Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
1
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
-deşi femeile sunt mai mult de jumătate din populaţia mondială, ele sunt
subreprezentate ca imagine publică;
-bărbaţii sunt prezentaţi ca persoane active, care se afirmă, persoane cu influenţă,
iar femeile ca persoane pasive, cu influenţă slabă;
-bărbaţii apar ca experţi şi conducători, femeile ca subordonate;
-rolurile bărbăteşti sunt extrem de variate, cele femeieşti sunt mai degrabă reduse
la roluri de familie.
Aceste asimetrii influenţează comportamentelor ambelor sexe şi imaginea lor unul
despre celălalt, oamenii tinzând să se apropie de modelele mediatizate şi apreciindu-se
după grilele oferite la ora actuală, mai ales prin intermediul televiziunii.
b) Stereotipurile personale sunt propriile noastre convingeri în privinţa atributelor
unui grup (în cazul în speţă, al unui sex). De obicei considerăm că grupul respectiv are
anumite atribute care îl caracterizează, respectiv trăsături femeieşti şi bărbăteşti.
Trăsăturile de personalitate corespunzătoare stereotipului masculim sunt numite
trăsături instrumentale,iar cele corespunzătoare stereotipului feminin sunt numite
trăsături expresive.
Stereotipurile de gen sunt reflectate în viaţa de zi cu zi în rolurile de gen
(ex:convingerea că un bărbat ar putea repara o maşină mai bine decât o femeie şi că
treburile casnice sunt în obligaţia femeilor).
Dacă aceste definiri conceptuale nu generează mari controverse între psihologi, cea
mai aprinsă problemă este cea a definirii bărbatului şi femeii, într-o perioadă post-
feministă, când recunoaştem că genul este constituit din nevoia de a defini şi prezice
comportamentul uman şi opţiunile sale. Orice definiţie care afirmă că sexul este
determinat biologic, ca singură categorie-cum ar fi femeia- ignoră diferenţele esenţiale de
rasă, clasă socială, experienţă, cultură, orientare sexuală etc. Dihotomia între bărbat şi
femeie (şi cuplurile asociate: raţiune/emoţie, activ/pasiv, independent/dependent) sunt
puse sub semnul întrebării şi chiar demolate. Lingvistic, psihologic şi din punct de vedere
al dezvoltării, studiile indică faptul că,potenţial, sunt tot atâtea diferenţe între doi bărbaţi
şi două femei cât între un bătbat şi o femeie.
2
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
3
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
Asupra unei persoane acţionează permanent mai mulţi factori socializanţi, iar
influenţa acestora poate varia de la o vârstă la alta. În aceste condiţii ne putem întreba
cum îşi dezvoltă un copil identitatea de gen şi cum rămâne aceasta neschimbată întreaga
viaţă.
Aceste fapt este explicat de trei teorii: teoria învăţării sociale, teoria învăţării
cognitive şi teoria identificării parentale.
Potrivit teoriei învăţării sociale, comportamentul apare înaintea autoperceperii.
Copiii mici întâi achiziţionează comportamentele specifice genului prin imitare şi întărire.
Abia mai târziu ei organizează aceste comportamente în funcţie de aşteptările societăţii,
pe care ei le acceptă ca fiind normale.
În opoziţie, teoria dezvoltării cognitive susţine că perceperea sinelui se formează
înaintea comportamentului. În timpul preşcolarităţii, copiii achiziţionează mai întâi
aprecierea cognitivă a permanenţei propriului sex. Ei dezvoltă constanţa genului,
înţelegerea faptului că sexul rămâne acelaşi chiar dacă hainele, părul şi activităţile de joc
se schimbă. Odată formată, copiii folosesc această idee pentru a-şi orienta acţiunile şi
astfel apare preferinţa pentru activităţi conforme cu genul.
Teoriile învăţării sociale şi ale dezvoltării cognitive fac predicţii diferite asupra
dezvoltării rolurilor de gen.
