Sunteți pe pagina 1din 2

Gnoseologia (Teoria cunosaşterii)

Teoria cunoaşterii este o componentă necesară oricarei construcţii filosofice . În cadrul


filosofiei , ea reprezintă dezvoltarea unui raspuns la întrebarea pusă de oameni din vechi
timpuri “dacă gândirea lor e în stare să cunoască lumea reală . Ea explică ce este şi cum se
realizează cunoaşterea lumii de către om , posibilitatea cunoaşterii , legile , nivelele , formele
şi valoarea acesteia .

Problematica teoriei cunoaşterii


În abordarea teoretică a problemelor cunoaşterii trebuie să facem distincţia intre
porcesul cunoaşterii şi teoria cunoaşterii .
Procesul cunoaşterii e acel proces obiectiv , spontan ce se desfăşoară ca urmare a
înzestrării naturale a omului cu capacitaţi cognitive , omul nefiind conştient de el , ci numai
de rezultatele lui . De aceea , în primele filosofii problematica gnoseologică lipseşte , reflexia
filosofică fiind centrată pe probleme de cosmologie , ontologie , şi chiar politică şi etică .
Această situaţie e remarcată de Petre Negulescu , care , ocupându-se de geneza
problematicii gnoseologice , arată că la începuturile ei , filosofiei îi era caracteristică o
încredere spontană în capacitatea raţiunii de a cunoaşte lumea şi a dezvalui adevărul .
Filosoful român observă , pe bună dreptate că pentru oamenii primitivi nu există nici
măcar cunoaştere , ci numai lucruri cunoscute .

Procesul cunoaşterii presupune :


 Un obiect (ceea ce e de cunoscut)
 Un subiect (cel ce cunoaşte , adică omul ca agent cunoscător)
 O relaţie congnitivă între obiect si subiect (activitatea de cunoaştere prin care
se dobândesc cunoştinţe)
 Un produs , un rezultat (cunoştinţele)

Teoria filosofica a cunoaşterii se constituie tocmai în funcţie de aceste elemente ale


procesului cunoaşterii , apărând în cadrul ei o problematică ce are în centru relaţia
gnoseologică dintre obiect şi subiect , relaţie înţeleasă ca modalitate de raportare a omului la
lume , în care el , ca subiect cunoscator , reproduce lumea în planul gândirii sale .
Dar problematica cunoaşterii nu se reduce numai la problemele ce privesc relaţiile
cognitive obiect-subiect , ci cuprinde si probleme ce ţin de obiectul cunoaşterii şi de
subiectul cunoscător .

Problema obiectului cunoaşterii


În legatură cu ea s-au conturat încă din antichitate doua linii:
 Linia lui Democlid (materialistă)
 Linia lui Platon (idealistă)
Problema subiectului cunoaşterii
Din modul în care e conceput subiectul cunoaşterii , mai precis posibilitatea lui de a
cunoaşte rezultă o altă grupare a concepţiilor filosofice si anume :
 Optimismul gnoselogic
 Agnosticismul
Termenul de optimism gnoseologic desemnează ansamblul concepţiior filosofice care
afirmă posibilitatea omului în calitatea sa de subiect cunoscator de a cunoşte realitatea .
Termenul de agnosticism desemnează ansamblul concepţiilor filosofice care neaga in
principiu posibilitatea omului de a cunoaşte realitatea .
O variantă a agnosticismului e scepticismul , care chiar dacă in parte , admite
posibilitatea cunoaşterii lumii , se îndoieşte de valoarea cunoştinţelor dobândite .

Problema relaţiilor cognitive obiect-subiect


În istoria filosofiei mai există o altă imparţire a conceptelor filosofice despre
cunoaştere , in funcţie de rolul pe care îl au in cadrul relaţiilor cognitive obiectul si subiectul
acesteia . Această împărţire se referă al empirism şi rationalism .
Empirismul porneşte în argumentarea sa de la câteva supoziţii :
 Există o cunoaştere nemijlocită
 Cunoaşterea prin simţuri e rezultatul simplei inregistrări a acţiunii obiectului
asupra subiectului
 Obiectul acţionează iat subiectul înregistrează
 În procesul cunoaşterii , numai obiectul este activ , subiectul fiind pasiv ,
receptiv , lipsit de spontaneitate
Empirismul , ca filosofie integrală a cunoaşterii , a avut o justificare istorică , care
constă in faptul că el a fost legat de dezvoltarea ştiinţelor naturii .
Raţionalismul se opune empirismului prin sublinierea rolului activ al subiectului în
procesul cunoaşterii . Acest lucru se exprimă prin calitatea creatoare a raţiunii care produce
noţiuni , concepte , independente de datele senzoriale .
Pentru rationalişti subiectul cunoscator e concretizat prin spontaneitate , printr-o
activitate creatoare productivă .
Leibnitz spunea “mintea noastră e un izvor de cunoştinţe independente de datele
senzoriale.”
Raţionalismul defineşte cunoaşterea ca act de creaţie , ca o construcţie a subiectului,
obiectul fiind creat în procesul cunoaşterii . Raţionalismul ca doctrina gnoseologica a fost un
punct de plecare , si , totodată , o justificare a marilor construcţii speculative de sisteme în
epoca modernă.