Sunteți pe pagina 1din 1

Monologul lui Hamlet

A fi sau a nu fi Aceasta-i intrebarea. Mai vrednic oare e sa rabzi in cuget a vitregiei prastii si sageti, sau arma s-o ridici asupra marii de griji, si sa le curmi? Sa mori, sa dormi Atat. Si printr-un somn sa curmi durerea din inima si droaia de izbelisti ce-s date carnii. Este-o incheiere cucernic de dorit. Sa mori, sa dormi. Si poate sa visezi. Aici e greul, caci ce vise pot rasari in somnu-acesta-al mortii cand ne-au lepadat hoitul muritor? La asta se cuvine a cugeta. De-aceea, viata e napasta. Altfel cine-ar mai rabda a lumii bice si ocari, calcaiul tiran, dispretul omului trufas, chinul iubirii-n van, zabava legii, neobrazarea carmuirii, scarba ce-o zvarlu cei nevrednici celor vrednici, cand insusi ar putea sa-si faca seama doar c-un pumnal? Cine-ar rabda poveri, gemand si asudand sub greul vietii, cat teama a ceva de dupa moarte, taramul neaflat, de unde nimeni nu se intoarce, ne-ncalceste vrerea. si mai curand rabdam aceste rele decat zburam spre alte nestiute. Astfel misei pe toti ne face gandul: si-astfel al hotararii proaspat chip se galbejeste-n umbra cugetarii. Iar marile, inaltele avanturi de-aceea se abat din cursul lor Si numele de fapta-l pierd.