L. Kohlberg susţine că înainte de vârsta de 6-7 ani copiii nu pot menţine constanţa
genului lor aşa cum nu pot realiza conservarea. Ei vor realiza această înţelegere doar
gradual, dezvoltarea având trei stadii:
1. Etichetarea genului. Pe parcursul copilăriei mici, copiii îşi pot denumi propriul
sex şi pe al celorlalţi. Dar când sunt întrebaţi, de ex: „Când tu (fată) vei creşte mare, ai
putea fi tătic?” sau „Poţi fi băiat dacă ţi-ai dori?”, copiii mici vor răspunde că da. Mai
mult, când copiilor li se arată o păpuşă al cărei păr sau haine sunt transformate în faţa lor,
ei afirmă că sexul păpuşii nu mai este acelaşi.
4
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
5
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
2.3.1.Factori biologici
Sociobiologia sugerează că există o bază genetică pentru comportamentele
specifice rolului de sex. De exemplu, D. Symons crede că răceala şi independenţa
masculină versus dependenţa şi afecţiunea feminină este explicabilă prin strategiile
diferite de reproducere genetică la cele două sexe. Se pleacă de la premisa că indivizii
tind să maximizeze probabilitatea de a transmite genele lor urmaşilor şi să supravieţuiască
astfel de-a lungul generaţiilor. Pentru bărbat, având spermatozoizi în foarte mare cantitate,
aceasta înseamnă însămânţarea a cât mai multor femei, fără preocuparea de a da atenţie
prea mare îngrijirii copiilor (la un număr mai mare, şansa de a supravieţui este genetic
mai mare). Dimpotrivă, femeia, care de regulă produce doar un ovul pe lună,
maximizează succesul reproductiv genetic prin investirea de timp şi energie în creşterea şi
îngrijirea odraslei până când şi aceasta se va reproduce. De aici ataşamentul faţă de copii
şi relaţia stabilă şi de lungă durată - ceea ce implică şi dependenţă - cu bărbatul. Există
aşadar, dispoziţii înnăscute care trimit bărbatul spre relaţii sexuale cu mai multe partenere
şi contacte mai limitate cu proprii copii de vârstă mică, iar pe femeie înspre stabilitate şi
grijă excesivă pentru copii. În acest fel s-ar explica şi acurateţea mai mare a femeilor în a
decodifica mesajele non-verbale: ele sunt programate genetic cu o receptivitate sporită la
semnalele non-verbale datorită rolului lor în îngrijirea copiilor mici, care încă nu vorbesc.
Cei mai înverşunaţi apărători ai sociobiologiei recunosc aportul factorilor sociali şi
culturali în comportamentele diferenţiate bărbat-femeie, dar ei susţin că baza este
genetică.
Ceea ce trebuie înţeles – şi pe bună dreptate s-a subliniat de atâtea ori- este că
acceptarea acestor diferenţe nu înseamnă a pune problema în termeni de superioritate şi
inferioritate, ci de complementaritate. Mai mult, psihologi sociali şi sociologi accentuează
6
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
faptul că „determinaţia factorilor biogenetici stă sub semnul forţelor sociale”. (Iluţ, P.
2000)
a)Rolul părinţilor
Când adulţii sunt rugaţi să observe un copil îmbrăcat neutru din punct de vedere al
sexului şi care este caracterizat ca fiind fată sau băiat, ei văd calităţi ce se potrivesc
sexului atribuit în mod artificial. În cercetări de felul acesta, adulţii tind să aprecieze
caracteristicile fizice ale copiilor şi trăsăturile lor de personalitate într-o manieră
stereotipă. La noii părinţi, aceste influenţe par să fie şi mai puternice. Într-un studiu,
mamele şi taţii au fost intervievaţi după 24 de ore de la naşterea primului lor copil.
Băieţeii şi fetiţele nou-născuţi nu difereau în lungime, greutate sau la scorul Apgar, dar
părinţii i-au perceput în mod diferit. Ei au văzut băieţii ca fiind mai înalţi, mai puternici şi
mai grei, în timp ce fetele au fost considerate mai delicate, mai neatente şi
neîndemânatice.
