58% dintre personaje erau băieţi şi doar 35% fete. Un
alt studiu a 400 de reclame şi anunţuri în programele pentru copii a arătat că aproape 63%
din oameni sau personajele animate erau băieţi. Discrepanţa este şi mai mare atunci când
este vorba de adulţi: 69% din personajele adulte erau bărbaţi, comparativ cu 56% la copii.
Autorii sugerează că „televiziunea ne învaţă copiii că băieţii şi fetele sunt la fel de
importanţi, dar că bărbaţii sunt mai importanţi decât femeile”. (Winick, Ch. 1986)
Sociologul Janet Saltzman Chafetz a studiat 100 de programe TV şi a ajuns la
următoarele concluzii: 79 din 83 de naratori erau bărbaţi; 17 femei erau implicate în
treburi casnice în comparaţie cu 5 bărbaţi; 8 bărbaţi şi nici o femeie au fost arătaţi făcând
o muncă mecanică; 40 de bărbaţi şi 4 femei au fost prezentaţi ca fiind activi fizic; 22 de
bărbaţi şi 2 femei au avut roluri în care asigurau proviziile; 16 femei şi nici un bărbat erau
dependente din punct de vedere economic.
De asemenea, aceste stereotipuri sunt prezente şi în reclamele publicitare. Femeile
sunt prezentate ca persoane care fac curat în casă, au grijă de familie, iar bărbaţii sunt

12
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

prezentaţi ca fiind plini de succes, descurcăreţi şi îndemânatici. Chiar dacă în ultima

vreme au apărut unele schimbări, ele totuşi nu sunt majore.
Un alt agent important de socializare este reprezentat de cărţile pentru copii. G.
Lobban, într-un studiu realizat în 1974, care şi-a propus analiza cărţilor pentru copii a
ajuns la concluzia că prin ele se transmit imagini despre rolurile stereotipe ale femeilor şi
bărbaţilor. (Yeo, A. 1991)
În ultimii ani, atenţia unor cercetători s-a îndreptat asupra jucăriilor pentru copii. J.
Saltzman Chafetz a cercetat cataloagele cu jucării de Crăciun a două din cele mai mari
companii de distribuţie. Cataloagele aveau două secţiuni: una pentru băieţi şi una pentru
fete. Secţiunea pentru fete era plină de păpuşi, dotări casnice (farfurii, cuptoare) şi
produse pentru înfrumuseţare; secţiunea pentru băieţi conţinea articole sportive, jucării
electronice, soldaţi de jucărie, pistoale, maşini, precum şi păpuşi masculine reprezentând
fotbalişti, militari sau astronauţi. Una din ilustrate prezenta un băiat căruia îi era servit
ceaiul de către o fată. În catalog erau poze cu 13 băieţi şi doar o fată călărind o anumită
jucărie; 29 de băieţi şi nici o fată conduceau o maşină, precum şi 29 de băieţi şi două fete
erau implicaţi în jocuri de construcţie. Studiile efectuate în magazinele cu jucării au arătat
că în cataloagele acestora erau prezentate 102 categorii de itemi ilustraţi doar cu poze ale
jucăriilor pentru băieţi în comparaţie cu 73 pentru fete. Observaţiile realizate în magazin
au arătat că părinţii acordă mai mult timp alrgerii jucăriilor pentru băieţi precum şi faptul
că acestea sunt mai scumpe. (Elkin, F. 1984)
Identitatea de gen se formează pe tot parcursul existenţei, aceasta fiind influenţată
de nenumăraţi factori (rolul părinţilor, al fraţilor, al co-vârstnicilor, a şcolii, mass media
etc.). În formarea identităţii de gen un rol important îl au stereotipurile de gen care
orientează valoare judecăţilor sociale şi ale relaţiilor interindividuale.

13
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand

Bibliografie recomandată

Berk, L. (1997) – Child Development, Allyn & Bass, Boston

Best, L. Deborah – Measuring Sex Stereotypes, Sage Publications, inc., 1982
Elkin Frederik şi Handel Gerald – The Child and Society: the Process of Socialization,
fourth
edition, Random House inc., Boston
Grünberg, Laura şi Mioroiu Mihaela – Gen şi societate: ghid de iniţiere,
Frese, R. Pamela şi Coggeshal, M. John – Transcending Boundaries: Multi- Disciplinary
Approaches to the Study of Gender, Ed. Bergin & Garvay, 1991
Papalia Diane şi Wendkos Olds, Sally – A Child World: Infancy Through Adolescence,
Ed.
Von Hoffman Press inc., 1990
Rice, F. Philip – The Adolescent: development Relationships and Culture, Ed. Allyn and
Bacon, 1990

14