7
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
8
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
instrucţie mediu vorbesc mai mult cu fetele decât cu băieţii. (Papalia, D. şi Wendkos Olds,
S. 1990)
Pe parcursul perioadei şcolare mici, consecinţele învăţării genului devin mult mai
frapante pentru părinţi pe măsură ce posibilităţile copiilor se dezvoltă. Observând mamele
şi taţii interacţionând cu copiii de vârstă şcolară în învăţarea unei anumite situaţii, s-a
constatat că cer o independenţă mai mare din partea din băieţilor decât din partea fetelor.
Spre exemplu, atunci când un copil cere ajutorul, părinţii mai adesea ignoră sau refuză să
răspundă unui băiat, în timp ce unei fete îi oferă imediat ajutorul. {i felul în care părinţii
oferă ajutorul fiecărui sex diferă. Ei se comportă într-o manieră mai autoritară cu băieţii,
stabilind standarde înalte şi evidenţiind scopurile importante ale sarcinilor. Cu fetele, în
schimb, ei fixează sarcini mai uşoare, glumesc şi se joacă mai mult cu ele. În timpul unei
conversaţii părinţii întrerup mai des fetele, dar permit fiilor să-şi continue afirmaţiile,
dezvoltând subtil credinţa că ceea ce are de spus un băiat este mai important.
Părinţii au aşteptări şi percepţii diferite în funcţie de gen asupra competenţelor
copiilor la diferite obiecte şcolare. Într-o cercetare longitudinală care a cuprins peste 2100
de familii ce aveau copii la şcoală s-a găsit că părinţii apreciau că fetele sunt mai
competente decât băieţii la engleză; reversul era adevărat pentru matematică şi sport.
Aceste credinţe erau mai puternice decât diferenţele reale dintre aptitudini. De fapt, băieţii
şi fetele din acest studiu aveau rezultate asemănătoare în cele două arii academice, bazate
pe note şi rezultatele la teste.
Tratamentul diferenţiat se extinde şi asupra libertăţii acordate copiilor în viaţa de zi
cu zi. În timpul copilăriei, băieţilor li se permite să se îndepărteze mai mult decât fetele de
casă fără supraveghere din partea părinţilor.
Există diferenţe şi între stereotipurile părinţilor în funcţie de sexul acestora. În
majoritatea cazurilor când se aplică un tratament diferenţiat între fete şi băieţi, taţii sunt
cei care discriminează cel mai mult. De exemplu, taţii tind să se angajeze mai mult în
activităţi fizice cu fiii lor decât cu fiicele, în timp ce mamele tind să propună jocuri mai
liniştite copiilor de ambele sexe. Taţii, mai mult decât mamele, încurajează
comportamentele specifice genului şi fac presiuni mai mari asupra băieţilor să şi le
9
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
însuşească. De asemenea, părinţii preferă să educe copilul cu care are acelaşi sex. În timp
ce mamele gătesc şi merg la cumpărături cu fiicele, taţii joacă baschet şi merg la pescuit
cu fiii lor. Această influenţă este un alt aspect al învăţării rolului de gen, care este mai
accentuat la taţi.
10
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
Preferinţa pentru parteneri de acelaşi sex este larg răspândită până în jurul vârstei
de 12 ani. Odată formată, segregarea între sexele partenerilor devine un factor important
pentru menţinerea credinţelor şi comportamentelor tradiţionale.
Observarea copiilor mici relevă faptul că, în jurul vârstei de trei ani, copiii de
acelaşi sex îşi întăresc caracteristicile de gen prin laudă, apărare, imitare. Atunci când
copiii pun în practică un joc nespecific genului – de exemplu, când băieţii se joacă cu
păpuşile sau fetele se joacă cu maşinile – sunt criticaţi. Respingerea din partea
partenerilor este mai mare pentru băieţi care, de obicei, se implică mai des în activităţi
specifice genului opus. Colegii îi vor ignora chiar şi atunci când ei se vor angaja din nou
în activităţi masculine.
c)Influenţa şcolii
Cercetările arată că, într-un fel sau altul, educatorii de la etapa preşcolară şi
învăţătorii întăresc mai degrabă comportamentele „feminine” decât cele „masculine”. În
clase, supunerea este în general valorizată, iar insistenţa este descurajată de învăţător. Se
crede că această influenţă „feminină” produce disconfort pentru băieţi, dar ea poate fi
chiar mai nocivă pentru fete, care se conformează în mod spontan, cu posibilitatea unor
consecinţe negative pe termen lung asupra independenţei lor şi a stimei de sine.
Educatorii se comportă astfel încât ei menţin şi chiar extind rolurile de gen. În
perioada preşcolară, ei contribuie la formarea preferinţelor în activităţile specifice
genului. Ca şi părinţii, ei întrerup mai des fetele decât băieţii în timpul unei conversaţii,
promovând astfel dominanţa băieţilor şi pasivitatea fetelor. La vârste mai mari, profesorii
reacţionează la comportamentul social al copilului, lăudându-i pe băieţi pentru
cunoştinţele lor, iar pe fete pentru supunerea lor. Deşi se dezaprobă agresivitatea şi
comportamentele neadecvate, în general, la fete acestea sunt descurajate mai des şi mai
puternic.
11
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
Pe lângă presiunea directă exercitată de către adulţi sau de către ceilalţi copii,
menţionăm şi aportul pe care îl aduce mass-media. Mass-media reprezintă acele forme de
comunicare care au o largă audienţă. Aici sunt incluse cărţile, radioul şi televiziunea,
filmele, revistele şi reclamele publicitare. Toate acestea sunt agenţi de socializare şi, prin
urmare, joacă un rol important în formarea opiniilor, atitudinilor, credinţelor şi
cunoştinţelor. După familie, cel puţin unul dintre aceşti factori este un agent important în
socializare cu care copiii intră în contact. Mulţi copii de la o vârstă foarte mică, îşi petrec
o parte importantă din timp în faţa televizorului. Deci, acesta poate avea o influenţă
importantă asupra copiilor, încă înainte ca ei să înceapă să fie educaţi sau să intre în
contact cu alţi copii. Studierea programelor de televiziune şi a reclamelor prezentate în
emisiunile pentru copii a arătat că acestea conţin roluri de sex distincte, precum şi o
scoatere mai mare în relief a bărbaţilor. Un studiu care a cercetat 10 din cele mai populare
programe pentru copii a evidenţiat că erau prezentaţi de două ori mai mulţi băieţi decât
fete, iar băieţii aveau roluri mai agresive şi constructive, iar femeile roluri în care
manifestau atitudini respectuoase. Ch. Winick a examinat 236 de reclame în care jucau
copii sau păpuşi-copii şi a găsit că 58% dintre personaje erau băieţi şi doar 35% fete. Un
alt studiu a 400 de reclame şi anunţuri în programele pentru copii a arătat că aproape 63%
din oameni sau personajele animate erau băieţi. Discrepanţa este şi mai mare atunci când
este vorba de adulţi: 69% din personajele adulte erau bărbaţi, comparativ cu 56% la copii.
Autorii sugerează că „televiziunea ne învaţă copiii că băieţii şi fetele sunt la fel de
importanţi, dar că bărbaţii sunt mai importanţi decât femeile”. (Winick, Ch. 1986)
Sociologul Janet Saltzman Chafetz a studiat 100 de programe TV şi a ajuns la
următoarele concluzii: 79 din 83 de naratori erau bărbaţi; 17 femei erau implicate în
treburi casnice în comparaţie cu 5 bărbaţi; 8 bărbaţi şi nici o femeie au fost arătaţi făcând
o muncă mecanică; 40 de bărbaţi şi 4 femei au fost prezentaţi ca fiind activi fizic; 22 de
bărbaţi şi 2 femei au avut roluri în care asigurau proviziile; 16 femei şi nici un bărbat erau
dependente din punct de vedere economic.
De asemenea, aceste stereotipuri sunt prezente şi în reclamele publicitare. Femeile
sunt prezentate ca persoane care fac curat în casă, au grijă de familie, iar bărbaţii sunt
12
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
13
INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE SOCIALĂ masterand
Bibliografie recomandată
14